La Londra, balerina Francesca Velicu răscolește publicul cu o prestație minunată într-un spectacol Giselle revoluționar. Regina Angliei și Prințesa Kate au fost săptămâna trecută printre spectatori și au felicitat personal compania English National Ballet, în fruntea căruia a strălucit Francesca, tânăra balerină din România.

La doar 26 de ani este deja solistă pe una dintre cele mai importante scene de balet din lume și pare că drumul său abia a început.

***

Este 7 seara și ajungem la Sadler’s Wells, teatru cu o istorie de peste 300 de ani.

Un mix cultural, cu spectatori de diverse vârste și categorii sociale, se coagulează în foaier. Sunt tineri cu vestimentații inspirate din Camden Town, dar și vârstnici eleganți, care afișează bijuterii și genți exclusiviste.

Unii fac coadă la bar și beau câte un pahar de vin (întâmplător) românesc, alții discută sau răsfoiesc programul spectacolului.

Așteaptă să vadă repunerea în scenă, după o pauză de 5 ani, a unui act artistic care a făcut înconjurul lumii, la propriu și la figurat. English National Ballet dansează din nou Giselle-ul lui Akram Khan, un spectacol de dans contemporan adaptat după romanticul “Giselle”, creat la 1841.

Giselle-ul lui Akram Khan, coregraf britanic de origine indiană, a debutat în 2016 cu Alina Cojocaru în rol principal, iar criticii l-au numit “o capodoperă a secolului 21.”

În această seară, protagonistă este tot o româncă –  Francesca Velicu.

În drum spre sală, mai multe afișe avertizează că la acest eveniment volumul muzicii este deosebit de puternic. Muzica este în sine o creație contemporană impresionantă, care îmbină acordurile clasice cu componente electronice, efectul fiind deosebit de emoționant pe durata întregului spectacol.

Coloana sonoră a fost comandată special pentru acest Giselle, este compusă de italianul Vincenzo Lamagna, în colaborare cu directorul artistic și dirijorul Gavin Sutherland, și interpretată live de English National Ballet Philharmonic.

Decorurile sunt realizate de un câștigător al premiului Oscar, scenograful Tim Yip, și completează împreună cu costumele și coregrafia un univers apăsător cât se poate de actual: muncitorii imigranți care lucrează într-o fabrică de textile se luptă pentru supraviețuire în sărăcie, în timp ce înalta clasa, formată din lorzi, trăiește în excese și opulență.

Ce ironie! cu o seară înainte au venit să vadă spectacolul chiar Regina Camilla și Prințesa Kate.

Pe un zid cenușiu imens, construit genial de scenograf, palmele imigranților care se agață cu disperare de zidul fabricii rămân în memoria vizuală a spectatorului.

Francesca, imigrantă la rândul său, aduce în Giselle propria poveste: o tânără venită din altă țară în UK, cu unicul scop de a se bucura de fiecare pas de dans, de tinerețe și de prieteni, o tânără care știe ce înseamnă munca zilnică și durerile.

“Giselle-ul lui Akram e foarte personal. Fiecare are libertatea să interpreteze exact cum vrea, ceea ce în alte producții nu se întâmplă atât de mult. Există un tipar din spectacolele vechi, cum trebuie să fie Giselle. Însă acum ne-au comunicat și maeștrii de balet că Giselle trebuie să fii tu. Chiar am încercat să fiu cât mai naturală, cât mai eu posibil. Și cred că asta e special. Că atunci când ești pe scenă, ești atât de sincer și se simte asta.

Ținând cont de ceea ce se întâmplă acum în lume, mi se pare că spectacolul ăsta este perfect, descrie timpul nostru, e suficient să mă uit la realitatea pe care o trăim ca să mă pun în personaj.

Spectatorii spun că dincolo de performanța tehnică, tu ai transmis foarte multă emoție. Cum ai reușit asta?

Nu știu, când sunt pe scenă de obicei mă gândesc ce aș face eu în situația respectivă, e un dialog.

Am văzut în Giselle a ta o combinație între forță și sensibilitate. Așa te-ai descrie și pe tine în viața reală?

Da, sunt o combinație între cele două. Chiar mă regăsesc foarte mult în acest spectacol și cred că de aceea mă și simt foarte bine.”

Giselle spune o poveste tristă, iar emoția pe care o transmit dansatorii este profundă. Giselle este trădată de Albrecht, care pretinde că este un muncitor, dar alege, de fapt, să se întoarcă la înalta clasă din care face parte.

Akram Khan transformă nebunia și moartea lui Giselle într-un superb dans al umanității. În jurul eroinei se formează un lanț care redă prin dans suferința ei, până la ultima suflare.

„De când eram mică, la școală, și vedeam spectacolul Giselle la noi la operă, mi se făcea pielea de găină.

Cum trăiești acum finalul unui spectacol în care tu ești Giselle?

După spectacolul ăsta cam toți suntem emoționați la sfârșit.

Plângeți?

Puțin. Hahaha.

E o poveste foarte frumoasă, nu ai cum să nu te emoționezi. Ne îmbrățișăm între noi, vin maeștrii de balet să ne îmbrățișeze, vine directorul companiei, apoi mergem la cabină, ne schimbăm și încerc să ies cât pot de repede că știu că mă așteaptă prietenii, familia.”

În actul al II-lea, Giselle este introdusă de Myrtha în lumea de dincolo, a femeilor trădate, a celor care au murit însărcinate, a muncitoarelor care au pierit în condițiile inumane din fabrici. Acestea devin ielele care bântuie sufletele celor rămași în viață. Dar Giselle se luptă dincolo de viață pentru iertarea lui Albrecht și eliberarea sufletului său.

Pe durata întregului act, balerinele sunt pe poante, într-un melanj perfect pe care coregraful îl face între balet clasic, dans contemporan și dansul indian clasic. Această combinație este considerată de specialiști o adevărată revoluție în lumea dansului, un limbaj coregrafic cu totul nou.

„Părul a avut, de asemenea, un farmec aparte în actul al II-lea, părea că e o armă a femeilor, parte din forța lor.

Chiar este, îmi place la nebunie că ai observat asta. Fiindcă așa a fost gândit. Akram e indian, iar noi facem în spectacol kathak, dansul clasic indian, limbajul semnelor de acolo este luat. Iar pentru ei părul este un simbol al zeițelor, vorbește într-adevăr despre puterea femeilor.

Pentru acest moment, toate trebuie să avem părul lung, iar cine nu îl are lung, poartă perucă.”

Reprezentațiile cu Francesca Velicu în distribuție au fost sold-out. După fiecare spectacol, protagonista a plecat către casă cu brațele pline de flori. Au venit să o vadă părinții și prietenii, precum și numeroși români care au aflat de acest eveniment.

De fiecare dată, cei care au fost martori la acest dans au aplaudat minute în șir și au plecat impresionați.

„Am plâns tot spectacolul, Giselle a fost extraordinară, magnifică.

Vorbeam cu prietena mea după spectacol cât de prețios este când cineva împarte emoții reale cu tine. Cred că ea a luat în mod evident ceva din viața ei și a decis să împartă cu noi. Iar noi pur și simplu am plâns tot timpul. Iar felul în care au interacționat unii cu alții este extraordinar, este pură interacțiune umană.”, spune o spectatoare venită din Spania.

Printre martorii care au văzut-o pe Francesca dansând am întâlnit-o și pe coregrafa Melinda Jakab de la Opera Maghiară din Cluj. „A fost cu adevărat fantastic.”, a declarat aceasta.

O altă româncă, balerină amatoare venită de la București, se declară cu adevărat impresionată.

„Francesca este foarte bună. Nu are termen de comparație pe scena asta, e cea mai bună, elegantă, potrivită pentru Giselle. Eu n-am văzut o Giselle mai bună ca ea.

– Nici măcar Alina Cojocaru?

– Nici măcar Alina Cojocaru, pe care am văzut-o, dar în Giselle-ul clasic. Aici e altceva, alt gen de spectacol. Și scenografia e impresionantă, muzica…

– De ce nu vedem astfel de spectacole și în România?

– Pentru că e foarte scump să produci așa ceva, iar școala noastră nu e atât de bine pregătită din punct de vedere artistic, nu mă refer la balerini, ci la restul – regizori, coregrafi, scenografi, nu avem săli de spectacole, în primul rând, unde să faci?

– Sunt găuri în podelele de lemn, e adevărat?

– Peste tot. Îmi notez unde să nu calc.”, spune Sînziana Balosin.

În weekendul în care am vizitat-o eu, Francesca Velicu a susținut 3 spectacole în doar 24 de ore. Ne-am întâlnit pentru interviu între spectacolul de la prânz și cel de seară. Este toată un zâmbet și trăiește bucuria dansului și dincolo de scenă.

“Mă simt foarte bine, sunt foarte fericită pentru că a ieșit foarte bine și sunt mulțumită. Bineînțeles, sunt super obosită.

Cum se resimte mai exact această oboseală, ai dureri?

Dureri sunt întotdeauna la noi, tot timpul avem câte ceva, dar te obișnuiești.

Acum nivelul de energie e puțin scăzut.

Cum reușești să te mobilizezi pentru următorul spectacol?

Cu mâncare, electroliți, apa, puțin somn.

Reușești să dormi?

E adrenalină, dar sunt învățată cu multe spectacole și la un moment dat se obișnuiește și creierul și te lasă să te culci.”

Francesca dansează la English National Ballet de la 18 ani. A părăsit Opera Națională București după scandalul din 2016 în care angajații români ai instituției i-au îndepărtat pe celebrii Alina Cojocaru și Johan Kobborg cu proteste și huiduieli.

„Alina și Johan m-au întrebat dacă vreau să încerc la English National Ballet, să dau o probă. Am dat audiție când ei aveau turneu în Paris. Tamara Rojo, care era director atunci, mi-a zis imediat: you got a job. Am fost aici, la Londra, într-o săptămână. Totul a fost foarte rapid și am rămas aici pentru că mi-a plăcut.”

Pentru că i-a plăcut, dar și pentru că prestațiile sale au fost din ce în ce mai bune.

La doar 2 ani distanță, a primit prestigiosul Premiu Olivier pentru performanță extraordinară în dans. Între timp, a evoluat mai multe niveluri în piramida titlurilor în baletul britanic. Acum este solistă și mai are doar două niveluri până va ajunge în vârf, ca lead principal.

În Giselle a dansat încă din 2016, în corpul de balet. Iar toamna aceasta a primit rolul principal.

„Am fost în turnee în 11 țări, așa că l-am dansat foarte mult și îl știu perfect pe tot.

Cum ai primit rolul?

Acum doi ani am fost trecută în paranteză, ceea ce înseamnă under study, adică am voie să învăț pașii, să merg la repetițiile cu prim soliști, să mă uit, să iau tot ce vreau eu de la ei.

Iar sezonul acesta în sfârșit s-a întâmplat.

Ai fost în corpul de balet când Alina Cojocaru era Giselle. Ai învățat ceva de la ea?

Ce m-a impresionat la Alina a fost că a făcut atât de multe spectacole și fiecare a fost total diferit. Asta face ea tot timpul cu orice spectacol și îmi place să mă uit, e mai interesant. Asta am încercat să iau puțin de la ea, să fac mereu ceva diferit.

Te temi de comparațiile cu ea, ți s-a spus vreodată aici “noua Alina Cojocaru”?

Mi s-a mai întâmplat, sunt onorată când îmi zice cineva așa ceva, dar Alina e genială și doar ea poate fi așa.

Cum te simți când dansezi cantemporan, ce e diferit față de baletul clasic?

Față de acum câțiva ani, acum eu nu le mai tratez diferit pentru că e același lucru, e tot dans, e tot un fel de a te exprima. Când le vedeam ca pe două chestii separate, îmi era mai ușor să fac dansul contemporan și mai greu dansul clasic.

Dansul clasic este mult mai greu. Trebuie să arate într-un anumit fel, sunt niște pași foarte greu de făcut, în contemporan ai mai multă libertate, poți să interpretezi în felul tău și coregrafii sunt puțin mai open minded.

Dar de când le tratez la fel, nu mai imi este așa de greu.

Există un trend către dansul contemporan în elita baletului?

Cred că poveștile atrag mai mult noile generații.

În baletul clasic sunt multe povești cu prințese și nu mulți tineri se mai regăsesc în ele, de aceea cred că sunt mai atrași de dansul contemporan.

Dar să știi că am văzut și mulți oameni în vârstă la spectacol care aplaudau frenetic.

Da, pentru că povestea Giselle este clasică și mulți care știau spectacolul clasic au venit să vadă, ceea ce nu se întâmplă la spectacolele contemporane cu totul noi.

Ți-ar plăcea să dansezi și în Giselle clasic?

Da, sigur, e visul meu numărul 1.

De ce? Ce atrage așa mult la Giselle?

Mă atrag și povestea și pașii și mai ales muzica.

Aș vrea să aduc spectacolul ăsta în România.”

În noiembrie, Francesca Velicu va deveni și cetățean britanic. Londra este acum „acasă”, iar în România vine o dată, de două ori pe an.

„La început mi-a fost un pic greu să înțeleg mentalitatea de vest, mai diferită decât cea de la noi. De exemplu, mi se pare că noi suntem foarte direcți, ceea ce aici poate fi interpretat diferit, că ești prea dur sau lipsit de diplomație.

Deci felul în care vorbești cu oamenii aici e un pic diferit.

Dar orașul îmi place la nebunie, mai ales că îmi place arta, e tot timpul ceva de văzut și orașul mă inspiră, cunosc multă lume.

În Londra sunt atât de multe naționalități, încât eu nu mă simt diferită. Nu simt că nu aparțin fiindcă tot orașul este, de fapt, ca mine.

Cum te face să te simți când vine regina Marii Britanii să vă felicite?

E foarte frumos, îți dai seama, nu te poate lăsa indiferent, e familia regală.

Lor chiar le place baletul, au venit și la repetiții, iar după spectacol au venit în culise și ne-au felicitat pe toți. Ne-au spus că urmăresc baletul, că Charlotte ia și ea lecții de balet. Acum doi ani, când am dansat Lacul Lebedelor, a venit și ea, e foarte simpatică.

Ce faci după ce pleci de la un spectacol?

Cam las în cabină tot, dacă nu am spectacol a doua zi, de obicei ies cu colegii, bem o bere.

Lucrezi 6 zile pe săptămână. Ce faci în singura zi liberă?

Dacă sunt super obosită dorm, dacă nu, mă plimb, merg la muzee, îmi place să pictez.

Pe când prima ta expoziție?

Hmm, nu știu, dar mi-ar plăcea să se întâmple într-o zi.

Cum ai devenit tu interesată artă?

Toată familia mea e iubitoare de artă și de mică m-au dus părinții peste tot, la operă, la teatru, la concerte, la expoziții. Dintre toate, eu am ales baletul, apoi și ei m-au îndrumat către asta.”

La English National Ballet, Francesca Velicu este de mai bine de 6 ani Clara din Spărgătorul de nuci, un spectacol în care interpretează și alte personaje. Este, de altfel, spectacolul pe care îl consideră cel mai dificil.

Reprezentațiile cu Giselle s-au încheiat pentru acest an și pregătește acum Giselle clasic, în care va dansa în grup. Pentru provocările care apar, ea și colegii săi au la dispoziție un psiholog cu care pot discuta atunci când simt nevoia.

„Mi se pare interesant că au introdus un mental coach și la noi, pentru că eu am venit și din România, am studiat și în Moscova, iar partea de mental health nu prea există, e un pic cam la gimnastică, de școală veche.

Îmi place să văd că aici totul e mai liber, poți să vorbești dacă ai o problemă, e super.”

Mai mult decât atât, în UK toate companiile de balet lucrează cu organizația Dancers career development, care ajută balerinii să facă tranziția, la final de carieră, către o altă ocupație și le oferă burse de studiu.

“Eu m-am decis că după dans vreau să fac scenografie. Mi se pare genial că există acest sprijin, nu stai cu teama că trebuie să dansezi până la 60 de ani sau că nu știi ce să faci după ce pleci din companie.

Dincolo de dans, ce te face fericită?

Natura. Îmi place să merg în vacanță cu familia. Îmi place sportul, să mă cațăr pe munți.”

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Francesca Velicu este extraordinară în “Giselle”, la English National Ballet appeared first on Cultura la dubă.

Anul acesta este unul aniversar pentru Centrul Național al Dansului București. CNDB își propune să sărbătorească prin evenimente speciale.

În ianuarie și februarie, CNDB găzduiește în cadrul proiectului MODINA rezidența artiștilor Sarah Fdili Alaoui, John Sullivan, Bartosz Ostrovski și Léo Chédin. Cei patru lucrează deja la piesa intitulată „For Patricia”, o creație în onoarea uneia dintre pionierele postmodernismului în dans, Trisha Brown.

În „For Patricia”, compoziția coregrafică și cea muzicală sunt generate în timp real cu ajutorul inteligenței artificiale și prin interacțiunea cu publicul.

Proiectul „Mișcare, inteligență digitală și public interactiv” (MODINA) își propune să extindă posibilitățile creative ale spectacolelor de dans contemporan și să sporească experiența publicului cu ajutorul tehnologiei digitale – cu accent pe explorarea inteligenței artificiale (AI) și a interacțiunii cu publicul, la fața locului și online. Partenerii proiectului sunt 3 instituții academice și 5 centre de dans, din 6 țări.

Prezentarea publică a lucrării dezvoltate în cadrul rezidenței va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 19:30.

În 10 februarie, la ora 11:00, este programată o reprezentație specială a spectacolului „Iluzionistele”, dedicată copiilor. „Iluzionistele” este o piesă inspirată de ludicul copilăriei, în care patru performere lucrează cu iluzia și joaca generatoare de lumi noi, speciale, diferite de realitatea cotidiană.

În 25 februarie, de la ora 19:30 este programat „Bad Mamma”, un spectacol poetic despre experiența întâlnirii între diferite identități și despre condiția artistelor. Spectacolul, un solo cu și de Valentina de Piante este a treia parte din Trilogia „Singing Bodies”, un performance de dans contemporan în trei părți, care încapsulează experiențele kinestezice și senzoriale a trei coregrafi, în raport cu orașul în care trăiesc. Trilogia a luat naștere în urma unor procese colective de cercetare și creație esfășurate atât în spațiul public, cât și în sala de repetiție.

În 10 și 23 martie (ora 19:30) sunt programate reprezentații ale spectacolului „MANual”, coregrafia Sergiu Diță, un atac asupra reprezentării masculinității. Spectacolul este configurat prin tehnica manifest-colaj-recitativ ce presupune expunere critică a subiectului, colaj de citate, clișee socio-culturale și text într-o structură de triptic. Cinci corpuri schimbă haine, identități, devin obiecte, unelte manuale de lovire.

În 19 și 22 martie (ora 19:30), spectatorii CNDB pot vedea cea mai recentă producție, „Bodies on the Line”, spectacol care a avut premieră la finalul anului trecut. „Bodies on the Line” explorează teritorii fragile, între confesiuni intime și statement-uri artistice, plasând corpurile performerilor în spații deopotrivă de siguranță
și incertitudine, din care își pot articula anxietățile, speranțele și nevoia de apartenență la o colectivitate care să
facă puțin mai suportabilă lupta de zi cu zi pentru supraviețuire.

„Coreomaniacii” este prezentat în 29 martie. Spectacolul, în coregrafia Simonei Deaconescu, este un docufiction performativ, care urmărește cronologic evenimentele care au marcat Epidemia de Dans din vara anului 1518, în Strasbourg. Denumită de-a lungul timpului „Dansul Sfântului Vitus”, „Chorea Lasciva”, „mania dansului” sau „coreomanie”, documentația acestui fenomen este infuzată puternic de ideile Bisericii Creștine ale sfârșitului de Ev
Mediu.

Mai multe informații despre evenimentele aniversare și spectacole găsiți pe site-ul CNDB.

The post Centrul Național al Dansului București împlinește 20 de ani de activitate appeared first on Cultura la dubă.

Anton Ovchinnikov este un coregraf, dansator, compozitor și poet ucrainean. Odată cu declanșarea războiului în Ucraina, acesta a început să scrie și să publice poezii și poeme pe profilul său de facebook.

Săptămâna trecută, în fața unui public restrâns, dar în ochii căruia se puteau citi interesul și emoția, acesta a susținut un spectacol la București. Performance-ul “Beauty of the Beast” este bazat pe unul dintre aceste poeme – “New Russian Ballet”, poem care atacă atât războiul din Ucraina, cât și baletul rusesc.

Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă imediat după eveniment, artistul ucrainean a vorbit despre experiența războiului și despre perspectiva sa asupra baletului rusesc.

Pe parcursul interviului, am simțit în glasul său durerea și oboseala cauzate de un război, dar și o serenitate specifică oamenilor care încă mai au speranță.

***

“Anton, dincolo de acest spectacol susținut la București, spune-ne, te rog, cum arată viața ta în prezent, unde locuiești, unde mai performezi?

Am părăsit Ucraina la sfârșitul lunii iulie și de atunci călătoresc foarte mult, predau și susțin spectacole. Am fost invitat la câteva conferințe, scriu materiale pentru spectacolele altor dansatori. Fac mai multe munci și aș putea spune că ultimele luni au fost cele mai aglomerate luni din punct de vedere profesional pentru mine.

Înainte predam foarte mult în Ucraina, dar acum, din cauza contextului, această activitate a încetat în multe zone. Dar primesc foarte multe invitații de a performa în afară, oamenii fiind interesați de arta și cultura ucraineană.

Cum te-a găsit pe tine prima zi de război, 24 februarie 2022, și ce a urmat? Ai luat în calcul să te înrolezi?

Pe 24 februarie eram în Kiev. Eu sunt născut în Kiev și acolo mi-am petrecut întreaga viață.

Când a început războiul am vrut să mă înrolez. Era un sentiment de unitate printre toți ucrainenii.

Erau cozi întregi de oameni la toate centrele de recrutare. Am mers și eu după o săptămână. Mi-au verificat toate documentele, profesia, educația, mi-au luat numărul de telefon și a rămas că voi fi sunat atunci când va fi nevoie de mine. Asta pentru că s-au oferit mult mai mulți oameni decât aveau ei nevoie. Am fost sunat o dată, dar a fost o greșeală și de atunci nu am mai fost sunat.

Daca va fi nevoie, da, voi merge, dar nu sunt sigur că sunt foarte util pentru armată, mi se pare că pot face mult mai multe ca artist.

Cum au luat naștere poeziile tale despre război? Cum ți-a venit ideea să transpui războiul în artă?

M-am gândit la asta mult, pentru că nu am scris atât de mult până de curând. Dar de când a început războiul, încă din prima zi, am postat câte o poezie pe zi pe contul de facebook și mi-am spus că am să o fac până se termină războiul.

Am făcut asta zilnic pentru câteva luni, dar apoi mi s-a părut prea mult. Simțeam că nu le mai simt, că nu vor mai fi firești. Și apoi am început să mă gândesc la cum s-a ajuns aici.

Pentru mine, dansul este o formă publică de artă, știu câțiva dansatori care iubesc să repete și să danseze singuri, dar eu am nevoie de public, să pun întrebări și să văd răspunsurile în ochii oamenilor.

Acesta este și un motiv pentru care nu am susținut spectacole online în timpul pandemiei.

Dar poezia este ceva mult mai intim. Nu am nevoie de oameni, ba chiar mai mult, o fac doar atunci când sunt singur. Iar ideea de a scrie despre război mi-a venit natural, nu a fost ceva la care să mă gândesc.

Când a început războiul m-am mutat în casa mamei mele, într-un sat la 50 de kilometri de Kiev. În primul rând mi s-a părut mai sigur, orașele mari, precum Kievul erau bombardate, pe când cele mici nu. Dar în al doilea rând acolo am fost singur, doar în compania mamei mele.

Am petrecut foarte multe ore singur, citind, ascultând muzică, citind știrile și gândindu-mă la evenimentele care se petrec. Așa că a venit foarte natural să încep să scriu despre asta.

Iar ideea de a le folosi ca material pentru spectacolele tale de dans cum a venit?

Mulți dansatori, atunci când îmi văd spectacolele spun că acestea nu sunt spectacole de dans. Și asta datorită caracterului lor multimediatic. Desigur, dansez și îmi folosesc corpul, dar îmi folosesc și vocea, folosesc jocuri de lumini și proiecții video.

Nu a fost ideea mea. Am fost invitat în aprilie să recit din poezii, iar atunci unii dintre prietenii mei mi-au spus că unele dintre poeziile mele sunt performative, că atunci când le ascultă se poate observa o întreagă secvență de acțiuni.

Mi s-a spus că ar trebui să încerc să creez un performance bazat pe ele. Mai apoi am fost invitat la un festival în Riga unde mi s-a propus să-mi recit poeziile și să dansez, așa că am alternat lectura și improvizația.

După aceasta, prietenii mei m-au încurajat din nou să dezvolt proiectul mai departe, iar în cadrul unei burse de patru săptămâni în Budapesta am dezvoltat acest spectacol.

Poeziile tale au un ritm interior foarte puternic.

Acest aspect este foarte important pentru mine. Personal nu mi se pare că acest ritm s-a păstrat în traduceri. Eu scriu principal în rusă, îmi este mai natural așa, doar aproape o treime în ucraineană, dar atunci când o fac este foarte important să mă joc cu ritmul: versuri mai lungi, mai scurte, distanțe între cuvinte și versuri.

Și asta cred că se leagă foarte strâns de dans. Dansul este ritm.

Și atunci ce ești? Un poet care dansează sau un dansator care scrie?

Îmi este dificil să mă consider un dansator. Oamenii pe care eu îi consider dansatori sunt aceia care repetă de cel puțin de cinci ori pe săptămână, care lucrează cu corpul lor, și-l antrenează, care chiar muncesc pentru asta. Așa eram și eu acum 15 ani. Acum fac yoga, alerg pe distanțe lungi, douăzeci, treizeci de kilometri, îmi antrenez corpul, dar nu pot spune că sunt dansator.

Pot spune că sunt coregraf, îmi place să creez lucruri. Și cu siguranță nu pot spune că sunt poet. Dar sunt interesat să lucrez cu texte, cu cuvinte. Și în principal cu corpul.

Las orice fac, orice simt, orice văd să îmi treacă prin corp. Corpul este instrumentul meu. Și din el rezultă și restul, textele mele, spectacolele mele.

De când a început războiul, acesta a devenit o temă importantă în arta ta. Pentru cine creezi în momentul de față? Pentru oamenii din Ucraina, să le dai speranță? Pentru oamenii din afară, să le arăți ce înseamnă războiul? Sau pentru viitor, să poti arăta generațiilor viitoare ce a însemnat acest război?

Atunci când scriu, nu o fac pentru nimeni, o fac pentru mine. În schimb, când creez un spectacol am întotdeauna în minte publicul, ce vor vedea, cum o vor înțelege.

Nu cred că o separ. Sunt foarte curios să arăt spectacolul în Ucraina, nu am avut ocazia până acum. Dar prefer să mă gândesc că este pentru un public străin, să le dau hrană pentru minte.

Pentru că este clar pentru mine că avem o înțelegere diferită asupra situației. Cu cât am mers mai mult către vest, cu atât diferea mai mult percepția asupra spectacolului. Acum o lună de zile am avut un spectacol în Statele Unite și a fost ceva cu totul diferit față de ce am mai întâlnit – ce vedeau, felul în care o făceau, întrebările pe care le puneau.

La nivel global există un curent destul de puternic de cancel culture la adresa culturii ruse. Vizat este și baletul rusesc. Cum privești tu acest aspect?

Nu sunt de acord cu această tradiție de cancel culture care se petrece în acest moment. Nu sunt de acord cu scoaterea unor lucruri doar pentru că așa trebuie, doar pentru că sunt rusești.

Mie nu îmi este suficient, trebuie să merg mai adânc. Eu prefer să dau oamenilor de gândit asupra a ceea ce înseamnă baletul, de ce este așa.

Sunt, prin natura mea, un om foarte critic, îmi place să pun întrebări. Mulți oameni au iluzia siguranței, nu se întreabă mai departe.

Eu aș fi de acord cu un curent de cancel culture la adresa baletului rusesc, dar nu doar pentru că este rusesc. Sunt multe alte motive. Baletul ca formă de artă are legături politice foarte puternice și în special pentru Rusia.

Se investesc sume extraordinare pentru a îl face un produs cultural atât de popular.

Rusia știe ce face, de aceea investește sume atât de mari în promovarea culturii. Cultura poate acționa ca un paravan, poate arăta lumii o imagine falsă a Rusiei. Dar publicul ar trebui să știe că există și balet italian, francez și așa mai departe.

Și mai ales aș fi de acord cu un curent de cancel culture la adresa baletului rusesc pentru că are o atitudine violentă la adresa corpului.

Ca public, tu vezi cât de frumos este, dar pentru oamenii care îl fac este dureros. Mulți dintre ei, atunci când se retrag la 35-40 de ani au tot corpul distrus. Există balet contemporan, balet neo-modernist care ridică întrebări mult mai actuale, idei care îi fac pe oameni să pună la îndoială lumea în care trăiesc.”

***

Spectacolul “Beauty of the Beast, susținut de Anton Ovchinnikov a avut loc la WASP Working Art Space and Production, în cadrul dublului eveniment “Performance by Anton Ovchinnikov // Immersive multi-channel video installation”. Evenimentul face parte din proiectul  “Intimate Choreographies. Cartografierea unei noi realități”, realizat de Asociația 4 Culture și co-produs de WASP Studios.

Poezii de Anton Ovchinnikov:

*second position

you must be strong and nimble,

penetrate into the homes and shops with ease,

collect the sneakers, jeans and underclothes from the shelves

and from the cases,

apples, sausages and vodka.

the mere dexterity is not sufficient here –

you need the preparation of mind and conscience

for a quick evaluation of the scene

and that is why

we practice meditation in the second position:

sit in the pose of the eagle over an abyss

and open your arms wide

like giant wings or blades of a flying machine

sit and think about the sense of your existence

and the real worth of your entire life,

about which is your land and which – the land of others.

*sixth position

There is nothing left around you.

It is the end of class.

and at the moment

when the applause should surround you,

you hear only moans, cries, voices that curse you.

You have diligently learned how to produce them;

just remember all the saints – Tolstoy and Dostoyevsky –

hum Mussorgsky or Tchaikovsky to yourself;

you might remember the Soviet hymn

or how to cry Victory at demonstrations.

you did not know that it will be that easy to earn fame:

The new Russian ballet is now known in all the world…

and your warship rolls on the sea so softly…

and, honestly,

watching it is so sweet.

Traducerea din ucraineană în engleză a fost realizată de Anna Gimein.

The post Anton Ovchinnikov, coregraf ucrainean: “Baletul rusesc are o atitudine violentă la adresa corpului. Există alte tipuri de balet care ridică întrebări mult mai actuale.” appeared first on Cultura la dubă.

Performance-ul realizat de Anton Ovchinnikov se numește ”Beauty of the Beast” și împrumută elemente din baletul clasic rusesc, folosind mișcarea pentru a exprima o violență umană asupra corpului.

Spectacolul se bazează pe poemul ”New Russian Ballet”, scris de artist la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la 31 martie 2022.

Anton Ovchinnikov este un artist multidisciplinar, născut la Kiev în 1971. Până la declanșarea invaziei rusești asupra Ucrainei, el activa ca dansator, coregraf, compozitor și organizator al Festivalului Internațional de Dans Zelyonka Space UP din Kiev.

Din 2008, el conduce ca director artistic compania de dans Black O!Range, iar în 2015 Ovchinnikov a co-fondat Asociația Ucraineană pentru Dans Contemporan, fiind de atunci președintele instituției.

De la începutul războiului din Ucraina, a postat pe contul personal de social media poezii și poeme scurte despre violența și izolarea forțată aduse de război.

The post Dansatorul și coregraful ucrainean Anton Ovchinnikov va susține un performance la București appeared first on Cultura la dubă.

Cea de-a treia ediție a școlii de vară de dans contemporan „Cadre și Forme” are loc la Timișoara între 23 august și 8 septembrie 2021.

Iubitorii de dans, cu vârsta minimă de 15 ani, sunt așteptați cu ateliere de dans, spectacole de dans invitate și un performance la finalul cursurilor. Pentru a participa la școala de vară, este necesară o minimă experiență în dans, disponibilitate, energie și voie bună.

Înscrierile se fac până în 20 august (aici), iar anunțarea participanților selectați se va face în 23 august. Pentru cei care nu sunt din Timișoara, organizatorii oferă patru locuri.

Proiectul este implementat de Asociația Noi Re-Creăm împreună cu Unfold Motion.

În 2013, coregrafa și directorul artistic Lavinia Urcan a fondat Unfold Motion drept o companie de dans, iar în 2016 proiectul s-a trafsormat în singura asociație de dans contemporan din Timișoara. Încă de la început, a colaborat cu artiști din diverse domenii: dans, teatru, muzică, design și arte vizuale, încurajând astfel un dialog activ interdisciplinar între aceștia.

The post Începe a treia ediție „Cadre și Forme”, școală de dans contemporan, la Timișoara appeared first on Cultura la dubă.

CAMP | Contemporary Artistic Movement Platform, o tabără de dans contemporan și festival internațional independent de profil va avea loc între 28-31 iulie la Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Proiectul adună o comunitate de dans și arte vizuale care se concentrează pe ateliere de mișcare, întâlniri între artiști și networking. Evenimentul este deschis atât artiștilor, cât și iubitorilor de artă care pe durata festivalului beneficiază de workshop-uri intensive de dans și de alte tipuri de activități culturale și sociale.

CAMP propune colaborarea cu diferiți artiști, traineri și coregrafi internaționali de dans contemporan, fotografi profesioniști, regizori de film, operatori, artiști video, artiști vizuali, peste 20 de ore de workshop-uri de mișcare, outdoor screening-uri cu cele mai noi filme de dans contemporan, flashmob-uri, live act-uri, conferințe, performance-uri de dans și multimedia în aer liber, concerte, jam session-uri, evenimente culturale interactive.

Printre invitați și traineri se numără Andor Rusu (DE), Dávid Dabóczi (HU), György Kányád (RO), Attila Bordás (RO), Noémi Bezsán (RO), Blanka Macaveiu, Luiza Zan & Jazzpar Trio, KÜB BEAT & Blacky.

În 2021, CAMP Reconnect oferă 75 de locuri pentru participanți, împărțiți în grupe diferite în funcție de nivelul de experiență. 

Detalii despre condițiile participare și modalitățile de înscriere sunt disponibile AICI. Deadline înscrieri: 24 Iulie

The post Tabără și festival de dans contemporan, 28-31 iulie, Sfântu Gheorghe appeared first on Cultura la dubă.

Iată descrierea evenimentului:

“Mersul este ceva obișnuit, însă cu fiecare pas înaintea celuilalt mișcarea devine automată, nereflexivă și tindem să uităm de potențialul ei de a crea. Te invităm să profiți de acest mers și să îl înțelegi ca pe un dans. Mersul, un lucru concret, cotidian, devine atunci abstract, pentru că dansul îl deschide posibilului.

În ideea că fiecare mișcare a corpului este expresivă, chiar și mersul, veți petrece împreună o oră în care vei fi atent la corp, vei explora ce se întâmplă și cum te simți atunci când aduci intenționalitate în mișcările pe care le faci.În plimbarea pe care ți-o propunem împreună cu un dansator, te invităm să îți lași corpul să fie ca un sit de cercetare a unei lumi înțelese prin dans. Î

ți propunem o întâlnire care să îți aducă atenția către atitudine, postură și felul în care te simți. Un dancing-walk despre lucrurile care îți schimbă energia în corp prin mișcări obișnuite.

O oră despre lucrurile care transformă mișcarea în dans, despre gândurile care apar atunci când ai conștiența corpului și despre tehnicile pe care le poți folosi să te simți bine.Un dancing-walk nu arată neapărat neobișnuit – din exterior arată ca o simplă plimbare.

Cel mai important este că devii prezent în corpul tău, iar din ceva atât de simplu, dansul îți deschide o nouă lume, al cărei creator te invităm să devii.

 Cum se întâmplă un dancing-walk?

1. Te întâlnești și faci cunoștință cu un dansator într-o loc liniștit, pe care îl stabiliți împreună.

2. Alegeți un traseu în care să vă plimbați timp de o oră.

3. Cum te simți când te miști? Pornind de la această întrebare, descoperiți împreună cum să îți asculți mai bine corpul și ce relație e între ceea ce simți și unde te afli.

4. Practica mea, practica ta. Dansatorul îți împărtășește o practică pe care o folosește să se simtă mai bine, iar dacă ai și tu una, le explorați pe ambele împreună.

5. Wrap-up. Încheiați întâlnirea discutând despre lucrurile pe care le-ați observat și pe care le-ați descoperit în plimbarea voastră.

Proiectul este inițiat de Centrul Național al Dansului București în parteneriat cu: AREAL – Spațiu de dezvoltare coregrafică (București), Bezsán Noémi (Târgu Mureș), Colectiv A (Cluj-Napoca), Contact Bucharest Festival (București), Delazero (București), Developing Art (București), Fundația Gabriela Tudor (București), I Dance You (Brașov), Indie Box (București), PETEC (București), LINOTIP Centru Independent Coregrafic (București), M Studio (Sfântu Gheorghe), Tangaj Collective (București), Teatrul din Stejar (Iași), Unfold Motion (Timișoara).

Artiști participanți:Oana Băluță (Contact Festival Bucharest), Denis Bolborea (Areal, București), Catrinel Catană (Fundația Gabriela Tudor, București), Simona Dabija (Tangaj Collective, București), Alexandra Gîrbea (Indie Box, București), Ana Maria Guguian (I dance you, Brașov), Antonia Itineanț (Unfold Motion, Timișoara), Szekrényes László (M Studio, Sfântu Gheorghe), Irina Marinescu (Developing Art, București), Oana Mureșan (ColectivA, Cluj), Virginia Negru (PETEC, București), Bezsán Noémi (Târgu Mureș), Alexandru Radu (Teatrul din Stejar), Arcadie Rusu (Linotip, București), Beatrice Tudor (Delazero, Timișoara).

Proiectul se desfășoară în aer liber, în format unu la unu. Fiecare entitate parteneră decide asupra zilelor de desfășurare ale proiectului, în funcție de reglementările în vigoare din fiecare oraș. Măsurile de protecție și normele legale impuse împotriva răspândirii CO-VID19 vor fi respectate pe toată durata întâlnirilor.”

Aflați detalii AICI.

The post De Ziua Internațională a Dansului, publicul e invitat la dancing walks, plimbări individuale cu un dansator appeared first on Cultura la dubă.