“Anul Nou care n-a fost”, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, a obținut marele premiu – cel pentru cel mai bun lungmetraj, precum și alte 9 trofee Gopo.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a mers către Nicoleta Hâncu, pentru rolul său din lungmetrajul Anul Nou care n-a fost.

Adrian Văncică a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, tot pentru rolul din filmul Anul Nou care n-a fost.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Bogdan Mureșanu pentru filmul Anul Nou care n-a fost. Acesta a mai luat și trofeul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru cel mai bun film de debut.

Alina Berzunțeanu a câștigat trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu), iar Ciprian Chiujdea a primit trofeul pentru Tânără Speranță pentru rolul său din același film, prezent în competiția oficială la Cannes. Tânărul a dedicat trofeul tuturor copiilor din medii defavorizate și adolescenților queer care sunt marginalizați, la fel cum s-a simțit și el de-a lungul timpului.

Ciprian Chiricheș a fost desemnat Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din Săptămăna Mare (r. Andrei Cohn). Premiul pentru cea mai bună imagine a fost câștigat de Andrei Butică pentru Săptămâna Mare. Pentru același film, Viorica Petrovici a câștigat premiul pentru cele mai bune costume.

Iulia și Victor Fulicea au câștigat premiul pentru cele mai bune decoruri pentru filmul Anul Nou care n-a fost.

Alice ON & OFF, regizat de Isabela Tent, a fost desemnat cel mai bun documentar.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj a fost oferit filmului Tik-tok cowboy regizat de Anastaseu Ștefan. La categoria cel mai bun film european, voturile au mers către Zona de interes (r. Jonathan Glazer, UK) distribuit de Bad Unicorn, iar Premiul Publicului pentru producția cu cel mai mare succes la box-office a mers la Buzz House: The Movie (r. Florin Babei).

Actrița Ioana Pavelescu a primit Premiul pentru întreaga carieră, regizorul Dan Pița a primit Premiul pentru întreaga activitate, la fel ca directorul de imagine Florin Mihăilescu. Maestrul de lumini Ion Olteanu a primit Premiul Special.

Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost” a câștigat 10 Premii Gopo. Vedeți lista completă a câștigătorilor appeared first on Cultura la dubă.

“Nu mă așteptam să fie atâtea săli pline, nu știu de ce se întâmplă asta, de ce un film devine dintr-o dată cu succes la public. Nu l-am făcut nici pentru festival, nici pentru succes la public, iar când văd că se întâmplă asta, înseamnă că ceva oi fi făcut bine.”, spune regizorul Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă.

Aflat la primul său lungmetraj, Bogdan Mureșanu continuă traseul extraordinar pe care l-a avut cu scurtmetrajul Cadoul de Crăciun, premiat de Academia Europeană de Film și selectat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar. De altfel, scurtmetrajul cu Adrian Văncică și Ioana Flora în rolurile principale este inserat perfect în “Anul Nou care n-a fost”, devenit un film-puzzle despre zilele de 20-21 decembrie 1989 în București.

“A fost de la bun început ideea de a avea un lungmetraj cu acest scenariu, dinainte de scurtmetrajul Cadoul de Crăciun, sau el a apărut doar după succesul scurtmetrajului?

Am avut ideea de a face un lungmetraj despre demolări cu mult înainte de Cadoul de Crăciun. Povestea doamnei a cărei casă se demolează, interpretată de Emilia Dobrin, e o poveste veche. Numai că nu găsisem soluțiile să fac filmul. Și atunci am făcut acea pastilă cu Cadoul de Crăciun, care mi se părea tot timpul că e un fragment dintr-o poveste mai mare.

Așa că am făcut filmul ca atare, caleidoscopic, am inclus mare parte din poveștile care mă interesau. Mi-a plăcut să fac asta, să fac finalul acestui film în mod special.

Care chiar este impresionant, emoționant. E interesant că pe parcursul filmului s-au tot auzit râsete în sală, ca și cum asistam la o comedie, dar deznodământul era din ce în ce mai trist, a stârnit emoții din alt registru.

Da, de aceea i-am spus tragicomedie. Așa l-am văzut eu, ca un carusel de emoții. Știi care e paradoxul când faci un film? Petreci atât de mult timp cu el, îl editezi și apoi când scapi de el, scapi. Eu l-am evacuat din mine acum aproape un an, iar acum trăiesc doar bucuria de a-I vedea pe ceilalți relaționând cu filmul. Sunt recunoscător publicului și celor care îl văd.

De ce ai fost așa de interesat să vorbești despre comunism?

Pentru că am și trăit puțin în perioada aia, pentru că mi s-a părut că ziua aia a fost o zi izbăvitoare și pentru că din interes artistic am vrut să fac și eu propria mea viziune asupra unor momente importante din istoria noastră. S-au făcut filme pe acest subiect, dar am vrut să fac un pic altfel.

Am știut de la bun început că nu e un film lent, că ar putea să atragă publicul, pentru că are momente de umor, dar nu mi-am închipui că va fi așa, sincer. M-am gândit că va avea o formă modernă, cred că e un film Tik-Tok, făcut din sketchuri, dar are o noimă. L-am făcut așa fiindcă așa se făceau scenetele de televiziune odinioară, mai ales cele de Revelion.

Dar cel mai mult am vrut să fie despre abolirea gândirii critice, că asta a cauzat toată problema atunci, nu mai aveai voie să ai gândire critică, era bine doar ce ți se dicta. Iar asta poate să apară oricând, mai ales în zilele noastre, când ai doar buton de like și dislike.

Cum a fost pentru tine să gestionezi un proiect atât de mare, fiind la primul tău lungmetraj?

A fost dificil. Putea să fie și al 2-lea și al 10-lea lungmetraj, că tot era greu. E un film dificil de făcut, cu 40 de actori, o mulțime de locații. Nu cred că acum aș mai putea să îl fac.

De ce?

Pentru că acum știu cât de dificil este. Hahaha. Când m-am apucat de proiectul ăsta nu eram pregătit nici fizic nici psihic. Nu am putut să dorm în perioada aia, probabil din cauza adrenalinei, nu am putut să dorm bine multe luni, de aceea devenisem și foarte slab.

Ce fel de frământări ai avut pe parcursul filmărilor, ca regizor, ca om?

Aveam dubii în privința multor locații, eu nu știam cum o să iasă un film compus din atâtea locații, atâtea piese într-un puzzle. M-am străduit să joace toți actorii oarecum în aceeași cheie, am avut niște variații de joc și doar am sperat că o să funcționeze. Mi-am luat niște măsuri de precauție, am gândit momentele de umor, finalul grandios, toate lucrurile astea erau în mintea mea când am scris scenariul.

Chiar și muzica era notată în scenariu. Dar una este planul și alta e înfăptuirea lui.

Ce așteptări ai acum de la film?

Orice așteptare am avut mi-a fost depășită. Doar ce s-a întâmplat la Veneția, cu 4 premii, este uluitor. Unul dintre ele, cel mai important, zic eu, este premiul criticilor raportat la toate filmele din competiție, vreo 50 de filme cred.

Iar în ceea ce privește publicul, mă bucură că am văzut mulți tineri, e un public divers, din diverse categorii. Fiind un film despre oameni, nu despre comunism, cred că poate fi atrăgător.

Ce urmează acum pentru tine? Lucrezi la alt film?

Lucrez de câțiva ani la o animație care îmi place foarte mult și este posibil să ne mai auzim la anul.”, a declarat Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

The post “Anul Nou care n-a fost” intră de azi în cinematografele din țară. Bogdan Mureșanu: “Nu cred că aș putea să mai fac acum acest film.” appeared first on Cultura la dubă.

Din juriul secțiunii Orizzonti au făcut parte cineaști celebri precum Isabelle Huppert (președintele juriului), James Gray sau Giuseppe Tornatore.

„Dedic acest premiu întregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunați. De asemenea, pentru că acest film amintește și despre viața sub un regim dictatorial dedic acest premiu tuturor oamenilor din lume aflați încă această situație, care caută demnitate, libertate și umanitate. Sper să aveți un An Nou așa cum am avut și noi.” – a spus regizorul Bogdan Mureșanu.

Povestea filmului începe pe 20 decembrie 1989 și se desfășoară într-un interval intens de 24 de ore.
Din 24 septembrie filmul va putea fi văzut în toate cinematografele din România. Lungmetrajul scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu a fost realizat în perioada 2021-2023.

„Am început proiectul cu „Cadoul de Crăciun” și am fost captivat mulți ani de ideea unei dezvoltări simfonice a acestei idei, și anume o zi neobișnuită, extraordinară care schimbă totul pentru personajele care nu sunt conștiente de asta. Am simțit că am ceva personal de spus într-o manieră suficient de originală pentru a fi considerată o nouă perspectivă și o modalitate caleidoscopică de a o relata.

În acest caz, o poveste multi-plot cu multe personaje ale căror povești se întâlnesc și se combină pe parcursul întregului film. M-a interesat umanitatea vieților mici expuse evenimentelor istorice mari și cum fac ele față sentimentului unei lumi care dispare.”, spune Bogdan Mureșanu.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.

The post “Anul Nou care n-a fost”, premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Orizzonti la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

La 26 de ani, Vlad Ionuț Popescu este unul dintre cei mai promițători actori ai generației sale, trecând cu ușurință de la roluri de impact în teatru la cele de pe platoul de filmare.

Zilele acestea este prezent la Bienala de la Veneția cu filmul “Anul nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, iar pe scenă poate fi (re)văzut în spectacolul de succes “Cine l-a ucis pe tata?”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis și premiat de UNITER pentru regie.

De asemenea, din această toamnă va putea fi urmărit în două premiere: la Bulandra, în „Romeo și Julieta”, regia Eugen Gyemant, și în one man showul “Vara în care mama a avut ochii verzi”, dramatizat după romanul cu același nume, scris de Tatiana Țîbuleac, și pus în scenă la Centrul de teatru educațional Replika.

Interviul de mai jos a fost realizat înaintea participării la Veneția.

***

“Vlad, care sunt temele care te preocupă în perioada asta?

Vacanța. Și moartea. Moartea în vacanță. E recurentă tema asta a morții, de când sunt adolescent. Cred că ar trebui să devenim conștienți de propria fragilitate, că toți suntem doar dust in the wind. Tocmai pentru a dobândi un simț al umilinței profund, nu unul pre-fabricat de tipul falsei modestii.

Te gândești cu frică la moarte?

Nu. Doar vreau să privesc soarele în față. Mă gândesc mai degrabă obiectiv la fenomenul morții, într-o manieră care nu are legătură directă cu mine. Sau la moarte ca simbol, ca metaforă, ca team. Dar da, aceste preocupări se răsfrâng uneori asupra mea. Mișună pe acolo câteva gânduri intruzive.

Simți că te afectează gândurile astea?

Da. Am avut o perioadă destul de lungă cred eu, cinci ani, în care m-am luptat cu mintea mea. Dar niște evenimente care au avut loc în luna ianuarie au schimbat totul.

Mai sunt reminiscențe, e greu să nu te placi deloc pentru atât de mult timp.

Nu te plăceai?

Nu. Dar sunt bine acum, cel puțin mai bine ca înainte. Și ca să revenim la intrebarea ta, cred că it’s safe to say că acum mă preocupă tema “binele meu” – dar nu la modul “sunt buricul pământului”.

Cine sunt? Cine îmi doresc să devin? Ce ar însemna factual să devin omul care îmi doresc să devin? La ce trebuie să renunț? Dacă cine vreau să fiu se aliniază cu ce vreau să fac pe plan profesional?

Astea sunt întrebări pe care unii oamenii nu și le pun toată viața, iar tu, iată, ți le pui atât de devreme.

Eu cred că asta este vârsta potrivită. Nu vreau să ajung la 50 ani să regret că nu am trăit cum am vrut. Am și o meserie care mă ajută să cunosc natura umană și uneori, da, ajung să mă auto-analizez fără să vreau. Pe de altă parte, realizez că rumegatul ăsta excesiv stă puțin în calea devenirii mele ca actor.

Există cauze sociale sau politice pentru care ai vrea să-ți folosești vocea ca actor sau simți că există o temă care să te preocupe atât de tare încât să iei atitudine? Te vezi militând pentru ceva anume sau crezi că e rolul actorului să facă asta?

Da, da. Totuși, consider că activismul necesită timp și spațiu mental. Eu sunt într-o perioadă în care vreau să am grijă de mine, de prietenii mei, de iubita mea, de familia mea și relații. Plus meseria. Nu se exclud una pe alta, activismul și viața personală sau profesională, ci din contră, se sprijină. Categoric o să-mi permit să vorbesc despre cauzele sociale sau politice, care mă preocupă cu adevărat, despre temele importante pentru mine, atunci când o să contez, când o să fiu relevant.

Nu consideri că ești relevant acum?

Nu. Pot fi înlocuit oricând, oriunde. Momentan, sunt doar un tânăr cu potențial în ceea ce face. Dacă m-aș apuca să vorbesc despre vreo cauză politică sau socială acum, sunt convins că mulți oameni ar zice: “nu te-a întrebat nimeni nimic, Vlad, de ce-ți dai cu părerea?”.

Oricum pare o chestie specifică Facebook-ului, părerile aruncate pe platforme.

Da, aș putea să vorbesc despre sistemul de teatru din România. Dar cum să pot să vorbesc eu despre asta la 26 de ani? Adică eu pot, dar cine mă ia pe mine în seamă?

Uite, pot spune că în domeniul meu, și cred că e ceva specific în zona asta a Europei, adulții, în special oamenii care sunt la putere, nu știu să aibă grijă de tineri. Sau au grijă doar de anumiți tineri. Traducere simplă – PCR: pile, cunoștințe și relații. Pe mine mă interesează doar să-mi fac treaba bine.

Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă generația ta și cum te raportezi la ele?

Depresia și anxietatea.

Pandemia, războaiele, A.I, social media, încălzirea globală – toate cred că ne-au potențat stările de angoasă și de confuzie prin intermediul informației care circulă necontrolat. De exemplu, pe mine pandemia m-a îndepartat de oameni și mi-a accentuat paranoia. Pe de altă parte, nici nu mai am 20 ani, nu mai am energia de atunci, când eram peste tot, mă duceam la facultate, stăteam 12-14 ore și după, mai stăteam să beau până la 3 dimineața. Acum nu mai pot să fac asta. Ascult de corpul meu. Dar uite, dacă nu se întâmpla pandemia, poate mintea și corpul meu mai voiau.

Acum nu mai poți sau nu mai vrei?

Da, de fapt nu mai vreau, aleg să nu mai fac asta. Atunci aveam nevoie de validare, de confirmare, voiam să fac parte din găști, să mă placă lumea din breaslă. Acum cred că sunt în extrema celalaltă.

Simt să iau o pauză de la oameni, să stau mai mult cu mine, tocmai ca să-mi pot da seama cine sunt.

Deși uneori tânjesc să petrec mai mult timp cu oameni care au aceleași probleme si aceleași bucurii ca mine. În același timp, știu că mi-ar fi greu să leg prietenii reale cu mulți oameni din breaslă, prin baruri. Prietenii, de obicei, sunt oamenii cu care am lucrat și cu care m-am simțit bine, iar asta îmi e de ajuns.

Crezi că pe scenă există momente de grație divină, așa cum spun unii actori, sau crezi că este doar rezultatul muncii? Există talent?

Nu știu dacă există talent. Poate că există o predispoziție către ceva, orice, dată de contextele unui individ: locul în care te-ai nascut, cu tot ce vine asta la pachet, influențele pe care le-ai avut crescând, cumulul de experiente dobândite prin intermediul alegerilor.

Dar, în mod sigur, 90% e munca depusă. Pot fi și niște date genetice, nu știu, o picătură, o sămânță care poate că se cheamă talent. Dar e vorba mai mult despre împrejurări și experiențe și despre cum le-ai topit în tine.

Oricum, după o anumită vârstă, munca primează. Iar muncă nu înseamnă doar a studia tehnică și atât. Poate însemna să te lupți cu tine în fiecare zi pentru a-ți conștientiza neajunsurile, a le accepta și a lucra cu ele.

Cred că este nevoie și de un fel de “nebunie” specifică, nu o “nebunie” prefabricată, preluată. “Nebunie” pentru mine înseamnă revoltă împotriva propriei ființe, împotriva constructelor sociale. Sau poate doar împotriva formelor rigide și învechite, a sistemelor care nu mai pot funcționa acum. Dacă ești prea steril, prea cuminte, așa este și munca ta.

Dacă ne-am raporta la Stanislavski și la “Munca actorului cu sine însuși”, am putea să spunem că metoda ta de actorie este cea din exterior către interior?

În primul rând, nu cred în devizele “de la exterior spre interior” sau invers. Interiorul și exteriorul lucrează împreună constant prin intermediul propriei tale ființe, iar ele se sprijină reciproc.

Cred că se rezumă doar la a îți cunoaște textul, a înțelege situația, a îți cunoaște personajul, a te lăsa purtat de colegi și ghidat de regizor.

În al doilea rând, cred că ce zice Stanislavski e bullshit, dar un bullshit necesar la început. Chiar și el și-a dat seama. Știi că a mai scos o carte după, în care practic ne zice – “nu mă ascultați, eram și eu tânăr”.

Deci dacă aberez pe aici și voi realiza peste ani, e ok, sunt safe & chill, s-a întâmplat și la case mai mari.

Eu cred că actoria nu se poate învăța. Poti să înveți tehnică, în schimb: cum să stai pe scenă, cum să te raportezi la camera, dicție, corporalitate, convențiile în care operezi și ce mijloace presupun ele. Pe scurt, studiu. Restul este doar munca. Nu mă poate învăța nimeni cum să pregătesc un rol. O fac singur, în tihnă, apoi mă las ghidat de regizor.

Care crezi că sunt atuurile tale? Ești atât de tânăr și ai avut deja de multe roluri și în film și în teatru.

Cred că am o tipologie aparte, iar asta îmi permite să fiu cameleonic. Pot părea în toate felurile. Trebuie doar să schimb look-ul. Am o construcție facială care îmi permite să abordez mai multe roluri. Iar ăsta e un sumar al feedback-urilor primite de-a lungul timpului.

Ostermeier, când am fost la casting la Hedda Gabler, mi-a spus că am o versatilitate aparte și mi-a arătat asta cu palmele lipite și deschise în jurul frunții. Ceea ce mă face să conștientiz că degeaba am acest atuu dacă mintea și sufletul meu nu mi-ar permite să îl fructific. Și chiar cred că ăsta este atuul meu.

Îmi și gândesc strategic, de unul singur, ceea ce aș putea numi într-o zi “carieră”, pentru că noi nu avem career management în România.

Știu deja foarte clar cum voi arăta în următoarele filme și ce roluri voi face, iar ele nu vor avea nicio legatură cu ce am făcut până acum. Trebuie să și știi când și ce să alegi, ceea ce, iarăși, e foarte dificil. Recent, am refuzat un film comercial, și nu pentru ca aș avea ceva împotriva lor, ci doar pentru că eu consider că nu este potrivit pentru mine în acest moment.

Cât de mult contează pentru tine echipa artistică, atunci când intri într-un proiect?

Maxim. Dacă nu mă simt bine în mediul respectiv, ori o să regret că am intrat, ori ies pe parcurs. De exemplu, am fost angajat la Teatrul Godot. După șase luni mi-am dat demisia. E doar un exemplu.

Ești individualist sau om de echipă?

Fac o echipă destul de bună cu cei din jur când mă simt în siguranță cu partenerii și cu regizorul, însă mai am de învățat multe în direcția asta.

Am în continuare dorința, pe alocuri stupidă, de a demonstra că mă pricep la ceea ce fac, dar cred că încep să o țin într-un echilibru sănătos. Cu timpul va dispărea.

La ce te gândești când cânți piesa “SOS D’un Terrien en Detresse” din “Cine l-a ucis pe tata”?

La cele mai de jos momente ale mele. Și la tata.

E un strigăt de ajutor acolo.

Da, și eu mă gândesc la strigătele mele de ajutor, la momentele grele în care nu aveam pe cine să strig.”

***

Carmen Crețu, autoarea interviului, este de profesie avocat și se declară mare iubitoare de teatru. Alături de Laura Ivancioiu a pus bazele „Estivalului de teatru”, o serie de întâlniri menite să aducă mai aproape actorii de public.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI. Sau ne poți sprijini cu o donație lunară pe Patreon AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Vlad Ionuț Popescu, actor: “Depresia și anxietatea sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă generația mea.” appeared first on Cultura la dubă.

Echipa filmului “Anul Nou care n-a fost” a fost prezentă azi la cel mai important festival de film al toamnei, Bienala de la Veneția – Cinema. Pe covorul roșu au pășit regizorul Bogdan Mureșanu, producătoarea Ada Solomon și numeroși actori care fac parte din distribuție, printre care: Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Ioana Flora și Ada Galeș.

Povestea filmului începe pe 20 decembrie 1989 și se desfășoară într-un interval intens de 24 de ore.
Din 24 septembrie filmul va putea fi văzut în toate cinematografele din România. Lungmetrajul scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu a fost realizat în perioada 2021-2023.

„Am început proiectul cu „Cadoul de Crăciun” și am fost captivat mulți ani de ideea unei dezvoltări simfonice a acestei idei, și anume o zi neobișnuită, extraordinară care schimbă totul pentru personajele care nu sunt conștiente de asta. Am simțit că am ceva personal de spus într-o manieră suficient de originală pentru a fi considerată o nouă perspectivă și o modalitate caleidoscopică de a o relata.

În acest caz, o poveste multi-plot cu multe personaje ale căror povești se întâlnesc și se combină pe parcursul întregului film. M-a interesat umanitatea vieților mici expuse evenimentelor istorice mari și cum fac ele față sentimentului unei lumi care dispare.”, spune Bogdan Mureșanu.

Printre cele mai așteptate lansări de la Veneția se numără: “Joker: Folie à Deux”, cu Joaquin Phoenix și Lady Gaga, lungmetrajul lui Pedro Almodovar în limba engleză “The Room Next Door” cu Tilda Swinton și Julianne Moore; “Queer” al ui Luca Guadagnino, cu Daniel Craig, biopicul „Maria” semnat de Pablo Larraín, cu Angelina Jolie, “Wolfs” de John Watts, cu George Clooney și Brad Pitt, „Babygirl” regizat de Halina Reijn cu Nicole Kidman în rolul principal, “The Order” în regia australianului Justin Kurzel, cu Jude Law şi Nicholas Hoult, “Finalement” al lui
Claude Lelouch și “Broken Rage” de maestrul japonez Takeshi Kitano.

În cadrul festivalului vor fi decernate două premii pentru întreaga carieră, pentru Sigourney Weaver și Peter Weir.

Filmul Anul Nou care n-a fost este unul din cele 19 titluri din competiția Orizzonti.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, a avut azi premiera la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Bogdan Mureșanu, cunoscut pentru scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” (2018), va fi prezent în competiția unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, cel de la Veneția, cu lungmetrajul “Anul Nou care n-a fost”. Filmul va face parte din secțiunea “Orizonturi”, iar anunțul a fost făcut azi de către Festivalul de la Veneția.

Un film hibrid realizat de regizorul Andrei Ujică, “TWST/ Things We Said Today”, a fost selectat de asemenea la Veneția, dar în afara competiției non-ficțiune.

“Anul Nou care n-a fost”/ “The New Year That Never Came” este o extensie a scurtmetrajului “Cadoul de Crăciun”, care i-a avut în rolurile principale pe Adrian Văncică și Ioana Flora și a explorat tema fricii de securitate în anii lui Ceaușescu, chiar înainte de prăbușirea regimului. Scurtmetrajul a fost premiat de Academia Europeană de Film în 2019 și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar.

De această dată, lungmetrajul prezintă mai multe povești de viață care se desfășoară înaintea Revoluției din 1989.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.

“TWST/ Things We Said Today”, un film hibrid realizat de Andrei Ujică, o coproducție România – Franța, are la bază imagini de arhivă cu prima vizită a trupei The Beatles în America. “Este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi.”

Potrivit comunicatului de presă transmis de distribuitorul Bad Unicorn, “Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm.

Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O’Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce dar nici nu-l poți uita.”

„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot așa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formație din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți”, declară Andrei Ujică.

Andrei Ujică, regizor și scriitor român, este cunoscut pentru filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.

Filmul „TWST / Things We Said Today” este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures și Tangaj Production, în co-producție cu ARTE France Cinéma și INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG / ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM și Avanpost.

Montajul și sunetul sunt realizate de Dana Bunescu. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.

Festivalul Internațional de Film de la Veneția va avea loc între 28 august – 7 septembrie.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Filmul său a adunat în jur de 70 de premii, printre care marele premiu al competiției internaționale Clermont-Ferrand International Short Film Festival, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. A câștigat, de asemenea, premiul Academiei Europene de film pentru cel mai bun scurtmetraj și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile Oscar.

Despre succes spune că i-a adus o avalanșă de trăiri, de la bucurie la nesiguranța că va mai putea produce ceva la fel de apreciat. Însă crede că ceea ce faci trebuie să fie, înainte de toate, reprezentativ pentru tine.

Bogdan lucrează de 4 ani la un film de animație, „Magicianul”. Scenariul este inspirat de o nuvelă pe care a publicat-o cu mai mulți ani în urmă.

Având în vedere că ultimii 2 ani i-a petrecut în mare parte călătorind, pandemia a adus o schimbare majoră în stilul lui de viață.

Bogdan, cum a fost anul 2020 pentru tine?

De la oribil în jos. Este super straniu, cred, pentru toată lumea. Poate în cazul meu s-a accentuat stranietatea. Vreme de doi ani am tot umblat prin lume și am stat mai puțin în București sau în România.

Inițial, schimbarea mi s-a părut simpatică, dar după o vreme n-a mai fost așa pentru că orizontul de timp în care estimăm că se va sfârși cu povestea asta este necunoscut. În curând se va face un an, iar un an din viața oricui e destul de mult.

E înspăimântător, dacă te gândești mai bine.

Care ar fi lecțiile pe care le-ai învățat în pandemie?

S-a cam dus spectacolul stradal, care era, se dovedește, foarte interesant și pitoresc. Și locurile lipsite de zarvă, de oameni, par pustiite.

Eu am trăit postcomunismul ăla sarac al anilor 90 și pandemia asta îmi aduce aminte, într-un fel sau altul, de acea perioadă.

Prin anii ‘90 erai cam de vârsta pe care o am eu acum. Cum arăta viața ta la 20 de ani?

Era o perioadă ușor atroce. Părea că după comunism se deschide o întreagă lume de posibilități. Și n-a fost așa deloc. A fost o perioadă sumbră.

Deci a fost dificil ca experiență să fii tânăr atunci?

Da, în primul rând nu erau bani deloc. Nu erau informații. Noi vedeam muzica la câteva emisiuni TVR sau la niște posturi de radio care difuzau o muzică extraordinară pe atunci, dar nouă, complet nouă. Nu se auzise așa ceva.

Să asculți trupe de punk pe care în comunism era aproape imposibil să le auzi și dintr-odată să fie accesibile.

Ceva similar îmi povestea mama. Prima dată când a auzit Iron Maiden a fost o experiență extraordinară. Acum, pentru mine, muzica lor e la un click distanță.

Da, e mult mai ușor acum. Poți să cauți orice, dar nu se compară cu sentimentul de a asculta Noir Désir sau Sonic Youth când aveai 19 ani, prin `92-`93.

Să asculți chestia asta la radio, la miezul nopții și să auzi pentru prima dată tipul ăla de sunet… era un soi de mică epifanie.

Pentru că venea încărcată cu un întreg bagaj. Nu numai sonic, ci pur și simplu cu un fel nou de a privi lumea, un mesaj, un conținut, o atitudine.

E interesant pentru că atunci, neavând accesul pe care îl avem acum la muzică, era și un apetit mai mare cred, și puneai mult mai multă valoare pe asta.

Era și o chestiune care te definea. Pe de altă parte și lumea era foarte dihotomică, adică ori erai depechar ori erai rocker.

Internetul a adus cu sine și un soi de nuanțare, teribil de bună. Noi vorbim acum despre grupuri țintă, nișe. Totul este fărâmițat, nu mai este dihotomic.

Și muzica e la fel, e un melanj. Cred, totuși, că Facebook-ul e un soi de întoarcere la o lume binară în care nu mai există nuanțe, dar sper să mă înșel și să fie trecătoare maniera asta de a împărți lumea numai în două – cei care sunt cu noi vs cei care sunt împotriva noastră.

Asta e ceva rău?

E imposibil de spus ”Este bine sau rău”. Așa stau lucrurile pentru că și aici e o serie întreagă de inferențe: da, sigur, s-a liberalizat totul, bineînțeles cu liberalizarea a venit o monedă destul de ieftină a ceea ce înseamnă creativitate, un melanj.

Și părți bune, pentru că acum nu mai poate să fie totul în alb și negru, nu mai gândești în categorii atât de frânte. Dar trebuie să sapi mai mult acum după lucruri de valoare.

Se produc mult mai multe lucruri și e o pletoră de produse culturale acum.

“Se produce mult, probabil mai mult ca niciodată. De aia e și greu. Toată lumea vrea să devină un nume. Faima de 5 minute anunțată de Warhol.”

Bogdan Mureșanu, regizor

E generalizată această idee că românii nu consumă destulă cultură. De ce crezi că e așa? Ce soluții avem pentru a rezolva problema aceasta?

Bun, hai să vedem cine zice lucrurile astea. Mi se pare tare important să știi cine spune niște lucruri și pe ce se bazează când spune asta (nr. Barometrul de Consum Cultural anual, realizat de INCFC; statisticile Eurostat).

Eu nu zic că nu-i adevărat, atenție. Dar sunt mai precaut. Hai să vedem: Există cinematografele în care să se consume cinema, există librăriile în micile orașe?

Există sălile de concerte în alte orașe decât București? Mă îndoiesc.

Românii consumă puțină cultură pentru că statul român este impermeabil la orice act cultural, nu-l sprijină, ba, dimpotrivă, îl termină, pe cât posibil.

“Ministerul Culturii a fost condus în mare parte de persoane care nu au nicio prestanță culturală, pe care nu-i știe nimeni și care la rândul lor nu știu ce să facă, în contextul ăsta, care e unul complicat.”

Vreme de 30 ani modelele noastre au fost nefuncționale din orice punct de vedere. Și cu toate astea le susținem în permanență și aici e o problemă. Nu mă întreba cum se rezolvă asta. Nu știu, n-am un răspuns.

Te-ai gândit vreodată să pleci din România de tot?

Da, de multe ori. Și de aceea am rămas. Am fost atât de mult călător încât nu mai consideram că e necesar să plec. Au fost ani de zile în care mai curând am dormit prin avioane și am la fel de mulți prieteni în toată lumea cum am și în București.

Mă consider foarte adaptat lumii dinainte de pandemie.

“Mi se potrivește mult mai bine decât lumea din ‘90 în care eram de vârsta ta acum. Mă simt mai mult ca la 20 ani acum decât atunci. Abia aștept să se termine pandemia, să revin la călătorii.”

Hai să ne raportăm puțin la ce faci tu. Cum a venit dorința să faci film?

Am citit deunăzi un articol al unui critic de film din România, pe care îl simpatizez, și la un moment dat spunea despre un regizor: „Nu există nimic mai repulsiv decât un literat ratat care vrea să facă film.” M-am gândit că ar putea fi și cazul meu.

Deci asta n-a fost prima pasiune, a venit ulterior.  Care a fost parcursul?

Cărțile îmi plăceau mai mult, îmi plăceau mai mult literatura decât filmul. Habar n-am, nu știu  de ce. Dar la un moment dat a început să-mi placă și filmul.

Ai spus într-un interviu al tău că ai fost jurnalist, dar n-ai elaborat prea mult. Cum ai ajuns de la jurnalism la film?

Am fost și jurnalist. Dar am trecut prin ceva care e mai aproape de film, prin scenariu. Și nici nu știu dacă am ajuns la film. A face unele filme nu înseamnă că ai ajuns la film, nu cred. Încerc să ajung la film.

E interesant, consideri că n-ai ajuns să faci film având în vedere că ai avut un succes destul de mare cu ”Cadoul de Crăciun”?

Păi da, dar una e succesul și alta e valoarea. Sunt lucruri diferite. Cele două nu coincid, nici nu sunt opozabile. Succesul e cumva complet exterior.

Cum faci diferența între succes și valoare, având în vedere că ambele sunt determinate de factori exteriori?

În primul rând trebuie să te gândești ce fel de succes e. Valoarea oricum e atașată unui „ceva” de niște instanțe culturale. Acolo se hotărăște valoarea.

E posibil să existe lucruri valoroase, dar nevalorificate, știi? Mă gândesc mereu aici la Arcimboldo (nr. Giuseppe Arcimboldo, pictor italian, 1526 – 1593). Gândește-te că el a fost valorizat abia peste 300 de ani.

Cum te-ai raportat, totuși, la acest succes?

În primă instanță m-am bucurat. Au fost și momente în care a fost înspăimântător. De ce zic că e înspăimântător?

Pentru că simți că îți scapă lucrurile, te gândești că n-o să mai fii în stare să faci niciodată ceva de genul ăsta. Apoi te gândești că ai fost născut pentru asta, îți trec tot felul de lucruri prin minte.

Apoi te gândești că ești super talentat și le meriți pe deplin. E o avalanșă. Și multe din lucrurile astea nu sunt ușor de gestionat, dar nici nu sunt un blestem, nu vreau să mă plâng.

E incredibil că se poate întâmpla asta cuiva și că mi s-a întâmplat mie. După care ajungi să fii și rezonabil și să-ți dai seama că este exterior. Dacă vei mai face ceva … până la urmă trebuie să faci ceva ce ți se pare ție că te reprezintă, în primă instanță. Să fie valoros din punctul de vedere al onestității.

După care vin și alte moduri de a verifica dacă un lucru pe care-l faci tu este receptat cum se cuvine. Dar asta trebuie să fie adiacent, nu trebuie să te gândești la asta.

Lucrezi la ceva acum?

Da, la o animație, de 4 ani. Scenariul este după o nuvelă pe care am publicat-o cu mulți ani în urmă. Iată că literatura pe care am scris-o acum mulți ani ajunge într-un film.

După ce o termin îmi voi da seama dacă e valoroasă, dacă a reușit să capteze ce voiam eu să spun. Să zicem că e mai ușor să-ți dai seama dacă o animație e bună, dacă vizual te impresionează. Bănuiesc că poți să-ți dai seama măcar de complexitatea tehnică. 

La film e ca la muzică, trebuie să rămâi cu ceva care e greu de definit în cuvinte, dar care persistă în tine, care dă naștere unor gânduri, dar redevine o stare și tot așa.

De ce animație?

Și fiica mea studiază animație la Londra și face animație. Cred că a fost o chestie între mine și ea. Când era mică mergeam împreună să vedem animații și era spațiul nostru comun.

Cred că a rămas acolo undeva zona asta de recuperat.  Nu știam, când m-am apucat de animație, că e atât de complicat și iată, de 4 ani durează și sper ca la anul să se termine.

Lucrezi împreună cu fiica ta la asta?

Nu. Ea face altă tehnică, stop motion, n-am fi putut colabora aici.

Crezi că te vei axa pe animație de acum? Vei mai face film? Poate un lungmetraj?

Îți doresti chestia asta?

Îmi doresc să fac ceva când povestea e atât de presantă în mine încât ajunge să mă chinuiască dacă nu o spun mai repede.

Nu pot spune că vreau sa fac lungmetraj ca să fac lungmetraj, nu înțeleg chestia asta. Eu pot să trăiesc foarte bine, liniștit și fără sa fac un lungmetraj. Nu am o presiune de a face un lungmetraj.

“Mie chiar îmi plac scurtmetrajele, by the way… Decât un lungmetraj prost, prefer niște scurtmetraje bune.”

Dar sper să ajung în punctul în care o poveste din mine să necesite mai mult timp de expresie, să fie presantă și să mă facă să filmez acel lungmetraj.

Pe lângă film, faci și altceva? Ai alte proiecte care poate nu te satisfac pe tine personal, dar te ajută să te susții?

Da, sigur că da. Mai fac și pe producătorul de film. Produc tot felul de documentare, câteodată spoturi publicitare, acum un scurtmetraj pentru un amic.

În general, încerc să fac lucrurile care-mi plac, să mă implic în lucrurile care au ceva de spus. Dar poate ai observat că în anul ăsta al pandemiei e mai greu să faci atâtea nazuri.

Nu știu dacă îmi voi permite să continui viața asta care e luxoasă, cum zic maneliștii. Să faci doar ce îți place a funcționat până acum. Cred că a venit timpul să mă ajustez puțin și să fac și lucrurile care nu-mi plac.

Nu ai făcut compromisuri până acum?

Cum să nu faci compromisuri?

“Am făcut o grămadă de compromisuri. Am lucrat 10 ani în advertising și de multe ori detestam, cel puțin la început. N-am vrut să fiu acolo, am fost forțat, ca să fac ceva.”

Apoi am găsit niște lucruri care sunt destul de… nu neapărat  bune, dar, uite, faptul că trebuie să generezi idei ca să trăiești e un lucru greu.

M-am bucurat că la final, când am încheiat socotelile cu advertising-ul m-am achitat cu bine de jobul acela care era destul de dificil. Nu e atât de ușor să faci asta for a living. Să scornești idee după idee și să le mai aprobe și o companie.

Cât e vorba despre vocație și cât despre muncă, studiu și experiențe anterioare în cazul tău?

Vocație… te duce într-o zonă de clișeu, știi? Nu știu cum este să ai vocație către ceva. Nu cred că există așa ceva. Cred că există niște povești care te cheamă, care te rod, care te fac să le spui. Și atunci trebuie s-o spui. Și ca să le spui, da, ai nevoie de niște lucruri, cum ar fi talent. Poți sări peste talent, dar e bine să-l ai.

E limpede că-ți trebuie ceva experiență de viață și o curiozitate. Să vezi cum se exprimă semenii tăi, cum vorbesc ei.

La film, ca să fii regizor, trebuie să știi să spui scurt ce vrei. Să fii pretențios și să aștepți să ți se îndeplinească dorințele. Să fii răsfățat și dictator, să ceri mult, câteodată chiar imposibilul.

Uite, în literatură nu trebuie să fii dictator, în literatură trebuie doar să fii confortabil cu tine și cu singurătatea ta, ceea ce iar, e destul de greu.

Iar la tine a fost o trecere de la solitaritate la dictatură?

Descoperi că ai niște calități atunci când le testezi. Eu nu-mi închipuiam, nu am putut testa asta decât atunci când am făcut-o. Nu știam că pot fi dictator. Mi se spunea însă.

Apropiații îmi spuneau că promiteam să fiu un bun dictator. Dar bănuiesc că, într-o țară condusă sub dictatură vreme de 50 de ani, mai toți cetățenii ei pot fi apți pentru funcția asta.

The post Bogdan Mureșanu, regizor: “Statul român nu sprijină actul cultural, dimpotrivă, îl termină.” appeared first on Cultura la dubă.

Anunțul nominalizărilor a fost făcut în urmă cu scurt timp și, din păcate, “Cadoul de Crăciun” devine al doilea film românesc care ratează o nominalizare la Oscar, după ce a fost cuprins, totuși, pe lista scurtă.

Un singur alt film românesc a mai ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar, în 2013. Este vorba despre lungmetrajul După dealuri, regizat de Cristian Mungiu, la categoria cel mai bun film străin.

„Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind peste 53 de premii internaționale, printre care, cel mai important, premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj al anului 2019.

Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”

The post “Cadoul de Crăciun” nu a fost nominalizat la Premiile Oscar appeared first on Cultura la dubă.

Lista finală va conține 5 titluri, iar aceasta va fi făcută publică pe 13 ianuarie 2020, urmând ca Premiile Oscar să fie decernate pe 9 februarie 2020.

Nominalizarea scurtmetrajului lui Bogdan Mureșanu vine la scurt timp după ce acesta a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al anului, oferit de Academia Europeană de Film.

De altfel, “Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind până acum 53 de premii.

“Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul filmului:

The post Scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” a fost selectat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar appeared first on Cultura la dubă.