Aseară au fost decernate Premiile Gopo, în cadrul Galei care a avut loc la Amfiteatrul Mihai Eminescu din București. După un an al pandemiei, în care prea puține filme românești au avut premierele în cinematografe, ediția de anul acesta a avut o selecție restrânsă de filme nominalizate.

Așa cum era de așteptat, după un parcurs internațional excelent, “Colectiv” și-a adjudecat premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj și cea mai bună regie. De asemenea, a primit trofeul pentru cel mai bun montaj. Straniu este că filmul nu a fost nominalizat și la categoria “cel mai bun documentar”.

În acest context, Premiul Gopo pentru cel mai bun documentar a mers către filmul “Acasă”, regizat de Radu Ciorniciu, de asemenea cu un parcurs internațional impresionant anul trecut. “Acasă” a mai primit și premiile pentru cel mai bun debut și cel mai bun sunet.

Dintre filmele de ficțiune, cele mai multe premii au mers către filmul lui Dan Chișu, “5 minute”. Mai exact, către actorii din film, care au câștigat toate categoriile dedicate actorilor: cel mai bun actor în rol principal – Mihai Călin, cea mai bună actriță în rol principal – Diana Cavallioti, cel mai bun actor în rol secundar – Emanuel Pârvu și cea mai bună actriță în rol secundar – Elvira Deatcu.

Filmul de debut al lui Dorian Boguță, “Urma”, a primit Premiile pentru cel mai bun scenariu (Dorian Boguță și Loredana Novak), cea mai bună muzică originală (Marius Leftărache, Matei Stratan și Cristina Chiosea) și cele mai bune costume (Mălina Ionescu).

„Tipografic majuscul”, al lui Radu Jude, a câștigat două premii – cele mai bune decoruri (Irina Moscu) și cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Bianca Boeroiu și Domnica Bodogan), iar „Dragoste 2. America”, regizat de Florin Șerban, premiul pentru Cea mai bună imagine (Oleg Mutu).

Ana Pasti a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune – „În noapte”, în timp ce „Moartea și cavalerul”, regizat de Radu Gaciu, a câștigat la categoria cel mai bun scurtmetraj de animație.

 „Cerbul a trecut prin fața mea”, regia Vlad Petri, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj documentar, iar Alma Buhagiar a câștigat premiul Tânără speranță pentru regia scurtmetrajului „Împreună”.

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către „Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.” (r. Ken Loach), distribuit de Independența Film, iar Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box-office a fost acordat anul acesta lungmetrajului „Miami Bici”, regizat de Jesus del Cerro (553.941 spectatori și încasări de 11.610.679 lei).

Actorul Costel Constantin a fost omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, iar scenografei și realizatoarei de costume Doina Levintza i-a fost acordat Premiul pentru Întreaga Activitate. Două premii speciale pentru carierele lor au fost acordate criticului de film Magda Mihăilescu și sculptorului machetist Enache Hărăbor, tatăl actriței Manuela Hărăbor.

Instituția Ministerului Culturii a fost ironizată cu un clip care arată viziunea ministerului în ceea ce privește filmele românești și cultura noastră, în general, după un an al crizei, în care autoritățile au avut alte priorități: declararea Anului Tudor Vladimirescu, Legea Colindului sau Anul Serbării de la Putna.

De asemenea, guvernul a fost criticat pentru datoriile pe care le are față de producătorii străini, după ce nu a respectat legea de cash rebate pentru cinematografie, care prevede ca statul român să returneze o parte din bani producătorilor care au filmat pe teritoriul României.

Gala a oferit și câteva momente muzicale: Om la lună, muzicianul și culegătorul de folclor Bogdan M. Simion și violoncelistul Andrei Cavassi.

La Amfiteatrul Mihai Eminescu au fost prezenți peste 500 de invitați, iar accesul a fost permis doar celor vaccinați sau testați.

Înregistrarea Galei Premiilor Gopo 2021 va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20.30 pe PRO Cinema.

The post “Colectiv”, “Acasă”, “5 minute” și “Urma”, filmele care au primit aseară cele mai multe Premii Gopo. Vedeți lista completă a câștigătorilor. appeared first on Cultura la dubă.

Irina avea doar 14 ani când celebrul său tată, Dem Rădulescu, se stingea din viață. Marele actor nu a trăit să își vadă fiica jucând pe scena teatrului sau pe marile ecrane, dar soția sa, actrița Adriana Șchiopu, a apucat să îi spună că Irina ar vrea să devină, la fel ca ei, actriță.

Cu o noblețe și eleganță pe chip și în gesturi, Irina a ales și a reușit să urmeze cariera care, indirect, i-a marcat și copilăria. A devenit actriță a Teatrului Mic din capitală, iar recent și-a făcut debutul într-un film de lungmetraj – Urma, în regia lui Dorian Boguță. Irina interpretează rolul Anei, sora lui Anton, un pianist celebru, dat dispărut. După moartea părinților săi, Anton devenise obsedat de fericirea surorii sale, dincolo de limitele iubirii fraterne.

Deși toată lumea o asociază cu marele Dem Rădulescu, în sufletul său a rămas omul pe care doar ea a avut șansa să îl cunoască, Dem Rădulescu tatăl, nu actorul.

Despre toate acestea, Irina a acceptat să vorbească într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Irina, urmează sa te vedem curând pe marile ecrane, în primul tău rol într-un lungmetraj. Cum a fost pentru tine această experiență?

Am așteptat această ocazie, să fac film și cred că ea a venit la momentul potrivit. A venit cu un rol principal, cu un scenariu interesant, de fapt, toate s-au datorat întâlnirii cu Dorian Boguță, care a avut încredere în mine de la bun început. El m-a îndrumat, mi-a dat încredere, m-a încurajat și de la el am avut de învățat.

Ți se pare mai grea sau mai ușoară munca de actorie în film decât în teatru?

Se face această distincție actor de teatru/ actor de film. Eu, una, nu o fac. Fiecare are magia lui, mijloacele și provocarile lui. E doar o chestiune de acordaj. Meseria este aceeași, trebuie doar adaptate mijloacele la parametrii respectivi.

Spune-ne câte ceva despre personajul tău din “Urma”.

Personajul meu din Urma este caracterizat de un periplu interior, este ca o apă liniștită, dar adâncă, iar în adâncuri se ascunde, de fapt, toată povestea. Filmul are componenta lui psihologică și, deci, personajul este cu atât mai interesant!

Te-a ajutat sau te-a defavorizat în cariera faptul că ești fiica lui Dem Rădulescu?

Nu am gândit niciodată așa. De la bun început mi-am asumat cine sunt, cine îmi sunt părinții și am fost pe deplin conștientă că nu am niciun merit pentru valoarea lor umană și artistică.

Meritele proprii se obțin prin forțe proprii. Deci am un drum propriu de costruit, am pornit la acest drum cu binecuvântarea de a avea niște părinți minunați. Sper din suflet că tot ceea ce voi întreprinde să fie demn de această binecuvântare.

Cum a fost pentru tine să ai un tată așa de celebru?

Tata a fost în primul rând Tata. Abia apoi i-am perceput valoarea artistică și măreția personalității. Înainte de toate, el a fost Tatăl cel mai duios, sensibil și protector.

Faptul că ambii părinți erau actori a fost o influență decizivă în alegerea ta de a face actorie?

Decisivă se poate spune, dar mai degrabă într-un mod implicit. Teatrul a fost ca a doua casă, deci să reintru în teatru ca actriță a fost ca o întoarcere acasă.

Ai primit vreun sfat important de la ei, în privința actoriei?

Sfatul esențial, cel mai sfânt în actorie: simplitatea și adevărul.

Știu că ai făcut și câțiva ani de balet. De ce nu ai ales o carieră în dans, de exemplu?

Când eram mică am facut pian, balet, pictură. Eram atrasă, în general, de tot ce era artistic, creativ. La pian eram leneșă și nu studiam cât ar fi fost necesar, iar ai mei nu au folosit niciodată forța.

Balet am facut doar de plăcere, nu l-am început suficient de devreme. De câțiva ani m-am reîntors către balet pentru a-mi menține forma atât exterioară, dar mai ales cea interioară.

Arta, în toate formele ei, hrănește în primul rând sufletul!

Ochii aceștia albaștri de la cine îi ai?

Culoarea este de la mama, forma de la tata.

“Eu am un principiu – vreau să joc la acel regizor care simte că are nevoie de mine în proiectul său.”

Irina Rădulescu, actriță

În ce proiecte ești acum implicată? Unde te putem vedea jucând?

La Teatrul Mic joc în Escu, de Tudor Mușatescu, regia Doru Ana și în Nevermore, după Edgar Allan Poe, regia Dragoș Galgoțiu.

Există vreun regizor de teatru sau de film cu care ți-ai dori în mod special să lucrezi?

Eu am un principiu – vreau să joc la acel regizor care simte că are nevoie de mine în proiectul său. Așa s-a întâmplat cu filmul Urma și a fost de bun augur!

“Au fost timpuri propice formării și dezvoltării marilor personalități, un întreg context favoriza această mareție.”

Irina Rădulescu, actriță

Cum ai descrie breasla actorilor din România?

Iubesc această breaslă, revin la termenul de acasă, am crescut în mijlocul acestei bresle. De asta mi-e greu să o descriu. Suntem niște visători, asta e clar.

Unii nostalgici spun că România nu mai are mari actori, cum a avut în generația tatălui tău. Tu ce crezi?

Aici e o discuție mult mai nuanțată. S-au schimbat timpurile, iar noi suntem oamenii timpului nostru.

Au fost timpuri propice formării și dezvoltării marilor personalități, un întreg context favoriza această mareție.

Și acum există talent, potențial uman, dar totul e la o viteză supersonică. Iar noi ne desfășurăm activitatea în parametrii actuali. Și mergem înainte.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai alege aceeași profesie?

Da.

Recomandă-ne un spectacol de teatru sau un film pe care să îl vedem.

Mergeți la spectacolul sau la filmul care vă cheamă către el, nu acolo unde vi se spune că ar trebui să mergeți.

The post Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu: “Am avut cel mai duios, sensibil și protector tată.” appeared first on Cultura la dubă.