The Script Contest a deschis înscrierile pentru cea de-a cincea ediție a rezidenței-concurs, desfășurată între martie și iunie 2021. Proiectul se adresează persoanelor de peste 18 ani, de orice formare profesională, în special tinerilor scenariști și regizori de film din România.

Rezidența-concurs se desfășoară pe o perioadă de patru luni de zile și este împărțită în mai multe etape: apelul de înscrieri pentru proiectele de scurtmetraj, preselecția și anunțarea celor 8 rezidenți finaliști, întâlnirile one-on-one de mentorat cu tutorii ediției și rezidența de 6 zile de la Ferma Cobor.

Rezidența include timp dedicat scrierii, mese rotunde, proiecții de film, sesiuni de feedback tip peer review, workshop-uri și o nouă serie de întâlniri de mentorat. Ultima etapă constă în prezentarea finală a proiectelor, în fața juriului ediției.

“Rezidența este o componentă pe care am introdus-o anul trecut, datorită sprijinului financiar de la AFCN.

Ca informații: durează 6 zile, se întâmplă departe de capitală, la ferma COBOR.

Este un sat unde nu ai semnal la telefon, este foarte izolat de lume, mănânci doar ce produc cei de la fermă. Este o fermă de bio-diversitate, deci totul este bio acolo. Atmosfera este extrem de liniștită.

Din experiența mea personală este metoda perfectă prin care te poți dedica doar procesului tău creativ. Pentru că, dacă ești în oraș, intervin diferite lucruri în programul tău de zi cu zi.

Aici te poți deconecta, aici te poți concentra pe scris, poți să lucrezi la proiectul tău și în același timp, prin programul pe care noi îl dezvoltăm în rezidență, să te îmbogățești ca cineast, dar și povestea pe care o scrii. Pentru că există round-table-uri cu ceilalți rezidenți, își dau feedback între ei.

Există un masterclass despre cum să îți vinzi sau să îți prezinți un proiect, întâlniri one-on-one cu mentorii ediției, proiecții de film.

Sunt diferite activități în program care completează tot acest timp pe care tu îl ai zi de zi pentru a lucra la scenariul tău.“, spune Laura Mușat, coordonatoarea proiectului.

Din comisia de pre-selecție fac parte: Laura Mușat (producătoare/ fondator ADFR/ coordonator proiect TSC) și Alexandra Safriuc (curatoare/ director artistic ShortsUp). Membrii juriului sunt Andrei Crețulescu (regizor de film), Bianca Oana (producătoare de film) și Alexandru Baciu (scenarist și script doctor), iar în curând vor fi anunțați și cei doi mentori ai ediției.

Premiul constă în 3.500LEI, acordați scenaristului câștigător, precum și un grant de până la 6.000EUR destinat producției filmului câștigător, alături de consultanță pe întreaga durată a producției, oferite de casa de producție parteneră –  Castalia Pictures. În plus, studioul de post-producție Avanpost va oferi câștigătorului etapa de colorizare a filmului și livrabilele necesare.

Concursul vine într-un context critic pentru cinematografia română. Anul trecut, CNC nu a organizat niciun concurs de scenarii, astfel că inițiativele private devin esențiale mai ales pentru susținerea tinerilor scenariști și regizori.

“În industrie cred că situația este ușor dramatică. Dar eu sunt, de fel, un om optimist. Și eu cred că în orice situație tragică poți să găsești ceva bun.

Mai cred că românul, chiar dacă vorbim despre industria de film sau alt domeniu, a fost învățat să se descurce în orice fel de situație. Avem filme absolut extraordinare care au fost făcute pe bani puțini de la CNC, sunt chiar cazuri în care filme minunate nu au luat bani deloc de la CNC.

Cred că se va mișca totul mult mai greu, dar poate asta înseamnă un refresh, cine știe?“, mai spune Laura Mușat.

Organizată de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc încă din 2016, TSC a devenit în 2019 singura rezidență – concurs destinată scenariilor de scurtmetraj din România.

“Cu fiecare ediție am dezvoltat puțin proiectul, devenind astăzi o rezidență-concurs de scenaristică. Am adus-o mai aproape de un program orientat spre tineri profesioniști din industria cinematografică, dar ea este deschisă către persoanele peste 18 ani, de orice formare profesională. Fiindcă am avut și surprize de-a lungul timpului.“, a declarat Laura Mușat pentru Cultura la dubă.

Anul acesta nu este impusă nicio temă pentru scenarii, însă am întrebat-o pe Laura ce ar trebui să aibă un scenariu pentru a fi considerat bun de către juriul concursului.

“În primul rând, este important ca povestea să fie susținută. Iar dacă nu este susținută, atunci înțelegem că este un film experimental, care nu are neapărat un subiect, dar pe care, din scenariul înscris îl poți vizualiza.

Viața scurtmetrajelor este foarte diferită de viața lungmetrajelor. Ele nu aduc un profit niciodată. Sunt mai mult o carte de vizită, care te ajută pe tine ca regizor, scenarist, operator, producător, să ajungi în niște festivaluri și să cunoști niște oameni, potențiali colaboratori.

Și atunci este foarte important ca scenariul respectiv să fie “festival material”. Mi-e foarte greu să îți explic acum ce înseamnă asta, fiindcă fiecare festival în parte caută altceva. Dar cred că un reprezentant al industriei, un cineast, care vede multe filme, merge în festivaluri, citește multe scenarii, poate să intuiască.“, mai spune Laura Mușat.

Înscrierile la The Script Contest sunt deschise între 01.03.2021 și 25.04.2021 și se pot face pe platforma filmfreeway. Taxa de participare este de 10USD. Pe lângă scenariu, participanții trebuie să trimită un sinopsis, biografia și datele de contact. Regulile și criteriile de selecție se regăsesc atât pe filmfreeway, cât și pe website-ul oficial TSC.

Pentru mai multe informații, urmăriți pagina de Facebook și site-ul The Script Contest.

The post Au început înscrierile la rezidența – concurs “The Script Contest”. “Va fi într-un sat unde nu ai semnal la telefon, dar ai liniște pentru procesul creativ.” appeared first on Cultura la dubă.

Filmul său a adunat în jur de 70 de premii, printre care marele premiu al competiției internaționale Clermont-Ferrand International Short Film Festival, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. A câștigat, de asemenea, premiul Academiei Europene de film pentru cel mai bun scurtmetraj și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile Oscar.

Despre succes spune că i-a adus o avalanșă de trăiri, de la bucurie la nesiguranța că va mai putea produce ceva la fel de apreciat. Însă crede că ceea ce faci trebuie să fie, înainte de toate, reprezentativ pentru tine.

Bogdan lucrează de 4 ani la un film de animație, „Magicianul”. Scenariul este inspirat de o nuvelă pe care a publicat-o cu mai mulți ani în urmă.

Având în vedere că ultimii 2 ani i-a petrecut în mare parte călătorind, pandemia a adus o schimbare majoră în stilul lui de viață.

Bogdan, cum a fost anul 2020 pentru tine?

De la oribil în jos. Este super straniu, cred, pentru toată lumea. Poate în cazul meu s-a accentuat stranietatea. Vreme de doi ani am tot umblat prin lume și am stat mai puțin în București sau în România.

Inițial, schimbarea mi s-a părut simpatică, dar după o vreme n-a mai fost așa pentru că orizontul de timp în care estimăm că se va sfârși cu povestea asta este necunoscut. În curând se va face un an, iar un an din viața oricui e destul de mult.

E înspăimântător, dacă te gândești mai bine.

Care ar fi lecțiile pe care le-ai învățat în pandemie?

S-a cam dus spectacolul stradal, care era, se dovedește, foarte interesant și pitoresc. Și locurile lipsite de zarvă, de oameni, par pustiite.

Eu am trăit postcomunismul ăla sarac al anilor 90 și pandemia asta îmi aduce aminte, într-un fel sau altul, de acea perioadă.

Prin anii ‘90 erai cam de vârsta pe care o am eu acum. Cum arăta viața ta la 20 de ani?

Era o perioadă ușor atroce. Părea că după comunism se deschide o întreagă lume de posibilități. Și n-a fost așa deloc. A fost o perioadă sumbră.

Deci a fost dificil ca experiență să fii tânăr atunci?

Da, în primul rând nu erau bani deloc. Nu erau informații. Noi vedeam muzica la câteva emisiuni TVR sau la niște posturi de radio care difuzau o muzică extraordinară pe atunci, dar nouă, complet nouă. Nu se auzise așa ceva.

Să asculți trupe de punk pe care în comunism era aproape imposibil să le auzi și dintr-odată să fie accesibile.

Ceva similar îmi povestea mama. Prima dată când a auzit Iron Maiden a fost o experiență extraordinară. Acum, pentru mine, muzica lor e la un click distanță.

Da, e mult mai ușor acum. Poți să cauți orice, dar nu se compară cu sentimentul de a asculta Noir Désir sau Sonic Youth când aveai 19 ani, prin `92-`93.

Să asculți chestia asta la radio, la miezul nopții și să auzi pentru prima dată tipul ăla de sunet… era un soi de mică epifanie.

Pentru că venea încărcată cu un întreg bagaj. Nu numai sonic, ci pur și simplu cu un fel nou de a privi lumea, un mesaj, un conținut, o atitudine.

E interesant pentru că atunci, neavând accesul pe care îl avem acum la muzică, era și un apetit mai mare cred, și puneai mult mai multă valoare pe asta.

Era și o chestiune care te definea. Pe de altă parte și lumea era foarte dihotomică, adică ori erai depechar ori erai rocker.

Internetul a adus cu sine și un soi de nuanțare, teribil de bună. Noi vorbim acum despre grupuri țintă, nișe. Totul este fărâmițat, nu mai este dihotomic.

Și muzica e la fel, e un melanj. Cred, totuși, că Facebook-ul e un soi de întoarcere la o lume binară în care nu mai există nuanțe, dar sper să mă înșel și să fie trecătoare maniera asta de a împărți lumea numai în două – cei care sunt cu noi vs cei care sunt împotriva noastră.

Asta e ceva rău?

E imposibil de spus ”Este bine sau rău”. Așa stau lucrurile pentru că și aici e o serie întreagă de inferențe: da, sigur, s-a liberalizat totul, bineînțeles cu liberalizarea a venit o monedă destul de ieftină a ceea ce înseamnă creativitate, un melanj.

Și părți bune, pentru că acum nu mai poate să fie totul în alb și negru, nu mai gândești în categorii atât de frânte. Dar trebuie să sapi mai mult acum după lucruri de valoare.

Se produc mult mai multe lucruri și e o pletoră de produse culturale acum.

“Se produce mult, probabil mai mult ca niciodată. De aia e și greu. Toată lumea vrea să devină un nume. Faima de 5 minute anunțată de Warhol.”

Bogdan Mureșanu, regizor

E generalizată această idee că românii nu consumă destulă cultură. De ce crezi că e așa? Ce soluții avem pentru a rezolva problema aceasta?

Bun, hai să vedem cine zice lucrurile astea. Mi se pare tare important să știi cine spune niște lucruri și pe ce se bazează când spune asta (nr. Barometrul de Consum Cultural anual, realizat de INCFC; statisticile Eurostat).

Eu nu zic că nu-i adevărat, atenție. Dar sunt mai precaut. Hai să vedem: Există cinematografele în care să se consume cinema, există librăriile în micile orașe?

Există sălile de concerte în alte orașe decât București? Mă îndoiesc.

Românii consumă puțină cultură pentru că statul român este impermeabil la orice act cultural, nu-l sprijină, ba, dimpotrivă, îl termină, pe cât posibil.

“Ministerul Culturii a fost condus în mare parte de persoane care nu au nicio prestanță culturală, pe care nu-i știe nimeni și care la rândul lor nu știu ce să facă, în contextul ăsta, care e unul complicat.”

Vreme de 30 ani modelele noastre au fost nefuncționale din orice punct de vedere. Și cu toate astea le susținem în permanență și aici e o problemă. Nu mă întreba cum se rezolvă asta. Nu știu, n-am un răspuns.

Te-ai gândit vreodată să pleci din România de tot?

Da, de multe ori. Și de aceea am rămas. Am fost atât de mult călător încât nu mai consideram că e necesar să plec. Au fost ani de zile în care mai curând am dormit prin avioane și am la fel de mulți prieteni în toată lumea cum am și în București.

Mă consider foarte adaptat lumii dinainte de pandemie.

“Mi se potrivește mult mai bine decât lumea din ‘90 în care eram de vârsta ta acum. Mă simt mai mult ca la 20 ani acum decât atunci. Abia aștept să se termine pandemia, să revin la călătorii.”

Hai să ne raportăm puțin la ce faci tu. Cum a venit dorința să faci film?

Am citit deunăzi un articol al unui critic de film din România, pe care îl simpatizez, și la un moment dat spunea despre un regizor: „Nu există nimic mai repulsiv decât un literat ratat care vrea să facă film.” M-am gândit că ar putea fi și cazul meu.

Deci asta n-a fost prima pasiune, a venit ulterior.  Care a fost parcursul?

Cărțile îmi plăceau mai mult, îmi plăceau mai mult literatura decât filmul. Habar n-am, nu știu  de ce. Dar la un moment dat a început să-mi placă și filmul.

Ai spus într-un interviu al tău că ai fost jurnalist, dar n-ai elaborat prea mult. Cum ai ajuns de la jurnalism la film?

Am fost și jurnalist. Dar am trecut prin ceva care e mai aproape de film, prin scenariu. Și nici nu știu dacă am ajuns la film. A face unele filme nu înseamnă că ai ajuns la film, nu cred. Încerc să ajung la film.

E interesant, consideri că n-ai ajuns să faci film având în vedere că ai avut un succes destul de mare cu ”Cadoul de Crăciun”?

Păi da, dar una e succesul și alta e valoarea. Sunt lucruri diferite. Cele două nu coincid, nici nu sunt opozabile. Succesul e cumva complet exterior.

Cum faci diferența între succes și valoare, având în vedere că ambele sunt determinate de factori exteriori?

În primul rând trebuie să te gândești ce fel de succes e. Valoarea oricum e atașată unui „ceva” de niște instanțe culturale. Acolo se hotărăște valoarea.

E posibil să existe lucruri valoroase, dar nevalorificate, știi? Mă gândesc mereu aici la Arcimboldo (nr. Giuseppe Arcimboldo, pictor italian, 1526 – 1593). Gândește-te că el a fost valorizat abia peste 300 de ani.

Cum te-ai raportat, totuși, la acest succes?

În primă instanță m-am bucurat. Au fost și momente în care a fost înspăimântător. De ce zic că e înspăimântător?

Pentru că simți că îți scapă lucrurile, te gândești că n-o să mai fii în stare să faci niciodată ceva de genul ăsta. Apoi te gândești că ai fost născut pentru asta, îți trec tot felul de lucruri prin minte.

Apoi te gândești că ești super talentat și le meriți pe deplin. E o avalanșă. Și multe din lucrurile astea nu sunt ușor de gestionat, dar nici nu sunt un blestem, nu vreau să mă plâng.

E incredibil că se poate întâmpla asta cuiva și că mi s-a întâmplat mie. După care ajungi să fii și rezonabil și să-ți dai seama că este exterior. Dacă vei mai face ceva … până la urmă trebuie să faci ceva ce ți se pare ție că te reprezintă, în primă instanță. Să fie valoros din punctul de vedere al onestității.

După care vin și alte moduri de a verifica dacă un lucru pe care-l faci tu este receptat cum se cuvine. Dar asta trebuie să fie adiacent, nu trebuie să te gândești la asta.

Lucrezi la ceva acum?

Da, la o animație, de 4 ani. Scenariul este după o nuvelă pe care am publicat-o cu mulți ani în urmă. Iată că literatura pe care am scris-o acum mulți ani ajunge într-un film.

După ce o termin îmi voi da seama dacă e valoroasă, dacă a reușit să capteze ce voiam eu să spun. Să zicem că e mai ușor să-ți dai seama dacă o animație e bună, dacă vizual te impresionează. Bănuiesc că poți să-ți dai seama măcar de complexitatea tehnică. 

La film e ca la muzică, trebuie să rămâi cu ceva care e greu de definit în cuvinte, dar care persistă în tine, care dă naștere unor gânduri, dar redevine o stare și tot așa.

De ce animație?

Și fiica mea studiază animație la Londra și face animație. Cred că a fost o chestie între mine și ea. Când era mică mergeam împreună să vedem animații și era spațiul nostru comun.

Cred că a rămas acolo undeva zona asta de recuperat.  Nu știam, când m-am apucat de animație, că e atât de complicat și iată, de 4 ani durează și sper ca la anul să se termine.

Lucrezi împreună cu fiica ta la asta?

Nu. Ea face altă tehnică, stop motion, n-am fi putut colabora aici.

Crezi că te vei axa pe animație de acum? Vei mai face film? Poate un lungmetraj?

Îți doresti chestia asta?

Îmi doresc să fac ceva când povestea e atât de presantă în mine încât ajunge să mă chinuiască dacă nu o spun mai repede.

Nu pot spune că vreau sa fac lungmetraj ca să fac lungmetraj, nu înțeleg chestia asta. Eu pot să trăiesc foarte bine, liniștit și fără sa fac un lungmetraj. Nu am o presiune de a face un lungmetraj.

“Mie chiar îmi plac scurtmetrajele, by the way… Decât un lungmetraj prost, prefer niște scurtmetraje bune.”

Dar sper să ajung în punctul în care o poveste din mine să necesite mai mult timp de expresie, să fie presantă și să mă facă să filmez acel lungmetraj.

Pe lângă film, faci și altceva? Ai alte proiecte care poate nu te satisfac pe tine personal, dar te ajută să te susții?

Da, sigur că da. Mai fac și pe producătorul de film. Produc tot felul de documentare, câteodată spoturi publicitare, acum un scurtmetraj pentru un amic.

În general, încerc să fac lucrurile care-mi plac, să mă implic în lucrurile care au ceva de spus. Dar poate ai observat că în anul ăsta al pandemiei e mai greu să faci atâtea nazuri.

Nu știu dacă îmi voi permite să continui viața asta care e luxoasă, cum zic maneliștii. Să faci doar ce îți place a funcționat până acum. Cred că a venit timpul să mă ajustez puțin și să fac și lucrurile care nu-mi plac.

Nu ai făcut compromisuri până acum?

Cum să nu faci compromisuri?

“Am făcut o grămadă de compromisuri. Am lucrat 10 ani în advertising și de multe ori detestam, cel puțin la început. N-am vrut să fiu acolo, am fost forțat, ca să fac ceva.”

Apoi am găsit niște lucruri care sunt destul de… nu neapărat  bune, dar, uite, faptul că trebuie să generezi idei ca să trăiești e un lucru greu.

M-am bucurat că la final, când am încheiat socotelile cu advertising-ul m-am achitat cu bine de jobul acela care era destul de dificil. Nu e atât de ușor să faci asta for a living. Să scornești idee după idee și să le mai aprobe și o companie.

Cât e vorba despre vocație și cât despre muncă, studiu și experiențe anterioare în cazul tău?

Vocație… te duce într-o zonă de clișeu, știi? Nu știu cum este să ai vocație către ceva. Nu cred că există așa ceva. Cred că există niște povești care te cheamă, care te rod, care te fac să le spui. Și atunci trebuie s-o spui. Și ca să le spui, da, ai nevoie de niște lucruri, cum ar fi talent. Poți sări peste talent, dar e bine să-l ai.

E limpede că-ți trebuie ceva experiență de viață și o curiozitate. Să vezi cum se exprimă semenii tăi, cum vorbesc ei.

La film, ca să fii regizor, trebuie să știi să spui scurt ce vrei. Să fii pretențios și să aștepți să ți se îndeplinească dorințele. Să fii răsfățat și dictator, să ceri mult, câteodată chiar imposibilul.

Uite, în literatură nu trebuie să fii dictator, în literatură trebuie doar să fii confortabil cu tine și cu singurătatea ta, ceea ce iar, e destul de greu.

Iar la tine a fost o trecere de la solitaritate la dictatură?

Descoperi că ai niște calități atunci când le testezi. Eu nu-mi închipuiam, nu am putut testa asta decât atunci când am făcut-o. Nu știam că pot fi dictator. Mi se spunea însă.

Apropiații îmi spuneau că promiteam să fiu un bun dictator. Dar bănuiesc că, într-o țară condusă sub dictatură vreme de 50 de ani, mai toți cetățenii ei pot fi apți pentru funcția asta.

The post Bogdan Mureșanu, regizor: “Statul român nu sprijină actul cultural, dimpotrivă, îl termină.” appeared first on Cultura la dubă.

În urma achiziționării unui bilet în avans de pe TIFF Unlimited, fiecare film de festival va putea fi văzut o singură dată, în intervalul 21.30 – 00.00, doar de pe teritoriul României.

Selecția de filme scurte de anul acesta explorează diverse fațete ale relației cu cei mai apropiați nouă și, implicit, a relației cu noi înșine.

De-a lungul anilor, filmele incluse în competiția ShortsUP Audience Award aveau în palmares cel puțin un premiu oferit anterior de un juriuspecializat. Anul acesta selecționerul de filme Alexandra Safriuc nu a mai respectat acest
criteriu, vizionând în timpul procesului de selecție și multe filme care nu au avut parte de un
circuit festivalier.

Astfel, din programul Micului Picnic face parte și scurtmetrajul lui Rogelio Gonzalez, Now You Know / Acum știi, realizat cu câteva săptămâni în urmă, în timpul carantinei din Barcelona, cu mijloacele disponibile acasă. Scurtmetrajul lui Rogelio este unul dintre multele home made short films, care, probabil, vor caracteriza producția de scurtmetraje a acestei perioade.

Programul Micul Picnic ShortsUP va include filme precum:

“Acum știi” (Rogelio, Spania, 2020). De la unul dintre regizorii casei de producție CANADA vine
un home movie despre viața în carantina strictă de peste 50 de zile impusă în Barcelona și ce se
poate întâmpla dacă închizi în casă mai mulți adulți imaturi. FOMO is over.

“Jucării” (Bridget Moloney, SUA, 2020). Portretul plin de umor și empatie al unei tinere mame (Claire Coffee) aflate în pragul unei căderi nervoase. Anxietatea ei domestică se manifestă într-un mod neașteptat și extrem de satisfăcător totodată. Regizoarea și-a filmat propria casă și propriul copil și oricine a trăit într-o casă plină de piese Lego se va identifica extrem de bine cu scurtmetrajul ei.

“Se întâmplă” (Michaela Mihályi, David Stumpf, Cehia, Slovacia, Franța, 2019). Un apartament împărțit de locatari individualiști. Un îngrijitor epuizat și soția sa frustrată, și o căprioară văduvă care își îneacă lacrimile în alcool. Animația este o adaptare liberă a unei povești biblice transformată într-o poveste contemporană plină de ironie despre mersul lucrurilor în lume.

“Peștele” (Thessa Meijer, Olanda, 2019). O tragicomedie despre ambiție, perfecțiune și acceptare de sine care spune povestea unei creaturi a mării ambițioase care își urmează visul de a se alătura oamenilor. Dar chiar și odată ce se transformă într-o tânără fată, Mitsumi nu este mulțumită. Pe pământ, capătă noi ambiții, să devină cea mai frumoasă, să își asigure o carieră de succes, să fie o iubită ideală. Va mai reuși ea oare să se bucure doar de călătoria în sine?

“Cântec pentru minte” (Vier Nev, Portugalia, 2019). Cu câteva clipe înainte de a naște, o mamă vede cât de similare vor fi viața ei și a copilului. Un poem vizual hipnotic în care fiecare cadru spune simultan două povești.

“Solar” (Réka Bucsi, Danemarca, 2018). O odisee spațială experimentală, cu tonuri apocaliptice, care te va ajuta să meditezi liber la nemărginirea cosmosului primitor și, în același timp, înfricoșător. (Berlinale Shorts Competition, SXSW Film Festival)

“Fauve” (Jeremy Comte, Canada, 2018). Nimic nu pare să destabilizeze o zi obișnuită de vacanță pentru Tyler și Benjamin, doi prieteni care își petrec zilele de vară la marginea pădurii sau în trenuri abandonate, întrecându-se în năzbâtii și inventând teste de curaj. Până când cei doi dau peste o mină de suprafață unde totul pare să le zică că nu ar trebui să se afle acolo și într-o clipă joacă inocentă devine o misiune de salvare. (Nominalizat la Premiile Oscar pentru Best Short Live Action Short, Sundance Special Jury Award)

“Pentru totdeauna” (Kristian Håskjold, Danemarca, 2017). După câțiva ani de relație, William și Cecilie se despart. În noaptea despărțirii, se hotărăsc să ia împreuna MDMA, ceea ce rezultă într-un rollercoaster emoțional pe perioada weekendului în care cei doi sunt izolați în apartament.

Selecția de filme este adresată adulților peste 18 ani.

The post Scurtmetrajele selectate la Micul Picnic ShortsUP appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul se întoarce la esența conceptului care l-a consacrat, punând la dispoziție o selecție cu cele mai recente filme scurte, intense și premiate, însă provocându-și publicul să rămână conectat la comunitatea și vibe-ul festivalului de la distanță.

Cea de-a șaptea ediție a festivalului va celebra puterea comunităților mici și a filmelor de a servi drept pretext de întâlnire și redescoperire. Marea evadare a verii nu are nevoie de bilet de avion, ci de un laptop și colțul preferat de pe balcon. 

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:30, vor putea fi vizionate 2h30 de scurtmetraje astfel: online – pe platforma de streaming TIFF Unlimited, pe baza unui bilet achiziționat în avans, în valoare de 15 lei.

Marele Picnic este ediția de vară ShortsUP, unul dintre cele mai populare proiecte cinematografice independente din România. Evenimentul și-a făcut o tradiție din a strânge, vară de vară, iubitori ai cinema-ului și ai artelor conexe filmului.

Biletele s-au pus în vânzare pe 1 iulie 2020 aici.

The post Marele Picnic va fi anul acesta Micul Picnic ShortsUP online appeared first on Cultura la dubă.