The artists at the National Opera have split then into two sides: that of romanians, led at those protests by the conductor Tiberiu Soare and that of the choregraph Johan Kobborg and and of the world-ranking ballerina, Alina Cojocaru, the two of them being supported by ballet dancers from Romania and from other countries.

The Romanian side was accusing Kobburg that he was favorizing foreign artists, and his supporters were claiming that Romanian ballet had never reached a such a high level as the one imposed by the Danish choreographer. The scandal, which had a racist side to it, got the attention of international press, at the time writing that the great ballerina Alina Cojocaru was being cheered against in her own country, something impossible to comprehend for any ballet lover who is aware of her immense value.

After a period of strikes, cancelled shows, interventions from the cultural minister and a some management changes, Alina Cojocaru and Johan Kobborg left Romania, many ballet dancers following them.

Among them was Marina Minoiu.

Marina now dances for The Royal Danish Ballet. She misses home, but she keeps her distance, as does Romanian mentality regarding art and appreciation of it’s values keeps it’s distance from normalcy.

Marina, how and when did your story as a ballerina start?

My career started with the opportunity to see, with my sister and mother, at the National Opera in Bucharest, the Giselle ballet. In that moment a desire was born, a great joy that has followed me until my first ballet lesson. And I suppose that from that first ballet lesson, I knew that this is what I want to do.

Like when you fall in love with something or someone. You only want to do that thing or to be with that person. It was my first love. And, as the years passed, this passion hasn’t diminished, it’s as alive at ever, it grew and matured.

In Romania, more and more parents point their children, especially girls, toward ballet. What would you tell them as to what to expect if they want to reach a professional level?

I’m happy that more and more children are guided toward art and dance. There’s great potential in Romania. We’re a passionate people, hard working, who want to enjoy fine arts.

But a professional ballet dancer’s career is a lot of work, daily, permanently, because we’re talking about working with the human body as our instrument.

This profession consists of dedication, passion for this art form, that means leaving your ego to the side and making room for true human values.

A professional ballet dancer’s path is full of joys, disappointments, frustration, injuries, wonderful moments that one can not imagine.

It is very important to know what you want to do, where you want to get to and what kind of dancer you want to be. Life will show you the way as long as you stay dedicated, honest to yourself and especially confident.

My advice for parents guiding their children toward ballet is to evaluate or identify if there is passion for a future profession and identify in time if there is an opportunity of the development of a career in this field.

There are many situations when ballet remains a hobby, which is a good thing. Children are able, even this way, to take contact with certain elements that can help develop them artistically.

Doing it as a hobby is one thing, and being a professional ballet dancer is a whole other thing. When you chose the second option you must know that it’s not only about awards at competitions or glitter and pretty costumes. These are elements that appear later on in a ballet dancer’s career.

Of course, the guidance and support of a teacher are essential.

I would like to see some more training or education toward essence for the youth, maturity and clarity and less of an inclination for the commercial and superficial.

What’s the hardest thing in a ballerina’s life? Have you ever had moments when you wanted to quit?

The relationship between mind and body is something difficult, and I give this a special, permanent attention. This relationship can be challenging, but inner balance, faith and acceptance come in.

Yes, I’ve had moments when I wanted to quit. Moments when I felt that this is not my path. But life has shown me that it wasn’t the case, it turned me away from denial, it taught me that even in hard times I have to learn to let things happen.

I like to believe that what is right for me will eventually happen.

You’ve had a long career at the National Opera in Bucharest and you left following that scandal in 2016. What did the period spent with the choreographer Johan Kobborg mean to you?

The years spent at NOB will always remain highly meaningful to me.

First of all, that is where I formed myself as an artist and I can’t erase that stage, regardless of the events.

Looking back, I know that I’ve learned something from each experience that I had there. On that stage I saw my wishes come true, I danced parts that I had never even dreamed of dancing, I learned about myself, I cried, I laughed. A part of my life that I often find myself thinking about in joy and in nostalgia.

The years working with Johan Kobborg meant an important professional growth on my career as a ballerina. They represented a rediscovery of myself, of certain parts of my, both as a human being and as a ballerina, of which I was not aware. The challenges were permanent, in the idea of giving all my best on the stage.

What does Alina Cojocaru mean to you?

Both Alina Cojocaru and Johan Kobborg are two elite artists that have left their mark and have changed the world of dancing through their vision and the way they regard ballet. They have inspired and continue to inspire people, artists, generations of dancers. In the time that I had the chance to work with both of them in Bucharest, I had a lot to learn.

One of the things that remained in my head is that they had faith in people and managed to see beyond appearances or titles.

They both permanently encouraged us to discover ourselves, to have courage and fait in being authentic.

How did you get to the Royal Danish Ballet and what did this change mean to you?

At the Royal Danish Ballet I’ve arrived following my departure from Romania. It was a big change because I left everything behind and started from zero. In a new country, with a different culture, in a new company.

In the first 6 months I felt that I couldn’t find stability in anything. But the support and the love of my family, along with my faith in God, have helped me find that stability again, being away from home.

Did you find any negative reactions from your colleagues because you were coming from Romania?

My colleagues received me well and our collaboration was a pleasant one from the first days.

How is life in Denmark?

The standard of life here is very high. Many times I felt spoiled, coming from Romania. In time, you get used to the life style, but there are cultural and social differences that I still feel.

Something that I can not get used to is the weather and the darkness during winter.

I strongly believe, though, that as long as you are open and confident, you will meet the right people.

Oh, and another thing. Danish pastry is absolutely irresistible.

Is the balance between earnings and spending a positive one, compared to how it was in Romania?

I would say yes, referring strictly to the period living in Romania. I know that things have changed for the better in Romania and I was glad to hear that. In the same time, it is hard to compare because they are two countries in different stages of development.

Are you thinking of remaining there?

Hard to say right now…

Do you miss Romania? If so, what do you miss about it?

Yes, absolutely! I miss the beauty of the places in Romania, the energy I feel when I’m at home. I miss my friends, my godson – a little artist in becoming, my puppy Sasha, our churches and most of all I miss my family.

What could make you come back as a ballerina at the National Opera in Bucharest?

A change in mentality and the support of the development of this profession.

Did you see any shows at NOB?

Not since I’ve left, no.

If you were to start over, would you chose ballet?

Probably yes, I don’t know. I like to think that we have a purpose in life, that our journey here, as people, is given to us to take us somewhere. For me this meant the path of dancing, although when I was a child, I wanted to become a judge, and then an archeologist.

The post Maria Minoiu. The story of a first-ballerina who had to leave Romania and start over in Denmark appeared first on Cultura la dubă.

Artiștii ONB, atât cei de la opera, cât și cei de la balet, s-au împărțit atunci în două tabere: cea a românilor, conduși la proteste de dirijorul Tiberiu Soare și cea a coregrafului Johan Kobborg și a balerinei de rang mondial, Alina Cojocaru, cei doi fiind susținuți atât de balerini străini, pe care îi aduseseră la ONB, cât și de balerini români.

Românii îl acuzau pe Kobborg că favorizează artiștii străini, iar susținătorii săi spuneau că niciodată baletul din România nu ajunsese la un nivel atât de înalt precum cel impus de coregraful danez. Scandalul cu tentă rasistă a ajuns în atenția marilor publicații din lume, care au scris la acea vreme că marea balerina Alina Cojocaru era huiduită în propria țară, ceva de neînțeles pentru orice iubitor de balet, care e conștient de valoare incontestabilă a balerinei române.

După o perioadă cu greve, spectacole anulate, intervenția ministrului culturii și câteva conduceri schimbate, Alina Cojocaru și Johan Koborg au părăsit definitiv România, fiind urmați de mai mulți balerini.

Printre aceștia se numără și Marina Minoiu.

Marina dansează acum în corpul de balet la Royal Danish Ballet. Îi este dor de casă, dar rămâne departe, pentru că departe de normalitate este și mentalitatea românească față de artă și de aprecierea valorilor.

Marina, cum și când a început povestea ta de balerină?

Cariera mea a început o dată cu oportunitatea de a merge la ONB cu sora și mama mea să vizionăm  baletul „Giselle”. În acel moment s-a născut o dorință, o bucurie care m-a urmărit în toți anii care au urmat până la prima lecție de balet. Și poate că din momentul primei ore de balet , am stiut că asta vreau să fac.

Ca  atunci când te îndrăgostești de ceva, de cineva. Vrei să faci numai acel lucru sau să fii doar cu persoana respectivă. A fost prima mea dragoste. Iar, cu anii, această pasiune nu s-a diminuat, a ramas la fel de vie, a crescut și a dobândit maturitate.

În prezent, în România, din ce în ce mai mulți părinți își îndrumă copiii, în special pe fete, către balet. Ce ai avea să le spui acestora despre ce îi așteaptă dacă vor să ajungă la profesioniști?

Mă bucură faptul că tot mai mulți copii sunt îndrumați către artă și către dans. În România potențialul este unul foarte mare. Suntem un popor pasional, harnic și care dorește să se bucure de arta frumosului.

Însă  cariera de balerin profesionist constă în multă muncă zilnică, permanentă, pentru că vorbim despre lucrul cu corpul uman în calitate de instrument al nostru.

Această profesie constă în a fi dedicat, pasionat de această formă de artă, care înseamnă și a lăsa orgoliile deoparte pentru a face loc valorilor umane adevărate.

 Drumul unui balerin profesionist este unul presărat cu bucurii, dezamăgiri, frustrări, accidentări, momente de vis pe care poate nici nu și le-a imaginat vreodată.

Dar ce este foarte important este să știi ce vrei să faci, unde vrei să ajungi și ce fel de dansator vrei să fii. Viața îți va îndruma pașii către ceea ce iți este menit atât timp cât rămâi dedicat, onest cu tine însuți și mai ales încrezător.

Sfatul meu pentru părinții care își îndrumă copiii către balet este să evalueze sau să identifice dacă există pasiune către o viitoare profesie și apoi să poată identifica la timp dacă exista oportunitatea dezvoltării unei cariere în acest domeniu.

Sunt multe situații în care baletul rămâne la nivel de hobby, ceea ce este un lucru bun. Copiii pot să ia contact chiar și așa cu anumite elemente care să îi dezvolte pe zonă artistică.

A face balet ca hobby înseamnă ceva, iar a fi balerin profesionist este cu totul altceva. Atunci când alegi a doua variantă trebuie să știi că nu este vorba numai de premii la competiții sau sclipici și costume frumoase. Acestea sunt elemente care apar ulterior în cariera de balerină.

Desigur, îndrumarea și sprijinul unui profesor sunt esențiale.

Mi-ar plăcea să văd un pic mai multă pregătire sau educație către esență la cei tineri, maturitate și calitate și mai putină înclinație către comercial și superficial.

Care e cel mai dificil lucru într-o viață de balerină? Ai avut momente când ai vrut să renunți?

Relația dintre minte și corp este un lucru dificil, iar eu îi acord o atenție deosebită și permanentă. Relația aceasta poate fi destul de provocatoare, însă aici intervin noțiunile de echilibru interior, credință și acceptare.

Da, am avut momente când am vrut să renunț. Momente în care am avut sentimentul că nu este drumul meu. Dar viața mi-a arătat că nu a fost așa, m-a întors din drumul negării, m-a învățat că și în momentele mai puțin bune trebuie să învăț să las lucrurile să se intample.

Imi place să cred că ceea ce este potrivit pentru mine se va întâmpla.

Ai avut o carieră lungă la Opera Națională București și ai plecat de acolo în urma acelui nefericit scandal din 2016. Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută cu coregraful Johan Kobborg acolo?

Anii petrecuți la ONB vor rămâne mereu pentru mine anii de însemnătate foarte mare.

 În primul rând, acolo m-am format ca artist și nu pot șterge cu buretele această etapă, indiferent de evenimentele petrecute.

Uitându-mă înapoi știu că am învățat câte ceva din toate experiențele pe care le-am trăit acolo. Tot pe scena ONB mi-am văzut dorințe împlinite, am dansat roluri la care nu visasem vreodată, am învatat despre mine însămi, am plâns, am râs. O parte a vieții mele la care adeseori mă regăsesc gândidu-mă cu bucurie, dar și cu nostalgie.

Anii în care am lucrat cu Johan Kobborg au însemnat o creștere profesională importantă pe drumul carierei mele ca și balerină.  Au reprezentat o redecoperire a mea, a anumitor părti ale mele, atât ca om cât și ca artist, de care nu eram conștienta. Provocarile au fost permanenete, în ideea de a da tot ce este mai bun pe scenă.

Ce reprezintă pentru tine balerina Alina Cojocaru?

Atât Alina Cojocaru cât și Johan Kobborg reprezintă pentru mine doi artiști de elită care au marcat și au schimbat lumea dansului prin viziunea lor și prin felul în care văd baletul. Au inspirat și continuă să inspire oameni, artiști, generații de dansatori. Atât timp cât am avut ocazia să lucrez cu amandoi la București am avut de învațat foarte multe .

Unul dintre lucrurile care mi-a ramas în minte și în suflet este acela că au avut încredere în oameni și că au putut să vadă dincolo de aparențe sau titulaturi.

Amândoi ne-au încurajat permanent să ne desoperim pe noi înșine, să avem curaj și încredere în a fi autentici.

Cum ai ajuns la Royal Danish Ballet și ce a însemnat pentru tine această schimbare?

La Royal Danish Ballet am ajuns în urma plecării mele din țară. A fost o schimbare foarte mare pentru că am lăsat totul în urmă și am luat-o de la zero. Într-o țară nouă, cu o cultură diferită, într-o companie nouă.

In primele 6 luni am simțit că nu reușeam să găsesc stabilitate în mai nimic. Dar atât sprijinul și dragostea familiei mele, cât și credința în Dumnezeu m-au ajutat să îmi regăsesc stabilitatea, fiind departe de casă.

Te-ai lovit de reacții neplăcute din partea colegilor pentru că veneai din România?

Colegii m-au primit foarte frumos, iar colaborarea a fost una placută încă din primele zile.

Cum este viața în Danemarca?

Nivelul de viață aici este unul foarte ridicat. De multe ori m-am simțit foarte răsfățată venind din România. Cu timpul, te obișnuiesti cu stilul de viată, însă există diferențe culturale și sociale pe care le simt inevitabil.

 Cu ce nu mă pot obișnui este vremea și întunericul în timpul iernii.

Cred, însă, cu tărie că atât timp cât ești deschis și încrezător vei întâlni oamenii potriviți, de care ai nevoie.

A… și înca ceva, patiseria daneză este absolut irezistibilă!

Raportul dintre câștiguri și cheltuieli iese pe plus, față de cum era în România?

Aș spune că da , însă referindu-mă strict la perioada în care am fost în țară. Știu că lucrurile s-au schimbat în bine în acest sens în Romania și m-am bucurat să aud asta. În același timp, este greu de comparat pentru că sunt două țări aflate în etape diferite ca și dezvoltare.

Te gândești să te stabilești acolo?

Greu de zis acum…

Îți e dor de România? Daca da, de ce anume îți este dor?

Da, absolut! Imi este dor de frumusețea locurilor din România, de energia pe care o simt cand ma aflu acasa . Imi este dor de prietenii mei, de finul meu -un mic  artist in devenire, de catelusa mea Sasha, de bisericile noastre si  cel mai mult imi este dor  de familia mea.

Ce te-ar putea face să revii ca balerină la ONB?

Schimbarea mentalității și susținerea dezvoltării acestei profesii .

Ai mai fost să vezi spectacole de balet la ONB?

De când am plecat nu am mai fost.

Daca ar fi să o iei de la capăt, ai mai face balet?

Probabil că da, nu stiu. Îmi place să cred că avem un scop în viață, călătoria noastră aici, ca oameni, ne este daruită pentru a ajunge undeva. Pentru mine această destinatie a însemnat și înseamnă calea dansului, deși atunci când eram mică îmi doream să devin judecătoare și, mai apoi, arheolog.

The post Marina Minoiu. Povestea unei prim-balerine nevoite să părăsească România și să o ia de la capăt în Danemarca appeared first on Cultura la dubă.