Scriitorul norvegian Jon Fosse a fost desemnat astăzi câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2023. El devine astfel al patrulea norvegian și primul în aproape 100 de ani care își adjudecă distincția, după Bjørnstjerne Martinius Bjørnson în 1903, Knut Hamsun în 1920 și Sigrid Undset în 1928. 

În motivarea deciziei, Academia Suedeză subliniază caracterul inovator al pieselor de teatru semnate de Fosse, unul dintre cei mai jucați dramaturgi europeni încă în viață, precum și felul în care proza lui „dă voce lucrurilor de nespus”. De altfel, scriitorul se număra printre favoriții la câștigarea Nobelului de anul acesta. 

Într-o primă reacție, Fosse s-a declarat „copleșit și oarecum speriat” de premiu. Ulterior, a adăugat: „Am fost surprins când m-au sunat, dar în același timp, n-am fost. A fost o mare bucurie pentru mine să primesc apelul”. Și o recunoaștere, a mai spus el, pentru Nynorsk, varianta standard mai puțin utilizată a limbii norvegiene, în care Fosse scrie.

Jon Fosse, descris de Le Monde drept „un Beckett al secolului XXI”, s-a născut în septembrie 1959 și a copilărit în Strandebarm, o localitate norvegiană cu deschidere la Fiordul Hardanger. Apropierea de apă, spune el, l-a marcat într-un mod definitoriu pentru stilul aproape mistic pe care avea să-l dezvolte: „Locuiam cu vedere la fiord, chiar și drumul spre școală mă purta de-a lungul apei. În felul meu, am fost un copil foarte sensibil, așa că ritmul neîncetat al valurilor mă modelase deja când am început să scriu.” 

Tot anii copilăriei, mai exact un accident care aproape i-a curmat viața la 7 ani, i-a adus și experiența despre care a povestit, într-un interviu pentru The New Yorker, că „l-a creat ca artist”: „Mă uitam la case și eram sigur că le văd pentru ultima oară în timp ce mă îndreptam spre doctor. Totul era strălucitor și foarte liniștit, într-o stare de fericire profundă, ca un nor de particule de lumină. Asta este cea mai importantă experiență din copilăria mea. Și m-a format ca om, atât în bine, cât și în rău. Cred că m-a creat ca artist.” 

Absolventul de literatură comparată și-a făcut debutul în 1981, într-un ziar studențesc unde a publicat nuvela „Han” (El). Primul său roman, „Raudt, svart” („Roșu, negru”), care abordează tema sinuciderii, a apărut doi ani mai târziu. Despre acesta, Academia Suedeză notează că a dat tonul următoarelor opere, distingându-se printr-o scriitură „rebelă”, de o emoționalitate brută. 

În 1994, la Teatrul Național din Bergen a fost pusă pentru prima dată în scenă și o piesă de teatru sub semnătura lui Fosse – „Og aldri skal vi skiljast” („Și niciodată nu ne vom despărți”). Recunoașterea europeană a venit însă odată cu piesa „Nokon kjem til å komme” („Cineva are să vină”), scrisă în 1992-1993 și produsă în 1999 la Paris. 

Norvegianul nu fusese invitat să conceapă decât începutul lucrării – povestea unui bărbat și a unei femei care se mută într-o casă veche și izolată pentru a fi singuri –, dar dramaturgia l-a atras atât de mult, încât a sfârșit concepând-o pe toată. „Am știut, am simțit că genul acesta de scris e făcut pentru mine”, a declarat Fosse ani mai târziu într-un interviu.

Deloc întâmplător, despre „Cineva are să vină” Academia Suedeză scrie: „Chiar și în această lucrare timpurie, cu temele sale de anticipare înfricoșătoare și gelozie paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă. Prin reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoții umane, de anxietate și neputință, în cei mai simpli termeni cotidieni.”

Au mai urmat câteva zeci de piese de teatru, printre care „Vis. Toamnă”, „Eu sunt Vântul” sau „Ochii aceștia”, dar și nuvele, romane sau chiar poezii. În toate, minimalismul primează când vine vorba de stilul autorului norvegian. Personajele sale nu vorbesc mult, iar când vorbesc, tind să se repete sau să își lase enunțurile neîncheiate. Lumea exterioară e descrisă sumar. Uneori și punctuația lipsește. Fosse, spune chiar el, e mai degrabă interesat de liniște, de trăirea umană care se întrevede în momentele de tăcere. 

Pentru scriitura lui, a primit o serie de distincții importante, printre care Ordinul „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de statul francez în 2003, și o prezență pe lista scurtă a International Booker Prize în 2022.

Aceasta din urmă a venit odată cu încheierea seriei „Septologie”, care explorează condiția umană într-o poveste întinsă pe șapte părți, trei volume și mai bine de 1.000 de pagini înlănțuite fără punct. Primul volum, intitulat „Numele celălalt”, a fost tradus și în limba română la Editura Pandora M (traducător Ovio Olaru).

The post Povestea lui Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023: “Am fost un copil foarte sensibil, așa că ritmul neîncetat al valurilor mă modelase deja când am început să scriu.” appeared first on Cultura la dubă.

Două dintre cărțile scriitoarei franceze Annie Ernaux – Pasiune simplă și Confesiunea adolescentei – au fost traduse și aduse laolaltă într-un volum publicat la Editura Pandora M, în colecția Anansi. World Fiction, atât în format fizic, cât și în format audio și digital.

Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din Pasiune simplă documentează reacțiile, dorințele, umilințelele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit.

Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ce­i iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare.
În Confesiunea adolescentei, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când s­-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat s­-o uite și să-­și continue viața ca și când nimic nu s-­ar fi întâmplat.

După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-­ar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri s­-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare.

Romanul autoficțional Pasiune simplă este publicat acum într-o ediție nouă, după ce în urmă cu câțiva ani a fost publicat în ediție românească la aceeași editură, Pandora M, cel care semnează traducerea fiind Vasile Zincenco. „Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă”, scriau criticii de la The New York Times Book Review la apariția ediției în limba engleză a cărții.

Traducerea romanului Confesiunea adolescentei este realizată de Mădălina Ghiu.

„Odată cu traducerea romanului Confesiunea adolescentei a scriitoarei Annie Ernaux, laureata de anul acesta a Premiului Nobel pentru literatură, mi s-a confirmat din nou că nu trebuie să fugim de Memorii, un gen literar aparent datat, ci, dimpotrivă, că trebuie să luptăm cu uitarea, citindu-le.

Credem adesea că memoria noastră este infailibilă, dar nu putem să uităm că de multe ori aceasta ne trădează. Uneori, ne amintim o ficțiune în locul unui eveniment trăit în realitate –memoria ne joacă feste. Nu de puține ori, un fapt trăit de un Altul coincide cu cel trăit de noi, iar Annie Ernaux știe perfect asta.

Ea are marea calitate de a trece de la particular la general, de a nu uita, de a rememora ceea ce noi am experimentat, dar am escamotat, ceea ce, cu siguranță, vom trăi la un moment dat. Pentru că asta face această scriitoare: tezaurizează și, apoi, scoate la lumină comori de viață, reprobabile sau admirabile, ascunse în fiecare dintre noi.

Acum lucrez cu entuziasm și încântare la romanul ei Anii. Pot afirma în cunoștință de cauză că este o capodoperă”, a mărturisit aceasta.

Urmează să fie publicate în viitorul apropiat și alte volume în cadrul seriei de autor dedicate lui Annie Ernaux: Anii, Locul, Un tânăr și Evenimentul.

Despre Annie Ernaux puteți citi mai multe AICI.

The post Două cărți semnate de Annie Ernaux, câștigătoarea Nobelului pentru Literatură, au fost traduse în română appeared first on Cultura la dubă.