“Pentru prima dată de la revenirea lor în țară, coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi revăzute la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul unui eveniment organizat în data de 21 aprilie, la ora 19:30. Momentul va fi prezentat și prin intermediul presei, iar ulterior artefactele vor deveni accesibile publicului larg, atât la sediu, cât și în regiunile țării, prin intermediul unei campanii dedicate.

Reîntoarcerea acestor piese de patrimoniu este un moment de reparație simbolică. Dincolo de valoarea lor istorică și arheologică, ele poartă cu sine fragmente esențiale din trecutul nostru și din memoria culturală pe care avem datoria să o protejăm și să o transmitem mai departe.” – se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Culturii.

În Olanda a început acum câteva zile și procesul în care sunt judecați suspecții jafului. La tribunal a fost citită și o scrisoare publică a Muzeului Național de Istorie a României. Iată textul acesteia:

“Onorată instanță,

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025 nu a avut loc doar o spargere cu explozivi într-un muzeu. A avut loc un atac violent asupra unor capodopere arheologice: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice regale din aur, expuse în cadrul unei colaborări muzeale internaționale. Aceste piese nu sunt simple bunuri materiale. Ele sunt bunuri de patrimoniu de importanță excepțională, clasate în Tezaur, iar valoarea lor documentară, artistică și simbolică depășește frontierele unui singur stat. Ele aparțin memoriei culturale a României, dar și patrimoniului cultural al umanității.

Pentru societatea românească, trauma a fost profundă. Coiful de la Coțofenești nu este cunoscut doar de specialiști. Pentru generații întregi, el a devenit o imagine a originilor istorice, un reper al continuității și al demnității culturale. De aceea, dispariția sa nu a fost percepută ca pierderea unui obiect, ci ca o rană adusă memoriei colective. Pentru milioane de cetățeni români, vestea furtului a produs șoc, revoltă, umilință și sentimentul că o parte din trecutul lor a fost smulsă cu violență din spațiul public și expusă riscului de a fi distrusă pentru totdeauna.

Pentru Muzeul Național de Istorie a României, prejudiciul este profesional, moral și uman. Aceste piese au fost păstrate, cercetate, restaurate, protejate și transmise mai departe prin munca unor generații de muzeografi, arheologi, conservatori și istorici. În spatele fiecărui obiect se află zeci de ani de răspundere publică, de muncă științifică și de efort instituțional. Atunci când asemenea piese sunt furate prin violență, nu este afectat doar materialul din care sunt făcute, ci este lovită însăși misiunea unei instituții publice chemate să apere patrimoniul comun.

Consecințele au depășit cu mult zidurile muzeului. Acest furt a afectat grav încrederea pe care se întemeiază cooperarea culturală între instituțiile europene și nu numai. Expozițiile internaționale există pentru a apropia popoare, pentru a crea respect reciproc și pentru a face patrimoniul accesibil publicului larg. În locul acestui scop, fapta de față a generat teamă, suspiciune și tensiune publică imensă. A pus sub presiune relațiile culturale dintre instituții, a afectat încrederea necesară viitoarelor împrumuturi muzeale și a produs o undă de șoc în întreaga lume a patrimoniului.

Efectele sociale au fost, de asemenea, grave. În spațiul public, acest eveniment dramatic a alimentat furia, neîncrederea și discursuri ostile față de personalul MNIR și față de însăși ideea generoasă a schimburilor culturale internaționale. Furtul a fost perceput ca o umilință națională și a fost exploatat pentru a amplifica tensiuni, frustrări și reflexe de respingere, sentimente anti-europene.

Instanța are în față, așadar, nu doar un dosar penal privind sustragerea unor bunuri, ci consecințele unei fapte care a tulburat profund o societate și a slăbit, fie și temporar, încrederea dintre comunități care ar trebui să se sprijine reciproc. MNIR își exprimă încrederea că autoritățile române vor susține în continuare atât eforturile de recuperare cât și pe cele privind atenuarea efectelor acestei calamități de sorginte umană, și vor face la momentul potrivit, demersurile cuvenite, în acord cu directivele europene și legislația națională aplicabile în astfel de cazuri.

Gravitatea excepțională a faptelor rezultă și din natura obiectelor vizate. În cazul patrimoniului arheologic de acest rang, prejudiciul nu poate fi măsurat doar în valoare de piață și nici reparat integral prin simpla recuperare materială. Asemenea obiecte nu pot fi înlocuite! Ele poartă în sine informație istorică irepetabilă, semnificație identitară și o valoare simbolică pe care nicio sumă de bani nu o poate reconstitui. Când astfel de bunuri dispar, fie și temporar, întreaga comunitate este lipsită de acces la o parte din propria memorie.

De aceea, vă rugăm să apreciați aceste fapte nu ca pe o infracțiune patrimonială obișnuită, ci ca pe un atac de o gravitate excepțională împotriva patrimoniului cultural, a încrederii publice și a demnității unui popor. Când este atacat sălbatic un asemenea tezaur, nu este rănită doar România. Este rănită memoria europeană și este afectată însăși ideea că marile creații ale trecutului trebuie păstrate și transmise intacte generațiilor viitoare. Pentru toate aceste motive, Muzeul Național de Istorie a României are credința că veți judeca cu toată fermitatea cerută de gravitatea faptelor și a consecințelor generate de ele.

Muzeul Național de Istorie a României”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi văzute la Muzeul Național de Istorie a României începând cu 22 aprilie appeared first on Cultura la dubă.

România a primit asigurarea pe bunurile furate, în valoare de 5,7 milioane de euro, și va trebui să returneze cel puțin parțial banii. O brățară este în continuare dispărută.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă:

„Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice, comori ale patrimoniului României vechi de 2.500 de ani, se întorc acasă.

Am discutat cu Tom Berendsen, ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, pe tema acestei vești extraordinare. După un an de căutări și eforturi comune ale țărilor noastre, am concluzionat cât de important este să nu renunțăm atunci când miza este un obiect atât de valoros pentru generații întregi. Mulțumirile noastre se îndreaptă către echipele de profesioniști care au colaborat în anchetă. A contat foarte mult comunicarea constantă dintre autorități, prin intermediul ministerelor de Externe și de Interne.

A fost esențial faptul că autoritățile olandeze au înțeles că recuperarea tezaurului este absolut necesară pentru noi, deși valoarea asigurată fusese deja transferată statului român.

Prioritatea a fost întotdeauna valoarea inestimabilă a tezaurului pentru identitatea noastră, pentru patrimoniul universal și pentru încrederea în circuitul expozițional internațional.

Coiful de aur de la Coțofenești și brățările au făcut parte din expoziția „Dacia – Tărâmul Aurului și Argintului”, găzduită anul trecut la Muzeul Drents din Assen, și vor fi expuse din nou, curând, în fața publicului din România, unde așteptăm să ne bucurăm împreună de revenirea lor acasă.

Urmează finalizarea unor aspecte esențiale privind recuperarea tuturor celor patru artefacte: evaluarea stării de conservare și stabilirea calendarului de restituire către statul român, în vederea reintegrării în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.

Ca urmare a activării mecanismelor internaționale de asigurare și despăgubire, România a încasat suma de 5,85 milioane de euro, fonduri care vor fi restituite după ce expertiza de specialitate va confirma starea de conservare a obiectelor.

Informațiile primite pe parcursul zilei privind integritatea pieselor sunt încurajatoare și sperăm ca acestea să poată fi admirate curând, acasă, de toți cei care au trăit cu emoție perioada în care ne-am temut că le-am pierdut.

Procesul continuă în Assen, pentru ca responsabilii să răspundă pentru faptele lor, însă bucuria recuperării tezaurului este deja deplină.

Cooperarea pentru soluționarea cazului de la Muzeul Drents s-a desfășurat sub egida EUROJUST, prin constituirea unei Echipe Comune de Investigare (JIT), formată din procurori, judecători și polițiști din ambele state”.

*** știre în curs de actualizare

The post BREAKING NEWS: Coiful de la Coțofenești și brățările dacice au fost recuperate de autoritățile olandeze appeared first on Cultura la dubă.

Din păcate, însă, analizând cu atenție declarațiile, informațiile oferite de partea olandeză și contractul dintre cele două muzee, reies mai multe inadvertențe.

Pentru că nu suntem în măsură să analizăm sisteme de securitate, am apelat la ajutorul unui specialist în montarea de expoziții internaționale, care cuprind valori de tezaur.

Între timp, povestea furtului și încercarea de a găsi public un țap ispășitor, s-a transformat într-o luptă politică. Premierul Ciolacu susține că Tezaurul a fost scos din țară fără hotărâre de guvern, așa cum ar fi trebuit. Lucian Romașcanu (PSD) o trage la răspundere la Raluca Turcan (PNL), ministrul Culturii la momentul organizării expoziției din Olanda.

Cultura la dubă publică documentele care au avizat exportul bunurilor. Pe ele se află și semnătura Ralucăi Turcan, membru al guvernului Ciolacu.

VITRINELE

În conferința de presă, directorul MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu a declarat că a cerut specific ca artefactele să fie expuse în vitrine speciale antifurt.

“În contract au fost incluse cerințe specifice ale noastre, de exemplu vitrine speciale antifurt. Piesele care au fost furate erau în vitrine speciale cerute de Muzeul Național de Istorie.”, a spus acesta.

În realitate, în contract, la capitolul privind securitatea, singura specificație privind vitrinele este “vitrine sigilate”, nu “vitrine antifurt”. Mai mult decât atât, nicăieri în cele 11 pagini de contract nu există vreo diferențiere pentru condițiile de securitate privind Coiful de la Coțofenești sau brățările dacice regale, piese din Tezaurul Național.

Toate specificațiile de securitate sunt descrise generalist, referindu-se la toate cele 673 de piese împrumutate. De altfel, MNIR a cerut în contract ca în caz de furt, să fie anunțat în maximum 24 de ore. Un interval uriaș în astfel de cazuri, obiectele furate putând fi transportate în acest interval în alt colț al lumii.

Cosmin Tudose este expert în vitrine de înaltă securitate la o companie belgiană și lucrează la instalarea unora dintre cele mai mari expoziții din lume. Recent a lucrat la construcția unei vitrine pentru costumul de astronaut cu care Neil Armstrong a pășit pe Lună, dar și la vitrine care au securizat coroanele regale britanice.

L-am rugat să explice pentru Cultura la dubă care este diferența de terminologie între “vitrină sigilată”, așa cum MNIR a cerut în contract și “vitrină antifurt”, așa cum se folosește în cazul obiectelor importante de patrimoniu.

De asemenea, el analizează mai jos chiar vitrina în care a fost expus la Drents Coiful de la Coțofenești.

“În orice proiect pentru o expoziție există un scenograf sau un architect. Arhitectul împreună cu departamentul de conservare a operelor unui muzeu stabilesc specificațiile vitrinelor.

În termeni de specificații există două clase: cea de etanșeitate și protecție a obiectelor, aici fac referire doar la ce trebuie să îndeplinească vitrina pentru a proteja obiectul, de exemplu controlul de umiditate. Noi primim în specificațiile proiectului umiditatea necesară, astfel încât materialele folosite în construcția unei vitrine trebuie să nu degaje gaze dăunătoare pentru obiecte, se folosesc materiale specifice. Toate acestea sunt listate de departamentul de conservare.

Responsabilitatea aceasta cine o are? Cel care împrumută sau cel care dă obiectele spre împrumut?

Dar ce înseamnă „vitrină sigilată”, așa cum scrie în contractul dintre MNIR și Drents?

Vitrină sigilată e o formulare vagă pentru mine. Profesional, lucrând în domeniu de 10 ani, eu nu am întâlnit termenul de sigilat. Poate se referă la air-tight, deci mai mult are legătură cu conservarea sau că e o vitrină închisă. Dar nu se referă la securitate.

Și acum ajungem la a doua categorie, care are legătură cu securitatea.

Iar muzeul gazdă poate să aibă o securitate atât de bună, ca la aeroport, cu pază permanentă printre sălile de expoziție, încât să nu fie necesare vitrine antifurt.

Dar ce înseamnă, mai exact, o vitrină antifurt?

Nivelul antifurt se referă la timpul cât ia unei echipe de a sparge respectiva vitrină. Nu există să fie 100% imposibil de spart, la un moment dat tot se sparge. Dar timpul diferă.

Câte clase de securitate există?

Foarte multe clase.

De exemplu, ce fel de clasă de securitate se folosește la o piesă de tezaur?

La un obiect de tezaur, îți pot da exemplu coroana și bijuteriile familiei regale din Anglia, proiect în care am fost implicat.

Proprietarul obiectului stabilește cu arhitectul că nivelul de securitate e foarte înalt și impune specificații înalte. Se poate folosi sticlă laminată de înalte specificații, a cărei spargere ar putea dura și o jumătate de oră cu un ciocan impresionant ca mărime.

Se folosește o sticlă mai groasă și cu mai multe straturi de PVB, transparente, care se regăsesc între straturile de sticlă. O cerință ar fi sticlă de minimum 6.6.4. Ce înseamnă 6.6.4? Prima sticlă să fie de 6 mm, a doua de 6mm, iar 4 se referă la numărul de PVB-uri – ele dau o mare rezistență sticlei.

Ulterior, nu lăsăm expuse muchiile de la îmbinarea între sticlă și sticlă. Îmbinarea se realizează, ca să crești securitatea, cu rame metalice care se siliconează pe sticlă și nu pot fi înlăturate cu ușurință.

Dat fiind că acest jaf a avut loc în 2 minute, crezi că o astfel de vitrină ar fi putut fi spartă cu barosul?

Îmi e greu să cred, ar fi durat mai mult.

Mai mult decât atât, chiar dacă vitrina era făcută la cel mai înalt nivel, întotdeauna se recomandă a se folosi sisteme de alarmă.

De exemplu, avem două nivele de alarmă:

1. De vibrații – dacă ar fi primit un ciocan sticla, s-ar fi declanșat un nivel de alarmă care ar fi alertat fie securitatea muzeului fie direct poliția.
2. De contact – dacă vitrina ar fi fost cu ușa și încuietori, ar fi reușit să deschidă ușa, atunci senzorii ar fi depistat deschiderea și ar fi sunat o alarmă a clădirii și ar fi generat alertarea autorităților.

Pentru astfel de valori, ar fi trebuit să scrie în clar ce clasă de securitate să aibă sticla.”

Cosmin Tudose analizează o imagine în care se vede chiar vitrina Coifului de la Coțofenești în timpul expoziției de la Drents. Imaginea a fost publicată pe site-ul MNIR la deschiderea expoziției. Potrivit acestuia, vitrina folosită în Olanda pentru protejarea Coifului, piesă de Tezaur, a fost de securitate scăzută, cel mult medie.  

„Tavanul vitrinei se remarcă printr-un design simplist și atractiv din punct de vedere estetic, însă acesta pare să nu îndeplinească cele mai ridicate cerințe de securitate.

Conexiunile dintre panourile de sticlă par a fi realizate fie prin aplicarea de silicon, fie prin utilizarea de garnituri. Acest tip de îmbinare poate fi suficient pentru expuneri standard, însă pentru piese de valoare excepțională sau care necesită o protecție sporită, se recomandă utilizarea unor sisteme de sigilare avansate, precum profile metalice integrate.”

În seria respectivă de fotografii este publicat pe site-ul Muzeului Național de Istorie a României inclusiv momentul instalării unei vitrine (nu este clar pentru ce exponat), fiind la îndemâna oricui să vadă din ce era alcătuită vitrina și cum ar fi putut fi spartă. Potrivit lui Cosmin Tudose, din experiența sa, este complet interzis să fie publicate imagini cu instalarea vitrinelor.

Azi, după ce a fost audiat în Comisia de Cultură a Senatului, directorul MNIR a povestit cum au fost sparte vitrinele.

„Pe analiza informațiilor pe care le am în acest moment, hoții au intrat printr-o metodă neconvențională, s-au dus direct la cele două vitrine, au folosit mijloace extrem de contondente, un baros, pentru a sparge vitrinele. Se pare că geamul securizat a rezistat, în schimb s-a deformat vitrina. Pare scenariul pentru un furt la comandă.”

Dragoș Neamu, organizatorul Nopții Muzeelor și membru al Rețelei Europene a Muzeelor, susține responsabilitatea a impune condiții drastice de împrumut era a României.

„Pentru că în organigrama muzeelor din Romania nu există un departament specializat pe itinerarea de expozitii internaționale, sau măcar un expert în așa ceva, am ajuns să trăim cu toții această adevărată dramă națională. Numai așa am fi știut cum să planificăm eficient această misiune de diplomație culturală și am fi știut să menționăm în contractul de împrumut toate acele elemente obligatorii care țin de standardele de securitate a pieselor de tezaur, în regim de împrumut.

Muzeul din Drents nu a dispus de vitrine antifurt pentru că acest lucru nu a fost menționat în contractul de împrumut. Sigur, putem să găsim aici o culpă morală pentru Drents Museum, dar din punct de vedere profesional și juridic, vulnerabilitățile sunt la noi.

Iată încă un motiv serios pentru care acest muzeu olandez, unul foarte interesant când vorbim de interactivitate și receptivitate, nu era recomandat ca alegere.”, spune Dragoș Neamu pentru Cultura la dubă.

Am cerut Muzeului Drents un punct de vedere cu privire la vitrinele folosite, însă instituția a comunicat că nu face față solicitărilor jurnaliștilor și nu mai poate răspunde pentru moment.

De asemenea, am solicitat MNIR să ne pună la dispoziție, dacă există, alte documente în care muzeul chiar să fi cerut în scris vitrinele speciale antifurt. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

PAZA UMANĂ

Atât în conferința de presă, cât și în Parlament, Oberlander a susținut că a cerut în contract un punct de control activ 24/24h, 7/7 zile. Acest lucru se regăsește, într-adevăr, în contract.

„Vă asigur că în declarația pe care a făcut-o conducerea muzeului figura existența unui post de control 24 din 24, prezența unor oameni acolo. Scrie în contract.

Ați verificat asta?

Nu am cum să verific de la 1700 de kilometri distanță”, a declarat directorul MNIR în conferință.

În realitate, Muzeul din Drents, a oferit pază umană doar în timpul zilei, potrivit declarațiilor directorului Tupan.

AUTORIZAREA EXPORTULUI CELOR 673 DE PIESE

În doar două zile de la producerea furtului, autoritățile române se întrec în acuzații și nimeni nu își asumă vreo responsabilitate.

Azi, Lucian Romașcanu, fost ministru PSD al Culturii și actual senator PSD, a acuzat-o pe Raluca Turcan că nu a respectat prevederea legală ca un export de bunuri culturale de patrimoniu să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern. Premierul Ciolacu a susținut, la rândul său, că exportul s-a făcut fără Hotărâre de Guvern.

“Noile reglementări, introduse chiar la propunerea mea, în 2023, se referă la necesitatea unei hotărâri de guvern dacă sunt implicate MAI MULTE autorități și instituții. Acest paragraf a fost introdus pentru a reglementa implicarea unor instituții militare, de exemplu, în transportul exponatelor, cum a fost cazul expoziției de la Roma.

Singura instituție implicată în proiectul realizat cu Muzeul din Drents este MNIR, aflat în subordinea Ministerului Culturii.”

În realitate, avizul Direcției Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii este aprobat chiar de către ministrul Culturii Raluca Turcan, pe 12 iunie 2024.

Documentația privind exportul a 673 de obiecte de patrimoniu arată superficialitatea cu care acest împrumut a fost tratat atât în Comisia Națională a Muzeelor, subordonată Ministerului Culturii, cât și în cadrul Direcției de Cultură, care a dat Certificatul de Export Temporar, sub semnătura directorului Dragoș Frăsineanu.

Comisia Națională a Muzeelor a propus, la solicitarea MNIR, exportul bunurilor. În cadrul aceleiași comisii s-a analizat și autorizat propunerea.

În niciunul dintre aceste documente care au circulat în Ministerul Culturii nu este prezentată o justificare pentru necesitatea organizării expoziției, valoarea detaliată a obiectelor împrumutate, atât din punct de vedere istoric cât și financiar, și nici nu sunt prezentate măsurile de securitate pe care le oferă muzeul gazdă – Drents, din Olanda.

MUZEUL DIN DRENTS ESTE RESPONSABIL ȘI DE ÎNTOARCEREA OBIECTELOR

În contractul încheiat între cele două muzee, furtul nu a fost considerat un caz de forță majoră. Dacă acest contract va rămâne valabil până la încheierea lui, Muzeul din Drents, care a dat dovadă de breșe majore de securitate, este responsabil și de organizarea și securizarea transportului obiectelor rămase înapoi la aeroportul din București.

MNIR devine responsabil doar de la preluarea lor la vama românească.

„Ceea ce am solicitat părții olandeze ar fi corespuns tuturor măsurilor previzibile de siguranță. Nimeni nu s-a confruntat cu o asemenea situație. Vom învăța. Din păcate, este o învățătură pe pielea proprie. Dar instituțiile învață și din situațiile în care sunt puse.”, a concluzionat Ernest Oberlander azi, în Parlament.

În urma jafului din Olanda, România a pierdut unul dintre cele mai importante artefacte din Tezaurul Național, Coiful de la Coțofenești, și 3 brățări dacice regale.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Un lung șir de neconcordanțe privind securitatea capodoperelor de Tezaur împrumutate în Olanda appeared first on Cultura la dubă.