Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”, una dintre cele mai importante instituții de teatru liric din România, produce un spectacol dedicat trupei de fete ASIA, formată în 1999. Evenimentul este realizat din fonduri publice, instituția fiind în subordinea Ministerului Culturii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, „Dă-mi nopțile-napoi « Povestea A.S.I.A.»” este “un eveniment care aduce în prim-plan una dintre cele mai emblematice trupe din România, într-un format artistic inedit.

Evenimentul transformă scena Operetei într-un spațiu al poveștilor muzicale. Spectacolul propune o atmosferă intimă, „ca între prieteni” în care publicul descoperă istoria trupei, urmărind drumul celor patru soliste de la primele repetiții din studioul de pe strada Mihai Eminescu, până la statutul de simbol al culturii pop.

Anca Neacșu, Sorana Mohamad, Iana Novac și Anemona Niculescu vor urca pe scenă alături de orchestra, corul și baletul Teatrului. Această colaborare continuă parteneriatele de succes dintre muzicienii teatrului și membrele trupei, oferind publicului momente surpriză și prezentări spectaculoase ale hiturilor care au cucerit topurile.

„Să aducem fenomenul A.S.I.A. pe scena Operetei este o mare bucurie și o continuare naturală a proiectelor noastre inovatoare. Poveștile muzicale de suflet se spun cel mai bine aici, într-un format care se apropie de eleganța unui musical. Fuziunea dintre energia concertului pop și forța artistică a orchestrei și baletului nostru transformă această poveste într-un show de neuitat. Este o demonstrație a faptului că teatrul nostru este un spațiu viu, deschis și gata să spună povești care unesc generații”, a declarat dl. Radu Petrovici, managerul instituției.”

La solicitarea Cultura la dubă, Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian” a transmis că spectacolul a fost produs cu costuri minime, bugetul alocat fiind 45.781 lei, adică 9000 de euro. Afișul poartă logoul Ministerului Culturii.

Spectacolul va avea loc în această seară, 25 aprilie 2026, de la ora 18:00, la sediul teatrului, o a doua reprezentație fiind programată pentru data de 15 mai 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian” pune în scenă “Dă-mi nopțile înapoi”, un spectacol dedicat formației ASIA appeared first on Cultura la dubă.

A devenit cunoscut la nivel internațional în calitate de lider al trupei The Police, una dintre cele mai cunoscute trupe ale anilor ’80. După succesul global al trupei, artistul și-a construit o carieră solo solidă și constantă, care i-a consolidat statutul de referință în industria muzicală. De-a lungul carierei sale, Sting a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial și a câștigat 17 premii Grammy, una dintre cele mai importante recunoașteri ale industriei muzicale.

Repertoriul său include unele dintre cele mai cunoscute și difuzate piese din istoria muzicii, printre care Every Breath You Take, Englishman in New York, Fields of Gold și Shape of My Heart. Every Breath You Take ocupă un loc distinct în istoria muzicii internaționale, fiind cea mai difuzată piesă din catalogul BMI, cu peste 15 milioane de
difuzări radio la nivel global, și una dintre cele mai ascultate compoziții din toate timpurile.

Succesul acestei piese a contribuit decisiv la consolidarea poziției lui Sting ca autor și compozitor cu impact global. Cariera sa solo include albume apreciate atât de public, cât și de critici, precum The Dream of the Blue Turtles, Ten Summoner’s Tales și Brand New Day, materiale care au demonstrat capacitatea artistului de a evolua constant și de a rămâne relevant într-o industrie în continuă schimbare.

Pe lângă succesul comercial, Sting a primit recunoaștere la cel mai înalt nivel cultural, a fost inclus în Rock & Roll Hall of Fame, alături de trupa The Police, și Kennedy Center Honors, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate pentru contribuția la cultura contemporană. De asemenea, artistul a fost distins cu Polar Music Prize, considerat una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale în domeniul muzicii.

De-a lungul carierei sale, Sting a câștigat trei Brit Awards, inclusiv premiul pentru Best British Male Artist, și un Golden Globe pentru piesa Until…, compusă pentru filmul “Kate & Leopold”. Artistul a primit, de asemenea, patru nominalizări la Premiile Oscar, la categoria Best Original Song.

În 2026, Sting continuă turneul global „STING 3.0 World Tour”, un proiect internațional în care reinterpretează unele dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul său, dar și compoziții mai puțin cântate live, într-o formulă muzicală restrânsă, bazată pe energia unui trio. Alături de chitaristul Dominic Miller și de bateristul Chris Maas, Sting
prezintă un show unic, care readuce în prim-plan piese precum “Roxanne”, “Fields of Gold” sau „Englishman in New York”, dar și producții noi, inclusiv cel mai recent single, “I Wrote Your Name (Upon My Heart)”.

În paralel cu activitatea sa artistică, Sting este implicat activ în susținerea unor organizații internaționale dedicate drepturilor omului și protecției mediului, precum Rainforest Fund, Amnesty International și Live Aid. Activitatea sa artistică și contribuția sa culturală au consolidat o carieră care depășește succesul comercial și confirmă influența sa pe termen lung asupra muzicii contemporane. Artistul britanic susține în continuare turnee sold-out la nivel global, are apariții live pe scenele celor mai importante arene și festivaluri internaționale, în fața unui public multi-
generațional, fapt care confirmă relevanța sa continuă în industria muzicală.

Lineup-ul primului val de artiști confirmat pentru UNTOLD ONE 2026 este completat de: Lewis Capaldi, unul
dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, alături de Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana,
Afrojack și R3hab.
Abonamentele sunt disponibile pe untold.com, iar fanii își pot rezerva experiența UNTOLD ONE 2026, cu abonamente care pot fi achiziționate cu posibilitatea de plată în rate. UNTOLD ONE va avea loc între 6–9 august 2026, în Cluj-Napoca.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Sting va cânta la UNTOLD 2026 appeared first on Cultura la dubă.

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. 

Programul concertului reunește capodopere din creația lui George Enescu și din repertoriul francez, într-un dialog sonor care evidențiază legăturile profunde dintre cele două culturi. De la eleganța rafinată a Pavanei op. 50 de Gabriel Fauré și dramatismul plin de culoare al extrase­lor din Suita de balet Le Cid de Jules Massenet –  ambii profesori ai lui Enescu – , până la poezia impresionistă a lui Maurice Ravel din Le Jardin féerique, concertul trasează filonul francez care l-a inspirat pe marele compozitor român.

În aceeași notă, includerea lucrărilor semnate de Cécile Chaminade, figură emblematică a afirmării feminine în viața muzicală pariziană de la sfârșitul secolului XIX, și a Valsului d’Augustine de Vladimir Cosma, compozitor româno-francez ce a continuat tradiția dialogului cultural dintre cele două țări, aduce o perspectivă amplă asupra diversității și continuității acestei moșteniri comune.

Momentele solistice, susținute de violonista Maria Marica, laureata Concursului Internațional George Enescu 2022 (Balada de George Enescu), și de Luc Héry, concertmaistrul Orchestrei Naționale a Franței (Danse macabre de Camille Saint-Saëns), adaugă o notă de excelență și sensibilitate interpretativă.

Concertul se va încheia cu Rapsodia Română nr. 1 în La major, op. 11, una dintre cele mai iubite lucrări enesciene.

Muzica are darul unic de a uni lumi și de a crea punți acolo unde cuvintele se opresc. Ea este un limbaj al inimii, care vorbește despre sensibilitate, despre respect și despre bucuria de a fi împreună. Aniversarea celor 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze devine, astfel, nu doar un moment de reflecție istorică, ci o celebrare vie a armoniei care s-a născut din întâlnirea a două culturi ce se inspiră reciproc.

Proiectul side by side dintre Orchestra Națională a Franței și Orchestra Română de Tineret reprezintă, poate, cea mai frumoasă expresie a acestei legături – o colaborare care reunește experiența și tradiția cu energia și entuziasmul tinerei generații. Prin faptul că muzicienii francezi și români cântă umăr la umăr, acest proiect devine o lecție despre dialog, învățare și prietenie, dar și o dovadă a încrederii în viitorul muzicii clasice.

Fiecare lucrare din program reflectă această comuniune artistică, fiind o mărturie a moștenirii culturale împărtășite și a credinței că arta poate construi poduri durabile între oameni și națiuni. În fond, muzica nu are granițe – ea are doar inimi care bat în același ritm., a declarat Cristian Măcelaru.

Proiectul side by side dintre Orchestra Națională a Franței și Orchestra Română de Tineret  se bazează pe rezultatele remarcabile ale colaborărilor anterioare, care au confirmat excelența și deschiderea internațională a Orchestrei Române de Tineret. Ansamblul a evoluat alături de Orchestra Națională a Franței într-un proiect side by side desfășurat pe 22 septembrie 2023, la Sala Palatului din București, în cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii a Festivalului Internațional George Enescu, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru.

În ediția 2025 a festivalului, Orchestra Română de Tineret s-a alăturat Orchestrei de Tineret Gustav Mahler, condusă de Manfred Honeck, într-o colaborare de mare impact artistic. Prima experiență side by side a orchestrei a avut loc în 2017, alături de celebra Orchestra Regală Concertgebouw, marcând începutul unui parcurs internațional de succes, construit pe entuziasm, profesionalism și dorința sinceră de a învăța și a dărui prin muzică.

Biletele sunt disponibile accesând linkul-ul https://shorturl.at/saAuM  

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Orchestra Română de Tineret și Orchestra Națională a Franței vor concerta împreună la Paris, sub conducerea lui Cristian Măcelaru appeared first on Cultura la dubă.

Dirijoarea canadiană are strămoși ucraineni și este profund legată de țara aflată sub asediul Rusiei. Wilson va dirija orchestra formată din muzicieni ucraineni în cadrul Festivalului George Enescu, pe 25 și 26 august.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Keri-Lynn Wilson povestește cum a luat naștere proiectul Ukrainian Freedom Orchestra și cum dirijează într-o țara bombardată. Dirijoarea a fost decorată de președintele Zelenski și a fost recent numită director muzical al Kiev Camerata.

“Am o aplicație pe telefonul meu care monitorizează bombardamentele. Deci asta e viața mea. Ca și cum aș fi mereu bombardată.”, ne-a spus aceasta într-o discuție emoționantă.

***

“Ați dirijat deja de câteva ori în România, la Opera din București, la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Dar va fi prima dată când veți dirija în cadrul Festivalului George Enescu. Ce știți despre acest eveniment?

Am fost la Festivalul Enescu ca spectator, fiindcă dirijam la București Tosca în același timp. Și așa am mers la o reprezentație.

Și cum vi se pare festivalul?

Oh, este fantastic. Este acum unul dintre cele mai prestigioase evenimente printre toate festivalurile internaționale. Suntem încântați să venim și să împărtășim muzica noastră ucraineană pe o scenă atât de faimoasă, plină, sunt sigură, de membri ai publicului care înțeleg cât de important este astăzi să sprijine muzicienii ucraineni.

Spuneți-ne mai multe despre cum a fost creată Ukrainian Freedom Orchestra. Sunteți fondatoarea ei. Cum v-a venit această idee și de ce ați ținut așa de tare să devină realitate?

Cunoșteam mulți muzicieni în Ucraina, am veri, veri îndepărtați, care acum au devenit extrem de apropiați, așa că am vrut să mă lupt. Dar arma mea erau brațele mele.

A fost un vis să adun refugiații și să creez o orchestră care le-ar oferi o voce, o orchestră în care să se poată exprima. Prin tot ce face, Putin încearcă să-i reducă la tăcere, cultura lor, limba lor. Aceasta este o oportunitate pentru noi de a exprima toate emoțiile noastre în muzică. A fost fondată de mine, în parteneriat cu minunatul meu soț Peter Gelb, managerul general al Operei Metropolitane din New York.

De asemenea, l-am contactat și colegul nostru Waldemar Dabrowski (n.r. directorul Operei Naționale din Polonia, fost ministru al Culturii din Polonia) care a spus că la ei au venit mulți refugiați din Ucraina. Am crezut că este o sursă excelentă de contact.

Era un trompetist ucrainean, care ne-a pus în contact cu alți muzicieni ucraineni care ar dori să se alăture acestei orchestre. A fost foarte ușor. Unii încă locuiesc în Ucraina, alții sunt refugiați, iar alții sunt muzicieni, muzicieni de orchestră deja stabiliți în orchestre europene.

Ne-am adunat pentru acest turneu de vară pentru a mobiliza publicul din Europa și America să susțină Ucraina. Am fost practic concentrați doar pe a merge în turneu în acea vară. Nu știam încotro se îndreaptă războiul, dar acesta era modul nostru de a ajuta și de a întinde o mână de ajutor, nu-i așa? Și pentru că turneul a avut mare succes, orchestra a devenit una fenomenală.

Am decis că acest lucru trebuie să continue. Din nefericire, trebuie să fie doar vara pentru că toată lumea are slujbe pe tot parcursul anului. Deci acesta va fi acum al patrulea nostru turneu. Și cred că este chiar mai important.

În fiecare an, devine din ce în ce mai vital. După cum putem vedea, Ucraina este atacată constant. Acum am și o relație foarte apropiată cu Ucraina; am preluat o altă poziție, cea de director muzical al Kiev Camerata. Așadar, am călătorit în Ucraina de aproximativ șapte ori pe an.

Există vreun membru al orchestrei care a luptat pe front?

Nu. Nu. Ei au avut scuze și mulțumesc cerului că au sprijin din partea guvernului pentru că armata trebuie să recruteze pe oricine care are peste 21 de ani cred, așa că mulțumim lui Zelenski și soției sale minunate, care este patroana noastră, Elena, că le dă voie muzicienilor noștri să părăsească țara. Asta este o problemă uriașă.

Avem atât de mulți oameni care ne ajută din partea ministerului, din partea ministerului culturii, din armată, care pot da permisiunea de a-i lăsa pe acești bărbați afară; dar, în cele din urmă, ei trebuie să se întoarcă.

Este foarte complicat. Există multă presiune asupra lor.

Cum este pentru dumneavoastră, ca dirijoare, să lucrați cu oameni care se află într-o situație atât de sensibilă, chiar dacă ei nu luptă direct, presupun că au familia acolo în pericol, zi de zi. Cum poți să le ceri să fie implicați, profesioniști, dacă sunt conectați emoțional la ceva atât de tragic?

Ei bine, asta îi face pe ei să fie extraordinari. Ei sunt rezistenți, sunt puternici și nu vor lăsa nimic să le stea în calea obiectivelor lor, carierelor lor, pasiunilor lor. Această orchestră își găsește modalitatea de a-și concentra toată acea energie, fie ea negativă și extrem de traumatică, în muzică. Este ca o modalitate cathartică de a canaliza acea energie și de a elibera durerea.

Există multă durere chiar dacă nu s-au luptat. Avem prieteni, unii pot fi membri de familie, care au fost uciși în război.

Povesteați într-un interviu că una dintre străbunicile dumneavoastră a fost ucraineancă.

Da, da. Ambii străbunici din partea mamei mele au venit din Cernăuți. Și am doi verișori în Cernăuți. Unul care este din Cernăuți, care luptă de fapt din 2014. El este locotenent-colonelul nostru. El a fost pe linia întâi și este în pericol în fiecare zi; sora lui este ca o prietenă bună pentru mine, verișoara mea, și ea mă urmărește peste tot când sunt în Ucraina, și este…(n.r. cu ochii în lacrimi, Keri își găsește cu greu cuvintele)…așa că trăiesc războiul cu ei și am fost sub foc, am fost în zone care au fost bombardate de câteva ori.

Ce v-a determinat să continuați să mergeți acolo?

Trebuie să fac muzică, fie cu Freedom Orchestra, fie să fiu acolo să fac muzică cu ei, pentru că…(n.r. nu își mai poate stăpâni plânsul).

Îmi pare rău că am atins un subiect atât de sensibil, dar sunteți cu toții de admirat pentru că faceți asta! Este minunat!

Oh, mulțumesc, mie îmi pare rău, dar mă simt foarte atașată emoțional. Am o aplicație pe telefonul meu care monitorizează bombardamentele. Deci asta e viața mea. Ca și cum aș fi mereu bombardată. Îmi pare rău. Este atât de dificil…

Da, este incredibil că trăim cu bombardamentele lângă granița noastră și ne continuăm viețile normale, în timp ce ei sunt încă acolo. Pare că ne-am obișnuit cu războiul fiindcă nu ne atinge în mod direct.

Exact! Am oameni în America sau în Europa care spun oh cum merge acolo, este acum mai bine, s-au calmat lucrurile? Vreau să spun că sunt oameni educați care au impresia asta.

De aceea sunt atât de pasionată de Ukrainian Freedom Orchestra, pentru că este un mod atât de vital și necesar pentru noi să fim pe scenă și să spunem: uitați, Ucraina are nevoie de ajutorul vostru!

Ați conturat un repertoriu special care să transmită acest mesaj?

Da, repertoriul nostru este foarte important. Alegerile pe care le facem în ceea ce privește repertoriul nostru au, de obicei, un mesaj. În primul nostru turneu am ales Simfonia nr. 9, Din Lumea Nouă, a lui Dvorak, pentru că era totul despre speranțe pentru lumea nouă, o viață nouă, și, de asemenea, promisiuni. Era atât de cathartic și romantic și am simțit că ne-ar fi adus pe toți emoțional împreună.

În al doilea turneu am cântat Eroica lui Beethoven. Beethoven este un mare compozitor pentru această orchestră pentru că are un asemenea foc, are o asemenea putere, dar totuși o asemenea frumusețe și mereu este despre adevăr.

De asemenea, Simfonia a 9-a de Beethoven a fost într-unul dintre concertele noastre, iar interpretarea a fost atât de bună încât a fost înregistrată la Deutsche Grammophon, care a lansat și discul. Este special pentru că am creat o versiune în limba ucraineană. Am cântat Simfonia a 9- lui Beethoven în ucraineană.

Am fost inspirați de Bernstein (n.r. dirijorul american Leonard Bernstein), care a dirijat-o la Berlin după căderea zidului, în ziua de Crăciun, 1989. El a schimbat Freude (bucurie) cu Freiheit (libertate). Noi am schimbat Freude în Slava. Deci îți poți imagina cum sună refrenul, strigând Slava!

Iar în acest sezon estival facem un turneu cu Simfonia a 5-a de Beethoven. Aceasta este un simbol puternic, deoarece primele patru note iconice erau de fapt un cod în Al Doilea Război Mondial în timpul Blitz-ului din Londra. Ei au folosit acest cod pentru a lupta împotriva naziștilor. Deci aceasta este lupta noastră simbolică împotriva opresorului nostru, Rusia, și va fi înregistrată și de Deutsche Grammaphon. Suntem foarte mândri.

De asemenea, în program, extrem de important pentru noi este să includem întotdeauna lucrări ucrainene. De data aceasta va fi o premieră. Este suita unei opere care tocmai a fost comisionată de Opera Metropolitană din New York și pe care probabil o voi dirija.

Se numește Mamele din Kherson. Povestea este despre două mame care au încercat să-și salveze copiii care au fost răpiți de ruși. Una dintre tragediile acestui război este că există mii și mii de copii care sunt încă în custodia Rusiei. A fost în pregătire de aproximativ un an și nu va fi lansată în premieră decât anul viitor, când va avea premiera în Varșovia. Voi dirija asta. Și apoi, în două sezoane, devine o operă la Metropolitan Opera.

Am crezut că această suită de 10 minute de la Mamele din Kherson este o modalitate excelentă de a începe să exprimăm cât de vital este să încercăm cu toții să aducem înapoi acești copii. Este un mesaj atât de frumos.

Și, de asemenea, avem în program Preludiul si Liebestod-ul lui Wagner (n.r. din Tristan și Isolda) cu Rachel Willis-Sørensen. Asta este, desigur, despre tragedie și renaștere. Mesajul este clar.

Suntem foarte recunoscători pentru că la Festivalul Enescu este singura dată când avem două programe, restul turneului este practic format doar din programul ucrainean și partener; dar festivalul vostru a dorit două concerte, așa că, pentru celălalt program, vom cânta singura dată Simfonia a 8-a de Dvorak, pe care o vom repeta în Varșovia și o vom prezenta pentru voi la festival.

Vorbind puțin despre cariera dumneavoastră de dirijoare, când ați început studiile la Juilliard aveați modele de femei dirijoare?

Nu am acordat atenție niciodată ideii de a fi dirijoare femeie. Sunt alții care observă asta, eu doar îmi fac profesia, mă concentrez pe muzica mea. Nu am simțit că sunt privită diferit pentru că sunt femeie sau foarte rar am simțit lipsă de respect. Și, oricum, în timp, pielea ta se întărește și nu te mai afectează chestiile astea, sunt deasupra lor.

Ați povestit în timpul unui interviu că faceți mult sport și mănâncați foarte sănătos. Cum vă ajută asta în munca de dirijoare?

Oh, este foarte important, deoarece uneori nu ai deloc somn, iar alteori ai jet lag. Este un loc de muncă foarte fizic pe care-l avem. Și, de exemplu, cu Ukrainean Freedom Orchestra repetăm șase ore pe zi. Pentru că este ca un antrenament tip tabără de instruire pentru soldați și muzică. Suntem aruncați în repetiții cu zece zile înainte de a porni în turneu. Deci trebuie să ne maximizăm timpul. Să fii în formă fizică este numărul unu.

Înot în fiecare zi, fac exerciții cu greutăți, merg pe jos, pe scări, și da, mănânc foarte sănătos.

Ați observat vreo schimbare în lumea muzicii clasice în ceea ce privește publicul? Există în zilele noastre o deschidere către un public mai larg? De exemplu, am observat că oamenii nu se îmbracă atât de elegant și rigid la concerte, că nu se mai impune o anumită ținută pentru a merge la concerte de muzică clasică.

Cum credeți că ar trebui să funcționeze aceste mecanisme pentru a atrage mai mulți spectatori la muzica clasică?

Astăzi, toată educația muzicală clasică este redusă și tăiată. Deci cea mai mare preocupare a mea este educația.

Muzica clasică nu poate vinde bilete pentru Orchestra Ucraineană a Libertății așa cum poate face Taylor Swift. Asta pur și simplu nu se va întâmpla pentru că muzica clasică trebuie să facă parte din educația ta.

Dar cred că rețelele de socializare ajută. Cred că avem un mic avantaj. Dar, în același timp, poate că nu este atât de util în sensul că perioada de atenție pentru copii a ajuns la 7 secunde cred. Deci este un mediu social bun și unul rău.

Dar trebuie să-l folosim. Trebuie să venim cu tot felul de strategii pentru a face mediul acesta accesibil. Cu siguranță bilete mai ieftine pentru studenți și lucruri de genul acesta sunt importante. Însă revin la educație.

Trebuie să le oferim copiilor oportunitatea de a cânta într-un cor, de a învăța să cânte la un instrument, de a merge în excursii cu școala, la concerte. Acest lucru, cred eu, este absolut vital.

Vezi că asta se întâmplă mult mai des în Germania, spre exemplu. În America, nu, din păcate.”

Keri-Lynn Wilson va dirija Ukrainian Freedom Orchestra în cadrul Festivalului Enescu pe 25 și 26 august de la ora 20.00, la Sala Palatului.

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU Celebra dirijoare Keri-Lynn Wilson și “soldații muzicii” de la Ukrainian Freedom Orchestra concertează la Festivalul Enescu appeared first on Cultura la dubă.

Acesta a cântat aproximativ o oră și jumătate în arabă, engleză și franceză și a vorbit despre genocidul din Gaza.

Născut la Ierusalim și crescut în Gaza, Saint Levant, acum în vârstă de 24 de ani, a povestit pe scenă că bunicul său a fost dat afară din casă în 1948. A susținut un discurs care a impresionat mulțimea de aproximativ 20.000 de oameni, fiind aplaudat. Publicul a scandat “Free Palestine!”.

“Vorbeam zilele acestea cu bunicul și mi-a spus: Marwan, voi sunteți generația care va produce o schimbare, fiindcă acum toată lumea este conștientă de genocidul care se întâmplă în Gaza. Acesta nu este un război, nu este un conflict, acesta este un genocid. Este foarte foarte important să îl numim așa cum este. Opresorul, regimul israelian, folosește media pentru a ne portretizează drept niște barbari, sălbatici, ca și cum noi ne-am născut să ucidem israelieni, ca și cum noi nu avem viața noastră, pasiuni, interese. Dar eu sunt aici să vă spun că palestinienii sunt oameni frumoși, suntem oameni de onoare, suntem darnici, suntem empatici. Suntem tot ceea ce ei spun că nu suntem și mai mult de atât.

Nu suntem așa cum spun ei la televiziuni. Sunt deja 100 de ani! 100 de ani de când desfășoară acest război psihologic și încearcă să ne picteze în această lumină.

Dar uitați-vă la voi! Uitați cât de mulți oameni sunteți aici. Este incredibil! E uimitor! Vă mulțumesc atât de mult!

În sfârșit lumea se trezește în fața acestui genocid și noi vom fi generația care va vedea Palestina liberă și copiii noștri vor putea rezerva un bilet de la București la Ierusalim!

Aș vrea să mai spun ceva. Știu că în fiecare zi avem probleme, se strică mașina în drum spre sala de sport, poate banana pe care ai mâncat-o nu a fost bună, toți avem probleme, dar eu v-aș spune să ne oprim o clipă și să fim recunoscători pentru aceste probleme pentru că frații și surorile noastre din Gaza nu se confruntă doar cu genocidul, ci cu înfometarea. De trei luni încoace, acești oameni mor de foame. Israelienii au blocat accesul presei, nu vor ca lumea să știe ce e acolo. Dar eu sunt aici și vă spun, pentru că încă am prieteni acolo. Acești oameni vor cădea și vor intra în cărțile de istorie. Free Palestine!”

Saint Levant a locuit în Gaza până în 2007. Împreună cu familia sa a plecat apoi în Iordania. Iar din 2018 locuiește la Los Angeles, unde a absolvit Universitatea Santa Barbara.

Originile sale sunt multiculturale, mama sa fiind jumătate algeriană, jumătate franțuzoaică, iar tatăl jumătate palestinian, jumătate sârb. Asta se reflectă și în muzică sa, cântând în arabă, franceză și engleză.

Recent, el a încheiat un parteneriat cu lanțul de cosmetice Huda Beauty, care a lansat un ulei de buze cu numele piesei sale Kalamantina, iar în urma lui a donat 200.000 de euro organizației Medici fără Frontiere pentru îngrijirea răniților din Gaza. Toate încasările din vânzarea produsului vor fi, de altfel, donate în același scop.

Saint Levant a mulțumit publicului din România pentru afișarea steagurilor Palestinei și a transmis: “Copiii noștri vor fi liberi să alerge pe plajele din Gaza!”

Urmărește discursul său și momente din timpul concertului pe Instagram Cultura la dubă.

CONCERT Together for Palestine pe 17 septembrie la Londra

Mai mulți artiști britanici și palestinieni vor susține cel mai mare concert pentru Palestina pe 17 septembrie, pe stadionul Wembley din Londra. Printre aceștia se numără Damon Albarn, solistul trupelor Blur și Gorillaz, Bastille, Jamie XX, Cat Burns sau Hot Chip. Evenimentul este organizat de muzicianul Brian Eno, alături de producătorii Khaled Ziada, fondatorul London Palestine film festival și Tracey Seaward, producătorul de film care a produs și ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2012.

COMUNICAT U2 pro Palestina

Un alt mesaj important pentru încetarea genocidului pe care Israel îl comite în Gaza a venit ieri de la trupa U2. Cei 4 membri U2 au transmis ieri un amplu comunicat de presă pe această temă.

„Toată lumea este de mult timp îngrozită de ceea ce se întâmplă în Gaza, dar blocarea ajutorului umanitar şi planurile actuale de preluare militară a oraşului Gaza au dus conflictul într-un teritoriu necunoscut… vrem ca publicul nostru să ştie care este poziţia fiecăruia dintre noi”, a declarat trupa.

Bono, solistul trupei U2, a comparat imaginile din Gaza cu foametea din Etiopia din 1985: „Când pierderea în masă a vieţilor necombatanţilor pare atât de calculată… în special moartea copiilor, atunci «răul» nu este un adjectiv hiperbolic”. Acesta a condamnat atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra israelienilor, însă a transmis că genocidul nu poate fi folosit drept răzbunare și că guvernul israelianul nu are justificare pentru asta.

Chitaristul The Edge i-a adresat trei întrebări premierului israelian Benjamin Netanyahu: „Credeţi cu adevărat că o astfel de devastare poate avea loc fără a acumula ruşine generaţională? Dacă respingeţi soluţia celor două state… Care este viziunea dvs. politică? Pur şi simplu un conflict perpetuu?”.

Basistul Adam Clayton a spus: „Criza umanitară din Gaza pare o răzbunare asupra unei populaţii civile care nu este responsabilă pentru atacul criminal al Hamas.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Prezența artistului palestinian Saint Levant la Summer Well, întâmpinată cu urale și scandări pro Palestina appeared first on Cultura la dubă.

Who would have thought that 35 years after the fall of communism, Romanians would still be seeking healing? Cornelia Oncioiu is part of a generation of children raised in Romanian working-class families who, hardened by the shortages and horrors of the communist regime, didn’t know that the affection they showed their own children could matter more than what they put on the table.

Born in the commune of Dărmănești in Bacău County, at her mother’s insistence, she moved to Cluj when she was only 13 years old.

Today, she is one of the voices of the Paris National Opera, and her professional life is divided between the Opera Garnier and the Opéra Bastille, the performance halls that any artist or opera lover dreams of. She has shared the stage with international stars such as German soprano Diana Damrau and French baritone Ludovic Tézier and has worked with important directors like Robert Wilson and Andrei Șerban.

But her story is not that of a diva. Having lived in the French capital for over 20 years, mezzo-soprano Cornelia Oncioiu’s success is an example of courage, perseverance, and healing through music.

***

We met Cornelia Oncioiu right next to the Opera Garnier in Paris. I immediately noticed her Transylvanian accent, but she told us she was actually born in Bacău. Destiny led her to Transylvania, the Banat region, and then to France, so her Romanian has no trace of a Moldovan accent.

“I lived with my parents until I was 13, and when I was 13, my mother said: you’re moving to Cluj! We had some relatives there, and there was a family wedding. Since she couldn’t leave, she said I should. I didn’t want to go, I cried, I hated the idea. But many times, life has shown me that even if I didn’t want something, it happened so that I would get to where I was meant to be.

Do you believe in destiny, that a certain path is written for you?

Yes, I clearly do, because I have lived it, I have seen it happen so many times.

“After I finished 8th grade, I enrolled in the Mining, Oil, and Geology section at the Racoviță High School in Cluj. And it so happened that I met a classmate who was enrolled at the Cluj School of Popular Arts. We both loved to sing, and she told me I could enroll too.

I went with my uncle to register, and the date of the exam fell exactly when I was sick; I had a throat infection. I was treating myself with walnut shell tea and onion tea.

At that time, I sang pop music; I didn’t sing classical music at all, I didn’t know what it was all about. I had no musical knowledge. In Dărmănești, I had an extraordinary teacher with whom I did four years of kobza. And he also played the violin fantastically; you can imagine what it means to have a teacher who plays the violin in Dărmănești, a very small commune! But I never even thought I could have a career in music. I never even dreamed of it. I didn’t know what talent was. I just liked to sing. That’s all.

At the exam for the School of Popular Arts, I sang ‘Nu-mi lua iubirea dacă pleci’ (Don’t Take My Love If You Leave), as I was a big fan of Angela Similea. I sang the first verse and the chorus, and the teacher said, ‘Thank you, that’s enough.’

Of course, I was inhibited; I thought I must have disappointed him, that he didn’t like it, that he wouldn’t take me. And then I experienced one of the most exceptional moments of my life. There was such a great silence that it seemed to last an eternity. And then he said: ‘A voice like that, you hear it once every 25 years.’ And that left me speechless because I didn’t expect it at all; it shocked me.

I think that based on those words, I actually built my career.

And I think I latched onto that. And my younger brother, Călin, was and still is my biggest supporter; he was by my side unconditionally, I always felt him close, even at a distance. He lived and continues to live my successes and failures with the same intensity.”

Deeply moved, with tears in her eyes, Cornelia Oncioiu tells us how a teacher can save the life of a child otherwise condemned to a life without opportunities. “Mr. Valeriu Sorescu was an extraordinarily interesting man; he gave me everything, he shaped me, he opened my eyes. He, with an imposing stature like Pavarotti, came to my school to talk for me because I wasn’t doing well in math.”

The same singing teacher later encouraged her to study at the Conservatory when her parents were calling her home to Dărmănești.

“After finishing high school, I joined the Cluj Opera choir because I needed a job. I had a lot of financial difficulties because I had no help, no one.

My mother told me: ‘You don’t have money, come home.’ The concept of music didn’t exist for her. And I said, no, I want to continue making music, and I stayed. My singing teacher told me at the beginning: ‘You have to do classical music; you have a voice for opera music, leave pop music. You won’t do much with it.’ I still wanted to do pop music, until in my third year of singing, he gave me an aria from Azucena, from Trovatore (n.r. The Troubadour, by Giuseppe Verdi).

This woman, Azucena, mistakenly threw her own child into the fire instead of the other one, wanting revenge. All of this had a very big impact on me because it overlapped with events from my personal life that were very significant, very painful, and so, I immediately understood the text. And I said: ‘If this is opera, this is what I want to do!’

It wasn’t complicated for someone with my experiences. When you come from a family with an alcoholic father, with a mother who yells from morning to night, the emotional burden is always within you.

The choir master of the Cluj Opera was very favorably impressed and said, ‘Yes, indeed, that is a true mezzo-soprano voice. When there is a competition, you will come to the competition and you will be part of our choir, if you want.’

I worked there for 3 years, until 1997.”

In parallel, she participated in and won the most important competitions in Romania, such as Hariclea Darclée, Eugenia Moldoveanu, Sabin Drăgoi, or Ionel Perlea. She began to build a career as a soloist, enjoying the trust and support of the great Romanian soprano Mariana Nicolesco. In 1997, she moved to Timișoara, where she was admitted to the Conservatory, and continued to perform as a soloist at the Cluj or Timișoara Opera, and to sing on the stage of the Romanian Athenaeum in Bucharest.

“In the 2001-2002 season, when I was finishing my studies, I applied for competitions at the operas in Bucharest, Cluj, and Timișoara and had passed the stages at all of them. But, at the same time, as a result of a project with the French Cultural Center in Timișoara, I was going to have an audition in Bucharest for Monique Devaux, who is still the director of the Auditorium at the Louvre.

I traveled all night by train from Timișoara to Bucharest to have the audition in the morning at the Opera, in front of Mrs. Devaux. I knew it was for a lady from France, but I didn’t know who she was.”

She waited all morning on the stairs of the Bucharest Opera to be let in for the audition, and the wait was worth it, as that was the meeting that would radically mark her career.

“She liked it very much and wrote a letter of recommendation for me to the Paris Opera Academy, which is a kind of school, but the admitted people are like employees, in fact. We had teachers, pianists, free training, and our duty was to sing on stage if requested, or to be understudies for some shows.

There were only 5 spots and 250 applicants. When I got there and saw that, I started to tremble and said, well, now it’s life and death. When you put me in a situation like that, I go and show everything I can; nothing can stand in my way, I don’t see, I don’t hear, I disappear into another universe.

I got in here, and at the same time, the competition at the Bucharest Opera was finishing, and I said yes, I choose Paris!

It wasn’t the money that attracted me, but the study; I wanted to learn as much as possible, to be in an environment where I had as much high-level information as possible, which I have to admit I didn’t have in Romania.

How many years did you study at the Academy here?

Two years.

And what happened after that?

Well, even before I was admitted to the Academy, they already offered me work. I did my first production as an understudy, right here at Garnier, with the role of Cornelia from Giulio Cesare (n.r. opera by Handel). The Opera also helped me with accommodation because I had only found a place for the period when I was starting the Academy. But until then, I had nowhere to stay. They found me an apartment right across from the Opéra Bastille.

Back then, there was a FNAC right in front. And they had the habit, as they do now, when there is an opera premiere, of highlighting all the records of that opera. And I didn’t know who those artists were, because at home we didn’t have YouTube, we didn’t have the internet, we didn’t have anything. I knew nothing about Mark Minkowski (n.r. French conductor) and a lot of other greats from here. I had the cast list, but it was only when I went into FNAC and saw Mark Minkowski, Mark Minkowski, Mark Minkowski everywhere, and all the people who were in the show, that I broke out in a sweat and said: ‘I can’t believe it, I’m going to go rehearse with these people tomorrow.’”

This year, Cornelia Oncioiu celebrates 21 years since her debut at the Opéra Bastille in Dialogues des carmélites. In all this time, her CV has become impressive, being a constant presence in the productions of the Parisian opera – Giulio Cesare, Elektra, Louise, The Barber of Seville, Madama Butterfly, Parsifal, Lucia di Lammermoor, Traviata, Le Soulier de satin are just a few of them. She has also sung at the Bordeaux National Opera in Rusalka, at the Grand Théâtre d’Avignon in Rusalka and Peter Grimes, and at the Marseille Opera in Madama Butterfly. Noticed by specialists in Paris, she has been invited to be part of performances staged in Amsterdam, Geneva, Monte Carlo, Tokyo, Santiago de Chile, and Shanghai.

“It’s not enough to sing beautifully or well; you have to be very responsive. That is, the moment you are told something, you have to immediately deliver what is asked of you. This is very important. Whether it comes from a conductor or a director. If you don’t react immediately to do what is said, in general, you are not given a second chance. In opera, at this level, no one really has patience with you.”

Although she was performing an episodic role, a critic from the New York Times noticed her in Traviata, alongside the main soloists – “Cornelia Oncioiu brings rich mezzo tones to the few lines she has to sing,” the New York Times article states.

Through music, she has seen different corners of the world, but she has collaborated least with Romania, being better known in France, her adopted country, than in her native country. In fact, this is the first interview she has given to a Romanian publication since settling in France.

How did you manage to integrate into everything that the world of Parisian opera means, beyond the artistic aspect?

It wasn’t easy for me. The difficulty comes from the difference in culture. The environment is not the same. We Romanians are more open; we get straight to the point. They are more diplomatic, they discuss things differently, they never say things to your face.

It’s hard at the beginning from a human point of view, until you make friends, until you get used to it. What most determined me to stay here was the cultural level and diversity.

If I had stayed in Romania, I don’t know what my life would have been like, but here I managed to buy an apartment, I managed to do so many extraordinary shows, to meet so many people, to sing under the baton of so many important conductors, to discover the world, to see art, to discover literature. You don’t feel like going back as long as you can benefit from all of this.

It’s true that for a soloist, as in my case, it’s very difficult because you always have to be well prepared, you always have to be at a high level. Any problem that arises puts you at a disadvantage and can quickly bring you down.

Whereas if you’re in a troupe in Romania, you don’t have the same problems. In general, you stay until retirement. It’s true that here you don’t have the same security or stability, but you have a lot of different soloists all the time, some of the world’s immense artists, the repertoire is very varied, the level of the orchestra is completely different, with extraordinary guest conductors.

Which work dynamic do you think is healthier, the one in Romania with all the artists employed or this one where artists are independent and work on a project basis?

I’m sorry, I don’t know if someone will accuse me or won’t like my answer, but I definitely opt for the second one. As a soloist, you realize you have to maintain your voice constantly, to work, to study. When the competition is high, of course, it makes you study and be prepared, because otherwise, someone else will take your place. This is also valid for directing, not just for soloists.”

Among the great directors she has worked with at the Paris National Opera are the American Robert Wilson and the Romanian Andrei Șerban.

“For me, Robert Wilson will remain hard to match, from many points of view. With him, I did Madama Butterfly at the Opéra Bastille, in 2009 and 2014, with me in the role of Suzuki. He insisted on the idea that when you perform and address someone, the feeling you want to convey doesn’t just go to the front. The energy circulates in multiple directions: up, down, front, back. If there’s a partner behind you, you don’t see them, but you have to feel them; you have to feel the energy with them, to make a connection with them.

A lot of soloists go on stage and care very little about their partners; they only focus on themselves, on shining, and that’s not okay.

With Andrei Șerban, I have some fabulous memories; I really liked Andrei! We are a bit made of the same dough. We both have a kind of simplicity and a direct style of communication, we understood each other very well.

I did L’italiana in Algerie at Garnier in 2010. And before that, Lucia di Lammermoor at Bastille. Andrei is spontaneous, he’s intelligent, he’s modest, he’s creative, free, he’s human, very human. He’s also charming, but it seems to me that the charm in people like this also comes from the fact that they have kept something of their childhood somewhere, that innocence in their soul.

What are the greatest satisfactions you have in your work?

The most satisfying moments are when you have partners you are on the same wavelength with and there is intensity. Intensity in emotions, in dedication, in responsiveness. It’s nice when your partner gives you a true look in the eye and isn’t the type who looks through you and sings their part, thinking about what they have to do.

With what partners have you experienced this?

Diana Damrau comes to mind now, for example, when we sang Traviata together, Sonya Yoncheva.

Then, there’s also the joy that comes from self-transcendence – when you manage to do difficult things that you never dreamed of.”

Having left a country that was still learning what democracy was and arriving in the heart of a culture that puts artistic freedom first, Cornelia Oncioiu has managed to build an international career through her own efforts and by eliminating any cultural barriers in her path.

The Paris National Opera, a benchmark of innovation and modernity, continues to work on dismantling clichés and brings multidisciplinary productions to the public, in which classic texts are sometimes combined with contemporary dance, minimalist scenography, and an international cast.

While street breakdancers were invited on stage there alongside the opera soloists in the revolutionary production Les Indes Galantes, the Bucharest National Opera was still trying to recover after numerous cases of corruption and the famous racism scandal in 2016 when Romanian artists demanded the removal of foreign collaborators and booed the great ballerina Alina Cojocaru, along with her partner, choreographer Johan Kobborg.

This year, the Bucharest National Opera again blundered with a campaign trying to “educate” the public – “How we dress at the opera” – presenting a hypersexualized and clichéd image of a fashion model wearing an evening gown. In contrast, at the Bastille, given that it is a common activity for them, many French people go to the opera directly from work, wearing casual clothes.

“I have been here for 20 years; it is a huge creative force, and the mix of classic and contemporary has become normal. But the audience here is much more open than in Romania.

In Germany, the role of Elvira from Don Giovanni was played this year by a man (n.r. the Brazilian Bruno de Sa), and this stirred numerous comments on the internet. What’s the problem? I mean, who are we to judge? And why should we judge? How does it affect us?

What do you think is the role of opera today, when the world is so dependent on digital technology, and the attention span for a subject lasts only a few seconds?

The role of opera is to make you live experiences other than the ones you are used to; it helps you see various stories from the past, many of which are still valid today, you see how people reacted back then, to know other cultures, other behaviors.

I believe that at the opera, you can experience feelings that I don’t know if you can experience in other forms of art. Of course, you can be moved in front of a painting, in front of a sculpture, or at a theater play, but when the vocal intensity is mixed with music, with scenography, with directing, with dance, with the text, with poetry, it is difficult for that to be equaled by anything else.

I’m curious if your parents got to see you singing on the stage of the Paris Opera.

Yes, my parents came to Paris a few times, and my father, before he died, came a few times and saw me in Paris, Nantes, and Bucharest. And my mother has come a few times.

My mother still lives in Dărmănești; she knows I’m here, but my parents were never very interested in my career, what I do professionally, my evolution. However, I am grateful because they gave me an education and what was necessary in my childhood. Now, as an adult, I have also understood the difficulties they went through.

What else connects you to Romania? Do you still visit your country, are you interested in what’s happening there?

Yes, of course, I’m interested. I was very affected and very preoccupied with the elections; I never in my life wanted a president to be elected as much as I wanted Nicușor Dan to be elected now. Oh my god, what a relief I felt when I saw he was elected. I think I would have cried for days if it hadn’t been so.

It’s interesting that you’re so interested, even though you no longer live there.

Well, you know why? (with tears in her eyes) I want to cry when I think of all the people who worked and struggled before so that we could have what we have now. It’s as if some people no longer appreciate anything. We no longer want Europe, we no longer want freedom, we no longer want anything, we only want ourselves, Romania? Because Europe is taking everything from us. I don’t understand. What is Europe taking from us?

I think about the people who died in the Revolution and the progress that has been made, because progress has been made. Some people don’t want to see it, but I say it has been made.

We are free to leave whenever we want, wherever we want. Isn’t that a good thing?”

***

This article is part of the “France Week” series, an initiative by Cultura la dubă supported by BNP Paribas. So far, within this project, Cultura la dubă has presented the stories of 22 Romanian artists and cultural figures based in France.

The post From Dărmănești to the Paris National Opera, the voice of mezzo-soprano Cornelia Oncioiu is the cry of a generation appeared first on Cultura la dubă.

Celebri artiști MIKA și James Bay vor concerta pentru prima dată la Timișoara. Pe scena din centrul orașului  vor mai urca Theo Rose și cunoscuta trupă Bajaga I Instruktori din Serbia.

„Continuăm rețeta de succes de anul trecut, când peste 80.000 de timișoreni și vizitatori au fost la evenimentele și concertele dedicate creativității, pasiunii și energiei orașului. Anul acesta, evenimentul platformă Celebrarea orașului, parte din moștenirea programului de Capitală Europeană a Culturii Timișoara 2023 și Ziua Timișoarei vor avea loc împreună în weekendul 1-3 august și pe lângă numele mari care vor urca pe scenă, vom găzdui zeci de evenimente care vor transforma orașul, prin cultură și spirit comunitar” – a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Toate detaliile despre weekend-ul cu peste 120 de evenimente gratuite din Timișoara și ajutor pentru planificarea călătoriei pot fi găsite AICI.

Britanicul James Bay va urca pe scenă în această seară. Muzicianul e cunoscut pentru hit-uri precum „Hold Back the River” și  „Let It Go”.

MIKA în concert, sâmbătă, 2 august 2025

De la debutul său cu „Grace Kelly” în 2007 – o piesă care s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare și a dominat topurile din șapte țări – până la albume iconice precum Life In Cartoon Motion (cu hit-ul Relax, Take It Easy), MIKA a reușit să creeze un univers muzical plin de culoare, dramă și sinceritate.

Povești pe aripile Bufnițelor – călătoria continuă!

Bufnițele aduc magia cărților în comunitate! La evenimentul „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”,  echipa Asociației Culturale  La Două Bufnițe vine cu 6 ateliere interactive pentru copii și adolescenți – de la scris creativ și mitologie, la povești fantasy, explorări literare, backstage-ul cărților și evenimente muzicale dedicate legendelor rock. Număr maxim participanți/atelier: 20 copii

1 august, ora 16:00 – Atelier creative writing: Cuvinte care zboară – atelier de scriere creativă, Formator: Alexandru Higyed (poet, librar)

1 august, ora 18:00 – Atelier mitologie pentru copii: „Eroi, Monștri și Zei – Descoperă puterea poveștilor antice!”, Formator: Gabi Muntean (filolog, librar)

2 august, ora 14:00 – Atelier realizat cărți: „Cum se face o carte? De la idee la librărie”, Formator: Oana Doboși (manager cultural)

2 august, ora 16:00 – Atelier muzică și povești: „Legendele Rock pentru copii – ascultă povestea, simți muzica!”, Formator: Raluca Selejan (manager cultural)

3 august, ora 16:00 – Atelier literație: „Lectură cu Superputeri – De la pagini la idei uimitoare”, Formator: Alexandru Higyed (poet, librar)

3 august, ora 18:00 – Atelier povești fantasy: „Vrăjitori, dragoni și comori ascunse – Atelier de imaginație fără limite”, Formator: Gabriela Muntean (filolog, librar)

„Luna august este una dintre cele mai bune perioade pentru a descoperi orașul. Temperaturile sunt plăcute, aici e cea mai întinsă zonă pietonală din România și sperăm că toată lumea va profita de ocazia de a vedea artiști de calitate live, fără bilete, dar și de a explora Timișoara” – a declarat Laura Boldovici, managerul Visit Timișoara.

Peste 50 de alte locații din oraș vor fi activate cu mai mult de 120 de spectacole live, tururi ghidate, proiecții, workshop-uri și concerte. Programul complet al tuturor evenimentelor de Ziua Timișoarei este disponibil la https://celebrare-timisoara.ro/ro/editii/2025/program, iar intrarea va fi gratuită la toate evenimentele.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Concerte James Bay, MIKA și alte 120 de evenimente gratuite weekendul acesta, de Ziua Timișoarei appeared first on Cultura la dubă.

Când vorbește despre iubirea sa pentru muzică, i se luminează chipul și este toată un zâmbet. Locuiește la Londra de peste 20 de ani, dar viața sa se împarte între nenumărate zboruri către destinațiile de concert.

Anul acesta va putea fi revăzută în România, pe 28 august, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Va interpreta alături de Orchestra Philharmonia din Londra și de dirijorul finlandez Santtu-Matias Rouvali Fantezie pentru pian și orchestră, de George Enescu.

Pe lângă cariera de pianistă, este profesoară la Guildhall School of Music & Drama din Londra și susține masterclassuri în toată lumea, în încercarea de a ghida tinerii care își doresc o carieră la pian.

Are un program extrem de încărcat, dar a acceptat cu generozitate un nou interviu pentru Cultura la dubă, la 5 ani distanță de la prima noastră întâlnire.

***

“Alexandra, tu călătorești și cânți în toată lumea, cu cele mai mari orchestre. Cum te simți când participi la Festivalul Enescu sau pe orice altă scenă din România și știi că ești în fața unui public preponderent românesc?

Știu că probabil mă voi repeta, dar este cea mai mare bucurie să vin acasă. E un alt tip de emoție pe care o simți în momentul când vii în țara ta natală și, de fiecare dată când vin, publicul este atât de generos, atât de entuziasmat, atât de iubitor, iar toată dragostea se simte pe scenă. E foarte frumoasă, e așa o energie care începe cu câteva luni înainte.

Iar apariția în festivalul de anul acesta e una dublă pentru mine, pentru că e o piesă total nouă, pe care o învăț special pentru festival. E Fantezia de George Enescu și, bineînțeles, în momentul când vin acasă cu o lucrare a unui compatriot, e dublă emoția. E o mare onoare și un privilegiu, mai ales la comemorarea a 70 de ani de la dispariția marelui compozitor.

De-a lungul timpului, artiști pe care i-am intervievat la festivalul Enescu spuneau că e destul de dificil să cânti Enescu, dar odată ce ajungi să înțelegi și să simți muzica lui, devine o plăcere și atunci vrei să descoperi și mai mult. Sunt curioasă cum e pentru tine relația cu muzica lui Enescu.

Am cântat Enescu mult. Concertul pe care l-a scris el, numit Concertul pentru Pian și Orchestră, a fost scris când avea 16 ani. Am făcut premiera în America și în Germania. Este o performanță să faci o premieră în oricare teritoriu, dar mai ales în America. Chiar a fost o surpriză. A fost o lucrare foarte tânără a lui Enescu, pe care am cuplat-o cu Clara Schumann, care a scris concertul ei tot la vârsta de 16 ani, așa că a fost o conexie foarte frumoasă.

Concertul lui Enescu l-am interpretat de câteva ori. Am cântat tot în festival împreună cu Remus Azoiței. Am interpretat și Sonata lui Enescu numărul 3, care a fost scrisă într-o perioadă foarte matură a sa, cu un limbaj total diferit.

Iar această Fantezie pe care o interpretez anul acesta e o lucrare unică, cel puțin așa o simt eu, scrisă tot la 16 ani, de micul Enescu, are un limbaj foarte brahmsian. Dacă ascult și orchestrația și scriitura, zici că ar fi o lucrare necunoscută de Brahms.

Așa că pentru public cred că va fi o surpriză foarte frumoasă să asculte ceva. E foarte melodioasă această fantezie. E pur și simplu o lucrare foarte romantică, cu o scriitură, mai ales la coarde, foarte puternică. Iar partea de pian e scrisă cumva în stil Liszt (n.r. Franz Liszt, compozitor maghiar). Arată foarte multe și din punct de vedere al coloristicii și al sunetului.

Ce ne poți spune despre partenerii de scenă? Presupun că ai mai cântat cu Orchestra Philharmonia din Londra, dar cu dirijorul Santtu-Matias Rouvali?

Cu Santtu va fi prima colaborare, dar cu Orchestra Philharmonia am înregistrat ultimul meu album, care a fost concertul de Grieg și concertul de Clara Schumann. Așa că ne știm foarte bine, sunt foarte mulți prieteni în orchestră, mai ales că suntem cu toții în Londra și lumea muzicii e mare, dar e și foarte mică. Foarte mulți sunt colegi ori de la Royal College of Music din Manchester, ori de la Guildhall School, unde am studiat.

Orchestra este una dintre cele mai bune din lume și are o capacitate incredibilă de a scoate niște nuanțe într-adevăr fermecătoare. Va aduce foarte multă emoție în festival. E un vis să vin cu orchestra Philharmonia din Londra.

De obicei ai cunoscuți în public, la Festivalul Enescu? E o experiență personală mai specială?

Familia tot timpul e acolo. Familia și familia muzicală, sunt spectatori care mă urmăresc peste tot. De exemplu, data trecută a fost un grup din Australia care a venit la festival, iar după concertul meu am mers la masă împreună. E un grup de vreo 25 de oameni care mă știu din toate turneele din Australia și care au venit special în festival să mă vadă. Sunt și mulți spectatori din toată Europa care călătoresc și le place stilul ăsta de viață, avem o relație foarte frumoasă și am un grup strâns de fani cu care mă văd peste tot.

Lumea pianistică e una foarte singură, mă bucur extrem de mult când am oameni pe care îi știu și care vin așa cu mare drag și îmi aduc puțin din acasă, cum ar veni.

Și chiar ai ieșit cu ei la masă, cu fanii aceștia din Australia?

Da, da, da.

Și cum a fost experiența?

Foarte frumoasă, dar facem treaba asta foarte des, nu numai cu cei din Australia, de peste tot. Ori mergem la ceai, ori la cafea, la mese, sau vorbesc cu ei, poți și simplu și le explic. Împart cu ei experiența pe care o am acolo. Iar peste tot unde merg sunt foarte mulți muzicieni în orchestră care sunt români.

De exemplu, în Detroit, unde am cântat recent cu Detroit Symphony, au o asociație americano – română. Și au făcut o masă foarte mare, cu vreo 70 de români și m-au primit așa frumos, mai ales departe de casă. Când se organizează întruniri din astea, parcă e o îmbrățișare gigantică de la toată lumea, asta îmi dă așa de multă energie și mă face să mă simt din nou acasă oriunde merg.

Eu sunt o persoană a oamenilor, îmi place comunicarea, îmi place să fiu în jurul și împrejurul oamenilor, asta mă inspiră și îmi aduce bucuria aia care se transformă în energie.

Cum mai este văzut festivalul Enescu în breaslă, în elita muzicală la nivel internațional? A rămas la standardul înalt despre care se știa?

Da, și poate și mai mult. Mai ales acum, festivalul Enescu este tot timpul comparat cu BBC Proms din Marea Britanie.

Orice coleg, de oricare naționalitate, cu care vorbesc, crede că Festivalul Enescu este în top 3 din lume. Durează aproape o lună, vin atât de multe orchestre de renume. E probabil mândria noastră cea mai mare acest festival.

Pregătirea, organizarea, programul, tematica festivalului. Cred că este absolut minunat ca fiecare orchestră să fie invitată să cânte o lucrare de Enescu și apoi majoritatea orchestrelor, dirijorilor sau soliștilor care interpretează aceste lucrări le iau înapoi în teritoriul lor, în țara lor și cântă lucrările lui Enescu din nou.

E cea mai bună modalitate de a promova muzica lui Enescu. Câteodată lumea trebuie să deschidă ușa ca să intre în universul minunat al lui Enescu, ca să se îndrăgostească de acea muzică și apoi să o cânte din nou, din nou, peste tot unde concertează.

De-a lungul anilor, mai mulți artiști, și români și străini, au militat, au făcut lobby pentru construirea unei săli de concert propice pentru Festivalul Enescu. Ce părere ai despre asta? Crezi că ar fi nevoie în România, în București, de o sală nouă?

Absolut! Categoric da și bineînțeles toți artiștii am pune umăr la umăr ca să sprijinim această inițiativă.

Sala Palatului nu a fost concepută pentru așa ceva, e o sală de congres. Și, bineînțeles, în momentul când vrei să faci muzică la cel mai înalt nivel și să ai performanță și publicul să aibă experiența cea mai bună, îți trebuie o acustică anume, îți trebuie condițiile prielnice. Trebuie investit în cultură. Dacă nu investim noi în cultură, nu știu pentru ce luptăm.

Cum crezi că ar putea artiștii să contribuie? De exemplu, să facă niște concerte pro-bono și banii să meargă către construcția sălii?

Da, dar trebuie ajutor foarte mult de sus. De la stat, bineînțeles, și de la privat și sunt sigură că foarte mulți muzicieni ar sprijini, eu inclusiv, bineînțeles, am pune umărul.

O sală nouă de concerte este un templu al muzicii. Acolo noi putem împărtăși ceea ce lucrăm zi de zi, noapte de noapte. Dacă nu ne dăm seama cât de mult înseamnă cultura pentru o societate, nu știu pentru ce altceva am putea să luptăm.

Și în Londra tot timpul se vorbește că nu sunt săli foarte bune exact pentru așa ceva, iar nivelul este oricum foarte înalt, dar și aici este foarte greu să se construiască o sală nouă.DespreSir Simon Rattle, care a fost la London Symphony Orchestra, se spune că a plecat din cauza asta, pentru că nu s-a reușit să se facă o sală nouă de concerte.

Cea mai nouă din Europa cred că este Elbphilharmonie din Hamburg, Germania, care a costat foarte mult, dar s-a mobilizat lumea și s-a mobilizat de sus. Concertele pro bono ar fi ok, dar nu poți doar din asta, evident. Trebuie să fie inițiativă de la stat și pot fi și fonduri europene.

Te-am mai întrebat și în celelalte interviuri, fiindcă mi se pare un aspect important, și aș vrea să reluăm un pic discuția în privința educației. Tu ești și profesoară. Ce sfat le dai tinerilor care poate te așteaptă după concerte și te întreabă asta sau celor care te roagă să-i asculți? Ce sfat le dai astfel încât să nu le tai elanul, dar să fii și foarte pragmatică?

Să creadă în ei. Cred că așa începe totul. Dacă au visul ăsta de a fi pe scenă, de a face muzică, dacă ăsta este într-adevăr visul lor și pornește din interior și nu există altceva, nimic la care ar putea aspira, să facă tot ce pot și să muncească cât pot de mult și să nu se dea bătuți niciodată, să-și urmeze visul. În lumea pianistică sunt foarte mulți copilași mici care încep să studieze pianul. Statisticile arată că este cel mai iubit instrument.

Dar foarte mulți copii tineri se lasă, pur și simplu, că văd că este puțin greu, iar acolo intervine familia. Părinții ar trebui să-i ajute cât pot de mult pe cei mici, iar tinerii, în momentul când ajung la o școală de muzică sau la liceu de muzică sau Conservator, să meargă la cât mai multe concerte, să fie acolo, să asculte, că așa se învață, asta e educația cea mai bună pe care o putem avea și așa îndrum și clasa mea. Le dau mesaj în fiecare săptămână, vedeți că e concertul ăsta în sala aia. Să meargă la concerte și să absoarbă din fiecare experiență, să meargă la repetiții, pentru că acolo se vede întreg procesul de a pune o lucrare împreună.

De exemplu, vorbim despre Orchestra Philharmonia. Săptămâna asta mi-am luat clasa și am dus-o la repetiția generală a orchestrei. Am vrut să-i fac să asculte, să-și pună telefoanele oriunde, dar nu în mână, patru ore, cât a durat repetiția generală. A fost un program extraordinar și un concert de pian, Rachmaninov III, cu Luganski, unul dintre cei mai mari interpreți.

Am vrut să vadă cum se pune o piesă împreună, cum își dozează fiecare energia, cum dirijorul orchestrează și cum aduce fiecare instrument să lucreze împreună. Iar clasa mea mi-a spus că n-au fost la așa ceva niciodată și că atât de multe au învățat în alea patru ore!

Iar probabil cel mai important este să fii autentic. Să înveți, profa mea îmi spunea, să furi de la fiecare, dar să-ți faci vocea ta și să fii într-adevăr, true to yourself, să fii autentic. Pentru că autenticitatea te va duce mult, mult mai departe decât absolut orice.

Și dacă ai un proiect în care creezi, luptă pentru el, vorbește cu lumea, încearcă să creezi conexiuni, colaborări, ca să poți realizezi acest vis.

Au crescut standardele în studiul pianului odată cu apariția unui val imens de tineri asiatici care se dedică pianului?

Da. Unele bariere au fost șterse, pur și simplu. Dacă te uiți la ce țări participă la concursurile internaționale, e foarte interesant. Asia domină absolut fiecare concurs. Iar dacă te uiți la cei care au ajuns la top, ei au fost ajutați de statele de unde provin.

În Asia e o sete enormă pentru pian. Lang Lang și Yuja Wang sunt niște fenomene, dar au fost ajutate foarte mult din spate. Apoi, turneele care au loc în Coreea de Sud, în China, deschid un nou univers.

Eu am fost în foarte multe turnee în China, și cu orchestre și cu spectacolul Spărgătorul de Nuci. A fost incredibil să văd săli de concerte de 3 – 4 mii de locuri, construite în 2 ani. În fiecare oraș tot mai apare câte o sală.

De multe ori am făcut eu inaugurarea sălii respective, dar erau săli în care, foarte interesant, aveau absolut totul din punct de vedere tehnic, de ultimă oră. Însă oamenii care lucrau în sălile respective nu știau cum să folosească toate echipamentele.

Dar asta se învață atât de rapid, setea lor de cultură este incredibilă. Fiecare concert, ori dacă vii tu din străinătate sau cântă de-ai lor, este full, este sold out, nu există să fie o sală goală sau să nu fie setea asta de cunoaștere și de a fi acolo. E absolut incredibil ceea ce reușesc să facă.

Și da, nivelul de pian, nivelul în general, a crescut enorm.

Cum se traduce această creștere de nivel? Că și în trecut existau pianiștii foarte buni, ce s-a întâmplat între timp?

Bun, acum 20 de ani nu aveam acces la internet. Se spunea despre cei din Asia că nu simt muzica. Azi sunt copii născuți acum 20 de ani sau acum 10 ani care trăiesc cu Rachmaninov, cu Chopin, cu absolut tot. Este în sângele lor, deci nu se mai poate spune treaba asta.

Și sunt foarte mulți! Un oraș micuț din China are 22 de milioane de locuitori. Nu se poate compara, e mai mult decât toată România noastră. Cariera lui Lang Lang a început foarte mult sprijinită de stat, când l-au invitat să cânte la Jocurile Olimpice, așa a devenit el faimos. Statul l-a ajutat foarte mult, statul a investit extrem de mult.

Și în România putem învăța foarte mult din treaba asta, ca să sprijinim tinerele talente, pentru că nu se știe cine poate ajunge absolut sus acolo. Dar fără ajutor, fără a crede în talentul pe care îl producem noi în România, nu putem ajunge nicăieri.

Iar faptul că există modele internaționale ca Lang Lang e un lucru extraordinar, așa devin mulți copii preocupați și încurajați să cânte la un instrument.

Care este nivelul standard al condițiilor de lucru într-o școală de muzică, fie liceu, fie Conservator, în ceea ce privește studiul pianului? Fiindcă am auzit povești de aici, de la noi, că sala de studiu de la pian este ținută sub cheie de profesori, iar studenții depinde de bunăvoința profesorului să le ofere acces.

La Guildhall, unde predau acum, dar la fel a fost și în Manchester, la Royal College of Music, totul este atât de transparent! Sistemul de rezervare a sălilor de studiu e online.

Totul este pe un program comun, orice student sau membru de staff poate vedea exact cât studiază, unde studiază, fiecare student poate să rezerve sala respectivă. Cred că au absolut garantat 4 ore pe zi, la pian vorbesc. Eu, ca profesor, pot vedea absolut oricând când studiază studenții, dar nu numai mei, absolut toți. Iar studentul poate vedea exact cine are ore, poate să-mi vadă mie programul de la Conservator.

Ce poate aduce interacțiunea cu pianul unei persoane care nu ajunge să facă performanță? Ce abilități îi dezvoltă studiul pianului?

La pian, pentru că folosim ambele mâini, e vorba de coordonare, de a dezvolta ambele emisfere ale creierului, abilitatea de a asculta, abilitatea de a te adapta foarte ușor, că fiecare pian e diferit, fiecare scaun, fiecare acustică, sală.

E coordonarea dintre mâini și picioare, pentru că ai și pedale.

Apoi, în momentul când cânti cu alții, în muzică de cameră sau într-un ansamblu sau cu cor, e vorba de a te asculta pe tine, dar îi asculți și pe ceilalți, îi înțelegi, te adaptezi, ești mai empatic. Extrem de multe poți învăța din studiul pianului.

Și am foarte mulți prieteni sau cunoscuți care îmi spun aș vrea copilul meu să învețe pian, dar nu cred că va ajunge. Încurajez pe fiecare să facă asta pentru că este un mod atât de frumos de a-ți petrece copilăria.

Chiar dacă nu ai niciun vis sau nu vrei să ajungi muzician sau drumul te duce altfel, este atât de constructiv! în loc să stai pe telefon, pe jocuri, pe orice instrument care efectiv îți închide creierul, pianul îți deschide un nou orizont.

Plus că muzica e și o formă de terapie. De câte ori nu ascultăm muzică clasică sau de oricare alt gen, ca să avem mai multă energie, să ne relaxăm, să devenim zen? Muzica este cu noi de la început, de la ritmul inimii, când mama e gravidă, apoi când cântă copilului și îl pune la somn. Deci muzica este în noi, tot ce contează este să deschidem ușa și să lăsăm muzica să pătrundă în sufletul nostru, pentru că muzica are abilitatea asta de a face oamenii să devină mai buni, mai deschiși, mai sociabili, mai pozitivi.”

***

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Pianista Alexandra Dariescu: “Dacă nu ne dăm seama cât de mult înseamnă cultura pentru o societate, nu știu pentru ce altceva am putea să luptăm.” appeared first on Cultura la dubă.

Robin and the Backstabbers, una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România, va concerta vineri seară, 28 februarie 2025, pentru prima dată la Sala Palatului, alături de AltOrchestra. Evenimentul poartă numele Ritualul Primăverii și marchează 15 ani de existență a trupei, precum și lansarea noului single, cu același titlu.

Biletele sunt disponibile AICI.

Ritualul Primăverii este sunetul Pământului ce se înclină iar spre lumină, trezind pe cine trebuia să stea treaz.” – Andrei Robin Proca, solistul trupei Robin and the Backstabbers.

Concertul va cuprinde 15 dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei, cum ar fi Soare cu dinți, Sat după sat, Când te-am cunoscut, Cristina, iar acesta vor fi reorchestrate și interpretate live alături de AltOrchestra.

Membrii trupei sunt Andrei Robin Proca (voce, chitară), Florentin Vasile (chitară), Eugen Nuțescu (chitară bas), Vladimir Proca (baterie), Radu Moldovan (baterie) și Andrei Fântână (clape, saxofon, acordeon, chitară, muzicuță).

“Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept „pop melodramatic”. Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul Graceland al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice. De la concertele lor nu pleacă nimeni supărat.” – se arată într-un comunicat de presă.

Concertul va începe de la 19.30 la Sala Palatului. Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit, fără loc asigurat, doar însoțit de cel puțin un părinte cu bilet valabil.
Accesul copiilor peste 7 ani se face numai pe baza unui bilet valabil.

Ritualul primăverii va ajunge în mai multe orașe din țară. Detalii AICI.

The post Robin and the Backstabbers celebrează 15 ani de existență cu un concert la Sala Palatului – 28 februarie appeared first on Cultura la dubă.

Trupa byron împlinește 18 ani de existență și celebrează această aniversare cu turneul Sindromul impostorului în patru acte, ce include un concert special la Sala Radio din București, pe 9 noiembrie 2024. Evenimentul e deja sold out, dar fanii pot participa și la tradiționalul concert aniversar byron din 1 decembrie, la Expirat.

Solistul Dan Byron îi îndeamnă pe fani să scrie pe site-ul trupei povești în care s-au simțit impostori și vorbește, la rândul său, despre propriile frământări. Nu este prima dată când byron are astfel de inițiative, în încercarea de a duce relația cu fanii dincolo de muzică și de a arăta că și artiștii se confruntă cu aceleași nesiguranțe ca noi toți. O campanie similară s-a desfășurat și cu ocazia lansării albumului Efemeride, când fanii au vorbit despre monștrii de sub pat.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, muzicianul Dan Byron povestește cum a luat naștere trupa, ce gânduri stau în spatele Sindromului impostorului, dar și cum a trăit el tragedia din Colectiv, de la care recent s-au împlinit 9 ani.

***

E primul vostru concert la Sala Radio. De ce v-ați gândit la acest spațiu?

Am vrut ceva altfel, ceva mai intim, mai de ascultat. Nu am vrut chestii enorme gen Sala Palatului, nu s-ar potrivi. Poate la un moment dat o să cântăm și acolo, dar nu acum.

Ce o să aibă special acest turneu?

În primul rând, e în 4 acte. Avem invitați speciali, mai exact invitate speciale, fetele de la Muse Quartet, cu care am tot colaborat de-a lungul anilor, care au cântat cu noi și în turneul de 10 ani.

Colaborarea cu ele e o trecere în revistă a tuturor perioadelor byron, vom cânta cu ele câte o piesă de pe fiecare album. Iar în restul turneului vom avea quartete locale.

Deocamdată mai sunt anunțate Brașov și Craiova și vor mai fi altele la începutul anului viitor.

Privind un pic în urmă, povestește-ne cum a luat naștere trupa acum 18 ani. Ce făceai tu atunci?

Eu cântam în Urma și visam să îmi fac un proiect solo, doar că apoi mi-am dat seama că nu vreau un proiect solo, ci o trupă de sine stătătoare, că nu vreau să fiu iar în două bărci, cum am fost ceva ani și în Kumm și în Urma, când eram prins la mijloc și nu mi-a fost deloc bine atunci.

Mi-am dat seama că vreau să fac treaba asta renunțând la tot restul, deși în Urma nu o duceam rău în momentul ăla.

Apoi am început să caut oameni și a fost un proces ciudat, fiindcă pe unii dintre ei îi știam. Spre exemplu, pe Laszlo Demeter, care e la bas și acum. El a venit la o repetiția atunci și a plecat, fiindcă s-a mutat la Târgu Mureș. Câțiva ani am cântat cu alți basiști, apoi s-a mutat în București și a venit cu noi, iar basistul de atunci, Dan Georgescu, a trecut la tobe.

La Urma de ce ai renunțat?

Din mai multe motive. Nu ne înțelegeam foarte bine, nu eram foarte compatibili. Apoi, aș fi vrut să fac muzică pentru vocea mea. Acolo cântam și la voce, dar eram vocalist secundar, iar eu îmi doream să fiu voce principală. Și visam la un alt tip de relație între oameni.

Tot ce am vrut atunci s-a adeverit, am observat că oamenii se pot înțelege altfel între ei.

Văd că tu ești interesat de relațiile interumane, sunt curioasă cum ați gândit acest turneu astfel încât să ajungeți la discuții mai profunde, dincolo de faptul că vă place aceeași muzică.

Turneul este de muzică, dar e completat și de astfel de discuții, în care vorbim că și noi trăim aceleași sentimente, că și noi ne îndoim de noi înșine, ne gândim că ceea ce ni s-a întâmplat a fost doar din întâmplare și e posibil să nu ne mai iasă bine niciodată.

Și noi avem frica asta, chiar dacă suntem niște profesioniști.

Am pus titlul Sindromul impostorului știind că este o problemă extrem de răspândită, știind că și noi suntem la fel ca restul lumii. Nu suntem pe un piedestal, feriți de stări din astea mai puțin plăcute.

Când te lovește pe tine, ca artist, sentimentul că ai fi un impostor, că nu meriți locul pe care îl ai?

De fiecare dată când scriu. Am impresia că toate piesele pe care le-am scris în ultimii 18 ani au fost doar întâmplătoare. Și eu știu foarte multe despre songwriting, știu tehnici, cum să-mi provoc inspirația.

Dar tot timpul am sentimentul că a fost pură întâmplare, noroc chior, și că nu o să se mai întâmple niciodată.

Cum te lupți, ce faci ca să depășești?

Mă apuc să scriu. Fiindcă îmi place plăcere să o fac. Și am învățat să nu mă mai critic așa tare, să scriu și piesele alea proaste, că nu trebuie neapărat să le prezint, nu mă obligă nimeni să prezint tot ce scriu.

Care este provocarea pe care ați lansat-o fanilor, odată cu acest turneu?

Nu e neapărat o provocare, ci un canal deschis și către noi. Am lăsat fanii să scrie pe site și să ne spună cum trăiesc ei acest sindrom. Intenționăm să folosim o parte dintre aceste mesaje în concertul de la Sala Radio.

Tot interesul nostru este ca oamenii din jur să priceapă că și alții sunt în situația lor și să-și facă mai puține griji. Fiindcă atunci când ajungem să avem niște probleme, anxietăți, depresie, avem impresia că doar nouă ni se întâmplă. E important să știm că și alții sunt la fel. Toată lumea trece, de fapt, prin așa ceva.

Cum vezi tu rolul artistului în acest context, consideri că e important să vorbești și despre astfel de subiecte, pe lângă muzica pe care o creezi?

Eu cred că și artiștii și toți oamenii ar trebui să învețe că ar trebui să existe o comunitate, că ar trebui să aparținem de o comunitate.

Noi, în țara asta, avem o mentalitate de imigranți. Avem gașca proprie, nu ne trebuie nimic altceva, dar aia e o comunitate foarte mică.

Pentru restul lumii nu prea facem lucruri. Ar trebui să învățăm că aparținem unei comunități mai mari.

Ana Blandiana spunea într-un interviu că intelectualii ar trebui să se implice în societatea civilă fiindcă ei au capacitatea de a vedea lucrurile așa cum majoritatea nu le vede. Ești de acord cu asta?

Eu cred că în zilele noastre nu mai este vorba despre intelectuali, ci despre influenceri. O spun fără niciun fel de subtext.

Fiecare dintre noi își alege oamenii de care se va lăsa influențat. Unii sunt artiști, alții au alte meserii. Îmi place să cred că într-o anumită măsură sunt un influencer. În același timp, diferențierea asta despre care vorbește doamna Blandiana ne așază pe un piedestal, exact piedestalul de pe care eu vreau să coborâm în mijlocul lumii, fiindcă suntem niște oameni la fel ca toți ceilalți. Că vedem lucrurile mai clar, asta e discutabil.

În plus, eu cred că ar fi bine ca artistul să fie un ecou al societății în care trăiește, un ecou al vremurilor. Altfel, arta lui, dacă e atemporală, e valoroasă, dar nu chiar foarte valoroasă.

Chiar și o carte SF are legătură cu realitatea, cu epoca în care a fost scrisă sau cu o epocă următoare.

Eu am cântat despre ce am simțit, dar fiind parte din această societate, e normal că am exprimat și feelingul unei părți din ea.

Nu pot să nu te întreb, tocmai s-au împlinit 9 ani de la Colectiv, o tragedie care ne-a marcat. Sunt curioasă ce credeai tu că se va schimba pentru breasla voastră după protestele de atunci. Vorbeam că se va construi cu siguranță o sală de concerte, nu s-a întâmplat. Cum arată lucrurile în spațiile în care cântați.

Să știi că în cluburi lucrurile s-au schimbat mult. Există înainte și după Colectiv.  Ce s-a modificat major, lăsând la o parte avizele ISU de care ai nevoie într-un club, s-a schimbat mult plata artiștilor, majoritatea evenimentelor erau făcute la negru. Încă mai există, dar foarte rar.

Adică înainte primeați banii în plic, acum aveți contracte.

Da, ceva de genul. Sau îi primeam în mână, haha.

Dar prin țară cum sunt spațiile în care cântați?

Sunt câteva orașe care au spații mișto, de exemplu la Cluj e un loc fabulos – Form Space, este un club ca afară.

Cred că nici nu aș exagera dacă aș spune că în București nu avem așa ceva. Țara se chinuie la nivel de cluburi, sunt multe orașe care au clubulețe sau încearcă să aibă. De multe ori sunt mici, unele bine făcute, altele mai puțin.

Voi aveți pe cineva în echipă care înainte verifică spațiile, dacă sunt sigure din punct de vedere tehnic, electric?

Nu avem, dar toate spațiile în care cântăm noi au toate avizele necesare, sunt destul de sigure, nu prea se mai cântă în subsoluri, ca înainte.

La nivel uman, pe tine te-a schimbat cumva Colectiv?

Nu îmi dau seama, clar a fost o barieră peste care am trecut foarte greu, am cumpărat cartea Alexandrei Furnea și vreau să spun că o am în bibliotecă, vreau să o citesc, dar nu mă încumet, e foarte dureros. Nu am fost atunci în Colectiv, dar au fost mai mulți prieteni. Unii dintre ei au murit.

Fiecare dintre noi încerca atunci să ajute cum poate, stăteam nopți întregi pe social media și ne uitam ce mai știe cine de cine. A fost foarte ciudată perioada aia.

Să încheiem într-o notă mai luminoasă, fiindcă tot ai amintit despre cartea Alexandrei Furnea. Cum merge clubul tău de carte, despre care am povestit în ultimul nostru interviu?

Întâlnirile continuă, am ajuns la 7 ediții, e fain că am tot schimbat, nu am avut doar literatură la care te-ai aștepta, am avut și o biografie, am făcut club de carte și la TIFF și la ElectricCastle. Pentru că eu sunt mare fan Massive Attack, am vorbit la club despre Massive Attack și a doua zi am fost la concert Massive Attack. Recent am avut un comic book despre Palestina.

Ce satisfacție ai la aceste întâlniri?

În primul rând, sunt niște întâlniri foarte faine fiindcă avem o tematică. În general vin gagici, foarte rar băieți. Vin maximum 2 băieți.

E mișto să te întâlnești cu niște oameni care au citit ceva ce ți-a plăcut și ție. Iar la un club de carte îți dai seama câte unghiuri poate avea o povestire, fiecare vede altceva.

***

Datele concertelor din cadrul turneului trupei byron, Sindromul impostorului în patru acte:

• 9 noiembrie – Sala Radio, București SOLD OUT
• 16 noiembrie – Filarmonica Oltenia, Craiova
• 22 noiembrie – Filarmonica, Brașov SOLD OUT

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Dan Byron: “Cred că în zilele noastre nu mai este vorba despre intelectuali, ci despre influenceri.” appeared first on Cultura la dubă.