Andras Demeter, ministrul Culturii în exercițiu, se află în proces cu ministerul pe care-l conduce, după cum Cultura la dubă a anunțat în premieră în iunie 2025, înainte ca Demeter să devină ministru al Culturii.

Acesta a dat în judecată Ministerul Culturii cu privire la organizarea concursului de management al Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, la care a participat din postura de candidat, cerând în instanță anularea concursului.

Tribunalul București a decis pe 26 martie 2026 că speța este de competența Curții de Apel, iar dosarul a fost mutat acolo.

În ianuarie 2026, ministrul Culturii declara la emisiunea Insider Politic de la Prima TV că următoarea înfățișare în procesul său va avea loc în luna mai și își va retrage acțiunea. În realitate, următoarea înfățișare era în martie, iar Demeter nu a făcut ce a anunțat public.

***

În octombrie 2024, Andras Demeter voia să devină managerul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”. A candidat la concursul de management organizat de Ministerul Culturii, condus pe atunci de Raluca Turcan (PNL).

Acesta s-a calificat la proba interviului, însă atât el, cât și un alt candidat, nu s-au prezentat. Cei doi susțin că Ministerul Culturii ar fi schimbat data susținerii interviului și, din acest motiv, Demeter a cerut apoi anularea concursului câștigat de Radu Petrovici.

În martie 2025, Andras Demeter a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, funcție pe care o mai deținuse și în trecut. Cultura la dubă a cerut atunci un punct de vedere de la Ministerul Culturii, întrebând dacă situația sa este sau nu un conflict de interese.

Ministerul Culturii a răspuns atunci, prin secretara de stat Diana Baciună, că nu poate fi vorba despre conflict de interese dat fiind că departamentul juridic nu i se subordonează secretarului de stat Demeter, dar și că în ipoteza unui potențial conflict de interese, ar fi de datoria acestuia să se abțină de la acte care ar genera un conflict.

Trei luni mai târziu, Andras Demeter devenea ministrul Culturii, iar procesul său cu ministerul continua.

În ianuarie 2026, într-un interviu realizat de jurnalistul Sebastian Zachmann, întrebat de acest proces, Andras Demeter anunța că va renunța la acțiunea în instanță pentru a înlătura orice dubii.

“Povestea de la început e foarte simplă. În calitate de simplu muritor pe acest pământ, mi-am depus candidatura la conducerea Operetei. Am fost vreo 13 ani director de teatru, am cântat, am jucat, am avut mai multe spectacole în acel teatru, cunosc colectivul și… concursul a fost anulat o dată, pe urmă a fost reluat de la zero și au fost niște nemulțumiri, nu numai ale mele, ci și ale unui alt candidat și ne-am adresat instanței de contențios administrativ și aici vreau să ajung.

În contenciosul administrativ nu ține pledoaria, nu ține discursul. În general, în dreptul român nu merge ca în tipul de drept american. Noi mergem pe articol, dar cu atât mai mult în contenciosul administrativ. Nu contează cine ești. Tu, de exemplu, din justițiabil ai devenit reprezentant al părții, al părâtei. Aici contează argumentele. S-a respectat sau nu, indiferent cine o susține și cum o susține.

Deci calitatea mea de ministru nu ar putea să influențeze mersul sau decizia instanței de contencios administrativ. Cu toate acestea, la primul termen, am să renunț pentru că, până la urmă, nu poți explica fiecăruia aceste detalii.

Deci în luna mai o să vă retrageți din acest proces?

O să-mi retrag acțiunea.” a declarat Andras Demeter la Insider Politic în ianuarie 2026.

În realitate, următoarea înfățișare la Tribunalul București era programată pentru luna martie și tot atunci instanța a decis trimiterea dosarului la Curtea de Apel.

După această decizie a tribunalului, l-am întrebat pe ministrul Culturii ce va face în continuare, dacă va merge mai departe la Curtea de Apel sau își va retrage dosarul. Acesta nu și-a retras acțiunea în instanță, susținând totodată că nu poate influența derularea procesului din calitate de ministru și cerând, pentru transparența, o monitorizare a procesului chiar din partea cabinetului premierului Bolojan.

Publicăm punctul său de vedere în integralitate:

“Introducerea acțiunii în justiție a reprezentat exclusiv exercitarea dreptului fundamental de acces liber la justiție, garantat constituțional, simpla împrejurare că ulterior introducerii acțiunii a intervenit numirea în funcția de ministru neputând afecta caracterul legitim al demersului inițial.

În același timp, sunt pe deplin conștient că exercitarea funcției de ministru presupune un standard ridicat de responsabilitate, imparțialitate și integritate, precum și obligația de a evita orice situație care ar putea genera îndoieli cu privire la obiectivitatea actului administrativ. Rolul unui membru al Guvernului este acela de a servi interesul public și de a asigura buna funcționare a instituției pe care o conduce, cu respectarea strictă a cadrului legal și a principiilor constituționale.

Încă de la momentul preluării mandatului de ministru al Culturii, am analizat, împreună cu reprezentantul conventional, inclusiv posibilitatea adoptării unei strategii procesuale constând în renunțarea la judecarea cauzei, ca eventuală modalitate de înlăturare a oricărei aparențe de conflicte de interese. O eventuală renunțare la judecată ar putea produce efecte numai în condițiile prevăzute de lege și în raport cu poziția procesuală a celorlalte părți din dosar.

În măsura în care intervenientul din cauză ar stărui în continuarea judecății, renunțarea la judecată nu ar conduce în mod necesar la încetarea procesului. 

Respect pe deplin rolul puterii judecătorești și principiul separației și echilibrului puterilor în stat, considerând că soluționarea litigiului exclusiv de către instanța competentă reprezintă cadrul firesc și legitim de clarificare a situației juridice deduse judecății.

În acest scop mi-am exprimat deschiderea pentru ca monitorizarea acestui dosar să poate fi realizată la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, prin Cancelaria Prim-Ministrului, ori prin desemnarea, la nivelul Ministerului Culturii, a unui demnitar responsabil cu gestionarea cauzei, în raport cu poziția procesuală a Ministerului Culturii, fie în ipoteza renunțării, fie în cea a continuării judecății.

Oricum ar fi să fie, nicio instanță nu va putea pronunța o decizie prin care în sarcina mea să fie identificabile elementele constitutive ale conflictului de interese deoare scopul demersului nu este (re)atribuirea managementului, ci constatarea nulității concursului organizat și dispunerea reorganizării sale în condiții de legalitate deplină.”, a declarat Andras Demeter pentru Cultura la dubă.

Primul termen de judecată la Curtea de Apel este pe 12 iunie 2026.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Procesul ministrului Culturii cu Ministerul Culturii a ajuns la Curtea de Apel. În ianuarie, Andras Demeter declara că va retrage acțiunea din instanță. Nu a făcut-o. appeared first on Cultura la dubă.

ENG Version

“Asta e responsabilitatea ta, să te uiți la toate părțile din tine, chiar și la alea care nu îți plac, la întrebările de care îți e frică, să vezi cine ești, cum ai fost făcut și apoi să te întrebi: ok, acum ce vrei să faci cu asta?“

Plecarea. Pentru un copil de 8 ani, plecarea poate fi o noțiune asimilată mult prea devreme, mai ales dacă se întreaptă către necunoscut. Devine, totuși, suportabilă atunci când are alături o mamă determinată să-i ofere o nouă viață.

Plecarea este înrădăcinată în povestea vieții lui Sebastian Stan. A părăsit Constanța în copilărie, lăsându-și bunicii îndrăgiți și prietenii de pe scara blocului. A ajuns cu mama sa în Austria, apoi în America, la New York. Pentru ca ulterior cariera de actor să implice alte și alte plecări.

Dar azi nu vom vorbi despre plecare, ci despre întoarcere.

Cu o capacitate extraordinară de transformare, alegând scenarii cât se poate de diferite, Sebastian Stan este acum unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, câștigător al unui Glob de Aur și nominalizat la Premiile Oscar. Are dublă cetățenie – americană și română.

Iar în doar câteva săptămâni va putea fi văzut jucând pentru prima dată într-un film românesc, Fjord, regizat de Cristian Mungiu, acolo unde-i stă perfect oricărui artist de cinema – la Festivalul de Film de la Cannes, în competiția oficială.

Ca să te apropii de o celebritate precum Sebastian Stan trebuie să treci, în mod normal, de o armată de agenți, fie impresari, publiciști, fie la propriu, agenți de pază.

Pe platoul de filmare de la Fjord, din Norvegia, lucrurile au stat, însă, altfel. Timp de mai bine de o lună, Stan și-a dat jos pelerina invizibilă de superstar și s-a integrat în diferitele straturi ale echipei de filmare, formată din români, norvegieni, suedezi sau finlandezi.

Tot în mod normal, o astfel de celebritate oferă interviuri rar și doar publicațiilor majore, cunoscute la nivel internațional.

Faptul că Sebastian Stan a decis să acorde primul său interviu în România, de după nominalizarea la Oscar, unei publicații mici, precum Cultura la dubă, spune mult mai multe despre el decât despre noi. Este doar una dintre formele prin care își pune notorietatea în slujba celuilalt, pentru a susține cauze în care crede, cauze care altfel nu se bucură de foarte mult sprijin. Cu același raționament a susținut, în calitate de producător și finanțator,  lungmetrajul de debut al unei regizoare din România – Malul Vânăt, al Andreei Borțun.

Discuția cu Sebastian Stan a decurs cât se poate de natural și a atins subiecte personale, care ne ajută să-l vedem dincolo de cariera de actor. De la căutarile unui copil trezit într-o lume complet diferită, la adultul de 42 de ani care încearcă să-și găsească adevarata identitate și rolul său pe pământ. Toate astea, în contextul pierderii dureroase a tatălui – “cu tata vorbeam doar în română, ceea ce crease o intimitate foarte specială între noi, parcă un fir invizibil doar al nostru.”

Ce rol are filmul în toată această poveste? Este arta prin care Stan își poate aduce cel mai autentic contribuția într-o lume măcinată de conflicte. Și este totodată parte din propriile sale căutări.

Interviul a avut loc în Norvegia, în aprilie 2025, într-o pauză de filmare. Sebastian a ales să vorbească în limba română, dar pe alocuri unele idei au fost exprimate în engleză.

Materialul prezintă totodată primele imagini cu Sebastian Stan pe platoul de filmare de la Fjord, surprinse de fotograful Adi Bulboacă pentru Cultura la dubă.

***

“Sebastian, suntem în Norvegia, aproape de finalul filmărilor la Fjord. În primul rând ce faci, cum te simți aici?

Nici nu-mi vine să cred că mai avem doar două săptămâni și terminăm. E puțin ciudat aici, ai o altă stare. După atât de mult timp petrecut aici, în izolare, printre munții ăștia sălbatici, parcă nu mai știi dacă gândurile care îți trec prin minte îți aparțin cu adevărat sau sunt ale personajului.

Probabil tocmai această austeritate a peisajului a fost perfectă pentru mine, m-a ajutat să mă deconectez de orice altceva și să mă afund într-o cu totul altă lume, una care pare aproape fără timp.

Să fim în această locație ne-a ajutat mult să înțelegem cum ar fi viața aici pentru această familie din film, cum ar arăta lumea fiecărui personaj. Este cu adevărat un spațiu unde granițele dintre tine și rol se estompează treptat, ceea ce este minunat, nu?

Înainte să plec, nu prea am avut timp să mă gândesc cum va fi aici dintr-o perspectivă obiectivă, fiind o experiență total nouă, până la urmă, este primul meu film cu o echipă formată din foarte mulți români.

Ce te-a făcut să accepți acest proiect și să lucrezi cu Cristian Mungiu?

Mi-am dorit de multă vreme să colaborez cu Cristian. Dacă mă uit la ultimii ani, pot spune că am devenit tot mai dependent de regizori și de poveștile care îmi permit să pătrund în profunzimea personajului.

Îmi place să descopăr în mine și în personaj ceva neașteptat, poate chiar înfricoșător, genul ăla de teamă care te împinge să sapi mai adânc. Frica asta interioară, de a nu fi pe deplin pregătit sau de a eșua în fața unei nuanțe noi, a unui personaj străin mie, este ceea ce caut, cred că este cea care mă ajută să cresc ca actor.

Pe Cristian l-am admirat încă de când i-am văzut primul film. Ne-am cunoscut acum câțiva ani și am tot încercat să găsim un proiect la care să lucrăm împreună. În cele din urmă, l-am găsit pe acesta și sunt recunoscător că s-a concretizat.

Tu ai trăit cea mai mare parte a vieții în afara României și ai avut deja în cariera ta proiecte de film extraordinare. Cum poți explica dorința asta a ta, de a avea o conexiune nu doar personală cu țara în care te-ai născut, ci și una profesională, artistică? Cum și când a apărut dorința sau nevoia aceasta și ce stă de fapt, în profunzimea ei?

România este locul în care m-am născut și unde o parte din ceea ce sunt astăzi s-a format. Și da, de multă vreme îmi doream să mă implic într-un proiect cinematografic românesc.

Primul proiect cu industria cinematografică românească nu este acesta, Fjord, ci filmul regizat de Andreea Borțun, „Malul Vânăt” (A River’s Gaze), în care m-am implicat în calitate de producător și finanțator. M-a bucurat mult că am avut această oportunitate de a fi parte, de a susține un proiect al unei tinere regizoare, la început de drum, la primul său lungmetraj.

Cred că este foarte important, dacă putem, să susținem astfel de voci noi. Adesea marile cariere se nasc din acești primi pași. Gândește-te la Martin Scorsese, care a debutat cu Who’s That Knocking at My Door (1967) datorită sprijinului producătorului Roger Corman, deschizând drumul spre capodopere precum Taxi Driver mai târziu. Nu îmi permit să spun că suportul meu a fost la fel de decisiv, la fel de important, dar am încercat să-i fiu alături în acest demers cât am putut de mult.

Pauza asta lungă a făcut întoarcerea nu doar fizică, ci una mult mai revelatoare, aș putea spune chiar spirituală.

A fost nevoie să mă maturizez, să adun experiențe și, mai ales, să-mi cultiv curiozitatea și dorința de a înțelege mai bine de unde vin. Această redescoperire m-a influențat mult încă de la începuturile carierei, realizând că locul de origine și trăsăturile care mă diferențiază sunt, de fapt, părți care mă definesc și mă sprijină în viață – asta după ce o mare parte a copilăriei mi-am dorit doar să mă integrez și să fiu ca ceilalți.

Fiind societăți diferite în care a trebuit să mă adaptez (n.r. Austria, SUA), probabil că e firesc să-ți dorești să aparții.

Cu vârsta, realizezi că unicitatea nu vine din ceea ce ai în comun cu ceilalți, ci tocmai din acele calități și experiențe care îți conturează identitatea proprie și te provoacă să-ți construiești un drum al tău. Diferențele și particularitățile noastre sunt, până la urmă, cele care ne oferă o perspectivă originală asupra lumii și ne permit să trăim detașat de norme, în acord cu cine suntem cu adevărat. Acest aspect contează enorm, mai ales în industria filmului, unde, ca actor, totul pornește de la cum îți găsești vocea.

Succesul cred că ține și de puterea de a te exprima sincer, care adesea vine din propriile tale rădăcini, trăiri și experiențe de viață. Exact asta stă la baza capacității de a înțelege profunzimea personajelor și a poveștilor despre care vorbeam mai devreme, dar și a oamenilor cu care lucrezi, fiecare cu istoria sa unică. Bogăția asta face interpretarea vie, relevantă.

Gândurile acestea m-au urmărit mereu și m-au făcut să-mi doresc tot mai mult să mă întorc în locul de unde am plecat, un loc care îmi apare în niște amintiri bizare din timpul Revoluției din 1989, dar mai ales în cele cu bunicii, familia, prietenii de atunci, cu felul în care ‘cei mari’ relaționau între ei și cu situația socială și politică a acelor vremuri.

Toate astea au luat contur prin 2003, când am întâlnit o româncă, pe Alexandra Tînjală, care apoi mi-a devenit prietenă.

Eram în Anglia cu colegii mei de la actorie din America, de la Rutgers – unde mergeam la facultate. Ea era prietenă cu cineva din clasa mea și prietenul acela a zis: hey, tu ești român, ea e româncă, hai să vorbiți. Eu, până atunci, nu mai aveam niciun contact în România. Cu copiii cu care mă jucam în copilărie nu ținusem legătura. Bunicii, sărmanii, muriseră. Nu mai aveam pe nimeni. Toți eram plecați.

Iar datorită Alexandrei am început să redescopăr România, cinematografia românească, regizorii români. Ea m-a introdus noului val românesc – Cristi Puiu, Porumboiu, Mungiu, apoi filmelor lui Radu Jude și ale altor regizori români. Ea îmi trimitea filme: „Moartea domnului Lăzărescu”, „4,3,2”, „A fost sau n-a fost?”- care rămâne unul dintre filmele mele preferate, și multe altele.

Țin minte că prin 2008 mi-a adus un DVD cu filmul lui Cristian, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, pe care obținuse autograful lui. Sunt chiar curios dacă îl mai găsesc acasă. Ar fi ceva!

Apoi am început să mă implic în programul de voluntariat al Alexandrei, Our Big Day Out, în calitate de voluntar, care vizează copii din instituții de plasament și oameni defavorizați. Alexandra Tînjală este voluntar și al ONG-ului The Alex Fund, fondat de Leslie Hawke (n.r. mama actorului Ethan Hawke).

Ei, acest ONG, The Alex Fund, avea un eveniment la Lincoln Center, în New York – proiecția filmului lui Cristian Mungiu, Bacalaureat. Și Alexandra m-a invitat la această proiecție, o ocazie perfectă să îl întâlnesc pe Cristian Mungiu, mai ales că locuiam în New York.

Astfel că am luat-o pe mama cu mine, iar la acest eveniment l-am întâlnit pe Cristian prima dată. Nu cred că el știa ceva despre mine atunci. Se întâmpla prin 2016 cred.

Cum s-a dezvoltat după acest moment relația voastră? Ați ținut legătura?

Până în 2018 nu am mai auzit nimic de la el, dar în 2018 Alexandra i-a propus să mă invite la American Independent Film Festival, la București. Acolo am fost invitat cu filmul I, Tonya, în care abia jucasem. În aceeași săptămână l-am întâlnit și pe Corneliu Porumboiu, al cărui fan eram deja de câțiva ani buni. Și abia de atunci pot spune că am ținut legătura mai des și cu Cristian și cu Corneliu.

Spuneai mai devreme că ați avut mai multe încercări să lucrați împreună, dar că abia acum v-ați potrivit. Simți că a venit exact la momentul oportun în cariera ta această colaborare cu un regizor român?

Da, acum, după mai bine de 20 și ceva de ani în businessul ăsta – e foarte interesant să mă aud spunând asta (n.r. zâmbește) – am realizat mult mai mult că, în mod surprinzător, nu poți controla totul, oricât ai vrea.

Mereu îți dorești să lucrezi cu anumiți regizori, să obții roluri specifice, dar pentru mine toate filmele importante,  de la The Apprentice și I, Tonya, A different man și acum, Fjord, au venit exact când nu mă așteptam.

A fost ca și cum m-aș fi lăsat purtat de val, ca și cum mi-am ridicat mâinile în aer și am zis: știi ceva? Dacă o să fie, o să fie, dacă nu, nu. Și tocmai atunci, lăsând lucrurile să curgă natural, s-au legat toate.

Și mă simt extrem de norocos că Fjord s-a concretizat. Vorbeam despre el încă din vara lui 2024 și tot nu eram sigur dacă o să-l facem în decembrie sau ianuarie, dar, până la urmă, iată, s-a nimerit acum, în primăvară. Și da, parcă a fost sortit să fie așa.

Eu mai vorbisem cu Cristian și despre R.M.N. Am încercat și atunci să vedem dacă filmul acela poate să fie potrivit pentru mine, dar nu ne-am sincronizat. Și cred că, până la urmă, Fjord este mult mai potrivit pentru noi.

Cum este să lucrezi cu Cristian Mungiu? Te-ai obișnuit repede cu stilul lui de lucru pe set, cu plan-secvență, cu multe duble?

E fascinantă situația aceasta, să lucrezi cu un regizor care are un stil atât de personal și meticulos. Ce-mi place cel mai mult în meseria asta e că fiecare regizor vine cu propriile metode.

E cumva un moment care nu încetează să mă incite. Ca actor trebuie să fii mereu deschis să absorbi ceva nou de la fiecare proiect – ce a funcționat într-un film, nu înseamnă neapărat că va funcționa în următorul.

În plus, nu-mi place să joc mereu același lucru, devine plictisitor.

Exact această instabilitate face o carieră creativă să se simtă vie. Cumva te obligă să te reinventezi constant, să descoperi tot felul de resurse nebănuite în tine, mai ales cu un regizor care reconstruiește realitatea la milimetru. Recunosc (râde), am nevoie de cineva care să mă ghideze. Cred că încrederea în regizori este crucială.

De când am văzut primele lui filme i-am observat stilul inconfundabil: fiecare scenă e păstrată ca o secvență lungă, uneori de 20 de minute, iar alteori și cu o sută de oameni implicați. Și privești acele secvențele și ai impresia că urmărești un documentar – actorii nu par să joace un rol, ci par să trăiască povestea. Cred că așa situația devine foarte reală, credibilă.

Dar nu știam cât de mult lucrează el la ceea ce vedeam noi, cât de atent este la fiecare detaliu.

De exemplu, el se preocupă la milimetru cum stă un copil într-un colț sau cum flutură un steag, toate sunt gândite minuțios ca să creeze o autenticitate vizuală ireproșabilă.

După ce am văzut toate lucrurile astea, îl privesc acum mai mult ca pe un artist complex, aproape ca pe un pictor. Poți opri filmele lui pe orice cadru și să-l privești ca pe o operă de artă. Și asta nu cred că este întâmplător. Are un ochi extraordinar pentru detalii, ceea ce dă filmelor lui și un nivel estetic rar. Mi se pare că este foarte dificil să realizezi așa ceva și tocmai de aceea mă uimește, mă tot întreb „cum a reușit să gândească tot acest univers?”.

Pentru mine, toate aceste lucruri au fost foarte motivante și m-au împins zilnic să vreau să mă ridic la înălțimea universului pe care îl creează în filmele sale.

Diferența mare între filmele americane și cele europene este că în foarte multe filme americane ai adesea senzația că ți se spune cum să te simți, parcă cineva îți dă cu lingura în gură. În schimb, în filmele europene ți se arată o situație, iar tu, ca spectator, ești cel care trage concluziile, decizi cum să simți, cum să interpretezi personajele și povestea.

Este o abordare mult mai creativă și artistică și, după mine, acesta este impactul pe care filmul ar trebui să-l aibă asupra publicului. Asta este viața, până la urmă, nu există doar alb sau negru, nimeni nu este doar bun sau doar rău, toți încercăm în fiecare zi să trăim și să ne împăcăm cu deciziile noastre, conștienți că suntem supuși greșelilor și că nimeni nu e perfect.

Revenind la lucrul cu Cristian, filmarea unei secvențe de 20-30 de ori este o provocare imensă, ceva se întâmplă. Este și un subiect foarte greu, cuprinde niște scene foarte emoționante. Să încerci să ții emoțiile acelea, ca actor, pentru atât de mult timp, de fiecare dată, de 20-30 de ori, nu este deloc ușor.

Poți simți că ai intrat perfect în starea respectivă la dubla cinci, dar poate ceilalți actori nu au nimerit-o. Totul trebuie să fie sincronizat impecabil.

Într-un fel, stilul ăsta de filmare seamănă cu punerea în scenă a unei piese de teatru: faci repetiții zilnice, ai spectacol de câteva ori în săptămână, trebuie să păstrezi ritmul și intensitatea, dar totuși să găsești mereu nuanțe noi în aceeași structură, chiar dacă repeți același text sau scenă.

E fasciant să te duci din nou și din nou spre acea stare emoțională încercând să o îmbunătățești de fiecare dată, nicidecum să o repeți, ci să te autodepășești.

Pentru acest rol a fost nevoie să îți schimbi radical look-ul. Cum ați ajuns la un acord în această privință? Ți-a fost greu să faci asta?

Nu cred că a fost greu, mai ales după experiențele cu serialul Pam & Tommy, unde am slăbit peste 9 kilograme, sau pentru rolul din The Apprentice, unde m-am îngrășat cam tot atâta.

Cred că adaptarea look-ului ajută enorm și aduce autenticitate personajului. Nu doar în ce vede publicul, ci în cum relaționez eu, ca actor, cu personajul: te comporți altfel, te miști diferit, manierismele se schimbă, anumite instincte par să se reașeze și adapteze automat. Cu cât ești mai aproape de fizicul personajului, cu atât te apropii mai mult de el.

Schimbarea aceasta de look nu o văd ca pe ceva greu, ci mai degrabă necesară dacă asta se impune de către personaj. Dacă mergi la lucru știind exact cum va fi, nu mai ai unde să înaintezi, iar pe termen lung n-ai decât de pierdut.

Cum spuneam, pentru mine disconfortul, teama și necunoscutul sunt cruciale în proiectele în care mă implic. Pentru mine, ele stau la baza libertății și evoluției creative.

Simți că ți-a dat o nouă perspectivă asupra României această colaborare, nu doar cu Cristian, ci cu toată echipa de români? Ai petrecut mult timp cu ei, nici nu știu dacă ai stat vreodată atât de mult timp cu atât de mulți români la un loc.

Da, am vorbit și cu mama zilele trecute la telefon și mi-a spus că româna mea este mult mai bună de când am venit aici.

Să pot să vorbesc în română atât de mult timp a fost fain și foarte bine. Totuși, pentru mine, relația cu România este un proces care încă se dezvoltă și va mai dura ceva timp până să ajung la toate straturile pe care mi le doresc. Sunt încă mulți regizori și oameni din industria românească cu care îmi doresc să lucrez. (n.r. Radu Jude a anunțat pentru Cultura la dubă că va face un film cu Sebastian Stan).

Românii au un mod expansiv de a vorbi, plin de gesticulație, pe de o parte sunt foarte inimoși, pe de altă parte, foarte încăpățânați. Am râs mult cu ei și mi-a plăcut să simt această energie, care, da, îmi apare foarte cunoscută, familiară.

De exemplu, când am filmat o secvență cu Alin Panc, abia mă puteam abține să nu râd – avea un mod de-a fi care mă făcea să mă prăbușesc de râs doar cu o privire! Iar Adrian Titieni, pe care îl văzusem în filmul Bacalaureat, unde a fost nemaipomenit, este un actor incredibil. Am rămas profund impresionat de prezența și profesionalismul lui și sunt foarte recunoscător să lucrez cu el, dar și cu restul echipei de români.

Sincer, am fost puțin speriat să fiu cu ei pe platoul de filmare, a trebuit să îmi regăsesc limba română, am încă accentul pe care îl am, voiam să vorbesc cât mai bine, să fiu cât mai autentic, ca cineva care a plecat din România după mult mai puțin timp decât am plecat eu.

Bine, ei sunt actori 100% români, cu rădăcini adânci în cultura și subtilitățile modului de exprimare, ceea ce, da, m-a intimidat puțin la început. Dar tocmai aceste diferențe au creat o chimie specială atât pe platou, cât și între noi. A fost și rămâne o experiență formidabilă pentru mine!

Dar crezi că, dincolo de aspectul unei colaborări profesionale, tendința noastră de a ne reconecta cu rădăcinile, odată cu înaintarea în vârstă, de a redescoperi poveștile trăite de bunicii noștri, se referă, de fapt, la o nevoie personală de a ne cunoaște cu adevărat identitatea? Parcă altfel vedem lucrurile astea aproape de 40 de ani. Pentru tine cum este?

Este exact cum ai spus tu. Când ajungi la 42 de ani (n.r. râde), cum sunt eu, gândești foarte diferit. Mai ales când pierzi oamenii din viața ta.

Când tata a murit, în 2021, foarte multe s-au schimbat pentru mine. Un astfel de eveniment schimbă complet felul în care vezi viața, de unde vii, ce s-a întâmplat, care e istoria, care sunt rădăcinile, ce te-a făcut, cum te-a făcut, etc.

Și iar mă întorc la cele discutate mai devreme: nu este vorba doar de apropierea de rădăcini sau cunoașterea lor, ci și înțelegerea acestora și compasiunea de care trebuie să dai dovadă pentru a nu te aliena de ele, oricât de șubrede par în anumite momente.

Tatăl meu a murit, din păcate, într-un spital din România. Acele zile în care se zbătea pentru viață, în țara sa natală, într-un loc de unde plecase demult și în care se întorsese doar în vizită, îmi sunt și azi foarte greu de descris.  

Stările prin care am trecut atunci, furia pe care am simțit-o față de acest sistem care părea smuls din vechile povești despre România, neputința în fața bolii și, mai ales, în fața modului în care funcționează acest sistem, lipsa de transparență, barierele de comunicare și relația lipsită de empatie dintre unii medici și pacienți sau aparținători, recunosc, m-au marcat.

Am tot încercat să înțeleg cum faci față unui astfel de mecanism, mai ales că vorbim de sistemul medical.

Și când am citit acest scenariu, am simțit această paralelă: pierderea tatălui meu în meandrele birocrației medicale românești, neputința împărtășită probabil de mulți români care își pierd părinții astfel, seamănă izbitor cu tensiunile din Fjordul lui Mungiu – familia ruptă de distanță, valorile culturale aflate în conflict și lupta mută pentru a păstra ce rămâne din umanitate în fața unui mecanism rece și impersonal.

America a avut mare influență asupra mea, fiindcă acolo am crescut. Mă simt foarte norocos că am avut oportunitatea să plec atunci când am putut să plec, că am avut-o pe mama, care s-a luptat foarte mult să putem pleca după Revoluție, să avem alte șanse.

Dar această plecare o simt și ca pe o vină cumva. Stai și te gândești că nu foarte mulți au avut aceste oportunități.

Și tot te gândești cum ar fi fost dacă nu plecam, dacă rămâneam acolo. Sau dacă plecam și nu mă mai întorceam deloc, dacă aș fi pierdut româna complet.

La vârsta asta te gândești la toate astea, nu ai cum altfel. Până la urmă, trebuie să accepți. Ăsta a fost drumul tău. Singura cale. Dar trebuie să le recunoști pe toate: și norocul și vina și unde te-ai îndreptat, dar și de unde ai plecat.

Și munca.

Da! Și munca. Eu am încercat să fac ceva cu oportunitatea asta și câteodată nici nu îmi vine să cred că suntem aici și vorbim despre asta acum.

Totuși, când pierzi un părinte, când te gândești la copii, la cât de repede trece viața asta, privești dincolo de tine. Stai și te întrebi: ce poți tu să mai zici și să mai faci? Ce faci cu platforma asta pe care ai clădit-o, pe care o ai?

Ăsta e drumul meu. Prin filmele pe care le fac și meseria aleasă vreau să contribui într-o măsură care este dincolo de mine, care depășește egoul.

De asta m-am implicat în proiectul Alexandrei de voluntariat, Our Big Day Out, și în filmul Andreei Borțun, (n.r.„Malul Vânăt / A River’s Gaze), fiindcă sunt multe regizoare în România care au ceva de spus.

Iar ea avea o poveste puțin similară cu povestea mea cu mama, există acolo niște mici paralele. Și nu doar asta m-a atras la acest proiect, ci și modul de realizare: pregătirea a presupus patru-cinci ani de cercetare în zone rurale, filmările s-au întins pe patru anotimpuri, ceva destul de rar pentru un lungmetraj de ficțiune.

Peste 60% din distribuție sunt neprofesioniști din regiunile unde au avut loc filmările, oameni obișnuiți cărora li s-a dat o șansă reală să interpreteze ce trăiesc zi de zi și nu oricum, ci într-un lungmetraj. Inclusiv unul dintre actorii principali, băiatul, ceea ce consider că a fost un pariu curajos pentru o regizoare la debut, nu mulți și-l asumă.

Deci da, încerc să găsesc mai multe căi prin care să contribui, dar să rămân în același timp cine sunt, să nu pretind altceva decât ceea ce sunt.

O să închei cu ceva cu care trebuia să încep: felicitări pentru Globul de Aur și pentru nominalizarea la Oscar! Nu știu dacă ți-ai dat seama, dar momentul speech-ului tău a provocat niște emoții puternice în România. Poate unii au spus: de ce ni-l asumăm noi, că România nu are niciun merit. Dar adevărul este că pentru români reușita unui sportiv sau a unui artist român peste hotare aduce un soi de bucurie pe care nu și-o pot lua din altceva.

Mulțumesc mult! Am spus pe scenă exact ce am simțit. Iar legat de România, ce pot să spun acum este că în anii aceia în care eu am plecat, era foarte mult haos pentru mine.

Când ești copil, tot încerci să-ți găsești casa. Ba trăiești aici, ba te duci acolo, apoi în altă țară. Așa cum am spus, când ești copil, vrei să fii ca toți ceilalți. Dar, până la urmă, anii ăia m-au făcut pe mine. Fără tot haosul acela, copilăria în România, plecatul în Austria, pe urmă America, toate astea m-au construit pe mine și altfel nu aș fi fost aici.

Poate că există oameni care au o viață ok, au o familie întreagă, nu li s-a întâmplat nimic rău și devin genii, nu știu, e posibil. Dar fiecare regizor de care eu m-am atașat, fiecare scriitor, scenarist, absolut toți au povești de familie, o copilărie, niște situații care i-au determinat să se întrebe cine sunt, să descopere de ce sunt ei capabili.

Niște traume…

Exact. Traumele ori te distrug, ori te nasc sau te renasc.

Și asta e responsabilitatea ta, să te uiți la toate părțile din tine, chiar și la alea care nu îți plac, la întrebările de care îți e frică, să vezi cine ești, cum ai fost făcut și apoi să te întrebi: ok, acum ce vrei să faci cu asta?

Eu înțeleg că poate unii se uită și zic “ăsta a plecat, ce naiba mai are el de spus?”. Dar, totuși, dacă nu aveam momentul ăla acolo (n.r. la câștigarea Globului de Aur), dacă nu spuneam ce am spus…

Puteam să fi fost pe scenă o oră și tot nu aș fi terminat de mulțumit tuturor. Tot timpul visezi la momentele astea, te gândești: dacă ajung acolo, ce o să zic? Până la urmă, momentul acela trebuie să fie “mulțumesc!”. Nu ajungi acolo singur. Ajungi acolo pentru că sute de situații s-au întâmplat, pentru oamenii pe care i-ai întâlnit pe parcurs și pentru că ai muncit foarte mult.

Momentul acela în care ai spus, la final, România, te iubesc!, a fost spontan sau îl aveai pregătit? Și de ce ai vrut să faci acea declarație față de România?

A fost și nu a fost spontan. A fost în primul rând un mesaj pentru mama mea sau, mai bine zis, de la mama mea, care mereu mi-a repetat: „Trebuie să-ți amintești de unde ai plecat”. Pe de o parte, a reprezentat puterea ei de a pleca cu mine, singură, drumul nostru comun.

Pe de altă parte, despre suportul tatălui meu vitreg, care a fost unul necondiționat, și, în egală măsură, despre tatăl meu și relația pe care am avut-o cu el, despre momentele petrecute împreună, în care îmi aducea la viață zeci de povești din și despre România, despre muzica românească pe care o ascultam împreună, despre faptul că vorbeam cu el doar în română – ceea ce crease o intimitate foarte specială între noi, parcă un fir invizibil doar al nostru – și până la propriul său drum, care nu a fost deloc unul ușor, dar și despre poveștile despre el descoperite ulterior de la prietenii săi, după ce l-am pierdut.

Din punctul meu de vedere, ar fi fost neautentic și nejustificat să nu spun ceea ce am spus.

Firește că de-a lungul carierei m-am gândit la clipa asta, să fiu pe scenă și să reflectez la parcursul meu, la originea mea, să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la viața asta. Așa că, într-un fel, nu a fost spontan, în realitate, nu aș fi fost acolo dacă nu aș fi avut drumul și trecutul acesta, care începe și va începe mereu cu România.

A fost felul meu de a recunoaște de unde vin, de a-mi arăta mândria pentru trecutul meu, de a-l accepta pe deplin, pentru identitatea mea și pentru toți oamenii care mi-au fost alături și m-au format, de acolo, din țara în care m-am născut.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Sebastian Stan: “Traumele ori te distrug, ori te nasc sau te renasc.” appeared first on Cultura la dubă.

Ulterior, coiful va intra în procesul de restaurare, iar brățările vor rămâne în expoziția permanentă.

“Asemenea bunuri nu aparțin doar trecutului, ci responsabilității noastre prezente. Acest episod ne amintește cât de expus poate fi patrimoniul. Protejarea lui nu poate rămâne o noțiune abstractă. Instituțiile au o răspundere aparte. Patrimoniul nu poate depinde doar de reacția noastră în momente de criză. El are nevoie de continuitate și de un temei legal. În această logică, este important să aduc în discuție importanța legii cadru a culturii, fără de care eforturile de protejare riscă să rămână fragmentare. Nu e suficient să spunem s-au întors, ci să vedem ce facem cu această întoarcere.”, a transmis ministrul Culturii, Andras Demeter.

“Sunt profund recunoscător că am putut aduce înapoi Coiful și cele două brățări. Atacul violent, cu dinamită, a fost de o gravitate fără precedent în muzeele din vest. Autoritățile din ambele țări au depus eforturi foarte mari în tot acest timp. În câteva săptămâni, judecătorii olandezi vor da și sentința în acest caz, în care sunt judecați 3 suspecți. Toți cei care au informații despre cea de-a treia brățară, așa cum am spus și în Olanda, îi rugăm să vină în față.”, a declarat directorul Muzeului din Drents, Robert van Langh.

*** știre în curs de actualizare

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice au revenit acasă, la Muzeul Național de Istorie a României appeared first on Cultura la dubă.

Zilele acestea, România este prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții: Festival du Livre de Paris, organizat la Grand Palais. Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu și Bogdan Alexandru – Stănescu sunt câțiva dintre scriitorii români care vor avea întâlniri cu cititorii francezi, la standul României. 

Cărtărescu va fi invitat chiar pe una dintre scenele oficiale ale festivalului.

În tot acest timp, francezii se vor bucura și de vinul oficial al României – colecția  SPIRIT de la Jidvei – un omagiu adus creativității româneşti pe una dintre cele mai mari scene culturale ale Europei.

Realizatorii podcastului Vorbitorincii, jurnalistul Cătălin Striblea și scriitorul și traducătorul Radu Paraschivescu, vor realiza o ediție specială Vorbitorincii, de la fața locului. 

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, aceștia descriu atmosfera de la Festival du Livre și ne spun ce ar trebui România să învețe din modelul de succes al francezilor, pentru a îmbunătăți consumul de carte. 

La festival a fost prezent și președintele Franței, Emmanuel Macron. 

***

Sub cupola spectaculoasă a Grand Palais, unul dintre edificii culturale emblematice ale Parisului, literatura capătă, an de an, o energie aparte. Între 17 şi 19 aprilie 2026, Festivalul de Carte de la Paris readuce în prim-plan bucuria lecturii, dialogul dintre culturi şi întâlnirile care dau sens poveştilor, într-o ediție inedită dedicată temei călătoriei. 

Vizitatorii pot descoperi peste 60 de volume ale autorilor români traduse în franceză, dar și peste 60 de titluri în limba română, reunind 19 edituri, și pot interacționa direct cu 21 de autori prezenți pentru sesiuni de autografe. Ediția din acest an găzduiește peste 1.500 de autori, și 14 țări. Printre scriitorii români prezenţi se numără Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, Bogdan Alexandru Stănescu, Ioana Nicolaie, Daniela Rațiu, Radu Găvan, Elise Wilk, Adrian Voicu, Doina Lemny, Estelle Cantala, Iulia Dondorici, Ecaterina Paraschiv şi mulţi alţii.

După prezențele remarcabile la retrospectiva Brâncuși de la Centrul Pompidou, retrospectiva Radu Jude de la Pompidou și Biblioteca MK2 și festivalul Un Weekend ’l est, Jidvei este din nou prezent alături de cultura română la Paris, cu vinurile premium ale colecției SPIRIT.

Jidvei continuă seria „Vin la poveşti. Spiritul românesc în dialog cu lumea” cu o prezență specială în inima festivalului: un jurnal în timp real, desfășurat pe pagina de Instagram Jidvei Romania, în care Radu Paraschivescu şi Cătălin Striblea vor documenta cele trei zile de festival: întâlniri cu autori, atmosfera standului românesc, momente din culisele unuia dintre cele mai mari evenimente literare europene.

Cătălin Striblea, jurnalist: “Festivalul de carte este un eveniment popular, dar nu în sensul popularității, ci al unei obișnuințe a unei nații să caute, să descopere, să citească, să se educe și să educe.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea vorbesc despre Festival du Livre, eveniment major pentru francezi, vizitat chiar de către președintele Franței, Emmanuel Macron. 

“Ce v-a impresionat cel mai tare din ceea ce ați văzut la Salon du Livre?

Cătălin Striblea: Cozile. Șiruri de cozi. La intrare, la autografe, la standurile marilor edituri unde frecvent apare culoare de delimitare ca oamenii să ajungă în ordine să vadă cărțile. 

Apoi miile de copii și adolescenți care vineri au venit cu școala la Grand Palais. La prânz, îi vedeai înșirați pe treptele către etaje luând prânzul alături de profesori care le explicau ce văd și ce citesc. 

Festivalul de carte este un eveniment popular, dar nu în sensul popularității, ci al unei obișnuințe a unei nații să caute, să descopere, să citească, să se educe și să educe. Parcă vedeai cu ochiul liber cum se construiește o societate puternică.

Radu Paraschivescu: Mi-a plăcut în primul rând “semnul distinctiv” al festivalului, un montgolfier format din cărți. Trimiterea la cartea care înalță e frumoasă. Mi-a plăcut locul, Grand Palais e maiestuos fără să fie strivitor și oferă spațiu vital editorilor. Și mi-a plăcut, sigur, afluența de public.

Cum e văzută literatura română acolo, printre francezi?

Radu Paraschivescu: E clar că nu mai suntem periferici, cum eram cândva. Simplul fapt că standul României a fost plasat aproape de intrare, spune ceva.

Nu suntem vedete mondiale, dar nici izolați și suficienți. O datorăm programelor de sprijinire a traducerilor, eforturilor pe care le fac ICR, Centrul Național de Carte și Ambasada României la Paris și, deloc în ultimul rând, oamenilor cratimă care trăiesc între țări și culturi: Matei Vișniec, soții Courriol etc.

Cătălin Striblea: Dacă ajungi la standul României o să vezi zecile de volume ale unor scriitori români,  traduse în ultimii ani de edituri franceze. Este o abundență de creativitate românească prezentă astăzi în Franța. Și foarte departe de țara europeană exotică și sărăcită de comunism de acum 30 de ani. 

Există, evident, un star – Mircea Cărtărescu, mereu înconjurat de admiratori, care are programată o întâlnire pe scena principală a târgului, dar și numeroși scriitori care oferă o perspectivă asupra unei lumi puțin cunoscute și în transformare. 

Mi-a spus unul dintre cei prezenți la stand că România are o lipsă de încredere în ea și că suntem mult mai bine decât percepția generală pe care o avem noi despre noi. Mi s-a părut că oamenii vin ca la o sursă sigură de literatură bună.

Francezii, parizienii în special, sunt cunoscuți pentru numărul mare de librării și consumul de carte ridicat. Desigur că în spate sunt secole întregi de dezvoltare a culturii. Dar ce credeți că am putea învăța noi, românii, de la ei, din acest punct de vedere?

Radu Paraschivescu: Nu mare lucru, mă tem. Cultura e în continuare o entitate neglijată la noi.

Cătălin Striblea: ⁠Chestiunile de organizare și de grijă asupra cărții. O mirare exprimată de francezi este mărimea TVA-ului la cartea românească. “La noi este 5% și așa va rămâne. Avem o lege a cărții practic de nedesfăcut. Nu înțeleg de ce nu procedați la fel.” 

Sunt apoi micile chestiuni de organizare. De la spațiul ales, impresionant, până la știința de a forma o coadă. Totul e gândit ca experiența publicului să fie bună în condițiile în care o singură zi aduce zeci de mii de vizitatori. 

Și sistemul de promovare: afișele sunt vizibile în marile centre ale orașului. 

Dar cred că cea mai importantă este această normalitate a cărții în viața unor copii. Zecile de școli care vin la festival ca să caute volume de calitate, întâlniri cu autori și un univers curat, sigur, pentru copii. 

Îmi place ideea asta: cartea crește în inima și mintea omului. Și are șanse mari ca să fie parte din timpul său, mai ales în competiție cu lumea digitală.”

Ediția specială a podcastului Vorbitorincii va fi găzduită în biblioteca Ovală de către Ambasada României la Paris – un partener de tradiție pentru proiectele culturale românești de impact în Franța. 

Înregistrarea va avea loc în Palatul Béhague – reședința istorică a ambasadei, un edificiu Belle Époque din inima Parisului, a cărui bibliotecă a găzduit de-a lungul deceniilor unele dintre cele mai rafinate întâlniri culturale și diplomatice ale capitalei franceze. 

Ca în fiecare an, România este prezentă la festival printr-un program amplu organizat de Institutul Cultural Român de la Paris şi Centrul Naţional al Cărţii, în parteneriat cu Ambasada României la Paris, Ambasada Republicii Moldova în Franţa şi Consulatul General al României la Paris. Sub motto-ul  „Roumanie, par-delà les frontières | Un territoire toujours a decouvrir”/ „România, dincolo de frontiere | Un teritoriu încă de descoperit” standul naţional (NC32) devine un spaţiu viu al întâlnirilor dintre autori şi public.

SPIRIT, gustul creativității românești 

În contextul în care, la nivel național, cultura se confruntă cu o subfinanțare cronică, cu atât mai valoros devine sprijinul din mediul privat. Din acest punct de vedere, în ultimii ani, Jidvei a devenit un susținător emblematic al artiștilor români și al evenimentelor culturale.

Totodată, Jidvei a pătruns împreună cu cultura română în spiritul profund european, fiind o prezență constantă la evenimente majore de peste hotare. 

La Festival du Livre de la Grand Palais, Jidvei aduce colecția SPIRIT: un omagiu adus spiritului şi creativității româneşti, un gest prin care vinul devine limbaj cultural, semnătură, reper. SPIRIT este o colecție de vinuri premium, o reverență adusă identității româneşti, ancorată în inima Transilvaniei, pe un pământ care rodeşte vița-de-vie de peste opt secole.

Colecția SPIRITJidvei: SPIRIT Fetească Regală, SPIRIT Chardonnay și SPIRIT Rose

Colecția reunește vinuri maturate cu grijă în butoaie din stejar bătrân, lucrate manual de meșteri locali, cu etichete ce poartă simboluri locale „cusute cu rost”, inspirate din bogăția naturală și moștenirea culturală a ținutului. Strugurii sunt culeși manual de pe văile Târnavelor, acolo unde ceața matinală creează un microclimat unic, favorizând coacerea lentă și păstrând prospețimea tipică terroir-ului Jidvei.

SPIRIT Fetească Regală, SPIRIT Chardonnay și SPIRIT Rose formează o familie de vinuri cu caracter distinct şi recunoaştere internațională. Fiecare sticlă spune aceeaşi poveste: Transilvania poate sta cu demnitate la aceeaşi masă cu marile vinuri ale lumii.

Cultura românească, cel mai bun ambasador al nostru

O marcă românească nu poate exista în afara culturii din care s-a născut. Fiecare eveniment cultural la care Jidvei este prezent este o dovadă că România are ceva de spus şi că merită să fie ascultată.

„Pentru Jidvei, a fi prezent la Festival du Livre de la Paris face parte din identitatea noastră. Credem că un brand românesc care a ajuns pe scenele Europei are și responsabilitatea de a deschide uși pentru cultura din care s-a născut. Literatura, vinul, muzica, arta, toate vorbesc despre aceeași Românie. Noi alegem să fim acolo unde se spun povești care contează. Am învățat, de-a lungul anilor, că vinul și cultura au ceva esențial în comun: ambele au nevoie de timp, de răbdare și de oameni care să creadă în ele înainte ca lumea să le descopere.” – declară Ana Necșulescu, Director de Comunicare Jidvei

„Așa cum cultura și educația sunt recunoscute drept domenii fundamentale pentru progres și coeziune socială, o companie precum Jidvei, care aspiră la relevanță și impact pe termen lung, trebuie să integreze organic aceste valori în strategia sa de business și să-și asume, asemenea unui guvern responsabil care investește în educație, sănătate sau infrastructură, rolul de a investi în societate.

Cele mai puternice mărci sunt cele care nu se limitează la promovarea produsului, ci se asociază cu idealuri. În acest context, rolul mărcii se extinde: de la livrarea de soluții la nevoi, spre investiția în capitalul simbolic și intelectual al societății, spre cultivarea aspirațiilor, oferirea de sens și deschiderea de orizonturi.

Cultura nu e cheltuială, e infrastructură neurologică. Bill Bernbach spunea în anii ’60: «Toți cei care folosim mass-media în mod profesional suntem modelatorii societății. Putem vulgariza această societate. O putem brutaliza. Sau o putem ajuta să se ridice la un nivel mai înalt.» Companiile au această datorie: să contribuie la ridicarea societății”, spune Alexandra Tînjală, (Agentia Sister) pentru Republica – Consultant Strategie Comunicare, PR și Parteneriate – Jidvei România.

Festival du Livre de Paris se va încheia duminică seara. Urmăriți relatările în timp real de la Paris pe pagina de instagram Jidvei. 

***

Despre Jidvei

Cu peste 1.000 de medalii internaționale şi o poziție în Top 100 producători globali de vinuri şi distilate premium, Jidvei confirmă că România este şi va rămâne Ţara Vinului, atât acasă, cât şi pe scena europeană.

Brandul reuneşte tradiția vitivinicolă de peste 75 de ani cu inovația tehnologică şi expertiza transmisă din generație în generație, fiind prezent la marile evenimente culturale şi diplomatice europene: de la Centrul Pompidou din Paris şi Teatrul La Fenice din Veneția, până la Festivalul de Film de la Cannes.

Jidvei este cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România (D.O.C. Jidvei) şi deține cel mai extins domeniu viticol cu proprietar unic din Europa, 2.500 ha în inima Transilvaniei.

Articol susținut de Jidvei 

The post Scriitorii români, prezenți la Festival du Livre de Paris. Jidvei este vinul oficial al României la Grand Palais (P) appeared first on Cultura la dubă.

“Pentru prima dată de la revenirea lor în țară, coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi revăzute la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul unui eveniment organizat în data de 21 aprilie, la ora 19:30. Momentul va fi prezentat și prin intermediul presei, iar ulterior artefactele vor deveni accesibile publicului larg, atât la sediu, cât și în regiunile țării, prin intermediul unei campanii dedicate.

Reîntoarcerea acestor piese de patrimoniu este un moment de reparație simbolică. Dincolo de valoarea lor istorică și arheologică, ele poartă cu sine fragmente esențiale din trecutul nostru și din memoria culturală pe care avem datoria să o protejăm și să o transmitem mai departe.” – se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Culturii.

În Olanda a început acum câteva zile și procesul în care sunt judecați suspecții jafului. La tribunal a fost citită și o scrisoare publică a Muzeului Național de Istorie a României. Iată textul acesteia:

“Onorată instanță,

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025 nu a avut loc doar o spargere cu explozivi într-un muzeu. A avut loc un atac violent asupra unor capodopere arheologice: Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice regale din aur, expuse în cadrul unei colaborări muzeale internaționale. Aceste piese nu sunt simple bunuri materiale. Ele sunt bunuri de patrimoniu de importanță excepțională, clasate în Tezaur, iar valoarea lor documentară, artistică și simbolică depășește frontierele unui singur stat. Ele aparțin memoriei culturale a României, dar și patrimoniului cultural al umanității.

Pentru societatea românească, trauma a fost profundă. Coiful de la Coțofenești nu este cunoscut doar de specialiști. Pentru generații întregi, el a devenit o imagine a originilor istorice, un reper al continuității și al demnității culturale. De aceea, dispariția sa nu a fost percepută ca pierderea unui obiect, ci ca o rană adusă memoriei colective. Pentru milioane de cetățeni români, vestea furtului a produs șoc, revoltă, umilință și sentimentul că o parte din trecutul lor a fost smulsă cu violență din spațiul public și expusă riscului de a fi distrusă pentru totdeauna.

Pentru Muzeul Național de Istorie a României, prejudiciul este profesional, moral și uman. Aceste piese au fost păstrate, cercetate, restaurate, protejate și transmise mai departe prin munca unor generații de muzeografi, arheologi, conservatori și istorici. În spatele fiecărui obiect se află zeci de ani de răspundere publică, de muncă științifică și de efort instituțional. Atunci când asemenea piese sunt furate prin violență, nu este afectat doar materialul din care sunt făcute, ci este lovită însăși misiunea unei instituții publice chemate să apere patrimoniul comun.

Consecințele au depășit cu mult zidurile muzeului. Acest furt a afectat grav încrederea pe care se întemeiază cooperarea culturală între instituțiile europene și nu numai. Expozițiile internaționale există pentru a apropia popoare, pentru a crea respect reciproc și pentru a face patrimoniul accesibil publicului larg. În locul acestui scop, fapta de față a generat teamă, suspiciune și tensiune publică imensă. A pus sub presiune relațiile culturale dintre instituții, a afectat încrederea necesară viitoarelor împrumuturi muzeale și a produs o undă de șoc în întreaga lume a patrimoniului.

Efectele sociale au fost, de asemenea, grave. În spațiul public, acest eveniment dramatic a alimentat furia, neîncrederea și discursuri ostile față de personalul MNIR și față de însăși ideea generoasă a schimburilor culturale internaționale. Furtul a fost perceput ca o umilință națională și a fost exploatat pentru a amplifica tensiuni, frustrări și reflexe de respingere, sentimente anti-europene.

Instanța are în față, așadar, nu doar un dosar penal privind sustragerea unor bunuri, ci consecințele unei fapte care a tulburat profund o societate și a slăbit, fie și temporar, încrederea dintre comunități care ar trebui să se sprijine reciproc. MNIR își exprimă încrederea că autoritățile române vor susține în continuare atât eforturile de recuperare cât și pe cele privind atenuarea efectelor acestei calamități de sorginte umană, și vor face la momentul potrivit, demersurile cuvenite, în acord cu directivele europene și legislația națională aplicabile în astfel de cazuri.

Gravitatea excepțională a faptelor rezultă și din natura obiectelor vizate. În cazul patrimoniului arheologic de acest rang, prejudiciul nu poate fi măsurat doar în valoare de piață și nici reparat integral prin simpla recuperare materială. Asemenea obiecte nu pot fi înlocuite! Ele poartă în sine informație istorică irepetabilă, semnificație identitară și o valoare simbolică pe care nicio sumă de bani nu o poate reconstitui. Când astfel de bunuri dispar, fie și temporar, întreaga comunitate este lipsită de acces la o parte din propria memorie.

De aceea, vă rugăm să apreciați aceste fapte nu ca pe o infracțiune patrimonială obișnuită, ci ca pe un atac de o gravitate excepțională împotriva patrimoniului cultural, a încrederii publice și a demnității unui popor. Când este atacat sălbatic un asemenea tezaur, nu este rănită doar România. Este rănită memoria europeană și este afectată însăși ideea că marile creații ale trecutului trebuie păstrate și transmise intacte generațiilor viitoare. Pentru toate aceste motive, Muzeul Național de Istorie a României are credința că veți judeca cu toată fermitatea cerută de gravitatea faptelor și a consecințelor generate de ele.

Muzeul Național de Istorie a României”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi văzute la Muzeul Național de Istorie a României începând cu 22 aprilie appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii organizează azi, de la ora 14.00, o dezbatere publică privind noul regulament de organizare a concursurilor Centrului Național al Cinematografiei pentru finanțarea filmelor. Potrivit unui comunicat de presă, un grup de cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere și susține că avantajează doar regizorii și producătorii deja consacrați, biografia lor contând mai mult decât viziunea artistică în cadrul proiectului cu care concurează.

Cultura la dubă a vorbit pe larg despre noul regulament al CNC, într-un interviu cu directoarea CNC, Anca Mitran.

CNC nu a mai organizat un concurs de un an și jumătate, deși legea prevede două concursuri pe an. Anca Mitran a explicat că acest lucru nu a fost posibil, fiindcă la sfârșitul anului 2024 a fost adoptată Ordonanța 142, care schimbă legislația în vigoare, și este nevoie de un nou regulament de aplicare a ordonanței.

La regulament a lucrat în tot acest timp Alianța Producătorilor de Film, cu revizuiri din partea CNC.

***

Potrivit unui comunicat de presă, grupul de cineaști independenți consideră că regulamentul pus în dezbatere “conține vicii majore”. Aceștia invocă următoarele:

• un sistem de punctaje în care biografia regizorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea sa artistică, iar interviul de prezentare contează tot de 2,4x mai mult decât propunerea regizorală; 
• de asemenea, biografia producătorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea regizorală și liste de festivaluri în care TIFF – cel mai important festival din România – e clasificat printre ultimele locuri;
• principiul egalității de șanse / al egalității de tratament – consacrat de Art. 16 din Constituția României – nu este aplicat în regulament, care alocă peste 20% din punctajul final pe baza biografiei, nu a proiectului propus.

Grupul a elaborat 30 de propuneri de reformă, semnate formal de către 33 de lucrători în domeniul cinematografic. Printre aceștia se numără Ruxandra Gubernat, scenaristă, regizoare, Paul-Răzvan Macovei, regizor, scenarist și producător, Gabriel Sandu, regizor si scenarist, Anelise Sălan – regizoare & producătoare film documentar. Principalele lor propuneri sunt: 

• plafonarea sprijinului automat la maximum 5% per categorie din Fondul cinematografic (față de 20% în 2023), pentru ca banii publici să finanțeze filme noi. 

• înlocuirea scalei de 100 de puncte cu un sistem deliberativ în care fiecare decizie e justificată în scris; 

• eliminarea filmografiei din criteriile de punctaj, atât pentru a respecta legea, cât și pentru a se evalua proiectul propus, nu cariera anterioară; 

Actul normativ pus în dezbatere poate fi consultat AICI. Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Culturii, et. 3, sala 302, cât și online, prin accesarea acestui link.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Noul regulament al CNC privind finanțarea filmelor va fi dezbătut azi la Ministerul Culturii. Mai mulți cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere appeared first on Cultura la dubă.

“Jurnalul unei cameriste”/ “Le journal d’une femme de chambre“, cel mai recent film regizat de Radu Jude, va avea premiera la Cannes, în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes. Acesta este primul film realizat de Jude în afara României, cu o echipă mixtă, de români și francezi. Filmările au avut loc în Franța și România. În rol principal joacă actrița Ana Dumitrașcu.

Filmul este produs de un cunoscut producător francez, Saïd Ben Saïd. Despre proiect și colaborarea cu acesta, Radu Jude a vorbit într-un interviu pentru Cultura la dubă, realizat în august 2025.

“E e un fel de dialog cu cartea lui Mirbeau (n.r. scriitorul francez Octave Mirbeau 1848 – 1917. Și Saïd mi-a propus, acum vreo doi ani, să scriu orice vreau pentru el, dar acțiunea să se petreacă majoritar în Franța. Cum nu pot să fac un film franțuzesc 100%, m-am gândit la o poveste care să fie între România și Franța, și atunci am pornit de la povestea unei tinere femei care lucrează pentru o familie din Franța, în timp ce fiica ei a rămas în România.

E un film, într-un anumit sens, mic și așezat, diferit de ce am făcut sau mai aproape de Kontinental, să zicem, așa ca stare, unde montajul va fi elementul central, cred. A fost respins de CNC-ul românesc, unde am aplicat pentru o coproducție minoritară, a trebuit să obținem banii din alte părți.” – a declarat Radu Jude.

Într-un comunicat de presă transmis azi de Avanpost, casa care asigură coproducția din România, Jude declară:

“E un film care amestecă diverse teme – emigrația, sărăcia, raportul dintre Est și Vest, raportul dintre teatru, literatură și cinema etc. – totul turnat într-o formă pe care mi-o doresc, dacă nu originală, cel puțin unică, în măsura în care e gândită special doar pentru acest film.”, a declarat Radu Jude.

Din distribuție fac parte actorii Ana Dumitrașcu, Vincent Macaigne, Mélanie Thierry, Amélie Prévot, Louve Proust, Louen Bouteiller, Ilinca Manolache, Sofia Ioana Dragoman, Liliana Ghiță

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), iar montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu. Producătorul din partea României este Alexandru Bogdan, producător executiv Carmen Rizac, coproducător Vlad Rădulescu, iar manager de producție Bogdan Diaconu.

„Pentru noi, Jurnalul unei cameriste este exact tipul de cinema pe care vrem să-l susținem: radical în formă, lucid în observație și ancorat într-o realitate incomodă, dar necesară. Colaborarea a însemnat asumarea unui risc real -atât artistic, cât și de producție -într-un context în care proiectul nu a beneficiat de sprijin instituțional. Am ales însă să mergem mai departe tocmai pentru că filmul propune o perspectivă esențială asupra tensiunilor contemporane dintre Est și Vest. Selecția la Quinzaine des Cinéastes confirmă nu doar relevanța demersului artistic, ci și faptul că astfel de proiecte independente își găsesc locul în dialogul internațional. Îi suntem recunoscători lui Radu Jude pentru încrederea acordată și pentru dedicarea cu care a construit acest proiect, oferindu-ne ocazia de a contribui la un film care își asumă fără compromisuri propria viziune.” a declarat Vlad Rădulescu, producător Avanpost

La încheierea filmărilor, în decembrie 2025, actrița Ana Dumitrașcu vorbea despre proiect într-o postare pe instagram:

“Un proiect filmat timp de o lună în Franța, în care am jucat pentru prima dată aproape integral într-o altă limbă, franceza. Îi sunt super recunoscătoare lui Radu Jude pentru încrederea pe care a avut-o în mine de a-mi oferi un rol principal (un rol extrem de colorat si de bogat) într-o altă limbă, într-o producție străină. A fost o experiență bombă! dar care a devenit specială mai ales datorită oamenilor cu care am lucrat.”

Festivalul de Film de la Cannes va avea loc între 12-20 mai 2026. În competiția oficială este selectat filmul lui Cristian Mungiu, Fjord, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în roluri principale.

*articol în curs de actualizare

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post “Jurnalul unei cameriste”, cel mai recent film regizat de Radu Jude, va avea premiera la Cannes, în cadrul secțiunii Quinzaine des Cinéastes appeared first on Cultura la dubă.

“Fjord”, cel mai recent film realizat de Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în roluri principale, a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2026. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu scurt timp.

“Fjord” a fost filmat în primăvara lui 2025 în Norvegia și este primul film regizat de Mungiu în afara României.

Festivalul de la Cannes va avea loc între 12-20 mai 2026. Președintele juriului va fi regizorul sud-coreean Park Chan-wook.

Câștigător al Palme d’Or cu “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în 2007, și premiat tot la Cannes pentru “După Dealuri” și “Bacalaureat“, Mungiu revine în competiția oficială de la Cannes, alături de nume importante ale cinematografiei, precum Pedro Almodovar, Asghar Farhadi, László Nemes sau Pawel Pawlikowski. Ultima sa participare a fost în 2022 cu “R.M.N“.

“Fjord” reprezintă primul său proiect internațional și prima colaborare cu doi actori cunoscuți la nivel global – actorul româno-american Sebastian Stan, câștigător al Globului de Aur pentru rolul din “A different man” și nominalizat la Oscar pentru rolul din “The Apprentice” se află la rândul său la prima colaborare cu un regizor român. Pentru acest rol, Sebastian Stan și-a schimbat radical lookul, după cum se poate vedea într-o imagine publicată anul acesta pe rețelele sociale.

Stan a plecat din România când avea doar 8 ani și a reluat legătura cu țara natală după vârsta de 20 de ani. Este atât cetățean american, cât și român. Pe Cristian Mungiu l-a cunoscut în urmă cu 10 ani, la un festival de film de la New York. Cei doi s-au regăsit în România, în 2018, la American Independent Film Festival, organizat de Mungiu la București.

Sebastian Stan interpretează în Fjord rolul unui tată de familie ale cărui convingeri despre educație, viață personală și familie sunt puse la încercare.

“Sunt încântat să mă întorc la Cannes cu această poveste importantă și universală despre familie și despre felul în care ea poate fi ea pusă la încercare atunci când valorile și viziunile asupra lumii diferă. Să lucrez împreună cu un cineast reputat precum Cristian Mungiu pe o poveste românească, într-o coproducție românească și alături de o echipă incluzând mulți români a fost o mare bucurie pentru mine și împlinirea unei dorințe pe care o aveam de ani de zile. Abia aștept să împărtășesc acest film cu exigenții spectatori de la Cannes, dar și cu cei din întreaga lume.”, spune Sebastian Stan.

Renate Reinsve, actriță norvegiană, se află în vârful carierei sale, cu multiple premii internaționale câștigate pentru rolul din “Sentimental Value”. Printre acestea se numără Premiul Academiei Europene pentru cea mai bună actriță, nominalizări la Globurile de Aur, Oscaruri și BAFTA și Premiul Oscar pentru cel mai bun film internațional. În 2021 ea a mai câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes, cu filmul The worst person in the world.

Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru.

Fjord este o coproducție la care au participat 6 țări: România, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia și Franța, iar atât echipa de filmare, cât și distribuția au în componență diverse naționalități.

“Fjord este, în mai mare măsură decât oricând în cariera mea, rezultatul unui efort colectiv, al unei coproducții extinse și a unei distribuții internaționale care au acționat împreună în cel mai solidar mod cu putință. A fost o bucurie să lucrez cu un grup de actori formidabili, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, și le mulțumesc tuturor pentru efortul de a mă fi urmat, cu atâta generozitate, în felul meu de a face filme. Cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi pentru eforturile noastre este această selecție la Cannes, locul în care cinematograful este respectat, apreciat și așteptat ca nicăieri altundeva în lume.”, declară Cristian Mungiu.

Cultura la dubă a fost singura publicație prezentă pe platoul de filmare și va publica materiale în exclusivitate de la fața locului. Corespondența va fi semnată de Alexandra Tănăsescu, reporter, și Adi Bulboacă, fotograf.

Fjord a fost turnat preponderent în Norvegia și reunește actori care vorbesc engleză, norvegiană, suedeză, dar și română.
Filmul spune povestea soților Lisbet și Mihai Gheorghiu, care se mută într-un sătuc dintr-un mic fiord norvegian, unde curând se împrietenesc cu vecinii lor, soții Halberg. Copiii celor două familii devin apropiați, în ciuda diferențelor de educație și valori.

Alături de Sebastian Stan și Renate Reinsve, filmul îi are în distribuție pe Lisa Loven (Force Majeure) și Lisa Carlehed (The Emigrants), dar și pe actorii români Adrian Titieni, Ana Bodea, Alin Panc, Giulia Nahmany, Vanessa Ceban și Jonathan Breazu.

Renate Reinsve dă viață unei mame aflate între două culturi, preocupată să înțeleagă ce este mai bine
pentru copiii ei

“Filmarea pentru Fjord a fost una dintre cele mai grozave experiențe pe care am avut-o în viața mea. Am învățat atât de multe de la Cristian și de la felul lui de a aborda atât personajele, cât și secvențele în ansamblu, iar locurile în care am filmat au fost extraordinare. Sunt foarte fericită să mă întorc la Cannes și mândră să fiu
parte din acest proiect.”, mărturisește Renate Reinsve.


Fjord a fost produs de o echipă internațională, având în componență pe Tudor Panduru ca director de
imagine (RMN, Malmkrog, The President’s Cake), scenografa Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tatăl mută
munții, Jaful secolului), montorul Mircea Olteanu (După dealuri, Un pas în urma serafimilor, Cravata
galbenă), mixeurul Kristian Eidnes (Nymphomaniac, Antichrist), directorul de film Adrian Moroca
(Amintiri din Epoca de Aur, Boss, Subteran) și producătorul executiv Tudor Reu (RMN, Jaful Secolului, The
Sisters Brothers).

Fjord este o coproducție România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, prin Mobra Films,
Why Not Productions, Eye Eye Pictures, Garagefilm International, Filmgate Films, Snowglobe și Aamu
Film Company, cu sprijinul Eurimages și MEDIA – Creative Europe, finanțat de Centrul Național al
Cinematografiei, institutele de film din Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda, Film i Väst, Vestnorsk,
Mediefondet Zefyr, Nordisk Film & TV Fond, France 3 Cinéma, în parteneriat cu Televiziunea Română,

Fjord a fost achiziționat încă înainte de filmare de distribuitori din peste 50 de teritorii din întreaga lume,
fiind reprezentat de agentul internațional de vânzări Goodfellas.
În Statele Unite, filmul urmează să fie distribuit de Neon, compania care a reprezentat ultimele șase
filme câștigătoare ale Palme d’Or și a obținut premii Oscar cu filmele Parasite (2020), Anatomy of a Fall
(2024), Anora (2025) sau Sentimental Value (2026).

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post BREAKING NEWS: “Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, selectat în competiția oficială la Cannes appeared first on Cultura la dubă.

Solicitarea de demitere vine la scurt timp după publicarea concluziilor Raportului Corpului de Control privind depozitarea patrimoniului Enescu, raport care a constatat “management defectuos” și “neglijență în exercitarea atribuțiilor de protejare a bunurilor culturale mobile”.

***

Zilele trecute, conducerea muzeului a transmis la rândul ei un punct de vedere, în care aruncă vina pentru toată situația pe Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, iar pentru deteriorarea biroului lui George Enescu, pe conservatoarea care a semnalat în spațiul public problemele din containere. Raportul Corpului de Control a subliniat că “declarațiile persoanelor cu funcții de conducere în cadrul Consiliului de administrație au rolul de a crea un consens administrativ împotriva unui posibil avertizor”, fiind vorba despre o formă de management prin intimidare, menită să descurajeze raportările viitoare de neconformități.

Muzeul Enescu a transmis public că Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii “este rezultatul interpretării subiective a membrilor comisiei de control, motivată de faptul că aceasta nu a reținut contextul care a determinat relocarea patrimoniului în containere.”

Ministerul Culturii a sesizat Parchetul pentru deteriorarea unui bun de tezaur. În timp ce Corpul de Control a constatat că biroul lui Enescu a fost deteriorat ca urmare a scurgerii apei de la un aer condiționat, conducerea dă vina pe cea mai curajoasă voce din instituție, conservatoarea care a semnalat neregulile în spațiul public, directoarea susținând acum că biroul ar fi fost deteriorat de conservatoare la manipulare.

Însă și șeful comisiei de specialiști numită de Ministerul Culturii, Emanuel Petac, a confirmat că urmele de deterioare, inclusiv valuri formate pe suprafața de piele a biroului, sugerează prezența umidității.

Managerul firmei de containere a dezvăluit într-un interviu pentru Cultura la dubă că un aer condiționat s-a stricat după ce un copac înalt de 4 etaje a căzut pentru unul dintre containere și că ulterior apa de la aerul condiționat ar fi curs pe patrimoniu. Corpul de Control a constatat că “Mutarea patrimoniului într-un mediu cu risc ridicat (containere sub arbori) fără o expertiză prealabilă apreciem că reprezintă o neglijență în exercitarea atribuțiilor de protejare a bunurilor culturale mobile.“

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă ”CulturMedia transmite că:

“Raportul Corpului de Control din data de 3 aprilie 2026 relevă că un bun cultural mobil clasat în Tezaurul patrimoniului cultural național – un birou de lemn cu blat de piele și intarsii Emile Galle – a fost deteriorat pe o suprafață de aproximativ 20 cm, ca urmare a scurgerii apei provenite de la aparatul de aer condiționat din containerul de depozitare. Raportul subliniază că degradarea bunurilor culturale mobile clasate constituie infracțiune și urmează să fie transmis Parchetului pentru cercetări suplimentare.

În mod surprinzător și inacceptabil, conducerea MNGE a publicat pe pagina de Facebook un comunicat în care întreaga responsabilitate a fost atribuită doamnei Nella Modrea, conservator și gestionar al patrimoniului, bazându-se pe o expertiză nepublicată și neclară. Această poziție ignoră în mod flagrant avertismentele transmise încă din 2021 de către conservator privind condițiile improprii de depozitare în containere, așa cum se menționează în punctul 22 al raportului Corpului de Control.

Federația CulturMedia consideră că această decizie reprezintă abuz profesional, intimidare și presiune asupra unui angajat de specialitate, creată pentru a deturna responsabilitatea managerială și a ascunde neglijența conducerii. Aceasta nu este doar o simplă eroare de comunicare: este un act de hărțuire profesională, care afectează grav dreptul la demnitate al personalului muzeului și creează un precedent extrem de periculos pentru protecția patrimoniului cultural.

Având în vedere aceste constatări, solicităm Ministerului Culturii demiterea imediată a doamnei Cristina Andrei, pentru a asigura buna desfășurare a anchetei parchetului, protecția angajaților și conservarea patrimoniului cultural. Menținerea acesteia în funcție ar constitui un semnal clar că presiunile și intimidările asupra personalului de specialitate sunt tolerate și, în acest context, nu poate fi acceptată.

Federația CulturMedia reafirmă angajamentul său ferm pentru protejarea patrimoniului cultural, respectarea drepturilor angajaților și sancționarea abuzurilor de orice tip în cadrul instituțiilor culturale din România. Vom monitoriza îndeaproape modul de gestionare a MNGE și al altor instituții de profil și vom interveni ori de câte ori drepturile angajaților sau patrimoniul național sunt puse în pericol.”

La o lună de la publicarea investigației Cultura la dubă, privind depozitarea patrimoniului Enescu în containere, managerul Cristina Andrei este încă în funcție și are acces la toate documentele instituției și, potrivit Raportului Corpului de Control, continuă să intimideze personalul angajat. Aceasta folosește canalele oficiale de comunicare ale Muzeului Național “George Enescu”, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, pentru a contesta chiar Raportul Corpului de Control al Ministerului Culturii.

Vă reamintim că aceeași directoare a inițiat apelul către jurnalista care a realizat investigația, în încercarea de intimidare și amenințare a acesteia, alături de avocata Lidia Chiran, pentru a afla sursele care au dezvăluit informații din interiorul instituției, informații confirmate ulterior atât de comisia de specialiști numită de Ministerul Culturii, cât și de Corpul de Control.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Federația Sindicatelor din Cultură cere “demiterea imediată” a directoarei Muzeului Enescu, Cristina Andrei appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii a sesizat Parchetul cu privire la distrugerea unei piese de tezaur – biroul, iar raportul va sta la baza evaluării anuale a managerului Cristina Andrei. De asemenea, raportul constată că directoarea a continuat să intimideze și să hărțuiască conservatoarea muzeului, Nella Modrea, care a dezvăluit public, ulterior anchetei Cultura la dubă, mai multe nereguli care s-au dovedit a fi adevărate.

De asemenea, raportul confirmă că reprezentantul Ministerului Culturii în Consiliul de Administrație al muzeului a fost prezent la ședința în care a fost decisă mutarea patrimoniului în containere.

Ministrul Andras Demeter a lăsat de înțeles că patrimoniul va fi mutat din containere, dar acesta susține că procesul este mai complex și nu poate spune momentan când și unde va fi mutat.

Principalele concluzii ale raportului:

• Muzeul Național “George Enescu” la nivelul secție București are în gestiune un număr de 36 de bunuri culturale mobile clasate în categoria TEZAUR a patrimoniului cultural național mobil, și un număr de 608 bunuri culturale mobile clasate în categoria FOND a patrimoniului cultural național mobil, conform documentelor prezentate comisiei.

• Decizia de mutare a bunurilor culturale mobile aflate în patrimoniul Muzeului secția din București a fost luată urmare unei consultări a reprezentanților instituției, inclusiv a unora din specialiștii muzeului și a discuțiilor din cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 5 august 2021.

• Conducerea MNGE nu a prezentat dovezi privind solicitarea de sprijin inter-instituțional pentru găsirea unor spații adecvate, optând direct pentru închirierea unor containere care nu oferă garanții de microclimat comparabile cu depozitele muzeale standard.

• Din analiza Procesului verbal încheiat în data de 5 august 2021 în ședința de lucru a Consiliului de Administrație la care au participat managerul, directorul, consilierul de achiziții, contabilul șef, seful de secție Tescani (interimar), MC, – referent RU, șef secție Sinaia, și ca invitați muzeograf, conservator și economist au fost reținute înscrierile referitoare la faptul că asigurarea patrimoniului se va face în containere speciale cu climă care vor fi amplasate în curtea imobilului. – se vor folosi spații disponibile de la Sinaia și Tescani, unde se vor depozita alte bunuri culturale. La ședința de Consiliu de administrație din data de 5 august 2021 nu s-au discutat aspecte legate de specificațiile tehnice ale containerelor.

• Procesul verbal nu cuprinde specificări privind inoportunitatea soluției de depozitare a patrimoniului în containere speciale cu climă sau critici cu privire la această soluție de depozitare și nici specificări cu privire la modalitatea de deținere a containerelor, respectiv achiziția sau închirierea containerelor. De asemenea, acesta nu cuprinde referiri legate de modul și locul de amplasare ulterioară a containerelor sau despre specificațiile tehnice pe care ar trebui să le îndeplinească aceste containere.

• Conducerea instituției avea cunoștință de câțiva ani că va trebui să mute patrimoniul mobil din interiorul palatului, însă nu a existat un plan de mutare formalizat la nivelul instituției.

• Problema depozitării bunurilor culturale mobile în containere nu a fost supusă consultării Consiliului Științific al Muzeului Național “George Enescu”, pe motiv că membrii acestui organism sunt muzicologi și nu specialiști din muzee. Printre atribuțiile principale ale Consiliului Științific se regăsește și cea cu privire la examinarea periodică a stării colecțiilor și formularea de aprecieri și propuneri. Structura actuală a Consiliului Științific, formată din muzicologi și cadre didactice, nu acoperă funcțiile fundamentale ale unui muzeu (conservare, restaurare, gestionare patrimoniu). Ignorarea Consiliului Științific sub pretextul lipsei de competență a membrilor săi – numiți chiar de conducerea muzeului – constituie o recunoaștere a managementului defectuos al resurselor de specialitate.

• Conservatorul gestionar a arătat conducerii instituției prin adresa nr. 3773/18.11.2021 că “noile spații de depozitare (containere) nu îndeplinesc condiții optime, conform normelor de conservare,.. însă spații create la acest moment oferă condiții minime de păstrare, de conservare și chiar de securitate.” Potrivit prevederilor art 23 alin. (1) litera a) din Legea nr. 182/2000, (1)Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii: a) să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, conservare şi, după caz, de depozitare a bunurilor, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora”;

• Oferta legată de închirierea containerelor este anterioară ședinței Consiliului de Administrație din 5 august 2021 când a fost discutată mutarea bunurilor culturale mobile în containere. Totodată, nu rezultă din procesul-verbal al ședinței CA dacă oferta a fost pusă la dispoziția participanților și dacă au fost discutate toate condițiile ofertei, respectiv containerele trebuie așezate pe o suprafață plană și fermă. (n.r. Cultura la dubă a scris despre asta AICI). Nu rezultă din vreun document dacă au fost solicitate și alte oferte.

• Compartimentul de specialitate nu a fost consultat cu privire la specificațiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească containerele.

• O parte din containere (2) nu au fost amplasate integral pe o bază betonată deși aceasta reprezenta o condiție din oferta furnizorului.

• Persoana semnatara, deși a avizat Nota justificativă nr. 1259/12.08.2025 care semnala „multiple deficiențe” ale containerelor, a continuat să întocmească referate de necesitate pentru închirierea acelorași unități considerate neconforme.

• Până la data de 30.04.2026, MNGE va ajunge să plătească pentru închirierea celor 6 containere – 25.10.2021 – 30.04.2026 o sumă de aproximativ 539.628 lei; Nu a fost pusă la dispoziția comisiei de control vreo inițiativă din partea muzeului pentru a încerca să achiziționeze containere, în locul închirierii acestora.

• Conducerea muzeului nu a realizat un calcul de eficiență (închiriere vs cumpărare) în momentul în care a devenit evident că va fi depășit termenul de 2 ani. (n.r. după cum Cultura la dubă a scris AICI)

• Nu au fost identificate documente care să ateste că, la nivelul conducerii, s-a pus problema schimbării unităților de depozitare sau a achiziționării unora noi, după perioada de 2 ani.

• Conducerea muzeului nu a solicitat bani pentru investiții în vederea achiziționării de containere proprii. Această pasivitate a blocat instituția într-un ciclu de închirieri costisitoare și prelungiri succesive prin acte adiționale sau achiziții directe fragmentate.

• În data de 10 iulie 2024, în urma unei furtuni, un arbore din curte a căzut pe containerul nr. 1, deformând containerul la locul impactului – rama superioară – și afectând aerul condiționat din interior (….) care s-a deplasat de pe poziția inițială, iar condensul s-a scurs în interior. (n.r. după cum Cultura la dubă a scris AICI.) Din documentele puse la dispoziția comisiei de control nu rezultă preocuparea conducerii, la acea data, cu privire la restul arborilor din perimetrul containerelor.

• În data de 30.07.2025, s-a transmis un email către conducerea muzeului cu privire la un castan care se sprijină de containerul nr. 4, atașând poze în acest sens.

• Amplasarea containerelor pentru depozitarea patrimoniului s-a realizat fără o expertiză prealabilă a vegetației dendrologice din proximitate, ignorând riscul de prăbușire a arborilor maturi asupra containerelor.

• Conducerea instituției a acționat exclusiv la sesizările personalului de execuție, neexistând un plan de inspecție periodică a siguranței zonei de depozitare.

• Mutarea patrimoniului într-un mediu cu risc ridicat (containere sub arbori) fără o expertiză prealabilă apreciem că reprezintă o neglijență în exercitarea atribuțiilor de protejare a bunurilor culturale mobile.

• Din verificările ulterioare au rezultat următoarele aspecte punctuale: problemele legate de depozitarea patrimoniului în containere au apărut încă de la început. Din cauza greutății, rafturile au fisurat podeaua unui container și a fost necesară montarea unor scânduri de lemn pentru a mări capacitatea portantă a podelei. Au existat situații de pătrundere a apei în dreptul ușii de intrare la unul dintre depozite.
• Aspecte prezentate de reprezentanții instituției controlate arată că în timp au apărut o serie de probleme legate de funcționalitatea containerelor: nefuncționarea unor aere condiționate, remediată ulterior; lipsa de planeitate în timp a locului pe care au fost depozitate containerele; scurgeri de apă în interiorul containerelor de la un aer condiționat urmare a prăbușirii unui copac pe unul dintre containere; existența unor lufturi între pereții containerelor care favorizează pătrunderea aerului; nemenținerea unei bune izolări termice; apariția condensului la o fereastră a unuia dintre containere. A fost prezentată comisiei de control situația existenței și în prezent a unor deficiențe în ceea ce privește funcționalitatea unora din aceste containere care nu asigură o bună izolare termică, condiție a unei temperaturi constante.

• În data de 26.01.2026, a fost încheiat Procesul verbal de predare-primire (…) a 6 bucăți containere echipate cu unități de aer condiționat, în prezența reprezentanților muzeului (procesul-verbal a fost semnat de șef serviciu patrimoniu). În urma inspecției realizate de cele 3 părți, au fost constatate o serie de deficiențe la containere, astfel:

• În containerele utilizate pentru depozitarea bunurilor culturale mobile nu există aparate de reglare a umidității, respectiv umidificatoare și dezumidificatoare. (n.r. după cum Cultura la dubă a scris AICI). (Potrivit prevederilor art. 23 alin. 3 din Legea nr. 182/2000 “Instituţiile publice specializate şi nespecializate, cultele, precum şi operatorii economici, care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligaţia să finanţeze achiziţionarea şi instalarea de sisteme antiefracţie, antiincendiu şi de asigurare a microclimatului pentru protecţia bunurilor culturale mobile.
• Din analiza înregistrărilor termohigrografelor, puse la dispoziție de reprezentanții instituției controlate rezultă existența în timp, în anumite perioade sau la anumite date, a unor fluctuații a valorilor de temperatură și umiditate, inclusiv în afara valorilor prevăzute de normele de conservare și restaurare. Au fost constatate de asemenea situații în care înregistrările termohigrografelor nu conțin date despre U.R. într-un container/depozit chiar timp de aproximativ 11 luni. În același timp au fost situații când temperatura din unele containere s-a situat sub temperatura de 0 grade Celsius timp de câteva zile.

• În ceea ce privește condițiile de climat din containere, din analiza înregistrărilor prezentate rezultă că, în majoritatea cazurilor temperatura s-a situat peste valoarea prevăzută de H.G. nr. 1546/2003, adică peste 18 grade Celsius, respectiv în medie cu 1-3 grade mai mult. În fapt, s-a constatat că unele aere condiționate, din anumite containere, au fost reglate la temperatura de 20, respectiv 22 de grade Celsius.

• Din explicațiile personalului Muzeului lipsa din înregistrările termohigrografelor a valorilor referitoare la temperatură sau U.R. se datorează inclusiv lipsei cernelurilor din penița termohigrografului. În concluzie, containerele nu au un microclimat stabil în permanență, fiind constatate fluctuații.

• Nu au fost respectate în totalitate prevederile art. 13 din H.G. nr. 1546/2003 pentru aprobarea Normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, privind organizarea depozitului, care implică obligatoriu parcurgerea unor anumite etape. Ex.: stabilirea modului de așezare a obiectelor prin elaborarea modelului grafic și matematic al modelelor de depozitate, calcularea necesarului de spațiu și proiectarea acestuia, proiectarea mobilierului de depozit.

• Instituția a operat mutarea bunurilor culturale mobile în absența unui document strategic aprobat care să reglementeze etapele, responsabilitățile și condițiile de conservare preventivă. Aceasta constituie o deficiență majoră de planificare și o nerespectare a normelor de conservare specifice muzeelor.

• Comisiei nu i-au fost prezentate situații privind distrugerea unor bunuri culturale mobile clasate. Însă, din informațiile, datele și documentele prezentate comisiei de control, rezultă existența unei degradări a unui bun cultural mobil clasat în Tezaurul patrimoniului cultural național mobil, respectiv a unui Birou de lemn cu blat de piele și intarsii – Emile Galle, pe o suprafață de cca 20 cm., cauzată de scurgerea apei provenită de la aparatul de aer condiționat din containerul de depozitare, conform precizărilor din fișa analitică de conservare.
• În condițiile în care potrivit prevederii art. 82 din Legea 182/2000 „Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare ori distrugerea, din culpă, a unui bun cultural mobil clasat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă”, raportul de control va fi transmis parchetului pentru realizarea unor cercetări aprofundate.

 (Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 182/2001 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, Autorităţile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum şi titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.)

• Obiectele sanitare din baia amplasată la parterul Casei Memoriale “George Enescu” au fost dezasamblate de către personalul S.C. Eldiclau la începutul lucrărilor de consolidare și restaurare, în februarie 2022 și au fost depozitate într-o baracă a executantului până la momentul finalizării lucrărilor de punere în siguranță și conservare a lucrărilor și preluarea acestora de către Muzeul Naţional „George Enescu”, când au fost depozitate în magazia de lemn/OSB construită în timpul execuției lucrărilor și rămasă în folosința muzeului.

• La preluarea lor de către Muzeul Naţional „George Enescu” s-au constatat următoarele: lipsa unui picior al căzii, lipsa unui robinet la bideu și fisurări ale corpului acestuia, fisurarea chiuvetei și lipsa unui robinet, (n.r. după cum Cultura la dubă a scris AICI). drept pentru care a fost angajat un evaluator care a stabilit în raportul de evaluare valoarea prejudiciului astfel creat. Acest prejudiciu a fost recuperat. Acestea obiecte urmează să fie restaurate și reamplasate în locația originală, ca parte a proiectului de investiții consolidare, restaurare și reamenajare a Muzeul Național ”George Enescu”.

• În urma discuțiilor cu angajații muzeului ale membrilor echipei de control, precum și din ședințele de Consiliul de administrație din data de 25.02.2026 și data de 03.03.2026, rezultă că la nivelul instituției există o stare tensionată între conducerea muzeului și doamna Nella Modrea, conservator. Comisia apreciază că declarațiile persoanelor cu funcții de conducere în cadrul Consiliului de administrație au rolul de a crea un consens administrativ împotriva unui posibil avertizor, etichetarea sesizărilor despre starea containerelor drept „acuzații nefondate” și „hărțuire permanentă” reprezintă o formă de management prin intimidare, menită să descurajeze raportările viitoare de neconformități.

• Acțiunile și omisiunile descrise anterior pot constitui nerespectări ale prevederilor din Contractul de Management nr. 120/19.09.2022, referitoare la obligația managerului de a asigura conservarea bunurilor culturale și utilizarea eficientă a resurselor financiare.

V. Măsuri

1. Valorificarea raportului de control în cadrul evaluării anuale a managementului de la Muzeul Național „George Enescu”

• Raportul de control va fi transmis parchetului pentru realizarea unor cercetări aprofundate vizând aspectele legate de degradarea unui bun cultural clasat în categoria Tezaur.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Raportul Corpului de Control despre Muzeul Enescu: “management defectuos”, “neglijență în exercitarea atribuțiilor de protejare a bunurilor culturale mobile”. Ministerul Culturii a sesizat Parchetul pentru distrugere appeared first on Cultura la dubă.