“Mămica, unde e mămica mea? Vreau să vină mămica mea!” – strigă Victor Rebengiuc pe scenă, în finalul copleșitor al spectacolului Tatăl. Pe rândul din fața mea, un tânăr de liceu izbucnește într-un plâns greu de controlat. Colegii din stânga și din dreapta lui îl mângâie și îl țin de mână.
Este o imagine impresionantă.
Diferența dintre ei și actorul de pe scenă e de peste 70 de ani, însă legătura umană pe care reușește să o creeze Victor Rebengiuc cu publicul nu are legătură cu vârsta.
Aseară a avut loc a 100-a reprezentație a spectacolului Tatăl, pe care Victor Rebengiuc îl joacă la Bulandra de 2 ani încoace. În fața lui au fost aduși campioni olimpici din sport și educație, tineri care abia au început să studieze actoria sau elevi de liceu.
Rând pe rând, au ieșit în lumina foaierului cu ochii înroșiți de plâns, încercând să își ascundă propriile dureri de familie. S-a dorit a fi o seară despre excelență, dar a ieșit, de fapt, o seară despre umanitate.
***
Spectacolul Tatăl, regizat de Cristi Juncu, a debutat la Bulandra în urmă cu 2 ani. Textul, scris de Florian Zeller, laureat în 2014 al Premiului Moliere pentru cea mai bună piesă și nominalizat în 2016 la premiile Tony și Olivier, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, iar Raluca Aprodu l-a adaptat pentru scenă.
Filmul “Tatăl”, regizat de Florian Zeller, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman în roluri principale, i-a adus lui Zeller Oscarul pentru cel mai bun scenariu, iar pentru rolul tatălui, Anthony Hopkins a primit Oscarul în 2020.
La Bulandra, cu Tatăl, Victor Rebengiuc a reușit să adauge încă un rol memorabil carierei sale. De la prima reprezentație și până în prezent, cele 100 de spectacole jucate până acum au fost mereu sold out. UNITER i-a acordat premiul pentru cel mai bun actor în 2023.
Actorul avea 89 de ani la premieră, iar acum, la 91 de ani, iese după spectacol cu bastonul în mână și salută invitații speciali din foaier, campioni olimpici ai României – Simona Amânar, Marius Urzică, Marian Drăgulescu – “dar eu vă știu pe voi, de la televizor, abia aștept probele de gimnastică!), dar și tineri pe care nu îi cunoaște – “studenți la actorie? Aaaa, artiștii!”, exclamă cu zâmbetul pe buze.
“Domnule Rebengiuc, am văzut tineri studenți la actorie, care abia au început facultatea, plângând foarte tare la finalul spectacolului. Au spus că standardul e foarte ridicat acum pentru ei, după ce v-au văzut pe dumneavoastră. Ce sfat ați avea pentru ei?
Să se ridice la standard!
Cum?
Cum am făcut și noi, generația noastră.
Am muncit, am fost serioși față de profesie, ne-am purtat cum trebuie, nu am pierdut nopți, n-am băut, n-am avut fel de fel de aventuri stupide.
Am muncit, ne-am căznit, am mai citit câte ceva pe alături și am izbutit. Fiecare rol ar trebui să însemne un pas înainte, un pas mai sus, o treaptă mai înaltă. Orice începător se gândește că trebuie să ajungă un mare actor. Și eu m-am gândit.
Ați știut de la început că vreți să fiți un mare actor?
Bineînțeles. De ce mă apuc de o meserie, să fiu ultimul? Aș vrea să fiu cât mai sus. Și mi-am dat seama cât de greu este. Mai am mult de mers până la a fi un mare actor. De asta nu accept să mi se spună mare actor, pentru că încă nu sunt.
Față de pretențiile pe care le am eu de la un mare actor, eu nu sunt acolo, la treapta aia. Sunt unul care sper să ajungă acolo, dar să vedem dacă oi fi în stare.
Pentru un actor, ca să devină excelent, e esențial să întâlnească regizori excelenți, cum i-ați întâlnit dumneavoastră pe Ciulei și Pintilie?
Fără discuție. Și Ciulei și Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur, ei au însemnat încă o universitate pe care am făcut-o. De la fiecare înveți câte ceva, fiecare îți dă câte ceva.
Teatrul fără regizori nu e nimic. Este o bălmăjeală.
E nevoie de un regizor care să știe să te îndrume, să găsești adevărul personajului, să pătrunzi înăuntrul personajului cât mai adânc, ca să-i găsești gândurile, speranțele, visurile. Altminteri, învățăm un tâlc și spunem “ba bababa ba bababa”. Și gata.
La premiera acestui spectacol spuneați că este ultimul rol pe care îl acceptați. Încă mai susțineți asta?
Da. Nu o să mai iau alt rol.
Iar pe acesta ce v-a determinat să îl acceptați?
Am fost cucerit de text. Textul mi l-a adus Pino Caramitru (n.r. Ion Caramitru), trebuia să joc la Național, numai că el a murit, iar proiectele lui au fost îngropate odată cu el. Au venit alți directori și au avut alte idei.
Și atunci eu am luat piesa și am venit aici, la Teatrul Bulandra, și i-am întrebat: “vreți să facem un spectacol?”. Au fost imediat de acord și le sunt recunoscător pentru treaba asta. Și, uite, suntem și noi și ei fericiți că jucăm această piesă pe această scenă.”, a declarat aseară Victor Rebengiuc pentru Cultura la dubă.
Alături de actor s-a aflat în culise și Mariana Mihuț, marea actriță cu care împarte viața, scenele și platourile de filmare de 59 de ani încoace.
“Textul ăsta a fost adus de cel mai bun prieten al lui, Ion Caramitru. Ei erau prieteni de atât de multă vreme, încât nu avea cum să nu îi placă rolul ăsta. Pino l-a adus special pentru Victor, iar el l-a și primit ca pe un cadou din partea lui Pino, cu care am fost colegi de an. Orice venea din partea lui Pino, atât pentru mine cât și pentru el, însemna un lucru foarte important, pentru că venea de la un mare prieten și un om de teatru în care noi credeam foarte mult.”, mărturisește Mariana Mihuț pentru Cultura la dubă.
Spectacolul Tatăl marchează reîntoarcerea lui Victor Rebengiuc în teatrul pe care l-a slujit mai bine de șase decenii, în care a debutat la vârsta de 24 de ani și pe scena căruia a jucat alături de mari actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola, fiind distribuit în spectacole reprezentative, multe dintre ele semnate de Liviu Ciulei și împărțite cu Mariana Mihuț.
“Nouă ne pasă foarte tare, și mie și lui Victor, de fiecare spectacol pe care îl jucăm, iar cu olimpici în sală sau fără olimpici, noi jucăm la fel. Întâmplător, și nepotul nostru e olimpic, cu atât mai multă dragoste jucăm pentru tineri.”, a completat Mariana Mihuț.
În foaier, după spectacol, mulți încearcă încă să își stăpânească lacrimile și își găsesc cu greu cuvintele. Printre ei, o studentă în anul I la actorie.
“Cum ți s-a părut spectacolul?
Doamne, absolut genial! M-a emoționat foarte tare și consider că suntem foarte norocoase că am ajuns aici în această seară.
Te-a mai impresionat vreodată așa de tare un spectacol de teatru?
Nu știu, nu cred, eu plâng destul de greu, dar chiar m-a impresionat foarte tare. Suntem anul I la UNATC și am plecat mai devreme de la ultima oră de actorie ca să ajungem aici.”, spune plângând Maria Saizescu.
“Actorul ăsta este chiar extraordinar, transmite niște emoții foarte puternice. Tot îmi ziceau colegii că e un actor foarte bun, dar atât de tare să mă impresioneze și să plângem toată sala…nu mă așteptam.
A fost prima dată când l-ați văzut pe Victor Rebengiuc jucând?
Da.
Și abia ați intrat la facultate?
Da, suntem în a doua săptămână de actorie.”, spune Lidia Beldica, tot studentă la Actorie.
Printre spectatori am întâlnit-o și pe Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, la rândul său actriță.
“Eu am văzut spectacolul de încă două ori, dar am venit și în seara asta pentru că mă emoționez de fiecare dată și e o binecuvântare să îl văd pe domnul Rebengiuc aici. Ca un artist tânăr, învăț de fiecare dată lucruri noi. Sunt atât de emoționată de ceea ce am văzut, încât pot doar să mă înclin.
Cum crezi că poți ajunge la acest standard de actorie?
Muncă, muncă și iar muncă. Vedem și în seara asta ce înseamnă munca. Îl admir enorm pentru munca și anii pe care i-a dedicat acestei profesii. Doamne ajută să ajung și eu la experiența pe care o are dânsul și să emoționez și eu oamenii așa cum o face dânsul la fiecare reprezentație.”, a declarat Kira Hagi pentru Cultura la dubă.
Pe lista invitaților s-au aflat olimpici la informatică sau matematică, campioni la gimnastică, atletism sau canotaj. Gianina van Groningen, vicecampioană olimpică la Canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris, a ieșit și ea cu ochii în lacrimi de la spectacol.
„Este prima dată când îl văd pe domnul Rebengiuc pe scenă, e absolut senzațional, incredibil. Știam că va fi cu o încăcătură emoțională puternică, dar nu credeam că așa puternică. Actoria și sportul au multe lucruri în comun, munca din spate nu se vede. Așa cum noi am văzut niște personaje pe scenă, așa suntem și noi văzuți, doar pe podium, doar la cursă, 7 minute. Dar ceea ce este cu adevărat extraordinar e munca din spate.
Faptul că eu știu că munca din spate înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede pe ecrane, mă face să mă conectez și mai mult la actori, să îi înțeleg mai bine.
Domnul Rebengiuc este definiția excelenței și nu o să uit niciodată că l-am văzut pe scenă.”, a spus Gianina van Groningen.
Lista de invitați a fost o surpriză a Teatrului Bulandra pentru actorul principal din Tatăl. După eveniment, a plecat către casă alături de soția sa și se va întoarce la teatru fiindcă este parte din ființa sa.
“Aplauzele pe care le primesc după spectacol mă fac să mă simt bucuros că oamenii apreciază munca noastră, a actorilor.
Bucuria aceasta e ceea ce vă determină să ieșiți din casă și să vă faceți profesia?
Păi ce altceva să conteze? Merg la treabă, muncă, e viața mea, teatrul este viața mea. Și filmul la fel. Actoria. Sunt actor, fac ce trebuie să facă un actor, să joace.”
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
Citește și:
