Un teatru tânăr într-un stat îmbătrânit

foto: Marius Șumlea

În martie 1967, Teatrul de Stat din Piatra Neamț participa la două festivaluri, în Nürnberg și München. Una dintre scenele germane pe care s-au jucat spectacolele instituției române se numea Teatrul Tineretului (Das Theater der Jugend).

Inspirat de această denumire, directorul de atunci al teatrului, Ion Coman, a solicitat conducerii locale schimbarea titulaturii instituției pe care o conducea. De atunci, teatrul din Piatra Neamț a devenit Teatrul Tineretului, un nume pe care și l-a asumat în totalitatea semnificației lui, de atunci și până în prezent.

Teatrul Tineretului(TT) este unul dintre teatrele altfel din țară. Este finanțat de stat, dar viziunea, subiectele abordate și modalitățile de lucru îl încadrează mai degrabă în zona independentă.

„Este un teatru care întotdeauna a avut că tradiție tinerețea sau inovația, experimentul. Sincer, mi se pare un teatru foarte special în tot contextul românesc.”, spune Gianina Cărbunariu, manager al TT.

Regizoare de teatru și dramaturg, Gianina a scris și montat piese pentru multe teatre internaționale, dar și din țară. În 2017 a câștigat prin concurs postul de director al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț și astfel s-a întors în orașul natal.

De Piatra Neamț o leagă primele amintiri care țin de teatru.  Ne povestește că atunci când era în liceu, a intrat pe ascuns și a nimerit la repetiția spectacolului ,,Orfanul Zhao” de Ji Jun Xiang, regizat de Alexandru Dabija. A reușit să stea doar 10 minute, însă acestea au contat enorm, pentru că au trezit în ea dorința de a fi parte din universul teatral.

,,Când eram în liceu mergeam foarte des la teatru și am prins o perioadă interesantă, anii ’92-’96. De ce? Era imediat după Revoluție și festivalul de teatru care fusese, probabil, primul festival din România, înființat în 1969 și  întrerupt în 1985 din cauza cenzurii, revenea.”

Încă din perioada comunismului, fiind la 350 de kilometri de București, la Teatrul Tineretului atmosfera era ,,un pic mai departe de cenzură, mai puteai să o faci pe nebunul în anii aceia. Și cred că asta s-a păstrat cumva în spiritul teatrului.”, povestește Gianina.

Am vrut să vedem cum supraviețuiește un teatru în orașul Piatra Neamț și ce impact are asupra comunității, așa că am mers la Piatra două zile. Am ajuns într-o dimineață de joi și am găsit liniștea specifică unei zi de duminică, nicidecum agitația zilei de joi dintr-un oraș. În ciuda zonei montane în care se află, în aer se simțea deja canicula care urma să cuprindă orașul la prânz și moleșeala specifică unei zile de vară.

Teatrul este poziționat chiar în centru, tronând prietenos la intrarea în zona istorică a localității. Clădirea cu trei etaje arată ca un mic castel, cu ferestre înalte, rotunjite, nu lăsat în paragină ca multe clădiri istorice din România, ci chiar recent renovat.

Un castel tânăr, care are în permanență o ușă deschisă: agenția de bilete. Alături de Teatrul Tineretului se află parcul cu care își împarte numele, în care sunt la orice oră din zi oameni veniți să se relaxeze. În spatele lui, pe un platou deschis, se află Curtea Domnească, Turnul lui Ștefan cel Mare și cele trei muzee:  de artă, de etnografie, și cel de artă eneolitică, care găzduiește toată colecția de ceramică de Cucuteni.

Pe scările Muzeului Național de Artă am găsit un grup de vreo zece băieți, înconjurați de biciclete de munte. Ne-am apropiat și i-am rugat să ne spună când au fost ei ultima dată la teatru și cum li s-a părut.

„Am fost la teatru ca să nu merg la ore”, ne spune Tudor, molipsind tot grupul cu râsul lui. L-am rugat să ne explice. Ne-a spus că diriginta le-a dat două opțiuni: să rămână la ora ei sau să meargă la teatru.

În general, băieții au fost la teatru cu școala și nu mai țin minte ce spectacole au văzut. Totuși, Mihai își amintește că acum doi ani a fost cu un prieten la un spectacol, din proprie inițiativă.

Totuși, în timpul liber preferă plimbările cu bicicleta. Băieții și-au găsit o pasiune comună pentru ciclism. Fac trasee, urcă cu gondola pe munte și apoi coboară cu bicicleta.

La teatru le-ar plăcea să vadă spectacole care au la bază texte dramaturgice din manualele școlare, ca să le înțeleagă mai bine, ne zice Tudor. El e în clasa a 10-a și face referire, bineînțeles, la Caragiale.

Când s-a lăsat seara, am mers la teatru și am mers, literalmente, cu teatrul prin oraș: „Viitorul din trecut” este un spectacol itinerant, cu un traseu care începe în sala teatrului, continuă pe străzile orașului și se încheie la Palatul Copiilor și în împrejurimile acestuia.

Ne-am plimbat cu căștile pe urechi, ascultând vocile actorilor, urmându-i prin oraș, sub privirile nedumerite ale trecătorilor. Momentele neprevăzute, în care realitatea unei seri obișnuite din Piatra Neamț se îmbina cu povestea piesei de teatru, s-au simțit naturale și parcă i-au dat farmec.

Spectacolul a fost  adaptat orașului, ale cărui povești le aduce la viață. Scenariul a fost conceput în urma consultării unor documente istorice și în urma realizării unor interviuri cu actorii TT și cu locuitorii orașului.

Regizorul Clemens Bechtel l-a conceput special pentru 16 spectatori și era o idee care exista din 2019, însă premiera a avut loc în pandemie. O potrivire neașteptată. Traume din trecut, precum nedreptățile suferite de evreii din Piatra Neamț sau opresiunea comunismului se îmbină în acest spectacol cu perspectiva nesigură a unui viitor post-pandemic.

Printre spectatori găsim un cuplu tânăr, Dimitrie și Ilinca.

„Înainte veneam separat la teatru, acum venim împreună.”, ne spune Dimitrie, și apoi ne face cu ochiul. El este student în București, mutat înapoi acasă din cauza pandemiei, iar ea termină clasa a 12-a. Ilinca urmează să dea la Drept, iar mersul la teatru e una din modalitățile ei de relaxare.

Teatrul Tineretului se afirmă ca un teatru al colaborării creative între artiști, angajați sau invitați și public. Sub umbrela identității „Teatrul Tineretului – CO-Laborator de creație”, instituția a creat de-a lungul timpului proiecte menite să deschidă un dialog real și să provoace bucuria procesului creativ colaborativ.

#SafeSpoTT este un proiect de suflet al Gianinei, prin care sunt produse trei spectacole de teatru educațional, bazate pe texte selectate în urma unui concurs adresat tinerilor dramaturgi. Spectacolele sunt realizate de echipe compuse din profesioniști sub 35 de ani, dublate de asistenți voluntari, elevi de liceu. Astfel, aceștia pot urmări toate etapele producerii unui spectacol, de la idee la premieră.

„Era foarte interesant că după primele lecturi și discuții cu asistenții liceeni, textul câștiga pentru că tu chiar dacă ai 25 de ani și scrii un text despre liceeni, tot nu mai ești la curent cu limbajul, temele și preocupările lor.”

Fiind un teatru județean, Teatrul Tineretului se adresează atât publicului din oraș, cât și celui din localitățile învecinate. Spectacolele marca #SafeSpoTT sunt reprezentate atât în Piatra-Neamț, cât și în Roman și Târgu Neamț.

Gianina crede în comunitate și consideră că rolul teatrului este să ajungă la cât mai mulți oameni, indiferent de mediul din care provin. În 2019 a demarat proiectul LansaTT, care își propune să realizeze educație culturală în mediul rural și să creeze obișnuința mersului la teatru. Împreună cu sociologul Valer Simion Cosma, Vlad Socea – consultant artistic TT și actorii Andrei Merchea, Dragoș Ionescu și Paul Ovidiu Cosovanu, a desfășurat o serie de întâlniri creative cu peste 120 de elevi din satele din județul Neamț.

,,Am găsit niște copii super tari, care își doresc să aibă acces la cultură. Pe de o parte, m-am bucurat foarte mult pentru că am avut reacții și de la profesori. De exemplu, copii foarte interiorizați, care după un atelier comunicau foarte bine și profesorii erau mirați. Sau elevul «rău» al clasei despre care profesorul spunea «dacă vreți pe ăsta îl scot», era unul dintre cei mai tari la atelier.

Pe de altă parte, a fost trist pentru că asemenea oferte vin foarte rar, ar trebui să existe un plan național de susținere al unor inițiative de genul acesta. Fiecare teatru ar putea să facă asta pentru că este un mediu unde oamenii chiar își doresc și se simțea lipsa acestui tip de comunicare prin artă, de educație artistică, dar și civică.”

Una dintre actrițele care lucrează cu copiii mici, la grădiniță, este Cătălina Bălălău. Ea este din Pitești și a venit în trupa teatrului când era în al doilea an de master la UNATC. Consideră proiectele de la TT sunt o provocare și o mare bucurie. A lucrat și cu tineri din orfelinate și ne povestește că s-a emoționat, văzând cum aceștia pășeau timid pentru prima dată într-o sală de teatru. Își amintește, zâmbind, cum i-a întrebat o dată pe copii:

,V-ați dori să aveți super-puterea de a auzi ce gândesc oamenii mari?”, iar unul dintre copii a răspuns:

 ,,Abia pot să-mi aud gândurile mele, dar pe ale celorlalți!”.

A doua zi în Piatra Neamț se scurge rapid, în plimbări prin oraș și discuții cu cei din echipa teatrului. Un alt membru al trupei cu care am avut ocazia să discutăm este Florin Hrițcu. El este din Botoșani și după liceu a plecat la București ca să studieze actoria la UNATC. După facultate, a lucrat o perioadă în mediul independent, având colaborări cu mai multe teatre din București.

Ne spune totuși,  fără nici un fel de rezervă, că a avut job-uri în multe alte domenii, care îi asigurau un venit mult mai mare: a lucrat în animație pentru copii sau la o sală de fitness. Deși nu era împlinit, aproape renunțase la ideea de a face teatru. Regizorul Bobi Pricop este cel care l-a adus în trupa Teatrului Tineretului, din care face parte acum.

,,Este prima întâlnire pe care am avut-o eu cu noțiunea de trupă de teatru de stat. Când am terminat am lucrat în București și la ACT, am avut colaborări și la Odeon, la Nottara, dar îmi doream experiența de teatru cu culise, cu oamenii din spate, mașiniști… tot tacâmul. Eu la București am lucrat în spectacole independente. Cred că o trupă de teatru se menține unită dacă reușesc destui oameni să își lase orgoliile artistice și personale la o parte la lucru”, spune Florin.

Se înnopta și începea să fie răcoare când ne-am ocupat locurile la spectacolul ,,Va urma. Pe Planeta Oglindă.”, regizat de Gianina Cărbunariu.

În weekend, Piața Ștefan cel Mare devine pietonală. În fața teatrului se află o zonă delimitată, cu scaune pentru public. Se joacă afară, la balcoanele teatrului și în fața acestuia. Întunericul este esențial, pentru că o parte importantă din spectacol este video-maparea pe fațada clădirii.

Este ora 21.55 și toate scaunele s-au ocupat. Noi, spectatorii, primim și în această seară câte o pereche de căști. Însă nu suntem singurii care vor lua parte la experiența spectacolului.

În jurul nostru, în afara benzii de delimitare, s-au adunat grupuri de tineri sau părinți cu copii care vor și ei să vadă spectacolul . Pus în scenă astfel, spectacol are un impact diferit asupra spectatorilor: unul cu poveste și context pentru cei care pot auzi vocile actorilor în căști și un al doilea pentru cei din exterior, care au parte de o experiență vizuală și muzicală.

Pe scurt, spectacolul se rezumă la o întrebare: „Cum ar fi ca toate speciile care au dispărut de pe Pământ să-și găsească locul pe altă planetă?”. Ideea i-a venit Gianinei în pandemie, context în care teatrul părea să devină una dintre aceste specii pe cale de dispariție. Spectacolul acesta își propune, în primul rând, să vindece:

,,Simțeam nevoia să ne întoarcem în stradă, să ieșim cu acest spectacol. În momentele grele eu cred că artiștii trebuie să se deschidă foarte mult spre comunități. Cred că este și o chestiune de vindecare a unor răni sociale, suntem răniți cu toții.”

„Va urma. Pe Planeta Oglindă” ne-a pus zâmbetul pe buze prin ingeniozitate și joacă. Include un monolog din Cehov și referințe la filmele lui Stanley Kubrick. Momentul de hip-hop de la final e inspirat din muzica lui Macanache și poate fi auzit și de cei care nu au căști.

A fost interesant să observăm cum la unele părți râdeau copiii, iar la altele adulții, sau să ne scoatem căștile și să vedem cum este spectacolul pentru cei care nu aveau căști. Însă, pe lângă latura comică, spectacolul trage un semnal de alarmă legat de natura umană, care se rezumă în replica „Nu este o glumă. Este o planetă.”

În cele două zile petrecute la Piatra Neamț am putut observa ce rol poate îndeplini un teatru în viața unui oraș, atunci când acesta își propune să fie relevant pentru publicul său și să-l reprezinte. Pentru a reuși, e nevoie de deschidere, de dorință de dialog și de curaj.

Uneori, atunci când faci lucrurile altfel, te poți trezi cu reacții negative neașteptate, și în cel mai rău caz, nefondate. Așa s-a întâmplat în noiembrie 2020, când spectacolul ,,98% Decizia corectă”, regizat de Elena Morar și produs în cadrul #SafeSpoTT, a atras critici din partea presei și scenei politice locale pentru că aborda deschis o temă sensibilă pentru societatea românească – adolescentele aflate în situația de a deveni mame.

Astfel de situații ne dau ocazia să realizăm că teatrul și artele performative devin poate și mai relevante atunci când depășesc funcția de divertisment și deschid, fie că ne place sau nu, subiecte tabu, inconfortabile, în jurul cărora gravitează incertitudini.

Într-o lume în care suntem din ce în ce mai obișnuiți ca dorințele noastre să fie împlinite, e important ca arta să-și păstreze libertatea de a nu fi mereu pe plac:

,,În artă nu e ca în business, în sensul că nu există o cerere. Arta creează cererea. Dacă era după comunități, nu exista nici Brâncuși, nu exista niciun artist. Pentru că artiștii nu vin să împlinească un orizont de așteptare, deci nu e business. Sigur că trebuie să existe un dialog.

De exemplu, noi după fiecare premieră și în festival, avem discuții cu publicul, dar nu pentru că vrem să împlinim un orizont de așteptare, ci pentru că vrem să îi provocăm, și da, vrem să oferim și teme care să îi intereseze. Dar dincolo de asta, libertatea artistică este primordială.” – Gianina Cărbunariu.