Totuși, chiar și în România există o bulă miraculoasă a iubitorilor de lectură, cei pe care îi vedem formând cozi la târgurile de carte sau în librării, oameni pentru care cititul este o componentă esențială a vieții lor.

În special pentru acest public am rugat mai mulți scriitori români să ne facă o recomandare de carte, fiind convinși că titlurile de mai jos îi vor inspira pe cititorii Cultura la dubă pentru următoarele achiziții de cărți.

Răspunsurile primite de la autori sunt cu atât mai încărcate cu speranță cu cât în urmă cu două luni, într-un demers asemănător, de Ziua Lecturii, am publicat recomandările politicienilor români.

Diferențele sunt, bineînțeles, uriașe.

***

Lavinia Braniște – “Copiii ecosistemului”, de Ilinca Mănescu, Editura Nemira, 2021

„Pentru că este un roman proaspăt și atipic, scris inteligent și cu o mână sigură (deși e o carte de debut), despre lumină și întuneric, de la concret până la abstract. Și pentru că te face curios, iar apoi te pune pe gânduri.”

Lavinia Braniște este autoarea a trei romane: “Interior zero”, “Sonia ridică mâna” (Premiat cu Premiul Sofia Nădejde) și, cel mai recent, “Mă găsești când vrei”. Scrie, de asemenea, cărți pentru copii.

Radu Paraschivescu – “Două singurătăţi. Despre roman în America Latină”, de Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez, Editura Humanitas Fiction, 2022

“Cartea este un dialog plin de miez pe care-l poartă, în faţa unei săli ticsite de la Universitatea Naţională de Inginerie din Lima, Mario Vargas Llosa şi Gabriel Garcia Marquez.

E un dialog în două părţi, purtat pe 5 şi 7 septembrie 1967. Discuţia e densă, doldora de idei, nelinişti şi frământări. Vargas Llosa are postura gazdei (suntem în Peru) şi e cel care pune întrebări şi lansează teme de discuţie.

Garcia Marquez este vedeta, în ciuda reticenţei lui de a vorbi în public.

Cei doi discută despre boomul romanului latinoamerican, despre valorificarea tradiţiei costumbriste, despre realitate, irealitate şi realismul magic, despre influenţa lui Faulkner, despre atitudinea faţă de scrisul lui Borges, despre angajare şi viziune, plus o sumedenie de alte subiecte.

Garcia Marquez înduioşează când e întrebat de ce scrie şi la ce e bun scriitorul: “Scriu pentru ca prietenii mei să mă iubească mai mult”.

Dialogul este încadrat de impresii, amintiri, mărturii, interviuri şi fotografii de la eveniment. “Două singurătăţi” este o discuţie despre carte şi mecanismele ei lăuntrice, numai bună de citit de Ziua Internaţională a Cărţii.”

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist, traducător și senior editor la Editura Humanitas. A publicat 27 de volume, cărțile sale fiind an de an în topul celor mai vândute titluri ale autorilor români. Printre acestea se numără “Fanionul roșu”, premiată în 2005 cu Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului, „Cu inima smulsă din piept” (2008), „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” (2012), „Orice om îi este teamă” (2018) sau „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)” (2022).

În 2020 a fost decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, iar în noiembrie 2021 scriitorul a returnat medalia Administrației Prezidențiale, spunând că președintele care a girat coaliția PSD – PNL nu îl mai reprezintă.

Andreea Răsuceanu – “Fizica tristeții“, de Gheorghi Gospodinov, Editura Pandora M, 2021

„Imaginea Minotaurului este cea în jurul căreia se construiește cartea lui Gheorghi Gospodinov, un Minotaur care nu e nici pe departe fiara bine-cunoscută din mitologia greacă.

E un băiat însingurat, captiv într-un labirint întunecos de care se teme. Obsesia recuperării timpului consumat, arhivat în forme nebănuite – în texte, fotografii, în case, pe străzi, în imaginație sau în memoria celuilalt -, se conjugă în romanul lui Gospodinov cu cea a conservării identității.

Moartea nu e înainte, ci întotdeauna înapoi, spune naratorul, în timpul care a fost trăit, golit de sensuri, în cele din urmă uitat, deci pierdut pentru totdeauna.

Cum ne putem salva, împreună cu Minotaurul care trăiește în fiecare din noi? Povestind, rememorând, recuperându-ne trecutul, atunci nici măcar uitarea sau moartea nu mai contează. Romanul lui Gospodinov te urmărește zile în șir după ce l-ai închis, te obligă să nu-l uiți.” 

Andreea Răsuceanu este scriitoare, traducătoare și critic literar. Coordonează colecția de literatură română contemporană a Editurii Humanitas. Este interesată de memoria orașelor și relațiile oamenilor cu locurile. Recent a coordonat volumul “Cartea orașelor”.

Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără “O formă de viață necunoscută”, nominalizată, printre altele, la Premiile „Sofia Nădejde”, Gala Premiilor Radio România Cultural sau Premiile Observator cultural.

“O formă de viață necunoscută” a luat Premiul Revistei Ateneu și Premiul Scriitorul lunii ianuarie, iar romanul “Vântul, duhul, suflarea”, Premiul pentru proz[ al Uniunii Scriitorilor din România.

Dan Coman – “Urmele încercării“, de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Charmides, 2021

„Poezie. Pentru că poezia își face și de data asta efectul: disciplinează și entuziasmează, reface structura de susținere a realității, pune visele în ordine, reactivează plăcerea. Pentru că până și atunci când poezia e “o inimă mică și nefolosită ca un stick de memorie învechit”, o carte de poezie poate acoperi lumina violentă a ecranelor care ne împing cu tot mai mare viteză spre viitor.”

Dan Coman a debutat cu volumul de poezie “Anul cîrtiţei galbene” (Timpul, 2003), urmat de “Ghinga” (Vinea, 2005), “Dicţionarul Mara” (Cartier, 2009) şi “Insectarul Coman” (Charmides, 2017), volum care a primit Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural și Premiul Cartea de poezie a anului 2017 la Gala tinerilor scriitori.

A scris în paralel și proză: “Irezistibil” (Cartea Românească, 2010), “Parohia” (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017), “Căsnicie” (Polirom, 2015, 2016) şi “Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019), precum și cărți pentru copii.

Miruna Vlada – “Un secol de poezie română scrisă de femei. 1918 – 1944. Vol.3”, de Alina Purcaru, Paula Erizanu, Editura Cartier 2022

“Volumul care completează tripticul unui întreg secol de poezie scrisă de femei, pe care l-au propus Paula Erizanu și Alina Purcaru, e cel mai spectaculos dintre toate.

Chiar cred că nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă a iubitorilor de literatură. Este o încercare reușită de recuperare a perioadei interbelice și a unor voci unice, foarte puțin cunoscută publicului.

În România chiar avem mult de recuperat din literatura valoroasă scrisă de femei! Pe lângă poetele mai vizibile (deși nu suficient creditate la adevarata lor valoare) precum Elena Farago sau Otilia Cazimir, volumul conține o serie de surprize absolute – poete de o forță și actualitate admirabile, obscurizate în majoritatea istoriilor literare clasice.

Cele 25 de poete din acest volum au stiluri diferite și biografii deopotrivă de fascinante. dar poemele lor reușesc să ne arate și alte nuanțe ale conștiințelor vii din interbelic. O recomand din toată inima! E o lectură savuroasă!”

Miruna Vlada s-a remarcat ca poetă încă de la 18 ani, cu primul său volum – Poemextrauterine. A doua sa carte a fost publicată în 2007 – “Pauza dintre vene”.

A fost premiată de Asociația Scriitorilor din București și inclusă în mai multe antologii ale celor mai importanți tineri poeți români. În 2014 a fost premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural pentru volumul “Bosnia.Partaj”, considerat cea mai bună carte de poezie a anului.

Raluca Nagy – “H2X” de Daniela Hendea, Editura frACTalia, 2021

“Am să recomand o autoare de literatură română, iar poezia mi se pare, în cazul meu, mai nepărtinitoare decât proza. Sunt atâtea poete foarte bune în România, atâtea volume recente excelente…

Cu toate astea, l-am ales pe al Danielei în primul rând pentru că m-a uluit din toate punctele de vedere, începând de la titlu și continuând cu structura, temele de care m-am „izbit” frontal, forma bilingvă.

Ne-a spus Eli Bădică (editoarea cu care lucrez și coordonatoarea colecției n’autor de la Editura Nemira) odată că avem o viziune artistică asemănătoare, dintr-una într-alta am ajuns la „vizuină” artistică, și a rămas asta un inside joke.

Am avut și un parcurs al publicării destul de asemănător până acum și locuim amândouă în străinătate de mulți ani. Una peste alta, e o mare bucurie și onoare să pot avea atâtea lucruri în comun cu o poetă excepțională ca Daniela. Sper ca proza mea să ajungă la fel de bună ca poezia ei.

Și primul volum al Danielei, „Acordor de teremin”, publicat la aceeași editură în 2018, m-a lăsat mută de uimire și admirație.”

Raluca Nagy este de profesie antropolog. În același timp, e autoarea a două romane, “Un cal într-o mare de lebede” (Premiul pentru debut la Premiile „Sofia Nădejde” și Observator cultural) și “Teo de la 16 la 18”, nominalizat acum la Premiile Observator cultural și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură.

Tudor Ganea – “Lynch on Lynch”, de David Lynch, Editura Faber & Faber, 2005

„Pentru felul simplu, modest și nepretențios în care Lynch vorbește despre filme, vise și artă, dar mai ales pentru divulgarea metodei sale de a improviza în jurul virajelor onirice, fără să știe unde îl va duce gaura de iepure atâta timp cât găsește acolo emoție brută, neprelucrată.

În locul echilibristicii și prestidigitației exersate, Lynch preferă să se arunce în gol, fără plasă de siguranță. Și îl ador pentru asta.”

Tudor Ganea este de profesie arhitect. În 2016 a debutat în literatură cu “Cazemata”, (Premiul „Tînărul prozator al anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; premiul pentru debut al revistei Observator cultural, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor pentru debut).

Au urmat “Miere” (Premiul „Tînărul prozator al anului 2017”) și Porci (lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019).Cea mai recentă carte: “Cântecul păsării de plajă” a fost nominalizată de curând la Premiile Radio România Cultural și Premiile Observator cultural (ambele la categoria Proză).

The post 7 recomandări de carte de la 7 scriitori români appeared first on Cultura la dubă.

Potrivit Asociației Bibliotecarilor din Ucraina, printre instituțiile culturale prinse în încleștarea trupelor se numără și o serie de biblioteci din Kiev, Charnikiv, Sumy sau din regiunea Lugansk. Multe librării au fost și ele lăsate în urmă când proprietarii lor s-au refugiat.

Între timp, cele rămase în picioare au devenit adăpost pentru oamenii plecați din calea bombelor sau puncte de coordonare pentru voluntari. Încă se citește între pereții lor, copiii încă ascultă povești. Dar e greu de imaginat că vor fi liniștite prea curând.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, facem însă un pas înapoi în istoria recentă și căutăm exemple care ne arată că, din molozul lăsat în urmă de războaie, cultura și frumosul pot renaște – atât timp cât în jurul lor se adună comunități.

***
Biblioteca Universității din Mosul (Irak) 

În 2014, Biblioteca Universității din Mosul a fost bombardată de militanți ai Statului Islamic, care încercau să preia controlul asupra orașului. Cel puțin nouă rachete au lovit clădirea, transformând-o într-un morman de praf și fiare contorsionate.

Sub bătaia lor, aproximativ 85% din colecția bibliotecii – a doua cea mai mare din țară – s-a pierdut. Între 8.000 și 10.000 de cărți și manuscrise au fost complet distruse. Lor li s-au adăugat alte câteva mii de cărți de drept, sociologie, filosofie sau literatură arse intenționat în restul orașului.

Teroriștii Statului Islamic erau angajați atunci în ceea ce UNESCO avea să numească o „distrugere sistematică a patrimoniului”, menită să „elimine diversitatea culturală” care alcătuia esența statului irakian. 

Un apel lansat de bloggerul Mosul Eye (care și-a dezvăluit ulterior identitatea de istoric) a făcut însă ca peste 50 de studenți și absolvenți ai Universității din Mosul să se adune la locul dezastrului și să salveze ce mai putea fi salvat din cenușă. Zile la rândul au scos la suprafață mii de volume, cu toate că în vestul orașului războiul continua. 

Printre ruine a avut loc chiar și un festival de artă, The Mosul Eye Festival, la care au fost expuse fotografii și artiștii locali au cântat muzică live, vrând să atragă atenția asupra situației în care se afla instituția.

Într-un sfârșit, în luna februarie a acestui an, biblioteca și-a redeschis porțile. Ajutorul venit din partea Programului de Dezvoltare al Națiunilor Unite, donațiile de carte din întreaga lume, dar mai ales determinarea comunității locale i-au permis să redevină un „far al cunoașterii” care se mândrește chiar și cu un nou slogan: „Cuvântul imposibil nu există în dicționarul nostru”. 

Librăria Samir Mansour (Fâșia Gaza)

Tot luna februarie a anului 2022 a adus și redeschiderea uneia dintre cele mai mari librării din Fâșia Gaza, Samir Mansour Bookshop. Timp de mai bine de două decenii, aceasta fusese un punct important de întâlnire pentru intelectuali, studenți și elevi, fiind recunoscută inclusiv pentru faptul că avea cea mai mare colecție de cărți în limba engleză din regiune. 

Pe 18 mai 2021, însă, a fost puternic lovită de rachete lansate de trupele israeliene în cadrul celui mai recent război israeliano-palestinian. Cele 100.000 de cărți de pe rafturi și, odată cu ele, amintirile strânse de fondatorul librăriei, Samir Mansour, s-au împrăștiat pe străzi.

Potrivit The Guardian, forțele israeliene au spus atunci că librăria nu ar fi reprezentat o țintă, dar că în clădirea care o adăpostea ar fi fost produse arme pentru gruparea Hamas. Pagubele s-au ridicat la circa 700.000 de dolari. „Atunci am înțeles sensul cuvântului durere, ce înseamnă să pierzi tot ce ai iubit”, a declarat Samir Mansour pentru Al Jazeera. 

În ajutor i-au sărit câțiva activiști, care au lansat o campanie online de strângere de fonduri. Mii de oameni au răspuns inițiativei donând mai bine de 250.000 de dolari, și 100.000 de volume, strânse din Egipt până în Marea Britanie, și-au croit drum către Fâșia Gaza. „Nu m-am așteptat la o asemenea susținere. A fost ceva dincolo de imaginația mea și mai mult decât minunat”, a răspuns Mansour.

Noul sediu al librăriei sale, inaugurat la doar nouă luni de la bombardament, are acum două etaje și se întinde pe 1.000 de metri pătrați. E un spațiu luminos, divers, în care cititori de toate vârstele sunt așteptați să bea un ceai și să răsfoiască pagini de poveste. 

Biblioteca Națională din Sarajevo (Bosnia și Herțegovina)

Biblioteca Națională a Bosniei și Herțegovinei a ars în noaptea dintre 25 și 26 august 1992. Orașul în care se afla, Sarajevo, era sub asediu de aproape cinci luni – și urma să mai fie pentru mai bine de trei ani, în cadrul unui război violent, care a contribuit la destrămarea Iugoslaviei. 

Forțele adverse pro-sârbe trăseseră asupra caselor. Nu ar fi avut niciun motiv să transforme și biblioteca în țintă, pentru că aceasta nu servea niciun scop militar, dar, chiar și așa, au îndreptat tunurile asupra ei și i-au dat foc. 

În câteva ore, din clădirea inaugurată în 1896, care fusese martora izbucnirii Primului Război Mondial (arhiducele austriac Franz Ferdinand tocmai plecase de la o recepție organizată în incinta ei când a fost asasinat), au mai rămas doar zidurile exterioare. Arabescurile sale impresionante au ars.

Circa două milioane de cărți, manuscrise și documente vechi, unele din Imperiul Otoman sau cel Austro-Ungar, s-au făcut scrum. 80% din întreaga colecție. Iar bosniacii au simțit că istoria le este atacată, că însăși conviețuirea pașnică dintre musulmani, evrei și creștini e pusă sub semnul întrebării.

La scurt timp după incendiu, violoncelistul Vedran Smailović, care începuse să cânte „Adagio în G Minor” printre ruinele din Sarajevo, a cântat și în clădirea distrusă a bibliotecii. Era în egală măsură un gest de sfidare față de trupele care continuau să tragă și un îndemn la pace, la frumos.

A fost nevoie de 22 de ani și o investiție de circa 18 milioane de euro pentru ca Biblioteca Națională a Bosniei și Herțegovinei să fie refăcută așa cum era descrisă în documentele originale. În primăvara lui 2014, ea și-a primit din nou cititorii, găzduind și biblioteci universitare, și un muzeu dedicat propriei istorii. 

***

Când bombardamentele din Ucraina vor înceta, unele muzee, teatre, biblioteci sau librării se vor dovedi a fi pierdute pentru totdeauna. Altele vor avea nevoie de ani întregi de muncă pentru a-și redeschide porțile. Dar o vor face. Istoria ne oferă atâtea exemple.

The post După război, cărțile rămân appeared first on Cultura la dubă.