S-au născut și au crescut în micuțul sat moldovenesc Zece Prăjini, au muncit la câmp și au îngrijit animalele, însă muzica le-a schimbat în profunzime existența. 12 muzicieni alcătuiesc Fanfara Ciocârlia, una dintre cele mai cunoscute formații românești peste hotare, din Germania până în Japonia și America.

Povestea lor, reflectată în mari publicații străine, precum The New York Times sau The Guardian, este, însă, mai puțin cunoscută în România.

De altfel, deși au cântat pe mari scene ale lumii, alături de orchestre sau muzicieni celebri, membrii Fanfarei Ciocârlia trăiesc regretul că țara lor nu îi apreciază așa tare precum sunt apreciați peste hotare.

Totuși, tocmai au deschis festivalul Jazz in The Park de la Cluj, premiat în 2019 cu titlul de cel mai bun festival de mici dimensiuni din Europa.

Acolo i-am întâlnit și noi și am stat de vorbă cu doi dintre ei, legendarii “Cimai” și Oprică Ivancea, precum și cu omul care i-a descoperit și le-a schimbat destinele, germanul Henry Ernst, managerul trupei de la înființare și până azi.

“La Zece Păjini, noi suntem la o interferență de 3 județe: Vaslui, Iași și Neamț. Înainte de ‘90, părinții noștri munceau la fabrici, făceau naveta cu trenul, cum se făcea pe vremea lui Ceaușescu.

Pe lângă asta, erau și oameni gospodari. Aveau grijă de pământ, de animale. Și noi am stat cu vaca, am cosit, ne ajutam părinții. Dar în afară de munca asta, duminica erau evenimente, iar noi cântam la ele, la nunți, botezuri. Pe noi, copiii, au început să ne ia de la 13-14 ani să cântăm cu ei.

De suflat în instrumente am început pe la 6-7 ani, le aveam în casă, le vedeam la tata.”

Așa își începe povestea Oprică Ivancea, saxofonist și clarinetist, fiul fondatorului Fanfarei Ciocârlia, Ioan Ivancea, decedat în 2005. Oprică, alături de 2 frați, Daniel și Laurențiu, au călcat pe urmele tatălui și ale unchilor, într-un sat în care 98% dintre bărbați fac muzică.

„Tata era trompetist, eu am început să cânt la trompetă. Nea Ion (Ioan Ivancea) era clarinetist, Oprică cântă la clarinet și saxofon. Fiecare învăța instrumentul pe care îl avea în casă.”, spune Cimai (Costică Trifan), trompetist și vocea principală a formației.

Oprică: „Dar sunt și cazuri diferite. Am frate care cântă la alt instrument, el a văzut la un unchi. Așa am învățat toți, după ureche, de la bunici și părinți.”

Într-o zi din vara anului 1996, primul străin care a poposit vreodată în satul Zece Prăjini, avea să le schimbe viața. Germanul Henry Ernst, un inginer de sunet îndrăgostit de România și de muzică, a ajuns în bătătura casei lui Ioan Ivancea și a descoperit un univers fascinant, uitat de lume.

“Am ajuns la Zece Prăjini fiindcă am vorbit cu un țăran și i-am zis că sunt curios să descopăr muzică de suflători, pentru propria pasiune, nu aveam niciun plan.

Am ajuns în curte la un moșneag din Zece Prăjini și când i-am zis ce caut, în 10 minute s-au strâns oamenii fugind, venind să vadă primul străin care a ajuns în satul lor, ca și cum ar fi văzut un extraterestru.

Henry Ernst, managerul Fanfarei Ciocârlia

Iar ce au cântat a fost ceva neașteptat. Eu credeam că urmează să ascult o polka sau un vals, ceva super plictisitor din copilăria mea. Dar muzica pe care au cântat-o ei pur și simplu mi-a tăiat respirația. Erau țărani fără dinți și au arătat o capacitate de a cânta muzică la un nivel uluitor. De la intenția de a sta o oră, am ajuns să stau 3 luni acolo, să fac înregistrări.

În acest timp frumos petrecut acolo, mi-a venit ideea unei forme de răsplată și le-am zis: „Știți ceva, pentru aceste 3 luni frumoase pe care mi le-ați dăruit, eu vreau să vă fac un cadou, să vă duc eu pe voi în Germania și să vă organizez niște concerte.

Nu am mai făcut asta, nu știu cum se face, dar sunt convins că dacă mie îmi place atât de mult, vor fi mii de oameni care vor simți același lucru. După o lună m-am întors și le-am zis să își facă pașapoarte.”, ne povestește Henry chiar în limba română.

S-au pus de acord asupra unui nume și au plecat astfel în Germania, pentru primele lor concerte.

„Fanfara nu e un cuvânt obișnuit în străinătate. Așa că am zis Fanfare. Iar Ciocârlia a fost propunerea formației.”

După aventura în Germania, Fanfare Ciocârlia a primit prima propunere de cânta la nivel profesionist, din partea studioului Westdeutscher Rundfunk (WDR). Iar un an mai târziu, a înregistrat albumul de debut Radio Pașcani la Electrecord, distribuit apoi în Germania, unde s-a bucurat de un mare success.

Cuceriți de ritmul inedit al fanfarei, peste 150.000 de străini au cumpărat la vremea respectivă albumul. 25 de ani mai târziu, Fanfare Ciocârlia se mândrește cu peste 2000 de concerte în 70 de țări și 8 albume lansate. Iar anul acesta a pregătit al 9-lea album. Omul din spatele muzicienilor, Henry Ernst, încearcă să explice succesul relației lor.

„Le-am zis: „mă iertați, dar eu gândesc ca un neamț, țin foarte mult la disciplină, așa ca vă rog să urmați disciplina mea, iar eu vă promit că o să am inima deschisă, să înțeleg cum gândiți voi.” Și astfel, totdeauna baza noastră a fost un compromis, compromisul ne-a făcut să rezistăm împreună în tot acest timp, să ajungem ce am ajuns.”

Fanfara Ciocârlia a cântat în 2012 la Concertul Premiului Nobel pentru Pace, organizat în fiecare an la Oslo, în onorea laureatului Premiului Nobel pentru Pace. Concertul, transmis în peste 100 de țări și cu o audiență de peste 300 de milioane de telespectatori, a fost complet ignorat de români, spun artiștii.

Actrița americană Sarah Jessica Parker i-a prezentat atunci pe scenă. În aceeași seară au mai cântat Kylie Minogue, Seal sau Jennifer Hudson.

Oprică Ivancea: „Să fim pe aceeași scenă cu vedete de la Hollywood, pe care le știam de la televizor, pentru noi a fost un mare moment de mândrie. Dar am fost puțin dezamăgit că nicio televiziune din România, niciun ziarist nu a scris despre acest moment, noi eram acolo și reprezentam România pe scena Premiilor Nobel.

Costică Trifan: Meritam asta!

Oprică Ivancea: Da, chiar meritam.

Henry Ernst: În România ajunge orice rahat la televiziune, dar când se întâmplă ceva nobil cu niște romi, nu auzi nimic.”

De-a lungul existenței, fanfara și-a schimbat și dezvoltat stilul, având influențe atât din muzica lăutărească țigănească, din folclorul românesc, cât și din jazz, blues sau muzică balcanică. Cunoscuți ca suflători, muzicienii s-au adaptat vremurilor și au avut colaborări inedite, de succes.

Una dintre cele mai cunoscute colaborări este cu chitaristul canadian Adrian Raso, alături de care au înregistrat albumul Devil’s Tale și au susținut un concert la Festivalul de Jazz de la Montreal, la aceeași ediție la care a urcat pe scenă și Ray Charles.

“Am introdus în fanfară percuție și saxofon, ceea ce nu era înainte. Ne-am adaptat, am evoluat, am făcut mixaje, am ieșit în afară și a trebuit să cântăm și altceva în afară de sârbă, horă și bătută.”

Oprică Ivancea, saxofonist și clarinetist al Fanfarei Ciorcârlia

“Având de toate în repertoriu, poți să cânți și la festivaluri de jazz și la muzică clasică și la punk. Și asta ni s-a întâmplat.”, spune Oprică.

La Cluj, unde i-am și întâlnit, muzicienii au cântat în deschiderea festivalului Jazz in The Park, unde au fost invitați pentru a două oară, după ce publicul a fost încântat de prestația lor acum câțiva ani.

Prin muzică, Fanfare Ciocârlia nu a adus doar bucurie publicului, ci a influențat de-a lungul timpului și percepția lumii întregi despre romi.

Oprică: „Pentru noi, cuvântul rom a apărut după ‘90.

Noi nu spunem despre noi că suntem romi, noi suntem țigani și ne mândrim cu asta, nu considerăm că e o jignire să fim numiți țigani.

Sigur, „țigan”poate fi considerat o jignire într-un anumit context, dacă mă duc undeva și mi se spune „băi, țigane!”. Depinde de formula de adresare, de discuție. Dar, de regulă, noi folosim cuvântul țigan.”

Cel mai tânăr membru al formației are acum 32 de ani, iar cel mai vârstnic 74 de ani. Cei 12 muzicieni locuiesc la Iași, Roman sau în satul Zece Prăjini, unde încearcă să transmită pasiunea pentru muzică și viitoarelor generații de bărbați. Femeile, în schimb, conform principiilor comunității lor, au fost mulți ani ținute departe de muzică.

Oprică: „Încă mai sunt copii interesați, dar nu în măsura în care eram noi. Cred că peste tot, în toate comunitățile de țigani muzicanți, nu mai e ca înainte. E mai multă informație, au apărut atâtea tehnologii.

-Dar nu se zice că aveți muzica și pasiunea în sânge?

Cimai: „Ba da, eu am doi copii muzicanți, au învățat și ei.”

Oprică: „Eu am fete, iar ele nu au mers către ramura asta. Am o nepoțică la pian, dar fetele mele au studiat altceva, Relații Publice și Limbi Străine. Am avut un ban să ne mutăm de la țară la oraș, să ne dăm copiii la școli.

Iar la noi fetele nu prea mergeau către muzică. Era o mentalitate altfel, dacă o femeie era solistă cu niște muzicanți, era privită altfel, mă înțelegeți. Fiindcă în grupuri sunt numai bărbați și să fie o femeie printre bărbați, nu era văzută bine. Asta era în comunitatea noastră.

-Și Maria Tănase cum s-a bucurat de succes cântând cu lăutari?

Asta era tradiția la noi în sat. În alte comunități nu era o problemă.”

„Noi am fost mai conservatori. Femeile la noi au fost casnice și atât.”

Costică Trifan, trompetistul și vocea principală a Fanfarei Ciorcârlia

Spre deosebire de maneliști, muzicienii Fanfarei Ciocârlia nu se pot lăuda cu o situație financiară strălucitoare. În ciuda succesului internațional, spun că duc o viață normală, fără cheltuieli excesive. De altfel, pentru a înregistra ultimul lor album, au făcut o chetă publică, fiind și ei afectați de criza financiară, la fel ca cei mai mulți artiști independenți.

Cu toate astea, nu au vrut vreodată să părăsească România în încercarea de a câștiga mai mulți bani, așa cum au făcut-o mulți vecini din satul natal.

Oprică: „În Zece Prăjini mai sunt cam 400 de locuitori.

Mulți au plecat în străinătate. Cei care au rămas fac muzică sau agricultură, unii mai au serviciu, dar puțini, că fabricile s-au închis. Satul e susținut de diaspora, oamenii din afară mai trimit bani acasă, la părinți.

Eu mi-am cumpărat un apartament la oraș, să nu mai stau la țară, am făcut-o pentru copii. Am o mașină normală. Și cam atât. Am câștigat cât să avem o viață confortabilă, fără ceva ieșit din comun.”

În 2006, Fanfare Ciocârlia a câștigat World Music Award pentru Europa, acordat de BBC Radio 3. Pe scenă, Oprică Ivancea a dedicat premiul romilor din toată lumea.

“Sperăm ca măcar copiii noștri să prindă o viață mai bună în România. Noi, de exemplu, în 10 Prăjini încă n-avem asfalt. Se face proiect să se tragă apă acum, să sperăm că o să mai evolueze lucrurile.”

Deloc conflictuali, muzicienii se feresc să critice în vreun fel statul român și acceptă neregulile din țară noastră ca pe o stare de fapt. În schimb, managerul lor critică direct autoritățile române pentru indiferența cu care au tratat formația.

„Zeci de mii de oameni, nu exagerez, din Japonia, India, America, Elveția, Germania, au venit în România datorită muzicii lor, să descopere țara lor. Și dacă 10.000 de oameni au lăsat câte o mie de dolari aici, ajungem la milioane de dolari aduși în România datorită lor.

Ei au reușit să schimbe percepția a milioane de oameni despre România. Ei au pus România pe harta unor oameni care nu știau pe ce continent se află România. Au avut zeci de turnee în America.

Iar când noi am căutat sprijin la Ministerul Culturii din România, nici nu am trecut mai departe de secretară. Tonul cu care eram primiți era: noi nu promovăm țigani.

În istorie, artiști foarte talentați din România, precum și oameni de știință, au fost nevoiți să părăsească țara pentru a deveni cunoscuți în afară și abia apoi s-a auzit în România de ei. E bizar și absurd.”, spune Henry Ernst.

Fanfare Ciocârlia se pregătește să lanseze noul album chiar în această lună. Apoi, dacă pandemia nu le va da din nou planurile peste cap, intenționează să facă un nou turneu prin întreaga lume, începând cu luna ianuarie 2022.

The post Fanfara Ciocârlia: “Am plecat din România doar ca să cântăm și mereu ne-am întors acasă. În satul nostru, Zece Prăjini, noi încă nu avem asfalt.” appeared first on Cultura la dubă.