“Nu voiam nici măcar dreptate pentru tot răul făcut, mi-am dorit un singur lucru: Să mă lase în pace! Să pot să trăiesc normal. Mi se părea un vis să poți să trăiești normal.”

Anka Levana este actriță a Teatrului Evreiesc din București, fiică, soră, prietenă, soție și, de 5 ani încoace, o fericită mamă. Era acasă cu copilul său în ziua în care o știre i-a tulburat liniștea interioară – “Felix Alexa a fost angajat la Teatrul Național București”.

A fost reîntoarcerea emoțională într-un trecut sumbru, de care credea că a scăpat.

“I-am pus hainele în doi saci, pe care i-am lăsat în ghereta portarului din fața Teatrului Național. <Astea sunt pentru Felix Alexa>”.  Deși au trecut 15 ani de când s-a despărțit de Felix Alexa, își amintește urmăririle din noapte, amenințările, ieșirile violente și frica. Zilele astea, odată cu redeschiderea subiectului în spațiul public, a avut din nou insomnii și stări de greață.

În fața unui val public de revoltă față de angajarea sa la TNB și a unor noi mărturisiri legate de comportamentul său, Felix Alexa a răspuns recent prin dezvăluirea unui mail intim, scris în urmă cu 10 ani de regizoarea Iulia Grigoriu, fosta sa studentă și una dintre tinerele care se consideră victimele sale. Alexa a anunțat, de asemenea, că va cere în instanță scuze publice și daune morale.

A fost momentul care a determinat-o pe Anka Levana să își spună povestea.

“Am simțit că nu trebuie să o las singură pe Iulia. Că trebuie să reacționez. S-a trecut prea ușor peste rănile unor femei. Am simțit că am tăcut prea mult și că tăcerea mă făcea complice la abuz.”, motivează Anka mărturia pe care o veți citi mai jos.

Este și felul ei de a răspunde la veșnicele întrebări și îndoieli care planează asupra victimelor: „De ce abia acum?”, „De ce nu a făcut plângere la poliție?”, „De ce a stat?”

Vrei să-ți spui numele public? “Da.” – a fost răspunsul ferm al actriței.

Mărturia pe care ne-a încredințat-o nu a suferit deloc modificări. Nici reacția trimisă apoi de regizorul Felix Alexa, pe care l-am contactat pentru un punct de vedere. Acesta a scris un text amplu în care suntem amenințați cu toții cu trimiterea în judecată.

***

ANKA LEVANA, actriță: „Când am încercat să obțin un ordin de restricție, mi s-a spus că trebuie să încerce de trei ori să mă omoare!”

“Nu am fost studenta lui. Am avut o relație asumată în care a existat consimțământ de ambele părți. Tot ceea ce a fost în acea relație, detalii, intimități, secrete încredințate, lucruri legate de familie, totul va rămâne în acea relație. Indiscutabil. 

Mă voi referi strict la perioada de după despărțire, o despărțire grea, venită după multe încercări eșuate, o despărțire pe care a refuzat să o accepte. Aveam deja toate indiciile că nu va fi ușor, dar nu mi-am imaginat că vor urma multe luni de hărțuire constantă, amenințări, urmăriri, violență, abuz psihologic și emoțional, în care cea mai inofensivă amenințare a fost “o să am grijă să nu mai calci niciodată pe vreo scenă!”

Prima plângere la poliție a fost în data de 29.09.2011, atunci când mi-a spart ușa de la casă. Cu pumni și cu picioare. În urma apelului la 112 a venit un echipaj de poliție. Eram atât de învinețită la față, de frică, încât m-au întrebat de trei ori dacă individul a reușit să mă bată. A fost un echipaj mixt, un polițist și o polițistă. Polițista mi-a spus “nu plec de aici până nu depui plângere”. A fost prima femeie pe care am simțit-o alături. 

A doua plângere la poliție a fost pentru vandalizarea mașinii, respectiv, toate cauciucurile tăiate, parbrizul și oglinzile sparte. Polițiștii care au făcut constatarea au cerut și accesul la camerele de supraveghere și nu mai insist pe subiect, întrucât, ulterior, și-a recunoscut fapta.

A treia plângere la poliție a fost la o lună după aceste incidente (30.10. 2011), timp în care m-a sunat și mi-a trimis constant mesaje în care eram amenințată și înjurată, timp în care “pur întâmplător” trecea prin fața blocului în care locuiam și mai suna la interfon, tot cu amenințări.

Mă întorceam de la o aniversare, însoțită de doi prieteni. L-au văzut în fața blocului în care locuiam și țin minte că am început să tremur și le-am spus să o luăm prin spatele blocului, dar ne văzuse deja. Tot ce îmi amintesc este un țiuit în urechi și senzația de leșin. Prietenul meu se pusese în fața mea și îi repeta “nu te atingi de ea, nu te las să te apropii de ea, nu te atingi de ea!” în timp ce el era, efectiv, într-un delir în care mă înjura atât pe mine, cât și pe familia mea. Au reușit să mă bage în scara blocului, să mă conducă până în fața ușii, țin minte că îmi tremurau atât de tare mâinile încât nu reușeam să descui ușa. 

A doua zi m-au sunat și mi-au povestit că, după ce m-au lăsat pe mine, i-a urmărit pe ei, și că ar trebui să mai depun o plângere la poliție, că lucrurile sunt foarte grave. Am mers la poliție în ziua respectivă, însoțită. Pe drum am vomitat de trei ori. I-am arătat domnului polițist și mesajele pe care le primeam. Din păcate, la vremea respectivă, mesajele scrise nu erau acceptate ca probe în instanță. 

“Suntem legați de mâini și de picioare de o legislație tâmpită.”

“Ne dorim să vă ajutăm și ne simțim neputincioși”. 

“Vom face tot ceea ce putem să vă ajutăm.”

În cazul meu, cu legile care erau atunci, Poliția Română s-a comportat impecabil.

Nu e o judecată, e o constatare.

Am avut o singură prietenă, din breaslă, un singur om care m-a ajutat enorm, în toate lunile alea în care am trăit în teroare, în anxietate, cu atacuri de panică și depresie, cu pulsul 120 și câte 7 sedative pe zi, cu 43 de kg îmbrăcată. În lunile alea de rău fizic, în care vomitam aproape zilnic, de frică, de nervi, de neputință, prietena, doamna, actrița, a fost colacul meu de salvare. Și-mi vine să plâng când mă gândesc la câte a îndurat și ea. Orice ar face, orice ar spune, o voi purta în sufletul meu pentru tot restul vieții. 

Pentru că au urmat încă cinci luni de ba “te omor”, ba “mă omor”, de ba “te iubesc”, ba “te urăsc”, singura constantă fiind că mă va distruge. Cinci luni de la ultima plângere depusă, până când s-a schimbat legea.

A fost nevoie să fie omorâte două femei și alte șase rănite grav, pentru ca legea să se schimbe. M-au sunat imediat de la Poliția Română: “Domnișoară, s-a schimbat legea, acum putem să vă ajutăm!”

Am fost chemată la secție pentru identificare. Mi-au arătat o poză cu el și m-au întrebat dacă poartă ochelari. L-au chemat a doua zi la poliție. Știu asta pentru că a urmat o serie de mesaje care începeau cu “nenorocito, cum ai putut?”. Mesaje în care m-a înjurat atât pe mine, cât și pe polițistul care îl interogase. 

Concluzia polițistului: “Domnul nu vrea să accepte despărțirea. După tot ce v-a făcut, după atâta timp, el încă speră la o împăcare.”

S-a liniștit după ce a fost la poliție? Nu. Au încetat telefoanele și mesajele de amenințare? Nu. 

Dar am uitat să ne punem telefoanele la încărcat. Mama, care ne-a sunat și aveam telefoanele închise, și eu și fratele meu, într-un atac de panică, a sunat un prieten de familie să vină urgent la noi, că “poate a reușit să intre peste ei”. Nu vreau să mă gândesc la ce a fost în sufletul ei în toată perioada. Prietenul de familie, după ce a verificat că suntem în viață, a rugat portarul să sune la 112 când îl vede mai vede prin preajmă. Portarul i-a spus că îi era frică să sune și că l-a alungat în momentul în care a început să lovească cu picioarele în gratiile de la ușa blocului. 

Asta trăiam. 

Supraviețuiam. 

În acest context a venit și telefonul de la poliție, dacă doresc să merg mai departe cu plângerile. În instanță. Dacă mai am putere pentru un proces sau dacă doresc o înțelegere amiabilă. 

N-am mai avut putere. Nu voiam să mă răzbun, nu voiam nici măcar dreptate pentru tot răul făcut, mi-am dorit un singur lucru: Să mă lase în pace! Să pot să trăiesc normal. Mi se părea un vis să poți să trăiești normal. 

Am ajuns la o înțelegere de comun acord, “îmi retrag plângerile dacă încetezi să mă hărțuiești”. 

M-am gândit la voi, mă gândesc la voi, am o rană în suflet și vreau să știți că voi sunteți singurul motiv pentru care am decis să ies public.

Îmi cer iertare prietenei mele, știu că ar fi vrut să merg mai departe, știu că am dezamăgit-o. N-am mai putut să duc, a fost mult și dureros. Mă judec cu mintea pe care o am acum și cu legile pe care le avem acum, nu cu mintea de 25 de ani și cu legislația care era atunci, când 1270 (o mie două sute șaptezeci) de mesaje nu erau probe în instanță și în care, atunci când am încercat să obțin un ordin de restricție, mi s-a spus că trebuie să încerce să mă omoare de trei ori!

Asta a fost lumea în care am trăit. 

Îmi plânge sufletul când mă gândesc la toate și îmi doream să pot să scriu detașată, dar nu pot, nu pot să vorbesc despre lucrurile astea fără un gol imens în stomac și fără să retrăiesc senzația de atunci, de frică, umilință, neputință. 

Mă opresc aici pentru că eu nu voi întoarce niciodată răul. Consider închis acest capitol din viața mea.” – mărturisește Anka Levana pentru Cultura la dubă.

Anka Levana susține că Felix Alexa a continuat să o sune chiar și după ce ea s-a căsătorit. Soțul său răspundea la telefon și asculta cum Felix Alexa o denigrează: „Este o curvă, o să te distrugă și pe tine, cum m-a distrus pe mine.”, povestește Anka.

L-am contactat pe Felix Alexa pentru a afla cum răspunde acestor relatări. I-am trimis întrebări punctuale, referitoare la fiecare acuzație care i se aduce în acest material. Nu a răspuns întrebărilor, ci a trimis un text amplu din care reiese că este victima unor atacuri și a hărțuirii venite din partea tuturor celor care scriu despre el.

Regizorul a cerut ca textul său să fie “foarte vizibil”. Îl redăm aici integral.

FELIX ALEXA, regizor: „Sunt un om ca oricare altul.”

“Ca jurnalist, trebuie să cunoști regula de bază: orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și a demnității sale. De o săptămână, lumea nu se mai preocupă de altceva decât de viața mea privată, pe care o răstălmăcește, o interpretează, îmi sunt date verdicte fără drept de apel.

Cu ce drept îmi intrați cu bocancii în viață? Cu ce drept îmi răniți părinții sau partenera? Am lângă mine un om minunat, o femeie inteligentă, frumoasă și delicată!

Cine vă dă dreptul să mă jigniți, să mă calomniați, să mă răniți pe mine, să o răniți pe ea, implicit? Chiar și întrebările pe care mi le-ați adresat pentru acest articol sunt jignitoare și îmi încalcă dreptul la intimitate și viață privată.

Sunt un om ca oricare altul. Într-o viață de om am iubit, am fost iubit, am părăsit sau am fost înșelat și mințit. Viața dumneavoastră cum a fost? V-ar plăcea să o expuneți public? De ce nu o faceți?

Da, am avut o relație de vreo 2 ani cu Anka Levana, în urmă cu 18 ani. Dar aceasta nu e treaba nimănui. Cum e de așteptat, nu m-am bucurat să constat că la un moment dat exista și un “celălalt “ de care nu știam nimic!

Ea a rămas cu „celălalt”, s-au căsătorit, le merge totul bine, sper. După ce m-am scuturat de sila minciunii, după ani, în 2017, chiar i-am scris sincer că-i port un gând bun.nDar toate aceste lucruri chiar nu sunt chestiuni de presă, sunt chestiuni private. E viața mea și doar a mea!

Și nu, nu am avut niciodată un dosar penal (n.r. Nu l-am întrebat dacă a avut dosar penal, ci dacă a fost audiat la poliție pentru hărțuire și distrugere). Dar dumneavoastră nu veți scrie asta, pentru că … știți cum se zice: „nu strici o știre bună cu un adevăr”!

Dar voi avea acum un dosar penal, ca parte vătămată, nevoit fiind să mă apăr în instanță, de câte ori va fi nevoie, de hărțuirea constantă la care sunt supus de câtva timp încoace. „(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere” – art. 208 Cod penal

Exact asta faceți  dumneavoastră și alți jurnaliști și nu numai jurnaliști, în numele “libertății de exprimare”, care nu este chiar nelimitată, cum credeți.”, ne-a transmis Felix Alexa.

Reacții după angajarea lui Felix Alexa la TNB

Felix Alexa este angajat în prezent la trei instituții publice, de unde primește trei salarii din bani publici: UNATC, TNB și Teatrul din Pitești. Acuzațiile la adresa sa au apărut inițial într-o investigație realizată de jurnalista Ioana Moldoveanu pentru RISE Project, la sfârșitul anului 2022. Atunci, mai multe femei vorbeau despre comportamentul său abuziv, hărțuire sau șantaj projesional.

Din posturile de profesor și de regizor, acesta are puterea de a modela destine și cariere. Iar instituțiile, prin angajările pe care le fac, au la rândul lor responsabilitatea de a aduce în fața tinerilor modele demne de urmat – o spun chiar unele dintre cele mai relevante voci ale teatrului românesc contemporan.

“Absența unei condamnări nu suspendă obligația unei instituții de a reflecta asupra propriilor decizii, asupra riscurilor pe care acestea le implică și asupra valorilor pe care le legitimează.

Pentru că instituțiile publice de cultură au și o funcție simbolică. Ele nu produc doar spectacole, expoziții sau evenimente, produc reprezentări despre lume, modele de relaționare, ierarhii de prestigiu. Conferă autoritate. Iar prin deciziile lor transmit mesaje despre ce consideră acceptabil, despre ce sunt dispuse să tolereze și despre ale cui voci contează.”, spune regizoarea Catinca Drăgănescu, manager interimar al Teatrului Masca.

“Lucrez cu studenți și cu adolescenți și aș vrea să pot să le pot spune în continuare, fără să îi mint, că teatrul poate fi un loc sigur, că vocile lor sunt importante, că nu trebuie să tacă, că vor fi crezuți și apărați. Doar că, din păcate, în momentul de față mesajul care se transmite către femei și tineri care au semnalat abuzul sau care se gândesc să îl denunțe este că: n-a contat și nu va conta. (…)

Nu există o condamnare din punct de vedere juridic, dar este totuși de condamnat și nu trebuie să tăcem în fața faptului că o instituție publică alege să trateze niște mărturii documentate ca și cum n-ar exista.”, a scris și regizorul Bobi Pricop, care a anunțat că nu mai dorește să colaboreze cu TNB până când conducerea nu va clarifica angajarea lui Felix Alexa.

“Am fost (și eu) șocată și dezamăgită că, dintre toți regizorii și regizoarele din România, chiar el trebuia angajat. Am obosit și mi-am văzut de ale mele. Un coleg mi-a scris ” nu e momentul să obosești acum, Leta”.

Are dreptate. Trebuie să vorbim. Constant. Non-stop. Să avem reacții. De cele mai multe ori, când sunt invitată să montez într-un teatru, răspund “dacă valorile locului sunt compatibile cu valorile mele, vin”.

Asta am spus și la TNB. Am spus “da, vin” și numele meu apare pe lista cu posibili oameni care posibil vor monta. Am spus “da, vin” pentru că valorile proiectului și ale managerului erau și ale mele.

Evident că acum nu mai sunt. Decredibilizarea tuturor celor care zic de rău de regizorul-profesor nu face parte din setul meu de valori. Punct.”, scrie regizoarea Leta Popescu, director artistic al Teatrului Dramatic din Galați.

“Fiecare femeie care și-a găsit resurse emoționale să numească abuzul abuz, ar trebui crezută. Fiecare femeie care rememorează o trauma, parcurge un drum de întoarcere într-un moment de vulnerabilizare, fără plasă de siguranță.

Nu mai chestionați experiențe dureroase pentru că e o formă de continuare a traumei. Faptul că nu există probe juridice, nu înseamnă că nu există traumă.

Faptul că instituțiile în care funcționăm mulți și multe dintre noi găsesc explicații sau fac ca protecția să fie de partea unora, nu înseamnă că accentele nu trebuie puse pe cele care au făcut tot ce le-a stat în putință să vorbească.

Ele sunt cele care au nevoie de tot sprijinul nostru! În fața lor, instituțiile au eșuat.”, a scris dramaturga Mihaela Michailov, cofondatoarea Centrului de Teatru Educațional Replika și profesoară la UNATC.

La câteva zile după ce a dezvăluit într-un interviu pentru Cultura la dubă propria experiență de lucru cu Felix Alexa, pe care l-a acuzat de comportament abuziv, actorul Conrad Mericoffer și-a anunțat aseară demisia de la TNB, “pentru felul în care se săvârșesc și se desăvârșesc lucrurile în această meserie”.

“Nu am nimic de câștigat din chestia asta, am numai de pierdut. Dar prefer să fac Uber, să mă angajez recepționer decât să exist într-o astfel de lume, într-o astfel de resemnare. Nu vreau să fiu în postura în care să-i spun copilului meu cum stau lucrurile, iar el să mă întrebe peste ani: dar dacă lucrurile așa stau, de ce nu le-ai făcut altfel?”, a transmis Conrad Mericoffer într-un clip pe Instagram.

Au fost și două voci feminine care i-au luat apărarea lui Felix Alexa – regizoarea Lia Bugnar și Marinela Țepuș, fostă directoare a Teatrului Nottara.

„Relațiile sunt și ele mai reușite sau nu, că de-aia ai într-o viață de om mai multe încercări până îți iese (dacă îți iese vreodată). De-atunci mi s-a părut aiurea să spui într-o anchetă jurnalistică despre relația ta cu un iubit. Pentru că, da, am fost și eu studentă, am fost și îndrăgostită de profesori din școală (îndrăgostită lulea), dar erau altele mai frumoase si mai talentate ca mine, așa că mi-am pus îndrăgosteala în cui. Ce vreau să spun este că, în momentul în care te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta. Da, da, relație de putere și tot restul, dar tu ești totuși majoră și ai capacitatea să decizi că da sau că nu.”, a scris Lia Bugnar.

“A doua sticlă cu vin băută în locuința regizorului nu cam semăna a asumare/ dorință de continuare? Poate chiar cu năzuința actriței de a fi angajată în București și de a deveni cunoscută cu sprijinul regizorului-profesor, foarte talentat și suficient de influent?!” – se întreabă Marinela Țepuș pe pagina sa de facebook. 

De altfel, Marinela Țepuș a fost cea care a publicat pe pagina sa de facebook un mail intim primit de Felix Alexa de la Iulia Grigoriu, una dintre fostele sale studente. Ca reacție la acestă faptă, Iulia Grigoriu a transmis: “La solicitarea lui Felix Alexa, o terță persoană a publicat pe Facebook un e-mail din corespondența mea privată cu el. Această persoană nu este parte la corespondență, nu a avut acordul meu și își asumă răspunderea pentru acest gest. Publicarea îmi încalcă dreptul la viață privată și secretul corespondenței, ambele garantate de Constituția României și de Codul civil.”

Comunicatul de presă transmis de TNB, referitor la angajarea lui Alexa, a atras la rândul lui sute de comentarii critice. Ulterior, comentariile la postarea respectivă au fost închise.

Felix Alexa are 59 de ani și este fiul regizorului Alexa Visarion, declarat colaborator al Securității printr-o decizie a Curții de Apel din 2013.

Felix Alexa activează în teatrul românesc de peste 30 de ani. Doar la TNB a montat 21 de spectacole, alături de nume importante ale teatrului românesc.

Acum pregătește un nou spectacol, „Tartuffe” (sau Impostorul) de Molière.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post “Asta a fost lumea în care am trăit.” – Anka Levana și dreptul la o viață normală appeared first on Cultura la dubă.

Cenușa primilor morți ai Revoluției Române, uciși la Timișoara și arși la crematoriul din București, la ordinul Elenei Ceaușescu, a fost aruncată într-un canal din Popești Leordeni, iar de 35 de ani încoace, rudele victimelor își plâng morții acolo, fiindcă nu au un mormânt.

Canalul este și o referință la suferința românilor trimiși de regimul Dej să lucreze la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în anii 50, în condiții inumane. Șantierul de la canal era locul în care oponenții regimului, intelectuali sau oameni de rând, erau exterminați.

Într-o altă postare recentă, Mălaimare susține că pandemia COVID a fost un “masacru organizat” și anunță că mulți “vor muri și de aici înainte”.

Iată reacția completă a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului:

“Dincolo de Turul II: despre memorie, democrație și decență publică

Există momente în viața cetății în care cuvintele rostite nu mai pot fi scuzate prin patimă sau neatenție. Ele devin, inevitabil, simptome ale unei boli morale care macină spațiul public: disprețul față de democrație și față de demnitatea celuilalt. Mesajul actorului Mihai Mălaimare, în care face trimitere la „canal” ca pedeapsă pentru opțiunile politice ale unor cetățeni, nu este doar incalificabil — este de-a dreptul toxic.

Să invoci metaforic lagărul și represiunea comunistă în cheia unui triumfalism electoral nu înseamnă doar lipsă de memorie istorică. Înseamnă batjocorirea suferinței reale a celor care au cunoscut „canalul” în sensul cel mai concret, cei care au plătit cu libertatea sau chiar viața pentru că au gândit altfel decât linia oficială.

Domnule Mălaimare, cultura – fie ea teatrală, politică sau civică – presupune responsabilitate. Presupune refuzul limbajului violent, al amenințării voalate și al segregării ideologice. Ați preferat în acest mesaj să aruncați în derizoriu un principiu fundamental al democrației: pluralismul. Și pentru asta, nu e nevoie de un „canal”, ci de un minim gest de reflecție.

Dacă Turul II „vine ca un val”, atunci să fie un val de luciditate, de discernământ, de rezistență la manipulare. Un val care să spele, printre altele, și noroiul lăsat de asemenea ieșiri publice.

În acest context, fac un apel ferm către Consiliul Național al Audiovizualului să își exercite atribuțiile de supraveghere asupra discursului public instigator la ură și divizare, iar către comunitatea artistică din România – un spațiu esențial al memoriei și libertății – să se delimiteze fără echivoc de astfel de poziționări cu vădit caracter totalitar.

Totodată, în calitate de profesor ieșean, adresez un apel către Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași să se poziționeze în raport cu asemenea alegații extremiste și admirative față de represiunea totalitară comunistă, în contextul în care studenți ai Facultății de Teatru din cadrul acestei prestigioase instituții urmează să joace în spectacolul „La margine de Copou”, realizat sub semnătura domnului Mihai Mălaimare, chiar mâine, de Ziua Europei – o zi simbol al libertății, demnității și democrației. Tăcerea nu poate fi un refugiu etic atunci când valorile fundamentale sunt puse în joc.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președinte executiv IICCMER”

Mihai Mălaimare este invitat azi, în calitate de regizor, la Ateneul din Iași, unde va avea loc premiera spectacolului „La margine de Copou”.

Mălaimare este un cunoscut traseit politic. A fost deputat PSD în două mandate. Apoi a intrat în PNL și ulterior în UNPR. De câțiva ani, susține public partidul AUR.

Update: În urma reacțiilor primite la afirmațiile sale, Mihai Mălaimare a șters în urmă cu scurt timp cele două postări în care amenința cu moartea.

Și studenții din Iași au cerut Universității de Arte să se delimiteze de comportamentul actorului și regizorului care colaborează cu instituția:

Actrița Oana Pellea a scris, la rândul său:

“Domnule Mihai Mălaimare, vă “mulțumesc” pentru urare. Și bunicul meu, avocat, a fost trimis la Canal doar pentru că nu a fost de acord cu influența Rusiei în România, cu introducerea comunismului și a fost împotriva “tăticului Stalin”!

Apăr aceleași valori occidentale și am aceeași părere despre influența nefastă a Rusiei asupra României. Dacă va fi să ajung la canal sau în canal…să se facă voia Domnului, părerea nu mi-o schimb.

Mulțumesc de “urare”…vă fac și eu, la rândul meu, o urare:

Vă doresc sănătate și toate cele bune!”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Afirmații grave ale actorului Mihai Mălaimare: “Veți ajunge în canal sau la canal!” appeared first on Cultura la dubă.

Aseară a debutat la Sala Palatului a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu, cu un concert susținut de Filarmonica George Enescu, dirijată de Cristian Măcelaru, aflat pentru prima dată în poziția de director artistic al festivalului. Violoncelistul francez Gautier Capucon a fost invitat special și a interpretat, alături de orchestră, Concertul de violoncel în B minor op.104, de Antonin Dvorak.

Politicienii s-au abținut de la discursuri inaugurale pe scenă, iar festivalul s-a deschis direct cu muzică. După pauză, dirijorul Măcelaru a dedicat Rapsodia Română nr. 2, de George Enescu, victimelor exploziei de la Crevedia.

“Spunea Enescu așa: în artă, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruiești altcuiva. De aceea, motto-ul festivalului în acest an se intitulează <Generozitate prin muzică>. Tot Enescu era cel care în timpul Marelui Război cânta, ca să-și folosească talentul, și oferea muzică celor care aveau nevoie de mângâiere. În același fel, în această seară, vrem să dedicăm Rapsodia a doua celor care au nevoie, în urma tragediei de ieri, de o mângâiere sufletească.”, a declarat pe scenă Cristian Măcelaru.

Timp de 29 de zile, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium și Teatrul Odeon vor urca peste 3500 de artiști invitați, în cadrul a 90 de concerte susținute la București. 51 de orchestre din 16 țări, 150 de soliști, peste 60 de dirijori.

Programul oficial cuprinde șase serii de concerte, fiecare cu o tematică diferită, construită pentru specificul fiecărei săli și a publicului căreia îi este adresată.
Seria mari orchestre ale lumii – aduce 13 orchestre internaționale şi 3 orchestre din România pe scena de la Sala Palatului, într-un maraton muzical de 29 de concerte în 29 de zile consecutive.

Seria concertelor de la Ateneul Român reprezintă ocazia publicului de a asculta cele mai cunoscute orchestre simfonice și de cameră din lume. Seria oferă publicului ocazia unor întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera
unor cunoscuți compozitori clasici și contemporani.

Concertele de la miezul noptii adună 11 propuneri de recitaluri de neratat, tot pe scena Ateneului Român, de această dată cu un program care trece de la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație.

Seria Enescu si contemporanii surprinde relația pe care marele George Enescu o avea cu alți mari
compozitori, care i-au fost contemporani, într-o serie de concerte desfășurate în diminețile de
weekend, la Sala Auditorium.

Seria orchestrelor românești reprezintă întâlnirea publicului cu calitățile interpretative ale orchestrelor din țara noastră, fiecare cu specificul său, într-un program variat, care include autori romantici sau moderni dar şi muzică contemporană. În program vor fi zece ansambluri reprezentative din București și alte cinci orașe din țară.

O serie nouă în acest an este cea de Concerte pentru familii si copii. O inițiativă a maestrului Cristian Măcelaru, seria adună patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spațiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica și instrumentele clasice, concertele pentru copii și părinți sunt experiențe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.

Ediția din acest an este prima cu o nouă conducere, atât la nivel artistic, cât și la nivel executiv. Maestrul Cristian Măcelaru își începe în mod oficial mandatul de Director Artistic al Festivalului Enescu, în timp ce Cristina Uruc, manager interimar Artexim, coordonează echipa executivă a Festivalului.
Printre orchestrele importante care vor participa la ediția din acest an amintim Filarmonica din Viena,
Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle
din Zürich, London Symphony Orchestra și Orchestra Filarmonică Cehă.

Dirijori de prim rang internațional vor urca pe scenele din București și din țară, iar printre aceștia se numără: Cristian Măcelaru, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Wilson Hermanto, Paavo Järvi, Delyana Lazarova, Lawrence Foster sau Vladimir Jurowski.
Nu în ultimul rând, câțiva dintre soliștii care vor acompania orchestrele sunt: Patricia Kopatchinskaja, Gautier Capuçon, Yuja Wang, Klaus Mäkelä, Daniel Hope, Olga Peretyatko, Fazil Say, Avi Avital, Kate Lindsey, Cameron Carpenter, Xavier de Maistre, José Cura, David Grimal, Daniel Müller-Schott, Benjamin Kruithof, Maria Marica, Alexandra Segal.

Peste 60 de concerte vor fi transmise în direct pe site-ul Festivalului Enescu. Lista completa este disponibila pe site-ul www.festivalenescu.ro

O altă secțiune importantă în programul din acest an este Piața Festivalului. Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Artexim, Piaţa Festivalului revine la această ediţie, după o pauză de câţiva ani, în perioada 17-24 septembrie, cu o serie de concerte cu acces gratuit în Piața George Enescu.

The post În deschiderea Festivalului Enescu, Cristian Măcelaru a dedicat Rapsodia Română nr. 2 victimelor exploziei de la Crevedia appeared first on Cultura la dubă.

Un tată își ține de mână fata strivită sub dărâmaturi. Imaginea aceasta a făcut înconjurul lumii și a fost preluată de cele mai importante publicații de presă. Povestea ei simbolizează suferința a zeci de mii de oameni care și-au pierdut apropiații în cutremurul care a devastat Turcia și Siria.

Mesut Hancer este bărbatul surprins în această fotografie impresionantă. Purtând o geacă primită de la salvatori, acesta ține mâna fiicei sale Irmak, în vârstă de 15 ani. Copilul a decedat în patul său și nu a avut nicio șansă în secundele în care clădirea s-a prăbușit complet.

S-a întâmplat în localitatea Kahramanmaras, aproape de epicentrul cutremurului care a lovit sud-estul Turciei și Siria. Prima lovitură a venit în timpul nopții și a avut 7.8 grade pe scara Richter. Replica a venit în timpul zilei și a avut o magnitudine de 7.7.

Autorul fotografiei este un fotojurnalist turc pe nume Adem Altan, corespondent AFP. Stabilit în Ankara, acesta s-a deplasat imediat după cutremur în zonele devastate. Este obișnuit să fotografieze zone de conflict, proteste sau ieșiri ale președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan.

Până acum, cutremurul a luat 21.000 de vieți în Turcia și Siria, potrivit ultimelor cifre publicate de CNN. Salvatorii continuă să caute supraviețuitori sub dărâmături și unele miracole au fost surprinse pe cameră, precum nou-născutul din Siria, legat încă prin cordonul ombilical de mama lui.

Mama și restul familiei au murit, în timp ce fetița a supraviețuit și a fost pusă în siguranță la spital. Acesteia i s-a dat numele Aya, care înseamnă “miracol” în limba arabă.

The post Povestea fotografiei devenită simbol al cutremurului din Turcia și Siria appeared first on Cultura la dubă.