“Anul Nou care n-a fost”, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, a obținut marele premiu – cel pentru cel mai bun lungmetraj, precum și alte 9 trofee Gopo.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a mers către Nicoleta Hâncu, pentru rolul său din lungmetrajul Anul Nou care n-a fost.

Adrian Văncică a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, tot pentru rolul din filmul Anul Nou care n-a fost.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Bogdan Mureșanu pentru filmul Anul Nou care n-a fost. Acesta a mai luat și trofeul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru cel mai bun film de debut.

Alina Berzunțeanu a câștigat trofeul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu), iar Ciprian Chiujdea a primit trofeul pentru Tânără Speranță pentru rolul său din același film, prezent în competiția oficială la Cannes. Tânărul a dedicat trofeul tuturor copiilor din medii defavorizate și adolescenților queer care sunt marginalizați, la fel cum s-a simțit și el de-a lungul timpului.

Ciprian Chiricheș a fost desemnat Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din Săptămăna Mare (r. Andrei Cohn). Premiul pentru cea mai bună imagine a fost câștigat de Andrei Butică pentru Săptămâna Mare. Pentru același film, Viorica Petrovici a câștigat premiul pentru cele mai bune costume.

Iulia și Victor Fulicea au câștigat premiul pentru cele mai bune decoruri pentru filmul Anul Nou care n-a fost.

Alice ON & OFF, regizat de Isabela Tent, a fost desemnat cel mai bun documentar.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj a fost oferit filmului Tik-tok cowboy regizat de Anastaseu Ștefan. La categoria cel mai bun film european, voturile au mers către Zona de interes (r. Jonathan Glazer, UK) distribuit de Bad Unicorn, iar Premiul Publicului pentru producția cu cel mai mare succes la box-office a mers la Buzz House: The Movie (r. Florin Babei).

Actrița Ioana Pavelescu a primit Premiul pentru întreaga carieră, regizorul Dan Pița a primit Premiul pentru întreaga activitate, la fel ca directorul de imagine Florin Mihăilescu. Maestrul de lumini Ion Olteanu a primit Premiul Special.

Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost” a câștigat 10 Premii Gopo. Vedeți lista completă a câștigătorilor appeared first on Cultura la dubă.

De asemenea, actorul Doru Bem, protagonist în filmul “Săptămâna mare”, regizat de Andrei Cohn, a câștigat Heart of Sarajevo pentru cel mai bun actor.

Acesta este cel de-al treilea lungmetraj realizat de Emanuel Pârvu, după Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (2017) și Marocco (2022). Povestea este centrată pe relația părinți – copil și îl are ca personaj principal pe Adi, un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării. Filmul a fost extrem de bine primit și la prima proiecție din România, la TIFF.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Emanuel Pârvu a vorbit despre lucrul la acest film, povestea din spate și despre colaborarea cu actorii.

De asemenea, actorul Bogdan Dumitrache, cu rol principal în acest lungmetraj, a vorbit într-un interviu pentru Cultura la dubă despre experiența de la filmări și despre prezența la Cannes.

Heart of Sarajevo a primit și actorul Doru Bem pentru rolul său din filmul Săptămâna Mare, regizat de Andrei Cohn.

Regizorul a povestit pentru Cultura la dubă cum a ales actorii pentru filmul său și cum au decurs repetițiile în pandemie. Săptămâna Mare este o adaptare după nuvela lui Caragiale – O făclie de Paște.

The post “Trei kilometri până la capătul lumii” a primit marele premiu la Festivalul de Film de la Sarajevo appeared first on Cultura la dubă.

Bogdan Dumitrache face din nou un rol extraordinar. Cea mai recentă prestație a sa a putut fi văzută la TIFF, în singurul film românesc selectat anul acesta în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes – Trei kilometri până la capătul lumii, regia Emanuel Pârvu.

Interpretează rolul unui tată care se luptă pentru a-i face dreptate fiului său, bătut pe strada din sat pentru că este surprins în ipostaze intime cu un băiat, dar ajunge să îi facă rău, la fel ca toți cei din jur.

Filmul a adus peste 2.500 de spectatori în Piața Unirii din Cluj și alte câteva sute au format coadă la a doua proiecție, la Casa de Cultură a Studenților, fiind aplaudat la final de cei mai mulți dintre ei.

A doua zi după premiera din România, am stat de vorbă cu Bogdan Dumitrache. În timpul interviului, o invitată de peste hotare s-a oprit la masa noastră și l-a felicitat pentru film.

Cunoscut pentru rolurile din Portretul luptătorului la tinerețe, Poziția copilului sau Pororoca și premiat la Locarno și la San Sebastian, actorul este în același timp un antreprenor de succes, fiind co-fondatorul barului și Teatrului Apollo 111.

În interviul pentru Cultura la dubă, Bogdan Dumitrache vorbește pentru prima dată și despre o veche pasiune care îl va readuce din toamna aceasta la facultate – agricultura.

***

După prima proiecție în România a filmului, mai mulți tineri s-au ridicat și au vorbit despre experiențele personale, despre cât de mult se identifică cu povestea din film. Cum ți s-a părut această reacție?

Mie mi s-a părut extraordinar! Să te ridici în fața a 1500 de oameni, sau câți mai erau la Q&A, și să spui “asta e și povestea mea” – a fost cel mai frumos compliment pe care ni-l puteau face. Povestea i-a atins într-un mod absolut profund și au avut și curajul să spună asta, este extraordinar.

Există unii oameni care au reticențe față de filme care abordează subiecte “la modă” de câțiva ani încoace, dar tocmai tipul acesta de reacție a publicului ne arată cât de necesare sunt.  Tu cum te simți, ca artist, când vezi că munca ta atinge oamenii la un nivel atât de personal?

Cumva una dintre întrebările mari pe care mi le-am pus mereu a fost dacă arta este contextuală și ține de un moment, de un trend, sau ea trebuie să fie universală, valabilă în orice moment, în orice trend?

Cred că lucrurile se schimbă, cred că până acum ar fi trebuit să fie universală, dar cred că suntem într-o perioadă în care inclusiv arta contextuală are valoare.

Până la urmă, nu putem face lucruri doar de dragul nemuririi, ci putem să le facem și pentru societatea prezentă, să discutăm despre problemele de acum și să normalizăm societatea.

Deci da, cred că e nevoie de un astfel de dialog, de o astfel de artă, care să reprezinte momentul și persoanele care trăiesc în el, să ne reflecte, să funcționeze ca o oglindă, chiar dacă peste câțiva ani ea nu va mai fi relevantă decât ca istoric al momentului pe care l-a transformat.

Din afară, te percep drept un actor român de succes, cu apariții constante în filme, multe dintre ele premiate. Ai ajuns la un nivel la care să alegi scenariile și să refuzi unele dintre ele, dacă nu te regăsești în acele proiecte?

Și care sunt criteriile de care ții cont atunci când alegi?

Să poți să alegi e un privilegiu pentru că cei mai mulți oameni trăiesc din meseria lor, iar industria nu e atât de mare încât să îți ofere foarte multe oportunități. Chiar și după atâția ani, nu e ca și cum am 10 scenarii în așteptare și trebuie să aleg două.

Cu toate astea, sunt în poziția în care, dacă simt că ceva nu mi se potrivește de niciun fel, nu găsesc nimic care m-ar reprezenta, atunci refuz.

La acest film cum a fost? Ți s-a propus direct rolul sau ai participat la un castig?

A fost un casting. Eu cred în casting. E un proces firesc care nu determină dacă eu am talent sau n-am talent, ci un process cu du-te-vino între actor și regizor, și eu îi dau lui casting, să văd dacă mă potrivesc cu el, dacă putem colabora bine împreună. Se poate întâmpla să dai de un om cu care nu te potrivești deloc din punct de vedere uman, iar relația de pe set să fie afectată de asta.

Vreau să văd dacă regizorul cu care stau în față are o cautare autentică, și-a pus niște întrebări sau este un individ care aruncă pe actori “ia, livrați-mi asta!”.

Deci cu Emanuel a fost un casting în care ne-am testat reciproc în primul rând ca profesioniști care pot găsi soluții în orice situații, chiar și de conflict. Nu ne putem opri la filmare “gata, îmi iau jucăriile și plec acasă.” Noi trebuie să mergem mai departe și atunci castingul e un instrument foarte eficient care testează asta.

A fost altfel relația de lucru cu Emanuel Pârvu, ținând cont de experiența lui de actor?

Da. Faptul că este actor înseamnă că el a stat în fața camerei și atunci înțelege exact de ce are nevoie omul din fața camerei de la cel din spatele camerei, ca informație, ca atitudine, iar asta îl ajută foarte mult.

Emanuel are un demers foarte autentic, onest, în care admite dacă nu știe ceva și atunci căutăm împreună și ne punem întrebări, are răbdarea să stea lângă tine, să îți răspundă la întrebări până ai înțeles ce ai de făcut acolo.

Cum l-ați integrat pe Ciprian Chiujdea în această echipă în care voi aveați experiență, iar el era la debut?

Ciprian a venit către noi cu candoare și onestitate și atunci l-am îmbrățișat ușor.

Una dintre probleme e că actorii tineri se tem și atunci își fac o carapace, presupun că încearcă să se apere, nu neapărat să fie aroganți sau dificili. Dar, din teamă, unii actori tineri se apără mai mult decât ar fi cazul și devin dificili la lucru.

Ciprian nu a fost așa. A fost un actor tânăr corect, dedicat, iar asta e important. Dacă vii la filmare și o arzi în ciungă cu glume, te îmbeți noaptea și apoi te văd că ești chiaun și nu știi textul, avem o problemă. La Ciprian nu e cazul. E un actor extrem de disciplinat, a ales să stea toată perioada de filmare acolo, deși nu avea în fiecare zi filmare, putea să își viziteze familia, dar a ales să stea.

A fost ușor de colaborat cu el, în plus mai e și talentat și atunci nu a fost atât de dificil.

Cu siguranță a avut și el stângăcii, căutări, e firesc la primul film. Dar mie mi-a plăcut în primul rând pentru că era foarte serios.

Cum a fost experiența de la Cannes, unde tu ai mai fost? (n.r. în 2005, cu scurtmetrajul Trafic, regia Cătălin Mitulescu) Cum te-ai simțit acum?

Prima oară, în 2005, am plecat de acolo, m-a copleșit. Am rezistat o zi și ceva, urma să avem proiecție seara, dar toată atmosfera de acolo, tot posh-ul, toată industria care te copleșește. M-a intimidat și am fugit. Aveam și pretextul că aveam filmări în Austria și atunci copilul din mine s-a cocoșit, am zis “eu mă duc la filmări, nu stau eu aici să îmi arătați că sunteți mai tari decât mine.”

Acum a fost diferit.

Cannes în continuare este copleșitor din unele puncte de vedere, unele părți ale lui nu mă reprezintă în mod direct, tot acest glamour. Dar cred că sunt niște instrumente foarte utile pentru a vinde artă.

Arta trebuie ajutată ca să ajungă la cât mai mulți oameni, iar Cannes e cea mai mare piață de film, locul în care filmul are cele mai mari șanse.

Când mergeam de la Nisa la Cannes, în taxi, taximetrista a pus o întrebare: “mergeți la Cannes? Păi și cum, voi mergeți să mâncați icre negre și oamenii mor în lume?”

Și am spus: “Nu, noi mergem acolo fiindcă am făcut artă și toată această fațadă glamour este un ajutor mare pentru artă, pentru ca ea să ajungă la oameni.”

S-a schimbat ceva pentru tine, ca actor, după participările la Cannes? Au venit mai multe propuneri de casting?

Nu, nu neapărat. Cannes este foarte bun pentru producție, regie, cred că și pentru actorii tineri. Dar eu nu mai am această miză. Nu mai vreau să plec afară, nu mai vreau să fiu internațional.

De ce?

Pentru că nu mai vreau. Dacă voi fi chemat să joc un rol principal pentru că am fost văzut în alte roluri și am confirmat, mă voi duce. Dar să mă duc să o iau de la capăt cu roluri de teroriști est-europeni, în condițiile în care am doi copii acasă, nu mai sunt dispus să fac asta.

Cred că fac artă cu A mare și gloria internațională e secundară. Vreau să îmi văd de arta mea și de copiii mei.

Apropo de copii, sunt curioasă dacă ai adus ceva din experiața ta ca tată în acest rol.

Bineințeles, orice rol pe care îl fac, mai întâi îl filtrez prin propria mea personalitate. Prima întrebare a unui scenariu e simplă:  eu în situația dată. Dacă aș fi eu, aș putea reacționa așa? Uneori da, alteori nu. Dar faptul că eu nu aș reacționa așa, nu înseamnă că eu nu îl pot înțelege pe cel din scenariu că reacționează într-un anumit mod.

Atunci, dacă lucrurile sunt clare, e primul semn că e un scenariu valoros, prin care pot să trec fără să simt nicio fractură de logică sau emoțională majoră.

Pentru că suntem la TIFF, cum e pentru tine toată experiența de aici?

În primul rând, aici este locul în care vorbitorii de limbă română văd filmul. Ceea ce e foarte diferit de Cannes, pentru că acolo ei ajung la poveste prin intermediul unei subtitrări.

Aici, oamenii ăștia îmi simt fiecare răsuflare și nuanță dintr-o replică. Noi ne gândim la fiecare virgulă. Nu există nimic care să apară întâmplător în film.

Poate unii cred că e similar cu viața și doar am imitat un pic. Dar totul este gândit cu atenție, cu substraturi, cu nuanțe, pe care cred că doar publicul vorbitor de limbă română poate să le perceapă 100% și atunci eu am emoții în fața lui.

Un tânăr din public a spus la Q&A că noi aici, la festival, suntem într-o bulă de privilegiați. Și a întrebat ce putem face pentru a ajunge la ceilalți, care chiar gândesc ca personajele din film?

Nu știu, eu sunt un actor. Ce pot să fac e să mă transform pe mine, să fiu un om mai tolerant, să îmi educ copiii. Noi putem adresa niște întrebări societății și societatea decide singură ce vrea să facă. Sunt convins că există posibilitatea de a ajuta sistematic, instituționalizat, dar noi asta putem face – să aducem în atenție. Și apoi, cu puțin noroc, putem face un subiect mai vizibil.

În ultimul interviu pe care l-am făcut împreună spuneai că ai mulți prieteni care nu merg la filme românești fiincă nu vor să vadă la cinema aceeași realitate românească dură, de care sunt sătui din viața de zi cu zi. Acesta e un film pe care l-ai recomanda prietenilor tăi?

Eu aș recomanda prietenilor mei toate filmele mele, dar în același timp încerc și să-i înțeleg că sunt obosiți, stresați, iar ei privesc cinema-ul drept o evadare, o cutie către o lume mai bună, care îi face să viseze la o viață mai bună.

Există mai multe moduri prin care poți schimba starea ta în bine, cel mai greu fiind acela în care începi să schimbi în tine lucruri, să te confrunți cu propria ta realitate, cu propriile alegeri, să încerci să devii mai flexibil, mai tolerant.

Dar acesta e drumul lung, greu, iar când ești acasă, după o săptămână de muncă, nu pot să judec, nu pot să nu înțeleg de ce alegi calea ușoară, a visării.

O înțeleg, doar că ea nu va aduce schimbarea.

Ai subliniat mai devreme că tu ești actor, dar aș vrea să te întreb dacă te gândești să faci și altceva, să scrii, să regizezi?

Nu m-am gândit niciodată la asta până acum. Cred că am o frică teribilă de impostură și de aceea nu pot să mă bag în lucruri fără să le stăpânesc.

Dintotdeauna mi-a plăcut să cresc plante, sunt fascinat de asta, aș vrea să dezvolt un business în zona asta, dar nu pot până nu voi da la Agronomie, până nu voi face acea facultate, ca să știu despre ce vorbesc.

Ca să crești un busuioc, nu e nevoie de o facultate, totuși, nu pot eu astfel.

Și te gândești serios să faci asta?

Da, chiar voi da în toamnă la Agronomie.

Te pregătești în acest sens? Faci meditații sau cum?

Nu, că oricum intru pe locurile cu plată. Hahahaha.

Acum am terminat Biologia de clasa a V-a cu fiica mea, trec la clasa a VI-a. Hahaha. Dar o să mai învăț, nu o să mă duc chiar fără să știu nimic.

Am această problemă, poate e exagerată, poate vine din copilărie, nu am fost vreun copil strălucit la școală, dar am nevoie să știu că știu.

Pe termen lung care ar fi planul tău, după ce termini această facultate?

Pe termen lung mi-ar plăcea să trăiesc de luni până joi la oraș și de joi până duminică la margine de oraș, într-un mediu natural, unde să pot dezvolta agricultură, un business în direcția asta. Sau pur și simplu să o fac pentru mine, de plăcere.

Apollo rămâne parte din acest plan?

Da, Apollo rămâne în picioare. Ne gândim destul de serios dacă mai dezvoltăm încă unul, suntem în căutare de locație. Dar da, și Apollo e un mediu în care se întâlnesc mai multe tipuri de cunoștințe care mă provoacă și mă face să mă simt bine atunci când reușesc ceva acolo, la fel ca la cinema.

***

Filmul “Trei kilometri până la capătul lumii”  va putea fi văzut și la Festivalul Internațional de Film Anonimul, între 12-18 august 2024, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, chiar unde a fost filmat. Din toamnă va intra în cinematografele din țară.

The post Bogdan Dumitrache, actor: “Nu mai vreau să fiu internațional. Vreau să îmi văd de arta mea și de copiii mei.” appeared first on Cultura la dubă.

“Trei kilometri până la capătul lumii”, filmul regizat de Emanuel Pârvu, prezent în competiția oficială la Cannes, a primit aseară premiul Queer Palm din partea unui juriu exterior festivalului, prezidat de regizorul Lukas Dhont.

Queer Palm a fost înființat în 2010 de către un jurnalist și premiază în fiecare an un film din selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, care explorează problemele și temele care ating comunitățile LGBTQ+.

Premiul nu este acordat de către Festivalul de la Cannes, ceremonia oficială Cannes urmând să aibă loc în această seară.

Anul acesta, filmul românesc a fost ales dintr-o selecție de 18 lungmetraje.

Lungmetrajul lui Pârvu spune povestea unei familii din Delta Dunării care află că fiul este gay. Regizorul este interesat de reacția homofobă a comunității locale și de reacția părinților, de formele de dragoste necondiționată.

Filmul va putea fi văzut în premieră în România la TIFF, iar în cinematografele din țară începând din această toamnă.

The post Filmul “Trei kilometri până la capătul lumii” a primit Queer Palm, premiul pentru cel mai bun film care abordează teme LGBTQ+ appeared first on Cultura la dubă.

Singurul film românesc prezent anul acesta în competiția oficială Cannes 2024, Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu, are prima proiecție la 15.00, ora Franței, la Grand Théâtre Lumière.

Așa cum se obișnuiește, echipa filmului a defilat pe covorul roșu, spre sala de cinema. Au fost prezenți regizorul Emanuel Pârvu, producătoarea și co-scenarista Miruna Berescu, și actorii Bogdan Dumitrache, Valeriu Andriuță, Ciprian Chiujdea și Ingrid Micu-Berescu. Pe fundalul acestui moment s-au auzit câteva fragmente de manele, probabil parte din coloana sonoră a filmului.

Emanuel Pârvu este pentru prima dată în competiție ca regizor, dar a mai fost prezent la Cannes ca actor, alături de Cristian Mungiu, cu filmul Bacalaureat.

Chiar dacă ora la care a fost programată premiera filmului nu este una de vârf, iar fotografii prezenți la festival nu s-au înghesuit la acest covor roșu, fără vedete internaționale, sala era deja plină în momentul în care echipa a intrat, în aplauzele publicului.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, regizorul Emanuel Pârvu vorbește despre povestea filmului, cariera sa, precum și de așteptările legate de Cannes.

În cursa pentru Palme d’Or se luptă cu o serie de cineaști de prestigiu mondial, precum Francis Ford Coppola, Yorgos Lanthimos, Paolo Sorrentino, Paul Schrader sau David Cronenberg.

Ultimele filme românești selectate au fost R.M.N., regia Cristian Mungiu (2022), La Gomera, regia Corneliu Porumboiu (2019) și Bacalaureat, regia Cristian Mungiu și Sieranevada, regia Cristi Puiu – ambele în 2016, singurul an cu două prezențe românești în competiția oficială.

The post Echipa filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”, pe covorul roșu la Cannes appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai așteptat eveniment cinematografic din lume, aflat la cea de-a 77-a ediție, a început în această seară cu ceremonia oficială de deschidere și cu filmul Le Deuxième Acte (The Second Act), regizat de Quentin Dupieux. Festivalul de Film de la Cannes a celebrat întreaga cariera a actriței americane Meryl Streep, care a primit Palme d’Or d’Honneur.

Actrița franceză Juliette Binoche, câștigătoare a unui Premiu Oscar, a susținut un amplu laudatio emoționant despre cariera lui Meryl Streep, care a întors la rândul său aprecierile către partenera de scenă.

Meryl Streep a revenit la Cannes după 35 de ani.

“Acest premiu cuprinde o întreaga lume a cinematografiei și sunt atât de onorată să îl primesc! (…) Acum 35 de ani, când am fost aici, eram deja mamă a trei copii, aveam aproape 40 de ani și credeam că sunt aproape de sfârșitul carierei mele. În acele vremuri, era o viziune realistă asupra vieții unei actrițe, mamă a trei copii. Singurul motiv pentru care încă mă aflu aici sunt artiștii foarte talentați cu care am lucrat, printre care și doamna președinte (n.r. Greta Gerwig, președintele juriului de la Cannes anul acesta), și voi, cinefilii, care nu v-ați săturat de fața mea. Mama mea, care avea mereu dreptate, spunea: Meryl, o să vezi, totul trece atât de repede! atât de repede…”, a declarat laureata Palme d’Or pe scenă.

Festivalul de anul acesta cuprinde în program numeroase filme ale unor cineaști de prestigiu mondial, precum Megalopolis, regizat de Francis Ford Coppola sau Kinds of Kindness, regizat de Yorgos Lanthimos sau Parthenope, regizat de Paolo Sorrentino. Alături de aceștia, în competiția oficială se află și regizorul român Emanuel Pârvu, cu filmul Trei kilometri până la capătul lumii. Citiți AICI un interviu acordat de Pârvu pentru Cultura la dubă înainte de plecarea la Cannes.

AICI puteți vedea care sunt și celelalte prezențe românești la festival. Regizoarea Ioana Mischie este și ea în competiția oficială imersivă, prima de acest gen de la Cannes.

Pe lângă entuziasmul cinefililor privind filmele din selecția oficială, presa internațională vorbește și despre o posibilă publicare a unei liste de abuzatori din industria de film franceză, în ceea ce este de câteva săptămâni încoace varianta franceză a fenomenului #MeToo. Inclusiv actrița Juliette Binoche a vorbit despre experiențele abuzive la care a fost supusă.

De asemenea, este așteptată o posibilă grevă a lucrătorilor francezi din domeniu, nemulțumiți de măsurile fiscale care îi privesc.

Organizatorii festivalului au încercat să prevină eventualele scandaluri pe tema #MeToo și au creat inclusiv o linie telefonică la care victimele pot discuta cu psihologi.

Festivalul de Film de la Cannes are loc între 14-25 mai 2024.

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post A început Festivalul de Film de la Cannes. Meryl Streep a primit Palme d’Or d’Honneur appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai recent film regizat de Emanuel Pârvu, lungmetrajul “Trei kilometri până la capătul lumii”, va fi prezentat în premieră mondială în ce mai prestigioasă competiție cinematografică, la Cannes 2024. Anunțul a fost făcut în această seară de către Festivalul Internațional de Film de la Cannes.

Documentarul “Nasty”, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, a fost inclus în programul proiecțiilor speciale, în afara competiției.

Iar filmul “Maria”, regizat de Jessica Palud, cu actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei în rol principal, va fi prezentat în cadrul premierelor mondiale, selecția oficială.

“Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, este singurul film românesc prezent anul acesta în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, alături de cele mai recente filme ale unor regizori de renume mondial, precum Francis Ford Copolla, Yorgos Lanthimos sau David Cronenberg.

Acesta este cel de-al treilea lungmetraj realizat de Emanuel Pârvu, după Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (2017) și Marocco (2022).

Din distribuție fac parte Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Ingrid Micu-Berescu, Richard Bovnoczki,, Alina Berzunțeanu și Vlad Brumaru. Povestea este centrată pe relația părinți – copil și îl are ca personaj principal pe Adi, un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării.

Filmările au avut loc la Sfântu Gheorghe și Dunavăț, iar producătorul filmului este Miruna Berescu.

“Nasty”, documentarul semnat de trei cineaști – Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, a fost invitat în cadrul proiecțiilor speciale la Cannes. Ilie Năstase, primul lider al tenisului mondial, revine astfel în atenția publicului internațional, cu povestea sa, spusă în acest documentar.

Filmul se concentrează pe ceea ce a reprezentat Ilie Năstase în istoria tenisului, de la talentul său, la comportamentul de pe teren și din afara lui, carisma, relațiile de prietenie cu legende ale tenisului sau succesul la femei. Sunt incluse declarații ale unor personalități remarcabile, precum Rafael Nadal sau John McEnroe și sunt scoase la iveală imagini nemaivăzute din arhivele naționale și internaționale. “Nasty” este disponibil în această săptămână în cinematografele din România.

Anamaria Vartolomei revine la un mare festival de film, după ce în 2021 a câștigat Leul de Aur la Veneția cu filmul “Evenimentul”, în care joacă rolul principal. Actrița de origine română interpretează acum rolul actriței Maria Schneider, partenera de platou a lui Marlon Brando în Last Tango in Paris (1972, regia Bernardo Bertolucci). Filmul “Maria” este regizat de Jessica Palud, iar rolul principal masculin, cel al lui Marlon Brando, este interpretat de Matt Dillon.

Filmul “Maria” face parte din programul premierelor mondiale selectate la Cannes, în afara competiției.

Tot Anamaria Vartolomei este cap de afiș pentru filmul “Contele de Monte-Cristo”, o comedie regizată de Matthieu Delaporte și Alexandre De La Patteliere. Acesta face parte din selecția oficială Cannes 2024, în afara competiției.

Mihai Mălaimare Jr. este o altă prezență românească remarcabilă la Cannes anul acesta. Director de imagine semnează imaginea filmului lui Francis Ford Coppola – Magalopolis, prezent în competiția oficială.

The post Filmul “Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a fost selectat în competiția oficială Cannes 2024 appeared first on Cultura la dubă.