Tracy Chavalier, una dintre cele mai cunoscutoare scriitoare contemporane în lume, autoarea celebrului roman Fata cu cercel de perlă, a vizitat recent, pentru prima dată, România, fiind invitată specială la FILIT – cel mai important festival de literatură din țara noastră, organizat la Iași.

Născută și crescută în Statele Unite, Chevalier locuiește de 40 de ani în Marea Britanie și scrie bestsellere încadrate de critici în genul ficțiunii istorice. În România, cele mai multe dintre cărțile sale sunt publicate la Polirom. Printre acestea amintim Sticlăreasa, Îngeri Căzători sau Un singur fir. “Scriu despre acele femei care nu au avut o voce”, spune autoarea.

Experiența din România i-a adus mai multe revelații – a fost impresionată de numărul mare de tineri care i-au citit cărțile, a ajuns accidental să atingă moaștele Sfintei Parascheva și a rămas surprinsă de amalgamul de stiluri arhitecturale din București.

M-am întâlnit cu Tracy Chevalier în prima dimineață de după FILIT, la București. După interviu, i-am propus și a acceptat să facem o plimbare în Cișmigiu, apoi am însoțit-o, total neplănuit, la itinerariul pe care și-l pregătise – a ținut să viziteze Mănăstirea Stavropoleos, interiorul Carului cu bere, Pasajul Vilacrosse sau librăria Cărturești Carusel.

Pe cât de delicată este atunci când vorbește despre literatură și despre oameni, pe atât de vehementă devine când vine vorba despre politica pe care Trump o duce în Statele Unite. “Wake the fuck up!” – îndeamnă tinerii americani să fie mai vocali și să nu accepte transformarea SUA în ceea ce e pe cale să devină, după spusele sale, un stat autoritar.

***

Mai întâi de toate, cum v-ați simțit la Iași? Cum vi s-a părut experiența de acolo?

A fost grozav. Nu știam la ce să mă aștept. Nu fusesem niciodată în România. Mi-a plăcut că e un oraș mic și e ușor să te plimbi pe jos. Există un număr incredibil de muzee și lucruri dedicate scriitorilor. De exemplu, mergeam printr-un parc și erau bănci pe care era scrisă poezie. Apoi, există un muzeu al poeziei, cu lucruri uimitoare, nu știu dacă ai fost acolo.

Da, am fost și mi-au rămas în minte pantofii poeților, parte din expoziție.

Exact, și pe mine m-a impresionat treaba asta cu pantofii fiecărui poet. Am făcut poze și le-am trimis unei prietene, poetă, din Canada. I-am arătat și mașinile de scris. Mi s-a părut un muzeu foarte jucăuș.

Și apoi am văzut camera dedicată lui Emil Brumaru. M-am gândit, cum au putut să-și imagineze asta? Eu mă consideram relativ creativă, dar niciodată nu m-aș fi gândit să fac așa ceva. Mi s-a părut că este un mare omagiu adus tuturor legăturilor literare din oraș. Iar asta m-a făcut cu adevărat fericită.

Ați observat pozele cu camera reală a lui Emil Brumaru?

Oh, da! Era plină cu cărți care înconjurau patul lui mic. Apoi erau aceste căni de cafea rămase. A fost pur și simplu grozav.

Apoi, mergând pe aleea pietonală spre Palatul Culturii, am început să intru în biserici.

Există o catedrală veche lângă. Bisericile de acolo aveau o arhitectură aproape bizantină, diferită decât ceea cu care sunt eu obișnuită, anume goticul occidental, catedralele din Anglia sau Franța. Aici am găsit un loc cu adevărat foarte spiritual.

Nu mă așteptam la asta.

Iar seara a fost evenimentul în Teatrul Național Iași, care era atât de opulent. Am fost impresionată, foarte fericită.

Vorbind despre religie, așa cum ați spus, ați fost în biserică și ați atins moaștele. Ați făcut-o pentru ați crezut în asta? Sunteți o persoană religioasă?

Probabil cel mai apropiat lucru de mine sunt quakerii din Anglia, care venerează divinitatea în tăcere. Nu sunt un membru complet înscris, dar particip. Merg la întâlnirea de închinare într-o duminică. Te întâlnești acolo și stai în tăcere timp de o oră. Este ca o meditație.

Nu cred în orice sau în oricine, dar înțeleg rostul religiei de a aduce un fel de pace și liniște în această viață uneori haotică. Și chiar apreciez ritualurile religioase. Nu mă refer la lucrurile pe care religia le face altor religii și altor oameni. Toate războaiele care au început din cauza religiei sunt îngrozitoare.

Dar ca ceva pentru viața de zi cu zi, care să te mențină ancorat, este un lucru bun.

Pentru că ați menționat instalația inspirată de camera lui Emil Brumaru, mă întreb cum arată biblioteca dumneavoastră de acasă?

Cu siguranță nu dorm înconjurată de cărți, haha. Există câteva pe noptiera mea, avem o casă plină de cărți. Dar sunt puțin mai ordonate decât erau cele ale lui Brumaru. Studioul meu este mic. Îmi plac spațiile mici și înghesuite. Am o mulțime de cărți și o mulțime de grămezi de hârtie în jur. Întotdeauna este puțin haos în fața mea.

Dar un designer m-a ajutat să-l refac acum câțiva ani, pentru că stăteam la o masă veche care nu se potrivea. Acum este un birou de culoare roșu închis, asemănător cu cireșul. Iar pe rafturi… designerul a sugerat să construiesc rafturi în fața mea, pentru a pune pe ele lucruri mici. Și în acele mici colțuri sunt obiecte reale care apar în cărțile mele.

De exemplu, câteva conuri de arbori de sequoia dintr-o carte pe care am scris-o, fosile, bucăți de quilt și broderie din alte cărți. Și, desigur, un colț este dedicat Fetei cu cercel de perlă, cu tot felul de interpretări ale picturii. De exemplu, la Iași, o femeie pe nume Adela a venit la mine și mi-a dăruit o păpușă croșetată. Ne-am împrietenit apoi pe Instagram, am postat poza cu păpușa și este foarte apreciată.

A venit de la o distanță de 500 de kilometri pentru a-mi face acest cadou. M-a impresionat foarte tare. O să pun păpușa la locul de cinste când ajung acasă, să fie printre toate celelalte interpretări ale Fetei cu cercel de perlă.

Când întâlnesc un artist, îmi place să-l întreb despre copilăria lui. Consider că este important să știm de unde a început totul, în ce fel de familie, ce fel de mediu. Așa că aș dori să vă întreb care sunt primele amintiri pe care le aveți din copilărie.

Primele mele amintiri sunt legate de plaja unde mergeam cu familia mea și de citit. Am amintiri cu părinții mei citindu-mi. Copiii întotdeauna vor aceleași cărți, citite din nou și din nou, pentru că este reconfortant. Și îmi amintesc că tatăl meu îmi citea aceeași carte pe care o ceream eu, era atât de obosit să citească aceeași carte din nou și din nou, încât a încercat să sară câteva pagini. Nu, tată, întoarce-te. Ai uitat această parte – i-am spus.

Acestea sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria mea.

A stat mult în pat, a mers mult la spital. În alte momente era mai bine, dar, în cele din urmă, a murit. Așa că asta a modificat puțin copilăria mea.

Pe atunci, încercam să găsesc în jur ceva care să mă consoleze, iar asta era ceea ce făceau cărțile. Așa că, odată ce am putut citi singură, obișnuiam să merg la bibliotecă în fiecare săptămână. Nu la librărie, ci la bibliotecă. Să împrumut cărți și să devin prietenă cu bibliotecara, cu copiii de acolo. Bibliotecara îmi punea deoparte o carte, special pentru mine. Iar când o aduceam înapoi, vorbeam despre ea. A fost ca un mic club de carte între noi. Cred că am folosit cărțile pentru a evada puțin, pentru a mă consola și pentru a găsi alte lumi. Așadar, cărțile au fost întotdeauna o parte foarte fundamentală a vieții mele.

Este foarte frumos ceea ce ați spus despre biblioteci, pentru că azi prea puțini oameni, mai ales politicieni români, nu înțeleg rostul bibliotecilor, importanța lor. Aici, în România, majoritatea dintre ele nu arată foarte modern, fondul de carte nu e neapărat atrăgător. Iar, pe de altă parte, librăriile sunt foarte scumpe pentru majoritatea românilor. Cum vedeți dumneavoastră importanța bibliotecilor? Ați menționat conexiunea creată între oameni.

Cred că sunt importante, pe de-o parte, pentru a aduce cărțile la un public mai larg, astfel încât să nu citească doar persoanele care își pot permite să le cumpere, ci ca toată lumea să aibă posibilitatea să le împrumute și să exploreze literatura.

Eu îmi permit să cumpăr cărți și am o mulțime de cărți necitite în casa mea. Dar în continuare eu folosesc biblioteca locală. E un fel de centru cultural pentru cartier. Când intru în biblioteca mea locală, sunt multe calculatoare și mulți oameni care le folosesc. Noi ne putem permite wifi acasă și un laptop, dar mulți oameni nu pot.

Cred că în Regatul Unit, înainte de pandemie, 20% din populație nu avea acces la internet acasă. Tindem să uităm de acești oameni. Și nu ar trebui. Au dreptul de a folosi internetul. Așadar, o bibliotecă nu este doar pentru cărți. Este, de asemenea, pentru utilizarea calculatoarelor și pentru a afla informații. Iar bibliotecarii de acolo pot ajuta oamenii cu completarea formularelor și lucruri de care au nevoie pentru autorități publice.

Apoi, există și o bibliotecă de unelte. Poți împrumuta un burghiu, poți împrumuta un aparat de curățat covoare, ceea ce este grozav pentru că… vrem să deținem un aparat de curățat covoare acasă? Nu. Așa că eu chiar am împrumutat acel aparat de curățat covoare și l-am folosit acasă, apoi l-am returnat și l-a folosit probabil și altcineva. Ceea ce este grozav.

De asemenea, vin grupuri de copii, sunt multe activități dedicate părinților și copiilor, sesiuni de lectură și altele. Așadar, o bibliotecă este mult mai mult decât pentru a împrumuta cărți.

Pentru că FILIT ne-a adus împreună, în acest dialog, aș vrea să vă întreb de ce credeți că un festival de literatură este important în zilele noastre? Poate unii oameni consideră că este plictisitor să asculte oameni vorbind, de dimineață până seara. Cum ați explica unui public mai larg de ce este important acest tip de eveniment?

Din mai multe motive. Unul este că, dacă ai citit o carte și vrei să întâlnești autorul, persoana, mintea din spatele ei, este întotdeauna fascinant să întâlnești acea persoană și să-i auzi vocea.

De exemplu, când merg eu la evenimente, uneori oamenii nu-și dau seama că sunt americancă la origine, aud accentul meu, iar reacțiile, mai ales în Anglia, sunt: oh, credeam că ești britanică!

Mie întotdeauna îmi place să întâlnesc autori ale căror cărți le-am citit, pentru că asta îmbogățește experiența de lectură. Iar dacă nu le-ai citit cărțile, este o introducere în modul în care gândesc și cum sunt, poate vei deveni curios, ești înconjurat de alte persoane care iubesc și ele cărțile. Asta formează o comunitate grozavă, o comunitate de susținere, o comunitate pasionată și filozofică. E foarte valoros să fii parte din așa ceva.

Apoi, am observant că FILIT chiar se adresează cititorilor mai tineri. Într-una dintre dimineațile de la Iași, m-am întâlnit cu 200 de copii strălucitori. Era duminică dimineața, la 10, și 200 de tineri erau prezenți. M-am gândit că în Anglia toți ar fi încă adormiți la ora asta.

A fost atât de surprinzător că erau acolo și că erau atât de pasionați de cărți și se vedea că erau atât de bine citiți. FILIT crește viitorii cititori, asta mi s-a părut cu adevărat inspirațional.

În seara de la teatru, au venit 900 de oameni, iar majoritatea dintre ei erau tineri. Când fac evenimente și festivaluri în Regatul Unit și în Statele Unite, majoritatea cititorilor mei sunt femei de 40 de ani și peste. A fost super de revigorant să am oameni mai tineri acolo.

Și m-am gândit, wow, ce faceți voi în România și nu fac ei în Anglia pentru a atrage cititorii mai tineri? Știu că în Anglia sunt și scriitori mai tineri decât mine. Eu am 63 de ani. Așadar, desigur, voi atrage oameni mai aproape de vârsta mea. Înțeleg asta, dar nu s-a întâmplat așa aici. Deci, cum faceți asta la Iași? Vreau și eu puțin din asta.

De revista ALECART se ocupă doi profesori, foarte dedicați…

Da, am aflat, dar asta e la clubul de carte. Dar la teatru? Cum au venit atâția tineri? M-am întrebat dacă avea vreo legătură cu sfârșitul erei comuniste. Pentru că există o adevărată divizare între generația mai în vârstă și generația mai tânără.

Totuși, trebuie să fiu realistă și sinceră cu dumneavoastră. Ceea ce ați văzut la FILIT este o bulă. Dacă ieși din Iași, sunt sate foarte sărace, unde probabil unii oameni nu au atins niciodată o carte. De altfel, în statisticile UE, suntem la fundul clasamentului în ceea ce privește consumul de carte, din păcate.

Wow. Nu ai crede niciodată asta dacă ești în Iași, la FILIT.

Sunt curiosă, de ce v-ați mutat din SUA în Marea Britanie și cum a influențat acest lucru scrisul dumneavoastră?

Când eram student în SUA, am făcut un semestru în Londra și m-am îndrăgostit pur și simplu de oraș. Când am absolvit, am vrut să lucrez ca editor de carte, ceea ce însemna să mă mut în New York. Și am aflat că poți obține un permis de muncă în UK, pentru șase luni, dacă ai fost student în Marea Britanie. Astfel, împreună cu doi prieteni ne-am gândit să ne întoarcem pentru șase luni în UK, înainte să trebuiască să luăm viețile noastre în serios. Hai să mergem să ne distrăm puțin!

Așa am ajuns iar la Londra și am muncit, apoi l-am întâlnit pe un tip, m-am îndrăgostit, știi, povestea obișnuită. Și m-am gândit că s-ar putea să rămân.

Mai târziu am realizat că el nu era tipul potrivit, dar în cele din urmă a apărut bărbatul potrivit și am obținut un loc de muncă în editare, ceea ce voiam să fac. Și pur și simplu s-a întâmplat că am rămas în Anglia. Nu a fost parte din planul meu, dar simt că viața mea este ușor accidentală și că a fost un accident mare, dar unul bun. Deja locuiesc acolo de 40 de ani.

Mă întreb adesea ce fel de scriitoare aș fi fost dacă aș fi rămas în State. Am fost un immigrant,am fost un outsider timp de mulți ani. M-am simțit ca un străin. Mi-a luat mult timp să înțeleg cultura și să mă simt parte din ea. Chiar și acum nu m-aș numi niciodată englezoaică. Nu sunt englezoaică. Dar sunt o londoneză. Asta sunt eu. Am fost acolo atât de mult timp, cunosc atât de bine orașul și mă simt foarte confortabil în el.

Londra este plină de oameni din alte locuri. Te urci într-un vagon de metrou și din cei 16 oameni care stau acolo, poate șase dintre ei sunt englezi. Toți ceilalți sunt din altă parte și mă simt foarte confortabil cu asta.

Cred că scriitorii tind să se retragă din acțiune și să o observe, apoi să scrie ceea ce văd. Și acesta sunt eu trăind acel șablon, trăind modul de a scrie. Mă simt puțin în afara culturii, dar îmi asta îmi permite să o privesc poate mai obiectiv.

Cum te simți acum în legătură cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite?

E deprimant. E deprimant cât de repede se pot schimba lucrurile. Nu aș fi ghicit niciodată că vom am avea un președinte ca el și că și-ar putea consolida puterea atât de repede. Sunt îngrijorată. Cred că este pe cale să devină un stat autoritar: oameni ridicați de pe străzi, presa suprimată, universitățile, învățământul superior fiind suprimat, și nu înțeleg de ce oamenii nu sunt pe străzi, în special tinerii.

Unii dintre ei au fost. Au avut loc marșurile No Kings…

Da, dar au participat majoritar oameni mai în vârstă, de vârsta mea, care poate au o înțelegere mai profundă a istoriei. Dar ce naiba se întâmplă cu tinerii?

Eu sper că va exista o schimbare de vreun fel, dar sunt îngrijorată de alegerile din 2026 pentru congres, cred că ar putea fi declarată legea marțială, că va găsi o scuză pentru a opri acele alegeri pentru că nu este popular. Ratingul său de popularitate este de 37%, foarte scăzut. Este mai mic decât al lui Biden, așa că are doar baza lui. Oamenii care îl susțin sunt cu adevărat zgomotoși, iar majoritatea dintre noi nu suntem zgomotoși.

Cred că trebuie să ne facem auziți mult mai tare, în special sunt dezamăgită de tinerii americani. Ce naiba e în neregulă cu ei? Știi, erau destul de dispuși să protesteze împotriva multor altor lucruri care se întâmplau în lume, dar nu și împotriva propriilor probleme.

Vorbeați despre locurile de muncă pe care le-ați avut în Marea Britanie la început. Am vorbit la FILIT cu scriitori români, iar mulți dintre ei se plângeau de lipsa timpului pentru scris, deoarece aici în România nu există scriitori care să facă doar asta. Cam toată lumea are un loc de muncă principal. Ce fel de job ați avut înainte de a începe să vindeți cărți și de a putea trăi doar din scris?

Am fost editor de carte, iar asta m-a învățat multe despre cercetare, deoarece am fost editor al unor cărți de referință despre scriitori și artiști, așa că a trebuit să fiu foarte precisă. Am învățat să fac cercetări istorice, iar asta m-a ajutat ulterior să fac cercetări pentru cărțile mele. De asemenea, am învățat cum să curăț cuvintele, cum să fac cuvintele mai bune. Dar, după un timp, m-am săturat de asta.

Am vrut să îmi fac propria lucrare cu propriile mele cuvinte. Până la a doua mea carte, Fata cu cercel de perlă, nu am putut scrie cu normă întreagă. Sunt unul dintre norocoșii care pot scrie acum cu normă întreagă, fără a fi nevoită să fac și alte slujbe: predare, scriere creativă și jurnalism, pe care majoritatea prietenilor mei scriitori le fac.

Dacă nu aș fi avut succesul pe care l-am avut, probabil că aș face în continuare editare de carte.

Fata cu cercel de perlă v-a făcut cunoscută ca autoare în întreaga lume. Cum s-a născut ideea de a scrie această carte?

Cunoșteam pictura de mult timp. Sora mea a avut un poster cu ea, eu am avut un poster cu ea, iar mai târziu am aflat cine este pictorul. Am început să caut toate picturile de Vermeer din lume pentru a le privi. Iar într-o zi, doar zăceam în pat uitându-mă la o imagine cu Fata cu cercel de perlă, când mi-am dat seama că nu este un portret al unei persoane. Ea nu se uită la noi. Ea se uită la el. Este, de fapt, un portret al unei relații. Asta este ceea ce vedem eu, expresia de pe fața ei reflectă cum se simte în legătură cu el.

Deci, cine este ea? Am aflat că nu știm cine este, așa că, am zis, trebuie să inventez. Așa s-a întâmplat.

Ce iubiți cel mai mult în procesul de scriere și din toată experiența care vine odată cu publicarea unei cărți, lansări publice, întâlniri cu cititorii?

Toate acele lucruri sunt diferite, foarte diferite. Procesul de scriere este cel mai greu. Cercetarea este distractivă. Îmi place. Trebuie să mă forțez să mă așez în fiecare zi la birou. E ca un fel de exercițiu. Nu-mi place să o fac, dar mă simt mai bine după ce am făcut-o.

De obicei, am un moment sau două în care se leagă totul. Cuvintele din mintea mea, ceea ce gândesc și ceea ce iese pe pagină, se potrivesc.

Am această viziune despre gândul care este în mintea mea și apoi se transformă în cuvinte pe pagină, iar toate micile lucruri se desprind din el pe măsură ce coboară. Așa că ceea ce scriu este ca și cum nu ar fi niciodată 100% ceea ce gândesc. Acesta este idealul platonician aici. Și aceasta este realitatea. Întotdeauna se pierde ceva în procesul de a ajunge pe pagină. Cu toate acestea, persist.

Îmi place să editez, când pot să văd ce e în neregulă. Când reușesc să repar ceva e un sentiment plăcut.

Am remarcat că la seara FILIT ați spus că vă place să printați totul și să editați cu mâna, pe hârtie, apoi faceți modificările pe laptop.

Da, îmi place scrisul de mână. Pur și simplu mi se potrivește mai bine.

Cât despre întâlnirile cu cititorii, cum vă fac să vă simțiți?

Ceea ce se întâmplă după publicare, e ceva foarte diferit, folosește un mușchi diferit. Atunci când scriu, sunt destul de izolată. Iar după ce public, ies din izolare. Știu că sunt mulți scriitori care urăsc asta, pentru că vor să rămână acolo, în intimitate.

Mie îmi place să ies, dar trebuie să spun că poate fi și obositor. Îmi place să întâlnesc cititorii. Sunt curioasă ce o să întrebe. Ei mă surprind mereu. Și sunt un bun reminder când îi întâlnesc, îmi amintesc pentru cine scriu. Nu scriu pentru mine, scriu pentru ei. Și este important pentru mine să mă conectez la cititori.

V-ați simțit vreodată subestimată pentru că sunteți o scriitoare, o femeie?

Este dificil să deslușesc asta, pentru că eu am primit mai multă atenție decât mulți autori.

Mulți scriitori publică ceva și se roagă pentru un interviu sau o recenzie, scriu o carte minunată, și nimic nu se întâmplă.

Sigur, de obicei munca mea este evaluată, dar nu primesc recenzii la fel de multe precum colegii mei bărbați. Văd asta. Cineva ca William Boyd sau Ian McEwan este întotdeauna revizuit pe toate fronturile. Fiecare ziar are o recenzie a celei mai recente cărți. Poate că nu sunt în aceeași ligă cu ei, e în regulă.

Dar, totuși, te întrebi, bine, ce se întâmplă aici? Nu știu dacă asta se întâmplă pentru că sunt femeie sau dacă ceea ce scriu, ficțiune istorică, nu este un gen luat atât de în serios. Așa că, dacă aș vrea să devin o scriitor mai serioasă, ar trebui să scriu un roman contemporan, un roman despre probleme actuale, un roman mai direct. Dar eu tind să fiu mai subtilă decât atât.

Cred că femeile autoare primim mult mai multă atenție acum decât înainte, dar în continuare nu cred că se întâmplă la nivelul la care primesc autorii bărbați.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Tracy Chevalier, scriitoare: “SUA este pe cale să devină un stat autoritar și nu înțeleg de ce tinerii nu sunt pe străzi.” appeared first on Cultura la dubă.

Cunoscuta scriitoare Tracy Chevalier, autoarea volumului „Fata cu cercel de perlă”, Junot Díaz, câștigătorul Premiului Pulitzer pentru ficțiune, precum și Michel Bussi, unul dintre cei mai citiți scriitori francezi contemporani, sunt invitații speciali ai FILIT 2025, cel mai important festival de literatură organizat în țara noastră, la Iași.

FILIT se află la a 13-a ediție și se va desfășura în perioada 22-26 octombrie 2025.

Tracy CHEVALIER s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. A părăsit SUA în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce a lucrat câţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia. A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur, ce s-a bucurat imediat de un succes răsunător. Doi ani mai târziu a apărut Fata cu cercel de perlă, considerat de Publishers Weekly „fenomen editorial”, atingând în scurt timp cifra record de un milion de exemplare. În anul 2000, lanţul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vândute cărţi în SUA.

Romanul a fost recompensat cu premiul cititorilor revistelor People, Time şi Elle. În anul 2001 a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestsellere din Anglia şi SUA. Au urmat, printre altele, Ultima fugară (2013) şi La marginea livezii (2016). Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi până la adolescenţi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Îngeri căzători, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii şi Un singur fir. (sursa: polirom.ro)

Junot Díaz s-a născut în 1968 la Santo Domingo, Republica Dominicană, dar s-a mutat împreună cu familia în America, la New Jersey, unde a avut parte de ani întregi de sărăcie. În timpul facultăţii cunoaşte o serie de scriitori de renume, printre care Toni Morrison, iar aceştia îl încurajează să se orienteze spre o carieră literară. În prezent este profesor de creative writing la MIT şi redactor coordonator la Boston Review. Volumul de povestiri Drown, cu care Junot Díaz a debutat în 1996, a fost un adevărat eveniment literar: întîmpinat de critici cu un entuziasm fără precedent şi distins cu PEN/Malamud Award, a devenit un bestseller naţional şi, în acelaşi timp, un reper de neocolit al prozei contemporane.

De acelaşi succes se bucură şi romanul Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao (2007), cîştigător al National Book Critics Circle Award 2007 şi al Premiului Pulitzer 2008: o poveste hilară şi înduioşătoare, dar, în acelaşi timp, o experienţă lingvistică unică, pentru că în proza extraordinar de bogată a lui Díaz se confruntă nu doar două lumi, ci şi două limbaje, două feluri de a vedea şi a descrie lumea, într-un aliaj ameţitor de engleză şi spaniolă, de rigoare ştiinţifică şi culoare vernaculară. (sursa: polirom.ro)

Michel BUSSI, născut în 1965 la Louviers (Haute-Normandie, Franţa), este unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, operele sale fiind traduse în peste 35 de limbi. De formaţie geograf, mult timp profesor la Universitatea din Rouen, a început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingând repede cifra record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009), Nymphéas noirs (2011), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011.

Următorul succes, Un avion sans elle (2012), l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute: Prix Maison de la Presse 2012, Prix du Roman populaire 2012, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon. În 2020 a publicat romanul Au soleil redouté, un omagiu adus Agathei Christie, după cum spune însuşi autorul. Multe dintre cărţile sale au fost adaptate pentru televiziune. Michel Bussi a publicat, de asemenea, povestiri, lucrări de non-ficţiune şi mai multe romane pentru copii. La Editura Polirom au apărut romanele: Fetiţa cu ochi albaştri (2015, 2023), Nuferi negri (2018), Legături de sânge (2020), La soarele neîmblânzit (2022), Nimic nu mi te poate şterge din minte (2024) şi primul volum din seria pentru copii N.E.O., Căderea soarelui de fier (2023). (sursa: polirom.ro)

Într-un eveniment dedicat unui volum special, ce va apărea la Editura Muzeelor Literare, se vor reuni 3 scriitori ucraineni consacrați, implicați direct în războiul din Ucraina: Olena Herasymiuk (poetă, participantă la acțiuni de luptă, paramedic, activistă civică), Pavlo Matiușa (poet, prozator, traducător, căpitan în Forțele Armate ale Ucrainei), Serhii Demciuk (scriitor, jurnalist, soldat în cea de-a Doua Legiune Internațională pentru Apărarea Ucrainei).

La FILIT 2025 vor participa și alți scriitori internaționali de renume, traduși în mai multe limbi și laureați ai unor premii și distincții prestigioase, precum: Nick Bradley (Regatul Unit), Eugène (Elveția), Dorota Masłowska (Polonia), Alma Mathijsen (Țările de Jos), Judith Poznan (Germania), Nikola Scott (Germania), Leo Vardiashvili (Georgia, Regatul Unit), Carlo Vecce (Italia), Isidoros Zourgos (Grecia).

Lor li se vor alătura autori români, apreciați pentru contribuțiile literare: Shauki Al-Gareeb, Cezarina Anghilac, Lorina Bălteanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Florin Bican, Corin Braga, Mimi Brănescu, Ruxandra Cesereanu, Marian Coman, Bogdan Crețu, Silvia Dumitru, Cristian Fulaș, Tudor Ganea, Andrei Gorzo, Ciprian Mitoceanu, Veronica D. Niculescu, Daniela Rațiu, Andreea Răsuceanu, Ligia Ruscu, Radu Vancu, Alina Voinea.

De asemenea, sunt invitați poeții Marius Aldea, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Cristina Drăghici, Victor Fală, Dóra Mărcuțiu-Rácz, Oana Paler, Bogdan-Alexandru Petcu, George State, Aleksandar Stoicovici, János Szántai, Ioana Vintilă.

Și scenaristul și regizorul Cristian Mungiu se află pe lista de invitați.

Prezenți la FILIT 2025 vor fi și traducătorii străini, cu o contribuție esențială în promovarea literaturii române și în traducerea și publicarea autorilor români pe plan internațional: Sindre Andersen (Norvegia), Anita Bernacchia (Italia), Monica Cure (România/SUA), Peter Groth (Germania), Laure Hinckel (Franța), Radosława Janowska-Lascar (Polonia), Đura Miočinović (Serbia), Corina Oproae (Spania), Szonda Szabolcs (România – limba maghiară), Jiřina Vyorálková (Cehia).

Numele menționate anterior formează prima parte a invitaților la FILIT 2025, iar lista completă a invitaților speciali (inclusiv scriitori, manageri culturali, editori, jurnaliști și artiști) va fi dezvăluită în scurt timp.

FILIT este un eveniment anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția de anul acesta este sprijinită de Primăria Municipiului Iași și se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Mai multe detalii vor fi publicate pe site-ul www.filit-iasi.ro.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Scriitorii Tracy Chevalier, Junot Díaz și Michel Bussi vin la FILIT 2025 appeared first on Cultura la dubă.