„Rochia roșie” (The Red Dress) este un proiect colaborativ inițiat de artista britanică Kirstie Macleod. Broderiile care o compun au fost realizate de 136 de artizani și 108 voluntari din toată lumea, dând glas comunităților apăsate de sărăcie sau război.

La început, Rochia roșie a fost doar o jachetă. Kirstie Macleod, care a învățat să brodeze când avea 9 ani de la o femeie din India, era pasionată de forța de expresie a țesăturilor. Iar după ani buni petrecuți în țări precum Nigeria, Japonia sau Barbados, voia să găsească o formă prin care acestea să îi definească identitatea, punând cap la cap idei și experiențe din toate colțurile lumii.

Momentul decisiv a venit în 2009, când a primit o finanțare din partea Consiliului Britanic pentru a expune la târgul internațional Art Dubai. Atunci a creat jacheta brodată și fusta stacojie care aveau să însuflețească zeci de comunități. 

După expoziție, Macleod a început să valorifice toate contactele pe care le avea și să invite artizane din toate colțurile lumii să contribuie la proiect cu broderii care să le surprindă cultura și tradițiile. Artista nu își permitea să trimită toată rochia decât în situații excepționale. De aceea, multe dintre cele cu care lua legătura primeau în poștă doar bucăți de material care urmau să fie reataște la fustă. 

Artizanele erau însă plătite pentru munca lor și nu li se impunea niciun termen limită până la care să își termine lucrarea. Așa se face că unele broderii au fost gata abia după câteva luni sau chiar ani.

De-a lungul timpului, bucățile de material stacojiu au ajuns în Suedia, Cehia sau Țara Galilor, la refugiate din Palestina, la supraviețuitoare ale războaielor din Kosovo și Republica Democrată Congo, la femei sărace din Africa de Sud, Pakistan sau Mexic, dar și la studiouri importante de broderie din India sau Arabia Saudită.

În total, 244 de oameni (inclusiv participanți la evenimente publice) și-au lăsat amprenta pe rochie. Iar ideile lor nu s-au rezumat la tradiție. Multe dintre ele au adus în prim-plan povești despre familie, rolul de mamă sau trauma provocată de conflict. 

De exemplu, contribuția unui grup de femei din Rwanda, țară încă marcată de genocidul din 1994, reflectă iadul pe care l-au trăit acestea pierzând rude și prieteni, dar și vindecarea treptată, viața care „se lărgește” și se colorează, făcând suferința să pară un punct din ce în ce mai mic. 

Două artizane din Kosovo, revenite în țară după războiul civil din 1998-1999, au brodat o poezie închinată păcii, îndemnând oamenii la iubire și bunătate. 

Better one winter in your own country than 100 springs away.

The greatest wealth is to live content with little.

Be nice everyone – we live in peace now.

Love all, trust some and hate none.

A winter is a winter. Peace has come – love yourself first.

Iar o artizană din Mexic, care s-a dedicat broderiei pentru a-și câștiga existența după o căsnicie abuzivă, a adus, alături de fiica ei, o explozie de culoare. În perfect acord cu modul în care se descrie – drept „cea mai fericită femeie din lume!”. 

Efortul lor nu a rămas neobservat. În cei 11 ani de când a apărut, Rochia roșie a fost expusă, printre altele, la Galeria Maeght din Paris, la Muzeul de Arte Populare din Mexico City sau la Academia Regală de Artă din Londra. În 2015, a fost distinsă și cu Premiul I la Premio Valcellina, distincție acordată în Italia pentru lucrări de artă textilă.

Acum, Macleod încearcă să ducă Rochia roșie în toate comunitățile din care a primit contribuții. Astfel, artizanele vor putea să își vadă proiectul finalizat și să expună concomitent și broderiile proprii.

The post „Rochia roșie”, proiectul prin care sute de femei din întreaga lume își spun povestea appeared first on Cultura la dubă.