„House of the Rising Sun” e un titlu care sintetizează în povestea sa o bună parte din evoluția muzicii în secolul trecut. De-a lungul timpului, melodia a fost înregistrată în 25 de variante, de la folk și country la jazz, rock și mai recent indie.

Piesa și-a găsit locul în repertoriul multor artiști reprezentativi, printre care Bob Dylan și Nina Simone. Varianta cea mai cunoscută a piesei aparține trupei engleze The Animals și a fost înregistrată în 1964.

Deși fiecare interpretare vine cu un aport original, ceea ce le reunește este mesajul puternic al versurilor. Unde și ce era această  „house of the rising sun” e un aspect care s-a pierdut în istorie. Totuși, versurile pline de regret ale cântecului inspirat de ea rămân o lecție venită dintr-un trecut îndepărtat, de la un strămoș necunoscut.

„House of the Rising Sun” sau „Rising Sun Blues” este la origini un cântec englezesc tradițional.

Muzicologul Alan Lomax a descoperit în studiile sale că „Rising Sun” era numele unui bordel la care se face referire în muzica tradițională engleză. Totuși, povestea piesei, așa cum o știe toată lumea e plasată încă din primul vers în New Orleans. Explicația e că până în 1930, când a fost culeasă de Lomax, „House of the Rising Sun” a ajuns peste ocean la interpreții americani, care au modificat versurile. Autorul și versurile în forma lor inițială rămân un mister.

Cea mai veche înregistrare a piesei, sub titlul de „Rising Sun Blues” provine de la Clarence “Tom” Ashley și Gwen Foster, care au înregistrat-o în 1933.

Încă dinainte de versiunea celebră de la The Animals, „House of the Rising Sun” a fost cântată alternativ din perspectivă feminină și masculină. Versiunea lui Ashley, învățată de la bunicul său, e la masculin. Însă prima versiune tipărită a versurilor în revista Adventure, în 1925, e scrisă la feminin.

Prima versiune tipărită a versurilor:

There is a house in New Orleans, it’s called the Rising Sun

It’s been the ruin of many poor girl

Great God, and I for one.

Prima versiune înregistrată a versurilor:

There is a house in New Orleans

They call the Rising Sun

Where many poor boys to destruction has gone

And me, oh God, are one.

Ceea ce e fascinant atunci când urmărești evoluția piesei „House of the Rising Sun” în timp e că fiecare versiune, fie ea la feminin sau la masculin, transmite același mesaj plin de regret, un avertisment venit din partea unui om cu un destin tragic.

Totuși, fiecare interpretare are marca sa personală și diferită de restul. „House of the Rising Sun” pare că posedă o mică porțiune dintr-un bagaj uman universal, care se îmbogățește cu fiecare versiune.

Câteva dintre cele mai notabile, înainte de cea de la The Animals vin de la Woodie Guthrie(care l-a influențat puternic pe Bob Dylan), Joan Baez, Nina Simone și Dave van Ronk.

Acesta din urmă e cel de la care a propus un aranjament diferit al piesei, schimbând acordurile și folosind o linie de bass care coboară în semitonuri – o practică întâlnită adesea în jazz, dar mai puțin utilizată printre folkiști. Numai că, învățând această versiune chiar de la van Ronk, Bob Dylan a înregistrat-o înaintea lui și a inclus-o pe primul său album.

În 1964, The Animals erau în turneu cu Chuck Berry în Anglia. Eric Burdon, solistul, explică într-un interviu din seria ”Making Of…” a premiilor Grammy că în acea vreme căutau modalități să capteze atenția publicului în concert.

Alte trupe din turneu încercau să interpreteze tipul de piese cu care Chuck Berry cucerea publicul în stilul său inimitabil. The Animals voiau ceva diferit.

Auzind „House of the Rising Sun” într-un bar din Newcastle, lui Burdon i-a venit ideea să o cânte la finalul concertelor. A prins atât de bine la public încât în timpul aceluiași turneu trupa s-a oprit la un studio din Londra s-o înregistreze. Au făcut-o dintr-o singură încercare și totul a durat 15 minute. Asta se întâmpla pe 18 mai 1964.

Despre linia de chitară celebră, Hilton Valentine, chitaristul trupei, spune că a luat pur și simplu acordurile lui Dylan(sau mai bine spus, ale lui van Ronk) și le-a cântat ca pe un arpegiu. Dar ceea ce generează impresia puternică a acestei versiuni e vocea lui Burdon. Atunci avea numai 23 de ani, dar în modul în care cântă piesa captează parcă greutățile și regretele acumulate în mai multe vieți.

Și nu poate fi trecută cu vederea partea de orgă a lui Alan Price, care exprimă tragicul din versurile piesei și o completează.

The Animals au avut un succes răsunător cu ”House of the Rising Sun”. Versiunea lor a fost prima piesă din fenomenul ”British Invasion” care a ajuns pe locul 1 în topul american fără să fie de la The Beatles. Se spune că Bob Dylan, auzind-o la radioul din mașină, s-a gândit atunci să treacă la chitară electrică, o practică fără precedent în muzica folk la momentul respectiv.

Criticul de muzică Dave Marsh cataloghează ”House of the Rising Sun” ca fiind primul hit de folk rock, spunând că sună de parcă trupa a conectat un cântec antic la un cablu de electricitate.

Povestea „House of the Rising Sun” nu se încheie odată cu The Animals. Piesa a continuat să adune noi interpretări, de la Dolly Parton la Five Finger Death Punch și până la Alt-J.

U2 și Greenday au reinterpretat melodia și așa s-a născut colaborarea lor pentru piesa “The saints are coming”.

De asemenea, există variante și în franceză, spaniolă și germană. Iar cu fiecare interpretare, piesa se îmbogățește cu noi nuanțe și transmite mai departe un mesaj care ajunge la sufletele oamenilor.

The post Povestea “House of the Rising Sun”, hitul interpretat în 25 de variante muzicale appeared first on Cultura la dubă.