Anul Brâncuși este un demers legislativ inițiat de deputata PSD Natalia Intotero, fost ministru al Culturii, adoptat de Camera Deputaților pe 25 iunie 2025. Legea va permite instituțiilor publice să aloce fonduri unor evenimente pe această temă.

La Târgu Jiu ar trebui să intre într-un amplu proces de restaurare operele lui Constantin Brâncuși, însă procesul s-a blocat anul trecut în faza licitației, când nicio firmă nu a câștigat. Mai multe companii din afara țării s-au înscris atunci, însă, potrivit viceprimarului Adrian Tudor, acestea “nu au fost familiarizate cu procedurile”. Proiectul de restaurare ar trebuit, potrivit legii, să fie gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, pe care actualul ministru al Culturii, Andras Demeter, intenționează să-l desființeze.

Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu nu a mai fost restaurat de peste 25 de ani. De-a lungul anilor, diverse lucrări de întreținere au pus în pericol operele. Poarta Sărutului a fost spălată cu apă sub presiune, iar prin găurile formate au crescut mușchi.

În 2024 Ansamblul monumental “Calea Eroilor” din Târgu Jiu a devenit oficial parte din patrimoniul mondial protejat de UNESCO.

Din ansamblu fac parte: Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii.

De asemenea, Casa „Barbu Gănescu”, care găzduiește Muzeul Național Constantin Brâncuși, ar trebui restaurată. Ea datează din 1790 și e clasată ca monument istoric. Acolo a locuit sculptorul în perioada în care a lucrat la Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”. Muzeul va organiza în 2026 Trienala de sculptură Brâncuși.

În ultimii ani, Brâncuși a fost în centrul atenției la nivel mondial, cu două mari retrospective organizate la Paris în 2024, respectiv Amsterdam în 2025.

Citește AICI un amplu reportaj realizat de Cultura la dubă la retrospectiva Brâncuși de la Centrul Pompidou.

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobița, într-o familie cu 6 copii, și a murit pe 16 martie 1957 la Paris, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post 2026 este Anul Brâncuși – se împlinesc 150 de ani de la nașterea sculptorului appeared first on Cultura la dubă.

Drumul spre Peștișani se desfășoară printre dealuri și păduri calme, care te lasă să respiri aer curat și să oprești aerul condiționat chiar și într-o zi caniculară.

La Peștișani, comuna care curpinde satul Hobița, locul de naștere al lui Constantin Brâncuși, statul român a eșuat în văzul tuturor. Ani la rând, adevărata casă în care Brâncuși a copilărit a fost lăsată să se prăbușească, puțin câte puțin, să ardă, să dispară. Este unul dintre cazurile reprezentative pentru atitudinea pe care autoritățile au avut-o, de peste 35 de ani, față de cultura din mediul rural.

În acest context, actorul Cuzin Toma și-a ales o bătălie grea. De 3 ani organizează aici singurul eveniment cinematografic din zonă – festivalul Film în Sat. Tot aici vrea să ridice primul hub cultural în care viitoarele generații să descopere magia artei și infinitele căi pe care ea le deschide.

“Cu Film în Sat încercăm să îi expunem pe acești copii la ceea ce pe noi ne-a construit și ne-a…ne-a crescut.” Vizibil emoționat, apare în fiecare seară din festival în fața a câteva mii de oameni și își spune povestea iar și iar. A plecat din acest loc și s-a întors pentru a da înapoi ceea ce l-a făcut pe el un om mai bun.

„Banii știu cum se fac. Dar nu banii sunt importanți. Eu am simțit o nevoie să mă dezvolt ca să pot să îi ghidez pe copiii mei și ei să fie mai buni decât mine. Mi-am dat seama că doar prin cultură pot să fac asta.”

***

Pe Cuzin Toma și pe copiii săi i-am întâlnit prima dată acum 9 ani. Actorul și fiul său Nicodim, pe atunci în vârstă de 9 ani, tocmai se întorseseră de la Cannes, unde participaseră, alături de regizorul Corneliu Porumboiu, cu filmul Comoara, în care amândoi erau protagoniști. În calitate de reporter la Știrile Pro tv, le luam atunci primul interviu pe care ei îl acordaseră vreodată.

Între timp, notorietatea lui Cuzin Toma a crescut enorm. În fața publicului larg este popular datorită rolului Firicel din serialul Las Fierbinți, dar și datorită poveștii personale pe care a spus-o fără rețineri, de fiecare dată când a avut ocazia. În trecut a lucrat ca miner, electrician, balerin, bodyguard, la shaormerii sau ca paznic de șantier. Și a devenit actor.

Acum îl reîntâlnesc în mijlocul naturii, la marginea pârâului în care se scălda când era mic. Familia sa și prietenii apropiați, unii chiar din copilărie, s-au strâns aici și o sărbătoresc pe Meda, fiica lui Cuzin, care împlinește 15 ani.

“Noi veneam aici când eram mici și tot aici ne trage locul, zburdam pe aici, stăteam la baie, mâncam porumb crud, poame, mazăre dulce, noi am crescut în mediul natural sălbatic. Acum el are o ambiție sentimentală, legată de locurile astea, să se întoarcă aici și să facă ceva pentru copiii de aici.”, ne povestește Nelu, fratele mai mare al lui Cuzin.

Deși e stabilit la București de peste 20 de ani, iar cariera sa a fost într-o continuă evoluție, Cuzin Toma a simțit mereu dorința de a se întoarce la rădăcini și a îmbogăți acest loc spiritual. Alături de el a fost mereu Cristina, ființa care i-a ghidat drumul către artă și i-a devenit soție.  

Chiar la pârâul unde s-au adunat astăzi s-a născut povestea lor de iubire. Cu zâmbetul pe buze, Cuzin retrăiește momentele în care avea 16 ani și a văzut-o pentru prima dată.

“La început am văzut-o o singură dată, pe la 16 ani, ea venise în vacanță la bunici. Am stat de vorbă vreo 10 minute și atât.  Apoi am avut ghinion pentru că ea a plecat acasă și vară de vară mergeam prin locuri în care credeam că ar putea să apară ea, până am găsit-o.

Eram chiar aici, la râu, am tras-o de picior în apă chiar când ea se pregătea să iasă, credeam că sunt deștept, dar ea mi-a zis <<proastă inspirație>> și am plecat supărat, pe jos, acasă.

Peste un an, eu munceam la o casă vecină și am văzut-o pe stradă, am intrat în vorbă cu ea și de atunci…vorbesc cu ea. Din acel moment, a urmat o toamnă frumoasă de povești, de visat împreună.”

Cuzin a crescut, alături de cei doi frați ai săi, într-o colonie de muncitori aduși să construiască barajul peste Bistrița. Tatăl său, electrician, a lucrat la baraj până la pensie. Iar într-o mină de lângă baraj a ajuns să lucreze și tânărul Cuzin, ca electrician miner, după terminarea liceului, pe când frații au ales să lucreze la Jandarmerie.

“Când am dat la liceu, să faci o școală profesională, mai ales pentru copiii de la țară, era mare lucru. Dar pentru că fratele meu mai mare a învățat foarte bine, mama punea presiune și pe noi să învățăm, să facem liceul. După liceu, ne doream să ne facem polițiști. Dar atunci am început să mă văd cu Cristina și am renunțat la ce făceam.”

A absolvit Liceul Industrial din Peștișani care, ce ironie, se numește Constantin Brâncuși și nu are nicio legătură cu arta. Specializarea sa a fost în “reparații și întreținere utilaj minier”. Așa s-a angajat pentru 1 an și 2 luni ca electrician miner doar ca să scape de armată.

“Te duceai 4-5 până la 10 kilometri pe sub muntele ăsta și ieșeai la Tismana. Mergeam cu locomotiva, se împușca cu dinamită, săpai și tot așa. Se avansa câte 2 metri la 24 de ore.

Cum a fost viața în mină?

Întunecată și umedă. Curgea apa pe pereți. Ce să zic, nu conștientizam prea mult atunci. Chiar nu conștientizam…”

Privește acum către muntele prin care a săpat mina și parcă nu îi vine să creadă propria poveste. Din mină a cerut transferul la ansamblul de dansuri populare Doina Gorjului, unde făcuse un curs. Și a fost angajat ca dansator.

„Am învățat să dansez și asta făceam, m-am angajat ca solist de balet. Așa am făcut transfer și în cartea de muncă scrie negru pe alb, de la miner la balerin.”

Dar pentru că singura sa dorință era să fie cu Cristina, iar ea se pregătea să dea admiterea la Facultatea de Arte Plastice din București, a făcut cerere să intre în armată, ca să scape de această obligație și să poată apoi să fie cu iubita sa, în capitală.

După armată a făcut pregătire la gramatică cu mama Cristinei, care locuia la o oră distanță cu trenul. Inspirat de profesorul său din liceu, pe care îl admira, a vrut și el să devină profesor de sport.

“Când vorbea cineva pe care eu îl respectam, preluam foarte mult de la el. Îmi plăcea să mă corecteze, să mă facă să fiu mai bun, să îmi dea o educație civică. Iar sportul era o șansă mai ales pentru cei din medii defavorizate.”

“Am făcut box și atletism, dar nu am putut face sport de performanță fiindcă era nevoie de o rutină zilnică. Iar la categoria mea socială trebuia să și trăiești, să ai un venit.”

A fost admis la ANEFS în București și așa a început aventura la oraș, alături de Cristina.

„Eu lucram pe șantier, eram student la Sport, și stăteam în camera de cămin de la Arte cu patru fete. Era o bucurie. Împărțeam un pat de cămin cu Cristina, nu știu cum am reușit. Cam un an am stat așa. După aceea am făcut un apartament la demisolul căminului Occidentului, unde am tras singur apă, curent. Un an am stat acolo. Căminul a fost renovat și ne-am mutat într-o cameră cu parchet, cu baie.”

În tot acest timp, Cuzin și-a împărțit timpul între cursurile de la Facultatea de Sport, nenumărate joburi și ieșirile cu iubita sa, artistă.

A lucrat ca paznic al șantierului de la Hotel Novotel, a făcut shaorma, a lucrat la Spring Time, ca bodyguard la clubul Kristal și ca electrician, la ocazie. Ușor ușor, a început să se îndoiască de gândul de a deveni profesor de sport și, după 3 ani de studii, nu a mai dat examenul de licență.

„Începusem să simt gustul artei, Cristina mă tot scotea la teatru că și obosisem, eu lucram, schimbam instalații electrice la apartamente prin București și seara aveam teatru, teatru. Dar venise gândul că vrem copii, iar eu eram indecis legat de viitorul meu.

De când am plecat cu Cristina la drum, dorința mea a fost să am o stabilitate psihică și intelectuală, socială, de altă natură. Un job mai bine plătit nu îmi dădea încrederea de care aveam nevoie pentru a-mi crește și educa copiii.

Asta m-a făcut să trec prin multe și să renunț foarte repede. Eu am fost un paradox, mă zbăteam între ideea de sport și a fi un om de cultură, a fost o luptă permanentă în mine. Câștig mai ușor cu pumnul, dar ce fac, asta vreau să învăț un copil?”

Într-un moment decisiv, când era pe punctul de se angaja ca SPP-ist, a ales drumul către actorie.

„Am devenit actor dintr-un ego. Nu din egoism, ci din ego. Fiindcă mi-am pus ambiția că e ceva ce aș putea să fac și eu. Eram conștient de capacitățile mele fizice și psihice. Nu știu dacă intelectuale, dar psihice da. Îmi dădeam seama foarte repede ce am de făcut.”

L-a abordat pe Andi Vasluianu și acesta s-a oferit să îl ajute cu pregătirea.

“După două săptămâni mi-a zis: țărane, după mine ai intrat la facultate, nu am ce să îți mai fac. Vasluianu m-a ajutat să îmi conștientizez emoțiile și capacitățile motrice. Apoi m-a dus la Teatrul Podul, la Cătălin Naum. Acolo, privindu-i pe ceilalți, m-am educat, m-a ajutat să mă cunosc mai bine pe mine. Iar Naum m-a dus la o zonă emoțională cu prea puține cuvinte.

Am intrat la teatru din prima și, la două săptămâni de la admitere, am început să filmez la emisiunea Câștigi fără să știi, de la PRO TV. Dragoș Bucur căuta măscăricii pe care îi trimitea să pună întrebarea sau să glumească cu oamenii. Am câștigat atunci 100 de dolari și am continuat să filmez la emisiuni, să fac și reclame și scurtmetraje sau roluri în filme. Filmam emisiuni și am terminat facultatea cu 20.000 de euro din televiziune și reclame.”

2015 a fost un an cheie al carierei sale. A jucat în Aferim!, film care i-a adus lui Radu Jude Ursul de Argint pentru regie la Berlin și în Comoara, pentru care Corneliu Porumboiu premiul Un Certain Talent la Cannes.

În Comoara joacă alături de Cristina și de fiul lor, Nicodim. Acum, Nicodim are 18 ani și îl întâlnesc la pârâul unde a copilărit tatăl lui. Este voluntar în festivalul Film în Sat și își dorește o carieră în regie de film.

“Îmi place să creez ceva, sunt și foarte pasionat și interesat de politică. Prin filme aș vrea să mă exprim.”, spune Nicodim.

La rândul său, Meda, are înclinații artistice și îi place să cânte la tobe. Cuzin e mândru de evoluția copiilor săi și recunoaște rolul esențial pe care Cristina îl are în viața lor. Alături de ea, vrea să transmită și copiilor de la sate ceea ce le-au arătat propriilor copii. În festival, Cristina, zisă și “Cuzina”, este sufletul atelierului de țesut, în care câteva zeci de copii învață să brodeze pe o pânză uriașă.

„Culmea este că de la țară pornește cultura. Ce înseamnă cultură? Obiceiuri și tradiții. Prin crearea unui obicei și prin perpetuarea lui, dai naștere unei tradiții. Un cumul de tradiții și obiceiuri înseamnă cultură.”

Cuzin Toma, actor

Dacă ziua au loc ateliere de lucru pentru copii, seara familii întregi se strâng la concerte, filme, mici, popcorn și bere.

Festivalul Film în Sat se întâmplă pe o pajiște înconjurată de copaci bătrani, în locul în care se desfășura odinioară bâlciul. Seară de seară, timp de 5 zile, se strâng aici câteva mii de oameni, de la săteni cu posibilități reduse, la gorjeni mai înstăriți, veniți cu mașini scumpe de la Târgu Jiu sau din străinătate, unde muncesc.

Cu toții vin să vadă ce a făcut „Firicel” în comună, să facă o poză cu el sau să cunoască alți artiști. În fața lor, Cuzin improvizează seară de seară discursuri, interacțiuni cu publicul sau cu invitații.

“Prima dată am pornit singur, mai am un asociat pe finanțe, Rodica Mușat, care vine ca expert contabil din construcții, dar în rest nu m-a ajutat nimeni. De anul ăsta am și producător, pe Paul Ruben.

A fost foarte greu fără un producător. Oamenii vor câștig imediat, dacă se poate chiar înainte. Dar ne cam uităm scopul noi, artiștii. Noi trăim prin public și public ți-l mai și creezi la un moment dat.

Ai un serial, ai o ocupație. Dar când se termină serialul ăsta, ce faci? O să intri în depresie după atenția publicului. Dispari. Ești în lumina reflectorului, apoi în întuneric.

Noi trebuie să creștem un public pentru filmul românesc, deja e în creștere, se interesează de actorii pe îi văd în filme, îi caută apoi și la teatru. Deja acum, la al treilea an, oamenii au început să vină pentru film. Sigur, vin și pentru concerte, dar au rămas peste 1500 la film, asta mă bucură foarte mult.

Și, indiferent pentru ce vin, e important că mai văd și alt mediu, contactul cu lumea culturală nu are cum să nu te schimbe, chiar și în lucruri mici, te învață să strângi gunoiul după tine. Plus că este o nouă piață. Ne plângem că ne înghesuim în orașe. Vino aici, la 300 de copii în sală. Ai 6-7 sate aici.”, spune Cuzin.

“Vă dați seama ce emoții are el aici? Să vii la Peștișani și să vorbești în fața unei mulțimi, în locul în care noi stăteam pe pătură cu părinții, să mâncăm și noi doi mici și să bea tata o bere. Acolo se făcea bâlciul de Sfântul Petru și Pavel. Cu ceva timp înainte, începeam să strângem câte un bănuț, ne mai duceam la copăit, la sapă de porumb, ca să avem la un bănuț la bâlci.

El transmite emoția locului. Frate fiind, îmi dau seama ce e în sufletul lui când vorbește acolo. Și nu e ușor să organizeze, mai are și bețe în roate.”, dezvăluie Nelu, fratele său.

“În fața publicului de aici mă simt total descoperit, nu am niciun control, e o panică pe care o depășesc la un moment dat.”

Părinții au apucat să vadă festivalul făcut de fiul lor și au trăit evenimentul cu mari emoții.

“Din păcate, chiar după prima ediție de aici, lui tăticu’ i s-a făcut rău, Cuzin s-a dus cu el la spital și atunci a fost diagnosticat cu Alzheimer. Mămica a avut grijă de el la ei acasă, dar, din păcate, acum s-a făcut un an de când tăticul s-a dus.”

Crescuți cu mari greutăți financiare, cei trei fii ai familiei Toma spun că au avut o copilărie frumoasă și sunt recunoscători pentru educația pe care au primit-o de la părinți.

„Mama spunea mereu: nu aveți serviciu, treaba voastră este să învățați carte. Să nu cumva să fiu chemată la ședința cu părinții că faceți tâmpenii.”, spune Nelu.

“Mama ar fi vrut să fie artistă, avea înclinații, dar ne-a crescut pe noi. Țin minte că odată Nelu a făcut rost, prin niște relații, de un album de artă de la librărie și l-a adus acasă, pentru mama. Atunci am văzut noi pentru prima dată cum arată niște picturi.”, povestește Cuzin.

În Peștișani nu a existat vreodată teatru sau cinematograf. Practic, primul contact al locuitorilor cu aceste arte se întâmplă la Film în Sat, de 3 ani încoace. Cuzin Toma și Irina Margareta Nistor aleg filme românești pe care le proiectează apoi în festival, dintr-un tractor.

După ele, exista discuții între actori și public.

“Prefer filmele la care actorii pot veni, pentru că asta e magia pe care vreau să o creez, asta va transforma noile generații în cinefili. Să iasă actorul din ecran e ceva extraordinar pentru un copil.

Prima dată când am văzut eu un film a fost în colonie. Aveam o vecină, tanti Valerica. Punea un cerceaf pe perete și venea cu filme. Când am văzut prima dată poza aia pe pânză, nu înțegeam cum se mișcă ăia în poză.”

Plimbându-ne prin locurile în care a crescut, actorul leagă trecutul de viitor, e nostalgic, dar și un visător determinat să schimbe ceva.

“Am băgat cu tata curent în multe case de aici. Ba mai mult, eu am dat lumină bisericii și dacă eu, Cuzin Toma, am dat lumina bisericii, clar unor copii pot să le arăt drumul către o direcție bună, pentru că drumul pe care merg se pare că a fost bun. Nu tot timpul atât de neted, dar clar destinația nu este greșită. Și asta spun tot timpul.

Când am plecat de aici, ultima mea lucrare cu tata a fost Biserica din Gureni și mă distrează treaba asta. Băi, noi am dat lumina bisericii. Hihihi.”

Câțiva metri depărtare de biserică, ne oprim pentru câteva clipe în fața unei clădiri abandonate.

„Vedeți această școală? Filmați cum e acum, că va fi primul hub cultural din comuna Peștișani. I-am zis primarului să ne faciliteze, dacă îmi permite să fac un hub cultural, iar el a zis <îți dau școala aia dacă vrei>. Iar eu chiar la ea mă gândeam.

Școala nu trebuie să își piardă sensul de a educa și a cultiva.

Va fi o sală de expoziție, vor fi ateliere de creație, un birou pentru o asociație. Îmi doresc să încurajez tinerii să creeze mai multe asociații, sub o federație culturală care să reprezinte toate aceste sate.

Festivalul e gândit și cu niște rezidențe artistice cu câteva săptămâni înainte, pentru ceramică, sticlă, design vestimentar, arhitectură, muzică, pentru a crea la fața locului și a lăsa ceva în spațiul acesta. De ce m-am gândit la aceste ateliere? Ca să dăm ceva înapoi satului, să recreăm cultura la sat prin tradiții și artă.”

Anul acesta, festivalul Film în Sat a fost organizat și în alte localități – Rășinari, jud. Sibiu, Cernătești, jud. Dolj, Întorsura Buzăului, jud Covasna, iar între 13 și 15 septembrie va ajunge în județul Teleorman, la Izlaz.   

“Îmi doresc să implementez conceptul de village break. Din orice oraș din România ai fi, să fie un sat la o oră distanță unde să te bucuri de acces la un spectacol, la un concert, la o expoziție, să ai cultură, dar să ai și liniștea de la sat, natură, aer curat.”

Anul acesta, a reușit să obțină și finanțări de la Consiliul Județean Gorj și Primăria Peștișani. Cumva, văzând popularitatea crescândă a festivalului făcut pe cont propriu, autoritățile locale au fost nevoite să se implice și ele. Nu au apărut, însă, sponsorii care ar putea contribui semnificativ la infrastructura festivalului.

La Film în Sat, viața rurală se îmbină cu arta urbană. Acum câteva zile, artiștii vizuali Irlo și 1Q Sapro au pictat podul de metal care face legătura între parcarea festivalului și spațiul de evenimente.

Pe lângă filmele proiectate – Libertate, regia Tudor Giurgiu, Moromeții 3, regia Stere Gulea sau Visul, regia Cătălin Saizescu, au avut loc concerte Damian Drăghici, Mădălina Pavăl Orchestra sau Taraf de Caliu, dar și spectacolul de teatru Doamne ferește, regizat de Lia Bugnar.

Din echipa festivalului fac parte doar 10 oameni. Cu toții sunt aici pentru că rezonează cu ideile lui Cuzin, cu speranța de a crește viitoarele generații de la sat prin cultură.

“Și eu am copilărit în sat, în județul Neamț, apoi mi-am găsit drumul în cinematografie. Rezonez foarte tare cu ce zice Cuzin despre felul în care ne întoarcem la origini și ne asumăm identitatea, o facem mai mult un avantaj. La început, să vii dintr-un mediu defavorizat e un dezavantaj. Dar fiind expuși la cultură și la filme, ne îmbogățim.

Mi-a plăcut mult aici, am fost surprinsă să văd că e o comunitate foarte activă, au venit oameni din mai multe zone, au stat la concerte, la filme, am simțit că scopul nostru e atins.

Au venit 30-40 de copii la ateliere, părinții au adus copiii la activități, ceea ce e mare lucru. Ei vor crește și vor vrea să fie în mediul artiștilor, să vadă filme, teatru, expoziții.”, spune Geo Huțanu, producătoare în publicitate, care anul acesta s-a ocupat de invitații aduși la Film în Sat și de gestionarea cazărilor.

Pe termen lung, visul lui Cuzin Toma este să organizeze Film în Sat în cât mai multe sate românești și să determine cât mai mulți oameni să stea până la finalul filmelor. Dar și să lase festivalul pe mâna tinerilor care acum sunt voluntari. Printre ei, fiul său.

După o seară de festival, turiștii veniți din diverse zone ale României sunt răspândiți pe la pensiunile din comună. Dimineața primesc un mic dejun ca în copilăria de la bunici: cu ouă de la găinile din curte, roșii gustoase din grădină, unt de casă, gem făcut din prunele din livadă și ceai din plante culese de pe dealuri.

Apoi pornesc fie cu bicicletele, pe jos sau cu mașina, către diverse obiective din zonă.

La Hobița există acum, în curtea lui Brâncuși, o Casă Muzeu pe care tatăl lui Brâncuși o construise pentru un vecin în 1875. Acolo au supraviețuit și doi duzi bătrâni din copilăria lui Constantin Brâncuși.

În Peștișani mai poate fi văzută și Peștera Cioara, cea mai veche așezare umană din Europa, de acum 50.000 de ani, precum și Cheile Sohodolului, săpate în calcare cretacice de apele pârâului Sohodol, în lanțul montan Retezat-Godeanu, zonă naturală protejată.

Dacă pentru copiii din Peștișani festivalul înseamnă speranță, pentru adulții de la oraș, chemarea la Film în Sat nu este neapărat către filme, ci mai degrabă către sine.

The post Comoara de la Peștișani appeared first on Cultura la dubă.

După mulți ani în care Ministerul Culturii a fost stângaci în pregătirea dosarului Brâncuși pentru UNESCO, astăzi Ansamblul monumental “Calea Eroilor” din Târgu Jiu a devenit oficial parte din patrimoniul mondial protejat de UNESCO.

Din ansamblu fac parte: Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii.

România a inclus, de asemenea, pe lista UNESCO, Frontierele Imperiului Roman – Dacia.

“Înscrierea „Ansamblului monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu” în Lista patrimoniului mondial UNESCO înseamnă recunoaștere internațională de cel mai înalt nivel pentru un mare artist român și o capodoperă a artei monumentale.

Tezaurul pe care Constantin Brâncuși l-a lăsat românilor la Târgu Jiu devine oficial bun cultural al umanității. Se confirmă astfel valoarea universala excepțională a acestui sit cultural, demn de admirație și protecție internațională.

Recunoașterea primită azi ne obligă să protejăm Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, să-l păstrăm intact pentru generațiile viitoare și pentru memoria culturală a umanității. Este un angajament pe care țara noastră îl ia la nivel național, dar și la nivel local, în orașul în care a fost creat ansamblul monumental.

România a depus în ianuarie 2018 la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO dosarul de nominalizare pentru „Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu”. După o perioadă în care am intensificat eforturile pentru a răspunde criteriilor UNESCO, evaluarea dosarului a fost reluată de către ICOMOS (International Council on MonumentsandSites – organism consultativ al UNESCO) în 2023.”, a transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Ansamblul a fost comandat de Liga Națională a Femeilor Gorjene, prezidată de Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului României, Gheorghe Tătărescu și donat orașului „pentru a preamări memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de reîntregire”.

A fost inaugurat la 27 octombrie 1938. De-a lungul timpului, autoritățile române au făcut niște intervenții neconforme care au afectat sculpturile.

“Totodată, România marchează astăzi o reușită cu semnificații profunde! Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza națiunii noastre fiind strâns legată de Roma și de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în fața unui act cultural și identitar, care ne face mai conștienți de trecutul nostru și, în același timp, reamintește tuturor influența majoră a Romei asupra lumii în perioada antică.

România se alătură astfel, cu mândrie, marii familii a Frontierelor Imperiului Roman în nobila misiune de a valorifica acest patrimoniu de valoare universală excepțională.

România a depus, în ianuarie 2023, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru Frontierele Imperiului Roman – Dacia, care s-a aflat, timp de un an și jumătate în procedură de evaluare în vederea stabilirii recomandărilor ICOMOS.

În perioada 8-21 august 2023, s-a desfășurat în România misiunea tehnică de evaluare a ICOMOS, organizată de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în colaborare cu Comisia Națională Limes, autorități centrale, județene și locale, precum și cu Muzee și Direcții pentru Cultură din cele 16 județe implicate. Procesul de evaluare a continuat și cu solicitări de informații suplimentare și răspunsuri din partea României precum și cu o întâlnire cu ICOMOS a echipei coordonatoare de experți de la Paris.

Citez din justificarea criteriilor de înscriere, redate în proiectul de decizie al Comitetului Patrimoniului Mondial, elaborat pe baza recomandării ICOMOS:

„Bunul serial prezintă un important schimb de valori umane și culturale de la apogeul Imperiului Roman, respectiv dezvoltarea arhitecturii militare romane și a cunoștințelor și competențelor tehnice de construcție și de management al teritoriului, de la un capăt la altul al imperiului. […] Parte a sistemului general de apărare a Imperiului Roman, Frontierele Imperiului Roman – Dacia constituie o mărturie excepțională a extinderii maxime a puterii Imperiului Roman prin consolidarea frontierelor sale nordice și reprezintă o manifestare fizică a politicii imperiale. […] Ele atesta versatilitatea și sofisticarea modului în care romanii s-au raportat la topografia și climatul local, în contextul politic, militar și social al vremii, în partea de nord a imperiului. Cu o lungime de peste o mie de kilometri, Frontierele Imperiului Roman – Dacia este cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman și cuprinde atât sectoare terestre, cât și fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasări și densități variate de instalații militare distribuite în teritoriu.” – a mai scris ministrul Turcan pe pagina oficială de facebook.

The post Ansamblul monumental “Calea Eroilor”, realizat de Brâncuși la Târgu Jiu, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO appeared first on Cultura la dubă.

Centrul „Constantin Brâncuși” a demarat procedura de intervenție de urgență asupra componentelor artistice din piatră din cadrul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu. Este vorba despre Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, grav afectate de o intervenție neconformă făcută în urmă cu câțiva ani.

Pe operele lui Brâncuși se pot observa găuri care s-au adâncit de-a lungul timpului. In interiorul lor cresc uneori mușchi și licheni. Dezastrul a fost provocat de o spălare cu apă cu presiune, pentru care nimeni nu a răspuns până în prezent.

Lucrările actuale sunt o primă fază a procesului de restaurare a întregului Ansamblu brâncuşian şi vor consta în curățarea depunerilor, tratament de biocidare sau chituirea și plombarea selectivă a zonelor lacunare în care stagnează apa.

Din echipa de lucru fac parte șapte restauratori, dintre care trei specialiști atestați de Ministerul Culturii, coordonatorul echipei fiind drd. Ionel Gemănar, restaurator piatră, specialist atestat MCC. Acesta este absolvent al UNARTE București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei, specializarea Conservare-restaurare, unde de altfel activează în calitatea sa de cadru universitar.

Intervenția face parte dintr-un Proiect cadru de urmărire în timp/mentenanță – stabilire proceduri pentru activitatea de urmărire în timp/mentenanță și intervenții la Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, care a primit avizul Ministerului Culturii nr. 270/CA/2020.

Serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor sunt asigurate de firma SC MoldRestCom SRL, iar valoarea contractului se ridică la aproximativ 32.000 de euro.

Data limită de finalizare a lucrărilor este 30 noiembrie 2020.

The post Intervenție de urgență pentru conservarea operelor lui Brâncuși de la Târgu Jiu appeared first on Cultura la dubă.