Tracy Chavalier, una dintre cele mai cunoscutoare scriitoare contemporane în lume, autoarea celebrului roman Fata cu cercel de perlă, a vizitat recent, pentru prima dată, România, fiind invitată specială la FILIT – cel mai important festival de literatură din țara noastră, organizat la Iași.

Născută și crescută în Statele Unite, Chevalier locuiește de 40 de ani în Marea Britanie și scrie bestsellere încadrate de critici în genul ficțiunii istorice. În România, cele mai multe dintre cărțile sale sunt publicate la Polirom. Printre acestea amintim Sticlăreasa, Îngeri Căzători sau Un singur fir. “Scriu despre acele femei care nu au avut o voce”, spune autoarea.

Experiența din România i-a adus mai multe revelații – a fost impresionată de numărul mare de tineri care i-au citit cărțile, a ajuns accidental să atingă moaștele Sfintei Parascheva și a rămas surprinsă de amalgamul de stiluri arhitecturale din București.

M-am întâlnit cu Tracy Chevalier în prima dimineață de după FILIT, la București. După interviu, i-am propus și a acceptat să facem o plimbare în Cișmigiu, apoi am însoțit-o, total neplănuit, la itinerariul pe care și-l pregătise – a ținut să viziteze Mănăstirea Stavropoleos, interiorul Carului cu bere, Pasajul Vilacrosse sau librăria Cărturești Carusel.

Pe cât de delicată este atunci când vorbește despre literatură și despre oameni, pe atât de vehementă devine când vine vorba despre politica pe care Trump o duce în Statele Unite. “Wake the fuck up!” – îndeamnă tinerii americani să fie mai vocali și să nu accepte transformarea SUA în ceea ce e pe cale să devină, după spusele sale, un stat autoritar.

***

Mai întâi de toate, cum v-ați simțit la Iași? Cum vi s-a părut experiența de acolo?

A fost grozav. Nu știam la ce să mă aștept. Nu fusesem niciodată în România. Mi-a plăcut că e un oraș mic și e ușor să te plimbi pe jos. Există un număr incredibil de muzee și lucruri dedicate scriitorilor. De exemplu, mergeam printr-un parc și erau bănci pe care era scrisă poezie. Apoi, există un muzeu al poeziei, cu lucruri uimitoare, nu știu dacă ai fost acolo.

Da, am fost și mi-au rămas în minte pantofii poeților, parte din expoziție.

Exact, și pe mine m-a impresionat treaba asta cu pantofii fiecărui poet. Am făcut poze și le-am trimis unei prietene, poetă, din Canada. I-am arătat și mașinile de scris. Mi s-a părut un muzeu foarte jucăuș.

Și apoi am văzut camera dedicată lui Emil Brumaru. M-am gândit, cum au putut să-și imagineze asta? Eu mă consideram relativ creativă, dar niciodată nu m-aș fi gândit să fac așa ceva. Mi s-a părut că este un mare omagiu adus tuturor legăturilor literare din oraș. Iar asta m-a făcut cu adevărat fericită.

Ați observat pozele cu camera reală a lui Emil Brumaru?

Oh, da! Era plină cu cărți care înconjurau patul lui mic. Apoi erau aceste căni de cafea rămase. A fost pur și simplu grozav.

Apoi, mergând pe aleea pietonală spre Palatul Culturii, am început să intru în biserici.

Există o catedrală veche lângă. Bisericile de acolo aveau o arhitectură aproape bizantină, diferită decât ceea cu care sunt eu obișnuită, anume goticul occidental, catedralele din Anglia sau Franța. Aici am găsit un loc cu adevărat foarte spiritual.

Nu mă așteptam la asta.

Iar seara a fost evenimentul în Teatrul Național Iași, care era atât de opulent. Am fost impresionată, foarte fericită.

Vorbind despre religie, așa cum ați spus, ați fost în biserică și ați atins moaștele. Ați făcut-o pentru ați crezut în asta? Sunteți o persoană religioasă?

Probabil cel mai apropiat lucru de mine sunt quakerii din Anglia, care venerează divinitatea în tăcere. Nu sunt un membru complet înscris, dar particip. Merg la întâlnirea de închinare într-o duminică. Te întâlnești acolo și stai în tăcere timp de o oră. Este ca o meditație.

Nu cred în orice sau în oricine, dar înțeleg rostul religiei de a aduce un fel de pace și liniște în această viață uneori haotică. Și chiar apreciez ritualurile religioase. Nu mă refer la lucrurile pe care religia le face altor religii și altor oameni. Toate războaiele care au început din cauza religiei sunt îngrozitoare.

Dar ca ceva pentru viața de zi cu zi, care să te mențină ancorat, este un lucru bun.

Pentru că ați menționat instalația inspirată de camera lui Emil Brumaru, mă întreb cum arată biblioteca dumneavoastră de acasă?

Cu siguranță nu dorm înconjurată de cărți, haha. Există câteva pe noptiera mea, avem o casă plină de cărți. Dar sunt puțin mai ordonate decât erau cele ale lui Brumaru. Studioul meu este mic. Îmi plac spațiile mici și înghesuite. Am o mulțime de cărți și o mulțime de grămezi de hârtie în jur. Întotdeauna este puțin haos în fața mea.

Dar un designer m-a ajutat să-l refac acum câțiva ani, pentru că stăteam la o masă veche care nu se potrivea. Acum este un birou de culoare roșu închis, asemănător cu cireșul. Iar pe rafturi… designerul a sugerat să construiesc rafturi în fața mea, pentru a pune pe ele lucruri mici. Și în acele mici colțuri sunt obiecte reale care apar în cărțile mele.

De exemplu, câteva conuri de arbori de sequoia dintr-o carte pe care am scris-o, fosile, bucăți de quilt și broderie din alte cărți. Și, desigur, un colț este dedicat Fetei cu cercel de perlă, cu tot felul de interpretări ale picturii. De exemplu, la Iași, o femeie pe nume Adela a venit la mine și mi-a dăruit o păpușă croșetată. Ne-am împrietenit apoi pe Instagram, am postat poza cu păpușa și este foarte apreciată.

A venit de la o distanță de 500 de kilometri pentru a-mi face acest cadou. M-a impresionat foarte tare. O să pun păpușa la locul de cinste când ajung acasă, să fie printre toate celelalte interpretări ale Fetei cu cercel de perlă.

Când întâlnesc un artist, îmi place să-l întreb despre copilăria lui. Consider că este important să știm de unde a început totul, în ce fel de familie, ce fel de mediu. Așa că aș dori să vă întreb care sunt primele amintiri pe care le aveți din copilărie.

Primele mele amintiri sunt legate de plaja unde mergeam cu familia mea și de citit. Am amintiri cu părinții mei citindu-mi. Copiii întotdeauna vor aceleași cărți, citite din nou și din nou, pentru că este reconfortant. Și îmi amintesc că tatăl meu îmi citea aceeași carte pe care o ceream eu, era atât de obosit să citească aceeași carte din nou și din nou, încât a încercat să sară câteva pagini. Nu, tată, întoarce-te. Ai uitat această parte – i-am spus.

Acestea sunt cele mai frumoase amintiri din copilăria mea.

A stat mult în pat, a mers mult la spital. În alte momente era mai bine, dar, în cele din urmă, a murit. Așa că asta a modificat puțin copilăria mea.

Pe atunci, încercam să găsesc în jur ceva care să mă consoleze, iar asta era ceea ce făceau cărțile. Așa că, odată ce am putut citi singură, obișnuiam să merg la bibliotecă în fiecare săptămână. Nu la librărie, ci la bibliotecă. Să împrumut cărți și să devin prietenă cu bibliotecara, cu copiii de acolo. Bibliotecara îmi punea deoparte o carte, special pentru mine. Iar când o aduceam înapoi, vorbeam despre ea. A fost ca un mic club de carte între noi. Cred că am folosit cărțile pentru a evada puțin, pentru a mă consola și pentru a găsi alte lumi. Așadar, cărțile au fost întotdeauna o parte foarte fundamentală a vieții mele.

Este foarte frumos ceea ce ați spus despre biblioteci, pentru că azi prea puțini oameni, mai ales politicieni români, nu înțeleg rostul bibliotecilor, importanța lor. Aici, în România, majoritatea dintre ele nu arată foarte modern, fondul de carte nu e neapărat atrăgător. Iar, pe de altă parte, librăriile sunt foarte scumpe pentru majoritatea românilor. Cum vedeți dumneavoastră importanța bibliotecilor? Ați menționat conexiunea creată între oameni.

Cred că sunt importante, pe de-o parte, pentru a aduce cărțile la un public mai larg, astfel încât să nu citească doar persoanele care își pot permite să le cumpere, ci ca toată lumea să aibă posibilitatea să le împrumute și să exploreze literatura.

Eu îmi permit să cumpăr cărți și am o mulțime de cărți necitite în casa mea. Dar în continuare eu folosesc biblioteca locală. E un fel de centru cultural pentru cartier. Când intru în biblioteca mea locală, sunt multe calculatoare și mulți oameni care le folosesc. Noi ne putem permite wifi acasă și un laptop, dar mulți oameni nu pot.

Cred că în Regatul Unit, înainte de pandemie, 20% din populație nu avea acces la internet acasă. Tindem să uităm de acești oameni. Și nu ar trebui. Au dreptul de a folosi internetul. Așadar, o bibliotecă nu este doar pentru cărți. Este, de asemenea, pentru utilizarea calculatoarelor și pentru a afla informații. Iar bibliotecarii de acolo pot ajuta oamenii cu completarea formularelor și lucruri de care au nevoie pentru autorități publice.

Apoi, există și o bibliotecă de unelte. Poți împrumuta un burghiu, poți împrumuta un aparat de curățat covoare, ceea ce este grozav pentru că… vrem să deținem un aparat de curățat covoare acasă? Nu. Așa că eu chiar am împrumutat acel aparat de curățat covoare și l-am folosit acasă, apoi l-am returnat și l-a folosit probabil și altcineva. Ceea ce este grozav.

De asemenea, vin grupuri de copii, sunt multe activități dedicate părinților și copiilor, sesiuni de lectură și altele. Așadar, o bibliotecă este mult mai mult decât pentru a împrumuta cărți.

Pentru că FILIT ne-a adus împreună, în acest dialog, aș vrea să vă întreb de ce credeți că un festival de literatură este important în zilele noastre? Poate unii oameni consideră că este plictisitor să asculte oameni vorbind, de dimineață până seara. Cum ați explica unui public mai larg de ce este important acest tip de eveniment?

Din mai multe motive. Unul este că, dacă ai citit o carte și vrei să întâlnești autorul, persoana, mintea din spatele ei, este întotdeauna fascinant să întâlnești acea persoană și să-i auzi vocea.

De exemplu, când merg eu la evenimente, uneori oamenii nu-și dau seama că sunt americancă la origine, aud accentul meu, iar reacțiile, mai ales în Anglia, sunt: oh, credeam că ești britanică!

Mie întotdeauna îmi place să întâlnesc autori ale căror cărți le-am citit, pentru că asta îmbogățește experiența de lectură. Iar dacă nu le-ai citit cărțile, este o introducere în modul în care gândesc și cum sunt, poate vei deveni curios, ești înconjurat de alte persoane care iubesc și ele cărțile. Asta formează o comunitate grozavă, o comunitate de susținere, o comunitate pasionată și filozofică. E foarte valoros să fii parte din așa ceva.

Apoi, am observant că FILIT chiar se adresează cititorilor mai tineri. Într-una dintre dimineațile de la Iași, m-am întâlnit cu 200 de copii strălucitori. Era duminică dimineața, la 10, și 200 de tineri erau prezenți. M-am gândit că în Anglia toți ar fi încă adormiți la ora asta.

A fost atât de surprinzător că erau acolo și că erau atât de pasionați de cărți și se vedea că erau atât de bine citiți. FILIT crește viitorii cititori, asta mi s-a părut cu adevărat inspirațional.

În seara de la teatru, au venit 900 de oameni, iar majoritatea dintre ei erau tineri. Când fac evenimente și festivaluri în Regatul Unit și în Statele Unite, majoritatea cititorilor mei sunt femei de 40 de ani și peste. A fost super de revigorant să am oameni mai tineri acolo.

Și m-am gândit, wow, ce faceți voi în România și nu fac ei în Anglia pentru a atrage cititorii mai tineri? Știu că în Anglia sunt și scriitori mai tineri decât mine. Eu am 63 de ani. Așadar, desigur, voi atrage oameni mai aproape de vârsta mea. Înțeleg asta, dar nu s-a întâmplat așa aici. Deci, cum faceți asta la Iași? Vreau și eu puțin din asta.

De revista ALECART se ocupă doi profesori, foarte dedicați…

Da, am aflat, dar asta e la clubul de carte. Dar la teatru? Cum au venit atâția tineri? M-am întrebat dacă avea vreo legătură cu sfârșitul erei comuniste. Pentru că există o adevărată divizare între generația mai în vârstă și generația mai tânără.

Totuși, trebuie să fiu realistă și sinceră cu dumneavoastră. Ceea ce ați văzut la FILIT este o bulă. Dacă ieși din Iași, sunt sate foarte sărace, unde probabil unii oameni nu au atins niciodată o carte. De altfel, în statisticile UE, suntem la fundul clasamentului în ceea ce privește consumul de carte, din păcate.

Wow. Nu ai crede niciodată asta dacă ești în Iași, la FILIT.

Sunt curiosă, de ce v-ați mutat din SUA în Marea Britanie și cum a influențat acest lucru scrisul dumneavoastră?

Când eram student în SUA, am făcut un semestru în Londra și m-am îndrăgostit pur și simplu de oraș. Când am absolvit, am vrut să lucrez ca editor de carte, ceea ce însemna să mă mut în New York. Și am aflat că poți obține un permis de muncă în UK, pentru șase luni, dacă ai fost student în Marea Britanie. Astfel, împreună cu doi prieteni ne-am gândit să ne întoarcem pentru șase luni în UK, înainte să trebuiască să luăm viețile noastre în serios. Hai să mergem să ne distrăm puțin!

Așa am ajuns iar la Londra și am muncit, apoi l-am întâlnit pe un tip, m-am îndrăgostit, știi, povestea obișnuită. Și m-am gândit că s-ar putea să rămân.

Mai târziu am realizat că el nu era tipul potrivit, dar în cele din urmă a apărut bărbatul potrivit și am obținut un loc de muncă în editare, ceea ce voiam să fac. Și pur și simplu s-a întâmplat că am rămas în Anglia. Nu a fost parte din planul meu, dar simt că viața mea este ușor accidentală și că a fost un accident mare, dar unul bun. Deja locuiesc acolo de 40 de ani.

Mă întreb adesea ce fel de scriitoare aș fi fost dacă aș fi rămas în State. Am fost un immigrant,am fost un outsider timp de mulți ani. M-am simțit ca un străin. Mi-a luat mult timp să înțeleg cultura și să mă simt parte din ea. Chiar și acum nu m-aș numi niciodată englezoaică. Nu sunt englezoaică. Dar sunt o londoneză. Asta sunt eu. Am fost acolo atât de mult timp, cunosc atât de bine orașul și mă simt foarte confortabil în el.

Londra este plină de oameni din alte locuri. Te urci într-un vagon de metrou și din cei 16 oameni care stau acolo, poate șase dintre ei sunt englezi. Toți ceilalți sunt din altă parte și mă simt foarte confortabil cu asta.

Cred că scriitorii tind să se retragă din acțiune și să o observe, apoi să scrie ceea ce văd. Și acesta sunt eu trăind acel șablon, trăind modul de a scrie. Mă simt puțin în afara culturii, dar îmi asta îmi permite să o privesc poate mai obiectiv.

Cum te simți acum în legătură cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite?

E deprimant. E deprimant cât de repede se pot schimba lucrurile. Nu aș fi ghicit niciodată că vom am avea un președinte ca el și că și-ar putea consolida puterea atât de repede. Sunt îngrijorată. Cred că este pe cale să devină un stat autoritar: oameni ridicați de pe străzi, presa suprimată, universitățile, învățământul superior fiind suprimat, și nu înțeleg de ce oamenii nu sunt pe străzi, în special tinerii.

Unii dintre ei au fost. Au avut loc marșurile No Kings…

Da, dar au participat majoritar oameni mai în vârstă, de vârsta mea, care poate au o înțelegere mai profundă a istoriei. Dar ce naiba se întâmplă cu tinerii?

Eu sper că va exista o schimbare de vreun fel, dar sunt îngrijorată de alegerile din 2026 pentru congres, cred că ar putea fi declarată legea marțială, că va găsi o scuză pentru a opri acele alegeri pentru că nu este popular. Ratingul său de popularitate este de 37%, foarte scăzut. Este mai mic decât al lui Biden, așa că are doar baza lui. Oamenii care îl susțin sunt cu adevărat zgomotoși, iar majoritatea dintre noi nu suntem zgomotoși.

Cred că trebuie să ne facem auziți mult mai tare, în special sunt dezamăgită de tinerii americani. Ce naiba e în neregulă cu ei? Știi, erau destul de dispuși să protesteze împotriva multor altor lucruri care se întâmplau în lume, dar nu și împotriva propriilor probleme.

Vorbeați despre locurile de muncă pe care le-ați avut în Marea Britanie la început. Am vorbit la FILIT cu scriitori români, iar mulți dintre ei se plângeau de lipsa timpului pentru scris, deoarece aici în România nu există scriitori care să facă doar asta. Cam toată lumea are un loc de muncă principal. Ce fel de job ați avut înainte de a începe să vindeți cărți și de a putea trăi doar din scris?

Am fost editor de carte, iar asta m-a învățat multe despre cercetare, deoarece am fost editor al unor cărți de referință despre scriitori și artiști, așa că a trebuit să fiu foarte precisă. Am învățat să fac cercetări istorice, iar asta m-a ajutat ulterior să fac cercetări pentru cărțile mele. De asemenea, am învățat cum să curăț cuvintele, cum să fac cuvintele mai bune. Dar, după un timp, m-am săturat de asta.

Am vrut să îmi fac propria lucrare cu propriile mele cuvinte. Până la a doua mea carte, Fata cu cercel de perlă, nu am putut scrie cu normă întreagă. Sunt unul dintre norocoșii care pot scrie acum cu normă întreagă, fără a fi nevoită să fac și alte slujbe: predare, scriere creativă și jurnalism, pe care majoritatea prietenilor mei scriitori le fac.

Dacă nu aș fi avut succesul pe care l-am avut, probabil că aș face în continuare editare de carte.

Fata cu cercel de perlă v-a făcut cunoscută ca autoare în întreaga lume. Cum s-a născut ideea de a scrie această carte?

Cunoșteam pictura de mult timp. Sora mea a avut un poster cu ea, eu am avut un poster cu ea, iar mai târziu am aflat cine este pictorul. Am început să caut toate picturile de Vermeer din lume pentru a le privi. Iar într-o zi, doar zăceam în pat uitându-mă la o imagine cu Fata cu cercel de perlă, când mi-am dat seama că nu este un portret al unei persoane. Ea nu se uită la noi. Ea se uită la el. Este, de fapt, un portret al unei relații. Asta este ceea ce vedem eu, expresia de pe fața ei reflectă cum se simte în legătură cu el.

Deci, cine este ea? Am aflat că nu știm cine este, așa că, am zis, trebuie să inventez. Așa s-a întâmplat.

Ce iubiți cel mai mult în procesul de scriere și din toată experiența care vine odată cu publicarea unei cărți, lansări publice, întâlniri cu cititorii?

Toate acele lucruri sunt diferite, foarte diferite. Procesul de scriere este cel mai greu. Cercetarea este distractivă. Îmi place. Trebuie să mă forțez să mă așez în fiecare zi la birou. E ca un fel de exercițiu. Nu-mi place să o fac, dar mă simt mai bine după ce am făcut-o.

De obicei, am un moment sau două în care se leagă totul. Cuvintele din mintea mea, ceea ce gândesc și ceea ce iese pe pagină, se potrivesc.

Am această viziune despre gândul care este în mintea mea și apoi se transformă în cuvinte pe pagină, iar toate micile lucruri se desprind din el pe măsură ce coboară. Așa că ceea ce scriu este ca și cum nu ar fi niciodată 100% ceea ce gândesc. Acesta este idealul platonician aici. Și aceasta este realitatea. Întotdeauna se pierde ceva în procesul de a ajunge pe pagină. Cu toate acestea, persist.

Îmi place să editez, când pot să văd ce e în neregulă. Când reușesc să repar ceva e un sentiment plăcut.

Am remarcat că la seara FILIT ați spus că vă place să printați totul și să editați cu mâna, pe hârtie, apoi faceți modificările pe laptop.

Da, îmi place scrisul de mână. Pur și simplu mi se potrivește mai bine.

Cât despre întâlnirile cu cititorii, cum vă fac să vă simțiți?

Ceea ce se întâmplă după publicare, e ceva foarte diferit, folosește un mușchi diferit. Atunci când scriu, sunt destul de izolată. Iar după ce public, ies din izolare. Știu că sunt mulți scriitori care urăsc asta, pentru că vor să rămână acolo, în intimitate.

Mie îmi place să ies, dar trebuie să spun că poate fi și obositor. Îmi place să întâlnesc cititorii. Sunt curioasă ce o să întrebe. Ei mă surprind mereu. Și sunt un bun reminder când îi întâlnesc, îmi amintesc pentru cine scriu. Nu scriu pentru mine, scriu pentru ei. Și este important pentru mine să mă conectez la cititori.

V-ați simțit vreodată subestimată pentru că sunteți o scriitoare, o femeie?

Este dificil să deslușesc asta, pentru că eu am primit mai multă atenție decât mulți autori.

Mulți scriitori publică ceva și se roagă pentru un interviu sau o recenzie, scriu o carte minunată, și nimic nu se întâmplă.

Sigur, de obicei munca mea este evaluată, dar nu primesc recenzii la fel de multe precum colegii mei bărbați. Văd asta. Cineva ca William Boyd sau Ian McEwan este întotdeauna revizuit pe toate fronturile. Fiecare ziar are o recenzie a celei mai recente cărți. Poate că nu sunt în aceeași ligă cu ei, e în regulă.

Dar, totuși, te întrebi, bine, ce se întâmplă aici? Nu știu dacă asta se întâmplă pentru că sunt femeie sau dacă ceea ce scriu, ficțiune istorică, nu este un gen luat atât de în serios. Așa că, dacă aș vrea să devin o scriitor mai serioasă, ar trebui să scriu un roman contemporan, un roman despre probleme actuale, un roman mai direct. Dar eu tind să fiu mai subtilă decât atât.

Cred că femeile autoare primim mult mai multă atenție acum decât înainte, dar în continuare nu cred că se întâmplă la nivelul la care primesc autorii bărbați.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Tracy Chevalier, scriitoare: “SUA este pe cale să devină un stat autoritar și nu înțeleg de ce tinerii nu sunt pe străzi.” appeared first on Cultura la dubă.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, declară pe siteul oficial al instituției:

„Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial.

Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală.

Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală. Este și obligația SNSPA, ca Școală de Guvernare a României, să recunoască și să sprijine inițiativele care promovează pacea și dialogul, evidențiind contribuțiile semnificative în acest sens. Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală.

SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative.

Prin expertiza cadrelor sale didactice, a cercetătorilor și a absolvenților săi, SNSPA a fost constant implicată în proiecte menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să sprijine statele membre NATO și UE în eforturile lor de a asigura coeziunea și reziliența internațională.

Universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii, rol cu atât mai important într-un moment în care tensiunile sociale, de orice fel, care au la bază extremismul, conflictele ideologice, economice, etnice, xenofobe sau atacurile hibride din partea unor entități statale sau non-statale au ajuns să perturbe echilibrele geopolitice majore.”

Universitățile recunoscute la nivel internațional și acreditate au dreptul să facă propuneri pentru nominalizații la Premiile Nobel.

Remus Pricopie a fost ministrul Educației în guvernul Ponta. El a declarat atunci că Romulus și Remus au fost crescuți de o vulpe. Universitatea pe care o conduce a fost anul trecut în centrul scandalului privind abuzurile comise de profesorul Alfred Bulai vreme de peste 20 de ani.

Membrii Senatului SNSPA sunt:

Preşedinte

Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, 

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Facultatea de Administrație Publică

Conf. univ. dr. Corina Antonovici

Conf. univ. dr. Ioana Teodora Biţoiu

Conf. univ dr. Mihaela Cărăușan

Conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu

Lect. univ. dr. Cristina Elena Nicolescu

Conf. univ. dr. Crina Rădulescu

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu

Conf. univ. dr. Corina Buzoianu-Daba

Prof. univ. dr. Diana Maria Cismaru

Prof. univ. dr. Nicoleta Corbu

Conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru

Conf. univ. dr. Cristina Leovaridis

Conf. univ. dr. Loredana Radu

Facultatea de Management

Prof. univ. dr. Adrian Curaj

Prof. univ. dr. Florina Magdalena Pînzaru

Prof. univ. dr. Alexandra Zbuchea

Facultatea de Științe Politice

Lect. univ. dr. Bogdan Iancu

Conf. univ. dr. Aurelian Daniel Muntean

Prof. univ. dr. Mihai Păunescu

Conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu

Prof. univ. dr. Andrei Ţăranu

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Conf. univ. dr. Mihai Cercel

Lect. univ. dr. Alexandru Mihai Ghigiu

Lect. univ. dr. Ioana Roxana Melenciuc-Ioan

Studenţi

Lucian Florin Vineticu, Facultatea de Administrație Publică
Robert Băltog, Facultatea de Administrație Publică
George Valentin Chiriac, Facultatea de Administrație Publică
Nicolae Alexandru Rădulescu, Facultatea de Științe Politice
Florin Alexandru Paul Stan, Facultatea de Științe Politice
Sarah El-Ayoubi, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Sebastian Gheorghiță, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Andrei Petrușca, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Andreea-Alexandra Nițescu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Florentina Ana-Maria Mîinea, Facultatea de Management
Alin Moise, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Potrivit lui Cristian Pârvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, 4 studenți au votat împotrivă, iar 5 s-au abținut. Propunerea de nominalizare a lui Trump a venit chiar din partea rectorului Pricopie.

În urma publicării acestui comunicat, sute de studenți și absolvenți ai SNSPA au criticat pe pagina de facebook a instituției decizia.

Mai mulți masteranzi au anunțat că vor boicota cursurile.

Consiliul Studenților din SNSPA a transmis printr-un story pe pagina de instagram că dezaprobă decizia și că niciun student nu a votat pentru.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SNSPA a decis nominalizarea lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace appeared first on Cultura la dubă.

Ali Abbasi, regizorul filmului The Apprentice, a fost zilele acestea prezent la București, în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

The Apprentice ne arată cum s-a născut personajul public și omul de afaceri Donald Trump (interpretat de Sebastian Stan), sub îndrumarea mentorului său, controversatul avocat Roy Cohen (interpretat de Jeremy Strong).

The Apprentice a fost prezent în competiția oficială a Festivalului de la Cannes și lansat recent, în luna octombrie, în SUA, chiar înaintea alegerilor prezidențiale.

Ali Abbasi, regizor iranian stabilit în Danemarca, premiat la Cannes în 2018 cu Un Certain Regard pentru filmul Border, și prezent în competiția pentru Palme d’Or și în 2022, cu filmul Holy Spider, vorbește într-un interviu pentru Cultura la dubă despre dificultățile întâmpinate în realizarea filmului despre Trump, de la cenzura venită dinspre investitori, la probleme privind distribuția și promovarea.

Potrivit acestuia, investitorii au cerut excluderea unei scene importante, în care Trump o violează pe soția de atunci, Ivana Trump, fapt povestit de aceasta în timpul procesului de divorț și admis de judecător. Însă Abbasi s-a opus vehement și a decis, până la urmă, să răscumpere dreptul de decizie asupra materialului final, astfel încât să poată monta chiar varianta dorită de el.

Arabia Saudită și Kuweit au interzis filmul. De asemenea, Institutul de Film din India, țară care a normalizat violul, a cerut să taie anumite fragmente de film pentru a fi difuzat în cinematografe. Regizorul a refuzat, iar filmul a ratat lansarea în cinematografele de acolo.

“Nu știu ce dracu se întâmplă cu oamenii ăștia! Am fugit de cenzura iraniană doar pentru a întâlni cenzura corporate din SUA. Acum India! Serios? Cenzura pare să fie o epidemie. Avem nevoie de un vaccin!”, a scris Ali Abbasi pe X (fostul Twitter).

Dacă la Cannes unii critici de film aveau impresia că The Apprentice va putea influența alegerile din SUA, în realitate politicul și-a pus amprenta pe traseul filmului. De exemplu, în SUA filmul nu a putut fi promovat pe platformele Meta, pentru că a fost considerat conținut politic, nu artistic.

***

Ali, ai spus pe scenă că te bucuri că ești din nou în România. Cu ce alte ocazii ai mai venit?

Cred că prima dată am venit prin 2015-2016. Am făcut primul meu film, Shelley, cu actrița Cosmina Stratan, super talentată, după cum știți. Am făcut câteva numere de improvizații, am mers în parc și am jucat o scenă, a fost distractiv.

Apoi, câțiva ani mai târziu, am mers la Cluj, cu Shelley.

Iar acum, Cristian Mungiu te-a convins să vii?

Da, Cristian a fost atât de drăguț cu mine! Voiam să vin mai devreme, dar festivalul lui a picat de obicei în octombrie, când sunt lansările filmelor mele în America.

Iar acum a fost pentru prima dată când am avut lansarea puțin mai devreme și am putut să vin.

Cum ai descrie experiența pe care ai avut-o lucrând la The Apprentice, cu bune și cu rele? În timpul Q&A-ului ai povestit puțin despre părți mai puțin plăcute, cum ar fi încercarea de cenzură din partea investitorior americani.

Așa este, dar nu aș generaliza că americanii sunt răi, este vorba despre un întreg sistem, iar jumătate din sistem nici măcar nu sunt americani.

Este o industrie care funcționează diferit decât în Europa, iar asta înseamnă mai mulți profesioniști, mai multe resurse, experți în diverse specialități, dar și moduri diferite de a lua deciziile. E un stil mai rigid, ca într-o adevărată industrie. Regulile sunt mai rigide, sindicatele la fel.

Sunt și multe lucruri care mi-au plăcut, nu vreau să mă plâng că a fost rău și că nu m-aș m-ai întoarce acolo, nu ar fi corect.

Orice loc are problemele lui. Am prieteni care au lucrat în România și le-a plăcut la nebunie, la fel cum am prieteni care au lucrat și au spus că nu se vor mai întoarce niciodată.

Dar, trăgând o concluzie, eu am fost mai degrabă surprins, nu m-am așteptat la cenzură sau la obstacole în a filma filmul.

Totuși, asta a afectat inclusiv promovarea filmului, fiindcă ați fost nevoiți să răscumpărați dreptul partenerilor voștri la final cut și pentru asta ați folosit o bună parte din bugetul de promovare.

Da, exact asta am făcut. La momentul respectiv, se întrebau de ce sunt așa de rigid, de ce nu pot face un compromis, iar acum sunt atât de fericit că nu am făcut acele compromisuri, fiindcă nu vom fi judecați de istorie. Dacă am fi făcut asta, am fi fost judecați aspru de istorie. Tipii aștia care au încercat, au insistat. Credeam că sunt pure rațiuni legate de business, dar nu, au făcut asta intenționat.

Iar când au realizat că nu vor obține un film pro Trump, ne-au stors de bani cât de mult au putut.

Ascultând aceste povești îmi dau seama că proiectul tău vorbește nu doar despre sistem legislativ american, despre producție, dar și despre industria americană de cinema. Așa este?

Industria americană de film este parte funcțională din societatea lor. De ce este așa? În România, peste tot în Europa, există un instituție publică a filmului. Ei nu au așa ceva. Nu au niciun fel de ajutor guvernamental pentru artă. Totul este lăsat pe piața liberă.

Majoritatea investițiilor în filme ar fi un eșec. Dacă aș avea bani, eu nu aș investi niciodată în filme.

Și așa ajungem în acest sistem ciudat, în care niște milionari sau niște idioți vor să facă filme, dar din cele mai rele motive posibile. Iar tu devii dependent de acei oameni.

Cum ai ajuns la Sebastian Stan pentru personajul Donald Trump? Îl știai din filme, ți l-a sugerat cineva? Pentru că, în general, era cunoscut pentru filmele Marvel.

Eu cred că prima dată l-am văzut în I, Tonya, era soțul personajului principal, și mi s-a părut foarte bun. Știam că a mai jucat și în Gossip Girl, dar eu nu îl văzusem.

Și numele lui mi-a apărut atunci când căutam actori, am vorbit cu el, apoi am văzut mai multe dintre filmele lui, a făcut Pam & Tommy foarte bun, mi-a plăcut și povestea lui de viață, venit din România în SUA, a experimentat visul american, mi-a vorbit despre relația cu tatăl lui. Toate aceste lucruri au contat mult în proces.

Nu ai nevoie doar de un actor foarte bun, ci de cineva foarte implicat și atașat de proiect. Fiindcă am avut mari probleme de finanțare, multe momente când părea că totul se prăbușește, e nevoie să ai astfel de oameni lângă tine.

Iar el mi-a zis: uite, poate că proiectul o să pice din alte motive, dar nu o să pice niciodată din cauza mea. Și s-a ținut de cuvânt.

Ai face ceva diferit acum, privind în urmă?

Nu cred. Am avut atât de mult timp de lucru, am crescut odată cu procesul, nu mi-au scăpat detalii, fiindcă am lucrat mult la ele. Dacă aș schimba ceva, ar fi alt film, alt proces. Asta nu înseamnă că filmul e perfect, doar că nu știu cum altfel l-aș face, hahaha.

Am urmărit conferința de presă de la Cannes, de după premiera mondială a filmului, iar mulți jurnaliști sugerau că acest film va influența alegerile din SUA, dar în mod ironic a fost invers, alegerile și politicul au influențat traseul filmului. Ai povestit că nu ați putut face promovare pe social media, fiindcă platformele lui Mark Zuckerberg consideră filmul drept conținut politic.

Da, din păcate unii jurnaliști nu se pricep deloc la politică, deși era evident că alegerile americane sunt un eveniment atât de mare, încât un film nu avea cum să le influențeze.

Eu am vrut ca filmul să fie lansat imediat după Cannes, dar cei care și-ar fi dorit un film pro Trump ne-au împiedicat. Nu a fost un plan să fie lansat în preajma alegerilor, ci abia așa am reușit. Cred că e incitant, la modul intelectual, dar nu în sensul că ar schimba votul cuiva.

În America, voturile cred că se schimbă foarte greu, cu campanii masive de manipulare sau politici economice majore.

Dar cum te simți, ca artist, când știi că traseul filmului tău este influențat de politic sau de mecanismele social media, care sunt de asemenea politizate?

Este frustrant, dar mai bine am aceste discuții despre frustrare, decât să mă frustrez uitându-mă pe pereți. Da, nu este elegant și frumos să intri în balta de noroi, dar prefer asta.

Mult timp am avut tendința de a nu ne atinge de diverse subiecte, pentru că ar fi prea devreme.

Charlie Chaplin a filmat The Great Dictator în 1940, la 6 zile după ce a început al Doilea Război Mondial. A fost lansat în 1941. Asta e definiția pentru “prea devreme”.  Și cred că am uitat asta.

Când am lansat Holy Spider, toți prietenii de stânga din Franța au crezut că e un film misoginist și că îmi place să îmi imaginez că femeile sunt torturate și violate. Două luni mai târziu, a izbucnit mișcarea eliberării femeilor din Iran, iar brusc am devenit reprezentanți ai acelei mișcări. Eu nu am făcut nimic, filmul nu s-a schimbat, ci contextul s-a schimbat. Sigur, am fost recunoscător că nu s-a schimbat invers, dar așa este și cu acest film.

Cred că actualul context e foarte ciudat. Până când alegerile nu sunt tranșate, unora le e greu să se poziționeze față de film, mai ales în America de Nord.

Cred că după ce vor fi decise alegerile, filmul va deveni o moștenire.

Ai fost întrebat la Q&A ce crezi despre alegerile din SUA și ai spus că, în definitiv, nu crezi că vor fi mari diferențe dacă va ieși Trump sau Kamala Harris, că bombele vor continua să cadă asupra Orientului Mijlociu. De ce crezi asta?

Sigur sunt diferențe între ei doi, ar fi naiv să spun că au aceeași politică externă, nu au, asta e clar. Dar nu cred că sunt diferențe fundamentale, la asta mă refer. Cred că politica Statelor Unite nu se va schimba fundamental, indiferent de Kamala Harris președinte sau Trump.

Nu cred că politica este, de fapt, dependentă, de ceea ce vrea președintele.

Dar cred că Trump este o persoană imprevizibilă într-un mod unic, nu cred că e un republican, el e independent, de fapt.

Iar în ceea ce privește Orientul Mijlociu, cred că America nu a fost niciodată constructivă, de fapt. Când a fost vorba să invadeze Irak pentru a-l prinde pe Saddam Hussein, am fost de acord, fiindcă era un nenorocit care a omorât jumătate de milion de oameni. Nu contează că nu au găsit bombele atomice la el, că era oricum un criminal. Dar apoi, acolo nu s-a întâmplat nimic constructiv, așa cum a fost în Japonia sau Germania, după al Doilea Război Mondial. Încerc să găsesc un lucru bun pe care l-au dat Orientului Mijlociu și nu găsesc, de fapt, nimic.

De aceea nu cred că se va schimba ceva odată cu președintele american.

Care este relația ta cu Iran în prezent? Îți mai vizitezi țara?

Nu pot să mă mai întorc acolo.

Ești interzis?

Știți cum funcționează Iran…nu sunt interzis, dar dacă mă duc acolo, nu o să mai pot pleca vreodată. Relația mea e neschimbată, sunt foarte critic la adresa regimului, la adresa apartheidului de gen, care de fapt nu e doar la adresa femeilor, toți sunt oprimați.

Cred că au luat o țară plină de resurse extraordinare, de la agricultură la petrol, și au transformat-o într-un loc apocaliptic în care nu știi dacă supraviețuiești săptămâna viitoare.

Cred că, de fapt, situația din Iran are un context mai amplu și vorbește despre o criză uriașă în care se află întreaga civilizație islamică, o criză existențială.

Și când spun islamică, nu mă refer neapărat la musulmani religioși, ci la toată acea parte a lumii. Iar conflictul Israel – Palestina are mare legătură cu asta. O cauză este că țările islamice nu se pot pune de acord asupra nimic, nu au nicio putere, voință politică, nu pot determina ONU să facă ceva.

Asta se vede într-un fel în Iran, în alt fel în Siria și în alt fel în Arabia Saudică. Niciuna dintre aceste țări nu funcționează cu adevărat, sunt doar niște bombe cu ceas.

***

Filmul The Apprentice poate fi văzut în cinematografele din România.

The post Ali Abbasi, regizorul filmului The Apprentice: “Am fugit de cenzura iraniană doar pentru a întâlni cenzura corporate din SUA.” appeared first on Cultura la dubă.

Într-o declarație pentru CNN, președintele Academiei Americane de Film și CEO-ul Dawn Hudson au declarat că actorului nu i se va permite să participe la vreun eveniment sau program al Academiei, în persoană sau virtual, inclusiv, dar nelimitându-se la Oscaruri.

Decizia a fost luată astăzi, 8 aprilie, în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Conducere, ce a avut loc în Los Angeles. Will Smith a reacționat concis “Accept și respect decizia Academiei.”

În declarație, conducerea Academiei Americane de Film a mai spus “Premiile Oscar erau menite să fie o celebrare a persoanelor din comunitatea noastră care au realizat lucruri incredibile anul precedent; cu toate acestea, aceste momente au fost puse în umbră de comportamentul nociv și inacceptabil pe care dl. Smith l-a arătat pe scenă.”

Despre incidentul din 27 martie, Cultura la dubă a scris, pe larg, aici.

The post Will Smith a primit interdicție la Premiile Oscar pentru zece ani appeared first on Cultura la dubă.