Invitat la Academia Română pe 31 martie 2026, regizorul Cristi Puiu, unul dintre pionierii noului val românesc, a susținut o conferință de aproximativ două ore, pe tema “De ce filmez? Cineastul – un alt administrator, un alt Jonas pironit între Scila și Caribda”. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române și face parte din seria de conferințe „Ora de știință. Invitații Academiei Române”, un proiect inițiat în urmă cu patru ani și care a reunit nume sonore ale culturii și științei românești. Coordonator și moderator: acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române.

Cristi Puiu a povestit în fața academicienilor și a studenților UNATC prezenți la eveniment parcursul său profesional, a vorbit despre eșecuri și frica cu care se confruntă un regizor, dar și cum este lucrul cu actorii și cum încearcă să transpună în filme cele mai intime gânduri ale sale.

Redăm aici câteva dintre ideile prezentate în conferință:

• “Nu m-am socotit niciodată cineast. Nu mi-am găsit niciodată locul. Am ajuns să fac liceul în 7 ani, am fost și repetent și exmatriculat. Am avut un parcurs foarte accidentat și asta cred că din pricina faptului că nu mi-am găsit locul.

• Relația mea cu filmul s-a născut din poziția de spectator. Nu am visat să mă fac regizor. Am dorit toată viața mea să fac pictură. S-a întâmplat un accident. Am picat la admiterea la Tonița la treapta I. Lucrul ăla m-a modificat destul de zdravăn. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Matei Șerban Sandu, prietenul meu, nu m-aș fi întors la pictură niciodată și poate că n-aș fi ajuns niciodată aici, la cinema.
• Drumul către cinema a trecut, în cazul meu, prin pictură.

• De ce filmez? Iată o întrebare care pare a rezolva, în mod paradoxal, dilema lui André Bazin, conținută în celebra interogație «Qu’est-ce que le cinéma?». Cu adevărat, dacă înțeleg de ce filmez e posibil să înțeleg și ce este cinemaul.

Parafrazându-l pe Camus, voi spune că nu există decât o singură problemă fiozofică cu adevărat importantă atunci când vorbim despre cinema, iar aceasta este filmarea propriu-zisă, alegerea pe care eu o fac între a filma și a nu filma. Sau, și mai precis, cum spune David Perlov în Yoman/Diary: «The warm soup is tempting, but I know I must choose from now on: to eat the soup or to film the soup.»

• Eram student în anul 1, la Geneva, studiam pictura la Ecole Supériore des Arts Visuels, iar facultatea avea o secțiune de cinema. Și după anul 1 am zis că o să dau examen la cinema, fiindcă aș vrea să învăț ceva. Să rămân la secția de pictură nu mai aveam mare lucru de învățat. Să nu mă înțelegeți greșit, învățăm tot timpul, dar la un moment dat trebuie să ieși din școală și să înveți tu, de unul singur, în atelier, de capul tău, să-ți cauți vocea.

• Curiozitatea m-a împins să fac cinema și din curiozitate am ajuns să fac și pași ulterior. După ce m-am întors din Elveția, nu am crezut că voi putea face film în România, din cauza felului în care era administrat acel domeniu, cum ai fi putut ajunge să obții fonduri. Și am rămas cumva în atelier. Am pictat.

Iar la un moment dat s-a întâmplat o întâlnire cu oameni activi în lumea filmului. Găsindu-mă la Timișoara, preluând un documentar de televiziune, pentru Atomic TV, am ajuns să întâlnesc niște oameni care să intre apoi în proiectul de film pe care-l pregăteam cu Răzvan Rădulescu, care a devenit ulterior Marfa și banii.

• Întâlnirea cu cinemaul a fost destul de violentă. Era o epocă destul de tulbure, nici acum nu este mai luminoasă, dar anul 1999 a fost un an cât se poate de tulbure. Iar această dorință de a face film vine la pachet cu compromisuri de tot felul. Dar lucrul cel mai greu n-a fost legat de chestiunile administrativ-financiare.
• Lucrul cel mai greu a fost și este în continuare cel mai greu – să articulez, să traduc într-o limbă comună, să găsesc tonul potrivit, vorbele potrivite, pentru a putea ajunge la colaboratorii mei atunci când le vorbesc despre intențiile mele de regizor. Trebuie să pui în cuvinte lucrurile cele mai importante, iar lucrurile cele mai importante, evident, nu poți să le pui în cuvinte.

• Actorii mă întreabă, cum să fiu, așa ca-n viață?  Nu, tocmai. Nu. Pentru că în viață mințim. În viața reală purtăm măști, fără să vrem să mințim, fără să vrem să ascundem adevărul, dar nici nu ne grăbim să-l spunem.

• Nu există adevăr dacă nu există dragoste.

• În momentul în care am făcut Marfa și banii îmi doream foarte mult să fiu onest față de mine însumi, pentru că în viața reală nu sunt.

• Acum am scris un text îngrijit, dar sunt mai importante crochiurile, ciornele, cum am ajuns să pun cuvintele alea împreună.

• Lucrul la film este o luptă pe care o duci permanent cu frica. E o frică permanentă, iar asta-i afectează și pe actori și pe oamenii din celelalte departamente, care-și pun semnătura pe film.
• Vei fi pus în situația de a da afară actori, scenografi, operatori, de a lua niște decizii care nu te așază tocmai în poziția artistului, ci mai degrabă în poziția vătafului pe moșie, lucru pe care, în mod real, nu și-l dorește niciun regizor. Dar trebuie să faci lucrurile astea pentru a trage barca la mal.
• Și ca să faci ce, în final? Să faci un film despre care apoi publicul să spună: nu mă interesează filmele astea care-mi arată fața asta tristă a României, pentru că o văd în fiecare zi. Și asta e o minciună. Nu e adevărat. N-o vezi în fiecare zi. Pentru că în momentul în care apare în fața ochilor tăi, întorci privirea. Iar oamenii care se duc să vadă filmele astea își asumă condiția și se uită la fața asta întunecată a României, a lumii.”

Conferința poate fi văzută aici:

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Cristi Puiu: “Nu există adevăr dacă nu există dragoste. Când am făcut Marfa și banii îmi doream foarte mult să fiu onest față de mine însumi, pentru că în viața reală nu sunt.” appeared first on Cultura la dubă.

Ciprian Ciucu (PNL), în vârstă de 47 de ani, a câștigat alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București, organizate pe 7 decembrie, cu 36,16%, însemnând 211.562 de voturi. Actual primar al Sectorului 6, el va deveni primarul general al capitalei pentru următorii 2 ani și jumătate. Mai jos vă prezentăm ce a promis acesta în programul său politic pentru sectorul cultural bucureștean.

***

Imediat după ce oamenii de teatru au semnalat înlăturarea regizorului Vlad Cristache de la conducerea interimară a Teatrului Excelsior, Ciprian Ciucu, candidatul PNL la primăria Bucureștiului, a anunțat public că prioritatea sa pentru cultură va fi organizarea concursurilor pentru posturile de management în instituțiile din subordinea PMB: “Vin la primărie și dăm drumul la concursuri, conform legii! Teatrele noastre au nevoie de echipe de management stabile și performante.”, a scris acesta într-o postare pe facebook. Toate teatrele bucureștene sunt conduse de manageri interimari.

În programul său politic, publicat în campania electorană, Ciucu semnalează în repetate rânduri că inițiativele culturale ar trebui să se autosusțină financiar, nu să se bazeze exclusiv pe subvenții de la bugetul local.

Printre principalele sale idei pentru cultură se numără – organizarea de evenimente în cartiere, digitalizarea culturii (spectacole, expoziții, arhive online), micro-granturi pentru artiști și rezidențe artistice în cartiere, precum și conturarea unor trasee pietonale în cartiere, pe modele deja existente, cum ar fi Bazar de Cotroceni.

Bucureștiul cultural, în viziunea lui Ciucu

București – Capitală culturală vie, modernă și deschisă comunității

“Bucureștiul are nevoie de o cultură care nu trăiește doar în instituții, ci în cartiere, în comunități și în viața de zi cu zi a oamenilor. Plecăm de la direcțiile din Strategia Culturală a orașului și de la un principiu simplu: cultura nu este un cost, ci o investiție în identitatea și în coeziunea socială a Capitalei.

Cultura trebuie să fie organizată, accesibilă, relevantă pentru comunități și capabilă să se autosusțină parțial prin proiecte inteligente, nu doar prin subvenții. Trebuie să contribuie la spiritul nostru comunitar, de apartenență la orașul nostru.

În acest moment, oferta culturală a instituțiilor noastre este mult sub cererea bucureștenilor. Principalul motiv este că sălile de teatru și de spectacole sunt mici și neîncăpătoare.

Orașul care își pune în valoare creativitatea

Îmi doresc un oraș în care cultura devine un motor de dezvoltare urbană, un liant între cartiere și o scenă permanentă pentru artiști. Bucureștiul își valorifică patrimoniul, spațiile publice și diversitatea pentru a crea un ecosistem cultural modern, bine gestionat și atractiv pentru locuitori și turiști.

Avem nevoie de instituții culturale moderne și deschise, cu programe adaptate către publicul local, nu doar către evenimente punctuale.

Principalele direcții de acțiune:

• Transparență, profesionalizare și management cultural stabil, orientat spre rezultate;
• Digitalizarea programelor și acces online la spectacole, expoziții și arhive;
• Instituțiile trebuie să devină centre comunitare culturale reale, nu doar săli de spectacole.

Cultura care ajunge în cartiere

Cultura trebuie adusă acolo unde trăiesc oamenii prin organizarea de evenimente specifice, cu tematică distinctă, în fiecare mare cartier. Pot fi organizate, pe modelul dezvoltat în Sectorul 6, evenimente care să se autosusțină financiar, pe scene mobile de cartier pentru concerte, teatru, stand-up, dans.

Principalele direcții de acțiune:

• Organizarea de festivaluri locale pe bulevarde sau în parcuri (ex. modelul Parcul Liniei – evenimente comunitare curate, ordonate, cu buget controlat);
• Organizare de seri de film în aer liber în zone precum Drumul Taberei, Militari, Colentina, Titan, Vitan;
• Evenimente gastronomice locale, care să pună în valoare tradiția urbană a Bucureștiului;
• Cartierele devin parte a rețelei culturale, nu spectatori la distanță.

Evenimente pentru comunitate, care se autosusțin financiar

În logica bunei administrări, evenimentele culturale trebuie să își acopere o parte semnificativă din costuri:

• evenimente de tip street-market (arte, design, produse locale) cu taxă de participare pentru comercianți;
• festivaluri tematice (jazz, teatru de stradă, arhitectură, design urban) cu sponsori privați, parteneriate și co-finanțare;
• târguri creative, cu închirierea standurilor, fără costuri ascunse pentru Primărie;
• evenimente cultural-sportive (ex. alergări urbane, tururi ghidate, plimbări tematice) finanțate din taxe de participare și sponsorizări;
• programe de tip „adoptă un eveniment” – companiile sprijină activități culturale în cartiere, în schimbul unei vizibilități controlate și reglementate.

Modelul este simplu: cultură de calitate, management riguros, impact social mare și povară financiară mică pentru bugetul public.

Punerea în valoare a patrimoniului și a identității Bucureștiului

Vom investi în readucerea la viață a clădirilor istorice, în iluminatul arhitectural, în rute pietonale tematice și în spații publice curate, fără poluare vizuală. Cultura devine parte din regenerarea urbană, nu un accesoriu.

Direcții de acțiune:

• crearea de rute culturale în zone precum Cotroceni, Lipscani, Calea Victoriei, Grivița, inclusiv cu participarea inițiativelor private, deja manifeste în București;
• organizarea de micro-expoziții în aer liber, conectate la identitatea fiecărui cartier;
• programe educaționale despre istoria Bucureștiului, în școli.

Sprijin pentru artiști și industriile creative

Vom crea mecanisme simple și transparente pentru a sprijini artiștii și creatorii locali prin:

• micro-granturi pentru proiecte comunitare;
• spații de lucru temporare în clădiri publice neutilizate;
• rezidențe artistice în cartiere;
• parteneriate între instituții culturale și ONG-uri.

Industria culturală trebuie văzută ca un sector economic strategic, nu ca un moft.

Evaluare, transparență și impact

Toate programele culturale vor avea indicatori clari de participare, impact și cost, care vor fi prezentați transparent într-un raport anual public. Consultarea reală cu comunitatea este esențială, precum și posibilitatea de cofinanțare privată și de parteneriate.

Cultura nu trebuie să fie ”poluată” de improvizație și haos, ci să devină un domeniu al calității, predictibilității și responsabilității.” – se arată în programul electoral publicat pe site-ul lui Ciprian Ciucu.

Cine este Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu s-a născut pe 16 martie 1978 la Pitești. A absolvit Științe Politice la SNSPA și a început să lucreze ca ONG-ist, alături de Cristian Ghinea (USR), specializându-se în management de proiect și consultanță pe fonduri structurale. A lucrat ca expert în politici publice atât pentru România, cât și pentru Moldova, Georgia sau Kosovo. În 2019 a devenit Președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fiind angajat de Guvernul României, iar în 2020 a fost ales Primarul Sectorului 6 pe lista PNL, câștigând un al doilea mandat în 2024.

Este căsătorit și are o fiică adolescentă. Se declară un fan al muzicii heavy metal și îi place să joace baschet.

Ciucu va conduce primăria capitalei în locul lui Nicușor Dan, ales președintele României în mai 2025, și va ocupa doar 2 ani și jumătate de mandat, până la organizarea următoarelor alegeri locale.

Ciprian Ciucu este și prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului. Ce a promis pentru cultură: concursuri, evenimente în cartiere, rezidențe pentru artiști appeared first on Cultura la dubă.

11 adolescenți români visează să devină pianiști concertiști. I-am întâlnit în cadrul programului Piano Star, o inițiativă a tinerei pianiste Kira Frolu, studentă la Royal Academy of Music din Londra.

După ce a descoperit diferențele uriașe între școala românească de arte și cea de peste hotare, Kira a vrut să îi ajute pe copiii români să descopere măcar puțin din universul din care ea face acum parte.

Așa că a adus la București profesori de la școli renumite din Marea Britanie, iar un juriu a selectat 11 adolescenți cu talent la pian.

“Familia mea a înlocuit o mașină mai veche cu un pian și atunci pot să studiez și acasă.

E nevoie de o îmbunătățire a instrumentelor din școli. Sunt școli în România în care ori sunt prea puține săli, ori sunt piane sau alte instrumente vechi.” – ne spune Ștefan, unul dintre participanții la programul Piano Star.

Ștefan are 14 ani și studiază pianul de la 7 ani. Acum este elev la Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov. Ca și în cazul lui, pentru cei mai mulți copii români, pianul e un privilegiu pe care nu mulți părinți și-l permit. Accesul la pianul școlii nu este suficient pentru a studia dacă vrei să faci performanță, iar să ai propriul pian acasă este un efort financiar considerabil.

Apoi, efortul trebuie susținut în toate demersurile. La fel cum spunea dirijorul Gabriel Bebeșelea într-un interviu pentru Cultura la dubă, pentru un muzician studiul peste hotare este o necesitate, astfel încât să își dezvolte cunoștințele, să aibă întâlniri cu maeștri din toată lumea și să își hrănească spiritul și mintea cu experiențe interculturale diverse.

Așa că nu e de mirare că toți tinerii pianiști cu care am stat de vorbă își doresc să plece și să studieze în țări occidentale.

„Mă văd având o carieră la pian ca solist, aș vrea să merg la Universitatea de Arte din Zurich, despre care am citit mai multe. Nu am nimic cu universitățile din România, dar văzând programele din afară, mi se pare că afară există mai multă deschidere.”, continuă Ștefan.

„La școala de muzică e bine, dar e foarte familiar deja și când am oportunitatea să lucrez cu alți profesori, ei pot să mă învețe tehnici noi, pe care să le aplic apoi la școala mea de zi cu zi. De mic mi-am dorit să fiu pianist concertist, chiar și să compun, o mai fac când am ocazia.” – spune Leonid, un alt tânăr pianist.

Leonid e în clasa a 9-a la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București și la 14 ani vorbește deja ca un om mare, extrem de matur, care știe foarte clar ce își dorește.

„Mi-aș dori să studiez și în alte țări, poate chiar la Conservator. Sunt școli mai dezvoltate în acest domeniu, pot întâlni maeștri, tot timpul e bine să ai noi experiențe.”

La Piano Star, cei 11 participanți nu au învățat doar tehnici de lucru, ci și informații prețioase despre prezența scenică sau marketarea ca artist, ceva ce lipsește cu desăvârșire din școlile de stat românești, ne spune Teodora, elevă în clasa a 9-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.

„Aici învățăm să ne axăm mai mult pe actul scenic, despre cum ne putem prezenta noi. La noi în școli se axează strict pe partitură, dacă interpretăm corect sau nu. Nici nu avem timp de altceva.”

„Dacă nu ești capabil să te marketezi ca artist, va fi foarte greu. Te bazezi pe câștigarea concursurilor, care desigur sunt importante, dar un artist are și responsabilitatea de a se arăta pe sine publicului larg.

Artiștii trebuie să aibă și un simț antreprenorial, să debordeze de creativitate tot timpul. E, de fapt, valabil pentru orice profesie. Dacă ai impresia că tu stai și vin joburile la tine, nu o să vină.

Iar parte din educație este să îi înveți să facă asta. Noi la orele de comunicare vorbim despre partea de promovare a profesiei.” – spune profesorul William Fong, director muzical al proiectului Piano Star, profesor la Royal Academy of Music și sef catedră pian la Purcell School din Londra, școala specială de muzică pentru copii talentați.

Ideea este întărită și de Kira Frolu, studentă în ultimul an la Royal Academy of Music din Londra:

„La Royal Academy ești foarte tare încurajat să îți descoperi drumul tău, să te diferențiezi de ceilalți. Îți ia ceva timp să realizezi că tu ca artist trebuie să exiști și în afara studiului, a examenelor, a concertelor.

În liceul de muzică din România există tendința să te pregătești pentru olimpiadele naționale, pentru concursuri și să fie aproape de perfecțiune.

Și ajungi să studiezi aceleași piese tot timpul, iar profesorul îți cere să le cânți perfect și te atenționează dacă nu o faci, fiindcă tocmai ai studiat piesele respective atât de mult.

Și ajungi să te concentrezi pe aceste 3-4 piese, care devin un fel de chin, nu mai e o plăcere să le cânți. Asta îți ia din bucuria de a cânta și de a explora piese noi.”

De altfel, muzica ar trebui să fie constant o bucurie pentru cei care o cântă sau pentru cei care o ascultă, indiferent de vârstă, mai spune profesorul Fong.

Acesta susține, de asemenea, că mai presus de învățarea din școli este accesul la muzică, atât pentru copii, cât și pentru părinți și că educația muzicală trebuie să înceapă, la modul ideal, în familie, indiferent de clasa socială:

“Educația muzicală a elevilor din școli generale nu ar trebui să fie atât de mecanică precum scrierea notelor muzicale, nu asta e important.”

“Copiii trebuie să intre în contact cu evenimente la care muzica pare distractivă. Iar noi trebuie să fim atenți cum le prezentăm muzica clasică, să doborâm acele bariere care spun că muzica clasică se adresează unei categorii restrânse de cunoscători.

De fapt, noi tot timpul ascultăm muzică clasică, în vreun fel sau altul. De exemplu reclamele de la tv folosesc bucăți de muzică clasică.

Sau filmele Disney, care folosesc muzica clasică și animații extraordinare în același timp.”

„În Germania, la grădiniță și la școala primară, avem o abordare foarte ludică a educației muzicale. E despre joacă, exerciții, sunete mai mult decât e despre scrierea notelor.”

Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București

“Apoi accesul la școlile de muzică, unde pot studia un instrument, e foarte ieftin, e plătit de stat, de primărie. Așa copiii sunt atrași de o educație mai formală în muzică.” – povestește Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București, partener al programului Piano Star.

După cursurile de la Piano Star, când profesorii se retrag, câțiva dintre tinerii participanți se înghesuie pe băncuța de la pian și cântă la 6 mâini. Se distrează cântând, ceea ce nu au ocazia să fac în timpul școlii, ne spun chiar ei.

Ca ei au fost în trecut mulți muzicieni români acum celebri. Șansa lor au fost bursele de studiu peste hotare și masterclass-uri la care au întâlnit profesori renumiți.

România se contruntă, de altfel, cu un adevărat exod al muzicienilor, fie instrumentiști de orchestră, fie soliști sau dirijori, fiindcă și în școlile românești de artă, așa cum se întâmplă în mai toate domeniile, țara noastră refuză să modernizeze.

Iar de multe ori, deși vor să ofere tinerilor români ce au învățat ei în străinătate, artiștii români consacrați sunt refuzați de conducerile școlilor de stat, pe motiv că nu sunt ore sau săli disponibile.

Și ajung să îți canalizeze energia către inițiative private, care oferă tinerilor perspective noi și bucuria descoperirii lor.

The post “Copiii trebuie să intre în contact cu evenimente la care muzica pare distractivă” – William Fong, profesor la Royal Academy of Music appeared first on Cultura la dubă.