Privit inițial de bun augur, mandatul ministrului Daniel David la Educație, este, în realitate, unul dintre cele mai controversate din ultimii ani. Alături de premierul Bolojan, David a luat măsuri drastice, precum tăierea burselor elevilor și studenților, comasarea școlilor și creșterea normei didactice a profesorilor. Studenților le-a transmis că, în locul lor, și-ar lua un job. Mii de profesori i-au cerut demisia în stradă și nu s-au prezentat la ore în prima zi de școală.

Cel mai recent scandal din educație a fost generat de o nouă programă la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, considerată de mulți specialiști o întoarcere în urmă cu peste 30 de ani.

Cultura la dubă a publicat un amplu material în care mai mulți membri ai grupului de lucru care a elaborat programa au vorbit despre o abordare cronologică a literaturii impusă “de la centru” și au mărturisit că argumentele lor contra acestei direcții au fost ignorate.

Ulterior dezbaterii din spațiul public, ministrul Educației a decis să mai acorde grupului încă o săptămână de lucru și a cerut o flexibilizare a programei. Ce va presupune această flexibilizare și cât de mult va ține cont șefa grupului de lucru de argumentele celorlalți specialiști, rămâne de văzut.

În contextul actual și la împlinirea unui an de mandat, Daniel David a acceptat să acorde un interviu video pentru Cultura la dubă.

Ministrul vorbește despre conflictul generat de noua programă, despre relația sa cu Academia Română, care îi dă anual suma de 30.000 de lei, pentru calitatea de membru-corespondent, despre măsurile luate anul acesta, dar și despre politizarea universităților.

***

Noua programă la română

Domnule ministru, ați spus pe parcursul perioadei dedicate dezbaterei publice că vreți să fiți un observator și lăsați specialiștii să vorbească, veți asculta și veți lua o decizie. La ce concluzie ați ajuns după ce ați ascultat această dezbatere?

În primul rând, dezbaterile sunt mai fierbinți, ca să spun așa, în zona literaturii, nu atât în zona de limbă, gramatică. A fost perioada de consultare publică, am văzut și eu dezbaterile, am primit memorii. Și la sfârșitul perioadei am avut o întâlnire cu coordonatoarea științifică a comisiei. Nu ministrul sau niște birocrați din ministere care nu sunt specialiști în domeniu se apucă să scrie programe.

Eu trebuia să mă asigur că fac o comisie formată din oameni buni. Și am făcut, cred eu, o comisie formată din oameni buni, din zona preuniversitară, din zona Academiei Române, din zona universitară. Coordonatorul este și decanul celei mai mari facultăți de profil din țară, de la Universitatea din București.

Și discuția pe care am avut-o a fost că, ținând cont de intensitatea dezbaterilor, probabil că ar trebui să mai lăsăm o perioadă, am zis o săptămână, dar nu-i bătut în cuie, n-o să numărăm exact șapte zile, pentru că aș vrea cât mai multe sugestii, fiindcă am văzut lumea foarte polarizată și am văzut oameni foarte buni și într-o tabără și în cealaltă.

Să fie preluate cât mai multe sugestii și, unde se pot face flexibilizări care să ajute copiii că, până la urmă, acolo trebuie să ajungem.

Nu trebuie să fie o bătălie între școlile de filologie din România.

Așa că aștept să văd cum se vor integra aceste sugestii și cu ce variantă flexibilă va veni grupul de lucru.

Eu nu pot lucra ca ministru decât cu comisia de experți pe care o am la minister. Nu pot tot schimba comisii, nu pot tot înlocui comisii, nu pot lua decizii oarecum din afara comisiei, că atunci de ce ai mai făcut comisia de specialiști la nivelul ministerului? Dar am încredere că profesioniștii de acolo sunt sensibili la dezbaterile care au avut loc și aștept și eu să văd varianta îmbunătățită.

Am publicat un material pe Cultura la Dubă în care mai mulți specialiști din interiorul grupului de lucru au vorbit despre o atmosferă de lucru foarte tensionată și au spus concret că draftul pentru programa de clasa a IX-a a fost livrat de la București, de coordonatoarele de la Facultatea de Litere din București. În ce măsură acest lucru respectă așteptările dumneavoastră de la un grup de lucru care elaborează programa școlară, fiindcă, așa cum ați spus, au fost și specialiști din preuniversitar care lucrează direct cu elevii și cunosc foarte bine realitățile, dar opiniile lor au fost ignorate.

Nu știu exact cum s-a întâmplat, ci cred că echipe diferite, pe discipline diferite, au lucrat diferit.

Nu știu, cred că fiecare comisie și-a făcut strategia proprie. În final, ce este important? Ca acel draft să fie un draft pus în fața comisiei și toată lumea să contribuie, să spună dacă este de acord sau nu este de acord. Nu știu care a fost procedura internă, dar până la urmă, repet, dacă ministrul trebuie să medieze între specialiști, cred că avem o problemă și am evitat acest lucru.

Nu cred că trebuie să intru în bucătăria internă a unei comisii de specialiști, totuși.

Sunt de acord că spuneți “cred că avem o problemă”, dar nu credeți că exact componența acestui grup este o problemă? Dacă nu a putut ajunge la un consens și, de fapt, opiniile celorlalți au fost ignorate? Vorbim și despre o scrisoare înaintată conducerii grupului pe 22 octombrie, cu aproape o lună înainte de publicarea programei.

Eu mă uit la ce primesc din partea comisiei pe care am numit-o. Comisia are diversi membri, sigur mi-ar plăcea ca toți să fie de acord cu varianta propusă. N-am ce să fac, o parte din cei care sunt membri au altă perspectivă sau unii probabil vor dori să se retragă, că am avut și această discuție.

Aștept, așa cum am spus, să primesc din partea comisiei, cu o susținere cât mai largă, o variantă îmbunătățită după dezbaterea publică. Asta mi-aș dori eu ca ministru.

Puteți să ne explicați cum a ajuns doamna decan Fotache să fie numită coordonatorul științific?

Adevărul este că nu știu toată procedura. Trebuie să discutați și vă poate spune directorul Centrului de Curriculum și de Evaluare, domnul Bogdan Cristescu. Eu n-am intrat în bucătăria internă.

Știu că a fost o selecție în anii trecuți, după aceea au fost solicitări din partea marilor universități ale țării, dar efectiv de ce și cum nu pot să vă spun, o poate spune Bogdan Cristescu.

Dar considerați că în acest moment, după dezvăluirile din interiorul grupului, acest grup mai are legitimitate?

Când sunt atât de polarizate taberele, pe mine mă interesează, în final, să am o variantă care integrează cele mai bune sugestii. Orice comisie o să pun acolo va fi contestată.

Spuneți că ați primit memorii și presupun că le-ați citit cu atenție. Care este opinia dumneavoastră concret legată de această direcție de studiu cronologic?

Adevărul este că nu sunt specialist în domeniu, dar când am văzut atât de multă polarizare, dar iarăși nu vreau să dau sfaturi, că aștept propunerea specialiștilor. Cred că trebuie să avem o programă mai flexibilă.

Nu putem tranșa alegând o abordare sau cealaltă, dar nu sunt eu specialistul. Aștept să văd propunerile pe care le voi primi. Am auzit oameni extraordinari pe care-i apreciez, Mircea Martin, alții. Sunt repere pentru această cultură.

Pe de altă parte, mă uit și la cealaltă perspectivă, unde văd alte repere, îl am pe Mircea Cărtălescu, îi am pe alții care sunt extraordinari și care au spus că nu este regulă, nu cred că o să funcționeze și așa mai departe.

Ăsta este motivul pentru care am prelungit lucrul la programă, spunându-le celor din comisie, analizați foarte serios, sugestiile bune trebuie integrate, vreau o variantă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândiți pentru copii. Acesta a fost mesajul meu. Aștept să văd ce vom primi.

A fost foarte interesantă formularea, consider chiar neobișnuită, din comunicatul transmis aseară de Ministerul Educației. Spunea că “ministrul Daniel David a decis cu acordul coordonatorului.” De ce un ministru are nevoie de acordul unui coordinator al unui grup de lucru?

Are nevoie pentru că un ministru a numit o comisie. Se bazează pe comisia respectivă. Este un parteneriat de încredere între specialiștii care au venit să lucreze pentru această programă. Nu pot la primele supărări și la primele scandaluri, să arunc comisia, să fac alte comisie care va fi contestată, o arunc iarăși și fac alte comisie.

Repet, am încredere în oamenii din comisie și am încredere că vor avea această înțelepciune pentru a găsi o variantă mai larg acceptată.

Este clar că dumneavoastră ne transmiteți că ați cerut o flexibilizare a acestei structuri și ați spus și în comunicat. Însă, aseară, după discuția pe care dumneavoastră ați avut-o cu doamna coordonator, dumneai ei a transmis pe grupul de lucru mesajul că vor lucra la sugestii, respectând structura inițială.

Nu știu, nu intru în bucătăria lor, nu mă interesează care sunt discuțiile între ei. Ei sunt specialiști, ei știu ce vor face și cum. Aștept și eu, ca dumneavoastră, peste o săptămână să vedem o altă variantă.

Cum răspundeți problemei că 15 membri din grupul de lucru fac parte și din comisia care dă aviz?

Am văzut și această discuție. Am cerut și eu în minister să înțeleg de ce se întâmplă acest lucru, fiindcă n-am fost conștient de această suprapunere. Ce-am aflat? Că sunt unități diferite care numesc comisiile. N-au avut o problemă cu suprapuneri, în mintea acestor unități, pentru că avizul este unul consultativ.

Și am întrebat de când funcționează în acest fel. Să știți că și programele din 2022 sau când s-au făcut, pentru istoria comunismului, holocaust și cele din 2017 pentru gimnaziu, toate au mers pe această cutumă.

Eu am spus că pentru viitor nu cred că este ok și voi corecta pentru viitor, iar pentru prezent ce pot să fac? fiindcă avizul consultativ este în zona respectivă, dar decizia sau hotărârea finală este a ministrului, voi cere din partea acestor comisii să văd voturile și diferențiat.

Dar avizul a fost cerut joi, înainte de finalizarea perioadei de dezbatere și înainte de implementarea feedback-ului.

Eu îl voi cere când voi semna eu. Voi dori să văd avizul acestor comisii în două variante.

Adică un nou aviz?

Comisia per întreg și în același timp să văd și voturile celor care nu sunt în cele două comisii. Și nu uitați că, dacă avem o prelungire a acestei perioade, vor trebui reavizate.

Spuneți-mi, vă rog, de ce ați decis să implicați Academia Română în elaborarea programelor școlare?

Dincolo de faptul că totdeauna a fost implicată, de fapt nu Academia, ci membrii Academiei, oameni din Academie, nu putem să fim într-o situație în care să spunem că este cel mai înalt for de știință și cultură al țării și să nu faci apel la astfel de specialiști când elaborezi programe importante pentru școală.

Repet, nu e o nouătate, au fost totdeauna implicați. Este un lucru care continuă și cu care eu sunt de acord.

Implicarea Academiei Române în elaborarea programelor școlare

După cum știți, sunt mai multe voci critice, voci importante, oameni de cultură români care critică imaginea Academiei Române și asocierea ei cu mai mulți membri ai partidelor extremiste, premierea unora dintre ei, unii care chiar susțin discursuri precum cele ale apropiaților lui Vladimir Putin. În ce măsură această imagine a Academiei are legitimitate în actul educațional?

Aici trebuie să ne hotărâm.

Are oameni extraordinari. Probabil că are și situațiile pe care le-ați descris, dar nu cred că sunt definitorii. Și până la urmă, cel puțin în zonele pe care eu le cunosc, academicienii implicați chiar sunt repere în domeniul lor.

Este o opțiune pe care o am. Fără să neg sau să nu fiu conștient de aceste discuții din spațiu public, dar cred că în ansamblu Academia Română este ceva ce ar trebui să prețuim.

Sunteți la rândul dumneavoastră membru corespondent. Puteți să ne descrieți puțin relația pe care o aveți cu Academia Română din această funcție?

Din această funcție n-am o relație specială, de când sunt ministru n-am mai apucat să merg nici la ședințele Academiei, nici la ședințele din plen, nici la ședințele din secție. Urmăresc unele dezbateri și conferințe care sunt publice, le urmăresc ca să țin totuși legătura cu secția. Dar n-am un parteneria strategic, de exemplu, ca ministru, cu Academia Română.

Primiți în calitate de membru corespondent indemnizația anuală de 30.000 de lei.

Nu cred că este de 30.000 de lei.

30.000 de lei. Chiar știu pentru că am studiat declarațiile de avere ale academicienilor și pe a dumneavoastră.

Ok, da. Dacă spuneți dumneavoastră…

Considerați că aceste indemnizații sunt justificate, mai ales în contextul deficitului bugetar, când bursele elevilor și ale olimpicilor și ale studenților au fost afectate de acest deficit?

Cred că este ceva vechi, nu este ceva care a apărut acum. Asta trebuie discutat la nivel de academie, în ce măsură aceste lucruri trebuie ajustate pentru situațiile de criză. Eu, ca ministru, n-aș fi spus dacă nu aduceați acest lucru în discuție…

Sigur că e puțin, sigur că nu schimbă lucruri, dar măcar mesajul am vrut să-l dau. Nu l-am dat public, dar, repet, m-ați forțat cumva.

Dar ce mesaj ați da despre aceste indemnizații?

Vă rog să-l întrebați pe președintele Academiei.

Sunteți parte din guvernul Bolojan și ați luat împreună cu premierul niște măsuri drastice pentru a reduce cheltuielile și a face față acestui an dificil. Vorbim în spațiul public despre reducerea pensiilor magistraților, a pensiilor speciale și așa mai departe. Care este opinia dumneavoastră legată de aceste indemnizații pentru membrii Academiei Române?

Eu cred că bugetul Academiei va trebui discutat cu premierul. Și eu, din câte știu, premierul nu are excepție. Dar trebuie să-l întrebați pe el.

Spuneați într-un interviu recent că programele sunt prioritatea numărul 1 și ele trebuie finalizate în ianuarie, cel târziu, fiindcă urmează după aceea procedura de licitație pentru manuale, formarea profesorilor. Dar de ce este această grabă? De exemplu, de ce acum mai au doar o săptămână de lucru?

Noi avem manuale care la istorie vorbesc încă de intenția României de a adera la Uniunea Europeană. Avem programe depășite de vremuri, la nivel de liceu. Avem programe care sunt prea încărcate, avem programe care nu merg pe elementul de relevanță.

Cei care au terminat gimnaziul ar fi trebuit să intre pe curriculum nou în 2021. Nu s-a făcut acest lucru, mereu s-au găsit motive. Trebuie făcut, fiindcă școala românească nu arată bine. Suntem în urmă cu mulți ani.

S-a adus argumentul în spațiul public, chiar și în interiorul grupului de lucru la română, că trebuie să facem ceva să combatem analfabetismul funcțional și s-a sugerat cumva că din cauza programei la liceu există acest analfabetism, dar el este dat de rezultatele testelor PISA care au loc la sfârșitul gimnaziului, nu are legătură cu programa de până acum.

De ce s-a dorit această schimbare radicală a programei la română?

să avem acel 25% la disciplină care să nu mai fie legat neapărat de o altă lecție, adică acel 25% să însemne faptul că dacă n-ai reușit să formezi copiilor competențe, să ai timp să le formezi.

Să-i înveți pe copii, apropo de PISA, cum să folosească aceste competențe la viață de zi cu zi. Să le consolidezi, că de multe ori înveți lucruri și le uiți foarte repede. Și acolo unde este cazul, de ce să nu le dezvolți pentru performanță olimpică.

“La al doilea mandat, i-am spus lui Ilie Bolojan că are demisia mea în alb”

A fost un an foarte dificil pentru întreaga țară, dar poate în special pentru mediul educațional și vi s-a cerut demisia de mai multe ori, au fost proteste importante ale profesorilor. V-ați gândit pe parcursul mandatului dumneavoastră, ați avut vreun moment când chiar ați luat asta în considerare?

Da. Mie mi s-a cerut demisia din prima săptămână de când am fost numit, din alte zone care aveau o altă opțiune decât cea pe care am exprimat-o eu în ianuarie.

Opțiunea mai directă a fost atunci când am acceptat al doilea mandat. Atunci am avut o discuție cu premierul, știam că vor fi măsuri fiscal-bugetare.

Și am spus că are demisia mea în alb pe masă pentru că eu înțeleg că țara are probleme, trebuie să salvăm domeniul nostru, noi nu avem banii pentru salarii și burse până la sfârșitul anului.

De ce am zis că are demisia în alb? pentru că eu voi implementa măsurile fiscal-bugetare, dar totdeauna filtrate de criterii educaționale. Adică pot să fiu de acord că uneori nu reprezintă cele mai bune practici, că într-o situație de criză nu poți implementa totdeauna cele mai bune practici, dar nu ieșim din practicile pe care le avem. Adică nu vreau să merg în situații pe care nu le mai găsești niciunde altundeva. Acela a fost momentul.

Eu am și spus, dacă demisia mea ar fi rezolvat problema asta fiscal-bugetară, ce era în alb la premier aș fi completat cu pixul pentru retragere.

Lumea uită un lucru. Aceste măsuri au fost luate de o coaliție. Aceste măsuri se află într-un program de guvernare. Eu, ca ministru, ca să fiu un bun ministru, eu trebuie să aplic un program de guvernare. Și cred că, repet, l-am aplicat corect, cu grijă pentru sistem, cât am putut, în constrângele date de programul de guvernare și de lege și în același timp pentru acea optimizare financiară fără de care nu am fi terminat bine anul.

Frustrarea oamenilor de rând a fost că tăierile au venit prima dată asupra educației, nu asupra pensiilor speciale.

Au venit și asupra pensiilor speciale, doar că fenomenul, după cum vedeți, procesul e mai lung și se blochează. De ce educația a intrat în primul pachet? Nu fiindcă cineva a avut ca scop educația. Noi începeam școala în septembrie. Dacă nu intrai în primul pachet din iulie, noi nu mai puteam implementa aceste măsuri, că, de exemplu, TVA-ul îl poți modifica și în noiembrie, îl poți modifica și în ianuarie.

Plata cu ora

Sunteți de acord că suma de 22 de lei pentru plata cu ora a unui profesor este umilitoare pentru un cadru didactic? De exemplu, o bonă cere aproximativ 40-50 de lei minimum pe oră pentru a avea grijă de un copil. Un profesor are grijă de 30 de elevi.

Corect, dar aceea este suma minimă, ca să ne înțelegem, adică dacă vrem, sigur, noi ne raportăm la suma minimă, adică pentru cel care este debutant, fără vechime, fără grade didactice. Valoarea medie este în jur de 38 spre 40. Să știți că în multe universități plata cu ora este tot în zona respectivă.

Nu mi se pare corect. Dacă mă întrebați, nu mi se pare corect. Doar că ce vreau să spun este să punem datele într-un context corect.

Deci aia este valoarea minimă, nici măcar valoarea medie. În zona universitară găsești plata cu ora cam tot în zona respectivă.

Salariul de start trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Acolo trebuie să fie bătălia. Și de acolo, după aceea, în funcție de vechime, în funcție de gradele didactice, să crească.

Când vom face acest lucru și vom raporta acel salariu la timpul de lucru, o să vedeți că ora devine din nou, nu doar corect calculată, ci și atractivă. Și mai vreau să spun ceva.

Noi, ce am făcut în sistem, fiindcă am avut mult timp salarii mici, apropo, iarăși mă întorc la salariu, acolo trebuie să fie bătălia.

Am creat contextul în care îți completai salariul mic cu plata cu ora. Am ajuns să avem 30.000 de norme la plata cu ora. Nu e sănătos într-un astfel de sistem. Deci da, va trebui crescută plata cu ora, dar în această logică, odată cu creșterea salariului, sau dacă vreți, ca măsură temporară, pe care eu am început deja să o discut cu premierul, să creștem valoarea plății cu ora, nu pentru a o calcula corect, ci pentru a o face mai atractivă până când reușim ca prin legea salarizării unitare să obținem salariul de start despre care discutam.

Ce ar însemna acest mai atractiv?

Cred că am spus și public, nu vreau să fie o surpriză acum, dar cred că o creștere cu 50% temporar, până când reușim să modificăm ce trebuie să modificăm, ar fi mai atractiv.

Sunt șanse reale ca noul buget pe 2026 să cuprindă aceste creșteri?

Cred că sunt șanse reale, fie și în trepte. Adică o parte de la începutul anului, o parte poate de la începutul anului școlar. Și n-am văzut o reticență din partea premierului când am pomenit acest lucru.

Foarte curând veți împlini un an de când ocupați funcția de ministru al educației. Țin minte că a fost un moment anul trecut, în perioada dezbatărilor prezidențiale din decembrie, când ați fost invitat la dezbaterea de la Digi ca rector al Universității Babeș-Bolyai. La scurt timp după aceea, practic, ați devenit ministru al Educației în guvernul Ciolacu. Puteți să ne spuneți exact cum a venit această propunere și din partea cui?

Sigur că după aceea trebuia să fiu asumat de către PNL Cluj. Eu am rămas, însă, specialist, tehnocrat. Le mulțumesc pentru suport. Dar așa s-a întâmplat. Iar misiunea mea, să știți, a fost foarte clară.

Și am spus-o și public, chiar atunci când am devenit ministru. Rolul meu este să întăresc în acea perioadă această opțiune euroatlantică, fiindcă România se bătea între două perspective diferite. Probabil ambele legitime, nu vreau să le comentez. Opțiunea mea este cea care este și am spus-o explicit.

Ați devenit membru de partid?

Nu, am rămas specialist, tehnocrat, eu nu vizez, n-am vizat o carieră politică, n-am venit pentru a avea o carieră politică, am venit pentru a ajuta acest sistem într-o perioadă foarte complicată.

Politizarea universităților și a școlilor

Foarte mulți rectori ai marilor universități din România sunt membri de partid. În ce măsură considerați că asta viciază, într-un fel, actul educațional?

M-am mai exprimat public și știu că unii s-au supărat pe mine, dar eu nu pot spune decât ceea ce cred și ce am spus în diverse alte contexte. Știu argumentul lor că și în interbelic rectorii din marile universități, care nu erau atât de multe atunci, făceau parte din Parlament. Există acest model.

Eu cred că, ținând cont de contextul în care trecem noi, cât timp este rector, nu ar trebui să fie membru de partid sau să intre într-o structură de partid sau într-o structură a statului, dacă doriți, de tip parlament, ca membru de partid. Dar sigur, asta este opțiunea mea. Alții pot să aibă altă opțiune.

Asta ar fi valabil și pentru profesorii care predau efectiv în fața studenților și a elevilor? Sunt mulți profesori membri de partid.

Dacă ești profesor, nu știu cât de mare este puterea academică pe care o ai, rectorul și cei din structurile de conducere au putere decizională.

Mă întreb în ce măsură un profesor care este membru chiar activ al unui partid se poate debarasa de ideologia pe care o urmează atunci când predă în fața unor tineri vulnerabili.

Vă spun sincer, nu m-am gândit la asta. M-am gândit la pozițiile de putere din universități unde v-am dat răspunsul.

Dar este drept. Când ești membru de partid, mai ales dacă ești unul dedicat și angajat, este mai greu să separi lucrurile.

Ca ministru al educației vă gândiți la o astfel de măsură legislativă care să interzică apartenența profesorilor la partide politice?

Nu m-am gândit, vă spun sincer. Această discuție a fost în spațiu public în 2023 și în 2022, înainte să adoptăm legile 198 și 199, învățământul preuniversitar și învățământul superior. Nu poți tot la un an, doi, să tot deschizi iarăși dezbaterile publice. Poate că se vor relua peste o vreme, nu știu, cinci ani, zece ani. Discuția a fost. Și a fost dură. Și atunci am spus exact ce spun și acum, că sunt două modele, înțeleg și argumentele respective. Eu am o altă opțiune. A câștigat opțiunea pe care o vedem astăzi.

Comasarea și reorganizarea institutelor de cercetare

Sunteți și ministrul Cercetării, dar cercetarea pare mai degrabă o paranteză la titulatura Ministerul Educației și Cercetării. La ce măsuri să ne așteptăm în acest domeniu?

Suntem într-un proces foarte important. Eu cred că este cel mai important proces pentru cercetarea românească de după Revoluție, prin care evaluăm toate unitățile de cercetare, dezvoltare, inovare, care vor dori să aibă acces la fonduri publice.

Și din toamnă vom avea o altă arhitectură a sistemului național de cercetare, în care vei avea și universități și institute naționale, institute ale Academiei sau ale altor ministere, unități din mediul privat, dar mai bine coordonate între ele, cu misiunea foarte clar definită, ierarhizate în clase de performanță.

Este un process tacit, nici nu se vede ca urmare a atâtor dispute și controverse pe alte teme mai specifice. Este o reformă extraordinar de importantă pentru țară, eu sper că după ce avem o altă arhitectură, să începem să fim și noi contributori la cunoaștere, să nu devenim, cum am spus în diverse contexte, o colonie științifică, adică împrumutăm tehnologie și știință avansată de la alții, mai contribuim și noi pe aici, pe acolo, ci să putem avea noi contribuții majore.

Să știți că a fost o dezbatere și pe această temă, cred că prin vară, legată de o posibilă listă a institutelor care ar urma să fie desfințate.

Da, și am rugat politicienii să se liniștească o vreme, că nu poți desființa unități de cercetare, dezvoltare, inovare cu liste. Le-am spus da, vom face reorganizarea.

În această reorganizare, unele vor rămâne independente, altele vor fi comasate. Altele vor fi reorganizate, dar dați-mi timp să faca acest proces într-o manieră corectă, într-o manieră rațională, cu evaluatori internaționali, nu să începem să facem liste, că după aceea iarăși ajungem în situația asta – un partid îmi face o listă, un alt partid îmi spune nu e ok așa, alea trebuie să rămână, le schimbăm pe celelalte.

Da, știu problemele și ce-au semnalat politicienii atunci, cea mai mare parte din ceea ce au semnalat este corectă. Doar că l-am spus, nu aia este calea. Adică repede să ne aruncăm pe liste și pe desființări. Dați-mi timp! Facem evaluarea, este și jalon PNRR, deci vrând, nevrând, în august trebuie să-l terminăm și din toamnă vom avea o altă arhitectură.

Să ne așteptăm, totuși, la desființarea unor institute.

Da, și la reorganizări și la comasări. Dar să vă așteptați și la faptul că vom avea câteva unități foarte bune, care vor fi mult mai bine finanțate și nu mai vreau să aud cercetători care au salarii suspendate, care nu își pot acoperi cheltuielile dacă fac parte dintr-o instituție performantă.

Dar de unde vor veni acești bani pentru a fi mai bine finanțate?

Banii vor trebui să vină prin lege de la bugetul de stat și, în același timp, odată ce faci această reorganizare, vei vedea și o schimbare de mentalitate. Pe lângă bugetul de stat, eu spun tuturor, banii noștri se află în Uniunea Europeană. Trebuie să învățăm să aplicăm acolo, trebuie să învățăm să atragem bani de la Comisie. Nu mă refer la fonduri structurale. Sunt și fondurile europene clasice.

Mă refer la competițiile pe cercetare, care se organizează direct de către comisie.

Obiective pentru 2026: completarea burselor, creșterea sumei pentru plata cu ora, organizarea titularizării

Dacă ar fi să faceți o promisiune concretă pentru 2026 elevilor și profesorilor români, care ar fi aceea?

Foarte greu să faci promisiuni, fiindcă unii vor lua promisiunile ca fiind angajamente și de multe ori lucrurile nu depind de mine. Dar ce trebuie să știe toți este că pentru 2026, pentru mine este foarte important să deblocăm posturile și în preuniversitar și în universitar.

Gândiți-vă ce ar fi să nu organizăm titularizarea anul viitor. Este o preocupare și suntem aproape în fază finală să obțin completarea burselor din fonduri europene pentru studenți cu 60 de milioane de euro, ceea ce o să ducă bugetul undeva în jur de spre bugetul din 2024 cu 50% mai mult decât am avut în 2023.

Am în minte valoarea plății cu ora pentru a o face mai atractivă, temporar, până când reușim să lucrăm la legea salarizării unitare.

Și directorii și inspectorii trebuie să știe că avem cele două metodologii, care sunt tot jalon PNRR, în care vom rediscuta degrevările. Ele s-au făcut în condiții de criză fiscal-bugetară, pentru a salva bani, dar acum trebuie să vedem în ce măsură sunt și funcționale.

În situația de criză fiscal-bugetară am luat două tipuri de măsuri la nivel de guvern. Unele pe care le poți considera reforme, dar fiind în context fiscal-bugetal, le-ai făcut pe repede înainte. Și atunci ele trebuie reexaminate cu grijă și în condiții de normalitate.

Trebuia să discutăm despre comasări. Sistemul e foarte fragmentat. Trebuia să discutăm despre limitele în clase. Era normal să ai clasa 8-a cu un copil, cu 2 copii, cu 3 copii, cu 4 copii?

Da, dar sunt și clase supraaglomerate.

Nu sunt, este un mit. Pur și simplu am toate datele pe care o să le prezentăm și public. Să știți că numărul mediu de copii în clasă, în anul școlar 2025-2026 față de 2024-2025 s-a modificat la toate nivelurile. Deci povestea că clasele sunt supraaglomerate, când te uiți la valorile medii per clasă…

Bun, aceasta e media, dar sunt și clase care nu respectă norma prevăzută de lege, de maximum 25 de elevi.  

Sunt și-au fost și înainte. De aceea mediile sunt comparabile, fiindcă ai avut și înainte excepții peste limita maximă. Și ai și acum excepții peste limita maximă, dar sunt legale, legea permitea excepțiile respective. Dar, repet, erau o mulțime de anomalii.

Alte modificări s-au făcut în context fiscal-bugetar și ele trebuie corectate. Bursele studenților, componente legate de mărirea cu două ore a normei profesorilor. De aceea este și pusă cu caracter temporar în lege. Se spune explicit că este cu caracter temporar.

Noi facem reorganizarea rețelei școlare în fiecare an. Hai să vedem ce a funcționat bine, ce nu a funcționat bine și putem corecta pentru la anul.

Și pe măsură ce se stabilizează financiar țara, să putem să corectăm măsurile fiscal-bugetare pure, care nu au avut în spate și un element de reformă educațională.

***

Interviul VIDEO complet aici:

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Daniel David, ministrul Educației: “Am cerut o programă mai flexibilă, care să nu polarizeze oamenii de valoare din domeniu. Și gândită pentru copii.” appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii va limita numărul invitațiilor de protocol la evenimentele publice organizate de instituțiile aflate în subordinea sa, iar acestea vor fi scoase la vânzare, la preț redus, pentru pensionari și studenți.

Primul eveniment la care va fi implementată această politică este Festivalul Internațional George Enescu. Potrivit ministerului, va redus cu aproximativ 40% numărul invitațiilor oficiale, iar acestea vor fi scoase la vânzare, cu reducere de 50%, pentru publicul tânăr și cel vârstnic. Festivalul Enescu va avea loc la București între 24 august și 21 septembrie 2025.

Comunicatul oficial al Ministerului Culturii:

“Ministerul Culturii anunță implementarea unei noi politici publice de acces la cultură, menită să restabilească echilibrul dintre formalitate și participare reală, prin reducerea semnificativă, începând cu acest an, a numărului invitațiilor rezervate protocolului instituțional la evenimentele culturale organizate sau finanțate din fonduri publice, locurile de protocol fiind transformate în bilete pentru public, care vor fi puse in vânzare cu o reducere de 50% si vor fi dedicate elevilor, studenților și pensionarilor — categorii care, adesea, se confruntă cu dificultăți în accesarea acestor manifestări. 

Această schimbare nu este doar una de procedură, ci de viziune de la o practică simbolică, adesea protocolară, la o abordare care pune publicul în centrul experienței culturale. Prin această măsură, Ministerul își propune să încline balanța de la formalitate către participare autentică – punând publicul, cu adevărat, în centrul evenimentelor culturale.

Primul eveniment pentru care se aplică această nouă regulă este chiar Festivalul Internațional George Enescu, cel mai prestigios eveniment cultural din România și unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din lume. Pentru ediția din 2025, Ministerul Culturii va reduce cu aproximativ 40% numărul invitațiilor oficiale alocate, suplimentând proporțional numărul de bilete cu reducere destinate publicului tânăr și celui vârstnic.

„Marile evenimente culturale trebuie să fie întâlniri reale cu publicul, nu exerciții de reprezentare. Cultura trăiește prin cei care o caută, o susțin și o prețuiesc – iar locul lor este în sală. Ne dorim o cultură mai puțin protocolară și mai aproape de oameni. Aceasta este direcția și vom merge mai departe cu consecvență,” a declarat ministrul Culturii, András Demeter.

Ministerul va continua să asigure, în mod firesc, un număr limitat de locuri pentru invitații instituționali și diplomatici, esențiali pentru buna desfășurare a unor evenimente cu componentă internațională, dar se pronunță în favoarea unei participări mai largi și mai incluzive.

Biletele cu reducere vor fi disponibile atât online, în platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât și în format fizic, în rețeaua de hypermarketuri Carrefour și lanțurile de librării Cărturești și Humanitas începând de luni, 28 iulie 2025, ora 10:00.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ministerul Culturii reduce numărul invitațiilor de protocol și le scoate la vânzare, la preț redus, pentru pensionari, elevi și studenți appeared first on Cultura la dubă.

“Mămica, unde e mămica mea? Vreau să vină mămica mea!” –  strigă Victor Rebengiuc pe scenă, în finalul copleșitor al spectacolului Tatăl. Pe rândul din fața mea, un tânăr de liceu izbucnește într-un plâns greu de controlat. Colegii din stânga și din dreapta lui îl mângâie și îl țin de mână.

Este o imagine impresionantă.  

Diferența dintre ei și actorul de pe scenă e de peste 70 de ani, însă legătura umană pe care reușește să o creeze Victor Rebengiuc cu publicul nu are legătură cu vârsta.

Aseară a avut loc a 100-a reprezentație a spectacolului Tatăl, pe care Victor Rebengiuc îl joacă la Bulandra de 2 ani încoace. În fața lui au fost aduși campioni olimpici din sport și educație, tineri care abia au început să studieze actoria sau elevi de liceu.

Rând pe rând, au ieșit în lumina foaierului cu ochii înroșiți de plâns, încercând să își ascundă propriile dureri de familie. S-a dorit a fi o seară despre excelență, dar a ieșit, de fapt, o seară despre umanitate.  

***

Spectacolul Tatăl, regizat de Cristi Juncu, a debutat la Bulandra în urmă cu 2 ani. Textul, scris de Florian Zeller, laureat în 2014 al Premiului Moliere pentru cea mai bună piesă și nominalizat în 2016 la premiile Tony și Olivier, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, iar Raluca Aprodu l-a adaptat pentru scenă.

Filmul “Tatăl”, regizat de Florian Zeller, cu Anthony Hopkins și Olivia Colman în roluri principale, i-a adus lui Zeller Oscarul pentru cel mai bun scenariu, iar pentru rolul tatălui, Anthony Hopkins a primit Oscarul în 2020.

La Bulandra, cu Tatăl, Victor Rebengiuc a reușit să adauge încă un rol memorabil carierei sale. De la prima reprezentație și până în prezent, cele 100 de spectacole jucate până acum au fost mereu sold out. UNITER i-a acordat premiul pentru cel mai bun actor în 2023.

Actorul avea 89 de ani la premieră, iar acum, la 91 de ani, iese după spectacol cu bastonul în mână și salută invitații speciali din foaier, campioni olimpici ai României – Simona Amânar, Marius Urzică, Marian Drăgulescu – “dar eu vă știu pe voi, de la televizor, abia aștept probele de gimnastică!), dar și tineri pe care nu îi cunoaște – “studenți la actorie? Aaaa, artiștii!”, exclamă cu zâmbetul pe buze.

“Domnule Rebengiuc, am văzut tineri studenți la actorie, care abia au început facultatea, plângând foarte tare la finalul spectacolului. Au spus că standardul e foarte ridicat acum pentru ei, după ce v-au văzut pe dumneavoastră. Ce sfat ați avea pentru ei?

Să se ridice la standard!

Cum?

Cum am făcut și noi, generația noastră.

Am muncit, am fost serioși față de profesie, ne-am purtat cum trebuie, nu am pierdut nopți, n-am băut, n-am avut fel de fel de aventuri stupide.

Am muncit, ne-am căznit, am mai citit câte ceva pe alături și am izbutit. Fiecare rol ar trebui să însemne un pas înainte, un pas mai sus, o treaptă mai înaltă. Orice începător se gândește că trebuie să ajungă un mare actor. Și eu m-am gândit.

Ați știut de la început că vreți să fiți un mare actor?

Bineînțeles. De ce mă apuc de o meserie, să fiu ultimul? Aș vrea să fiu cât mai sus. Și mi-am dat seama cât de greu este. Mai am mult de mers până la a fi un mare actor. De asta nu accept să mi se spună mare actor, pentru că încă nu sunt.

Față de pretențiile pe care le am eu de la un mare actor, eu nu sunt acolo, la treapta aia. Sunt unul care sper să ajungă acolo, dar să vedem dacă oi fi în stare.

Pentru un actor, ca să devină excelent, e esențial să întâlnească regizori excelenți, cum i-ați întâlnit dumneavoastră pe Ciulei și Pintilie?

Fără discuție. Și Ciulei și Pintilie, Penciulescu, Vlad Mugur, ei au însemnat încă o universitate pe care am făcut-o. De la fiecare înveți câte ceva, fiecare îți dă câte ceva.

Teatrul fără regizori nu e nimic. Este o bălmăjeală.

E nevoie de un regizor care să știe să te îndrume, să găsești adevărul personajului, să pătrunzi înăuntrul personajului cât mai adânc, ca să-i găsești gândurile, speranțele, visurile. Altminteri, învățăm un tâlc și spunem “ba bababa ba bababa”. Și gata.

La premiera acestui spectacol spuneați că este ultimul rol pe care îl acceptați. Încă mai susțineți asta?

Da. Nu o să mai iau alt rol.

Iar pe acesta ce v-a determinat să îl acceptați?

Am fost cucerit de text. Textul mi l-a adus Pino Caramitru (n.r. Ion Caramitru), trebuia să joc la Național, numai că el a murit, iar proiectele lui au fost îngropate odată cu el. Au venit alți directori și au avut alte idei.

Și atunci eu am luat piesa și am venit aici, la Teatrul Bulandra, și i-am întrebat: “vreți să facem un spectacol?”. Au fost imediat de acord și le sunt recunoscător pentru treaba asta. Și, uite, suntem și noi și ei fericiți că jucăm această piesă pe această scenă.”, a declarat aseară Victor Rebengiuc pentru Cultura la dubă.

Alături de actor s-a aflat în culise și Mariana Mihuț, marea actriță cu care împarte viața, scenele și platourile de filmare de 59 de ani încoace.

“Textul ăsta a fost adus de cel mai bun prieten al lui, Ion Caramitru. Ei erau prieteni de atât de multă vreme, încât nu avea cum să nu îi placă rolul ăsta. Pino l-a adus special pentru Victor, iar el l-a și primit ca pe un cadou din partea lui Pino, cu care am fost colegi de an. Orice venea din partea lui Pino, atât pentru mine cât și pentru el, însemna un lucru foarte important, pentru că venea de la un mare prieten și un om de teatru în care noi credeam foarte mult.”, mărturisește Mariana Mihuț pentru Cultura la dubă.

Spectacolul Tatăl marchează reîntoarcerea lui Victor Rebengiuc în teatrul pe care l-a slujit mai bine de șase decenii, în care a debutat la vârsta de 24 de ani și pe scena căruia a jucat alături de mari actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola, fiind distribuit în spectacole reprezentative, multe dintre ele semnate de Liviu Ciulei și împărțite cu Mariana Mihuț.

“Nouă ne pasă foarte tare, și mie și lui Victor, de fiecare spectacol pe care îl jucăm, iar cu olimpici în sală sau fără olimpici, noi jucăm la fel. Întâmplător, și nepotul nostru e olimpic, cu atât mai multă dragoste jucăm pentru tineri.”, a completat Mariana Mihuț.

În foaier, după spectacol, mulți încearcă încă să își stăpânească lacrimile și își găsesc cu greu cuvintele. Printre ei, o studentă în anul I la actorie.

“Cum ți s-a părut spectacolul?

Doamne, absolut genial! M-a emoționat foarte tare și consider că suntem foarte norocoase că am ajuns aici în această seară.

Te-a mai impresionat vreodată așa de tare un spectacol de teatru?

Nu știu, nu cred, eu plâng destul de greu, dar chiar m-a impresionat foarte tare. Suntem anul I la UNATC și am plecat mai devreme de la ultima oră de actorie ca să ajungem aici.”, spune plângând Maria Saizescu.

“Actorul ăsta este chiar extraordinar, transmite niște emoții foarte puternice. Tot îmi ziceau colegii că e un actor foarte bun, dar atât de tare să mă impresioneze și să plângem toată sala…nu mă așteptam.

A fost prima dată când l-ați văzut pe Victor Rebengiuc jucând?

Da.

Și abia ați intrat la facultate?

Da, suntem în a doua săptămână de actorie.”, spune Lidia Beldica, tot studentă la Actorie.

Printre spectatori am întâlnit-o și pe Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, la rândul său actriță.

“Eu am văzut spectacolul de încă două ori, dar am venit și în seara asta pentru că mă emoționez de fiecare dată și e o binecuvântare să îl văd pe domnul Rebengiuc aici. Ca un artist tânăr, învăț de fiecare dată lucruri noi. Sunt atât de emoționată de ceea ce am văzut, încât pot doar să mă înclin.

Cum crezi că poți ajunge la acest standard de actorie?

Muncă, muncă și iar muncă. Vedem și în seara asta ce înseamnă munca. Îl admir enorm pentru munca și anii pe care i-a dedicat acestei profesii. Doamne ajută să ajung și eu la experiența pe care o are dânsul și să emoționez și eu oamenii așa cum o face dânsul la fiecare reprezentație.”, a declarat Kira Hagi pentru Cultura la dubă.

Pe lista invitaților s-au aflat olimpici la informatică sau matematică, campioni la gimnastică, atletism sau canotaj. Gianina van Groningen, vicecampioană olimpică la Canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris, a ieșit și ea cu ochii în lacrimi de la spectacol.

„Este prima dată când îl văd pe domnul Rebengiuc pe scenă, e absolut senzațional, incredibil. Știam că va fi cu o încăcătură emoțională puternică, dar nu credeam că așa puternică. Actoria și sportul au multe lucruri în comun, munca din spate nu se vede. Așa cum noi am văzut niște personaje pe scenă, așa suntem și noi văzuți, doar pe podium, doar la cursă, 7 minute. Dar ceea ce este cu adevărat extraordinar e munca din spate.

Faptul că eu știu că munca din spate înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede pe ecrane, mă face să mă conectez și mai mult la actori, să îi înțeleg mai bine.

Domnul Rebengiuc este definiția excelenței și nu o să uit niciodată că l-am văzut pe scenă.”, a spus Gianina van Groningen.

Lista de invitați a fost o surpriză a Teatrului Bulandra pentru actorul principal din Tatăl. După eveniment, a plecat către casă alături de soția sa și se va întoarce la teatru fiindcă este parte din ființa sa.

“Aplauzele pe care le primesc după spectacol mă fac să mă simt bucuros că oamenii apreciază munca noastră, a actorilor.

Bucuria aceasta e ceea ce vă determină să ieșiți din casă și să vă faceți profesia?

Păi ce altceva să conteze? Merg la treabă, muncă, e viața mea, teatrul este viața mea. Și filmul la fel. Actoria. Sunt actor, fac ce trebuie să facă un actor, să joace.”

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Victor Rebengiuc: “Nu accept să mi se spună mare actor, pentru că încă nu sunt.” appeared first on Cultura la dubă.

Campania Student de 10 susține performanța în educație și premiază studenții de la universitățile de stat care trec sesiunea de vară cu nota 10 cu acces gratuit la UNTOLD sau Neversea.

Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD și Neversea: “Această campanie, “Student de 10”, este o campanie care aduce multă bucurie in rândul tinerilor cu rezultate excelente. E momentul în care răsplătim excelența și performanța în educație cu experiențe memorabile pentru absolvenții de 10. Cei care iau notă maximă la sesiunea de vară sunt invitații noștri la UNTOLD și Neversea.” 

Toți cei care au trecut cu brio de sesiunea din vară vor putea achiziționa abonamentele la festivaluri la un preț special: 610.40 lei (taxe incluse) până pe data de 30 iunie pentru Neversea și 654.50 lei (taxe incluse), preț valabil până pe data de 9 iulie, pentru UNTOLD.     

Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând link-urile: https://untold.com/student-de-10/ sau

 Acolo vor putea completa formularul cu care se pot înscrie în campanie.

UNTOLD are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca. La ediția de anul acesta au fost confirmați Imagine Dragons, Bebe Rexha, David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Alok, Steve Aoki, KSHMR, Eric Prydz, Zhu, Alesso, Topic, Tujamo, Ava Max, Salvatore Ganacci, French Montana, Years & Years, Amelie Lens, Boris Brejcha și mulți alții.

Neversea va avea loc între 6 și 9 iulie în Constanța și îi are ca invitați pe Lil Uzi Vert, Ckay, J Balvin, Lil Pump, Alok, Don Diablo, Timmy Trumpet, Paul Kalkbrenner, Claptone, Lost Frequencies, Steve Aoki, MORTEN, Tujamo, Vini Vici, Salvatore Ganacci.

The post Studenții care termină sesiunea cu 10 primesc abonamente gratuite la UNTOLD și Neversea appeared first on Cultura la dubă.

La începutul acestei săptămâni, mai mulți studenți la UNATC au trimis pe adresa redacției noastre mailuri în care reclamau comportamentul abuziv al unui profesor și declarațiile acestuia la podcastul lui Cătălin Măruță.

“Nu credem că un astfel de comportament ar mai trebui tolerat în facultățile de teatru. Toată hărțuirea, abuzul de putere și sexismul pe care le oferă domnul profesor Puiu trebuie semnalate și făcute publice, tocmai pentru a opri un flux abuziv care se întâmplă de generații.

Domnul Puiu, care se află într-o poziție de putere și pe care nu se sfiește să o arate, continuă să abuzeze studente într-o facultate în care vulnerabilitatea este deja exploatată și statutul studentelor este unul redus doar la „bunăciune”, se arată într-unul dintre mailurile primite.

La momentul respectiv, filmulețul cu profesorul Puiu Șerban circula doar printre studenți, iar emisiunea completă, publicată pe youtube în urmă cu o lună sub titlul “Velniciuc, un cuplu de poveste” avea 287.000 de vizualizări.

În montajul făcut de studenți, Puiu Șerban, actual conferențiar universitar doctor în cadrul UNATC, povestește cum și-a cunoscut soția, pe actrița Alexandra Velniciuc, pe când el era preparator la facultate, iar ea îi era studentă.

Revoltați de declarații, mai mulți foști studenți ne-au contactat și au simțit nevoia să își povestească propriile experiențe din relația cu Puiu Șerban. La rândul său, acesta ne-a oferit un interviu amplu, în care își explică viziunea asupra actoriei și a tehnicilor de artă actorului, asupra noilor generații, și răspunde acuzațiilor care i se aduc.

***

DECLARAȚIILE DE LA MĂRUȚĂ

“Ăștia zic astăzi că profesorii care se dau la eleve, la studente, dar când e harassmentul invers, nimeni nu vorbește despre chestia asta.”

Printre râsete, Puiu Șerban povestește cum a început relația cu soția sa, în timpul facultății.

“Cum făceam tinerii asistenți, care e mișto la tine la clasă…

Măruță: deci cam ce vorbesc asistenții universitari câteodată în cancelarie.

Puiu Șerban: Nu câteodată. Tot timpul. Dar a se nota, conferențiarii și profesorii nu mai vorbesc de așa ceva. Azi sunt conferențiar, nu mai vorbesc despre asta.

A venit la mine Liviu Lucaci, care acum este prof. univ. dr. și este rectorul universității și mi-a zis: bă, ai una bună rău de tot, blondă, la tine în clasă.

Zic „cine, mă?”

-„Aia, fii-sa lui Velniciuc, mă.”

-„Cine, mă, îngâmfata aia? Ia-ți-o, bă, ți-a transfer la tine în clasă. Dă-o…”

-“Bă, nu fi bou că arată super! E foarte tare!”

Și așa mi-a…dacă îi place lui Lucaci, ia să mă uit și eu un pic mai bine.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, realizat în luna mai, rectorul Liviu Lucaci declara că “În momentul în care dacă tu, cu studentele tale ai astfel de relații, evident că se presupune că tu obții un avantaj și asta nu e deloc bine”, dar și că “Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise.”

Am cerut un punct de vedere oficial din partea lui Liviu Lucaci, după declarațiile făcute de Puiu Șerban, însă acesta nu a venit până la momentul publicării articolului.

În schimb, Puiu Șerban ne-a explicat afirmațiile sale pe larg:

“Suntem, totuși, într-o emisiune comercială, de divertisment, în care eu povesteam relația mea de cuplu cu soția mea, întâmplată acum 22 de ani.

–Când dumneavoastră erați profesor…

Nu eram profesor, eram preparator.

–Iar ea era studentă.

Domnă, asta se întâmplă și la Politehnică. Sunt profesori însurați cu studentele lor. Sunt peste tot în lume regizori însurați cu actrițe. Și vorbim despre acum 22 de ani, când aceste teorii de “political correct” nici nu existau. Ele au apărut la 15 ani după.

Ce povesteam eu acolo e un caz particular, povestea mea care oricum este de notorietate. Nu sunt singurul profesor însurat cu o studentă de-a lui în școală. Vă pot da cazuri celebre de directori de trupă de-a lungul timpului, nu numai în România, care au fost căsătoriți cu actrița principală, inclusiv Cehov, Brecht.

–Revenind la declarația de la Măruță. L-ați menționat pe Liviu Lucaci, care era asistent universitar.

Da, era asistent. Eu eram preparator.

–Și spuneați că discutați în cancelarie despre aspectul studentelor.

Repet, e o poveste de acum 22 de ani. Sigur că se discută despre aspectul studenților. Pentru Dumnezeu, cum să nu discuți cum arată un student, suntem la Facultatea de Actorie, noi avem caractere dramatice de întrupat, este evident.  

La noi nu poate fi considerat bullying faptul că eu discut despre aspectul fizic al unui student, așa cum ar fi bullying dacă ar fi la Medicină, că la Medicină nu contează cum arăți. La actorie contează cum arăți.

Și vreau să specific, nu trebuie să fii frumos sau frumoasă, poți să întrupezi caractere comice fiind mic sau urâțel, dar lucrurile astea trebuie să le discuți cu profesorul, fiindcă profesorul e cel care te formează pentru cariera pe care o s-o ai.

Este evident că actorul, și aici poate aveți dumneavoastră o problemă de înțelegere, la fel ca unii studenți ai noștri, trebuie să își asume aspectul fizic pentru că este parte din arta lui.

–În povestirea dumneavoastră de la Măruță părea o discuție între băieți, care întâmplător erau și superiori studentelor, chiar dacă nu aveați titulatura de profesori, erați asistenți universitari.

La Măruță eram într-un cadru de divertisment. Eu o aveam în clasă pe Alexandra…

–Și Liviu Lucaci v-a încurajat să o abordați.

Nu m-a încurajat în niciun fel. Mi-a spus că juna primă, frumoasa, diva din clasă de la mine, este Alexandra Velniciuc. Iar eu nu consideram așa pentru că aveam numai contrări cu ea la curs, mi se părea obraznică și n-am avut timp să văd că genul ei corect este de jună primă, lucru care a și devenit în timp.

El îmi spunea “nu e adevărat, bă, frumoasa…” pentru că eu îi spuneam că altcineva e frumoasa de la mine din clasă. Astea sunt cutume, repet, actorul trebuie să își asume propriul trup.

Și de aici apar discuții.

Faptul că de câțiva ani a apărut „political correct” și se scriu piese pentru actori care pot arăta oricum, este o chestiune de nișă, de teatru contemporan, apărut acum.

Dar universitatea, în orice țară serioasă, nu pregătește actori pentru teatru de nișă sau film de nișă, pentru teatru social. În toate metodele de arta actorului se pregătește actorul pentru teatru clasic.”

Într-o reacție publicată ieri, pe pagina de facebook, Centrul FILIA condamnă declarațiile lui Puiu Șerban.

“Hărțuirea sexuală nu este o glumă, iar femeile nu sunt obiecte pe care bărbații, mai ales cei aflați în poziție de putere, să le noteze sau evalueze după aspect.

Cerem UNATC I. L. Caragiale să sancționeze imediat aceste comportamente de abuz și să transmită public măsurile luate în acest sens.

Universitățile ar trebui să fie un mediu sigur în care studentele se pot bucura de cursuri, nu un mediu ostil, în care profesorii abuzează de puterea lor pentru a hărțui sexual.”, se arată în comunicatul asociației care luptă pentru drepturile femeilor.

“Cu o asemenea mentalitate și cu acest comportament, n-ai cum să predai tu nicio artă. Nici nu poți și nici nu ar trebui să interacționezi cu studenți.”, a comentat și actrița Ada Galeș.

VIZIUNEA DESPRE VESTIMENTAȚIA STUDENȚILOR

 “Nu poți să vii ca o vită încălțată în bocanci la teatru. Treabuie să ai o prestanță de femeie.”

Mai mulți foști studenți ai lui Puiu Șerban susțin că profesorul le cerea să se îmbrace specific sexului lor, masculin sau feminin. Povestea este confirmată parțial de profesor, însă percepția asupra ei este diferită de la student la student.

“Actorul trebuie să fie o plastilină în mâna regizorului. Sarcina mea de profesor este să pun actorul în condiția de a deveni acea plastilină și le spun stundenților că ei nu pot să devină robi ai unei mode.

Sunt momente în care fetele vin îmbrăcate după moda prezentului. Și eu le spun: “deja îmbrăcată așa, ești un personaj.”

–Care este moda prezentului?

Moda prezentului – cu bocanci, cu blugii tăiați, cu piercinguri peste tot.

Le spun că, și aici intru în polemică cu ideologiile prezentului, dar mi-o asum, pentru că o regăsiți în orice metodă de arta actorului, feminitatea la femei și masculinitatea la bărbați fac parte din instrumentul lui de actor.

El, ca să poată juca, trebuie să își asume condiția sexului lui la vârsta lui. Este o obligație.

Iar noi când vedem că vine, de exemplu, un băiat care nu e conștient de masculinitatea lui deloc – umblă îngălat, cu mâinile pe lângă corp – noi ne preocupăm ca el să înțeleagă care sunt valențele masculinității, ca să-l egalizăm cu genul lui.

Și atunci îl trimitem la sală, la orele de mișcare, să meargă drept, să nu stea cocoșat. Ce facem rău în asta? Îl învățăm să stea drept, să își folosească trupul.

Nu este nimeni obsedat sexual, cum se sugerează. Nu. Și nu sunt singurul care face treaba asta. Culmea, profesoarele femei sunt mult mai insistente pe acest subiect. O să vedeți că ținutele cele mai elegante sunt studentele de la clasele femeilor, nu ale bărbaților.

Eu, dintre bărbați, sunt cel care le spune fetelor că: “cu bocanci nu ai cum să joci Shakespeare, pentru că îți rupi picioarele.”

–Dar nu o să joace în spectacol așa. E ținuta lor de zi cu zi.

De zi cu zi, dar când începe cursul de Arta Actorului, ea intră într-un rol de actor predispus să asume o sarcină scenică. Nu poate să o facă în niște platforme de 25 de cm când trebuie să aibă viteză de reacție în scenă.

Și atunci le spun că trebuie să aibă niște pantofi normali. Și s-a ajuns la pantofii de dans. E un pantof pe care îl poartă la clasă, cu toc, nu e nimic nici pornografic, nici sexi.

Și le spun: “poate ar fi bine să fii atentă și în viața personală, să îți dai seama care e diferența când porți un pantof cu toc, pentru că ești actriță, și cum e să porți platforme. Deci ar fi cazul să înveți să porți și tocuri.”

Dacă ar spune asta un profesor de la Politehnică, ați avea dreptate, dar când îți spune un profesor de Arta Actorului că trebuie să îți cultivi feminitatea, asta nu înseamnă că se dă la tine, că se bagă în viața ta personală.”, spune Puiu Șerban.

Un fost student ne explică sub protecția anonimatului propria sa percepție asupra celor 3 ani de lucru cu Puiu Șerban.

„Făcea mișto de colege, le spunea că sunt troglodite sau handicapate, că nu se îmbracă bine, iar el nu are niciun stil și nicio treabă cu moda.

Nouă ne zicea să fim masculini. Trebuia să ne îmbrăcăm cât mai fără stil, să fie un fel de uniformizare a noastră, să purtăm cămăși, să purtăm pantofi de dans, să fim mai office.

Dacă nu te conformai, nu se întâmpla nimic, dar ar fi vorbit două ore despre cum ești îmbrăcat.

–Și până la urmă te-ai conformat?

Păi da…”

Nicoleta Jantoan a plecat chiar în acest an, definitiv, din grupa lui Puiu Șerban. A abandonat facultatea după doar un semestru și jumătate și s-a întors la acasă, la Chișinău.

“Unei colege i-a zis: <Știi de ce te-am luat? Că ai țâțe mari și ești mică de statură.>

Ceea ce mă deranja cel mai mult e că masca totul sub forma unei glume, iar dacă nu înțelegi gluma, înseamnă că nu ai umor. Și foarte des îmi spunea mie că nu am umor, că iau totul prea în serios.

Dar eu eram mai tăcută pentru că nu știam cum să reacționez, de fapt.

Era un misogin. Vorbele lui față de cum vede el femeia mă deranjau – “toate piesele sunt făcute de bărbați, iar femeile nu prea cunosc nimic.”

Nu era o lecție în care să nu fie înjurături. Era limbajul universal cu care el se exprima. Se vorbea foarte urât la ore. Din vreo șase ore de actorie, noi făceam vreo două. În restul timpului, vorbea ori despre politică sau despre cât de prost este actorul, că nu știa ce altceva să facă și a venit aici la Actorie.

Spunea că fetele trebuie să fie feminine și dacă ne încălțam cu niște ghete sau pantofi mai butucănoși, se lega de tine că nu ești feminină.

Avea chestia asta, că bărbatul trebuie să fie într-un anumit fel, femeia într-un anumit fel.”, ne povestește Nicoleta, încă vizibil afectată de experiența de la UNATC.

„I-a spus unei colege că are “pantaloni sperie pulă”, spune și Mihnea Niculescu, un alt fost student al lui Puiu Șerban în anul 2018. Acesta se declară, însă, de acord cu viziunea profesorului asupra vestimentației.

“Nu mi se pare o problemă chestia asta, fiindcă noi jucăm teatru clasic, până la urmă femeia, în teatrul interbelic, trebuie să fie femeie, iar bărbatul să fie bărbat, fără niciun fel de declarație homofobă din partea mea, nu.

Dar din punctul ăsta de vedere am fost de acord cu el. Dânsul le spunea studentelor: “Trebuie să mergeți în fustiță, să mergeți pe un toc, să știți să vă mișcați. Băieții, unii dintre ei, nu știau nici să poarte un sacou pe ei. Aici eu nu am ce să-i reproșez.”, spune Mihnea.

O altă fostă studentă, care a dorit să rămână anonimă, se declară, de asemenea, de acord cu vestimentația impusă.

„Cerea studentelor să vină în rochii, în fuste, cu pantofi cu toc, să aibă o prestanță. Eu aici sunt de acord cu el, nu îl contrazic. Și îți explica în termeni mai sexuali ce vrea un bărbat de la tine.

De exemplu, spunea “Nu poți să vii ca o vită încălțată în bocanci la teatru. Trebuie să ai o prestanță de femeie.” La noi la facultate se folosește limbajul ăsta fiindcă altfel nu ai înțelege. Și trebuie să faci o diferență între femeie și bărbat.

El impunea să nu mai venim în bocanci, ci în pantofi normali sau cu toc. Și a zis că studentele lui trebuie să se diferențieze de studentele de la celelalte grupe.”

VIZIUNEA DESPRE ASPECTUL FIZIC

Puiu Șerban vorbește pe larg despre relevanța aspectului fizic în arta actorului. De cealaltă parte, unii dintre studenții săi rămân marcați ani în șir de o afirmație a profesorului, spusă într-un mod neacademic.

Este deja cunoscut cazul Katiei Pascariu, actrița care a povestit într-un interviu pentru Cultura la dubă cum a fost etichetată în timpul facultății, din cauza felului în care arăta.

“Toată lumea îmi zicea că par bolnavă, că sunt foarte palidă, că sunt ștearsă. (…)După anul I mi-au zis că nu mă lasă pe vară și nici nu mă dau afară, dar că ar fi bine să mă gândesc singură dacă e cazul să mai vin din toamnă. Că lor nu li se pare că am de ce să revin.”

Deși Katia nu a dezvăluit numele profesorului ei, Puiu Șerban recunoaște acum că “poate chiar eu, i-am spus: “măi, nu poți, cu acest tip de energie nu ai cum să faci această profesie.”

„Pe noi nu ne interesează aspectul fizic din punct de vedere al frumosului sau urâtului. Asumarea aspectului fizic este asumarea sub forma corpul meu e instrumentul meu.

Noi, dacă te-am băgat în facultate arătând cum arăți, am considerat că ești un gen anume. Asumarea aspectului fizic nu înseamnă că dacă nu arăți ca un manechin…noi nici nu căutăm așa ceva. Căutăm o concordanță.

Katia Pascariu a fost studenta mea. Eram un asistent la clasa ei, am protejat-o pentru că era un om delicat, un om fin, o intelectuală.

Anul l este, cum îl numim noi, anul de șmotru, de disciplinare, de forță, anul celor tari psihic.

Puiu Șerban

Katia era o fată inteligentă la care am ținut enorm, dar nu reușea să se integreze în cadența pe care o avea restul grupului. Am încercat pentru Katia să găsesc metode alternative. Examenele ei nu au fost cele mai bune la început, dar nu erau proaste. Se vedea că ea este o fată inteligentă care, peste timp, își va găsi o nișă de teatru.

–Dumneavoastră personal i-ați zis Katiei lucruri legate de aspectul său fizic? Că pare bolnavă, ștearsă.

Asta se vedea la nivelul ei de energie, care nivel de energie la actor se transpune în trup.

–Dar dumneavoastră i-ați spus asta sau un coleg?

Chiar au trecut 20 de ani, nu mai știu cine i-a spus, iertați-mă. I-o fi spus la un examen. Da, se spune studenților: băi, nu se poate cu acest aspect fizic, nu ai energie fizică”.

Chiar acum i-am spus acum unui student, probabil peste 20 de ani o să mă reclame și el. I-am spus: “trupul tău nu-ți poartă interiorul. Nu ai forță interioară.” Noi lucrăm la asta cu studenții. Le spunem: „măi, ai un trup nelucrat”. De ce? Pentru că în liceu nu se mai face sport. Și atunci, ei sunt sedentari.

În actorie trebuie să ai o condiție fizică excelentă. Vin copii care au talent, au interior de artist, dar trupul nu îi conduce.

Și atunci îi spui: „băi, băiatule, ești leșinat. Nu poți să duci acest rol.” Poate la alte facultăți ăsta e bullying, la noi nu este. E ca și cum îi spui unui fotbalist: “băi, te-ai îngrășat, nu se poate.”

–Dar sunt și roluri pentru persoane supraponderale…

Sunt mari exemple de persoane supraponderale în arta actorului – Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, dar sunt hiper energice. Nu poți să fii în teatru grăsan, puhav și fără energie. Poți să fii gras și sunt mari actori grași, dar au o energie, debordează. Noi asta le spunem.

Nu avem o problemă că x este gras sau slab. Avem o problemă cu nivelul de energie al trupului.

Katia, pentru că nu își găsea încă motivațiile în școală, avea un trup foarte firav, plăpând. Și într-adevăr tot timpul era alb-pământie așa.

Și atunci probabil un profesor, poate chiar eu, i-am spus: “măi, nu poți, cu acest tip de energie nu ai cum să faci această profesie.”

Lucru pe care poți să i-l spui unui student în anul l, dar este absolut imoral ca studentul, peste 20 de ani, când face actorie, să îi reproșeze profesorului că i-a atras atenția asupra unei deficiențe.

–Nu considerați că a fost ceva care a marcat-o tocmai pentru că a spus asta 15 ani mai târziu?

Îmi asum ce spun, Facultatea de Teatru, în orice țară, este foarte proastă dacă nu marchează studenții.

Facultatea de Teatru nu este o facultate de diplome, este o experiență psihică.

Eu nu spun că profesorii nu greșesc niciodată. Vă declar că eu însumi am eșecuri profesionale în care nu am diagnosticat corect un student, nu l-am dus pe drumul care trebuia. Am greșit, se întâmplă.

Am greșit, dar nu există profesor pe lume să nu greșească, poate doar ăla care nu face nimic.

Le explic fetelor: “dacă tu ești o îngălată care nu poți să mergi drept, cum îți imaginezi că poți capta atenția a 400 de spectatori sau la film, să reziști unei zile de filmare, și când ți se va vedea capul sau trupul pe tot ecranul, lumea să se uite atentă la tine?”. Repet, nu e obligatoriu să fii frumos. Nu ne referim la asta niciodată.

Dar da, le spunem multor studenți că sunt devitalizați. E adevărat, dumneavostră vă spun acum într-un limbaj academic că sunt devitalizați.

Se întâmplă, și asta recunosc, că sunt și zile mai proaste, când văd că au trecut 3 luni și n-a făcut nimic, le spun: „băi, ești palidă pâmănt, nu ai cum să faci meseria asta. Înțelege odată!”. Dar e o chestiune care se derulează în timp și sigur că se adună nemulțumiri și la ei, dar și la noi.”

VIZIUNEA ASUPRA ARTEI ACTORULUI

“Până la a deveni artă, actoria este disciplină, este armată.”

Puiu Șerban

Pe parcursul interviului, Puiu Șerban subliniază de mai multe ori specificul artei actorului și ideea că Facultatea de Teatru este “o școală vie, vocațională, personală” și nu poate fi comparată cu facultățile de aulă, în care profesorul nici nu cunoaște personal studenții.

În același timp, acesta compară frecvent actoria cu milităria.

„Până la a deveni artă, actoria este disciplină, este armată. Studentul trebuie să înțeleagă, ca și militarul, ca atunci când sună alarma, își părăsește familia, nunta, înmormântarea și se duce pe front. Exact la fel și actorul, când bate gongul sau când se strigă motor, în momentul ăla nu îți mai este rău, nu mai ești bucuros că te-ai însurat, trebuie să joci dramă și invers.

Foarte mulți dintre cei care ne critică au ajuns să practice profesia, dar, ce să vezi, au trecut prin școala noastră, atât de rea cum e ea.

Dar vă spun cu mâna pe inimă, e foarte bună.

Meseria aceasta, mai ales în școală, este extrem de crudă. Avem o scenuță și colegii se uită la tine. Lucru care la alte facultăți nu se întâmplă. Te pregătești pe cont propriu și dai examen cu profesorul.

La noi, profesorii sunt ceilalți studenți. Privirea lor este cea care traumatizează. Nu profesorul. Profesorul are răbdare, te iartă.

Profesorul, într-o zi, pentru că e om, se poate enerva că nu îți iese. Dar atât. Cele mai crunte nu sunt ierarhiile profesorilor, sunt ierarhiile studenților.

–Spuneați că actoria, înainte să fie artă, este armată, disciplină. Cum se traduce asta în relația profesor-studenți, care nu sunt încă actori, sunt studenți la actorie?

Așa cum se traduce și într-o unitate în care tu afirmi la intrare că vrei să devii trupă de comando.

–Cu orice preț? Adică să fii dispus să faci orice îți cere profesorul?

Doamnă, să ne înțelegem.

În relația dintre profesor și student, ca și în relația între soldat și ofițer, trebuie să apară o relație de încredere. Nu e loc de rebeliuni și revoluții.

Tu ai niște obiective de atins, tu trebuie să le atingi, nu profesorul.

Anul l este anul cel mai dur, anul în care ei trebuie să învețe disciplina profesională. Unii pot să facă asta, alții nu.”

Mihnea Niculescu a fost studentul lui Puiu Șerban în anul l.

“Domnul Puiu Șerban este foarte citit și tot ce am învățat teoretic în facultate am învățat de la el. Inițial mi-a plăcut extraordinar de tare de el, în continuare îl admir pentru know how-ul lui în ceea ce privește actoria, dar relația noastră s-a rupt în momentul în care abuzurile emoționale și abuzurile psihice au contrabalansat cu totul toate lucrurile bune pe care acest domn le făcea.

El are preferați. Dacă m-ar auzi acum, mi-ar spune că sunt un frustrat care nu vrea să învețe meserie.

El promovează o răutate și o dinamică foarte acidă între studenții lui, sub pretextul că așa scoatem trăirile naturale la iveală. Îi place foarte mult cearta între studenți.”

Nu este singurul care vorbește despre râca între studenți. O poveste asemănătoare reiese și dintr-o mărturisire făcută de Puiu Șerban.

„Unul mi-a reproșat la întâlnirea de 20 de ani că de ce eu, în prima zi de școală, le-am spus să nu-și împrumute bani între ei și să nu-și dea mâncarea de la unul la altul. Mi-a zis “și azi cred că ați vrut să ne dezbinați”, spune profesorul.

„Dacă aveai tăria și tupeul să îi spui că te deranjează ceva, îți dădeai foc la valiză. După primul semestru din anul I, eram foarte frustrat că el spunea că nu îmi iese nimic, în condițiile în care intrasem printre primii în facultate. Îmi spunea că el nu știe de ce am intrat eu în facultatea asta.”, continuă relatarea Mihnea.

După primul semestru, a cerut mutarea la altă grupă, ceea ce, spune el, a declanșat un calvar.

„Dânsul a aflat și a fost dezlănțuită o execuție publică a mea în semestrul ll, anul l. Execuția a constat în umilire de față cu toată lumea.

Mă bucur foarte tare că după atâția ani am ocazia să vorbesc. Pentru că frustrarea și lacrimile pe care eu le-am vărsat atunci s-au simțit foarte rău.

Mi-a spus: “taică-tu și maică-ta sunt niște idioți pentru că te-au mutat de la un liceu la altul, când tu, de fapt, erai un prost. Și în loc să te lovești de realitate, tu ai fugit de ea. Știu și ce ai futut și ce o să fuți. (…)

Îți dădea senzația că orice ai face în școală, el știe.

<Știu că taică-tu nu te-a iubit, se vede că ești un copil neiubit. Arăți ca un bolovan și te porți ca un bolovan. Pot să te dau afară din locul în care muncești, dacă vreau.>

Au fost injurii peste injurii de față cu colegii.

Eu în anul ll, semestrul I, am plecat. Apoi au plecat și unii dintre preferații lui.”

Nicoleta Jantoan spune că a plecat din facultate nu doar din cauza experienței cu Puiu Șerban, ci pentru că „UNATC-ul per se era un spațiu foarte toxic pentru mine. În clasă erau colegi de acord cu Puiu Șerban. Nu îmi plăcea mediul. El cultiva ura între studenți.”

Dar punctul culminant, cel care a determinat-o să plece, a fost o afirmație a profesorului.

“În martie am abandonat. Pur și simplu am lăsat facultatea.

A venit războiul din Ucraina și n-am mai suportat fiindcă s-a legat și de treaba asta. Chiar în prima zi de război mi-a spus de față cu toți: “uite, Nicoleta, tu știi că ți-am schimbat viața? Dacă nu te alegeam eu la actorie, ai fi rămas acasă în Moldova și venea războiul peste voi. Că din Transnistria până la Chișinău nu e mult, iar tancurile o să vină repede.”

Când am auzit una ca asta, eu care eram foarte speriată de tot ce se întâmpla, nu am putut să îi răspund nimic. Și acum mă trec fiori când îmi amintesc. El a spus-o foarte nostim, haios, de parcă își bătea joc de mine.”

“Doamnă, acum dorim să politizăm orice subiect, orice se vorbește într-o clasă de actorie?” – a comentat Puiu Șerban povestea. Acesta pune acuzațiile studenților pe teama frustrărilor și a performanțelor slabe la școală și susține că „Pe tot ce au zis de rău despre mine, eu pot aduce dovezi și martori că lucrurile nu sunt chiar așa cum spun ei.

Dar pot să recunosc că nu sunt o ființă perfectă și că greșesc din când în când, dar asta nu înseamnă că ei nu au făcut greșeli mari, mai mari sau egale cu cele pe care le-am făcut eu față de ei.”

EFECTELE ABUZULUI EMOȚIONAL PE TERMEN LUNG

“Există oameni care sunt motivați negativ și oameni care sunt motivați pozitiv. Eu nu sunt un om care poate fi motivat prin tehnica pe care dânsul o practică. Încredere mea în mine, ca actor, s-a dus dracului din cauza acestui domn.”, spune Mihnea Niculescu, care acum activează, totuși, în mediul artistic.

După mutarea de la grupa lui Puiu Șerban, a avut o experiență mai bună în facultate, dar mărturisește că urmele au rămas.

“Domnul George Ivașcu mi-a zis de mai multe ori: “ești bun, ești ok”, dar spunea o chestie foarte interesantă. Că „noi, ca profesori, nu trebuie să ne jucăm cu destinele.” Anul l este un an decisiv, formator pentru noi.

Dacă ne tai aripile… mulți dintre noi am rămas fără încredere în noi după experiența cu Puiu Șerban.

Cea mai mare nenorocire e faptul că el ne-a ales. Ne-a văzut la admitere și el s-a bătut după să ne aibă. Noi nu am avut nimic de spus, la ce profesor am vrea.

Și nimeni nu vrea la Puiu Șerban.”

Iar Nicoleta Jantoan susține că experiența de la UNATC și interiorizarea suferinței i-au provocat probleme de sănătate.

„Până recent, nu puteam să vorbesc despre experiența asta. În timpul facultății mi-au apărut foarte multe probleme de sănătate, tot stresul era în interiorul meu și când am ajuns acasă mi-am dat seama.

–Liviu Lucaci spunea într-un interviu pe care ni l-a acordat că facultatea oferă consiliere psihologică studenților. Tu ai avut parte de așa ceva, știai că există?

Sincer, e prima dată când aud lucrul ăsta. Dar chiar și dacă aș fi știut, tot aș fi ales să plec și nu regret deloc decizia luată.”

RELAȚIA REGIZOR – ACTOR. ACUZAȚII DE INTRUZIUNE ÎN VIAȚA PERSONALĂ

“Din momentul în care am început să joc în teatrul lui, eu practic mi-am vândut viața.”

Declarația îi aparține unei foste studente care după terminarea facultății a început să colaboreze cu Puiu Șerban, în calitatea acestuia de regizor.

Pe lângă poziția de cadru didactic, Puiu Șerban este director artistic al Teatrului Elisabeta din București și montează spectacole și la alte instituții. Doi foști studenți ai săi, care au primit apoi roluri în spectacolele regizate de el, povestesc lucruri asemănătoare.

„În toți cei trei ani de facultate, eu nu am avut absolut nicio problemă cu el. Au fost observații, dar legate de greșelile mele. Problemele au început o dată cu colaborarea la teatre, cu el în calitate de regizor.

Din momentul în care am început să joc în teatrul lui, eu practic mi-am vândut viața. Trebuia să declar ce fac eu în timpul meu liber, unde mă duc, cu cine stau, cât stau. Și nu doar el personal mă întreba, ci persoane din cercul lui.

Când îți face cadou un astfel de privilegiu, el îți ia viața personală. Din momentul ăla, nu mai ai voie să calci în stânga și în dreapta fără ca el să știe. Și dacă nu e cum îi convine lui, încep discuțiile și umilințele.

Asta poate să dureze 1 an, 2, 3, depinde cât suporți tu.

Te cheamă, de exemplu, cu grupul la un restaurant sau să bei ceva. Tu dacă îi spui că nu poți, pentru că te întâlnești cu altcineva, s-a terminat pământul: „cum adică să ieși cu altcineva dacă eu te-am anunțat că de la ora cutare la ora cutare mergem la restaurantul x?”

El, după ce o să vadă declarațiile astea, nu doar ale mele, ale tuturor, o să spună: “sunt niște nebuni care nu au talent și acum deschid gura și comentează.”

Când colaborarea s-a încheiat, mi-a spus: “o să îți distrug viața și o să vezi că fără mine, fără numele Puiu Șerban, nu reușești. Asta a fost cel mai dureros.”

actriță sub anonimat

“Din păcate, mi-a fost profesor. Am colaborat după ce am terminat facultatea, dar nu a durat foarte mult fiindcă au început niște probleme. El a devenit foarte gelos.

A fost o experiență foarte invazivă, este un om foarte invaziv. Nu ai deloc intimidate când vorbești cu cineva, mereu te ascultă, are oameni care te ascultă.

Și nu suportă să ai alte proiecte în afară de el. Îți spune că nu te mai bagă în spectacolul respectiv.

Cel mai flagrant comportament la el este că vorbește non-stop despre sex. Asta mi se pare foarte dubios la el. Așa e și la școală și la teatru, peste tot.

Îmi pare rău că nu l-am reclamat la Comisia de Etică atunci când am fost student, acum nu mai pot să o fac. Dar cred că Dumnezeu se va ocupa de el.” – ne povestește un fost student și colaborator, sub protecția anonimatului.

Întrebat de aceste acuzații, Puiu Șerban le neagă cu vehemență și spune că, deși nu i-am dat numele persoanelor respective, știe despre cine e vorba și că aceștia ar fi fost implicați în cazuri disciplinare la teatrele la care au lucrat.

„Eu sunt unul dintre regizorii care nu am cerut niciodată exclusivitate. Toți actorii care lucrează la Teatrul Elisabeta au proiecte și în alte părți.

Nu le ceream niciun fel de informație. Asta că eu puneam stăpânire pe viața lor….vă invit să vorbiți cu orice actor cu care am lucrat, dacă eu am cerut informații despre viața personală. E adevărat, au fost niște evenimente în care viața privată a actorului a influențat bunul mers al spectacolului care era în repetiție.

Și atunci da, am spus că nu putem să mergem noaptea la club până la 3 și să venim dimineața la repetiții.

Anumiți actori tineri plecau, când se repeta în provincie, la ore târzii în noapte, plecau la București și am spus că nu e normal și că poate să își aducă iubitul sau iubita în orașul unde lucram. Asta nu înseamnă că am pus stăpânire pe viața cuiva.

Am spus doar că viața privată a actorului nu trebuie să afecteze bunul mers al repetițiilor.”

CE POT SCHIMBA ACESTE POVEȘTI?

Unii studenți au cerut mutarea de la grupa lui Puiu Șerban, unii sunt de acord cu metodele sale, alții au terminat facultatea, dar cu prețul unor traume, iar alții îi mulțumesc pentru ce i-a învățat.

Indiferent de propria experiență a studenților, însuși profesorul recunoaște că “noile generații” cer niște schimbări și “democratizare”.

Momentan, suntem în punctul în care a rămas la stadiul de promisiune a rectorului Liviu Lucaci rescrierea Codului de Etică al UNATC, în care formele de abuz vor fi explicate clar, astfel încât profesorii să nu le pratice, iar studenții să le identifice, dacă, totuși, au loc.

“Au fost momente și sunt momente în cariera unui pedagog în care se petrec astfel de abuzuri. Pentru că e un lucru foarte personal la clasă. Și de multe ori clasa de studenți reușește să te domine.

Uneori, da, s-au făcut și eu însumi am greșit. Acum vreau să le cer scuze tuturor studenților pe care i-am avut și am greșit față de ei. Dar sunt și extrem de mulți studenți cu care nu am greșit.

–Dumneavoastră ați comis vreun abuz de care sunteți conștient?

E abuziv numit abuz. Pot comite erori pedagogice.

Poate am greșit uneori crezând prea mult într-un student care nu a confirmat după aia. Și l-am încurajat mai mult, în detrimentul altuia, care în timp a dovedit. Ăla care a fost nedreptățit că eu l-am apreciat mai mult pe un coleg al lui și pe el mai puțin, acela nu a fost un abuz. A fost o greșeală.

În munca cu oamenii, aceste greșeli sunt inevitabile. Ar fi o prostie să te apuci să dai afară profesorul pentru ceva ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Între timp, s-a profesionalizat. A fost o greșeală.

Poate nu i-a acceptat unui student anumite sensibilități. Și asta mi s-a întâmplat mie. Pentru că a considerat că acele sensibilități sunt fie răsfățuri, ca să nu muncească, fie lucruri de care trebuie să scape ca să devină actor.

Noi primim studenții aceștia la 18 ani. Ei sunt încă în dezvoltare. Eu nu am de unde să știu că x comportament al lui reprezintă un defect sau poate este expresia geniului și vom vedea peste ani.

Noi căutăm în întuneric. Uneori nimerești, că ai talent de pedagog, dar se întâmplă să greșești.

Acelor studenți față de care am greșit așa, da, le cer iertare.”, spune Puiu Șerban.

Totuși, acesta precizează că unele lucruri nu se pot schimba.

“Ce nu se poate schimba este munca de performanță din facultatea noastră. Nu ai cum să faci altfel. Ce se poate schimba și deja se schimbă în școala noastră, de aia au început să și vorbească, școala s-a democratizat foarte mult.

Dar nu știm până unde poate merge această democratizare.

Pe scurt, cât de democrat poate fi un locotenent care conduce un batalion? Că la un moment dat el trebuie să aibă comanda și să ordone “salt înainte”.

Manierele s-au schimbat, s-au angajat profesori tineri. Eu însumi sunt mult mai concesiv, mult mai adaptat la tipul de structură psihologică, fără să fac rabat de la criteriile de performanță.

Noi suntem una dintre cele mai bune școli de Teatru și de Film din Europa.”

UPDATE – la câteva ore de la publicarea articolului, UNATC a transmis următorul comunicat:

“Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” a consemnat cu îngrijorare afirmațiile făcute de conf.univ.dr. Puiu Șerban în spațiul public.

UNATC condamnă fără echivoc și se delimitează total de aceste declarații publice, lipsite de suport factual și aflate în totală discordanță cu misiunea, valorile și metodele educației artistice.

Conducerea UNATC și corpul profesoral au zero toleranță față de o asemenea conduită.Ținând cont de faptul că domnia sa face parte din colectivul nostru, ne prezentăm scuze față de toate persoanele afectate de aceste declarații, precizând încă o dată că cele afirmate nu reprezintă în niciun fel instituția din care face parte și vă aducem la cunoștință că, în urma celor întâmplate, Comisia de Etică a UNATC s-a autosesizat.”

The post “Facultatea de Teatru este o experiență psihică.” Cazul profesorului Puiu Șerban și efectele asupra studenților appeared first on Cultura la dubă.

Cu alte cuvinte, facultățile sunt, într-o oarecare măsură, deconectate de piața muncii. Este, totuși, un lucru știut – acela că facultățile primesc mult mai mulți studenți decât o cere piața, iar mulți dintre aceștia activează apoi în domenii complet diferite pentru a supraviețui din punct de vedere financiar.

Chiar dacă nu sunt realizate studii aprofundate, universitățile vocaționale nu sunt străine de realitatea din piața muncii. Totuși, ele continuă să își vadă propriile interese fiindcă pentru fiecare student, o universitate de stat primește subvenție de la guvern. Cu cât are mai mulți studenți înscriși, cu atât încasările vor fi mai mari.

În plus, taxa de studii la Facultatea de Film a UNATC este una dintre cele mai mari din țară pentru cei care nu prind un loc la buget. În anul universitar 2020-2021, taxa de studii la Regie de Film, Imagine de Film, Montaj și Animație a fost de 20.000 de lei anual. Pentru anul universitar 2022-2023, la aceleași specializări a fost redusă la 9000 de lei anual.

Conform Registrului Educațional Integrat, în anul școlar 2018-2019, UNATC a avut un număr de 494 de studenți în cadrul ciclului de licență. În această toamnă, universitatea scoate la concurs 49 de locuri doar la specializarea actorie. Dintre acestea, 45 sunt la buget și 4 la taxă (6000 de lei pe an).

Prin comparație, Royal Academy of Dramatic Art din Londra, una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de teatru din Marea Britanie scoate anual maximum 28 de posturi la această specializare.

Iar dacă vorbim despre situația la nivelul întregii țări, numai la actorie, universitățile românești scot anual peste 180 de locuri.

După absolvire începe adevărata luptă pentru un tânăr actor sau regizor. Posturile în teatre se scot la concurs foarte rar, de obicei în cazul în care sunt eliberate de un actor ieșit la pensie sau decedat.

Iar în cinema, deși România se bucură de succes la nivel internațional, există o subfinanțare cronică și un număr redus de filme produse anual.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis din aprilie 2020, rectorul UNATC, Liviu Lucaci declara că: “Deocamdată nu avem un studiu care să ne ajute să privim în ansamblu ce se întâmplă cu absolvenții noștri pe piața muncii. Cred că trebuie să ne dimensionăm efortul în funcție de ce îi așteaptă pe cei care termină facultatea.

Unde se duc ei? Ce oportunități au? Ce nevoi? Ce nemulțumiri?  Ce instituții au la rândul lor nevoie de ei? Care ar fi cunoștințele care trebuie asimilate în timpul studiilor care să le înlesnească afirmarea profesională? Aici cred că nu am făcut suficient. Avem nevoie să adunăm aceste date cât mai repede pentru a gândi mai aplicat despre cum să modificăm oferta noastră educațională.”

În perioada 17-23 iulie s-a desfășurat la 2 Mai Festivalul de Teatru și Film “Șerban Ionescu”.

Am discutat acolo cu cinci studenți sau absolvenți ai UNATC-ului despre drumul unui tânăr artist în România, despre bucuriile și dezamăgirile lor, despre cum văd ei viitorul teatrului și al filmului și despre cum se raportează la problema pieței de muncă.

***

De ce ți-ai ales specializarea pe care o urmezi? Ce te-a atras?

Irina Artenii, actriță: În liceu am fost în trupa liceului și cumva din inerție am ajuns aici. Ce m-a atras la actorie este faptul că îmi oferă oportunitatea de a experimenta și a învăța lucruri de care altfel nu m-aș lovi.

Pamela Iobaji, actriță: Încă din clasele primare învățătoarea mă lăsa să coordonez diverse momente la serbări. Apoi în gimnaziu și liceu am făcut parte din trupa de teatru a școlii. Așa că actoria a fost o pasiune pentru mine pe parcursul tuturor anilor de școală.

Theodor Niculae, scenograf: Eu am făcut Liceul de Arte Plastice din București.  În clasa a zecea, când a trebuit să îmi aleg specializarea, oscilam între grafică și scenografie. Dar mi-a plăcut foarte mult ideea de artă care este vie, care se raportează la corp, la corp în spațiu.

Bianca Oprea, regizoare de teatru: În liceu am făcut parte din trupa liceului. Inițial am vrut să fac actorie. După ce am avut revelația regiei a urmat o perioadă foarte lungă de întrebări. Dar întotdeauna am fost foarte curioasă și am avut nevoie să înțeleg lucruri. Și cred că de-asta sunt la regie.

Andrei Olănescu, regizor de film: Eu am făcut liceul de Arte și am ajuns cumva de la pictură la poezii și mai apoi la scenarii de film. Tot atunci am regizat și primul meu scurtmetraj. Mi s-a părut că regia poate să controleze povestea la nivel dramaturgic, vizual și narativ, că prin regie mă pot exprima liber, fără limite.

Consideri că facultatea te-a pregătit pentru profesie?

Irina Artenii: Nu… Cred că știam mai multe înainte, în sensul în care îmi ofeream singură o libertate de a încerca și de a greși.

În facultate profesorii te pregătesc într-o direcție a lor, iar dacă tu nu vezi același lucru, nu ieși cu nimic.

Altfel, mi-am luat foarte multe lucruri de la unii profesori și încă sunt lucruri de care mă folosesc. Dar nu te pregătește real pentru ceea ce urmează. Sunt profesori care nu au mai jucat de zeci de ani.

Pamela Iobaji: Da, cu siguranță. Mi-am format o bază foarte bună. Când am intrat în facultate nu îmi imaginam că sunt atâtea lucruri de descoperit. Acum mă simt pregătită să ies în lume.

Theodor Niculae: Eu cred foarte tare că meseria de scenograf se învață lucrând. Facultatea pune bazele, dar este totul foarte teoretic. Zona asta foarte învechită care se predă nu mi se mai pare corelată cu pulsul actual al teatrului. Partea inginerească a meseriei se învață numai din teatru.

Bianca Oprea: Eu nu cred că facultatea te poate pregăti real pentru meserie. Cred ca asta o poate face doar munca ta cu tine. Facultatea este un loc de întâlnire cu oameni care îți pot arăta niște drumuri. Cu ce am rămas din facultate este ideea că trebuie să îmi găsesc drumul meu și nimeni nu îmi poate spune ce este meseria asta.

Andrei Olănescu: Facultatea m-a șlefuit mult. Toate etapele prin care treci te maturizează mult și cred că ai nevoie de multă maturitate și experiență de viață pentru a face film.

Ce urmează după facultate? Ce planuri de viitor ai și cum plănuiești să te întreții?

Irina Artenii: Ideal ar fi să mă pun pe treabă și să bat agenții de casting la cap, să mă bag un pic mai mult în seamă. Aș vrea să trimit și la agenți din afară. Nu am încredere, dar asta e posibil să fie o problemă personală.

În zona financiară nu am un plan bine-definit. Până acum am reușit să mă descurc. Am câștigat bani din filmări, din reclame, din spectacole, m-au ajutat și părinții.

Am avut și câteva joburi part-time, fac bani și din modeling și fotografie.

Nu exclud nici varianta în care nu o să mă mai descurc cu banii și o să mă angajez într-o corporație.

Pamela Iobaji: Voi da în toamnă la masterul de actorie. Vreau să rămân în București și să văd în continuare ce planuri apar. Mi-ar plăcea să fac și teatru și film.

În ceea ce privește latura financiară, încă nu am o sursă de venit. Susținerea vine din partea părinților, cărora le sunt recunoscătoare. Este foarte greu să te angajezi exact după ce termini facultatea. Am mulți prieteni care așteaptă de ani buni să se elibereze un post.

Theodor Niculae: Intenționez să lucrez. Și deja pare că mi-am setat proiectele până anul viitor. Am agenda încărcată și asta mă bucură. Vreau să lucrez cât mai mult tocmai pentru a spune ceea ce am de spus. Deci până acum am avut noroc. Dar asta înseamnă că trebuie să o duc din proiect în proiect.

Bianca Oprea: Momentan nu vreau să dau la master. Vreau să lucrez în regie, îmi este foarte clar că acesta este drumul meu. Dar momentan vreau să îmi dau seama de unde “îl apuc”. Și am nevoie de o mică pauză.

După atâția ani în școală mi-am dat seama că uneori te poți încărca prea mult de părerile altora. Și am nevoie de puțin timp ca să îmi dau seama cine sunt eu.

Așa cum am zis, vreau să lucrez anul acesta, dar încă nu mă pot baza pe asta din punct de vedere financiar.

Momentan am marele noroc că părinții mei au o situație financiară care le permite să mă susțină. În niciun domeniu nu e ușor să te întreții în primii ani, dar noi ne luptăm și cu o concurență foarte mare.

Andrei Olănescu: Eu am terminat masterul anul trecut. Am reușit să termin scenariul pentru lungmetrajul de debut și sper să aplic la CNC cu el. Am și un documentar blocat în post-producție din cauza finanțării. Dar este nevoie de timp.

Planurile mele de viitor sunt mereu spontane. În prezent activez în domeniul reclamelor și sunt în căutarea unui job stabil.

Cred că este important să nu te bazezi doar pe proiecte de câteva săptămâni sau zile. Nu poți să știi niciodată dacă va mai urma un proiect după cel curent.

 Ce sfat le ai da tinerilor ce vor să urmeze această cale?

Irina Artenii: Nu aș recomanda experiența școlii. Dacă ești un pic diferit față de ceea ce își doresc ei, nu va fi o experiență fericită. Nu cred nici în cursurile care sunt acum la modă.

Dar să facă ceva în direcția asta, pentru că nu este nevoie doar de diploma facultății, să se înscrie la agenții de casting, să ia reclame, dacă sunt în liceu pot merge în trupe de liceeni. Înveți enorm din acele trupe și din festivaluri.

Pamela Iobaji: Dacă își dorește asta, atunci să încerce. Iar dacă întâmpină dificultăți să continue să încerce. Pentru că este important să simți că ai făcut tot ce ai putut pentru a-ți îndeplini visul.

Theodor Niculae: Cred că este foarte important să se gândească dacă teatrul este potrivit pentru ei. Meseria de scenograf implică foarte multe luni de muncă, luni stat departe de casă și trebuie să se gândească dacă acest compromis merită.

Și desigur, să creadă foarte mult în imagine și în vizual. Să vadă foarte mult teatru și să fie parte din el.

Bianca Oprea: Să învețe să fie sinceri cu ei înșiși. Mi se pare că asta este ceva ce lipsește de multe ori în spectacolele pe care le văd, onestiatatea. Și să nu simtă că datoreză ceva altora decât lor.

Andrei Olănescu: Aș vrea doar să le spun să experimenteze, să citească multă proză scurtă, să vadă filme, să meargă la festivaluri, să socializeze cu cineaști și să înțeleagă la ce se expun când aleg să facă film.

Se știe faptul că angajările în domeniul vostru sunt foarte rare, lucru care intră puternic în antiteză cu numărul mare de studenți al facultăților de profil. Cum te raportezi tu la acest aspect?

Irina Artenii: Mi se pare incorect față de studenți faptul că sunt admiși mai mulți oameni decât cere piața. Este chiar trist să vezi că universitățile nu se gândesc la viitorul absolvenților, ci îi interesează să admită cât mai mulți studenți. Și asta pentru că sunt plătiți per student.

Pamela Iobaji: Asta a fost întotdeauna o mare problemă. Ies mult prea mulți actori pe piață și nu au ce să facă, așa că se reprofilează.

Nu ar trebui să fie așa, să studiezi câțiva ani o meserie pe care mai apoi să nu poți să o practici.

Cred că ar ajuta dacă clasele de actorie ar fi mai mici, dacă la admitere în loc să intre 60 de oameni ar intra 25-20.

Theodor Niculae: Da, intră foarte mulți la studii. În cazul nostru ies și foarte puțini. Soluția o văd în universități, să se gândească serios la un sistem în care primesc mult mai puțini studenți, așa ca în afară unde sunt doi studenți la regie pe an, cinci la scenografie.

Bianca Oprea:  Piața teatrului românesc este una extrem de competitivă. La regie, numai la UNATC sunt 12 locuri. La cele mai multe facultăți de prestigiu din Europa, maximul este de 2-3 studenți.

Și asta în sisteme care investesc mult mai mulți bani în cultură față de România. Problema este că din acești studenți, în 5 ani vor mai rămâne maximum 1-2 regizori și cine știe câți vor rezista încă 10 ani. Cei mai mulți ajung să se reprofileze ori în domeniu, ori să se rupă total de teatru.

Andrei Olănescu: Din păcate sunt prea multe locuri în facultate comparativ cu piața muncii. Cred că ar trebui să existe un număr relativ egal între cei care ies de pe băncile facultății și prosturile de angajare de pe piață, dar cum este un domeniu mai mult de freelancing, fiecare supraviețuiește mai mult cum poate. Ceea ce nu cred că este cea mai bună strategie pentru a avea o viață echilibrată.

 Ai încredere în viitorul teatrului și cinematografiei?

Irina Artenii: Nu îl văd pierind. Va crește în felul lui. Dar toată perioada asta cu pandemia în care s-au făcut spectacole online, iar oamenii au crezut că se poate face teatru și așa m-a panicat puțin.

E un compromis pe care lumea nu ar trebui să îl facă. Nu cred că o să se piardă, dar îmi e puțin frică că derapează.

Pamela Iobaji: Am foarte mare încredere. Observ că lumea vine la teatru, la festivaluri. Eu am încredere că cinematografia, teatrul nu vor muri. Indiferent că apare o pandemie. Da, este mai greu, dar eu chiar sunt plină de speranță.

Theodor Niculae: Generațiile care vin propun un teatru mult mai curajos, mult mai deschis. Și văd că asta se întâmplă și în film. Am încredere în ei, mulți dintre ei îmi sunt colegi, sunt oameni de vârsta mea și știu ce pot.

Bianca Oprea: Eu am foarte mare încredere în generația mea. Văd foarte mulți tineri curajoși, revoltați, care au ceva de spus și am foarte mare încredere în asta. Eu sper că vor schimba niște lucruri și simt că venim cu forță. 

Andrei Olănescu: E complicat. Cred că avem nevoie ajutor și de la stat. Nu prea avem de ales, trebuie să ne luptam pentru ideile noastre, să obișnuim publicul cu genul ăsta de filme. Lucrurile se pot schimba în sensul bun, dar este nevoie de multă răbdare. Publicul se schimbă în ani sau în zeci de ani.

The post Facultățile de Teatru și Film scot sute de șomeri anual. “E incorect față de studenți faptul că sunt admiși mai mulți oameni decât cere piața.” appeared first on Cultura la dubă.

Studenții de 10 își vor putea ridica brățara de acces, în baza unei dovezi, din zona de Acreditări a festivalului.
În plus, toți studenții care au promovat toate examenele din sesiunea de vară, vor putea
achiziționa abonamentul Untold cu un discount de 64 de euro.

Formularul de înscriere în campanie poate fi completat aici – http://untold.com/studentde10.

Untold va avea loc între 4 și 7 august, la Cluj-Napoca. Anul acesta vor urca pe scenă J Balvin, Dimitri Vegas and
Like Mike, Alok, David Guetta, ATB, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost
Frequencies, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub FX & Woodnote și alții.

The post Studenții de 10 primesc intrare liberă la Untold appeared first on Cultura la dubă.

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

“Prea puțină lume vorbește despre cât de grav îți este afectată sănătatea mintală în UNATC.”, declara Roxana Lupu în mai 2021.

În tot acest timp, deși poveștile lor s-au viralizat și au fost preluate de toată presa, nimeni din cadrul UNATC nu a consider necesar să deschidă o anchetă și să verifice în profunzime acele povești și activitatea profesorilor implicați. Confirmă chiar rectorul UNATC, Liviu Lucaci, la rândul său profesor la actorie.

Săptămâna trecută, tânăra actriță Ioana Bugarin, a povestit pentru Cultura la dubă propria sa experiență “traumatizantă” de la UNATC.

Mai mult decât atât, Andrei Rus, cadru didactic la UNATC, povestește că acum câțiva ani, pe când el însuși a fost victima unui abuz în cadrul universității, mai multe colege i-au mărturisit experiențe abuzive – “femei care fuseseră victime ale unor presiuni sexuale din partea unor profesori.”

UNATC arată acum ca o școală modernă, proaspăt renovată în culori vii. Este locul în care sute de tineri intră anual cu speranța că vor deveni artiști. În realitate, universitatea este încă blocată în metehne vechi, care lasă loc abuzurilor, iar acestea sunt greu de identificat sau de dovedit.

De exemplu, relațiile sexuale dintre profesori și studenți nu sunt interzise în Codul de Etică al Universității. De asemenea, nu este interzis ca un profesor să îi ceară unui student să se dezbrace. Este acesta un abuz sau un exercițiu de actorie? Este lesne de înțeles de ce aceste lucruri au fost ascunse de generații întregi, deși ele sunt o cutumă. Raportul de putere dintre profesor și student este uriaș.

Nu vorbim doar despre relația clasică dintre cadru didactic și student, ci despre actori foarte cunoscuți sau directori de teatre, care le pot influența întregul parcurs profesional al tinerilor respectivi.

“Nu am știut că noi trăiam aproape zilnic niște abuzuri, până când nu am ajuns la o facultate din Londra și am văzut diferențele”, ne spune o fostă studentă la UNATC.

De câțiva ani, universitatea pune la dispoziția studenților, gratuit, servicii profesionale ale unor psihologi.

“Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, spune rectorul Liviu Lucaci.

Instituția de învățământ a luat, așadar, măsuri pentru tratarea problemelor emoționale cu care se confruntă studenții “dacă le pică ceva rău”. Rectorul Liviu Lucaci nu a precizat, însă, măsuri suplimentare pentru verificarea comportamentului profesorilor și prevenirea abuzurilor.

Vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat de Liviu Lucaci pentru Cultura la dubă.

***

Domnule rector, în interviurile publicate pe Cultura la dubă de un an încoace, actrițele Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și, mai recent, Ioana Bugarin, toate foste studente ale UNATC, vorbesc despre diverse forme de abuzuri emoționale la care au fost supuse de către profesorii UNATC.

Când ați citit interviurile, ați avut o reacție de uimire sau știați deja că există astfel de abuzuri?

Păi Roxana Lupu mi-a fost studentă, cunoscut foarte bine parcursul Roxanei în UNATC, nu cred că în ceea ce mă privește a fost vorba de așa ceva, de altfel din ce am citit în interviu, nici nu e vorba despre mine.

Eu vă întreb ca pe dvs ca reprezentant al instituției.

Acum ca reprezentant, eu reprezint instituția asta de 2 ani, să ne înțelegem.

O istorie e o istorie. Preiei cu tot ce a fost.

De când reprezint instituția, eu știu atât: tolerență zero față de orice fel de abuz. Că e vorba de agresiune sexuală sau orice fel de abuz, toate se înscriu în abuz. Tot ce spun fetele astea e o paletă largă de abuzuri la care ele fac referire.

Pentru că ați vorbit despre Roxana Lupu, aveați cunoștință la vremea respectivă de problemele prin care trece cu alți profesori? Ea spune în interviu că a fost atât de rău încât a ajuns să se gândească la sinucidere.

Nicio clipă Roxana nu mi-a spus, deși eram profesorul ei de clasă și eram foarte apropiați, ea nu mi-a adus la cunoștință nicio clipă probleme de tipul ăsta.

Dar despre ceea ce au zis celelalte actrițe, Katia Pascariu, Alina Șerban, Ioana Bugarin, aveați cunoștință?

Ele nu mi-au fost studente și niciodată vreuna dintre ele nu a venit către mine. Acum, eu nu aveam nicio responsabilitate, nici director de departament, nici decan, nici nimic. Eram un profesor. Cu Roxana mă știam, îi știam familia.

Dar știți de existența unor abuzuri ale unor colegi profesori din perioada respectivă, când Roxana era studentă?

Eu m-aș îndoi destul de tare de asta pentru că atunci colectivul nostru avea săptămânal întâlniri la care studenții și profesorii ne gestionam parcursul ăsta educațional. Adică noi eram destul de apropiați unii de alții.

Dumneavoastră de cât timp sunteți cadru didactic la UNATC?

De 25 de ani.

În toată această perioadă aveați cunoștință despre practica unor profesori de a dezbrăca studenții ca formă de examen la unii, la alții ca exercițiu de dezinhibare și cunoaștere.

Din ce am citit, referirea nu este la universitatea noastră, că în vreun examen de admitere sau vreun alt tip de examen s-ar fi cerut vreodată așa ceva.

Avem mai multe mărturii, inclusiv ale unor profesori din UNATC, care spun că exista această practică, nu neapărat ca formă de examen, ci ca exercițiu la actorie, începută de un actor celebru – profesor la UNATC, care nu mai e în viață, și continuată de un alt actor celebru, în fiecare generație la care a predat.

Sincer, eu nu am fost de față niciodată la așa ceva, eu am fost foarte apropiat de studenți.

Și n-ați auzit niciodată că anumiți profesori dezbracă studenții?

Nu, nu. Să ne înțelegem. Nicio clipă nu am fost de față.

Nu a venit niciodată un student la mine să îmi spună că se întâmplă asta și „apără-ne”.

Eu știu că astea sunt practici de anii 90, când eu eram student. În clasa mea sau în clasele paralele, noi nu am trecut prin astfel de exerciții.

Dar ca profesor, ați auzit de la ați colegi că există această practică?

Am auzit de un exercițiu, exact cu povestea asta, din anii 90. Cât e de adevărată…nu am fost de față.

Totuși, cum ați defini dumneavoastră acest exercițiu, vi se pare necesar sau ce efecte credeți că are asupra psihicului unor tineri, nevoiți să se dezbrace unii față de ceilalți, față de profesori.

Lucrurile din perspectiva mea sunt destul de clare. Exercițiile de nuditate, să le numim așa, nu își au sensul. Ele nu ating niciun obiectiv, nu ajută în niciun fel studentul.

Adică…”hai să ne dezbrăcăm”. Nu va ajuta niciodată asta.

Dacă sunt niște exerciții care includ comportamentul pe care îl ai la serviciu, acasă, în timpul acestor exerciții, sunt momente în care studentul se comportă cum se comportă la el acasă.

Solicitarea de a dezbrăca cu forța pe cineva, asta poate fi numit abuz, fără discuție. Iar genul ăsta de abuzuri la o vârstă fragedă, lasă urme îngrozitoare.

De când am venit rector, am inițiat un dialog cu studenții pentru suport emoțional, suport psihologic.

Oferit de un specialist în cadrul universității?

Obligatoriu de un specialist. Am intrat în discuții cu liga studenților și am oferit sprijinul unor psihologi, sub formă de gratuitate din partea universității, urmând ca sub anonimat fiecare student care simte nevoia, să ia legătura cu psihologii.

Lucrurile au evoluat, iar azi avem o dublă abordare. Avem un fel de lucru de grup, dezvoltare psiho-emoțională, studenți care se înscriu și lucrează cu un psiholog. Și avem mai mulți studenți care gratuit au acces la un terapeut.

De 2 ani, de când sunteți rector, ați schimbat Codul de Etică al Universității sau e același de mai mult timp?

L-am schimbat de 2 ori în ultimii 5-6 ani. Înainte să fiu rector, am fost președintele Comisie de Etică. Deci trebuie să știu.

Cât timp ați fost președintele Comisiei de Etică?

3 ani.

În acești 3 ani, ați avut plângeri din partea studenților, referitoare la abuzuri?

Referitor la situații care sunt nepotrivite, nu agresiune sexuală.

Mă refer la abuzuri de orice tip.

Da, abuzuri de orice tip au fost.

Puteți să ne dați exemplu de un abuz constatat?

Da, a fost că forma de examinare a unui profesor asupra unui grup de studenți a fost considerată nepotrivită, pentru că li s-au cerut lucruri care nu fuseseră predate la curs.

De obicei, soluția în astfel de situații este următoarea: ei nu mai dau examen cu profesorul respectiv.

Ați avut plângeri de abuz emoțional?

Da, am avut.

Și cum s-au soluționat?

Într-un anumit caz s-a soluționat cu avertisment scris pentru profesor.

Despre ce era vorba în acea situație?

La examen, câțiva studenți au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Unii au fost din start avantajați și alții mai puțin.

Abuzul are legătură cu puterea. E cineva care are o putere asupra ta. Îți dă note, îți influențează parcursul, cariera. Acest lucru este inadmisibil.

Și avem și un caz al unui profesor căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz.

Ați spus foarte clar ce efecte are acea practică cu dezbracarea studenților asupra psihicului lor.

Da, are efecte foarte grave.

De ce acest lucru nu este trecut în Codul de Etică al universității? De ce nu este specific interzisă dezbrăcarea studenților?

Păi stați un pic, să ne înțelegem. Dacă noi am scrie că e interzisă dezbrăcarea studenților, asta înseamnă că dacă studentul, în timpul unui exercițiu de comportament, în care el se comportă ca la el acasă și alege să își schimbe hainele, așa cum o face la el acasă, asta să înseamnă ca eu să îi interzic așa ceva.

Mă refer la solicitarea din partea profesorului. Vorbeați despre putere. Să vină din partea superiorului, a profesorului, către studenți, solicitarea de a se dezbrăca.

Solicitarea de a se dezbrăca, care nu are legătura cu un exercițiu, ăla e un abuz.

De ce nu este trecut în Codul de Etică foarte clar, că este un abuz? În Codul de etică aveți o singură frază, formulare generală, în care se spune că sunt interzise orice forme de abuzuri și hărțuiri sexuale.

Păi mi se pare că intră acolo abuzul. Adică să scriem acolo că nu are voie cineva să îți ceară să te dezbrace? Mi se pare….

Vă întreb asta fiindcă avem mărturiile unor studente care spun că existau aceste practici și alte forme de abuzuri, atât de frecvent, încât lor li s-a părut că asta e normalitatea. Erau niște tineri veniți să învețe actorie, lucrau în special cu profesorul de clasă, iar aceasta era normalitatea între ei.

Ei nu știau la vremea respectivă că acesta e un abuz. Ei spun că abia după ce au ajuns la școli din străinătate, au realizat că acele practici nu erau normale.

De aceea vă întreb, nu ar trebui specificate formele de abuzuri interzise?

Dar aș vrea să vă întreb, în ce an se întâmplau lucrurile astea?

Avem mărturie de la studenți care au absolvit acum câțiva ani.

Sincer, mă surprinde că cineva i-a cerut în mod explicit “dezbracă-te”.

Tuturor studenților. Nu unei singure persoane. Să se dezbrace, să defileze în clasă și să se privească.

Sincer, asta mă surprinde tare. Nu pot să comentez ceva la care nu am fost de față și nu știu.

Tot legat de Codul de Etică, nu am găsit să fie interzise relațiile sexuale între profesori și studenți. Ele sunt permise?

Nu sunt permise.

Și atunci, de ce nu sunt interzise?

Păi, dar…eu când zic abuz înseamnă că cineva abuzează de exemplu de forța, de puterea pe care o are ca profesor, ca să aibă anumite avantaje. Ăsta ar putea fi numit un avantaj, evident.

Dacă cineva din această poziție ajunge să aibă o astfel de relație, mi se pare firesc că e un avantaj pe care el și-l ia din perspectiva puterii pe care o are.

Nu știu să vă spun pentru că nu…Da. Nu știu.

Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise.

Oricum, ce facem în momentul ăsta, un grup din care fac parte mai mulți colegi de-ai mei…și nu numai colegi de-ai mei, nu știu dacă știți sau nu, de mai mult de un an și jumătate, de când lucrăm foarte intens cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între bărbați și femei.

Ce înseamnă că lucrați?

Adică avem acțiuni comune, exact pe această conștientizare a egalității de șanse și a eliminării oricăror forme de discriminare.

Campaniile de conștientizare nu sunt același lucru cu un regulament intern care interzice relațiile sexuale între profesori și studenți.

Evident.

Și asta voiam să vă spun, că suntem în elaborarea unui…care evident trebuie să se regăsească mai apoi și în Codul de Etică, a unor reguli foarte limpezi. Și cu cine vrem să lucrăm, sunt oameni care chiar se pricep la așa ceva.

În cei 25 de ani de carieră de profesor aici, ați avut vreodată relații sexuale cu studente?

Nu am avut.

Adică, încă o dată. În momentul în care dacă tu, cu studentele tale ai astfel de relații, evident că se presupune că tu obții un avantaj și asta nu e deloc bine.

Însă există situații celebre în UNATC, în care unele dintre aceste relații chiar s-au oficializat. Deci ele au existat și există.

Recunosc una dintre aceste situații, când s-au oficializat după ce n-a mai fost studentă.

Asta înseamnă că existau dinainte, dacă s-au oficializat după.

Nu am de unde să știu. Posibil.

Ținând cont de aceste lucruri și de actuala discuție din domeniul artistic despre abuzuri, vă gândiți la o reeditare a Codului de Etică? Simțiți că ceva trebuie să se schimbe și dacă da, ce anume?

Da, da. Obligatoriu trebuie să facem asta. Subiectul trebuie pus pe masă limpede, în cadru instituțional, trebuie discutat cu cei care au suferit de pe urma acestor abuzuri, trebuie discutat cu cei care să reglementeze lucrurile în interiorul tuturor facultăților de profil.

Deci ca lucrurile să fie limpezi, să nu mai existe niciun fel de posibilitate ca lucrurile astea să se repete.

În cât timp se va întâmpla asta?

Câteva luni, probabil în toamnă, cel târziu, ar trebui să avem această modificare.

După interviurile cu actrițele menționate mai devreme, s-a autosesizat cineva din cadrul universității pentru a investiga acele povești, dacă sunt adevărate sau nu, despre ce profesori a fost vorba, dacă ei mai activează?

Vă referiți la autosesizare, adică în urma unor articole…să întreb cine au fost cei din articole, la care se refereau?

Da, să anchetați acele cazuri, să chemați acele foste studente la discuții, să verificați activitatea profesorilor respectivi?

Păi, ce cred că trebuie făcut e ca aceste persoane, fostele noastre studente, să fie invitate să spună despre ce e vorba. De acolo putem începe.

Dar nu s-a întâmplat asta până acum. Nu au fost invitate.

Păi e vorba de 3-4 zile.

Doar interviul cu Ioana Bugarin. Interviurile cu Alina Șerban, Roxana Lupu și cu Katia Pascariu sunt de anul trecut.

Ok. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că eu cred că e foarte bine ca acești oameni să facă un pas. Să spună ce li s-a întâmplat. Să vorbească cu cineva.

Cum să zic eu, în niciun caz nu trebuie pusă presiune…

Eu înțeleg de ce nu spun cu zecile de ani.

De ce credeți că nu spun?

Pentru că e formă de presiune psihică uriașă pe care o resimt. E o traumă pe care uneori nu o poți depăși o viață. Eu înțeleg asta.

Nu e ceva de neimaginat. Oamenii zic “de ce nu au spus din prima clipă”. Pentru că sunt stigmatizate.

Noi avem aici un mediu special, în care oamenii sunt învățați să aibă voce, studenții noștri sunt mult mai vocali decât studenții altor universități. Dacă într-o altă universitate sunt învățați să tacă, aici nu prea sunt.

O fostă studentă ne-a spus că a venit la dumneavostră, pe când erați deja rector, cu o plângere de abuz emoțional la care a fost supusă și dumneavoastră ați întrebat-o cum dovedește abuzul emoțional. Și i-ați lăsat de înțeles că nu se poate dovedi.

Ați avut vreo astfel de discuție?

Nu i-am lăsat de înțeles. Am întrebat-o ce înseamnă abuz emoțional? Adică să detalieze ce s-a întâmplat.

Și? A detaliat?

Nu, n-a detaliat. Eu cred, știu la cine vă referiți, că după această situație, a ajuns la Comisia de Etică.

Ați fost președintele Comisiei de Etică. Ați putea să ne dați o definiție a abuzului emoțional?

O definiție?

Abuzul emoțional este ceva atât de delicat uneori…încât e foarte greu de definit. Este acea depășire a unei granițe, a unei limite, pe care persoana care e abuzată simte că a fost încălcată de cineva, care se folosește de o putere sau un avantaj anume, pentru a obține ceva.

Să ne înțelegem. Dacă e un actor prefesionist care joacă într-un film și scrie în scenariu că va avea o scenă erotică, el e de acord cu scenariul și începe lucrul la scena erotică. E greu de definit abuzul emoțional atunci când el și-a dat acordul pentru acea scenă.

Însă vorbim despre un actor profesionist, care își asumă altfel lucrurile. Pentru un student, lucrurile trebuie să fie mult mai protejate.

De asta cred că trebuie să ai suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva.

Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…

Deci sunteți de acord cu ideea că este diferit comportantul pe care un profesor trebuie să îl aibă cu un student, versus relația dintre un regizor și un actor profesionist.

Categoric. În cadrul universității ar trebui să existe o protecție și o colaborare între profesori și studenți. Aici accentul cade pe student, totul este pentru student. Scopul, mai apoi, în teatru sau film, este proiectul artistic.

UNATC are vreo formă de evaluare a activității profesorilor?

Da, are evaluări periodice din parte studenților, a colegilor, acele evaluări din 4 perspective.

Din feedbackul primit de la studenții la actorie, care ar fi punctele slabe ale profesorilor?

Asta chiar e delicat, nu am făcut niciodată o medie sau o evaluare de tipul ăsta. Toate sunt punctuale.

Ca să concluzionăm, ce credeți dumneavostră că ar trebui să înțelegem din discuțiile legate de abuzuri în mediul artistic și universitar și ce credeți că ar trebui schimbat?

Ar trebui să înțelegem că aceste probleme există, că ele trebuie să iasă la suprafață, că oamenii nu au de ce să se rețină în a spune, dacă pot să spună, în funcție de cum se simte fiecare.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl înțelegem este că aceste persoane au nevoie de sprijin.

Apoi, fiecare caz în parte trebuie discutat ca un caz aparte, nu luate la grămadă și la statistică, pentru că dacă vorbim de emoții, statistica nu prea își are locul.

Și că trebuie să existe toleranță zero față de orice formă de abuz.

Și, la nivel instituțional, reglementat foarte clar ce este abuzul și despre ce fel de abuz este vorba.

***

Centrul REACTOR de creație și experiment din Cluj a publicat azi un video explicit despre abuzurile din mediul universitar artistic și cum pot fi identificate acestea.

The post “Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise” – Liviu Lucaci, rectorul UNATC appeared first on Cultura la dubă.

Despre Ioana Bugarin se spune de un an încoace că este revelația industriei cinematografice din România, după o serie de roluri impresionante, care i-au adus premii sau nominalizări.

Este Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea, Laura din Otto Barbarul, Cristina Tofan din Miracol și, cel mai recent, Denisa din serialul Ruxx. În teatru joacă pe scena Odeon în Julieta fără Romeo, Hamlet sau Casanova, dar și în spectacole independente, cum ar fi Itinerarii.

Are doar 25 de ani și în față pare că o așteaptă un viitor strălucit.

Am vrut să o cunoaștem mai bine pe Ioana după rolul său impresionant din filmul Miracol, în regia lui Bogdan Apetri. Tânăra actrița interpretează rolul unei măicuțe care este victima unui viol, devenind astfel un simbol dureros al femeilor din România care trăiesc o astfel de traumă.

Vorbind despre experiența sa la acest film și despre cariera în actorie, am ajuns, fără să ne fi propus, să discutăm foarte mult despre perioada petrecută în facultate, la UNATC.

Din nefericire, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor actrițe care au vorbit pentru Cultura la dubă, Katia Pascariu, Roxana Lupu sau Alina Șerban, Ioana Bugarin – reprezentanta tinerei generații, care a absolvit facultatea în urmă cu doar doi ani, are propria poveste plină de sechele emoționale trăite în mediul universitar artistic.

“Mi se pare important să vorbesc despre asta, în speranța că le pot insufla puțină încredere actualilor studenți care poate trec prin situații similare.”

***

Ioana, îți mai aduci aminte ce te-a determinat să dai la actorie?

Râdeam la un moment dat și ziceam „pentru că în copilărie nu am fost suficient băgată în seamă”. A fost un fel de loc în care am găsit spațiu să îmi exprim sensibilitatea și vulnerabilitatea.

Am intrat în trupa de teatru a liceului, în germană, și jucam o dată pe an, la Teatrul German din Timișoara. Eu am debutat în limba germană. Eram o trupă de amatori, dar eram coordonați de o actriță profesionistă, Isolde Cobeț, care m-a încurajat foarte tare, a fost o formă de validare care clar m-a mobilizat.

Părinții mei au fost inițial s-au temut că voi avea o viață plină de frustrare și nefericire, ba chiar mi-au spus “ești un om atât de sensibil, cum o să te descurci într-o industrie atât de dură?”

Apoi și-au revizuit atitudinea și și-au dat seama că dacă asta mă face pe mine fericită, asta e cel mai important pentru ei. Și au fost alături de mine și m-au încurajat orbește.

Fără ajutorul lor, nu aș fi putut să fac un an de studii la Londra, care m-a ajutat enorm.

Cum ai ajuns la Londra?

Printr-o audiție. Am dat 5 audiții și după ultima rundă mi-au oferit un loc. A fost o competiție imensă, eram 6000 pe 28 de locuri.

Și așa mi-au propus un curs intensiv de un an de zile.

Ești actrița Teatrului Odeon, cum ai reușit să te angajezi acolo?

Printr-o colaborare cu regizorul Dragoș Galgoțiu, care m-a ales să intru pe rolul Ofeliei și în urma acelei premiere, directorul de la momentul respectiv, domnul Cristian Șofron, mi-a propus să mă angajeze. Cred că a fost o șansă, fiindcă nu erau multe actrițe pe tipologia mea.

Cum a început pentru tine proiectul Miracol? Ai dat un casting?

Da, am dat un casting, totul a fost foarte convențional. M-a contactat un director de casting, m-a invitat să dau o probă, prima probă am dat-o doar cu dânsul, după care a fost invitat și regizorul.

A trebuit să pregătesc mai multe secvențe.

Am primit vestea că am luat rolul pe când eu eram într-o rezidență de creație în Franța, pentru spectacolul Itinerarii, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Îmi amintesc că în aceeași perioadă trebuia să filmez și la Mia își ratează răzbunarea și eram în planificări pentru un alt proiect de lungmetraj, în care ar fi trebuit să mă rad în cap.

A fost o discuție, îmi amintesc, dacă aș putea să nu mă mai rad. În final, acel proiect nu s-a mai făcut, iar cu bunăvoința lui Bogdan, am mutat filmările de la Mia cu 10 zile. Asta a fost posibil deoarece filmam în regim independent, cu o echipă mai mică. Așa că am filmat Miracol, apoi Mia, apoi m-am întors la filmări la Miracol încă 4 zile.

Deci pentru mine vara aceea a fost un salt între două personalități diametral opuse.

Să continuăm acum cu Miracol, ai luat rolul, ai avut de pregătit într-o vară două personaje complet diferite. Cum a fost procesul de lucru, de repetiții?

Norocul meu a fost cumva că repetițiile pentru Mia începuseră cu un an înainte și scenariul se dezvoltase în urma improvizațiilor. Bogdan Theodor Olteanu venea cu totul felul de situații pe care ni le propunea, ne încuraja să experimentăm și a fost un proces din care am învățat multe.

La Miracol au fost niște luni, în jur de trei, în care am avut foarte multe întâlniri cu regizorul, puneam pe masă povești din trecutul nostru, ne-am recomandat filme, am avut repetiții cu ceilalți actori.

Am vrut să am într-un fel și o experiență senzorială a personajului, iar pentru asta am cerut să stau o săptămână în mănăstirea în care am filmat.

Am renunțat la telefon, încercam să merg la toate slujbele, mă trezeam la 4 dimineața, încercam să mă rog.

Cum te-ai pregătit pentru roluri, având în vedere că nu aveai experiență foarte mare? A fost suficient ce ai învățat din școală? Sau ai lucrat foarte mult cu regizorii?

Cred că o combinație din toate. Chiar dacă nu aveam experiență foarte mare, avusesem deja niște roluri în filme. Aș face totuși o nedreptate regizorilor să omit cât de mult m-au ajutat încrederea și susținerea pe care mi-au arătat-o în perioada de repetiții și apoi la filmări. Am avut o colaborare bazată pe încredere cu fiecare în parte. Le sunt recunoscătoare pentru aceste experiențe.

De asemenea studiile din Londra, unde am avut un curs de actorie de film, cât și la UNATC.

Din păcate, experiența UNATC-ului pentru mine este mai degrabă umbrită de abuzurile psihologice la care am fost supusă de-a lungul facultății.

Deși am ezitat să vorbesc despre asta mult timp, din teama că vor exista repercusiuni, acum nu mai am nicio problemă. Evitam să iau o poziție. A fost o experiență sumbră pentru mine.

Îți propun să revenim la acest subiect în detaliu.  

Legat de Miracol, nu aș vrea să trecem peste scena violului, poți să ne spui cum ai pregătit acel moment extrem de dur din film?

Nu am pregătit-o, mi-am folosit foarte mult imaginația. Din păcate, femeile din România sunt extrem de expuse la diverse forme de hărțuire și mi-am pornit imaginația de acolo, revizitând niște momente în care m-am simțit atinsă în niște feluri nepotrivite, momente în care m-am simțit inconfortabil fiindcă eram atinsă, mi se vorbea într-un anumit fel, eram pusă în niște poziții vulnerabile.

Mi se pare că pe măsură ce am crescut, am învățat să fiu mai fermă în setarea limitelor. Când eram mai puștoaică, din păcate, acceptam mai multe, fără să știu cum să spun nu.

Ieri seară, la decernarea Premiilor Gopo, ascultând mărturia Vioricăi Vodă despre o serie de situații în care a fost hărțuită sexual, mi s-a făcut pielea de găină.

Am admirat curajul ei de a vorbi și m-a cutremurat speranța pe care o avea în legătură cu destinul fiicei ei, care speră să fie diferit. M-a întristat să văd că mărturia ei nu a fost îmbrățișată cu prea mare căldură de sală sau cei de pe scenă deopotrivă.

Cred că singurul lucru pe care îl putem face în astfel de momente, este să creăm un spațiu sigur pentru cei care aleg să vorbească, fără intervenții parazitare sau să distragem atenția.

Nu e ușor să auzi asta, dar cred că e necesar.

Din păcate, există prea multe astfel de povești care nu au fost rostite, frica se insinuează mereu.

S-a trecut prea ușor cu vederea peste cele rostite și m-am bucurat când Katia Pascariu a revenit asupra subiectului atunci când a ridicat premiul.

De crezi că li se întâmplă asta femeilor din România?

Pentru că trăim într-o societate patriarhală, structurată inegal, iar problemele sunt la nivel sistemic. Din păcate, nu e o situație întâlnită doar la noi. Mentalitățile se schimbă cel mai greu, femeile cresc educate cu niște mesaje foarte toxice, în raport cu ele însele și cu bărbații din viața lor, corpurile lor.

Suntem mai degrabă educate să nu deranjăm…

Să purtăm sutien…

Exact, să purtăm sutien, să plecăm capul, să nu provocăm…Dacă nu porți sutien, ești considerată vulgară sau indecentă, doar pentru că ai un corp.

Din păcate, toată suprasexualizarea corpului feminin la care am fost expuși, ne-a șlefuit un tip de privire asupra sexualității și a corpului feminin. Inevitabil, asta se reflectă în modul în care ne raportăm la noi, în felul în care simțim nevoia să ne acoperim, să ne protejăm.

Tot din păcate, bărbații nu se gândesc așa cum ne gândim noi, la cum se vor îmbrăca și ce mesaj ar putea transmite vestimentația lor.

Tu ai 25 de ani acum, ești încă foarte tânără. Tu îți asumi aceste schimbări de mentalitate, de exemplu, pentru că am vorbit despre asta, ieși pe stradă fără sutien și îți asumi că vei atrage priviri neplăcute?

Da, dar fac asta de câțiva ani și pentru mine cred că inclusiv anul în Londra a fost eliberator, fiindcă acolo discursul e mai inclusiv. Și am ajuns foarte repede să pun la îndoială normele pe care le moștenisem. În continuare avem mulți pași de făcut în felul în care ne educăm fiicele și în felul în care ne educăm fiii.

O problemă este și faptul că bărbații au impresia că au drepturi asupra corpului feminin, la propriu și la figurat. Sau că trebuie să ne lase să vorbim. Sunt forme de a ne controla și de a ne face să avem mult mai puțină încredere în noi.

Cred că doar în timp se pot schimba mentalitățile și prin artă scrisă responsabil, în care femeile nu mai sunt doar un accesoriu pentru personajul principal masculin și sunt niște persoane cu niște preocupări individuale, care au o meserie, care nu se definesc doar prin viața lor familială sau romantică.

După anul petrecut la Londra, ai avut ocazia să rămâi acolo?

Am vrut să fac licența acolo, m-am dus să dau admitere la o altă școală, unde eram 6000 pe 16 locuri, am ajuns în ultimii 50 și am picat.

M-am întors, am vrut să lucrez. Ai mei m-au sfătuit să dau la UNATC.

Iar la UNATC am dat din dorința de a nu sta un an fără să am contact cu meseria. De-a lungul primului an de studii, am început să iau audiții și să fiu invitată să particip în diverse proiecte, lucru care m-a motivat să rămân și să termin studiile aici.

Așadar, ai rămas la UNATC. Cum a fost experiența de acolo?

Cu bune și cu rele, dar mai mult cu rele.

Încep cu bunele. Mă bucur că mi-am cunoscut colegii de generație, că am avut niște întâlniri cu niște profesori care cu adevărat au crezut în mine, m-au încurajat să explorez plină de curiozitate meseria asta, cum ar fi doamna Anca Ioniță, domnul Florin Grigoraș, niște oameni foarte importanți pentru mine în facultate.

Dar, pe de-a întregul, a fost mai degrabă o experiență traumatizantă. Pentru că mi se pare că există o incorectitudine foarte mare în felul în care se raportează la studenți, procesul de evaluare este la limită aleatoriu, atitudinea unor profesori față de studenți este în continuare dictatorială și pe alocuri chiar abuzivă. Cad foarte des în comentarii misogine, sexiste.

Am avut o experiență înfiorătoare, i-am povestit unei profesoare că m-am apucat de terapie, din cauza experiențelor din școală.

Eram într-un proces de psihanaliză, talk therapy, și în urma unui examen, pentru că ea a fost nemulțumită de felul în care lucrurile s-au petrecut, a spus tuturor că eu sunt „pe tratament psihiatric” și că am probleme psihice, că nu sunt în control.

Așa am ajuns să fiu bullied de colegi, de profesori, am avut nota extrem de scăzută, cu toate că eu făcusem același lucru pe care mi-l ceruse, timp de o săptămână.

Plângeam pe un monolog, ceea ce nu mi se pare că e semn de nebunie, ci de angajare emoțională.

În fine, a fost groaznic.

Și fac acest exercițiu de imaginație și spun: și dacă într-adevăr eram pe tratament psihiatric? De ce se comportau în felul ăsta cu mine? Ar trebui evaluate competențele profesionale și lucrurile pe care le execuți, nu cine ești, felul în care alegi să trăiești, să mânânci, să simți, orice.

Ai avut vreo discuție cu profesoara respectivă sau cu conducerea?

M-am transferat și am plecat din grupa respectivă. Pentru mine a fost o trădare a încrederii, i-am dat un mail în care i-am spus că sunt recunoscătoare pentru lucrurile pe care le-am învățat de la dânsa, dar consider că s-a comportat foarte nedrept.

Am fost amenințată în continuu că nu sunt actriță, că ar trebui să mă las, că nu am competențele necesare pentru a face meseria asta. Ce m-a salvat a fost că în paralel cu acest feedback, aveam proiecte profesioniste, în afara școlii, iar toți oamenii cu care lucram îmi dădeau feedbackuri atât de bune, încât aveam tendința să nu le cred, alăturându-le celor pe care le primeam la UNATC.

Mi se pare ironic să văd că am reușit să lucrez și să îmi fac meseria. Mă bucur că nu m-am lăsat descurajată complet, cum vedeam că se întâmpla în jurul meu.

Din acest motiv mi se pare important să vorbesc despre asta, în speranța că le pot insufla puțină încredere actualilor studenți care poate trec prin situații similare.

Am auzit povești asemănătoare și de la alți absolvenți de UNATC, cum îți explici acest comportament descurajator față de studenți?

E un model învechit, estic, în care ei cred că trebuie să fii deconstruit pentru a fi reconstruit într-o formă mai bună, iar această mentalitate creează loc pentru abuzuri.

Am fost în Marea Britanie și am văzut că poți învăța meseria asta și fiind respectat, încurajat, primind un feedback moderat, generos, pe care îl asculți și îl urmezi.

Aici e mai degrabă gândirea asta, că trebuie să reziști în fața tututor acestor obstacole și asta te va face mai puternic.

Ceea ce mi se pare fals.

Eu nu cred că oamenii trebuie să fie abuzați pentru a obține performanță de la ei.

Ți s-a cerut să te dezbraci la vreun examen? Am auzit asta de la alți studenți.

Nu, nu mi s-a întâmplat, dar, din păcate, știu profesori care au cerut asta. Spre norocul meu, eu nu m-am întâlnit cu asta.

Dar ce fel de atitudine sexiste ai întâlnit?

Mi se pare sexist și să fii strigată “fetițo” sau să ți se spună de la admitere “ah, tu ești d’asta frumoasă și proastă”, iar eu nici nu apucasem să deschid gura.

Ți s-a spus asta?

Da.

Intrasem într-o sală, profesoara care venise să ne evalueze s-a uitat împrejur și apoi la mine și a zis “ah, tu ești d’asta frumoasă și proastă, am mai avut.”

Și îmi amintesc că am ieșit extrem de iritată.

Asta era chiar la admitere?

Da. Și îmi amintesc că atunci când s-au afișat listele, eu simțeam deja un fior de spaimă legat de ce va urma. Știam deja prea multe povești.

Și cum ai reușit să depășești momentul?

Lucrând cu mine, făcând terapie, având la vremea respectivă un partener care m-a susținut foarte mult și a fost alături de mine, prieteni, familie.

Tu când ți-ai dat seama că experiențele de acolo au fost traumatizante?

În timp ce le trăiam.

Și acesta a fost motivul pentru care ai ajuns să faci terapie?

Da. Pentru că începusem să am anxietate. Când ajungeam în fața universității, de câteva ori, m-au lovit atacuri de panică.Îmi era efectiv frică să intru acolo.

Și în momentul acela mi-am dat seama că eu, care eram înainte un om echilibrat, nu mai dormeam bine, nu mai mâncam bine, nu mai puteam vorbi despre altceva decât despre UNATC, pentru că era atât de dureros ce trăiam acolo că nu reușeam să gestionez situația.

Episodul cu profesoara care a dezvăluit că faci terapie a venit așadar, după. Dar ce te-a afectat înainte de asta?

Eram umilită gratuit.

Ce înseamnă că erai umilită?

Se striga la mine, sau dacă răspundeam greșit la întrebarea capcană și voiam să dau un feedback, nu era bine. Am constat cu stupoare că mai bine taci și așa vei avea un trai mai bun.

Sau la un moment dat, când făceam o bucată din La vie d’Adele, genul personajelor era schimbat, femeia adulteră venea acasă și era prinsă de bărbat, iar eu am spus “dar e o secvență scrisă pentru două femei și lucrurile astea se traduc diferit într-un cuplu gay, versus într-un cuplu heterosexual, e un alt tip de polemică și mi-aș dori să fac bucata asta cu o colegă.”

Și mi s-a spus că nu interesează pe nimeni ce vreau eu și să mă duc să îmi fac teatrul meu de lesbiene, dacă asta vreau să fac, aici nu se face propagandă homosexuală.

A fost un profesor bărbat sau femeie?

Femeie.

Tu sau alți colegi ați încercat vreodată să schimbați lucrurile din interior, chiar după ce se întâmplau?

Am încercat la un moment dat să fac o petiție și inițiativa a fost întâmpinată mai degrabă cu neîncredere din partea colegilor, pentru că mulți se temeau de eventuale repercusiuni, iar alții spuneau că sunt motivați de o atitudine mai severă, mai autoritară.

Ce i-ai zice unui tânăr care vrea să dea acum admiterea la UNATC? La ce să se aștepte?

Nu știu cum e UNATC acum, am tăiat orice legătură. Depinde la ce profesori va pica, pentru că chiar există și oameni extraordinari acolo.

Sfatul meu ar fi să își antreneze spiritul critic și să nu îl neutralizeze, așa cum sunt încurajați să o facă.

Să vorbească cu cei din jur despre ce li se întâmplă, pentru că solidaritatea, ca în multe alte probleme, este, de obicei, calea.

The post Ioana Bugarin, actriță: “Experiența de la UNATC a fost traumatizantă. Am avut câteva atacuri de panică în fața universității. Îmi era efectiv frică să intru acolo.” appeared first on Cultura la dubă.

În realitate, studenții, aflați acum în plină sesiune, sunt nevoiți să plătească în continuare accesul la bibliotecă și la fel o vor face și în sesiunea de exemene din luna mai.

Cu excepția Bucureștiului, toate bibliotecile central-universitare din țară amână aplicarea legii, folosindu-se de un articol din Legea Educației care le permite să facă asta.

***

Potrivit legislației, o bibliotecă centrală universitară are ca principali utilizatori studenții, cadrele didactice și cercetătorii din învățământul superior. România are patru astfel de biblioteci: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

De ani buni, cele patru BCU-uri din România percep studenților taxe de eliberare și vizare a permiselor de acces, stabilite la nivel intern:

•           București: eliberare de permis 25 de lei, vizare anuală 10 lei;

•           Cluj: eliberare de permis 40 de lei, vizare anuală 10 lei;

•           Timișoara: eliberare de permis 30 de lei, vizare anuală 10 lei

•           Iași: eliberare permis 35 de lei, vizare anuală 35 de lei

Acest lucru a creat o discriminare între două categorii de studenți. Pe de o parte, studenții din universitățile care dețin o bibliotecă proprie aveau acces gratuit la serviciile lor. Pe de altă parte, studenții din celelalte universități erau nevoiți să apeleze la serviciile bibliotecilor central-universitare și să plătească pentru acest lucru.

Legea nr. 9/2022 vine să elimine această discriminare, adăugând o simplă mențiune în articolul 202 din Legea Educației: „accesul la serviciile bibliotecilor central-universitare se realizează în mod gratuit pentru studenții universităților de stat”.

În realitate, Legea educației naționale(LEN) le permite bibliotecilor central-universitare să amâne aplicarea prevederii până la 1 octombrie 2022.

Doar Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București a decis să le asigure gratuitatea din prezent. Celelalte BCU-uri din țară le cer în continuare studenților bani din buzunar pentru eliberarea sau vizarea permiselor de acces. 

Inițiativa noii legi aparține deputatului USR PLUS Filip Havărneanu și a fost semnată de mai mulți parlamentari din același partid. Pe 6 ianuarie 2022, legea a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Lege nouă de pe 9! Președintele României a promulgat legea privind accesul gratuit al studenților la bibliotecile central-universitare! Astfel, proiectul meu de suflet dedicat studenților români a devenit Legea 9/2022 și intră în vigoare azi, pe 9 ianuarie!”, anunța pe Facebook Filip Havărneanu la acel moment.

Deputatul a dat de înțeles că de la acea dată studenții din învățământul de stat au acces gratuit la toate bibliotecile central-universitare.

În mod normal, o lege intră în vigoare odată ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Însă aceasta se lovește de articolul 5 din Legea Educației:

„Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege.”

Invocând acest articol, bibliotecile central-universitare din Cluj, Timișoara și Iași le cer în continuare studenților să plătească pentru serviciile lor. Însă Legea Educației nu interzice ca o nouă modificare să fie aplicată imediat. De exemplu, BCU București a decis să acorde gratuitate studenților chiar de acum.

Abia după ce a fost contactat zilele acestea de Cultura la dubă, pentru a oferi un punct de vedere referitor la modul haotic în care bibliotecile implementează sau nu legea, deputatul USR Filip Havărneanu și-a modificat postarea de pe Facebook și a precizat că mai durează până legea va fi aplicată.

Acesta a declarat pentru Cultura la dubă: „Nu am avut nici cea mai mică intenție să inducem în eroare studenții și nici să îi punem într-o situație dificilă. Complicata lege a educației, așa cum a fost ea gândită, spune că orice modificare sau completare a ei nu produce efecte juridice pe loc, ci din anul școlar/universitar următor celui în care a fost aprobată modificarea.

Dorința mea a fost să fac acest proiect pentru studenți, a fost unul dintre angajamentele mele față de organizațiile studențești și, după un lung parcurs legislativ, e important că din toamnă va deveni o regula de la care nu se va mai abate nicio bibliotecă.”

Cu excepția celor din Capitală, generațiile actuale de studenți vor trece prin încă două sesiuni de examene plătind taxele practicate de BCU-uri pentru a avea acces la resursele lor. 

Deși scopul lor fundamental este să contribuie la educația tinerilor, trei mari biblioteci din România aleg să păstreze încă un an taxele pentru studenți. Pentru că pot. Și pentru că universitățile din România nu mai sunt demult doar centre de învățământ superior, ci niște afaceri cu bani publici.

Reprezentanții BCU Timișoara ne-au transmis că taxa percepută studenților acoperă costurile cardului de acces pe care aceștia îl primesc. Dar inclusiv viza anuală costă, nu doar cardul inițial.

România este țară membră UE și ne aflăm în al doilea an al pandemiei, iar una dintre marile schimbări pe care ar trebui să le implementeze țara noastră este digitalizarea instituțiilor publice.

În plus, centrele universitare ar trebui să inoveze, să genereze schimbări în societate. Însă preferă să păstreze o cartelă de plastic pentru accesul la bibliotecă, în loc să folosească, de exemplu, un cod QR, cum e cel cu care intrăm în magazine.

Directorul BCU Cluj, Valentin Orga, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că taxa pe care o dau studenții reprezintă „o sumă de bani ce ne ajuta pe ici, pe colo, să mai acoperim ceea ce ne doream să facem și bugetul primit de la minister nu acoperea”. Într-o țară în care educația ar conta cu adevărat, studenții nu ar trebui să acopere din propriul buzunar lipsurile unei biblioteci oricum finanțate din bani publici.

În momentul de față, legea menită să elimine discriminările între studenții români cu privire la accesul la resurse educaționale a ajuns, de fapt, să le adâncească, în funcție de centrul universitar unde studiază aceștia.

În plus, nimeni dintre legiuitori nu a luat în considerare să includă și studenții universităților private la această gratuitate, deși o parte din banii pe care aceștia îi achită pentru studii ajung la stat.

Legea privind accesul gratuit pentru studenții universităților de stat la bibliotecile universitare va intra efectiv în vigoare începând cu anul universitar 2022-2023.

The post Bibliotecile universitare refuză să acorde acces gratuit studenților. Pentru că pot. appeared first on Cultura la dubă.