Celebra artistă conceptuală și performer, Marina Abramovic, recreează celebra instalație umană “The Artist is Present” pentru Ucraina. De această dată, oamenii nu vor mai forma cozi pentru a sta față în față cu artista, ci doar trei locuri au fost scoase la licitație.

Mai exact, a fost vorba despre două loturi disponibile, unul pentru o persoană, iar celălalt pentru două persoane. Evenimentul va avea loc pe 16 aprilie la Galeria Sean Kelly din New York, iar câștigătorii vor fi fotografiați alături de Marina Abramovic de către fotograful Marco Anelli, același care a documentat și proiectul din 2010.

Evenimentul de atunci a avut loc la MoMA, New York, și a durat aproximativ trei luni, cu un total de 716 ore petrecute de Abramovic în fața vizitatorilor.

Performance-ul a devenit iconic pentru cariera Marinei Abramovic, mai ales după celebra reîntâlnire dintre ea și fostul său partener, artistul german Frank Uwe Laysiepen, cunoscut drept Ulay.

“Acum nu mai este vorba doar despre Ucraina. Este despre noi toți. Este despre umanitate. Este despre posibilitatea de a ne afla în fața celui de-al 3-lea Război Mondial, în care pot fi folosite arme nucleare. Este ceva în fața căruia toți trebuie să reacționăm, iar eu o pot face doar prin uneltele mele, adică prin performance-urile mele.”, a declarat Marina Abramovic, potrivit CBS News.

The post Marina Abramovic a scos la licitație trei locuri la un nou performance “The Artist is Present”. Banii vor fi donați Ucrainei appeared first on Cultura la dubă.

În România a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2018 și Premiul Gopo pentru debut regizoral (2019), ambele pentru lungmetrajul „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Cel mai recent film al său, în care joacă chiar ea rolul unei actrițe aflate într-un moment de criză, a fost filmat în orașul ei natal, Kladovo, împreună cu familia sa. Cu „Ivana cea Groaznică” a obținut Premiul Special al Juriului „Filmmakers of the Present: Ciné+” la Festivalul Internațional de Film de la Locarno (2019) și Golden Pram for Best Feauture Film la Festivalul de Film de la Zagreb (2019).

Ivana face „naveta” între două țări, pentru a fi aproape de familia din Serbia, dar și de prietenii din România.

Am vorbit cu ea despre începuturile la Regie, despre schimbări, dar și despre ce își dorește mai departe.

Ai renunțat la Facultatea de Drept din Belgrad ca să faci Regie la București. Regia e ceva ce ți-ai dorit de mai mult timp?

În liceu mă tot gândeam dacă să mă fac veterinar, ca tata, sau altceva. Am vrut să fac regie de atunci. Și cât timp am fost la Facultatea de Drept, încercam să mă înscriu la Facultatea de Film, dar am picat de trei ori.

Regia a fost ceva ce am vrut să fac dinainte să fac Drept. Dreptul a fost doar ceva intermediar, până să mă înscriu la regie.

La București cu ce gânduri ai plecat? Ce așteptări aveai?

Pentru mine a fost foarte important să termin o facultate, nu știu de ce. Și am vrut foarte tare să fac o facultate.

La București, când am plecat, aveam în gând că o să intru în școala de artă și o să fie absolut incredibil. Pentru că e școală de artă și nu e școală de drept. Mai mult de atât nu am avut în minte, îmi doream să termin o școală, să învăț o altă limbă, nu au fost gânduri foarte, foarte mari.

De cât timp ești plecată?

De 15 ani sunt în România.

Cum au fost începuturile în regie? Ce a fost cel mai greu?

Încă de la primul film, am primit finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC), când terminam anul IV la facultate. La mine a mers destul de ușor, din punctul de vedere al finanțărilor.

Cred că cel mai provocator a fost să găsesc propriul fel de a mă exprima.

Referitor la viața profesională, sunt lucruri pe care le-ai schimba în deciziile pe care le-ai luat?

La anumite filme, aș fi schimbat anumite lucruri. Aș fi schimbat niște lucruri legate de primul meu film documentar, „Turn Off the Lights”.

Ce te-a impresionat cel mai mult la „Soldații. Poveste din Ferentari”, astfel încât ai decis să transformi cartea într-un film?

Nu a mers chiar așa de ușor. Un prieten comun de-al meu și a lui Adrian Schiop, Ștefan Iancu, mi-a spus că trebuie să vorbesc cu Adi, pentru că el scrie despre o lume similară celei din documentarul meu.

Când a auzit că vreau să fac următorul film despre un lăutar rrom, mi-a zis că trebuie să-l contactez pe Adi.

Și atunci Adi mi-a trimis cartea lui, pe care nu am putut să o las din mâini, atât de mult mi-a plăcut. M-a impresionat relația dintre Adi și Alberto. Cartea mi s-a părut foarte „filmică”, adică mi s-a părut că ar fi putut să fie foarte ușor transpusă într-un scenariu, doar că m-am gândit că nimeni nu ar vrea să producă așa ceva.

Dar s-a întâmplat până la urmă să fie un film, a acceptat Ada Solomon să-l producă.

Cred că a durat 3-4 ani până să se facă filmul. La prima mână, mie mi s-a părut ușor, dar nu a fost chiar așa, mai ales că înainte nu am adaptat niciodată o carte. A durat un an și jumătate până am scris scenariul împreună cu Adi. Nu a fost ușor. Și abia la filmare ne-am dat seama de anumite lucruri, unde am greșit.

Și după Soldații a apărut ideea lungmetrajului „Ivana cea Groaznică”?

Ivana cea Groaznică nu a fost un scenariu plănuit. Au fost niște întâmplări care au dus la altele și care m-au adus pe mine într-o stare de sănătate destul de rea. Și din asta s-a născut ideea de a face un film. Nu a fost ideea propriu-zisă, s-a născut din niște probleme personale, dar da, s-a întâmplat după Soldații.  

Spuneai într-un interviu că Ivana „cea groaznică” nu mai știa dacă e româncă sau sârboaică? Ai reușit să-ți dai seama, să afli cum e Ivana?

Cred că acest lucru are legătură cu toți oamenii care pleacă din țara în care s-au născut și trăiesc mult timp în alte țări. E ceva ce se întâmplă tuturor. Te schimbi, clar.

Dar în filmul Ivana cea Groaznică ea e ca o persoană care trăiește pe pod, între Serbia și România. Nu cred că trebuie să alegem. Uneori poți să fii puțin sârboaică, uneori poți să fii puțin româncă. Nu contează asta până la urmă.

Ce crezi că are România și nu are Serbia? Și invers.

Ce nu are Serbia sunt prietenii mei din România, cu am crescut, cu care lucrez și cu care vreau să trăiesc. Și ce nu are România e familia mea din Serbia, pe care aș vrea să o aduc aici.

Unde ai vrea să te stabilești?

Cred că sunt stabilită în România, nu trebuie să-mi pun întrebarea asta. Doar că trebuie să merg cât mai des în Serbia ca să vizitez alți prieteni și familia.

De când a început pandemia ai fost în România sau în Serbia?

Prima parte am fost în România, pentru că atunci trebuia să fie premiera filmului Ivana cea Groaznică. Când a venit vara, m-am întors în Serbia, pentru că orașul meu e la Dunăre și a fost mai ușor.

Și înainte de pandemie, verile, de obicei, le petrec la Dunăre.

Cum au fost lunile acestea, ce s-a schimbat?

Ce s-a schimbat a fost că nu am putut să mă duc în cinema și e foarte trist.

Dar am reușit, cât am stat izolată, să termin noul meu scenariu și a asta a fost noutatea. În rest, nu s-a schimbat mare lucru. Chiar am avut noroc.

Acum, aproape de finalul anului, ce-ți dorești pentru anul următor?

Chiar dacă am zis că nu mai fac film documentar, cred că mi-ar plăcea să mai fac unul.

Pentru că acum filmele de ficțiune sunt mult mai greu de plănuit și realizat. Oricum, vreau să termin scenariul până la capăt și să primim finanțări pentru noul film, dar aș vrea să încep un documentar.

The post A lăsat Facultatea de Drept din Serbia pentru a studia regie în România. Povestea Ivanei Mladenovic, regizoare de film appeared first on Cultura la dubă.