Zilele acestea a intrat în cinematografele din toată țara cel de-al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu – Marocco.

Filmul a putut fi văzut în premieră mondială la Festivalul de la San Sebastian, în toamna anului trecut, în cadrul secțiunii New Directors. Iar premiera românească a avut loc la TIFF, în cadrul competiției Zilele Filmului Românesc, și a fost una dintre surprizele care au impresionat publicul.

Cu o distribuție mixtă, care îi aduce în prim plan pe binecunoscutul Șerban Pavlu și pe actrița Emilia Popescu, dar și pe doi tineri actori aflați la început de carieră, Ana Indricău și Tudor Cucu, filmul lui Emanuel Pârvu ne vorbește despre cât de greu este să păstrăm echilibrul în viețile noastre și cât de ușor poate fi distrus, de aici și numele “Marocco”, referire la jocul cu bețișoare colorate, în care cu mișcări blânde trebuie să scoți un bețișor din mulțime, fără să le miști pe celelalte.

“Filmul este despre destin, despre iubire, despre un tată care nu are încredere în copilul lui.

După mine, încrederea e un fel de rotiță a iubirii și fără această rotiță, lucrurile nu pot funcționa.

Apoi, eu nu cred că omul e stăpân pe destinul lui, ci cred că lucrurile pe care le face declanșează niște reacții în lanț.”, declară Emanuel Pârvu într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Cunoscut în primul rând ca actor, Emanuel Pârvu a început să se dedice și regiei din 2005, după ce a avut șansa de a lucra alături de Liviu Ciulei la două spectacole de la Bulandra. A fost o întâlnire care l-a marcat și i-a dat încredere că poate să facă mai mult decât să se limiteze la rolurile primite.

“Am plecat de la Bulandra și m-am dus în teatrul independent, la Green Hours. Am vrut să montez o piesă și mi-a cerut editura 40 de dolari pe spectacol. Le-am zis că dacă aveam 40 de dolari pe spectacol, nu mai stăteam de vorbă cu ei.

Și atunci am scris singur o piesă, am jucat-o cu colegii de clasă, am regizat-o, am adus toți pijamale și costume de acasă, Voicu Rădescu ne-a primit și apoi m-am trezit nominalizat la UNITER (n.r. nominalizat la Premiul pentru debut pentru regia spectacolului „Sectorul S”, la Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, anul 2006)

De acolo a pornit treaba cu regia.”, povestește acum Emanuel.

A început apoi să scrie scenarii și să experimenteze regia de film cu câteva scurtmetraje. Unul dintre ele – Meda (2016) a fost dezvoltat în primul lungmetraj – Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor (2017).

Iar la Marocco a început lucrul de mai bine de 5 ani, fiind filmat în primul an de pandemie.

“Îmi place să spun povești, nu știu dacă reușesc să le spun pentru un număr mare de oameni.

Am avut o perioadă în care am lucrat în televiziune și m-a frustrat foarte tare, după care mi-am dat seama că mi-e foarte greu să lucrez cu mecanică și am zis că nu o să mai fac asta niciodată.

Vreau să spun lucrurile așa cum le simt eu, fără să apelez la mecanică.

Râsul, de exemplu, devine ceva mecanic într-o emisiune de umor, dacă știi un pic de procedee de scris.

Și mi-am promis că n-o să mai fac asta niciodată, oricât de greu mi-ar fi, nu aș mai face nimic pentru bani. Iar în televiziune sunt atât de mulți bani, că lucrurile pot deveni foarte confortabile, dar doar la suprafață. Să îți cumperi o mașină mai nouă, un telefon mai bun, cam pe aici te învârți.”

A făcut această alegere fiind conștient de situația dificilă în care se zbate distribuția de filmele românești de artă în cinematografele din țară. Multe dintre filmele multi-premiate la nivel internațional, nu ajung în sălile de cinema din mall-uri, iar cinematografe de artă au mai rămas doar câteva.

Apoi, preferințele publicului țin de lipsa unei educații cinematografice, aspect care nu se poate schimba peste noapte, explică cineastul.

“Românii merg la cinema, la filmele ultra-comerciale, de exemplu la Miami Bici. Din păcate, nu există o plajă de mijloc. Avem ori filmele de autor, ori filmele ultra-comerciale.

Noi, în primul rând, nu mai avem cinematografe.

Eu, dacă fabric niște haine, trebuie să le expun la niște tarabe. La noi au mai rămas mall-urile, iar la mall nu oricine își permite să meargă. La mall nu o să coste doar 27 de lei filmul, că te mai duci cu cineva, te duci cu familia, iei un popcorn, un suc, o acadea copilului, ai sărit de 100 de lei.

Când o familie merge la film la mall, copilul alege filmul. Nu o să alegi tu “ce vedem, tati? Uite, un film de 3 ore al lui Cristi Puiu”. Iar copilul o să aleagă Terminator, Predator sau Tabăra lui Shelly.

Să nu înțelegeți că ce e comercial e rău, nu, problema e că avem doar extreme. Aici e o discuție amplă.

Eu am prieteni intelectuali, medici, care nu merg la filmele românești de autor. Preferă altceva.

E vorba și de o obișnuință, de o educație cinematografică. E greu dacă tu ai făcut medicină toată viața, să te duci la un film de 3 ore în care nu se întâmplă mai nimic. La fel cum noi nu am putea să ne uităm 5 ore la o operație. Ei fac asta.”

În frământarea permanentă pe care o trăiește în timpul lucrului la un film, își găsește echilibrul interior prin credință. În viața de zi cu zi, Emanuel Pârvu este opusul personajului său din filmul Miracol (regia Bogdan Apetri).

“Simt o credință de nestrămutat. Cred că sunt puține forme de relaționare pe care le are Dumnezeu cu noi. E relația indirectă – inspirația și relația directă – revelația. Revelația nu are legătură cu nivelul de cultură sau cu câte cărți ai citit.

Dumnezeu se poate arăta oricui.

Cred în principiul “nimic fără Dumnezeu“.

Asta nu înseamnă că îmi plac Mercedesurile negre ale lui Daniel (n.r. Patriarhul Daniel). Nu sunt de acord că e chipul lui Daniel pe clopotul de la Catedrala Neamului. Nu despre asta vorbim, ci despre credință. Nu despre uscăturile pe care le are orice pădure.”

Iar în paralel cu cariera de actor și de regizor, se dedică vocației de profesor. Alături de Adrian Titieni, a dezvoltat la Universitatea Ovidius din Constanța programul de masterat Arta actorului de film, la care s-au înscris tineri din toate colțurile țării.

“Atât la actori, cât și la profesori – trebuie să îți placă ce faci. Dacă nu îți place, nu mai face asta. Astea sunt meserii vocaționale. Dacă tu nu îți dorești, ca profesor, să faci un schimb cu studenții tăi, nu e ok.”

Filmul Marocco poate fi văzut săptămâna această în cinematografele din întrega țară. Programul proiecțiilor este disponibil AICI.

The post Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Marocco”: “Mi-am promis că n-o să mai fac niciodată ceva pentru bani.” appeared first on Cultura la dubă.

După ce actorul Constantin Dogioiu a fost demis de Teatrul Bulandra, fără vreo explicație, în ciuda faptului că acesta avea roluri importante în cele mai mari și noi producții ale instituției, iar actorii Alexandra Fasolă și Alin State și-a anunțat azi demisia de la Bulandra, actorul Marius Manole anunță că încetează orice colaborare cu Teatrul Bulandra.

Marius Manole a sperat inițial că venirea unei tinere la conducerea unui teatru este un lucru pozitiv, însă acțiunile acesteia și faptul că ocupă un post public de conducere, fără să fi dat concurs, l-au făcut să își schimbe radical opinia. Demiterea lui Constantin Dogioiu a fost și pentru Marius Manole picătura care a umplut paharul.

Marius Manole a declarat în această seară pentru Cultura la dubă:

“Decizia mea este o reacție la ceea ce se întâmplă la Bulandra. Aș fi făcut asta față de orice alt director. Înțeleg, decizia sa este legală, dar cum rămâne moral? Moral este un abuz. Legal, ea are tot dreptul. Dar cum faci moral?

E un abuz când un director te dă afară doar pentru că este legal. Asta nu funcționează. Ah, nu jucai? Nu erai bun? Ai venit beat la repetiții, la spectacol? Da, înțeleg. Dar doar pentru că îți permite legea, așa ceva nu există. Legea e făcută strâmb, de aia spun că e un abuz. Iar ei, managerii de teatru, asta fac.

Și efectele imediate sunt că tu nu vei mai apărea în spectacolele în care jucai la Bulandra, corect?

Da. Nu mai. Gata. Gata.

Ce te va face să revii asupra deciziei?

Nu știu, nici nu m-am gândit la așa ceva deocamdată. Repararea daunelor morale pe care le-au suferit oamenii.”

Marius Manole joacă într-unul dintre cele mai iubite spectacole ale Teatrului Bulandra, Oscar și tanti Roz, precum și în Ivanov, Crimă și pedeapsă și în recenta producție Richard al III-lea.

În aceste condiții, mai multe spectacole ale Teatrului Bulandra nu se vor mai putea juca.

În paralel, actorii teatrului au înaintat o scrisoare deschisă Primăriei Capitalei, în subordinea căreia se află Bulandra, prin care cer verificarea comportamentului managerului interimar Catinca Maria Nistor. Doi actori importanți ai teatrului, Șerban Pavlu și Vlad Zamfirescu, au luat atitudine:

Cultura la dubă a scris încă din luna martie cum Catinca Maria Nistor a ajuns să conducă Teatrul Bulandra.

Aici puteți citi și povestea demiterii lui Constantin Dogioiu, precum și motivația demisiei Alexandrei Fasolă și a lui Alin State.

The post Marius Manole renunță la colaborările cu Bulandra. Actorii Teatrului Bulandra cer ca Primăria Capitalei să ancheteze posibile abuzuri ale managerului. appeared first on Cultura la dubă.

Spectatorii vor fi martorii tăcuți ai evoluției nopții de Revelion a unui cuplu, fiind transpuși în atmosfera specifică pregătirilor unei astfel de petreceri din anii ’80 într-un apartament bucureștean, de la detalii culinare până la selecția de melodii și programul Televiziunii Române – un tipic al divertismentului din era ceaușistă.

Protagoniști vor fi actorii Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu. Alegerea nopții de Revelion pentru desfășurarea și construcția situației nu e întâmplătoare. Și cu atât mai puțin întâmplătoare este și alegerea trecerii către anul 1989. Anul cheie din istoria recentă a României. Anul schimbării pe toate planurile – individual, social, politic, economic.

“ ’88 / ’89 e un performance în zona teatrului imersiv. Cu Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu mi-am dorit de mult timp să lucrez și mă bucur că s-a întâmplat în sfârșit.

Locul în care se întâmplă spectacolul e foarte special, apartamentul Ferestroika. Chiar e o călătorie în timp, senzorială și foarte ciudată. Cred că e un sentiment special să intri ca spectator într-un apartament din Militari și să te trezești în 1988.

Ți-ai făcut probabil rezervare online, ai venit cu uber-ul și în timpul ăsta ai ascultat muzică de pe Spotify, ți-ai verificat Facebook-ul de pe telefon și ai postat ceva pe Instagram. Și brusc intri într-o lume în care niște oameni, Clara și Alexandru își trăiesc noaptea de revelion, cu muzică de pe benzi de magnetofon, telefon fix împărțit cu ”cuplajul” și program de revelion la televizorul cu tub alb negru.

Iar tu ești acolo, pe scaune, la 30 de cm de ei. E diferit de tot ce am făcut și văzut până acum. Și e despre o perioadă pe care dacă ai trăit-o nu ai cum s-o uiți, iar dacă nu, eu cred că trebuie neapărat să știi de ea.”

regizoarea Iulia Rugină pentru culturaladuba.ro

Ferestroika este un proiect independent, creat de o cuplu de bucureșteni, care au transformat apartamentul bunicilor într-un muzeu al vieții de familie, în timpul comunismului.

Multe piese de mobilier, precum și bibelouri, păpuși sau vesela de bucătărie, sunt păstrate din familie, iar spațiul a fost completat cu alte obiecte specifice vremii.

Mai mult, experiența senzorială e intensă – în apartament este tot timpul frig, ca să amintească de zilele grele din comunism, apa este rece, iar la baie te speli pe mâini cu săpun Cheia.

Pentru calitatea experienței, numărul maxim de spectatori la fiecare reprezențatie este de 6.
Intrarea este liberă. Accesul se face exclusiv pe bază de rezervare în avans (în limita locurilor disponibile) pe adresa rezervari8889@gmail.com.

’88/’89 este un proiect cultural realizat de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

The post Actorii Șerban Pavlu și Nicoleta Lefter vor susține un performance inedit în Ferestroika, apartamentul comunismului din cartierul Militari appeared first on Cultura la dubă.