În primul său interviu amplu acordat pentru Cultura la dubă, ministrul Culturii, András Demeter, spune răspicat că vrea să-și asume o reformă legislativă și atenționează lucrătorii culturali că trebuie “să-și schimbe conduita”.

“Toată conduita, toată această abordare a raporturilor de muncă, care au o singură direcție, one way: creșterea. Și nu vine niciodată creștere de calitate, nu vine niciodată creștere de conținut, nu vin decât drepturi, drepturi care cresc.”

Sectorul cultural se află în mijlocul unei crize evidente provocată de Ordonanța 52, contestată de mai multe instituții și oameni de cultură, fiindcă ar putea duce la imposibilitatea desfășurării activităților culturale. Ministrul spune că joia aceasta va reveni cu o nouă ordonanță care va permite anumite derogări, astfel încât evenimentele deja planificate până la sfârșitul lui 2025, precum și consumabilele necesare în instituții, să nu fie puse în pericol.

Pe de altă parte, acesta vorbește despre nevoia unei schimbări sistemice, care să rezolve inechitatea dintre lucrătorii culturali angajați pe perioade nedeterminate și cei neangajați.

În interviul de mai jos am abordat subiectele majore care macină sectorul cultural, de la problema concursurilor pentru posturile de manageri, creșterea TVA-ului la cărți, la proiectele de patrimoniu, cum ar fi salvarea Muzeului Național de Istorie a României, condițiile periculoase în care lucrează restauratorii, inechitatea salarială dintre instituțiile de spectacol și muzee, precum și subiecte sensibile care vizează cariera lui András Demeter, condamnat în trecut pentru conflict de interese sau acuzat că ar fi dat foc steagului României. Ministrul vorbește, de asemenea, despre relația cu premierul Bolojan, dar și despre cea cu premierul maghiar Viktor Orban.

“Un singur lucru este cert și clar: Viktor Orban e un om politic curajos. Nu practică expresia capul plecat, sabia nu-l taie. A învățat din istorie că capul plecat duce oriunde altundeva, dar nu la supraviețuire.”, spune András Demeter.

***

Domnule ministru, după cum știm cu toții, e o perioadă foarte grea pentru cultură. În primul rând, haideți să vorbim despre buget: de ce ați primit de 6 ori mai puțin decât ați cerut?

Este o perioadă grea pentru toată țara, pentru toți cetățenii. S-au acumulat de-a lungul anilor foarte multe probleme, mai ales pe plan economic, și trebuie să se ia măsuri. Apoi, bugetul aprobat pentru anul 2025 a fost în așa fel construit și adoptat de către Parlamentul României încât se știa că nu există acoperire pentru ultimul trimestru. Știm din ianuarie. Aceasta a fost o sacină pentru guvernul care a fost în prima jumătate a anului, și a devenit o povară și mai grea pentru guvernul actual.

Deci, surprize, până la urmă, nu sunt.

Dar știți ce îi revoltă pe oameni? Am înțelege cu toții situația dificilă, însă, din ce am citit, oamenii din cultură sunt deranjați de prioritățile guvernului, în sensul că partidele politice au primit mai mulți bani decât sectorul cultural. De asemenea, când a fost mărit TVA-ul, s-a mărit și la carte, în condițiile în care câștigul pentru bugetul de stat nu era foarte mare, dar pierderea pe care o provoacă în domeniu este mare.

Am învățat din primul meu mandat de secretar de stat, acum 20 de ani aproape, ministrul de finanțe de atunci mi-a explicat: Andraș, n-ai să vezi în viața ta un ministru de finanțe care, din singura sursă predictibilă și calculabilă, îți va ceda ceva. Nici ție, culturii, nici altcuiva, pentru că ăsta este izvorul care poate fi cumva controlat ca debit. Deci, aceste creșteri reprezintă, în această situație destul de disperată pentru guvern, pe de o parte, o soluție.

Acum, cum afectează asta industriile? Așa cum ne afectează pe noi în industria noastră mică de acasă, în gospodăria fiecăruia, doar că industriile, spre deosebire de noi care avem veniturile, de regulă, destul de fixe, pot să-și reconsidere orice prioritate.

Dacă vorbim de editură, atunci planul editorial poate fi adaptat, astfel încât să reușească să treacă peste această perioadă fără pierderi mari. Vorbim de o industrie, vorbim de o economie, vorbim de interesul care este, înainte de orice, de a avea nu doar echilibru financiar, ci și profit. De aceea, este o industrie.

Dar, până la urmă, povara cade tot pe consumator, în acez caz pe cititor.  

Nu neapărat.

Vă dau un exemplu concret. Acum câteva zile am ales de la raft o carte pentru copii care costa 39 de lei. La casă, însă, mi s-a spus că este 49 de lei, fiindcă a crescut TVA-ul și nu au apucat să modifice toate prețurile. Câți oare nu ar fi renunțat la acea carte, dată fiind această scumpire majoră?

Da, am înțeles. Evident că știm că se întoarce și aici. Problema este că dacă toată lumea s-ar fi pregătit pentru acest lucru, care, repet, nu a venit surprinzător…

Atunci, da, într-adevăr, era mai bine să existe măsuri. Vă dau o măsură de echilibrare. Din momentul în care crește prețul de consum la carte, dacă tu ai alternativa unui sistem pus la punct de achiziție și bibliotecile au un fond de carte interesant, atunci e posibil să poată exista o compensație.

Până la urmă, rostul bibliotecii, de când e lumea, este că permite un acces la un fond de carte pe care, în anumită perioadă, unii oameni nu și-l pot permite.

Și considerați că bibliotecile din România corespund acestei nevoi?

Nu, nu sunt up to date. Din păcate, sunt foarte departe. De asta spun că lucrurile, deși erau predictibile, tot ne-au luat prin surprindere, dar asta este crucea noastră. Deci, într-adevăr, bulversarea s-a produs. S-a produs la nivelul micro, la nivelul macro, la nivelul individului, a familiei și a întregii societăți.

Legat de banii pentru partide…Eu nu sunt politician și nu am considerațiuni și priorități politice. Eu sunt mai degrabă un tehnician, numit pe criterii politice. Deci, din perspectiva mea de tehnician pot să vă spun doar atât: nu cunosc care sunt raționamentele pentru care acum aceste prevederi pentru partide politice apar ca fiind mai favorizante la rectificarea bugetară.

Dar trebuie să luăm în considerare faptul că suntem după un an și jumătate de alegeri. Legea așa prevede, că după ce partidele au avansat cheltuielile, li se rembursează toate costurile eligible.

Ca să concluzionez, pornind cu un handicap, încă de pe 1 ianuarie, eu cred că putem ajunge până la sfârșitul anului să ne închidem fără probleme. Dar dacă nu ne schimbăm conduita, problema va fi la fel.

Ce înseamnă conduita? La ce vă referiți, mai exact?

Toată conduita, toată această abordare a raporturilor de muncă, care au o singură direcție, one way: creșterea. Și nu vine niciodată creștere de calitate, nu vine niciodată creștere de conținut, nu vine niciodată decât drepturi, drepturi care cresc.

Asta credeți că fac managerii instituțiilor de cultură?

Nu, managerii nu, asta rezultă din presiunea coordonată de discursul sindicalist. În spitale și în educație a crescut foarte mult nivelul de salarizare. Resimțim schimbarea de calitate? Nu prea. Deci, este clar că, dacă nu ne schimbăm conduita, într-un final acest one way, într-o continuă creștere, vom ajunge la imposibilitate de plată. Poate nu acum, poate nu la anul, poate va mai rezista, cum a rezistat 35 de ani, pe niște discursuri politice și politicianiste destul de eronate.

Și ce ar însemna, din punctul dumneavoastră de vedere, această schimbare a conduitei în instituțiile publice de cultură?

În primul rând, reconsiderarea legislației.

Cum?

Foarte simplu. Sunt modele practicate în lume, în care nu există raportul juridic de muncă, cu toate sporurile, ci o abordare mult mai antreprenorială. Prin liberalizarea meseriilor vocaționale, iar raportul juridic de muncă rămâne unul complementar, subsidiar sau restrâns.

Ați avut discuții concrete cu premierul Bolojan, în acest sens?

Scrie în programul de guvernare acest lucru. Urmează să ne apucăm de implementare.

Vorbim despre un sistem de indemnizații pentru artiști, de exemplu, cum e în Franța?

Nu, vorbim despre întregul sector cultural. Pentru că întregul sector cultural este guvernat de instrumentul de măsură denumit timpul de lucru, adică lucrul 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, cu sâmbete și duminici, cu sporuri, ceea ce este total nefiresc în această zonă, în lumea artistică, în general.

Discuția cu contractul colectiv de muncă a pornit de la un aspect foarte simplu: supraveghetorii din muzee, care au un rol foarte important, deocamdată, până când nu vor apărea roboții supraveghetori, au un rol foarte important în opinia lor, mult mai stresant decât ni s-ar părea nouă, civililor, și sindicatele au spus: nu se mai poate, trebuie să schimbăm regula.

Regula muzeelor era următoarea: nu se lucrează luni și marți, pentru că se compensează zilele de sâmbătă și duminică. Cererea lor era acum să se compenseze dublu, ceea ce ar fi condus că luni și marți să aibă liber, dar nici miercuri și joi să nu lucreze. Și atunci, unde mai duce acest domino?

Acest domino care este doar într-o creștere, doar că nu ne dăm seama că, până la urmă, începe să se prăvale. Dacă primul cade, restul se duce după aceea. Asta e doar un exemplu.

În general, meseriile vocaționale nu ar trebui să aibă unitatea de măsură timpul, ci ar trebui să aibă unitatea de măsură cantitatea, calitatea, complexitatea livrabilului, care constă într-o expoziție, într-o lucrare, într-un spectacol, într-un concert, într-o colecție, în volumul de carte pe care îl livrează biblioteca consumatorilor.

Ați spus că e nevoie de o schimbare la nivel legislativ. Cum vedeți situația actorilor angajați aproape pe viață în instituții publice? Sunt unii care au contracte determinate care joacă mai des decât cei unii cu contracte nederminate, care poate nu au mai jucat de ani de zile, dar primesc salariile.

Eu, când am scris cu echipa, în 2007, Ordonanța 21, care este legea teatrelor, legea privind instituțiile și companiile de drept privat de spectacole și concerte, atunci am încercat ceva și, drept mulțumire, am primit un sicriu adus în fața ministerului de către sindicate.

Acolo am specificat în lege că, spre deosebire de regula generală instituită de codul muncii, în instituțiile de spectacole și concerte, angajările se pot face și pe durată determinată, indiferent de durată, nu neapărat pe viață, prin derogare de la articolele 82-84 din Codul Muncii.

În acești aproape 20 de ani care au trecut din 2007, sunt în continuare foarte puține instituții de spectacole care s-au folosit de lege. Acest fenomen trebuie regândit, trebuie reconsiderat întregul sistem cultural.

Acum doi ani a fost adoptat acest statut al lucrătorului cultural profesionist. Aceasta este deja o alternativă care este încă un mugurel. Foarte firav și foarte incomplet. Lucrătorii culturali, nu doar artiștii, ar trebui să aibă o lege protectivă care să asigure o alternativă sistemului guvernat de dreptul muncii.

În acest tip de abordare complementară trebuie să lucrăm noi în viitorul apropiat împreună cu toate brestele, cu toți beneficiarii, găsind o soluție treptat, pentru că ceea ce nu s-a schimbat în 35 de ani, nu poți schimba de pe azi pe mâine. Trebuie să o faci elegant, având grijă de zonele sensibile, de anumite vârste, de anumite profesii care sunt mai speciale, de exemplu un balerin, care poate lucra doar până la o anumită vârstă.

Deci, trebuie să o faci cu tact, cu atenție și cu aplicarea specificităților zonei, complementar, nuanțând cadrul legislativ și transformându-l într un mecanism care oferă o solidă alternativă.

Atunci vom putea să ne pregătim astfel încât orice astfel de surpriză ar fi pe viitor, ca această criză prin care trecem…

Imposibilitatea de a plăti salariile?

Asta sau altele, nu știm ce vine peste tine. Deci, da, asta este un aspect care acum e pe tapet, e pe rol, dar mâine poate apărea altceva.

Dar mai este o problemă. Din momentul în care te gândești la un sistem alternativ, tu nu poți spune ai economisit fondul de salarii. Nu l-ai economisit pentru că fondul de salarii trebuie să îl treci la bunuri și servicii într-o parte considerabilă, dacă nu și mai mare.

Dar în această ecuație, cultura nu va mai fi împărțită în două categorii: cei norocoși și favorizați care au de toate, siguranță, salarii, și cei ghinioniști sau tinerii absolvenți care nu au loc în sistem, ei n-au nimic.

Această schimbare despre care vorbiți, care înțeleg că e dorită de coaliția de guvernare, este acum în lucru la vreo comisie?

Este responsabilitatea Ministerului Culturii, la fel cum fiecare pe felia lui, să aplice programul de guvernare. Toate legile pe care le-am făcut au fost făcute pe bază de largă consultare. Nimic nu s-a făcut de pe azi pe azi, sau noaptea ca hoții.

Nu se va schimba nimic până când nu faci într-adevăr o reformă.

De aceea, acest guvern și-a asumat acest rol destul de ingrat de a lua decizii usturătoare. Eu nu vreau să fie usturătoare. Vreau să fie gândite și pregătite. Deocamdată salvăm ce putem.

Ați avut discuții concrete cu premierul Bolojan, v-a cerut să scădeți cheltuielile din sectorul cultural?

Scăderea cheltuielilor din toate sectoarele este un must.

Dar v-a cerut și cum să o faceți?

Nu, asta e treaba fiecărui ministru.

Vă întreb pentru că domnul Bolojan, când era la Oradea, a avut această viziune asupra sectorului cultural, de comasări și trecere pe contracte determinate.

Da, dar încercările lui, până la urmă, n-au avut o finalitate, pentru că erau punctuale, nu erau sistemice. Asta încerc să spun. Vremea tratamentelor simptomatice a trecut, a condus la rezultate total dezastruoase. Acum ar trebui să tratăm boala. Toți suntem conștienți de această boală, dar nimeni nu se apucă de tratament. De ce? Pentru că nu ne permiteam.

Dar și dintre artiști s-a ridicat problema că unii joacă foarte mult, iar alții, angajați, deloc. Știți că este un caz recent la teatrul Metropolis, chiar e un proces pe rol cu o actriță care n-a mai jucat de foarte mulți ani și acuză conducerea teatrului de hărțuire la locul de muncă.

Doamna respectivă n-a jucat nici înainte. (n.r. actrița Mariana Dănescu, angajata Teatrului Metropolis din București)

De fapt, scopul este acesta: ca dintr-un loc călduț, mai mic, și cu salarizare mai mică, să ajungă într-un loc la fel de călduț, cu salarizare mai mare.

Eu am adresa ei către mine, ea neînțelegând că eu nu pot transfera de la o instituție a primăriei la o instituție a ministerului. Nu există, nici măcar Codul Muncii, care are multe inepții, nu cunoaște această solicitare. Dar acolo, scopul nu este neapărat de a juca. Ca să ne înțelegem foarte bine, eu nu spun că un actor nu trebuie să joace, dar găsești soluții. Eu, de exemplu, joc la un teatru alternativ, la un teatru independent.

Alte țări au găsit soluții. Noi nu am vrut timp de 35 de ani. Întrebare: acum, când n-o să mai putem susține, o să avem curajul să facem o schimbare?

Dumneavoastră aveți curajul, ca minister al culturii, să faceți această schimbare?

Da.

Sunteți susținut de premierul Bolojan? Puteți să ne spuneți puțin care este relația dumneavoastră cu premierul?

Suntem colegi în același guvern. Ne știm de câțiva ani, dar nu suntem, nu trebuie să fim prieteni. Nu există niciun dialog extra-instituțional, există dialog instituțional.

După ce ați văzut reacțiile provocate în domeniu de Ordonanța 52/2025, ați avut o discuție cu premierul?

Da. Am avut și în ședința de guvern de joi.

Și cum se va rezolva situația?

Printr-o ordonanță de urgență.

Vom face acum un act normativ, care nu va fi de aplicabilitate generală. Va fi în interesul exceptării tuturor cheltuielilor care se fac pentru producerea și exploatarea de bunuri culturale, pentru prezervarea patrimoniului, pentru conservarea lui sau promovarea lui, astfel încât evenimentele să poată avea loc, să nu fie periclitate. De la producere la exploatare, de la premierele care se pregătesc, expoziții, târguri de carte care mai sunt anul ăsta, să poți invita în continuare soliștii sau dirijorii și să poți cheltui pe recuzita consumabilă, de exemplu corzile la instrumente, dacă ai nevoie, pentru că nu mai ai pe stoc.

Cei din zona muzeală sunt foarte nemulțumiți de discrepanța pe care ministerul o face între sectorul instituțiilor de spectacol și muzee.

Ministerul nu face această discrepanță. În legea salarizării, salariile au crescut în instituțiile de spectacole și unii au rămas în urmă, muzeele. Dar această discrepanță nu o face Ministerul Culturii. Nu Ministerul Culturii face legea salarizării. Este un domeniu guvernat de dreptul muncii, gestionat de Ministerul Muncii, cu consultarea Ministerului Culturii.

Și dumneavoastră, ca ministru al Culturii, faceți ceva să remediați inechitatea asta, să discutați cu ministrul Muncii? Probabil ați citit de-a lungul timpului materiale de presă care au arătat restauratori care lucrează în condiții de-a dreptul periculoase pentru sănătătatea lor, mulți dintre ei suferă de cancer.

Dar câte mesaje primesc eu pe Facebook sau peste tot…

Da, legea salarizării. Uitați-vă la declarațiile ultimilor trei miniștri ai Culturii. Toată lumea spunea lucrăm la legea salarizării. Și ați văzut cumva legea salarizării modificată?

Eu nu am spus că lucrez la legea salarizării pentru că nu sunt de acord. Pentru că nu legea salarizării este soluția. Degeaba o peticești, 35 de ani a dus numai la discrepanțe.

Dar sunteți conștient de problemele cu care se confruntă cu oamenii care lucrează în muzee, în laboratoare?

Da, sunt absolut conștient.

Și pentru aceștia, care au niște salarii infime și condiții de lucru nesănătoase în multe cazuri, care este soluția?

Cu toții lucrăm expuși. Și actorii lucrăm expuși și muzicienii și dumneavoastră, în presă, lucrați expuși la tot felul de condiții și nu goana după sporuri ar trebui să fie soluția.

Da, sunt conștient de aceste probleme, dar nu am baghetă magică. Nu pot să le rezolv de pe azi pe mâine. Aceste probleme nu sunt de ieri, țin de 35 de ani.

În opinia mea, acest sistem în 35 de ani și-a dovedit totala inadecvare la nevoi. Acum vorbind despre muzee, dar după aceea, dacă ne focusăm un pic pe bibliotecari, o să vedem că situația e pe alocuri mult mai gravă decât la muzeografi sau la restauratori. Deci cum focusezi pe fiecare, îți dai seama că arată cumva ca infrastructura de țevi din București.

Și de ce am ajuns în situația asta, domnule ministru?

Este foarte simplu, pentru că în toți acești ani România avea alte priorități. Nu cultura, evident. Și este firesc. Nu aveam infrastructură rutieră, nu aveam infrastructură spitalicească. În continuare avem nu știu câte școli cu toalete în curte. Deși problemele în 35 de ani s-au mai rezolvat. Mai avem, totuși, niște drumuri față de cum erau în tinerețile mele. Avem, totuși, niște spitale.

Dar au dispărut biblioteci, cinematografe, centre culturale din mediul rural și orașele mici…

Știu exact cum au dispărut așezămintele culturale. Spre deosebire de alte zone ale lumii, nu avem instituția cofinanțării. Din momentul în care am introduce sistemul acesta, prin care centrul, cum ar fi Guvernul, cum ar fi Ministerul Culturii, dintr-un buget al său să asigure o contribuție proporțională cu contribuția locală, din momentul acesta toată infrastructura s-ar dezvolta altfel.

Noi am avut un program în 2005-2007 în care am făcut și legea așezămintelor culturale și am avut un program național de construire sau de reparație capitală a așezămintelor. Programul, după ce am plecat noi de la guvernare în 2008, ușor, ușor s-a asistat, dar mai era o problemă.

Sunt niște construcții, dar nu se folosesc pentru că nu există bugetare pentru profesioniști care să activeze acolo.

De ce să meargă cineva să fie metodist? În același timp, ne mirăm că lipsa de educație și de cultură în rural ne produce un electorat care este foarte ușor manipulabil. Deci problemele sunt sistemice. Problemele sistemice nu le rezolvi singur, de pe o zi pe alta.

Să lămurim puțin acea frază din circulara pe care ați dat-o în instituțiile de cultură, care spunea că, în cazuri extreme, în perioade cu interes căzut, se poate intra în concedii fără plată. Este o sugestie reală și cum poate fi cuantificat interesul scăzut?

Am spus că dacă se ajunge în situații extreme. În primul și în primul rând, o circulară prin definiție este un act intern, într-un raport între o instituție finanțatoare și o instituție finanțată, da. Deci nu trebuie să facă obiectul discuțiilor publice.

Dar trăim în epoca transparenței și eu n-am nicio problemă, am fost conștient când am formulat acea frază. Acea frază își are sorgintea în realitatea bugetului despre care vă vorbeam.

Toată lumea știe de pe 1 ianuarie că bugetul nu ajunge. Toată lumea știe că bugetul nu acoperă ultimul trimestru, fondul de salarii, dar toată lumea merge pe acel obicei. Dom’le, dar e adevărat că chiar se aplică? Că până acum guvernul întotdeauna la rectificare ne-a dat.

Dar cum poate fi definită această perioadă de interes căzut?

Foarte simplu. Fiecare director de muzeu, fiecare director de bibliotecă, fiecare director de teatru știe care sunt obiceiurile de consum cultural în instituția lor, că de aia e director. Vede fluctuația.

Sunt anumite zone în țară în care consumul cultural, de exemplu, înainte de Crăciun și până de Sfântul Ion, este zero. Poți să faci varietate, poți să faci orice, lumea e focusată pe altceva.

Eu n-am făcut nimic altceva decât să evidențiez o realitate. În funcție de constrângere, în situații excepționale, poate fi luată în calcul această variantă. Dar nu există obligație, nu este recomandare, fiecare o interpretează cum vrea.

Un alt capitol important: concursurile pentru funcțiile de manageri. V-ați asumat la începutul mandatului că veți organiza toate concursurile în instituțiile din subordinea Ministerului Culturii.

Și merge, merge.

De TNB nu am auzit nimic, de exemplu. Au trecut mai multe luni.

Pentru că avem un compartiment format din 4-5 oameni cu care trebuie să gestionez cred că vreo 17 concursuri.

Din 17 câte ați organizat?

Am scos Opera din Iași, cred că 3-4 sunt făcute. Lucrăm în paralel cu caietele de sarcini, dar pentru a face un caiet de sarcini, tu ai nevoie de datele actualizate. La Opera din Iași niciunul dintre câștigători n-a intrat în cursa finală, deci, pe la urmă, se reia. Concursul a fost organizat pe datele raportate până în 30 august. Dacă tu faci concursul din nou în octombrie, tu ai obligația să actualizezi datele economice. Datele sunt trimise de instituții, iar eu nu pot să stau cu jandarmii după ei: vezi că acum am nevoie de aceste date.

Iar TNB-ul eu zic că până la sfârșitul acestei luni va fi anunțat. Eu mă țin de calendar. Doar că nici aici nu se întâmplă minuni.

În ce măsură criza aceasta financiară afectează proiectele de patrimoniu majore, și anume Muzeul Național de Istorie, care avea acel împrumut de la Banca Europeană de Dezvoltare. România cred că trebuie să contribuie cu 20%.

Această parte nu este afectată. Partea dificilă este că muzeul nu rezolvă niște probleme. Aici e o problemă de management, până la urmă. Dacă vreți să vă zugrăviți apartamentul, ce faceți?

Îl golesc. Dar, am urmărit acest subiect de vreo 15 ani, iar conducerea muzeului a făcut numeroase apeluri către Ministerul Culturii și către Ministerul Apărării pentru a găsi un spațiu propice pentru depozitarea patrimoniului.

Aici avem o mare problemă, mașina cu două volane este exemplul meu preferat.

Nu vii la mine să spui: hai, domnul ministru, să alegem între varianta A sau B. Nu, asta e treaba ta. Și unul din principalele elemente ale caietului de obiective pentru concursul de management de la MNIR este ieșirea din acest impas.

Doar că în exemplul cu mașina, aici nu este vorba despre o mașină personală, ci de mașina României. Vorbim, totuși, despre patrimoniul României, de zeci de mii de piese care trebuie puse sub adăpost. Managerul unui muzeu trebuie să găsească un spațiu uriaș pentru ele?

Poate că nu un spațiu uriaș, poate că trebuie să găsească mai multe spații mai mici.

Fostul director, Ernest Oberlander Târnoveanu, a identificat de-a lungul timpului niște spații, dar MAPN sau RAAPPS, după caz, nu și-au dat acordul pentru a găzdui patrimoniul.

Eu pot să fiu de acord sau să nu fiu de cu soluția găsită. Dar nu pot eu să mă substitui ție și eu să-ți ofer soluția. Asta nu pot. Nu e corect și nu pot să o fac pentru că nu e responsabilitatea mea.

Dar pare că guvernul actual și guvernele care au trecut nu au acest simț al pericolului iminent, fiindcă, dacă un cutremur ar veni acum sau mâine, efectiv ar distruge patrimoniul României.

Este un pericol iminent știți de câți ani? De la cutremurul de 1977 încoace. Problema asta nu s-a întâmplat de ieri. Sunt niște probleme moștenite.

Eu nu mă aștept nici de la acest concurs să vină candidatii cu soluții finale, dar vor avea un task foarte bine definit: dacă ai soluții sau îți propui un calendar măcar de a găsi soluții, atunci eu deja am la ce să vin cu sprijinul, dar soluția trebuie să vină de jos.

Piramida se construiește de la bază și deciziile se duc de jos în sus. Concursul la MNIR este deschis.

În seara aceasta ați jucat într-un spectacol de teatru. Cum faceți să găsiți un echilibru între jobul de ministru al Culturii și profesia de actor?

Joc doar în obligațiile pe care le am. N-am mai asumat nicio creație nouă. Deci, în afară de acest spectacol, mai am unul la Cluj. Voi avea trei reprezentații până la sfârșitul anului, deci astea nu sunt imposibile. Dar, niciodată n-am renunțat la meserie. Aceste responsabilități sunt trecătoare.

De ce ați vrut să intrați în politică?

N-am vrut să intru în politică, nici n-am intrat în politică. Am fost la locul potrivit în momentul nepotrivit sau invers, cum vreți să o luați. În decembrie 1989, la un mic cerc de literatură în Târgu Mureș, unde eram student în anul 2, noi, cu câțiva profesori, ne-am apucat și am făcut UDMR-ul. Am fost fondatorii UDMR-ului. Sunt membru fondator UDMR și unul dintre primii vicepreședinți pe probleme de cultură, că eram student la teatru, cel mai tânăr fiind.

Eram vicepreședinte pe județul Mureș al UDMR-ului din decembrie 1989. În momentul în care am intrat pe portalul radioului public, ca președinte director general, mi-am suspendat statutul de membru UDMR.

De la radio am trecut la TVR, am avut statut de producător TV, și nici până astăzi nu mi-am reactivat calitatea de membru cotizant al UDMR, dar trecutul și apartenența nu le neg.

Biografia dumneavoastră are acea pată care vă urmărește peste tot: decizia definitivă a instanței privind conflictul de interese. Ați fost găsit vinovat. Regretați ceva din perioada aia? Poate o decizie pe care ați luat-o?

Nu regret absolut nimic. A fost o luptă foarte ciudată, foarte interesantă. Am moștenit un proiect european, un proiect de finanțare europeană de 3 milioane de euro, care ajunsese în colaps. Deci, Se cheltuise cam un milion și ceva, era ultimul an, era în colaps și risca radioul să plătească înapoi toți banii cheltuiți. Și am salvat proiectul, am terminat cu laude, cu felicitări, ca exemplu de bună practică.

Și aici a venit organismal intermediar care a spus: trebuie să emiteți un ordin de președinte director general în care să vă desemnați coordonator.

Am zis că eu nu semnez așa ceva, nu mă numesc pe mine, trebuie să fie altă soluție. Și m-am împotrivit vreo două trei luni și organismul intermediar a spus nu, că trebuie și acest document. Am chemat toți consilierii juridici și mi s-a explicat foarte clar: este un act administrativ, dar nu el produce efecte juridice.

Eu am avut un conflict de interese în materie administrativă, așa se numește. Așa este încadrarea.

Decizia instanței a fost că nu mai aveați voie să ocupați o funcție publică timp de 3 ani.

Și n-am ocupat funcție publică timp de 3 ani.

Ați fost în Consiliul de Administrație al Radioului. Funcție publică plătită.

Nu este funcție publică. Este o calitate dobândită prin votul Parlamentului. Am trecut prin comisii și a votat plenul reunit, comisiile reunite. Deci cine face are obligația și dreptul de a desface. Tu nu poți să demisionezi.

Ba da, poți să demisionezi.

Dar de ce să demisionez? Nu e treaba mea. Eu am înștiințat Parlamentul că este această decizie. ANI a înștiințat Parlamentul. Parlamentul trebuia să se reunească și să ia decizia. Eu nu am o problemă de moralitate. Nu am fost vinovat de la bun început.

Dacă vreți, puteți să mă întrebați și de steag.

Este adevărat că ați dat foc steagului României?

Nu. Mai multă lume a verificat și nu există niciun fel de constatare, un raport, un referat, o condamnare sau ceva. Este o născocire a unei minți bolnăvicioase, dar făcută cu talent. A pus această amprentă pe fruntea mea când eram încă director la Timișoara.

Știți cine este această persoană?

Da, Ioan Ieremia, fost director al Teatrului Național din Târgu Mureș, pentru simplul fapt că nu am vrut să-i angajez fiul ca regizor la mine la teatru.

Am spus: am post de regizor vacant, dar stagiunea mea e plină, e o singură sală, e ocupat totul, nu am ce să-i dau de lucru. La care mi-a zis: dar nici nu-ți cer să-i dai de lucru, doar să-l plătești. Și am zis: “iertați-mă, sunt prea tânăr să fac astfel de aranjamente.” Aveam 25 de ani atunci, 24 când am luat concursul. Ne-am luat rămas bun și de atunci a început și m-a urmărit toată viața. El a dat în presă acest zvon.

Cu premierul maghiar Viktor Orbán aveți o relație? Vă cunoașteți?

M-a văzut prima oară în 2003, când am jucat ca actor în distribuția spectacolului de inaugurare a noului sediu al Teatrului Național din Budapesta, era pentru el marele eveniment și după aceea cred că de două ori ne-am intersectat. M-am întâlnit cu el inclusiv ieri, la congresul UDMR, dar nici măcar nu m-a recunoscut, nu ne știm, deci nu am o relație.

Ce părere aveți despre el și despre regimul pe care îl conduce?

Am mai spus, nu sunt politician. E altă țară, alte reguli, alte obiceiuri.

Deci el, pentru comunitatea pe care o conduce, își asumă bune și rele.

Dovada este procesul la Curtea Europeană de Justiție. Eu cred că pentru curaj și pentru consecvență, oricine poate fi respectat. Acum, dacă ești prim-ministru de 15 ani, nu poți să nu greșești, nu poți să nu deranjezi. Dar, repet, nu e problema mea. Ceea ce mă interesează pe mine este să văd avantajele dialogului cu regimul Orban.

Or regimul Orban, din punct de vedere al susținerii culturii în general și inclusiv al susținerii culturii din afara Ungariei, de care beneficiem și noi…. eu am convingerea că indiferent cine va fi câștigător după alegerile de anul viitor, cultura va trebui să găsească modalitatea în care să devină în continuare punte de dialog.

Dar știți că, la firul ierbii, artiștii din Ungaria spun că e din ce în ce mai rău cu acest regim, că actele culturale care favorizează regimul sunt finanțate, cele care îl critică nu.

După atâția ani, după atâția mandate, e clar că lucrurile se duc și în direcție bună și în direcție rea. Noi toți, în viața noastră, facem greșeli. Știți cum se spune: domnule, ai ajuns ministru sau ai ajuns director, te-ai schimbat. Dar de foarte multe ori nu omul se schimbă, ci de multe ori cei care vor să-l vadă altfel îl împing să fie, îi se construiește o imagine. Hai să zic altfel: lingușitorii îl transformă în altceva. E foarte interesant.

Eu cred că m-am școlit, dar asta nu înseamnă că sunt pus la adăpost de greșeli, de a mai călca pe câte o zonă sensibilă. Îmi cer scuze, dacă pot, dacă observ, dar sunt situații în care rănești fără să observi.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU András Demeter, ministrul Culturii: “Dacă nu ne schimbăm conduita, vom ajunge la imposibilitate de plată. Întregul sistem cultural trebuie regândit.” appeared first on Cultura la dubă.

Acesta le-a transmis lucrătorilor din industria de spectacole că nu sunt invizibili și că le-a ascultat cererile. Ministrul a promis o primă tranșă a ajutorului pentru sectorul cultural, începând cu luna martie 2022, cel târziu, precum și prelungirea acordării indemizației lunare pentru cei care aveau contracte de drepturi de autor înainte de pandemie, iar munca lor a fost anulată de criză.

Momentan nu a anunțat cum vor fi acordați banii pentru industrie, acesta fiind un subiect îndelung discutat încă din primul an de pandemie.

Iată câteva dintre promisiunile ministrului:

• pregătirea unui buget de 148 milioane RON pentru debutul schemei de ajutor cel târziu în martie

• amendarea OUG 118 (sau lege nouă) pentru cuprinderea instituțiilor de cultură între cele care beneficiază de compensarea prețului la energie

• continuarea ajutorului de șomaj care include și compensarea celor care au avut venituri din drepturi de autor- amendarea formei legii 8 astfel încât drepturile creatorilor să ramână la dispoziția lor

• alocarea a 2 milioane RON pentru achiziția de artă contemporană

• alocarea a 1 milion RON pentru achiziția de carte

“Mai sunt și altele, făcute sau planificate, voi reveni periodic aici. Acestea sunt câteva dintre măsurile luate care sper că arată că #nusuntețiinvizibili și sunt oricând disponibil pentru a vă asculta și a vă prelua ideile ce pot fi implementate.” – a declarat ministrul Romașcanu într-o postare pe facebook.

La rândul lor, reprezentanții Asociației Lucrătorilor din Industria Spectacolelor cer un plan pe termen lung pentru reluarea activității și includerea lor în discuțiile cu secretarul de stat Raed Arafat și cu ministrul Sănătății.

De asemenea, susțin că suma promisă de ministru pentru schema de ajutor nu este suficientă pentru a compensa pierderile suferite în doi ani de pandemie, prin urmare cer acoperirea lor prin accesarea de fonduri SURE, instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență, ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Reamintim că în noiembrie 2020 guvernul Orban promisese un ajutor pentru sectorul cultural în valoarea de 100 de milioane de euro. În realitate, acești bani nu au existat niciodată.

The post Ministrul Culturii promite un ajutor de 30 de milioane de euro pentru sectorul cultural, începând cu luna martie appeared first on Cultura la dubă.

Alte câteva zeci de oameni s-au strâns și la Sibiu.

Protestul a fost o inițiativă a Asociației Lucrătorilor din Industria Spectacolelor. Aceștia reclamă faptul că guvernul nu a oferit nicio schemă de ajutor sectorului cultural, deși a promis inițial un sprijin de 100 de milioane de euro.

Loviți direct de restricțiile impuse de autorități, organizatorii de concerte, festivaluri și alte evenimente culturale nu au primit compensații pentru pierderile semnificative suferite, iar mulți tehnicieni au părăsit țara, în lipsa unor surse de venit.

Reprezentanții sectorului susțin că pierderile se ridică la câteva milioane de euro, față de anul 2019.

În plus, după 2 ani de pandemie, în continuare nu există predictibilitate în ceea ce privește organizarea evenimentelor culturale, iar deciziile se schimbă de la o lună la alta.

Aceștia solicită guvernului un plan de compensații financiare pentru redresare și un plan pentru reluarea activității.

Până la această oră, Ministerul Culturii nu a oferit nicio reacție la protest.

The post Lucrătorii din industria spectacolelor au protestat de Ziua Culturii Naționale appeared first on Cultura la dubă.

Jazz in the Park a fost o idee care s-a născut în urmă cu 11 ani, din dorința unor tineri de a transforma Parcul Central din Cluj într-o spațiu dedicat cu adevărat comunității, în care oamenii să fie liberi să stea pe iarbă și să se bucure de prieteni, familie și muzică.

„Pe vremea aceea totul se întâmpla la București, festivalurile erau acolo, concertele, sponsorii. Știam că trebuie să facem ceva special, care să nu coste, să facem publicul să vină la noi. Voiam să fie ceva ca în Vest, să stai pe iarbă în Parcul Central.” – Alin Vaida, managerul Jazz in the Park

Muzica jazz a venit în completarea acestui ideal. După 8 ediții, organizatorii se bucură că la Jazz in the Park vin și iubitori ai jazz-ului, cât și oameni dornici să descopere muzică nouă.

Până în pandemie, festivalul din centrul Clujului aduna între 10.000 și 15.000 de spectatori pe seară și a fost premiat în 2019 cu titlul de Cel mai bun festival de mici dimensiuni din Europa la European Festival Awards.

După o “ediție de moral” organizată anul trecut, cu maximum 500 de spectatori pe seară, Jazz in the Park revine anul acesta, între 2-5 septembrie, cu o ediție extinsă, dar în continuare atipică.

În spatele evenimentului stă o echipă condusă de Alin Vaida, managerul Jazz in the Park și una dintre cele mai puternice voci ale organizatorilor de evenimente în 2020, când cultura a fost lovită de criză.

“Am descoperit că publicul și autoritățile au această percepție asupra oamenilor care activează în sectorul cultural – fie că sunt foarte bogați, fie că o fac din plăcere și nu e despre bani.”

“Da, ca să alegi să organizezi festivaluri, clar trebuie să fie o pasiune la mijloc. Sunt moduri mult mai ușoare de a produce mai mulți bani, fără să treci prin atâta stres. Deci clar trebuie să fie pasiune la mijloc. Dar noi trăim din asta. Serviciul meu, cum e al altora, este să fiu directorul acestui festival. La fel și colegii mei, au salarii și își dedică tot anul pentru a organiza festivalul.

Oricum era dificil să lucrezi în sectorul cultural dinainte de pandemie, acum e și mai dificil pentru că nu ai din ce să-ți obții resurse.”, ne spune Alin Vaida.

După un an și jumătate de la declanșarea pandemiei, sectorul cultural independent se zbate în continuare pentru supraviețuire. Ministerul Culturii nu a oferit mult promisa schema de ajutor, iar organizatorii de evenimente trebuie să suporte în plus și costurile aduse de restricții: dezinfectanți, marcaje speciale, teste, măști, mănuși, etc.

Tot din cauza pandemiei și a bugetelor restrânse, Jazz in the Park implementează pentru prima dată accesul pe bază de bilete și abonamente. La concertele de la Iulius Parc și în campusul USAMV intrarea va rămâne liberă, cu excepția concertului de deschidere – Fanfare Ciocârlia.

În schimb, la Parcul Etnografic, principalul loc al ediției de anul acesta, intrarea va fi contra cost și limitată la 5000 de oameni.

“Noi nu am vrut să închidem niciodată Parcul Central. Ni se părea că distrugem din spiritul pe care l-am creat acolo, așa că am optat pentru spații deja îngrădite, ca să putem avea un control asupra evenimentului.

Și pentru noi e ceva nou, e o schimbare de filosofie până la urmă și trebuie să vedem cum reacționează publicul la această propunere. E un an confuz pentru toată lumea.”

“Vânzarea de bilete nu mai este ca pe vremuri.

Lipsa unei certitudini cu privire la evenimente duce la amânarea achiziției de bilete, lucru care e de înțeles din logica unui participant, probabil și eu aș face la fel, dar pentru noi e aproape imposibil de anticipat dacă suntem pe un drum bun.

Pur și simplu muncim în orb.”

Înainte de pandemie, pregătirile pentru următoarea ediție a festivalului începeau chiar când se termina cea în curs. Din august până în iunie, Alin și colegii săi lucrau la festival. Anul acesta totul s-a schimbat. Până acum două luni, organizatorii de evenimente nu au știut dacă și în ce condiții vor avea voie să se desfășoare.

„Acum e ciudat. Povesteam și cu alți colegi de breaslă, nu-ți dai seama dacă ești în urmă sau ești la zi. S-au schimbat foarte tare dinamica și timpul.

La începutul anului ne-am propus să gândim o structură de eveniment, astfel încât orice s-ar întâmpla, să nu ne ia nimic în surprindere. Am pornit de la ideea că vom avea 500 de spectatori, ca anul trecut, și am pregătit festivalul pornind de la acest minim.”

În plus, organizatorii de evenimente se confruntă acum și cu nemulțumirea unui fragment din public, legată de accesul pe baza vaccinării sau a testelor. Fie că vorbim despre Festivalul Enescu, Untold sau Jazz in the Park, cu toții resimt o divizare a publicului, în categorii pro sau anti-vaccin.

„Publicul larg nu resimte măsurile așa cum le simțim noi, cei care trebuie să lucrăm cu ele. De exemplu, noi încă primim întrebări pe pagina noastră dacă și la noi se intră cu vaccinare sau testare. Și când zicem da, pentru că așa e legea, reacțiile sunt negative.

Regulile astea creează un disconfort foarte mare, nu e vina noastră, noi doar aplicăm ce ne cere legea.

Desigur, o parte din public înțelege și e alături de evenimentele preferate, dar cumva aceste măsuri au divizat comunitățile și asta nu e bine, mai ales în cadrul unor festivaluri unde simbolistica e să ne adunăm cu toții.

Pe noi chestia asta ne doare, fiindcă Jazz in the Park a fost mereu mai mult despre comunitate decât despre muzică.

Sigur, ne-am interesat să facem un line-up cât se poate de bun, dar simbolistica festivalului era că suntem în Parcul Central și e un festival accesibil tuturor.”

Imaginile recente cu litoralul românesc arhiplin sau cu magazinele aglomerate, în perioada iernii, au creat frustrări în sectorul cultural, închis până acum două luni.

„E ciudat că au fost restricționate atât de tare evenimentele, în schimb un centru comercial a putut să adune în perioada de iarnă mai mulți oameni decât am visa noi să avem pe zi. Noi atunci eram închiși și, totuși, cum de evenimentele culturale sunt considerate factor de răspândire a virusului?

Înțelegem să restricționăm evenimentele ca să protejăm comunitatea, dar unele măsuri fac fix opusul. Și atunci intervine o frustrare.”

În ciuda restricțiilor, Jazz in the Park promite o ediție memorabilă, cu o diversitate artistică ieșită din comun. Fatoumata Diawara, Dominic Miller și Fanfare Ciocârlia sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scenele Jazz in the Park.

„Mulți artiști au înțeles că trebuie să avem alte tipuri de negocieri, concesii. Și ei au nevoie să cânte și au înțeles că mai bine primesc mai puțin anul acesta decât să nu primească deloc.”

“Așa că am reușit să facem un line-up foarte competitiv. Ei ne ajută pe noi să supraviețuim, noi îi ajutăm pe ei să supraviețuiască.”

Supraviețuire este, de altfel, termenul cel mai des auzit în sectorul cultural independent. De la an la an, artiștii și organizatorii de evenimente se confruntă cu nesiguranța financiară, a spațiilor de evenimente sau, mai nou, a măsurilor impuse de autorități.

În ceea ce privește finanțarea, ei pot aplica punctual la sesiunile AFCN, dar nu se pot baza pe bugete multi-anuale, care să le permită un plan pe termen lung. Iar criza COVID i-a adus pe mulți dintre ei aproape de faliment.

„Pandemia ne-a arătat că nu se cunoaște amploarea și dimensiunea sectorului cultural din România. Nu cred că a fost rea intenție din partea autorităților, ci necunoștință.

Autoritățile nu-și dau seama câtă lume trăiește din sectorul ăsta, cât contribuie el la PIB, poate și mai important, de impactul non-economic pe care el îl are. E un impact care nu trebuie măsurat în bani sau taxe.

De exemplu, terapia prin artă. În Cluj e o asociație care face terapie prin artă cu bolnavii din spitale. Asta nu e o activitate care face profit, e o activitate importantă, dar cum îi pui o valoare economică? Cum pui preț pe moralul oamenilor?

La Jazz in the Park e simbolistica de a fi împreună în Parcul Central. Cine știe câți oameni au fost inspirați de acolo și au plecat cu altă stare de spirit?

Sau am făcut o serie de concerte la comunitatea care trăiește lângă rampa de gunoi de la marginea orașului. Cum pui un preț pe ce am făcut acolo? E un gest de incluziune. Am dus orașul la rampa de gunoi și i-am făcut pe oamenii de acolo gazde.

Nu prețuim suficient de mult cultura. Și cred că asta devine marea noastră miză. Cum facem noi, ca sector și media, să îmbunătățim percepția autorităților și a publicului asupra culturii?”

Jazz in the Park va avea loc între 2-5 septembrie la Cluj Napoca. Lista cu artiști precum și informații despre participare pot fi găsite aici.

The post Alin Vaida, manager Jazz in the Park: „Cultura are și un impact care nu poate fi cuantificat. Cum pui preț pe moralul oamenilor?” appeared first on Cultura la dubă.

Planul pentru domeniul cultural a fost gândit alături de turism, astfel că Turismul și Cultura alcătuiesc împreună Pilonul IV.2, cu o alocare estimată la 200 de milioane de euro.

Este prevăzută aici dezvoltarea a 12 trasee turistice, printre care: ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din Moldova, ruta culelor din Oltenia, ruta curiilor din Transilvania și ruta pelerinilor, trasee dedicate gastronomiei tradiționale și extinderea la nivel național a Drumului vinului.

De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru digitalizarea pieței de carte, pentru industria de film și pentru muzee dedicate memoriei victimelor comunismului.

Conform PNRR, un document de 1350 de pagini, componenta Turism și Cultură este orientată către valorificarea patrimoniului cultural, construit și natural, prin turism. Planul cuprinde măsuri referitoare la dezvoltarea teritorială durabilă și sporirea gradului de coeziune, creșterea calității vieții și dezvoltare economică în zonele rurale și defavorizate, precum și la crearea de piață de desfacere pentru produsele locale și creșterea nivelului de branding local.

Pentru atingerea obiectivelor, PNRR propune 3 reforme și 2 investiții. De asemenea, se va finanța dezvoltarea organizațională și conținutul digital pentru producătorii de audiovizual și transformarea digitală a sectorului de carte scrisă, în direcția dezvoltării de e-books.

Cele 3 reforme dorite de guvern sunt:

• Transformarea structurală socio-economică în zonele rurale și în zonele defavorizate prin dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural și natural ca vector de dezvoltare teritorială;

• Creșterea competitivității turismului românesc prin managementul participativ al destinațiilor turistice și operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației(OMD);

• Modele de finanțare pentru tranziția digitală a sectoarelor culturale și creative.

Astfel, ca rezultate după implementare, vor exista:

• 12 rute trasee culturale dezvoltate și marcate, 30 castele, 95 biserici și mănăstiri, 15 cule, 20 curii, 20 fortificații romane, 20 de sate cu arhitectură tradițională, 30 obiective gastronomice și 30 de obiective viticole puse în valoare

• 3 castele, 11 biserici și mănăstiri, 2 cule, 3 curii, 115 case, șure, etc. tradiționale, 3 fortificații romane restaurate

• 15 destinații turistice verzi vor fi certificate
• cu 50% mai mulți turiști români și străini vor vizita țara.

Conform PNRR, peste 80% dintre monumentele de patrimoniu cultural din România se află în stare de degradare și necesită intervenții de conservare și restaurare.

“O mai bună capacitate de dezvoltare și gestionare a produselor turistice (o prezență digitală mai bună, tururi ghidate în mai multe limbi, tururi digitale, documentare, cafenele, magazine de suveniruri și pachete de tururi pentru destinații învecinate) ar fi în beneficiul turiștilor. Creșterea calității managementului și a serviciilor poate spori veniturile la nivelul atracțiilor și al destinațiilor, făcându-le mai sustenabile din punct de vedere financiar.”

În ceea ce privește transformarea digitală a sectoarelor creative, ar urma să existe:

• 350 de specialiști calificați în domeniul utilizării mediului digital în audio-vizual.

• 10 prezentări naționale și internaționale de film românesc.

• 50 companii de producție/distribuție finanțate

• 1 cartografie a nevoilor digitale pe termen mediu și lung ale companiilor de producție și distribuție

• 1 sistem național de monitorizare a distribuției de cărți și de creștere a capacității editurilor de realizare a cărților în format electronic (ebook), care va include:

• 50 edituri sprijinite pentru realizare ebook-uri

Pentru prima dată în România, prin PNRR, sunt create sau modernizate muzeele memoriei: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, Memorialul Revoluției Decembrie 1989/ Timișoara Capitală Europeană a Culturii, Închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat, Memorialul Victimelor din Sighetul Marmației și alte memoriale prin care România dorește să onoreze memoria victimelor totalitarismelor și să educe generațiile tinere.

De asemenea, PNRR prevede dezvoltarea unor centre tehnico – științifice interactive pentru public.

Documentul complet poate fi consultat AICI.

The post Ce prevede PNRR pentru cultură: digitalizarea pieței de carte, trasee turistice ale monumentelor istorice și muzee dedicate memoriei victimelor comunismului appeared first on Cultura la dubă.

Bogdan Dumitrache este unul dintre cei mai cunoscuți actori ai generației sale, având până acum roluri importante în peste 29 de filme. Printre acestea se numără rolurile din Portretul luptătorului la tinerețe, Poziția copilului sau Pororoca, pentru care a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la San Sebastian.

A ajuns să se dedice filmului după ce teatrul l-a dezamăgit. Pe când era angajat al Teatrului Național din Craiova, a dormit timp de 3 ani într-o cabină a instituției.

Ulterior, a reinvestit în teatru nu doar energie, ci și bani. Din 2016 este co-fondatorul teatrului privat Apollo 111, iar de un an încoace se confruntă cu criza care a lovit sectorul cultural independent.

După ce autoritățile au ignorat complet această criză, Apollo a lansat recent o campanie prin care cere ajutorul publicului.

Am stat de vorbă cu Bogdan Dumitrache despre situația în care se află Apollo, despre reacția autorităților, dar și despre cariera sa de actor și viața de tată.

***

Bogdan, în primul rând aș vrea să te întreb de ce ai vrut tu să faci un teatru privat.

Pentru că era o extensie firească a cunoștințelor pe care le am. Așa am fost format. De când am terminat facultatea, întotdeauna am făcut și altceva în paralel cu actoria, de la firma de casting, care a fost prima mică afacere, apoi a fost barul Frame, apoi încă alte două baruri.

Și mi s-a părut că aici am expertiză, pe zona de antreprenoriat și horeca. Și s-a dovedit că mi-a prins foarte bine. Teatrul aduce reputație, dar nu aduce venit către Apollo. Și a durat destul de mult să îl creștem, timp în care barul a susținut teatrul.

Până să vină pandemia, cum mergea Apollo din punct de vedere financiar?

Foarte bine. Rețeta noastră e așa: teatrul aduce reputație, pe lângă care pot crește și alte lucruri. Cum ar fi barul, unde pot să rămână după spectacol sau pot veni în orice altă seară. Pe lângă asta, spațiul poate fi închiriat pentru evenimente corporate, iar acest ansamblu ne făcea stabili.

Stabilitatea ne-a permis să investim în spectacole, business-ul era în creștere și era profitabil.

Cum ați supraviețuit voi de un an și ceva încoace?

La minima rezistență. Am căutat pierderea minimă. Pentru o bună bucată de vreme, absolut toată lumea a fost în șomaj tehnic, chiria a fost renegociată, am închis ușile și am acceptat că pentru un timp o să pierdem niște bani.

Apoi am încercat să revenim în activitate cu minim de personal, dar fluctuațiile constante, pe care nu le-am putut controla, închis-deschis, restricții, eliberări.

În februarie lucrurile se relaxaseră puțin, am reangajat personal, iar în martie s-a închis.

Noi nu putem să ne jucăm cu oamenii ca și cum ar fi păpuși. Acum te repun în activitate, ai salariu, dar mâine nu mai poți și te duc înapoi în șomaj. Și iar te chem și iar te duc înapoi.

Este epuizant să fii în conflict cu propria ta echipă.

Iar la această revenire, eu nu pot să readuc toată echipa în activitate. Asta înseamnă incapacitate de plată. Va trebui să aleg o echipă restrânsă, cu care să încerc să funcționez, iar celorlalți să le promit o soluție din toamnă, o parte dintre ei rămân descoperiți, nu vom mai avea șomaj tehnic.

Ce fel de joburi există aici, ce specialiști lucrează?

Teatrul are un director, trei tehnicieni angajați și colaboratori mașiniștii, pentru că avem decoruri cu volume mari, nu putem numai noi să le cărăm. Există personal de acces, personal de garderobă, personal de securitate.

Voi ați apelat la varianta de teatru online?

Nu. Noi avem o părere despre teatrul filmat. În special în contextul ăsta, în care nimeni nu avea resurse să îl filmeze așa cum trebuie.

Pentru mine, teatrul filmat nu este o soluție. Consider că epuizez spectacolul și îl devalorizez așa. Eu cred că teatrul filmat e o formă slabă a spectacolului și aș vrea, totuși, să îl păstrez pentru revenire, în condiții optime de joc.

Nu ați apela la asta nici ca ultimă soluție, pentru supraviețuire?

Am încercat să nu, am ales să facem asta atunci când am avut o filmare profesionistă a unui spectacol – Neverland, regizat de Iulia Rugină, care e și regizoare de film și apucase înainte să vină pandemia să realizeze o filmare bună, fiind un spectacol multimedia, la granița dintre teatru și cinema.

Acel spectacol a avut un traseu bun așa, filmat. Acolo da, a avut sens să facem asta.

Cum îți explici tu reacția autorităților la criza din cultură?

Cred că vizavi de sectorul independent există ignoranță și lipsă de înțelegere, pe de altă parte, există lipsa unei voci unitare, mai puternică, a sectorului independent. Avem nevoie de o astfel de voce.

De-a lungul timpului am asistat la mai multe încercări de formare a unui sindicat al actorilor liber profesioniști, dar nu au avut niciun rezultat, zero. Nu există actorii liber profesioniști, nu se pot apăra în mod organizat, iar între ei nu pot ajunge la un consens.

Și atunci crezi că o parte din responsabilitate o aveți și voi?

În mod cert.

Cum îți explici lipsa acestei voci comune?

Imaturitate antreprenorială, la un moment dat trebuie să îl lași să vorbească pe cel mai priceput, nu să vrei tu cu orice preț să conduci.

Și e și nivelul în sine, al industriei. Există business-uri foarte mici, făcute cu investiții foarte mici și interese foarte diferite. Și atunci nu ne putem uni într-o voce unită și auzită.

Și între teatrele independente sunt diferențe mari?

După mine, diferența între un teatru independent și un teatru privat este faptul că teatrul privat este orientat spre profit. Dar ce înseamnă asta? Nu înseamnă că urmăresc să am un profit enorm. Înseamnă că totul este calculat și planificat de la bun început, că orice proiect încep, înseamnă că mi-l asum, pe cheltuiala mea.

Dacă reușesc să atrag surse externe de finanțare, cu atât mai bine, valoarea producției crește, dar eu îmi asum de la început ca în cazul în care am greșit, iar ideea mea nu funcționează, o să pot supraviețui.

Apollo a reușit, după 3 ani de funcționare, să atingă un echilibru, să nu piardă. Dar vorbim de profituri de 1000 de euro, 2000 de euro, totuși nu asta e ideea, ci disciplina mentală a exercițiului pe care îl fac. Totul trebuie foarte bine planificat.

Tu, artist fiind, de unde ai învățat partea asta de business?

Filmul este o industrie foarte scumpă. Acolo timpul pierdut costă mii de euro, fiecare oră. Într-o echipă de filmare, nu există om care să nu știe exact ce are de făcut.

De acolo am învățat, de la filmări. O zi de filmare costă între 20.000 – 100.000 de euro. Ai pierdut ziua, ai pierdut banii.

Revenind puțin la discuția despre criza din cultură, tu dacă ai avea ocazia să vorbești cu ministrul Culturii sau cu premierul, ce ai spune astfel încât să înțeleagă nevoile voastre?

Le-aș spune că teatrul independent, alternativ la o cultură subvenționată, este un lucru foarte necesar. Aici se dezvoltă noile curente, aici își găsesc loc ideile care nu își găsesc loc într-o structură fixă, conservatoare. Aici se dezvoltă noul limbaj teatral. Aici își găsesc loc absolvenții, copiii care nu sunt absorbiți de sistem.

Sistemul absoarbe foarte puțini absolvenți, pentru că posturile sunt ocupate. Toți copiii ăia care au fost finanțați de stat să învețe, pierd tot ce au învățat, pentru că nu au unde practica.

Asta suntem noi pentru ei, suntem tranziția între școală și muncă. E ca la sport – nu te antrenezi, nu faci performanță.

Voi ați vrea să deveniți o instituție din subordinea unei primării?

Modelul ăsta funcționează și în Germania. După ce câțiva ani, un spațiu capătă o anumită vechime și un anumit portofoliu și poate demonstra că e relevant pentru societate, atunci automat începe să primească o finanțare de la stat. Ăsta ar fi un plan bun și pentru noi.

Întotdeauna cultura alternativă trebuie ajutată, cum e și filmul de autor, care nu se poate bate cu o producție americană cu buget de promovare de 300 de milioane. Dacă nu îl protejezi, o să fie înghițit.

Cu campania voastră de strângere de fonduri ce intenționați să faceți? Să folosiți banii pentru a reporni teatrul, altfel nu veți putea redeschide?

E foarte greu de spus, fiindcă nu pot face nicio previziune pentru vară. Vara e un sezon estival, oamenii au fost ținuți din a călători, nu știu dacă cultura va fi o prioritate în lunile iulie și august.

Ai putea să ne spui ce costuri implică să puneți în scenă o reprezentație, cu condițiile actuale, versuri încasări?

Sigur. O reprezentație costă între 3.500-4000 de lei, iar noi la 50% din capacitate putem încasa 3.500 de lei. Asta înseamnă că reprezentația își acoperă costurile, dar teatrul nu. Nu am bani să plătesc oamenii care au lucrat, să acopăr sala, cu utilitățile.

Cum crezi că pot fi atrase mai mult companiile private către cultură?

Cred că ele vor deja să investească în cultură, fiindcă asocierea cu cultura e dezirabilă. Întrebarea e dacă tu poți colabora cu ei, astfel încât colaborarea să fie benefică la nivel de imagine pentru amândoi?

Cred că trebuie găsit un echilibru, astfel încât ambele părți să fie mulțumite.

Tu faci parte și din industria de film. Acolo cum crezi că s-ar putea produce niște schimbări, astfel încât filmul să nu mai sufere atât de tare de subfinanțare?

Din punctul meu de vedere, cinema-ul a făcut niște pași majori în ultimii ani, spre deosebire de teatrul independent, în a democratiza mecanismul de aplicare la CNC, de finanțare a filmelor. Sigur, întotdeauna va exista loc de mai bine.

Cred că punctual, în situația de anul trecut, CNC-ul a avut o reacție slabă.

Vorbeai mai devreme despre lipsa unei voci comune a breseli. Ce ați putea face voi, pentru a îmbunătăți situația?

Am putea alege pe cineva care să ne reprezinte în tot demersul, până la capăt, indiferent că suntem parțial de acord sau nu. El nu poate fi 100% reprezentativ pentru toți, dar poate fi 80% reprezentativ pentru majoritate.

Să lăsăm pe cineva care chiar se pricepe!

Tu cum ai mai găsit resurse pentru a-ți face meseria de actor, în paralel cu această criză? Știu că anul trecut ai filmat la 4 producții.

S-a potrivit, fiindcă nu am stat foarte mult la Apollo. Aici efectiv au fost perioade când am fost închiși. Și atunci am avut timp să joc. Am filmat 3 filme și un serial la HBO.

Deci asta a fost partea bună a pandemiei, pentru tine?

Da. Și timpul cu copiii.

Am renunțat la bonă, m-am făcut eu bonă și am stat cât am putut de mult cu copiii. Ceea ce cred că o să le prindă și lor foarte bine, am compensat școala online, care nu funcționa.

Pe fiica mea, de 9 ani, o găseam în dulap. (râde) În fiecare zi se plictisea, se bâțâia pe scaun, cădea. O găseam cu camera închisă, făcându-și de joacă. Era clasa a II-a.

Și cum arăta școala online la clasa a II-a?

Cu noi acasă, făcând tot ce trebuia să facă școala. Am reluat în fiecare zi ora cu ea, am făcut temele. Altfel pierdea foarte multă informație și era periculos.

Revenind puțin la cariera ta de actor, tu ai un agent străin?

Am pe cineva la Berlin, dar eu nu cred în cariera mea internațională. Nu am disponibilitatea de a învăța, nu am o engleză suficient de bună. Nu mă văd plecând 6 luni undeva, să filmez, am doi copii, vreau să mai fac copii.

Cred că ceea ce fac aici îmi e suficient.

Eu fac artă, în principiu. Dincolo de valoarea comercială a filmului, dacă va fi un film de anvergură internațională sau este doar un film de artă local, pe mine mă interesează doar arta.

Să înțeleg că scenariul te poate convinge sau nu să accepți un proiect?

Bineînțeles. Este primul pas. Cred că dacă vreodată va exista oportunitatea de a juca în afara țării, se va naște din ceea ce fac aici și din participările din festivaluri, unde regizorii mă văd.

Am fost în discuții pentru un proiect care era într-o limbă inventată, dar nu s-a mai făcut. Mi-ar plăcea un exercițiu de genul ăsta.

Tu de unde ai învățat să faci actorie de film?

De la castinguri. Adică au fost doi factori: dezamăgirea mea în teatru, eram la Craiova de 3 ani și dormeam într-o cabină de 3 mp a teatrului, la 6 trebuia să mă car, să îmi strâng tot, că veneau actorii să se machieze.

De ce dormeai acolo?

Asta mi-a oferit teatrul, cazarea mea în Craiova, ca angajat al teatrului. (râde) 3 ani am dormit acolo.

Plecasem acolo fiindcă m-a trimis Vlad Mugur, de la Nottara. Mi-a zis: „Du-te și angajează-te la Craiova, că vin și eu după tine, vine și Silviu Purcărete și îi zic și lui să te ia, că îmi place de tine.”

M-am dus. Vlad Mugur a murit, Purcărete a venit și nu m-a luat. (râde)

După 3 ani, jucam mici roluri, dormind în cabină. Și am plecat. Asta se întâmpla în 2001-2004.

Între timp, deschisesem agenția de castig în București, care mergea foarte bine. La agenție am început să lucrăm în primul rând cu regizorii de film, care făceau și publicitate și castingurile de film.

Am venit aici și am dat probe cu mii de actori. Am văzut ce cereau regizorii de film.

Pentru tine, Poziția copilului a fost un moment care ți-a schimbat cariera?

Nu. Cred că Portretul luptătorului la tinerețe a fost punctul ăla, iar restul a fost o creștere progresivă, pe măsură ce am acumulat experiență și informație nouă. Am devenit mai performant, ceea ce îmi place cel mai mult acum este lejeritatea cu care pot performa.

Sunt pregătit întotdeauna, dar când ajung acolo, e așa de tare…îmi e ușor, totul e ușor. Nu vreau să sune arogant, nu sunt un arogant, dar pot executa lucruri incredibile cu destulă lejeritate, cât să nu se vadă că mă chinui. (zâmbește)

Cum a fost pentru tine, tată fiind, experiența filmărilor la Pororoca?

Dură! Sigur, există un filtru, o plăcere, dar până la urmă o încasezi acolo. Încasezi emoția aia. Și e dureros.

Ai rămas cu o teamă, după acel film, când ieși cu copiii în parc? Te gândești la povestea din film?

Nu, aș putea spune că prin film am consumat acea teamă. Știu că sună dur, dar așa e. Am, pe de altă parte, alte frici. De exemplu, îmi e frică să nu se înece cu oase de pește. Sentimentul acela al neputinței, când un copil se îneacă, e copleșitor.

Pororoca mi se pare un film românesc foarte bun care, din păcate, nu s-a bucurat de un mare succes la public.  Cum îți explici tu felul în care sunt percepute filmele românești de către publicul larg?

Așa e cu Pororoca, e și unul dintre marile mele regrete. Nici unul dintre prietenii mei nu s-a uitat la filmele mele. Sau dacă s-a uitat, nu i-a plăcut. (râde)

Glumesc, o bună parte din prietenii mei.

Ei ce zic? De ce nu se uită la filme românești?

Cred că nu vor să confrunte încă o dată realitatea pe care o trăiesc. Nu e convenabil. Cred că în România, cinema-ul e perceput ca o evadare din realitate, te închizi într-o cutie neagră și visezi la o lume mai bună.

E o evadare, da.

Tu la ce filme te-ai uitat în pandemie?

Și și. Mă uit și la filme de autor și la cinema american, mă uit la film în general. Îmi place să mă uit la filme.

În final, poți să ne recomanzi un film la care să ne uităm?

Nu, dar pot să vă spun ce vreau să văd! Filmul cu Mads Mikkelsen, despre care vorbește toată lumea.

Another Round. E extraordinar.

L-ai văzut?

De două ori.

Vreau să îl văd și eu!

***

Dacă vreți să susțineți Teatrul Apollo 111, o puteți face cu o donație de 2 EURO prin SMS la 8846. Detalii AICI.

The post Bogdan Dumitrache, Teatrul Apollo 111: “Avem nevoie de o voce comună a sectorului independent. Să lăsăm pe cineva care chiar se pricepe!” appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul a marcat un an de când activitatea celor din domeniul cultural a fost suspendată din cauza pandemiei. Sectorul independent a avut cel mai mult de suferit, pentru că, în lipsa spectacolelor și evenimentelor, majoritatea artiștilor și spațiilor culturale au rămas fără resurse financiare.

În ciuda numeroaselor dezbateri care au avut loc pe acest subiect, Ministerul Culturii nu a reușit până în momentul de față să creeze o schemă de ajutor pentru sectorul cultural independent funcțională.

Pentru a marca pierderile pe care le-au suferit în acest an, artiștii au depus în fața instituției câte un obiect care are legătură cu arta lor și care și-a pierdut sensul în acest an. Pe trotuarul din fața instituției s-au strâns afișe de spectacol, premii UNITER, costume, păpuși, pantofi de dans și chiar un reflector.

„De luni de zile toate demersurile artiștilor independenților au rămas fără un răspuns complet. Nevoile sectorului sunt foarte multe, foarte variate și nu există un răspuns care să le acopere.

Ni s-a părut important să marcăm anul acesta de pierderi. Fiecare obiect reprezintă o pierdere pe care am suferit-o în perioada aceasta.”, a spus Mihaela Michailov, dramaturg, co-fondator al Centrului Educațional de Teatru Replika și organizatoare a evenimentului.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției Române, care au încercat să-i convingă pe organizatori să mute locația evenimentului pentru că „blochează accesul în instituție.”. Răspunsul a fost simplu: „Ei ne-au blocat pe noi prima dată.”

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, nu a ieșit să stea de vorbă cu protestatarii.

Acțiuni similare au avut loc și în alte orașe din țară.

La Cluj, „Ziua supraviețuirii” a avut loc pe Bulevardul Eroilor. La baza scărilor Monumentului Memorandiștilor au fost depuse diverse obiecte printre care cărți, măști de spectacol, baloane, recuzită a spectacolelor, un scaun, o păpușă schelet –  toate reprezentând sectorul cultural independent și nevoia acestuia de a fi susținut.

Unul dintre momentele care au marcat protestul a fost al lui Doru Taloș, actor și producător al teatrului independent Reactor de creație și experiment, care a dezbrăcat un costum din spectacolul Din viitorul apropiat (2014), în regia lui Cristian Ban.

,,Este un costum dintr-un spectacol drag mie și mi se pare oarecum ironic acel costum astăzi. În cel mai greu an de la debutul activității noastre din 2014 este primul an în care Primăria Cluj-Napoca nu mai lansează un call de finanțare pentru proiecte culturale.

Este primul an în care AFCN  amână o sesiune de finanțare. Sesiunea care trebuia lansată la 1 martie nu este încă lansată. Pe noi nu ne ajută aceste promisiuni că lucrurile se vor rezolva.

Avem un spațiu pentru care plătim o chirie de 1700 de euro pe lună și cât timp nu avem proiecte deschise noi nu putem acoperi cheltuielile de întreținere și ajungem în tot felul de blocaje financiare.”

La Iași, protestul a avut loc în fața Primăriei. Este instituția cu care artiștii consideră că ar trebui să existe un dialog mai apropiat, ne spune Theodor Ivan, manager la Teatrul din Stejar, singurul teatru independent din Iași care a rămas activ.

,,M-am bucurat să văd că nu au fost doar actori, au fost și artiști plastici, dar în special au fost actori. Eu am depus o mască și totodată am oferit niște încălțăminte dintr-un spectacol, unul dintre cele mai longevive spectacole de teatru independent din Iași – spectacolul „Undeva aproape” în regia lui Ovidiu Ivan.

A avut premiera în februarie 2014 și anul trecut, când a început toată nebunia, a trebuit să anulăm spectacolul programat.

A fost un an extrem de interesant. Practic, ca să nu fiu obligat să închid și să îmi pot plăti în  continuare chiria, deși nu mai aveam activitate în teatru, a trebuit sa lucrez în alte domenii.

Lucram ziua ca livrator la o aplicație de livrări și noapte barman, dar spre bucuria mea nu a fost degeaba. Am reușit să nu închid teatrul de tot și în ianuarie am scos patru premiere și publicul s-a bucurat sa revină din nou la teatru.” spune Theodor Ivan, managerul si fondatorul Teatrului din Stejar.

Protestul a fost marcat de asemenea în Timișoara și Târgu Mureș.

Organizatorii evenimentului, Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură, ne-au transmis că au în plan să continue acțiunea prin evenimente care vor viza și alte instituții responsabile, cum ar fi Primăria București.

The post “Ziua Supraviețuirii”, protestul artiștilor independenți, ignorat complet de Ministerul Culturii appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul va avea loc la un an de la închiderea sălilor de spectacol și anularea evenimentelor culturale, an în care organizatorii de evenimente și toți cei angrenați în domeniul cultural, s-au luptat pentru supraviețuirea financiară.

Deși în noiembrie 2018 promitea o schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro, Ministerul Culturii nu a răspuns nici până acum nevoilor celor din sectorul independent și nicio schemă nu este funcțională, deși au avut loc numeroase discuții între reprezentanții guvernului și lucrătorii culturali.

Protestul este organizat de Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură, ATIC. Iată ce spun organizatorii:

“Pentru toate lucrurile pe care le-am pierdut în acest an și pentru a semnala public faptul că artiștii/artistele și lucrătorii/lucrătoarele independenți/independente sunt permanent într-o luptă de supraviețuire în care zi de zi asistăm la o dispariție sau la o pierdere, revendicăm ziua de 26 martie ca fiind Ziua Supraviețuirii Artiștilor Independenți.

Pe 26 martie, la ora 12.00, invităm toți lucrătorii independenți din cultură, precum și pe cei care se solidarizează cu aceștia, să își exprime pierderea participând la o acțiune artistică colectivă, desfășurată simultan în mai multe orașe din țară.”

Participanții la eveniment sunt îndemnați să aducă în fața ministerului un obiect care simbolizează arta pe care o practică și care și-a pierdut sensul în timpul pandemiei. Aceeași acțiune va avea loc în mai multe orașe din țară, simultan. Aflați detalii AICI.

The post Artiștii independenți protestează vineri în fața Ministerului Culturii și în mai multe orașe din țară appeared first on Cultura la dubă.

Spre surprinderea multor participanți, noile variante au fost prezentate de către directorul Unității de Management a Proiectului, Bogdan Trîmbaciu, chiar în cadrul dezbaterii care urma să aibă loc pe baza ultimelor scheme propuse.

Conform acestuia, a ales să pună în discuție noua structură la care s-a ajuns, după ce deja ar fi ținut cont de solicitările organizațiilor din cultură. De cealaltă parte, a rămas nemulțumirea că documentul nu a fost transmis participanților înainte de dezbatere și că aceasta nu respectă normele legale.

Apoi, conținutul documentului a împărțit din nou lumea culturală în două tabere: cei mulțumiți și cei care contestă noile scheme.

De la toată discuția, care a durat 4 ore, a lipsit ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

CELE TREI SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL CULTURAL INDEPENDENT

1. Schema Minimis pentru persoane juridice (ONG-uri, SRL-uri, PFA și alte forme juridice)

• Statul acordă 20% din pierderile suferite în 2020. Pierderile se calculează altfel: Din cifra de afaceri/veniturile totale obținute în 2019 se scad veniturile din 2020. 20% din suma care reiese va fi ajutorul primit de la stat, fără să fie nevoie de cofinanțare.
• Ministerul Culturii este administratorul schemei
• Plafon maxim: 200.000 de euro

Această formă a fost criticată de reprezentanții unor ONG-uri sau firme mai mici, care au spus că 20% din pierderi reprezintă o sumă mai mică decât grantul de 8000 de euro propus în ultima variantă de minimis.

De asemenea, nemulțumiri au fost și din partea celor care au reușit să organizeze, totuși, evenimente în 2020, prin urmare, aceștia spun că în loc să fie răsplătiți de stat pentru eforturile depuse în pandemie, ei urmează să fie “pedepsiți”, dat fiind că diferența dintre încasările din 2020 și cele din 2019 nu ar fi la fel de mare ca în cazurile celor care nu au organizat nimic.

2. Schema Minimis pentru artiști, persoane fizice, prin Organisme de Gestiune Colectivă

• Acoperirea a 20% din pierderile provenite din drepturi de autor și drepturi conexe pentru artiștii înregistrați la OGC-uri (Organisme de Gestiune Colectivă care colectează drepturile de autor pentru artiști. Ex: difuzarea de melodii la radio, difuzarea de filme).
• OGC-urile devin administratorul schemei
• Plafon maxim: 200.000 de euro

Schema pentru artiști a fost cel mai dur contestată. Cele mai critice reacții au venit, în cadrul dezbaterii, din partea reprezentanților dansului și din partea celor din domeniul artelor vizuale.

Cosmin Manolescu, director al Fundației Gabriela Tudor, a argumentat că schema nu îi cuprinde pe artiștii care nu au contracte cu OGC-uri și că în această situație sunt cei mai mulți dintre dansatorii români.

Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a numit propunerea drept “incalificabilă”, în contextul în care numeroși artiști plastici de prestigiu nu au contracte cu Organisme de Gestiune Colectivă, ba mai mult, peste 1200 de oameni din aria artelor vizuale au semnat o petiție împotriva VISARTA și se află în conflict deschis cu singura societate care se ocupă de colectarea încasărilor din drepturi de autor pentru artiștii plastici.

Și Diana Dochia, președintele Asociației Galeriilor de Artă Contemporană a explicat că această variantă propusă este contrară realității din domeniul artelor vizuale și că mulți artiști aleg să fie reprezentați de galerii, nu de OGC-uri.

De cealaltă parte, cei care au venit cu ideea către Ministerul Culturii, Asociația Muze, au susținut că aceasta este varianta reprezentativă pentru 19.000 de artiști români și singura formă prin care banii ar putea ajunge la artiști.

Bogdan Trîmbaciu a explicat că a ales această formulă fiindcă schemele de ajutor nu pot da banii direct persoanelor fizice, prin urmare, a considerat că OGC-urile ar fi în măsură să administreze schema pentru artiști.

3. Schema de Ajutor de Stat pentru organizatori de evenimente, librării, edituri, cinematografe

• Statul acordă 20% din pierderile suferite în 2020, față de 2019
• Plafon maxim: 1.800.000 de euro (se referă la toate schemele pe care le pot accesa organizatorii de evenimente, inclusiv schema Horeca. Suma totală obținută de la stat prin toate formele de ajutor nu poate depăși acest plafon)
• Administrator: Ministerul Culturii

Aici nu au existat contestații majore, ci, mai degrabă, nelămuriri. Reprezentanții editurilor și ai librăriilor au cerut o întâlnire separată cu directorul UAP, prin care să explice specificul domeniului lor și au menționat că multe librării se află într-o situație critică.

CONFLICTUL DESCHIS LEGAT DE SCHEMA MINIMIS PENTRU ARTIȘTI

În rândul artiștilor români există de ani de zile o nemulțumire legată de societățile care le gestionează încasările din drepturi de autor și drepturi conexe. De ce? Sumele pe care le primesc aceștia sunt uneori ridicol de mici, în comparație cu difuzările vizibile ale operelor acestora.

Unii dintre ai au încercat de-a lungul timpului să își caute dreptatea în instanță. Este celebru cazul actorului Toma Cuzin, care a dat CREDIDAM în judecată și de câțiva ani duce o luptă care pare fără final.

Conform unei sentințe a Tribunalului București, din noiembrie 2019, CREDIDAM trebuia să îi achite lui Toma Cuzin remunerații încasate în numele său, în valoare de 2.025.000 lei. Dar sentința nu este definitivă.

Un conflict mai recent este cel dintre galerii, muzee, artiști plastici și VISARTA.

La sfârșitul lui 2020, VISARTA, compania care deține monopol în colectarea drepturilor de autor din domeniul artelor plastice, pregătea o inițiativă prin care muzeele și galeriile ar fi fost obligate să plătească o taxă de 70-100 de lei pentru expunerea unei opere de artă.

Lumea artei s-a opus vehement, iar situația a fost discutată inclusiv cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Prin urmare, propunerea Ministerului Culturii i-a surprins pe toți cei care contestă OGC-urile. Unii artiști spun că nu pot avea încredere ca schema de ajutor dedicată lor să fie administrată tocmai de către cei care le gestionează încasările din drepturi de autor, într-un mod netransparent, de ani de zile.

Este și cazul Luizei Zan, una dintre cele mai cunoscute voci de jazz din România.

Prin Asociația Națională a Muzicienilor Independenți, pe care o și reprezintă, aceasta a transmis:

“Nu toți beneficiarii de drepturi de autor și conexe sunt înscriși în organisme de gestiune colectivă din România. Aceasta nu înseamnă că artiștii respectivi nu au o activitate constantă și consistentă, recunoscută și remunerată, ci că sunt afiliați altor organisme de gestiune colectivă, din alte țări – unde aceștia activează frecvent, sau ale căror creații sunt protejate în țările respective.

Unele categorii de titulari de drepturi (muzicienii de cover-uri, scenografii, regizorii de teatru, coregrafii) nici măcar nu beneficiază de drepturi de tipul celor gestionate de OGC-uri.

Organismele de gestiune colectivă numără printre membrii lor moștenitori ai artiștilor, care beneficiază de drepturi de autor și conexe, deși nu au activitate.“

De cealaltă parte se află cel care a inițiat propunerea către Ministerul Culturii, ca schema pentru artiști să fie administrată de OGC-uri, Răzvan Ailenei, președintele Asociației MUZE.

“Ni s-a spus că nu avem cum să obținem bani pentru persoane fizice, așa că singurii interpuși pe care i-am identificat, care să fi mapat deja toată industria artistică, sunt Organismele de Gestiune Colectivă, care totalizează un număr de 19.000 de artiști, potențiali beneficiari.

Soluția asta satisface cea mai mare parte din artiști, iar dacă există orice nemulțumiri din partea celor care sunt cuprinși în OGC-uri, ar trebui să se vină cu completări și cu alte soluții, dar nicidecum să renunțăm la această propunere, care ajută atât de mulți artiști.

Răzvan Ailenei, președintele Asociației MUZE

Cineva ar trebui să fie responsabil că vrea să anuleze o măsură care ajută 19.000 de oameni.

rep: Este adevărat că printre cei 19.000 se află artiști care au decedat sau urmașii lor, ori artiști străini?

Nu, i-am eliminat pe aceștia. Am eliminat și artiștii străini și artiștii care au moștenitori. E vorba despre 19.000 de artiști activi.”, a declarat Răzvan Ailenei pentru Cultura la dubă.

Am stat de vorbă și cu Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului, cel care s-a ocupat de elaborarea acestor scheme.

“Se pune întrebarea în momentul ăsta, cum demonstrăm câți artiști avem? Că poate să spună oricine că e artist. Și atunci, trebuie să aibă o apartenență undeva, să aibă un SRL, dacă nu au SRL, să fie înregistrați undeva.”

Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului

Acesta susține că intenția Ministerului Culturii este să ajute toți artiștii, dar că, din păcate, nu exista dinainte o formă legală de identificare a artiștilor din România. Așa ar fi ajuns la varianta cu OGC-urile.

“E vorba de statul român aici și când vorbim despre un ajutor de stat trebuie să se poată demonstra contabil, corect, cu acte, că acei oameni sunt artiști. Putem spune despre cineva care cântă pe stradă că e un artist, dar eu nu pot să îl justific că este un artist.“

Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului

Și atunci, ei au venit cu soluția asta care mie îmi face sens. Iar noi folosim organismele de gestionare colectivă ca un instrument. Atât.

Ei nu primesc bani, comision sau alte chestii, ei au niște căi pe care deja le folosesc, pentru a vira banii către artiști, au niște situații foarte clare pe 2019 și pe 2020, cu ocazia asta devin și ele foarte transparente, adică ne pun la dispoziție niște situații foarte clare.

Și ei se acreditează frumos ca administratori de grant și în felul ăsta putem să dăm banii artiștilor.“, a declarat Bogdan Trîmbaciu pentru Cultura la dubă.

Totuși, aceast ajutor se referă doar la drepturile de autor și drepturi conexe. El nu va lua în calcul principala sursă de venit pentru artiști: spectacole, concerte, vânzări de lucrări de artă, adică principalele pierderi suferite.

“rep: Sunt artiști necuprinși în aceste scheme, care nu sunt înscriși în organisme de gestionare a drepturilor de autor și își fac singuri contractele la concerte. Ce se întâmplă cu aceștia?

Ce contracte își fac?

rep: Contracte pe drepturi de autor, persoană fizică.

Bun, dacă au contracte de drepturi de autor, persoană fizică, deja sunt ajutați de statul român prin indemnizații. Deci nu există lăsați în afară.“, a mai spus Bogdan Trîmbaciu.

Este vorba despre indemnizația de 4.072 de lei/ lună pe care o pot accesa cei care nu au deloc activitate. De exemplu, dacă un actor independent a avut un spectacol în luna februarie, pentru care a încasat suma modică de 150 de lei, el nu va mai putea obține acea indemnizație pe luna februarie.

Deocamdată, Ministerul Culturii nu a transmis oficial dacă indemnizațiile vor mai fi sau nu impozitate sau va fi posibilă reeșalonarea taxelor către stat. A spus, însă, că a făcut demersuri în acest sens. Mai mult, Ministerul Culturii încearcă să obțină de la guvern acordarea acestor indemnizații până la sfârșitul anului 2021, desigur, doar pentru cei care nu au niciun tip de activitate.

Asociația Națională a Muzicienilor Independenți propune Ministerului Culturii “acordarea posibilității de a își reporni activitatea artiștilor care beneficiază de indemnizație și încă nu pot înregistra venituri cu care să depășească pragul de subzistență, prin suplimentarea veniturilor pe care le înregistrează, cu diferența până la totalul indemnizației.“

În plus, aceeași asociație propune eliminarea OGC-urilor din schema pentru artiști și înlocuirea acelei variante cu burse/rezidențe pentru artiști.

Ideea este susținută și de Ioana Ciocan, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici și director Art Safari.

“Condiţionarea artiştilor independenţi de primirea unui ajutor din partea statului prin condiţionarea apartenenţei lor la o societate de drepturi de autor sau la Uniunea Artiștilor Plastici este profund discriminatorie. Ce urmează? Primesc burse doar cei care fac naturi statice? Sau scene istorice?

Ioana Ciocan, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici

Pot fi burse dacă sunt gestionate de AFCN sau MNAC.”, a declarat aceasta pentru Cultura la dubă.

În schimb, Bogdan Trîmbaciu spune că niște burse nu ar putea fi incluse în scheme de ajutor, fiindcă acestea sunt gândite pentru a compensa pierderile, nu pentru a încuraja viitoare creații.

Dincolo de multiplele variante discutate, de sprijinire a sectorului cultural independent, un lucru este cert. De la mijlocul lunii noiembrie, de când Ministerul Culturii anunța prima schema de ajutor, totul a rămas la nivel de discuții.

Artiștii independenți și organizațiile culturale se confruntă, între timp, cu probleme financiare grave.

O reacție elocventă în acest sens a venit, în cadrul dezbaterii publice, din partea actorului Florin Frățilă: “Ne-am săturat de aceste discuții, trebuie să dați drumul la bani!”

Conform celei mai optimiste estimări, după ce va exista un acord asupra schemelor de ajutor, acestea ar putea intra în vigoare, cel mai devreme, peste două luni.

The post Ministerul Culturii a modificat iar schemele de ajutor. “Trebuie să se poată demonstra contabil, cu acte, că acei oameni sunt artiști.” appeared first on Cultura la dubă.

Scrisoarea vine la o zi după ce secretarul de stat Raed Arafat a declarat la Antena 3 că probabil nu va fi posibilă organizarea de evenimente majore nici în 2021. Principalele evenimente afectate ar fi festivalurile mari de muzică, precum Untold, Neversea, Electric Castle, Summer Well sau Awake, care nu pot fi reoganizate cu doar câteva sute de spectatori, așa cum a lăsat de înțeles Raed Arafat.

„Nimeni nu poate să garanteze că astfel de festival poate să aibă…eu sper, dar nici măcar procente nu putem să dăm. Dacă întrebaţi colegii de la INSP, colegii de oriunde despre aşa ceva o să spună că e prea devreme, nu pot să vă spun nimic.

Cine decide îşi asumă acest lucru, nu ai cum să îmi noi o facem şi apoi să începem să ne certăm cu o lună înainte că voi de ce nu ne lăsaţi. Sunt două, trei, patru festivaluri care se fac pe an, care la acest moment încă nu ştim dacă vor putea să se ţină, nu pentru că avem ceva cu festivalurile, dar pentru că este probabil că nu vom putea să permite un număr mai mare decât 100 de oameni sau 150 sau 50 să desfăşoare o activitate împreună. Asta e problema”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.“

De asemenea, contextul în care au apărut aceste declarații este unul critic pentru operatorii culturali, cărora guvernul le-a promis în noiembrie o schemă de ajutor de stat, care între timp s-a transformat și nu este funcțională nici în prezent.

Iată ce spun aceștia:

“Scrisoare deschisă către Prim-Ministrul României, dl. Florin Cîțu

Domnule Prim-Ministru,

astăzi se împlinesc 11 luni de când, începând cu data de 9 martie 2020, sectorul cultural din România este închis pentru limitarea răspândirii virusului Covid-19, limitări pe care sectorul cultural le-a înțeles și susținut, sănătatea iubitorilor de cultură și sănătatea publică fiind prioritare și pentru noi, cei ce activăm în acest sector.

Ceea ce însă o întreagă breaslă nu mai poate înțelege, domnule Prim-Ministru, este că, la aproape un an de la impunerea acestor restricții, în spațiul public să fie aruncate, cu maximă lejeritate, afirmații lipsite de orice formă de empatie și considerație față de dezastrul existent în acest sector.

În condițiile în care pentru cei din sector ajutorul financiar nu a venit nici până în acest moment, e greu pentru întreaga breaslă să urmărească toate aceste declarații care nu invită la dialog și la găsirea de soluții.

Oamenii din acest sector atât de important (artiști, tehnicieni, antreprenori) nu mai reușesc să-și achite creditele la bănci, să-și susțină chiriile sau să asigure necesarul pentru familiile și copiii lor. Vă rugăm să vă aplecați atenția și asupra realității disperate în care se află această parte a societății românești.

Așa cum autoritățile statului au obligația să se asigure, prin măsuri restrictive, într-o situație pandemică, de garantarea sănătății publice a unei țări, aceleași autorități au obligația să se asigure că acea parte din societate afectată cel mai grav de măsurile restrictive va supraviețui fără vieți distruse și fără foarte multe afaceri în ruină.

Sugestia ca pierderile survenite din închiderea sectorului cultural și în 2021, să fie preluate de organizatori prin asigurări private, nu doar că denotă o lipsă de înțelegere a mecanismelor ce guvernează sistemul de asigurări și situația actuală din zona culturală, dar vine și în contra curentului European, în care guvernele, tocmai pentru a reporni sectorul cultural și a asigura stabilitate și predictibilitate, asigură garanții de stat începând cu trimestrul al 3-lea, la nivelul miliardelor, pentru o eventuală nouă anulare sau restricții în ceea ce privește numărul de participanți, dacă situația pandemică o va impune.

Ținând cont de cele mai sus menționate și de confuzia creată în spațiul public în urma afirmațiilor din ultimele zile, vă solicităm, domnule Prim-Ministru, următoarele:

1. Soluție compensatorie pentru pierderile dezastruoase suferite de industria culturală; susținere financiară prin includerea sectorului cultural în Schema de compensare a pierderilor suferite, pe modelul HORECA, urmând a despăgubi sectorul pentru pierderi în limita a 20% din diferența cifrei de afaceri 2019/2020, schemă implementată sub coordonarea Ministerului Economiei.
2. Crearea unui grup de lucru, sub supervizarea cabinetului Primului-Ministru, pentru găsirea de soluții și definirea unor norme clare pentru redeschiderea sectorului cultural. Sectorul nu cere absurdul sau imposibilul, dar solicită stabilirea unui cadru clar, predictibil, raportat la rata de îmbolnăvire și ținând cont de studiile științifice acceptate la nivel mondial, cu norme de aplicare nediscriminatorii.
3. În sprijinul planului de redeschidere, lansarea cu celeritate a Schemei de redeschidere a sectorului cultural, sub coordonarea Ministerului Culturii.

Pentru a prezenta o listă completă a situației din sectorul cultural, vă solicităm, domnule Prim-Ministru, o întâlnire atât cu reprezentanții sectorului, cât și cu reprezentanții Ministerului Culturii, cei care au la acest moment o centralizare a situației din sector, cu reprezentanții Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și Ministerului Sănătății.

Dorința de participare la evenimente culturale e o nevoie a societății, nu doar a noastră, a celor care lucrăm în această industrie. Astfel, conform sondajului în plină desfășurare derulat de AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), la care au răspuns până acum peste 8.500 de persoane, 70% dintre cei care au participat la evenimente în anul 2020 au spus că s-au simțit în siguranță, iar peste 90% au spus că ar participa la evenimente și în 2021 dintre care 75% sunt de acord cu vaccinarea sau cu testarea la fața locului.

Cu considerație,

Membrii AROC

Subscrisa AROC, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, structură asociativă a organizatorilor de festivaluri și concerte din România, este formată din cei mai reprezentativi actori de pe piaţa românească (ARTmania – ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive, Asociația Fapte – Jazz in the Park, Asociația Mozaic – Mozaic Jazz Festival, Asociația Festivalul de Film Transilvania – TIFF, BestMusic Live/METALHEAD, Comparty Events – diMANSIONS Hit Music Festival, Electric Castle, Emagic Live – Awake Festival, Global Records, Movement Team – Sports Festival, NEVERSEA, Centrul Cultural Plai – Plai Festival/JazzTM, SNRS – Sunwaves Festival, Sprint Media, Summer Well, The Institute, The Mission/Fall in Love Festival, UNTOLD, VRTW, Wine and Street Food Festival, Why Not Us – Street Food Festival, Wise Factor – The Fresh).”

The post “Oamenii din cultură nu mai au cu ce să achite ratele, chiriile.” – Scrisoare deschisă a organizatorilor de evenimente către premierul Cîțu appeared first on Cultura la dubă.