Bogdan Mureșanu, cunoscut pentru scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” (2018), va fi prezent în competiția unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, cel de la Veneția, cu lungmetrajul “Anul Nou care n-a fost”. Filmul va face parte din secțiunea “Orizonturi”, iar anunțul a fost făcut azi de către Festivalul de la Veneția.

Un film hibrid realizat de regizorul Andrei Ujică, “TWST/ Things We Said Today”, a fost selectat de asemenea la Veneția, dar în afara competiției non-ficțiune.

“Anul Nou care n-a fost”/ “The New Year That Never Came” este o extensie a scurtmetrajului “Cadoul de Crăciun”, care i-a avut în rolurile principale pe Adrian Văncică și Ioana Flora și a explorat tema fricii de securitate în anii lui Ceaușescu, chiar înainte de prăbușirea regimului. Scurtmetrajul a fost premiat de Academia Europeană de Film în 2019 și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar.

De această dată, lungmetrajul prezintă mai multe povești de viață care se desfășoară înaintea Revoluției din 1989.

Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei  Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.

Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea  TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.

Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.

Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.

“TWST/ Things We Said Today”, un film hibrid realizat de Andrei Ujică, o coproducție România – Franța, are la bază imagini de arhivă cu prima vizită a trupei The Beatles în America. “Este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi.”

Potrivit comunicatului de presă transmis de distribuitorul Bad Unicorn, “Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm.

Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O’Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce dar nici nu-l poți uita.”

„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot așa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formație din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți”, declară Andrei Ujică.

Andrei Ujică, regizor și scriitor român, este cunoscut pentru filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.

Filmul „TWST / Things We Said Today” este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures și Tangaj Production, în co-producție cu ARTE France Cinéma și INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG / ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM și Avanpost.

Montajul și sunetul sunt realizate de Dana Bunescu. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.

Festivalul Internațional de Film de la Veneția va avea loc între 28 august – 7 septembrie.

The post Filmul “Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, a fost selectat în competiția Festivalului de la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Două dintre cele mai așteptate titluri ale acestui început de an au fost The Banshees of Inisherin și Everything Everywhere All at Once, deja multipremiate la Globurile de Aur, Premiile BAFTA sau SAG Awards.

Everything Everywhere All at Once, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar în 2023 – 11, poate fi văzut în cinematografe, precum și pe platforma Voyo. Deja a câștigat două Globuri de Aur pentru performanțele actorilor Michelle Yeoh (rol principal feminin) și Ke Hui Quan (rol secundar masculin).

The Banshees of Inisherin, cu 9 nominalizări importante, precum cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor în rol principal sau cel mai bun actor în rol secundar, mai poate fi văzut și el în câteva cinematografe din țară. În București e disponibil la AFI Cotroceni și Sun Plaza – Cinema City.

A primit Globurile de Aur pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor în rol principal – Colin Farrell.

Titlul este tradus în română Spiritele din Inisherin.

Tot 9 nominalizări are și All Quiet on the Western Front, printre care cel mai bun film, cel mai bun film internațional, cea mai bună imagine sau cea mai bună scenografie. A obținut nu mai puțin de 7 trofee BAFTA în 2023, printre care premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat, cea mai bună imagine. Acesta este disponibil pe Netflix.

Elvis, apărut pe HBO Max încă din toamna anului trecut, are 8 nominalizări la Oscaruri, Austin Butler fiind unul dintre favoriții la câștigarea statuetei pentru cel mai bun actor în rol principal, după ce a luat Globul de Aur la această categorie. Titlul se luptă și la categoria cel mai bun film, cel mai bun machiaj, cele mai bune costume sau cel mai bun sunet.

Tot pe HBO Max este disponibil în România și The Batman, cu Robert Pattinson în rol principal. Filmul concurează pentru Premiile Oscar la 3 categorii: cel mai bun machiaj, cel mai bun sound design șicele mai bune efecte speciale.

Pe aceeași platformă pot fi văzute și documentarele Navalny, câștigător al Premiului Publicului la Sundance în 2022, și All that Breathes, ambele nominalizate la Oscar la categoria cel mai bun documentar. La această categorie concurează și Fire of Love, disponibil pe Disney+.

Iar documentarele-scurtmetraj The Martha Mitchell Effect și The Elephant Whisperers sunt disponibile pe Netflix.

Black Panther – Wakanda forever, nominalizat la 5 categorii, printre care cea mai bună actriță în rol secundar – Angela Bassett, cea mai bună melodie originală sau efecte speciale, este pe Disney+, la fel ca animația Turning Red sau Le Pupille.

Blockbusterul Top Gun: Maverick, cu 5 nominalizări la Oscar, printre care cel mai bun film și cel mai bun scenariu adaptat, este disponibil pe platforma Sky/Showtime.

Aftersun, nominalizat pentru cel mai bun actor într-un rol principal – Paul Mescal, este în această perioadă în cinematografele din țară.

Iar unele scurtmetraje nominalizate sunt disponibile pe youtube:

The Flying Sailor

Haulout

Stranger at the Gate

Alte filme considerate favorite la Premiile Oscar în acest an, precum The Fabelmans sau Triangle of Sadness, au fost deja în cinematografele din România și nu mai sunt disponibile în prezent. Iar Tár, cu Cate Blanchett în rol principal, nu a fost distribuit încă și nici nu este prezent pe o platformă de streaming din țara noastră.

The post Unde pot fi văzute filmele nominalizate la Oscar appeared first on Cultura la dubă.

Transferul lui Matei și un concurs de scurtmetraje au reaprins, însă, o prietenie care s-a consolidat treptat și pe care s-au pus bazele unui proiect care la început se dorea a fi doar un film de o vară. Acum, Matei și Răzvan spun că sunt fondatorii clubului de film Overthink, format din aproximativ 20 de elevi de liceu, care se ocupă de realizarea de scurtmetraje și de lungmetraje.

Anul acesta au participat la festivalul-concurs de book-trailere Boovie cu un trailer pentru cartea ”Cel care mă așteaptă” a autoarei Parinoush Saniie și au primit mențiune, iar Mirabela Porondi a câștigat premiul pentru cea mai bună interpretare feminină.

„Nu avem profesioniști în spate, nu avem îndrumători, ne jucăm cu camera în mână. Suntem niște amatori care încearcă să facă ceva. Oricine poate să facă asta, noi doar avem inițiativa.”, a declarat Theodor Vieru, editorul video al echipei, într-un interviu acordat Cultura la dubă de o parte a membrilor clubului.

Overthink are la activ două scurtmetraje, un lungmetraj și un trailer și nu vrea să se oprească aici.

Cum ați început clubul de film?

Matei Elesei (fondator și regizor): Am avut un început foarte sfios. Am avut o propunere de realizare a unui scurtmetraj antidrog. La vremea respectivă nu cunoșteam pe nimeni din liceu în afară de colegul meu Răzvan Marin, cu care mă cunoșteam încă din clasele primare.

Răzvan Marin (co-fondator, actor): Matei mi-a cerut ajutorul pentru realizarea filmului cu tema antidrog. A fost primul nostru proiect și primul concurs la care am câștigat locul I cu ajutorul altor colegi din școală.

Erați pasionați de cinematografie când ați început proiectul sau pasiunea s-a dezvoltat pe parcurs?

Matei Elesei: Încă de când eram mic mă filmam singur pe dealuri și așa a început totul pentru mine. Pasiunea a luat amploare în anii de liceu, cu un an și jumătate în urmă. Inițial nu m-am gândit că aș putea realiza un club de film, dar oferindu-ni-se propunerea de realizare a unui scurtmetraj antidrog am strâns cât mai mulți oameni alături de noi. După aceea ni s-a propus să realizăm mai multe proiecte. Cel mai important lucru care a adus clubul de film aici este prietenia dintre mine și Răzvan.

După antidrog am avut o propunere la nivelul liceului, venită din partea unul club de voluntariat, care colaborează cu UNICEF, de realizare a unui scurtmetraj pe tema familiei.

Răzvan Marin: După acest proiect am început altul din proprie inițiativă, Ecou Ecvestru.

Cum v-ați extins echipa?

Răzvan Marin: La început nu aveam cu cine să realizăm acest proiect și eu am venit în ajutorul lui Matei. La rândul meu am chemat alți prieteni și ei i-au adus pe alții. Am mai recrutat oameni de pe stradă. La prima scenă din Ecou Ecvestru ne-am împărțit în trei echipe și am mers prin locuri apropiate de zona în care filmam și am adunat oameni de pe stradă întrebându-i dacă vor să aibă un rol de figurație în film. Așa am reușit să umplem un autocar de 40 de locuri.

După ce am realizat mai multe proiecte oamenii ne-au văzut munca și unii dintre ei au apreciat-o și au vrut să ne cunoască. Au venit să își pună în practică pasiunea pentru actorie, scenaristică, filmat, editat și ușor-ușor am adunat persoane pentru fiecare departament.

Matei Elesei: Așa a devenit clubul de film mai cunoscut în liceu. După Ecou Ecvestru, în toamna ce a urmat, am realizat o nouă serie de recrutări la care au venit ceva oameni, destul de talentați în arta filmului.

Povestiți-mi despre primul vostru lungmetraj, Ecou Ecvestru. Cât de mult ați muncit la el?

Matei Elesei: Ne-am dorit să facem un film pentru o vară. Ca să avem o idee de pornire a trebuit să mă gândesc la ceva mai special. Am zis să filmăm într-o tabără ecvestră și toată acțiunea să se desfășoare în jurul acelei tabere.

Răzvan Marin: Am stat trei săptămâni în acea tabără, în corturi. Ne trezeam dimineață la opt și filmam direct, nu mâncam, nimic, și terminam noaptea, la două-trei, poate chiar patru, stând în frig. Eu, de exemplu, stăteam cu lanterna pe colegii mei în așa fel încât să se vadă ceva. La momentul respectiv nu aveam o luminozitate foarte bună a camerei.

Matei Elesei: Am rezervat trei săptămâni acolo, dar în afară de acele săptămâni a mai fost încă o lună de filmări în afara hergheliei, pe diguri, în păduri, lacuri. În final, filmarea și editarea au durat din iulie până în octombrie 2021. În spatele cadrelor reușite sau mai puțin reușite e foarte multă muncă, foarte mult stres, uneori și certuri.

Cum v-ați promovat filmul?

Matei Elesei: Doamna directoare ne-a permis să difuzăm filmul în fiecare clasă de liceu. A fost destul de greu pentru că așteptările noastre erau destul de mari. La unele clase am fost aplaudați, dar la alte clase oamenii râdeau de noi. Pe cât de plăcut a fost, pe atât de dur.

Cum obțineți resurse financiare pentru realizarea unei producții?

Matei Elesei: Bugetul filmului vine din buzunarele noastre. Chiar dacă aparatura de filmat îmi aparține, recuzita, transportul, cazările sunt plătite din buzunarele membrilor echipei.

Cum faceți rost de costume?

Matei Elesei: Noi confecționăm costumele, iar eu sunt colecționar de antichități, specialist în domeniul faleristicii, adică al decorațiilor militare, prin urmare unele dintre costume sunt din colecția personală.

Cum a fost experiența Festivalului Boovie pentru voi? Cum a fost procesul de scriere a unui scenariu după un roman?

Matei Elesei: L-am descoperit pe Dragoș Cantăr care este un cameraman excepțional și a ascultat toate indicațiile oferite pe platoul de filmare. Tot datorită lui Răzvan am descoperit-o pe Mirabela Porondi și i-am oferit rolul principal în film și se pare că s-a descurcat chiar foarte bine.

Eu, alături de Dragoș și Alia, am scris scenariul. Am căutat câteva secvențe importante din carte și am început filmările. Nu am vrut să îi dau filmului o tentă dinamică. Al nostru e puțin mai nostalgic și dramatic.

Din punctul meu de vedere, Boovie a fost una dintre cele mai faine experiențe, pe care până la vremea respectivă nu o mai întâlnisem. La Focșani am ajuns să cunoaștem foarte mulți oameni din domeniul care ne pasionează.

La ce proiect lucrați acum?

Elesei Matei: Avem un viitor proiect chiar foarte măreț. Vara aceasta vrem să îl realizăm. Este un film despre liceeni. Știm că au mai fost două sau trei filme în care a jucat și Ștefan Bănică, dar noi ne dorim să facem ceva cu totul diferit. Momentan lucrăm la scenariu.

Ne-ar fi de ajutor dacă am avea sponsorizări. Vrem să extindem filmările în București și Constanța. Sponsorizările vin destul de greu pentru că oamenii nu ne-au descoperit încă adevăratul potențial. Cel mai mare regret al meu este că nu am avut posibilitatea de a înființa Overthink cu mai mult timp înainte. Poate am fi realizat lucruri mai mărețe.

Ce veți face cu pasiunea pentru cinematografie mai departe? Vă doriți să mergeți la o facultate de arte și sa activați în domeniu?

Elesei Matei: Dintre membrii care fac parte din acest club eu sunt singurul care își dorește să urmeze drumul pe regie, în rest doar câțiva colegi se numără printre cei care vor să fie videografi, fotografi, editori, în schimb mai avem colege care vor sa meargă mai departe pe drumul artelor plastice, ele sunt pictorițe.

Cum vedeți România ca țară în care sa vă dezvoltați pasiunea pentru cinematografie?

Elesei Matei: România este o țară extraordinară, cu un potențial nemaipomenit, ce îți oferă posibilități nemărginite de a face film.

Ce înseamnă pentru tine aceste posibilități nemărginite?

Elesei Matei: Peisaje, istorie, oameni, cultură, dragoste.

Spui că ești pasionat de istorie. Îți dorești să regizezi filme istorice?

Elesei Matei: Da, după ce voi termina regia, primul film va fi unul istoric.

Aveți în plan să continuați proiectul clubului de film după terminarea liceului? V-ați gandit ce veți face cu el după ce veți pleca la facultate?

Elesei Matei: După terminarea liceului, planul meu este ca Overthink să se dezvolte ca un club de film la nivel național, să existe în fiecare oraș o secțiune în care elevii de liceu nu numai să învețe să facă film, ci ulterior să concureze cu filmulețele realizate de ei la un festival național numit Overthink.

The post Cum se vede cinematografia prin ochii unor adolescenți – povestea “Overthink”, clubul de film înființat de liceeni din Bacău appeared first on Cultura la dubă.

The Script Contest a deschis înscrierile pentru cea de-a cincea ediție a rezidenței-concurs, desfășurată între martie și iunie 2021. Proiectul se adresează persoanelor de peste 18 ani, de orice formare profesională, în special tinerilor scenariști și regizori de film din România.

Rezidența-concurs se desfășoară pe o perioadă de patru luni de zile și este împărțită în mai multe etape: apelul de înscrieri pentru proiectele de scurtmetraj, preselecția și anunțarea celor 8 rezidenți finaliști, întâlnirile one-on-one de mentorat cu tutorii ediției și rezidența de 6 zile de la Ferma Cobor.

Rezidența include timp dedicat scrierii, mese rotunde, proiecții de film, sesiuni de feedback tip peer review, workshop-uri și o nouă serie de întâlniri de mentorat. Ultima etapă constă în prezentarea finală a proiectelor, în fața juriului ediției.

“Rezidența este o componentă pe care am introdus-o anul trecut, datorită sprijinului financiar de la AFCN.

Ca informații: durează 6 zile, se întâmplă departe de capitală, la ferma COBOR.

Este un sat unde nu ai semnal la telefon, este foarte izolat de lume, mănânci doar ce produc cei de la fermă. Este o fermă de bio-diversitate, deci totul este bio acolo. Atmosfera este extrem de liniștită.

Din experiența mea personală este metoda perfectă prin care te poți dedica doar procesului tău creativ. Pentru că, dacă ești în oraș, intervin diferite lucruri în programul tău de zi cu zi.

Aici te poți deconecta, aici te poți concentra pe scris, poți să lucrezi la proiectul tău și în același timp, prin programul pe care noi îl dezvoltăm în rezidență, să te îmbogățești ca cineast, dar și povestea pe care o scrii. Pentru că există round-table-uri cu ceilalți rezidenți, își dau feedback între ei.

Există un masterclass despre cum să îți vinzi sau să îți prezinți un proiect, întâlniri one-on-one cu mentorii ediției, proiecții de film.

Sunt diferite activități în program care completează tot acest timp pe care tu îl ai zi de zi pentru a lucra la scenariul tău.“, spune Laura Mușat, coordonatoarea proiectului.

Din comisia de pre-selecție fac parte: Laura Mușat (producătoare/ fondator ADFR/ coordonator proiect TSC) și Alexandra Safriuc (curatoare/ director artistic ShortsUp). Membrii juriului sunt Andrei Crețulescu (regizor de film), Bianca Oana (producătoare de film) și Alexandru Baciu (scenarist și script doctor), iar în curând vor fi anunțați și cei doi mentori ai ediției.

Premiul constă în 3.500LEI, acordați scenaristului câștigător, precum și un grant de până la 6.000EUR destinat producției filmului câștigător, alături de consultanță pe întreaga durată a producției, oferite de casa de producție parteneră –  Castalia Pictures. În plus, studioul de post-producție Avanpost va oferi câștigătorului etapa de colorizare a filmului și livrabilele necesare.

Concursul vine într-un context critic pentru cinematografia română. Anul trecut, CNC nu a organizat niciun concurs de scenarii, astfel că inițiativele private devin esențiale mai ales pentru susținerea tinerilor scenariști și regizori.

“În industrie cred că situația este ușor dramatică. Dar eu sunt, de fel, un om optimist. Și eu cred că în orice situație tragică poți să găsești ceva bun.

Mai cred că românul, chiar dacă vorbim despre industria de film sau alt domeniu, a fost învățat să se descurce în orice fel de situație. Avem filme absolut extraordinare care au fost făcute pe bani puțini de la CNC, sunt chiar cazuri în care filme minunate nu au luat bani deloc de la CNC.

Cred că se va mișca totul mult mai greu, dar poate asta înseamnă un refresh, cine știe?“, mai spune Laura Mușat.

Organizată de Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc încă din 2016, TSC a devenit în 2019 singura rezidență – concurs destinată scenariilor de scurtmetraj din România.

“Cu fiecare ediție am dezvoltat puțin proiectul, devenind astăzi o rezidență-concurs de scenaristică. Am adus-o mai aproape de un program orientat spre tineri profesioniști din industria cinematografică, dar ea este deschisă către persoanele peste 18 ani, de orice formare profesională. Fiindcă am avut și surprize de-a lungul timpului.“, a declarat Laura Mușat pentru Cultura la dubă.

Anul acesta nu este impusă nicio temă pentru scenarii, însă am întrebat-o pe Laura ce ar trebui să aibă un scenariu pentru a fi considerat bun de către juriul concursului.

“În primul rând, este important ca povestea să fie susținută. Iar dacă nu este susținută, atunci înțelegem că este un film experimental, care nu are neapărat un subiect, dar pe care, din scenariul înscris îl poți vizualiza.

Viața scurtmetrajelor este foarte diferită de viața lungmetrajelor. Ele nu aduc un profit niciodată. Sunt mai mult o carte de vizită, care te ajută pe tine ca regizor, scenarist, operator, producător, să ajungi în niște festivaluri și să cunoști niște oameni, potențiali colaboratori.

Și atunci este foarte important ca scenariul respectiv să fie “festival material”. Mi-e foarte greu să îți explic acum ce înseamnă asta, fiindcă fiecare festival în parte caută altceva. Dar cred că un reprezentant al industriei, un cineast, care vede multe filme, merge în festivaluri, citește multe scenarii, poate să intuiască.“, mai spune Laura Mușat.

Înscrierile la The Script Contest sunt deschise între 01.03.2021 și 25.04.2021 și se pot face pe platforma filmfreeway. Taxa de participare este de 10USD. Pe lângă scenariu, participanții trebuie să trimită un sinopsis, biografia și datele de contact. Regulile și criteriile de selecție se regăsesc atât pe filmfreeway, cât și pe website-ul oficial TSC.

Pentru mai multe informații, urmăriți pagina de Facebook și site-ul The Script Contest.

The post Au început înscrierile la rezidența – concurs “The Script Contest”. “Va fi într-un sat unde nu ai semnal la telefon, dar ai liniște pentru procesul creativ.” appeared first on Cultura la dubă.

Filmul său a adunat în jur de 70 de premii, printre care marele premiu al competiției internaționale Clermont-Ferrand International Short Film Festival, cel mai important festival de scurtmetraje din lume. A câștigat, de asemenea, premiul Academiei Europene de film pentru cel mai bun scurtmetraj și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiile Oscar.

Despre succes spune că i-a adus o avalanșă de trăiri, de la bucurie la nesiguranța că va mai putea produce ceva la fel de apreciat. Însă crede că ceea ce faci trebuie să fie, înainte de toate, reprezentativ pentru tine.

Bogdan lucrează de 4 ani la un film de animație, „Magicianul”. Scenariul este inspirat de o nuvelă pe care a publicat-o cu mai mulți ani în urmă.

Având în vedere că ultimii 2 ani i-a petrecut în mare parte călătorind, pandemia a adus o schimbare majoră în stilul lui de viață.

Bogdan, cum a fost anul 2020 pentru tine?

De la oribil în jos. Este super straniu, cred, pentru toată lumea. Poate în cazul meu s-a accentuat stranietatea. Vreme de doi ani am tot umblat prin lume și am stat mai puțin în București sau în România.

Inițial, schimbarea mi s-a părut simpatică, dar după o vreme n-a mai fost așa pentru că orizontul de timp în care estimăm că se va sfârși cu povestea asta este necunoscut. În curând se va face un an, iar un an din viața oricui e destul de mult.

E înspăimântător, dacă te gândești mai bine.

Care ar fi lecțiile pe care le-ai învățat în pandemie?

S-a cam dus spectacolul stradal, care era, se dovedește, foarte interesant și pitoresc. Și locurile lipsite de zarvă, de oameni, par pustiite.

Eu am trăit postcomunismul ăla sarac al anilor 90 și pandemia asta îmi aduce aminte, într-un fel sau altul, de acea perioadă.

Prin anii ‘90 erai cam de vârsta pe care o am eu acum. Cum arăta viața ta la 20 de ani?

Era o perioadă ușor atroce. Părea că după comunism se deschide o întreagă lume de posibilități. Și n-a fost așa deloc. A fost o perioadă sumbră.

Deci a fost dificil ca experiență să fii tânăr atunci?

Da, în primul rând nu erau bani deloc. Nu erau informații. Noi vedeam muzica la câteva emisiuni TVR sau la niște posturi de radio care difuzau o muzică extraordinară pe atunci, dar nouă, complet nouă. Nu se auzise așa ceva.

Să asculți trupe de punk pe care în comunism era aproape imposibil să le auzi și dintr-odată să fie accesibile.

Ceva similar îmi povestea mama. Prima dată când a auzit Iron Maiden a fost o experiență extraordinară. Acum, pentru mine, muzica lor e la un click distanță.

Da, e mult mai ușor acum. Poți să cauți orice, dar nu se compară cu sentimentul de a asculta Noir Désir sau Sonic Youth când aveai 19 ani, prin `92-`93.

Să asculți chestia asta la radio, la miezul nopții și să auzi pentru prima dată tipul ăla de sunet… era un soi de mică epifanie.

Pentru că venea încărcată cu un întreg bagaj. Nu numai sonic, ci pur și simplu cu un fel nou de a privi lumea, un mesaj, un conținut, o atitudine.

E interesant pentru că atunci, neavând accesul pe care îl avem acum la muzică, era și un apetit mai mare cred, și puneai mult mai multă valoare pe asta.

Era și o chestiune care te definea. Pe de altă parte și lumea era foarte dihotomică, adică ori erai depechar ori erai rocker.

Internetul a adus cu sine și un soi de nuanțare, teribil de bună. Noi vorbim acum despre grupuri țintă, nișe. Totul este fărâmițat, nu mai este dihotomic.

Și muzica e la fel, e un melanj. Cred, totuși, că Facebook-ul e un soi de întoarcere la o lume binară în care nu mai există nuanțe, dar sper să mă înșel și să fie trecătoare maniera asta de a împărți lumea numai în două – cei care sunt cu noi vs cei care sunt împotriva noastră.

Asta e ceva rău?

E imposibil de spus ”Este bine sau rău”. Așa stau lucrurile pentru că și aici e o serie întreagă de inferențe: da, sigur, s-a liberalizat totul, bineînțeles cu liberalizarea a venit o monedă destul de ieftină a ceea ce înseamnă creativitate, un melanj.

Și părți bune, pentru că acum nu mai poate să fie totul în alb și negru, nu mai gândești în categorii atât de frânte. Dar trebuie să sapi mai mult acum după lucruri de valoare.

Se produc mult mai multe lucruri și e o pletoră de produse culturale acum.

“Se produce mult, probabil mai mult ca niciodată. De aia e și greu. Toată lumea vrea să devină un nume. Faima de 5 minute anunțată de Warhol.”

Bogdan Mureșanu, regizor

E generalizată această idee că românii nu consumă destulă cultură. De ce crezi că e așa? Ce soluții avem pentru a rezolva problema aceasta?

Bun, hai să vedem cine zice lucrurile astea. Mi se pare tare important să știi cine spune niște lucruri și pe ce se bazează când spune asta (nr. Barometrul de Consum Cultural anual, realizat de INCFC; statisticile Eurostat).

Eu nu zic că nu-i adevărat, atenție. Dar sunt mai precaut. Hai să vedem: Există cinematografele în care să se consume cinema, există librăriile în micile orașe?

Există sălile de concerte în alte orașe decât București? Mă îndoiesc.

Românii consumă puțină cultură pentru că statul român este impermeabil la orice act cultural, nu-l sprijină, ba, dimpotrivă, îl termină, pe cât posibil.

“Ministerul Culturii a fost condus în mare parte de persoane care nu au nicio prestanță culturală, pe care nu-i știe nimeni și care la rândul lor nu știu ce să facă, în contextul ăsta, care e unul complicat.”

Vreme de 30 ani modelele noastre au fost nefuncționale din orice punct de vedere. Și cu toate astea le susținem în permanență și aici e o problemă. Nu mă întreba cum se rezolvă asta. Nu știu, n-am un răspuns.

Te-ai gândit vreodată să pleci din România de tot?

Da, de multe ori. Și de aceea am rămas. Am fost atât de mult călător încât nu mai consideram că e necesar să plec. Au fost ani de zile în care mai curând am dormit prin avioane și am la fel de mulți prieteni în toată lumea cum am și în București.

Mă consider foarte adaptat lumii dinainte de pandemie.

“Mi se potrivește mult mai bine decât lumea din ‘90 în care eram de vârsta ta acum. Mă simt mai mult ca la 20 ani acum decât atunci. Abia aștept să se termine pandemia, să revin la călătorii.”

Hai să ne raportăm puțin la ce faci tu. Cum a venit dorința să faci film?

Am citit deunăzi un articol al unui critic de film din România, pe care îl simpatizez, și la un moment dat spunea despre un regizor: „Nu există nimic mai repulsiv decât un literat ratat care vrea să facă film.” M-am gândit că ar putea fi și cazul meu.

Deci asta n-a fost prima pasiune, a venit ulterior.  Care a fost parcursul?

Cărțile îmi plăceau mai mult, îmi plăceau mai mult literatura decât filmul. Habar n-am, nu știu  de ce. Dar la un moment dat a început să-mi placă și filmul.

Ai spus într-un interviu al tău că ai fost jurnalist, dar n-ai elaborat prea mult. Cum ai ajuns de la jurnalism la film?

Am fost și jurnalist. Dar am trecut prin ceva care e mai aproape de film, prin scenariu. Și nici nu știu dacă am ajuns la film. A face unele filme nu înseamnă că ai ajuns la film, nu cred. Încerc să ajung la film.

E interesant, consideri că n-ai ajuns să faci film având în vedere că ai avut un succes destul de mare cu ”Cadoul de Crăciun”?

Păi da, dar una e succesul și alta e valoarea. Sunt lucruri diferite. Cele două nu coincid, nici nu sunt opozabile. Succesul e cumva complet exterior.

Cum faci diferența între succes și valoare, având în vedere că ambele sunt determinate de factori exteriori?

În primul rând trebuie să te gândești ce fel de succes e. Valoarea oricum e atașată unui „ceva” de niște instanțe culturale. Acolo se hotărăște valoarea.

E posibil să existe lucruri valoroase, dar nevalorificate, știi? Mă gândesc mereu aici la Arcimboldo (nr. Giuseppe Arcimboldo, pictor italian, 1526 – 1593). Gândește-te că el a fost valorizat abia peste 300 de ani.

Cum te-ai raportat, totuși, la acest succes?

În primă instanță m-am bucurat. Au fost și momente în care a fost înspăimântător. De ce zic că e înspăimântător?

Pentru că simți că îți scapă lucrurile, te gândești că n-o să mai fii în stare să faci niciodată ceva de genul ăsta. Apoi te gândești că ai fost născut pentru asta, îți trec tot felul de lucruri prin minte.

Apoi te gândești că ești super talentat și le meriți pe deplin. E o avalanșă. Și multe din lucrurile astea nu sunt ușor de gestionat, dar nici nu sunt un blestem, nu vreau să mă plâng.

E incredibil că se poate întâmpla asta cuiva și că mi s-a întâmplat mie. După care ajungi să fii și rezonabil și să-ți dai seama că este exterior. Dacă vei mai face ceva … până la urmă trebuie să faci ceva ce ți se pare ție că te reprezintă, în primă instanță. Să fie valoros din punctul de vedere al onestității.

După care vin și alte moduri de a verifica dacă un lucru pe care-l faci tu este receptat cum se cuvine. Dar asta trebuie să fie adiacent, nu trebuie să te gândești la asta.

Lucrezi la ceva acum?

Da, la o animație, de 4 ani. Scenariul este după o nuvelă pe care am publicat-o cu mulți ani în urmă. Iată că literatura pe care am scris-o acum mulți ani ajunge într-un film.

După ce o termin îmi voi da seama dacă e valoroasă, dacă a reușit să capteze ce voiam eu să spun. Să zicem că e mai ușor să-ți dai seama dacă o animație e bună, dacă vizual te impresionează. Bănuiesc că poți să-ți dai seama măcar de complexitatea tehnică. 

La film e ca la muzică, trebuie să rămâi cu ceva care e greu de definit în cuvinte, dar care persistă în tine, care dă naștere unor gânduri, dar redevine o stare și tot așa.

De ce animație?

Și fiica mea studiază animație la Londra și face animație. Cred că a fost o chestie între mine și ea. Când era mică mergeam împreună să vedem animații și era spațiul nostru comun.

Cred că a rămas acolo undeva zona asta de recuperat.  Nu știam, când m-am apucat de animație, că e atât de complicat și iată, de 4 ani durează și sper ca la anul să se termine.

Lucrezi împreună cu fiica ta la asta?

Nu. Ea face altă tehnică, stop motion, n-am fi putut colabora aici.

Crezi că te vei axa pe animație de acum? Vei mai face film? Poate un lungmetraj?

Îți doresti chestia asta?

Îmi doresc să fac ceva când povestea e atât de presantă în mine încât ajunge să mă chinuiască dacă nu o spun mai repede.

Nu pot spune că vreau sa fac lungmetraj ca să fac lungmetraj, nu înțeleg chestia asta. Eu pot să trăiesc foarte bine, liniștit și fără sa fac un lungmetraj. Nu am o presiune de a face un lungmetraj.

“Mie chiar îmi plac scurtmetrajele, by the way… Decât un lungmetraj prost, prefer niște scurtmetraje bune.”

Dar sper să ajung în punctul în care o poveste din mine să necesite mai mult timp de expresie, să fie presantă și să mă facă să filmez acel lungmetraj.

Pe lângă film, faci și altceva? Ai alte proiecte care poate nu te satisfac pe tine personal, dar te ajută să te susții?

Da, sigur că da. Mai fac și pe producătorul de film. Produc tot felul de documentare, câteodată spoturi publicitare, acum un scurtmetraj pentru un amic.

În general, încerc să fac lucrurile care-mi plac, să mă implic în lucrurile care au ceva de spus. Dar poate ai observat că în anul ăsta al pandemiei e mai greu să faci atâtea nazuri.

Nu știu dacă îmi voi permite să continui viața asta care e luxoasă, cum zic maneliștii. Să faci doar ce îți place a funcționat până acum. Cred că a venit timpul să mă ajustez puțin și să fac și lucrurile care nu-mi plac.

Nu ai făcut compromisuri până acum?

Cum să nu faci compromisuri?

“Am făcut o grămadă de compromisuri. Am lucrat 10 ani în advertising și de multe ori detestam, cel puțin la început. N-am vrut să fiu acolo, am fost forțat, ca să fac ceva.”

Apoi am găsit niște lucruri care sunt destul de… nu neapărat  bune, dar, uite, faptul că trebuie să generezi idei ca să trăiești e un lucru greu.

M-am bucurat că la final, când am încheiat socotelile cu advertising-ul m-am achitat cu bine de jobul acela care era destul de dificil. Nu e atât de ușor să faci asta for a living. Să scornești idee după idee și să le mai aprobe și o companie.

Cât e vorba despre vocație și cât despre muncă, studiu și experiențe anterioare în cazul tău?

Vocație… te duce într-o zonă de clișeu, știi? Nu știu cum este să ai vocație către ceva. Nu cred că există așa ceva. Cred că există niște povești care te cheamă, care te rod, care te fac să le spui. Și atunci trebuie s-o spui. Și ca să le spui, da, ai nevoie de niște lucruri, cum ar fi talent. Poți sări peste talent, dar e bine să-l ai.

E limpede că-ți trebuie ceva experiență de viață și o curiozitate. Să vezi cum se exprimă semenii tăi, cum vorbesc ei.

La film, ca să fii regizor, trebuie să știi să spui scurt ce vrei. Să fii pretențios și să aștepți să ți se îndeplinească dorințele. Să fii răsfățat și dictator, să ceri mult, câteodată chiar imposibilul.

Uite, în literatură nu trebuie să fii dictator, în literatură trebuie doar să fii confortabil cu tine și cu singurătatea ta, ceea ce iar, e destul de greu.

Iar la tine a fost o trecere de la solitaritate la dictatură?

Descoperi că ai niște calități atunci când le testezi. Eu nu-mi închipuiam, nu am putut testa asta decât atunci când am făcut-o. Nu știam că pot fi dictator. Mi se spunea însă.

Apropiații îmi spuneau că promiteam să fiu un bun dictator. Dar bănuiesc că, într-o țară condusă sub dictatură vreme de 50 de ani, mai toți cetățenii ei pot fi apți pentru funcția asta.

The post Bogdan Mureșanu, regizor: “Statul român nu sprijină actul cultural, dimpotrivă, îl termină.” appeared first on Cultura la dubă.

Anunțul nominalizărilor a fost făcut în urmă cu scurt timp și, din păcate, “Cadoul de Crăciun” devine al doilea film românesc care ratează o nominalizare la Oscar, după ce a fost cuprins, totuși, pe lista scurtă.

Un singur alt film românesc a mai ajuns pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar, în 2013. Este vorba despre lungmetrajul După dealuri, regizat de Cristian Mungiu, la categoria cel mai bun film străin.

„Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind peste 53 de premii internaționale, printre care, cel mai important, premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj al anului 2019.

Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”

The post “Cadoul de Crăciun” nu a fost nominalizat la Premiile Oscar appeared first on Cultura la dubă.

Lista finală va conține 5 titluri, iar aceasta va fi făcută publică pe 13 ianuarie 2020, urmând ca Premiile Oscar să fie decernate pe 9 februarie 2020.

Nominalizarea scurtmetrajului lui Bogdan Mureșanu vine la scurt timp după ce acesta a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj al anului, oferit de Academia Europeană de Film.

De altfel, “Cadoul de Crăciun” s-a bucurat de un imens succes în întreaga lume, primind până acum 53 de premii.

“Cadoul de Crăciun” spune povestea unei familii de români, din ultima noapte înainte de căderea comunismului, când copilul familiei îi trimite o scrisoare lui Moș Gerilă, în care îi cere să-i îndeplinească dorința tatălui său, de a îl vedea mort pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Părinții, interpretați extraordinar de Adrian Văncică și Ioana Flora, trăiesc cu teama cu care au trăit românii vreme de peste 40 de ani, teama de Securitate, de vecinii turnători și de posibilitatea de a merge la închisoare, chiar și fără motive întemeiate.

De remarcat că performanța acestui film vine la 30 de ani de la căderea comunismului în România, iar cel care semnează imaginea este un tânăr născut după revoluție – Tudor Platon.

Trailerul filmului:

The post Scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” a fost selectat pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar appeared first on Cultura la dubă.