“Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul ei suprem.” – George Enescu

George Enescu, una dintre figurile centrale ale culturii române, totodată un mentor cunoscut pentru generozitatea sa, a lăsat României o moștenire uriașă: manuscrisele întregii opere, corespondențe cu cei mai mari muzicieni ai lumii sau instrumentele sale muzicale. Doar o parte dintre acestea au fost clasate în Tezaurul țării noastre, adică sunt considerate unele dintre cele mai valoroase bunuri ale României.

Cultura la dubă dezvăluie azi, în premieră, o situație revoltătoare: manuscrisele marelui compozitor, inclusiv cel al operei Oedipe, precum și obiectele personale, piese de mobilier, fotografii și numeroase alte bunuri mobile clasate în Tezaur sau în fondul Patrimoniului Național sunt ținute de 4 ani și jumătate în containere în aer liber, expuse la variațiunile climatice extreme, potrivit surselor noastre.

Acestea au fost mutate odată cu deschiderea șantierului de la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, monument clasat în Patrimoniul European, care găzduiește Muzeul Național “George Enescu”. Șantierul este blocat de mai bine de 2 ani.

Potrivit surselor Cultura la dubă, containerele respective nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu. Spațiile sunt dotate cu niște simple aparate de aer condiționat, dar în interiorul lor nu ar exista niciun dezumidificator. Iarna aceasta, un aer condiționat s-a stricat, iar obiectele depozitate acolo ar fi stat și la temperaturi de -16 grade Celsius și cu umiditatea ridicată. La topirea ultimei zăpezi, apa a pătruns în aceste spații.

Mai mult decât atât, la deschiderea șantierului, muncitorii au aruncat obiectele sanitare din baia personală a lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, soția sa. Muzeografii le-au recuperat ulterior, însă ele au fost vizibil deteriorate.

Cultura la dubă publică imagini în exclusivitate.

„Nu este un subiect de interes public” – a reacționat conducerea muzeului.

UPDATE: În urma publicării acestui articol, ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat pentru Cultura la dubă că va dispune azi trimiterea Corpului de Control la Muzeul Național “George Enescu”.

***

Muzeul Național “George Enescu” a fost înființat în 1956, din dorința Mariei Cantacuzino Enescu, soția lui George Enescu, de a păstra vie memoria marelui compozitor.

Procesul de consolidare și restaurare a Muzeului Național “George Enescu” – Palatul Cantacuzino și Casa Memorială George Enescu – a început în 2021 și ar fi trebuit să se încheie la finalul lui 2023. Însă, după termenul de 2 ani, firma a executat doar 25% din lucrări, iar Ministerul Culturii a închis șantierul.

În toți acești ani, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale capitalei, inclus pe lista Patrimoniului European, a rămas încremenit sub schele sau proptele de lemn, iar bunurile mobile, multe dintre ele clasate în Tezaur, cu excepția viorilor, au fost depozitate în containere, potrivit unor avertizori de integritate cu care am stat de vorbă.

Pentru a putea deschide șantierul, muzeul trebuia să elibereze spațiul și să depoziteze în condiții sigure patrimoniul. Soluția găsită de conducerea instituției au fost containerele modulare, așezate în aer liber. Acestea sunt dotate cu aere condiționate care ar fi mers non-stop de 4 ani și jumătate încoace, vara pe rece, iarna pe cald.

Doar că în această iarnă, potrivit surselor Cultura la dubă, unul dintre aparate s-a stricat, iar obiectele din interior ar fi stat câteva nopți la temperaturi de îngheț. Apoi, la topirea ultimei zăpezi, containere au fost inundate, după cum se poate vedea în imaginile obținute de Cultura la dubă.

Potrivit surselor noastre, care au dorit să rămână sub protecția anonimatului, Cristina Andrei, managerul muzeului, a fost înștiințată în repetate rânduri că aceste spații nu ar corespunde normelor pentru protejarea patrimoniului.

Aceleași surse ne-au spus că în containere nu există dezumidificatoare, pentru că acestea ar crește consumul de curent și ar putea duce la căderea totală a energiei electrice. De asemenea, sursele noastre susțin că nici nu ar mai fi spațiu pentru dezumidificatoare.

În timpul verii trecute, când s-au înregistrat în mai multe zile temperaturi de 40 de grade Celsius, containerele au stat în plin soare. Mai mult decât atât, acestea sunt prevăzute cu ferestre. Specialiștii în conservarea și restaurarea de manuscrise cu care am stat de vorbă spun că manuscrisele sunt considerate materiale vulnerabile și nu ar trebui niciodată depozitate în spații în care pătrunde direct lumina soarelui.

“Umiditatea este un factor principal care accelerează degradarea în timp a hârtiei, a adezivilor şi a legăturilor. Variaţiile de umiditate provoacă în acest material higroscopic distorsiuni şi modificări dimensionale primejdioase.

La baza acestora stă oscilația U.R. (Umiditate Relativă), care la rândul ei e influențată de variația de Temperatură.”, ne spune un specialist cu peste 30 de ani experiență în conservare și restaurare de hârtie.

Conform normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile, publicate în Hotărârea de Guvern Nr.1546/2003,

Valorificarea expozițională, temporară sau permanentă a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național mobil se face numai în spații corespunzătoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spații care nu corespund condițiilor prevăzute de prezentele norme. (Cap. II, Art. 3).

Se consideră corespunzător spațiul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este salubru;

b) are stabilitate microclimatică:

● umiditatea relativă, denumită în continuare U.R., trebuie să fie cuprinsă în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamneză se cunoaște că și-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiții în consecință (eventual locale);

● temperatura nu trebuie să depășească 22°C, urmărindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.;

c) pentru un spațiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie să treacă cel puțin 3-6 luni de la terminarea lucrărilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior;

d) nivelul iluminării bunurilor de natură organică, reglat în funcție de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimică, să nu depășească nivelul maxim admis de lucși x ore anual. În general se recomandă următoarele valori ale iluminării: 50-80 lucși pentru cărți, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeș, specimene de istorie naturală, 150-200 lucși pentru picturi și obiecte din lemn, iar componenta UV emisă de sursele de iluminat nu trebuie să depășească 75 æW/lm (microwatt/lumen);

e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive;

f) instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în bună stare, au fost temeinic verificate și funcționează în mod corespunzător;

g) asigură securitatea bunurilor expuse;

Obiectele sanitare din baia lui George Enescu și a Mariei Cantacuzino, aruncate și deteriorate

La începutul șantierului deschis în 2021, muncitorii au aruncat cada, chiuveta, wc-ul și bideul, precum și boilerul de încălzire pe lemne din baia Casei Memoriale George Enescu, aflată în spatele Palatului Cantacuzino. Muzeografii au găsit ulterior obiectele aruncate în curte și le-au recuperat, însă ele erau deja deteriorate.

Tot muncitorii au folosit o bibliotecă ce a aparținut muzicologului George Breazul (n.r. 1887 – 1961) drept spațiu de depozitare a materialelor de construcții, mobilierul fiind grav avariat.

Încă de la demararea investigației, am încercat să obținem accesul pentru realizarea unui reportaj video în incinta muzeului. Mai întâi, managerul Cristina Andrei ne-a transmis că trebuie să primească acordul ministrului Culturii, apoi, vreme de câteva săptămâni ne-a amânat invocând niște investigații medicale. În final, după mai bine de o lună de încercări, aceasta ne-a transmis că nu consideră că patrimoniul muzeului este un subiect de interes public.

Am cerut în scris răspunsuri la următoarele întrebări:

“- Cine a ales ca soluție de depozitare a patrimoniului muzelui, pe perioada lucrărilor de consolidare, niște containere?

– În ce măsură aceste containere îndeplinesc condițiile necesare pentru depozitarea unui bunuri de patrimoniu precum manuscrisele lui George Enescu? Aveți cunoștintă despre faptul că lumina care pătrunde prin geamuri în timpul verii poate afecta starea manuscriselor?

– Cum au făcut față aceste containere temperaturilor extreme din vară și din iarnă?

– Este adevărat că în această iarnă, în timp ce afară erau noaptea -16 grade Celsius, unul dintre aerele condiționate s-a stricat și obiectele de patrimoniu au stat în ger mai multe zile? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Este adevărat că în urmă cu câteva zile, odată cu topirea zăpezii, a pătruns apă în containerele în care este depozitat patrimoniul? Ce măsuri ați luat pentru remedierea acestei probleme?

– Ați înștiințat Ministerul Culturii cu privire la aceste probleme? Dacă da, ați primit vreun răspuns?

– La începutul șantierului, obiectele sanitare din baia casei memoriale George Enescu au fost aruncate de muncitori, deteriorate, ulterior recuperate de angajații muzeului. Cum a fost posibilă această situație? Cine era responsabil cu protejarea acelor obiecte de patrimoniu și de ce acest lucru nu s-a întâmplat? Ce măsuri ați luat odată ce ați aflat că s-a întâmplat asta?”

Conducerea muzeului a răspuns astfel:

“Depozitarea bunurilor de patrimoniu nu este o informație publică, ci reprezintă un secret de serviciu exceptat expres de la transmitere de legea în vigoare. Totodată, dacă, în continuare, veți insista să publicați informații nu destinate publicului larg, vă asumați răspunderea pentru nesocotirea legislației. 

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere că cercetarea dumneavoastră privind patrimoniul este strict de competența specialiștilor mandatați expres să constate starea de conservare a acestor bunuri, rațiunea fiind aceea că sunt persoane care cunosc exigențele conservării, exigențe care reprezintă o specialitate profesională și nu o informație publică. Informația publică este diferită de interesul public major pe care îl reclamă și care poate fi satisfăcut doar instituțional, pe arii de competență.”

Potrivit Legii 182/2000, instituția care gestionează bunuri de patrimoniu este obligată să înștiințeze ordonatorul de credite în maximum 5 zile dacă un bun de patrimoniu este în pericol. Am întrebat Ministerul Culturii dacă are cunoștință despre condițiile de depozitare a patrimoniului enescian și dacă a luat vreo măsură. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

În schimb, Bogdan Trâmbaciu, directorul Unității de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, cea care gestionează șantierul de la Muzeul Enescu și noua licitație aflată în derulare, ne-a declarat că responsabilitatea depozitării patrimoniului revine integral muzeului.

“Tot ce ține de patrimoniul muzeului este responsabilitatea muzeului. Niciodată, la nicio investiție pe care noi am derulat-o, patrimoniul respectivelor entități nu a intrat vreo secundă în atribuțiile noastre sau în gestiunea noastră. La absolut nicio investiție. De la Palatul Culturii din Iași până la Muzeul Țăranului din București, patrimoniul este responsabilitatea muzeului.

Cum au găsit ei soluțiile să îl depoziteze, trebuie să întrebați acolo.”

Ați știut la începutul șantierului de o situație în care muncitorii au aruncat la gunoi obiectele sanitare din casa lui Enescu?

Eu nu știu de așa ceva, nu am auzit. Noi, când începem lucrările, de regulă predăm spațiul liber de orice sarcini. Intră în obligația beneficiarului să predea spațiul liber de orice sarcini.”, a declarat Bogdan Trâmbaciu pentru Cultura la dubă.

Problema clasării manuscriselor lui Enescu și scandalul bunurilor apărute la o casă de licitații. Istoricul Eugen Ciurtin: “Doar o mică parte dintre manuscrise sunt clasate.”

În 2021, casa de licitații Historic scotea la vânzare o presupusă parte a patrimoniului enescian, fără a oferi vreo explicație legată de proveniența obiectelor. Printre acestea erau o filă din partitura-manuscris a operei Oedipe, ce cuprinde motivele principale ale operei, o vioară ce a fost primită de compozitor din partea familiei regale a României, fotografii cu dedicație, manuscrise, corespondențe și documente personale.

Istoricul Eugen Ciurtin descoperea atunci o situație uluitoare – doar o mică parte a manuscriselor lui George Enescu erau clasate ca bunuri de patrimoniu. Într-un răspuns pentru Cultura la dubă, conducerea Muzeului Enescu susținea în 2021 că a început clasarea lor abia din 2019, fiindcă până atunci nu ar fi existat niciun expert autorizat de Ministerul Culturii, de asemenea, că Ministerul Culturii ar trebui să aloce fonduri pentru inventariere.

În prezent, pe site-ul cimec.ro, baza de date oficială a patrimoniului cultural român, apar clasate ca bunuri de Tezaur mai multe manuscrise muzicale enesciene, fotografii, corespondențe, ordine de merit sau medalii, precum și picturi, țesături sau fotografii ce au aparținut familiei Cantacuzino – toate acestea sub gestiunea Muzeului Național “George Enescu”.

Eugen Ciurtin susține că în continuare sunt numeroase manuscrise care nu au fost încă incluse oficial în Patrimoniul Național.  

“Manuscrisele lui Enescu au fost odoarele lui: le purta, deschidea și aprofunda prin corecturi și adăugiri peste tot. Pe toate: inclusiv toate schițele de muzică ale copilăriei. A compus, așadar a fost originea acestor manuscrise, din 1886 până în 1954. Mii de pagini. Mii.

Acolo, la ultimul lui domiciliu, putem proba, cantitatea de muzică strânsă aproape atingea greutatea unei pianine comune… L-au obligat să le tot strămute, cât a fost în putere. La Dorohoi, la Paris, la Sinaia, la București, la Iași, la Moscova (desigur: în loc de Londra!), cu lădița predată lui I.G. Duca pentru Tezaurul Național în peregrinare, apoi la Lausanne, la Tescani, în America și, la final, ultimele, la Paris: acolo s-au aflat cele mai multe, când începuse să le claseze el însuși în 1954, sprijinit de un discipol de încredere, Marcel Mihalovici. Își punea ordine în hârtii. Și a venit Securitatea și i le-a luat. 200 de kilograme de muzică. 

Nu există deocamdată nici o istorie sistematică și completă a preluării moștenirii lui Enescu de către statul român, nici un inventar complet și accesibil public al tuturor manuscriselor sale muzicale și extramuzicale. Ultimul care știa perfect ce conținea arhiva de o viață a lui Enescu a fost Enescu însuși.

Un document inedit esențial emis în Elveția pentru Republica Populară Romînă, păstrat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Afaceri Externe, spune limpede: „în total 36 de pachete sigilate, 200 kg”.

Manuscrisele ajunse la București au intrat pe mâna lui Romeo Drăghici, factotum după moartea lui Enescu, fondator al Muzeului Enescu prin calitatea lui de colaborator al Securității. Socotit de toți (mă prenumăr perplex…) un filadelf al lui Enescu, când de fapt – cum am descoperit și demonstrat din 2021 încoace – cineva care a înstrăinat, descompletat, vândut în privat și în beneficiul său propriu mai multe manuscrise muzicale ale lui Enescu, esențiale, dacă n-ar fi pleonasm.

Așa că inventarul Drăghici, nefiind încă complet, nu știm cu exactitate și prin sursă publică câte sunt de fapt și ce deja s-a înstrăinat sau pierdut, nici ce subzistă descris după toate exigențele lucrului cu manuscrisele.” spune istoricul Eugen Ciurtin pentru Cultura la dubă.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea: “Este infinit mai ușor să ajungi să pui mâna fizic pe manuscrisele unor compozitori canonici, precum Verdi, decât pe cele ale lui George Enescu.“

Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu, reclamă o lipsă de transparență a Muzeului Enescu cu privire la manuscrisele lui compozitorului român și povestește, din experiența personală, că atât lui, cât și altor dirijori, le-a fost refuzat accesul la ele.

Potrivit legii, manuscrisele pot fi studiate, la cerere, în prezența unui custode, respectând condițiile de igienă impuse.  

“În luna noiembrie s-au celebrat 100 de ani de când George Enescu a dirijat pentru prima dată două fragmente din marea sa operă, Oedipe. Și am vrut, alături de Filarmonica George Enescu, să marcăm acest moment, pentru că era o bornă importantă în faptul că după ce și-a trimis manuscrisele la Moscova, împreună cu Tezaurul Național, a reușit în sfârșit, după ani de zile, să și le recupereze.

Așa că în 1925, în noiembrie, a prezentat pe scena Ateneului, în premieră, două fragmente din Oedipe. Ei bine, eu știu că acele fragmente există în Muzeul George Enescu. Există materiale după care George Enescu a dirijat în 1925. A fost cerut materialul de către Filarmonica George Enescu, nu de către mine personal, și s-a spus că nu există acele materiale. Ei bine, s-ar putea să fie din cauza faptului că aceste manuscrise sunt ținute în aceste containere. Nu pot să-mi dau seama de ce, dar eu știam că acele materiale există în muzeu, nouă ni s-a spus că nu.

Unde ați vedea așezate aceste manuscrise, la modul ideal, poate urmând niște modele de afară, cum se întâmplă cu operele lăsate de alți mari compozitori?

Vă dau exemplul cel mai recent. Arhiva lui Verdi este împărțită în două. Cam 95% este în Milano, în L’Archivio Storico Ricordi, care aparține editurii Ricordi. Și își are sediul în Biblioteca Națională din Milano, care e un palat imens în care mai e și Academia de Arte Frumoase, mai sunt câteva biblioteci. Acolo sunt păstrate niște condiții extrem de bine controlate, cu o temperatură constantă, cu o lumină constantă, umiditate constantă. Ele când se scot din rastel se scot cu mănuși, dar pot fi cercetate cu mâinile curate dacă sunt atunci proaspăt spălate și uscate cu hârtie neapărat.

La Paris, la Biblioteca Națională a Franței, la fel. Cam 5% din manuscriselele lui Verdi sunt în Biblioteca Națională a Franței, într-o serie de materiale care au venit de la Opera din Paris. La fel, e totul extrem de bine controlat, extrem de bine păstrat și cu foarte mare grijă și atenție, pentru că sunt lucruri care se pot deteriora extrem de rapid.

În ceea ce privește manuscrisele lui George Enescu, în momentul renovării muzeului, eu le-aș fi dus într-un alt loc în care se păstrează manuscrise – bibliotecă, cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române, un alt loc în care pot fi controlate și, cel mai important, se pot consulta în continuare.

Pentru că degeaba ai acest tezaur nemaipomenit al lui George Enescu, dacă el nu poate fi consultat de către muzicieni, de către muzicologi.

Și să vă mai spun ceva.

Manuscrisele lui George Enescu au supraviețuit ambelor războaie mondiale, bombardamentelor de la București, retragerii lui George Enescu, împreună cu tot guvernul și cu familia regală la Iași, transportului împreună cu Tezaurul Național la Moscova și înapoi, și nenumăratelor călătorii ale lui Enescu, fiindcă le căra peste tot cu el. Iar acum noi să nu reușim să avem grijă de ele, e ceva incredibil, e rușinos.” – Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu.

Istoricul Palatului Cantacuzino

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București a fost comandat de Gheorghe Cantacuzino, cunoscut drept “Nababul”, fost primar al Capitalei, prim-ministru, şef al Partidului Conservator.  Celebrul arhitect Ioan D. Berindei a desenat planurile în 1898, iar construcția a fost ridicată între 1901-1903.

Piese de mobilier, țesături, tablouri sau fotografii care au aparținut familiei Cantacuzino și au supraviețuit regimului comunist sunt acum parte din Tezaur, de asemenea depozitate în containere.

În acest palat, pe 10 august 1913 s-a semnat Pacea de la București, prin care România a primit cadrilaterul. Tot aici au avut loc ședințele guvernului român (n.r. Consiliului de Miniștri) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1913, palatul a fost moștenit de fiul Nababului, Mihail G. Cantacuzino. După decesul prințului, soţia acestuia, Maria Rosetti-Teșcanu Cantacuzino, s-a recăsătorit în 1937 cu George Enescu. Cei doi au locuit o perioadă în casa din spatele palatului.

Compozitorul a murit în 1955, iar soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe pentru întemeierea unui Muzeu Național George Enescu.

Potrivit siteului instituției, “patrimoniul său permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere, în ger sau caniculă. Obiectele sanitare din casa memorială, aruncate de muncitori appeared first on Cultura la dubă.

“Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat. O lene de redactare a făcut ca lucrurile să fie luate așa.” – Adrian Păduraru, managerul Teatrului Matei Vișniec din Suceava, acuzat de plagiat

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o publicație din Suceava, Crai Nou, publica pentru prima dată știrea că actorul Adrian Păduraru a plagiat în proiectul de management cu care a câștigat luna trecută concursul public organizat de Primăria Suceava pentru ocuparea postului de manager general al Teatrului Matei Vișniec, pe un mandat de 5 ani. Știrea a fost preluată atunci de Observatorul Antenei 1, iar Păduraru declara că „sunt greșeli omenești”.

Actorul a copiat integral numeroase paragrafe dintr-un alt proiect de management, depus în 2021 la concursul pentru funcția similară a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti și a uitat să scoată din textele copiate „Consiliul Județean Argeș”. Cu toate acestea, niciun membru al comisiei de evaluare nu a observat plagiatul.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul Adrian Păduraru admite că mai multe paragrafe au fost copiate și că sursa nu a fost precizată din “lene”. Cu toate acestea, consideră că “Nu există plagiate în proiecte de management. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat.“

Un avocat îl contrazice. Dacă a plagiat în cadrul unui concurs public, de pe urma căruia a obținut foloase materiale, potrivit legii, concursul a fost viciat și orice parte vătămată poate cere anularea lui în instanță, spune avocata Carmen Crețu.

Mai mult decât atât, deși proiectul candidaturii ar trebui să fie, conform legii, realizat chiar de către candidat, Păduraru declară că a fost scris de mai mulți oameni. Și că ideile au fost preluate fiindcă el însuși contribuise la proiectul depus la Pitești, de către un alt candidat, în 2021.

Matei Vișniec, marele dramaturg care dă numele acestui teatru, declară pentru Cultura la dubă: “Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.“

***

Adrian Păduraru a absolvit IATC în 1984. În comunism a avut mai multe roluri în filme, printre care cele mai cunoscute în filmele Extemporal la dirigenție și Declarație de dragoste. A continuat să activeze pe marele ecran și în anii 2000, cu roluri modeste. A fost activ și în teatru, dar nu s-a remarcat cu vreun rol memorabil. În 2020 a devenit consilierul ministrului Culturii de atunci, Bogdan Gheorghiu, un influent lider al PNL Suceava.

5 ani mai târziu, Păduraru a fost invitat în iunie 2025 de către autoritățile locale din Suceava să preia interimatul Teatrului Matei Vișniec. Iar în septembrie 2025 a câștigat mandatul de manager general, în urma unui concurs public, la care a depus un proiect de management și a susținut un interviu în fața unei comisii de specialitate. Pentru performanța sa de la concurs, a primit nota câștigătoare – 9.75.

Doar că publicațiile locale Cortina și Crai Nou au dezvăluit că acesta a copiat fragmente întregi dintr-un alt proiect de management, depus la Pitești în 2021. Jurnalista Luana Popa de la Crai Nou demonstrează cu documente furtul intelectual.

Am stat de vorbă cu mai mulți oameni din domeniu și cu părțile implicate, cu excepția primarului sucevean Vasile Rîmbu, care nu a oferit până la această oră un punct de vedere, deși consilierii săi ne-au confirmat primirea solicitării. Într-un interviu pentru Cultura la dubă, managerul acuzat de plagiat admite că a copiat, dar neagă că ar fi vorba despre plagiat.

ADRIAN PĂDURARU, managerul Teatrului Matei Vișniec Suceava

“Vă rog să vorbim puțin despre contextul relației dumneavoastră cu Teatrul Matei Vișniec din Suceava. În primul rând, cum ați ajuns să colaborați ca manager interimar?

Da, e o istorie veche, pentru că eu am luat repartiție la Suceava. Era anul 1984, secția Suceava a Teatrului Național din Iași, deci debutul meu pe scenă ca actor profesionist a fost la Suceava.

Ați avut un proiect de management în minte? Știați că urma să se organizeze concursul?

Nu, nu aveam de gând. A fost o propunere care a venit dinspre autoritățile locale de la Suceava. Inițial am zis că interimatul nu e un lucru care mă interesează, dar după aceea am hotărât să fac acest interimat ca să vedem dacă eu corespund la ceea ce vor și autoritățile, dar mai ales publicul din Suceava și, de asemenea, să văd dacă ceea ce e acolo corespunde planurilor mele de viitor, proiectelor de viață. Și așa am acceptat acest interimat.

Și apoi cum v-ați hotărât să candidați la concurs?

Mi s-a părut că e o foarte mare zonă de dezvoltare a Teatrului din Suceava, în sensul că destul de puțin public, din păcate, a fost la teatrul ăsta, care a însemnat că avem unde crește. Mi s-a părut că se poate crește și pe diversificarea repertorială, pentru că a fost destul de unilateral stilistic ceea ce s-a pus, dar și pentru că am văzut unele spectacole pe viu, altele înregistrate, și unele dintre ele mi s-au părut o premiză foarte bună pentru viitor, cum e Pădurea Asumaților, pusă de Andrei Măjeri, de exemplu, sau Pisici 1 și 2, făcute de Bobo Burlăcianu, spectacole care mi s-au părut că sunt o bază bună pentru plecare.

Am văzut o trupă dornică să lucreze, acceptând și roluri mici, fără discuții, am avut și o primire foarte caldă a oamenilor pe stradă. Toate ăstea m-au făcut să mă gândesc că am putea face acolo niște lucruri importante.

Ok, eu am în față documentele publicate de Luana Popa în Crai Nou și sunt în mod evident mai multe paragrafe copiate din proiectul de management de la Pitești 2021. Cum comentați, cum v-ați gândit să copiați acele paragrafe?

Nu sunt copiate. S-a acreditat o idee falsă pentru publicul care nu știe. Nu există plagiate în proiecte. Proiectul nu este nici o operă literară, nici o lucrare de doctorat, este un instrument de lucru pe baza căreia se va face activitatea ulterioară, nefiind nici în punctul ăsta ceva definitiv, pentru că, în funcție de echipa cu care lucrez într-un teatru și pe care nu o cunosc înainte de a fi acolo, în funcție de dinamica actorilor, spectatorilor, se modifică.

Dar, îmi cer scuze, trebuie să vă întrerup, pentru că spuneți că nu este plagiat. Conform legii și conform marilor universități, plagiat înseamnă copierea unor paragrafe fără ca acestea să aibă sursa inițială atribuită. Aici sunt copiate cuvânt cu cuvânt, fără sursă.

Da, doar că asta spuneam: în mediul academic, în mediul de creație, acolo există plagiatul. Nu la proiecte. Pentru că un proiect de management e obligatoriu să știe de bunele practice din alte teatre.

Are o structură obligatorie de analiză, de factori care sunt în toate proiectele. E o structură obligatorie care vine din caietele de sarcini, care caiete de sarcini, de obiective, sunt la rândul lor destul de asemănătoare.

Da, înțeleg, doar că plagiatul este plagiat oriunde el ar fi practicat, indiferent că e o instituție de cultură sau de educație, e o lucrare scrisă.

Nu. Înseamnă că dumneavoastră nu ați preluat aici niște idei generale, ați copiat cuvânt cu cuvânt, conjuncție cu conjuncție, virgule, puncte, exact ordinea din proiectul de la Pitești 2021. Or asta este copiere fără atribuirea unei surse.

Sunt două aspecte aici.

Unul dintre ele se referă la faptul că tot ceea ce este proiect aplicat este conținutul dur al proiectului, este tot gândit pentru Suceava și atunci sunt ideile de noutate care nici vorbă să fi fost copiate și, pe de altă parte, am lucrat cu o echipă de-a lungul timpului, eu lucrând pentru alții și dând idei.

Iar când a venit momentul să fac proiectul meu, am luat din ideile personale și din ideile comune.

Păi și cui i-a fost lene să precizeze sursa?

Cu autorii proiectului din care s-a luat lucrasem eu însumi când au făcut ei proiectele.

N-am înțeles, puteți să repetați, vă rog, că nu este clar ce ați spus mai devreme.

Am lucrat cu o echipă care a făcut proiectul de acolo, despre care vorbim acum. Acum nu știu despre care proiect vorbiți, pentru că eu n-am vrut să spun, dar din proiectul original s-au luat lucruri și în proiectele următoare acolo.

Dar ce înseamnă “s-au luat”? Dumneavoastră ați redactat acest proiect sau ați avut o echipă?

Am avut o echipă cu care am lucrat și echipă pentru care lucrasem și înainte, când au fost proiectele lor.

Dumneavoastră ați participat la un concurs public ca persoană fizică, nu cu o echipă. Adică trebuia să fiți autorul proiectului de management.

Faptul că am lucrat cu o echipă nu mi se pare nimic rău. Nu poate fi din capul unui singur om ceea ce se scrie într-un proiect de management. Nu se poate să nu te consulți, așa cum lucrez și mai departe ca manager.

Înțeleg, una este să te consulți cu colegi de breaslă și alta este să asumi niște paragrafe copiate dintr-un proiect anterior.

Care au fost, la momentul respectiv, gândite împreună cu mine sau, una dintre ele, de către mine.

A, deci dumneavoastră ați fost coautor al proiectului de la Pitești 2021?

Să nu-i spunem coautor, să spunem că am făcut parte din echipă și sunt și idei de-ale mele și idei reieșite din discuții într-o echipă.

Deja există mai multe luări de poziții publice ale unor oameni de cultură care spun că dumneavoastră nu mai aveți credibilitate să conduceți o instituție publică de cultură. Cum le răspundeți acestora?

Cu fapte.

Adică?

Cu ceea ce am început deja să fac acolo și cu faptele care vor urma. Am făcut deja un proiect care este, nu știu dacă unic, ca să nu mă laud, cum face toată lumea, un proiect care se numește Festivalul Cetății, un festival de întreținere a interesului public pentru teatru, pe parcursul întregului an. Am invitat, în deschiderea lui, Teatrul Bulandra, cu spectacolul Artă, și vor continua lucrurile astea. Am început repetițiile cu Horia Suru pentru un spectacol.

Acum că s-a dat derogare la OUG 52 începem lucrul pentru un spectacol pentru copii, ceea ce nu s-a mai făcut demult acolo, un festival de teatru pentru copii. Ele tocmai certifică faptul că sunt elemente gândite special pentru Teatrul din Suceava.

Vom face, din câte știu eu, nu mai există un festival târg de inteligență artificială și noi tehnologii aplicate și aplicabile în teatru, în așa fel încât să fie interesant pentru specialiști și public din toată țara, dar mai ales pentru publicul tânăr și foarte tânăr.

Am înțeles, este evident că aveți foarte multe proiecte, dar aș vrea să vă întreb ce veți face în situația în care artiștii angajați ai Teatrului Matei Vișnec și colaboratori ai teatrului vă vor cere demisia în urma acestei situații?

Ce să spun? Vom vedea dacă se va întâmpla lucrul ăsta, vom vedea la momentul respectiv. Am fost un generator de idei tot timpul. M-am rugat la Dumnezeu să fiu sănătos, să le pot pune în practică, nu să iau de la alții.

Aveți vreun regret legat de copierea acestor paragrafe fără să spuneți care este sursa?

Da, odată că nu am știut și nu am văzut în niciun proiect de management citarea altor surse. Vă rog să-mi spuneți dacă dumneavoastră ați văzut, dar eu nu am văzut nicăieri citarea.

Dar e o chestie elementară pe care o învățăm în școală, în gimnaziu, că dacă luăm un paragraf de undeva, spunem sursa.

Înseamnă că nu e școala generala dacă se întâmplă lucrul ăsta și nu e singurul proiect. Sigur că am regretul unei atenții care ar fi trebuit să fie mai mare în ceea ce mă privește. Învățăm cu toții din lucrurile astea. Eu sunt pucul într-un meci de hochei care are echipe cu interese politice, financiare. Și s-a găsit chestia asta care, da, e regretabilă. Da, e regretabilă. M-ați întrebat dacă îmi pare rău. Îmi pare rău, nu sunt nebun.”, a declarat azi Adrian Păduraru pentru Cultura la dubă.

Teatrul Matei Vișniec din Suceava a luat naștere în urmă cu 10 ani și poartă numele celui mai cunoscut dramaturg român contemporan, Matei Vișniec, decorat de președintele Franței cu ordinul de Cavaler al Artelor. Recent, Matei Vișniec a fost invitat recent să și monteze la Suceava un spectacol, în calitate de regizor, după cartea sa, Cabaretul cuvintelor.

Acesta se declară amărât de situația expusă de presa locală și vorbește despre o ingerință sistemică a politicului în cultură.

MATEI VIȘNIEC, dramaturg

“Există o ecuație greu de rezolvat nu numai în România, ci și în alte țări, precum Franța: cum să asiguri independența sferei artistice față de cea politică? Într-un oraș mic, în care un teatru municipal este finanțat exclusiv din bugetul local, această “ecuație” a independentei artistice ține de “cvadratura cercului”.

Într-o democrație, cultura, ca si justiția, ca și presa, ar trebui să fie forme de contraputere, și își pot exercita acest rol dacă sunt independente. Când creativitatea și independența artiștilor depind, însă, de bugetele acordate de putere, ceva se complică.

Poate că membrii juriului care analizează proiectele de management ar trebui trași la sorți (dintr-o listă de profesioniști ai culturii recunoscuți ca valoare și onestitate), astfel încât să nu mai poate exista “aranjamente”. Dar chiar și în acest caz, dacă un proiect valoros nu este susținut financiar la nivel local, el nu are nici o șansă de a se concretiza.

Poate că pe acest plan o dezbatere la nivel național ar fi importantă. Chiar și în Franța, unde bugetul pentru cultură este de peste 1% din PIB, apar uneori scandaluri legate de numiri “politice” în fruntea unor teatre. Cum să reziste, deci, o eventuală “independență” a sferei artistice în România, când bugetul la noi este de 0,07% din PIB?

Recent am montat la Suceava un spectacol intitulat “Cabaretul cuvintelor” pentru a marca 10 ani de la crearea acestui teatru care îmi poartă numele. Am vrut ca numele meu să fie un simbol al încrederii în cuvânt, în rolul artei și al creativității, chiar al rezistenței prin cultură în fața industriei de divertisment cu totul devoratoare, precum si a multor ideologii și obscurantisme toxice. Chiar și în acest moment în care resimt o puternică amărăciune, mă oblig să nu întrerup dialogul cu cuvântul speranță.

Evident că nu aprob și nu justific nici o formă de plagiat.”, a declarat Matei Vișniec pentru Cultura la dubă.

Regizorul Andrei Măjeri, premiat cu Premiul UNITER pentru regie, dat de către Adrian Păduraru exemplu de bună practică pentru spectacolul Pădurea Asumaților, montat însă în mandatul managerului interimar anterior, spune că e necesară o anchetă în acest caz. “Dacă se dovedește a fi reală situația plagiatului, atunci aș vrea să nu fiu asociat cu un asemenea context, pentru că bunul meu nume, la care am muncit, ar fi afectat.”, declară Măjeri pentru Cultura la dubă.

ANDREI MĂJERI, regizor

“Plagiatul este furt. Punct. Nu există furt mai mare, furt mai mic. Furtul intelectual este extrem de grav. Vorbesc din perspectiva unui om care a trecut prin rigoarea academică a unui doctorat. Cred că și concursurile pe posturi publice ar trebui să aibă sisteme de verificare a plagiatului. Sper ca situația de la Suceava să se investigheze asiduu, pentru a nu plana ecoul acestui incident pe bunul renume al instituției.

Am avut plăcerea să lucrez la Suceava iarna trecută, unde am întâlnit un mediu de lucru extraordinar și un public inteligent. Spectacolul nostru a fost extrem de bine receptat de critică și s-a plimbat în această toamnă la festivaluri de renume, la Constanța, Brăila, Chișinău și Iași. Un adevărat tur de forță. Pentru cei care nu cunosc sistemul teatral, regizorul își cedează drepturile asupra actului artistic către producător (reprezentat vremelnic de te miri cine), dar poate fi alături pe cât posibil în aspecte care țin de mobilitatea și promovarea spectacolului semnat.

M-aș fi bucurat ca noul manager să aibă curiozitatea să mă cunoască, fie doar și telefonic, să ne ureze baftă la vreuna dintre aceste deplasări. Culmea, tot “fosta manageră” m-a sunat. Sigur că ce vorbesc eu aici sunt aspecte legate de etichetă și bună creștere.

Sper ca actorii să decidă să vorbească (deși e greu sub instabilitatea contractelor pe termen determinat), toți cei din instituție care pot ajuta la clarificarea acestui incident să se poziționeze, iar autorul dramatic al cărui nume îl poartă teatrul să aibă o opinie fermă.

Nu se poate construi calitate decât cu o reală coloană vertebrală. Poate e un semnal trist către noi ca breaslă, dar și pentru minister și alți ordonatori de credite, că aceste concursuri ar trebui mai puțin politizate. Consider că și comisiile din aceste locuri unde planează suspiciuni ar trebui să fie anchetate. Altfel, practica se va perpetua, dacă nu e deja încetățenită.

Consider că e important să aibă loc o anchetă. Totodată, cred în prezumția de nevinovăție a oricui, căci am urticarie la artiștii care fac din orice prilej un statement pe teritorii pe care nu le cunosc, sau pe care le compilează urechistic. Toți managerii trec prin momente de contestare, dar aici probele par (la o primă vedere) vehemente, limpezi. Totuși, un context jurnalistic nu e 100% probat juridic. Dar e nevoie să nu fie îngropat sub preș. E un prim pas, alături de solidarizarea breslei.”, spune Andrei Măjeri.

Pentru a înțelege ce implicații legale are această situație, am solicitat un punct de vedere avocatei Carmen Crețu. Iată ce spune aceasta:

“Concursul pentru funcția de manager al unei instituții publice de cultură este reglementat de O.U.G. nr. 189/2008, care impune criterii stricte de legalitate. În situația în care numirea a fost deja validată, suspiciunea de plagiat a proiectului de management nu poate fi ignorată.

Dacă suspiciunea se confirmă, fapta constituie temei suficient pentru revocarea numirii și rezilierea unilaterală a contractului de management.

În ipoteza în care Primăria refuză să intervină, singura cale de restabilire a legalității rămâne acțiunea în contencios administrativ, formulată de către candidatul care a pierdut concursul sau de cǎtre orice persoană ori instituție cu interes legitim. Prin această acțiune se solicită anularea hotărârii/dispoziției de numire, iar instanța poate dispune efectuarea unei expertize de specialitate pentru a stabili în mod definitiv existența sau inexistența plagiatului.

O suspiciune serioasă de plagiat, odată confirmată, face ca rezultatul concursului să fie vulnerabil. Fie că acționează Primăria din oficiu, fie că intervine instanța, legea oferă instrumente solide pentru ca un concurs viciat să fie anulat.”, declară Carmen Crețu, avocată.

Contracandidatul lui Adrian Păduraru la concursul de management a fost tânărul Horia Andrei Butnaru, actor angajat al Teatrului Matei Vișniec. Acesta declară că se gândește să boicoteze colaborarea cu actuala conducere și să consulte un avocat pentru a acționa în instanță.

HORIA ANDREI BUTNARU

“Legea spune că acel proiect de management trebuie elaborat de către candidat. Eu, ca artist, în mod normal, aș refuza în continuare lucrul mai departe la această instituție. E și un risc pe care mi l-am luat de la început oricum, din momentul în care am candidat pentru această funcție, pentru că, odată ce câștigam acest concurs, puneam pe primul plan managementul și lăsam cariera artistică la o parte complet. Așa că nu am de pierdut foarte mult din punctul ăsta de vedere.

Colegii din teatru ce spun despre situația asta?

Pentru colegi nu pot să vorbesc în numele lor. Dar pentru colegii din teatru este destul de complicată situația și pentru mine este complicată, de asemenea. Noi întotdeauna am avut, adică de la început, acum 9 ani – 10 ani de la înființare, contractele pe perioadă determinată, pe un an. E destul de sensibil. Oamenii se tem că-și pierd locurile de muncă. Ceea ce este absolut de înțeles din punctul meu de vedere.”, declară Horia Andrei Butnaru.

Primăria Suceava nu a oferit până acum un punct de vedere.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “Lene de redactare”. Cazul plagiatului de la Teatrul Matei Vișniec din Suceava appeared first on Cultura la dubă.

Acum, numirea lui Ivașcu a luat prin surprindere lumea teatrului românesc, fără ca ea să fi fost anunțată pe cale oficială de către ordonatorul de credite, în acest caz Primăria Municipiului București, condusă de primarul interimar Stelian Bujduveanu (PNL).

În urmă cu câteva zile, regizoarea Lia Bugnar, cunoscută susținătoare a lui George Ivașcu, a scris într-o postare pe facebook că actrița Mariana Dănescu, angajată a Teatrului Metropolis, ar fi fost umilită și terorizată de managerul Radu Nica, fiind exclusă din proiectele teatrului și izolată într-o cameră, obligată să vină zilnic la teatru sau “ca umilința să fie dusă până la capăt, pusă să învețe niște poezii de la dubioase în sus și trimisă prin școli, să le spună copiilor poezii.” Actrița se află în proces cu Teatrul Metropolis și a câștigat în primă instanță, dar nu pe fond, ci pe vicii de procedură.

“În momentul in care tu, ca director, nu ești capabil să asiguri minime oportunități pentru angajatul teatrului pe care îl conduci, ești un eșec în acea functie. Iar în momentul în care-ți mai și bati joc de el, chemându-l zilnic la teatru între patru pereți, chiar și atunci când nu e stagiune, ești un om cu probleme mari și cu evidente aptitudini de torționar.”, a scris Lia Bugnar.

În actualul context, regizori și actori cunoscuți, colaboratori sau nu ai Teatrului Metropolis, subliniază că marea problemă este lipsa de concursuri pentru managementul teatrelor bucureștene, ceea ce a dus la interimate instabile, interimari numiți politic și diminuarea bugetelor instituțiilor de cultură.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul Bujduveanu, de la actrița Mariana Dănescu, de la George Ivașcu și de la Radu Nica. Până la momentul publicării articolului, doar Radu Nica și Adrian Cuculis, avocatul Marianei Dănescu, au răspuns solicitării Cultura la dubă.

Iată ce spune Radu Nica:

“Domnul Nica, spuneți-ne, vă rog, în ce context ați aflat că nu veți mai conduce Teatrul Metropolis?

În data de 15 septembrie mi-a expirat mandatul de manager interimar, am anunțat primăria în toate felurile că Teatrul Metropolis, o instituție din subordinea primăriei, nu mai are conducere și am fost întâmpinați cu ignoranță. Timp de o săptămână nu am putut face operații bancare, instituția a intrat în pauză.

Și până acum cum se întâmpla? Vi se prelungea mandatul interimar din trei în trei luni?

Nu din trei în trei luni, ci din șase în șase luni. Interimatul ăsta funcționa la Primăria Capitalei pe codul administrativ, nu pe legea specială 189 a managementului. Ceea ce e, sigur, una dintre multele anomalii ale acestei situații și probabil că aici vom ajunge la sfârșitul discuției, că aici este problema de bază, nu faptul că sunt eu într-o funcție sau altcineva.

Și ce s-a întâmplat de pe 15 până acum?

Nu s-a întâmplat nimic până luni, până ieri, când am fost anunțat întâmplător de cineva din primărie că va veni din nou domnul Ivașcu.

Cum adică ați fost anunțat întâmplător, nu pe calea oficială?

Nu. Am aflat întâmplător. N-a existat niciun fel de discuție prealabilă, n-a existat nici o notificare oficială. Întâmplător, cunoșteam pe cineva la primărie care a avut bunul simț să mă anunțe. Așa s-au petrecut lucrurile.

Deci, n-ați avut nicio discuție cu domnul primar Bujduveanu?

Am avut o discuție joi, în cadru informal, la Mița Biciclista, unde s-a organizat o întâlnire și unde, de asemenea, am încercat să mă întâlnesc cu dumnealui și să-i semnalez problemele prin care trece teatrul. Și mi-a spus că vineri sau luni se tranșează problema.

Pare că lumea teatrului e divizată acum între cei care susțin că este nedrept ce vi se întâmplă, dar, în același timp, că această problemă a lipsei de concursuri este, de fapt, cea mai importantă. Și cealaltă parte care vă acuză că ați abuzat, practic, o angajată prin felul în care ați terorizat-o, să fie izolată într-o cameră, că nu ați implicat-o în absolut niciun proiect. Puteți să ne spuneți ce s-a întâmplat cu doamna Dănescu?

Acest scandal a fost unul fals, nu întâmplător, după discuția pe care am avut-o eu cu domnul primar. Fix după aceea a apărut această poveste care este de la un cap la altul o minciună sfruntată.

Există, într-adevăr, niște probleme între conducerea teatrului și această angajată. În momentul când am venit la teatru, am constatat că foarte mulți angajați, doamna Dănescu era doar una dintre foarte mulți angajați care nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile. Lucru care mie mi s-a părut o anomalie și de aici au început problemele.

Eu pe doamna Dănescu am distribuit-o în două spectacole, în cei doi ani de mandat. A se nota faptul că între 2007 și 2023, când am venit eu, doamna Dănescu a interpretat doar patru roluri, iar cealaltă colegă a sa niciun rol.

După care, unul dintre spectacole, Conu Leonida față cu progresiunea, nu a mers, a ieșit din repertoriu destul de repede, pentru că publicul nu a fost interesat. După care cele două au jucat într-un spectacol lectură gândit să fie outdoor și a participat de mai multe ori la zilele Bucureștiului. Este o dramatizare după Apolodor de Gellu Naum. Și acest spectacol a fost de mai multe ori prezentat în cadrul evenimentului Străzi deschise.

Nu văd de ce noi, artiștii, nu am ieși pe stradă să jucăm spectacole. Nu este absolut nimic ilegal și toate teatrele fac acest lucru. În esență, orice ordin de serviciu, orice dispoziție de a lucra, practic, nu a fost primită cu receptivitate de doamna Dănescu și a ales să ne dea în judecată pentru abuz.

S-a afirmat în spațiu public că aceste procese au fost câștigate. Ele, într-adevăr, unele dintre ele au fost câștigate în prima instanță, dar fără excepție pe niște vicii de procedură, nu pe fond. Deocamdată, ele sunt încă active și nu ne putem formula o părere de partea cui este sau nu dreptatea.

Este adevărat ce a apărut în spațiul public, că ați trimis-o să stea zilnic într-o cameră din podul teatrului, singură, chiar și în zilele în care nu era nimeni la teatru?

Nu. După ce colega noastră a refuzat să lucreze în spectacole sau în activitățile adiacente, care sunt aceste recitaluri de poezie contemporană în licee, argumentând că nu vrea să facă asta, că nu e ok să prezinte poezie contemporană, că nu e etic în fața elevilor să le vorbești despre moarte, despre cancer, în fine, poezie contemporană.

În opinia mea era un demers potrivit, produs de Teatrul Tineretului, noi trebuie să lucrăm cu tineri și pentru tineri. Deoarece s-a refuzat cu consecvență îndeplinirea acestor activități de natură artistică, am luat o decizie internă ca aceste doamne să vină zilnic la program. Și nu sunt închise în podul teatrului, nu sunt în podul teatrului, în podul teatrului sunt celelalte birouri.

Dumneaei stă singură în birou, cu calculator, cu căldură, cu aer condiționat; nu este închisă pentru că poate ieși oricând de acolo. Deci, nimeni nu o ține cu forța, este opțiunea dumneaei când vine, când iese. Punct.

Deci, faptul că cineva vine la serviciu și stă într-un birou mare, de altfel, vă invit la teatru să vedeți biroul, nu consider căs unt condiții inumane de muncă.

Mie mi s-a părut imoral ca, mai ales în această perioadă, în care finanțarea pe cultură este mizerabilă, ca cineva să își ia un salariu fără nici măcar să nu vină la muncă. Până la venirea mea în 2023, aceste doamne, când nu aveau niciun fel de prestație artistică la teatru, și au fost ani de genul acesta, își justificau salariul doar printr-o declarație pe propria răspundere că fac anumite exerciții.

Exerciții pe care, în momentul când am dorit să le văd, n-au vrut să le arate.

Aici ajungem la o problemă mult mai profundă, vorbim despre sistemul în care funcționează teatrele din România, sunt zeci de angajați care nu au jucat de ani de zile și au primit salariile lunar.

Sunt cu sutele, din păcate, și o bună parte a colegilor noștri se solidarizează cu acest tip de abordare, pentru că le convine tuturor să nu vină cu anii la muncă, dar să primească un salariu destul de ok.

De-a lungul celor 2 ani și jumătate de interimat, ați solicitat vreodată Primăriei Capitalei să organizeze concurs, așa cum prevede legea?

Nu în mod direct. E ciudat ca eu să cer asta. Hei, tu, primărie, te rog, respectă legea. Adică asta cred că trebuie să știe primăria că trebuie să facă, este datoria ei. Dar în contextele artistice în care eu am apărut, întotdeauna am avut intervenții în care am susținut necesitatea concursurilor.

În plus, pe perioada destul de scurtă a mandatului meu au existat cel puțin două tentative de organizare a acestui concurs, care nu știu de ce nu s-au materializat. Deci, senzația noastră era că se dorește organizarea acestui concurs. Deci n-avea rost să depunem o sesizare, în contextul în care mesajele transmise erau că se dorește organizarea concursului.

Din cunoștințele dumneavoastră, de ce credeți că nu sunt organizate concursurile la teatrele bucureștene?

Cred că a fost un concurs nefericit de împrejurări. Adică, de obicei, aceste concursuri ale teatrelor se lasă cu scandal. Dar repet, este o părere personală, este o speculație, nu este o certitudine. Probabil că, de asemenea, au fost perioade destul de agitate cu alegerile. Presupun că s-a dorit amânarea acestor concursuri astfel încât să se creeze un mediu mai liniștit și mai just pentru a se lua niște decizii cât mai corecte, să nu se facă la cald, pe repede înainte. Asta este bănuiala mea, dar nu știu.

Trebuie întrebată autoritatea de ce n-a făcut-o. Nu pot să-mi dau cu părerea competent.”, a declarat Radu Nica pentru Cultura la dubă.

Directorul Direcției de Cultură și Învățământ din cadrul Primăriei Capitalei, cea care ar trebui să organizeze concursurile în teatrele bucureștene, tocmai a fost numit ieri secretar general adjunct al Ministerului Finanțelor. Este vorba despre George Bogdan Borună. Acum primarul interimar Bujduveanu ar trebui să numească un nou director.

Am solicitat PMB un punct de vedere cu privire la organizarea concursurilor. Până la această oră nu am primit un răspuns.

De-a lungul ultimilor 5 ani, Cultura la dubă a făcut solicitări în repetate rânduri către PMB cu privire la motivul pentru care concursurile nu sunt organizate. De fiecare dată, răspunsul oficial era că se lucrează la caietele de sarcini și că vor fi deschise apelurile “în curând”. În 5 ani, PMB nu a organizat niciun concurs pentru postul de manager al vreunui teatru din subordinea sa.

În ceea ce privește situația actriței Mariana Dănescu, avocatul său, Adrian Cuculis, declară pentru Cultura la dubă:

“Problematica pe care a ridicat-o actrița este una care poate să aibă chiar și conotații de natură penală, în contextul în care discutăm despre aducerea unor actori din afara teatrului pentru a juca exact aceleași piese în legătură cu care actrita era și este consacrată. Deși discutăm despre un funcționar public ce a ocupat postul printr-un concurs, presiunile și actele de intimidare nu au încetat nici după ce a câștigat în repetate rânduri procese în instanță ce arătau vădita discriminare a actriței.

În momentul de față discutăm despre un proces de mobbing la locul de muncă ce se desfășoară și se va desfășura pe o perioadă mai lungă de timp, iar la baza acestui proces se află deja hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea acesteia în trecut.”

Regizorul Eugen Jebeleanu declară într-o postare pe facebook că: “La « Goodbye, Lenin » actrita despre care se vorbeste a putut participa. Nu i-a interzis nimeni să facă asta. Dumneaei nu a fost prezentă la întâlnirea stabilită, dar a trimis un video cu un monolog, cerut de mine în urma absenței la întâlnire. Nu a fost distribuită ulterior, însă managerul institutiei, Radu Nica, nu a împiedicat posibilitatea distribuirii sale în spectacolul meu. Țin să menționez asta pentru că nu toate informațiile care circulă pe facebook reflectă adevărul situațiilor reale.”

George Ivașcu a condus Teatrul Metropolis de 15 ani, cu o pauză de 2 ani, când a fost ministrul Culturii în guvernul Dăncilă.

Ca ministru al Culturii, principala sa misiune a fost să organizeze Centenarul Marii Uniri și să distribuie fonduri către proiecte tematice.

Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat chiar în subordinea ministerului Culturii, anul Centenarului a fost un eșec din punct de vedere al impactului cultural asupra cetățenilor. Studiul a arătat că centenarul s-a bazat mai mult pe serbări și comemorări, nu pe proiecte culturale sau investiții.

În 2018, Sala Amfiteatru a Teatrului Metropolis a primit numele “Sala Centenar”, 100 de scaune fiind personalizate cu numele marilor și actori români.

Ca manager al Metropolis, Ivașcu se află și în spatele inițiativei „Aleea Celebrităţilor”. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, “34 de stele oferite până în acest moment, stau mărturie în Piaţa Timpului din Centrul vechi al capitalei, precum şi numele a peste 100 de personalităţi dăinuie aici pentru posteritate.”

George Ivașcu este și un important membru al masoneriei române. În 2021 el a fost ales Marele Maestru al Marii Loje Naționale a României.

Teatrul Metropolis se prezintă drept “primul teatru de proiecte din Bucureşti”, iar printre cele mai apreciate spectacole montate la Metropolis se numără cele realizate de regizorul Victor Ioan Frunză: Amadeus, Visul unei nopți de vară, Colivia cu nebune sau Titanic Vals, precum și Cine l-a ucis pe tata, regizat de Andrei Măjeri și premiat de UNITER.

Articolul este în curs de actualizare. Vom publica celelalte puncte de vedere, dacă acestea ne vor fi oferite.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Radu Nica, înlocuit cu George Ivașcu la conducerea Teatrului Metropolis. Nica: “Foarte mulți angajați nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile” appeared first on Cultura la dubă.

Consiliul Concurenței a sancționat 6 companii și o asociație care activează în piața de carte pentru participarea la o presupusă înțelegere anticoncurențială. Este vorba de amenzi în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro, aplicate asupra editurilor Curtea Veche, Humanitas, Nemira, Publica, Libăriillor Cărturești și Librăriilor Humanitas, precum și asupra Asociației Editorilor din România.

Asociația Editorilor din România susține că editurile au avut doar demersuri publice, inclusiv în instanță, în încercarea de a opri un sistem care ocolește plata drepturilor de autor.

Potrivit Consiliului Concurenței, entitățile menționate mai sus “și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. Bookster achiziționa cărți de la edituri și librării, care apoi erau puse la dispoziția abonaților în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor. Editurile și Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activitățile desfășurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice și că aceasta nu respecta regulile de pe piața furnizării de carte și nu plătește suficient pentru drepturile de autor.”

Bookster nu este o bibliotecă publică, ci o companie privată care furnizează, sub formă de împrumut contra-cost, cărți către marile companii, care oferă abonamente angajaților. Astfel, o carte cumpărată de Bookster poate fi împrumutată de sute de ori, dar dreptul de autor plătit o singură dată, la achiziție.

Plângerea la Consiliul Concurenței a fost depusă de Asociația Educație pentru Toti Copiii, în calitate de deținătoare a bibliotecii Bookster. Dar brandul Bookster neagă acum implicarea.

”Bookster Experience SRL (“Bookster” sau “noi”), companie parte a grupului OCTRA, este o societate care acționează ca intermediar între biblioteci și oamenii care iubesc lectura.
Nu avem astăzi nicio legătură cu Asociația Educație pentru Toți Copiii. Am achiziționat brandul Bookster de la aceasta acum aproximativ 4 ani.

Drept urmare, nu avem nicio legătură cu plângerea împotriva editurilor și investigația derulată de Consiliul Concurenței.“, au transmis deținătorii Bookster.

Asociația Editorilor din România a reacționat azi printr-un amplu comunicat de presă, susținând că acțiunile sale au fost tot timpul publice, ba chiar au existat demersuri în instanță, contra Bookster.

“Asociația Editorilor din România (AER) a luat act cu dezamăgire de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa AER pentru o presupusă faptă de participare la un cartel care viza eliminarea din piață a unui serviciu de închiriere de carte.

Acțiunile AER au fost tot timpul publice și ele fac parte din încercările de a stăvili diverse forme de piraterie și de încălcare a drepturilor de autor, misiune cuprinsă în Statutul Asociației.

Consiliul Concurenței a ignorat informații publice disponibile chiar de la data începerii investigației, inclusiv faptul că entitatea care a depus plângerea privind presupuse fapte anticoncurențiale era deja reclamată în instanță, încă din 2019, exact pentru fapte de concurență neloială, de către zece edituri membre AER.

Bookster a fost înființat în 2013, fără formele legale necesare, dar a creat un întreg sistem de subterfugii prin care s-a declarat mai întâi bibliotecă publică cu acces gratuit (fals, companiile plătesc contracte de circa 50 de euro anual pentru fiecare angajat), apoi ”bibliotecă de drept privat”, iar acum ”platformă de intermediere”, totul pentru a nu recunoaște natura juridică de închiriere a serviciilor prestate, conform Directivei 2006/115/EC, și a nu achita drepturile de autor aferente activității de închiriere de carte.

Editurile, prin intermediul AER, au somat Bookster, în iunie 2017, prin intermediul unei case de avocatură, să înceteze practicile ilegale, care prejudiciază direct autorii operelor închiriate. 𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢, 𝐢𝐚 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐬̦𝐚-𝐳𝐢𝐬𝐮𝐥 ”𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞𝐥” 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐚𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮, 𝐜𝐚̆𝐫𝐨𝐫𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐥𝐞-𝐚 𝐚𝐝𝐚̆𝐮𝐠𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐥𝐚𝐧𝐭̦𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐢.“, se arată în comunicatul de presă AER.

Conflictul ar avea implicații mai vechi, afacerea Bookster fiind deschisă de fostul deținător al librăriilor falimentare Diverta, foste concurente ale Librăriilor Cărturești sau Humanitas.

“Una e să împrumuți cărți gratis. Dar pe bani, și fără să dai nimic proprietarului drepturilor de autor e imoral…Și de-a dreptul ilegal!”

Artistul vizual Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de carte istorică ilustrată, a reacționat pe pagina sa de facebook:

“Bravo Statule! Ai cei mai puțini cititori din UE, dar lovești în industrie fiindcă aceștia s-au opus unei firme care închiriază cărți pe bani. Condusă de fostul patron Diverta care a falimentat de 4 ori. Și a afectat și așa enorm o grămadă de edituri prin aceste falimente.

Bookster e o afacere pusă pe picioare de fostul patron de la Diverta. Marile firme fac abonament la Bookster, iar ăia aduc cărți cu duba, să citească corporatiștii.

Acum pe bune, cum ar fi să apară unul care să-mi cumpere câte o carte de-a mea și să înceapă (la o tonetă fancy din stația de autobuz) să mi le închirieze pe 5 lei. De zeci și poate de sute de ori! Sau imaginați-vă că nu-s autor de cărți, ci de film. Bookster cumpără un DVD de la librărie, și începe să îl închireze pe bani. Fără să dea nimic, editurii/casei de producție sau mie. Fără să îmi ceară acordul!

4-5 lei iau eu la fiecare carte vândută, drept de autor. Ca să câștig 100 euro trebuie să mi se vândă 100 de exemplare. La un Târg de Carte, precum Gaudeamus, mi se vând 20-30 cărți! Teoretic, Bookster poate câștiga din cărțile mele, mai mult decât mine, autor!

Una e să împrumuți cărți gratis. Dar pe bani, și fără să dai nimic proprietarului drepturilor de autor e imoral…Și de-a dreptul ilegal!!”, a scris Radu Oltean.

Toate entitățile implicate au transmis public dezacordul cu această decizie și unele dintre ele au anunțat că o vor ataca în instanță.

Filosoful Gabriel Liiceanu, fondatorul și deținătorul grupului Humanitas, a publicat azi pe Hotnews discursul susținut în fața Consiliului Concurenței. Iar Humanitas a anunțat că va contesta decizia în instanță.

“Am editat în acești 34 de ani 4.538 de titluri într-un total de 32.646.000 exemplare (imaginați-vă că aceste exemplare, puse unul lângă altul, ar reprezenta o banderolă întinsă pe 6600 kilometri de șosea) din toate domeniile științelor umaniste, literaturii universale și autohtone, zeci de colecții.

Cea mai cutremurătoare îmi pare colecția de memorii scrise de cei care au trăit comunismul, cea mai înnoitoare, colecția de istorie, iar cea mai solidă, colecția de știință care acoperă cam tot spectrul cunoașterii de la fizică și biologie până la neuroștiințe. Și multe altele. În câteva cazuri am reușit să creăm cele mai frumoase ediții ale marilor autori ai culturii universale. Ediția Eseurilor lui Montaigne în română, de pildă, se pare că a depășit în frumusețe edițiile franceze. În portofoliul Humanitas se află mari prozatori, poeți, filozofi, politiologi, istorici, arheologi, hermeneuți ai religiei, ai artei din țară și din străinătate. Am fost numiți de partenerii străini „Gallimard”-ul României.

Pentru acest bilanț pe care mi l-ați prilejuit cu ocazia investigației dumneavoastră nu pot decât să vă mulțumesc. Mi-ați  oferit, la prețul de 400.000 de euro, prilejul să-mi sfârșesc cursa vieții împăcat cu mine. Nu e puțin lucru. M-ați făcut să aflu că nu am trăit degeaba.

Stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,

Pentru ce a făcut și a însemnat Humanitas în cei 34 de ani de existență n-am așteptat nicio distincție. Locul I acordat prin votul publicului, primit an de an din 1997 până astăzi la Târgul de Carte «Gaudeamus», a însemnat mai mult decât orice premiu. N-am așteptat, așadar, în tot acest răstimp recompense de la nicio instituție a statului român.

Dar, sincer să fiu, nici nu am crezut că dăruirea noastră pentru cultura română se va solda cu o amendă de, iată, aproape 400.000 de euro. Aș fi fost oricând capabil de a recunoaște că Humanitas a greșit. Dar n-am reușit să aflu cu ce anume ne-am făcut vinovați.

De ce ne-am aflat în fața judecății dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri de la Consiliul Concurenței?“

Editura Curtea Veche a reacționat, de asemenea, împotriva amenzilor date de Consiliul Concurenței:

“Curtea Veche Publishing consideră amenda anunțată de Consiliul Concurenței una nemeritată și abuzivă și trădează o profundă neînțelegere a industriei de carte de către Consiliului Concurenței. Avem toate motivele să considerăm că am respectat întotdeauna legile concurenței. Ne rezervăm dreptul de a contesta această amendă.

Întregul comunicat tratează edituri și librării din România drept entități care se asociază în înfăptuirea unor fapte care pun la îndoială libera concurență în România. Respingem vehement decizia rezultată din comunicatul Consiliului Concurenței. Editura noastră nu a folosit niciodată practici concurențiale neloiale. Suntem pedepsiți pentru o faptă care nu a existat. Respectăm toate regulile economice, toate regulile liberei concurențe, fără să prejudiciem vreun partener din lumea editorială.”

Lanțul de librării Cărturești, amendat cu 800.000 de euro

Iată și punctul de vedere transmis de Cărturești, amendat cu cea mai mare sumă – peste 800.000 de euro.

“Cărturești a avut o contribuție esențială în dezvoltarea pieței de carte, conștientizând importanța sprijinirii întregului ecosistem cultural prin acțiuni etice și transparente. S-a implicat activ în promovarea literaturii și a scriitorilor români
printr-o serie de inițiative și evenimente precum: burse și rezidențe pentru scriitori, premii pentru industria cărții de copii din România, festivaluri de literatură, lansări de carte, însumând astfel peste 1000 de evenimente anual în toată țara.

Mai mult, Cărturești a sprijinit și sprijină zeci de librării independente prin furnizare de carte deoarece concurența și diversitatea generează o piață de carte sănătoasă în beneficiul cititorilor.

Astăzi, însă, Consiliul Concurenței consideră că lanțul de librării Cărturești ar fi folosit practici neconcurențiale și este sancționat.

O decizie uluitoare și revoltătoare, care nu doar că este în contradicție cu practicile și valorile Cărturești, ci și una care va afecta semnificativ și pe termen lung piața de carte din România, oricum fragilă.

Cărturești respinge fără rezerve concluziile și declarațiile publice fără substanță, temei legal și competență prin care Consiliului Concurenței susține pretinsa încălcare a regulilor în domeniul cultural. Justiția ne va da dreptate, însă, până atunci, efectele intervenției Consiliului Concurenței în spațiul cultural și educațional vor fi distructive.

Cărturești nu a inițiat nicio acțiune alături de Asociația Editorilor din România (AER), nu a avut cunoștință de natura lor și, în consecință, nici nu le-a susținut și nici nu a participat la nicio întâlnire legată de acțiunile privind un „model de business”.
Rolul de membru afiliat în organizația mai sus menționată era fără drept de vot și pur formal.”

Punct de vedere transmis de Nemira:

“Până la momentul publicării acestui comunicat, Consiliul Concurenței nu a transmis către Nemira decizia de sancționare, care trebuie să cuprindă motivele și raționamentul pentru această sancțiune. Prin urmare, motivele
care au determinat autoritatea de concurență să aplice sancțiunea nu sunt încă integral cunoscute. Decizia
Consiliului Concurenței nu este definitivă, iar Nemira intenționează să o conteste în instanță, urmând ca aceasta
să hotărască, printr-o hotărâre definitivă, legalitatea și temeinicia acestei decizii în privința Nemira, care își
exprimă convingerea că instanțele competente vor constata nevinovăția acesteia.

Nemira Publishing House este o editură independentă și o afacere de familie cu capital integral românesc, care
are ca misiune să aducă constant cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre
cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea și în același timp încurajează generațiile noi și emergente
de scriitori români. De 33 de ani suntem în legătură permanentă cu cititorii noștri și ne lăsăm călăuziți
de plăcerea lecturii. Nemira este o editură orientată spre inovare. În 2009 a lansat primele ebook-uri pe piața
din România, iar în 2021 primele cărți în format audiobook digital.

Credem în literatură și în puterea educației de a salva vieți. Libertatea de gândire, diversitatea, egalitatea și
empatia sunt aliații noștri cei mai de preț pentru un viitor mai bun. De aceea încurajăm constant noi generații
să citească și luptăm pentru a crește nivelul de educație în România prin campanii de social awareness validate
de rezultatele obținute.“

Amenzile aplicate de Consiliul concurenței au fost distrubite astfel, fără explicații legate de împărțirea lor, de ce o editură a fost amendată cu o anumită sumă și o altă editură cu o sumă diferită sau de ce unele edituri anchetate au fost scutite de amendă:

• Curtea Veche Publishing S.R.L. – 422.220,85 lei

• Nemira Publishing House S.R.L. – 324.636,37 lei

• Humanitas S.A. – 365.718,84 lei

• Publica Com S.R.L. – 174.677,34 lei

• Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărturești) – 3.982.290,66 lei

• Librăriile Humanitas S.A. – 582.362,94 lei

• Asociația Editorilor Din România 115.696,04 lei

The post Gabriel Liiceanu, după decizia Consiliului Concurenței de a amenda editurile și librăriile cu 1,2 milioane de euro: “Este o lovitură mortală.” appeared first on Cultura la dubă.

Expoziții Brâncuși au fost organizate recurent, în diferite colțuri ale lumii – Paris, București, Tokio, New York, Philhadelphia, Craiova sau Londra. Însă niciodată publicul nu a avut șansa de a-l descoperi pe Constantin Brâncuși așa cum o poate face acum, la Centrul Pompidou din Paris.

Sunt expuse peste 120 de sculpturi, alături de o bună parte a arhivelor pe care artistul le-a donat statului francez.

Putem vedea imagini inedite cu sculptorul lucrând la operele sale, la instalarea lor în grădinilor unor colecționari, diplomele școlare, livretul militar și pașaportul, fotografii din România și din Franța, în care apare alături de alți artiști, imagini foto și video cu muzele sale, scrisori sau o parte din colecția de vinyluri.

Muzică românească tradițională de vioară, muzica prietenului Erik Satie, precum și alte fragmente din colecție se aud pe fundalul vizitei expoziției.

Este o experiență completă, emoționantă, compleșitoare.

La ea au lucrat peste 200 de profesioniști, timp de 2 ani.

Peste 110.000 de vizitatori au trăit-o până acum, în 22 zile de la deschidere. Este modul prin care francezii transformă închiderea temporară a Centrului Pompidou într-un eveniment artistic grandios.

Peste 5 ani, când clădirea va fi redeschisă, Atelierul Brâncuși va deveni inima celui mai modern centru cultural al Europei, fiind așezat chiar în interiorul instituției.

***

Este luni după-amiază și o zi de aprilie neobișnuit de călduroasă pentru Paris. În fața Centrului Pompidou, așezat pe platoul Beaubourg, într-unul dintre cartierele istorice ale capitalei Franței, stau la coadă câteva sute de oameni. Sunt turiști străini, dar și foarte mulți turiști francezi care au venit din alte orașe să vadă retrospectiva Brâncuși, cea mai mare expoziție dedicată vreodată sculptorului roman.

Media zilnică de vizitatori este între 4000 și 6000 de oameni, ne spun reprezentanții Centrului Pompidou. Este neobișnuit de mult chiar și pentru Pompidou, susțin aceștia. Mai ales după pandemie. Mai exact, este primul eveniment care readuce afluența de vizitatori pe care muzeul o avea înainte de 2020.

Expoziția este organizată la Galeria 1 de la etajul 6 al celebrei clădiri, ridicată după planurile arhitecților Renzo Piano și Richard Rogers. Pe măsură ce urci scările rulante către eveniment, perspectiva Parisului devine din ce în ce mai impresionantă.

“Brancusi. L’art ne fait que commencer” (Brâncuși. Arta nu face altceva decât să înceapă.) – stă scris la intrarea în expoziție.

Co-curatoarea expoziției și una dintre comisarele evenimentului, Valerie Loth, acordă un interviu pentru Cultura la dubă și apoi ne face un scurt tur.

“Am vrut să transmitem multe lucrări. În primul rând, să arătăm de ce abordarea lui în sculptură a fost modernă, cum a exersat formele sculpturilor până a ajuns la abstract. Începutul acestei aventuri este studioul pe care l-am primit ca donație.”, spune Loth.

Brâncuși a donat, prin testament, atelierul său din Impasse Ronsin statului francez, având dorința ca publicul să îi cunoască opera așa, ca pe un întreg. Condiția pusă francezilor a fost ca atelierul său să fie reconstruit într-un muzeu de artă modernă, iar lucrările lui să fie expuse laolaltă.

“Marcel Duchamp i-a fost foarte apropiat și cei doi gândeau asemănător. De exemplu, în aspectul lucrăriilor în serie, care sunt mereu aceleași, dar care de fiecare dată sunt diferite. De asemenea, cred că ideea lui Brâncuși de a dona tot atelierul unei instituții este foarte aproape de ceea ce avea în minte Duchamp, care a vândut o mare parte a lucrărilor sale unui singur colecționar, pentru ca apoi acesta să le doneze Muzeului din Philadelphia.

Și cred că Brâncuși gândea la fel, de aceea a donat tot atelierul său. Sigur că fiecare lucrare poate fi văzută individual, dar voia ca toată munca din atelierul său să fie văzută.”

“Atelierul era totul pentru el. El și-a făcut patul, uneltele, rafturile pentru vinyluri. Pentru el era important să păstreze totul împreună. Când vindea o sculptură, făcea o copie în ghips pentru a o păstra în atelier.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Prima reconstituire parțială a atelierului Brâncuși a fost expusă în interiorul Muzeului de Artă Modernă din Paris, la Palatul Tokio, în 1962. Odată cu deschiderea Centrului Pompidou, în 1977, Atelierul Brâncuși a fost reimaginat și așezat chiar în fața instituției.

Însă, în urma unor inundații masive, în 1990 atelierul a fost închis. Renzo Piano a realizat apoi o clădire muzeu, în interiorul căreia a așezat atelierul Brâncuși închis, putând fi văzut de jur împrejur de către vizitatori. Atelierul Brâncuși, aflat în piațeta din fața centrului, a fost inaugurat în 1997 și închis la finalul lui 2023.

“Am fost nevoiți, mai întâi, să mutăm toate sculpturile din Atelier, fiindcă lucrările care vor avea loc în subteran ar fi putut afecta opera. Așa am decis să facem o expoziție, dacă tot vom închide definitiv Atelierul Brâncuși din piațetă. Practic, așa s-a născut ideea de a le arăta dintr-o altă perspectivă.”

Pe lângă sculpturi, donația lui Brâncuși a cuprins absolut toate obiectele personale, de la unelte, intrumente muzicale și discuri, fotografii și filmulețe, corespondență, bilețele și facturi.

Cu totul special la acest eveniment este faptul că, pe lângă cele peste 120 de sculpturi expuse, sunt arătate pentru prima dată peste 200 de documente din arhivele Brâncuși, cercetate și gestionate de specialiștii de la Pompidou de 47 de ani încoace.

“Brâncuși obișnuia să păstreze totul. De la investigațiile medicale, electrocardiograme, facturi, bonuri, putem vedea când a cumpărat prima camera foto, când a început să lucreze în bronz și, de asemenea, avem toate scrisorile cu prietenii lui, cu colecționarii sau cu muzee.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Expoziția se deschide cu o serie de Cocoși. Parcă am fi în zorii zilei, iar Brâncuși ar începe treaba în atelierul său. Un filmuleț proiectat pe un perete ni-l arată pe sculptor la lucru, cu mânecile suflecate, cu țigara în gură, lovind cu ciocanul în piatră.

“Am început expoziția cu un Cocoș, fiindcă am înțeles că este un simbol în Oltenia și este, bineințeles, și simbolul poporului francez. Dar, cel mai important, reprezintă începutul unei zile. Apoi, am vrut să intrăm puțin în atmosfera atelierului său, care era ca un colț rural în mijlocul Parisului, pe Impasse Ronsin.

Este ceea ce îi uimea, în primul rând pe vizitatori, aveau impresia că ajung la țară, în Paris. Era o stradă cu multă verdeață, cu ateliere de artiști. Iar atelierul lui Brâncuși era complet alb. Avea lumină naturală direct, era mult material alb, ghips, pe jos, Brâncuși avea o barbă albă, o salopetă albă, un câine alb. Totul era diferit față de celelalte ateliere.”, spune Valerie Loth.

Deși se aflau în Atelierul Brâncuși, la discreția publicului, aceste lucrări și multe altele din expoziție pot fi văzute acum într-o perspectivă nouă.

“Îl știam pe Brâncuși dinainte, dar acum este cu adevărat pus în valoare.

-Ați descoperit ceva nou?

-Da. Abia acum l-am descoperit pe el, cu adevărat.”, ne spune Charlotte, o pariziancă în vârstă de 45 de ani, la finalul vizitei sale.

Pe lângă patrimoniul Brâncuși deținut de Pompidou, expoziția aduce în fața publicului și 50 de sculpturi împrumutate de la Metropolitan Museum of Art, MoMA, Guggenheim New York, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Tate Modern Londra, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă al Craiovei.

De asemenea, câteva alte împrumuturi excepționale de la Luvru și de la Muzeul Guimet ne arată diferite surse de inspirație pentru Brâncuși, majoritatea provenind din antichitatea spațiului extra-european, dar și lucrări ale lui Paul Gauguin sau Andre Derain.

Cumințenia Pământului, sculptură de la începutul carierei, pe care statul român a refuzat să o achiziționeze, este pusă în lumină de francezi ca o lucrare extrem de importantă, alături de Oviri, realizată de Gauguin în 1894.

“Am vrut să arătăm influențele lui. A lucrat cu Rodin, a vizitat Luvrul, Muzeul Guimet, cu o colecție asiatică, Muzeul Etnografiei Africane de la Trocadero, iar toate acestea i-au influențat și îmbogățit munca. De exemplu, am pus Danaida alături de o sculptură antică pe care Brâncuși a văzut-o la Luvru. Era foarte curios și interesat de arta lumii.”

Expoziția continuă cu o secțiune dedicată sculpturii în lemn. Ca să pătrunzi în acel spațiu al meșteșugului și al rădăcinilor românești, treci printr-o superbă poartă de lemn, care are și ea o poveste în spate. A fost dăruită de România Franței și a mai fost arătată în Paris la Expoziția Internațională din 1936.

Mai mulți dintre vizitatorii cu care am stat de vorbă au menționat lucrările în lemn printre preferatele lor. De altfel, curatoarea Valerie Loth atribuie caracterului românesc al artistului Brâncuși valoarea unei pietre de temelie.

“Brâncuși venea din Oltenia, o regiune cu tradiție în sculptura în lemn. Cred că unul dintre bunicii lui a fost tâmplar, iar el, în primul rând ca țăran, a devenit interesat de meșteșugul lemnului. Brâncuși a rămas atașat de aceste tradiții și a realizat numeroase sculpturi în lemn. Înainte de a fi artist, el a fost un artizan.

Altfel, în Franța aveam acestă impresie, un mit, că Brâncuși era un țăran român, morăcănos, singuratic, care trăia în studioul lui. Dar, în realitate, nu era deloc așa. Trăia în mijlocul vieții artistice pariziene, mulți oameni vizitau atelierul. Chiar și americanii care ajungeau la Paris voiau să viziteze atelierul lui Brâncuși, era un loc super cool în care toată lumea voia să fie.

Iar Brâncuși era foarte prietenos, organiza petreceri, pregătea musafirilor mâncare, grătar. Îi plăceau șampania, vinul, cânta la chitară, punea muzică. Era apropiat de mulți artiști și de colecționari și, bineințeles, de multe femei.

Deci nu era deloc ca un țăran de la Dunăre.

În schimb, a fost mereu foarte atașat de România. S-a întors acolo frecvent, era important pentru el să finalizeze complexul de la Târgu Jiu.

De asemenea, era foarte apropiat de avangarda românească, publica la o revistă avangardistă.

Și era apropiat și de biserica ortodoxă, a și lucrat la Biserica Ortodoxă din Paris și era sponsor pentru diferite organizații caritabile.”

Sophie și Damien sunt doi artiști care locuiesc la 60 de kilometri de Paris. Au venit la Pompidou pentru expoziția Brâncuși și au plecat fascinați de ceea ce au văzut.

„E o expoziție foarte frumoasă, cu o scenografie specială, mai ales în încăperea care arată tradiția românească a sculpturii în lemn”, spune Sophie, care realiează lucrări de artă în cerneală chinezească.

„E interesant pentru că eu mai vizitasem Atelierul Brâncuși, dar nu văzusem sculpturile așa.”

Damien, vizitator francez

“Apoi, sunt toate temele cuprinse, eu prefer lucrările mai de început, precum Sărutul, decât pe cele de la final. E interesant să vezi lucrările și cele două mari scandaluri din spatele lor.”, ne spune Damien, la rândul său sculptor. Când vine vorba despre preferințe, cei doi soți fac alegeri diferite.

„Sophie: Eu ador Cocoșul.

Damien: Iar eu Sărutul. Dar nu îmi plac deloc Capetele de copil. Îmi provoacă o stare inconfortabilă.

Aș vrea, totuși, să adaug că lipsesc două citate importante din Brâncuși. Primul, pe care l-a zis când l-a părăsit pe Rodin, este că „nimeni nu poate trăi în umbra unor mari arbori.”, apoi o altă frază, care mie îmi place foarte mult, pe care am notat-o pe frigider și le-am spus-o copiilor mei: „cel mai greu nu este să lucrezi, ci să intri în starea de lucru.” Și eu sunt sculptor și cel mai mult admir la Brâncuși faptul că a sculptat direct în material, totul a fost în imaginația lui.”

Ajuns la Paris pe jos, la 28 de ani, tânărul Constantin Brâncuși a fost remarcat chiar de către maestrul Auguste Rodin. Brâncuși i-a fost ucenic vreme de un an, dar și-a dat repede seama că vrea să se desprindă de stilul lui Rodin și să își găsească propria cale.

Așa a renunțat la mulaje și a  început să cioplească direct în material, într-un stil cu totul nou. Cele trei opere majore care marchează acest moment, dar și începutul sculpturii moderne, sunt Sărutul, Cumințenia Pământului și Rugăciunea.

“Știam Atelierul Brâncuși, pe care îl vizitasem de mai multe ori. Dar abia acum l-am descoperit cu adevărat pe Brâncuși. Această expoziție m-a îngenunchiat.”

Vizitator francez

Cea de-a doua jumătate a expoziției devine din ce în ce mai compleșitoare. Pătrundem în viața deja cunoscutului artist Brâncuși, care face senzație la Paris și New York și este subiectul unor mari scandaluri.

Primul – în 1920, lucrarea Princesse X, expusă la Salonul Indendenților de la Paris, este contestată de unul dintre vizitatori la Ministerul Culturii, pe motiv că ar reprezenta un falus. Potrivit istoricilor, în spatele contestației ar fi fost Picasso sau Matisse. Lucrarea rămâne expusă datorită unei scrisori publice pe care o semnează alți 70 de artiști, printre care Picabia, Cocteau și Erik Satie.

Princesse X vorbește despre ambiguitatea masculin-feminin, prezentă la mai multe sculpturi brâncușiene, începând cu Sărutul și continuând cu Tors de tânăr. Reprezintă totodată susținerea lui Brâncuși față de mișcarea dadaistă, care contestă normele în artă, le ridiculizează prin forme noi, inteligente, încărcate cu umor.

Dar, mai presus de toate, este modul prin care Brâncuși vrea să arate că importantă este esența lucrurilor, nu forma lor. Este ceea ce îl face pe Brâncuși foarte actual. Două tinere vizitatoare, Eloise și Flor, în vârstă de 18 ani, se arată încântate de ceea ce au descoperit în expoziție. 

“Mi-a plăcut mult. A fost puțin cam prea aglomerat, dar frumos. Sculpturile sunt foarte frumoase. Nu îl știam deloc, l-am descoperit datorită expozie.”, ne spune Flor.

“Sculptura mea favorită este Princess X. Scandalul din spatele ei este foarte interesant și lucrarea foarte frumoasă.”, declară Eloise.

“Statueta mea este a femeii, toate femeile într-una singură, Femininul Etern al lui Goethe redus la esența sa… Timp de cinci ani am lucrat, am simplificat, am făcut materialul să vorbească și să spună inexprimabilul. Pentru că, de fapt, ce este o femeie? Nasturi și funde, cu un zâmbet pe buze și vopsea pe obraji…nu asta este femeia.

Să exprim entitatea aceea, să readuc în lumea simțurilor tipul etern al formelor efemere, am petrecut cinci ani simplificând, șlefuindu-mi lucrarea. Și în sfârșit, cred, am ieșit triumfător și am pătruns dincolo de material. Mai mult, e un mare păcat să strici frumusețea făcându-i găuri pentru păr, ochi, urechi. Și materialul meu e așa de frumos, cu liniile sale sinuoase care strălucesc precum aurul pur și însumează într-un singur arhetip toate efigiile feminine din Lume.”, a declarat Brâncuși în timpul scandalului provocat de Princesse X.

Al doilea scandal – în 1926, Pasărea în văzduh (variantă deținută acum de Seattle Art Museum), trimisă de Brâncuși de la Paris la New York, pentru o expoziție organizată de Marcel Duchamp la Brummer Gallery, este oprită de autoritățile americane în vamă, pe motiv că cineva încearcă să evite taxele aferente unui obiect industrial, declarându-l operă de artă.

Pentru vameșii americani, sculptura lui Brâncuși nu avea nicio legătură cu arta sau cu reprezentarea unei păsări. Oficialii au declarat atunci că, pentru a fi considerată operă de artă, o lucrare trebuie să reproducă, prin cioplire sau prin mulaj, obiecte din natură sau vietăți.  

Brâncuși a contestat reținerea lucrării sale în instanță, iar povestea s-a transformat în ceea ce este azi cel mai cunoscut proces în arta modernă, cazul care a determinat instanțele, dar și criticii, să redefinească arta.

“Sugerează zborul, grația, aspirația, vigoarea și totodată viteza, puterea, potența, frumusețea, la fel ca o pasăre.”, depunea atunci mărturie criticul Frank Crowninshield.

Acum, turiști din toată lumea îl descoperă la Paris pe cel care a scris istoria începutului sculpturii moderne.

“A fost superb. Totul – sculpturile, scenografia, clădirea.

-Știați ceva de Brâncuși înainte?

-Nu, acum e prima dată când îl descoperim.”, spun la ieșirea din expoziție două vizitatoare din California.

Astăzi, câteva dintre Păsările în văzduh, au propriul zbor deasupra cerului Parisului, într-o scenografie copleșitoare, de neuitat. În spatele acestei poezii vizuale stau curatoarele și câțiva specialiști autorizați să atingă și să instaleze lucrările. Instalarea fiecărei Păsări a durat aproximativ 6 ore.

“Cel mai dificil lucru în organizarea acestei expoziții a fost fragilitatea lucrărilor. Așa cum știți, Brâncuși a construit baza, soclul fiecărei sculpturi și s-a dedicat mult echilibrului lucrării. Mai ales Păsările în văzduh sunt foarte fragile, nu sunt fixate cu tije de oțel, ca altele.”

Valerie Loth, co-curatoarea expoziției Brâncuși de la Centrul Pompidou

Am create podiumuri speciale, clădirea are o vibrație a ei, publicul creează de asemenea o vibrație și a trebuit să protejăm sculpturile. Așadar, fragilitatea lucrărilor a fost marea provocare a acestei expoziții.

În spatele scenografiei a fost o idee simplă. Avem șansa acestor spații, la Centrul Pompidou, și a fost de la sine înțeles să așezăm Păsările cu panorama Parisului în spate.”

Seriile de portrete, Măiastre, Madame Pogany sau Păsări ne arată un artist care a lucrat toată cariera întru atingerea formei abstracte perfecte, a echilibrului și a frumuseții. De asemenea, cu totul special este interesul pe care l-a manifestat pentru felul în care sunt expuse lucrările, dedicând o bună parte a muncii sale soclurilor, fără de care opera sa nu ar fi completă.

Arătat în acest amplu context, Brâncuși primește cel mai frumos omagiu posibil. Iar noi, oamenii de rând, primim lumină în vremuri sumbre.

“Când vom redeschide muzeul, atelierul Brâncuși va fi în interiorul clădirii. Cred că Brâncuși ținea foarte tare ca toată opera lui să fie prezentată laolaltă într-un muzeu. Din păcate, Atelierul de până acum nu a fost foarte vizibil pentru public, vizitatorii nu prea găseau intrarea, parcă era desprins de Centrul Pompidou.

Cred că dacă vom reconstrui atelierul în interiorul muzeului, va fi mult mai interesant pentru public.”

Renovarea Centrului Pompidou este un proiect major, finanțat de Ministerul Culturii din Franța, și asumat de statul francez drept o responsabilitate națională.

În cei 6 ani în care clădirea va fi închisă, colecția va fi mutată, iar activitatea instituției se va desfășura în alte spații culturale din Franța și din diverse colțuri ale lumii, păstrând esența ei vie.

Expoziția Brâncuși poate fi vizitată la Pompidou până pe 1 iulie 2024.

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Brâncuși, lumina albă din Paris appeared first on Cultura la dubă.

UNITER, o asociație menită să apere drepturilor artiștilor care fac parte din ea, cu o imagine destul de învechită, interesantă doar pentru breaslă, a intrat acum și în atenția publicului larg, prin prisma unui scandal de facebook, preluat în întreaga presă doar pentru izul de scandal, nu pentru că ar exista un interes real pentru subiectele atinse.

De altfel, an de an, doar presa culturală, foarte restrânsă, scrie despre nominalizările și câștigătorii Premiilor UNITER și le urmărește apoi evoluția. Reprezentarea spectacolelor de teatru și a tinerilor artiști este redusă, dacă nu chiar absentă din presa mainstream, iar asta reflectă o societate în care cultura e considerată ultimul domeniu de interes, având și cel mai mic buget de stat.

Nu întâmplător un jandarm a spus cândva “luați site-ul de cultură și băgați-l la dubă.”

În contextul prezentat mai sus, am stat de vorbă cu actualul președinte al UNITER, Dragoș Buhagiar, omul care a preluat conducerea onorifică anul trecut, după dispariția lui Ion Caramitru.

Dragoș Buhagiar este unul dintre cei mai importanți scenografi români, având colaborări cu regizori de renume, precum Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Dabija, dar și o carieră peste hotare.

La un an de când a fost ales în funcția de președinte al UNITER, s-a trezit în mijlocul unui conflict care, spune el, a adus „prejudicii grave de imagine”.

Mai exact, mai mulți artiști au cerut juriului desemnat de Senatul UNITER să elimine de pe lista nominalizărilor la premiile UNITER un regizor acuzat în trecut că ar fi bruscat o actriță chiar în seara premierei, în timpul unei pauze. De asemenea, juriului i s-a reproșat că a ignorat tânăra generație de creatori, apărând în spațiul virtual discuții despre criteriile de selecție, vârstă și sex, estetică și moralitate.

Mai mult decât atât, Senatul UNITER s-a văzut nevoit să rediscute și să anuleze premiul pentru întreaga activitate pe care urma să i-l acorde actorului Alexandru Repan, după ce Cultura la dubă a publicat un articol despre activitatea sa de colaborator al Securității, dovedită printr-o decizie judecătorească.

Apoi, regizorul Silviu Purcărete și-a anunțat retragerea de pe lista nominalizărilor printr-o scrisoare care a stârnit și ea opinii contradictorii.

„Niște schimbări reale sau niște îmbunătățiri trebuie aduse la statut, dar nu consider că se pot întâmpla așa.”, spune acum Dragoș Buhagiar.

Gala Premiilor UNITER 2023 va avea loc pe 12 iunie la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii.

****

În primul rând, spuneți-ne, vă rog, de ce ați vrut să candidați pentru funcția de președinte al UNITER?

Sunt legat de UNITER, am fost legat de Ion Caramitru, am fost mandatat să fac parte din Senat și, după cum știți, am avut șansa să iau premii. Iar în viață trebuie să și oferi, nu numai să iei. E un principiu onest, dacă lumea are nevoie de tine, trebuie să pui umărul.

Sincer, nu a fost ideea mea, au fost niște voci serioase care au considerat că aș putea fi o variantă corectă.

După un mandat foarte lung al lui Ion Caramitru, lumea așteaptă acum de la noua conducere niște schimbări. Ce schimbări ați vrea să implementați și ce ați schimbat deja?

De exemplu, am considerat că un nou director al Festivalului Național de Teatru trebuie să fie dintr-un mediu independent. Să o alegem pe Mihaela Michailov a fost o decizie bună, pe care am luat-o în Senat. E un om serios, a scris, a făcut un teatru (n.r. Centrul de Teatru Educațional Replika) împreună cu Radu Apostol, ne-am bazat pe un CV consistent.

E o decizie care nu poate arăta decât deschidere.

A fost și o încercare de a crea o legătură mai puternică între mediul artistic privat și cel de stat?

Noi nu suntem un sindicat, există sindicat al actorilor, există sindicate în teatre. Noi suntem un ONG și nu primim finanțări lunare de la Ministerul Culturii. Eu fac benevol, onorific, treaba de președinte.

Nu aveți un salariu?

Nu și nici am luat altfel de bani de la UNITER. Mai mult, la Gala UNITER de acum voi lucra cu Răzvan Mazilu. Am ales să fac eu scenografia ca să mai salvez niște bani, să nu plătim un scenograf. Îmi permit, am de lucru, sunt un creator curtat de foarte multe spații teatrale din România, în ultimii ani am lucrat mult și în occident. Mi se pare natural să procedez așa.

Care sunt sursele de finanțare ale UNITER-ului?

Cotizațiile, timbrul teatral care se reîntoarce în teatre în mare parte, ba mai mult, am propus alături de Aura Corbeanu să se ducă mai mult spre teatrele independente. Și mai încercăm prin proiecte să completăm sursele de finanțare.

Cum ați explica rolul UNITER pe înțelesul unor oameni care nu sunt familiarizați cu această structură?

În primul rând, UNITER e o platformă de comunicare între instituțiile statului și instituțiile de teatru. În permanență suntem cumva poziționați să adunăm oamenii la masă. De exemplu, am vorbit cu ministrul Culturii să facem consultări despre statutul lucrătorului cultural. E ciudată denumirea…lucrător cultural.

Ce mai face UNITER? Conform statutului, își apără membrii în situații limită.

Au fost, totuși, situații, când UNITER a fost acuzată că nu reacționează la diferite situații care au presupus niște abuzuri.

În primul rând, în ceea ce mă privește, eu nu voi avea reacții peste noapte, compulsive și nu o să reacționez în fața facebookului. Avem niște reguli interne. Senatul are Comisie de Disciplină și eu trebuie să respect asta. Comisia se poate autosesiza sau se poate întruni, la cerere, dacă e depus ceva la UNITER.

În cazul cu Felix Alexa a fost o chestiune legată de școală, în primul rând. Totuși, am adunat Senatul și am discutat ce tip de reacție trebuie să avem.

Au mai fost cazuri cu discuții între finanțatori și directori de teatre. Sunt între entități care au un contract. Ca să putem interveni, ar trebui să avem ambele situații, cifre, condițiile, contractele.

Revenind la situația cu Felix, noi am spus foarte clar, ne-am exprimat poziția.

Felix Alexa chiar s-a autosuspendat sau i-ați cerut să facă asta?

A fost o autosuspendare pentru că și-a dat seama că până se lămuresc situațiile în școală, cumva el a înțeles că e bine să ia o povară de pe umerii Senatului. Sigur, am discutat împreună acest aspect, cum e mai bine. Și atunci a luat această decizie.

Dar să știți că noi suntem într-o situație foarte delicată.

Noi avem în statut obligația de a apăra membrii până la finalizarea oricărui tip de investigație.

Noi am aderat la CEDO, chiar mi-am scos niște articole fiindcă m-am gândit că o să mă întrebați de chestia asta. Am niște hârtii pe care le-am studiat cu juriștii.

(Ne arată hârtiile și citește articolele CEDO).

De exemplu, articolele 6-7: dreptul la un proces echitabil, în care dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție sunt garantate ca fundamente ale societății.

Orice om are dreptul la protecția demnității și a imaginii.

Ați fost și sunteți profesor la universitate. Discuțiile din ultimii doi ani, despre abuzuri din mediul universitar artistic, v-au surprins sau aveați cunoștință despre astfel de metode de lucru?

Meseriile artistice presupun pasiuni, un alt tip de libertate de a te raporta la ceilalți. Lucrurile sunt foarte pe muchie. Sigur că trebuie să respectăm, fără discuție, demnitatea studenților, mai ales că sunt niște oameni într-o perioadă de formare, rolul nostru este extrem de important. Niciodată nu am acceptat genul ăsta de comportament.

Nu băgăm sub preș nimic, dar nu pot să folosesc termeni la care se așteaptă “internetul”, cum ar fi “condamn”. Eu nu am voie să folosesc cuvântul ăsta. Dacă eu dau un comunicat în care spun “UNITER condamnă” și vine acel membru UNITER și zice: “de ce ați spus asta? Legea zice că eu n-am făcut nimic.” Senatul trebuie să apere membrii până la finalizarea anchetelor.

De 30 de ani, noi am văzut la televizor azi oameni trecând cu cătușe și a doua zi declarați nevinovați. E o societate foarte răsturnată și neprincipială.

De multe ori, comunicarea în mediul artistic se desfășoară pe facebook și nu tot timpul e coerentă.

Eu cred că dacă vrem să rezolvăm ceva, trebuie să ne punem la masă, nu să ne înjurăm pe facebook.

Avem o situație, venim la UNITER și zicem că am vrea o întâlnire. O programăm, ne privim în ochi, venim cu argumente.

Părerea mea, a lui Dragoș, nu a UNITER, este că în spatele unui canal ne ascundem. Dialogul e principala metodă de a soluționa o situație.

Mai multe voci teatrul românesc au criticat juriul stabilit de UNITER pentru nominalizările făcute anul acesta, mai exact pentru ignorarea generației de 30-40 de ani de la premiile majore, dar mai ales prezența pe lista de nominalizați a unui regizor acuzat în 2017 că a agresat fizic o actriță – Andriy Zholdak.

De asemenea, au fost invocate posibile conflicte de interese. Opiniile exprimate în spațiul public sunt, totuși, destul de diferite. Cum percepeți dumneavoastră, președintele UNITER, tot ce s-a întâmplat?

Eu cred în felul următor: cutremurele pot aduce schimbări bune, dar forma în care s-a discutat în toate aceste zile nu mi se pare deloc potrivită.

Dacă vrem să nu existe discriminări și abuzuri de niciun fel, atunci cred că este important să nu ne poziționăm antagonic, tineri versus bătrâni. O poziționare antagonică nu este deloc constructivă. Niște schimbări reale sau niște îmbunătățiri aduse la un statut, nu consider că se pot întâmpla așa.

Pe mine mă interesează foarte tare să mă simt în siguranță într-un stat de drept. Asta înseamnă că e un stat în care se respectă niște legi.

Accept orice discuție, dar în niciun caz pe acest ton și cu coborârea nivelului discuției la nivelul ăsta, care nu are legătură cu teatrul și cu esența meseriei noastre, o meserie liberală.

Acum un an de zile au fost alegeri. La alegeri se discută lucruri la Adunarea Generală. Eu chiar nu înțeleg de ce nu discutăm la Adunarea Generală, de ce discutăm de pe poziții de forță și în momente în care se poate prejudicia acestui ONG și imaginea unor artiști de mare valoare.

Într-adevăr, lucrurile trebuie adaptate la timpurile pe care le trăim, dar în niciun caz în forma asta. Există foarte multe procedee normale, legale și putem sta la masă să le discutăm.

Acest ONG funcționează de 33 de ani, a fost menținut în momente dificile din punct de vedere politic. În anii ’90 au fost niște momente politice tulburi, iar UNITER a ținut artiștii în sensul unei bresle active și cu un punct de vedere foarte ferm în zona politică.

De ce vrem să ducem atât de jos toată discuția asta? Eu sunt un artist foarte ferm pe picioare, am fost observat, nu am țipat că vreau să fiu observat. Am muncit și am fost văzut, pus în valoare de colegii mei de breaslă.

Aș vrea să vorbim punctual despre cazul Zholdak fiindcă aceasta a fost principala nemulțumire și singura revendicare concretă în acea petiție – eliminarea sa de pe lista de nominalizări, fiindcă, citez, “a comis de nenumărate ori abuzuri psihologice și fizice în timpul repetițiilor sale, punând în pericol sănătatea fizică și psihică a actorilor cu care a lucrat”.

Eu ca artist am spus mereu că mă dezic de orice formă de abuz. Orice abuz și discriminare, atât în teatru cât și în școală, sunt inacceptabile. Aș vrea să fie foarte clar. Dacă noi vrem să rezolvăm o situație care ni se pare neclară, oare noi trebuie să așteptăm ani de zile? Evenimentul a fost acum 6 ani la Teatrul Maghiar. Așteptăm o ocazie de genul ăsta?

Eu, personal, m-aș fi dus la Teatrul Maghiar, aș fi discutat cu actrița, cu colegii actriței. În acești 6 ani de zile puteam să urmăresc activitatea lui Zholdak și să pichetez teatrele pe unde a lucrat. De ce lasă să treacă atâția ani?

Dar UNITER în toți acești ani a abordat acest caz în interiorul Senatului sau la Adunările Generale?

Da. S-a discutat.

Ne puteți spune ce anume s-a discutat?

S-a discutat evenimentul respectiv, ne-am interesat, am vorbit cu directorul teatrului (n.r. Tompa Gabor) și directorul teatrului ne-a prezentat un fel de status.

Ați avut doar acest punct de vedere? UNITER i-a invitat la discuție și pe actorii implicați în poveste?

Nu i-a invitat la discuție pe actori. Eu nu îmi aduc aminte. Sincer, ar trebui să verific exact. Și eu sunt un artist foarte băgat în munca lui.

Acum, vorbind despre nominalizarea sa, juriul a avut în vedere exclusiv valoarea artistică a muncii sale.

În privința lui nu există o decizie judecătorească de condamnare, așa cum există o hotărâre judecătoarească în privința actorului Alexandru Repan, despre care, din păcate, nu aveam știință. Poate ăsta să fie păcatul meu, nu știu.

Și nu există nicio sesizare din partea actriței, să spună că a fost agresată. Nu este absolut nimic, nici din partea actriței, nici din partea colegilor, nici din partea poliției.

Oricum, UNITER, în principiu, nu se poate substitui organelor de urmărire și nu are calitatea și competența să facă altfel de anchete decât morale.

Noi ne declarăm ferm a fi împotriva oricărei forme de abuz, că este împotriva abuzurilor fizice sau morale, dar și împotriva abuzului la care ar putea fi supusă o persoană acuzată pe nedrept.

Și mai e ceva. Un regizor nu poate exista artistic fără actori. Orice actor care consideră că e supus unui abuz, poate face un pas înapoi, se poate retrage din spectacol, la fel și ceilalți actori implicați.

Este un mijloc corect, imediat și eficient de a acționa împotriva unui abuz.

Totuși, e cunoscută în această lume frica de a nu pierde un rol, de a nu mai fi angajat de alte teatre.

Nu știu, o fi și frica asta. Dar în teatre, de obicei, când vine un regizor, cel puțin în ultimii ani, managerii întreabă: vine regizorul x, va fi casting în ziua d, mai vine regizorul y, repetițiile se vor suprapune. Vă rog să vă decideți la care vreți să lucrați.” Onest, vă spun.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu, care a inițiat petiția împotriva regizorului Andriy Zholdak, propune un boicot al galei și îndeamnă la revoltă și huiduieli la adresa juriului, pe motiv că s-a ghidat exclusiv pe criteriul valorii și nu pe criteriile propuse de inițiatoarea petiției, vârstă și sex.

Juriul nu a avut niciodată alt criteriu decât valoarea artistică. Nu are nici vârstă, nici sex, nici culoare politică.

Realizarea unor nominalizări pe criteriul de vârstă și sex, cum se propune, ar însemna un abuz și abdicarea de la principiile care stau la baza nominalizărilor în general, nu numai ale noastre.

Poziționarea asta e greșită și aduce mari prejudicii nu UNITER-ului, ci întregii bresle. Apoi, câți semnatari ai petiției sunt membri UNITER? De exemplu, Carmen Vidu nu este membru UNITER. Schimbările pe care le cerem trebuie să pornească de la statut. Schimbăm statutul? Încă o dată, facem asta la Adunarea Generală, nu în stradă.

Practic, cei care reclamă acum anumite lucruri ar trebui să fie membri UNITER ca să participe la aceste discuții?

Evident, trebuie să faci parte din această breaslă. Sigur, pot semna ceva de principiu, că nu îmi convine un abuz. Dar când discuțiile sunt atât de aplicate, nu pot să îmi dau cu părerea la structura Uniunii Scriitorilor, de exemplu.

Revenind la cazul Zholdak, înțelegem că ce a fost în trecut nu se mai poate schimba, el a fost în continuare angajat de teatre din România. Dar după toate aceste discuții, luați în considerare ca în statut sau în Regulamentul Premiilor, juriul să excludă din start nominalizarea unor artiști găsiți oficial vinovați pentru vreo formă de abuz?

Eu cred că această discuție trebuie supusă Senatului, poate chiar și la Adunarea Generală. Dar toate aceste lucruri trebuie făcute după ce s-au dat niște verdicte foarte clare, să existe niște decizii judecătorești.

Ați văzut foarte clar că în cazul Repan, în momentul în care am văzut decizia oficială, am revenit asupra premiului. Dar să vă mai spun ceva. Nu toată lumea a fost de acord cu retragerea premiului.

Deci discuțiile nu sunt unanime și toată lumea ridică mâna.

Pentru că a fost o situație de urgență, am trimis documentul tuturor membrilor Senatului, le-am dat un timp de gândire și am cerut răspunsuri în scris.

Cu o majoritate confortabilă, am putut să luăm această decizie. Dar au fost oameni care au ridicat problema: noi suntem puși să discutăm aici genul ăsta de probleme? Sigur că argumente sunt și pro și contra, atât timp cât discutăm talentul și valoarea artistului, precum și cariera lui. Dacă, de exemplu, aceste lucruri influențează cariera.

Vă mărturisesc că numai cineva care a trăit vremurile alea ar putea înțelege corect. Așa sună într-un fel “a fost colaborator”. Au fost foarte mulți obligați să semneze în acele vremuri, dar important e ce au făcut după aceea. Dacă tu intervii în destinul unui om și îi modifici destinul, asta este foarte grav, extrem de grav.

La fel e și în cazul unui abuzator, dacă modifică destinul, evoluția unei persoane, e foarte grav.

Dar vorbind despre curaj, eu am ieșit din echipe artistice, de față cu distribuția. Eu am ieșit dintr-un teatru când mi s-a părut că venirea unui director duce teatrul într-o direcție care pe mine nu mă interesează. Dar asta nu am făcut cu scandal în presă. Am spus-o în Adunarea Generală a teatrului, iar după mine au plecat și alții.

În ceea ce privește retragerea lui Silviu Purcărete, cum s-a întâmplat, mai exact? Ați avut o discuție înainte sau pur și simplu v-a trimis scrisoarea?

Vă explic imediat. La Galele UNITER, în ultimii trei ani, în 2020 Premiul pentru cea mai bună regie l-a luat Eugen Jebeleanu, iar premiul pentru cel mai bun spectacol – Chiritza în concert, al Adei Milea. În 2021, cea mai bună regie a mers la Carmen Lidia Vidu. Cel mai bun spectacol – Inimă și alte preparate din carne, Radu Afrim. 2022, Premiul pentru cea mai bună regie – Horia Suru, pentru iar cel mai bun spectacol – Plugarul și moartea, Silviu Purcărete. Vi se pare că în ultimii 3 ani chiar așa tinerii au fost dați la o parte de la premiile importante?

Această poziționare nu mi se pare corectă.

Purcărete e unul dintre puținii regizori români de calibru mondial și nu spun asta ca limbaj de lemn. Ce înseamnă asta? Spectacolele lui circulă prin lume.

Domnul Purcărete nu a scos această scrisoare în primele ore. Această scrisoare a scris-o în momentul în care discuția a coborât îngrozitor de jos. Comparații, epitete, toată această confuzie cu valoarea și vârstele, l-au făcut să spună “eu nu vreau să fac parte din asta, e mult prea jos, eu nu mă regăsesc între acești oameni.”

Vă mărturisesc că l-am întrebat dacă este sigur că vrea să o publice și nici nu a vrut să stea de vorbă. A avut o poziție extrem de fermă.

Ce credeți că simbolizează această retragere?

Este un mare semnal de alarmă în lumea noastră, care ar trebui să fie o lume a valorii, o lume deschisă, tolerantă.

Dacă noi dăm valoarea la o parte, lucrurile devin haotice. Totul se risipește. Acesta este mesajul lui. Când apare o confuzie între valoare și vârstă, apare haosul.

Știți că discuția aceasta a apărut și la Oscaruri, Academia Americană de Film impunând niște criterii de gen, rasă și categorii vulnerabile pentru nominalizarea filmelor.

Cunoaștem, de acord, dar problemele noastre nu sunt similare cu cele din Statele Unite. Noi nu am fost un stat expansiv, noi nu am fost colonii, nu am avut segregare. Lucrurile nu se pot importa copy-paste.

Toată povestea asta cu cancel culture este nocivă. Nu poți să anulezi arta, tot ce s-a întâmplat a fost un gest al momentului, artiștii au lucrat în niște perioade istorice, nu putem anula informația care exista atunci. Asta, din nou, are legătură cu haosul.

Cum răspundeți acuzațiilor legate de posibile conflicte de interese? Mai exact, că un membru al juriului este și parte din Consiliul Artistic al Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova, care are 8 nominalizări, sau că unii membri ai Senatului UNITER sunt printre nominalizați?

Toți membrii Senatului sunt votați de membrii UNITER în Adunarea Generală, iar oamenii din teritoriu au votat reprezentanți activi, artiști activi.

În Senat, majoritatea oamenilor sunt activi, actori, conducători de teatre, regizori. De când sunt eu președinte, juriul e votat de Senat, pentru că nu consider că președintele și vicepreședintele trebuie să își asume alcătuirea juriului.

În Senat se face o listă cu critici, regizori, propunerile sunt numeroase. Apoi începem să discutăm cu ei și mulți spun „lucrez acolo, nu am timp”. Încep să pice.

Practic, se întâmplă și un fenomen natural. Suntem 19 oameni în Senat. E un număr suficient să ne gândim că nu există suspiciuni.

Dacă am în Senat trei directori de teatre, ar fi corect să impun ca 4 ani de zile, teatrele alea să fie date la o parte de la nominalizări? Sau ei, dacă fac roluri, să fie dați la o parte?

Hai să ne uităm cine sunt acești oameni.

Trebuie să îl susțin eu pe Radu Afrim, care a inventat o estetică în teatrul românesc? Nu doar că e incontestabil. O să rămână în istoria teatrului românesc Afrim. Radu Afrim lucrează cu toate vârstele de actori. În fiecare teatru în care a mers a încercat să reinventeze actori, unii chiar pensionari. Și i-a pus în context cu generația nouă. Asta mi se pare fabulos. Hai să ne uităm atent la ce fac acești oameni.

Pe cine ar trebui să punem în Senat? Șefii de producție din teatre sau directorii economici? Și atunci tot conflict de interese ar fi.

Există voci care spun că juriile ar trebui făcute de cele două secții ale AICT (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru). Nu știu dacă știți că cele două secții nu prea se pot pune la masă împreună. Și în zona asta e o situație care nu e de dorit. Din tot sufletul mi-ar plăcea ca cele două secții să se unească și Senatul să lucreze cu AICT ca pe vremuri. Această risipire și împărțire în foarte multe celule nu cred că este benefică.

Cum aveați în gând să arate Gala Premiilor UNITER înainte de aceste evenimente și cum aveți acum?

Eu sunt foarte tulburat din cauza acestor situații neplăcute. Nu sunt niște discuții, nici dialog. Sunt niște poziții de forță. Noi am fi dorit să facem gala mult mai ritmată. Lucrurile au început să se schimbe de acum 3-4 ani, au fost două gale foarte bune regizate de Bobi Pricop, în care deja am descoperit o estetică adaptată timpurilor, una de Afrim, în care au fost prezenți foarte mulți tineri, iată, vorbim de tineri.

UNITER s-a mișcat în sensul ăsta și lucrurile trebuie să meargă organic, nu forțat.

Anul ăsta e Capitală Culturală. Ne gândisem să strângem gala în 2h40, dând reclamele la o parte. Răzvan Mazilu încearcă să dezvolte un concept cu patru prezentatori, cu o muzică compusă special, cu imagini video, cu ritm alert.

Și sigur, fiind Timișoara, am încerca să aducem ceva din atmosfera anilor 20-30, când Timișoara era un oraș înfloritor, o emblemă, chiar în Europa. Să ne aducem aminte că Timișoara a fost primul oraș iluminat public. Am vrut să o aducem într-o zonă mai glamour, cu costume de epocă, cu decor gândit special.

Ne gândisem inclusiv să aducem publicului la Timișoara un showcase cu cele mai bune spectacole nominalizate. Gândiți-vă în ce situație suntem acum.

Gala ar fi trebuit să celebreze valoarea teatrului românesc, creatorii importanți. Iar noi acum ne spălăm rufele pe marginea râului, pe marginea Dâmboviței.

Și atunci, se va schimba ceva în ce ați pregătit?

Nu știu acum să spun ce se poate schimba. Important e să vedem cum se finalizează toată această situație și sigur că o să discutăm cu Răzvan Mazilu. Prejudiciile de imagine ar putea fi majore, nu știu să le cuantific acum, e foarte trist.

Și mă gândesc și la mine. Eu sunt un artist care nu vrea să dovedească nimic. Am lucrat, am ajuns președinte UNITER pentru că m-am gândit să aduc ceva înapoi comunității.

Dar dacă lumea arată așa, dacă viitorul arată așa, nu știu dacă mai vreau să fac parte din breaslă. Vorbesc din punctul de vedere al artistului Dragoș Buhagiar.

V-ați gândit în aceste zile să renunțați la funcție?

Pe mine m-au votat foarte mulți oameni, nu am să-i dezamăgesc, căpitanul nu își abandonează vasul, chiar dacă e doar onorific. După cum am spus, eu nu răspund la presiuni.

E un gând care, sigur, mă bântuie. Dar am un mandat și nu aș vrea să dezamăgesc pe nimeni.

Doi dintre contestatarii nominalizărilor sunt câștigători recenți ai premiilor UNITER, după cum ați precizat, Carmen Lidia Vidu și Eugen Jebeleanu. Îi veți invita la gală?

Sigur că vor fi invitați la gală. Dar eu nu i-aș pune unul lângă altul în această discuție, atitudinile celor doi sunt ușor diferite, după părerea mea. Trebuie să fim atenți. Și asta poate fi ceva greșit, să îi băgăm pe toți într-o căciulă. Sunt convins că foarte mulți care au semnat habar nu au despre situație.

În locul retragerii lui Silviu Purcărete, juriul va face o altă nominalizare sau rămâne așa?

Nu. Scrisoarea juriului a apărut după retragerea lui Silviu Purcărete și eu observ din textul lor că nu vor să facă nicio modificare. Nimeni nu a încercat o presiune asupra juriului.

Dumneavoastră aveți o nominalizare ca scenograf. V-ați gândit și dumneavoastră să vă retrageți pentru a evita discuțiile?

M-am gândit, dar înainte de aceste evenimente.

Dar cred că nu era un semn ok pentru Senat. În Senat suntem creatori activi, nu e normal să ne anulăm. Nu cred că domnul Rebengiuc poate fi adus în discuție. E un artist cu totul special, a făcut un rol de excepție în Tatăl. E la Teatrul Bulandra. Și Vlad Zamfirescu e în Senat.

Ne ducem într-o nebunie dacă facem asta. A funcționat 33 de ani așa, au fost tristeți, au fost discuții, dar niciodată la un nivel atât de jos.

După tot ce s-a întâmplat, vă gândiți la un pas concret, să invitați oamenii la o dezbatere sau să convocați o Adunare Generală?

Sunt foarte multe idei, eu cred că cel mai bine ar fi ca lucrurile să se liniștească, să existe o discuție, dar o să vedem în ce condiții. Personal, cred că ar trebui după gală.

Dacă continuăm în felul ăsta, o să ducem gala foarte jos sau poate n-o s-o mai ducem.

Aceste discuții cred că sunt de Adunare Generală, nu de 10 oameni. Și noi sperăm că vom avea și din teritoriu propuneri, nu să le punem pe facebook, ci ca să îmbunătățim statutul.

Vorbind despre breaslă, dincolo de acest conflict, de ce schimbări credeți că ar avea nevoie lumea teatrului? De exemplu, ce credeți despre acest sistem în care unii actori sunt angajați pe viață și alții nu au șanse la angajare?

Lucrurile ar trebui reconstruite împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul de Finanțe. Sigur că ar trebui o restructurare, dar trebuie să avem în vedere situația socio-politică. Franța și Japonia sunt niște țări foarte ordonate, unde poate exista un sistem sănătos pentru artiști.

Pe vremea când Caramitru era ministrul Culturii, toate teatrele au primit niște formulare. Eu eram angajat la Teatrul Mic. Și am constatat cu toții că atunci când s-au adunat toate formularele la Ministerul Culturii, de fapt, nimeni nu voia nicio schimbare.

Nu îți e frică să devii freelancer dacă ai ceva în spate – un sistem social care te protejează. Eu am plecat de la Teatrul Mic în 2000 și mi-am asumat riscuri. Dar mi se părea important să circul, să nu stau într-un loc. Am simțit pericolul plafonării artistice.

Sediul UNITER se află într-o zonă foarte bună și vie a Bucureștiului, Piața Amzei – Calea Victoriei, vă gândiți să transformați acel spațiu într-un hub cultural? Momentam e doar un loc strict administrativ.

Ca să putem exista, să ținem cheltuielile clădirii, parterul e închiriat unui restaurant. Altfel n-am putea supraviețui din punct de vedere economic. Un hub cultural poate fi un ideal. E un gând foarte frumos, dar nu ne putem permite.

E mai dur decât vă puteți închipui. Nu știți ce eforturi face echipa UNITER pentru a îmbunătăți programele, câte hârtii facem către instituțiile statului.

Teatrul nu produce bani, e vorba despre sănătatea minții, iar beneficiile se simt în ani.

Pentru final, am lăsat o întrebare mai personală. Aveți o fiică tânără regizoare de film, Alma Buhagiar. Ce sfaturi i-ați dat pentru a face față în această lume artistică?

Am procedat cum au procedat și părinții mei. Când ne-a anunțat că vrea să facă regie am zis da, ok, dar i-am pus niște întrebări, dacă e conștientă la ce gen de muncă se bagă. Cred că are spirit de supraviețuitor, și-a schimbat în ultimii ani atitudinea în fața vieții, a vrut să învețe, s-a dus la o casă de producție în paralel cu facultatea ca să facă practică. Simt că își poate asuma meseria asta. Sper să reușească. E foarte dur, de fapt.

I-am dat sfaturi părintești: trezește-te la prima oră, nu dormi prea mult, nu pierde timpul, folosește timpul pentru lucru, nu te asocia cu persoane care nu au tipul de energie pe care îl ai tu. Sigur că un regizor ar trebui să fie o locomotivă, dar e bine ca locomotiva aia să mai aibă niște motoare în spate, nu să fie o locomotivă care trage un șir de vagoane goale.

I-am spus să se asocieze întotdeauna cu oameni cu o cultură mai vastă, mai deștepți decât ea. Niciodată să nu stea în preajma unor oameni care sunt sub ea, pe termen lung este mai bine invers.

The post Dragoș Buhagiar, președinte UNITER: “Cutremurele pot aduce schimbări bune, dar forma în care s-a discutat în toate aceste zile nu mi se pare deloc potrivită.” appeared first on Cultura la dubă.

Chiar dacă a primit din partea comisiei de evaluare a PMB recomandarea de a își continua mandatul de manager, Ivașcu a acuzat o evaluare discriminatorie și, mai ales, imposibilitatea de a continua activitatea teatrului, fiindcă PMB nu a alocat anul acesta bugetul necesar.

Acesta s-a prezentat în fața presei, a angajaților teatrului și a mai multor colaboratori prezenți, cu hârtii care susțin că Teatrul Metropolis a înștiințat primăria cu privire la datoria de 1 milion de lei pe care a întregistrat-o la finalul anului trecut și a acuzat primăria că a mințit public în comunicatul de presă.

Iată câteva dintre declarațiile lui George Ivașcu:

“În acest teatru nu se poate juca deocamdată nimic. Era buget necesar de 8 milioane și ceva și am primit 7 milioane și ceva. PMB a dat o serie de comunicate flagrant inexacte la care am răspuns. Am venit în fața dvs să dau clarficări.

Să fie limpede, eu apăr un principiu. Teatrul Tineretului Metropolis a fost înființat ca primul teatru de proiect. Permite ca în baza proiectului să fie angajați pe durată determinată actorii tineri, independenți, care acum sunt în proporție de 82%. Nu apăr propriul meu scaun.

M-a întrebat o colegă, membră a comisiei – de ce vrei să fii director?

I-am răspuns – nu vreau să fiu director. Eu sunt profesor, mă uit în ochii studenților și nu știu ce să le promit. Nu mă leg de acest scaun.

Vă arăt această hârtie. Această hârtie este demisia mea, care este pregătită de mult timp, de când am suportat umilințelei doamnei Fedorca, directorul Direcției de Cultură din PMB, care a constituit o comisie și a luat la propriu cuvântul executiv și a orchestrat o execuție publică.

Am construit Teatrul Metropolis din 2007 dintr-o ruină. E muncă mea de 15 ani. Dar dacă omul care a pus bazele unui teatru a devenit o problemă, mă retrag fără nicio problemă.”

Ivașcu a spus că va trimite demisia azi către PMB, dar că se mai poate răzgândi dacă va fi chemat la o discuție și PMB va rectifica bugetul, astfel încât Metropolis să își continue activitatea.

“În pereții ăștia se află munca mea de 15 ani, nu am de gând să plec până nu știu ce se va întâmpla mai departe. În momentul în care PMB rectifică bugetul, în așa fel încât să își poată continua activitatea și în care va numi un profesionist care să conducă teatrul, mă voi retrage. Până atunci, mă voi lupta.

Am fost primul director care a cerut să fie evaluat online, în direct, ca să arăt că nu am nimic de ascuns. Nouă ne era acordată o oră. Se pare că sunt frumușel și au vrut să stea mai mult cu mine. Am stat două ore. Mi se pare discriminatoriu. Nu înțeleg de ce evaluarea discriminează. Alți colegi nu au stat nici o oră.

Vă citesc din scrisoarea primită de la PMB, în urma evaluării:

Comisia de avaluare recomandă continuare managementului. Comisia apreciază colaborarea cu UNATC și proiectele de încurajarea a tinerilor, apreciază misiunea și viziunea, dar strategia nu e în concordanță cu obiectivele. Nu are strategie și plan de marketing.

Mai bine mi se cerea demisia din prima, decât să fiu umilit. Cred că era mai corect.”

La conferința de presă fusese invitat și primarul Nicușor Dan, însă acesta nu s-a prezentat.

The post George Ivașcu: “Aceasta este demisia mea. Mai bine mi se cerea demisia din prima, decât să fiu umilit” appeared first on Cultura la dubă.

Săptămâna trecută, PMB a pus datoriile acumulate de Teatrul Metropolis pe seama unor decizii defectuoase de management și a transmis public mai multe cifre, contestate acum de Ivașcu.

Managerul Metropolis neagă că ar fi acordat 60.000 de gratuități la spectacole și susține că beneficiarii raportați se referă cei care au urmărit online evenimentele desfășurate de Teatrul Metropolis în pandemie și la studenții UNATC.

În încheierea scrisorii deschise transmise azi, Ivașcu îl invită pe Nicușor Dan la o conferință de presă care va avea loc joi, la ora 12.00, la Teatrul Metropolis.

Redăm mai jos răspunsurile lui George Ivașcu în oglindă cu fiecare punct al Primăriei Capitalei:

1. PMB: “Teatrul Metropolis nu se închide. Alocarea bugetară de anul acesta este de 10 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro) care sunt suficienți pentru plata cheltuielilor de funcționare, a salariilor și a datoriilor restante.”

George Ivașcu: “Informația furnizată public este INEXACTĂ.

Subvenția alocată Teatrului Metropolis, al cărui director sunt, este de 8.915.000 lei. Din aceasta, 3.016.000 lei reprezintă suma necesară pentru bunuri și servicii cu caracter funcțional și administrativ și 5.043.000 lei reprezintă salariile angajaților teatrului care NU sunt artiști.

Cu acest buget, Teatrul Metropolis poate doar să își plătească datoriile acumulate și să existe la nivel administrativ, dar NU poate juca spectacole, neîndeplindu-și astfel obiectul principal de activitate.

De altfel, prin bugetul alocat, la articolul bugetar 20.30.30, din care se asigură realizarea spectacolelor și plata artiștilor colaboratori, reiese clar decizia ordonatorului principal de credite, respectiv a Primarului General, de a diminua drastic tocmai resursele financiare necesare desfășurării activității Teatrului Metropolis.”

2. PMB: “Datoriile Teatrului Metropolis nu au fost comunicate către Primăria Municipiului București. La 31 decembrie 2021, Teatrul Metropolis nu a înregistrat vreo datorie sau, cel puțin, nu a comunicat-o către Primăria Municipiului București. În evidențele contabile ale PMB, teatrul figura la data de 28 februarie 2022 cu un excedent bugetar de 20 000 lei.”

George Ivașcu: “Informația furnizată public este INEXACTĂ.

Datoriile existente la 31.12.2021 au fost comunicate la începutul lunii ianuarie 2022 Primăriei Municipiului Bucuresti, în scris.

Acestea se regăsesc în situațiile financiare care se depun întotdeauna, periodic, de către toate instituțiile subordonate, la Ordonatorul principal de credite prin Direcția Generală Economică.

De altfel, acest fapt a fost CONFIRMAT în timpul ședinței de evaluare a managementului instituției, de către reprezentantul Direcției Generale Economice, respectiv Directorul Executiv din cadrul acesteia.

Sunt primul dintre directorii de teatre care AU CERUT ca această evaluare să fie transmisă live online, astfel că, în afară de actele care dovedesc adevărul spuselor mele, există și o filmare care a înregistrat explicit aceste declarații.

Aștept, ca mulți alți cetățeni, postarea publică a înregistrării acestor evaluări. Vă rog să o postați public așa cum ați promis.

3. PMB: “Primăria Municipiului București a aflat de datoriile Teatrului Metropolis în valoare de 1,1 milioane lei în preziua evaluării directorului instituției, George Ivașcu.

Datoriile către artiști sunt în acest moment de 483.292,10 lei, conform unui raport trimis de către managerul instituției în data de 5 aprilie 2022.

La acestea se adaugă datorii către colaboratorii Ziarului Metropolis de 22.504 lei.

În total, datoriile către artiștii colaboratori se cifrează la aproximativ 500 de mii de lei și nu 600 de mii de lei, așa cum au speculat unii colaboratori ai teatrului, în spațiul public.”

George Ivașcu: “Informația furnizată public este INEXACTĂ.

Reprezentantul Direcției Generale Economice al PMB, respectiv Directorul Executiv din cadrul acesteia, a confirmat limpede și fără echivoc, în cadrul ședinței de evaluare anuală a managementului Teatrului Metropolis că datoria ESTE de 1,1 milioane lei.

Această confirmare se regăsește atât în actele existente la Direcția Generală Economică, cât și în înregistrarea live a ședinței de evaluare. Înregistrare pe care aștept, tocmai de aceea, cu mare nerăbdare, ca PMB să o facă publică, așa cum ați promis.

4. PMB: “Această datorie nu ar fi trebuit să existe, dacă teatrul și-ar fi atins țintele de venit propuse pentru anul 2021.

În raportul depus, teatrul și-a asumat că va obține, conform proiecției bugetare, venituri proprii în valoare de 900 000 lei. În realitate, instituția a realizat, conform propriilor declarații, venituri proprii în 2021 în valoare de 491.164 lei.

Așadar, teatrul a realizat venituri mai mici cu 408.836 lei, sumă care este apropiată de datoria acumulată de teatru pentru plata artiștilor colaboratori.

Cu alte cuvinte, teatrul a cheltuit niște bani pe care nu îi avea, dar pe care a declarat ca îi va face. Când nu i-a făcut, a acuzat Primăria Capitalei că lasă instituția fără bani și că nu își poate plăti artiștii colaboratori. O astfel de abordare nu este una corectă, având în vedere că situația a fost generată de administrația teatrului și nu de către PMB.”

George Ivașcu: “Informația furnizată public este INEXACTĂ, domnule Primar General , deoarece țintele pe care teatrul și le-a propus pentru anul 2021 se bazau pe subvenția propusă de către dumneavoastră și APROBATĂ de către Consiliul General al Municipiului București, pe care Teatrul Metropolis NU a primit-o integral.

Ca să fie cât se poate de clar: pentru ca teatrul să-și poată atinge ținta de venituri, trebuia să poată programa spectacole, iar ca să poată programa spectacole, trebuia să primească suma pentru colaboratori APROBATĂ în Consiliul General al Municipiului București, ceea ce NU s-a întamplat.

Așadar, dumneavoastră, domnule Primar General, ca Ordonator principal de credite, NU ați respectat Hotărârea Consiliului General și NU ați virat subvenția aprobată, ci o subvenție mult mai mică.

Afirmați, de asemenea, ca “teatrul a cheltuit niste bani pe care nu ii avea”. În realitate, informația furnizată public este INEXACTĂ, deoarece Hotărârile Consiliului General al Municipiului București au caracter de LEGE și valoare de CERTITUDINE pentru mine ca director de instituție și de OBLIGATIVITATE pentru dumneavoastră ca primar.

Acesti bani se virează lună de lună, în funcție de necesități, în anvelopa sumei totale aprobate. Eu, ca director de teatru, deci ordonator terțiar de credite, nu puteam să prevăd că PMB VA IGNORA Hotărârea Consiliului General, mai ales că acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în cei 15 ani de existență ai Teatrului Metropolis.

Așadar, Teatrul Metropolis și-ar fi putut atinge obiectivele propuse pentru anul 2021, ca în fiecare an, DACĂ subvenția aprobată de către Consiliul General al Municipiului București ar fi fost virată integral.”

5. PMB: “Argumentul că teatrul nu și-a îndeplinit țintele de venit propuse din cauza pandemiei nu este unul valid. În condiții egale, alte teatre din București cu un număr mai mic de locuri disponibile, cu spectacole mai puține în repertoriu, cu o mai mică notorietate, au realizat încasări din bilete de 10 ori mai mari decât Teatrul Metropolis.”

George Ivașcu: “Informația furnizată public este INEXACTĂ, deoarece compară în mod tendențios un TEATRU DE PROIECTE cu TEATRELE DE REPERTORIU. Așa cum se știe, teatrele de proiecte NU au personal artistic angajat, în timp ce teatrele de repertoriu au.

Pe cale de consecință, în momentul în care dumnevoastră nu virați banii pentru colaboratori nici unui teatru din București, teatrele de repertoriu pot să își continue activitatea, deoarece au actori, regizori și scenografi angajați cu carte de muncă, pe salariu, în timp ce un teatru de proiecte care NU își poate plăti colaboratorii devine, de facto, un teatru NEFUNCȚIONAL.

6. PMB: “Costurile pentru un spectacol, care reies din rapoartele teatrului, sunt foarte mari. 

Teatrul a cheltuit pentru a prezenta cele 40 de spectacole care îi aparțin suma de 8.158.165 (respectiv, bugetul alocat de către PMB pentru 2021), peste care a mai făcut datorii de 1,1 milioane lei (menționate mai sus).

Un calcul matematic arată că: 9.260.000 lei împărțiți la 40 de spectacole este egal cu 231.500 lei cheltuieli per spectacol.

Pe de altă parte, teatrul a avut încasări în medie per spectacol de 1750 lei. Așadar, în termeni strict bugetari, teatrul a cheltuit în medie 46.000 de euro pe fiecare spectacol și a încasat înapoi 350 de euro.”

George Ivașcu: “Afirmați în mod TOTAL INEXACT că o reprezentație a unui spectacol la Teatrul Metropolis costă 46.000 de euro (!!!), iar încasările sunt de 350 de euro (!!!).

În realitate, informația furnizată public este INEXACTĂ deoarece folosiți o metoda de calcul intenționat deformată și acuzatoare pentru a stabili costurile și încasările unei reprezentații.

Metoda dumneavoastră halucinantă de calcul este de a lua ÎNTREGUL BUGET acordat instituției pe un an și a îl împărți apoi la numărul de reprezentații (40, în cazul Teatrului Metropolis).

Ba chiar adunați si datoria de 1,1 milioane lei la acest buget, datorie pe care o contestați, dealtfel, câteva paragrafe mai sus. În total, 9 milioane și ceva, pentru 40 de reprezentații. În realitate, doar acei 1,1 milioane lei au mers la colaboratori. Sau ar fi trebuit să meargă, dacă i-ați fi virat.

Restul de 8 milioane sunt, așa cum am menționat, cheltuieli pentru plata utilităților, cheltuieli de întreținere și funcționare administrativă și cheltuieli pentru plata personalului angajat.

În realitate, dacă adunăm costurile DIRECTE aferente tuturor reprezentațiilor din anul 2021 și împărțim la cele 40 de reprezentații susținute, costul unei reprezentații reiese a fi de 5500 euro, cu precizarea că acest cost este unul excepțional datorat restricțiilor survenite din cauza pandemiei (limitarea drastică a capacitații sălilor și pe cale de consecință a numărului de bilete vândute și de reprezentații susținute). În condiții normale costul mediu al unei reprezentații este mult mai mic.

7. PMB: Numărul de bilete vândute este infim în raport cu beneficiarii neplătitori.

În 2021 Teatrul Metropolis a vândut pe tot parcursului anului 2.170 de bilete. Asta, în condițiile în care a avut la dispoziție 4 săli de spectacole care, cumulat, au 750 de locuri.

Totodată, teatrul a raportat, pe lângă cele 2.170 de bilete un număr de 53.934 de beneficiari neplătitori.

În legătură cu aceștia, teatrul nu a prezentat niciun fel de date cum au fost măsurați și nu există un mecanism clar de cuantificare al acestor persoane.

Un calcul bugetar arată că din cei 9.260.000 lei cheltuiți și 2.170 de bilete vândute în 2021, costul per beneficiar plătitor este de 4.267 lei. Sau altfel spus, pentru fiecare spectator care a cumpărat un bilet de 35 de lei, teatrul a cheltuit 4.267 lei.”

George Ivașcu: Asta ar fi însemnat ca la fiecare dintre aceste reprezentații ar fi încăput în cele două săli care însumează 250 de scaune, nu mai puțin de 1348,35 de spectatori.

În realitate, NU poate fi vorba despre 53.934 de invitații gratuite la cele 40 de reprezentații, lucru absolut imposibil deoarece, un calcul simplu ar duce la faptul că la fiecare reprezentație ar fi fost 1348 de invitați, în condițiile în care capacitatea maximă totală ale celor două săli ale Teatrului Metropolis și a sălii Gloria este de 650 de locuri, ci de toți participanții la activitățile ONLINE culturale, educaționale și artistice ale Teatrului Metropolis, desfășurate pe perioada pandemiei.

La acestea s-au adaugat beneficiarii spectacolelor susținute în parteneriat cu UNATC, parteneriat pe care doresc să îl detaliez pentru a evita și alte interpretari eronate în spațiul public.

După cum am declarat și în cadrul ședinței anuale de evaluare a activității manageriale, Teatrul Metropolis are un parteneriat cu UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) prin care oferă posibilitatea spectacolelor de licență și masterat susținute de studenți la actorie să se desfășoare în cele două săli ale Teatrului Metropolis și în sala Gloria.

Una dintre misiunile Teatrului Metropolis, asumată încă de la înființare prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București a fost de a oferi o platformă de lansare pentru tânăra generație de creatori.

Astfel, acest PARTENERIAT este absolut firesc, necesar și benefic, având ca scop familiarizarea viitorilor actori cu rigorile unei scene profesioniste, schimbul de experiență cu artiști din toate generațiile și, nu în ultimul rând, de a da spectatorilor șansa întâlnirii cu noua generație de artiști încă de la primii pași pe scenă.

Tinerii studenți actori NU sunt remunerați pentru aceste reprezentații, considerate parte din procesul educațional, iar participarea spectatorilor a fost cu desăvârșire gratuită și liberă pe toată durata anului 2021, legea nepermițând încasare de venituri dintr-un act ce ține de procesul educațional.

Toate aceste manifestări artistice s-au contorizat în Raportul de activitate la ceea ce am numit “beneficiari neplătitori”.

Afirmați, de asemenea, domnule Primar, că Teatrul Metropolis are 4 sali. În realitate, informația furnizată public este INEXACTĂ. Teatrul Metropolis are două săli în sediul din Mihai Eminescu 89 (una cu o capacitate de 140 de locuri și una cu o capacitate de 110) și, în afară de acestea, un acord cu Primăria Sectorului 3 prin care Sala Gloria ne este cedată câteva zile pe săptămână în cazul în care Primăria nu are propriile evenimente acolo.

Am folosit ȘI această sală care are o capacitate de 400 de locuri, tot pentru spectacolele UNATC, acelea despre care am precizat deja că sunt cu intrare gratuită și am explicat și motivele legale pentru acest fapt.

Afirmați că “în anul 2021 Teatrul Metropolis a plătit 4.267 de lei pentru fiecare spectator care a plătit un bilet de 35 de lei”, împărțind întreg bugetul teatrului pentru un an de zile la numărul de bilete vândute.

În realitate, numărul de bilete vândute a rezultat din LIPSA subvenției care a generat un număr foarte mic de reprezentații programate, precum și din restricțiile impuse în pandemie (35%-50% din capacitate) care au generat un număr foarte mic de bilete vândute, iar această situație a fost una general valabilă în toate instituțiile de cultură din subordinea PMB.

Este știut faptul că, în toți anii anteriori pandemiei, Teatrul Metropolis a susținut zilnic spectacole în ambele săli cu casa închisă.

În anul 2019, de exemplu, s-au susținut la Teatrul Metropolis 339 de spectacole însumând un total de 43.988 de spectatori plătitori și rezultând un cost per plătitor de peste 15 ori mai mic.”

8. PMB: “Obiectivul pe care și-l propune PMB este să elimine treptat invitațiile la teatrele de stat. Primăria Capitalei susține, în continuare, nevoia de a avea un preț scăzut al biletului, respectiv un preț redus pentru categoriile de public cu venit mic.

PMB dorește să descurajeze obiceiul gratuității, deoarece acest lucru distorsionează piața culturală și generează concurență neloială teatrelor independente.”

George Ivașcu: În realitate, Teatrul Metropolis și-a atins demult acest obiectiv, existând de mulți ani o decizie internă prin care se interzice orice gratuitate la spectacolele din repertoriul Teatrului Metropolis (nu ne referim aici la spectacolele UNATC la care am explicat deja că intrarea e gratuită, legea nepermițând încasare de venituri dintr-un act ce ține de procesul educațional) și cu excepția derogărilor prevăzute de lege (cf. legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și prin HCGMB305/2016).

9. PMB: “Veniturile spectacolelor jucate în regim online s-au dus către terți care au vândut biletele și nu în bugetul teatrului.

Nota trimisă de managerul Teatrului Metropolis în data de 5 aprilie arată că au fost jucate cu mare succes trei spectacole online, s-au vândut 406 bilete, iar suma încasată a fost de 12.992 lei.

Totodată, informațiile comunicate public de actorii colaboratori, arată că la un singur spectacol au fost vândute 3.700 de bilete, care la valoarea de 35 de lei per bilet înseamnă 129.500 de lei.

Practic, dintr-un singur spectacol, un privat care a vândut biletele teatrului a încasat de 10 ori mai mult decât a reușit instituția pentru 3 spectacole jucate.”

George Ivașcu: “Teatrul Metropolis NU a suportat niciun fel de cheltuieli pentru spectacolele difuzate în regim online cu vânzare de bilete.

Costul unui asemenea spectacol s-a ridicat la 6000 de euro.Trebuie precizat că teatrul Metropolis NU AR FI PUTUT susține aceste reprezentații din resurse proprii, nedeținând echipamentele tehnice necesare, o platformă de streaming, specialiști în filmare și montaj live, drepturile de autor necesare difuzării în regim online și nici fondurile necesare pentru plata colaboratorilor.

În schimb, teatrul a realizat VENITURI din închirierea sălii pentru aceste evenimente, într-o perioadă de LOCK DOWN, în condițiile în care niciun teatru nu producea venituri.”

10. PMB: “Conducerea teatrului a alocat sume enorme unor producții de teatru, în condițiile în care nu-și îndeplinea țintele de venit propuse. 

Teatrul Metropolis a cheltuit anul trecut pe producția unui spectacol în care au jucat 3 actori consacrați și o tânără actriță suma de 265.117 lei.

Onorariile plătite acestor actori pentru repetiții au fost de 64.490 lei, onorariul pentru cele 9 spectacole jucate a fost de 58.047 lei și onorariul pentru premieră, de 6.443 lei. Practic, într-un an pandemic, teatrul a decis să cheltuie o sumă enormă, care nu putea fi acoperită din încasările propuse.”

George Ivașcu: “Teatrul avea OBLIGAȚIA, prin programul minimal agreat împreuna cu PMB să producă un spectacol în anul 2021 și toate cheltuielile au fost sub cota de piață a tuturor artiștilor implicați.

Producția unui spectacol este o investiție pe termen lung și acel spectacol rămâne în repertoriul teatrului timp de ani buni, uneori chiar și 10 ani, amortizarea costurilor pentru orice spectacol făcându-se în timp, prin vânzarea de bilete la reprezentații succesive.

Din distribuția spectacolului “O casă de păpuși” fac parte și doi dintre cei mai bine cotați actori ai României din acest moment.

Din cauza pandemiei, repetițiile au durat luni de zile, astfel că remunerația per lună a fost sub salariul mediu al unui actor și categoric sub nivelul de salarizare pe categoria lor.

De asemenea, costurile totale ale acestui spectacol au acoperit cheltuielile de regie, scenografie, creație costume, asistență scenografie, producție decor și costume, traducere, adaptare, light design, sound design, drepturi de autor, concept afiș și recuzită consumabilă, realizare accesorii, achiziție decor și dacă faceți o defalcare pe fiecare categorie bugetară veți constata că această angajare per proiect face, de fapt, o economie bugetului primariei și NU o risipa așa cum ați afirmat.

În concluzie, domnule Primar General Nicușor Dan, consider că afirmațiile inexacte pe care le faceți în spațiul public sunt extrem de periculoase, ele având efectul de a radicaliza opinia publica prin acuzația de risipă pe care o aduceți unor instituții de cultură din subordinea dumneavoastră.

Cu 15 ani în urmă, eu am început să construiesc, dintr-o ruină, un teatru de succes. Și-am reușit. Miile de artiști valoroși din toate generațiile care au dorit sa lucreze la Teatrul Metropolis și cele peste 500 de mii de spectatori care ne-au trecut pragul, stau mărturie.

Dumneavoastră de ce vreți să-l distrugeți? Și ce doriți să puneți în loc?

Domnule Primar General, vă invit cu toată sinceritatea să avem o discuție deschisă despre viziunea dumneavoastră asupra teatrului bucureștean în conferința de presă care se va ține joi la ora 12, la Teatrul Tineretului “Metropolis”, în prezența jurnalistilor interesați, a artiștilor și a publicului spectator.

Cu stima, George Ivașcu,Director fondator al Teatrului Metropolis”

Cultura la dubă a prezentat AICI contextul în care au apărut acuzațiile dintre Teatrul Metropolis și Primăria Capitalei.

The post George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, îl invită pe primarul Nicușor Dan la o conferință de presă, joi, la ora 12.00 appeared first on Cultura la dubă.

Primăria răspunde acuzațiilor publicate pe paginile de facebook ale mai multor artiști și transmite că datoriile acumulate de Metropolis ar fi fost cauzate de deciziile de management, de investițiile nejustificate și de o diferență uriașă între numărul biletelor vândute și al celor de invitații oferite gratuit.

Mai mulți artiști, colaboratori ai teatrului, l-au acuzat pe Primarul Nicușor Dan că bugetul alocat anul acesta va duce la închiderea instituției de cultură, fiindcă acesta nu a prevăzut bani pentru colaboratori, deși teatrul nu are o trupă angajată.

Nume cunoscute din teatrul românesc, precum regizoarea, scenarista și actrița Lia Bugnar, actorul Marius Manole sau actrița Oana Pellea i-au cerut primarului capitalei să evalueze corect situația de la Metropolis și să ia măsurile necesare pentru ca activitatea teatrului să continue.

Aceștia au vorbit despre o datorie veche de luni de zile pe care Teatrul Metropolis o are față de colaboratori, datorie care nu ar fi putut fi achitată din cauză că PMB nu ar fi alocat teatrului bugetul necesar.

Iată răspunsurile primăriei:

“1. Teatrul Metropolis nu se închide. Alocarea bugetară de anul acesta este de 10 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro) care sunt suficienți pentru plata cheltuielilor de funcționare, a salariilor și a datoriilor restante.

2. Datoriile Teatrului Metropolis nu au fost comunicate către Primăria Municipiului București. La 31 decembrie 2021, Teatrul Metropolis nu a înregistrat vreo datorie sau, cel puțin, nu a comunicat-o către Primăria Municipiului București. În evidențele contabile ale PMB, teatrul figura la data de 28 februarie 2022 cu un excedent bugetar de 20 000 lei.

3. Primăria Municipiului București a aflat de datoriile Teatrului Metropolis în valoare de 1,1 milioane lei în preziua evaluării directorului instituției, George Ivașcu.

Datoriile către artiști sunt în acest moment de 483.292,10 lei, conform unui raport trimis de către managerul instituției în data de 5 aprilie 2022.

La acestea se adaugă datorii către colaboratorii Ziarului Metropolis de 22.504 lei.

În total, datoriile către artiștii colaboratori se cifrează la aproximativ 500 de mii de lei și nu 600 de mii de lei, așa cum au speculat unii colaboratori ai teatrului, în spațiul public.

4. Această datorie nu ar fi trebuit să existe, dacă teatrul și-ar fi atins țintele de venit propuse pentru anul 2021.

În raportul depus, teatrul și-a asumat că va obține, conform proiecției bugetare, venituri proprii în valoare de 900 000 lei. În realitate, instituția a realizat, conform propriilor declarații, venituri proprii în 2021 în valoare de 491.164 lei.

Așadar, teatrul a realizat venituri mai mici cu 408.836 lei, sumă care este apropiată de datoria acumulată de teatru pentru plata artiștilor colaboratori.

Cu alte cuvinte, teatrul a cheltuit niște bani pe care nu îi avea, dar pe care a declarat ca îi va face. Când nu i-a făcut, a acuzat Primăria Capitalei că lasă instituția fără bani și că nu își poate plăti artiștii colaboratori. O astfel de abordare nu este una corectă, având în vedere că situația a fost generată de administrația teatrului și nu de către PMB. 

5. Argumentul că teatrul nu și-a îndeplinit țintele de venit propuse din cauza pandemiei nu este unul valid. În condiții egale, alte teatre din București cu un număr mai mic de locuri disponibile, cu spectacole mai puține în repertoriu, cu o mai mică notorietate, au realizat încasări din bilete de 10 ori mai mari decât Teatrul Metropolis.

6. Costurile pentru un spectacol, care reies din rapoartele teatrului, sunt foarte mari. 

Teatrul a cheltuit pentru a prezenta cele 40 de spectacole care îi aparțin suma de 8.158.165 (respectiv, bugetul alocat de către PMB pentru 2021), peste care a mai făcut datorii de 1,1 milioane lei (menționate mai sus).

Un calcul matematic arată că: 9.260.000 lei împărțiți la 40 de spectacole este egal cu 231.500 lei cheltuieli per spectacol.

Pe de altă parte, teatrul a avut încasări în medie per spectacol de 1750 lei. Așadar, în termeni strict bugetari, teatrul a cheltuit în medie 46.000 de euro pe fiecare spectacol și a încasat înapoi 350 de euro.

7. Numărul de bilete vândute este infim în raport cu beneficiarii neplătitori.

În 2021 Teatrul Metropolis a vândut pe tot parcursului anului 2.170 de bilete. Asta, în condițiile în care a avut la dispoziție 4 săli de spectacole care, cumulat, au 750 de locuri.

Totodată, teatrul a raportat, pe lângă cele 2.170 de bilete un număr de 53.934 de beneficiari neplătitori.

În legătură cu aceștia, teatrul nu a prezentat niciun fel de date cum au fost măsurați și nu există un mecanism clar de cuantificare al acestor persoane.

Un calcul bugetar arată că din cei 9.260.000 lei cheltuiți și 2.170 de bilete vândute în 2021, costul per beneficiar plătitor este de 4.267 lei. Sau altfel spus, pentru fiecare spectator care a cumpărat un bilet de 35 de lei, teatrul a cheltuit 4.267 lei.

8. Obiectivul pe care și-l propune PMB este să elimine treptat invitațiile la teatrele de stat. Primăria Capitalei susține, în continuare, nevoia de a avea un preț scăzut al biletului, respectiv un preț redus pentru categoriile de public cu venit mic.

PMB dorește să descurajeze obiceiul gratuității, deoarece acest lucru distorsionează piața culturală și generează concurență neloială teatrelor independente.

9. Veniturile spectacolelor jucate în regim online s-au dus către terți care au vândut biletele și nu în bugetul teatrului.

Nota trimisă de managerul Teatrului Metropolis în data de 5 aprilie arată că au fost jucate cu mare succes trei spectacole online, s-au vândut 406 bilete, iar suma încasată a fost de 12.992 lei.

Totodată, informațiile comunicate public de actorii colaboratori, arată că la un singur spectacol au fost vândute 3.700 de bilete, care la valoarea de 35 de lei per bilet înseamnă 129.500 de lei.

Practic, dintr-un singur spectacol, un privat care a vândut biletele teatrului a încasat de 10 ori mai mult decât a reușit instituția pentru 3 spectacole jucate.

10. Conducerea teatrului a alocat sume enorme unor producții de teatru, în condițiile în care nu-și îndeplinea țintele de venit propuse. 

Teatrul Metropolis a cheltuit anul trecut pe producția unui spectacol în care au jucat 3 actori consacrați și o tânără actriță suma de 265.117 lei.

Onorariile plătite acestor actori pentru repetiții au fost de 64.490 lei, onorariul pentru cele 9 spectacole jucate a fost de 58.047 lei și onorariul pentru premieră, de 6.443 lei. Practic, într-un an pandemic, teatrul a decis să cheltuie o sumă enormă, care nu putea fi acoperită din încasările propuse.”

Într-o scrisoare publicată acum trei zile de echipa Teatrului Metropolis, instituția susține că “Prima afirmație falsă este că Teatrul Tineretului „Metropolis” își mai poate susține activitatea în continuare după acordarea bugetului pe anul 2022 de către Consiliul General al Municipiului București. În realitate, la finele anului 2021, Teatrul Tineretului „Metropolis” avea o datorie de 626.079,48 lei, generată de activitatea de bază (artiști, producție, drepturi de autor și conexe, colaboratori etc.), restul de 489.262,90 lei fiind către alte entități care au legătură cu activitatea curentă. Deci, un total de 1.115.342, 38, la finalul anului 2021.

Această datorie este generată de către conducerea Primăriei Municipiului București,  care nu a respectat bugetul aprobat de către Consiliul General al Municipiului București în anul 2021.”

Nicușor Dan a demarat în această perioadă seria anuală de evaluare a managerilor instituțiilor de cultură aflate în subordinea capitalei și le-a propus acestora ca evaluările să fie transmise online. Managerul Teatrului Metropolis, George Ivașcu, a putut fi urmărit în transmisiune live, iar evaluarea sa a stârnit opinii diferite în lumea teatrului românesc.

Criticul de teatru Cristina Modreanu a susținut că o parte dintre evaluatori se află în conflict de interese, fiindcă în alte instituții sunt subordonații managerilor audiați. De exemplu, actrița Teatrului Bulandra, Anca Sigartău, este în subordinea managerului interimar al Bulandra, Vlad Zamfirescu, care va fi de asemenea audiat.

De cealalată parte, Marius Manole a contestat prezența în comisiile de evaluare a reprezentatelor primăriei, care nu au experiență în management cultural. Acesta a postat pe pagina sa de facebook:

“Să vă fie rușine, Diana Pungă (nr. city manager PMB), Liliana Maria Toderiuc-Fedorca (nr. directorul Direcției de Cultură din cadrul PMB). E penibil că am ajuns ca două parvenite să controleaze cultura în București. O profesoară de matematică membră PNL, fostă membră ALDE și doamna Pungă, fosta șefă de campanie a lui Nicușor Dan, fără nici un fel de expertiză in domeniul culturii… Asta e managmentul “performant “ promis de Nicusor Dan.”

George Ivașcu conduce Teatrul Metropolis de 15 ani, cu o pauză de 2 ani, când a fost ministrul Culturii în guvernul Dăncilă

În toată această poveste, managerul Teatrului Metropolis, George Ivașcu, nu a avut nicio reacție publică. Cultura la dubă i-a solicitat acestuia un punct de vedere, însă managerul nu a răspuns până la momentul publicării articolului.

George Ivașcu se află în fruntea Teatrului Metropolis din 2007, de la înființare, fiind director fondator. Între timp, a avut o pauză de aproape 2 ani, pentru că a ocupat funcția de ministru al Culturii în guvernul PSD Dăncilă. De altfel, scandalul dintre Primăria Capitalei și Teatrul Metropolis are, inevitabil, și o conotație politică, Ivașcu fiind un apropiat al PSD și al Gabrielei Firea, cel mai vehement constestatar al lui Nicușor Dan.

Ca ministru al Culturii, principala sa misiune a fost să organizeze Centenarul Marii Uniri și să distribuie fonduri către proiecte tematice.

Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat chiar în subordinea ministerului Culturii, anul Centenarului a fost un eșec din punct de vedere al impactului cultural asupra cetățenilor. Studiul a arătat că centenarul s-a bazat mai mult pe serbări și comemorări, nu pe proiecte culturale sau investiții.

Altfel, chiar în 2018, Sala Amfiteatru a Teatrului Metropolis a primit numele “Sala Centenar”, 100 de scaune fiind personalizate cu numele marilor și actori români.

Ca manager al Metropolis, Ivașcu se află și în spatele inițiativei „Aleea Celebrităţilor”. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, “34 de stele oferite până în acest moment, stau mărturie în Piaţa Timpului din Centrul vechi al capitalei, precum şi numele a peste 100 de personalităţi dăinuie aici pentru posteritate.”

George Ivașcu este și un important membru al masoneriei române. În 2021 el a fost ales Marele Maestru al Marii Loje Naționale a României.

Teatrul Metropolis se prezintă drept “primul teatru de proiecte din Bucureşti”, iar printre cele mai apreciate spectacole montate la Metropolis se numără cele realizate de regizorul Victor Ioan Frunză: Amadeus, Visul unei nopți de vară, Colivia cu nebune sau Titanic Vals.

Nicușor Dan, între “închiderea robinetului risipei” și politizarea PMB

De când a devenit primarul capitalei, cu sprijinul USR, dar mai ales al PNL, Nicușor Dan a “reușit” să piardă relativ repede încrederea și susținerea propriului electorat.

În ceea ce privește domeniul culturii, deși acesta s-a erijat în apărătorul patrimoniului și al artiștilor independenți, încă de la începutul mandatului său a dat de înțeles că are de achitat datorii politice pentru susținerea primită de la PNL în campania electorală și pentru continuitatea sprijinului primit de la PNL în Consiliul General al primăriei.

În primele sale zile de mandat, în noiembrie 2019, a numit-o consilier personal pe cultură pe Liliana Fedorca, pe atunci membru PNL și fostă membră ALDE, inspector școlar și profesoară de matematică, fără nicio experiență în cultură.

Doar două luni mai târziu, aceasta devenea Director al Direcției de Cultură din PMB, după câștigarea unui concurs organizat chiar în timpul sărbătorilor de iarnă, cu o urgență greu de explicat, dacă ținem cont de faptul că postul era vacant de mai bine de un an.

Luna trecută, la publicarea bugetului pe 2022, în timp ce scandalul privind Metropolis era în toi, Cultura la dubă a descoperit că Nicușor Dan a acordat o sumă inexplicabil de mare centrului educațional PROEDUS, condus de o traseistă politic, cu carieră la PNL și ALDE de 20 de ani.

De altfel, deși conduce PMB de 2 ani, Nicușor Dan nu și-a arătat sprijinul promis artiștilor independenți și a acordat cele mai mici bugete din istorie instituțiilor de cultură din subordine.

La rândul ei, PMB are trei centre culturale mari, care însumează bugete de aproape 50.000.0000 de lei, deși activitățile lor sunt similare. CREART, ARCUB, Expo Arte înseamnă sedii diferite, echipe de management diferite și, evident, mai mulți salariați plătiți din bani publici.

Nicușor Dan nu a oferit niciodată un punct de vedere cu privire la numirie controversate din PMB sau la existența și organizarea acestor centre, atunci când s-a referit la risipă în domeniul cultural.

The post Primăria Capitalei: Teatrul Metropolis a raportat aproape 60.000 de spectatori, dar a vândut doar 2000 de bilete appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Rusu, managerul interimar al Teatrului Național București, a transmis azi un comunicat de presă în care susține că se delimitează de acțiunea de distribuire a ziarului de propagandă naționalistă extremistă “Certitudinea”.

Acesta a declarat, de asemenea, că un grup din interiorul instituției, precum și presa “fac un imens rău Teatrului Național.”

Iată textul complet publicat pe site-ul TNB și semnat de Mircea Rusu:

Am stat departe de colții presei care se hrănește cu conflicte, mai mult sau mai puțin naturale . Acest fapt a dus la un soi de acceptare al unei culpe nemeritate, zic eu.

Mă numesc Mircea Rusu. Sunt actor al TNB de peste 32 de ani. N-am făcut parte din niciun partid, din nicio organizație sau serviciu politic! N-am simpatii față de nicio grupare, de niciun fel! Nu susțin niciun stat sau organizație care nu-s de partea intereselor nației mele! Nu sunt altceva decât un partizan al României!Tatăl meu m-a crescut într-un spirit anticomunist evident.

Bunicul meu patern, notar în Săcele, a fost șef adjunct al PNȚ Brașov! Nu sunt pro Putin! Dimpotrivă! Știu foarte bine ce au făcut rușii de 200 de ani în țara noastră! Din capul locului, vreau să-mi cer scuze pentru această furtună mediatică creată tendențios, țintit, împotriva persoanei mele. Și nu neapărat a persoanei, cât a funcției pe care, vremelnic, o dețin.

Am dorit ca de „Ziua mondială a teatrului” să avem în Teatrul Național București o manifestare, un omagiu pentru teatrul care ne călăuzește destinele, nouă, artiștilor, tehnicienilor și tuturor oamenilor de (din) teatru. Astfel, am acceptat propunerea lui Dan Puric, actor de decenii al Teatrului Național București, să țină o conferință/spectacol. Doar cu tema enunțată mai sus! Subliniez că acest ”show cultural” a respectat cu o disciplină indiscutabilă promisiunea. 

Doar că, pe scaunele Sălii Studio și pe standurile cu cărți ale artistului Dan Puric, pe lângă volumele lui, au apărut niște ziare „Certitudinea”. 

Chiar dacă publicația respectivă se vinde prin chioșcuri, nu trebuia să pătrundă în teatru fără acordul nostru! Nu intenționez să mă absolv de o vină evidentă, dar responsabilitatea unor asemenea decizii revine în exclusivitate organizatorului evenimentului, în cazul acesta „Forward Media & Advertising”.

Mă delimitez hotărât de acțiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineață! În loc de o sărbătoare a teatrului, s-a încercat un „prohod” al lui.

Cei care au orchestrat acțiunea, au reușit să destabilizeze un echilibru care se așezase destul de evident. Au mai câștigat o bătălie, dar „ resbelu” e lung! Primesc mesaje de susținere de la adevăratele valori ale teatrului românesc, dar vin din partea unor oameni discreți, care nu vor să-și maculeze personalitatea în noroiul mediatic. Creat artificial, zic eu. 

Și asta, tocmai acum când, la Teatrul Național, au fost chemate cele mai mari valori ale teatrului românesc! În 2022, montează sau vor monta cei mai mari regizori români contemporani! Vor fi 10 premiere, fapt unic în istoria Teatrului Național „I.L.Caragiale”, în istoria vreunui teatru din România. 

Am încercat din răsputeri să țin Teatrul Național București în afara conflictelor cu atingeri politice. N-a fost cu putință.

Există un grup reacționar în interiorul instituției, care zgândăre atmosfera interioară. Se aliază lor și forțe politice sau de media. Influente sau nu, fac un imens rău Teatrului Național.”

The post Mircea Rusu, manager interimar TNB: “Există un grup reacționar în interiorul instituției, care zgândăre atmosfera interioară.” appeared first on Cultura la dubă.