Invitați speciali sunt dirijorul Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, și Sarah Nemțanu, violonista franceză de origine română, concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței.

La concertul de aseară a fost prezent în public și premierul Marcel Ciolacu și ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Programul include lucrarea Hydra, compusă de Ştefan Stoianovici, piesă comandată de Filarmonică ce a fost interpretată în primă audiţie absolută. Compozitorul are doar 25 de ani și a fost aplaudat aseară după ce lucrarea sa a fost ascultată de public pentru prima dată.

Apoi, Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră de Edouard Lalo, a fost interpretată excelent de violonista Sarah Nemţanu, în ipostază solistică.

În partea a doua, Cristian Măcelau și Filarmonica George Enescu au interpretat poemul simfonic O viaţă de erou de Richard Strauss, marele muzician german fiind cel care l-a îndemnat pe George Georgescu să îmbrăţişeze o carieră pe podiumul dirijoral.

Concertmaistru a fost violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional George Enescu în 2021.

Despre George Georgescu

George Georgescu (1887 – 1964) s-a născut la Sulina, pe 12 septembrie 1887. Talentul său muzical s-a manifestat de timpuriu, învăţând singur să cânte la vioară. A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, pentru ca mai apoi să continue studiul violoncelului la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin. În urma unui accident, a fost nevoit să renunţe la cariera de violoncelist. Intuind adevărata lui vocaţie, marii muzicieni ai vremii Arthur Nikisch şi Richard Strauss, apropiaţi lui, l-au îndrumat către cariera de dirijor.

Astfel, în anul 1918 dirijează primul concert cu Filarmonica din Berlin. Succesul – atât cel de public, cât şi cel consemnat de critică – a fost enorm, dând tonul seriei de elogii care îl va însoţi întreaga carieră. În 4 ianuarie 1920 susţine primul concert la Ateneul Român, iar începând cu anul 1921 devine, pentru patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti. Este numit şi directorul Operei Române, fiind cel care a înfiinţat prima şcoală de balet.

În timpul directoratului lui George Georgescu, orchestra Filarmonicii atinge deplina maturitate, ajungând la rangul marilor orchestre ale lumii.

Datorită notorietăţii internaţionale şi a relaţiilor de prietenie cu marii muzicieni ai timpului, la Bucureşti vin, în anii în care maestrul a activat, numeroşi compozitori şi instrumentişti: Richard Strauss, Maurice Ravel, Pietro Mascagni,  Igor Stravinski,  Jaques Thibaud,  Arthur Rubinstein.

În acelaşi timp, a promovat compoziţia românească, numele cele mai frecvente fiind: George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Marţian Negrea, Constantin Silvestri.

George Georgescu a fost apropiat de orchestră şi de lumea muzicală până în ultimul moment al vieţii sale. Ultimul concert pe care l-a dirijat în străinătate a fost la Berlin, acolo unde îşi începuse cariera.

Cu şapte ani înainte de a se stinge din viaţă (1 septembrie 1964), palmaresul lui George Georgescu era impresionant: dirijase 52 de orchestre din lumea întreagă (850 de concerte în Bucureşti cu programe inedite, incluzând 100 de piese româneşti şi numeroase partituri contemporane în primă audiţie), colaborase cu 150 de solişti români şi străini.

Criticii muzicali au denumit anii în care maestrul şi-a desfăşurat activitatea, „epoca Georgescu”.

The post Cristian Măcelaru, Sarah Nemțanu și Filarmonica George Enescu au susținut un concert extraordinar în memoria dirijorului George Georgescu appeared first on Cultura la dubă.

ENGLISH version

ROMÂNĂ

Il y a 20 ans, le grand chef d’orchestre allemand Kurt Masur, à l’époque directeur musical de l’Orchestre National de France, proposa le rôle de premier violon à une jeune fille d’à peine 21 ans.

Sarah Nemțanu devenait ainsi le plus jeune soliste de l’histoire de l’Orchestre National de France, poste qu’elle occupe encore de nos jours.

100 % française dans ses papiers d’identité, Sarah porte néanmoins un nom roumain – Nemțanu – et a un cœur qui bat à la roumaine surtout quand elle visite le pays de ses origines.

“La première fois que je suis venue en Roumanie et que j’ai entendu les gens parlant roumain, j’ai eu l’impression que tous étaient mes cousins (elle rit). C’était comme si toute ma famille se trouvait sur place. Je me sentais chez moi.”

Son histoire n’est pas seulement celle d’une musicienne accomplie qui a conquis les plus grandes scènes du monde, mais le témoignage d’une Europe universelle, où des millions de familles se détachent de leur pays d’origine et s’enracinent dans des lieux nouveaux et inconnus qui les adoptent et leur donnent des ailes.

Vladimir Nemțanu, né à Bucarest dans une famille juive, était chef d’orchestre de la Philharmonie George Enescu, et sa femme venait de finir ses études dans la classe de chant au Conservatoire, quand ils ont décidé à quitter la Roumanie communiste, alors sous la dictature de Nicolae Ceausescu.

Ils ont profité de la clause de la nation la plus favorisée, par laquelle Ceaușescu permettait aux Juifs roumains d’émigrer vers les Etats Unis ou Israël, où ils sont partis, à leur tour, en Israël, en 1979.

“C’est le côté latin qui lie la Roumanie à la France, nos atomes crochus.”

Après quelques mois passés là-bas, les deux jeunes roumains ont eu la chance de décrocher, en France, pour lui, le poste de premier violon de l’Orchestre National de Bordeaux, et pour elle, une place à l’Opéra de Bordeaux.

“Quand ils sont arrivés en France, ils ont commencé une nouvelle vie. Ils n’avaient rien, ils sont restés à l’hôtel pendant quelques semaines avant de louer un appartement. C’était vraiment une reprise à zéro.

Il y avait déjà des Roumains dans l’orchestre de Bordeaux, il y avait un lien culturel entre la Roumanie et la France. Et dans les années 1970, de nombreux nouveaux orchestres sont apparus en France, des orchestres régionaux. Il n’y avait pas beaucoup de musiciens français, alors il y avait beaucoup de musiciens roumains.

Et aujourd’hui encore, il existe d’impressionnantes communautés de musiciens roumains dans les orchestres européens. Mais surtout en France, parce qu’il y a cette amitié culturelle, il y avait tellement d’artistes roumains extraordinaires qui ont créé en France, comme Ionesco, Enescu, Brâncuși.”

“C’est le côté latin qui relie la Roumanie à la France, nos atomes crochus.”

Une année et demi après leur déménagement à Bordeaux, la famille Nemțanu s’agrandit avec la naissance de Sarah.

“Je suis la plus grande de ma fratrie et j’ai appris pour la première fois le roumain en famille. Puis, une fois commencée l’école, le français est devenu la première langue.

Mais je dirais que jusqu’à mes 12 ans à la maison on parlait roumain. Surtout quand mes grands-parents venaient en visite, presque un mois par an. Alors, on ne parlait que roumain. D’ailleurs, l’entourage de mes parents était formé exclusivement de Roumains.”

Malgré son jeune âge, Sarah se rappelle très bien de sa première visite en Roumanie.

“Je suis allée avec ma mère et ma sœur en Roumanie quand j’avais 6 ans, j’ai des souvenirs de cette époque, mais ils ne sont pas très agréables. C’était vers 1987, ma mère avait déjà un passeport français, mais sur le chemin du retour, à l’aéroport, elle avait peur qu’on ne la laisse pas rentrer en France.

Et ce souvenir est celui de ma mère pleurant, paniquée. Elle a été prise à partie : pourquoi êtes-vous mariée à un juif, pourquoi restez-vous en France et pas ici ? Je me souviens de toutes les questions, c’était assez violent pour moi.

Puis je me souviens que c’était l’hiver, le froid, et qu’il y avait beaucoup de neige. Le seul bon souvenir est la promenade en luge avec mon grand-père jusqu’à Bucarest. C’était vraiment super!”

Elle prononce parfaitement en roumain le mot “săniuță”— luge. D’ailleurs, même si au début de l’interview elle nous a prévenu qu’elle parlerait français, car elle ne maîtrise pas parfaitement la langue roumaine, Sarah répond plusieurs fois dans la langue de ses parents, apprise lorsqu’elle était petite.

Pendant son enfance, les informations sur la Roumanie étaient vagues, surtout pour un enfant, c’était difficile de comprendre pourquoi ses parents avaient été obligés de quitter leur pays.

“J’ai également ce souvenir, j’étais dans la voiture quand Ceausescu a été exécuté. Ma mère s’est arrêtée, a mis la radio plus fort et est restée immobile. Je savais qu’ils avaient fui la Roumanie parce qu’ils n’y étaient pas bien, mais je ne comprenais pas pourquoi.

En revanche, j’étais très consciente qu’ils étaient heureux en France, avec une double culture, qu’ils nous ont ensuite transmise à nous, leurs enfants.”

Sarah et Deborah, sa sœur, ont hérité la passion de leur père pour le violon, tandis que leur frère est devenu avocat.

Alors que Sarah rejoint l’Orchestre national de France, Deborah Nemțanu devient premier violon de l’Orchestre de chambre de Paris.

“J’ai imploré mon père afin qu’il m’apprenne à jouer du violon. Il était très passionné, il étudiait beaucoup et nous, lorsqu’on l’entendait jouer, on courait vite à ses côtés. Pour moi, le violon est comme une voix. J’essaie de transmettre quelque chose par la musique, par un langage universel, sans avoir de mots précis. Et chacun comprend ce qu’il veut. Je n’ai aucun souvenir de moi rêvant de faire quelque chose d’autre.”

“La plus belle chose que mon père nous a transmise, c’est d’être indépendantes, autocritiques, de savoir par nous-même si ce que l’on fait est bien ou mal, de s’écouter, et non de se faire dire par quelqu’un si ça sonne faux.”

Dès ses 16 ans, Sarah déménage seule à Paris, où elle suit les cours du Conservatoire. Récemment, elle vient d’être nommée professeur à la chaire de violon de la prestigieuse institution musicale. Elle aime enseigner et soutient qu’elle a hérité ce don et cette joie de son père.

Elle a également enseigné le violon à l’actrice Mélanie Laurent dans le célèbre film Le Concert, réalisé par le Roumain Radu Mihăileanu.

Sarah Nemțanu a joué la musique du film – le Concerto pour violon et orchestre de Tchaïkovski – et a connu un énorme succès avec le film. Le Monde titrait à l’époque : “Sarah Nemtanu, la vraie violoniste du Concerto”.

” Radu est très exigeant, il sait exactement ce qu’il souhaite et ce que j’ai aimé le plus a été la scène finale du film sur le rythme chronométré du Concerto de Tchaïkovski. Il a mis au premier plan la musique et a construit le scénario en fonction de la musicalité de l’œuvre. C’était, pour moi, inédit. D’habitude, dans les films, la musique arrive à la fin, une fois le film réalisé “.

Comme chef d’orchestre, elle travaille directement avec le Roumain Cristian Măcelaru, le directeur musical de l’Orchestre National de France. Celui-ci la considère comme une des meilleurs violonistes du monde, qui pourrait passer à tout moment à une carrière solo.

Mais Sarah aime le travail d’orchestre et se voit mal faire autre chose.

“Je savais que je voulais devenir violoniste d’orchestre. Dans mon esprit, je ne me voyais pas jouer seule. Mon père était premier violon. Après l’école, j’aimais aller aux répétitions quand l’orchestre était en ville.

Ma philosophie de la vie en général est que nous formons une chaîne dont chacun est un maillon, nous sommes très différents, mais ce n’est qu’ensemble que nous pouvons former cette chaîne.

Lorsque nous accepterons que chacun a sa propre personnalité, alors tout ira bien. La priorité est le bien commun, le bien de l’orchestre.

Et comme j’aime l’orchestre, j’aime le répertoire orchestral, cela se voit et mes collègues le ressentent.

Je suis aussi chef d’orchestre, mais je suis aussi du côté de l’orchestre, je suis un carrefour qui crée des liens et c’est en grande partie grâce à l’éducation que j’ai reçue.”

Je l’interroge sur le nombre des musiciens roumains dans l’Orchestre Nationale de la France et elle me répond aisément :

” – Oana, Teodor, Eduard, donc 1, 2, 3, 4.

–         3.

–         4 avec moi.

–         Tu te comptes aussi?

–         Evidemment (en riant)”.

Avec un chef roumain à sa tête et un violon solo d’origine roumaine, l’Orchestre national de France s’est attelé à un important projet dédié au grand compositeur roumain George Enescu.

L’ensemble de l’œuvre d’Enescu sera enregistré au cours des dix prochaines années par le prestigieux label Deutsche Grammophon.

“Je pense que George Enescu a écrit pour ne jamais oublier ses souvenirs et il l’a fait dans les moindres détails quand il s’agit de folklore.”

“Il y a aussi, évidemment, l’écriture classique, la musique savante. Mais dans sa musique, il réussit toujours à intégrer un voile transparent de folklore.

La Roumanie s’efforce aujourd’hui d’être un pays européen à tous égards et je pense que les artistes sont les premiers à le faire, les artistes sont des précurseurs qui créent des liens forts entre les pays. Je pense qu’Enescu a fait cela parfaitement.

Il y a beaucoup de liberté dans sa musique, mais dans un cadre très personnel. C’est ce qui est vraiment spécial chez Enescu. Et c’est ainsi que je vois la liberté. Nous sommes libres sur Terre, mais nous sommes en même temps limités sur cette planète.”

L’année dernière, Sarah Nemțanu a ouvert le Festival international George Enescu de Bucarest avec l’Orchestre philharmonique George Enescu, où son père jouait il y a 44 ans.

Et depuis cette année, Cristian Măcelaru a pris la relève en tant que directeur artistique. Tous deux souhaitent que l’événement soit réorganisé et qu’une plus grande attention soit accordée aux jeunes musiciens roumains

“Le Festival Enescu est vraiment impressionnant. Ce que je trouve dommage est qu’il n’y ait pas d’autre festival similaire en Roumanie.”

“Tout l’argent va à un seul endroit. Je ne voudrais pas voir un événement tous les deux ans et puis plus rien. Et en parlant de la jeunesse, s’il y avait plus d’investissements dans le système, on pourrait voir plus de professeurs de toute l’Europe venir enseigner en Roumanie.

Bien sûr, il y a aussi le concours Enescu, mais là, l’enjeu est un prix. Pour le reste de l’année, qui aide les jeunes Roumains, qui leur enseigne ?

Au festival Enescu, j’ai rencontré des jeunes, des bénévoles et des membres du personnel d’organisation extraordinaires. Les jeunes veulent apprendre, ils sont fascinés par le système éducatif européen.

Malheureusement, il y en a beaucoup qui partent. Les meilleurs quittent la Roumanie.

C’est là que je pense que le Festival Enescu avec Cristian Măcelaru comme directeur artistique apportera quelques changements.

C’est un immense espoir. C’est quelque chose que je ressens.”

Sarah vit dans l’un des quartiers les plus bohèmes de Paris – Montmartre. Elle se promène tous les jours, en rentrant chez elle, dans les rues vallonnées où ont vécu les grands artistes européens – Monet, Manet, Renoir, Picasso et Van Gogh – et elle se sent parfaitement à l’aise dans l’atmosphère animée de ce lieu très touristique, à deux pas de la cathédrale du Sacré-Cœur.

Elle est mère de deux enfants, épouse et artiste, et profite de la vie dans tout ce qu’elle fait. Elle aime cuisiner, aller courir avec son mari et voyager. Elle a un style de vie typiquement parisien, mais aime également chaque visite en Roumanie, qu’elle considère comme une partie fondamentale de son identité.

“Cela fait maintenant six ans que je vais en Roumanie presque chaque année et, à chaque fois, je me suis sentie tout simplement chez moi. C’est quelque chose que tu ne peux pas expliquer, tu le ressens juste.

Je me sens chez moi. J’y ai aussi emmené mon fils Georges.

La Roumanie est un carrefour de l’Europe, un pays unique en ce qu’il est latin à l’Est, ce qui lui donne une identité particulière et en même temps c’est un pays d’adaptabilité.

C’est pourquoi je pense que de nombreux artistes roumains quittent le pays et sont très développés culturellement.

Et si on parle de particularités dans la musique, je pense que le style roumain a une élégance particulière, quelque chose que mon père a absorbé et transmis.”

Sarah Nemțanu est issue d’une famille roumaine qui a émigré en France, tout comme des milliers d’enfants naissent aujourd’hui dans des familles roumaines de la diaspora et se construisent des parcours complètement différents de ce que leur vie aurait été si leurs parents étaient restés en Roumanie.

L’art, la musique en l’occurrence, a contribué de manière fondamentale à la préservation d’une identité culturelle que les Roumains ont portée avec eux dans leur pays d’adoption.

Dans un monde où des histoires malheureuses se répètent et où des millions de familles sont contraintes de fuir la guerre ou des régimes dictatoriaux, Sarah croit en la bonté de chacun d’entre nous et au pouvoir d’apporter un peu de lumière autour de nous, que ce soit par l’art ou par des gestes simples et quotidiens.

“Je suis convaincue que lorsque tu fais du bien et tu es positif, ça a un effet autour de toi.”

“Par exemple, j’ai des amis qui se plaignent tout le temps des chauffeurs de taxi parisiens, qu’ils sont méchants, qu’ils ne sont pas bons. Je prends souvent le taxi après les concerts et je ne rencontre que des chauffeurs de taxi formidables, super sympas.

J’ai même eu une fois un chauffeur de taxi qui est venu me voir à un concert. Il avait 50 ans et écoutait de la musique classique à la radio, il venait de se réinscrire dans une école de musique pour apprendre un instrument. Je l’ai invité au concert, il est venu, m’a attendu à la fin et a pleuré.

Pour moi, c’est ça la vraie vie. Si tu fais du bien autour de toi, si tu es positif et que tu ne te laisses pas influencer par tout ce qui est négatif dans le monde, alors les choses vont aller de mieux en mieux.”

***L’article fait partie de la série “La Semaine de la France”, un projet Cultura la dubă soutenu par BNP Paribas.

La traduction en langue française, offerte par l’Institut Culturel Roumain de Paris, a été réalisée par Iulia Badea-Guéritée avec l’aide de François Deweer.

The post Sarah Nemțanu, violoniste française accomplie, née de parents roumains: “Pour moi, le violon est comme une voix.” appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, aflat la a 23-a ediție, va avea loc la Sinaia, între 9 august – 2 septembrie, intrarea fiind liberă.
Principalul loc de desfășurare va fi Casinoul din Sinaia, dar vor avea loc concerte și la Muzeul Sinaia,
Parcul Dimitrie Ghica sau Casa memorială George Enescu.
Festivalul se va deschide pe 9 august cu un concert în aer liber susţinut de Ansamblul Filarmonicii „George Enescu” sub titlul Nemuritorul Johann Strauss, în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia,

Concertele simfonice programate în sala Casino-ului din Sinaia vor fi susţinute de Orchestra Junior, dirijată de Andrei Stănculescu pe 10 august, sub genericul Familii de compozitori – Bach şi Haydn, urmat de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, solistă Suyoen Kim cu un program Brahms, Enescu, Joseph Joachim.
Tot la Casinoul din Sinaia, dar si la Casa memorială George Enescu vor putea fi ascultați pe 17 august Laureaţii Concursului Internaţional George Enescu, mai precis un recital de trio Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitat Cătălin Răducanu – pian.
De ziua lui George Enescu, pe 19 august, la Casa memorială George Enescu, va avea loc în aer liber, de la ora 17, recitalul „Enescu la el acasă” cu Ştefan Aprodu – vioară şi Cătălin Răducanu – pian.

Pe 2 septembrie, festivalul va fi încheiat de Orchestra Naţională de Tineret a Franţei, dirijor Alexandre
Bloch, solistă violonista Sarah Nemţanu, cu un program Berlioz, Lalo, Lili Boulanger, Maurice Ravel.

The post Festivalul “Enescu și muzica lumii” va avea loc între 9 august și 2 septembrie la Sinaia appeared first on Cultura la dubă.

ENGLISH version

În urmă cu 20 de ani, marele dirijor german Kurt Masur, pe atunci director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, încredința rolul de șef de orchestră unei violoniste de doar 21 de ani.

Sarah Nemțanu devenea astfel cel mai tânăr concertmaistru din istoria Orchestrei Naționale a Franței, post pe care îl deține și în prezent.

100% franțuzoaică în acte, Sarah poartă un nume românesc – Nemțanu – și are o inimă care îi bate românește mai ales când vizitează România.

“Prima oară când am revenit în România și am auzit lumea vorbind în română, credeam că toți oamenii erau verișorii mei. (râde) Parcă toată familia era acolo, asta a fost senzația mea. Mă simțeam acasă.”

Povestea sa nu este doar una despre un muzician desăvârșit, care a cucerit cele mai mari scene ale lumii, ci este o mărturie a unei Europe universale, în care milioane de familii se desprind, de nevoie, de țările natale și prind rădăcini în locuri noi, necunoscute, care le adoptă și le dau aripi.

Vladimir Nemțanu, născut la București într-o familie de evrei, era concertmaistru al Filarmonicii George Enescu, iar soția sa abia terminase canto la Conservator când s-au hotărât să plece din România comunistă, aflată sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu.

Au profitat de clauza națiunii celei mai favorizate, prin care Ceaușescu lăsa evreii români să emigreze către Israel sau SUA, și au plecat, la rândul lor, în Israel, în 1979.

După câteva luni petrecute acolo, cei doi tineri români primeau o șansă în Franța. El a obținut postul de concertmaistru al Orchestrei Naționale din Bordeaux, iar ea a fost angajată la Opera din Bordeaux.

“Când ei au ajuns în Franța, au început o viață nouă. Nu aveau nimic, au stat la hotel câteva săptămâni până au închiriat un apartament. A fost chiar viața luată de la zero.

Erau deja câțiva români în orchestra de la Bordeaux, exista o legătură culturală între România și Franța. Iar în anii ’70 au apărut multe orchestre noi din Franța, orchestre de regiune. Nu erau atât de mulți muzicieni francezi, așa că ele au fost completate cu mulți muzicieni români.

Și chiar și în prezent sunt impresionante comunitățile de muzicieni români din orchestrele europene. Dar în special în Franța, fiindcă există această prietenie culturală, au fost atâția artiști români extraordinari care au creat în Franța, precum Ionesco, Enescu, Brâncuși.”

“Este latura latină care leagă România de Franța, atomii noștri se încrucișează.”

La un an și jumătate de la instalarea la Bordeaux, în familia Nemțanu venea pe lume Sarah.

“Eu sunt cea mai mare din trei copii și am învățat prima dată română în familie. Apoi, când am început să merg la școală, franceza a devenit prima limbă.

Dar aș zice că până când eu am împlinit aproximativ 12 ani, acasă vorbeam în limba română. Mai ales când bunicii veneau în vizită, cam o lună pe an, nu vorbeam decât română. De asemenea, anturajul părinților mei era exclusiv format din români.”

Deși avea o vârstă fragedă, Sarah își amintește destul de clar prima sa vizită în România.

„M-am dus odată cu mama și cu sora în România, când aveam 6 ani, am amintiri de atunci, dar nu sunt chiar frumoase. Se întâmpla prin 1987, mama avea deja și pașaport francez, dar la întoarcere, la aeroport, îi era teamă că nu o să o mai lase să se întoarcă în Franța.

Și amintirea e cu mama care plânge, e panicată. Era luată la întrebări: de ce sunteți măritată cu un evreu, de ce stați în Franța și nu stați aici? Îmi amintesc toate întrebările, a fost ceva destul de violent pentru mine.

Apoi, îmi amintesc că era iarnă, frig, zăpadă multă. Singura amintire frumoasă e plimbarea cu săniuța, cu bunicul la București. Asta chiar a fost super!”

Rostește cuvântul “săniuță” perfect în limba română. De altfel, chiar dacă la începutul interviului ne-a spus că va vorbi în franceză, fiindcă nu stăpânește perfect limba română, Sarah răspunde de multe ori în limba părinților săi, pe care a învățat-o când era mică.

În copilărie, informațiile despre România erau vagi, așa cum ar fi fost dificil pentru orice copil să înțeleagă de ce părinții lui au fost nevoiți să fugă din țara lor.

„Am și amintirea asta, eram în mașină când a fost executat Ceaușescu, mama s-a oprit, a dat volumul mai tare și a stat nemișcată. Știam că au fugit din România pentru că nu era bine, dar nu înțelegeam de ce.

Pe de altă parte, eram foarte conștientă că sunt fericiți în Franța, cu o dublă cultură, pe care apoi ne-au transmis-o nouă, copiilor lor.”

Sarah și Deborah, sora ei, au preluat pasiunea tatălui pentru vioară, în timp ce fratele lor a devenit jurist.

Dacă Sarah conduce Orchestra Națională a Franței, ca primă violonistă, Deborah Nemțanu este, la rândul său, concertmaistru al Orchestrei de Cameră din Paris.

“L-am implorat pe tata să mă învețe vioara. El era foarte pasionat, studia mult, iar noi când îl auzeam cântând, fugeam la el.

Pentru mine, vioara e ca o voce. Încerc să spun ceva prin muzică, printr-un limbaj universal, fără cuvinte precise. Iar lumea înțelege ce vrea ea. Nici nu am amintiri cu mine dorindu-mi să fac altceva.”

“Cel mai frumos lucru pe care ni l-a transmis tata a fost să fim independente, autocritice, să știm singure dacă ce facem e bine sau nu, să ne ascultăm, nu să ne spună cineva dacă aici e fals.”

De la 16 ani, Sarah s-a mutat singură la Paris, unde a terminat Conservatorul. Iar zilele acestea a fost numită profesoară la catedra de vioară a prestigioasei instituții. Îi place să predea tinerilor și spune că a moștenit acest har și această bucurie tot de la tatăl său.

De altfel, a fost profesoară de vioară și pentru actrița Melanie Laurent, în celebrul film Le Concert, regizat de românul Radu Mihăileanu.

Sarah Nemțanu este cea care a interpretat muzica din film – Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski – și s-a bucurat de un succes uriaș, odată cu filmul. Publicația Le Monde titra la acea vreme: „Sarah Nemțanu, adevărata violonistă din Concertul”.

„Radu e foarte exigent, știe exact ce vrea și ce mi-a plăcut a fost că a făcut toată scena finală din film pe ritmul cronometrat al Concertului lui Ceaikovski, a pus întâi muzica și a construit scenariul în funcție de muzicalitatea lucrării.

Nu mai văzusem niciodată asta. De obicei, în filme, muzica se pune la final, după filmări.”

Ca șef de orchestră, lucrează direct cu românul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței. Acesta o consideră unul dintre cei mai buni violoniști din lume, care ar putea oricând să treacă la o carieră de solist.

Sarah iubește, însă, munca în orchestră și nu se vede făcând altceva.

“Știam că vreau să fiu concertmaistru. În mintea mea, nu puteam să mă văd cântând singură. Tata era concertmaistru. Apoi, când am terminat școala îmi plăcea să merg la repetiții când știam că orchestra era acolo.

Filosofia mea de viață în general este că formăm un lanț în care fiecare e o verigă, suntem foarte diferiți, dar doar împreună putem forma acest lanț.

Când acceptăm că fiecare are personalitatea lui, atunci va fi totul bine. Prioritatea este binele comun, al orchestrei.

Și cum eu iubesc orchestra, îmi place repertoriul de orchestra, acest lucru se vede și colegii mei simt asta.

Eu sunt și șef de orchestră, dar sunt și de partea orchestrei, sunt o intersecție care creează legături și asta se datorează în mare parte educației pe care am primit-o.”

O întreb câți muzicieni români sunt acum în Orchestra Națională a Franței și îmi răspunde cu naturalețe:

„- Oana, Teodor, Eduard, deci 1,2,3,4.

– 3.

– 4 cu mine.

– Te pui și pe tine?

– Bineînțeles. (râde).”

Cu un dirijor român la cârmă și un concertmaistru de origine română, Orchestra Națională a Franței și-a asumat un proiect important, dedicat marelui compozitor român George Enescu.

Întreaga operă enesciană va fi înregistrată în următorii 10 ani la prestigioasa casă de discuri Deutsche Grammophon.

“În muzica lui Enescu găsești imagini din copilăria sa în România, păsări care cântă, un violinist care cântă pe stradă.

Eu cred că George Enescu a scris pentru a nu uita niciodată amintirile sale și a făcut-o în cele mai mici detalii atunci când vine vorba despre folclor.

Este, evident, și scriitura clasică, muzica de savant. Dar în muzica sa există întotdeauna un voal transparent al folclorului, pe care a reușit să îl integreze.

România face acum eforturi să fie o țară europeană din toate punctele de vedere și cred că artiștii sunt primii care reușesc asta, artiștii sunt niște precursori care creează legături puternice între țări. Enescu cred că a făcut asta perfect.

În muzica lui e multă libertate, dar e într-un cadru special, foarte personal. Asta e cu adevărat special la Enescu. Și așa văd și eu libertatea. Suntem liberi pe Pământ, dar suntem în același timp limitați pe această planetă.”

Anul trecut, Sarah Nemțanu a deschis Festivalul Internațional George Enescu de la București, alături de Filarmonica George Enescu, pe care tatăl său o conducea în urmă cu 44 de ani din postura de concertmaistru.

Iar începând din acest an, Cristian Măcelaru a preluat conducerea festivalului în calitate de director artistic. Amândoi își doresc o reîmprospătare a evenimentului, dar și mai multă atenție acordată tinerilor muzicieni români.

“Festivalul Enescu e cu adevărat impresionat. Ce mi se pare mie păcat este că nu există decât acest festival în România.”

“Toți banii se duc într-un singur loc. Eu n-aș vedea un singur eveniment o dată la doi ani și apoi nimic. Și pentru că vorbeam despre tinerețe, dacă ar fi investiții mai mari în sistem, aș vrea să vină mai mulți profesori din toată Europa să predea în România.

Sigur, e și Concursul Enescu, dar acolo miza e un premiu. În restul anului cine ajută tinerii români, cine îi învață?

La Festivalul Enescu am întâlnit tineri extraordinari, voluntari, personal din organizare. Tinerii vor să învețe, sunt fascinați de sistemul de învățământ european.

Din păcate, sunt mulți care pleacă. Cei mai buni tineri pleacă din România.

Aici cred că Festivalul Enescu cu Cristian Măcelaru director artistic va aduce câteva schimbări.

E o speranță uriașă. E ceva ce simt.”

Sarah locuiește într-unul dintre cele mai boeme cartiere ale Parisului – Montmartre. Merge zilnic, în drum spre casă, pe străzile deluroase pe care au locuit marii artiști europeni – Monet, Manet, Renoir, Picasso sau Van Gogh, și se regăsește perfect în atmosfera vie a locului plin de turiști, chiar la doi pași de Catedrala Sacre Coeur.

Este mamă a doi copii, soție și o artistă care se bucură de viață prin tot ceea ce face. Îi place să gătească, să iasă la alergat cu soțul său și să călătorească. Are un stil de viață tipic parizian, dar adoră, în egală măsură, fiecare vizită în România, pe care o consideră parte fundamentală din identitatea sa.

“De 6 ani încoace am mers aproape în fiecare an în România și de fiecare dată m-am simțit pur și simplu ca la mine acasă. E ceva ce nu se poate explica, ci doar se simte.

Mă simt acasă. L-am dus acolo și pe Georges, băiatul meu.

România e o intersecție a Europei, o țară unică prin faptul că e latină în Est, asta îi dă o identitate aparte și  în același timp este o țară a adaptabilității.

De aceea cred că mulți artiști români pleacă din țară și sunt foarte dezvoltați din punct de vedere cultural.

Iar dacă vorbim despre particularități în muzică, cred că stilul românesc are o eleganță aparte, ceva ce tata a absorbit și a transmis.”

Sarah Nemțanu este rezultatul unei familii de români care au emigrat în Franța, la fel cum mii de copii se nasc acum în familiile românești din diaspora și își construiesc drumuri complet diferite decât ar fi arătat viața lor dacă părinții ar fi rămas în România.

Arta, muzica în acest caz, a contribuit fundamental, la conservarea unei identități culturale pe care românii au purtat-o cu ei în țara adoptivă.

Într-o lume în care istoriile nefericite se repetă și milioane de familii sunt nevoite să plece din calea războiului sau a unor regimuri dictatoriale, Sarah crede în bunătatea fiecăruia dintre noi și în puterea de a aduce un pic de lumină în jurul nostru, fie prin artă, fie prin gesturi simple, de zi cu zi.

“Sunt convinsă că atunci când faci bine și ești pozitiv, e un efect în jurul tău.”

“De exemplu, am niște prieteni care se plâng tot timpul de taximetriștii parizieni, că sunt răi, că sunt nu știu cum. Eu iau deseori taxiul după concerte și nu întâlnesc decât taximetriști formidabili, super simpatici.

Odată chiar am avut un taximetrist care a venit să mă vadă la concert. Avea 50 de ani și asculta muzică clasică la radio, tocmai se reînscrisese la o școală de muzică să învețe un instrument. L-am invitat la concert, a venit, m-a așteptat la final și a plâns.

Pentru mine, asta e viața adevărată. Dacă faci bine, dacă ești pozitiv și nu te lași influențat de tot ce e negativ în lume, atunci lucrurile vor merge mai bine.”

***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.

The post Sarah Nemțanu, violonista desăvârșită a Franței, născută din părinți români : “Pentru mine, vioara e ca o voce.” appeared first on Cultura la dubă.

În programul concertului s-au regăsit două lucrări celebre ale compozitorilor ruși Ceaikovschi și Șostakovici.

Dacă prima parte a avut-o în centrul atenției pe violonista Sarah Nemțanu, care a interpretat Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, în partea a două a programului s-a regăsit Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici – o lucrare complexă și mult discutată în istorie, interpretată pentru prima dată după moartea lui Stalin, sub conducerea căruia Șostakovici a fost acuzat de formalism prin degretul Zhdanov. Fragmente din Simfonia nr. 10 au fost interpretată de specialiști ca fiind un portret al lui Stalin.

La finalul concertului, dirijorul Cristian Măcelaru s-a întors pe scenă cu un microfon în mână și a ținut un discurs despre rolul muzicii.

“Cu siguranță ar fi imposibil să cântăm această muzică minunată a lui Ceaikovschi și Șostakovici și să nu avem imaginea săptămânii care a trecut. Din acest motiv am vrut neapărat să facem această muzică, deoarece arta are și această menire, de a rămâne un străjer în istorie.

Așa cum a avut și Șostakovici în timpul lui, în anii 50-60, ne lovim și noi de aceleași probleme, de aceea e important ca prin muzică să rămânem în memorie și să ne reamintim că așa cum Șostakovici a scris o simfonie re – mi bemol – do – si becal, Dimitri Șostakovici, noi ca și oameni suntem cei care rămânem veșnic în memorie.

Aș vrea să terminăm acest concert cu un bis, o piesă extraordinară de Sibelius, Valsul trist, și v-aș ruga ca la finalul ei să nu aplaudăm, ci să ne gândim, să ținem un moment de reculegere pentru ceea ce este în fața noastră.”

The post Cristian Măcelaru a cerut un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român.

În program se regăsesc două lucrări celebre, Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

Sarah Nemțanu este unul dintre cei mai apreciați violoniști din lume, iar interpretarea sa a celebrui concert de vioară compus de Ceaicovski se află și pe coloana sonoră a filmului Le Concert, regizat de Radu Mihăileanu.

Bucureștenii vor avea, așadar, ocazia, să o asculte live.

Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței și, mai nou, director artistic al Festivalului George Enescu, este un apropiat al tinerilor muzicieni români, cărora le oferă deseori masterclass-uri.

Repetiţia generală va avea loc în aceeași zi, de la ora 12.00, la Ateneul Român. Ea face parte din ciclului educativ Clasic e fantastic și va fi deschisă publicului.

”Orice reîntâlnire cu Orchestra Română de Tineret este o bucurie pentru mine. Energia și entuziasmul pe care-l aduc la fiecare repetiție sau concert sunt cu adevărat copleșitoare. Iar această energie dă o viață nouă partiturii pe care o interpretăm.”, a declarat Cristian Măcelaru.

Cultura la dubă l-a vizitat pe Cristian Măcelaru la Paris în vara anului trecut și v-a spus povestea sa într-un amplu reportaj, pe care îl puteți citi AICI.

De asemenea, Sarah Nemțanu a oferit un interviu pentru Cultura la dubă în toamnă, când a fost prezentă la Festivalul George Enescu.

The post Cristian Măcelaru și Sarah Nemțanu, concert special cu Orchestra Română de Tineret la București appeared first on Cultura la dubă.

Sarah Nemțanu ocupă postul de concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței de peste 15 ani. Violonista s-a născut și a crescut în Franța, dar originile sale sunt 100% românești. Tatăl său, violonistul Vladimir Nemțanu și mama, soprană, au plecat în anii 70 din România lui Ceaușescu.

Sarah și sora ei, Deborah, au moștenit pasiunea și talentul la vioară de la tatăl lor, Vladimir Nemțanu, prima vioară a Orchestrei Naționale Bordeaux din 1979 până în prezent.

Sarah Nemțanu va urca pe scena Sălii Palatului în această seară, pentru concertul care va deschide cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu. Sarah va fi concertmaistru al Filarmonicii George Enescu, unde tatăl său a cântat la începutul carierei și unde încă mai activează câțiva dintre foștii săi colegi.

Cu o zi înainte de debutul festivalului, Sarah a acordat un interviu pentru Cultura la dubă.

***

Cu zâmbetul pe buze și cu un entuziasm molipsitor, Sarah se pregătește pentru concertul care va deschide sărbătoarea muzicii clasice la București.

Se află deja de câteva zile în capitala României, de care se bucură alături de soțul său. Printre repetiții, cei doi iau la pas Calea Victoriei, vizitează muzee, se bucură de mâncare și de înghețată. Sarah a venit prima dată în România când avea doar 6 ani, dar a apucat să descopere țara părinților săi abia la maturitate, când a fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Enescu.

“E prima oară când am timp să vizitez puțin Bucureștiul. Am doi copii mici și i-am lăsat la bunici. Sunt cu soțul meu aici și am ocazia să mă odihnesc aici, să merg la muzee, să mănânc unde vreau, să pot să simt atmosfera locală.”

“Am remarcat că s-a schimbat mult, văd un efort de modernizare, iar oamenii sunt foarte civilizați. Îmi place tare mult Bucureștiul și sunt tare mândră.”, ne povestește Sarah chiar în limba română, pe care o înțelege perfect, dar se ferește să o vorbească în interviuri, de teama de a nu face greșeli.

Părinții săi au reușit să părăsească regimul comunist în anii ’70, Tatăl, cu origini evreiești, a profitat de un val care a permis mai multor evrei români să plece în Israel. Apoi, din Israel, mulți dintre ei au ajuns în Franța.

După ce au locuit un an la Tel Aviv, părinții s-au stabilit la Bordeaux, unde tatăl s-a angajat ca violonist, iar mama ca solistă a Operei. Cele două fiice, Sarah și Deborah, au crescut în universul muzicii clasice și au moștenit atât iubirea pentru ea, cât și talentul.

Dacă Sarah e prima vioară a Orchestrei Naționale a Franței, Deborah este prima vioară a Orchestrei de Cameră a Parisului.

“Pentru mine, să primesc o dublă educație culturală a fost o mare șansă.”

“Tatăl meu a fost școlit de unii dintre cei mai mari pedagogi români, printre care Ștefan Gheorghiu, iar eu, la rândul meu, am avut profesori extraordinari la Paris. E o mare șansă, dar în același timp trebuie să știi să profiți de această bogăție.

Cred că azi sunt rezultatul acestor două educații primite și a ceea ce am realizat eu prin muncă. Sunt recunoscută în România pentru performanțele mele din Franța, iar ceea ce mi-am dorit cel mai mult pe lume a fost ca România să nu fie o țară străină, ci să fie parte din viața mea muzicală.”

De altfel, Sarah este pasionată de influențele muzicale românești. Alături de sora sa, a scos și un album în care interpretează muzica lui Bartok, compozitorul maghiar care a creat muzică inspirată de tradițiile românești.

Violonista a colaborat și cu regizorul româno- francez, Radu Mihăileanu. Sarah Nemțanu este violonista care a interpretat momentele de vioară ale actriței Melanie Laurent, din filmul Le Concert.

Din păcate, mama s-a stins din viață când Sarah avea doar 16 ani și nu a apucat să își vadă cele două fete strălucind pe cele mai mari scene ale lumii. În schimb, tatăl este mândru că fiicele au dus moștenirea familiei mai departe, chiar la Festivalul Enescu. Cele două au susținut un concert împreună în 2015, pe scena Ateneului Român.

La Orchestra Națională a Franței, Sarah lucrează acum cu directorul muzical Cristian Măcelaru, pe care Cultura la dubă l-a vizitat în capitala Franței în urmă cu o lună.

Cei doi, alături de alți muzicieni români și de colegii francezi și internaționali, reconstruiesc împreună una dintre cele mai mari orchestre ale lumii.

“Fără îndoială, Cristian Măcelaru este un mare șef de orchestră, dar dincolo de asta, cred că e foarte rar azi să combini talentul cu integritatea umană.”

“Cred că el este în același timp un talent imens și are o inteligență a inimii incredibilă. Când conduci o orchestră, ai multă presiune asupra ta, dar el are această capacitate de a asculta și de a rămâne simplu, de a continua să evolueze împreună cu noi.”

Sâmbătă seara, de la ora 19:30, Filarmonica George Enescu, condusă de celebrul dirijor Paavo Jarvi și având-o ca primă vioară pe Sarah Nemțanu, va interpreta Rapsodia Română nr.2, urmând tradiția de a începe festivalul cu una dintre rapsodiile enesciene.

Apoi, alături de faimoasa violonistă Hilary Hahn, orchestra va interpreta Concertul pentru Vioară, de Jean Sibelius, urmând ca în a doua parte a serii să interpreteze Simfonia nr. 2 a lui Rachmaninoff.

Pe 13 și 14 septembrie, Sarah Nemțanu va urca din nou pe scena de la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Enescu, pentru două concerte susținute de Orchestra Națională a Franței, condusă de Cristian Măcelaru.

The post Sarah Nemțanu, concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței: “Cel mai mult pe lume mi-am dorit ca România să fie parte din viața mea muzicală.” appeared first on Cultura la dubă.

Violonista Sarah Nemțanu s-a născut și a crescut în Franța, într-o familie de muzicieni români care au emigrat în anii 70. Sarah și sora ei, Deborah, au moștenit pasiunea și talentul la vioară de la tatăl lor, Vladimir Nemțanu, prima vioară a Orchestrei Naționale Bordeaux din 1979 până în prezent.

Iar cele două violoniste cu origini române au reușit să depășească performanțele părinților.

Sarah este concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței, încă dinainte sosirii dirijorului român Cristian Măcelaru la conducerea orchestrei, iar Deborah, sora mai mică, se află în fruntea violoniștilor de la Orchestra de Cameră Paris.

France Musique a publicat azi un interviu cu Sarah Nemțanu, în care aceasta vorbește inclusiv despre originile familiei sale, iar timp de 5 zile va difuza înregistrări cu concertele sale de vioară. Acestea pot fi ascultate aici.

“Părinții mei au părăsit România în niște vremuri foarte grele, în perioada lui Ceaușescu. Tata avea și origini evreiești, iar în anii 70 s-a confruntat cu o escaladare a antisemitismului care favoriza plecările evreilor în Israel. Rudele din partea tatălui au profitat de această breșă încă de la începutul anilor 60 și au plecat în Israel.

Părinții mei s-au căsătorit chiar înainte de a pleca la Tel Aviv. Au stat doar 1 an acolo, până când tata a găsit postul de violonist la Bordeaux, iar mama un loc în trupa de soliști ai Operei din Bordeaux.

Din păcate, mama s-a îmbolnăvit și am pierdut-o când aveam doar 16 ani. Dar am avut șansa de a crește într-un mediu fascinant, văzând-o pe mama în rochii de prințesă, iar toate lucrurile astea au avut un efect pozitiv asupra mea.

Am cunoscut puțin România când eram mică, am văzut-o o singură dată când aveam 6 ani, apoi m-am întors la maturitate pentru Festivalul Enescu. Atunci am apucat să cunosc mai bine țara.”, povestește Sarah Nemțanu pentru France Musique.

The post Sarah Nemțanu, prima violonistă a Orchestrei Naționale a Franței, este invitata săptămânii la France Musique appeared first on Cultura la dubă.