„România eșuată”, o campanie Știrile PRO TV și România, te iubesc, realizată de Rareș Năstase, ne-a arătat săptămâna trecută cauzele și efectele dramatice ale abandonului școlar în România, capitol la care ne aflăm pe primul loc între țările europene.

Copii care nu au ce mânca sau nu au cu ce se încălța până la școală, părinți care preferă să îi pună pe cei mici la muncile gospodăriei decât să îi trimită la ore sau copii care și-ar dori să meargă la școală, dar au depășit vârsta legală de 9 ani pentru a putea fi înscriși.

Cu toții fac parte dintr-o realitate românească, iar numele campaniei este o trimitere înțepătoare la eșecul programului prezidențial “România educată”.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, jurnalistul Rareș Năstase vorbește despre situațiile întâlnite pe teren, dar și despre posibile soluții.

***

Rareș, ce v-ați propus să arătați prin campania România eșuată?

Știam situația privind abandonul școlar și am vrut să vedem dincolo de cifre. Am mers pe teren, în zonele cu risc sporit. Am căutat să aflăm care sunt motivele, cum e privit abandonul școlar, la nivel de familie, dar și cum arată încercările școlii și primăriei, de a-i readuce la clasă, pe copiii care renunță.

Am vrut, de fapt, să înțelegem de ce autoritățile eșuează, în privința acestei rate mari, a abandonului școlar. Și ne-am lămurit. 

De ce se numește așa?

România eșuată e țara care nu are grijă de viitorul copiilor ei. Statul în care un copil plânge și te trage de mânecă pentru că vrea să fie la școală și nu poate.

Nu i se permite, pentru că e prea mare, iar daca până atunci părintele, din multe motive nu l-a trimis, el nu mai are șansă la educație, pentru că nu îi permite sistemul, oricât ar vrea profesorul, învățătorul, mai ales că îl și vede că el vine la clasă.

E țara celor care au 4 sau 6 clase, dar nu știu să scrie și să citească. Are locuri în care copiii merg la muncă, la lemne și cartofi sau au grijă de frați mai mici, în loc să vină la ore. Și acumulează absențe, se îndepărtează de materie.

Nu mai vor la școală și pentru că ajung după ce au mers pe ulițe cu noroi, iar microbuzul școlar e neîncăpător și nu poate face multe curse.

Sau unii nu știu cum să stea în bancă, pentru că acasă nu au o masă la care să stea, să mănânce, să scrie o temă.

E țara în care copiii sunt prea înfometați să mai aibă gândul la materia predată. Ajung repetenți. Apare bullingul, lipsește consilierea, se formează taberele profesori-părinți. Se caută doar vinovați, fără soluții. Sistemul nu e centrat pe elev și nevoile lui, școala nu e un mediu prietenos, nu e a copiilor.

 România eșuată e statul în care și dascălii sunt frustrați pentru că educația încă este cenușăreasa sistemului, dar și țara în care un electorat neșcolarizat sau cu puțină carte e mai ușor de manipulat.  

Ce fel de situații întâlnite pe teren te-au marcat în mod special?

M-a marcat sărăcia în care trăiesc mulți copii și mai ales efortul pe care îl fac să meargă an de an la școală. La țară, unde bursele ajung greu, târziu, unde ghiozdanul, încălțămintea sport, o geacă, o jucărie, se împart la mai mulți frați, le folosesc cu rândul.  

Și m-a impresionat mult și zelul cu care unii dintre voluntari, dar și unele cadre didactice se implică activ și fac ceva pentru copiii, teoretic, fără o șansă la educație.

În București se vorbește mult despre școli bune, școli private, table inteligente sau meditații. În mediul rural despre ce se vorbește când vine vorba despre școală?

În mediul rural se vorbește mult despre clase fără copii în bănci, care lipsesc mult. Dar se vorbește și de școli fără laboratoare, terenuri de sport, toaletă în interiorul clădirii. De unități cu criză de personal.

Care sunt principalele obstacole pentru familiile care abandonează școala? De ce fac asta?

Sărăcia, bursele de sprijin care ajung tardiv, prin decembrie, nu din august-septembrie,  lipsa anilor de școală, abandonul școlar și în cazul părinților, lipsa unui model parental, dublată de mirajul muncii în străinătate, acea muncă necalificată, în agricultură sau construcții, muncă temporară dar pe care o văd mai bănoasă, de la vârste fragede, decât orice altă promisiune a unui loc de muncă, bazat pe ani mai mulți de educație, dar mai târziu.

Și, mai e ceva important, faptul că sistemul doar în scripte se luptă să combată abandonul școlar. Cu măsuri care nu prea își găsesc eficiența. Trebuie luat, realmente, fiecare caz în parte și văzut, analizat, de ce a renunțat elevul X sau Y.   

Există soluții reale pentru reducerea abandonului școlar în țara noastră? Sau doar vorbe goale și promisiuni electorale?

Trebuie să înțelegem că abandonul școlar ne afectează calitatea vieții, în societate. Că fiecare copil care renunță e o pierdere și o povară, pe viitor. Să conștientizăm asta.

Abandonul școlar, în cifre atât de mari, este forma finală a eșecului în sistemul de învățământ, de stat. Cu școala începe totul.

Se pierd copii buni, valoroși, se pierd șanse – la pregătire pentru meserii bune, șanse de a ridica mediul în care trăiesc, până și ocazia de a ține pasul cu lumea în care trăim.

Sunt soluții, dar trebuie să se implice comunitatea. Nu doar profesorul, dirigintele, directorul școlii. Anatema nu trebuie pusă pe școală.

Trebuie să fie un întreg angrenaj de măsuri și autorități, care să pună copilul și nevoile lui, pe primul plan.

Legislație bună și oameni. Decizii mai rapide. Dar la noi primează altele. Școala să devină accesibilă pentru toți copiii, mai ales la sat. Măsuri adaptate la specificul fiecărei zone vulnerabile în parte.

Să nu mai fie segregare, să fie încurajați copiii, prin a le spune la ce sunt buni și cât de importanți sunt pentru grupul din care fac parte, nu doar la ce nu sunt buni. Să existe colaborare între profesori, părinți, autorități locale. Problema să fie recunoscută, nu ignorată.

E celebra expresie că e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Dar ce faci că tu ai un sat tot mai abandonat. Cu hoți, de pază, la bugete. În care bunul simț e înlocuit cu proastă creștere, minciună și incultură, de nu mai vezi scara valorilor. Nu mai știi ce e bine pentru tine. În care accesul la o carte e imposibil.  9 din 10 români nu citesc o carte, analfabetismul funcțional e îngrijorător, dincolo de cel clasic.

De la educație pleacă totul!

Și știi ce e cel mai trist, în toată povestea asta ?

Că noi avem abandon școlar, ulițe cu noroi și copii desculți, plecați la muncă sau uitați prin bătătură, dar ne batem cu pumnii în piept că nu ne așezăm de pe poziții de egalitate, la masa europeană a discuțiilor, alături de alte state civilizate. Că nu ne iau ceilalți în seamă.  

Mi-e foarte clar că nimeni nu ne va vedea vreodată cu ochi buni, degeaba venim cu pretenții, dacă noi nu avem grijă de generații întregi de copii.

Avansul economic, tehnologic, știintific, evoluția noastră, nivelul de trai, calitatea vieții, toate țin de educație și ne sunt influențate de abandonul școlar.

Și, da, copiii care abandonează acum școala sunt cei care ne vor plăti pensiile.”

Emisiunea integrală dedicată campaniei România eșuată poate fi urmărită AICI.

The post Rareș Năstase, jurnalist România, te iubesc: „România eșuată e țara care nu are grijă de viitorul copiilor ei.” appeared first on Cultura la dubă.

Palatul Voievodal „Curtea Veche” este cea mai veche construcție a Bucureștiului, datând din 1458, de pe vremea lui Vlad Țepeș.

Într-o țară normală, aici am vedea zilnic sute de turiști dornici să descopere istoria orașului, într-un muzeu modern, care conservă mărturiile de patrimoniu.

În România, de Ziua Internațională a Monumentelor Istorice, Curtea Veche este un șantier abandonat sub cerul liber, iar pe zidurile încărcate cu o istorie de peste 500 de ani, curg șiroaie de ploaie.

***

Palatul Voievodal a fost închis de Primăria Capitalei pe 18 noiembrie 2015, cu scopul de a fi renovat. Primarul de atunci, Gabriela Firea, a promis un “Palat Voievodal redat prezentului”. Lucrările efectuate de Compania Municipală de Consolidări ar fi trebuit să dureze 3 ani și să coste 8 milioane de euro.

Potrivit comunicatului de atunci, “la finalul lucrărilor, publicul va avea acces la un nou spațiu muzeal ce va conține expoziții permanente și temporare, precum și spații special amenajate pentru activități culturale și interacțiune cu publicul.”

În realitate, șantierul a fost deschis abia 2 ani mai târziu, în 2017, iar în 2020, la data alegerilor locale, lucrările erau realizate în proporție de doar 5%.

Între timp, noul primar Nicușor Dan a pornit propria luptă cu companiile înființate de Gabriela Firea, iar activitatea acestora s-a oprit complet, cu câteva excepții pe care primarul a agreat să le păstreze.

La Curtea Veche, șantierul a fost blocat, iar de 2 ani acolo nu se mai întâmplă nimic.

Însă clima și lipsa unei structure de rezistență consolidate au pus și mai tare în pericol monumentul, spun arheologii. Într-un reportaj realizat de Alex Dima pentru emisiunea România, te iubesc, de la Pro tv, se vede cum acoperișul clădirii nu mai are nici măcar o folie protectoare, iar zidurile istorice au rămas direct sub ploaie și în bătaia vântului.

Întrebat de această situație, Nicușor Dan, devenit cunoscut în trecut tocmai datorită luptei sale pentru salvarea patrimoniului, prin organizația Salvați Bucureștiul, părea că acum, chiar în calitate de primar, nu știe despre ce e vorba.

“Alex Dima, România, te iubesc: Nici măcar pentru această poveste nu avem pârghiile să preluăm cumva această lucrare și măcar să o acoperim, dacă nu suntem în stare să o punem în valoare?

Nicușor Dan, primarul Capitalei: Nu am detaliile asupra ce se întâmplă acolo, dacă vreți o să revin după ce mă interesez.”

Reportajul România, te iubesc poate fi urmărit mai jos, de la minutul 15.38.

Muzeul Palatul Voievodal “Curtea Veche” se află în subordinea Muzeului Municipiului București, condus de istoricul Adrian Majuru. Acesta a primit recent peste 9 la evaluarea finală a mandatului de 4 ani și dreptul de a candida singur la un nou concurs.

ISTORIC

Potrivit Institutului Național al Patrimoniului, Cetatea București sau Cetatea Dâmboviței a fost construită de Vlad Ţepeş, între anii 1458 şi 1459. Ea a constituit nucleul viitorului palat voievodal, care, în faza iniţială, i-a reprodus conturul exterior.

Clădirea inițială a fost distrusă parţial, în 1470, în urma unui asediu. S-au păstrat, însă, toate fundaţiile şi partea inferioară a pereţilor perimetrali ai subsolului, pe laturile sale de est, vest şi nord.

Cetatea nouă s-a construit pe ruinele cetăţii lui Vlad Ţepeş, între 1476 şi 1480, la ordinul lui Laiotă Basarab.
Cetatea a conservat, în mare, configuraţia celei vechi.

Palatul a fost început de Mircea Ciobanul în prima sa domnie (1545-1554). El s-a înscris în conturul cetăţilor precedente, dar, prin suprimarea curţii interioare şi prin extinderea subsolului pe toată suprafaţa construcţiei, și-a modifică esenţial planul.

În vremea lui Pătraşcu cel Bun (1554-1557), palatului Voievodal i s-a adăugat o casă domnească, dincolo de extinderea făcută de Laiotă Basarab.

De altfel, istoria ne arată că toți domnitorii Țării Românești și-au pus amprenta asupra Curții Vechi.

Potrivit Muzeului Municipiului București, “între anii 1459 și 1660, Bucureştiul a fost reşedinţa domnitorilor Ţării Româneşti, în paralel cu vechea capitală a Târgoviştei, iar după anul 1660 a rămas capitală unică.

Perioada de glorie a Curţii Domneşti a fost în timpul domniei lui Constantin Bracoveanu (1688-1714), când suprafaţa palatului și a grădinilor însumau 25 ooo mp., într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmboviţa, la vest de străzile Smârdan şi Şelari, la nord de artera comercială Lipscani, iar la est de Bulevardul I.C. Brătianu. După anul 1798, acest perimetru a fost licitat, iar pe locul său au apărut străzi şi cartiere moderne.

Muzeul a fost amenajat între anii 1969 și 1974 şi păstrează, în cea mai mare parte, amprenta istorică a secolului al XVIII-lea, precum şi fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456-1462), alături de fundaţiile primei reşedinţe din secolul al XIV-lea.”

The post Palatul Voievodal “Curtea Veche”, cel mai vechi monument al Bucureștiului, este un șantier abandonat de Primăria Capitalei appeared first on Cultura la dubă.

Aseară, ancheta lui Alex Nedea, “Genocidul stejarilor seculari”, a putut fi urmărită din bărci, pe lacul Muzeului Astra din Sibiu, iar jurnalistul a răspuns întrebărilor publicului.

În această seară, Paul Angelescu participă la Astra Film Festival, de la ora 21.00, tot la Muzeul Astra, cu avanpremiera reportajului “În zodia Codului Roșu”, realizat în timpul incendiilor care au devastat Grecia.

Materialul realizat de Paul Angelescu împreună cu operatorul de imagine Mihai Bucșa încearcă să contureze amploarea unui fenomen scăpat de sub control și să ofere posibile explicații. Timp de 6 zile, cei doi jurnaliști au trăit momente de neuitat în Grecia și au transmis în timp real imagini pentru Știrile Pro Tv.

“Din punct de vedere profesional, îți dorești să fii prezent la astfel de evenimente, să relatezi. Din punct de vedere uman, am fost extrem de impresionat de ce s-a întâmplat acolo, de la suferința oamenilor care și-au pierdut casele, care și-au pierdut tot ce au strâns o viață întreagă, până la amploarea dezastrului produs de incendii.

Au fost momente în care conduceam câte o oră și, fie că era zi sau noapte, nu vedeam cerul și stelele, fiindcă totul era cuprins de fum.

Aveai impresia că ești într-un peisaj apocaliptic dintr-un film, totul avea o culoare sângerie. Toți copacii erau arși.”, ne povestește Paul Angelescu.

La ediția de anul acesta, Astra Film Festival propune ca temă de dezbatere schimbările climatice și efectele lor asupra noastră și asupra planetei. Reportajul lui Paul Angelescu atinge, de asemenea, această temă, aducând în prim plan specialiști internaționali care încearcă să explice fenomenele din această vară.

“Noi nu spunem că focul a fost pornit de la schimbările climatice, fiindcă incendii de vegetație au mai existat. Cele mai multe au în spate fie neglijența omului, fie mâini criminale.

Diferența este că schimbările climatice, prin valul de caniculă de o intensitate mai mare, de o durată mai mare, creează un climat propice pentru o răspândire a focului pe o suprafață uriașă.

Toți specialiștii vorbesc despre efectele încălzirii globale, care nu se traduc doar prin incendii. Sunt și inundațiile din Germania. Asta nu înseamnă că nu ar fi fost inundații deloc, dar poate nu ar fi fost într-o formă devastatoare ca aceasta.” – Paul Angelescu, jurnalist România, te iubesc.

De asemenea, materialul va arăta și cât de pregătite sunt autoritățile române pentru uriașele schimbări care ne vor afecta viețile tuturor.

Reportajul “În zodia Codului Roșu” va putea fi urmărit în această seară din bărcile de salvare ale Astra Film Festival, iar Paul Angelescu va participa ulterior la un Q&A cu publicul. Iar duminică, 12 septembrie, reportajul va avea premiera pe TV la România, te iubesc, de la ora 18.00, în deschiderea noului sezon al emisiunii.

“M-am bucurat foarte mult că Astra Film Festival ne-a invitat anul acesta. E o onoare și o recunoaștere a muncii noastre. Noi facem o combinație între film documentar și reportaj de știri, nu ne comparăm cu ce difuzează Arte sau BBC Earth, deși mi-ar plăcea, sunt pur și simplu produse media de stiluri diferite. Faptul că pătrundem și pe nișa unui festival de film documentar, recunoscut internațional, pentru noi e o bucurie extraordinară.”

Joi, Alex Dima, tot de la România, te iubesc, va fi prezent la Astra Film Festival, cu ancheta “Ca-n codru”, care vorbește despre defrișările ilegale din România.

Festivalul internațional de film documentar Astra Film Festival are loc săptămâna aceasta la Sibiu.

The post Paul Angelescu, jurnalist “România, te iubesc”, prezent la Astra Film Festival cu un reportaj despre incendiile din Grecia: “Aveai impresia că ești într-un peisaj apocaliptic.” appeared first on Cultura la dubă.

Cu un timbru aparte al vocii, pe care îl puteți recunoaște ușor în reportajele Știrilor Pro Tv sau ale emisiunii România, te iubesc, Paula Herlo a reușit să își creeze o imagine de jurnalist puternic, credibil, de care politicienii corupți au început să fugă.

Munca sa a fost apreciată cu premii naționale și internaționale, printre care, cel mai important este Premiul Emmy, acordat în 2007 pentru campania “Tu știi ce mai face copilul tău?”.

A reușit să schimbe Legea Adopțiilor, în urma campaniei “Vreau și eu părinți”, iar de mai mulți ani este președinte onorific al Asociației “Dăruiește Viață”, contribuind decisiv la promovarea cauzei #NoiFacemUnSpital, alături de colegul său de la România, te iubesc, Alex Dima.

Iar în toamna anului trecut a devenit și mai cunoscută, după ce l-a determinat pe Marian Oprișan să facă celebra afirmație “mama mea sunt eu”.

După rezultatul alegerilor locale, care ne-a oferit supriza detronării lui Marian Oprișan de la conducerea Consiliului Județean Vrancea, după 20 de ani, am stat de vorbă cu Paula despre influența și puterea presei în România.

Paula, cum crezi că a influențat presa rezultatele alegerilor locale de anul acesta?

Nu pot să spun exact cum și cât a influențat presa rezultatele, însă, ceea ce imi este foarte clar e că prin reportajele pe care le-am făcut eu și colegii mei de la România, te iubesc și în campania Yes la vot și în cadrul campaniei Județe la stăpân, le-am arătat oamenilor o realitate despre care nu se vorbește, fiindcă mare parte din presa locală depinde de autorități.

Și atunci noi, în campania Județe la stăpân le-am arătat niște aspecte pe care ei nu le cunoșteau.

Acum nu știu dacă asta a avut un rol sau nu în decizia pe care ei au luat-o în fața buletinelor de vot, dar noi ne-am făcut meseria și dacă asta a dus mai multă lumină în decizia pe care cineva a luat-o, e foarte bine.

Am văzut de multe ori în reportajele voastre că oamenilor le este frică să vorbească despre problemele din localitățile lor. Crezi că dacă văd un astfel de reportaj la televizor, prind curaj?

Da. Uite, eu am fost în campania Județe la stăpân în Vaslui, Vrancea și Călărași. Cel mai greu mi-a fost să găsesc oameni să vorbească în Vrancea. Oamenii erau absolut terorizați, nu voia nimeni să vorbească nimic. Era o lege a tăcerii.

Și după ce am difuzat reportajul, am primit zeci de mesaje cu tot felul de situații, de dovezi. Oamenii credeau că un astfel de reportaj nici nu are cum să ajungă pe post. Ei au impresia că acești baroni locali au atât de multă putere, încât pot opri orice, inclusiv un reportaj la România, te iubesc, ceea ce e imposibil.

Sau poate mulți dintre ei încercaseră să ajungă la presă cu diverse probleme și nu au reușit, fiindcă da, există și o presă controlată de acești baroni. Și nu mai aveau speranță.

Ție ți-a fost în vreun moment teamă?

Nu. Deloc.

Dar au încercat cei aflați atunci la putere să pună presiune asupra ta cumva?

E mult spus.

“Marian Oprișan m-a sunat de mai multe ori. O singură dată am vorbit la telefon, pentru că deja telefoanele pe care le-am primit după aceea nu mai aveau sens. “

Paula Herlo, jurnalist

Când m-a sunat prima dată am răspuns, tonul a fost unul destul de ferm, îmi dădea de înțeles că e pe poziție de forță și că mă va da în judecată.

Asta după ce a apărut materialul?

Nu, după ce a apărut promo-ul în care s-a văzut. A zis că dacă am impresia că va privi ca un spectator cum este denigrat, mă înșel. Și zic “Ok, și ce vreți acum, mă amenințați sau cum?” – “Nu, dar nu mi-aș permite”.

A fost o discuție în care mi-a dat de înțeles că sunt manipulată și că presa face jocurile cuiva, așa cum el era obișnuit.

Ce am dat eu în reportaj au fost lucruri demonstrabile factual. Situația era mult mai gravă, dar oamenii s-au temut să vorbească.

Cum a fost pentru tine celebra întâlnire cu Marian Oprișan, în care a spus “mama mea sunt eu” și te-a luat și de mână.

Da, am mers de mână câțiva metri, nu am înțeles de ce, mă și bușise râsul.

Asistasem la spectacolul Vrancea eroică, pentru care se plătiseră o grămadă de bani. Cei din jurul lui Marian Oprișan nu înțelegeau ce caut eu acolo, fuseseră foarte amabili, chiar mi-au pus un scaun în față, am avut loc VIP.

Iar când s-a terminat, l-am abordat, cum facem noi. Am mers la pas. Domnul Oprișan alerga după domnul Tăriceanu, prezent și el la eveniment. După spectacol, domnul Tăriceanu s-a dus repede la mașină și domnul Oprișan se ținea după el.

El fugea după Tăriceanu, eu după el.

Și mergând așa la pas am apucat să îi pun câteva întrebări despre starea județului, despre infrastructură, că nu a făcut nimic pentru el.

La un moment dat, i-am pus acea întrebare despre declarația de avere a lui Nicușor Constantinescu, în care apărea mama lui Marian Oprișan, în calitate de co-proprietar pe un teren.

Și atunci mi-a dat acea replică – “mama mea sunt eu” – sincer, nu mă așteptam, mi-a venit din nou să râd.

“Habar nu am dacă el a conștientizat ce a zis, cert este că după ce a bubuit, în Vrancea deja e un slogan, toată lumea când se referă la el spune “mama mea sunt eu”.

Tu te-ai așteptat la rezultatul ăsta, să pice Marian Oprișan?

Era o stare de nervozitate încă de când am filmat acolo, anul trecut. Nu a fost o surpriză pentru mine. Oamenii se cam săturaseră. Cumva se obișnuiseră să nu se întâmple nimic, dar se săturaseră de puterea asta pe care și-o însușiseră și cei din jurul lui, Marian Oprișan nu e singur.

Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece, Marian Oprișan este încă foarte puternic în Vrancea. El a luat acum 30 și ceva de primării, PNL are 20 și ceva. El va controla, PNL nu are majoritate, chiar dacă dă președintele Consiliului Județean.

Ok, a căzut din funcția de președinte, dar el este un om care va conduce, fiindcă asta a făcut de peste 20 de ani, asta își dorește, lucrurile nu cred că se vor schimba foarte mult în Vrancea în următorii 4 ani.

Și un alt aspect. Noi am fost și la Vaslui, unde lucrurile sunt și mai grave, județul e și mai sărac, Buzatu e din 96 în funcție și a rămas în funcție.

De fapt, în județele astea rezultatul alegerilor îl stabilesc primarii.

“Dacă ai o armată de primari, n-ai nicio problemă să mai iei un mandat de președinte de Consiliu Județean. Chiar dacă tu nu ai făcut mai nimic pentru județul ăla.”

Oamenii merg la vot și votează ce li s-a spus.

Cât de mult crezi că mai contează puterea televiziunii în zilele noastre?

Contează foarte mult. Și o să îți spun și de ce. Prin campania făcută de colegul nostru, Rareș Năstase și de colegii de la Știrile Pro tv și Marketing, Yes la vot, am avut o prezență la vot, la Europarlamentare, de peste 50%.

Eu nu zic că doar datorită acestei campanii, dar ea a influențat mult rezultatul prezenței la vot.

Cred că oamenii au nevoie să se uite la modele, iar modelele prezentate de Rareș și de Camelia Donțu, de la Știrile Pro tv, le-au arătat oamenilor ce înseamnă, de fapt, Uniunea Europeană, fondurile europene.

E adevărat că la momentul acela se ieșise și pe un val negativ, împotriva PSD s-a ieșit la vot, dar campania a contat mult.

Dar crezi și în puterea negativă, de manipulare?

Absolut.

Cum te simți tu ca jurnalist, când depui atât de mult efort pentru reportajele, anchetele tale și vezi că în alte părți practic se demontează adevărul?

Noi am muncit de 12 ani la emisiunea asta, România, te iubesc, care este un brand credibil. Nu o spunem noi, o spun și cercetările care se fac în piața de media și premiile pe care le-am luat.

Și atunci, nu m-am lovit de reacții de genul “ah, voi cu televizorul, care mințiți”. Nu, oamenii știu că dacă le spunem că suntem de la România, te iubesc, nu vom denatura adevărul.

Dar e frustrant pentru un jurnalist de la România, te iubesc, să fie pus în aceeași oală cu cei care manipulează.

Ai primit vreodată propunerea de a face pasul spre politică?

Da.

Și crezi că ai mai multă putere ca jurnalist, de a schimba lucrurile, decât dacă ai ocupa o funcție publică?

Sentimentul meu e că am mai multă putere ca jurnalist, da. Pe de altă parte, nu simt chestia asta cu politica, îmi place foarte mult meseria pe care o fac și cred că pot schimba mai multe din postura de jurnalist.

Cum ai descrie tu starea generală a presei din România, cu bune și cu rele?

Ultimii ani au adus niște produse jurnalistice pe piață de care eu sunt foarte mândră.

Mă uit cu mare drag la reportajele Recorder, la anchetele Rise Project, la Centrul de Investigații Media, la Să fie lumină, la Dela0.ro, la Decât o revistă, care publică reportaje și povești senzaționale, de asemenea mă uit cu respect la ce face Cătălin Tolontan și echipa lui.

Dacă tinerii jurnaliști vor să învețe meserie, eu zic să se uite către genul ăsta, de publicații independente, care au arătat că se poate face presă de calitate, la cel mai înalt nivel, în România.

The post Paula Herlo, “România, te iubesc”: “Am primit propunerea de a intra în politică. Dar cred că pot schimba mai multe ca jurnalist.” appeared first on Cultura la dubă.

De data aceasta, cartea “ne FACEM BINE”, publicată la Editura Humanitas, vorbește despre exemple demne de urmat, arătate în trecut la România, te iubesc, povești despre români care au reușit să schimbe ceva în comunități mici sau chiar la nivel național.

Am stat de vorbă cu jurnalistul Rareș Năstase, pentru a afla, mai exact, cum putem face bine în România și cum au găsit ei resurse pentru a-și păstra speranța, după zeci de reportaje care arătau corupția la nivel înalt, indolența și impostura din țara noastră.

Rareș, binele despre care vorbiți în noua voastră carte, “ne FACEM BINE”, se referă mai degrabă la un bine colectiv, național, sau la un bine individual, să fim mai bine ca oameni, ca cetățeni, fiecare în felul lui?

Binele îmbracă forma unor oameni. Oameni care fac lucruri uimitoare, care se implica și fac bine. Care adună lângă ei alți oameni și îi conving să fie buni, la rândul lor, și tot așa se propagă binele. Dar este și despre oameni valoroși, care excelează în diverse domenii și ne fac pe toți mai buni, mai bogați, mai însemnați, mai apreciați.

E un festival al binelui la care trebuie să participăm cât mai mulți. E despre binele făcut mai mult împreună.

Cum putem să ne facem bine? Care sunt remediile pentru România?

Părinții mei îmi spuneau, în copilărie, să fiu mereu în preajma unor oameni de la care am de învățat. Eu simt că de la toți cei despre care am scris în carte am avut de învățat lucruri importante. Faptul că i-am cunoscut și le-am aflat și prezentat povestea m-a îmbogățit.

Și cred că de la toți cei care apar în această carte, noi toți avem de învățat. Sunt modele și consider că ei trebuie să ne fie reperele în societate. Si zic eu că din asta vine salvarea, cred că într-o lume în care spunem des și vedem că e inversată piramida valorilor, avem nevoie de repere solide, de oameni care fac bine, împrăștie fapte bune și ne fac bine pe toți, în societatea românească.

“Nu poți, de exemplu, să pretinzi edililor să își facă treaba bine în oraș și să adune mizeria de pe străzi, cât timp tu arunci chiștoacele pe jos, de la geamul mașinii.”

Rareș Năstase, jurnalist

În drumul spre acest bine, cât de mult stă în puterile noastre să facem o schimbare și cât de mult ține de autorități?

Ține și de noi, iar pentru asta trebuie schimbate mentalități în România.

Drumul spre bine trebuie să aibă o fundație, care constă și în educație, cei 7 ani de acasă, dar și în dorința și voința de a face lucrurile corect, cinstit, cu onoare. Cu implicare.

Cred că trebuie să fim mai sinceri cu noi înșine, să ne întrebăm dacă nu stă mai mult în puterea noastră să schimbăm mediul în care trăim în bine, în mai bine.
Nu poți, de exemplu, să pretinzi edililor să își facă treaba bine în oraș și să adune mizeria de pe străzi, cât timp tu arunci chiștoacele pe jos, de la geamul mașinii.
Nu poți să ceri o schimbare dacă tu tolerezi sau încurajezi un anumit comportament și perpetuezi un fenomen.
Binele începe de la noi toți.

În presă, România, te iubesc a fost tot timpul un reper jurnalistic, un demers care a încercat să arate neregulile, dar și modelele demne de urmat. Din păcate, însă, există unele televiziuni din România folosite doar pentru a manipula politic masele. Este frustrant pentru voi, ca jurnaliști, să vedeți că în timpul ce voi arătați impostura și abuzurile, pe de altă parte, acel rău este prezentat ca fiind „bun”, la alte posturi?

Am încrederea că telespectatorii, cel puțin telespectatorii noștri știu unde este binele. Vor înțelege unde există un abuz, unde s-a greșit, furat.
De multe ori e și simplu de arătat și demonstrat pentru că îi afectează direct pe oameni și abuzul și greșeala și ignoranța și impostura și incompetența.
E drept și că trăim în era fake-new, iar oamenii trebuie să fie atenți de unde se informează.
Contează să vii în fața lor cu dovezi, cu argumente, să mergi să ceri răspunsuri de la autorități și să îi arăți pe responsabilii care se ascund și se feresc să dea explicații.

“Optimismul vine din faptul că avem libertatea să punem întrebări.”

Ați prezentat cazuri în care românii au reușit prin initiative individuale să facă bine, cum ar fi proiectele Magicamp, Casa Share sau Școala din Ciugud. Credeți că o șansă pentru România ar fi ca cei care au demonstrat că pot schimba ceva la nivel de mici colectivități, să ajungă în funcții publice de conducere?

Trebuie să fie modele, trebuie ca exemplul lor să fie urmat. Trebuie să găsim în societate oamenii care fac bine și să îi punem în valoare. Unii se simt excelent acolo unde sunt și binele lor va crește dacă sunt încurajați, susținuți, promovați.

Care crezi că este cel mai mare rău pentru România, în prezent?

Să menținem răsturnată piramida valorilor și să permitem superficialitatea, autosuficiența generalizată, impostura și incompetența. Să dăm deoparte meritocrația și acea gândire pentru munca bine facută, astea sunt pericole tot mai mari în societatea de azi. Și trebuie să ne pese mai mult.

Cum ai făcut ultima dată bine?

Am ajutat doi oameni să acționeze împreună, pentru a face un bine semenilor lor.

Cum ai reușit în toți acești ani să îți păstrezi optimismul după atâtea situații revoltătoare pe care le-ai filmat și documentat?

Optimismul vine din faptul că avem libertatea să punem întrebări, că putem să scoatem la lumină nereguli, derapaje, interese. Dar vine și de la oamenii care pot și fac și găsesc soluții. Ei ne arată că avem o șansă.

Ce sfat ai pentru oamenii simpli, pentru cetățenii care se simt de multe ori neputincioși?

Să înteleagă că puterea e totuși la ei, la noi toți. Si că, uniti, pot face mai mult. Pe scara de bloc, pe strada lor, în comuna lor, în orașul și țara lor. Si să fie insistenți. Să nu renunțe ușor.

În curând se vor împlini 30 de ani de la Revoluție. Cum ți se pare că arată România azi, la 30 de ani distanță de la căderea comunismului?

La 30 de ani, țara mi se pare ca o mașină care circulă pe șosea cu frâna de mână trasă. Înaintează, face zgomot, pufăie, se mai poticnește, îi mai cad tablele de pe ea, mai apare o cârpeală, un remediu, o mai împingi și înaintează.

Se vede evoluția, dar ce bine ar fi fost dacă nu avea frâna aia de mână trasă. Unde mai pui că atâtea alte “mașini” trec în viteză pe lângă ea. Mașina asta trebuie să intre la o revizie serioasă si de noi toti depinde dacă îi lăsăm frâna jos.

The post Rareș Năstase, jurnalist “România, te iubesc”: “Țara noastră e ca o mașină care circulă cu frâna de mână trasă.” appeared first on Cultura la dubă.