„România eșuată”, o campanie Știrile PRO TV și România, te iubesc, realizată de Rareș Năstase, ne-a arătat săptămâna trecută cauzele și efectele dramatice ale abandonului școlar în România, capitol la care ne aflăm pe primul loc între țările europene.

Copii care nu au ce mânca sau nu au cu ce se încălța până la școală, părinți care preferă să îi pună pe cei mici la muncile gospodăriei decât să îi trimită la ore sau copii care și-ar dori să meargă la școală, dar au depășit vârsta legală de 9 ani pentru a putea fi înscriși.

Cu toții fac parte dintr-o realitate românească, iar numele campaniei este o trimitere înțepătoare la eșecul programului prezidențial “România educată”.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, jurnalistul Rareș Năstase vorbește despre situațiile întâlnite pe teren, dar și despre posibile soluții.

***

Rareș, ce v-ați propus să arătați prin campania România eșuată?

Știam situația privind abandonul școlar și am vrut să vedem dincolo de cifre. Am mers pe teren, în zonele cu risc sporit. Am căutat să aflăm care sunt motivele, cum e privit abandonul școlar, la nivel de familie, dar și cum arată încercările școlii și primăriei, de a-i readuce la clasă, pe copiii care renunță.

Am vrut, de fapt, să înțelegem de ce autoritățile eșuează, în privința acestei rate mari, a abandonului școlar. Și ne-am lămurit. 

De ce se numește așa?

România eșuată e țara care nu are grijă de viitorul copiilor ei. Statul în care un copil plânge și te trage de mânecă pentru că vrea să fie la școală și nu poate.

Nu i se permite, pentru că e prea mare, iar daca până atunci părintele, din multe motive nu l-a trimis, el nu mai are șansă la educație, pentru că nu îi permite sistemul, oricât ar vrea profesorul, învățătorul, mai ales că îl și vede că el vine la clasă.

E țara celor care au 4 sau 6 clase, dar nu știu să scrie și să citească. Are locuri în care copiii merg la muncă, la lemne și cartofi sau au grijă de frați mai mici, în loc să vină la ore. Și acumulează absențe, se îndepărtează de materie.

Nu mai vor la școală și pentru că ajung după ce au mers pe ulițe cu noroi, iar microbuzul școlar e neîncăpător și nu poate face multe curse.

Sau unii nu știu cum să stea în bancă, pentru că acasă nu au o masă la care să stea, să mănânce, să scrie o temă.

E țara în care copiii sunt prea înfometați să mai aibă gândul la materia predată. Ajung repetenți. Apare bullingul, lipsește consilierea, se formează taberele profesori-părinți. Se caută doar vinovați, fără soluții. Sistemul nu e centrat pe elev și nevoile lui, școala nu e un mediu prietenos, nu e a copiilor.

 România eșuată e statul în care și dascălii sunt frustrați pentru că educația încă este cenușăreasa sistemului, dar și țara în care un electorat neșcolarizat sau cu puțină carte e mai ușor de manipulat.  

Ce fel de situații întâlnite pe teren te-au marcat în mod special?

M-a marcat sărăcia în care trăiesc mulți copii și mai ales efortul pe care îl fac să meargă an de an la școală. La țară, unde bursele ajung greu, târziu, unde ghiozdanul, încălțămintea sport, o geacă, o jucărie, se împart la mai mulți frați, le folosesc cu rândul.  

Și m-a impresionat mult și zelul cu care unii dintre voluntari, dar și unele cadre didactice se implică activ și fac ceva pentru copiii, teoretic, fără o șansă la educație.

În București se vorbește mult despre școli bune, școli private, table inteligente sau meditații. În mediul rural despre ce se vorbește când vine vorba despre școală?

În mediul rural se vorbește mult despre clase fără copii în bănci, care lipsesc mult. Dar se vorbește și de școli fără laboratoare, terenuri de sport, toaletă în interiorul clădirii. De unități cu criză de personal.

Care sunt principalele obstacole pentru familiile care abandonează școala? De ce fac asta?

Sărăcia, bursele de sprijin care ajung tardiv, prin decembrie, nu din august-septembrie,  lipsa anilor de școală, abandonul școlar și în cazul părinților, lipsa unui model parental, dublată de mirajul muncii în străinătate, acea muncă necalificată, în agricultură sau construcții, muncă temporară dar pe care o văd mai bănoasă, de la vârste fragede, decât orice altă promisiune a unui loc de muncă, bazat pe ani mai mulți de educație, dar mai târziu.

Și, mai e ceva important, faptul că sistemul doar în scripte se luptă să combată abandonul școlar. Cu măsuri care nu prea își găsesc eficiența. Trebuie luat, realmente, fiecare caz în parte și văzut, analizat, de ce a renunțat elevul X sau Y.   

Există soluții reale pentru reducerea abandonului școlar în țara noastră? Sau doar vorbe goale și promisiuni electorale?

Trebuie să înțelegem că abandonul școlar ne afectează calitatea vieții, în societate. Că fiecare copil care renunță e o pierdere și o povară, pe viitor. Să conștientizăm asta.

Abandonul școlar, în cifre atât de mari, este forma finală a eșecului în sistemul de învățământ, de stat. Cu școala începe totul.

Se pierd copii buni, valoroși, se pierd șanse – la pregătire pentru meserii bune, șanse de a ridica mediul în care trăiesc, până și ocazia de a ține pasul cu lumea în care trăim.

Sunt soluții, dar trebuie să se implice comunitatea. Nu doar profesorul, dirigintele, directorul școlii. Anatema nu trebuie pusă pe școală.

Trebuie să fie un întreg angrenaj de măsuri și autorități, care să pună copilul și nevoile lui, pe primul plan.

Legislație bună și oameni. Decizii mai rapide. Dar la noi primează altele. Școala să devină accesibilă pentru toți copiii, mai ales la sat. Măsuri adaptate la specificul fiecărei zone vulnerabile în parte.

Să nu mai fie segregare, să fie încurajați copiii, prin a le spune la ce sunt buni și cât de importanți sunt pentru grupul din care fac parte, nu doar la ce nu sunt buni. Să existe colaborare între profesori, părinți, autorități locale. Problema să fie recunoscută, nu ignorată.

E celebra expresie că e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Dar ce faci că tu ai un sat tot mai abandonat. Cu hoți, de pază, la bugete. În care bunul simț e înlocuit cu proastă creștere, minciună și incultură, de nu mai vezi scara valorilor. Nu mai știi ce e bine pentru tine. În care accesul la o carte e imposibil.  9 din 10 români nu citesc o carte, analfabetismul funcțional e îngrijorător, dincolo de cel clasic.

De la educație pleacă totul!

Și știi ce e cel mai trist, în toată povestea asta ?

Că noi avem abandon școlar, ulițe cu noroi și copii desculți, plecați la muncă sau uitați prin bătătură, dar ne batem cu pumnii în piept că nu ne așezăm de pe poziții de egalitate, la masa europeană a discuțiilor, alături de alte state civilizate. Că nu ne iau ceilalți în seamă.  

Mi-e foarte clar că nimeni nu ne va vedea vreodată cu ochi buni, degeaba venim cu pretenții, dacă noi nu avem grijă de generații întregi de copii.

Avansul economic, tehnologic, știintific, evoluția noastră, nivelul de trai, calitatea vieții, toate țin de educație și ne sunt influențate de abandonul școlar.

Și, da, copiii care abandonează acum școala sunt cei care ne vor plăti pensiile.”

Emisiunea integrală dedicată campaniei România eșuată poate fi urmărită AICI.

The post Rareș Năstase, jurnalist România, te iubesc: „România eșuată e țara care nu are grijă de viitorul copiilor ei.” appeared first on Cultura la dubă.

Zeci de elevi din București au protestat miercuri, 8 iunie, la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, față de fenomenul abuzului sexual comis de profesori în instituțiile de învățământ din România.

În timpul protestului, desfășurat sub sloganul ”Împreună înlăturăm abuzul din școli”, a fost subliniată neputința elevilor în fața unui sistem complice la abuz, care îi protejează pe profesori și minimizează și mușamalizează experiențele traumatizante trăite de elevi.

”Trădare”, ”batjocură”, ”violență” sunt doar câteva dintre cuvintele folosite de victimele și martorii hărțuirii sexuale comise de profesori în școli pentru a descrie ceea ce li s-a întâmplat sau ceea ce au văzut. Pe gardul ISMB au fost afișate mărturii ale elevelor privind abuzurile la care au fost supuse de profesori.

Sofia Scarlat, fondatoarea Girl Up Romania, a susținut un discurs la începutul protestului în care a acuzat instituția în fața căreia se afla de complicitate la abuz.

„Existăm ca organizație și ca echipă de patru ani și nu existat niciun moment în acești patru ani în care să nu fi auzit o poveste de abuz sau de hărțuire sexuală într-una dintre instituțiile de învățământ de la noi din țară.

Fie că este vorba despre hărțuire și abuz din partea colegilor, care este tolerat și scuzat de către profesori, sau fie că este vorba de abuz perpetuat de profesori, adolescenți din toată țara au venit la noi în repetate rânduri cu mărturii sfâșietoare și toți spun același lucru: ”nu știu ce să fac, oamenii sunt meniți să mă protejeze, aceștia sunt profesorii mei, dar nu știu ce să fac pentru că ei sunt chiar persoanele care mă supun la acest abuz. Îmi răpesc demnitatea, autonomia și siguranța.

Ce faci când oamenii care au jurat să te protejeze, de la părinți până la guvernul acestei țări, te supun unei violențe de neconceput? Unde te duci când ești exploatat chiar de autoritatea aceea?

Dacă ești din București, vii chiar aici, la ISMB, și atunci când vii aici vei fi trădat și batjocorit din nou pentru că în spatele acestor ziduri sunt și mai mulți oameni care profită de pozițiile lor de putere pentru a-i proteja pe oamenii care te abuzează.”, este o parte din mesajul pe care Sofia l-a transmis elevilor prezenți în fața Inspectoralului Școlar al Municipiului București.

În timpul protestului au luat cuvântul mai multe eleve care au vorbit despre fenomenului abuzului emoțional și sexual în școli:

„Ce faci când ai 17 ani și profesorul tău îți spune să nu mai vii în fustă la școală că se uită doar după fundul tău? Ce faci când profesorul tău te atinge în timpul orelor? Ce faci când te duci la meditații la mate și pleci cu o cerere în căsătorie? Ce faci când profesorul tău cu 40 de ani mai mare te sună la miezul nopții beat și îți spune ”Bună pisi. Te iubesc” și alte chestii.

Am 17 ani când vă cunosc și mă învățați că corpul meu nu e doar al meu. Sunteți primul om care mă învață că eu nu îmi pot deține corpul. (…) Când trageți zăvorul și îmi spuneți ”Ți-o ceri”, ceva se zvârcolește în mine, se întoarce pe toate părțile și ar vrea să protesteze, să vă spună că nu e adevărat, că nu aș putea să mi-o cer de la cineva cu 39 de ani mai mare, însă nu pot să fac nimic.”, a transmis o elevă.

„Așa sunt copiii, nu știu ce fac. Hai că n-a fost așa rău. Nu avea de unde să știe că te doare. Lasă că și eu am pățit așa când eram de vârsta ta și am trecut peste. Așa e la pubertate. Era un copil, nu știa ce face. Era un copil, nu știa ce-ți face.

Învățăm definiția forțelor și fenomenelor, dar niciodată a abuzului. Învățăm despre război și bătălii, dar niciodată despre dragoste. Un lucru e cert, nu trebuie să învățăm despre frică, pentru că deja o simțim în fiecare zi când ne umiliți în fața clasei, când ne puneți mâna pe corp, când ne mustrați când tresărim la fiecare atingere, când rămânem blocați în timp, când nu mai simțim nimic, când ne ignorați strigătele de ajutor.

Ne îngropați realitatea în hârtii și intimidări, în presiuni și în note. Ne vorbiți despre inocență, dar inocența este în ochii voștri doar pentru abuzatori.”, a spus o altă participantă la protest.

În tot acest timp, mai multe persoane au intrat în clădirea instituției uitându-se la ceea ce se întâmplă de partea cealaltă a gardului, însă niciun reprezentant nu a ieșit în stradă pentru a oferi un punct de vedere. Sofia Scarlat a fost primită în incinta instituției pentru o discuție, însă până la momentul publicării materialului concluziile ei nu au fost făcute publice.

Contactat de Cultura la dubă, purtătorul de cuvânt al ISMB, Eleonora Larisa Gojnete, a declarat:

„În ultima vreme nu am primit astfel de sesizări (n.r. – de abuz sexual în școli). Sunt niște situații care există, care se întâmplă, nu le poate nega nimeni. Pe de altă parte, nici nu pot fi generalizate. Este posibil ca ele să fie raportate la nivel de instituție de învățământ. Conducerea instituției de învățământ, prin Consiliul de Administrație, printr-o comisie de cercetare disciplinară, este cea care poate să facă demersuri pe bucățica aceea pe care o gestionează.

La nivel de școală, lucrurile ar trebui să fie gestionate acolo, intern. Dacă lucrurile nu sunt gestionate, atunci evident că următorul pas este Inspectoratul, Ministerul.Trebuie să se intervină punctual, câtă vreme nu se poate generaliza. Și atunci, Inspectoratul ca să poată să intervină și să îndrepte trebuie să știe punctual. În momentul în care venim și spunem că lucrurile acestea se întâmplă, trebuie să spunem unde anume se întâmplă.

A rămas că vom stabili de comun acord o întâlnire în care să vedem în ce fel putem să colaborăm astfel încât să se reducă situațiile acestea.”

Atât Consiliul Național al Elevilor cât și Consiliul Elevilor București susțin că abuzul sexual în școli este un fenomen generalizat în România și că le sunt aduse la cunoștintă frecvent de către elevi astfel de cazuri.

„Primim extrem de multe raportări cu privire la cazurile de abuz sexual din școli și licee. Doar semestrul ăsta am avut e-mailul plin de raportări de genul acesta.”, a declarat președintele Consiliului Elevilor București, Delia Glăvan, pentru Cultura la Dubă.

Aceasta susține că în majoritatea cazurilor care au fost aduse în atenția Consiliului sunt demarate anchete în cadrul instituțiilor de învățământ, iar colaborarea Consiliului cu Departamentul de Siguranță Școlară din cadrul Poliției Capitalei este una foarte bună. Cu toate acestea, problema se perpetuează, iar mulți dintre elevi acuză în continuare mușamalizarea și minimizarea faptelor de hărțuire sexuală.

The post Elevi la protestul față de abuzul sexual în școli, de la ISMB: “În spatele acestor ziduri sunt oameni care profită de pozițiile lor de putere” appeared first on Cultura la dubă.