În mijlocul unei crize financiare care afectează întreaga țară, dar mai ales categoriile vulnerabile, precum sectorul cultural, și în contextul unui an electoral care a divizat mai mult ca oricând societatea românească, Festivalul Național de Teatru a început aseară mai curajos ca oricând, în Sala Mare a Teatrului Național București.

În spectacolul “Gro(o)ve”, gândit pentru a fi jucat o singură dată, regizorul Radu Afrim a adus pe scenă nu doar unele dintre cele mai frumoase voci feminine românești și actori-dansatori fantastici, conduși de coregrafa Andreea Gavriliu, ci și imagini cu tragicul război din Ucraina, fragmente din micro-universul muncitorilor străini mutați în România, mesaje anti-fasciste și îndemnuri la iubire. 

Folclorul românesc, confiscat pe nedrept și folosit ca armă politică de partidele extremiste AUR, POT și SOS, a redevenit aseară liber, autentic și curajos, iubit de oamenii din sală, indiferent de opțiunile lor politice. 

Dacă anul trecut deschiderea a fost marcată de un discurs steril și politicianist susținut de Raluca Turcan, pe atunci ministrul Culturii, de data aceasta niciun politician nu a mai avut loc pe scenă. Președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, a îndemnat la unitate de breaslă în fața ordonanței care periclitează activitatea în sectorul cultural. 

“Societatea românească e într-un moment extrem de periculos. Este timpul să ne adunăm și să tragem toți în aceeași direcție.”, a spus Buhagiar. 

***

Cu Sala Mare a Teatrului Național arhiplină, ocupată, ce-i drept, de numeroși invitați (artiști, manageri culturali, politicieni, sponsori, jurnaliști) și mai puțin de simpli spectatori, Festivalul Național de Teatru a arătat aseară cu totul diferit de edițiile anterioare. Pentru a repara cât de cât injustiția modului în care au fost distribuite biletele, regizorul Radu Afrim a încercat, așa cum o face mereu, să ocupe fiecare scaun rămas liber, cu studenții care așteptau afară șansa de a-i vedea spectacolul, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un show jucat o singură dată.

Timp de aproximativ două ore, nu am văzut un spectacol de teatru, ci un performance multidisciplinar care a reunit cu forță și totodată cu sensibilitate, muzicieni de jazz, 5 interprete cu timbre vocale diferite, actori, dansatori, proiecții video și un univers sonor care aducea din când în când, printre noi, fragmente din natură. 

Actorii Marius Manole și Flavia Giurgiu, apropiați colaboratori ai lui Radu Afrim, au deschis spectacolul și ne-au invitat în universul unui bar în care cu toții își îneacă amarul pe momente muzicale de jazz, etno-jazz și folclor românesc sau maghiar. 

Cunoscuta interpretă și compozitoare de jazz Luiza Zan a revenit la TNB într-o nouă colaborare cu Radu Afrim, după celebrul spectacol de neuitat – Năpasta, prezent în FNT acum 12 ani. 

Corina Sîrghi ne-a arătat că, pe lângă vocea sa minunată, poate fi și o actriță extrem de carismatică – sărutul său cu actorul Ștefan Iancu (care apare doar pentru acest moment în spectacol) a fost unul dintre highlighturile spectacolului.

Ioana Milculescu, cunoscută pentru colaborarea cu grupul Subcarpați, a cărei poveste am spus-o pe Cultura la dubă, a adus cu timbrul său apăsător sobrietatea specifică doinei românești autentice. 

Fruszina Szabo, actrița Teatrului Național Târgu-Mureș pe care o vom vedea și în această seară în Casa dintre blocuri, regizat de Afrim, a contribuit cu momente muzicale încărcate cu umorul și autoironia specifice folclorului maghiar. 

Ana Everling, o tânără cântăreață din Republica Moldova stabilită în Statele Unite și prea puțin cunoscută în România, a fost revelația absolută a acestui spectacol. Jucăușă și luminoasă, s-a integrat perfect printre trupa de dansatori condusă de coregrafa Andreea Gavriliu, conducându-i prin vocea sa pe ritmurile melodiei Bătrâneasca, un performance de 8 minute care a încheiat spectaculos evenimentul. 

Muzica live a fost interpretată de Andrei Petrache – pian, Cătălin Răducanu – pian, Răzvan Florescu – vibrafon, Philip Goron – percuții, Mike Alex – contrabas, Kónya Ütő Bence – sample / keyboard și Lehel Vitalyos – contrabas. Azi, când marele pianist de jazz Mircea Tiberian s-a stins din viață, ei ne dau speranța ca jazzul românesc are un viitor strălucitor în față, iar Afrim le-a adus o binemeritată vizibilitate.

Eva Danciu, Teo Velescu, Valentina Kocsis, Alice Veliche, Bianca Adelina Geantă, Tamara Găgeatu, Mariana Gavriciuc, Eduard Chimac, Iustin Danalache, Filip Stoica, Andrei Bouariu, Ciprian Chiujdea (n.r. protagonistului filmului Trei kilometri până la capătul lumii, selectat în competiția oficială la Cannes 2024), Robert Popa și Răzvan Conțiu, sub îndreptarea lui Radu Afrim și a Andreei Gavriliu, au constituit o echipă spectaculoasă de actori-dansatori care ar putea concura cu orice mare companie de dans din lume. 

Costumele, de la ținute de piele și latex, la treninguri și rochii voluminoase, când vaporoase, când geometrice, au fost realizate de talentatul scenograf Cosmin Florea. Iar artistul vizual Andrei Cozlac a livrat și de această dată proiecții video puternice, de la peisaje feerice la imagini cu imigranții veniți din Nepal, Sri Lanka și India sau cu orașe distruse de bombardamente în Ucraina. 

În Gro(o)ve, Afrim a organizat o petrecere încărcată cu tristețe, frumusețe și iubire, la capătul căreia unii sfârșesc cu speranță, alții în agonie. Este lumea în care trăim azi, redată cu măiestrie în artă. 

Radu Afrim este un mare artist. Și continuă să creeze cu frenezie spectacole memorabile. Este pentru prima dată când FNT are un artist asociat și prima dată când Festivalul Național de Teatru se deschide cu o producție proprie. Afrim a ridicat un standard pe care așteptăm să-l depășească viitorii artiști asociați în anii ce vor urma. 

La finalul spectacolului, unii dintre tinerii actori prezenți pe scenă povesteau că nu știu încotro se vor îndrepta acum, fiindcă unele dintre colaborările lor sunt blocate de Ordonanța 52, care interzice plățile către servicii externe instituțiilor publice de cultură. Iar un deputat povestea că unele instituții nu au cu ce să cumpere consumabile de bază. 

Deși ministrul Culturii, Andras Demer, a anunțat într-un interviu pentru Cultura la dubă că joia aceasta Ordonanța 52 va fi modificată astfel încât să deblocheze aceste situații, nu s-a întâmplat asta în ședința de guvern. 

FNT a început și va aduce în următoarele 8 zile cele mai bune spectacole ale anului trecut. Cu o echipă curatorială formată din Raluca Cîrciumaru (critic de teatru), Alina Epîngeac (critic de teatru) și Ionuț Sociu (dramaturg și jurnalist cultural), și cu o imagine schimbată de scenografa Irina Moscu, festivalul promite o ediție curajoasă, care cuprinde un focus Radu Afrim, controversatul spectacol Proorocul Ilie, criticat de Biserica Ortodoxă Română, regizat de Botond Nagy sau Jurnal de România, regizat de Carmen Lidia Vidu, cu mărturii puternice despre abuzuri în teatrul românesc.

Cele mai multe dintre spectacole au fost sold-out în câteva minute de la punerea în vânzare a biletelor.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Când este lovită, cultura reacționează mai puternic ca oricând. Deschiderea FNT, cu “Gro(o)ve”, de Radu Afrim, a fost o declarație de rezistență prin artă  appeared first on Cultura la dubă.

Biletele pentru spectacolele celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru se vor pune în vânzare miercuri, 1 octombrie, ora 12.00, concomitent, pe toate platformele de vânzare ale fiecărui teatru gazdă, precum și la casele lor de bilete.

Pentru un acces ușor, UNITER recomandă să accesați reprezentațiile dorite din programul pe zile afișat pe site-ul fnt.ro și, apăsând cumpără bilete, veți fi redirecționat exact în pagina de achiziție a biletelor la reprezentația dorită.

La două dintre spectacolele FNT – „E doar sfârșitul lumii”, regia Eugen Jebeleanu și „În zori, lumina e mai aspră”, regia Radu Apostol, intrarea este LIBERĂ, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere în pagina spectacolului.

Ediția de anul acesta cuprinde un FOCUS Radu Afrim, ce include spectacole aduse de la teatrele din Iași, Târgu Mureș și Constanța, spectacole invitate din Moldova și din Polonia, precum și spectacole semnate de Silviu Purcărete, László Bocsárdi, Alexandru Dabija, Leta Popescu, Eugen Jebeleanu, Andrei Măjeri, Radu Iacoban, Botond Nagy sau Alexandru Mâzgăreanu.

Pentru evenimentul de deschidere, care marchează 35 de ani de FNT, regizorul Radu Afrim și coregrafa Andreea Gavriliu au pregătit o producție specială, de teatru-dans, intitulată Gro(o)ve. Biletele disponibile la evenimentul de deschidere vor fi în număr limitat.

PROGRAMUL FNT 2025

Vineri, 17 octombrie

17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Alaska de Elise Wilk, Regia: Aba Sebestyén, Producători: Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Tompa Miklós” și Studio Yorick; Durata: 2h (fără pauză) – 12+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

17.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” – Moarte la Teatrul de Revistă de Gabriel Sandu, Regia: Gabriel Sandu, Producător: Teatrul „Stela Popescu” București, Durata: 3h (cu pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio #Spectacol invitat Grădina de sticlă, după Tatiana Țîbuleac, Regia: Petru Hadârcă, Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău, Durata: 2h 30min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

DESCHIDEREA OFICIALĂ A FNT35 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” Gro(o)ve Conceptul: Radu Afrim, Coregrafia: Andrea Gavriliu, Scenografia: Cosmin Florea, Video design: Andrei Cozlac, Producător: UNITER și FNT 2025, Durata: 1h 30min

Sâmbătă, 18 octombrie

#Spectacol invitat 16.00 și 21.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” – Toaca Un spectacol de dans de: Andrea Gavriliu, Mădălina Dan, Ștefan Lupu, Producător: Polski Teatr Tańca​​, Polonia, Durata: 1h 40min (fără pauză), 12+ Spectacol de teatru-dans

#Focus: RADU AFRIM 18.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – Casa dintre blocuri de Radu Afrim, Regia: Radu Afrim, Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós” Durata: 4h (cu pauză), 16+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză 

18.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” – Un inamic al poporului de Henrik Ibsen, Regia: Radu Iacoban, Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”, Durata: 2h 20min (cu pauză), 14+, Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

Duminică, 19 octombrie

#Focus: RADU AFRIM 18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio – Zi de bucurie de Arne Lygre, Regia: Radu Afrim, Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Durata: 3h 20min (cu pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

18.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” – Un inamic al poporului de Henrik Ibsen, Regia: Radu Iacoban, Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”, Durata: 2h 20min (cu pauză), 14+, Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – Richard al III-lea de William Shakespeare, Regia: István Albu, Producător: Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Harag György”, Durata: 3h (cu pauză) 14+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză  

21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Canin, adaptare liberă după filmul Kynodontas de Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou, Regia: Botond Nagy, Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, Durata: 1h 50min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română și traducere în limba engleză

ATENȚIE! Spectacolul conține limbaj licențios și scene cu impact emoțional, de violență fizică, verbală și psihică! În acest spectacol se folosesc lumini stroboscopice și fum de scenă inodor. Nu este recomandat persoanelor cu epilepsie, pacemaker, femeilor însărcinate și persoanelor cu dificultăți respiratorii.

Luni, 20 octombrie

17.00 și 21.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” Nunta însângerată de Federico García Lorca, Regia: Hunor Horváth, Producător:Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – secția germană, Durata: 1h 30min (fără pauză), Spectacol în limba germană cu traducere în limbile română și engleză  

18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Canin, adaptare liberă după filmul Kynodontas de Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou, Regia: Botond Nagy, Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, Durata: 1h 50min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română și traducere în limba engleză, 16+ Spectacol în limba română și traducere în limba engleză

ATENȚIE! Spectacolul conține limbaj licențios și scene cu impact emoțional, de violență fizică, verbală și psihică! În acest spectacol se folosesc lumini stroboscopice și fum de scenă inodor. Nu este recomandat persoanelor cu epilepsie, pacemaker, femeilor însărcinate și persoanelor cu dificultăți respiratorii.

18.00 Teatrul ACT Don Quijote de James Fenton, după romanul „Don Quixote” de Miguel Cervantes, Regia: Alexandru Dabija, Producător: Teatrul ACT București, Durata: 2h 10min (cu pauză), 12+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

#Spectacol invitat 19.00 ARCUB, Sala Mare, Vicontele de Eugène Ionesco, Regia: Slava Sambriș, Producător: Teatrul Republican „Luceafărul”, Chișinău, Republica Moldova, Durata: 1h 30min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

20.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” – Regina nopții de Leta Popescu, Regia: Leta Popescu, Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Durata: 2h (fără pauză), Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

Marți, 21 octombrie

#Spectacol invitat 18.00 ARCUB, Sala Mare – Vicontele de Eugène Ionesco, Regia: Slava Sambriș, Producător: Teatrul Republican „Luceafărul”, Chișinău, Republica Moldova, Durata: 1h 30min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – Lungul drum al zilei către noapte, după Eugene O’Neill, Regia: Timofei Kuliabin, Producător:Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Durata: 2h (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

20.30 Teatrul ACT – Don Quijote de James Fenton, după romanul „Don Quixote” de Miguel Cervantes, Regia: Alexandru Dabija, Producător: Teatrul ACT București, Durata: 2h 10min (cu pauză), 12+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

20.30 Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” – Regina nopții de Leta Popescu, Regia: Leta Popescu, Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Durata: 2h (fără pauză), Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

Miercuri, 22 octombrie

17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Furtuna de William Shakespeare, Regia: Viktor Bodó, Producător: Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe, Durata: 1h 50min (fără pauză)16+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză 

17.00 și 21.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic – Iona de Marin Sorescu, Regia: Silviu Purcărete, Producători: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Tokyo Metropolitan Theatre, Durata: 1h 15min (fără pauză)Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

18.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” – Incendii de Wajdi Mouawad, Regia: Alexandru Mâzgăreanu, Producător: Teatrul de Stat Constanța, Durata: 2h 30min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

19.00 Opera Națională București – Am bombardat New Haven de Joseph Heller, Regia: László Bocsárdi, Producător: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Durata: 3h (cu pauză), 14+ Spectacol în limba română și traducere în limba engleză

19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier – Orașul comoară, Dramatugia: Petro Ionescu, Regia: David Schwartz, Producător: Reactor de creație și experiment Cluj, Durata: 2h (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio – Proorocul Ilie de Tadeusz Słobodzianek, Regia: Botond Nagy, Producător:Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Durata: 2h 05min (fără pauză)

Scene care pot afecta emoțional, limbaj licențios, scene cu conotație sexuală. Din cauza efectelor stroboscopice și de lumină, de scurtă durată și intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie! În spectacol se folosește fum de scenă inodor! 18+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

Joi, 23 octombrie

17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – Lecția de Eugène Ionesco, Regia: Bobi Pricop, Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Durata: 1h (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză – spectacol pe gradene

18.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” – Incendii de Wajdi Mouawad, Regia: Alexandru Mâzgăreanu, Producător: Teatrul de Stat Constanța, Durata: 2h 30min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

18.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier – Orașul comoară, Dramatugia: Petro Ionescu, Regia: David Schwartz, Producător: Reactor de creație și experiment Cluj, Durata: 2h (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

19.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian” – Mândrie și prejudecată (un fel de) De Isobel McArthur,după romanul lui Jane Austen „Mândrie și prejudecată”, Regia și light-design-ul: Alexandru Mâzgăreanu, Producător: Teatrul Excelsior București, Durata: 2h 30min (cu pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

19.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio – Trei surori de A.P. Cehov, Regia: Theodor-Cristian Popescu, Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Durata: 2h 30min (cu pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

Vineri, 24 octombrie

17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”  Reconstituirea, Textul și regia: Catinca Drăgănescu, Producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Durata: 1h 30min (fără pauză), Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză – spectacol pe gradene

17.00 și 21.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Un înger soseşte la Babilon de Friedrich Dürrenmatt, Regia: László Bocsárdi, Producător: Teatrul „Teatrul Tamási Áron”, Sfântu-Gheorghe, Durata: 2h 40min (cu pauză), Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză

In spectacol se folosesc efecte de lumină foarte puternice!

18.00 Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian” Mândrie și prejudecată (un fel de) De Isobel McArthur,după romanul lui Jane Austen „Mândrie și prejudecată”, Regia și light-design-ul: Alexandru Mâzgăreanu, Producător: Teatrul Excelsior București, Durata: 2h 30min (cu pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

19.00 Teatrul Odeon, Sala Majestic – NIJINSKI • Agonie și Extaz, Conceptul, regia, coregrafia, light-design-ul: Arcadie Rusu , Producător: Teatrul Odeon București, Durata: 1h 05min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

20.30 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” – Lina de Alexandra Felseghi , Regia: Adina Lazăr, Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu-Gheorghe, Durata: 2h 40min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limbile engleză și maghiară 

Sâmbătă, 25 octombrie

17.00 Teatrul Metropolis, Sala Mare – Goodbye, Lenin! de Wolfgang Becker și Bernd Lichtenberg, Regia: Eugen Jebeleanu, Producător: Teatrul Tineretului Metropolis, București, Durata: 1h 50min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

19.00 Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu” – Lina de Alexandra Felseghi , Regia: Adina Lazăr, Producător: Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu-Gheorghe, Durata: 2h 40min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limbile engleză și maghiară 

19.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio, Mary Stuart, adaptare de Robert Icke, după Friedrich Schiller, Regia: Andrei Șerban, Producător:Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Durata: 2h 40min (cu pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

19.30 Teatrul Evreiesc de Stat – Mesia de Martin Sherman, Adaptarea și regia: Andrei Măjeri, Producător:Teatrul Evreiesc de Stat, Durata: 1h 50min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

#Focus: RADU AFRIM 20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – TEATRO LÚCIDO la malul infinitului, Scenariul și regia: Radu Afrim, Producător:Teatrul de Stat Constanța, Durata: 3h 40min (cu pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză – spectacol pe gradene

20.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Janovics, Dramaturgia: Nikolett Németh, Regia: Attila Vidnyánszky Jr., Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Durata: 3h (cu pauză), 12+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză 

Duminică, 26 octombrie

17.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Pictură – Janovics, Dramaturgia: Nikolett Németh, Regia: Attila Vidnyánszky Jr., Producător: Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Durata: 3h (cu pauză), 12+ Spectacol în limba maghiară cu traducere în limbile română și engleză 

18.00 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio – Mary Stuart, adaptare de Robert Icke, după Friedrich Schiller, Regia: Andrei Șerban, Producător:Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Durata: 2h 40min (cu pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

#Focus: RADU AFRIM 19.30 Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru” – TEATRO LÚCIDO la malul infinitului, Scenariul și regia: Radu Afrim, Producător:Teatrul de Stat Constanța, Durata: 3h 40min (cu pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză – spectacol pe gradene

19.30 Teatrul Evreiesc de Stat – Mesia de Martin Sherman, daptarea și regia: Andrei Măjeri, Producător:Teatrul Evreiesc de Stat, Durata: 1h 50min (fără pauză), 14+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză 

21.00 Teatrul Metropolis, Sala Mare – Goodbye, Lenin! de Wolfgang Becker și Bernd Lichtenberg, Regia: Eugen Jebeleanu, Producător: Teatrul Tineretului Metropolis, București, Durata: 1h 50min (fără pauză), 16+ Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză  

PROGRAMUL COMPLET AICI

***

Cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 17 și 26 octombrie 2025. FNT este un proiect cultural strategic finanțat de Ministerul Culturii. Co-producător este Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Echipa curatorială a Festivalului Național de Teatru este formată din Raluca Cîrciumaru (critic de teatru), Alina Epîngeac (critic de teatru) și Ionuț Sociu (dramaturg și jurnalist cultural), iar regizor asociat este Radu Afrim.

Tema ediției curente este un îndemn: FNT 2025. Te privește!, iar imaginea este o creație a artistei scenograf Irina Moscu.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Azi, de la ora 12:00, se pun în vânzare biletele la Festivalul Național de Teatru. Vezi programul spectacolelor appeared first on Cultura la dubă.

Totodată, admite că în cultură există politizare fiindcă numeroase insituții de cultură sunt conduse de manageri interimari, numiți de diferiți miniștri ai culturii, iar Ministerul Culturii nu a mai organizat concursuri, așa cum prevede legea. La fel se întâmplă și în cadrul instituțiilor de cultură aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene.

Potrivit unui document publicat ieri de Cultura la dubă, Natalia Intotero a semnat avizul emis de Direcția pentru Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii, care permite implementarea proiectului Primăriei Iași de realizare a unei zone pietonale în jurul clădirii Teatrului Național Iași și implicit demontarea și relocarea clădirii Teatrului Cub, o construcție ridicată în 2007 cu scop provizoriu.

Teatrul Cub a câștigat în 2008 Premiul Național pentru Arhitectură acordat de Bienala de Arhitectură de la București, pentru soluția ingenioasă a arhitectului Angelo Roventa, de a ridica un cub modular de lemn, care ar fi putut fi mutat ulterior. Deși a avut autorizație de construcție pentru o perioadă de 5 ani, clădirea a mai funcționat apoi încă 13 ani și s-a bucurat de un imens succes, datorită spectacolelor montate acolo.

Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Iași cu care am stat de vorbă, demontarea Teatrului Cub a fost o condiție cerută de Mihai Chirica pentru realizarea zonei pietonale, fiind considerată o clădire “inestetică”. Conducerea Teatrului Național Iași susține că dacă această clădire va fi mutată, echipa nu își va mai putea desfășura activitatea, acolo având loc repetiții și fiind depozitate decoruri și costume.

Cât despre Uzina Teatrului Național Iași, primarul Chirica spune că proiectul pentru pietonală nu cuprinde și reamenajarea interiorului Uzinei. Potrivit proiectului, este prevăzută doar amenajarea unei terase în fața ei. Deci, cel puțin momentan, nu se pune problema ca Sala Uzina să fie transformată în cafenea sau restaurant, iar Primăria Iași nici nu ar avea drept de intervenție asupra ei, fiindcă imobilul aparține tot Ministerului Culturii.

Primarul Chirica și ministrul Intotero dau asigurări că, după relocarea Cubului, clădirea își va relua activitatea. În realitate, pentru că este o clădire a Ministerului Culturii, ministerul nu a prevăzut vreun proiect de arhitectură pentru modernizarea ei și, momentan, nu există un buget în acest sens.

Regizorul Radu Afrim, care a montat la Teatrul Cub mai multe spectacole de succes, ultimul – Antologia dispariției (2023), distins cu trei premii UNITER, a criticat-o dur într-o postare pe Natalia Intotero:

“Rusine să-ți fie, Natalia Intotero! Vei intra în mica istorie ca prima ministră a Culturii care a omorât un teatru. Ai semnat, fără să clipești din ochi, documentul care dărâmă Teatrul Cub din Iași. Îl mesteci toată ziua pe Dumnezeu între măsele, ca pe o gumă de mestecat, dar ai omorât atâtea destine printr-o semnătură. Pentru că personajele alea din piesele de teatru sunt oameni. Vii. Și ele nu te vor ierta. Nici oamenii de teatru nu te vor ierta.

Teatrul acela a fost construit sub mandatul altcuiva, tu ce-ai făcut pentru țara asta? Nu poți transforma cultura română în Taraf Tv. (…) Câte zile mai faci umbră culturii române în ministerul ăla?” – a scris Radu Afrim.

Natalia Intotero afirmă pentru Cultura la dubă că dacă ar fi existat o bună comunicare cu conducerea teatrului, nu s-ar fi ajuns aici și că ea a aflat despre situația Teatrului Cub abia azi-noapte.

Citește mai jos interviul complet acordat de ministrul Culturii.

***

“Doamna ministru, am intrat în posesia acelui aviz pe care apare semnătura dumneavoastră.

Da, am aflat de asta azi-noapte. Eu vreau să spun un singur: sunt pentru domeniul cultural, niciodată nu am făcut ceva împotriva oamenilor și nici nu voi face împotriva oamenilor care muncesc în domeniul cultural și împotriva patrimoniului cultural românesc.

În consecință, am aflat și eu azi-noapte de aceste discuții. Azi dimineață, la ora 7:20, am avut o conversație telefonică cu directorul Teatrului Național Iași, dânsul nu abordase acest subiect cu mine, mi-a spus că a abordat acest subiect cu fostul ministru al Culturii, doamna Raluca Turcan.

Ulterior am vizualizat avizul care a fost dat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, la solicitarea Primăriei Iași, pentru că dânșii vor acolo să reabiliteze zona, să o facă și mai atractivă din punct de vedere cultural.

Nu este un aviz prin care se distruge o instituție de cultură care a avut rol provizoriu, în perioada în care Teatrul Național Iași a fost în proces de reabilitare. Un proces care a început în anul 2007, iar la vremea respectivă tot ce a însemnat infrastructură a trebuit să fie relocat.

La vremea respectivă s-a luat decizia acestei construcții, unde să se desfășoare spectacole și repetiții. După reabilitarea Teatrului Național, au fost discuții din partea Primăriei și din partea instituțiilor care se ocupă de siguranță, iar avizul pentru acea construcție trebuia să fie…

Reînnnoit.

Da, reînnoit la o perioadă de timp destul de scurt.

Am discutat tot în dimineața aceasta cu domnul primar Chirica. Și dânsul este o persoană foarte implicată, care susține domeniul cultural, și mi-a spus: nici vorbă de a distruge importanța acelei clădiri, ci doar de o relocare pentru noul PUZ, care a fost aprobat în Consiliul Local. Această relocare se va face în urma unei discuții cu conducerea Teatrului Național, cu actorii, astfel încât să nu existe disensiuni.

Mie îmi pare foarte rău că s-a ajuns în această situație și vă spun sincer că mă voi implica cu tot ce pot pentru a se găsi cea mai bună soluție pentru ca activitatea care s-a desfășurat în acea clădire improvizată să fie continuată în temeiul legii și în folosul cetățenilor.

Dar, vedeți dumneavostră, de foarte multe ori se ajunge în astfel de situații neplăcute atunci când nu există comunicare.

Și eu cred că dacă conducerea Teatrului Național ar fi făcut demersuri, așa cum au făcut și înainte, chiar și printr-o discuție cu actualul ministru al Culturii, cum au fost discuțiile în trecut, probabil că înainte să se dea acea Hotărâre de Consiliu Local și înainte să se dea acel aviz, care este în conformitate cu legea și a fost dat de specialiștii din domeniu, s-ar fi avut aceste discuții cu specialiștii din domeniu, cu actorii, cu regizorii, cu conducerea teatrului, pentru a nu se ajunge la unele interpretări, la o situație tensionată.

Nimeni nu dorește să desființeze acea clădire provizorie, ci doar să fie relocată. Relocarea ei se va face în baza consultării cu cei care sunt în domeniul cultural. Și să reamintim că acea clădire e pe un teren care nu aparține Ministerului Culturii, a fost un sprijin la vremea respectivă pentru cei din domeniul cultural, astfel încât ei să-și poată desfășura activitatea.

Oamenii de cultură invocă două probleme: prima este că întâi s-a decis demontarea și nu există niciun proiect pentru modernizarea acestei clădiri. Domnul primar Chirica invocă expirarea acelei autorizații de construcții și că nu mai este o clădire sigură pentru public. Dumnealui a prevăzut în proiect budget pentru demontare și relocare, dar nu este prevăzut un budget pentru modernizarea clădirii care va asigura funcționalitatea ei în continuare. Deci ei nu au nicio garanție că acea clădire va fi din nou funcțională.

Altă problemă este că, inclusiv conducerea teatrului a scris pe facebook acum două zile, ei nu își pot desfășura activitățile decât dacă acea clădire este lângă teatru, pentru că o folosesc și pentru repetiții și pentru depozitare și tot ce presupune activitatea unui teatru, dincolo de ceea ce se vede pe scenă. Domnul director v-a spus asta azi dimineață?

Dumneavostră spuneți de o postare de acum două zile. Eu am aflat de aceste nemulțumiri ieri seară. Cred că ar fi fost normal să mi se aducă la cunoștință mai devreme, astfel încât să existe aceste discuții cu autoritățile locale, cu instituțiile abilitate, care trimit avizele pentru autorizația de funcționare și să știți că soluții întotdeauna se pot găsi.

Din păcate, nu a fost această comunicare.

Eu, ceea ce vă pot asigura este că mă voi implica, alături de domnul primar Chirica, astfel încât activitatea culturală din acea locație să fie dusă mai departe. Unde? Vom identifica un spațiu agreat atât de artiști, cât și de conducerea teatrului.

Eu mă voi deplasa în următoarea perioadă, de urgență, la Iași, pentru a avea o discuție cu toți cei din domeniu, pentru că nu este normal să existe astfel de situații tensionate. Legea trebuie respectată și, având în vedere că noi nu suntem proprietari pe terenul respectiv, sunt convinsă că se vor identifica soluții, astfel încât relocarea clădirii să se facă în siguranță, într-o locație agreată de toți care sunt implicați, pentru a stinge acest conflict.

Cultura nu are nevoie de conflicte.

Teoretic, dacă această clădire necesită modernizare, pentru că nu mai este sigură, Ministerul Culturii este proprietarul ei și ar trebui să aloce noi fonduri pentru asta, nu?

Păi, vom face o discuție.

Dar, reamintesc, această clădire a fost o soluție la vremea anului 2007, când a început reabilitarea Teatrului Național…

Da, da, știm asta.

Deci a fost o investiție pentru o perioadă de provizorat. Categoric a adus plus valoare. Între timp, activitatea teatrului s-a dezvoltat, au mai multe solicitări pentru mai multe piese de teatru, o folosesc, așa cum ați menționat și dumneavoastră, pentru depozitare și pentru repetiții.

De aceea, vom identifica toate soluțiile, astfel încât activitatea să meargă mai departe. Nu ne opunem dezvoltării, propunerilor venite din partea Consiliului Local Municipiului Iași, dar trebuiesc găsite soluții. Și sunt convinsă că vom găsi soluții atunci când există comunicare.

Aș mai avea o singură întrebare. Dumneavoastră, de principiu, ca ministru al Culturii, sunteți de acord ca un spațiu cultural din centrul Iașiului să fie înlocuit cu o zonă pietonală, mobilier urban și o zonă verde? Practic, în locul unui spațiu cultural, în care se întâmpla acte de cultură, se pune în schimb mobilier urban.

Eu, ca ministru al Culturii, sunt împotriva desființării instituțiilor care aduc plus valoare românilor, țării noastre și viitoarelor generații. Investiția în educație, alături de investiția în domeniul cultural și investiția în sănătate sunt pilonii principali pentru dezvoltarea unei societăți. De aceea, dați-mi voie, eu vă asigur că în perioada următoare mă voi deplasa de urgență la Iași pentru a avea aceste discuții cu toți cei implicați, pentru că nu trebuia să se ajungă aici dacă exista o bună comunicare.

Eu, ca ministru, nici nu pot să trec peste avizul specialiștilor din domeniul cultural, cum este Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Niciun ministru nu a trecut peste acești specialiști.

Dar, dacă ar fi fost comunicarea la timpul potrivit, vă asigur că nu se ajungea la această situație tensionată.

Îmi amintesc că și la conferința de presă de după jaful din Olanda i-ați reproșat domnului director al Muzeului de Istorie această lipsă de comunicare. Iată, încă un caz în care invocați lipsa de comunicare. Considerați că este o ruptură între dumneavoastră, ca ministru al Culturii, și managerii culturali, la nivel național? Simțiți că e o problemă în acest sens?

Nu, nu consider că este o ruptură.

Din păcate, demersurile care au fost demarate de ceva vreme, privind modificarea Legii 189, pe partea de management, pentru a putea scoate la concurs posturile, a fost blocată, având în vedere că acea ordonanță nu a reușit să primească la timp toate avizele. În momentul de față mi se pare că a ajuns la partea de final, la Secretariatul General al Guvernului, dar fiind un guvern interimar, știm cu toții că nu mai pot fi aprobate ordonanțe de urgență.

Practic, acea modificare a legii managementului, dădea posibilitatea organizării de concursuri pentru toți managerii, deschidea ușile pentru toți specialiștii din domeniu. Dacă în momentul de față s-ar organiza aceste concursuri, ar putea să participe la concurs, în mare parte, aceleași persoane care sunt pe funcții, deoarece legea spune în momentul de față că toate persoanele care au obținut la evaluare de la 9 spre 10, dacă se organizează concurs, este concurs închis, doar cu acea persoană. A avut foarte multe sesizări din partea sindicatelor, din partea specialiștilor din domeniu, și toate acele modificări au fost făcute cu consultarea lor.

Dar vreau să vă spun, de asemenea, că cea mai mare opoziție la aceste modificări a venit din partea conducerii teatrelor din România, din partea UNITER, din păcate, care nu au înțeles că, de fapt, era o invitație și că, de fapt, toți cei care sunt în momentul de față pe funcție puteau să participe. Nu le interzicea nimeni acest lucru.

Degeaba cineva spunea că se dorește politizarea. Nu există. Politizare este acum pentru că mare parte a managerilor care există în momentul de față sunt numiți prin decizia ministrului. Concursuri nu s-au mai făcut de ani buni.

Dar, de fapt, ce aduce nou această ordonanță este că permite și unor oameni care nu au studii de specialitate, ci studii economice și juridice, să devină manageri ai unor instituții de cultură.

Am pus în acea ordonanță studii în domeniul social, umanist și de specialitate. Adică puteau să participe și cei care au studiat management, studii în domeniul administrației locale, studii de specialitate, deci nu a fost doar pentru economiști și juriști.

Asta invocă oamenii de cultură – că nu ar trebui ca instituțiile de cultură să fie conduse de oameni care nu au studii strict de specialitate.

Păi, vedeți dumneavoastră, propunerea a fost pentru funcția de manager, director plin, iar partea de adjunct să fie doar din cadrul domeniului respectiv de activitate, doar specialiști.

Dar, când vorbim de management, vorbim de o persoană care are capacitatea de a convinge o comisie de specialitate că vine cu un plan de dezvoltare a instituției, pe o perioadă de 4-5 ani, ceea ce înseamnă bună gestionare a fondurilor, dar și posibilitatea de a accesa fonduri externe. Fiindcă e foarte important să-i încurajăm să acceseze fonduri externe, care sunt la dispoziția domeniului cultural.

Deci nu a fost vorba despre o interzicere a specialiștilor, ci doar o posibilitate de concurență transparentă, astfel încât toți cei care își doresc să aibă o funcție de management în domeniul cultural, cu studii în domeniul umanist, de specialitate sau social, să poată să participe la un astfel de concurs.”

INTERVIU AUDIO AICI:

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU Natalia Intotero: “Cultura nu are nevoie de conflict. Există politizare pentru că mare parte a managerilor sunt numiți prin decizia ministrului.” appeared first on Cultura la dubă.

Anunțul este aspru criticat de conducerea Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași: “𝐃𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐔𝐁 ar însemna un semn catastrofal pentru cultura românească, pentru mișcarea teatrală de la noi și din afara granițelor: prima sală de spectacole construită în România, după multă vreme, urmează să fie și 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐬!

Sala Teatru³ Cub a fost construită în 2007, cu scop provizoriu, pentru ca spectacolele Teatrului Național Iași să fie aibă un spațiu de desfășurare, în timp ce Sala Mare era în proces de restaurare. Sala a fost inaugurată în 2008 și are o capacitate de 150 de locuri. Macbeth de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuţiu, a fost primul spectacol al trupei ieşene care s-a jucat în acest spațiu.

Mai multe spectacole jucate aici au fost ulterior premiate de UNITER. Radu Afrim este un cunoscut colaborator al Teatrului Cub, iar spectacolele sale sunt mereu sold out. Inițial, scopul era ca această sală să poată fi mutată și în alte cartiere din Iași, astfel încât teatrul să ajungă și la publicul din afara centrului. Dar cum s-a bucurat de un imens succes în vecinătatea sălii mari și a fost utilizată și pentru depozitarea decorurilor și costumelor, ea a rămas acolo. Între timp, însă, a rămas fără autorizațiile de funcționare. Soluția primăriei este desființarea ei.

Primăria Iași susține că sala va fi relocată într-o altă zonă a orașului, fără să fi identificat, însă, un loc. Totul face parte dintr-un proiect amplu de reamenajare a esplanadei Teatrului Național – “Reabilitarea și modernizarea spațiilor publice prin amenajarea spațiului verde perimetral Teatrului Național și dotarea cu mobilier și iluminat urban aferent proiectului «Creșterea atractivității zonei centrale a municipiului Iași din punct de vedere socio-economic, cultural și turistic»”.     

Tot Primăria Iași, condusă de primarul Mihai Chirica, lasă de înțeles că o altă sală – Sala Uzina, ar urma să se transforme dintr-un spațiu cultural într-unul comercial de tip bar sau cafenea: “Uzina Teatrului, amenajată în prezent ca spațiu cultural, are potențialul de a integra noi funcțiuni publice, precum cafenea, bar sau restaurant, adaptate noii amenajări.

Și Uzina are un imens istoric cultural. Acolo au fost montate numeroase spectacole de teatru contemporan, începând din 2007, și este spațiul unde studenții se pot exprima. Tot acolo a locuit timp de 8 ani scriitorul Mihail Sadoveanu, iar George Enescu a condus o serie de repetiții.

Spațiul de joc de la Uzina electrică, o clădire anexă Teatrului Național, a fost amenajat tot în 2007, ca soluție în timpul procesului de restaurare a Sălii Mari.

“Clădirea Uzina electrică sau Uzina de Lumină a fost construită odată cu edificiul Teatrului Național, de a cărei inaugurare se leagă începutul electrificării orașului Iași. În seara de 1 decembrie 1896, piața teatrului a fost iluminată cu ajutorul a 12 becuri cu arc electric, alimentate din uzina electrică a teatrului. Arhitecții vienezi Fellner și Helmer au prevăzut în proiectul inițial că „luminatul se va face cu electricitate sau de către stațiunea centrală (uzina electrică a orașului) ce ar avea comuna sau de la o mașină instalată în edificiul destinat pentru dependințe…”. În momentul demarării lucrărilor de construcție, în anul 1894, soluția alimentării de la uzina electrică comunală a devenit irealizabilă, astfel că cei doi arhitecți revin cu un nou proiect pentru „depozitul de decoruri și casa mașinelor (…) în acea mărime care e cerută de stațiunea centrală de ecleragiu electric a teatrului și de instalațiunea unei încălziri cu aburi indirecți și că hogeagul pentru aburi se va uni cu clădirea teatrului sau se va proiecta în formă de coloană decorată”. A rezultat clădirea anexă, Uzina electrică.

În perioada în care a fost director al Naționalului ieșean, 1910 – 1918, scriitorul Mihail Sadoveanu a locuit în clădirea Uzinei electrice. Tot aici, între anii 1917 – 1918, au avut loc repetițiile „Orchestrei simfonice a artiștilor mobilizați”, organizată și condusă de George Enescu. Primul concert a fost prezentat pe 17 decembrie 1917, pe scena Teatrului Național, în prezența Reginei Maria.” – se arată pe site-ul instituției de cultură ieșene.

Regizorul Radu Afrim, cunoscut colaborator al Teatrului Național Iași, critică dur decizia primăriei:
“Primarul PNL al unui oraș spiritual, Iași, vrea să dărâme Teatrul Cub, un teatru construit din banii ministerului Culturii! Un teatru care a luat premiul Ordinului Arhitecților din România! Politicienii sunt vremelnici, un TEATRU ar putea fi dărâmat pentru totdeauna!” – a scris acesta pe pagina sa de facebook.

O petiție pentru salvarea Teatrului Cub a fost semnată până acum de peste 300 de persoane.

UPDATE

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Primăria Iași desființează două săli ale Teatrului Național Iași. Una ar urma să fie relocată, iar alta transformată în cafenea appeared first on Cultura la dubă.

Într-o lume în care ne „cunoaștem” unii pe alții prin postări, story-uri, podcasturi, ne scriem fără să ne fi auzit neapărat vocile, orice întâlnire cu un om în carne și oase este specială. Nici nu realizăm cât de valoros a devenit să îl privești pe celălalt în ochi.

Cu atât mai important este să ne întâlnim cu oameni absenți din social media, fiindcă orice schimb de replici are valoare de noutate.

Potocean se încăpățânează să fie contra valului socio-mediatic care ne-a scufundat pe toți. Este forma sa de revoltă față de o lume care îi displace și pe care o consideră, pe bună dreptate, disfuncțională.

E unul dintre cei mai importanți actori ai generației sale, cu prezențe memorabile atât în teatru, cât și în filme.  Popularitatea, pe de altă parte, este ceva discutabil acum, când orice necunoscut poate deveni popular în fața a milioane de oameni, pe Tiktok sau YouTube. În termenii de azi, am putea spune că Alexandru Potocean nu este un actor popular.

Pentru iubitorii de teatru este, însă, un Apostol Bologa de neuitat în Pădurea Spânzuraților lui Afrim, Trigorin din Pescărușul lui Eugen Jebeleanu, anchetatorul din spectacolul Gianinei Cărbunariu, Tipografic Majuscul, Miron Cozma și Ion Iliescu în Capete înfierbântate, regizat de David Schwartz sau Ian în Exilul Alexandrei Badea.

Acum are 40 de ani. Dintre ei, 20 de ani i-a dedicat actoriei.

A venit la București cu dorința clară de a fi actor și a reușit. Dar devenirea lui abia a început. Nu mai este doar actorul Alexandru Potocean și Poto, pentru prieteni.

Este tata, iar în imperiul tatălui întreaga lume a căpătat alte valențe.

***

Potocean dă rar interviuri. „Nu știu ce aș avea eu de spus.”

Dar înțelege perfect mecanismul în care vizibilitatea actorilor poate să conteze în anumite situații sau că cei care l-au văzut în filme sau la teatru ar vrea să știe mai multe despre el. “Din respect pentru ei, mă simt dator cumva să răspund.”

Concediul de la Teatrul Național din București s-a terminat și urmează un turneu la Chișinău. A fost o vară liniștită, cu câteva proiecte mici de film și, în rest, timp dedicat familiei. De aproape un an și jumătate, de când a devenit tată, își dorește mai mult ca oricând să fie acasă.

Pentru el, născut în Caransebeș și crescut la Timișoara sau la Petrila, acasă este acum cartierul Baicului – Pantelimon, mai exact apartamentul în care locuiește cu soția, actrița Ștefania Cîrcu, și cu fetița lor.

A crescut singur la părinți, iar ai lui i-au transmis principiile clasice într-o familie românească întemeiată în comunism: să ai un serviciu, să ai casa ta, să îți vezi de treaba ta.

Mulți ani a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori independenți din România, pe care puteai să îl vezi în coțuri mici de București, cum ar fi scena de la Centrul Educațional Replika sau Macaz. A dus o viață studențească chiar și după studenție, dar acum a ajuns să aprecieze stabilitatea casei și a job-ului.

„Cu siguranță eu am dobândit de la ei ideea de a avea casa ta și un job stabil. Mi s-a dovedit, după 2020, că sunt foarte importante. Nu mi se pare că sunt apanajul unui sistem de gândire. Cred că fiecare individ care trăiește acum pe planeta Pământ are dreptul să aibă un adăpost al său, acel metru pătrat pe care să îl poată numi al său, care să fie inalienabil. Avem nevoie de asta.

Mi se pare crucial, la fel cum mi se pare că sistemul de sănătate gratuit și de calitate pentru toată lumea este imperios necesar. Dar nu există. Educația ar trebui să fie gratuită și de calitate, să ofere chiar șanse egale, indiferent de mediul din care vii.

Tot ne batem cu pumnul în piept cu civilizația occidentală. Un căcat! Astea sunt vrăjeli.

Nu e nimic civilizat în occident, din păcate. E o scindare foarte mare. Diferențele dintre cei bogați și cei săraci sunt imense.

Apoi, locul de muncă stabil este și el foarte important. Dacă nici 2020 nu a dovedit asta, nu știu ce poate dovedi. Sunt absolut convins că dacă nu eram angajat al Teatrului Național, ar fi fost foarte greu pentru mine.

Eu nu pun astea în apanajul comunismului. Pur și simplu mi se par niște chestii de bun simț care ar trebui să existe în orice civilizație. Fără astea, nu e nicio civilizație. E o barbarie. Oamenii sunt chinuiți. Și din lipsa tuturor lucrurilor ăstora, vei avea criminalitate și cam tot ce există acum. Din sărăcie oamenii reacționează violent.”

Viziunea asupra lumii în care trăim și crezul că teatrul trebuie să fie despre prezent, l-au făcut să se identifice, încă din anii facultății, cu teatrul politic. În ciuda instabilității cu care asta a venit la pachet, a refuzat diferite oferte de angajare în teatre publice. Pe de altă parte, a avut șansa de a fi repede vizibil pe marile ecrane, după colaborări cu cei mai importanți regizori ai noului val, Cristi Puiu (Moartea domnului Lăzărescu, 2005), Radu Muntean (Hârtia va fi albastră, 2006) și Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2007).

În 2008 a primit rolul principal în Nunta mută (regia Horațiu Mălăele), iar în 2010 a avut primul proiect major peste hotare – The Way Back, lucrând cu Peter Weir, regizorul celebrelor filme Dead Poets Society sau The Truman Show. De altfel, în timp ce noi făceam acest interviu, Peter Weir primea la Veneția Leul de Aur pentru întreaga carieră.

Alex vorbește, însă, detașat despre nume mari ale cinematografiei, fiind conștient că succesul este ceva trecător și că, dincolo de el, cu toții sunt doar niște oameni.

„Am venit la București strict cu ideea de a deveni actor. M-am concentrat pe asta fără doar și poate. Și mi se părea important ca la 19 ani să schimb mediul de acasă.

Cum te-a schimbat mediul de la București?

Cu siguranță a fost o schimbare, dar apărută treptat, în cei 21 de ani de când locuiesc aici. Vibe-ul de capitală și afluxul de evenimente și viteza cu care se întâmplau erau foarte diferite de Timișoara.

UNATC și căminul UNATC erau locurile în care îmi petreceam cea mai mare parte din timp, frecventam mult cinemateca Eforie – erau integrale de film, ieșeam în clubul Expirat, în Club A, unde ne permiteam și noi.

Mi-a plăcut în facultate fiindcă mi s-a părut că efortul meu onest de a face actorie a fost apreciat de către profesori, de către colegi, apoi am început să am mici colaborări pe la teatre și în filme. Mi s-a părut că îmi este validat efortul.

Din afară pare că mulți dintre studenții la UNATC și la UNARTE vor să arate că sunt speciali, că sunt rebeli. Așa e?

Speciali ne consideram toți. Noi nu eram studenți la Litere. La vârsta aia te simți cumva parte din ceva special, că vei face o meserie în care se uită lumea la tine și, dacă ai succes, lucrurile vin cumva mai ușor. Era un tablou a ceea ce însemna actor de succes.

Ce s-a adeverit dintre așteptările pe care le-ai avut?

S-a adeverit ceea ce m-au învățat profesorii mei. Că nu e o glumă, că e foarte multă trudă în spatele succesului și că el chiar nu contează. Succesul e azi, mâine nu va mai fi. El nu contează per se.

De exemplu, faptul că am luat Premiul Gopo în 2022 ( n.r. pentru rolul Mircea din Câmp de maci, regia Eugen Jebeleanu) a contat atunci.

Dacă întrebi acum pe cineva: “zi-mi un actor care a luat Premiul Gopo în 2022”, nu o să știe să spună. Eu nu știu să spun cine a luat Premiul Gopo în 2024.

Vezi ce mult contează? Nu contează. Premiile contează doar la momentul ăla. E un fel al oamenilor de a-ți valida munca. Dar asta nu înseamna că munca ta s-a terminat. Dimpotrivă. Succesul pleacă.

Dacă faci actorie pentru succes, ești pierdut. Fiindcă succesul s-ar putea să nu mai vină.

În unele cazuri, poate să lipsească de tot. Sunt cazuri de actori fenomenali despre care lumea nu știe.

De ce nu știe lumea de ei?

Șansa. Au jucat la teatre mai mici, mai mari, au rămas în teatre de provincie, nu au ieșit din ele. Poate niște oameni de acolo știu de ei, dar dacă nu ești pe Netflix, aia e.

Șansa ta care a fost?

Nu știu. Țin minte că prima dată când am aflat de casting, eram în anul 2 parcă. Nu știam cum merge treaba asta. Mi-am făcut fișa și trei poze. Nu am crezut nicio clipă că cineva mă va suna să mă cheme la o probă.

Și, ușor, ușor, s-a întâmplat. M-a chemat astăzi unul, mâine altul. Am prins un rolișor în ceva, apoi ceva puțin mai mare și lucrurile au evoluat, am început să am roluri mai ample, dar nu pot să spun că un cutare regizor a pus ochii pe mine și m-a făcut. Nu m-a făcut niciun regizor, am muncit, am făcut ceea ce trebuia să fac, ca profesionist, am dat probe, cum fac și acum.

Dintre toate probele pe care le dau într-un an, am ani în care nu iau nici măcar una.

Pentru că mai există și alți actori. Ok, am și eu atributele mele, unicitatea mea, dar așa au și alții.

Te afectează respingerile?

Dacă mă afectau, nu mai făceam asta. Sigur că te gândești că poate nu ai făcut nu știu ce, dar te gândești rațional, rece, apoi o lași să se ducă. La fel și spectacolele de succes sau filmele, la un moment dat se termină. Trebuie să le lași să cadă.

Gata, e profesia mea, nu e viața mea. E o diferență.”

Cu timpul, a început să își privească profesia mai pragmatic și a acceptat să se stabilească în cea mai mare instituție teatrală din România. A mers la TNB în calitate de colaborator la un spectacol care până la urmă nici nu s-a mai făcut. Dar așa i s-a propus un post în teatrul condus de Ion Caramitru, unde s-a angajat în 2017.

“Partea de stabilitate a fost foarte importantă, dar trebuie să recunosc că imediat după angajare se cam băteau cap în cap programul TNB cu programul Macaz, Replik, la Point sau celelalte proiecte independente, aveam multe!

Nu înțelegeam că astea trebuie gestionate cumva. Nu puteam să fac un program la Macaz și să îl dau din nou peste cap fiindcă s-a afișat programul la TNB. Aia a fost o perioadă extrem de haotică. Nu eram nici în cea mai bună perioadă a vieții mele, eram dezorganizat și cu capul în toate părțile.

Era un factor de stres foarte mare pentru mine. Chiar am avut de gând să renunț la TNB, ziceam că nu funcționează pentru mine chestia asta.

Nu puteam face față gestionării programului. Într-adevăr, aveam și foarte multe spectacole. Dar, ușor ușor am zis că o să încerc să fac mai bine, să lucrez de ambele părți, să mai fac câte o cerere la programările teatrului, să fiu mai transparent. Așa am rămas pe poziții și nu am plecat.

Am 40 de ani acum, am un copil de crescut și dacă nu am o chestie permanentă, pentru mine nu mai e suficient.

Cum ești cooptat în spectacole în TNB? Dai casting, ești cerut de regizori și ești nevoit să joci sau ți se cere și părerea, dacă vrei sau nu?

Acum ni se cere și părerea, regizorii vin să te ceară, totodată ai și posibilitatea, în cazul în care tocmai ai ieșit dintr-un proiect sau ai multe spectacole, să zici pas. Sigur, nu la infinit. Poți să refuzi dacă nu vrei să lucrezi într-un anumit mediu, ești înțeles, dar să nu devină o chestie permanentă. Nu poți să zici la infinit eu nu lucrez cu ăla, nu pot la ăla și așa să ajungi să iei salariu pe degeaba. Nu e ok.

Ai fost nevoit să accepți proiecte la TNB care nu erau neapărat pe gustul tău?

Nu, chiar nu am fost. Și sper să nu fie cazul. Proiectele pe care le-am făcut până acum au fost ok. Sigur, că îmi plac mai mult unele decât altele, asta e o altă discuție. Dar nu m-am simțit niciodată forțat să intru într-un proiect.

Ți se pare că se schimbă ceva în TNB, odată cu venirea unor regizori precum Afrim, Eugen Jebeleanu, Alexandra Badea, Thomas Ostermeier?

Într-adevăr, montările, nu neapărat textele, erau într-un anumit fel la TNB. Cam știai la ce să te aștepți. Odată cu regizori ca Afrim, Jebeleanu, Alexandra Badea, Botond Nagy, etc, lucrurile au căpătat și alt tip de estetică. Afrim are un univers al lui, Jebeleanu a venit cu extremele lui, Alexandra Badea a venit cu această chestionare foarte personală a actorilor. Sunt diferențe între ei, dar nu ceva discrepant.

Vizibilitatea și Sala Mare de la TNB dau o altă dimensiune spectacolului, dar cu genul ăsta de teatru am cochetat și înainte, la Macaz, Replik sau în alte locuri.

Dar altele rămân în continuare pe stil vechi. “Adio, domnule Haffmann” (n.r. regia Felix Alexa), este foarte clasic.

Cum a fost colaborarea cu Radu Afrim pentru Pădurea Spănzuraților?

Afrim e un tip de regizor cu care nu m-am mai întâlnit, e diferit.

El e un regizor foarte metafizic, metaforic. Din tot textul lui Rebreanu, el a surprins foarte bine exact metafora, puterea narativă pe care textul o are. Are o viziune fotografică și o imagistică extrem de bogate, un univers foarte mișto.

Însă, eu fiind cu o abordare mai realistă, au existat niște clash-uri, niște contradicții. Eu vedeam niște scene foarte reci, realiste, el încerca să facă aia în alt fel, el îl vedea pe Bologa un alt tip de personaj față de ceea ce citisem eu. Dar am ajuns la un numitor comun și am putut să lucrăm împreună.

Gianina Cărbunariu se întreba recent, într-un interviu pe care l-am făcut, ce mai înseamnă azi teatru național? Ce mai înseamnă național într-o lume din ce în ce mai internațională? Tu cum crezi că ar trebui să arate un teatru național?

Întrebarea Gianinei este foarte bună. Sunt de acord cu ea. Dincolo de faptul că totul este global, există și minoritățile naționale care ar trebui cuprinse într-un teatru național. Cred că există un specific al fiecărei culturi în parte. Dar tendința de internaționalizare există. Am văzut în Berlin exact această expresie, a colectivelor artistice globale. Părea că funcționează.

Cred că teatrul e o artă a prezentului, așa s-a născut și așa ar trebui să fie, o artă a criticii prezentului.

Că e națională sau internațională, nu știu, nu îmi dau seama.

De ce ai ținut să mai faci în continuare și teatru independent? Ziceai că, în haosul programului, mai degrabă voiai să renunți la TNB.

În teatrul independent erau proiecte pe care noi le-am creat pornind de la lucruri care ne interesau, erau texte scrise de noi, aveam același crez. Mi se păreau importante, îmi doream să le fac în continuare. Pusesem în ele o parte din mine și din interesele mele.

Dar în prezent îmi este foarte greu să fac teatru independent fiindcă îmi consumă foarte mult timp, timp pe care nu îl am. E timp pe care eu vreau să îl dedic fetiței mele, familiei mele, de la care nu fac rabat.

Pentru mine asta e mai important acum.”

“Ce s-a schimbat este că nu mai faci ce vrei tu, când vrei tu.”

Descris de colegi și de apropiați drept un tip jovial, pus mereu pe glume, Alex Potocean continuă să presare zâmbete, dar o face printre gânduri cât se poate de serioase. Acum are, fără îndoială, maturitatea unui bărbat devenit tată.

Chiar și una dintre marile sale pasiuni, mersul pe motocicletă, a fost convertită între timp la ceva mai practic. Ne prezintă scuterul său, cu care străbate Bucureștiul între castinguri, repetiții și diverse întâlniri.

“Consumă puțin, ține cu casa”, spune cu zâmbetul pe buze.

Nu regretă ce nu mai poate face, ci se încarcă din plin cu bucuria pe care a primit-o.

“Tot timpul am știu că eu vreau să fiu un familist.” De altfel, încă de acum 8 ani vorbea într-un interviu despre dorința de a avea copii. Dăruirea sa în actorie e neschimbată, însă lista de priorități arată diferit.

“M-a schimbat foarte mult. Tot ceea ce fac profesional, artistic, e pe loc secundar. Pe locul principal e familia mea, e atât de simplu. E o schimbare pe care am înțeles-o la modul conștient, nu a existat niciun fel de efort, e ceva ce vine natural.

Sigur că vrei să păstrezi tot ce era important, dar cu condiția să nu îmi ia din timpul pentru familie. Îmi fac meseria cu foarte mare plăcere, o iubesc în continuare, nu a scăzut cu nimic plăcerea mea de a îmi face meseria, dar nu o mai percep ca fiind modus vivendi, să fac asta zi și noapte, și sâmbăta și duminica și luni. Nu. Asta se face cu un program, cu o organizare. Nu facem toate proiectele.

Chiar anul ăsta am refuzat câteva solicitări de proiect independent pe teatru, din două motive: timpul și banii.

Nu pot să îmi mai permit să aloc o lună jumate în repetiții, după care să vedem când și când se va juca spectacolul și pe bani foarte puțini, cum se întâmplă. Nu e vina nimănui, ci pur și simplu așa stau lucrurile. La teatrul independent banii sunt foarte puțini. Ai repetiții, programări, se fac spectacolele și iei 600-700 de lei, ceea ce e foarte puțin pentru Bucureștiul lui 2024.

Cum arată o zi din viața ta de când ai devenit tată? O zi de lucru.

Ziua începe cu trezitul copilului, pe la 6.30-7.30, uneori 8, toate tabieturile de dimineață, spălat pe dinți, papa, ieșit în parc, avem același traseu, aceiași căței, aceleași pisici, până pe la 10.30, când revenim acasă unde are loc gustărica.

Moment în care eu merg la studioul de audiobook-uri Voxa, unde colaborez foarte bine ca o chestiune permanentă, de un an și ceva, îmi place să fac asta, să citesc. Stau la Voxa vreo 3-4 ore, după care revin și continuă programul de familie până la culcare. Dacă e zi de teatru, nu mă duc la Voxa.

Încerc să am o singură activitate profesională pe zi. Nu am și teatru și filmare și Voxa într-o zi. Asta ar însemna să nu mai stau acasă. Când am repetiții toată ziua la teatru și seara spectacol, atunci aia e, nu am ce să fac. Din fericire, asta se întâmplă doar uneori.  

Încerc să fac în așa fel încât să nu privez familia de prezența mea.

Cum privești acum România, ca țară în care crește copilul tău?

Nu știu cât de mult o să mai putem privi România ca țară. Observ tendița tot mai accentuată spre occidentalizare și nu mă refer la asta în termeni buni. De exemplu, nu pot să înțeleg educația privată, în detrimentul celei publice. Aia privată este doar pentru cei aleși.

Tot o dăm cu globalizarea, că suntem o mare familie a planetei, un căcat! Segregarea e maximă.

Sunt absolut convins că fetița mea nu va avea aceleași șanse cum va avea o fetiță din Luxemburg, de exemplu.

Și nici cum va avea o fetiță dintr-un sat din Moldova.

Da. Așa e.

Deci cam așa văd lucrurile, ba chiar văd o tendință de marginalizare a sferei publice, o să dispară, de exemplu, Poșta Română. Te poți pune cu Sameday sau Fan Curier? Nu. E nevoie de o infuzie de capital masivă. Poșta e pe butuci.

CFR, la revedere! Nu mai mergem cu trenul, cumpărăm benzină de la OMV și mergem cu mașinile, super! În sănătate, la fel.

“Vorbim despre AI, automatizare, băi, e o viteză foarte mare, hai să ne revenim puțin!“

Vrei să spui că avem în continuare nevoie de niște piloni ai statului, dar că ei se cam rup.

Da, se rup sub presiunea intereselor private, corporate.

Nu m-ar surprinde dacă s-ar vehicula în sfera publică ideea de privatizare a Teatrului Național.

Ar fi încă o dovadă a monopolului mediului privat asupra mediului public. Ca asta să se întâmple, statul trebuie scos din ecuație. Nu asta s-a dorit? Să trăim cu toții la umbra companiei, care companie, prin politica ei genială de trickle-down o să ne arunce și nouă trei firiminturi și să fim mulțumiți așa.

Și oricum, dacă nu suntem mulțumiți, ce? O să își trimită “poliția robotizată” peste noi. Și uite viitorul, ce luminos e!

Știu că sună sumbru, dar vorbim despre AI, automatizare, băi, e o viteză foarte mare, hai să ne revenim puțin!

Va fi nevoie de un efort de adaptare al nostru, printre care și al meu. Eu nu sunt vreun privilegiat care deține roboți. Și eu va trebui să mă adaptez acestui tip de sistem.

Cum te poți proteja din punct de vedere uman în acest val de consumerism?

 Și eu am curierii la ușă, și eu am smartphone. Nu sunt ipocrit. Trebuie cumva să te protejezi și în același timp să te adaptezi. E greu.

E foarte scary aspectul ăsta, în ultimă instanță fix asta trebuie să faci. Adaptându-te, te protejezi. Că n-o să pot să ies eu în stradă și să strig împotriva educației private dacă vectorul întregii societăți e spre educație privată. Ok, ies eu și încă 2000 ca mine, și ce?

Dezbinarea, foarte puținele interese comune rămase în viață, nu îmi oferă o perspectivă de viitor foarte încurajatoare, sincer.

Din ce îți iei speranța, astfel încât să nu te lași copleșit de această perspectivă sumbră?

Nu știu cât de mult nu m-a copleșit deja. Încerc să fac față încercând să găsesc căi de supraviețuire. Nu am ce să fac, nu am cum să mă opun. Poți să te opui și să nu îți faci cont de Facebook? Poți. Dar cât de mult aș fi realizat dacă aș fi avut cont de Facebook? Nu știu.

Sau acum nu îți mai trimite nimeni documente prin poștă. Toate contractele sunt pe mail, cu semnătură electronică. Poți să te opui? Nu.”

A decis să își închidă conturile de social media chiar atunci când consumul lor a fost uriaș în întreaga lume – în pandemie. Nu îl interesează discuțiile de breaslă purtate pe facebook și preferă formele de protest în artă.

„Când a început pandemia și își dădeau toți cu părerea, atunci le-am închis de tot și nu am mai revenit deloc.

Nu ai avut fear of misssing out?

Missing what out?

De exemplu, ce se mai întâmplă chiar în teatrul în care lucrezi, cine îl conduce și de ce, de ce nu e organizat concurs, cine cu cine din breaslă se ceartă.

Chiar nu știu ce se întâmplă și ajung informații la mine via alți oameni. Nu mă hrănesc din scandaluri și din bârfă, nu mă interesează.

Am mai auzit din când în când chestii, dar nu m-am implicat în niciun fel. Când o să mă implic, o să văd ce e de făcut atunci.

Până atunci, de ce să îmi stric efectiv timpul, viața, sănătatea, scrollând ore în șir un Facebook care e plin de puroi?”

“Când acasă o să fie în altă parte, o să îmi placă în altă parte.”

În România comunistă, cultul actorului a fost puternic. Oamenii de rând s-au hrănit cu ieșirile la cinematograf sau la teatru și au privit cu admirație marii actori, numiți clișeic „monștri sacri”.

În universul mediatic de azi, chiar misterul care învăluia artiștii a cam dispărut, crede Potocean.

„Ei au căpătat dimensiunea de sacri și pentru că nu exista Facebook, Youtube și toate mizeriile astea. Acum sunt oameni de care n-ai auzit niciodată și care au milioane de vizualizări. Nu sunt actori, nu sunt nimic. Au făcut filme cu ei sau ce dracu au făcut și milioane se uită la ei.”

La Revoluție, Alex avea 5 ani și era la gradiniță. Nu știa că la câțiva pași de el oamenii mor pentru libertate. Face parte din generația care a crescut cu cheia la gât și a socializat timid prin întrebări de tipul „care e melodia ta preferată?”, „dar filmul preferat?”, „ce îți place la mine?”.

Era generația în care părinții noștri și-au pus cele mai mari speranțe.

„Am pregătit câteva întrebări de oracol. Știi de oracol?

Cum să nu, fac parte din generația oracolului.

Care este cel mai bun actor român?

Nu știu exact, îți zic ce mi-a atras atenția și ce mi-a plăcut în ultimul timp. Mi-a plăcut enorm Iulian Postelnicu și în Arest și în Oameni de treabă. Mă bucur de Rolando Matsangos, pe care îl știam dinainte, dar m-am bucurat să îl văd în filmele lui Bogdan Theodor Olteanu.

Ce interesant, mă așteptam să te gândești la vreun monstru sacru și tu ai dat exemple foarte contemporane.

Monști sacri sunt monștri sacri. Pe mine mă interesează ce e acum. Uite, Niko Becker a venit de undeva de unde nu știa lumea de el și ne-a surprins plăcut pe toți. Că dacă vine Pacino cu un film bun, nu mă surprinde, mă surprinde dacă e prost.

Eu nu sunt atât de căzut în cur după toate starurile. Pot să îi urmăresc, mă uit la Benicio del Torro într-un film și să zic: da, tată, așa da!

Dar pot să înțeleg și cu mintea mea, nu trebuie să mă duc să îmi povestească mie Benicio del Torro care e faza cu actoria. Când mai aud că vine nu știu cine la TIFF, pe mine nu mă interesează.

Într-adevăr, e foarte tare să vezi un actor mare, mic, debutant sau celebru. Dar orice actor are niște highlighturi. De Niro e cunoscut pentru Raging Bull, aia și aia. Dar nu pentru tot ce a jucat.

Cel mai bun film românesc din toate timpurile?

Am trei care îmi plac enorm și o să le revăd mereu cu plăcere: Reconstituirea, de Pintilie, Secvențe, de Tatos, Morgen, de Marian Crișan. Mi se par superbe.

Cel mai bun rol al tău?

Asta e in the eye of the beholder. Asta chiar nu aș putea să spun. Sunt mulțumit cu anumite lucruri pe care le-am făcut, acum dacă mă uit înapoi zic că puteam face mai bine.

Sau poate rolul în care ți-a plăcut cel mai mult să joci?

Îmi place Apostol Bologa, mă solicită foarte mult, dar îmi și face plăcere. Îmi plăcea să joc Capete înfrierbântate pe vremuri, când era one man show. Îmi place mult rolul din Exil, îmi dă posibilitatea să fiu foarte articulat și inventiv de la spectacol la spectacol. Restul sunt destul de fixe. Trigorin (Pescărușul, regia Eugen Jebeleanu) e un personaj fix care are niște lucruri de făcut, dar e un rol foarte bun, care îmi place foarte mult.

Ai un loc preferat din România?

Îmi plăcea la Corbu foarte mult, dar acum s-a monopolizat și el, nu mai e ce era. Nu că sunt nostalgic, dar pur și simplu nu mă mai regăsesc acolo. Sigur, urma să se întâmple și asta, era de așteptat.

Nici Petrila nu mai e ce a fost…s-a automatizat.

Îmi place acasă, Baicului – Pantelimon, cartierul meu. Deocamdată aici e acasă. Când acasă o să fie în altă parte, o să îmi placă în altă parte.”

***

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI. Sau ne poți sprijini cu o donație lunară pe Patreon AICI.

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Devenirea lui Potocean. “Tot timpul am știut că eu vreau să fiu un familist.” appeared first on Cultura la dubă.

Premiul care desemnează cel mai bun spectacol al anului anterior a fost acordat aseară, la Gala Premiilor UNITER, spectacolului “Antologia dispariției”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” Iași.

Același spectacol i-a adus și actriței Mălina Lazăr premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil.

Trofeul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Andrei Măjeri, pentru spectacolul “Cine l-a ucis pe tata”, pus în scenă la Teatrul Metropolis din București.

Cea mai bună actriță în rol principal a fost desemnată Cerasela Iosifescu, pentru rolul Iocasta din “Oedip”, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra.

Iar cel mai bun actor în rol principal este tânărul Tudor Cucu Dumitrescu, pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the angry inch”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Miklós Bács pentru rolurile Primarul / Secretar al primarului din spectacolul „Rubedeniile”, regia László Bocsárdi, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Cel mai bun text românesc montat în premieră a fost desemnat „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a revenit proiectului „Vara în care mama a avut ochii verzi”, după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, dramatizarea și adaptarea radiofonică Magda Duțu, regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune.

Trofeul pentru cea mai bună scenografie a fost câștigat de Velica Panduru pentru decorul spectacolului „Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”.

Premiul British Council (premiu găzduit) a fost acordat Asociației Ferentari pentru proiectul PlayHood pentru susținerea incluziunii sociale și încurajarea implicării civice. Premiul a fost ridicat de Ionuț Oprea, coordonatorul proiectului.

Actorii Oana Pellea și Dan Condurache au primit trofeele UNITER pentru întreaga activitate artistică, iar Miruna Runcan a primit premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală. Premiul de Excelență „Ion Caramitru” i-a revenit actorului Valer Dellakeza, cunoscut pentru rolul profetul Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci.

Premiul „George Banu“ pentru Cel mai bun critic de teatru a fost câștigat de Oltița Cîntec.

Operei Comice pentru Copii, condusă de Felicia Filip, a fost premiată pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă a publicului tânăr.

Un alt premiu special a fost acordat Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița pentru inițierea și realizarea proiectelor teatrale „La câțiva oameni distanță de tine”, spectacol în regia lui Radu Afrim și „Tinerețe fără bătrânețe”, workshop condus de Silviu Purcărete. Premiul a fost ridicat de domnul Gavril Țărmure, manager al centrului.

The post “Antologia dispariției”, regia Radu Afrim, cel mai bun spectacol la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.

UNITER a publicat azi lista completă a nominalizărilor și premiilor speciale pentru Gala Premiilor UNITER 2024, cel mai important eveniment care celebrează excelența în teatrul românesc.

Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.

Cel mai bun spectacol

„1978” de Simona Semenič, regia Tomi Janežič, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

 „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

„Conferinţa iraniană” de Ivan Vîrîpaev, regia László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe

„Oedip” de Robert Icke după Sofocle, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cea mai bună regie

Hunor Horváth pentru regia spectacolului „Woyzeck” de Georg Büchner, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

Irisz Kovacs pentru regia spectacolului „TSCHICK. De ce am furat maşina”, dramaturgia Rudolf Herbert, Teatrul German de Stat Timișoara

Andrei Măjeri pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, Teatrul Metropolis Bucureşti

Botond Nagy pentru regia spectacolului „Elektra”, adaptare scenică de Ágnes Kali și Botond Nagy după tragedia lui Sofocle, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Natasza Sołtanowicz pentru regia spectacolului „Anomalia” de Joanna Kowalska, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cel mai bun debut

Ramona Niculae pentru rolul Crina din spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul de la Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, Teatrul de Stat Constanţa

Ármin Ricz pentru regia spectacolului „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Adelin Tudorache pentru rolul din „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regia Andrei Măjeri, Teatrul Metropolis Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal

Tudor Cucu Dumitrescu pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the angry inch”, text de John Cameron Mitchell, muzica și versurile Stephen Task, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti

Şerban Gomoi pentru rolul Don Juan, fiul lui Don Louis din spectacolul „Don Juan” de Molière, regia și versiunea scenică a textului Cristi Juncu, Teatrul „Nottara” Bucureşti

Sorin Miron pentru rolul Charlie din spectacolul „Balena” de Samuel D. Hunter, regia Andrei Huțuleac, Teatrul Metropolis Bucureşti

Marin Lupanciuc pentru rolul Ben Ivănescu din spectacolul „Exod” de Marius Ivaškevičius, regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

Cea mai bună actriţă în rol principal

Ioana Calotă pentru rolul din „Decameron 135666”, un spectacol de Alexander Hausvater, Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti

Erzsébet B. Fülöp pentru rolul Márta Kovács din spectacolul „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Cerasela Iosifescu pentru rolul Iocasta din spectacolul „Oedip” de Robert Icke după Sofocle, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cristina Juncu pentru rolul Agnes din spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu”  de John Pielmeier, regia Sânziana Stoican, Teatrul „Nottara” Bucureşti

Ana Bianca Popescu pentru rolul Sibylle din spectacolul „Ex” Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Mic București

Cel mai bun actor în rol secundar

Miklós Bács pentru rolurile Primarul / Secretar al primarului din spectacolul „Rubedeniile”, după Móricz Zsigmond, regia László Bocsárdi, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Ştefan Mihai pentru rolul Cristi din spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul de la Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, Teatrul de Stat Constanţa

Emilian Oprea pentru rolul Travelin din spectacolul „Falsa servitoare” de Marivaux, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Gabriel Răuţă pentru rolul Sganarel, valetul lui Don Juan din spectacolul „Don Juan” de Molière, regia și versiunea scenică a textului Cristi Juncu, Teatrul „Nottara” Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Crenguţa Hariton pentru rolul Stareța Miriam din spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Sânziana Stoican, Teatrul „Nottara” Bucureşti

Mădălina Muşat pentru rolul din spectacolul „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, regia Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe

Mălina Lazăr pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ștefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„No worries, Cătălinicika!” de Adelina Toma, Radio Guerilla

„Numai pentru totdeauna” de Ana Creţu, Radio Guerilla

„Orbis” de Alina Pietrăreanu, George Ciucă și Adrian Ionescu, regia Alina Pietrăreanu, Asociația Șangri-La Artistic Ground și Teatrul Național Radiofonic

„Paralelipiped” de Cosmin Teodor Pană, Radio Guerilla

„Vara în care mama a avut ochii verzi” după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, dramatizarea și adaptarea radiofonică Magda Duțu, regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune

Cea mai bună scenografie

Branko Hojnik pentru decorul spectacolului „1978” de Simona Semenič, regia Tomi Janežič, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Velica Panduru pentru decorul spectacolului „Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”

Marianna Syska pentru costumele spectacolului „Anomalia” de Joanna Kowalska, conceptul, regia, muzica, coregrafia Natasza Sołtanowicz, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută

 „Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith” de Cosmin Stănilă, regia Doru Vatavului, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

„Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”

 „Lumea lui Frank” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Metropolis Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie / teatru pentru copii

„Alice in Wonderland”, regia Ana Crăciun Lambru, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” Galaţi

„Elixirul dragostei”, operă comică în două acte de Gaetano Donizetti, libretul de Felice Romani după un libret de Eugène Scribe pentru opera „Le philtre” de Daniel – François Auber, regia Cristian Mihăilescu, Opera Comică pentru Copii Bucureşti

 „Poveşti invizibile” de Mihaela Michailov, direcția de scenă Selma Dragoș, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu şi Centrul de Teatru Educaţional Replika Bucureşti

Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: VALER DELLAKEZA, pentru o carieră excepțională, încununată cu rolul profetul Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci, jucat pe marile scene ale lumii

Premiul pentru întreaga activitate actriță: OANA PELLEA

Premiul pentru întreaga activitate actor: DAN CONDURACHE

Premiul pentru întreaga activitate regie: PETRICĂ IONESCU

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: VIORICA PETROVICI

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală „George Banu”: MIRUNA RUNCAN

PREMII SPECIALE

Premiul special se acordă actorilor Rodica și Mugur Prisăcaru pentru performanța în arta teatrului de păpuși și marionete

Premiul special se acordă Operei Comice pentru Copii din București pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă a publicului tânăr

Premiul special se acordă Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița pentru inițierea și realizarea proiectelor teatrale „La câțiva oameni distanță de tine”, spectacol în regia lui Radu Afrim și „Tinerețe fără bătrânețe”, workshop condus de Silviu Purcărete

Premiul Președintelui UNITER:

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU – 30 de ani

Lista completă AICI. Ediția a 32-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 27 mai 2024, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

The post Nominalizările la Premiile UNITER: “Oedip” – regia Andrei Șerban, “1978” – regia Tomi Janežič, “Antologia Dispariției” – regia Radu Afrim, “Conferința iraniană” – regia László Bocsárdi appeared first on Cultura la dubă.

Același proiect i-a adus tânărului scenograf Theodor Cristian Niculae premiul pentru cel mai bun debut.

Juriul a decis ca premiul pentru cea mai bună regie să îi fie atribuit lui Silviu Purcărete, pentru spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, chiar dacă regizorul anunțase într-o scrisoare publică decizia de a se retrage de pe lista nominalizărilor.

Victorul Rebengiuc a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din spectacolul „Tatăl” de Florian Zeller, regia Cristi Juncu, Teatrul Bulandra București, un spectacol care se joacă la fiecare reprezentație cu casa închisă. Despre acest rol, actorul a declarat că ar fi ultimul rol nou pe care l-a mai acceptat în cariera sa.

Costinela Ungureanu, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Ellida Wangel din spectacolul „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andri Zholdak.

Iată care au fost și ceilalți câștigători:

• cel mai bun actor în rol secundar: Dan Pughineanu, pentru rolul Marlene, amfitrion din spectacolul „Opera de trei parale”, regia, coregrafia, costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior București
• cea mai bună actriţă în rol secundar: Cendana Trifan, pentru rolul Fiica din spectacolul „Mamă” de Marta Barceló, regia Mariana Cămărășan, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
• cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută: “Iarbar”, scenariul și regia Radu Afrim, după texte de Simona Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureș –Compania  „Liviu Rebreanu”
• cea mai bună scenografie: Oana Micu, pentru scenografia spectacolului „Blasted” de Sarah Kane, regia Bobi Pricop, Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe
• cel mai bun critic de teatru: Alina Epîngeac
• cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune
• premiul special pentru creativitate și rezistență în teatrul independent: Auăleu.

Evenimentul a avut loc la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc ediția cu numărul 31 a Galei Premiilor UNITER. Regia spectacolului a fost semnată de Răzvan Mazilu, iar scenografia de Dragoș Buhagiar.      

The post “Seaside Stories”, regizat de Radu Afrim, a fost desemnat cel mai bun spectacol la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.

De atunci, a început să publice în revistele Iocan, Familia sau Steaua și a fost selectată în programul de mentorat „Prima Carte”, organizat de Fundația Friends for Friends. În 2020 a și lansat acea „primă carte” – volumul de proză scurtă „Fragil”.

A fost primită în lumea literară cu brațele deschise. Anul acesta, și-a adjudecat Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la secțiunea Debut-Proză, dar și Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, la Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT).

Despre toate acestea, dar și despre importanța mentorilor sau despre convingerea că puține lucruri sunt imposibile aflați în interviul amplu de mai jos, acordat de Simona Goșu pentru Cultura la dubă.

***

Ați spus în repetate rânduri că nu v-ați gândit să scrieți până când nu ați participat la cursul de scriere creativă. Mă întreb ce v-a făcut să vă înscrieți la acel curs, în acel moment.

Am descoperit câteva cursuri în social media și l-am ales pe cel al „Revistei de Povestiri” pentru că îi citisem pe cei doi scriitori care îl susțineau, Marius Chivu și Florin Iaru, și aveam încredere în experiența lor. S-a întâmplat în 2016, când treceam printr-o perioadă de nemulțumire profesională și simțeam nevoia să fac și altceva, în afară de traduceri specializate.

Și ce anume din ce ați aflat sau învățat atunci v-a convins să continuați?

Am continuat pentru că am primit feedback bun. Am învățat să citesc literatură din perspectiva unui prozator, cu creionul în mână. În același timp, a fost o ocazie să-mi clarific câteva chestiuni, să aflu sfaturi bune și despre traducerile literare.

Am descoperit și autori de povestiri de care nu auzisem până atunci: pe autoarea britanică Elizabeth Taylor, pe Alice Munro, Sheila Kohler, Lorrie Moore, George Saunders sau Junot Diaz, ale căror volume m-au încântat și m-au inspirat. 

De ce ați preferat proza scurtă?

Pentru că sunt dintotdeauna cititor de povestiri și pentru că asta am exersat cel mai mult la curs. Sunt multe cărți de proză scurtă pe care le-am descoperit cu mult înainte să mă apuc de scris.

Aș aminti câteva: „Oameni din Dublin”, James Joyce; „Piticul roșu”, Michel Tournier; „Interpret de maladii”, Jhumpa Lahiri, care, din câte știu, a reapărut într-o nouă traducere la noi; „Dancing girls”, Margaret Atwood; „La revedere, Columbus”, Philip Roth, „Visătorul”, Ian McEwan; „Bărbatul care nu voia să se dea jos din pat”, David Lodge;  „Insecta”, Claire Castillon.

Mi se pare că povestirile îi pot aduce cititorului mai multă satisfacție, pentru că se concentrează pe un eveniment unic din viața personajelor.

Am întâlnit în povestiri personaje spectaculoase, inedite, memorabile prin diverse idiosincrazii. Îmi vin acum în minte protagoniști precum Bartleby al lui Herman Melville, Teddy al lui J.D. Salinger sau domnișoara Bobbit a lui Truman Capote.

Este o lectură mai încărcată de tensiune și surprize decât cea a romanului, cu o doză mai mare de mister, dacă ne gândim că greutatea unei povestiri rezidă adesea în ce nu se spune, în ceea ce autorul nu dezvăluie direct. 

Cum a fost să debutați la maturitate, după ani de experiență în alt domeniu? Cum vă imaginați lumea literară și cum ați descoperit-o în realitate?

Scrisul în sine e o preocupare solitară, ca și munca de traducător, iar cu modul acesta de lucru sunt obișnuită și îmi place cel mai mult.

Am pornit fără să mă gândesc că am un dezavantaj, pentru că asta îmi doream: să învăț de la profesioniști. Am ascultat sfaturile și feedback-ul scriitorilor, am citit cărțile recomandate și m-am străduit să nu repet aceleași greșeli.

Ca în orice profesie, și în cazul scrisului, există un set de reguli pentru începători, nu rețete, ci lucruri pe care e bine să le eviți, așa-zisele greșeli clasice. Se spune că Before you can think outside the box, you need to understand the box. Ca să ajungi să încalci regulile, trebuie mai întâi să le cunoști, să le exersezi.

Mi-a fost de mare ajutor și cartea lui Stephen King, tradusă la noi la editura Nemira, o combinație de autobiografie și eseu, cu sfaturi pentru începători într-ale scrisului („Misterul regelui. Despre scris”).

„Fragil” a apărut în timpul pandemiei și cumva am fost „ferită” de evenimente cu public numeros, dar, după relaxarea restricțiilor COVID, am participat și la câteva evenimente cu cititori și scriitori pe care îi știam doar din cărți – m-am bucurat de fiecare întâlnire și m-am străduit să fac față. E o lume pe care încă o descopăr.

Ne puteți dezvălui și una-două dintre acele greșeli clasice pe care e bine să le eviți ca începător? Sau un sfat pe care încercați să îl aplicați de la Stephen King?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar cred că e bine să eviți scrisul cu înflorituri și redundanța. Un stil simplu, concis te ajută să povestești mai coerent și ascunde lipsa experienței, a practicii.

Apoi, greșeala frecventă ar fi tendința de a explica totul – mai ales la proza scurtă, e foarte important să avem încredere în inteligența cititorului și să nu-i răpim plăcerea de a descifra povestea.

Mi-a rămas în minte părerea lui Stephen King despre etapa de rescriere, de editare a unui text: „To write is human, to edit is divine.”.

Faptul că mi-ați vorbit despre reguli m-a făcut să mă întreb cât putem vorbi despre talent înnăscut și cât despre „meșteșug” care se învață. Poate oricine să scrie bine dacă știe regulile jocului?

 „Meșteșugul”, instrumentele acelea despre care vorbește și Stephen King, „the toolbox”, adică limbajul, stilul, acestea cu siguranță pot fi învățate, exersate. Însă nu aș putea defini cu precizie talentul. Poate că e felul acela în care fiecare vede poveștile prin ochii săi, propria perspectivă asupra vieții și rostului pe pământ, propria conștiință, originalitatea, „vocea autorului”, cum se zice.

Dumneavoastră cum vă dați seama că ați ajuns la forma cea mai bună a unei povestiri?

Când reușesc să o citesc cu voce tare, fără să-mi astup urechile.

Dar cât de important este să ai un mentor la început?

E foarte important să ai un îndrumător care să te încurajeze, dar și să îți dea sfaturi sincere, să te ajute să îți citești textele cu „ochi de cititor”, să fii autocritic. Este neprețuit și lăudabil efortul scriitorilor care au răbdarea, inspirația și priceperea de a citi manuscrise și a da feedback debutanților.

E minunat că există edituri care primesc manuscrise de la autori aspiranți, fără experiență, și sunt recunoscătoare editurii Polirom că a avut încredere în volumul meu.

Sunt binevenite și concursurile acestea anuale de debut, organizate de unele edituri, precum Polirom și, mai nou, concursul de debut literar „Primul roman” al editurii Litera sau inițiativa Casei de pariuri literare, care publică constant nume noi.

Am o mare admirație față de toți editorii care coordonează colecții de literatură română contemporană și promovează autori aflați la început de drum – îmi vin în minte editura clujeană OMG, fondată în 2019, sau colecția de Scriitori români contemporani, lansată în 2018 de Humanitas. Pe lângă faptul că este o muncă uriașă, este și un gest de mare altruism.

Mă gândesc și la o serie de prozatori care au debutat în colecția N’autor, de la editura Nemira, și au demonstrat prin premii și nominalizări că sunt scriitori de cursă lungă.

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă un editor curajos, generos, cu fler nu ar fi avut încredere în manuscrisele lor? Este un pariu riscant, pe care puțini au curajul să îl facă.

Dumneavoastră sunteți în continuare și traducător specializat sau vă dedicați complet scrisului? Cum se împacă cele două?

Lucrez în continuare și ca traducător specializat și cred că nu se exclud una pe cealaltă. Pe cea dintâi o fac pentru bani, e o modalitate de a-mi achita facturile, iar scrisul este pentru suflet. 

Multe dintre povestirile din „Fragil” aduc în prim-plan familii disfuncționale, separări dureroase, femei care suferă fără să fie înțelese sau să se destăinuie. Sunt acestea și niște temeri pe care le aveți dumneavoastră?

Mai mult ca sigur că sunt și temeri de-ale mele – chiar dacă nu am trecut prin aceleași situații. Dar, în aceeași măsură, mă regăsesc și în trăirile personajelor masculine, ale copiilor sau bătrânilor din carte.

Mă atrag în special personajele, indiferent de gen sau vârstă, care au anumite frustrări tocmai pentru că nu se pot exprima emoțional și cred că în literatură își găsesc locul acele lucruri despre care nu se vorbește în viața obișnuită (tabuuri, sentimente de rușine, vinovăție), dar care devin vii, prind viață pe pagină.

În ce măsură ajută literatura la a le explica?

Literatura ajută la înțelegerea multor chestiuni de viață – spun asta și ca cititor, și ca autor. Pentru mine, scrisul înseamnă să meditezi, să te gândești la ceea ce (ți) se întâmplă și să încerci să (îți) explici motivele pentru care se întâmplă.

Cred că în fiecare povestire am pornit de la un personaj în pielea căruia am încercat să mă pun, gândindu-mă: „Ce-ar fi dacă sau cum ar fi fost să (mi) se întâmple, să trec prin situația X, ce aș face, cum aș reacționa, ce soluție aș găsi?”.  

Pe lângă două premii pentru debut, ați câștigat cu „Fragil” și Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte. Ce credeți că au găsit elevii în povestirile dumneavoastră?

Așa cum mi-au spus în timpul întâlnirii Alecart de la liceul Varlaam din Iași, au găsit întâmplări, contexte asemănătoare cu cele din realitate, personaje copii care fie ezită, fie nu îndrăznesc să discute cu părinții anumite subiecte, situații de viață și probleme de familie; sau situații în care, deși copiii reușesc să pună întrebări, să-și exprime emoțiile, de multe ori adulții amână sau nu au încredere să le dea răspunsuri, de teamă că nu le-ar putea înțelege, că e prea devreme să le știe.

Mi-au spus că s-au identificat cu unele personaje sau pe altele le-au recunoscut în viața reală. Au făcut comparații cu alte scrieri literare – m-a emoționat paralela pe care a făcut-o o elevă între povestirile din „Fragil” și o poezie de Adela Greceanu, din volumul „Și cuvintele sunt o provincie”.

Dar ce credeți că îi îndepărtează de cărți pe cei care nu citesc?

În multe situații, neajunsurile materiale, lipsa resurselor, a unor îndrumători, a unor modele. Iar în alte cazuri, stilul de viață, alegerile și gusturile personale, zgomotul din social media. 

Dumneavoastră ce citeați în liceu?

În afară de marii clasici români din bibliografia de liceu, i-am descoperit pe Anton Holban și pe Mihail Sebastian, autori de romane, dar și de nuvele, povestiri. Și tot în perioada aceea, am găsit în biblioteca de acasă scriitori precum Marguerite Yourcenar sau W. Somerset Maugham.

M-a impresionat povestea lui Zenon, protagonistul din „Piatra filozofală”. Cred că este lectura cea mai vie din adolescență, prima întâlnire cu un personaj memorabil din viața mea de cititor.

Spuneați în alte interviuri că ați scris mult din perspectiva copiilor pentru că vă interesează modul în care descoperă și înțeleg ei lumea. Cum păstrați, ca adult, autenticitatea acestei perspective?

Nu m-am gândit niciodată la asta, adică nu am folosit o tehnică anume. Pur și simplu am intrat mintea personajelor copii și m-am pus în locul lor.

Intenția mea a fost să redau evenimentele prin ochii copilului și am încercat să las faptele să se deruleze, fără sugestii sau comentarii, precum o cameră de filmat. Cred că m-au inspirat și propriii mei copii, dar și lecturile din ultimii ani.

Cât de diferită a fost copilăria dumneavoastră de cea pe care o au acum copiii dumneavoastră?

Mi se pare că, deși ei trăiesc într-o societate liberă, fără îngrădiri sau constrângeri sociale, politice, cu acces la multe resurse, sunt cumva captivi, au o viață mult mai controlată, mai „înregimentată” decât aveau copiii de dinainte de ’89.

Parcă nu au timp să se joace, să se plictisească, să pice pe gânduri, stau mult la școală, sunt mai informați decât eram noi la vârsta lor, dar au mai puțină libertate de circulație – viața lor se petrece, în mare măsură, între școală și casă, ies mai degrabă însoțiți de părinți.

Ce credeți că au de învățat adulții de la copii?

Poate ne-ar prinde bine să avem un pic din candoarea copiilor, să credem mai mult în noi și în ceilalți, la fel ca Alice când se întâlnește cu unicornul:

‘Do you know, I always thought Unicorns were fabulous monsters, too! I never saw one alive before!’‘Well, now that we have seen each other,’ said the Unicorn, ‘if you believe in me, I’ll believe in you.’

Și Alice a crezut :)!

Ați avut și o colaborare cu Radu Afrim, pentru spectacolul „câine cu om, câine fără om”. În ce a constat ea, mai exact?

Regizorul Radu Afrim mi-a scris în vară că intenționează să realizeze un spectacol despre câini, la Teatrul din Craiova. Luase legătura cu mai mulți scriitori și actori, pe care-i invita să contribuie cu texte. Știa de povestirea „Vecinii noștri”, din volum, și m-a întrebat dacă o pot rescrie ca scenariu.

Am fost foarte încântată și onorată de invitație. Mi-a dat câteva sfaturi și nu mi-a fost greu să o reiau, pentru că versiunea inițială a povestirii, înainte să o modific pentru manuscris, era la persoana întâi, avea un personaj narator exact ca varianta scenariului. Apoi, regizorul a reluat-o, în viziunea proprie, și a inclus-o în spectacol. 

În final, un exercițiu de imaginație. Acum că ați descoperit scrisul, cum credeți că ar fi dacă ar trebui să renunțați la el?

Sper să nu se întâmple. Nu pot prevedea viitorul, dar probabil că lucrurile s-ar petrece în viața mea la fel ca înainte să mă apuc de scris.

Gândindu-mă acum la câte bucurii mi-a adus „Fragil”, de la mesajele cititorilor, la propunerea regizorului Radu Afrim, participarea la evenimentele din cadrul Premiilor Sofia Nădejde, apoi la FILIT, la întâlnirea cu liceenii din Iași și cu profesorii coordonatori ai proiectului Alecart, până la câștigarea premiilor, îmi dau seama că deja s-au petrecut multe lucruri ireal de frumoase și poate este de ajuns – am fost în mijlocul unor întâmplări neobișnuite, minunate și am început să cred că puține lucruri sunt imposibile.   

The post Simona Goșu, scriitoare: „În literatură își găsesc locul acele lucruri despre care nu se vorbește în viața obișnuită.” appeared first on Cultura la dubă.

Luni, 21 iunie 2021 a început la ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Ziua Hektomeron, un maraton de teatru de 25 de ore. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie a fost solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită și Ziua Soarelui.

Inspirat din 𝑫𝒆𝒄𝒂𝒎𝒆𝒓𝒐𝒏𝒖𝒍 lui Giovanni Boccaccio, proiectul Hektomeron a început la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, iar timp de 100 de zile, a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului. 

Fiecare episod a însemnat, de fapt, câte o poveste a Decameronului transpusă scenic. La acest proiect au lucrat, alături de cei 31 de actori ai Naționalului craiovean, 100 de regizori din tot atâtea țări, fiecare tratând într-o manieră unică universul lui Boccaccio, într-un maraton artistic ce reprezintă o radiografie a lumii contemporane, un manifest ca și un credo artistic – lumea este suma identităților și acțiunilor noastre.

La maratonul live sunt prezentate publicului toate aceste episoade. Astfel, publicul va putea să urmărească direct din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Însă, cei care vor fi în sală nu vor vedea doar un spectacol de teatru, ci un „spectacol al spectacolului”, deoarece pe scenă se vor afla, la vedere, toate componentele artistice și tehnice care vor face posibilă transmisia celor 100 de performance-uri în întreaga lume, de la camere de luat vederi, mixer de sunet, consolă de lumini până la elemente de recuzită, staff tehnic, echipa de producție.

Cei care vor intra în Sala „Amza Pellea” a teatrului se vor simți ca și când ar fi intrat pe un platou de filmare.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Hektomeron se va încheia azi, 22 iunie 2021, la ora 20:30, cu performance-ul lui Marius Manole (singurul actor invitat din afara trupei, care va prezenta povestea 10 din ziua 10 a Decameronului, în regia lui Radu Afrim.

The post Maraton de 25 de ore de teatru la Teatrul Național Craiova appeared first on Cultura la dubă.