Într-un dialog cu jurnaliștii Adela Greceanu și Matei Martin, de la Radio România Cultural, acesta a vorbit despre întreaga sa operă, despre rolul artei și al artistului în societate și despre procesul său de scris.

Redăm mai jos câteva dintre ideile esențiale exprimate de Mircea Cărtărescu.

***

Despre rolul artei în societate

“Nu cred că e posibil ca literatura să transforme o societate. Cărțile sunt lucruri delicate, arta e un fenomen delicat, societățile sunt structuri de cu totul altă natură decât cea estetică. Însă sunt două feluri de lucruri pe lume: unele lucruri care te fac să poți trăi, cum sunt industria, agricultura – îți dau mijloace de trai, iar alte lucruri îți dai motive de trai, motive pentru a trăi – de acest fel este arta.

Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta nu îți dă nici mâncare, nici băutură, dar îți dă a reason to be alive. Este o bucurie care depășește, de fapt, concretețea aceasta jignitoare a lumii, concretețea materiei. Merge deasupra ei, plutește deasupra ei și prin asta ne trage și pe noi. Este un fel de antigravitație, metaforic vorbind, te ridică, arta te înalță. Și de asta cu toții avem nevoie, altfel ne scufundăm în materie, ca și cum am trăi într-un bloc de beton și am încerca să respirăm beton. Ei, nu se poate respira beton. Trebuie să respiri aer. Trebuie să te ridici deasupra betonului în care te-ai pomenit, nu se știe de ce, încastrat.

Literatura în sine nu trebuie să-ți arate cum să trăiești și nu trebuie să aibă nimic ideologic, după părerea mea.

În momentul în care ideologia, ideile politice, sociologice, economice, apar concret și necamuflat în artă, arta nu mai are acea putere de a te ridica. E ca și când ar fi îngreunată de un lest.

Un autor nu numai că poate, dar și trebuie să fie un model. Un autor trebuie să activeze în societate, să aibă opinii, fiindcă are putere de influență, vocea lui contează. Nu contează că e un actor, un cântăreț sau un scriitor. Artiștii sunt, mulți dintre ei, persoane publice. Și atunci, un autor, el însuși în calitate de cetățean, nu de artist, are datoria să spună în spațiul public ceea ce crede. Dar poate să o spună în articole, ca opinii pe facebook sau pe alte rețele sau în forum, la proteste, cum s-a întâmplat de curând.

Deci, eu fac această distincție. Arta poate să cuprindă idei politice, sociale, dar ele toate trebuie să, cum spunea Maiorescu și avea mare dreptate, să îmbrace o haină artistică. Altfel, aceste idei te readuc în blocul de beton, te readuc în lume, în loc să te lase să te înalți deasupra lumii.

Însă fac distincție între scriitor și opera lui. Scriitorul este persoană publică, scriitorul este o ființă civică și trebuie să participe la viața națiunii și a lumii, dar nu transformându-și opera într-o operă ideologică.”

Despre procesul de a scrie

“Rutina mea e foarte ciudată și mă tem că pot fi acuzat de mistificare dacă vorbesc despre ea pentru că e prea din cale afară de ciudată, chiar și pentru mine.

Eu nu îmi elaborez cărțile, ci parcă le fac la imprimantă 3D. Adică ele se nasc întregi, deodată. E ceva care curge și, până la urmă, se așază în acest pattern de povestire, de roman sau de poem.

Întotdeauna am scris așa și cred că există o explicație pentru asta și anume faptul că eu, fundamental, sunt autor de jurnal. Cartea mea estențială este jurnalul. Anul trecut a împlinit 50 de ani. Am jurnal din 17 septembrie 1973.

Este al doilea jurnal, ca lungime, din literatura română. Primul este al lui Gala Galaction, care are 57 de ani. Sper să trăiesc să depășesc recordul acesta.Și bineințeles că jurnalul îl scrii de mână, nu poți să îl scrii la computer. Este o absurditate.

Văd acum că telefonul Apple vine cu o aplicație Jurnal. Ei, să stai să faci ce-ți spune Apple, e o nebunie.

Jurnalul îl scrii de mână pentru că este extraordinar de intim. Este ca o a doua piele a ta. Jurnalul e ca și cum ți-ai tatua propria piele, e mult mai intim decât proza sau poezie pe care o scrii.

Iar jurnalul, fiind scris de mână în întregime, am căpătat acest obicei de a scrie de mână. Și mi-am scris multe dintre cărțile cele mai importante, de mână. Orbitor este în întregime scris de mână, în trei caiete mari și groase. Solenoid e în patru caiete. Nostalgia a fost scrisă de mână, Travesti, cam toate. Theodoros și Melancolia, ultimele două cărți ale mele, sunt scrise pe computer.

Și a doua ciudățenie este că eu nu premeditez cărțile. Încep să scriu și nu mă mai opresc. E ca și cum aș scrie cartea dintr-o singură trăsătură de cerneală, de la început până la sfârșit. Nu editez nimic.

Tot ce dau la editare este prima mână, first draft. Lidia Bodea și ceilalți editori ai mei știu lucrul acesta și publică cartea așa cum le-o dau.”

Despre Orbitor

“Orice aș scrie de-acum încolo, Orbitor rămâne cea mai importantă carte a mea. Acela este portavionul micii mele flote.

Nu cred că voi depăși vreodată Orbitor. De aceea acum fac eforturi foarte mari pentru ca Orbitor să se republice, mai ales în străinătate. El a apărut în străinătate greșit, în momentul în care eu nu eram deloc cunoscut. Și a trecut neobservat. El ar trebui să apară astăzi. Și fac eforturi ca el să apară la Penguin, în engleză, va apărea la Denoël în Franța, într-o ediție nouă, complet retradusă.”

Despre întreaga operă

“Se zice că fiecare carte face parte dintr-un corpus, operă. O operă e ca un corp uman. Unele părți ale operei sunt ca niște organe esențiale, vitale. Poți să spui că un roman e inima, altul e creierul, altul e ficatul. Dar alte scrieri sunt ca degetul mic. Este el important? la fel de puternic și de necesar trupului? Poate că nu este, dar cine ar vrea să i se taie? Nimeni nu ar vrea să i se taie degetul mic de la mâna stângă și cred că nici de la piciorul stâng. Ele sunt parte din schema noastră corporală. Această schemă nu ar fi completă fără ele.

Orice artist ține și la scrierile considerate mai importante, dar și la cele mai întâmplătoare, mărunte. Dar ele adaugă ceva la schema corporală a unui autor.

Nu poți întreba o mamă ce copil e preferatul ei.

Încă o metaforă maternă vorbește despre etapele scrisului. Există progres în opera unui autor? E echivalentul întrebării dacă o mamă învață din nașterile ei și naște al doilea copil mai bun, al treilea mai bun și mai frumos. Evident, e o absurditate. O mamă nu învață din procesul nașterii, naște de fiecare dată ca și când s-ar întâmpla prima dată.

De foarte multe ori am auzit critici: ce prost scrie autorul ăsta la bătrânețe. Nu mai cum era înainte. Dar nici nu trebuie să scrie la fel de bine ca în tinerețe! Credeți că David Popovici o să mai înoate la 60 de ani cum înoată acum? Este absurd, nu e posibil. Biologia nu îți dă voie. E la fel și în cazul autorilor, mai ales la poeți.

Poezia este o artă a tinereții. Corpul îmbătrânește și se moleșește, ca și mușchii. După părerea mea, un poet dă tot ce poate să dea în primele două decenii, maximum trei.

Sigur, sunt și excepții, dar în general așa se întâmplă.”

The post Mircea Cărtărescu: “Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta te înaltă și de asta avem cu toții nevoie, altfel ne scufundăm în materie.” appeared first on Cultura la dubă.

7 membri ai Academiei Goncourt au sosit la București pentru a anunța nominalizații la Premiul Goncourt 2024, într-un eveniment care marchează existența de 100 de ani a Institutului Francez din România.

Vorbim despre prezența a 7 autori francezi de renume mondial – Philippe Claudel (Președintele Academiei Goncourt), Pascal Bruckner, Tahar Ben Jelloun, Camille Laurens, Paule Constant, Pierre Assouline și Didier Decoin.

Dintre aceștia, cel mai cunoscut publicului din România este, fără îndoială, Pascal Bruckner, autorul unor titluri celebre precum Hoții de frumusețe, Luni de Fiere (carte ecranizată de Roman Polanski) sau Tentația inocenței.

Bruckner este, de asemenea, membru al mișcării intelectuale franceze Noii filosofi (anii 70-80), care a constituit o critică puternică la adresa marxismului și a socialismului ce au dominat elita intelectuală franceză după al Doilea Război Mondial.

Scrie deseori în Le Monde și a fost, de-a lungul timpului, subiectul unor controverse. Este o voce critică a multiculturalismului, văzând suprapunerea culturilor drept un pericol pentru societăți –“Ceva moare încet în națiunile noastre și, dacă nu ne vom trezi, vom dispărea.”

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acesta critică inclusiv politizarea Premiului Nobel pentru Literatură, care face, din punctul său de vedere, ca autori de valoare să fie ignorați, în timp ce criterii ce țin de sex sau de apartenența la o minoritate, să devină prioritare.

***

Domnule Bruckner, pentru că suntem la București, iar în această seară suntem înconjurați și de editori și scriitori români, aș vrea să vă întreb ce știți dumneavoastră despre literatura română, dacă este ceva ce vă place?

Nu cunosc atât de bine literatura română, am citit câteva cărți, evident cred că unul dintre cei mai valoroși scriitori este Cărtărescu, el a fost luat în considerare și pentru Premiul Nobel, ceea ce este foarte bine.

Când vin în România, directoarea editurii care mă publică (n.r. Editura Trei), doamna Magdalena Mărculescu, îmi dă romane românești, am citit câteva și nu sunt rele deloc, Cărtărescu mi s-a părut cel mai bun.

Și am întâlnit-o aici pe Gabriela Adameșteanu, care îmi va trimite cărțile sale.

Ați venit aici pentru a anunța nominalizații la Premiul Goncourt 2024. Puteți să explicați publicului de ce este important un premiu pentru un scriitor?

Un premiu este mijlocul prin care un scriitor poate să iasă din anonimat, să fie remarcat și, de asemenea, de a avea bani pentru a putea continua să scrie. Este foarte greu să trăiești din scris. Nu e chiar imposibil azi, generația mea a făcut-o, însă pentru tinerele generații va fi mult mai greu.

Deci cred că premiul propulsează autorul pe scena publică și pentru câteva clipe el vede lumina.

De ce este dificil pentru un tânăr scriitor să trăiască din scris?

Pentru că nimeni nu mai citește. Toată lumea scrie cărți și nimeni nu le citește. Sunt mulți scriitori și puțini cititori.

Este o muncă de Sisif să persiști în a scrie.  În primul rând, este dificil ca manuscrisul să ajungă la un editor, apoi este dificil să fie citit de public, recunoscut și menționat în articole de presă.

În plus, trebuie ca oamenii să cumpere cărțile tale, ceea ce iar e complicat.

Dar de ce credeți că oamenii nu mai citesc?

Mai citesc puțin, dar există competiția rețelelor sociale, mijloacele media și tot felul de lucruri care fac ca oamenii să citească mai puțin.

Cei care citesc mult în zilele noastre sunt fie cei foarte mici, eu am doi nepoți care citesc enorm, fie cei în vârstă, seniorii, pensionarii care au bani și timp să citească. Dar restul populației citește mult mai puțin sau deloc.

Anul acesta am făcut un interviu cu tânărul scriitor francez Edouard Louis, iar el spunea că este o ipocrizie ca scriitorii să dea vina pe cititori, că nu mai citesc, și că vina le aparține scriitorilor pentru că publică o literatură deconectată de realitate.

Sunteți de acord cu această idee?

Nu, deloc. Sunt foarte multe cărți interesante, dar dacă tinerii nu sunt efectiv seduși, își pierd auzul cititorului.

Un cititor este o ființă foarte capricioasă, vine, pleacă, te iubește, apoi te uită.

Relația autor – citator trebuie întreținută. Ca să se întâmple asta, trebuie să vorbești foarte mult în public, să apari la televizor, la radio, în presa scrisă, să călătorești mult. Este ca într-o relație de cuplu, trebuie să reanimezi legătura pentru că flama se stinge, încet încet.

În lumea de azi, în care totul se întâmplă atât de rapid și suntem invadați de diverse forme de tehnologie, cum vă mai găsiți liniștea necesară pentru scris?

Când sunt acasă la mine, nu e niciun zgomot. Locuiesc la Paris, în casă sunt foarte liniștit, ascult multă muzică, fie clasică, fie jazz. Eu pot scrie oriunde, dar prefer să scriu la biroul meu.

Însă lumea nu merge rapid, să știți, asta este o iluzie. Cei mai mulți oameni au o viață foarte monotonă, foarte predictibilă, în care nu se întâmplă nimic.

Actualitatea ne dă o imagine falsă asupra planetei. Viața este foarte calmă pentru majoritatea oamenilor.

Sigur, sunt războaie pe aici, pe acolo, dar în cea mai mare parte nu se întâmplă mare lucru în viețile oamenilor, în special în democrații, în țări pacifiste.

Ați vorbit mai devreme despre Mircea Cărtărescu. Aici, în fiecare an avem speranța că el va câștiga Premiul Nobel. Ce ar trebui să se întâmple ca un scriitor să câștige Premiul Nobel pentru Literatură, ce condiții să îndeplinească?

Premiul Nobel este un premiu foarte politic. Trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate. Și mai sunt și perioade de “modă”, depinde ce e la modă.

Sunt mulți scriitori mari care nu au primit Nobelul – Philip Roth, Milan Kundera, Ismail Kadare. Dacă îți trece rândul, vin alții din urmă și rândul tău nu mai vine. Este foarte complicat. Nu știu exact care sunt criteriile, clar sunt criterii politice, etice, este un mister groaznic.

Ești pe listă, apoi o ratezi. Michel Houellebecq a ratat-o, nu o să mai revină pe ea.

În acest context, mai este atunci Premiul Nobel relevant?

Da, este grozav să primești Premiul Nobel, este o consacrare, ceva pentru eternitate, e ca și cum Dumnezeu îți pune medalia la gât, hahaha. Sigur, e bine.

Dar există un scriitor japonez, nominalizat de peste 20 de ani – Haruki Murakami, și cred că nu îl va primi niciodată. Pentru că este și un efect de purgatoriu, cu cât aștepți mai mult, cu atât mai puțin ești luat în considerare.”

Pascal Bruckner va participa zilele viitoare și la FILIT, la Iași.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

Citește și:

The post Pascal Bruckner: “Premiul Nobel este un premiu politic. Scriitorul trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate.” appeared first on Cultura la dubă.

Scriitorul norvegian Jon Fosse a fost desemnat astăzi câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2023. El devine astfel al patrulea norvegian și primul în aproape 100 de ani care își adjudecă distincția, după Bjørnstjerne Martinius Bjørnson în 1903, Knut Hamsun în 1920 și Sigrid Undset în 1928. 

În motivarea deciziei, Academia Suedeză subliniază caracterul inovator al pieselor de teatru semnate de Fosse, unul dintre cei mai jucați dramaturgi europeni încă în viață, precum și felul în care proza lui „dă voce lucrurilor de nespus”. De altfel, scriitorul se număra printre favoriții la câștigarea Nobelului de anul acesta. 

Într-o primă reacție, Fosse s-a declarat „copleșit și oarecum speriat” de premiu. Ulterior, a adăugat: „Am fost surprins când m-au sunat, dar în același timp, n-am fost. A fost o mare bucurie pentru mine să primesc apelul”. Și o recunoaștere, a mai spus el, pentru Nynorsk, varianta standard mai puțin utilizată a limbii norvegiene, în care Fosse scrie.

Jon Fosse, descris de Le Monde drept „un Beckett al secolului XXI”, s-a născut în septembrie 1959 și a copilărit în Strandebarm, o localitate norvegiană cu deschidere la Fiordul Hardanger. Apropierea de apă, spune el, l-a marcat într-un mod definitoriu pentru stilul aproape mistic pe care avea să-l dezvolte: „Locuiam cu vedere la fiord, chiar și drumul spre școală mă purta de-a lungul apei. În felul meu, am fost un copil foarte sensibil, așa că ritmul neîncetat al valurilor mă modelase deja când am început să scriu.” 

Tot anii copilăriei, mai exact un accident care aproape i-a curmat viața la 7 ani, i-a adus și experiența despre care a povestit, într-un interviu pentru The New Yorker, că „l-a creat ca artist”: „Mă uitam la case și eram sigur că le văd pentru ultima oară în timp ce mă îndreptam spre doctor. Totul era strălucitor și foarte liniștit, într-o stare de fericire profundă, ca un nor de particule de lumină. Asta este cea mai importantă experiență din copilăria mea. Și m-a format ca om, atât în bine, cât și în rău. Cred că m-a creat ca artist.” 

Absolventul de literatură comparată și-a făcut debutul în 1981, într-un ziar studențesc unde a publicat nuvela „Han” (El). Primul său roman, „Raudt, svart” („Roșu, negru”), care abordează tema sinuciderii, a apărut doi ani mai târziu. Despre acesta, Academia Suedeză notează că a dat tonul următoarelor opere, distingându-se printr-o scriitură „rebelă”, de o emoționalitate brută. 

În 1994, la Teatrul Național din Bergen a fost pusă pentru prima dată în scenă și o piesă de teatru sub semnătura lui Fosse – „Og aldri skal vi skiljast” („Și niciodată nu ne vom despărți”). Recunoașterea europeană a venit însă odată cu piesa „Nokon kjem til å komme” („Cineva are să vină”), scrisă în 1992-1993 și produsă în 1999 la Paris. 

Norvegianul nu fusese invitat să conceapă decât începutul lucrării – povestea unui bărbat și a unei femei care se mută într-o casă veche și izolată pentru a fi singuri –, dar dramaturgia l-a atras atât de mult, încât a sfârșit concepând-o pe toată. „Am știut, am simțit că genul acesta de scris e făcut pentru mine”, a declarat Fosse ani mai târziu într-un interviu.

Deloc întâmplător, despre „Cineva are să vină” Academia Suedeză scrie: „Chiar și în această lucrare timpurie, cu temele sale de anticipare înfricoșătoare și gelozie paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă. Prin reducerea radicală a limbajului și a acțiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoții umane, de anxietate și neputință, în cei mai simpli termeni cotidieni.”

Au mai urmat câteva zeci de piese de teatru, printre care „Vis. Toamnă”, „Eu sunt Vântul” sau „Ochii aceștia”, dar și nuvele, romane sau chiar poezii. În toate, minimalismul primează când vine vorba de stilul autorului norvegian. Personajele sale nu vorbesc mult, iar când vorbesc, tind să se repete sau să își lase enunțurile neîncheiate. Lumea exterioară e descrisă sumar. Uneori și punctuația lipsește. Fosse, spune chiar el, e mai degrabă interesat de liniște, de trăirea umană care se întrevede în momentele de tăcere. 

Pentru scriitura lui, a primit o serie de distincții importante, printre care Ordinul „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de statul francez în 2003, și o prezență pe lista scurtă a International Booker Prize în 2022.

Aceasta din urmă a venit odată cu încheierea seriei „Septologie”, care explorează condiția umană într-o poveste întinsă pe șapte părți, trei volume și mai bine de 1.000 de pagini înlănțuite fără punct. Primul volum, intitulat „Numele celălalt”, a fost tradus și în limba română la Editura Pandora M (traducător Ovio Olaru).

The post Povestea lui Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023: “Am fost un copil foarte sensibil, așa că ritmul neîncetat al valurilor mă modelase deja când am început să scriu.” appeared first on Cultura la dubă.

Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah a fost desemnat azi câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2021, “pentru înțelegerea lipsită de compromis, plină de compasiune și profundă a efectelor colonialismului și a destinului refugiaților în prăpastia dintre culturi și continente.”

Abdulrazak Gurnah s-a născut în Zanzibar, acum parte din Tanzania, în 1948 și a ajuns ca refugiat în Marea Britanie în anii ’60, unde locuiește și în prezent. Avea doar 18 ani când a părăsit țara natală.

Acum, la 73 de ani, a devenit al 5-lea scriitor african din istorie, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, după Wole Soyinka din Nigeria în 1986, Naguib Mahfouz din Egipt în 1988 și Nadine Gordimer în 1991 și John Maxwell Coetzee în 2003, ambii din Africa de Sud.

“Dedic Premiul Nobel Africii, africanilor și tuturor cititorilor mei.”, a transmis Abdulrazak Gurnah într-o postare pe Twitter.

Abdulrazak Gurnah este autorul a nouă romane, printre care cele mai cunoscute sunt Paradise și Desertion. Paradise, publicat în 1994, spune povestea unui băiat care a crescut în Tanzania la începutul secolului 20. Cartea a fost nominalizată la Booker Prize.

A fost profesor de Engleză și Literatură la Universitatea din Kent, până recent, când a ieșit la pensie.

Pe lângă medalia de laureat al Academiei Suedeze, scriitorul va primi și un premiu în valoare de aproximativ 1 milion de euro.

Care este procedura de alegere a unui câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură?

Conform procedurii oficiale pentru alegea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură, în prima etapă Academia primește propuneri.

Au drepturi să facă nominalizări: membrii Academiei Suedeze, membrii altor academii naționale, profesori de literatură și lingvistică ai universităților, câștigători anteriori ai premiului, președinții societăților de literatură recunoscute în țările respective. Dar, toți aceștia trebuie să primească, mai întâi, o invitație din partea Comitetului Nobel de a face o nominalizare.

Comitetul Nobel este format din 4-5 membri, care trimit în luna septembrie scrisorile oficiale către cei care sunt invitați să facă nominalizări. Aceștia au deadline până în februarie să trimită nominalizările.

Comitetul Nobel realizează o listă cu aproximativ 200 de nominalizări, pe care o trimite Academiei Suedeze. Academia are 18 membri, responsabili să aleagă, în final, câștigătorul.

În aprilie, Comitetul alege o listă preliminară de 15-20 de nume pe care Academia le va lua în considerare.

De pe această listă preliminară, tot Comitetul alege în luna mai lista scurtă, care conține 5 nume.

Politica Academiei Suedeze este să nu facă publică lista nominalizaților, pentru a nu influența juriul cu reacțiile din media, astfel că toate numele care ajung în presă nu sunt niciodată oficiale.

Între iunie și august, cei 18 academicieni suedezi studiază în profunzime operele scriitorilor rămași pe lista scurtă. De asemenea, membrii Comitetului realizează rapoarte individuale.

În septembrie, membrii Academiei discută meritele fiecărui candidat.

În octombrie este ales laureatul Nobel și este făcut anunțul oficial. Acesta trebuie să primească peste 50% din voturile celor 18 membri ai Academiei.

The post Abdulrazak Gurnah: “Dedic Premiul Nobel Africii, africanilor și tuturor cititorilor mei.” appeared first on Cultura la dubă.

Cotidianul spaniol El Pais a publicat pe surse o posibilă lista scurtă numelor selectate de Academia Suedeză pentru câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2020.

Numele vehiculate de ziariștii spanioli sunt: Mircea Cărtărescu (România), Laszlo Krasznahorkai (Ungaria), Nina Bouraoui (Franța), Sofi Oksanen (Finlanda), Jon Fosse (Norvegia) și Liudmila Ulitskaya (Rusia).

“Scriitorii și editorii spanioli și străini consultați insistă că favoriții de anul acesta sunt Cărtărescu și Krasznahorkai.”

El Pais

Care este procedura de alegere a unui câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură?

Conform procedurii oficiale pentru alegea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură, în prima etapă Academia primește propuneri.

Au drepturi să facă nominalizări: membrii Academiei Suedeze, membrii altor academii naționale, profesori de literatură și lingvistică ai universităților, câștigători anteriori ai premiului, președinții societăților de literatură recunoscute în țările respective. Dar, toți aceștia trebuie să primească, mai întâi, o invitație din partea Comitetului Nobel de a face o nominalizare.

Comitetul Nobel este format din 4-5 membri, care trimit în luna septembrie scrisorile oficiale către cei care sunt invitați să facă nominalizări. Aceștia au deadline până în februarie să trimită nominalizările.

Comitetul Nobel realizează o listă cu aproximativ 200 de nominalizări, pe care o trimite Academiei Suedeze. Academia are 18 membri, responsabili să aleagă, în final, câștigătorul.

În aprilie, Comitetul alege o listă preliminară de 15-20 de nume pe care Academia le va lua în considerare.

De pe această listă preliminară, tot Comitetul alege în luna mai lista scurtă, care conține 5 nume.

Politica Academiei Suedeze este să nu facă publică lista nominalizaților, pentru a nu influența juriul cu reacțiile din media, astfel că toate numele care ajung în presă nu sunt niciodată oficiale.

Între iunie și august, cei 18 academicieni suedezi studiază în profunzime operele scriitorilor rămași pe lista scurtă. De asemenea, membrii Comitetului realizează rapoarte individuale.

În septembrie, membrii Academiei discută meritele fiecărui candidat.

În octombrie este ales laureatul Nobel și este făcut anunțul oficial. Acesta trebuie să primească peste 50% din voturile celor 18 membri ai Academiei.

Pe 10 decembrie, laureații primesc premiul la Sotckholm. Acesta constă într-o medalie Nobel, o diplomă și o sumă de aproximativ 1.200.000 de euro.

Nu este prima dată când numele lui Mircea Cărtărescu este vehiculat printre favoriții la câștigarea Nobelului pentru Literatură, din contră. De câtiva ani încoace, scriitorul român este un obișnuit al acestei liste.

The post El Pais: Mircea Cărtărescu este printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură 2020 appeared first on Cultura la dubă.