Anamaria Vartolomei are doar 22 de ani, iar recent a câștigat Premiul Lumière pentru cea mai bună actriță din Franța, pentru rolul din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan și câștigător al Leului de Aur la Veneția.

În plus, a obținut prima sa nominalizare la Premiile César, la categoria cea mai bună tânără speranță și este selectată la Festivalul de Film de la Berlin în cadrul programului European Shooting Stars.

În „L’Evénèment”, tânăra actriță interpretează rolul scriitoarei Annie Eraux, în timp ce aceasta e studentă, iar viața ei ia o turnură dramatică după ce rămâne însărcinată. Are de ales între a face un avort ilegal în Franța anilor ’60 și a-și continua studiile sau a păstra copilul ca tânără mamă singură și a renunța la facultate și la cariera de scriitoare.

Povestea sa se lovește de prejudecățile vremii respective, prejudecăți care există, pe alocuri, și în zilele noastre.

Actrița româno-franceză a stat de vorbă cu Cultura la dubă despre acest rol, care a propulsat-o în atenția regizorilor și criticilor străini.

Filmul „L’Evénèment” va fi distribuit în România de Independența Film și va putea fi văzut în cinematografe la începutul verii.

***

Anamaria, ce s-a schimbat pentru tine după câștigarea Leului de Aur la Veneția și cum e să fii acum printre Shooting Stars la Berlinale?

Sunt foarte recunoscătoare să fiu Shooting Star fiindcă e o oportunitate extraordinară pentru mine să lărgesc activitatea mea internațională.

Dar nu cred că s-au schimbat foarte multe lucruri după Veneția. Adică am avut norocul de a merge aproape peste tot cu filmul, chiar dacă uneori a fost virtual, avem mai multă vizibilitate, Audrey și cu mine, poate mai multe propuneri de lucru. Cred că sunt niște avantaje.

Cum a fost momentul desemnării câștigătorilor la Veneția? Toată lumea din festival vorbea despre The Power of the Dog și surpriza a fost acest film. Cum a fost pentru tine, te-ai așteptat?

Nu am avut niciun fel de așteptări, fiindcă eu și Audrey nu am vrut să ne facem gânduri legate de premii, fiindcă nu asta era ideea, ne-am lăsat surprinse și asta a fost foarte bine.

Am știut că noi vom primi Leul de Aur atunci când Sorretino a urcat pe scenă și a primit Leul de Argint.

Atunci am realizat că vom câștiga. A fost un moment foarte frumos și cred că este cu atât mai frumos cu cât nu ne-am așteptat.

Ai putea să ne spui cum te-ai pregătit pentru acest rol?

Pregătirile au început în lockdown. Evident, nu era prevăzut un lockdown, dar pe noi ne-a ajutat acea perioadă, eu și Audrey aveam call-uri aproape zilnic, făceam schimburi de referințe de cărți și filme care ne-ar fi putut ajuta să construim personajul.

Apoi am avut două săptămâni de repetiții și atunci când am ajuns la filmări, toată lumea știa deja ce are de făcut.

Ai adăugat ceva din experiențele personale în rol?

Cred că fiecare personaj pornește de la tine, dar nu am experimentat niciodată ceea ce ei i se întâmplă în film, așa că nu a fost o experiență personală la mijloc.

Cred că am învățat mai mult eu de la ea decât i-am dat eu ei.

După ce am terminat filmările m-am simțit mai matură nu doar ca actriță, ci și ca tânără femeie.

M-am simțit mai încrezătoare în propria persoană, mai puternică, mai curajoasă. Fiindcă așa este Annie Ernaux, o femeie foarte puternică.

Am citit mult din scrierile sale după film și când am întâlnit-o i-am spus cât de mult înseamnă pentru noi, tinerele femei. Nu sunt singura care o citește. Am prietene care o consideră o personalitate extraordinară, ea ne dă putere să ne simțim libere.

Avortul încă este un subiect sensibil în întreaga lume, iar în România a fost interzis mai bine de 30 de ani. Ai avut vreodată discuții cu familia ta din România despre ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă și despre metodele pe care le foloseau femeile care încercau să își provoace un avort?

Nu am avut cu cine să discut despre metode, fiindcă niciun cunoscut nu a experimentat un avort ileagl, așa că nu am avut foarte multe mărturii. Dar Audrey m-a ajutat mult cu informații, cu filme documentare, referințe. Ea a fost ghidul meu.

Cum ai pregătit acel moment extrem de dureros din film, când Annie încearcă să își provoace singură avortul?

Nu l-am pregătit fiindcă am considerat că e foarte greu să anticipezi aceste scene. Pentru mine, astfel de scene trebuie să fie spontane, să dai maximum atunci când filmezi. Așa că am avut presiune foarte mare asupra mea pentru acele scene. Mi-a fost teamă să nu dau greș și să o dezamăgesc pe Audrey, fiindcă erau scene cheie ale filmului.

Dar am avut încredere în Audrey și ea în mine, a fost partenerul meu, ghidul meu. Era chiar în fața mea, mă ajuta să găsesc respirația potrivită, emoțiile. Nu m-am simțit singură pe set, a fost o colaborare în permanență.

Ea mi-a dat puterea de a mă îndoi, de a încerca lucruri noi, care erau opusul a ceea ce ne-am imaginat noi.

Cum vezi tu rolul nudității pe platoul de filmare?

Când am citit scenariul filmului mi-am dat seama că scenele de nuditate sunt importante pentru poveste, nu sunt niște scene menite să facă pe plac spectatorului, au un sens.

În plus, am folosit o proteză, așa că nuditatea devine un costum și m-a ajutat foarte mult. Te gândești că orice ar surprinde camera din zona intimă, nu este a ta, așa că te simți mult mai liberă în tot ce faci.

Pentru mine e foarte important ca nuditatea să aibă un sens, cum a fost aici, erau niste scene cruciale, nu era nuditate de „dragul” nudității.

Și ce mi-a mai plăcut la personaj este că atunci când decide să facă sex cu un bărbat, o face pentru că ea vrea, își asumă dorința și nu îi e rușine să o manifeste.

Ce fel de reacții a stârnit filmul în legătură cu subiectul avortului?

Am primit comentarii pozitive în general. Dar îmi aduc aminte un jurnalist de la Roma care ne-a spus că era împotriva avortului, iar filmul l-a făcut să se mai gândească la asta. Au mai fost și alții care au spus asta, fiindcă la mijloc erau convingeri de familie, religioase. Și, la fel, că filmul i-a făcut să reflecteze.

Și cred că aici e puterea filmului, că nu îți dă răspunsuri și nu îți spune cum să gândești, ci lansează întrebări.

Sunt foarte bucuroasă să văd că pe oamenii care erau împotrivă, filmul îi zdruncină puțin.

După premiul de la Veneția, ai primit propuneri pentru alte roluri?

Am primit câteva, dar am experimentat ceva foarte puternic cu Audrey pe set și nu e de parcă vreau să le retrăiesc pe toate la fel, știu că fiecare filmare are particularitățile ei, însă cred că ea mi-a ridicat standardele foarte mult și acum simt că sunt mai selectivă în ceea ce privește scenariile pe care le primesc.

După cum spuneam, am câștigat foarte multă încredere după acest film și acum îmi doresc să joc personaje puternice care să mă facă să îmi depășesc limitele.

Acum lucrezi la ceva anume?

Da, am un proiect, dar nu prea pot să vorbesc despre el. Este un biopic și voi juca rolul unei actrițe din anii 70, de asemenea cu o regizoare. Iar filmările vor începe în septembrie. Abia aștept să vă pot spune mai multe, dar momentan nu pot.

Vorbeai despre putere mai devreme. Care crezi că este puterea ta?

Cred că și vulnerabilitatea e o formă de putere. Să ai curajul să îți arăți defectele și vulnerabilitățile te face mai puternic, fie că ești femeie sau bărbat.

Să fii puternic înseamnă să ai încredere în tine și să fii împăcat cu tine.

Ce așteptări ai de la Berlinale, unde ești selectată în programul European Shooting Stars?

Sincer, nu știu exact ce se va întâmpla acolo, dar sunt foarte fericită și recunoscătoare să fiu parte din festival, pot răsări oportunități de colaborare internațională. Și abia aștept să cunosc celelalte talente, cred că avem în comun o iubire și o foame pentru cinema.

Cultura la dubă v-a prezentat AICI povestea Anamariei Vartolomei, într-un reportaj realizat la Paris.

The post Anamaria Vartolomei: “Vulnerabilitatea e o formă de putere. Să ai curajul să îți arăți defectele și vulnerabilitățile, te face mai puternic.” appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei este unul dintre zecile de mii de copii români cărora părinții au vrut să le asigure un trai mai bun și au plecat să lucreze peste hotare. Ana a copilărit într-un sat din județul Bacău și a luat-o de la capăt într-o țară străină pe când avea doar 6 ani. Iar aceasta s-a dovedit a fi șansa vieții ei.

“M-am născut la Bacău în 1999 și am crescut la Plopu, sat ce aparține orașului Dărmănești, alături de bunici, până la vârsta de 6 ani, părinții mei fiind plecați în Franța de când aveam 2 ani.”

Așa își începe Anamaria povestea în interviul pe care a acceptat să îl acorde pentru Cultura la dubă, la doar câteva zile după ce prestigioasa Academie César din Franța a inclus-o într-o selecție restrânsă de revelații ale anului 2021 în cinema, pentru rolul său din filmul Just Kids.

Anamaria Vartolomei a intrat în atenția specialiștilor de film pe când avea doar 12 ani, după ce a jucat primul său rol într-un film.

Se întâmpla să fie aleasă să joace într-o poveste regizată de actrița franceză de orgine română, Eva Ionesco – My Little Princess, inspirată chiar din viața regizoarei. În copilăria sa, Eva Ionesco a fost fotografiată în ipostaze nud de către mama ei, fotografa franceză de origine română, Irina Ionesco. La vremea aceea, fotografiile au iscat controverse.

În My Little Princess, Anamaria Vartolomei a apărut în scene asemănătoare, iar curajul și talentul său au fost apreciate de critici. Anamaria a jucat alături de celebra actriță franceză Isabelle Huppert, iar pentru rolul său a fost nominalizată la Premiile Lumière, la categoria cea mai promițătoare tânără actriță în 2012.

Din acel moment nu doar talentul, ci și frumusețea sa ieșită din comun au intrat în atenția presei franceze. Tânăra Ana este de câțiva ani încoace și o prezență nelipsită de la prezentările de modă ale casei Chanel, iar rolurile în filme au continuat și ele să vină.

Însă dincolo de șarmul Franței și eleganța evenimentelor la care participă, Ana se mândrește cu țara de origine și povestește despre ea în interviurile din presa străină.

Am purtat discuția de mai jos în limba română, pe care Anamaria Vartolomei o vorbește ca și când nu ar fi plecat niciodată de aici.

Ana, spune-ne te rog, care este relația ta cu România și cu Franța. Când și de ce ai plecat de la Bacău?

Părinții mei au plecat pentru a-și crea un viitor mai bun și pentru a-mi oferi o extindere a posibilităților mai ofertantă. M-am alăturat lor la vârsta de 6 ani și aici ne-am stabilit, ne-am construit, am crescut, ne-am dezvoltat.

“România e țara mea maternă, iar Franța e țara cosmopolită, deschisă și diversă care m-a adoptat și mi-a permis să îmi fac din pasiune, meseria.”

Anamaria Vartolomei, actriță

Cum s-a născut pasiunea ta pentru actorie și cum a evoluat? Ce studii ai în acest sens?

Școala mea primară propunea diverse activități extrașcolare, dintre care: teatru, poezie și punere în scenă. O prietenă s-a înscris și am urmat-o și eu. Și așa mi s-a stârnit interesul. Atât de tare mi-a plăcut încât le-am cerut părinților mei să mă înscrie la curs de teatru în afara școlii.

În perioada aia, tatăl meu, care are o firmă în construcții, lucra la o actriță de teatru. I-a vorbit despre mine și ea i-a dat un site de casting online. Căutând noi acolo pentru a vedea despre ce e vorba, am dat peste anunțul de casting al filmului My Little Princess, realizat de Eva Ionesco.

Cireașa de pe tort : Eva are origini românești! Fizic corespundeam cererilor, așa că am decis să răspundem la anunț și m-am prezentat la audiții. Eva m-a ales să o joc pe Violeta și de atunci nu am mai vrut să fac altceva.

Ea m-a orientat spre Cours Florent, o școală de teatru renumită din Paris, unde am studiat 2 ani. Și acum doi ani am urmat tot un curs de teatru numit Les Enfants Terribles. Ambele au fost destul de interesante, dar pentru mine platoul rămâne cursul cel mai bogat, iar partenerii de joc cei mai buni profesori.

Academia César te-a ales drept una din revelațiile anului 2021, pentru rolul din filmul Just Kids. Ce înseamnă asta pentru tine?

Revelațiile la César sunt alese de un comitet de directori/directoare de casting. Așa că e liniștitor aș spune, să ai validarea, susținerea și încurajarea lor. E deja o mare recompensă!

Părinții cum au reacționat când le-ai zis că vrei să studiezi actoria?

Părinții mei m-au susținut din prima. Au fost foarte deschiși și s-au arătat înțelegători față de un rol în fața căruia mulți părinți ar fi dat înapoi.

Le mulțumesc enorm pentru echilibrul și încurajarea pe care mi le oferă.

Cu ei vorbești în română sau în franceză?

“La noi se vorbește română. Amestecată cu franceză ce-i drept (râde), dar pentru noi rădăcinile sunt foarte prețioase așa că e important să păstram limba maternă.”

Ești foarte frumoasă! Cu cine ți se spune că semeni din familia ta, de la cine ai moștenit trăsăturile, culoarea ochilor?

Mulțumesc! As spune ca sunt un mix din ambii părinți, dar mai mult seman cu tata. Ochii i-am mostenit de la bunica mamei.  

Cum ai reușit să răzbești intr-un domeniu atât de dificil, cu o concurență atât de mare?

Cu muncă, ca în orice domeniu, nu e vreun secret. Cu încredere, determinare și o echipa bună.

Familia e echipa personală care te cunoaște mai bine ca oricine și știe să te orienteze în caz de dubiu, iar echipa profesională: agentul de film și agentul de imagine. Ei sunt aici să te învețe să alegi, să te faci rară și să înțelegi unele reguli ale industriei, pentru a ști cum să le utilizezi.

“Să fii bine înconjurat este primordial, dar cel mai important e să rămâi fidel ție însuți și să îți asculți instinctul. Făcând asta consider că nu ai cum să dai greș.”

Ți-ar plăcea să lucrezi și cu un regizor român?

Da, foarte mult! Admir sensibilitatea aparte și dimensiunea brută ale cinema-ului românesc. Cristian Mungiu este un realizator față de care am foarte multă stimă și mi-aș dori enorm să fiu dirijată de el.
Acum doi ani am văzut și Un pas în urma serafimilor, de Daniel Sandu, cu ocazia festivalului de film românesc la Paris și l-am adorat!

E amuzant că un an după aceea am fost aleasă să fac parte din juriul festivalului de film Effervescence, de la Mâcon, un oraș din Franța, iar acest film a concurat în competiția oficială. În unanimitate i-am atribuit marele premiu și vă jur că nu mi-am influențat colegele. (râde)

Cinema-ul românesc are multe de oferit, este un cinema al sentimentului, al adevărului, de care sunt mândră.

Din tot ce ai povestit înțeleg și că te atrage mai mult actoria de film decât cea de teatru. Așa este?

Nu știu, cum spuneam mai devreme, am urmat doar cursuri de teatru și aspectul școlar m-a cam înghețat un pic. Îmi place spontaneitatea ce emană din cinema și poate și faptul că dacă greșești, poți să o iei de la capăt. Pe scenă e mai complicat.

Dar teatrul îți oferă o tehnică impresionantă, iar atunci când cochetezi cu genii ca Shakespeare, Musset, Molière sau Racine și te confrunți cu problematicile personajelor lor, cinema-ul pare mai simplu după.

Pe tine ce te mai leagă acum de România?

Amintiri, familie, cunoștințe și:

“Iubesc România pentru frumusețea țării noastre, mâncarea delicioasă, muzica populară de vis și voia bună ce emană din noi.”

Unde te vezi în viitor, ce îți dorești cel mai mult să faci?

Îmi este greu să mă proiectez pentru că mediul care mă pasionează și în care am decis să evoluez nu îmi permite. E dificil să te simți actriță când totul se poate opri dintr-un moment în altul. Dar sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îmbătrânesc pe un platou de cinema.

Pe lângă actorie, ce alte pasiuni ai? Cum îți place să îți petreci timpul liber?

Ca orice fată de vârsta mea cred, îmi place să profit de prietenii mei, să ascult muzică, să citesc, să dansez și să călătoresc. De-abia aștept să se redeschidă cinema-urile, sălile de concert, restaurantele și muzeele… Mare nevoie avem!

Puteți urmări aici interviul acordat de Anamaria Vartolomei Academiei César.

The post Anamaria Vartolomei, actriță de origine română, a fost desemnată una dintre revelațiile anului de către Academia César. INTERVIU appeared first on Cultura la dubă.