Anul 2022 a fost unul plin pentru așa-numita „ie românească”. La începutul verii, ca urmare a unei inițiative pornite cu aproape 10 ani înainte de comunitatea La Blouse Roumaine, ea a primit o zi de sărbătoare stabilită prin lege: 24 iunie. În aceeași perioadă, la Premiile Europene pentru Patrimoniu, a fost adusă în prim-plan prin proiectul câștigător Semne cusute, care transmite mai departe meșteșugul cămășilor tradiționale și subliniază rolul femeilor ca păstrătoare ale acestuia. 

Câteva luni mai târziu, chiar de Ziua Națională, cămașa cu altiță a intrat, în sfârșit, pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO, unde se aflau deja Ritualul Călușului, Doina sau Artizanatul ceramicii de Horezu. A fost încununarea unui efort întins pe câțiva ani, timp în care echipe de etnografi și experți în conservarea patrimoniului au cercetat, documentat și inventariat rolul cămășii în comunități din România și Republica Moldova. 

Tot 2022 a adus însă și o continuare a politizării iei românești. Senatoarea Diana Șoșoacă (inițial membră AUR, acum neafiliată) a purtat-o într-o ședință parlamentară în care a transmis Uniunii Europene că „Pe aici nu se trece!”. Anterior o purtase, ca semn al „României libere”, pentru a se opune restricțiilor anti-coronavirus.

Deputatul AUR George Simion a transformat-o în dress code pentru nunta sa, pe care politologii au asemănat-o cu cea din 1925 a liderului Mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Și în anii trecuți, politicieni ca Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă se afișaseră în port tradițional în prag de alegeri, iar Elena Udrea, fostă ministră a Turismului, mersese în ie inclusiv la cules de struguri (deși, în mod tradițional, ea nu e purtată la lucru). 

În acest context, Cultura la dubă și-a pus două întrebări: ce înseamnă, propriu-zis, includerea cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO? Și în ce măsură putem separa semnificația unui element „de identitate culturală”, așa cum l-au recunoscut experții UNESCO, de felul în care e instrumentat politic? 

Ne-au răspuns Simona-Mirela Miculescu, ambasador al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, Oana Valentina-Suciu, doctor în sociologie politică și lector la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Raluca Partenie, istoric de artă și colecționar de cămăși cu altiță. 

Întâi de toate, o clarificare privind termenii: ia românească a intrat pe Lista patrimoniului UNESCO sub denumirea standard cămașă cu altiță (împreună cu variante regionale, ca umăraș în sudul Transilvaniei, cămașă răsucită în Vrancea sau cămașă zoroclie în Teleorman) pentru că cercetările lingvistice au arătat că, istoric, denumirea de ie apărea mai degrabă accidental și ținea în special de limba literară. 

Mai comune erau referirile la altiță, adică acea broderie lată de pe umerii cămășii. Inițial, ea simboliza statutul și priceperea femeii care o purta: femeile bogate aveau broderii cu fir din aur, paiete sau mărgele. Fetițele purtau altițe multicolore, luminoase; tinerele de măritat, variante în nuanțe puternice de roșu, iar bătrânele – variante monocrome, sobre, cu albastru ultramarin sau negru. În timp, altița a rămas mai degrabă un element decorativ. 

Dovezi scrise legate de existența „iei românești” avem de la sfârșitul secolului XVIII, deși ea apare și în picturi sau icoane mai vechi decât atât. Știm, în plus, că româncele au cusut-o pe toată durata secolelor XIX și XX, iar un rol important în popularizarea ei, și a costumului tradițional în general, l-a avut Casa Regală. Regina Elisabeta a României (de origine germană) îi aprecia broderiile, așa că a îmbrăcat-o la evenimente, iar Regina Maria a adoptat portul popular ca ținută oficială la sărbători sau ocazii ceremoniale. 

Astăzi, tradiția cămășii cu altiță mai e păstrată doar în câteva comunități, unde oamenii încă o cos și, mai ales, o poartă în zilele de sărbătoare.

Ce poate aduce, deci, includerea în patrimoniul imaterial UNESCO

În primul rând, un plus de vizibilitate și datoria de a proteja tehnicile tradiționale – o datorie care revine chiar României. „Recunoașterea la nivel internațional aduce avantaje din perspectivă turistică sau comercială, dar nu trebuie să reprezinte nici pe departe scopul înscrierii”, ne-a transmis Simona-Mirela Miculescu, ambasador al României la Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO. 

„Prin înscrierea unui bun, statul respectiv recunoaște el însuși valoarea acelui element și se angajează să ofere protecția necesară pentru prezervarea acestuia. Gândiți-vă ce efecte devastatoare ar putea avea asupra stării de conservare a unui sit UNESCO practicarea unui turism excesiv, fără reguli. Sau cât de ușor am putea cădea în derizoriu, în zona kitsch-ului, dacă nu am reuși să protejăm și să asigurăm continuitatea comunităților păstrătoare ale unor tradiții și meșteșuguri specifice patrimoniului imaterial.

„Fie că vorbim de patrimoniu material sau imaterial”, spune Miculescu, „autoritățile statului trebuie să aibă strategii de prezervare sau salvgardare, realizate cu implicarea directă a autorităților locale, dar și a comunităților locale, respectiv a comunităților păstrătoare. Accentul este pus pe concepte de dezvoltare durabilă.”  

De altfel, ea spunea încă din decembrie: „Astăzi ne bucurăm, ne îmbrățișăm, dar de mâine ne suflecăm mânecile iei și ne apucăm concret de treabă pentru a o proteja pentru vecie, mai ales pentru că, de aici înainte, ia este parte a patrimoniului mondial, nu doar național”. 

Câteva propuneri de măsuri se află chiar în dosarul cu care România s-a prezentat în fața comisiei UNESCO: resurse pentru cercetarea și monitorizarea cămășii cu altiță, consultanță științifică pentru ca tehnicile tradiționale de lucru să fie perpetuate, expoziții și târguri care să susțină meșteșugul. 

În plus, unii producători locali, îngrijorați de replicile produse în masă, importate și vândute pe piața din România la prețuri de câteva zeci de lei, cer introducerea unui certificat de autenticitate – o strategie adoptată, de exemplu, de Serbia, care își protejează astfel vasele tradiționale din lut (și ele incluse pe Lista patrimoniului imaterial UNESCO). 

În forța acestor producători, a expozițiilor și a „comunităților de femei care s-au reapucat să coasă după canoanele vechi” vede o portiță de continuitate și Raluca Partenie, istoric de artă și colecționar de cămăși cu altiță. Pentru ea, pasiunea față de portul tradițional se trage din casa bunicilor. 

„Am copilărit la bunicii din partea mamei, în Bucovina, și familia noastră încă deține casa bătrânească, care are mai bine de 100 de ani și arată fix ca la Muzeul Satului. În acea casă exista lada de zestre a stră-străbunicii mele, veche din ultimul deceniu al secolului XIX”, ne-a povestit ea. 

„Din păcate, costumele au fost furate în anii ocupației rusești, dar lada a fost apoi umplută de bunica mea, cu straiele pentru familia ei. Mai avem câteva, și încă din copilărie ai mei mi-au transmis atitudinea de reverență față de acele haine.”

Partenie nu știe sigur câte cămăși a adunat până acum. Știe însă că pe prima a cumpărat-o în liceu. „Apoi vreo trei în studenție, iar odată ce am început să lucrez, am cumpărat constant, câteva pe an. De câțiva ani a trebuit să mai și vând din ele, din cauza bugetului, a spațiului, dar și pentru că doream o anume piesă mai scumpă și vindeam câteva obiecte ca să cumpăr unul singur.”

Spune că, pentru a recunoaște o cămașă cu altiță autentică printre multitudinea de replici, trebuie să „punem cap la cap câteva informații simple.”

“O cămașă tradițională românească trebuie să fie făcută în România. Pare ciudat să zic ceva atât de evident, dar mulți poartă bluze etnice cu eticheta H&M și spun că sunt ii.

Apoi, o ie trebuie să fie brodată sau țesută manual. Obligatoriu. Dacă e făcută industrial, nu e tradițională.”  

Și ar mai fi ceva – ceva ce ține de exercițiu și deschidere: „pentru omul modern, neantrenat, [ia] este stranie. Nu îi poți înțelege mânecile prea largi și lungi (cine poartă vara mâneci lungi?), excesul de material încrețit în jurul gâtului, faptul că de obicei e cam mică la subraț și la gât, cam largă pe tors, materialul uneori prea scorțos.”  

E ceea ce Partenie numește „o frumusețe arhaică”, pe care o asociază cu „un tip de eleganță în afara timpului”. Pentru păstrarea ei a bucurat-o recunoașterea UNESCO. 

Tot experiența colecționarei arată însă și reticența pe care o resimte un pasionat de tradiție când tradiția devine pretext pentru festivism sau calcul politic, așa cum o arată exemplele parlamentarilor de mai sus. „Acum ceva ani mă afișam mult în ie – în public, pe Facebook”, spune Partenie.

„Dar de când în țară au început să se agite spiritele naționaliste radicale, de când avem un astfel de partid în Parlament, eu nu am mai apărut pe Facebook în cămașă tradițională, iar în realitate, doar în cercuri restrânse.”

Povestește că expunerea din anii trecuți a adus-o în grupuri virtuale naționaliste, conspiraționiste și chiar radicale, așa că știe „ce gândește cealaltă parte”.

„Nu am abandonat costumul, dar am făcut un pas în spate, pentru că simt că acțiunile frumoase, de patriotism sănătos, sincer, pot lua ușor, în acest moment, o turnură pe care eu nu o doresc. Pot întări un curent pe care eu îl consider nociv.”

Cămașa cu altiță, între tradiție și politică

Ca să înțelegem politicienii care compun un astfel de curent și de ce se folosesc de simboluri cum e ia, trebuie să avem în vedere cărui public se adresează, spune Oana-Valentina Suciu, doctor în sociologie politică. „Să nu uităm că, pentru majoritatea cetățenilor țării, a participa la evenimente culturale se traduce prin a asista la concerte de folclor în spații publice, deschise, de multe ori gratuite.

Asta ne arată că avem de-a face cu un public cu posibilități materiale reduse, probabil socializat într-o cultură politică tradiționalistă și cu un nivel de educație cel mult mediu. E foarte probabil de estimat faptul că această categorie socială apreciază și un eveniment ca cel al nunții lui George Simion.”

Important e că asocierea unor astfel de evenimente cu ia românească stârnește o reacție pozitivă, iar parte din reacție, spune Suciu, „merge mână în mână cu modul în care ia este folosită și de către instituția Bisericii Ortodoxe Române”.

De exemplu, „o trecere rapidă în revistă a unor site-uri religioase sau ale unei biserici vă arată ca expresii precum ‘ia, dovadă a apartenenței la neam și comuniunea cu Dumnezeu’, ‘ființa poporului român’, ‘orașul X se îmbracă în ie’ sunt la ordinea zilei. Există chiar și inițiative de genul ‘in ie la liturghie’, la a căror diseminare rețelele sociale contribuie din plin. Or, cine participă și susține astfel de evenimente probabil se regăsește și în ia Made in China a unui politician sau pseudo-artist de pe canale TV”.

În același timp, e greu de spus în ce măsură putem decupla încărcătura simbolică de încărcătura politică, în așa fel încât „patriotismul sănătos” pe care îl amintește Partenie să nu fie acoperit de zgomotul electoral. „Vorbim de distincția dintre cantitate și calitate”, crede Suciu, care vede decuplarea mai degrabă ca pe un „clivaj politic, societal, cultural”.

„Dar există semne bune”, spune ea. „Avem o comunitate creată aproape spontan în 2012 – La Blouse Roumaine. De 10 ani ei vorbesc despre reconectarea la tradiție, dar și despre încadrarea în patrimonial universal a iei.

Avem Noaptea de Sânziene, pe 24 iunie, când putem asista la evenimente culturale care au ca punct central ia nu numai ca element decorativ, ci și ceremonial. Avem instituții publice de cultură (Muzeul Țăranului Român, Muzeul Astra de la Sibiu) implicate în documentarea și conservarea patrimoniului mobil, din care face parte și ia.

„Avem proiecte precum ‘Salveaza o ie’, ca cel al Iuliei Gorneanu, avem cercetători care privesc ia în context contemporan (cum ar fi industria modei), avem artiști și manageri culturali care îmbină folclorul cu arta actuală. Ar mai trebui să avem și politicieni sau diplomați care să înțeleagă că tradiția se poate îmbina foarte bine cu tendințele artistice contemporane fără a cădea în bigotism, naționalism și penibil.”

O sugestie de abordare vine de la colecționara de cămăși cu altiță, Raluca Partenie: „Cineva m-a interpelat crezând ca avem idei (naționaliste, n.r.) asemănătoare. Am răspuns atunci, și îmi asum răspunsul: nu sunt naționalistă. Sunt ceva mult mai rău: sunt fashionistă. Sunt artistă. Iubesc ia pentru frumusețea ei, pentru faptul că e a mea, dar pot privi cu aceeași admirație și hainele altor popoare. Admir veșnic creativitatea umană.”

The post Ia românească, de la tradiție la politizare appeared first on Cultura la dubă.

România sărbătorește azi, pentru prima dată, o Zi Națională a Lecturii, după o lege adoptată în acest sens de Parlament. Sărbătoarea are loc pe 15 februarie, de ziua de naștere a lui Titu Maiorescu și a lui Spiru Haret, și e menită să atragă atenția asupra importanței cititului într-o țară care se află la coada clasamentelor europene privind consumul de carte.

Cu această ocazie, Cultura la dubă a contactat cei mai importanți politicieni ai momentului, de la președintele țării la primari, din toate partidele politice parlamentare, pentru a vedea dacă și ce fel de cărți citesc cei care ne conduc.

Misiunea nu a fost simplă, fiindcă niciodată nu e ușor să aduci cultura în atenția politicienilor, mai ales în plină criză economică și cu un război care ar putea să izbucnească în orice moment la vecinii ucraineni.

Din 23 de politicieni cărora le-am adresat rugămintea de a ne recomanda o carte pe care au citit-o, doar 11 au putut să facă asta. Ne-au răspuns prim-ministrul țării, președintele Camerei Deputaților, câțiva miniștri și primari, președinți de partide. Nu ne-au răspuns, însă, de Ziua Lecturii, ministrul Culturii și cel al Educației.

***

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, vicepreședinte PNL – “Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, Radu Mărculescu

„M-a impresionat enorm această carte. Puterea de reziliență a celor nouă ani în lagărul sovietic, urmați de alți cinci ani de închisoare la întoarcerea în România, este o pildă pe care merită să ne-o reamintim de fiecare dată când suntem tentați să trecem cu ușurință peste importanța valorilor democratice într-un stat de drept.

Astăzi, când ne bucurăm de apartenența la NATO și UE, alături de unele dintre cele mai puternice democrații occidentale, trebuie să privim cu atenție la lecțiile durerosului nostru trecut, marcat de derapajele dictaturilor prin care am trecut ca popor.

Autorul acestei cărți, la capătul suferințelor  sale, a reușit să regăsească o cale către o viață normală de familie, să își crească nepoții și să scrie cărți. În semn de respect față de istoria noastră, mai ales față de cea recentă, pentru că nu e, de fapt, așa de îndepartat în timp spectrul abuzurilor staliniste și comuniste, merită să includem printre lecturile noastre mărturiile scrise ale celor care au ajuns să reprezinte dovada vie a nedreptăților pe care le îndură cei căzuți sub greutatea unei istorii nedrepte.”

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, președintele PSD – “Homo Deus”, Yuval Noah Harari

“Am citit cu plăcere “Homo Deus”, o continuare fireasă, ironică prin expunere, dar cât se poate de actuală prin provocarea pe care o expune și în care, iată, umanitatea se regăsește într-un ciclic triplu punct de inflexiune: boala, războiul și foametea.

Dacă Harari ne arată visurile, dar mai ales coșmarurile cu care umanitatea se va confrunta, în încercarea Omului de a deveni Dumnezeu prin intermediul inteligentei artificiale – o întrebare la care atât instituțional, cât și în plan personal ar trebui să reflectăm, firul roșu al cărților sale este mai actual decât ne-am dori.

Vedem cum pandemia de Covid-19 a provocat peste 5,8 milioane de decese, a îmbolnăvit peste 400 de milioane de oameni și a provocat pierderi de zeci de miliarde de euro.

Situația tensionată din Ucraina este al doilea factor care provoacă îngrijorare în plan regional, dar și în relațiile dintre actorii trans-atlantici.

Iar triunghiul actual va fi în mod dramatic completat de inflația la nivel Mondial, care scade puterea de cumpărare și, implicit, va aduce mulți oameni în pragul foametei.

Dacă nu învățăm din istorie, istoria ne va învăța că “surplusul” și modalitatea lui de distribuție nu va fi pentru oricine…așa cum simplu îi explica Yanis Varoufakis (n.r. parlamentar grec, economist și autorul cărții „Economia pe înțelesul fiicei mele”) fiicei sale Xenia.”

George Simion, deputat, copreședinte AUR – “Portocala mecanică”, Anthony Burgess

„Vorbește despre capacitatea unei persoane de a se schimba, despre sistemul corupt care aduce tinerii în situații fără de ieșire.

Mi-a plăcut în special finalul cărții, care e diferit față de finalul din filmul lui Kubrick.”

Cătălin Drulă, deputat, președintele USR PLUS – “Jurnal 1935 – 1944”, Mihail Sebastian

„ O (re)citire în vremurile acestea e foarte potrivită, pentru că e despre a rămâne om în mijlocul nebuniei și al revărsării de ură.”

Gabriela Firea, ministrul Familiei, prim-vicepreședinte PSD – “Dragoste în vremea holerei”, Gabriel Garcia Marquez

“Este una dintre cărțile mele de suflet. Pentru că despre suflet este și vorba. Despre oameni și destine, cu tot zbuciumul vieții.

Este un roman profund despre iubire, sentimente neîmplinite, frământările oamenilor, evoluțiile istorice. Un roman pe care îl recomand. Putem găsi similitudini cu situația omenirii de azi, în plină pandemie.”

Rareș Bogdan, europarlamentar, prim-vicepreședinte PNL – “Inamici publici”, Michel Houellebecq, Bernard – Henri Levy

„Una dintre cele mai spectaculoase cărți citite în ultima perioadă. O recomand cu toată deschiderea și căldura. Participați la ceea ce au afirmat francezii că este “meciul de ping-pong intelectual al secolului”. Realmente plăcută și foarte vie această carte. Nu o ratați. O să vă placă!”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, membru fondator USR – “Vine Iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, Garry Kasparov

„Garry Kasparov este unul dintre cei mai influenți oponenți ai liderului de la Kremlin. Critic vocal al președintelui Rusiei, fostul campion mondial la șah a fost una dintre primele personalități care au avertizat public asupra pericolelor putinismului pentru actuala ordine a lumii moderne.

“Vine iarna!” descrie ascensiunea fostului locotenent-colonel KGB Vladimir Putin până la funcția de președinte al Rusiei, moment în care țara s-a îndepărtat de democrație. Garry Kasparov este un adevărat erou în lupta sa pentru drepturile omului și un luptător împotriva corupției regimului Putin.”

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, președinte al Consiliului Național PSD – “Demența digitală”, Manfred Spitzer

“În ultima vreme mi-a plăcut cartea lui Manfred Spitzer, “Demența digitală”, recent tradusă, pentru că explică dependența noastră patologică față de noile tehnologii, mai ales patologiile cognitive, dar și tulburările de personalitate. Dacă vom adăuga apoi și o carte de deschidere a domeniului – “Generația internetului”, de Jean M Twenge, ori “Selfie”, de Will Storr, atunci vom înțelege unde merge lumea și îi vom putea înțelege și pe copiii noștri.”

Dan Barna, deputat, vicepreședinte USR PLUS – “Tatuatorul de la Auschwitz” și “Călătoria Cilkăi”, Heather Morris

„Vă recomand o poveste care se găsește în două cărți: începe cu „Tatuatorul de la Auschwitz” și continuă cu „Călătoriile Cilkăi”. Autoarea este Heather Morris, o jurnalistă care a petrecut trei ani discutând cu personajele acestei povești reale despre destin, despre o perioadă neagră a istoriei și despre forța și capacitatea umanității de a supraviețui în cele mai abjecte condiții.

Esența acestor cărți stă în adevărul că dacă există o forță care te face să suporți orice și să treci peste orice, această forță este iubirea.

Vă îndemn să citiți aceste două cărți pentru că între paginile lor există inspirație, există umanitate și există speranță.”

Gigel Știrbu, deputat, vicepreședinte PNL – “Balcanii în secolul XX”, Oliver Jens Schmitt

“Oliver Jens Schmitt este un reputat cercetător al spațiului din sud-estul Europei. Balcanii sunt un spațiu definit prin realități etnice și religioase extrem de complexe, realități create și menținute de imperii timp de secole, prin structuri care păreau abolite odată cu sfârșitul Marelui Război. Autorul arată o perspectivă nouă a despărțirii noilor state naționale de trecutul imperial.

Totodată arată cât de radicală a fost ruptura statelor comuniste de politicile etnice, culturale și sociale dinainte de 1945.”

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, președinte USR PLUS Timiș – “Jacob se hotărăște să iubească”, Cătălin Dorian Florescu

“Sunt puține cărți pe care le citesc de mai multe ori, care mă fac să vreau să mă împrietenesc din nou cu personajele sale, să descopăr din nou lumea prin ochii lor. “Jacob se hotărăște să iubească” este una dintre aceste cărți. Povestea transgenerațională a unei familiei de șvabi bănățeni dintr-un sat de lângă Timișoara peste care a venit, din nou și din nou, istoria. 

Foamete, războaie, deportare, trădare și iertare – cronica lui Jacob este a unei comunități bănățene, devastată de tăvălugul secolului xx, al extremelor totalitariste, și despre zbaterea omului de a-și păstra demnitatea.

Este descrisă cu empatie, frumusețe a detaliului, simț al fantasticului, de scriitorul elvețian Cătălin Dorian Florescu, născut în Timișoara, care o transformă într-o istorie universală. Istoria unui băiat inocent prins în vâltoarea și cruzimea unor crize mondiale, dar care, indiferent ce se întâmplă, răspunde cu iubire. 

Este cartea pe care am descoperit-o căutând, acum mulți ani, să înțeleg mai bine istoria Banatului. E lectură obligatorie pentru prietenii din alte țări care mă vizitează la Timișoara, dar de fapt o recomand tuturor care vor, prin oglinda istoriei țării noastre, să-și reconfirme încrederea în umanitate.”

Cultura la dubă i-a mai contactat pentru realizarea acestui material pe Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Sorin Câmpeanu, Lucian Romașcanu, Nicușor Dan, Kelemen Hunor, Dacian Cioloș, Ciprian Ciucu, Sorin Lavric, Robert Negoiță, Bogdan Gheorghiu, Tanczos Barna și Gheorghe Flutur. Aceștia nu au oferit un răspuns până la data publicării articolului.

The post De Ziua Lecturii, am rugat liderii politici să ne recomande o carte. Iată ce a ieșit appeared first on Cultura la dubă.