Pentru Familia Regală a României, artele și cultura au făcut parte din proiectul de modernizare a României și au servit drept liant diplomatic între elitele politice românești și cele din străinătate. Castelul Peleș este una dintre cele mai valoroase moșteniri materiale lăsată de primii monarhi ai României, ilustrativă pentru spiritul epocii.

Distinși patroni ai artelor, Regele Carol I și Regina Elisabeta au susținut numeroase personalități marcante ale culturii românești – Dimitrie Dinicu, Vasile Alecsandri, George Enescu, Elena Văcărescu etc. – și au creat o punte între scena artistică locală și cea internațională. 

Într-o expoziție aniversară centenară dedicată artistei de origine germană Dora Hitz (1853-1924), în sala veche de muzică a Reginei, Muzeum Național Peleș din Sinaia omagiază colaborarea specială dintre tânăra artistă germană și Regina Elisabeta a României. 

Expoziția, care va putea fi vizitată până în data de 15 februarie 2025, este curatoriată de Shona Kallestrup (Universitatea St Andrews, Scoția) și de Natalie Gutgesell (Asociația de artă Kunstverein Coburg). Un muzeu virtual dedicat expoziției de la Peleș și Dorei Hitz poate fi accesat aici.

Anul acesta, personalitatea artistei este omagiată și în Berlin, oraș în care a devenit unul dintre co-fondatorii Secesiunii – mișcare artistică de avangardă ce s-a opus standardelor academice și influenței politicului în artă. O parte dintre lucrările artistei sunt expuse chiar în fosta reședință a lui Max Liebermann – unul dintre avangardiștii de frunte ai Secesiunii Berlineze – printr-o colaborare între Institutul Cultural Român și Liebermann-Villa am Wannsee. Expoziția „Dora Hitz – Lupta dintre vechi și nou” va fi găzduită în acest spațiu simbol al avangardei până pe 20 ianuarie 2025.

Cu această ocazie, Cultura la Dubă prezintă un portret al Dorei Hitz – artistă vizionară și susținătoare a drepturilor femeilor.

Dora Hitz (1853-1924) a fost o figură marcantă a avangardei din Paris, Dresda și Berlin. Deși născută într-o familie de artiști din Altdorf, lângă Nürnberg, Hitz a crescut și a activat într-o epocă în care contribuția feminină în lumea artei nu era încurajată și recunoscută.

Pregătirea artistică a Dorei Hitz a început la  München, în cadrul Damenmalschule der Frau Staatsrat Weber, într-o perioadă în care femeile erau sistematic excluse de la academile tradiționale de artă și de la cursurile de desen după model viu. Treptat, Hitz s-a transformat într-o apărătoare a accesului femeilor la educație artistică.

La Expozitia Generală de Artă și Industrie din München din 1876 (Allgemeine Kunst- und Kunstindustrie Ausstellung), Dora Hitz a cunoscut-o pe Regina Elisabeta. O întâlnire întâmplătoare care a marcat traiectoria tinerei pictorițe după ce suverana i-a recunoscut potențialul și a invitat-o în România.

„Consider o mare fericire a vieții mele faptul că, fiind tânără, am putut trăi o vreme în regatul lui Carmen Sylva, sub protecția ei specială”, a declarat Hitz decenii mai târziu, potrivit documentelor citate de Muzeul Național Peleș. Regina Elisabeta, fiind la rândul ei artistă, își semna creațiile literare sub pseudonimul de Carmen Sylva.

Între 1878 și 1882, Dora Hitz ajunge la Casa Regală a României, chiar în momentul reluării construcției Castelului Peleș după Războiul de Independență – proiectul Regelui Carol I al României.

Între 1883 și 1890, Dora Hitz realizează, la Paris, o serie de treisprezece lucrări care articulează vizual temele literare ale lui Carmen Sylva, povești pe care Regina le-a scris la începutul carierei sale literare. Unsprezece dintre ele au decorat Sala de Muzică, iar celelalte două au flancat ușa din sala de mese regală. Patru lucrări se află și astăzi în Sala de Muzică, putând fi observate de orice vizitator al Palatului.

Una dintre aceste lucrări, “Copilul Soarelui”, este o reprezentare inspirată din colecția de doisprezece basme alegorice semnată de Carmen Sylva – Leidens Erdgang (publicată în limba engleză sub titlul Pilgrim Sorrow). Basmele descriu efectele produse de forma personificată a virtuților Viață, Luptă, Suferință, Pace, Răbdare, Curaj și altele, în timp ce rătăcesc pe Pământ, potrivit informațiilor puse la dispoziție de organizatorii expoziției.

“Safo”, o pictură care astăzi se află în colecția Muzeului de Artă a României, este singura din această serie în care înfățișarea Reginei este reprezentată. Artista s-a inspirat din poezia Reginei cu același nume (1880), care, împreună cu Hammerstein, au fost primele publicate sub pseudonimul „Carmen Sylva”. Ambele au fost incluse în Stürme (1881), parte a unei colecții dedicate „eroismului nevăzut al femeilor”. Poeta greacă Safo a fost un model pentru scriitoarele independente de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În această pictură, Hitz face explicită legătura dintre Sylva și Safo prin înlocuirea chipului muzei grecești cu cel al Reginei. O contestatoare a reprezentărilor masculine tradiționale, Sylva a modificat povestea astfel încât sinuciderea lui Safo să nu fie determinată de suferința produsă de partenerul ei, ci să fie un act de sacrificiu pentru propria fiică. Sylva s-a identificat clar cu Safo, „înconjurată de fete tinere, cărora le-a dedicat arta și poezia”, potrivit aceleiași surse.

Dora Hitz a fost, pe lângă pictor de curte, și aliată a Reginei în eforturile de educare și promovare a femeilor în sfera artelor. Acestea au colaborat la îmbunătățirea educației artistice pentru fete în România: Hitz a predat pictură și desen la Ateneul din București, parte a Azilului Elena Doamna (un orfelinat și o școală pentru fete, aflate sub protecția Reginei Sylva din 1870), și a facilitat legături educaționale cu München. 

Deși avusese și avea să continue să aibă succes la Paris, s-a mutat la Berlin în 1892. Câțiva ani mai târziu a devenit co-fondatoarea Secesiunii din Berlin, o mișcare artistică apărută în Germania la 2 mai 1898. Nemulțumiți de restricțiile impuse artei contemporane de către împăratul Wilhelm al II-lea, 65 de artiști s-au „separat”, manifestându-și opoziția față de standardele artei academice și de ingerințele guvernului. Mișcarea este clasificată ca o formă de modernism german și a fost precedată de mai multe secesiuni.

În 1893 Dora Hitz a înființat o școală de artă pentru femei în Berlin, iar în 1913 a devenit prima președintă a Frauenkunstverband – Asociația Artistelor. Întâlnirea care a stat la baza înființării Asociației a fost organizată după adunarea anuală a unei alte asociații – ‘Educația Femeilor. Studiile Femeilor’ –  unde pe ordinea de zi s-a aflat tema admiterii femeilor la studii academice în universitățile de stat. Eforturile acestei generații de femei vizionare au determinat în 1919 Academia Regală de Arte Frumoase din Berlin să acorde femeilor șansa la studii pentru prima oară în istoria instituției.

Când mai târziu și-a înființat propria școală de artă, Dora Hitz s-a asigurat că studentele sale puteau desena după modele nud, o abordare curajoasă și reprezentativă pentru personalitatea și aspirațiile artistei. 

În ciuda contribuțiilor sale substanțiale și a legăturilor sale importante în lumea artei, ultimii ani de viață ai Dorei, petrecuți în Berlin, au fost marcați de solitudine, sub influența bolii și a problemelor financiare. Dora Hitz a murit în 1924, lăsând în urmă o bogată moștenire artistică și un model de angajament față de promovarea potențialului feminin în arte.

The post Dora Hitz, pictorița care a redat pe pânză scrierile Reginei Elisabeta. Un centenar de la dispariția unei importante îndrumătoare a femeilor în artă appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Național Brukenthal și Fundația IACOB vernisează 5 aprilie 2024 de la ora 17.00, în sala de expoziții temporare de la parterul Palatului Brukenthal, expoziția IN|SHADOW a artiștilor Viorica și Gheorghe Iacob.

Viorica Iacob (n. 1935, Găvănești, jud. Buzău) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – 1956-1962 la clasa Maria Buescu, studiind în paralel artă decorativă și pictură. Are o activitate expozițională impresionantă începând cu anii 1960, prin  participare la numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate.

Opera Vioricăi Iacob include lucrări de artă monumentală mozaic, tapiserie de mari dimensiuni, dar și pictură de șevalet, fiind  considerată un nume de referință în tapiseria românească. Lucrările artistei se găsesc în colecții muzeale naționale și în colecții private din țară și de peste hotare.

Gheorghe Iacob (1925, Scutelnici, jud. Buzău – 2020, București) a studiat pictură și sculptură la Institutul de Arte  Plastice „Nicolae Grigorescu”, avându-i profesori pe: Octavian Angheluță, Eustațiu Stoenescu, Nicolae Dărăscu, Al. I. Steriadi, M. H. Maxy, Camil Ressu și Al. Ciucurencu.

A fost exponent al unei generații de artiști extrem de prolifici care au activat constant în perioada  anilor 1960 – 2000, fiind una dintre personalitățile artistice recunoscute și apreciate de critică și public. A abordat diferite medii precum: pictură și grafică, sculptură și artă monumentală – mozaic.

În anul 2001 i-a fost acordat premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 2004 a fost distins cu Ordinul „ Meritul Cultural” în grad de Comandor. Lucrările lui Gheorghe Iacob sunt păstrate astăzi în numeroase colecții muzeale din România, dar și în importante colecții private naționale și internaționale.

În cazul Vioricăi Iacob, selecția va fi compusă din lucrările cu structură geometrică în valențe monocrome din seria  Pământ arat, selecția extinzându-se către mai multe medii și tehnici specifice  procesului de lucru al artistei: pictură, grafică și tapiserie.

Pe de altă parte, lucrările semnate de Gheorghe Iacob, care vor fi integrate în expoziție pot fi asimilate în seria compozițiilor care au drept element central modulații cromatice abstracte, geometrizante, dar și câteva  exemple  de sculpturi care  urmăresc aceiași structurare formală (două sculpturi din seria Antropomorfisemelor Abstractizate).

“În ambele cazuri putem identifica o anumită preferință, care va fi diferit transpusă, pentru  texturi, structuri, arii cromatice, geometrizări care sunt relaționate cu structuri plastice ale umbrei; în cazul lui Gheorghe Iacob vorbim despre compoziții  de mari dimensiuni cu forme și cromatică aerată, volatile, aproape non-gravitaționale care creează iluzia verticalității. Lucrările Vioricăi Iacob, selectate pentru  această expoziție, se înscriu la polul opus propunând structuri vizuale dense, cu culoare frământată, telurice, compoziții solidificate, profund gravitaționale care se  spiritualizează  prin prezența  unei discrete  forme de smerenie care se reflectă atât în operă cât și  în prezența publică a artistei.”, transmite Fundația Iacob.

The post Expoziție eveniment a artiștilor Viorica și Gheorghe Iacob, la Muzeul Național Bruckenthal appeared first on Cultura la dubă.

Pictura murală ”Istoria negoțului românesc”, realizată de pictorița de origine română Cecilia Cuțescu-Storck în Aula Magna  a  Academiei  de  Studii Economice din București, în anul 1933, a fost restaurată.

Lucrarea a fost prezentată publicului în urma restaurării pe 6 aprilie, cu ocazia împlinirii a 109 ani de existență a Academiei  de  Studii Economice.

Procesul de restaurare a frescei de peste 100 de mp a durat șase luni și a fost coordonat de prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Departamentul  de Conservare  și  Restaurare al Universității Naționale de Arte București.

Echipa de lucru a fost formată din Cristina Serendan (lect. univ. dr.), Ioana Olteanu (Faber Studio, drd.) și Laura Hangiu (Faber Studio), iar studenți masteranzi ai Departamentului de Conservare și Restaurare din cadrul UNArte București au contribuit la realizarea documentației de specialitate.

O altă lucrare de dimensiuni impresionante realizată de Cecilia Cuțescu-Storck este „Apologia artelor românești”, o alegorie pe plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal.

Cecilia Cuțescu-Storck s-a născut în 1879, la Câineni, județul Vâlcea și a fost prima femeie profesor la o universitate de artă din Europa. A predat pictură și arte decorative la Școala de Arte Plastice București.

Cecilia Cuțescu-Storck a studiat din 1897 la Damen-Akademie din München, apoi la Paris, la École des Beaux-Arts şi la Academia Julian, unde a luat contact cu mişcarea feministă franceză, iar mai târziu a devenit o promotoare a acestor idei.

Împreună cu artistele Olga Greceanu și Nina Arbore a întemeiat la București „Asociația femeilor pictore și sculptore”, spațiu dedicat creației artistice și convingerilor feministe privind statutul și drepturile femeilor. Mai mult, Cecilia a găzduit în atelierul ei „Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii române” și a invitat numeroase artiste să își expună public lucrările, potrivit Muzeului Național de Istorie a României.

Casa pe care Cecilia a construit-o împreună cu soțul ei, sculptorul Frederic Fritz Storck, în București, a fost transformată în muzeu și păstrează creațiile unei întregi familii de artiști. Colecția Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck cuprinde sculpturi, picturi, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și lucrări de guașă.

În plus, există o serie de plăci și medalii de bronz, precum și alte obiecte de colecție, cum ar fi monede antice și icoane. Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 11:00 și 17:00.

The post Pictura murală realizată de Cecilia Cuțescu-Storck în Aula ASE a fost restaurată appeared first on Cultura la dubă.