În decembrie 2024, premiera spectacolului „Mary Stuart” la TNB marca o revenire istorică a regizorului Andrei Șerban la Teatrul Național din București, după 30 de ani. Pentru acest moment, regizorul a ales o adaptare contemporană a unui text clasic și o montare inedită, inspirată de un proiect similar realizat de dramaturgul și regizorul britanic Robert Icke la Londra.

În viziunea lui Icke, cele două protagoniste, Queen Elisabeth a Marii Britanii și Mary Stuart, regina Scoției, sunt interpretate de două actrițe care la începutul spectacolului dau cu banul pentru a decide ce personaj joacă.

Andrei Șerban a preluat ideea, dar a mers chiar mai departe. Inițial, a vrut să implice în proiect 5 actrițe, dar a rămas la 3: Ofelia Popii, Raluca Aprodu și Nicoleta Lefter. Dacă Raluca Aprodu și Ofelia Popii au interpretat ambele roluri, Nicoleta Lefter a fost aleasă de regizor doar pentru partitura Mary Stuart.

Înconjurate de personaje masculine interpretate, de asemenea, excepțional de Mihai Călin, Conrad Mericoffer, Marius Bodochi, Florin Aioane, Tudor Cucu Dumitrescu, Ștefan Mihai, Emilian Oprea sau Mihai Calotă, reginele din “Mary Stuart” au prestații memorabile.

Pentru Ofelia Popii, proiectul “Mary Stuart” a marcat și mutarea sa de la Teatrul Radu Stanca din Sibiu la Naționalul din București, Ralucăi Aprodu i-a adus nominalizarea la Premiile UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal – Queen Elisabeth, iar Nicoleta Lefter, actriță angajată la Odeon, s-a bucurat de a doua sa colaborare cu TNB, dar și de o minune pe care a purtat-o pe scenă, cunoscută pe atunci doar în intimitatea sa – o nesperată sarcină.

“Piesa arată că puterea corupe, că ambele regine au această dorință uriașă de a fi femei în putere. De aici, e posibilă o discuție amplă despre ce înseamnă să fii femeie lider azi, să îți păstrezi sufletul intact și să rămâi un om onest.” – spunea Andrei Șerban într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Pregătirea acestui spectacol a fost în sine un test de colegialitate pentru cei implicați, fiindcă fiecare actriță a avut nevoie să repete cu partenerii de scenă. Cum faci, într-un mediu atât de competitiv, să îți păstrezi umanitatea? Dincolo de profesionalismul fiecăruia dintre cei implicați, a fost nevoie de multă muncă, răbdare și empatie.

În spatele fiecărei “regine” a stat o femeie reală, care la rândul ei se confruntă cu provocări, vulnerabilități și idei preconcepute. Materialul acesta reunește poveștile celor trei actrițe din “Mary Stuart”, în trei interviuri acordate pentru Cultura la dubă.

***

OFELIA POPII: “Nu ești slab atunci când cauți, din contră, mi se pare că acolo e curajul.”

Ofelia Popii este, fără îndoială, una dintre cele mai valoroase actrițe care au apărut pe scena din România în ultimii 25 de ani. Cunoscută iubitorilor de teatru pentru rolul Mefisto din „Faust”, montat de Silviu Purcărete la Sibiu, Ofelia a primit de trei ori Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal. Este cap de afiș pe multe dintre spectacolele Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu și, chiar dacă a mai colaborat și cu alte instituții sau în proiecte independente, se confunda cu Sibiul. Iarna trecută a marcat, însă, o surprinzătoare mutare de la Sibiu la București, echivalentul unui mare transfer în fotbal. Ofelia Popii a devenit actrița angajată a Teatrului Național din București.

“Simțeam că am nevoie de o schimbare. Acum doi ani, când am făcut proiectul “Mass” cu Mihaela Trofimov, cu Richard Bovnoczki, cu Marius Turdeanu, pe care îl știam demult, bineînțeles, am simțit un aer proaspăt, important pentru mine. Totuși, nu a fost suficient.

Un an mai târziu, tot peste vară, am construit spectacolul “Cineva are să vină”, cu Ciprian Scurtea, iar întâlnirea cu regizoarea Chris Simion Mercurian și cu un alt spațiu teatral, am lucrat spectacolul la ARCUB, au fost benefice pentru mine.

A urmat castingul la Andrei Șerban și speram să-l iau. Îmi doream foarte mult să mă reîntâlnesc cu domnul Andrei Șerban. În 2006 el a făcut “Pescărușul” la Sibiu, iar eu, în timp, analizându-mă, simțeam că nu am fost suficient de matură la acel moment pentru întâlnirea cu acest regizor mare. Nu că nu mi-aș fi dat interesul atunci, dimpotrivă, am fost extrem de implicată, dar simțeam că acum va fi altfel.

Deci, când am aflat vestea că am fost aleasă, m-a bucurat în primul rând că am luat castingul pentru întâlnirea ce avea să urmeze cu domnul Andrei Șerban, în al doilea rând m-am bucurat pentru întâlnirea cu scenograful pe care îl admir enorm – Helmut Stürmer, apoi pentru întreaga echipă artistică și tehnică a proiectului. Și a venit bonusul neașteptat, vestea că actrițele vom juca ambele personaje.

Eu nu am pornit în această aventură cu ideea că vreau să mă mut în București. M-am mutat în chirie pentru filmările din vară, apoi am luat o altă chirie pentru perioada acestui proiect, iar pasul următor, când mi s-a oferit contractul de angajare, l-am îmbrățișat cu bucurie fiindcă asta înseamnă că mă întâlnesc cu și mai mulți artiști noi, într-un spațiu teatral nou, ofertant. TNB e un teatru imens, colosal.

Ani la rând nu simțisem nevoia de schimbare la Sibiu, fiindcă grație managementului inspirat veneau mereu regizori importanți, de la care am avut mult de învățat.

Dar în ultimii ani am simțit un gol lăuntric, că îmi consumasem propriile resurse și că am nevoie de ajutor din afară, de schimbare.

Voi juca și la Sibiu în continuare, atâta vreme cât e înțelegere, eu nu vreau să creez conflicte. Îmi place orașul, îmi place Teatrul din Sibiu, îmi plac spectacolele la care am lucrat, nu vreau să renunț la ele, dar sunt un om care privește mai mult spre viitor decât spre trecut. Trecutul l-am simțit pe de-a-ntregul, a lăsat urmele lui. Acum mă interesează experiențele care îmi aduc ceva nou.”

Deși are o experiență impresionantă în spate, Ofelia mărturisește că s-a prezentat cu mari emoții la castingul lui Andrei Șerban, fără să știe că ar putea fi nevoită să joace chiar ambele roluri principale.

Era și genul de emoție a unei întâlniri importante – fluturi în stomac, dar era și frica de necunoscut, apoi stresul cauzat de dorința de a înțelege exact indicațiile regizorului, voiam să fiu sigură că înțeleg ce vrea el. Eu, în general, sunt foarte atentă să nu mă îndepărtez cu interpretarea mea de voința regizorului, vreau să fiu aproape de ce își imaginează el, la nivel ideal, legat de personajul meu. E o ambiție a mea, care mă ajută să mă pliez pe diferitele interpretări regizorale, astfel încât să fiu flexibilă și să am interpretări variate.

Dar, legat de emoțiile mele mari… am descoperit că nesiguranța mea mă leagă de personaje, nesiguranța creează o punte între mine și ele. Nesiguranța e ceea ce le face umane atât pe Mary, cât și pe Elizabeth.

La Andrei Șerban am simțit la această întâlnire pedagogul, are multe strategii pe care le aplică în funcție de actori. Și ce m-a impresionat foarte mult și mă impresionează în continuare la el este pasiunea asta imensă pe care o are pentru teatru. E atât de viu, are atâta tinerețe interioară și curaj de a căuta și de a fi vulnerabil! Am întâlnit regizori tineri care se ascund din teama de a nu își dezvălui  nesiguranța actorilor. Or, curajul de a spune “nu știu” dă preț căutării, cercetării, iar căutarea e atât de valoroasă în teatru! Nu ești slab atunci când cauți, din contră, mi se pare că acolo e curajul.

Apoi, am admirație pentru noii colegi, sunt foarte profesioniști și au un grad de anduranță ridicat. Mare bucurie a fost să mă întâlnesc cu domnul Bodochi, fiindcă el mi-a fost profesor de actorie. În facultate mă uitam la el ca la Dumnezeu și mă bucur că după atâția ani a rămas un reper pentru mine, în această meserie.”

Mutarea la București, nu a fost, însă, ușoară. La aflarea veștii că Ofelia Popii ar urma să devină actrița TNB, în interiorul instituției a avut loc o mică revoltă internă, menită să blocheze venirea sa.

“Eu am auzit și despre “revoltele” acestea, dar mi s-au părut hilare. Nu le pot lua real în serios. Sunt copilărești. Eu cred că dacă te crezi amenințată de venirea unei actrițe bune în teatru, mai bine te-ai întreba ce e cu tine și ar trebui să te uiți un pic mai bine în oglindă, să descoperi ce te deranjează cu adevărat și poate ai descoperi real ce înseamnă fricile tale.

Cum te protejezi de astfel de reacții?

Cu umor. E singura mea armă. Și stau de vorbă cu cineva echilibrat, cum ar fi vreo două prietene sau soțul meu.”

Ofelia Popii face parte și din distribuția noului spectacol semnat de Botond Nagy la TNB, „Proorocul Ilie” – o poveste care oglindește cu umor extremismul religios. Joacă rolul unei sătence fără educație, ușor de manipulat, pradă ușoară pentru bărbații din jurul său.

“E un text foarte actual, abordat cu mult umor, dar tema e profundă – oamenii simpli, fără educație, dornici să urmeze o cauză, vor să aibă un rol în salvarea omenirii.

Ți se pare că s-a schimbat în vreun fel teatrul românesc în ultimii ani?

Sunt schimbări importante în teatru, avem regizoare puternice, cu voce, spectacolele abordează teme foarte actuale, abia aștept să văd noul spectacol al Alexandrei Badea (n.r. Secundar). Am lucrat mai demult cu Gianina Cărbunariu. care iar mi se pare puternică, făcea o documentare atât de bună pentru spectacolele ei! Eu mereu aflam lucruri cutremurătoare. Toate spectacolele la care am lucrat împreună au fost de impact, sper să ne mai întâlnim.”

Speră ca mutarea la București să îi aducă și mai multe roluri pe marele ecran. Are deja în CV două Premii Gopo pentru rolul din filmul Q.E.D., regizat de Andrei Gruzsniczki, și pentru rolul din filmul “Om Câine”, în regia lui Ștefan Constantinescu.

„Mie mi-a plăcut întotdeauna Bucureștiul, în primul rând pentru că are o viață artistică vie, apoi îmi plac clădirile vechi, am prieteni aici. Dacă se va face mai multă curățenie o să fie și mai bine.

În proiectele de filme e mai usor să alegi un actor deja stabilit în București decât să aduci un actor din provincie. Sper să mi se deschidă mai multe uși și în zona de film.”

***

RALUCA APRODU: “Noi singuri ne facem rău unii altora, nefiind sinceri. <Bă, nu-mi e bine, nu te lua după ce vezi pe instagram.> Asta e oroarea generației noastre.”

“Raluca Aprodu, o actriță foarte personală, are o personalitate cu totul aparte, o văzusem în mai multe spectacole și m-a interesat să lucrez cu ea, dar și ea a trebuit să sufere această probă a audiției.” – spune regizorul Andrei Șerban.

Raluca Aprodu s-a remarcat în numeroase spectacole de la TNB, cum ar fi „Pădurea Spânzuraților”, „Trei surori”, „Repetiție pentru o lume mai bună” – regia Radu Afrim, precum și în “Hedda Gabler”, regia Thomas Ostermeier. Dar se dedică în egală măsură proiectelor independente.

“Pentru mine cel mai important moment a fost Fete și băieți, care este un one woman show și, ca și experiență de a sta cu publicul la un scaun de mine, de a le simți respirația, a fost mai important din punct de vedere actoricesc decât alte roluri. Dar celelalte roluri mi-au adus alte lucruri.

Se mai încurcă una pe alta din când în când, dar sunt împreună.”

Rolul Queen Elisabeth i-a adus prima nominalizare la Premiile UNITER, anul acesta. Andrei Șerban a știut de la bun început că și-o dorește în acest spectacol, dar includerea în proiect a venit doar în urma castingului.

“Eu sunt genul de actriță care, din principiu, spun da întotdeauna proiectelor. Fiind și angajată, am un respect pentru locul de muncă. Oamenii cred că dacă ești angajat, nu dai casting. Dăm casting la fel ca oricine.

Eu nu mai lucrasem cu Andrei Șerban, îl vedeam pentru prima dată la lucru. Nici cu Ofelia, nici cu Nicoleta nu mai lucrasem. La repetiții a fost, la început, ca în prima zi de școală. La genul acesta de spectacol-eveniment, eu prefer să stau retrasă în prima săptămână, să nu mă las nici pradă emoțiilor, nici gândurilor parazitare, cum ar fi că sunt două roluri principale și nu o să avem timp.

A fost un proiect aparte din toate punctele de vedere. În primul rând s-a lucrat cu tripluri pe anumite roluri, iar asta schimbă complet dinamica repetițiilor. A părut că am avut mult timp, dar a fost foarte puțin. Am intrat pe moodul tanc.

Cum te pregătești pentru un astfel de rol?

În afara teatrului, închid tot, nu mă văd cu nimeni, sigur că am momente când sunt liberă și mai fac sport, beau o cafea la soare, dar în general dispar, nu am cum să mă văd cu cineva pentru că sunt neplăcută. Te vezi cu mine și eu mă gândesc la ale mele.

Pentru mine e important ca meseria asta, care oricum este grea, să nu fie doar despre rol și despre ce fac pe scenă. Fiecare proiect vine cu provocarile lui. De exemplu eu sunt o actriță care învață enervant de repede textul, dar aici nu a fost cazul. Am avut niște blocaje și nu puteam să îmi explic de ce.

Într-adevăr, textul e destul de stufos, cu cuvinte grele și trebuia să mă și cred când le spun.

Ce a adus nou proiectul este acest aspect copleșitor…să nu știi ce joci. Nu sunt fan neapărat. Mie nu îmi dă o emoție constructivă. Mă salvează experiența de scenă, vârsta la care am ajuns și capacitatea mea de a mă scoate dacă se întâmplă ceva pe scenă ce nu pot controla.”

Raluca a primit vestea nominalizării la UNITER chiar în ziua în care împlinea 40 de ani, o vârstă care poate aduce și mai multă presiune socială, în special unei femei. Vorbește cu deschidere despre propriile frământări și și-ar dori să trăiască într-o lume în care oamenii să aibă curajul de a-și recunoaște vulnerabilitățile.

“Încerc foarte tare să îmi dau seama dacă real simt o presiune sau este presiunea societății. Aici e într-adevăr o luptă, e mai greuț, dacă e atât de important că fac 40 pentru că eu simt asta sau pentru că ține de societate. Și mă mai surprind făcând niște glume care nu sunt alte mele – asta mă enervează. Vorbesc ca matușa Lenuța și zic “aș putea să-ți fiu mamă”, dar mi-am dat o palmă peste gură fiindcă real nu simt asta, mă simt la fel.

Avem și o meserie care ne ține destul de tineri. Ne putem permite să fim mai expansivi și mai copilăroși.

Altfel, îmi văd ridurile, îmi văd corpul. Corpul se duce înainte. Încep să observ lucrurile astea, încep să mă raportez la mine, să trag frâna de mână la mătușa <se putea mai bine>.

Important e să nu mă compar nici cu alții, nici cu versiunea mea care credea că lucrurile trebuie să fie într-un fel în viață. Aici am putea să ne confuzăm noi pe noi, și cred că ăsta poate să fie un motiv pentru care generația mea pare destul de complicată.

Crezi că a fost un șoc prea puternic trecerea de la a avea puțin la a avea de toate?

Suntem overachieveri toți, trăim cu această presiune de a le avea pe toate. Trăim cu niște cuvinte de care părinții noștri nu auziseră. Eu nu știam că trebuie să mă simt și safe emoțional, că trebuie să mă iubesc pe mine însămi, că trebuie să am patru case, două mașini. Știam doar lucrurile clasice, pe care le-am învățat de la părinți.

Peste noapte au apărut concepte noi, dar în fața noastră nimeni să ne învețe. Noi le-am aflat pe pielea noastră. Și este mult! E prea mult! Să te iubești pe tine, să fii și mamă bună, să ai și carieră, să îți vezi și de hobby-uri, să te și îngrijești, să fii și asertivă – e mult! Trebuie să faci măcar un lucru sau să le faci pe rând. Eu mă simt copleșită.

Și oamenii sunt și foarte nesinceri. Noi singuri ne facem rău unii altora, nefiind sinceri. Bă, nu-mi e bine, nu te lua după ce vezi pe instagram. Asta e oroarea generației noastre. Dacă am vorbi om cu om, ne-am ajuta reciproc: <Nu-mi e bine. Mă prefac că îmi este. Tu ce simți? Eu am visat urât azi-noapte. Nici eu nu pot să dorm.>

Vorbesc de generația noastră, 30-45, aici a fost o gaură în matrix, s-a întâmplat ceva, hahaha. Noi ne facem rău prefăcându-ne. Se vede. Nu știe nimeni ce face, dar atâta ținem să demonstrăm că suntem bine.”

Preferă mai degrabă să stea retrasă decât să poarte discuții superficiale sau să se implice în inevitabilele conflicte care apar la locul de muncă. “Încerc să nu dau importanță poveștilor de culise, nu le suport, mă obosesc îngrozitor.

Am creat un fel de distanță și într-un fel asta m-a costat. Sunt oameni care nu mă cunosc și au un discurs destul de neplăcut despre mine. Am reușit de-a lungul carierei mele să nu dau impresia că oricine poate să vină să îmi spună orice. Pe de altă parte, oamenii se abțin și să vină să îmi spună lucruri bune, să mă felicite, dar prefer așa. Am câțiva oameni dragi care sunt importanți pentru mine, mă bazez pe bunul meu simț și păstrez distanța cât se poate. Nu simt nevoia să vorbesc despre ce fac alții, nici n-aș putea să duc asta, m-ar termina.

În meseria noastră facem aproape totul împreună, ne atingem, ne pupăm pe scenă, ne schimbăm la comun, mâncăm împreună, stăm și 16 ore împreună. Se creează astfel o falsă impresie că ne cunoaștem, dar, de fapt, noi tot niște străini suntem.

Se poate să am compatibilitate cu un actor pe scenă, dar să nu am compatibilitate umană. Sunt lucruri diferite, actorul e actor, omul e om, nu trebuie confundate absolut deloc.

Spuneai mai devreme că meseria voastră e foarte grea. Ce te motivează să o faci în continuare?

La 40 de ani cel mai sincer răspuns ar fi că fac meseria asta pentru că nu știu să fac altceva. Pe mine m-a ales meseria asta, nu am ales-o eu pe ea. Am avut mereu o înclinație către lucrurile care cer o intensitate emoțională de un spectru mai vast…cred că asta m-a atras la meseria mea. Sunt momente în care faptul că am un spațiu safe, organizat, în care îmi pot exprima trăirile intense pe care le am și în viața de zi cu zi, cred că pentru mine întotdeauna a fost un fel de întoarcere la mine.

De câțiva ani încoace, am avut și noi, în România, propriul val de me too, fie că vorbim despre mediul artistic, fie despre cel universitar. Simți că s-a schimbat ceva în atitudinea bărbaților aflați în poziții de putere în breasla voastră?

Am simțit multe miștouri legate de treaba asta. Nu cred că e neapărat ceva rău, dacă e un lucru care ne salvează și pe care eu îl apreciez, este umorul. Sunt glume de genul <acum trebuie să cerem voie, să întrebăm înainte să…>

Eu am început să fac meseria asta la 17 ani, acum tocmai am făcut 40, nu pot să-mi dau seama dacă ei s-au schimbat sau eu m-am schimbat, cum e și normal. Faptul că am căpătat încredere în mine, că știu să gestionez mai bine anumite situații, că am replică imediat, știu să fiu mai asertivă. Eu da, m-am schimbat. Și atunci e posibil să spun da, e mai bine acum, dar e posibil să se datoreze felului în care eu știu să mă apăr, că nu mai sunt atât de speriată.”

***

NICOLETA LEFTER: “Noi trăim într-o epocă a femeii. Avem, în sfârșit, microfonul și cred că ne putem descurca în orice situație.”

Proiectul Mary Stuart a venit pentru Nicoleta Lefter la pachet cu o experiență personală miraculoasă. La 42 de ani, actrița a aflat că este însărcinată, după ani de zile în care încetase să mai spere că este posibil. Este deja o mamă dedicată fetiței sale, acum adolescentă, pe care a înfiat-o în urmă cu 9 ani. Își spune povestea cu emoție și cu admirație pentru femei, de care se simte mai apropiată ca oricând.

“Știam de la repetiții, din decembrie, că sunt însărcinată, dar n-am vrut să spun, nici nu e bine să zici până nu e sigură sarcina. Andrei Șerban mi-a zis că pot să joc și așa, cu burtă, dar i-am zis că e mult prea solicitant spectacolul și nu vreau să risc, mai ales că eu am și 42 de ani și e oricum o sarcină cu riscuri.

Cred că viața mi-a dat acest dar și mi-a spus că din carieră pot să mă opresc oricând, funcționează oricum. Mă bucur tare de moment. Dacă ar fi venit la 20 de ani, nu l-aș fi apreciat atât de tare. Atunci nici nu credeam în minuni. Acum, cu cât îmbătrânesc, mi se pare darul perfect.

Înainte cred că eram atât de ahtiată să îmi fac un drum, încât nu am lăsat să primesc nimic. Poate de aceea nu mi s-a întâmplat. Dar e o preconcepție că e cariera în pericol dacă faci copii. De când am rămas însărcinată, am primit două propuneri de a juca în film, iar regizorii au spus că e cu atât mai bine pentru personaj.”

Nicoleta a ajuns să dea casting pentru Mary Stuart dintr-o glumă spontană, spusă pe scenă, la Gala UNITER.

“Văzându-l pe Andrei Șerban în sală, m-a luat gura pe dinainte și am zis, total nepregătit: am auzit că nu ați făcut distribuția pentru spectacolul pe care îl pregătiți la TNB și aș vrea să vin și eu. Nici nu știam ce montează.

M-am dus apoi la casting pentru Mary. Ulterior, în timpul repetițiilor, eu îmi doream să joc mai degrabă Elisabeth. Noi am repetat ambele roluri până la un punct. Dar la un moment dat domnul Andrei Șerban a spus că e dificil să repete cu toate trei, pentru că obosesc și ceilalți colegi și că ar fi bine dacă ne-am stabili câte o zi de repetiții, să facem pe rând.

Eu am zis că dacă e atât de greu, eu aș prefera să repet deocamdată doar Elisabeth. Mi se părea mai ofertant personajul și total diferit de mine, ca structură, foarte contorsionat, dar mai mult pe interior. După care domnul Andrei Șerban și Dana Dima au decis ca eu să rămân doar pe Mary.”

Nicoleta Lefter a putut fi văzută în rolul Mary în primele reprezentații, care au avut loc în decembrie. În prezent, fiind deja însărcinată în 6 luni, a luat o pauză de la acest rol, dar intenționează să revină în spectacol din septembrie.

Aceasta a fost cea de-a treia sa colaborare cu Andrei Șerban și a doua cu Naționalul din București, ea fiind actrița Teatrului Odeon.

“Mi-am dorit foarte tare să lucrez din nou cu el. Avusesem două experiențe foarte puternice pentru mine. După spectacolul Spovedanie la Tanacu, lucrat cu el, Dorina Lazăr m-a preluat de la Teatrul din Brăila și m-a angajat la Odeon.

Țin minte că Andrei Șerban mi-a dat o indicație de care țin cont și acum. Mi-a spus: <ești pe scenă, hai, fă-ți moment, fii acolo și eu am să îți zic în limitele în care e bine personajul. Dar simte-te bine, e momentul tău.>

Eu la muncă nu dau din coate foarte mult, fac ce îmi zice regizorul și încerc să vin în întâmpinarea dorințelor lui, dar în același timp nu mor pentru un rol. Dacă nu ne păstrăm un pic de autoironie, s-ar putea să fim penibili. Deci eu stau puțin cu frâna trasă. Iar el știe asta și tot timpul m-a provocat să ajung la Mary.

A fost o situație cu totul specială pentru voi, trei actrițe care repetă pentru aceleași roluri principale. Cum a decurs lucrul cu colegele de scenă, Raluca Aprodu și Ofelia Popii?

M-am înțeles foarte bine cu Raluca și Ofelia la repetiții. Sunt extrem de diferite, dar cred că tot ce părea în exterior că e o luptă pentru ceva, pe noi ne-a apropiat, ne-am ajutat una pe cealaltă în construcția personajelor, negociam cine și ce să repete, cine are mai multă nevoie.

Am fost surprinsă de generozitatea de Ofeliei. Raluca e mult mai rece, dar este o mască, dacă ajungi să petreci timp cu ea, îi descoperi umorul, îți dai seama că e un om tare blând și generos.

Ți se pare că s-a schimbat felul în care noi, femeile, ne raportăm unele la celelalte?

A durat destul de mult până când ne-am unit. O cabinieră de la teatru îmi povestea recent că atunci când era însărcinată l-a prins pe soțul ei cu alta în pat. Îmi dau seama câte generații chinuite au fost înaintea noastră, mama, bunica, femei din toate domeniile extrem de chinuite. Au fost victime, nu au putut pleca din relații toxice.

Dar în modul în care bărbații cu putere de decizie se raportează la femeile din breasla voastră s-a schimbat în vreun fel?

Cei care făceau înainte abuz de putere, cred că în continuare fac. Poate că acum e cu mai multă perdea pentru că le e frică de o expunere publică. Am observat mai degrabă o schimbare la bărbații care oricum au mult bun simț, au devenit extrem de fricoși, se tem să nu greșească cu ceva față de noi.

Dar cel mai mult cred că s-a schimbat ceva în mentalitatea femeii. Mi se pare extraordinar că inclusiv femei de vârsta mamei mele au început să povestească prin ce necazuri au trecut. Mi se pare important că atunci când începi să verbalizezi, scapi un pic din povară.”

Nicoleta Lefter este dublu nominalizată la Premiile Gopo 2025, la categoriile Cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul Sura din filmul Săptămâna Mare, regia Andrei Cohn și Cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Pia din filmul Captura, regia Adi Voicu.

În 2022 a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul Svetlana Allilueva din spectacolul „Aici Moscova” de Iulia Pospelova, producție unteatru.

Următoarele reprezentații ale spectacolului Mary Stuart vor avea loc în luna aprilie, la TNB, dar toate biletele au fost deja epuizate.

***
_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Cele 3 regine din “Mary Stuart”: Raluca Aprodu, Ofelia Popii, Nicoleta Lefter appeared first on Cultura la dubă.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, declară pe siteul oficial al instituției:

„Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial.

Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală.

Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală. Este și obligația SNSPA, ca Școală de Guvernare a României, să recunoască și să sprijine inițiativele care promovează pacea și dialogul, evidențiind contribuțiile semnificative în acest sens. Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală.

SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative.

Prin expertiza cadrelor sale didactice, a cercetătorilor și a absolvenților săi, SNSPA a fost constant implicată în proiecte menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să sprijine statele membre NATO și UE în eforturile lor de a asigura coeziunea și reziliența internațională.

Universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii, rol cu atât mai important într-un moment în care tensiunile sociale, de orice fel, care au la bază extremismul, conflictele ideologice, economice, etnice, xenofobe sau atacurile hibride din partea unor entități statale sau non-statale au ajuns să perturbe echilibrele geopolitice majore.”

Universitățile recunoscute la nivel internațional și acreditate au dreptul să facă propuneri pentru nominalizații la Premiile Nobel.

Remus Pricopie a fost ministrul Educației în guvernul Ponta. El a declarat atunci că Romulus și Remus au fost crescuți de o vulpe. Universitatea pe care o conduce a fost anul trecut în centrul scandalului privind abuzurile comise de profesorul Alfred Bulai vreme de peste 20 de ani.

Membrii Senatului SNSPA sunt:

Preşedinte

Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, 

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Facultatea de Administrație Publică

Conf. univ. dr. Corina Antonovici

Conf. univ. dr. Ioana Teodora Biţoiu

Conf. univ dr. Mihaela Cărăușan

Conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu

Lect. univ. dr. Cristina Elena Nicolescu

Conf. univ. dr. Crina Rădulescu

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu

Conf. univ. dr. Corina Buzoianu-Daba

Prof. univ. dr. Diana Maria Cismaru

Prof. univ. dr. Nicoleta Corbu

Conf. univ. dr. Valeriu Frunzaru

Conf. univ. dr. Cristina Leovaridis

Conf. univ. dr. Loredana Radu

Facultatea de Management

Prof. univ. dr. Adrian Curaj

Prof. univ. dr. Florina Magdalena Pînzaru

Prof. univ. dr. Alexandra Zbuchea

Facultatea de Științe Politice

Lect. univ. dr. Bogdan Iancu

Conf. univ. dr. Aurelian Daniel Muntean

Prof. univ. dr. Mihai Păunescu

Conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu

Prof. univ. dr. Andrei Ţăranu

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Conf. univ. dr. Mihai Cercel

Lect. univ. dr. Alexandru Mihai Ghigiu

Lect. univ. dr. Ioana Roxana Melenciuc-Ioan

Studenţi

Lucian Florin Vineticu, Facultatea de Administrație Publică
Robert Băltog, Facultatea de Administrație Publică
George Valentin Chiriac, Facultatea de Administrație Publică
Nicolae Alexandru Rădulescu, Facultatea de Științe Politice
Florin Alexandru Paul Stan, Facultatea de Științe Politice
Sarah El-Ayoubi, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Sebastian Gheorghiță, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Andrei Petrușca, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Andreea-Alexandra Nițescu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice
Florentina Ana-Maria Mîinea, Facultatea de Management
Alin Moise, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană

Potrivit lui Cristian Pârvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, 4 studenți au votat împotrivă, iar 5 s-au abținut. Propunerea de nominalizare a lui Trump a venit chiar din partea rectorului Pricopie.

În urma publicării acestui comunicat, sute de studenți și absolvenți ai SNSPA au criticat pe pagina de facebook a instituției decizia.

Mai mulți masteranzi au anunțat că vor boicota cursurile.

Consiliul Studenților din SNSPA a transmis printr-un story pe pagina de instagram că dezaprobă decizia și că niciun student nu a votat pentru.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SNSPA a decis nominalizarea lui Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace appeared first on Cultura la dubă.

Revolta aceasta a fost transpusă într-o petiție publică, inițiată de Carmen Lidia Vidu, regizoare premiată la UNITER în 2021 cu trofeul pentru cea mai bună regie.

Mai mulți semnatari cer juriului UNITER să revoce numele lui Andriy Zholdak de la categoria cel mai bun regizor.

În martie 2017, Andriy Zholdak a fost acuzat că ar fi lovit-o pe actrița Eva Imre, potrivit relatării TVR din acea seară:

“O actriţă a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca ar fi fost agresată de un regizor chiar în timpul premierei unui spectacol. Actrița ar fi fost pălmuită în pauza dintre acte. Regizorul ar fi fost nemulţumit de felul cum a jucat aceasta în prima parte a spectacolului. Colegii actriţei au sunat la 112 şi au chemat poliţia. Actriţa nu a depus plângere.“

“Consider că incidentul care s-a petrecut la premiera de vineri este un exces de zel din partea regizorului, dar nu cred că era necesară intervenţia Poliţiei, deoarece personalul Teatrului Maghiar putea să gestioneze situaţia. Din cate ştiu eu, la pauză, regizorul a mers foarte nervos la actori, a luat-o de umeri pe  actriţă, dar nu a pălmuit-o“, a declarat atunci pentru TVR directorul Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca, Gábor Tompa.

Ulterior, Tompa a declarat că l-a sancționat pe regizor cu 5% din onorariu.

Acum, Andriy Zholdak este nominalizat la Premiile UNITER, la categoria cea mai bună regie, pentru regia spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Iată textul petiției:

“Anunțul nominalizărilor juriului UNITER din acest an ne-a surprins și ne-a afectat profund. Invizibilizarea tinerei generații de artiști care nu este reprezentată în categoriile „Cel mai bun spectacol” sau „Cea mai bună regie”, a teatrului independent, a diversității estetice care caracterizează teatrul românesc din ultimul timp, acordarea unui premiu pentru întreaga activitate lui Alexandru Repan, fost colaborator al Securității sunt câteva din punctele care ies în evidență.

Dar ceea ce ne șochează cel mai tare este prezența lui Andriy Zholdak la categoria „Cel mai bun regizor”, regizor care a comis de nenumărate ori abuzuri psihologice și fizice în timpul repetițiilor sale, punând în pericol sănătatea fizică și psihică a actorilor cu care a lucrat.

Anul acesta, care a fost marcat în teatrul românesc de o dezbatere profundă asupra abuzurilor, juriul UNITER nominalizează un regizor care a agresat în fața întregii echipe în seara unei premiere una din actrițele din distribuție. Acest act nu este o supoziție, un zvon și nu face parte din sfera privată, neatacând prezumția de nevinovăție așa cum se pretinde de multe ori în mod absurd în cazurile de abuz. Este un act recunoscut, în care au existat martori care au alertat poliția. La aproape fiecare proiect al acestui regizor același tip de comportament se repetă și el continuă să fie validat de instituțiile teatrale importante din România.

În solidaritate cu victimele abuzului din teatrul românesc și din dorința de a putea lucra în condiții normale și sigure în timpul repetițiilor, solicităm Senatului UNITER excluderea regizorului Andriy Zholdak la categoria „cel mai bun regizor”. Considerăm că un regizor bun trebuie în primul rând să știe să lucreze cu actorii fără violență psihologică sau vătămare corporală și să își respecte colaboratorii.“

Scrisoarea este semnată de mai mulți artiști cunoscuți, printre care Nicoleta Lefter, Florentina Țilea, Eugen Jebeleanu, Alexandra Badea, Virgil Aioanei, Mihai Călin, Katia Pascariu sau Richard Bovnoczki.

Zholdak este un regizor ucrainean născut în 1962. Potrivit unei prezentări de pe site-ul TNB, a studiat regia la Studioul Anatolii Vasyliev din Moscova. A fost Președintele Teatrului Academic din Harkov, unde a montat cinci spectacole, care au fost prezentate și la festivaluri europene de teatru. În 2005, după ce autoritățile din Harkov i-ar fi interzis montarea piesei „Romeo și Julieta. Un fragment”, Zholdak a părăsit teatrul. De atunci, locuiește la Berlin și lucrează în mari teatre din Germania, Rusia, România, Finlanda, Suedia și Elveția.

Cultura la dubă a solicitat UNITER un punct de vedere și va publica în curând un interviu amplu cu președintele UNITER, Dragoș Buhagiar.

Potrivit informațiilor noastre, UNITER va solicita juriului să rediscute nominalizarea lui Andriy Zholdak, iar Senatul UNITER va reanaliza și premierea actorului Alexandru Repan cu Premiul pentru întreaga activitate, în urma articolului publicat de Cultura la dubă, în care prezentăm pe larg calitatea acestuia de colaborator al Securității, potrivit deciziei definitive a Curții de Apel.

Juriul care a stabilit nominalizările de anul acesta a fost format din Doru Mareș (critic de teatru), Maria Miu (scenograf), Victor Scoradeț (critic de teatru), Iris Spiridon (regizor) și Carmen Stanciu (teatrolog).

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

The post Mai mulți artiști cer retragerea regizorului Andriy Zholdak de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.

Nu este surprinzător că listele Academiei Americane de Film sunt asemănătoare cu nominalizările la Globurile de Aur și ne așteptăm ca și în ceea ce privește câștigătorii să fie păstrată această asemănare.

Varietatea de genuri între filmele nominalizate este cu totul aparte anul acesta, la categoriile principale regăsindu-se filme din genurile musical, SF, western, comedie, biografic, istoric, thriller și altele.

Iată mai jos nominalizările la cele mai importante categorii, la cea de-a 94-a ceremonie a Premiilor Oscar:

Cel mai bun film

“Belfast”
“CODA”
“Don’t Look Up”
“Drive My Car”
“Dune”
“King Richard”
“Licorice Pizza”
“Nightmare Alley”
“The Power of the Dog”
“West Side Story”

Cel mai bun actor într-un rol principal

Javier Bardem, “Being the Ricardos”
Benedict Cumberbatch, “The Power of the Dog”
Andrew Garfield, “Tick, Tick… Boom!”
Will Smith, “King Richard”
Denzel Washington, “The Tragedy of Macbeth”

Cea mai bună actriță într-un rol principal

Jessica Chastain, “The Eyes of Tammy Faye”
Olivia Colman, “The Lost Daughter”
Penelope Cruz, “Parallel Mothers”
Nicole Kidman, “Being the Ricardos”
Kristen Stewart, “Spencer”

Cea mai bună regie

Kenneth Branagh, “Belfast”
Ryusuke Hamaguchi, “Drive My Car”
Paul Thomas Anderson, “Licorice Pizza”
Jane Campion, “The Power of the Dog”
Steven Spielberg, “West Side Story”

Cea mai bună imagine

Greig Fraser, “Dune”
Dan Laustsen, “Nightmare Alley”
Ari Wegner, “The Power of the Dog”
Bruno Delbonnel, “The Tragedy of Macbeth”
Janusz Kaminski, “West Side Story”

Cel mai bun montaj

Hank Corwin, “Don’t Look Up”
Joe Walker, “Dune”
Pamela Martin, “King Richard”
Peter Sciberras, “The Power of the Dog”
Myron Kerstein și Andrew Weisblum, “Tick, Tick… Boom!”

Cel mai bun film internațional

“Drive My Car”
“Flee”
“The Hand of God”
“Lunana: A Yak in the Classroom”
“The Worst Person in the World”

Cea mai bună scenografie

“Dune”
“Nightmare Alley”
“The Power of the Dog”
“The Tragedy of Macbeth”
“West Side Story”

Cel mai bun scenariu original

“Belfast”
“Don’t Look Up”
“King Richard”
“Licorice Pizza”
“The Worst Person in the World”

Cel mai bun scenariu adaptat

“CODA”
“Drive My Car”
“Dune”
“The Lost Daughter”
“The Power of the Dog”

Cel mai bun documentar

“Ascension”
“Attica”
“Flee”
“Summer of Soul”
Writing with Fire”

Cea mai bună actriță într-un rol secundar

Jessie Buckley, “The Lost Daughter”
Ariana DeBose, “West Side Story”
Judi Dench, “Belfast”
Kirsten Dunst, “The Power of the Dog”
Aunjanue Ellis, “King Richard”

Cel mai bun actor într-un rol secundar

Ciaran Hinds, “Belfast”
Troy Kotsur, “CODA”
Jesse Plemons, “The Power of the Dog”
J.K. Simmons, “Being the Ricardos”
Kodi Smit-McPhee, “The Power of the Dog”

Festivitatea de decernare a Premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie. Lista completă de nominalizări o găsiți AICI.

The post “The Power of the Dog”, “Dune”, “Belfast” și “West Side Story” conduc lista nominalizărilor la Premiile Oscar 2022 appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei are doar 22 de ani, iar recent a câștigat Premiul Lumière pentru cea mai bună actriță din Franța, pentru rolul din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan și câștigător al Leului de Aur la Veneția.

În plus, a obținut prima sa nominalizare la Premiile César, la categoria cea mai bună tânără speranță și este selectată la Festivalul de Film de la Berlin în cadrul programului European Shooting Stars.

În „L’Evénèment”, tânăra actriță interpretează rolul scriitoarei Annie Eraux, în timp ce aceasta e studentă, iar viața ei ia o turnură dramatică după ce rămâne însărcinată. Are de ales între a face un avort ilegal în Franța anilor ’60 și a-și continua studiile sau a păstra copilul ca tânără mamă singură și a renunța la facultate și la cariera de scriitoare.

Povestea sa se lovește de prejudecățile vremii respective, prejudecăți care există, pe alocuri, și în zilele noastre.

Actrița româno-franceză a stat de vorbă cu Cultura la dubă despre acest rol, care a propulsat-o în atenția regizorilor și criticilor străini.

Filmul „L’Evénèment” va fi distribuit în România de Independența Film și va putea fi văzut în cinematografe la începutul verii.

***

Anamaria, ce s-a schimbat pentru tine după câștigarea Leului de Aur la Veneția și cum e să fii acum printre Shooting Stars la Berlinale?

Sunt foarte recunoscătoare să fiu Shooting Star fiindcă e o oportunitate extraordinară pentru mine să lărgesc activitatea mea internațională.

Dar nu cred că s-au schimbat foarte multe lucruri după Veneția. Adică am avut norocul de a merge aproape peste tot cu filmul, chiar dacă uneori a fost virtual, avem mai multă vizibilitate, Audrey și cu mine, poate mai multe propuneri de lucru. Cred că sunt niște avantaje.

Cum a fost momentul desemnării câștigătorilor la Veneția? Toată lumea din festival vorbea despre The Power of the Dog și surpriza a fost acest film. Cum a fost pentru tine, te-ai așteptat?

Nu am avut niciun fel de așteptări, fiindcă eu și Audrey nu am vrut să ne facem gânduri legate de premii, fiindcă nu asta era ideea, ne-am lăsat surprinse și asta a fost foarte bine.

Am știut că noi vom primi Leul de Aur atunci când Sorretino a urcat pe scenă și a primit Leul de Argint.

Atunci am realizat că vom câștiga. A fost un moment foarte frumos și cred că este cu atât mai frumos cu cât nu ne-am așteptat.

Ai putea să ne spui cum te-ai pregătit pentru acest rol?

Pregătirile au început în lockdown. Evident, nu era prevăzut un lockdown, dar pe noi ne-a ajutat acea perioadă, eu și Audrey aveam call-uri aproape zilnic, făceam schimburi de referințe de cărți și filme care ne-ar fi putut ajuta să construim personajul.

Apoi am avut două săptămâni de repetiții și atunci când am ajuns la filmări, toată lumea știa deja ce are de făcut.

Ai adăugat ceva din experiențele personale în rol?

Cred că fiecare personaj pornește de la tine, dar nu am experimentat niciodată ceea ce ei i se întâmplă în film, așa că nu a fost o experiență personală la mijloc.

Cred că am învățat mai mult eu de la ea decât i-am dat eu ei.

După ce am terminat filmările m-am simțit mai matură nu doar ca actriță, ci și ca tânără femeie.

M-am simțit mai încrezătoare în propria persoană, mai puternică, mai curajoasă. Fiindcă așa este Annie Ernaux, o femeie foarte puternică.

Am citit mult din scrierile sale după film și când am întâlnit-o i-am spus cât de mult înseamnă pentru noi, tinerele femei. Nu sunt singura care o citește. Am prietene care o consideră o personalitate extraordinară, ea ne dă putere să ne simțim libere.

Avortul încă este un subiect sensibil în întreaga lume, iar în România a fost interzis mai bine de 30 de ani. Ai avut vreodată discuții cu familia ta din România despre ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă și despre metodele pe care le foloseau femeile care încercau să își provoace un avort?

Nu am avut cu cine să discut despre metode, fiindcă niciun cunoscut nu a experimentat un avort ileagl, așa că nu am avut foarte multe mărturii. Dar Audrey m-a ajutat mult cu informații, cu filme documentare, referințe. Ea a fost ghidul meu.

Cum ai pregătit acel moment extrem de dureros din film, când Annie încearcă să își provoace singură avortul?

Nu l-am pregătit fiindcă am considerat că e foarte greu să anticipezi aceste scene. Pentru mine, astfel de scene trebuie să fie spontane, să dai maximum atunci când filmezi. Așa că am avut presiune foarte mare asupra mea pentru acele scene. Mi-a fost teamă să nu dau greș și să o dezamăgesc pe Audrey, fiindcă erau scene cheie ale filmului.

Dar am avut încredere în Audrey și ea în mine, a fost partenerul meu, ghidul meu. Era chiar în fața mea, mă ajuta să găsesc respirația potrivită, emoțiile. Nu m-am simțit singură pe set, a fost o colaborare în permanență.

Ea mi-a dat puterea de a mă îndoi, de a încerca lucruri noi, care erau opusul a ceea ce ne-am imaginat noi.

Cum vezi tu rolul nudității pe platoul de filmare?

Când am citit scenariul filmului mi-am dat seama că scenele de nuditate sunt importante pentru poveste, nu sunt niște scene menite să facă pe plac spectatorului, au un sens.

În plus, am folosit o proteză, așa că nuditatea devine un costum și m-a ajutat foarte mult. Te gândești că orice ar surprinde camera din zona intimă, nu este a ta, așa că te simți mult mai liberă în tot ce faci.

Pentru mine e foarte important ca nuditatea să aibă un sens, cum a fost aici, erau niste scene cruciale, nu era nuditate de „dragul” nudității.

Și ce mi-a mai plăcut la personaj este că atunci când decide să facă sex cu un bărbat, o face pentru că ea vrea, își asumă dorința și nu îi e rușine să o manifeste.

Ce fel de reacții a stârnit filmul în legătură cu subiectul avortului?

Am primit comentarii pozitive în general. Dar îmi aduc aminte un jurnalist de la Roma care ne-a spus că era împotriva avortului, iar filmul l-a făcut să se mai gândească la asta. Au mai fost și alții care au spus asta, fiindcă la mijloc erau convingeri de familie, religioase. Și, la fel, că filmul i-a făcut să reflecteze.

Și cred că aici e puterea filmului, că nu îți dă răspunsuri și nu îți spune cum să gândești, ci lansează întrebări.

Sunt foarte bucuroasă să văd că pe oamenii care erau împotrivă, filmul îi zdruncină puțin.

După premiul de la Veneția, ai primit propuneri pentru alte roluri?

Am primit câteva, dar am experimentat ceva foarte puternic cu Audrey pe set și nu e de parcă vreau să le retrăiesc pe toate la fel, știu că fiecare filmare are particularitățile ei, însă cred că ea mi-a ridicat standardele foarte mult și acum simt că sunt mai selectivă în ceea ce privește scenariile pe care le primesc.

După cum spuneam, am câștigat foarte multă încredere după acest film și acum îmi doresc să joc personaje puternice care să mă facă să îmi depășesc limitele.

Acum lucrezi la ceva anume?

Da, am un proiect, dar nu prea pot să vorbesc despre el. Este un biopic și voi juca rolul unei actrițe din anii 70, de asemenea cu o regizoare. Iar filmările vor începe în septembrie. Abia aștept să vă pot spune mai multe, dar momentan nu pot.

Vorbeai despre putere mai devreme. Care crezi că este puterea ta?

Cred că și vulnerabilitatea e o formă de putere. Să ai curajul să îți arăți defectele și vulnerabilitățile te face mai puternic, fie că ești femeie sau bărbat.

Să fii puternic înseamnă să ai încredere în tine și să fii împăcat cu tine.

Ce așteptări ai de la Berlinale, unde ești selectată în programul European Shooting Stars?

Sincer, nu știu exact ce se va întâmpla acolo, dar sunt foarte fericită și recunoscătoare să fiu parte din festival, pot răsări oportunități de colaborare internațională. Și abia aștept să cunosc celelalte talente, cred că avem în comun o iubire și o foame pentru cinema.

Cultura la dubă v-a prezentat AICI povestea Anamariei Vartolomei, într-un reportaj realizat la Paris.

The post Anamaria Vartolomei: “Vulnerabilitatea e o formă de putere. Să ai curajul să îți arăți defectele și vulnerabilitățile, te face mai puternic.” appeared first on Cultura la dubă.

Altă mențiune importantă: Nu a fost nevoie de ieșirea de sub jugul comunismului ca filmele românești să iasă din țară.

Ce urmează este o listă de performanțe ale filmelor românești pe plan internațional. Nu este o listă completă, ci una a momentelor cheie pentru filmul românesc, în ceea ce privește aprecierea pe plan internațional.

Prima ediție oficială a festivalului de film de la Cannes a avut loc în 1946. Paul Călinescu, cu filmul “Floarea Reginei“ a fost selecționat în competiția Palme d’Or.

Jean Mihail a fost și el în competiție cu scurtmetrajul “Rapsodia Rustică”, într-o categorie la care mai era nominalizat și Walt Disney.

“Afacerea Protar”, regizat de Haralambie Boroș a fost nominalizat la Palme d’Or în 1956. În același an, Ion Popescu Gopo, cu filmul “Marinică” și Ion Bostan cu “Nicolae Grigorescu” au fost selecționați în competiția de scurtmetraje.

“La Moara cu noroc”, filmul lui Victor Iliu a fost prezent la Cannes în 1957, în aceeași competiție cu Bergman, Fellini și Wajda. Tot în 1957, Ion Popescu Gopo a câștigat Palme d’Or pentru scurtmetrajul “Scurta Istorie”.

“Pădurea Spânzuraților”, regizat de Liviu Ciulei, a fost selecționat la Festivalul de la Cannes în 1965. Un an mai târziu, “Răscoala”, în regia lui Mircea Mureșan, a fost selecționat la același festival.

Lucian Pintilie a fost prezent la categoria Un Certain Regard din cadrul Festivalului de la Cannes cu filmul “Pavilion VI” în 1979.

A urmat o pauză de selecții la Festivalul de la Cannes până în 1992, când tot un film regizat de Lucian Pintilie a avut o proiecție specială – “Balanța”.

Putem înțelege efectele cenzurii asupra cineaștilor și a filmelor lor în anii 80. Pe când alte țări socialiste aveau anual selecții la Cannes, în cazul cinematografiei românești, prezența la festivaluri internaționale era rară. 

Următorul an, 1993, a marcat debutul lui Nae Caranfil în secțiunea “Quinzaine des realisateurs” la Cannes, cu filmul “E Pericoloso Sporgersi“.

“O vară de neuitat”, regizat de Lucian Pintilie, a fost selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or în 1994. Pintilie concura la aceeași categorie cu Tornatore, Kieslowski, Joel Coen, Mikhalkov și mai tânărul Tarantino.

Următorul an, “Senatorul Melcilor”, de Mircea Daneliuc a fost nominalizat la Palme d’Or.

Începutul mileniului III a fost dominat de Cristi Puiu. “Marfa și Banii” a fost selecționat la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și a câștigat mai multe premii în festivaluri internaționale de film.

În 2004, “Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” a fost scurtmetrajul care l-a propulsat pe Cristi Puiu în două poziții: prima, de cineast recunoscut internațional, filmul câștigând numeroase premii la festivaluri de film și a doua, de cineast-reper pentru colegii lui de breaslă români.

2005 și 2006 sunt anii în care “Moartea Domnului Lăzărescu” a câștigat numeroase premii: Un Certain Regard la Cannes, festivaluri de la Bratislava, Chicago, Copenhaga, Lisabona, Palm Springs, Reykjavik, Talin, Trieste sunt doar o parte din palmaresul filmului, considerat responsabil pentru multe elemente din stilistica noului val românesc, de exemplu: cadrele lungi, filmate din mână, accentul pus pe realism, subiecte alese din pătura de jos a societății.

Acest moment reprezintă, de fapt, recăpătarea recunoașterii internaționale a cinematografiei românești.

Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu se bucură de succes internațional cu filmele lor “A Fost sau n-a fost?”, “Hârtia va fi albastră”, respectiv “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, toate trei lansate în 2006.

Corneliu Porumboiu a câștigat, cu filmul menționat mai sus, premiul Camera d’Or la Cannes.

A urmat punctul culminant – premiul Palme d’Or câștigat de filmul “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu în 2007. Această premieră pentru filmul românesc a fost însoțită de o alta: Academia Europeană de Film a premiat “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” cu premiul pentru cel mai bun film european al anului. Încă un film cu numeroase premii la festivaluri din toată lumea.

În 2009, Corneliu Porumboiu câștigă, în cadrul competiției “Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes, premiul FIPRESCI și Premiul Juriului cu filmul “Polițist, adjectiv”.

În 2010, “Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Șerban, câștigă Ursul de Argint la Berlinale, urmând zeci de alte selecții și premii. Noul val românesc era “pe val”.

Cristian Mungiu uimește din nou, cu “După Dealuri”, film ce îi are co-producători pe Jean-Pierre și Luc Dardenne. Filmul câștigă premii la Cannes în 2012, pentru actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur și pentru scenariul scris de Cristian Mungiu. Cineastul român își solidifică astfel poziția pe plan internațional.

“Poziția Copilului” a câștigat, în 2013, Ursul de Aur la Berlinale și anunța o ieșire din stilistica noului val cu mișcări de cameră ce ies din normele realismului. 

Filmul s-a bucurat de apreciere internațională, dar, din păcate, foarte puțini oameni l-au văzut în sala de cinematograf, la fel cum s-a întâmplat în cazul celor mai multe filme românești, în ciuda prestigioaselor premii câștigate.

În 2015, “Arferim!” al lui Radu Jude câștigă Ursul de Argint pentru regie. Încă un film românesc special, imposibil, de data aceasta, de încadrat în vreun curent contemporan. Stilistica lui Radu Jude, este, de fapt, originalitatea. Filmul câștigă numeroase premii la festivaluri de film din toată lumea. 

În același an, Corneliu Porumboiu câștigă premiul “Un Certain Regard” la Cannes cu filmul “Comoara”.

2016 este anul în care Cristian Mungiu câștigă la Cannes premiul pentru regia filmului “Bacalaureat”. Filmul lui Cristi Puiu “Sieranevada” este nominalizat și el la competiția Palme d’Or. De altfel, e pentru prima dată în istorie când România are două filme în competiția pentru Palme d’Or.

Este un an excepțional pentru cinematografia română, traseul festivalier al celor două filme semnate de cei mai importanți cineaști români în viață fiind impresionant.

În 2018, Adina Pintilie câștigă Ursul de Aur la Berlin cu filmul ei de debut “Touch me Not”, stârnind controversă în rândul criticilor și deschizând ochii cineaștilor și cinefililor români pentru un fel neconvențional de narațiune, îndrăzneț și original.

În 2021, “Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude câștigă Ursul de Aur la Berlin, alături de numeroase alte premii și selecții, iar România devine singura țară câștigătoare a 3 Urși de Aur în ultimii 20 de ani.

2021 reprezintă anul unei premiere pentru cinematografia românească: prima nominalizare la Premiile Oscar. Documentarul “Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este nominalizat la două categorii: Cel mai bun film documentar și cel mai bun film internațional. 

Deși nu câștigă vreunul dintre cele două trofee, se bucură de o apreciere imensă în toată lumea.

“Colectiv” câștigă Premiul Academiei Europene de Film și este primul film românesc nominalizat la categoria “Cel mai bun documentar” la Premiile BAFTA.

Cinematografia românească se zbate între apreciere internațională, cu tot ce vine la pachet (premii, selecții, nominalizări, prezențe în jurii, etc.) și absenteismul din sălile de cinema din țară. 

Putem să punem lipsa de interes a românilor pentru filmul românesc pe seama infrastructurii defectuoase, bugetelor de promovare mici, stilisticii sau subiectelor greu de digerat. 

În același timp, putem să tragem linie din când în când și să ne bucurăm de toate aceste filme și succesul pe care ele l-au avut.

Cei care nu au apucat să le vadă la vremea lor în cinematografe, pot găsi multe dintre ele pe platformele online de streaming.

The post Filmele care au dus România în rândul elitei cinematografiei internaționale appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei, actriță româno-franceză, este una dintre nominalizatele la Premiile Lumières la categoria cea mai bună actriță, pentru rolul principal din filmul „L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan, film care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția.

Printre nominalizate se numără și celebra actriță Sophie Marceau.

„L’Evénèment” este și pe lista de nominalizări la categoria cel mai bun film, iar regizoarea Audrey Diwan este nominalizată pentru cea mai bună regie.

 Filmul „L’Evénèment” spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60, iar acesta a fost primul rol principal pentru Anamaria.

Ea a debutat în film la doar 12 ani și încă de atunci a primit prima sa nominalizare la Premiile Lumières pentru cel mai bun debut.

Premiile Lumières sunt acordate de presa internațională de film și se află la a 26-a ediție. Francezii consideră că ele anticipează câștigătorii Premiilor César, iar Anamaria este favorită și a obține prima sa nominalizare la César pentru prestația remarcabilă din „L’Evénèment”.

Anamaria Vartolomei, în vârstă de 22 de ani, este considerată unul dintre marile tinere talente ale cinematografiei franceze, fiind și anul acesta, la fel ca anul trecut, pe lista Revelațiilor Academiei César.

Ea s-a mutat în Franța, alături de părinți, pe când avea 6 ani. Cultura la dubă a vizitat-o la Paris și v-a spus, în premieră în România, povestea sa. Interviul poate fi citit integral AICI.

The post Anamaria Vartolomei este nominalizată la Premiile Lumières appeared first on Cultura la dubă.

“Colectiv”, documentarul regizat de Alexander Nanau, a devenit primul film românesc din istorie nominalizat la Premiile Oscar. Filmul este nominalizat la categoria cel mai bun documentar și la categoria cel mai bun film internațional, deci o dublă performanță istorică.

Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp de către Academia Americană de Film.

Reușita este cu atât mai specială, fiind vorba despre un film documentar, nu unul de ficțiune.

Colectiv a fost propunerea României la categoria cel mai bun film internațional, iar la categoria cel mai bun documentar a fost înscris de către distribuitorii americani ai filmului.

Într-un interviu acordat de regizorul Alexander Nanau pentru Cultura la dubă în ianuarie 2020, înainte ca filmul să aibă avanpremiera în România, acesta a povestit ce l-a determinat să facă acest documentar și ce efecte poate avea el în conștiința oamenilor.

“Alex, cum s-a născut acest film?

Cumva din nevoia de a înțelege ce se întâmplă în timp real, în societatea românească, după Colectiv. A fost mai întâi nevoia de a înțelege această schimbare care se cere de către o generație, în sfârșit, după atâția ani și cumva înțelege cum funcționează puterea, în relație cu cetățenii.

Asta vine ca un prim reflex, de a înțelege ce se întâmplă în societate. Mie mi se pare că în România e o societate destul de nouă, care de abia își formează mecanismele și s-a arătat că abia acum s-a format o societate civilă sau s-au format grupuri de oameni conștienți de faptul că trebuie să se implice pentru a-și apăra drepturile și de a deveni o voce.

Ne era clar că acolo nu sunt niște reprezentanți ai statului, ci niște incompetenți care s-au cățărat pe acele funcții.

La fiecare comemorare Colectiv, se pune întrebarea dacă s-a schimbat ceva sau dacă oamenii au uitat. Crezi că filmul tău va rămâne în memoria colectivă, ca un reminder, un reper?

Un film, dacă e bine făcut, tot timpul rămâne un reper, ceva care ține memoria vie. Cumva, pe parcursul procesului și ăsta a fost taskul, să și ajutăm să nu se uite momentul și să îl înțelegem mai bine.

Nu uiți când înțelegi ce s-a întâmplat.

Nu știu dacă un film poate schimba o societate, dar un film poate schimba fiecare om, să îl pună în fața unei oglinzi, să își pună întrebări, care e rolul lui în societate. Și aici filmul dă multe repere pozitive, cum ar fi whistleblowerii. Trebuie să fim conștienți că în tot anul 2016 nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu existau oameni curajoși din sistem, fie doctori, fie contabili, care au avut curajul să iasă în față sau să se ducă la presă.

Dacă nu existau câteva, doar o mână de voci curajoase, toate femei, anul 2016 ar fi arătat foarte diferit în România.

Cred că asta poate povestea să facă. Să îl pună pe spectator într-o situație de a se întreba pe sine ce face el când vede fraudă, când vede corupție, zice „domne, asta e sistemul, n-am ce face, sunt doar unul singur” sau are curajul să facă ceva ce moral e corect.

Ce ai învățat tu după această experiență, la nivel personal?

Cred că mi-a confirmat că nici în viața publică, nici în viața privată, nu ai voie să dai înapoi când sentimentul moral îți spune ce ai de făcut. Și să fiu foarte vigilent cu ceea ce declară sau vor cei de la putere, fie chiar și un manager de spital sau un doctor, și să verific, ca cetățean, dacă e adevărat ce spune sau e în interesul meu.

Și foarte important e ce am învățat despre presă. Cum să mă uit la presă, să dau încredere celor care au dovedit că sunt de încredere.”

Gala de decernare a Premiilor Oscar să aibă loc pe 25 Aprilie, decalată anul acesta din cauza pandemiei.

Puteți citi aici interviul integral cu Alexander Nanau.

Iată care sunt toate nominalizările la categoriile unde a fost inclus “Colectiv”:

Best International Feature
”Another Round”
“Better Days”
“Collective”
“The Man Who Sold His Skin”
“Quo Vadis, Aida?”

Best Documentary Feature
”Collective”
“Crip Camp”
“The Mole Agent”
“My Octopus Teacher”
“Time”

The post BREAKING NEWS: “Colectiv” intră în istorie ca primul film românesc nominalizat la Oscaruri appeared first on Cultura la dubă.

Pe 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se adunau în clubul Colectiv la un concert de muzică rock. Printre ei se aflau publicitari, jurnaliști, fotografi, corporatiști, arhitecți, studenți și chiar elevi, copii de 15 ani care abia descopereau bucuria muzicii și a unei comunități create în jurul ei.

După incendiu, președintele țării a mers la fața locului și a declarat că nu și-a imaginat vreodată că într-un astfel de loc merg la concerte tinerii români.

Reacțiile de uluire s-au stins, treptat, treptat, la fel cum s-a stins și revolta a zeci de mii de oameni care au mărșăluit pe străzile capitalei României.

Apoi, an de an, la fiecare comemorare, se auzea întrebarea “Ce s-a schimbat după Colectiv?”.

Iar constatările erau triste. În continuare nu avem paturi pentru îngrijirea marilor arși, în continuare oamenii mor din cauza bacteriilor din spitale, în continuare nu avem o sală decentă pentru concerte în întreaga țară.

Mai mult, spitalele nu doar că sunt sufocate de corupție, ci au început să ardă, la propriu, în mijlocul celei mai mari crize sanitare din lume.

În Grecia antică, focul era un simbol al puterii zeilor și era considerat un element sacru, purificator. În România zilelor noastre, focul a devenit simbolul corupției.

Cu toate acestea, tragedia de la Colectiv a reușit să schimbe ceva ce nu poate fi cuantificat. Printre politicienii corupți s-a născut un sentiment necunoscut până la 30 octombrie 2015.

Frica de furia poporului.

Furia protestelor care au avut loc după Colectiv a retrezit o conștiință uitată de românii care au trăit Revoluția sau Mineriadele și a apărut pentru prima dată printre tinerii frumoși și inerți ai țării.

Dacă nu ar fi existat protestele de după Colectiv, nu ar fi existat nici fenomenul Piața Victoriei din ianuarie – februarie 2017, poate nu ar fi fost anulată OUG 13, iar noi poate nu am mai fi putut fi liberi acum să scriem ce gândim.

Și dacă nu ar fi existat protestele de după Colectiv, posibil să nu fi existat nici filmul documentar “Colectiv”, azi dublu nominalizat la Premiile Oscar.

“Colectiv” este primul film românesc care reușește o astfel de performanță, iar reușita este cu atât mai specială, dat fiind că vorbim despre un documentar.

Alexander Nanau spunea într-un interviu pentru Cultura la dubă că declarațiile lui Nicolae Bănicioiu, dar și protestele care au urmat, au trezit în el dorința de a face un film despre ceea ce se întâmpla în România.

“Colectiv” a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în 2019, un început extraordinar pentru un documentar românesc. A urmat o selecție la Sundance în ianuarie 2020, premiere în toată lumea și probabil un record de premii obținute de un film din România. Printre acestea, a câștigat premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film documentar.

În plus, cele mai mari publicații de specialitate din lume au publicat doar recenzii la superlativ despre filmul lui Nanau.

În paralel, în România, regizorul a fost luat la bani mărunți chiar de ministrul Culturii, care a publicat într-un comunicat de presă sumele obținute de filmul Colectiv de la CNC, după refuzul lui Alexander Nanau de a primi medalia președintelui României, de Ziua Culturii.

Ministrul nu și-a cerut scuze nici până acum pentru acel derapaj, în schimb a ținut să felicite echipa filmului pentru cele două nominalizări la Premiile Oscar.

În plus, cu doar câteva zile înainte de publicarea nominalizărilor la Oscar, Centrul Național al Cinematografiei anunța că va acorda filmelor documentare doar 10% din suma totală alocată finanțărilor de filme la prima sesiune din 2021, un prim concurs anunțat de CNC după 14 luni de tăcere. În 2020, CNC, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, nu a respectat legea care prevede obligația de a organiza cel puțin două concursuri pe an.

De-a lungul anilor, mai multe filme românești extraordinare, semnate de Lucian Pintilie, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Călin Peter Netzer, Andrei Ujică, Radu Muntean, Radu Jude sau Bogdan Mureșanu, ar fi meritat să fie nominalizate la Oscaruri.

Dar istoria cinematografiei românești pe meleagurile americane este scrisă, poate nu întâmplător, de un film documentar.

În ciuda complexității pe care o poate avea un film de ficțiune, un documentar are puterea unică de a reda realitatea.

Ce a reușit să facă filmul lui Alexander Nanau este să transforme povestea Colectiv din una națională într-una internațională. De altfel, acesta argumenta că a ales să numească filmul “Colectiv” fiindcă a realizat că din această poveste facem parte cu toții, conștient sau nu.

Iar reacțiile internaționale primite în urma proiecțiilor filmului “Colectiv” au fost: “Și la noi se întâmplă la fel!”. “Nu veți vedea un film mai relevant despre America modernă”, scria un jurnalist de la Washington Post.

Prin urmare, filmul “Colectiv” nu este doar o poveste despre cum jurnalismul are puterea de a scoate la iveală corupția din România, ci este o poveste despre națiunile zilelor noastre, în care viața și integritatea cetățenilor sunt mai prejos de setea de bani și de putere.

Dincolo de prezența istorică printre nominalizații la Premiile Oscar, “Colectiv” este, de fapt, unul dintre puținele efecte pozitive ale unei tragedii imense, alături de trezirea conștiinței românilor și de puterea jurnalismului de investigație.

Muzica, una dintre cele 7 arte frumoase, este liantul care a chemat oamenii în Colectiv pe 30 octombrie 2015. Iar cinematografia, o altă artă frumoasă, este cea care le duce povestea mai departe.

Ironia face ca o imensă tragedie românească să fi născut bucuria reușitei unui film românesc.

Cele două nominalizări istorice obținute de filmul “Colectiv” la Oscaruri sunt, de fapt, cel mai frumos omagiu adus sufletelor dispărute la Colectiv.

1    Mihai Alexandru    34 de ani            Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity.

2    Vlad Țelea            37 de ani            Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity.

3    Cătălina Ioniță       34 de ani            Arhitectă, cofondatoare a Festivalului de Film UrbanEye din București, prietena lui Mihai Alexandru

4    Laurențiu Vârlan    30 de ani            Chitarist în trupa Up to Eleven.

5    Adrian Rugină       38 de ani            Producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României.

6    Marius Ștefan Rușitoru 27 de ani    Editor de imagine la TVR.

7    Monica Tănăsoiu  35 de ani            Manager la o agenție de publicitate din București.

8    Claudiu Petre        36 de ani            Administrator de sistem la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României.

9    Maria Ion              38 de ani            O femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul Colectiv.

10  Ștefan Hamed-Andrei   15 ani         Elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv.

11  Alexandru Cătălin Simion   40 de ani      Un mare pasionat de rock (formații favorite: Arch Enemy și Bucovina). Un suflet liber. Un chitarist excepțional, a făcut parte din formațiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents.

12  Anda Ioana Epure 31 de ani            Din București.

13  Petre Andrei Bucă 29 de ani            Arhitect din Brăila.

14  Mihaela Vieru       31 de ani            Din Onești, ingineră medicală la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu.

15  Maria Vulcu          30 de ani            Arhitectă din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală.

16  Valentina Florea   27 de ani            Din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală.

17  Carmen Irina (Karina) Oprița          24 de ani     Din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialistă IT la Telekom, în București.

18  Matei Gabriel        42 de ani            Din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București.

19  Radu Palada         35 de ani            Din Câmpina, lucra în domeniul web marketing

20  Nelu Tilie              47 de ani            Fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber.

21  Diana Enache       25 de ani            Din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică.

22  Nicoleta Baldovin  25 de ani            Din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului.

23  Ioan Tripa             45 de ani            Din Oradea, arhitectă.

24  Alexandru-Paul Georgescu            23 de ani          Bassist, originar din București, student anul II Master – Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie – Universitatea București; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză.

25  Constantin Ignat   40 de ani            Cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band.

26  Valentin Fieraru    25 de ani            Barman la Clubul Colectiv.

27  Simona Livia Stan 27 de ani            Din București, angajată la compania Oracle.

1 noiembrie 2015

28  Liliana Gheorghe  25 de ani           Studentă la Litere.

29  Mimi Voicu            31 de ani          Designer și costumieră a trupei rock Goodbye to Gravity, angajată la compania Oracle.

30  Alexandra Matache       26 de ani    Din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București.

2 noiembrie 2015

31  Costel Cârlicean   44 de ani            Inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate.

3 noiembrie 2015

32  Andreea Chiriac (Beavy)     28 de ani     Angajată la compania Oracle.

7 noiembrie 2015

33  Ionuț Costin Popescu   32 de ani    Art Director & Co-fondator The Cell. Din Focșani.

34  Daniel Ciobanu     40 de ani            Cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu.

35  Ionuț Maior           27 de ani            Din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar.

36  Tullia Ciotola         20 de ani            O tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda.

37  Florin Cristian Popescu 35 de ani    Din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda.

38  Adrian Popa          29 de ani            Angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca.

39  Alex Chelba          33 de ani            Fotograf

40  Andra Elena Toader     30 de ani    Din Bacău, fotografă, a murit la Spitalul Floreasca.

41  Serian Mavi           25 de ani            De origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni.

8 noiembrie 2015

42  Ayberk Manci        20 de ani            Cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca. Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a spus că el și prietena sa au ieșit din clubul Colectiv, au luat un taxi și au mers la spital. În taxi au zis că se simt bine. Dar când au ajuns la spital au început să urle de durere și au fost internați de urgență.

43  Alexandra Rădulescu   26 de ani    Din Brașov, lucra ca barmaniță la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca.

44  Matei Alexandru    26 de ani            Din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși.

45  Bogdan Enache    41 de ani            Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția, așa că la doar o oră după decolare, avionul care îl transporta a făcut cale întoarsă spre aeroportul din Otopeni, pentru că el a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat mai mult timp în avion. A murit la scurt timp după ce avionul s-a reîntors în România.

9 noiembrie 2015

46  Teodora Maftei     36 de ani            Fotografă și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel.

47  Liviu Zaharescu    25 de ani            Din Brașov, fotograf pentru publicația online Let’s Rock România, absolvent al Facultății de Marketing a Academiei de Studii Economice București, a murit la Spitalul de Arși.

10 noiembrie 2015

48  Tudor Golu           28 de ani          Chitaristul trupei rock Axial Lead; a murit într-un spital din Birmingham.

49  Elena Nițu             18 ani     Din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool.

11 noiembrie 2015

50  Vlăduț Roberto Andy    19 ani         A murit în ziua când împlinea 19 ani, într-un spital din Chelmsford.

51  Alexandru Pascu   33 de ani            Basistul trupei Goodbye to Gravity; a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța.

12 noiembrie 2015

52  Mădălina Strugaru 29 de ani           Prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca.

53  Alex Aliman           28 de ani            A murit la Spitalul Floreasca.

54  Claudiu Bogdan Istrate 22 de ani    A murit la Spitalul Bagdasar-Arseni.

13 noiembrie 2015

55  Loredana Dărescu        29 de ani    Din Brăila; a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania.

16 noiembrie 2015

56  Ioana Victoria Geambașu   18 ani   Din orașul Mizil, a absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu din Mizil și a promovat bacalaureatul cu media 9.51, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan.

19 noiembrie 2015

57  Ana Albu               37 de ani            A murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan.

20 noiembrie 2015

58  Andreea Ștefan    28 de ani            Din Râmnicu Vâlcea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un spital din Germania.

21 noiembrie 2015

59  Alexandru Mihai Iancu  22 de ani    Din București, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), era pasionat de muzică și cânta la chitară, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală.

22 noiembrie 2015

60  Alexandru Hogea  19 ani     Din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena.

13 decembrie 2015

61  Ioana Raluca Pănculescu   36 de ani          Psiholog. A murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni.

15 decembrie 2015

62  Roxana Boghian   26 de ani            A murit la Spitalul de Arși

21 decembrie 2015

63  Cristian Mitroi       30 de ani            Artist grafic. A murit într-un spital din Marea Britanie

14 martie 2016

64  Radu Sienerth      22 de ani            Student la Facultatea de Marketing a ASE București. A murit la Spitalul Floreasca din București

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

65 Răzvan Soroceanu  36 de ani     Supraviețuitor al incendiului, s-a sinucis după un an și nouă luni de la Colectiv, unde pierise iubita sa, Valentina Florea. 

The post De ce este, de fapt, importantă prezența “Colectiv” la Oscaruri appeared first on Cultura la dubă.

“Colectiv”, filmul documentar regizat de Alexander Nanau, continuă să scrie istorie la nivel mondial. Acesta a devenit azi primul film românesc nominalizat la categoria “Cel mai bun documentar” la Premiile BAFTA, cunoscute drept “Oscarurile britanice”.

Nominalizările au fost anunțate în urmă cu scurt timp de către Academia Britanică de Film.

Iată toate filmele nominalizate la această categorie:

• COLLECTIVE Alexander Nanau
• DAVID ATTENBOROUGH: A LIFE ON OUR PLANET Alastair Fothergill, Jonnie Hughes, Keith Scholey
• THE DISSIDENT Bryan Fogel, Thor Halvorssen
• MY OCTOPUS TEACHER Pippa Ehrlich, James Reed, Craig Foster
• THE SOCIAL DILEMMA Jeff Orlowski, Larissa Rhodes

Actrița Anamaria Marinca a câștigat în 2005 un premiu BAFTA pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, la categoria serii de televiziune, pentru serialul Sex Traffic.

Premiile BAFTA vor fi acordate pe 11 aprilie 2021.

“Colectiv” are șanse și la nominalizări la Premiile Oscar, fiind pe lista scurtă la categoriile “Cel mai bun film străin” și “Cel mai bun film documentar”.

The post BREAKING NEWS: “Colectiv” este nominalizat la Premiile BAFTA, la categoria “Cel mai bun film documentar” appeared first on Cultura la dubă.