La doar o oră distanță de București, câțiva profesori, psihologi și reprezentanți ai ONG-urilor vin să susțină educația și să ofere șanse copiilor. 

Suntem în comuna Gălbinași, județul Călărași.

Ioana Cordoș Pană este de profesie psiholog, iar de 4 ani, datorită Teach for Romania, a devenit cadru didactic și predă engleza în localități vulnerabile.

„Aici sunt puține lucruri de făcut pentru părinți. Mulți dintre ei sunt nevoiți să facă naveta, iar asta e o provocare, fiindcă au mai puțin timp de stat cu copilul. Asta încercăm noi să mai suplinim la școală.”

Gălbinași are aproximativ 3000 de locuitori, majoritatea de etnie romă. Însă numărul lor nu este cunoscut cu certitudine, fiindcă unii fie nu sunt declarați, fie nu își recunosc etnia. Ioana, alături de colega sa Camelia Brișan, luptă pentru combaterea discriminării romilor în școală și pentru creșterea stimei lor de sine.

“Trăind în atâtea lipsuri, părinții nu mai au speranța că o să fie bine și că cei mici vor reuși. Neavând ei speranță, transmit asta și copiilor. De multe ori ziceau <<doamna, dar de ce să învățăm, că noi tot la fier o să ajungem>>.”, povestește Camelia Brișan.

Camelia predă matematică în școala de la Gălbinași de 32 de ani. 16 ani a fost și director, iar de 5 ani a devenit și profesor Teach for Romania. Unul dintre foștii ei elevi este acum student în anul ll la Medicină, la buget, și reprezintă unul dintre modelele pe care vrea să le aducă în fața copiilor.

„Am căutat să invit persoane de etnie romă care au reușit. Alina Șerban a venit de două ori, mama ei fiind de aici, apoi am fost cu copiii mei, de clasa a VII-a, la spectacolul ei Cel mai bun copil din lume. A fost pentru prima dată când ei au mers la teatru. A fost impresionant. Au văzut și ei că cineva ca ei a reușit.”

Cu adulții încearcă să lucreze Asociația pentru Sprijinirea Integrării Sociale, oferindu-le gratuit cursuri de parenting și sprijin pentru accesarea serviciilor de bază – sănătate și educație.

Mentalitatea unor părinți afectează chiar viitorul propriilor copii. Profesorii încă se luptă să convingă adulții din familiile rome tradiționaliste să își lase fiicele să continue studiile de gimnaziu sau de liceu.

„Am avut un caz, o fetiță de clasa a VIII-a. A trebuit să sun părinții și să îi conving să o lase pe fată să urmeze o profesională, fiindcă ea își dorea. Le-am explicat, pe înțelesul lor, că ele au nevoie de o șansă în viitor, un statut financiar, o profesie, că pot face orice, nu neapărat o facultate, dar o meserie.

Iar mama mi-a zis că în București e un mediu despre care credea că o să îi facă fetei rău, că o să se ia golanii de ea. Până la urmă, am convins-o și a lăsat-o.”, povestește Daniela Pascale, profesoară de Limba și Literatura Română.

„Am avut familii cu mentalitate închisă, în special tații. Erau fete cu șansă chiar de liceu, dar nu am reușit să îi conving nici eu, nici doamna directoare, să le lase să meargă la București.”, spune și Camelia Brișan.

„Îi văd pe unii copii triști, abătuți. Caut să comunic cu ei, aflu povești din familie și îmi dau seama care e cauza tristeții lor. Iar opusul celor care își arată tristețea sunt cei care se manifestă agresiv, care vor să iasă în evidență, sunt vocali, se iau de alți copii. Am încercat să vorbesc cu ei, să îi apropii. Un copil are niște probleme, nu degeaba se manifestă așa. Mi-am dat seama că dacă sunt dură, nu e ok, nu rezolv nimic. Ei chiar au nevoie de cineva care să le spună o vorbă caldă.” – Daniela Pascale.

De aproape 3 ani, Ioana Cordoș Pană și Camelia Brișan au făcut parte din proiectul derulat de Teach for Romania, Segregare pe minus, Diversitate pe plus, au cercetat cultura romilor și au integrat în activitățile de la școală noi metode de lucru prin care au adus laolaltă copiii romi și români, celebrând diversitatea.

“Am integrat informații și tot felul de experiențe, pornind de la tema anti-discriminare, în activitățile noastre de la clasă. Am avut niște mentori care au conceput aceste suporturi de curs, apoi le aduceam către copii. Combaterea discriminării trebuie să se regăsească în activități uzuale. Și trebuie să sărbătorim diversitatea fiind împreună. Suntem diferiți, fiecare avem particularități, iar aduse împreună putem face lucruri mai bune.”, spune Ioana.

Pe 25 ianuarie, după Ziua Micii Uniri, elevii de aici au pregătit mici scenete cu ocaua lui Cuza, au recitat poezii și au dansat în Hora Unirii. Păreau mândri că au avut un rol important. La finalul serbării, au celebrat impreuna reușita.

„Satisfacția mea e când îi văd că au înțeles sau că au curiozitate, că folosesc lucrurile pe care le învață în viața de zi cu zi, acesta este scopul, de fapt.” – Ioana Cordoș Pană

„Energia mi-o iau de la ei. În învățământ, nu ai putea altfel.” Camelia Brișan, profesoară

Unii dintre tinerii din Gălbinași își continuă studiile la București și iau zilnic trenul de navetiști, către un drum posibil mai bun în viață.

***

Materialul face parte din proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus” derulat de Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă. https://faradiscriminare.ro/

The post Trenul speranței, de la Gălbinași la București appeared first on Cultura la dubă.

Otilia Vîrvorea este un cadru didactic atipic, în cel mai bun sens, și ne dă speranța de schimbare în sistemul educațional din România. Într-o sâmbătă înzăpezită din Bârlad și împrejurimile lui, elevii săi din clasa a X-a a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” fac naveta din mediul rural, în frig, pentru a participa la o activitate de educație non-formală, în care urmează să își cunoască mai bine emoțiile.

Întâlnirea face parte din cadrul unui proiect scris de diriginta lor, Otilia Vîrvorea, profesoară de engleză, pentru dezvoltarea mindsetului de creștere.

Un psiholog este implicat și reușește să le explice adolescenților, într-un cadru prietenos, ce înseamnă emoțiile, stima de sine sau teama de eșec și, împreună cu profesoara, îi ajută să învețe să le gestioneze. De asemenea, să identifice un scop și pașii pe care trebuie să îi facă pentru atingerea lui.

„Am avut ninsoare peste noapte și zăpadă dimineață, au stat câte 50 de minute în stație ca să ajungă aici, într-o sâmbătă. (…)

Îmi propun să dezvolt în clasa mea un mediu în care elevilor mei să nu le fie teamă de greșeală. În școala românească, în general, se corectează greșeli.

Noi, ca profesori, parcă le vânăm, iar copiilor le este foarte teamă să greșească și nu conștientizează propriul lor proces de creștere.

Îmi doresc să apropii elevii între ei, să nu mai râdă la greșelile celorlalți, să învățăm cum să ne ajutăm, să dăm feedback pozitiv.”

O sâmbătă mai târziu, elevii revin la școală pentru o altă întâlnire non-formală. Scopul este să învețe ce înseamnă mindset de creștere și să prindă încredere în propriile resurse interioare, indiferent de mediul de acasă sau cel de la școală.

„Mindset de creștere înseamnă să nu ne punem frâne singuri, să avem răbdare, să înțelegem că greșeala nu este un obstacol, ci o oportunitate, că este ok să fii vulnerabil, fără să fii judecat, iar dacă ești judecat, nu e despre tine, ci despre cel care emite această judecată, înseamnă că succesul celorlalți trebuie să te inspire, nu să stârnească invidie. Iar tot ce se întâmplă bun în viața noastră, nu este întâmplător, ci este rezultatul unui efort.”

Jumătate dintre elevii săi provin din mediul rural, iar situațiile de acasă nu sunt mereu ușoare. Otilia Vîrvorea compensează lipsurile cu umanitate și atenție la emoțiile tinerilor. Din timpul său liber, le oferă timp de consiliere, discuții 1 la 1 sau ieșiri în oraș.

„Eu știu că lor le este foarte greu și știu că nu au întotdeauna susținerea părinților, dar ce pot să le spun este că educația e șansa lor.”

“Dacă înțeleg că vin la școală pentru a găsi acel lucru care îi poate scoate din starea de disconfort pe care o au, atunci asta este calea. În plus, din ce în ce mai multe organizații dezvoltă programe pentru dezvoltarea lor, cum ar fi programul Caleidoscop, al UiPath Foundation, care sprijină copiii de clasa a 9-a să aibă un start bun.

Dacă se uită cu atenție în jur, vor găsi tot ceea ce au nevoie să reușească.”

Otilia Vîrvorea are deja aproape 30 de ani în învățământ și conștientizează nevoia de schimbare inclusiv a cadrelor didactice.

„Eu fac parte dintr-o cancelarie de peste 70 de profesori, procesul de schimbare este mai greu, dar în ultimii ani se simte dorința de schimbare.

Pentru mine, cel mai motivant este să vezi că un copil care nu se simte bine cu el însuși și în clasă, începe să se deschidă.

Eu mi-am dat seama că menirea mea, ca profesor, nu este să scot olimpici, ci să fac ceva pentru acești copii, care de la o generație la alta sunt atât de diferiți. Cred că cea mai mare nevoie a copiilor de azi e aceea de a avea grijă de emoțiile lor și de a le înțelege, de a rămâne umani.”

Pe lângă activitatea de la școală, Otilia este vicepreședintele Asociației “Bună ziua, copii din România” și s-a specializat pe protecția copilului. Pentru a-și atinge scopul său profund, acela de a fi mai aproape de sufletul elevilor, le propune exerciții de umanitate menite să îi facă să vadă aspectele bune ale vieții lor.

“Copiii au nevoie să învețe să fie recunoscători. Văd asta și la copilul meu. Pentru că îi creștem cu tot ce vor, au senzația că totul li se cuvine.

De exemplu, înainte de sărbători vrem să scoatem oamenii din mall-uri de Crăciun și să îi ducem acolo unde cadourile sunt neprețuite. Mergem cu copiii în casele de bătrâni, unde nu duc cadouri, ci petrec timp cu bătrânii de acolo sau cu copiii din casele de copii. Când au intrat într-o casă de copii, elevii mei nu au putut să își cânte colindele fiindcă au început să plângă.”

Pe termen lung, își dorește ca elevii săi să fie laolaltă o clasă de prieteni, în care greșelile sunt firești, succesul cuiva e inspirațional pentru ceilalți, nu declanșator de invidie și, cel mai important, să crească stima de sine a tinerilor pe care îi are în față și le modelează destinele, timp de 4 ani de liceu.

***

Material realizat de Cultura la Dubă în parteneriat cu Teach for Romania și UiPath Foundation.

The post „Mi-am dat seama că menirea mea, ca profesor, nu este să scot olimpici. Cred că cea mai mare nevoie a copiilor de azi este aceea de a avea grijă de emoțiile lor.” – Otilia Vîrvorea, profesoară appeared first on Cultura la dubă.