După două sesiuni de achiziții de opere de artă, în 2020 și 2022, Muzeul Național de Artă Contemporană al României anunță o nouă etapă, cu un buget de 500.000 RON, provenind de la Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat transmis de MNAC, sesiunea de achiziții 2024 este dedicată atât celor peste 6.000 de artiști vizuali români activi în țară sau în diaspora, cât și moștenitorilor de drept ai unor artiști contemporani de origine română care au activat în România sau în străinătate.

De asemenea, nu există nicio restricție de participare pentru artiștii ale căror lucrări au fost achiziționate în sesiunile trecute.

Artiștii sunt invitați să privească la istoriile lor personale și să propună lucrări care evidențiază procesele și căutările de sine petrecute în intimitatea atelierului.

„Invităm artiștii să facă un efort curatorial referitor la propria operă, și să includă în ofertă, alături de operele propuse, materiale documentare cu valoare de unicat legate de producerea și traseul acestora. Dimensiunea de laborator a activităților artistice contribuie la constituirea unei priviri de ansamblu asupra procesualității artei contemporane românești, sprijinind unul dintre scopurile distinctive ale muzeului – documentarea și cercetarea colecțiilor, ca garanție de studiu pentru generațiile viitoare.” Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană.

Sistemul de participare și selecție este același ca în sesiunile precedente, ducând la intrarea în colecțiile MNAC a unui număr total de 359 de lucrări. Ele au fost  și sunt în continuare accesibile publicului printr-o serie de expoziții realizate la sediul Muzeului și în țară, prin parteneriate cu alte instituții. Cataloagele primelor două sesiuni sunt în curs de apariție, respectiv de editare, la Editura MNAC.

Dosarele pot fi înscrise până pe 15 iunie 2024, ora 17:00.

Ministerul Culturii alocă anul acesta fonduri pentru trei instituții muzeale din România: MNAC, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Artă Iași.

The post MNAC a lansat o noua sesiune de achiziții de artă contemporană appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Național de Artă Contemporană din București deschide azi sezonul expozițional de primăvară – vară, cu 7 noi expoziții, dispuse pe cele cinci etaje ale muzeului.

Este vorba despre o amplă retrospectivă Marion Baruch și retrospectiva Ion Grigorescu, într-o formă revăzută și adăugită; lansarea unui proiect multidisciplinar unic în România, de transformare a etajului doi al muzeului într-un spațiu cu destinație specială, de depozit pentru colecția de artă și spațiu de vizitare a acesteia; Cătălin Bălescu și un repertoriu de fragmente care aduc un omagiu subconștient strategiilor postmoderne; o explorare a unui peisaj post-uman populat cu forme de locuire primitive într-o instalație concepută de către Elena Scutaru pentru MNAC; o intervenție murală Liviu Stoicoviciu și o intervenție site-specific a artistului  Vasile Mureșan – Murivale cu 400 de portrete ale prietenului său;

Accesul în clădire va fi posibil până la ora 21:00.

Iată detalii despre expoziții, potrivit unui comunicat transmis de MNAC:

| Parter & Sala de Marmură

MARION BARUCH. ENDLESS GOING TRYING TO SAY. Fereastră-Peisaj a Operei Mele

O retrospectivă care folosește o grilă de clasificare mai puțin filologică, ajutând la o înțelegere mai intuitivă a temelor și obsesiilor din arta lui Marion Baruch. Născută în 1929, la Timișoara, Marion Baruch începe studiile de pictură în 1948, la Institutul de Arte din București. Emigrează în Israel în 1949, unde își va continua studiile la Academia Bezalel de Arte și Design din Ierusalim. Între 1954 și 1957, studiază la Accademia di Belle Arti din Roma și se stabilește în Italia.

|Etajul 1

GRIGORESCU ION – ION GRIGORESCU. VIEȚI PARALELE (O RETROSPECTIVĂ)

La primul etaj, veți putea vedea și acest sezon impresionanta retrospectivă Ion Grigorescu.

Expoziția are ambiția de a așeza în centrul ei omul care-l dublează pe artist: o personalitate complexă și complicată, un vizionar, un rebel, un incomod. Un creator care a produs necontenit timp de peste 50 de ani ne oferă o imagine exhaustivă a tematicilor, problematicilor, obsesiilor și idiosincraziilor sale.

| Etajul 2

LEVIATHAN. În măruntaiele Colecției

Punctul principal de atracție al acestui sezon îl reprezintă inaugurarea expoziției Leviathan, un tip de proiect multidisciplinar unic în România, de transformare a etajului doi într-un spațiu cu destinație specială, de depozit pentru colecția de artă a muzeului și spațiu de vizitare a acesteia.

Etajul al doilea va cuprinde, pe lângă depozitele de artă, atât zone de expunere temporară cât şi spaţii dedicate activităților conexe, precum conferințe sau ateliere de educație.

| Etajul 3

CĂTĂLIN BĂLESCU. PROIECȚII MANIERISTE

Căutând un compromis între poziția publică și o apetență structurală spre melancolie, Cătălin Bălescu e un consumator discret al istoriei picturii, manierismul rămânând doar una dintre referințe. „Marele tur” al lui Cătălin Bălescu se compune din referințe eclectice, alcătuind un repertoriu de fragmente care aduc un omagiu subconștient strategiilor postmoderne.

|Etajul 4

ELENA SCUTARU. ADĂPOST TEMPORAR

Rezultat al căutărilor sale desfășurate în contextul de izolare din timpul pandemiei, instalația concepută de către Elena Scutaru pentru MNAC este o explorare a unui peisaj post-uman populat cu forme de locuire primitive, făcând trecerea de la cadrul închis, intim, al atelierului către un spațiu hibrid interior-exterior.

| Scara de vest a muzeului

MURIVALE. MARINICĂ, BĂIATUL MEU

O intervenție site-specific a artistului  Vasile Mureșan – Murivale cu 400 de portrete ale prietenului său, realizate în ultimul an, alături de portretele tuturor celor din muzeu. Portretele – o formă de expresie emblematică pentru proiectul artistic al lui Murivale – comunică, se suprapun și articulează astfel un timp a cărui realitate este continuă și, fiind vorba despre afecțiune, permanentă.

The post Azi se deschide noul sezon expozițional la MNAC appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Național de Artă Contemporană găzduiește weekendul acesta un eveniment cu autovehicule de colecție, organizat de Retromobil Club România. Expoziția spune o poveste în trei acte despre oameni și mașinile lor din Bucureștiul perioadei socialiste: Privilegiații, Statul și Cetățenii Republicii.

Intitulat Socialistele Orașului, evenimentul propune o selecție de modele de autovehicule reprezentative pentru perioada 1961-1989, atât din punct de vedere tehnic, cât și istorico-politic.

Expoziția urmărește prezentarea fenomenului automobilistic în epoca comunistă, inaugurată cu venirea tancurile sovietice în 1944 (și plecate în 1958), așa cum s-a desfășurat, cronologic, în trei perioade distincte și cu particularitățile fiecăreia: Stalinismul (1947-1965), Destalinizarea- democratizarea automobilului (1965-1980), Național Comunismul Ceaușist (1980-1989).

În perioada Stalinistă debutează producția de autoutilitare rezervate autorităților și întreprinderilor de stat; trecând prin perioada de democratizare a automobilului (1965-1980), definită de creșterea importurilor și totodată de începerea producției locale de autoturisme pentru uzul personal al cetățenilor, de activitățile sportive organizate în cadrul cluburilor muncitorești și al întreprinderilor din industrie și de o dezvoltare fără precedent a literaturii educative despre automobil.

Ultima decadă a epocii comuniste este marcată de reducerea importurilor, restricționarea circulației și a comercializării mașinilor pentru uz privat (apar listele de așteptare), în paralel cu raționalizarea benzinei. Astfel, expoziția nu se mărginește la reconstituirea unei istorii tehnologice ci spune, prin fiecare exponat, diferite istorii paralele și încrucișate (personale, sociale, despre ierarhii și despre autoritate) ale trecutului recent. 

Selecția de autovehicule poate fi vizitată în parcarea muzeului, dar va avea și inserții surpriză în interiorul muzeului, în cadrul unor expoziții din cadrul sezonului actual. În weekendul 2-3 octombrie se vor organiza tururi ghidate ce vor fi anunțate pe pagina de FB a muzeului.

The post Expoziție de mașini din perioada comunistă, weekendul acesta la MNAC appeared first on Cultura la dubă.

În realitate, unele dintre cele mai importante muzee din România sunt lăsate în paragină de ani de zile și odată cu ele se află în pericol și un patrimoniu de o valoare inestimabilă, care ar putea dispărea pentru totdeauna la un cutremur major sau se degradează din cauza condițiilor improprii în care este ținut.

Iar cele care sunt deschise sau chiar au fost restaurate reușesc cu greu să atragă vizitatori.

Mai jos vă vom prezenta situația în care se află câteva dintre muzeele românești.

***

Muzeul Național de Istorie a României, București

Este cea mai bogată instituție publică din România, după Banca Națională.

Patrimoniul MNIR cuprinde piese arheologice cu o vechime de peste 20.000 de ani, bijuterii antice sau bijuterii cu diamante și pietre prețioase, purtate de reginele României, decorații, haine, tablouri celebre, fotografii de arhivă, cărți rare, hărți sau alte documente istorice care atestă întemeierea României.

MNIR este găzduit de Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei, o clădire șubredă, cu o vechime de 120 de ani. Monumentul istoric a intrat în 2002 într-un proces de restaurare, care s-a dovedit a fi începutul unei agonii ce durează deja de 19 ani.

De atunci, MNIR este deschis publicului doar în proporție de 20%. Cea mai mare parte a patrimoniului zace în lăzi, cutii sau alte ambalaje, în camere sigilate, departe de ochii copiilor și ai tinerilor care ar putea să îl vadă și să înțeleagă ceva din istoria noastră.

În prezent, MNIR se află într-un litigiu cu o firmă de arhitectură care câștigase concursul internațional de arhitectură organizat de Ministerul Culturii în 2016, precum și cu Ordinul Arhitecților din România. Despre această poveste, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

Teoretic, România ar putea accesa suma de 120 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare pentru un proiect amplu de restaurare și modernizare, așa cum se dorea din 2016. Practic, acest lucru nu este posibil până când instituția nu va scăpa de procese.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța

După Muzeul Național de Istorie de la București, a doua instituție, ca mărime, dedicată trecutului țării noastre se află la Constanța.

Este vorba despre Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, al cărui patrimoniu cuprinde peste 400.000 de obiecte, de la sculpturi antice, statuete din bronz, numismatică și hărți, până la telegrame și reviste. Printre cele mai valoroase piese care pot fi admirate acolo se numără, de exemplu, tezaurul de vase de argint de la Sucidava-Izvoarele.

Clădirea care găzduiește sediul muzeului, o construcție în stil neoromânesc, aflată chiar în Piața Ovidiu, necesită de ani buni lucrări de restaurare, protecție și conservare, fiind foarte degradată.

De altfel, în 2020, Consiliul Județean Constanța a semnat un contract de aproximativ 3 milioane de euro (co-finanțat prin fonduri europene nerambursabile), care ar fi trebuit să rezolve această problemă. El prevedea, printre altele, intervenții la nivelul zidăriei, al bolților și al acoperișului, având un termen de execuție de 24 de luni.

În urmă cu o săptămână, însă, Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat rezilierea contractului de reabilitare, acuzând proiectantul că ar fi avut intenția de a „smulge cât mai mulți bani de la Consiliul Județean Constanța”.

Enciu a explicat că va fi demarată o nouă licitație pentru desemnarea altui constructor, dar este clar că va mai fi nevoie de câțiva ani buni pentru ca lucrările atât de necesare să fie realizate. Până atunci, procesul de degradare va continua, lăsând urme adânci asupra muzeului.

Muzeul Național George Enescu, București

Situat chiar în inima capitalei, la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, Muzeul Național George Enescu se află într-o stare avansată de degradare. Situația durează de peste 13 ani și se agravează de la o zi la alta.

Palatul și casa memorială din spatele lui ar fi trebuit să intre în renovare cu fonduri europene încă din anul 2008. Banca Europeană pentru Dezvoltare urma să dea 6 milioane de euro pentru restaurare, dar condiția era ca și statul român să contribuie cu 1,6 milioane de euro. Nu a făcut-o, așa că România a pierdut finanțarea respectivă.

Între timp, Casa Memorială George Enescu a fost închisă vizitării, după ce scările de la intrare deveniseră un pericol public.

În interiorul palatului, obiecte care au aparținut marelui muzician stau între pereții degradați din cauza infiltrațiilor. Iar pe bolta de la intrare au crescut buruieni.

Palatul Cantacuzino este monument istoric de importanță națională și a fost clasat inclusiv în Patrimoniul European.

Conform Ministerului Culturii, lucrările de restaurare ar urma să înceapă anul acesta. Același răspuns l-am primit în fiecare an, de 7 ani încoace. Tot de la Banca Europeană pentru Dezvoltare există acum suma de 8 milioane de euro pentru acest proiect.

Muzeul Theodor Aman, București

Este prima casă-atelier din București, clasată ca monument istoric. A fost ridicată în anul 1868, chiar după schițele pictorului Theodor Aman, care s-a ocupat inclusiv de decorațiile exterioare și interioare, precum și de mobilier.

Vreme de 10 ani, muzeul a fost închis pentru o restaurare care ar fi trebuit să dureze un an. A fost redeschis în 2013, însă în doar câțiva ani, clădirea a început să se degradeze cu o rapiditate dramatică. Au căzut ornamente exterioare, iar tencuiala se desprinde de la o zi la alta.

Muzeul Theodor Aman face parte din grupul caselor memoriale din București, aflate în subordinea Primăriei Capitalei și manageriate de Muzeul Municipiului București. În noiembrie 2019, conducerea instituției ne transmitea că așteaptă aprobarea bugetului de la Primăria Capitalei.

Situația nu doar că nu s-a schimbat, ci s-a agravat de la acel moment și până în prezent.

Casa Aman este situată pe strada C.A. Rosetti din București, fiind și una dintre ultimele locuințe de secol 19 rămase întregi în capitală.

În interiorul ei se află 196 de picturi, 400 de desene şi gravuri şi 50 de plăci de gravură, precum și mobilierul original, sculptat de Theodor Aman.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, București

Este una dintre cele mai frumoase case ale Bucureștiului de altădată, construită între 1911 și 1913, clasată azi ca monument istoric. Muzeul spune povestea uneia dintre cele mai importante familii de artiști din România, familia Storck.

Sculptorul Karl Storck a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte înfiinţate de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează și astăzi – Spătarul Mihail Cantacuzino.

Carol Storck, fiul lui Karl Storck, a sculptat trei dintre alegoriile care decorează Palatul de Justiţie din Bucureşti şi monumentul “Gen. Dr. Carol Davila”, aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Frederic Storck, al doilea fiu al lui Karl Storck, a fost profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. S-a căsătorit cu Cecilia Cuțescu, prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. Cei doi au locuit în casa care poate fi vizitată azi pe Strada Vasile Alecsandri din capitală.

Din păcate, clădirea se află într-o stare deplorabilă. Pereții sunt șubreziți, iar ornamentele exterioare distruse. În spatele clădirii se află și o superbă grădină, amenajată cândva chiar de Cecilia Cuțescu Storck. În centrul ei este plantat de către aceasta un salcâm japonez, vechi de 100 de ani.

Interiorul casei este pictat chiar de către pictoriță, iar pereții – opere de artă sunt și ei într-o stare avansată de degradare și necesită restaurare.

În prezent, muzeul funcţionează în baza unui contract de comodat dintre Primăria Capitalei și moștenitorii familiei, dar acesta este și pretextul pentru care clădirea a fost lăsată în paragină. Moștenitorii au această așteptare de la autoritatea locală, însă reprezentanții primăriei susțin că nu pot investi într-o proprietate care nu le aparține.

Muzeul de Istorie Naturală, Iași

Este cel mai vechi muzeu de științe naturale din țară, iar în interiorul său se aflau peste 300.000 de exemplare rare de insecte, moluște, reptile, păsări, minerale și plante, dar și un elefant cu numele de Elefantul Gaba. Acesta a fost cumpărat de domnitorul Mihail Sturdza de la un circ italian.

Într-una din sălile muzeului s-a desfășurat, în 1859, ceremonia de numire a lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Moldovei.

Clădirea prezenta un risc seismic de gradul I încă din anii ’90, iar în 2013 a fost complet închisă, la mijloc fiind și un litigiu privind dreptul de proprietate. Din 2015, ea a intrat în subordinea Primăriei Iași, cu promisiunea că va fi restaurată.

Abia în februarie 2019, primarul Mihai Chirica a semnat contractul de finanțare a proiectului. Suma alocată ajunge la 2,8 milioane de euro.

Exponatele, cu excepția Elefantului Gaba, au fost mutate la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași.

În urmă cu câteva zile, primarul Mihai Chirica preciza pe pagina sa de Facebook că fațada muzeului este finalizată în proporție de 90%, consolidarea, 100%, iar jumătate din lucrările interioare sunt gata. În plus, acesta afirma că până la sfârșitul anului va fi gata tot proiectul.  

Muzeul Național de Artă Contemporană, București

Accesul la Muzeul Național de Artă Contemporană, găzduit de Palatul Parlamentului, oferă o imagine dezolantă, care șochează orice vizitator încă dinainte de a pătrunde în interiorul clădirii. Aleea din fața muzeului are pavajul distrus, iar situația există de câțiva ani de zile.

Pe vreme ploioasă, în fața instituției de artă contemporană se formează bălți care cu greu pot fi evitate de pietoni. Iar mașinile fac deseori pană de cauciuc.

Conducerea muzeului susține că a încercat să găsească sprijin la toți miniștrii culturii, însă dincolo de promisiuni, nu s-a realizat nimic. Decizia stă în pixul președintelui Camerei Deputaților.

Prezenți în iunie 2020 la MNAC, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, au dat vina pe moștenirea PSD și au promis că vor rezolva problema imediat ce conducerea Camerei Deputaților va reveni PNL.

“Am văzut partea de infrastructură, lasă de dorit și am luat chiar niște detalii despre cine e responsabil, cum s-ar putea face niște investiții și nouă nu ne place să facem angajamente, ci să facem lucrurile concret. Așadar, să lăsăm timpul să demonstreze dacă le rezolvăm sau nu.”, a declarat atunci vicepremierul Raluca Turcan.

Între timp, conducerea Camerei Deputaților a fost preluată chiar de șeful liberalilor, Ludovic Orban. Pentru Muzeul Național de Artă Contemporană în continuare nu s-a făcut nimic.

The post Starea muzeelor din România. O radiografie ce arată fracturi dureroase. appeared first on Cultura la dubă.

Ieri a ajuns la București, unde a desenat pe o dubă, la Spațiul M60, în cadrul unui proiect inițiat de un tânăr artist, Robert Băjenaru, Another Mobile Gallery, care își propune să plimbe duba desenată de artiști contemporani în locuri din țară unde nu există galerii.

Evenimentul a avut loc chiar peste drum de Muzeul Național de Artă al României și, natural, discuția noastră s-a îndreptat și către starea muzeelor din România, o țară izolată parcă într-un univers paralel cu ceea ce se întâmplă în restul lumii, din punct de vedere muzeal.

Care e ideea cu această galerie mobilă?

Ideea e a lui Robert Băjenaru, pentru că el conduce garajul Cazul 101, el e din Constanța și a vrut să facă o galerie acolo, dar a văzut că nu se poate și s-a gândit să facă asta și să o ducă la Constanța pe roți. Pe ideea de mobilitate, în care te adaptezi la ce se întâmplă.

O să facă și o bibliotecă în interior și o să o plimbe prin țară. Ăsta e un model vechi, era prin Anglia, biblioteca de cartier care merge.

E un lucru foarte empatic, creează acces în locuri în care arta cred că e doar așa, ca suvenir. Cred că nu există nicio galerie în Constanța.

“Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.”

Dan Perjovschi, artist

Am remarcat desenul cu “my house, my car, my credit card și punctulețul – me.”

Ăsta e un mesaj clasic, de prin anii 2000, când înnebunise lumea, toți voiau case cât mai mari, mașini cât mai mari și uitau de ei.

Am cunoscut o grămadă de tipi care au făcut bani și care pe la 40 de ani se opreau și se cărau în Tibet, știi? Așa e, faci bani și îți dai seama că nu aia contează. Tu te-ai pus la sfârșit, cel mai mic. E o critică a capitalismului, dar vezi că e o critică simpatică.

Cât de important este să avem parte de astfel de evenimente culturale, mai ales în această perioadă?

Domne, cei de la TIFF și-au asumat un mare risc și au făcut un lucru extraordinar. Că nu poți să oprești tot. Știi care e treaba? încercăm să facem cât putem de bine în situația dată, pentru că nu știm pe ce teren ne mișcăm. Dar încercăm să nu oprim totul, fiindcă murim dracu’ pe aici.

Eu de aia sunt pe dubă și nu înăuntrul ei. Și decizia de a fi aici, pe terasă, e luată din cauza pandemiei.

La Viena cum ați expus recent?

Nu am fost, am trimis desenele. Nu mai pot să merg, că îmi cer ăia două teste Covid, ar fi trebuit să am o expoziție solo în Columbia și deleg desenele, mi le desenează altcineva acolo.

Și la Viena cum s-a întâmplat?

La Viena, înainte să înceapă pandemia, am făcut niște desene pe zid, la Kunsthalle, într-o expoziție de grup, iar când s-a declanșat pandemia, ei au închis două luni jumate. Când au redeschis eu am zis că trebuie să adaptez desenele alea, că în două luni jumate s-a schimbat lumea.

Și atunci nu am putut să ajung, le-am trimis, le-au printat și le-au lipit. Deci trebuie să găsim soluții, știi?

Și arta mea e o artă mobilă. Mă pot adapta la orice spațiu, oricând. Încerc să găsesc răspunsul corect la ce se întâmplă.

Eu am făcut invers decât restul lumii. Eu am devenit hiperactiv în perioada asta. Am o mare satisfacție că sunt invitat de cineva tânăr să fac chestia asta.

“Ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani.

Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă.”

Ați fost vreodată invitat de o instituție publică din România să desenați? Minister, primărie?

Nu, în afară de Teatrul Național Radu Stanca de la Sibiu, sper că nu îmi amintesc greșit. Eu nu am o relație bună cu instituțiile statului.

De exemplu, să nu fiu înțeles greșit, dar eu cu soția mea (Lia Perjovschi) ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani. Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă, nu știu cum să îți zic…pe mine nu mă interesează jobul ăla, dar eu și Lia suntem o resursă, pentru că avem o experiență, iar, sper să nu fiu înțeles greșit, dar cât toți profesorii aceia la un loc.

Și resursa asta e cumva nefolosită pentru că oamenii ăia nu ne consideră ca parte din discurs.

Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile, fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.

Eu, în Sibiu, am o relație cu teatrul, iar soția mea cu biblioteca. Nu cu muzeul. Interesant, nu?

Sunt curioasă, până să vină pandemia, ce fel de relație aveați cu Muzeul Național de Artă Contemporană din București?

Aici e o poveste foarte veche. Noi l-am boicotat din prima zi. Eu n-am călcat acolo niciodată și nici nu o să călcăm atât timp cât este în palatul ăla.

Pentru noi, arta nu e după zid și nu e în locul ăla. Ăsta e locul artei mele (arată spre dubă).

De când am auzit că se face acolo, am avut o reacție foarte critică și am să îți spun de ce.

Era primul muzeu de artă contemporană din România, iar eu și Lia am fost niște propagandiști pentru acest muzeu, pentru arta contemporană în general. Dar în momentul în care s-a înființat, acest muzeu nu a ținut cont de realitățile din România. N-a întrebat niciun curator, nu a întrebat pe nimeni.

Și, până la urmă, a fost înființat de cel mai corupt guvern din țara asta – nea Năstase.

Care, ironic, este și un om cult…

Ce să-ți spun, cu termopane? Ai văzut ce colecție de second-hand are?

Deci, ideea ne-a displăcut, eu înțeleg rațiunile, dar arta contemporană în țara asta nu trebuie să fie în palat. Ea nu aparține burgheziei.

Faptul că MNAC e la Senat e un statement. Că sunt pe un deal cu aleșii și orice ai face vei fi citit prin prisma asta. Locul ăla nu a fost niciodată Casa Poporului. Acolo poporul plătește bilet.

Ală a fost teroare. Soția mea, de aici, din București, a fost obligată să meargă verile acolo să facă mozaic. Oamenii au fost forțați să muncească acolo. Oamenii și-au pierdut casele de pe locul ăla. Și atunci, cum să te duci acolo?

“Acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.

Când o să aibă vernisaj MNAC o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.”

Și, încă ceva, dă-mi și mie exemplu de expoziție care a analizat lucrurile astea? Că au fost oameni care au murit acolo. Că pentru asta e arta contemporană, nu pentru a pune tablouri pe pereți.

În plus, a fost înființat în 2004, suntem în 2020. În 16 ani nu au fost în stare să exporte o singură expoziție internațională. Și dacă te uiți la ce cataloage au tipărit, eu am tipărit mai multe decât MNAC. Cum este asta posibil?

Eu nu știu pe ce își iau oamenii ăia salariul, că pe site nu apare.

Uite, zilele astea se discută că se scoate desenul din curricula școlară, ai auzit tu poziția muzeului pe acest subiect?

Revenind, acea instituție nu poate să crească, acolo moare. Moare. I se usucă rădăcinile.

Eu nu vreau să spun că tot ce fac ei acolo e prost, dar acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.

Tu, ca artist, te lași controlat. Când Senatul nu are chef, nu ai voie cu mașina, aia nu se poate, când vine cu lada orice lucrare trebuie să nu bipăie, să nu fie dinamită.

Și când o să aibă vernisaj, o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.

Erau atâtea fabrici, atâtea! Și te legai și de comunism, că ai trecut prin el.

Dar dumneavoastră, ca artist, sunteți resemnat, nu doriți să vă mai implicați pentru schimbarea acestei situații?

Noi ne-am implicat la început, avem și o cercetare pe subiect, iar după aia ne-am văzut de treabă, fiindcă nu e treaba mea. Eu am ajuns la categoria de muzee care au 10 clase peste ăsta. Eu nu mai am nevoie de acest muzeu, să se bată cine are nevoie de el.

Nu aveți dumneavoastră, ca artist deja cunoscut, dar tinerii au nevoie.

Păi să facă proteste. Noi ne-am făcut treaba. Prin poziția mea, că nu am treabă cu instituțiile din România, eu le dau tinerilor o șansă: să vadă că nu e un singur drum. Sunt mult mai multe drumuri în lumea asta. Și eu cred că asta trebuie să facem noi în România.

“Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.”

Ce v-a făcut să vă întoarceți și să vă stabiliți în România?

Tot timpul am fost implicat în ceva aici și tot timpul am avut ceva de făcut. Și eu sunt implicat în artele astea de pe vremea comunismului, Atelier 35 Oradea, una dintre cele mai active platforme din țara asta, am cărat lucrări cu trenul, cu cușeta. Eu nu pot să las aia, că e istoria mea.

Așa că, îți spun, va suna foarte greu, dar muzeul trebuia să mă întrebe. Nu? treaba lui, las’ că lucrez cu alte muzee.

Continui să spun că ce fac aici e important. În Berlin sunt 10.000 de fenomene de genul ăsta, nu mai are nimeni chef să le vadă. Iar aici, în România, contează. Și am simțit asta în permanență. Aici putem fi un model, nu direct, dar prin diferență.

Eu îmi permit să le dau cu flit tuturor fondurilor AFCN și ICR și toate din țara asta. Și vreau să le spun tuturor artiștilor că se poate să se descurce și fără ei.

Ăștia ce au făcut? Au creat un singur fond, toată lumea se luptă pentru el și cum se taie fondul, se mănâncă între ei ca să ajungă la bani. Ăsta e sclavagismul, nu asta (arată masca de pe față).

Un singur fond? E jenant, e absolut jenant.

Eu nu pot să rezolv problemele astea, dar pot să spun. Eu la Sibiu sunt un zid. Mi-am găsit un zid în oraș, nu plâng că n-am galerie, mi-am găsit soluția, găsiți-o și voi!

La MNAR ați fost vreodată în vizită?

Am mai fost da, câteodată intru în depresie.

Ei au încercat tot felul de lucruri, ăștia sunt înțepeniți în timp și au încercat să se contemporaneizeze și lucrurile sunt complicate.

Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.

Apoi, expoziția marelui artist Maitec avea la intrare banner cu sponsor. Ce e asta? Fashion?

Au avut finanțare privată.

Dar ce mă interesează? Eu nu am văzut nicăieri în lume așa ceva.

Explicația directoarei MNAR este că sunt dependenți de finanțări pentru expoziții temporare, fiindcă ministerul Culturii nu dă bani pentru expoziții temporare.

Dacă Muzeul Național de Artă al României nu poate face rost de sponsori, eu îi demit pe toți mâine. Dacă nu sunteți capabili să atrageți fonduri ca lumea, cărați-vă! Înseamnă că habar nu aveți ce înseamnă muzeul secolului ăsta.

Și dacă tu nu poți obține bani de la minister, nu ești bun de director.

“În povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win.”

Unde credeți că ar fi cel mai potrivit loc pentru colecția Brâncuși care acum e expusă la MNAR?

Ei sunt cumva în afara timpului, e un mod de muzeografie vechi. Asta nu înseamnă că ei trebuie să sară în contemporan cu de-a sila.

Am văzut, de exemplu, la Muzeul de Geologie, au încercat să facă ceva ca la MȚR și au făcut în holul muzeului un magazin de vândut pietre. Nu așa.

Revenind la Brâncuși, în povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win. Am reușit magistral să piardă toată lumea: oameni care au dat bani, lucrarea, publicul care nu o mai vede.

Și cu COVID-ul e la fel. Era cât p’aci să ne iasă.

“Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.”

O ultimă întrebare, când ați spus că fondul AFCN este sclavagism, nu masca, v-ați referit la cele spuse de Cristi Puiu?

Un pic, da.

Legat de asta, eu cred că oricine ar trebui să aibă libertatea de a spune ce gândește. În același timp, un om public are o mare răspundere. Cristi poate s-a enervat din ceva și pe urmă s-a tot inflamat și a dus lucrurile poate unde nu trebuia.

Aș putea și eu să întreb. El va fi în juriu la Festivalul de Film de la Veneția, da? Va purta mască?

În același timp, să spui că face filme de căcat, asta e o românească, fiindcă noi nu mai putem să discutăm subiectul polemicii.

Dacă tu mă întrebi, eu sincer nu văd de ce lumea în aer liber trebuie să poarte mască. Sincer. Pe de altă parte, e o soluție, dacă vreți festival, ca să nu avem probleme, purtați toți mască și am încheiat chestia.

Cristi Puiu putea să se gândească puțin mai bine, dar cred că are dreptul să-și spună punctul de vedere. Din păcate, cred că ar trebui să-și dea seama de consecințele acestei povești un pic mai pe termen lung.

Și există acolo o comparație greșită cu ’89. Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.

Și am fost la toate demonstrațiile posibile din această țară. Și nu cred că sunt un sclav purtând-o. Nu cred că sunt un spălat pe creier. Nu sunt manipulat.

The post Dan Perjovschi către directorii de muzee: “Dacă nu sunteți capabili să atrageți fonduri, cărați-vă!” appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) anunță că se va redeschide pe 10 iunie cu un nou sezon expoziţional, care reuneşte cinci noi proiecte.

“Muzeul Naţional de Artă Contemporană se va redeschide pe data de 10 iunie 2020 cu un nou sezon expoziţional – MNAC Summer Opening 2020 / noul sezon expoziţional MNAC. Printr-o coincidenţă fericită, relaxarea restricţiilor ne-a prins în plină muncă de pregătire şi instalare a cinci noi expoziţii, drept care atât muzeul, cât şi terasa vor fi închise pentru public în perioada 15 mai – 9 iunie.

Ne preocupăm intens şi în această perioadă de siguranţa angajaţilor şi a vizitatorilor noştri, astfel ca la re-deschiderea muzeului experienţa culturală a noului sezon expoziţional să nu fie umbrită de riscuri. Noul program, normele de acces şi măsurile de siguranţă legate de o vizită post-pandemie la MNAC vor fi publicate din timp pe toate canalele noastre de comunicare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a MNAC.

Între expoziţiile MNAC care se regăsesc în “MNAC Summer Opening 2020” se numără:

• “Radu Comşa. Discuţie reducţionistă în 4 culori”, curator pe Călin Dan, 10 iunie – 25 octombrie;

• “Petru Lucaci. Material-Scapes”, curator Sandra Demetrescu, 10 iunie – 25 octombrie;

• “Metamorfozele lui Julian. O retrospectivă – Laborator Iulian Mereuţă”, curator Călin Dan, 10 iunie – 25 octombrie;

• “Filip Markiewicz. Ultraplastik Rhapsody”, curator Enrico Lunghi, 10 iunie – 27 septembrie;

• “Urban Steps, curator Mihai Zgondoiu”, artişti: Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/Skema, Mircea Popescu, Lucian Sandu Milea;

• “Văzând istoria – 1947-2007”, Colecţia MNAC, Echipa curatorială: Cristina Cojocaru, Călin Dan, Sandra Demetrescu, Mălina Ionescu, Adriana Oprea, Magda Predescu, Irina Radu.

sursa: Agerpres

The post MNAC se redeschide pe 10 iunie cu un nou sezon expozițional appeared first on Cultura la dubă.