“Credeam că ești femeie de serviciu” și “Nu mai filmezi că nu vreau eu.” i-ar fi transmis Nicolae Pungă. Relatările Alexandrei sunt susținute de martori contactați de Cultura la dubă.

De cealaltă parte, Nicolae Pungă nu a oferit un punct de vedere până la această oră, iar reprezentanții filmului au explicat că au renunțat la serviciile ei din cauza perioadei de indisponibilitate pe care actrița a anunțat-o.

Redăm mai jos relatarea Alexandrei Stroe:

“Bucuria pe care am simțit-o ieri, la prima mea zi de filmare în filmul despre Brâncoveni, care se turnează zilele astea la Palatul Mogoșoaia, în regia domnului Dan Pița, mi-a fost brusc curmată de întâlnirea întâmplătoare cu domnul Nicolae Pungă, vicepreședinte ALDE – Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor, același care în urmă cu câțiva ani putea fi găsit pe la Palatul Copiilor, ca manager al teatrului Teatrul Stela Popescu – o sinecură venită pe filieră politică, bineînțeles.

Pe vremea aceea, profitând de poziția sa de putere, dl Pungă și-a flexat puțin mușchii politici și m-a dat afară dintr-un proiect la care lucrasem alături de o echipă minunată.

Deși nu mai este managerul teatrului Stela Popescu, dl Pungă a ajuns director la alt palat, Palatul Mogoșoaia Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, o altă sinecură, bineînțeles.

Mai jos vă relatez dialogul halucinant pe care l-am avut ieri cu Domnia Sa.

Eu: Bună ziua!

El: Bună ziua!

Eu: Ce mai faceți? Că de când nu ne-am văzut, multă vreme a trecut. (trecusem peste faptul ca a individul a urlat la mine și m-a înjurat, cu asistenta lui în birou, pe vremea când era director la Stela Popescu)

El: Mda. Tu ești aici? La Dan Pița?

Eu: Da, am venit să filmez.

El: Să filmezi? Da’ ce, ești actriță?

Eu: Dar ce altceva?

El: Nu știu, credeam că femeie de serviciu…

Eu: Nu, actriță.

EL: Ba nu. Uite că vorbesc eu să nu mai fii!

Eu: Da, atunci să mă pregătesc să fac o nouă postare pe facebook?

El: Vorbesc serios, vorbesc să nu mai fii. Nu mai filmezi că nu vreau eu.

Eu: Puteți să mai spuneți o dată? Să scot mobilul să filmez măcar.

El: D-aia nu mai pot! Mă doare-n cur! Fix în cur mă doare. (împarte conducerea Palatului Mogoșoaia cu un membru PNL, probabil de aici… încrederea că poate face orice în țara asta care a devenit moșia lui)

Eu: …

El: Ți-am zis. Mă duc să vorbesc. (…)“

La această parte a discuției a mai fost prezentă o actriță care a confirmat întocmai spusele Alexandrei Stroe. Sub protecția anonimatului, aceasta a declarat pentru Cultura la dubă:

“Confirm exact spusele Alexandrei din prima parte a postării. Eram noi trei acolo. I-a spus că el credea că e femeie de serviciu, nu actriță, și a amenințat-o că o dă afară din echipa de filmare. Mi s-a părut ireal dialogul.”

După dialogul dintre Pungă și Alexandra Stroe, cei doi s-au reîntâlnit. Actrița relatează în postarea sa:

“Puțin mai târziu, în timp ce eu completam datele în contract. Dă târcoale mesei, vine în ceafa mea și întreabă:

Pungă: Acum completează contractul? Că nu e ok, nu trebuie să fie aici.

Producatorul: De ce?

Pungă: Hai să-ți zic.

Și au plecat. Și mai târziu, îl văd cu asistenta de regie, vorbind și arătând spre mine.

Cert e că la sfârșitul zilei primesc mesaj de la respectiva asistentă că nu mai pot veni mâine la filmare (adică azi). WOW! Adică… wow! De dimineață m-am trezit urlând în gând. Acum nu mai știu ce simt. (…)

Poate pentru că după ce m-a dat afară din proiectul de la Stela Popescu a reușit să facă același lucru și aici, nefiind implicat ÎN NICIUN FEL în producția filmului, ci doar folosindu-și influența, voia, vrerea, mușchii politici… WOW!”

Și această interacțiune a avut martori. Cultura la dubă a stat de vorbă cu o altă actriță care a confirmat relatarea Alexandrei. Pentru a nu suferi consecințe pe platoul de filmare, aceasta ne-a rugat să îi păstrăm identitatea anonimă.

“Stăteam la masă așteptând să filmăm și la un moment dat vine acest domn Nicu Pungă, Alexandra completa contractul atunci. El a văzut asta și nu i-a convenit și i-a zis “ce faci, completezi un contract? nu e bine, lasă că rezolv eu.” Și s-a dus cu producătorul deoparte să îi povestească ceva. Asta am văzut eu.”

Alexandra Stroe a fost prezentă pe platoul de filmări în ziua de vineri, 5 august 2022, când ar fi avut loc discuția cu Pungă. Chiar și în urma discuției, aceasta și producătorul au semnat contractul de colaborare, dar nu pe un număr determinat de zile de filmare.

În jurul orei 22.00, a fost anunțată de asistenta de regie – Beatrice Rancea – că nu va rămâne între personajele care trebuie să filmeze scena de sâmbătă, fiindcă este nevoie de actrițe disponibile în toată perioada de filmare.

Alexandra Stroe avea un rol de figurație specială, la fel ca 7-8 alte actrițe. Încă de pe 2 august, aceasta a înștiințat-o pe Beatrice Rancea de indisponibilitatea sa în perioada 15-21 august, lucru confirmat de Rancea.

Binecunoscuta Beatrice Rancea, manager general suspendat de la Opera Națională din Iași, este acum asistenta de regie a lui Dan Pița. Aceasta a transmis pentru Cultura la dubă:

“Domnul Pungă nu mi-a cerut nimic legat de actrițe și nici nu avea cum. Se suprapun zilele de filmare cu premiera pe care o are ea. Acesta este motivul pentru care i-am și scris că îi urez succes la premieră, că nu poate rămâne în film și poate cu altă ocazie. Ne-am despărțit în termeni buni, a văzut că aici se lucrează și depindem de niște date pe care noi nu avem cum să le schimbăm cu o distribuție întreagă, în funcție de programul ei. Asta a fost tot.

Nu știu de unde a ieșit toată discuția asta, nu are nicio legătură domnul Pungă cu programul pe care ea mi l-a dat dinainte, că e ocupată.

Mai este o fată într-o situație asemănătoare, care nici ea nu a mai rămas în film pentru că este ocupată în această perioadă. Deci au fost două situații. Sunt și actori care au renunțat la film pentru că au spectacole de teatru.

Noi filmăm și la Cetatea Făgăraș două săptămâni. Absolut toată distribuția și cele 7 fete care au rămas în rolurile de domnițe, toate sunt libere până în septembrie. Deci ea nici nu avea cum să fugă din Făgăraș să meargă la repetiții la premiera spectacolului.

În plus, eu îl cunosc pe domnul Dan Pița din 1985. Vă dați seama, la un asemenea regizor nici nu ai cum să te duci să spui: m-a pus unul să o scot pe una din film. Nici nu se poate pune problema de așa ceva, să vină cineva cu o intervenție la domnul Pița. Vorbim de un regizor cu notorietate. Cum aș fi putut eu sau domnul Pungă să se ducă la domnul Pița și să spună: scoateți-o pe interpreta respectivă din film? Nu și-ar fi permis nimeni așa ceva.”

Contactat de Cultura la dubă pentru a oferi un punct de vedere legat de o posibilă intervenție a lui Nicolae Pungă, producătorul filmului, Alexandru Ciocianu, a transmis “nu sunt implicat în așa ceva și nu am luat la cunoștință așa ceva.” și că motivul renunțării la serviciile Alexandrei Stroe are legătură cu indisponibilitatea sa.

Nicolae Pungă nu a răspuns până la momentul publicării articolului.

Nicolae Pungă este de profesie actor, fiind angajat al Teatrului Masca în perioada 1993 – 2017, potrivit CV-ului său.. Din 2017, el a devenit director al Teatrului Stela Popescu, aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Din iunie 2018 a ocupat și funcția de consilier local la Primăria Sectorului 4, din partea partidului ALDE, fiind în același timp vicepreședintele partidului lui Călin Popescu Tăriceanu.

Din 2021 el a fost mutat de la conducerea Teatrului Stela Popescu la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în funcția de director. Centrul Cultural Palatele Brâncovenești are și un manager – Dinu Marian Geani și un director – Nicolae Pungă.

În perioada în care a condus Teatrul Stela Popescu, acesta ar fi avut un alt conflict cu Alexandra Stroe. Actrița a povestit atunci că a fost dată afară dintr-un spectacol de teatru după ce ar fi cerut explicații privind reducerea onorariului.

Conform declarației de avere din mai 2021, Nicolae Pungă a avut un venit anual de 107.148 de lei la Teatrul Stela Popescu. Acesta deține două apartamente în București, un teren forestier în Gorj și unul agricol în Vrancea, toate dobândite prin moștenire. De asemenea, deține compania S.C. Pecon Company SRL, care se ocupă cu comercializarea de materiale de construcții.

Update 10 august: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești a răspuns solicitării Cultura la dubă adresată directorului Nicolae Pungă, de a oferi un punct de vedere referitor la relatarea Alexandrei Stroe.

Deși cererea a fost adresată lui Nicolae Pungă, în numele său a răspuns managerul general Dinu Marian Geani, care nu a comentat situația, ci ne-a redirecționat către Biroul de Presă al Primăriei Capitalei.

The post “Nu mai filmezi că nu vreau eu” – Nicolae Pungă, directorul Palatelor Brâncovenești, acuzat că a umilit o actriță și a cerut excluderea ei din distribuția unui film appeared first on Cultura la dubă.

În trecut, pe la Mogoșoaia au ajuns invitații prințesei Martha Bibescu, cum ar fi Marcel Proust, Antoine de Saint-Exupéry și tot acolo a creat și a murit în condiții suspecte Marin Preda.

După un an petrecut la Mogoșoaia și București, Kristin a simțit că viața ei trebuie să continue aici, așa că în 2017 s-a mutat în capitala României.

Orașul a inspirat-o, iar astfel a ajuns să colecționeze ornamente desprinse de pe fațadele clădirilor istorice, căzute după ploi sau vânt. Pe toate le-a adunat în expoziția Re-Collection, iar acum continuă să le strângă în apartamentul său.

Am stat de vorbă cu Kristin despre condiția artistului în Germania și în România, despre cum vede ea Bucureștiul, dar și despre cum este să fii femeie în lumea artei contemporane, dominată de bărbați.

***

Kristin, spune-mi, te rog, câte ceva despre tine și cum ai ajuns la București.

Eu sunt artistă vizuală, am studiat la Academia de Arte în Munster, apoi în Dusseldorf. Aș spune că vin dintr-o zonă foarte tradițională a sculpturii. Înainte de a studia la universitate, am făcut niște cursuri de sculptură în lemn în Bavaria, unde am învățat tehnici foarte tradiționale de sculptură în lemn.

Am sculptat multe „Mării” și mulți “Iisus”, fiindcă așa se face acolo. Și a fost foarte interesant. A fost o experiență foarte diferită. Eu am crescut în Germania de Est, unde religia catolică nu a fost parte din educația mea.

Oricum, așa am ajuns să fac artă, lucrând cu materialele, încercând să modelez, să recreez din materiale pe care le aveam la dispoziție, să construiesc de la zero.

Acolo am învățat lucrurile de bază și când am intrat la academie am realizat că m-a ajutat foarte mult experiența din Bavaria.

În plus, am învățat că sculptura necesită timp și răbdare și că vei eșua destul de des, uneori îți imaginezi ceva, iar ceea ce rezultă nu e deloc ce îți imaginai.

Cum ai știut că vrei să faci sculptură?

Dintotdeauna am știut că vreau să devin artistă, dar am fost în același timp conștientă că nu știu să desenez și să pictez.

Iar în școală totul se reduce la pictat și desenat, am fost îngrijorată că nu știam cum voi ajunge artistă dacă nu știu să desenez.

În ultimii doi ani de liceu am mers la o școală vocațională, unde specializarea era în arte și aveam vreo 8 ore pe săptămână.

Acolo am început să mă dezvolt și către lucrul cu obiectele.

În România, mulți părinți care practică educație tradițională le-ar spune copiilor că vor muri de foame ca artiști. La voi cum este și cât de greu ți-a fost să poți să trăiești din artă?

Acea zicală e un clișeu și la noi, în Germania. Dacă nu sunt dintr-o familie bogată, părinții au această grijă pentru copii, că arta nu le asigură un venit.

Partea bună e că în Germania sunt foarte multe școli de artă foarte bune și există un sprijin din partea statutului pentru artiști.

Și, de fapt, școlile de artă te dezvoltă în multe zone, nu te învață să devii artist, ci te ajută pe tine, ca individ, să îți dai seama ce vrei să faci, cum poți să construiești ceva de la zero.

După școală, cum ai început efectiv să lucrezi ca artist?

Mereu am avut și joburi pe lângă care m-au ajutat. Am impresia că în România nu prea se vorbește despre ce fac artiștii pentru a își câștiga traiul. Când m-am mutat în România, am descoperit că e un subiect tabu.

În Germania nu e deloc așa. Vorbim despre asta. Eu am lucrat în paralel cu studiile, apoi m-am angajat ca asistentă la academie, ajutam studenții să își realizeze proiectele.

Pentru mine lucrurile au fost tot timpul foarte clare – am un job care îmi acoperă chiria, mâncarea și îmi dă libertatea să mă concentrez pe ce vreau să fac, fără să am stresul că trebuie să trăiesc din artă.

Oricum, cum aș fi putut asta? Nu am putut trăi numai din a vinde lucrări la începutul carierei mele. Ca artist, cred că e important să ai o strategie, un echilibru între un venit de la joburi și munca ta de artist.

Cum stai la capitolul încredere în propria persoană, în valoarea lucrărilor tale? Ai îndoieli și dacă da, cum te lupți cu ele?

Hmm, grea întrebare! Cred că depinde foarte mult de stare sau de succesul de moment.

Eu cred că nu te poți descurca singur. Ai nevoie de aliați, de prieteni, de colegi. Și mereu am avut parte de asta. Am avut asta cu părinții mei, chiar dacă ei nu înțeleg exact ce fac eu. Bine, dacă vin la o expoziție și văd lucrările, înțeleg, dar nu cred că înțeleg în general ce fac eu cu viața mea. Cu toate astea, m-au susținut întotdeauna.

De fapt, însăși o carieră de artist e o formă de curaj.

Există cam 3% artiști faimoși, foarte bine plătiți, iar restul se confruntă mereu cu o formă de instabilitate. Și ai nevoie de multă energie pentru a continua, dacă nu ești parte dintre acei 3%.

Așadar, e esențial să ai acest sistem de suport, să colaborezi cu oameni, să faci schimb de idei, să construiești comunități în care oamenii se sprijină reciproc.

E ca în viață. Dacă ești trist, ai nevoie de cineva să te înveselească.

Cum ai ajuns să ai o legătură cu România?

Am aplicat la un program de schimb de experiență din Dusseldorf și unul disponibil era chiar în București, la Mogoșoaia.

Așa am ajuns la Mogoșoaia în 2016, era august, foarte foarte cald, vreo 40 de grade.

Schimbul e de un an, un artist din Dusseldorf merge la Mogoșoaia, iar unul din România merge la Dusseldorf. Și am trăit într-una dintre casuțele de la Palatul Mogoșoaia.

Unde a trăit Martha Bibescu.

Exact. Ai acest spațiu de locuit, foarte drăguț, dar e în pustietate. Și nu știam ce să fac singură acolo, la 40 de grade. Așa că am organizat o expoziție. Mi-am invitat toți prietenii în vacanță, în România, am dormit 8-9 oameni în acea casă micuță și așa am organizat expoziția.

Am invitat și niște artiști români și acela a fost începutul.

Și ce te-a determinat apoi să rămâi în România?

Am invitat-o atunci și pe fosta directoare a Goethe-Institut București, ne-am plăcut și i-am zis că eu chiar aș vrea să mai stau la București. Așa i-am propus să facem o expoziție anul următor, ea chiar a avut loc și astfel mi-am prelungit șederea.

Apoi am venit cu un alt program de rezidențiat, de trei luni, timp în care am mai organizat o expoziție de grup cu artiști germani și români. Iar după asta am decis să mă mut aici. A fost pur și simplu un pas care a venit natural.

Cum ți se pare București?

Chiar îmi place, sunt îndrăgostită de București.

Ce îți place, mai exact?

E foarte complicat de spus. Cred că am întâlnit oamenii potriviți, care mi-au dat senzația că vor face parte din viața mea mult timp de acum încolo. Un loc e relevant mai ales prin oamenii săi.

Știu că ești interesată de spațiul public în arta ta. Și aș vrea să te întreb cum ai descrie tu spațiul public bucureștean?

Încă de la început am fost fascinată de arhitectura de aici. Dacă mergi cu mine pe străzi, o să vezi că sunt super lentă, sunt ca un câine, casc gura peste tot, chiar și în locuri în care am fost de zeci de ori.

Pe de o parte se întâmplă ceva brutal, vezi cum s-au dezvoltat unele construcții, dar e fascinant în același timp că aveți clădiri art deco, art nouveau, clădiri restaurate, dar și clădiri în paragină.

Și am simțit că e locul potrivit pentru munca mea. Mă inspiră.

Ai avut și un proiect în acest sens, Re-collection. Cum ai început să aduni ornamente căzute pe străzile din București?

Pur și simplu le găseam pe stradă. Draftul de titlu pentru acest proiect a fost chiar „Obiecte găsite în București duminică dimineața, după furtună”.

Așa a început totul. Mă plimbam într-o duminică dimineață, după o furtună, și am găsit o bucată de fațadă.

Era un ornament floral foarte frumos, nu-mi venea să cred că e pe stradă. L-am luat, am făcut poză casei și am început să conturez o hartă a ornamentelor căzute.

Ce s-a întâmplat cu ornamentele după expoziție?

Sunt tot în apartamentul meu. (râde)

Și ce vrei să faci cu ele pe termen lung?

Nu știu. Cred că cineva ar trebui să le adune, e păcat să se piardă. Dar în același timp nu vreau să pun presiune pe mine. Doar pentru că le colecționez, nu înseamnă neapărat că trebuie să am și un plan concret. Poate o să îmi vină o idee peste 10 ani.

Singura problemă e să am un spațiu în care să le țin, pe măsură ce trece timpul, ele se tot adună. Dar sigur voi găsi soluții. În același timp, există și partea tristă a poveștii, că găsești pe stradă atâtea bucăți de fațade. E un patrimoniu de care nimeni nu are grijă.

Ai putea spune că a fost un act de curaj să te muți din Germania în România?

Mulți români ar spune asta, dar eu nu cred. Am libertatea de a pleca oricând, e un privilegiu, nu e nimic curajos. Da, poți spune că în general e o formă de curaj să te muți într-o altă țară, oricare ar fi ea. Dar e la fel și pentru un român care se mută în Germania. Ba chiar e mai curajos așa.

Fiindcă străinii sunt foarte bine primiți în România, pe când est-europenii sunt tratați diferit în vest, din păcate.

Eu aici nu am întâlnit niciodată atitudini rasiste sau comentarii legate de faptul că sunt străină.

Dacă te uiți înapoi la cariera ta, ai putea identifica un moment în care ți-a fost cel mai greu sau o atitudine care te-a afectat?

Cred că cel mai mult mă afectează raporturile de putere între femei și bărbați. Am avut de-a face cu autorități masculine, am lucrat ca asistentă pentru artiști bărbați.

Nu e ușor deloc. În lumea artei contemporane există un dezechilibru major între femei și bărbați. Cei mai mulți galeriști sunt bărbați, colecționarii sunt bărbați, directorii de muzee sunt bărbați, iar tu ești o femeie artistă, trebuie să te lupți cu toate astea.

Dar cum îți explici că femeile în artă nu sunt la fel de vizibile precum bărbații?

E simplu. E patriarhat. Iar în artă totul se reduce la bani, de fapt. În poziții de conducere sunt majoritar bărbați, e un proces foarte lent spre schimbare.

E vorba și despre educația pe care o primim, ți se spune că femeile trebuie să fie într-un fel, să se comporte într-un fel, sunt multe motive care stau la baza acestui dezechilibru.

Următoarea expoziție personală a lui Kristin Wenzel, ‘Lovers in the night’, se va deschide la Goethe-Institut din București pe 17 iunie, precum și într-o locație încă nedezvăluită din spațiul public.

Interviul face parte din seria “Curaj!”, o campanie inițiată de Cultura la dubă în parteneriat cu Goethe-Institut București. 

Trimiteți și voi, pe adresa contact@culturaladuba.ro, poveștile voastre despre obstacole întâlnite în carieră sau în viața personală și spuneți-ne cum le-ați depășit. Cele mai impresionante texte vor fi expuse în cadrul unei expoziții organizate în luna octombrie 2021, la Goethe-Institut București.

The post Kristin Wenzel, artistă germană stabilită la București: “Am simțit că e locul potrivit pentru munca mea. Mă inspiră.” appeared first on Cultura la dubă.