Președintele Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România, Pavel Șușară, susține într-o scrisoare publică adresată Ministerului Culturii, că în cadrul expoziției “Victor Brauner. Între oniric și ocult”, deschisă pe 1 decembrie 2023, sunt expuse câteva falsuri și cere ministerului să solicite opinia unui expert internațional pentru a clarifica situația. Un alt istoric de artă, Adrian Buga, declară într-o postare publică pe facebook că falsurile respective ar face parte din colecția lui Adrian Năstase și a fiilor acestuia.

“Situația cea mai gravă, fiind gata să protestez public, este legată de problemele grave de autenticitate ale unor opere de artă care fac parte din expoziția Brauner. Sunt cunoscute ca lucrări cu mari probleme de autenticitate lucrările care fac parte din colecțiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase.

Recomand ca muzeul MNAR să facă urgent o contraexpertiză realizată de experți internaționali în opera lui Brauner, care să confirme sau să infirme acuzele legate de problemele de autenticitate ale operelor din colecțiile: Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase.”, se arată și în postarea istoricului Adrian Buga.

Directorul Muzeului Național de Artă al României, Călin Stegerean, a reacționat într-un comunicat transmis presei declarând că în organizarea expoziției “s-au avut în vedere autentificări ale unor experţi recunoscuţi şi prezenţa lor în surse bibliografice care nu a fost contestată în lucrări cu caracter ştiinţific”.

Momentan Ministerul Culturii nu a oferit un punct de vedere.

Expoziția prezintă, prin intermediul a peste 100 de exponate, sursele inițiale ale creației artistului, provenite din spiritualitatea populară și din sensibilitatea sa pentru ocult și practicile ezoterice, precum și evoluția mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric și ocult.

Expoziția subliniază caracterul original, cu surse autohtone, al creației lui Victor Brauner precum și contribuția lui la mișcarea suprarealistă de la a cărei lansare se împlinesc în anul 2024 o sută de ani.

Publicul poate vedea lucrări de pictură și grafică de la Muzeul Național de Artă al României, Musée national d’art moderne – Centre Pompidou, Musée d’Art moderne et contemporain de Saint-Etienne Métropole, Musée d’Art moderne et contemporain de Strasbourg, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul Țării Crișurilor Oradea și din colecțiile particulare Octavian Brândeu, Gheorghe Burtea, Béatrix și Christian Derveloy, Damian Florea, Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase, Cristinel Popa, Jean-Michel Runacher, Anca Vlad, cărți cu caracter ezoteric și ziare de epocă, reviste de avangardă și cărți ilustrate de artist de la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, documente inedite provenind de la Arhivele Naționale ale României, obiecte etnografice, fotografii și filme documentare din perioada interbelică provenind de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

„Victor Brauner. Între oniric și ocult” este un proiect conceput și coordonat de Călin-Alexiu Stegerean și dezvoltat împreună cu o echipă formată din Costina Anghel, conservator, dr. Patricia Bădulescu, muzeograf, Miruna Moraru, muzeograf și drd. Ileana Mitu, responsabil de comunicare.

Expoziția este deschisă până pe 30 aprilie 2024.

The post Doi istorici de artă susțin că în expoziția Brauner de la MNAR sunt expuse câteva falsuri, aparținând familiei Năstase appeared first on Cultura la dubă.

Expoziția prezintă, prin intermediul a peste 100 de exponate, sursele inițiale ale creației artistului, provenite din spiritualitatea populară și din sensibilitatea sa pentru ocult și practicile ezoterice, precum și evoluția mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric și ocult.

Expoziția subliniază caracterul original, cu surse autohtone, al creației lui Victor Brauner precum și contribuția lui la mișcarea suprarealistă de la a cărei lansare se împlinesc în anul 2024 o sută de ani.

Publicul va fi transpus în universul specific artistului printr-o scenografie ce evocă universul suprarealist, având ocazia să vadă, în unele cazuri pentru prima dată, un material expozițional format din: lucrări de pictură și grafică de la Muzeul Național de Artă al României, Musée national d’art moderne – Centre Pompidou, Musée d’Art moderne et contemporain de Saint-Etienne Métropole, Musée d’Art moderne et contemporain de Strasbourg, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul Țării Crișurilor Oradea și din colecțiile particulare Octavian Brândeu, Gheorghe Burtea, Béatrix și Christian Derveloy, Damian Florea, Adrian Năstase, Andrei Năstase, Mihnea Năstase, Cristinel Popa, Jean-Michel Runacher, Anca Vlad, cărți cu caracter ezoteric și ziare de epocă, reviste de avangardă și cărți ilustrate de artist de la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, documente inedite provenind de la Arhivele Naționale ale României, obiecte etnografice, fotografii și filme documentare din perioada interbelică provenind de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

În expoziție va fi proiectată secțiunea „Les illuminations successives” din filmul „Victor Brauner – Le grand illuminateur totémique” (2014) în regia lui Fabrice Maze.

Muzeul Național de Artă al României deține un număr de opt lucrări de pictură și două de grafică ale artistului Victor Brauner, printre care „Fata și floarea” donată la începutul anului 2023 de către Mircea Barzuca.

Expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” este un proiect conceput și coordonat de Călin-Alexiu Stegerean și dezvoltat împreună cu o echipă formată din Costina Anghel, conservator, dr. Patricia Bădulescu, muzeograf, Miruna Moraru, muzeograf și drd. Ileana Mitu, responsabil de comunicare.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, va putea fi vizitată gratuit în intervalul orar 10.00 – 18.00. Expoziția va fi deschisă până pe 30 aprilie 2024.

The post Expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” se deschide pe 1 decembrie la MNAR. Intrarea va fi liberă în această zi appeared first on Cultura la dubă.

Pictura murală ”Istoria negoțului românesc”, realizată de pictorița de origine română Cecilia Cuțescu-Storck în Aula Magna  a  Academiei  de  Studii Economice din București, în anul 1933, a fost restaurată.

Lucrarea a fost prezentată publicului în urma restaurării pe 6 aprilie, cu ocazia împlinirii a 109 ani de existență a Academiei  de  Studii Economice.

Procesul de restaurare a frescei de peste 100 de mp a durat șase luni și a fost coordonat de prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Departamentul  de Conservare  și  Restaurare al Universității Naționale de Arte București.

Echipa de lucru a fost formată din Cristina Serendan (lect. univ. dr.), Ioana Olteanu (Faber Studio, drd.) și Laura Hangiu (Faber Studio), iar studenți masteranzi ai Departamentului de Conservare și Restaurare din cadrul UNArte București au contribuit la realizarea documentației de specialitate.

O altă lucrare de dimensiuni impresionante realizată de Cecilia Cuțescu-Storck este „Apologia artelor românești”, o alegorie pe plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal.

Cecilia Cuțescu-Storck s-a născut în 1879, la Câineni, județul Vâlcea și a fost prima femeie profesor la o universitate de artă din Europa. A predat pictură și arte decorative la Școala de Arte Plastice București.

Cecilia Cuțescu-Storck a studiat din 1897 la Damen-Akademie din München, apoi la Paris, la École des Beaux-Arts şi la Academia Julian, unde a luat contact cu mişcarea feministă franceză, iar mai târziu a devenit o promotoare a acestor idei.

Împreună cu artistele Olga Greceanu și Nina Arbore a întemeiat la București „Asociația femeilor pictore și sculptore”, spațiu dedicat creației artistice și convingerilor feministe privind statutul și drepturile femeilor. Mai mult, Cecilia a găzduit în atelierul ei „Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii române” și a invitat numeroase artiste să își expună public lucrările, potrivit Muzeului Național de Istorie a României.

Casa pe care Cecilia a construit-o împreună cu soțul ei, sculptorul Frederic Fritz Storck, în București, a fost transformată în muzeu și păstrează creațiile unei întregi familii de artiști. Colecția Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck cuprinde sculpturi, picturi, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și lucrări de guașă.

În plus, există o serie de plăci și medalii de bronz, precum și alte obiecte de colecție, cum ar fi monede antice și icoane. Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 11:00 și 17:00.

The post Pictura murală realizată de Cecilia Cuțescu-Storck în Aula ASE a fost restaurată appeared first on Cultura la dubă.

Ieri a ajuns la București, unde a desenat pe o dubă, la Spațiul M60, în cadrul unui proiect inițiat de un tânăr artist, Robert Băjenaru, Another Mobile Gallery, care își propune să plimbe duba desenată de artiști contemporani în locuri din țară unde nu există galerii.

Evenimentul a avut loc chiar peste drum de Muzeul Național de Artă al României și, natural, discuția noastră s-a îndreptat și către starea muzeelor din România, o țară izolată parcă într-un univers paralel cu ceea ce se întâmplă în restul lumii, din punct de vedere muzeal.

Care e ideea cu această galerie mobilă?

Ideea e a lui Robert Băjenaru, pentru că el conduce garajul Cazul 101, el e din Constanța și a vrut să facă o galerie acolo, dar a văzut că nu se poate și s-a gândit să facă asta și să o ducă la Constanța pe roți. Pe ideea de mobilitate, în care te adaptezi la ce se întâmplă.

O să facă și o bibliotecă în interior și o să o plimbe prin țară. Ăsta e un model vechi, era prin Anglia, biblioteca de cartier care merge.

E un lucru foarte empatic, creează acces în locuri în care arta cred că e doar așa, ca suvenir. Cred că nu există nicio galerie în Constanța.

“Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.”

Dan Perjovschi, artist

Am remarcat desenul cu “my house, my car, my credit card și punctulețul – me.”

Ăsta e un mesaj clasic, de prin anii 2000, când înnebunise lumea, toți voiau case cât mai mari, mașini cât mai mari și uitau de ei.

Am cunoscut o grămadă de tipi care au făcut bani și care pe la 40 de ani se opreau și se cărau în Tibet, știi? Așa e, faci bani și îți dai seama că nu aia contează. Tu te-ai pus la sfârșit, cel mai mic. E o critică a capitalismului, dar vezi că e o critică simpatică.

Cât de important este să avem parte de astfel de evenimente culturale, mai ales în această perioadă?

Domne, cei de la TIFF și-au asumat un mare risc și au făcut un lucru extraordinar. Că nu poți să oprești tot. Știi care e treaba? încercăm să facem cât putem de bine în situația dată, pentru că nu știm pe ce teren ne mișcăm. Dar încercăm să nu oprim totul, fiindcă murim dracu’ pe aici.

Eu de aia sunt pe dubă și nu înăuntrul ei. Și decizia de a fi aici, pe terasă, e luată din cauza pandemiei.

La Viena cum ați expus recent?

Nu am fost, am trimis desenele. Nu mai pot să merg, că îmi cer ăia două teste Covid, ar fi trebuit să am o expoziție solo în Columbia și deleg desenele, mi le desenează altcineva acolo.

Și la Viena cum s-a întâmplat?

La Viena, înainte să înceapă pandemia, am făcut niște desene pe zid, la Kunsthalle, într-o expoziție de grup, iar când s-a declanșat pandemia, ei au închis două luni jumate. Când au redeschis eu am zis că trebuie să adaptez desenele alea, că în două luni jumate s-a schimbat lumea.

Și atunci nu am putut să ajung, le-am trimis, le-au printat și le-au lipit. Deci trebuie să găsim soluții, știi?

Și arta mea e o artă mobilă. Mă pot adapta la orice spațiu, oricând. Încerc să găsesc răspunsul corect la ce se întâmplă.

Eu am făcut invers decât restul lumii. Eu am devenit hiperactiv în perioada asta. Am o mare satisfacție că sunt invitat de cineva tânăr să fac chestia asta.

“Ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani.

Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă.”

Ați fost vreodată invitat de o instituție publică din România să desenați? Minister, primărie?

Nu, în afară de Teatrul Național Radu Stanca de la Sibiu, sper că nu îmi amintesc greșit. Eu nu am o relație bună cu instituțiile statului.

De exemplu, să nu fiu înțeles greșit, dar eu cu soția mea (Lia Perjovschi) ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani. Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă, nu știu cum să îți zic…pe mine nu mă interesează jobul ăla, dar eu și Lia suntem o resursă, pentru că avem o experiență, iar, sper să nu fiu înțeles greșit, dar cât toți profesorii aceia la un loc.

Și resursa asta e cumva nefolosită pentru că oamenii ăia nu ne consideră ca parte din discurs.

Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile, fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.

Eu, în Sibiu, am o relație cu teatrul, iar soția mea cu biblioteca. Nu cu muzeul. Interesant, nu?

Sunt curioasă, până să vină pandemia, ce fel de relație aveați cu Muzeul Național de Artă Contemporană din București?

Aici e o poveste foarte veche. Noi l-am boicotat din prima zi. Eu n-am călcat acolo niciodată și nici nu o să călcăm atât timp cât este în palatul ăla.

Pentru noi, arta nu e după zid și nu e în locul ăla. Ăsta e locul artei mele (arată spre dubă).

De când am auzit că se face acolo, am avut o reacție foarte critică și am să îți spun de ce.

Era primul muzeu de artă contemporană din România, iar eu și Lia am fost niște propagandiști pentru acest muzeu, pentru arta contemporană în general. Dar în momentul în care s-a înființat, acest muzeu nu a ținut cont de realitățile din România. N-a întrebat niciun curator, nu a întrebat pe nimeni.

Și, până la urmă, a fost înființat de cel mai corupt guvern din țara asta – nea Năstase.

Care, ironic, este și un om cult…

Ce să-ți spun, cu termopane? Ai văzut ce colecție de second-hand are?

Deci, ideea ne-a displăcut, eu înțeleg rațiunile, dar arta contemporană în țara asta nu trebuie să fie în palat. Ea nu aparține burgheziei.

Faptul că MNAC e la Senat e un statement. Că sunt pe un deal cu aleșii și orice ai face vei fi citit prin prisma asta. Locul ăla nu a fost niciodată Casa Poporului. Acolo poporul plătește bilet.

Ală a fost teroare. Soția mea, de aici, din București, a fost obligată să meargă verile acolo să facă mozaic. Oamenii au fost forțați să muncească acolo. Oamenii și-au pierdut casele de pe locul ăla. Și atunci, cum să te duci acolo?

“Acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.

Când o să aibă vernisaj MNAC o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.”

Și, încă ceva, dă-mi și mie exemplu de expoziție care a analizat lucrurile astea? Că au fost oameni care au murit acolo. Că pentru asta e arta contemporană, nu pentru a pune tablouri pe pereți.

În plus, a fost înființat în 2004, suntem în 2020. În 16 ani nu au fost în stare să exporte o singură expoziție internațională. Și dacă te uiți la ce cataloage au tipărit, eu am tipărit mai multe decât MNAC. Cum este asta posibil?

Eu nu știu pe ce își iau oamenii ăia salariul, că pe site nu apare.

Uite, zilele astea se discută că se scoate desenul din curricula școlară, ai auzit tu poziția muzeului pe acest subiect?

Revenind, acea instituție nu poate să crească, acolo moare. Moare. I se usucă rădăcinile.

Eu nu vreau să spun că tot ce fac ei acolo e prost, dar acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.

Tu, ca artist, te lași controlat. Când Senatul nu are chef, nu ai voie cu mașina, aia nu se poate, când vine cu lada orice lucrare trebuie să nu bipăie, să nu fie dinamită.

Și când o să aibă vernisaj, o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.

Erau atâtea fabrici, atâtea! Și te legai și de comunism, că ai trecut prin el.

Dar dumneavoastră, ca artist, sunteți resemnat, nu doriți să vă mai implicați pentru schimbarea acestei situații?

Noi ne-am implicat la început, avem și o cercetare pe subiect, iar după aia ne-am văzut de treabă, fiindcă nu e treaba mea. Eu am ajuns la categoria de muzee care au 10 clase peste ăsta. Eu nu mai am nevoie de acest muzeu, să se bată cine are nevoie de el.

Nu aveți dumneavoastră, ca artist deja cunoscut, dar tinerii au nevoie.

Păi să facă proteste. Noi ne-am făcut treaba. Prin poziția mea, că nu am treabă cu instituțiile din România, eu le dau tinerilor o șansă: să vadă că nu e un singur drum. Sunt mult mai multe drumuri în lumea asta. Și eu cred că asta trebuie să facem noi în România.

“Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.”

Ce v-a făcut să vă întoarceți și să vă stabiliți în România?

Tot timpul am fost implicat în ceva aici și tot timpul am avut ceva de făcut. Și eu sunt implicat în artele astea de pe vremea comunismului, Atelier 35 Oradea, una dintre cele mai active platforme din țara asta, am cărat lucrări cu trenul, cu cușeta. Eu nu pot să las aia, că e istoria mea.

Așa că, îți spun, va suna foarte greu, dar muzeul trebuia să mă întrebe. Nu? treaba lui, las’ că lucrez cu alte muzee.

Continui să spun că ce fac aici e important. În Berlin sunt 10.000 de fenomene de genul ăsta, nu mai are nimeni chef să le vadă. Iar aici, în România, contează. Și am simțit asta în permanență. Aici putem fi un model, nu direct, dar prin diferență.

Eu îmi permit să le dau cu flit tuturor fondurilor AFCN și ICR și toate din țara asta. Și vreau să le spun tuturor artiștilor că se poate să se descurce și fără ei.

Ăștia ce au făcut? Au creat un singur fond, toată lumea se luptă pentru el și cum se taie fondul, se mănâncă între ei ca să ajungă la bani. Ăsta e sclavagismul, nu asta (arată masca de pe față).

Un singur fond? E jenant, e absolut jenant.

Eu nu pot să rezolv problemele astea, dar pot să spun. Eu la Sibiu sunt un zid. Mi-am găsit un zid în oraș, nu plâng că n-am galerie, mi-am găsit soluția, găsiți-o și voi!

La MNAR ați fost vreodată în vizită?

Am mai fost da, câteodată intru în depresie.

Ei au încercat tot felul de lucruri, ăștia sunt înțepeniți în timp și au încercat să se contemporaneizeze și lucrurile sunt complicate.

Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.

Apoi, expoziția marelui artist Maitec avea la intrare banner cu sponsor. Ce e asta? Fashion?

Au avut finanțare privată.

Dar ce mă interesează? Eu nu am văzut nicăieri în lume așa ceva.

Explicația directoarei MNAR este că sunt dependenți de finanțări pentru expoziții temporare, fiindcă ministerul Culturii nu dă bani pentru expoziții temporare.

Dacă Muzeul Național de Artă al României nu poate face rost de sponsori, eu îi demit pe toți mâine. Dacă nu sunteți capabili să atrageți fonduri ca lumea, cărați-vă! Înseamnă că habar nu aveți ce înseamnă muzeul secolului ăsta.

Și dacă tu nu poți obține bani de la minister, nu ești bun de director.

“În povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win.”

Unde credeți că ar fi cel mai potrivit loc pentru colecția Brâncuși care acum e expusă la MNAR?

Ei sunt cumva în afara timpului, e un mod de muzeografie vechi. Asta nu înseamnă că ei trebuie să sară în contemporan cu de-a sila.

Am văzut, de exemplu, la Muzeul de Geologie, au încercat să facă ceva ca la MȚR și au făcut în holul muzeului un magazin de vândut pietre. Nu așa.

Revenind la Brâncuși, în povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win. Am reușit magistral să piardă toată lumea: oameni care au dat bani, lucrarea, publicul care nu o mai vede.

Și cu COVID-ul e la fel. Era cât p’aci să ne iasă.

“Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.”

O ultimă întrebare, când ați spus că fondul AFCN este sclavagism, nu masca, v-ați referit la cele spuse de Cristi Puiu?

Un pic, da.

Legat de asta, eu cred că oricine ar trebui să aibă libertatea de a spune ce gândește. În același timp, un om public are o mare răspundere. Cristi poate s-a enervat din ceva și pe urmă s-a tot inflamat și a dus lucrurile poate unde nu trebuia.

Aș putea și eu să întreb. El va fi în juriu la Festivalul de Film de la Veneția, da? Va purta mască?

În același timp, să spui că face filme de căcat, asta e o românească, fiindcă noi nu mai putem să discutăm subiectul polemicii.

Dacă tu mă întrebi, eu sincer nu văd de ce lumea în aer liber trebuie să poarte mască. Sincer. Pe de altă parte, e o soluție, dacă vreți festival, ca să nu avem probleme, purtați toți mască și am încheiat chestia.

Cristi Puiu putea să se gândească puțin mai bine, dar cred că are dreptul să-și spună punctul de vedere. Din păcate, cred că ar trebui să-și dea seama de consecințele acestei povești un pic mai pe termen lung.

Și există acolo o comparație greșită cu ’89. Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.

Și am fost la toate demonstrațiile posibile din această țară. Și nu cred că sunt un sclav purtând-o. Nu cred că sunt un spălat pe creier. Nu sunt manipulat.

The post Dan Perjovschi către directorii de muzee: “Dacă nu sunteți capabili să atrageți fonduri, cărați-vă!” appeared first on Cultura la dubă.

De două săptămâni, Muzeul Național de Artă al României are un nou manager interimar, după ce fostul interimar, Liviu Constantinescu, a fost înlăturat de ministrul Culturii.

Timp de o lună și jumătate, Constantinescu nu a plătit 75 de angajați ai muzeului cu somajul tehnic care li se cuvenea, din bugetul muzeului. Fostul director încercase să obțină acei bani de pe platforma pe care statul a pus-o la dispoziție pentru privați, crezând că va primi alți bani decât cei pe care îi avea în buget pentru salarii.

Pe fondul acestei probleme, ministrul Bogdan Gheorghiu a numit-o la conducerea MNAR pe tânăra Cristina Verona, care lucra de jumătate de an în echipa de consilieri de la Ministerul Culturii.

Cristina Verona provine din familia marelui pictur Arthur Verona, are 32 de ani și a fost consilierul la Administrația Prezidențială în primul mandat al lui Klaus Iohannis, precum și manager interimar la Muzeul Național Cotroceni timp de un an.

Ajunsă la conducerea MNAR, aceasta a deblocat plata salariilor încă din primele zile. Spune, însă, că nu a apucat să vadă spațiul expozițional și că “o să vedem și cu Brâncuși”, atunci când vine vorba despre o posibilă reorganizare a spațiului în care sunt expuse operele marelui sculptor.

Are un mandat de 120 de zile, însă nu se știe cât timp va fi prelungit, dat fiind că postul de director este blocat în instanță, după ce fostul manager, Călin Stegerean, a dat în judecată Ministerul Culturii pentru înlăturarea sa în urma evaluării unei comisii numite de minister.

Am intervievat-o pe Cristina Verona în biroul său de la MNAR și am încercat să aflăm traseul său până la această importantă funcție, dar și ce își propune să realizeze la cel mai important muzeu de artă din România.

Spuneți-mi, vă rog, în primul rând, cum ați ajuns să dețineți funcția de manager interimar al MNAR?

A fost o responsabilitate grea, într-o situație grea, prin care muzeul a trecut. Din păcate, așa cum știți, Ministerul Culturii nu poate să organizeze un concurs, așa cum ar fi normal, prin Legea 189. A fost un astfel de concurs, în 2016, s-a desemnat un câștigător, s-a făcut o evaluare de final de an în 2017, acolo au fost ceva probleme, mă rog.

S-a decis cu acel manager că și-a încheiat activitatea aici. Acel manager a decis să se îndrepte în instanță, iar în acel moment ministerul nu a mai avut dreptul să facă un concurs. Legea îți interzice. Și într-o astfel de situație, când rămâi fără manager de pe o zi pe alta, legea îți spune să numești un interimar pe 120 de zile maxim.

Deci, din anul de grație 2017 până în prezent, s-a funcționat pe acest interimat, interimat, interimat. Nu cred că este un lucru nou, probabil știi și la alte muzee a fost la fel, într-o astfel de situație nu ai cum să faci concurs.

Aici este o situație specială, fiindcă postul e blocat de acea contestație în instanță. În alte situații, interimatele depășesc termenul legal și se prelungesc, practic, ilegal, fără să fie organizate concursuri publice.

Da, nu știu dacă ilegal, dar cu siguranță ce a fost de la caz la caz sigur a ținut în loc. Și aici, sunt sigură, în momentul în care Ministerul Culturii va avea o hotărâre în instanță, va organiza concurs.

Ok. Și cum vi s-a oferit această funcție?

Nu mi s-a oferit această funcție. (râde) A fost, într-adevăr, această problemă a salariilor, o știm, nu mai intrăm în ea. Dar să știți că nu a fost rea voință din partea nimănui.

Eu am cunoscut acum colegii și pe domnul director Constantinescu, pentru care am toată stima, știu că n-a fost un moment ușor nici pentru dumnealui, când a preluat acea funcție.

Revenind la prima întrebare, cum ați ajuns să ocupați funcția?

Da. Pe această problemă cu salariile am avut o discuție cu domnul ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu.

A venit din partea dumnealui inițiativa?

Da, da, da. Știind colaborările și experiența pe care am avut-o în alte instituții și cu un alt muzeu, la fel, același lucru, am știu că e o poveste grea, atunci nu eram convinși că o să deblocăm atât de repede salariile.

Deci, nu mi-a fost ușor când…Spui așa, te duci, iei Muzeul de Artă. Pentru oricine dintre noi, dacă am primi o astfel de sarcină, poate abia aștepți să te pui în scaun, dar când știi că e o problemă de salarii…și nu numai asta, sunt foarte multe. De-a lungul timpului s-au tot adunat și o să încercăm să ieșim la iveală cumva.

Am acceptat, mi-am luat această responsabilitate, sunt aici, Dumnezeu să ne ajute de acum încolo.

Ați mai colaborat cu domnul ministru și cu alte ocazii? Vă știați?

De la începutul anului am fost în echipa Ministerului Culturii.

Consilier?

Consilier la domnul secretar de stat Liviu Brătescu.

“Abia am venit, nici nu am apucat să mă duc pe spațiul expozițional. M-a interesat să cunosc colegii.”

Cristina Verona, manager interimar al MNAR

Printre alte sarcini pe care le-ați primit, pe lângă rezolvarea problemei cu salariile, ce se mai numără?

Bun, asta a fost punctuală și e bine că am rezolvat-o. În schimb, este important pentru Ministerul Culturii acest muzeu. Este…o numim noi așa, nava amiral a muzeelor din țară și trebuie să menținem nivelul în care a fost și până acum.

Cel mai important este calendarul cultural. Cumva anul 2020 este și un an aniversar pentru acest muzeu. Sunt 70 de ani de la deschiderea Galeriei de Artă Românească și vrem să vedem acele expoziții făcute. Ar fi o pierdere enormă, pe care nu mi-o doresc.

Cât voi fi aici, nu știu cât, Dumnezeu știe, vreau să fac tot ce pot să văd acele expoziții realizate. Sper să nu vină pandemia din nou.

“Numai cine n-a lucrat niciodată într-o instituție publică poate să spună că tot ce mi-am pus pe hârtie, voi și realiza. Din păcate, uneori hârtiuțele te acoperă și nici nu te mai vezi de ele.”

Cea mai importantă experiență pe care ați avut-o în domeniul muzeal e cea de la Muzeul Național Cotroceni. Cât timp ați ocupat funcția de manager interimar?

În 2015-2016. Muzeul Cotroceni ține de Administrația Prezidențială. Eu înainte am fost consilier la cancelaria președintelui.

Și ce planuri aveți pentru MNAR?

Contractul de interimat este pe 120 de zile. Atunci când știi că ai o asemenea responsabilitate, dar ai un termen atât de scurt, îți dorești să faci cât mai multe. Sigur că nu poți să le faci pe toate. Asta numai cine n-a lucrat niciodată într-o instituție publică poate să spună, că tot ce mi-am pus pe hârtie, voi și realiza. Din păcate, uneori hârtiuțele te acoperă și nici nu te mai vezi de ele.

Dar, prioritățile sunt priorități și pentru mine sunt expozițiile. Aici vreau să ne canalizăm. Și toate problemele din interior le vom rezolva. Nici nu am apucat să-mi cunosc toți colegii.

Ați preluat deja niște proiecte de expoziții sau le faceți de la zero, sunt ideile dumneavoastră?

Nu, din punctul ăsta de vedere, încă de la început, la discuția pe care am avut-o cu conducerea secțiilor de specialitate, am asigurat colegii că voi susține absolut toate proiectele pe care le au.

Și puteți să ne dați niște exemple, ce expoziții veți avea?

Sunt încă în lucru și totul ține de cum vom face rost de bănuți, dar sunt 5 expoziții importante, două de autor ar fi. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea artistului Daniel Rosenthal, iar MNAR are un patrimoniu frumos pentru artist.

Sigur, mai sunt și prin țară și poate le avem pe toate.

Vorbind tot pe partea de autor, mai avem o expoziție de Piranesi, pe grafică. Repet, astea sunt acum. Eu, din ce am înțeles, au fost gândite de anul trecut. Poate că o parte din ele trebuia deja să înceapă.

A venit pandemia, acum s-a deschis muzeul, publicul poate să viziteze doar galeriile permanente. Și asta nu e ușor pentru noi, pentru că bănuții de acolo ne veneau.

Dar în bugetul MNAR există bani alocați pentru expoziții temporare?

Există în momentul în care ai venituri proprii. Bani din bilete, din drepturi de autor…

Dar nu există bani de la minister.

Acum, astăzi am fost la minister și am deschis și problema expozițiilor pe care le avem, care sunt sub semnul întrebării și sunt extrem de importante nu numai pentru noi, dar pentru publicul larg.

Patrimoniul acesta pe care îl avem, dacă nu îl valorificăm, e o pierdere pentru noi toți. Și încercăm să găsim susținere.

Dar ministerul are mulți copii, multe muzee și cumva fiecare trebuie să primească câte o hăinuță acum, în perioada asta. E greu, e greu.

“O să vedem și cu Brâncuși. E un proiect frumos, mare lucru că s-a făcut, așa cum s-a făcut. Până la urmă, e un câștig.”

Dar vă gândiți să faceți niște evenimente speciale, care să atragă public? Nu mă refer la încălcarea normelor de distanțare, ci cu respectarea lor.

Pot fi făcute, sigur că da. Noi luăm în calcul orice variantă. Dar expozițiile mari, astea sunt importante, pentru că pentru fiecare expoziție, colegii mei specialiști au gândite cataloage.

Acelea sunt mărturiile clare ale acestui patrimoniu, ale muncii fiecăruia, deci ăla ar fi un câștig.

Se vând aceste cataloage?

Se vând, sunt o sursă de venit. E adevărat că nu atât cât ne-am dori sau ar fi valoarea lor, dar ele rămân mărturii. Nici nu pot să-mi închipui că facem o expoziție și nu avem un catalog.

Aveți o mare comoară aici, la MNAR, Sala Brâncuși. Dar sunt unii specialiști care spun că amplasarea ei e cumva nefericită.

Sunt păreri și păreri. Abia am venit, nici nu am apucat să mă duc pe spațiul expozițional. M-a interesat să cunosc colegii, să vorbesc cu fiecare în parte pe calendar.

Sigur, spațiile le voi vedea…

Presupun că le știți deja.

Da, da, da. Dar atunci când îți propui să schimbi ceva, eu vreau să iau în considerare opinia tuturor. O să vedem și cu Brâncuși. E un proiect frumos, mare lucru că s-a făcut, așa cum s-a făcut. Până la urmă, e un câștig.

“Domne, o săptămână toată lumea vorbea despre Brâncuși. Deci scopul a fost atins.”

Ce veți face cu Cumințenia Pământului? Ministerul trebuia să plătească acea asigurare de 2000 de euro pe lună pentru ca ea să fie expusă.

E o problemă, da, da, da. Nu am situația acum, am rugat colegii să-mi facă dosărelul și să vreau să văd ce s-a întâmplat, trebuie văzut pe acte, nu putem să discutăm doar așa.

Cu asigurarea nu știu exact. Aștept să-mi vină dosarul și să mă uit pe el.

A fost acel moment controversat de Ziua Brâncuși, când ministrul Bogdan Gheorghiu a încercat să facă ceva diferit și a adus-o pe Irina Rimes pentru a atrage atenția asupra evenimentului. Care este punctul dumneavoastră de vedere vizavi de implicarea unor influenceri pentru promovarea muzeului?

Cred că nu este o idee rea, în niciun caz. Cred că tânăra generație poate fi un foarte bun vector de imagine, iar din punctul meu de vedere a fost un succes.

Domne, o săptămână toată lumea vorbea despre Brâncuși. Deci scopul a fost atins.

S-a vorbit mai mult despre Irina Rimes decât despre Brâncuși…

E foarte bine, valorile țării, Brâncuși, Irina Rimes, tot respectul, este o cântăreață, din punctul meu de vedere a fost o campanie de succes.

Spuneați că aveți niște priorități. Care ar fi acestea, pe lângă cele 5 expoziții?

Nu se poate face în 120 de zile, însă un mare proiect al MNAR este deschiderea secției Artă Orientală. Din ce am înțeles foarte pe scurt, s-a închis în 1980. De atunci, s-a încercat prin toate eforturile, vorbim despre etajul 3 al aripii centrale, unde acum nu poate fi accesat de vizitatori.

S-au obținut sponsorizări și asta înseamnă vitrine, dar imaginați-vă vitrine din acelea pe care le vedem la marile muzee ale lumii.

Proiectul mare a dus undeva la 2 milioane de euro, dacă îmi aduc eu bine aminte din discuții. Nici până în ziua de azi această secție nu este deschisă vizitatorilor.

Și este o mare pierdere. Pe de o parte, muzeul are în patrimoniu aceste piese. Noi stăm cu ele în subsol și nu le putem expune.

Asta ar fi un proiect extraordinar, la care toți colegii țin.

Și, realist vorbind, când ar fi putea fi redeschisă?

Asta ține de conducerea care face toate eforturile necesare care țin cumva și de susținerea statului român pentru că nu vorbim de o sumă mică.

E adevărat, proiectul a fost mare, dar undeva la vreo 250.000 de euro.

Și pentru asta ați avea nevoie de finanțare de la Ministerul Culturii?

Ministerul Culturii…e complicat să obții finanțare de la stat. Tot ce s-a făcut este prin sponsorizări de-a lungul timpului.

Este in dezbatere o nouă formă a Legii privind managementul instituțiilor publice de cultură. Dumneavoastră credeți că ar trebui limitate mandatele la 10 ani?

Personal nu cred asta. Și vă zic de ce. Pentru că atunci când tu ai rezultate, așa cum ți le-ai propus, așa cum au fost asumate, nu văd de ce ar fi oportună o astfel de limitare.

Fac cumva precizarea, poate că vă surprinde și ar trebui să susțin că sunt tânără și vreau eu să vin. Dar nu este așa. Faptul că ești tânăr, nu trebuie să ți se deschidă ușa. Trebuie mai întâi să vii cu ceva ce ai făcut, să demonstrezi și apoi să ceri.

Vă gândiți să candidați în momentul în care va fi deblocat postul și se va organiza concurs public?

Nu mă gândesc la asta acum. Eu, ceea ce îmi propun, pe asta mă axez. Am 120 de zile din momentul în care mi-a fost ordinul semnat.

Povestiți-ne puțin istoria dumneavoastră personală. Sunteți nepoata lui Arthur Verona?

E lungă istoria. Sunt stră-strănepoata. Arthur Verona a fost fratele bunicului tatălui meu. În familia Verona sunt 3 pictori. Arthur Verona, e adevărat, e cel de notorietate, dar și fratele lui, Nicolae Henri Verona a pictat pe miniaturi, însă a fost mai mult om politic.

La fel, fiul lui Nicolae Henri, Paul Verona este un pictor cunoscut și cumva tatăl meu a rupt tradiția și n-a dus partea de pictură mai departe, 30 de ani a condus Pavilionul Expozițional Romexpo.

Dar pe mine m-a atras pictura și am încercat să duc mai departe tradiția familiei mele.

Ce studii aveți?

Am terminat Limbi Străine la Universitatea București, Engleză-Spaniolă, cu un master pe cultură și limbajul organizațiilor internaționale tot pe engleză-spaniolă, am avut și 3 ani în care am studiat pictura la Școala de Artă a Municipiului București în paralel și, sigur, mai multe cursuri de specialitate în țară și străinătate.

Și ce v-ați dori să faceți pe termen lung în carieră? Spuneați că ați lucrat și în mediul privat.

Am lucrat și în companii private, este adevărat. Am avut oportunitatea, eram încă la facultate, am început în cadrul unui birou notarial și acolo mi-a prins foarte bine experiența pentru că am văzut ce înseamnă asta cu circuitul actelor în natură, dacă o numim așa, neacademic, dar este foarte important.

Și m-a ajutat, atunci când am intrat în instutiții publice, să fiu foarte ordonată.

Și, sigur, partea privată nu se compară cu partea de la stat.

În sens bun sau în sens rău?

În sens mediu.

Am și discutat cu colegii de la tehnic, țin foarte mult la protecția muncii. Eh, în companii, când lucrezi într-o clădire de sticlă nu vezi cabluri prin birou, politica siguranței în muncă este foarte importantă, nimeni nu își permite să facă cea mai mică abatere.

Vă întrebam ce vă doriți să faceți pe termen lung.

Eh, pe termen lung astăzi nu îmi fac…niciodată nu am fost de așa natură să îmi fac planuri pe termen lung pentru că niciodată nu știi ce se întâmplă, ce oportunități vin.

Sunt o persoană deschisă și cum vor veni lucrurile, Dumnezeu să ne ajute, să fim sănătoși, le vom realiza.

Fotografiile sunt realizate de Bogdan Iordache/PhotoCube.

The post Interviu cu Cristina Verona, strănepoata pictorului Arthur Verona, numită director interimar al Muzeului Național de Artă al României: “Nici nu am apucat să merg pe spațiul expozițional.” appeared first on Cultura la dubă.

Această bursă se acordă de către MNAR prin concurs public, pe o durată fixă de doi ani, unui absolvent de învăţământ superior de specialitate în domeniul picturii sau graficii, în vârstă de până la 35 de ani.

Dosarul (arhiva) de înscriere și solicitare a bursei „Micaela Eleutheriade” va cuprinde următoarele documente:

a) Scrisoare de intenţie;
b) Curriculum vitae (format Europass);
c) Copie după actul de identitate;d) Copie/ii după diploma/ele de studii absolvite, autentificate;
e) Două scrisori de recomandare din partea unui specialist / artist din domeniu, dintre care una din partea unei personalități din mediul academic/universitar;
f) Portofoliu: 10 fotografii ale lucrărilor personale, cu specificarea tehnicii, a dimensiunilor şi a datei execuţiei; cataloage de participare la expoziţii şi dosar de presă după caz, alte documente relevante privind activitatea sa.

Bursa se acordă de către un juriu pe baza unei proceduri de evaluare şi selecţie și a unui interviu.
Depunerea dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 05 iunie 2020, ora 13:00, în format digital, la adresa de e-mail secretariat@art.museum.ro , iar desemnarea câștigătorului se va face pe data de 25 iunie 2020.
Mai multe detalii despre acordarea acestei burse găsiți în Regulamentul concursului, pe site-ul www.mnar.arts.ro – prima pagină – slider evenimente.

***
Legată de tradiţiile artei româneşti prin însăşi descendenţa ei directă din familia pictorului Gheorghe Tattarescu, Michaela Eleutheriade (1900 – 1982) poseda o temeinică pregătire academică, începută la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o termină în 1923 – şi continuată la Paris, în atelierul lui Roger Bissière, profesor la Academia Ranson, unde studiază până în 1927.

Debutează în 1926, la Salon des indépendants de la Paris şi la Salonul oficial din Bucureşti, participând apoi cu regularitate la Saloanele oficiale, la expoziţii anuale de stat şi la numeroase manifestări organizate în străinătate. Între 1925 şi 1976, a deschis douăzeci de expoziţii personale, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului şi a criticilor, iar viața sa artistică a parcurs aproape cinci decenii de activitate prolifică.

A făcut parte din grupările artistice moderniste „Criterion” (înfiinţată în 1932), alături de Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, Corneliu Michăilescu, Marcel Iancu, şi „Grupul Nostru” (1932-1936), printre ai cărui membri îi regăsim pe M.H. Maxy, Mac Constantinescu, Miliţa Pătraşcu, Petre Yorgulescu-Yor.

Muzeul Colecțiilor de Artă prezintă publicului o colecție impresionantă de peste trei sute de piese, donată chiar de artistă în anul 1983.

The post Bursă pentru artiștii plastici din România appeared first on Cultura la dubă.

Se împlinesc aproape 6 ani de când sculptura lui Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului, a fost scoasă la vânzare, în România. Fiindcă este clasată în tezaurul național, Ministerul Culturii a avut drept de preemțiune. Dar niciun ministru nu și-a asumat nici cumpărarea ei, nici refuzul de a achiziționa.

Inițial, a fost pusă pe piață pentru 20 de milioane de euro, dar în 2016, ministrul de atunci al Culturii, Vlad Alexandrescu, a bătut palma cu moștenitorii pentru 11 milioane de euro. Abia apoi, a anunțat că din această sumă, ministerul dispune doar de 5 milioane de euro și a făcut apel la populație să doneze restul de 6 milioane de euro. Aceșt lucru nu s-a întâmplat, iar ministerul se chinuie de 4 ani să restituie peste 1 milion de euro donatorilor, deși ar fi trebui să o facă în doar 3 luni de la încheierea campaniei.

În toți acești 6 ani, Cumințenia a fost expusă la Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională Română, Muzeul Național de Artă al României și, la finalul anului trecut, la festivalul EUROPALIA, de la Bruxelles. Între aceste expuneri, au fost și perioade în care sculptura a fost ținută în depozite, pentru că niciun muzeu din România nu, fie prin buget de la Ministerul Culturii, fie prin buget de la autoritatea locală, nu și-a permis să achite suma de 2000 de euro lunar, pentru asigurare ei.

După ce s-a lăudat cu ea peste hotare, la EUROPALIA, Ministerul Culturii nu a depus niciun efort pentru a expune din nou lucrarea în România. Și, spune avocatul moștenitorilor, ministrul Bogdan Gheorghiu, minte când declară că a reluat discuțiile privind achiziționarea Cumințeniei.

Tot ce a primit sculptura a fost o nouă cutie de depozitare.

De Ziua Brâncuși, pentru care Ministerul Culturii a făcut marele tam-tam cu Irina Rimes, Cumințenia Pământului va sta departe de ochii publicului. Ministerul a plătit, din sponsorizări, aproximativ 40.000 de euro pentru o proiecție pe clădirea MNAR, dar nu a plătit 2000 de euro pentru a expune sculptura lui Brâncuși.

Despre toate acestea am stat de vorbă cu avocatul proprietarilor Cumințeniei, Bogdan Grabowski.

Ce s-a întâmplat cu Cumințenia pământului după ce s-a terminat EUROPALIA?

Sculptura a fost la EUROPALIA pentru că proprietarii ei au discutat direct cu cei de la EUROPALIA. Exportul temporar a fost realizat împreună cu cei de la EUROPALIA, deci nu a avut Ministerul Culturii niciun amestec, în afara faptului că ICR era co-organizator. Dar lucrarea a ajuns acolo doar pentru că era vorba despre BOZAR și EUROPALIA.

Și asigurarea de transport și pentru prezența acolo cine a plătit-o?

Cei de la EUROPALIA.

Ce valoarea a avut asigurarea?

Valoarea este confidențială.

Dar cea din România, de la MNAR, era de 2000 de euro pe lună, nu este așa?

Da. 2000 de euro pe lună, cât timp a fost expusă la Muzeul Național de Artă.

Și unde a fost dusă când s-a întors de la EUROPALIA?

Păi după ce s-a întors de la EUROPALIA, acum are o nouă cutie în care e depozitată, într-un loc sigur.

“Dacă spune că a reluat discuțiile cu moștenitorii, ministrul Culturii minte. Ce te costă să spui că porți discuții? Nu ai cum să dovedești că le porți, dar spui că o faci.

E un joc de glezne. Te prefaci că lucrezi. “

Bogdan Grabowski, avocatul proprietarilor Cumințeniei Pământului

Cine ar trebui să plătească această asigurare, pentru a fi din nou expusă?

Oriunde ar fi expusă, organizatorul trebui să plătească asigurarea, întrucât își asumă obligația de a o păstra în integralitate și de a nu fi furată. Și atunci, în situația în care, Doamne ferește, s-ar întâmpla așa ceva, pentru a nu răspunde cel care o expune, se asigură lucrarea, ca să fie absolvit de o responsabilitate materială, riscurile fiind preluate de asigurator.

Spunea ministrul Culturii, dar foarte evaziv, că ar fi reluat discuțiile, negocierile cu moștenitorii. Desigur, fiecare ministru a spus asta. S-a întâmplat, de fapt, ceva?

Dacă acea afirmație se referea la discuții cu proprietarii, este o minciună.

Deci ministrul Bogdan Gheorghiu nu a avut nicio inițiativă?

Nu.

După atâția ani de discuții legate de Cumințenia pământului, care ar fi soluția pentru rezolvarea acestui blocaj?

Soluția este ca Ministerul Culturii, în situația în care se răzgândește și nu exercită dreptul de preemțiune, să comunice acest lucru proprietarilor, pentru ca proprietarii să poată să o scoată la vânzare, la licitație. Câtă vreme este această situație incertă, orice cumpărător privat are o retincență în a o cumpăra.

Și de ce credeți că niciun ministru nu și-a asumat acest refuz oficial?

Eu cred că nimeni nu vrea să își asume o responsabilitate în a spune “nu” și din această cauză și actualul ministru a spus că poartă discuții. Ce te costă să spui că porți discuții? Nu ai cum să dovedești că le porți, dar spui că o faci. E un joc de glezne. Te prefaci că lucrezi.

Dar moștenitorii ce mai spun despre toată această poveste?

Doamnele co-proprietare au sperat să se rezolve, nu au vrut să mai facă un proces și așteaptă, așa cum familia a așteptat din 1957 până în 2012 să o redobândească. Așteaptă.

Valoarea ei s-a schimbat în vreun fel?

Valoarea ei nu a scăzut, după anul 2016, când s-a negociat cu guvernul tehnocrat (nr. suma de 11 milioane de euro), au avut loc două vânzări internaționale ale unor lucrări de Brâncuși, tot din piatră, cam din aceeași perioadă, iar acele vânzări au fost de aproximativ 50 de milioane de dolari. Valoarea nu are cum să scadă.

The post De la EUROPALIA în depozit. Cumințenia pământului nu va putea fi văzută de Ziua Brâncuși pentru că Ministerul Culturii nu a plătit o asigurare de 2000 de euro appeared first on Cultura la dubă.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susținut că a apelat la Irina Rimes pentru a aduce tinerii mai aproape de cultură, iar cântăreața i-a propus ministrului, chiar în timpul conferinței, să îi invite la discuții și pe cei de la 5 Gang, pentru a atrage un public și mai tânăr decât cel pe care îl are ea.

Întrebată cum se va implica, mai exact, Irina Rimes a spus: “Probabil o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii de pe conturile mele printr-o postare.”

Cântăreața din Republica Moldova a povestit și ce știe ea despre Constantin Brâncuși.

“Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat.

Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor.”

Irina Rimes, cântăreață

“N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc. Se numește Poarta Sărutului, dar parcă nu înțelegeam de ce se numește așa.”, a povestit Irina Rimes.

Despre Coloana Infinitului, aceasta a zis:

“Nu știam ce reprezintă, nu înțelegeam această abordare și când am văzut Coloana Infinitului pentru prima oară am avut impresia că mă întâlnesc cu ceva care nu era din lumea mea, dar parcă mereu a fost prezent în lumea mea.”

La rândul său directorul interimar al MNAR, Liviu Constantinescu, a spus:

“Domnișoara Rimes, bănuiesc că sunteți domnișoară, mulțumesc pentru prezență pentru că Muzeul Național de Artă al României, iată, este gazda unui eveniment pe care îl dorim important pentru memoria lui Brâncuși.”

Liviu Constantinescu, director interimar al MNAR

Declarațiile Irinei Rimes și alegerea făcută de Ministerul Culturii au stârnit un val de critici și ironii la adresa cântăreței și a ministerului.

Actorul Marius Manole a sărit în apărarea Irinei:

Ministerul Culturii va celebra Ziua Brâncuși la MNAR, cu o proiecție care a costat aproximativ 40.000 de euro. Iată programul complet:

“Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal) va găzdui un spectacol high-tech de proiecții în cadrul căruia publicul va putea viziona holograme ale sculptorului și ale lucrărilor sale consacrate.

Mai mult, Muzeul Național de Artă al României oferă acces gratuit vizitatorilor pe parcursul întregii zile de 19 februarie și organizarează trei tururi ghidate în sala Brâncuși din Galeria Națională.

Tot cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși 2020, la Târgu Jiu se va inaugura Muzeul Național Constantin Brâncuși. Muzeul Național Constantin Brâncuși își va deschide porțile în casa Barbu Gănescu, casă în care Constantin Brâncuși a locuit în perioada efectuării lucrărilor Ansamblului monumental Calea Eroilor, format din Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana infinitului. În cadrul evenimentului inaugural va fi vernisată o expoziție de fotografie alcătuită din 10 fotografii donate de către Centrul Pompidou Paris și alte 33 de fotografii document realizate la ridicarea Coloanei fără sfârșit.

„Am pus în aplicare ceea ce ne-am propus, așa cum spune Brâncuși <<lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face>>. Astfel, am reușit într-un timp foarte scurt să oferim publicului acces către ceea ce înseamnă o parte din viața și opera marelui artist, chiar în nou înființatul Muzeu Național Constantin Brâncuși”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Menționăm că evenimentele organizate de Ministerul Culturii cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși sunt realizate numai din sponsorizări.” – comunicatul Ministerului Culturii

The post Irina Rimes, aleasă ambasadorul Zilei Brâncuși de către Ministerul Culturii: “Am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor” appeared first on Cultura la dubă.

Artistul a pierdut atunci circa 70 de sculpturi în lemn și bronz, uneltele de lucru, biblioteca și întreaga arhivă personală, ce cuprindea evidența lucrărilor, precum și corespondența cu colecționarii și criticii de artă români și de peste hotare.

Familia sa susține că sculptorul nu a putut trece niciodată peste acel șoc, chiar dacă a primit un sprijin important. Imediat după Revoluție, în ianuarie 1990, Ovidiu Maitec a fost invitat la Paris de Ministrul Culturii din Franța, care i-a comisionat o lucrare de anvergură și i-a pus la dispoziție un atelier permanent, dotat cu toate instrumentele necesare.

La 30 de ani de la evenimentul care i-a marcat viața și cariera, Ovidiu Maitec este adus în atenția publicului român, printr-o expoziție specială organizată la Muzeul Național de Artă al României – Lemn. Aur. Lumină.

Vizitatorii pot admira sculpturile sale, aflate în colecții private, dar și picturile soției sculptorului, Sultana Maitec. Expoziția este completată de lucrările de artă contemporană ale fiului celor doi, fotograful Stephane Maitec și ale soției acestuia, fotografa Dana Maitec.

Expoziția poate fi vizitată între 31 octombrie 2019 – 30 ianuarie 2020, iar biletul de intrare costă 10 lei.

Considerat astăzi unul dintre cei mai importanți sculptori români, Ovidiu Maitec a fost descoperit și susținut de celebrul colecționar britanic Jim Ede. A debutat cu o expoziție personală la Londra, apoi a participat de patru ori la Bienala de Artă de la Veneția, iar lucrările sale au devenit parte a unor prestigioase colecții internaționale. În paralel, expoziția documentează destinul de excepție al Sultanei Maitec, care a îndrăznit o spectaculoasă ruptură față de cursul realist dominant al artei epocii, optând pentru o pictură nonfigurativă în tehnica foiței de aur – material ce va deveni marca sa vizuală dominantă.

Stéphane Maitec, fiul celor doi, lucrează din 2002, alături de Dana Maitec: un duo care și-a construit o impresionantă carieră internațională în fotografia artistică. Cei doi sunt, potrivit criticilor de artă din Paris, unde au expus prima dată Reflections, inventatorii unei noi tehnici de fotografie pe care cei doi artiști au denumit-o art mirroring vivid – un experiment vizual inovator în care jocul de reflexii asupra unor sculpturi realizate din oglinzi exploatează potențialul creator al luminii și culorii, fără nicio intervenție digitală.
Seria Reflections oferă publicului oportunitatea de a intra în contact cu opera lor, expusă în Franța, Statele Unite, Elveția, Belgia, Italia. Lucrările din această serie pot părea, la o primă vedere, similare picturii, sau, prin iluzia de tridimensionalitate, sculpturii: ele sunt însă fotografie pură. 

sursa: MNAR

The post Maitec. Povestea emoționantă a sculptorului pe care Eliade l-a numit “cel mai puternic urmaș spiritual al lui Brâncuși” appeared first on Cultura la dubă.