ENG version

De la un an la altul, Anamaria Vartolomei interpretează roluri principale din ce în ce în ce mai complexe și diverse, lucrează cu cineaști de renume mondial și își îmbogățește palmaresul cu premii.

O prezență constantă la marile festivaluri de film care celebrează cinemaul de autor, Cannes, Berlin sau Veneția, actrița franco-română, în vârstă de 26 de ani, are deja o filmografie impresionantă și un César, echivalentul Oscarului în Franța.

S-a născut pe 9 aprilie 1999 la Bacău, dar a crescut în satul Plopu, de lângă orașul Dărmănești. Pe când avea doar 2 ani, părinții au plecat la muncă în Franța, iar ea a rămas în grija bunicilor. La 6 ani s-a desprins de copilăria la sat și a ajuns direct în Paris, alături de familie.

Ne-am reîntâlnit acum, în capitala Franței, la 4 ani la primul nostru reportaj. Am înțeles că dincolo de talentul și de frumusețea sa evidentă, calitățile mai puțin vizibile pe care și-a clădit o carieră de succes au mai degrabă legătură cu o maturizare precoce și cu fidelitatea față de propriile valori.

***

Anamaria Vartolomei a început să joace pe când avea doar 10 ani, în filmul My Little Princess, regizat de Eva Ionesco, regizoare franceză de origine română. Partenera de platou a fost nimeni alta decât actrița Isabelle Huppert, iar premiera filmului a avut loc chiar la Cannes, în cadrul secțiunii Semaine de la Critique.

Pentru rolul său a fost nominalizată în 2012 la Premiile Lumière, la categoria cea mai promițătoare tânără actriță. Iar în 2021 a câștigat Premiul Lumière pentru cea mai bună actriță și Premiul César pentru cea mai bună tânără speranță feminină cu filmul L’Evénèment, regizat de Audrey Diwan, câștigător al Leului de Aur la Veneția.

L’Evénèment (2021) este o adaptare după romanul omonim al scriitoarei Annie Ernaux (n.r. laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2022), privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60, acesta fiind primul său rol principal.

“L’Evénèment cred că rămâne, într-un fel, cartea mea de vizită. Este filmul care a călătorit cel mai mult, iar în Statele Unite a fost distribuit chiar în momentul momentul în care Texas interzicea avortul, a avut un impact mult mai mare decât ne imaginam.

După aceea am primit multe propuneri, mai ales foarte multe legate de avort. În Franța e o problemă cu etichetarea, dacă faci o dramă, primești doar scenarii de dramă, dacă faci o comedie, e gata, ești catalogat ca actor de comedie. Și nu înțelegeam de ce. Tocmai am făcut un film despre un avort clandestin, oamenii ăștia nu vor să mă vadă și în altceva? Așadar, mi-a fost foarte greu să aleg proiectul potrivit ulterior.

Ce amprentă a lăsat câștigarea Premiului César asupra carierei tale, asupra ta?

Césarul pe care l-am primit eu era pentru speranță feminină, e un positivism care emană din premiu, oamenii îți arată că au încredere în tine și tu, într-un fel, trebuie să le arăti că îți meriți locul. Ce vreau să spun este că premiul a venit și cu un fel de presiune și responsabilitate. Așa am simțit eu, la nivel personal. Am simțit că trebuie să arăt că au făcut alegerea potrivită, dar asta a fost o presiune personală, nu din partea industriei.”

La Veneția a fost remarcată de președintelui juriului, nimeni altul decât regizorul coreean Bong Joon Ho, câștigător al 4 Oscaruri cu filmul Parasite. Așa a venit ulterior propunerea de a juca în filmul său, Mickey 17, alături de Robert Pattinson, Mark Ruffalo și Toni Collette. A fost debutul său în limba engleză și cu o echipă americană de film, filmul fiind produs de Warner Bros. Pictures, cu un buget de aproape 120 de milioane de dolari. Pe platoul de filmare de la Londra a fost prezent și unul dintre producătorii executivi – Brad Pitt. Anamaria mărturisește că, la început, s-a simțit stingheră în acest univers.

„A fost greu, în primul rând, pentru că nu-i limba mea. Am avut un dialect coach. Bong era ok cu accentul meu, dar am vrut eu să-l perfecționez. Fiind primul meu rol în engleză, cu un casting atât de bun, voiam să fie și un fel de carte de vizită pentru Statele Unite, să vadă oamenii că nu am accentul ăla tipic francez, care te cantonează în tot felul de roluri secundare de franțuzoaică seducătoare.

Iar regizorul a fost foarte de treabă. Nu a vrut deloc să ducem rolul în ceva clișeic. M-a lăsat să lucrez cum am vrut cu coachul și chiar m-a ajutat mult. El este foarte umil, generos, e ca un copil pe platoul de filmare.

La început, eu nu mă simțeam la locul meu deloc. Totul era foarte mare. Eu lucrasem doar cu echipe franceze, unde ai cam 30 de oameni în echipă și te știi cu toată lumea. Apoi m-am regăsit într-un studio imens și, când ieșeam din el, îl vedeam pe Ryan Gosling, că filmau Barbie la vremea aia. Am urcat în mașină și i-am zis șoferului: era Ryan Gosling! Dar omul era obișnuit, era normal pentru el, pentru mine totul era nou. E și un alt mod de a lucra, de exemplu, când nu lucrezi, stai în cabina ta, în rulota ta.

Și aici, în Franța, cum e?

Nu-i așa. Mie, de exemplu, nu-mi place să stau singură. Stau cu echipa. Sigur, câteodată ai nevoie să te izolezi, dar câteva minute, o oră, maxim. Însă la americani, fiecare vedetă avea statutul ei, e izolată, așa funcționează ei.

Și eu, la început, am suferit mult din cauza asta, mă simțeam singură, mai ales că eram singura franțuzoaică. După aceea eu am cerut să stau pe platou. M-am gândit că nu-i văd pe oamenii ăștia, lucrând în fiecare zi, măcar să profit.

Până la urmă a fost ok, mai ales după ce am realizat că dacă mă gândesc numai la accentul meu, nu mă mai focusez pe plăcerea jocului, pe emoții. Și m-am acomodat cu limba, cu locul. Și, până la urmă, nici asta nu a fost o experiență americană completă. Am filmat la Londra, cu mulți europeni, regizorul este coreean, mi-a spus și Mark Ruffalo: “să știi că nu e așa, în general”. Creativitatea a fost pe primul plan și maniera mai europeană.

Cum ați construit rolul?

Am discutat mult despre cum își imagina el personajul. El mereu te dirijează, vrea să propui, ai libertatea asta, îi place când te lași și tu ghidat de imaginația ta, dar e foarte atent la ritm. Totul e la milimetru, adică dacă tu trebuie să pui mâna pe o prăjitură la secunda trei, fix la secunda trei trebuie să pui mâna acolo. Dacă nu, o refaci.

El desena totul, făcea storyboard și în fiecare seară îți trimitea fiecare scenă desenată, pentru cee a ce urma să filmezi a doua zi. Filmul era deja montat într-un fel, dacă eu eram desenată cu un profil, așa eram și filmată, deci totul era foarte precis gândit.

Interacțiunea cu colegii de platou, atât de cunoscuți la Hollywood, cum a fost?

Robert Pattinson era foarte izolat, dar cred că el, fiind foarte timid, se proteja într-un fel, mai ales că avea 80-90 de zile de filmare, jucând două roluri. Înțelegeam că are nevoie de concentrare. Dar este foarte simpatic.

Mark Ruffalo este foarte de treabă, dădea mâna cu fiecare figurant înainte și după ce juca scena. Îmi plăcea foarte mult de el înainte să-l cunosc, mi-a plăcut și mai tare când mi-am dat seama că e chiar de treabă. Nicio fiță, nimic, avea și el dubii câteodată, nu era sigur de ceea ce propunea. Mereu a fost un partener foarte agreabil, te motiva, te încuraja. De exemplu, câteodată, când plecam împreună după ce terminam, îmi zicea: “a fost super, bravo!”.  

Ai plecat de acolo din acest proiect cu altfel de încredere în tine?

Nu. M-am gândit că, acum că am terminat filmările, o să fiu scoasă din montaj, hahaha. Am trăit cu teama că e, totuși, ceva prea mare pentru mine. Dar, până la urmă, impresia e că sunt două industrii diferite. Americanii visează să facă filme ca noi, cu camera pe umăr, aproape de emoție, fără machiaj, cum facem în România, în Belgia, în Franța. Ei visează la asta, fiindcă e ceva total diferit.

Iar noi suntem fascinați de ceea ce nu cunoaștem. Cred că avem cu toții o dorință de a lucra cu ceea ce nu cunoaștem. Acum pot să spun că nu mai am neapărat visul ăsta, de a face film în America. Sigur, mi-ar plăcea, dar nu țin atât de tare.”, mărturisește Anamaria.

Dacă rolul din Mickey 17 a fost unul secundar, Anamaria Vartolomei a impresionat critica de film cu alte două roluri principale: cel din filmul Being Maria, regizat de Jessica Palud, prezentat la Cannes în 2024, și cel mai recent, rolul unei tinere mame în L’intérêt d’Adam, regizat de Laura Wandel și prezentat anul acesta tot la Cannes, în cadrul Semaine de la Critique.

În Being Maria, Anamaria Vartolomei dă viață poveștii actriței Maria Schneider, victima unui abuz al regizorului Bernardo Bertolucci în Last Tango in Paris (1972) și al celebrului partener de platou, Marlon Brando, interpretat acum de Matt Dillon.

“Filmarea la Maria a fost foarte intensă, a durat 25 de zile, pentru că nu aveam mulți bani, și a avut loc la Paris și un pic în sudul Franței. A fost foarte greu, pentru că deja era un rol de compoziție pentru mine, foarte diferit de cum sunt eu. Am lucrat mult cu Jessica Palud.

Desigur că am început să chestionăm subiectul în sine, îți pui și tu întrebări, ca actriță. Mai ales că eu am început să joc când aveam 10 ani. Îți dai seama că eu am fost foarte protejată de toți, pentru că am avut și părinții alături, care nu sunt din industrie și au vrut să se asigure că e totul ok. Am fost foarte privilegiată, într-un fel, că nu mi s-a întâmplat nimic și n-am avut niciodată parte de lucruri ciudate sau oameni abuzivi. Plus că de la fenomenul #metoo s-au mai schimbat, totuși, raporturile. Dar când te duci mai în profunzime, îți dai seama că sunt lucruri care încă se întâmplă.

Faptul că femeile vorbesc, că actrițele vorbesc, contează mult. Există și o protecție pentru minori pe platouri. Acum sunt lucruri care într-adevăr se schimbă și devin obligatorii.

Din punctul ăsta de vedere, te simți mai confortabil să lucrezi cu regizoare, cu femei?

Sigur, te influențează într-un fel, dar e o chestiune de sensibilitate, în primul rând, de cultură, de mulți alți factori care mă fac să văd lumea într-un fel.

Îmi dau seama că am lucrat mai mult cu femei decât cu bărbați, dar cred că asta a venit natural, când citesc un scenariu nu îmi iau în considerare că e femeie sau bărbat, ci în ce fel pun ei accentul pe nuditate. Chestionez mai mult asta, dacă e necesar, cum e filmat, cât e filmat.

De exemplu, la seria Merteuil, adaptată după Legături bolnăvicioase, care e, totuși, o carte erotică, a fost interesant să vezi cum, în 2024, poți să reiei povestea mai feminist, într-un fel, să vezi care e abordarea regizoarei. Cu toții am lucrat împreună, cu ajutorul unui coach de intimitate, am discutat ce e necesar și ce nu, cu ce ești confortabil și cu ce nu.”

Miniseria Merteuil va apărea toamna aceasta pe HBO Max și îi are în distribuție pe Anamaria Vartolomei, Lucas Bravo (n.r. cel care interpretează rolul Gabriel din Emily in Paris) și pe celebra actriță germană Diane Kruger, cunoscută pentru Inglourious Bastards și In The Fade.

“Diane m-a impresionat, e o femeie foarte magnetică, are ceva spectral, ceva rece, german. Am discutat cu ea, mi-a povestit că a suferit mult că, atunci când era tânără și activa ca model, i-a fost greu să se debaraseze de imaginea asta și să i se dea șansa să arate că știe să joace. Și chiar știe! Face niște lucruri în serial, care pe mine chiar m-au impresionat. E o actriță care lucrează mult, nu se joacă. La experiența ei, încă vrea să dovedească ce poate, mi s-a părut interesantă vulnerabilitatea asta, să ai în continuare dubii, în timp ce faci un rol foarte complex. Iar eu am învățat multe de la ea, pe platou e foarte concentrată, e tehnică, știe textul perfect, deși nu e limba ei.

E un lux să am acces la acești oameni foarte talentați, sincer, cred că Mark Ruffalo m-a impresionat cel mai mult. Am văzut foarte multe filme cu el și mereu mi se pare genial. Are și ceva diferit de standardul tipic american. Are ceva mai sensibil. Pentru ei e o meserie foarte serioasă, lucrează mult cu antrenori. În Franța ne bazăm mai mult pe spontaneitate. În America pregătesc rolul mai mult.”

După premiera filmului L’intérêt d’Adam la Cannes, publicația The New York Times i-a dedicat un articol special și a titrat: „Anamaria Vartolomei aduce o notă neînfricată rolurilor sale”. Variety a apreciat prestația actriței ca fiind „teribilă”.

Îndrăgostită de cinemaul de autor, Anamaria mărturisește că astfel de roluri grele, dar relevante, îi aduc cele mai mari satisfacții. Este în punctul în care poate alege proiectele în care să se implice, iar în spatele deciziilor există atât o strategie, cât și o latură emoțională.

“Aleg uneori din instinct, trebuie să fie scris bine, desigur, să fie construit într-un fel destul de controlat, să știu că o să fiu cu cineva care știe ce face. Da, numele regizorului contează, dar sunt foarte deschisă și la primele filme, niciodată n-a fost asta o piedică pentru mine. Apoi, normal, contează rolul în sine, ce mi se propune, ce îmi permit ei să fac, dar e și o strategie la mijloc.

Am făcut multe filme de epocă într-o perioadă. Mai fac unul? Nu. Mai fac ceva contemporan. De exemplu, am filmat Contele de Monte Cristo, apoi De Gaulle, care va ieși în 2026, eram confirmată pentru Merteuil, apoi am vorbit cu agenta mea și i-am spus că vreau să revin la ceva care mă reprezintă mai mult, film de autor, independent. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar în săptămâna aceea, am primit L’intérêt d’Adam. Chiar îmi doream mult să revin într-un astfel de proiect, am fost cu adevărat bucuroasă, am zis: ce rol fain!

A fost o filmare foarte grea, am filmat mult în plan-secvență, rolul greu, povestea se întâmplă într-o zi și trebuie să păstrezi emoția pe o durată îndelungată. M-a ajutat mult să joc cu Léa Drucker, e o actriță atât de bună și o femeie foarte de treabă!

E făcut de cei care au produs și L’Anatomie d’une chute și de frații Dardenne. Era acolo un cocktail care te ducea cu gândul la un festival.

Așa că încerci să îți alegi proiectele inteligent și speri să fii și tu acolo.”, spune Anamaria Vartolomei.

În De Gaulle, un biopic în două părți despre generalul și președintele francez Charles de Gaulle, Anamaria joacă rolul feminin principal – o eroină a rezistenței franceze. De altfel, e de remarcat că mai toate rolurile sale principale portretizează diferite forme de eroism feminin.

Anul 2024 a marcat pentru Anamaria și debutul în limba română. Este protagonista filmului Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai, după un scenariu de Cristian Mungiu. Povestea pornește de la cazul hoților români care au furat din Olanda tablouri celebre de Van Gogh, Picasso, Gauguin, Matisse și Monet, apoi le-au dat foc. În film, Anamaria Vartolomei este Natalia, o tânără mama plecată la muncă în Olanda, pentru a-i oferi fetiței ei, rămasă acasă cu bunica, alte șanse în viață. Pentru acest rol, Anamaria a primit Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Tokio.

“Am avut emoții pentru că, totuși, am un accent lejer franțuzesc, și Mungiu mi-a spus asta. Am încercat să lucrăm împreună, să-l ștergem cât mai mult. În franceză joc diferit, în engleză joc diferit, în română joc diferit. Niciodată nu e același fel de a interpreta, de a chestiona, de a da viață personajelor.

Ai simțit că te-a apropiat cumva de rădăcinile tale această experiență?

Da, total. Și mai ales filmul, fiind o poveste care se apropie de parcursul părinților mei, care și ei au plecat când eram eu mică, au lucrat în Franța ca să mă aducă pe mine.

Ce alte proiecte ai vrea să mai faci? Ți-ai dori să lucrezi cu un regizor anume?

Am făcut în mintea mea un fel de listă cu oameni cu care aș vrea să lucrez, dar nu se limitează la asta. Câteodată ai regizori la început, care îți propun un scenariu genial. Aș vrea să continui să fac filme în Franța, să mai fac filme în România, în America, Anglia.”

Dincolo de o carieră strălucitoare pe marele ecran, Anamaria Vartolomei este și ambasadoare a casei Chanel. Toate aparițiile sale de pe covorul roșu sunt asigurate de Chanel încă de când era doar un copil.

“Cum te simți în lumea Chanel, când mergi la evenimentele lor, când porți ținutele lor?

E ciudat să zic asta, nu vreau să sune pretențios, dar mă simt ca acasă, pentru că eu am început să lucrez cu ei când aveam 12 ani, am crescut cu ei. Avem o relație profesională, dar avem și o relație foarte umană, o relație de fidelitate destul de frumoasă, îmi știu și familia.

Ei sunt fideli oamenilor cu care lucrează, îi păstrează, te poartă și la suflet, încearcă să te ducă și înspre ei, să faci lucruri mari împreună cu ei.”

De tot ce înseamnă cariera și imaginea sa, se ocupă acum trei specialiste: agenta de film, agenta de imagine și o persoană dedicată PR-ului. Acestea o sfătuiesc să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește filmele în care joacă, evenimentele la care participă și interviurile pe care le acordă.

“Trebuie să știi în primul rând ce vrei tu, dacă tu vrei să apari peste tot și îți face plăcere, ok, foarte bine, sunt mulți actori care fac asta.

Dar sunt și evenimente la care vreau să merg și este frumos, am ocazia să întâlnesc oameni din industrie pe care altfel nu i-aș întâlni. De exemplu, am fost la o cină organizată de revista Madame Figaro, o revistă pe care eu o apreciez, pentru care am făcut două coperți, iar în fața mea a stat Coralie Fargeat, regizoarea filmului The Substance, m-am bucurat să o cunosc.

Când nu lucrezi, ce îți place să faci?

Ce fac toți oamenii normali în timpul liber. Da, câteodată, când sunt între proiecte, mă plictisesc, mai ales dacă prietenii mei au joburi cu normă fixă și sunt la job, dar mă duc la film, mă plimb, fac sport, mai citesc. Dar și când nu sunt filmări, sunt perioade de promovare și astea cer disponibilitate, și de timp și emoțională.

Există și părți negative cu care vin la pachet meseria ta?

Da, dubii, incertitudine, nu prea știi ce te așteaptă. E greu să-ți faci un loc, dar cred că e și mai greu să îl menții. Trebuie să ai o strategie, dar să rămâi și spontan, să îți păstrezi personalitatea, să-ți îmbogățești imaginația. Dar câteodată nu depinde de tine și cred că este cel mai greu să te gândești că degeaba lucrezi, degeaba ești bun, ești serios, câteodată când nu vrea, nu vrea și când nu prinde, nu prinde. Deci că asta e cel mai greu.

Asta a fost cam greu pentru mine. Când nu ai maturitatea necesară, primul lucru care îți vine în gând, când e aleasă alta în locul tău, te întrebi ce îți lipsește, te gândești că ea e mai bună, mai ales când e o persoană foarte diferită de ceea ce ești tu, te face să te compari foarte mult. Dar asta se schimbă cu vârsta.

Aș zice că meseria asta a dezvoltat un fel de competiție constantă, devii competitivă. Odată mi-a zis un prieten: “Anamaria, viața nu e un casting” și m-a făcut să îmi schimb părerea. Într-adevăr, nu trebuie neapărat în orice să reusești, să fii cel mai bun. În viața personală cred că putem să ne autorizăm să fim mai vulnerabili, să cazi, să te ridici. Asta te face și să crești și să te dezvolți ca om.

Acum câțiva ani ți-ai închis contul de Instagram. De ce ai ales să te îndepărtezi de social media?

Pentru că era prea toxic. Lumea postează ce mănâncă, cu cine iese, asta îmi dezvolta o curiozitate destul de nesănătoasă. Curiozitatea, pentru mine, e o calitate foarte importantă, dar era curiozitatea aia deplasată, nocivă. Nu îmi plăcea ce producea în mine.

Apoi da, erau comparațiile, voiam să fiu așa, să fiu acolo, ca altele. Devii frustrat și mi se părea că mă degrada un pic.

Deci chiar și ție, o persoană de succes, frumoasă, social media îți provoca îndoieli?

Da, cred că tuturor ni se întâmplă. Nu cred că e cineva care să nu se compare cu altcineva. Iarba mereu e mai verde în grădina vecinului.

Apoi, ca actor, să folosești asta ca autopromovare mi se pare ciudat, nu eram confortabilă să pun poze cu mine, să zic: uitați, eu am făcut asta. Ok, sunt oameni care se ocupă de promovare, dar să o faci tu mi se pare cam ciudat.

Agenta ta de PR ce spune despre asta, e de acord?

Ea nu are nicio treabă, nimeni nu îți poate impune. Știu că sunt mărci care impun, de exemplu sunt actori, actrițe, care ar fi vrut să părăsească social media, dar, pentru că au contract cu o marcă, trebuie să pună poze cu ceea ce fac pentru ei.

Ți s-a întâmplat să ratezi un contract pentru că nu aveai cont pe social media?

Nu, Chanel nu impune asta.”

În următorul proiect, filmul Miles & Juliette, va juca rolul feminin principal. Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones, va produce filmul prin casa sa, Jagged Films. Filmul va spune povestea celebrului interpret de jazz Miles Davis, care călătorește la vârsta de 22 de ani în Paris, în anul 1949. Acolo se îndrăgostește de Juliette Gréco, cântăreață și actriță franceză, interpretată de Anamaria Vartolomei. Din distribuție va face parte și Xavier Dolan. 

E cu atât mai impresionant pentru noi că, printre atâtea colaborări importante, Anamaria a acceptat un nou interviu pentru Cultura la dubă. “Normal, cum să nu? Voi sunteți primii care ați spus povestea mea în România.”, spune cu zâmbetul pe buze.

La întâlnirea cu noi, poartă un taior Chanel cât se poate de firesc, cu o pereche de blugi și un machiaj minimalist. Are șarmul natural al unei franțuzoaice, dar dezinvoltura și firea sociabilă au mai degrabă legătură cu rădăcinile românești. În familia sa, la Paris, se vorbește predominant în limba română, iar Anamaria duce mai departe tradiția de a merge duminica la biserica ortodoxă.

“Ce simți că te mai leagă de România? Mai simți vreo apartenență?

Da, cu cât cresc mai mult simt. De exemplu, acum, când au fost alegerile, am fost la vot, mă simt și responsabilă ca român din diaspora.

Depinde și de noi să reușim să menținem un echilibru și să ducem țara spre ceea ce putem vedea și aici, ca model economic, politic, social, cultural.

Avem o țară foarte bogată și e păcat că nu-i dezvoltată destul. Mă simt destul de responsabilă și de ceea ce se întâmplă acolo și încerc să rămân conectată.

Când am filmat Contele de Monte Cristo, ei au venit cu ideea să vorbesc în limba română și mi s-a părut foarte frumos, am fost mândră, e important să pui țara ta în valoare, să arăți oamenilor că suntem mai mult decât câteva clișee, totuși, avem foarte multe talente. Și prin proiectul vostru, la Cultura la dubă, vedem cât de multe talente are România, care fac lucruri importante, dificile. Trebuie să ne mândrim cu asta și să facem în așa fel încât să fie din ce în ce mai mulți.

Am văzut că în interviuri pe care le acorzi în străinătate, tu spui că ești din România.

Da, normal. Îmi place că și Chanel acum, când postează ceva, scrie actrița franco-română, pentru că asta sunt până la urmă, niciodată nu am încercat să șterg, să pretind că sunt doar franțuzoaică, pentru că nu asta mă reprezintă.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un demers Cultura la dubă susținut de BNP Paribas. Până acum, Cultura la dubă a prezentat în cadrul acestui proiect poveștile a 22 de artiști sau oameni de cultură români, stabiliți în Franța.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Anamaria Vartolomei, actriță: “Mă simt responsabilă ca român din diaspora. Suntem mai mult decât câteva clișee.” appeared first on Cultura la dubă.

RO version

From one year to the next, Anamaria Vartolomei takes on increasingly complex and diverse roles, works with world-renowned filmmakers, and enriches her list of awards.

A constant presence at major film festivals that celebrate auteur cinema—Cannes, Berlin, or Venice—the 26-year-old French-Romanian actress already has an impressive filmography and a César, the French equivalent of the Oscar.

She was born on April 9, 1999, in Bacău, but grew up in the village of Plopu, near the town of Dărmănești. When she was just 2 years old, her parents left to work in France, and she remained in the care of her grandparents. At 6, she left her village childhood behind and arrived directly in Paris to join her family.

We met again now, in the French capital, 4 years after our first feature story. I understood that beyond her obvious talent and beauty, the less visible qualities upon which she has built a successful career have more to do with a precocious maturity and faithfulness to her own values.

***

Anamaria Vartolomei began acting at just 10 years old in the film My Little Princess, directed by Eva Ionesco, a French director of Romanian origin. Her on-screen partner was none other than actress Isabelle Huppert, and the film premiered at Cannes in the Semaine de la Critique section.

For her role, she was nominated in 2012 for the Lumière Awards in the most promising young actress category. In 2021, she won the Lumière Award for Best Actress and the César Award for Most Promising Actress for the film L’Événement (Happening), directed by Audrey Diwan, which won the Golden Lion at Venice.

L’Événement (2021) is an adaptation of the novel of the same name by writer Annie Ernaux (winner of the Nobel Prize in Literature in 2022), regarding her experience with an abortion when it was illegal in 1960s France. This was her first leading role.

“L’Événement, I think, remains, in a way, my business card. It’s the film that traveled the most, and in the United States, it was distributed right when Texas was banning abortion, so it had a much greater impact than we imagined.”

After that, I received many offers, especially many related to abortion. In France, there’s a problem with labeling; if you do a drama, you only get drama scripts, if you do a comedy, that’s it, you’re pigeonholed as a comedy actor. And I didn’t understand why. I just made a film about a clandestine abortion, don’t these people want to see me in something else? So, it was very difficult for me to choose the right project afterward.”

What mark did winning the César Award leave on your career, on you?

“The César I received was for ‘female hope’ (espoir féminin), there’s a positivism that emanates from the award. People show you they have faith in you, and you, in a way, have to show them you deserve your place. What I mean is that the award also came with a kind of pressure and responsibility. That’s how I felt, on a personal level. I felt I had to show they made the right choice, but that was a personal pressure, not from the industry.“

“You always have this fear that it might be the last role, and you depend on many factors that you can’t control anyway.”

Anamaria Vartolomei, actress

At Venice, she was noticed by the jury president, none other than Korean director Bong Joon Ho, winner of 4 Oscars for the film Parasite. This led to the offer to act in his film, Mickey 17, alongside Robert Pattinson, Mark Ruffalo, and Toni Collette. It was her debut in English and with an American film crew, the movie being produced by Warner Bros. Pictures with a budget of nearly 120 million dollars. On the London film set, one of the executive producers was also present – Brad Pitt. Anamaria confesses that, at first, she felt awkward in this universe.

“It was hard, first of all, because it’s not my language. I had a dialect coach. Bong was okay with my accent, but I wanted to perfect it. Being my first role in English, with such a good cast, I wanted it to be a kind of business card for the United States, so people could see I don’t have that typical French accent that confines you to all sorts of secondary roles as a seductive Frenchwoman.

The director was very nice. He didn’t want us to take the role into cliché at all. He let me work as I wanted with the coach and really helped me. He is very humble, generous, he’s like a child on the set.

At first, I didn’t feel like I belonged at all. Everything was so big. I had only worked with French crews, where you have about 30 people on the team and you know everyone. Then I found myself in a huge studio, and when I came out of it, I saw Ryan Gosling, because they were filming Barbie at the time. I got in the car and told the driver: ‘That was Ryan Gosling!’ But the man was used to it, it was normal for him; for me, everything was new.”

And here, in France, how is it?

“It’s not like that. I, for example, don’t like to be alone. I stay with the crew. Sure, sometimes you need to isolate yourself, but for a few minutes, an hour at most. But with Americans, each star had their status, they are isolated, that’s how they work.

And I, at first, suffered a lot because of this, I felt lonely, especially since I was the only French person. Afterward, I asked to stay on set. I thought, I don’t see these people every day while working, let me at least take advantage of it.

In the end, it was okay, especially after I realized that if I only thought about my accent, I wouldn’t be focusing on the pleasure of acting, on the emotions. And I got used to the language, to the place. And, in the end, this wasn’t even a completely American experience. We filmed in London, with many Europeans, the director is Korean, and Mark Ruffalo even told me: “You know, it’s not usually like this.” Creativity and a more European manner were the priority.

How did you build the character?

We discussed a lot about how he imagined the character. He always directs you, he wants you to propose things, you have that freedom, he likes it when you let yourself be guided by your imagination, but he is very attentive to rhythm. Everything is precise to the millimeter, meaning if you have to put your hand on a cake at the three-second mark, you have to put your hand there at that exact moment. If not, you do it again.

He drew everything, he made a storyboard, and every evening he would send you each scene, drawn out, for what you were scheduled to film the next day. The film was already edited in a way; if I was drawn in profile, that’s how I was filmed, so everything was very precisely thought out.

What was the interaction like with your co-stars, who are so well-known in Hollywood?

Robert Pattinson was very isolated, but I think, being very shy, he was protecting himself in a way, especially since he had 80-90 days of shooting, playing two roles. I understood he needed to concentrate. But he is very nice.

Mark Ruffalo is very cool, he would shake hands with every extra before and after playing the scene. I really liked him before I met him, and I liked him even more when I realized he’s genuinely a good guy. No airs, nothing. He also had his doubts sometimes, he wasn’t sure about what he was proposing. He was always a very agreeable partner, he motivated you, he encouraged you. For example, sometimes when we would leave together after we finished, he would tell me: ‘That was great, bravo!’”

Și te simțeai într-un fel, dacă Mark Ruffalo mi-a zis că am făcut treaba bună, înseamnă că e ok.

Did you leave that project with a different kind of self-confidence?

“No. I thought, now that I’ve finished filming, I’m going to be cut from the edit, hahaha. I lived with the fear that it was, after all, something too big for me. But ultimately, the impression is that they are two different industries. Americans dream of making films like us, with the camera on the shoulder, close to the emotion, without makeup, like we do in Romania, in Belgium, in France. They dream of that because it’s something totally different.

And we are fascinated by what we don’t know. I think we all have a desire to work with what we don’t know. Now I can say that I don’t necessarily have that dream anymore, of making films in America. Sure, I would like to, but I’m not so keen on it.”

While her role in Mickey 17 was secondary, Anamaria Vartolomei impressed film critics with two other main roles: in Being Maria, directed by Jessica Palud, presented at Cannes in 2024, and most recently, the role of a young mother in L’intérêt d’Adam (Adam’s Interest), directed by Laura Wandel and presented this year, also at Cannes, in the Semaine de la Critique section.

In Being Maria, Vartolomei brings to life the story of actress Maria Schneider, the victim of abuse by director Bernardo Bertolucci in Last Tango in Paris (1972) and by her famous co-star, Marlon Brando, now played by Matt Dillon.

“Filming Maria was very intense; it lasted 25 days because we didn’t have much money, and it took place in Paris and a little in the south of France. It was very difficult because it was a character role for me, very different from who I am. I worked a lot with Jessica Palud.

Of course, we started to question the subject itself; you ask yourself questions, as an actress. Especially since I started acting when I was 10 years old. You realize, I was very protected by everyone, because I also had my parents with me, who aren’t from the industry and wanted to make sure everything was okay. I was very privileged, in a way, that nothing happened to me and I never had to deal with strange things or abusive people. Plus, since the #metoo phenomenon, the dynamics have changed, nevertheless. But when you dig deeper, you realize that these things still happen.

The fact that women speak out, that actresses speak out, matters a lot. There is also protection for minors on set. Now things are really changing and becoming mandatory.”

From this point of view, do you feel more comfortable working with female directors, with women?

“I never thought about the gender of the person writing a script, and my view of the world doesn’t depend on what I have between my legs…

Of course, it influences you in a way, but it’s a matter of sensitivity, first of all—of culture, of many other factors that make me see the world in a certain way.

I realize I’ve worked more with women than men, but I think that came naturally. When I read a script, I don’t consider whether it’s a woman or a man, but rather how they emphasize nudity. I question that more, if it’s necessary, how it’s filmed, how much is filmed…

“For me, it’s important that nudity has an artistic justification, that it adds something to the film, that we don’t do things gratuitously.
That’s been done for years. Enough!”

For example, with the Merteuil series, adapted from Dangerous Liaisons—which is, after all, an erotic book—it was interesting to see how, in 2024, you can retell the story in a more feminist way, so to speak, and to see what the director’s approach was. We all worked together, with the help of an intimacy coach; we discussed what was necessary and what wasn’t, what you’re comfortable with and what you’re not.”

The miniseries Merteuil will be released this fall on HBO Max and stars Anamaria Vartolomei, Lucas Bravo (editor’s note: who plays Gabriel in Emily in Paris), and the famous German actress Diane Kruger, known for Inglourious Basterds and In The Fade.

“Diane impressed me, she is a very magnetic woman, she has something spectral, something cold, German. I talked to her, and she told me she suffered a lot because when she was young and working as a model, it was hard for her to shake that image and be given a chance to show she can act. And she really can! She does some things in the series that truly impressed me. She’s an actress who works hard; she doesn’t mess around. With all her experience, she still wants to prove what she’s capable of. I found that vulnerability interesting—to still have doubts while playing a very complex role. And I learned a lot from her; on set, she is very focused, she’s technical, and she knows the script perfectly, even though it’s not her native language.”

“It’s a luxury to have access to these very talented people. Honestly, I think Mark Ruffalo impressed me the most. I’ve seen so many of his films, and he always seems brilliant to me. He also has something different from the typical American standard. He has something more sensitive. For them, it’s a very serious profession; they work a lot with coaches. In France, we rely more on spontaneity. In America, they prepare for the role more.”

After the premiere of the film L’intérêt d’Adam at Cannes, the publication The New York Times dedicated a special article to her with the headline: “Anamaria Vartolomei Brings a Fearless Note to Her Roles.” Variety praised the actress’s performance as “terrific.”

In love with auteur cinema, Anamaria confesses that such difficult, but relevant, roles bring her the greatest satisfaction. She is at a point where she can choose the projects she gets involved in, and behind her decisions, there is both a strategy and an emotional side.

“Sometimes I choose by instinct; it has to be well-written, of course, to be constructed in a fairly controlled way, so I know I’ll be with someone who knows what they’re doing. Yes, the director’s name matters, but I am also very open to first films; that has never been an obstacle for me. Then, of course, the role itself matters, what is proposed to me, what they allow me to do, but there’s also a strategy involved.

I made many period films for a while. Should I do another one? No. I’ll do something contemporary. For example, I filmed The Count of Monte Cristo, then De Gaulle, which will be released in 2026, I was confirmed for Merteuil, then I spoke with my agent and told her I want to return to something that represents me more, an auteur, independent film. And, with God’s help, that very week, I received L’intérêt d’Adam. I really wanted to return to such a project, I was truly happy, I said: what a cool role!”

“It was a very difficult shoot; we filmed a lot in long takes, the role was hard, the story takes place over a single day, and you have to maintain the emotion for an extended period. It helped me a lot to act alongside Léa Drucker; she is such a good actress and a very kind woman!

It’s made by the people who also produced Anatomy of a Fall and by the Dardenne brothers. It was a combination that immediately made you think of a festival.”

So you try to choose your projects intelligently and hope that you’ll be there too,” says Anamaria Vartolomei.

In De Gaulle, a two-part biopic about the French general and president Charles de Gaulle, Anamaria plays the main female role – a heroine of the French Resistance. In fact, it’s noteworthy that almost all of her main roles portray different forms of female heroism.

In 2024, Anamaria also made her debut in the Romanian language. She is the protagonist of the film Jaful Secolului (The Heist of the Century), directed by Teodora Mihai, from a screenplay by Cristian Mungiu. The story is based on the case of Romanian thieves who stole famous paintings by Van Gogh, Picasso, Gauguin, Matisse, and Monet from the Netherlands, then burned them. In the film, Anamaria Vartolomei is Natalia, a young mother who went to work in the Netherlands to offer her daughter, left at home with her grandmother, a better life. For this role, Anamaria received the Best Actress Award at the Tokyo International Film Festival.

“I was nervous because, after all, I have a slight French accent, and Mungiu told me so. We tried to work together to erase it as much as possible. I act differently in French, I act differently in English, and I act differently in Romanian. It’s never the same way of interpreting, of questioning, of bringing characters to life.”

Did this experience bring you closer to your roots in any way?

“Yes, totally. And especially the film, being a story that is close to my parents’ journey, who also left when I was little, they worked in France to bring me there…

For me, it was a very intimate way of talking about an experience that is, in fact, universal, but for me, it had something very personal.”

“What other projects would you like to do? Is there a specific director you would like to work with?

I’ve made a sort of mental list of people I’d like to work with, but it’s not limited to that. Sometimes you have directors who are just starting out and they propose a brilliant script. I’d like to continue making films in France, to make more films in Romania, in America, in England.”

Beyond a brilliant career on the big screen, Anamaria Vartolomei is also an ambassador for the house of Chanel. All of her red carpet appearances have been provided by Chanel ever since she was just a child.

“How do you feel in the world of Chanel, when you go to their events, when you wear their outfits?”

“It’s strange to say this, and I don’t want it to sound pretentious, but I feel at home, because I started working with them when I was 12 years old; I grew up with them. We have a professional relationship, but we also have a very human one, a rather beautiful relationship of loyalty; they even know my family.

They are loyal to the people they work with, they keep them, they hold you dear to their hearts, they try to bring you closer to them, to do great things together.”

Everything concerning her career and her image is now handled by three specialists: a film agent, an image agent, and a person dedicated to PR. They advise her on making the best decisions regarding the films she acts in, the events she attends, and the interviews she gives.

“First of all, you have to know what you want. If you want to appear everywhere and you enjoy it, okay, that’s great; there are many actors who do that.

But there are also events I want to go to and it’s nice; I have the opportunity to meet people from the industry whom I wouldn’t meet otherwise. For example, I went to a dinner organized by Madame Figaro magazine, a magazine I appreciate and for which I’ve done two covers, and Coralie Fargeat, the director of the film The Substance, was sitting in front of me. I was happy to meet her.

When you’re not working, what do you like to do?

What all normal people do in their free time. Yes, sometimes, when I’m between projects, I get bored, especially if my friends have fixed-hour jobs and are at work, but I go to the movies, I take walks, I do sports, I read a bit. But even when there’s no filming, there are promotional periods, and those require availability, both of time and emotionally.

“Are there also negative sides that come with your profession?”

“Yes, doubts, uncertainty, you don’t really know what to expect. It’s hard to make a place for yourself, but I think it’s even harder to maintain it. You have to have a strategy, but also remain spontaneous, preserve your personality, enrich your imagination. But sometimes it doesn’t depend on you, and I think the hardest part is to think that you work for nothing, that it’s useless to be good, to be serious; sometimes when it’s not meant to be, it’s not meant to be, and when it doesn’t catch on, it doesn’t catch on. So I think that’s the hardest part.

That was pretty hard for me. When you don’t have the necessary maturity, the first thing that comes to mind when someone else is chosen instead of you is to ask yourself what you’re missing. You think she’s better, especially when it’s a person very different from who you are; it makes you compare yourself a lot. But that changes with age.

I would say this profession has developed a kind of constant competition; you become competitive. A friend once told me: ‘Anamaria, life is not a casting,’ and it made me change my mind. Indeed, you don’t necessarily have to succeed at everything, to be the best. In your personal life, I think we can allow ourselves to be more vulnerable, to fall, to get back up. That also makes you grow and develop as a person.

It’s important to allow yourself not to be perfect, not to be what the world expects you to be.

A few years ago, you closed your Instagram account. Why did you choose to step away from social media?

Because it was too toxic. People post what they eat, who they go out with; that developed a rather unhealthy curiosity in me. Curiosity, for me, is a very important quality, but that was a misplaced, harmful curiosity. I didn’t like what it was producing in me. Then yes, there were the comparisons. I wanted to be like this, to be there, like others. You become frustrated, and it felt like it was degrading me a bit.

So even for you, a successful, beautiful person, social media caused you to have doubts?

Yes, I think it happens to everyone. I don’t think there’s anyone who doesn’t compare themselves to someone else. The grass is always greener on the other side of the fence.

Then, as an actor, to use it for self-promotion seems strange to me. I wasn’t comfortable posting pictures of myself, saying: ‘look, I did this.’ Okay, there are people who handle promotion, but for you to do it yourself seems a bit strange to me.

What does your PR agent say about that, does she agree?

She has nothing to do with it; no one can force you. I know there are brands that impose it. For example, there are actors and actresses who would have liked to leave social media, but because they have a contract with a brand, they have to post pictures of what they do for them.

Has it ever happened that you missed out on a contract because you didn’t have a social media account?

No, Chanel doesn’t require that.”

In her next project, the film Miles & Juliette, she will play the lead female role. Mick Jagger, the lead singer of the Rolling Stones, will produce the film through his company, Jagged Films. The film will tell the story of the famous jazz musician Miles Davis, who travels to Paris in 1949 at the age of 22. There, he falls in love with Juliette Gréco, a French singer and actress, played by Anamaria Vartolomei. The cast will also include Xavier Dolan.

It’s all the more impressive for us that, among so many important collaborations, Anamaria accepted a new interview for Cultura la dubă. “Of course, how could I not? You were the first to tell my story in Romania,” she says with a smile on her face.

At our meeting, she wears a Chanel suit as naturally as can be, with a pair of jeans and minimal makeup. She has the natural charm of a Frenchwoman, but her ease and sociable nature have more to do with her Romanian roots. In her family, in Paris, they speak predominantly Romanian, and Anamaria continues the tradition of going to the Orthodox church on Sundays.

What do you feel still connects you to Romania? Do you still feel a sense of belonging?

Yes, the more I grow, the more I feel it. For example, now, during the elections, I went to vote. I also feel a responsibility as a Romanian from the diaspora.

We, those of us here, also contribute to what Romania means, I realized that from the election results. Just because we are not there doesn’t mean the country no longer belongs to us.

It’s up to us to manage to maintain a balance and lead the country towards what we can see here, as an economic, political, social, cultural model. We have a very rich country and it’s a shame it’s not developed enough. I feel quite responsible for what happens there and I try to stay connected.

When I filmed The Count of Monte Cristo, they came up with the idea for me to speak Romanian and I thought it was very beautiful, I was proud. It’s important to showcase your country, to show people that we are more than just a few clichés. After all, we have so many talents… And through your project, at Cultura la dubă, we see how many talents Romania has, who are doing important, difficult things. We must be proud of this and act in such a way that there are more and more of them.

I’ve seen that in interviews you give abroad, you say you are from Romania.

“Yes, of course. I like that Chanel now, when they post something, writes ‘French-Romanian actress,’ because that’s what I am in the end. I have never tried to erase it, to pretend I’m just French, because that’s not what represents me.”

***

This article is part of the “France Week” series, an initiative by Cultura la dubă supported by BNP Paribas. So far, within this project, Cultura la dubă has presented the stories of 22 Romanian artists and cultural figures based in France.

The post SPECIAL Anamaria Vartolomei, actress: “I feel a responsibility as a Romanian from the diaspora. We are more than just a few clichés.” appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei va interpreta rolul feminin principal, Isabelle de Merteuil, în timp ce Lucas Bravo, cunoscut pentru popularul rol Gabriel din serialul Netflix Emily in Paris, va fi partenerul său de platou și va interpreta personajul Gercourt.

Celebra actriță de origine germană, Diane Kruger, premiată la Cannes pentru rolul din filmul In the Fade, face și ea parte din distribuție și va interpreta rolul Rosemonde.

Miniseria a fost anunțată ca parte din noul catalog Max și va apărea probabil toamna aceasta.

Anamaria Vartolomei se află la a doua colaborare cu regizoarea franceză Jessica Palud. În luna mai, cele două au avut premiera filmului “Maria” la Cannes, în care Anamaria joacă rolul principal, al actriței Maria Schneider, partenera de platou a lui Marlon Brando în Last Tango in Paris (1972, regia Bernardo Bertolucci).

Anamaria Vartolomei, originară dintr-un sat din județul Bacău, a debutat pe marele ecran la doar 12 ani, într-un film alături de Isabelle Huppert. Cariera sa a explodat după ce a interpretat rolul principal în filmul Evenimentul, premiat cu Leul de Aur la Veneția. Descoperiți povestea ei AICI.

The post Anamaria Vartolomei, rol principal în miniseria “Merteuil”, alături de Diane Kruger și Lucas Bravo appeared first on Cultura la dubă.