Violoncelistul Andrei Ioniță și pianistul Florian Mitrea, doi dintre cei mai importanți muzicieni români ai generației lor, cunoscuți la nivel mondial, ambii profesori la mari universități din Germania, respectiv Marea Britanie, cer guvernului revenirea asupra deciziei care pune în pericol numeroase școli de muzică la nivel național.

Potrivit proiectului inițiat de ministrul Daniel David și aplicat prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului de ministru privind reorganizarea unităților de învățământ, ca urmare a Legii 141/2025, școlile care au mai puțin de 500 de elevi vor fi înghițite de unități mai mari. Personalul didactic, didactic auxiliar și administrativ va fi transferat la unitățile școlare absorbante sau nou-înființate, elevii vor fi automat transferați, împreună cu activele și arhiva, informează Edupedu. În această situație se numără și școli gimnaziale vocaționale, de muzică sau arte plastice. Excepție fac liceele vocaționale, care își pot continua activitatea ca până acum.

Cei doi muzicieni vorbesc într-o scrisoare deschisă despre efectele dramatice pe care le-ar putea avea desființarea școlilor vocaționale, unități în care au învățat și ei.

“Domnule Președinte al României,

Domnule Prim Ministru,

Domnule Ministru al Educației,

Noi, semnatarii acestei scrisori, absolvenți ai școlilor de muzică din România și artiști recunoscuți pe plan internațional, ne datorăm parcursul profesional acestui sistem de învățământ artistic. Vă adresăm acest apel ferm în fața modificărilor propuse care amenință însăși existența învățământului muzical de specialitate din România.

De zeci de ani, școlile de muzică din țara noastră au oferit un serviciu unic cu discreție și consecvență. Aceste instituții reprezintă o investiție care, în decursul acestui lung timp de existență, a adus României adevărați ambasadori culturali care astăzi duc cartea de vizită a țării pe întreg mapamondul, pe scene din Statele Unite ale Americii și până în Japonia. În țară, absolvenții acestor școli sunt membri activi ai societății civile, se implică în proiecte sociale, educaționale și culturale în România, întorcând țării investiția primită la vârsta copilăriei.

În cadrul acestor instituții lucrează profesori devotați, adevărați făuritori de caractere care cu smerenie și un simț al datoriei cu totul excepțional, lucrează zilnic, sacrificându-și energia și timpul personal pentru a construi caractere și personalități întemeiate pe reperele morale date de marea muzică.

Școlile de muzică din România nu pregătesc doar viitori muzicieni profesioniști. Beneficiile acestui tip de învățământse resimt la nivel personal, indiferent de cariera aleasă ulterior. Elevii dobândesc un set de aptitudini transferabile precum seriozitatea pregătirii, disciplina și etica muncii, capacitatea de a respecta termenele limită, abilitatea de a lucraarmonios în echipă și multe altele. Totodată, prin muzică se produce relaționarea cu mediul uman interior la vârste fragede și astfel se dezvoltă competențe emoționale esențiale – empatia, abilitatea de a relaționa uman în mod firesc cu cei din jur și echilibrul emoțional-mintal.

Sistemul românesc de educație muzicală este râvnit de părinți din întreaga lume. În țări unde acest sistem nu există, educația artistică este realizată doar în sistem privat, nereglementat, și cu rezultate inegale și costuri inaccesibile pentru majoritatea familiilor. La concusurile de admitere în conservatoare de muzică de top din lume, elevii români sunt de cele mai multe ori admiși cu cele mai mari note, depășind colegii din țările gazdă.

Nu în ultimul rând, educația muzicală reprezintă o supapă de exprimare autentică pentru tânăra generație care este astăzi încolțită de presiunea rețelelor de social media spre conformism și aparențe. În arta performativă, tinerii pot fi ei înșiși, își pot explora propria personalitate, propriul temperament, fără teama de judecată și fără goana după popularitate. Desființarea acestor școli de muzică va duce în mod categoric la o atrofiere emoțională și umană a tinerilor, cu grave consecințe la nivel de sănătate mintală și afectivă.

Propunerea desfințării acestor școli de muzică, sau comasarea lor cu școli generale este un atac direct asupra comunității. Este paradoxal ca, într-o perioadă în care cererea pentru acest tip de educație depășește oferta, soluția propusă să fie diminuarea sau eliminarea lui. Mica economie care s-ar aduce la bugetul statului este infinit copleșită de pierderile culturale și dauna umană produsă. Societatea ar avea de plătit înzecit prin generații viitoare mai sărace uman, mai puțin empatice, mai ușor manipulabile și mai puțin capabile de gândire și simțire critică.

Vă rugăm să înțelegeți gravitatea acestei situații și să dispuneți anularea propunerii. Suntem deschiși la dialog pentru identificarea unor soluții de eficientizare, dar considerăm esențial ca acest sistem să continue să ofere comunităților serviciul educațional și cultural de neînlocuit pe care îl reprezintă.

Cu respect,

Andrei Ioniță, violoncelist, laureat la Concursul Ceaikovski de la Moscova și profesor asistent la Universität der Kunste, Berlin, absolvent al Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava din București

Florian Mitrea, pianist, laureat la Concursurile ARD de la München și Hamamatsu și profesor la Royal Academy of Music, Londra, absolvent al Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava din București”

Reprezentanții Școlii Gimnaziale de Arte Iosif Sava au transmis în urmă cu două zile: “Nu știm încă ce se va întâmpla din toamnă. Dacă o să fim comasați, cu ce școală sau ce se va întâmpla cu unii dintre profesorii noștri. Măsurile luate înseamnă ore tăiate, posturi desființate, oameni care ar putea rămâne fără locul lor în școală. Vom continua să ne susținem cauza în stradă și sperăm ca în septembrie să ne întoarcem la ore, întocmai cum ar fi normal, dar nu depinde doar de noi.”

PROTESTELE CONTINUĂ ÎN FAȚA MINISTERULUI EDUCAȚIEI

Azi a fost a 11-a zi de proteste desfășurate în fața Ministerului Educației. Sindicaliștii din educație s-au întâlnit tot azi cu premierul Bolojan și cu ministrul David.

Marius Nistor, FSE, a declarat după întâlnire: “Răspunsul e invariabil același – nu-și permite țara. Dacă țara nu-și permite un popor educat, să facem pușcării.”

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Violoncelistul Andrei Ioniță și pianistul Florian Mitrea către guvernul României: “Desființarea școlilor de muzică va duce la o atrofiere emoțională a tinerilor.” appeared first on Cultura la dubă.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 ani, la Castelul Balmoral. A fost cel mai longeviv monarh al Regatului Unit, pe care l-a condus vreme de 70 de ani.

Pe numele complet Elizabeth Alexandra Mary Windsor, Regina Elisabeta a II-a a fost probabil cea mai cunoscută femeie din istoria lumii.

Potrivit ultimelor informații oferite de CNN, în Marea Britanie urmează 10 zile de doliu și funeraliile regale, urmând ca sicriul să fie transportat în mai multe locuri din regat, pentru ca oamenii să își ia rămas bun.

Charles devine Regele Charles al III-lea, potrivit unei declarații făcute în urmă cu scurt timp de noul prim-ministru, Liz Truss.

Regele a transmis un mesaj după decesul mamei sale.

“Moartea iubitei mele Mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de profundă tristețe pentru mine și familia mea.”

Regele Charles

Regina Elisabeta a II-a a devenit întâmplător conducătorul Marii Britanii, după abdicarea unchiului său, Regele Eduard al VIII-lea, și moartea tatălui său, Regele George al VI-lea.

În 1947, Elisabeta s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, prinț al Greciei și Danemarcei. Mariajul lor a durat 73 de ani, până la moartea lui Philip, în 2021.

Încoronarea Reginei, în 1953, a fost prima ceremonie de acest fel transmisă în direct la televiziune, făcând din Elisabeta una dintre cele mai cunoscute figuri din istorie.

Regina s-a dedicat îndatoririlor sale până în ultimele clipe din viață. Acum două zile a primit-o la Castelul Balmoral pe Liz Truss, căreia i-a înmânat sarcina de a forma un nou guvern.

The post Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani appeared first on Cultura la dubă.

Maestrul Radu Lupu, unul dintre cei apreciați pianiști din întreaga lume, a dispărut dintre noi, a transmis în această seară pagina oficială de facebook a Festivalului Internațional George Enescu.

Radu Lupu își anunțase retragerea din activitate în 2019.

El va rămâne unul dintre marii pianiști pe care România i-a dat muzicii clasice internaționale. În 2016 el a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de Comandor al Imperiului Britanic, pentru servicii aduse muzicii.

Radu Lupu s-a născut la Galați, pe 30 noiembrie 1945. A început să studieze pianul la 6 ani, iar la 12 ani interpreta deja muzică de pian compusă chiar de el.

A studiat mai întâi la Galați, apoi la Școala Popolară de Artă din Brașov și la București, unde le-a avut profesoare pe celebrele Florica Musicescu și Cella Delavrancea.

La doar 16 ani, a primit o bursă la Conservatorul din Moscova, unde a rămas timp de 2 ani. Ulterior, a câștigat în 3 ani 3 concursuri prestigioase:Concursul de pian “Van Cliburn” de la Fort Worth, Texas, Concurs Internaţional „George Enescu” (1967) şi Concursul internaţional de pian de la Leeds, Marea Britanie (1969).

Odată cu premiul din Marea Britanie a început, de fapt, cariera sa internațională. În 1969 a debutat la Londra și a cucerit publicul și presa de specialitate britanică. “A adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experienţă de viaţă, cu alternanţele sale de dezolare şi mândrie. Muzica nu ar putea fi niciodată mai apropiată de vorbire”, a titrat atunci The Times.

În 1978, Radu Lupu concerta alături de Berliner Philharmoniker și dirijorul Herbert von Karajan la Festivalul de la Salzburg.

De altfel, de-a lungul carierei, Radu Lupu a concertat alături de cele mai mari orchestre și cei mai importanți dirijori, având o relație profesională specială cu Daniel Barenboim. Cei doi au câștigat Premiul Grammy în 1995 pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini).

A înregistrat 20 de discuri, fiind cunoscut drept un interpret extraordinar al muzicii lui Beethoven, dar și Brahms, Grieg, Mozart, Schubert sau Schumann.

În 2013, Radu Lupu a deschis Festivalul Internațional George Enescu de la București.

El era stabilit în Elveția, la Lausanne, și, dincolo de aparițiile pe scenă, refuza să acorde interviuri în presă, de “teama de a nu fi neînțeles”. De asemenea, nu era de acord ca recitalurile sale de pian să fie transmise la radio.

Radu Lupu s-a stins din viață la 76 de ani.

The post Dispariția unui geniu. Pianistul Radu Lupu s-a stins din viață la 76 de ani appeared first on Cultura la dubă.

Aseară Barbados s-a desprins oficial de sub tutela Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, devenind Republica Barbados, la aproape 400 de ani distanță de la colonizarea insulei de către britanici și la 55 de ani de la câștigarea independenței.

La ceremonia grandioasă a participat și Prințul Charles al Marii Britanii, care a transmis “urări calde” din partea Reginei.

“Din cele mai întunecate zile ale trecutului nostru și din atrocitatea îngrozitoare a sclaviei care ne pătează pentru totdeauna istoria, oamenii acestei insule și-au croit drumul cu o tărie extraordinară”, a mai spus Prințul Charles.

Cu această ocazie, cântăreața Rihanna, pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty, a fost declarată eroină națională pentru onoarea adusă țării sale natale peste hotare. Ea a fost invitată pe scenă de către prim-ministrul Mia Mottley, care i-a transmis: “Fie ca tu să continui să strălucești ca un diamant și să aduci onoare națiunii tale prin operele tale, prin acțiunile tale.”

Rihanna s-a născut în Barbados la Saint Michel și a crescut la Bridgetown, unde a avut loc evenimentul de aseară. Tatăl său a fost dependent de droguri și a abuzat-o pe mama sa.

Pe când avea 15 ani, ea a fost descoperită de către un producător american, aflat în vacanță cu soția sa. Acesta a invitat-o în SUA pentru a înregistra niște demo-uri.

Un an mai târziu, ea l-a întâlnit prima dată pe Jay Z, în fața căruia a cântat melodia lui Whitney Houston “For the Love of You” și două compoziții proprii. Rihanna a povestit pentru The Guardian că se aflau la etajul 29 și Jay Z i-ar fi spus “Sunt două modalități prin care poți pleca de aici. Pe ușa, după ce ai semnat contractul sau pe geam.” Cântăreața a spus că s-a simțit flatată.

La 17 ani a ajuns pe locul 2 în Topul Billboard, cu melodia “Pon de Replay”, dar hitul care a făcut-o celebră în toată lumea a fost Umbrella, interpretat împreună cu Jay Z. Rihanna avea atunci 19 ani.

Rihanna este azi una dintre cele mai bogate artiste ale lumii, având și o afacere cu cosmetice ce îi poartă numele – Fenty.

Barbados va fi condusă de două femei, președintele Sandra Mason și premierul Mia Mottley și va rămâne parte din Commonwealth, conform premierului britanic Boris Johnson.

The post Rihanna a fost declarată eroină națională a Republicii Barbados appeared first on Cultura la dubă.

Săptămâna trecută, Muzeul Național de Artă Africană al Institutului Smithsonian, din Washington D.C., a anunțat că retrage din expoziție bronzurile din Benin, urmând să le înapoieze Nigeriei.

Concret, este vorba despre circa 20 de artefacte culturale dintr-un total de aproximativ 3000, pe care colonialiștii britanici le-au confiscat în secolul al XIX-lea din Regatul Benin (stat precolonial aflat în sudul actualei Nigerii) și le-au răspândit în mai multe țări occidentale. 

Inițiativa institutului, a doua de acest fel pornită în Statele Unite, face parte dintr-un proces amplu de restituire a obiectelor de artă sustrase din Africa în perioada de dominație colonială.

„Bronzurile din Benin” sunt o colecție de obiecte de artă care au aparținut Regatului Benin. Contrar denumirii, artefactele nu includ doar figurine și sculpturi din bronz, ci și colți de elefanți cu gravuri complexe sau chiar o mască de fildeș.

Ele au fost create începând cu secolul al XVI-lea de membrii unor ghilde specializate și folosite atât pentru a împodobi altarele dedicate monarhilor Beninului, cât și în ritualuri închinate strămoșilor.

În 1897, majoritatea bronzurilor din Benin au intrat pe mâna trupelor britanice, trimise să pedepsească regatul pentru uciderea unui explorator englez care intrase în conflict cu câteva triburi locale. Ulterior, colonialiștii le-au expus în instituții ca British Museum sau le-au vândut mai multor țări și colecționari privați. 

Dar nu s-au limitat doar la bogățiile actualei Nigeriei. De-a lungul secolului al XIX-lea, englezii au sustras și aur din Ghana sau artefacte religioase din actuala Etiopie. 

La fel au procedat și francezii sau belgienii, care și-au îmbogățit muzeele etnologice cu obiecte de artă din țări precum Algeria, Ciad, respectiv Republica Democrată Congo. Așa s-a ajuns în situația ca aproximativ 90% din patrimoniul cultural al fostelor colonii să se găsească astăzi în afara Africii.

După destrămarea marilor imperii, statele africane au început să lanseze apeluri publice privind restituirea artefactelor. De altfel, în anii ‘70, Belgia a transferat circa 800 de obiecte de artă Republicii Democrate Congo (cunoscute la vremea respectivă drept Zair). Însă practica a rămas izolată.

Principalul argument pe care țările occidentale îl aduceau împotriva transferului de proprietate era că, indiferent cum au ajuns în diferite state, artefactele au devenit, în timp, parte a instituțiilor care le-au păstrat și, implicit, a patrimoniului statelor respective. 

Această motivație mergea mână în mână și cu una de natură logistică, potrivit căreia statele africane, deținătoare de drept ale obiectelor, nu ar fi dispus de spațiile necesare pentru a le expune în siguranță. 

CE S-A SCHIMBAT

Lucrurile au luat o turnură diferită în 2016, când președintele francez Emmanuel Macron a făcut o vizită oficială în Burkina Faso. În timpul acestei vizite, el a declarat că „patrimoniul african nu mai poate rămâne prizonierul muzeelor europene” și a promis că va restitui operele de artă aflate în posesia Franței, în așa fel încât noile generații să își poată forma un orizont cultural comun.

După lungi tărăgănări legislative, în luna octombrie a acestui an, 26 de bronzuri din Benin au fost expuse pentru ultima oară la Muzeul Quai Branly-Jacques Chirac din Paris. Colecția a luat apoi drumul Nigeriei, unde statul francez sprijină construirea unui muzeu dedicat – Musée de l’épopée des amazones et des rois du Danhomè (Muzeul epopeii amazoanelor și al regilor din Danhomè). 

CUM AU REACȚIONAT CELELALTE ȚĂRI

Ca urmare a promisiunii lui Macron, mai multe state au început să își analizeze colecțiile muzeale și să ia măsuri în privința pieselor cu proveniență neclară ori vădit ilicită.

Tot luna trecută, Germania și Nigeria au semnat un memorandum care pregătește terenul pentru returnarea a 1.100 de bronzuri aflate acum în muzee etnologice din Berlin, Stuttgart, Hamburg, Leipzig și Köln. La cererea guvernului nigerian, o parte dintre aceste artefacte, care vor intra în posesiei statului african în 2022, vor fi în continuare expuse în Germania.

În plus, cele două țări vor lucra la proiecte comune de arheologie, educație și infrastructură muzeală. De altfel, și Germania contribuie la construcția unui muzeu dedicat artei vest-africane în Benin City – Edo Museum of West African Art.

În Marea Britanie, primii pași concreți pentru restituirea operelor de artă sustrase de colonialiști au fost făcuți de un colegiu al Universității Cambridge și de Universitatea din Aberdeen (Scoția). Mai precis, la sfârșitul lunii octombrie, Universitatea Cambridge a returnat Nigeriei o statuetă cunoscută drept Okukur, care îi fusese donată în 1905, iar Universitatea din Aberdeen, o sculptură care înfățișează capul unui rege din Benin. 

Totuși, colecția cea mai vastă de bronzuri rămâne la British Museum. Instituția, care contribuie și ea la ridicarea Muzeului Edo, din Benin City, deține în prezent peste 900 de astfel de artefacte.

Ea se declară dispusă să prezinte piesele în context și să le împrumute pentru expoziții desfășurate în Nigeria, dar susține, în egală măsură, că le poate face accesibile unui public mai larg, transformându-le în „ambasadori” ai culturii din Benin. 

Olanda a pregătit încă din luna februarie un plan amplu privind repatrierea „necondiționată” a artefactelor culturale provenite ilegal de pe teritoriul fostelor sale colonii. 

„Obiectele de patrimoniu obținute prin furt nu își au locul în colecția noastră națională”, a declarat atunci ministrul Culturii, Ingrid van Engelshoven. Discutabil rămâne faptul că „necondiționalitatea” se aplică doar pentru obiectele cu proveniență ilegală care au fost sustrase direct de olandezi, nu și pentru cele care au ajuns în Olanda prin intermediul altor puteri coloniale. 

Belgia, una dintre țările cu o istorie colonială extrem de violentă, a aprobat în iulie un plan pentru returnarea a circa 2.000 de artefacte Republicii Democrate Congo, urmând să discute și proveniența neclară a altor obiecte de artă. Reprezentanții belgieni speră că vor putea expune în continuare o parte dintre aceste obiecte, cel mai probabil în schimbul unei taxe. 

În toate aceste țări, procesul de restituire rămâne la început de drum. Dar importanța lui nu derivă doar din transferul propriu-zis al artefactelor, ci din eforturile țărilor africane de a-și defini arta în felul propriu, dincolo de lentila colonialistă. 

The post Fostele puteri coloniale au început să returneze obiecte de artă confiscate din Africa appeared first on Cultura la dubă.

Cunoscutul teatru Globe din Regatul Unit, azi numit Shakespeare’s Globe, din districtul Bankside al Londrei, a anunțat că deschide sezonul de vară oficial din 19 mai 2021 în format fizic. Teatrul a fost închis din data de 18 martie 2020, odată cu criza Covid-19.

Michelle Terry, directorul Artistic a declarat că un nou sezon deschis la Globe înseamnă apropierea de ceea ce iubesc oamenii, lucru pe care l-am pierdut cu toții, iar menirea teatrului fiind tocmai aceasta, de a da unora oportunitatea de a-și trăi pasiunea, iar altora să o privească.

„ Acesta este un moment istoric și nu trebuie subestimat; avem un drum lung de parcurs pe măsură ce ieșim și ne vindecăm din asta, iar teatrul ne poate ajuta să trecem peste asta: asta este menirea lui. Pentru a exprima ceea ce e adesea imposibil de exprimat, pentru a îndura ceea ce e adesea imposibil de îndurat, pentru a râde, pentru a plânge, pentru a fi împreună – în siguranță. Promptitudinea este totul și Globul lui Shakespeare este pregătit”, a spus Michelle Terry pe pagina Teatrului Globe.

Deschiderea teatrului, conform directorilor instituției, se face cu respectările tuturor punctelor legale; distanțarea socială în public, la loje, cât și în fața scenei, unde se stă în picioare, respectiv pe scenă.

Ca multe organizații și instituții culturale din Anglia și din lume, Teatrul Globe al lui Shakespeare a fost aproape de colaps în pandemie. Au fost folosite toate rezervele posibile plus ajutorul oferit de guvernul britanic pentru a putea supraviețui și pentru a împiedica închiderea lui.

Directorul executiv, Neil Constable, a anunțat că teatrul va funcționa la jumătate din capacitatea sa, fiind afectați de această criză sanitară și restricțiile în curs, se așteaptă ca cifra de afaceri anuală a instituției să scadă de la 25 la 12 milioane de lire sterline, conform The Guardian.

Odată cu sezonul de vară 2021 deschis, teatrul în aer liber își așteaptă publicul cu piesele shakespeariene ,,Visul unei nopți de vară”, ,,Romeo și Julieta” și ,,A douăsprezecea noapte’’.

Noutatea este că din vară piesele de la Globe vor fi disponibile și în format live-streaming pentru cei de acasă. Biletul pentru un spectacol, atât în format fizic, cât și online costă 5 lire, iar dacă faceți rezervare pentru mai multe spectacole veți beneficia de o reducere de 20%.

ISTORIC

Teatrul Globe este unul dintre cele mai cunoscute din lume. A fost construit în anul 1599, pe malul sudic al Tamisei, de către Lord Chamberlain’s, fiind compania de teatru în care a scris o bună parte din piesele sale și a jucat, William Shakespeare.

Globe a fost deținut de actori care făceau parte din Lord Chamberlain’s Men și anume Richard Burbage și fratele său Cuthbert Burbage – aceștia dețineau 25% din profitul rezultat. Ceilalți   parteneri încasau 12,5%, iar aceștia erau William Shakespeare, John Heminges, Augustine Phillips și Thomas Pope.

În 1613 a suferit un incendiu din cauza unui accident ce a avut loc în timpul piesei ,,Henry al VIII-lea”, iar tot acoperișul de stuf a luat foc. Însă a fost reconstruit în iunie 1614.

Din păcate, câțiva ani mai încolo s-a închis din nou în 1642 prin decret parlamentar dat din cauza Războiului civil englez (1642-1651).

Dar, revenind la povestea care ne place mai mult decât conflictele războiului, se spune că prima piesă scrisă de Shakespeare pentru Globe a fost ,,Iulius Caesar”, urmată apoi de ,,Cum vă place” și ,,Hamlet”. În paralel cu Shakespeare au mai scris și Thomas Middleton, John Fletcher, Ben Jonson și Christopher Marlowe.

Clădirea Teatrului Globe de astăzi s-a redeschis în 1977 datorită campaniilor derulate de regizorul și producătorul Sam Wanamaker, dar nu a apucat să își vadă visul împlinit, viața sa stingându-se în 1994.

Clădirea actuală este al treilea spațiu Globe construit în formă de icosagon, adică un poligon cu 20 de fațete, teatrul nu are acoperiș, motiv pentru care sezonul spectacolelor începe în mai și se termină când imediat ce se simte vremea rece.

Așa că dacă ai bucuria de a fi spectator la Globe, ia-ți și o haină cu tine. Înainte de pandemie,  ai fi putut avea lângă tine 1570 de persoane cu care călătoreai în timp până în balconul ,,Julietei” sau în nebunia lui ,,Macbeth”, pentru că atâtea locuri deține sala; 700 de locuri sunt în picioare, iar restul la loje.

Teatrul este construit din grinzi de stejar cu tencuială de var, iar deasupra scenei sunt pictate cele douăsprezece semne zodiacale, această parte a teatrului mai este denumită și ’’Cerurile’’.

Înainte ca un teatru precum Globe să fie construit, actorii jucau în curțile hambarelor și ale hanurilor, de aici și influența aspectului clădirii.

Când spunem Teatrul Globe spunem implicit William Shakespeare și Regina Elisabeta I a Angliei, respectiv epoca elisabetană sau epoca de aur pentru Anglia, țară care prospera pe plan mondial, din punct de vedere cultural și artistic. Perioada când teatrul englez a cunoscut culmile succesului îi este datorată și Reginei Elisabeta I, fiind o mare admiratoare a lui Shakespeare și dramaturgiei acestuia.

The post Celebrul teatru “Shakespeare’s Globe” se redeschide în luna mai, după un an de pandemie appeared first on Cultura la dubă.

Niciun Artist nu fusese confirmat încă pentru anul acesta, însă în 2020 ar fi trebuit să cânte pe scena principală a festivalului nume importante precum Paul McCartney, Kendrick Lamar și Taylor Swift.

Organizatorii anunță pe site-ul festivalului că eforturile lor au fost enorme, dar condițiile din Marea Britanie nu le permit să facă din Glastonbury 2021 o realitate.

Cei care au plătit deja un avans pentru a participa la festival, își pot primi banii înapoi sau pot să folosească banii pentru anul viitor, când organizatorii promit “ceva cu adevărat special”.

Glastonbury este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din toată lumea, cu o vechime de 50 de ani, care aduce cele mai mari nume din muzică pe scenele sale și peste 200.000 de oameni în public.

The post Festivalul Glastonbury 2021 a fost anulat appeared first on Cultura la dubă.

Alexandra Dariescu este unul dintre cei mai apreciați artiști români peste hotare. Pianista născută în Iași a cucerit întreaga lume cu stilul său fermecător de a mângâia pianul și a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, printre care Royal Albert Hall sau Carnegie Hall.

Însă, deși are șansa de a călători pe orice continent, inima sa bate cel mai tare atunci când cântă în România, o țară de care nu se dezice în fața colegilor de breaslă, din contră, se mândrește cu ea și cu valorile pe care le-a dat.

A plecat din România la 16 ani, cu o bursă de studiu în Marea Britanie. Britanicii i-au remarcat talentul și au făcut tot posibilul să o păstreze. A urmat o altă bursă, la Conservatorul din Manchester și una la master, iar decizia de a se muta la Londra a venit ulterior natural.

Dincolo de viața dedicată pianului, luptă pentru egalitatea de șanse, pentru promovarea femeilor compozitoare și dirijoare, merge cu bicicleta și face prăjituri delicioase.

Anul pandemiei i-a schimbat perspectiva asupra propriului program și asupra viitorului. A avut 55 de concerte anulate, iar recent a reauzit aplauzele publicului live.

Interviul a fost realizat pe Skype, pe când Alexandra era izolată în camera sa de hotel din Oslo, înainte de a avea primul concert cu public, în pandemie.

Alexandra, cum ai trăit tu anul pandemiei până acum, cum te-a afectat?

Din martie până acum a fost o tăcere adâncă. În martie, eu venisem după un turneu foarte mare, fusesem în Australia, Noua Zeelandă și Canada, a fost un val-vârtej în jurul lumii, iar peste o săptămână ajunsesem acasă, în Marea Britanie, s-au închis granițele și am considerat momentul ca pe un respiro.

Dar asta a durat vreo două-trei săptămâni. Începuse să vină frica aceea în toată lumea, iar pentru mine a durat cam 5-6 săptămâni până când am realizat că treaba asta va fi de foarte mare durată.

Încă am concerte anulate anul viitor, nu se știe nimic. Până la momentul acesta am avut 55 de concerte anulate.

Aveam turneu în China, de 20 de concerte, trebuia să merg în America de două ori, în toată Europa, bineînțeles.

În iulie am reușit să am primul concert, fără public, la Berlin. Mi-a fost frică pe avion, sincer. Dar am ajuns la Berlin și am avut una dintre cele mai frumoase și spirituale experiențe din viața mea. Erau vreo 10 camere și microfoane peste tot. Am terminat de cântat fiecare piesă și era liniște, o liniște din aia care te apasă direct pe inimă.

“Când am intrat la Royal Albert Hall erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.”

Alexandra Dariescu, pianistă

Cum te-a schimbat pandemia?

Mă gândesc că am fost din Australia în Canada înainte și că a devenit prea ușor să călătorim. Și toată plimbarea asta, de pe un continent pe altul, trebuie să se mai oprească, trebuie să ne gândim și la planeta noastră.

Și ți-ai regândit cumva viața, din punctul acesta de vedere?

După debutul meu, la 9 ani, am zis că eu vreau să fac asta toată viața. Și asta e sigur, vreau să cânt toată viața, să am concerte. Nimic nu se compară cu ceea ce simt pe scenă, nici nu am cuvinte să descriu.

Dar, bineînțeles, trebuie să regândesc anumite chestii. Cel puțin călătoritul mă doare, fiindcă mă gândesc la situația planetei și cred că toți avem o responsabilitate socială, să o păstrăm pentru generațiile care vin.

Tu cum ai ajuns să cânți la pian?

Mama mea învățase să cânte la pian după ureche și tot timpul, când eram eu micuță, a economist bani ca să cumpere o pianină. Voia să învăț să cânt la pian, fiindcă era un lucru frumos, deosebit. Încă avem pianina acasă, la Iași.

Apoi am mers la Liceul de Arte, iar acolo am avut o profesoară foarte bună.

Ce le-ai zice unor copii care ar vrea să urmeze o carieră în muzică?

Că este nevoie de multă muncă, perseverență și răbdare. Niciodată nu te oprești din a învăța.

Tănăra generație este foarte preocupată acum de a deveni faimos, e generația insta, youtube. Dar cel mai mult contează calitatea în absolut tot ce faci.

Iar dacă viața ta e muzica, te vei lupta oricât pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Însă trebuie foarte multă răbdare, nimic nu vine foarte ușor.

Ai cântat pe cele mai mari scene ale lumii, alături de cele mai importante orcheste. Dar aș vrea să te întreb dacă e un concert anume care ți-a rămas în suflet.

Bineînțeles, e debutul la Royal Albert Hall în 2013, am fost prima pianistă din România care a concertat acolo.

Când am intrat acolo, erau 6000 de oameni. Și pe scena aceea au cântat toți idolii noștri! A fost ceva extraordinar.

Și debutul la Carnegie Hall a fost foarte special. De asemenea, prima dată când am mers în Australia.

Dar fiecare concert e o provocare, mai ales când cânt cu o orchestră, fiindcă fiecare are sunetul ei unic.

Există un concert anume pe care îți place mai mult să îl cânți?

Probabil Spărgătorul de nuci.

A fost prima dată când am fost producătoare la un nou format de recital, pentru prima dată în lume – pian, balerină și animații digitale.

Ceea ce am făcut a fost să comisionez mai multe aranjamente, în loc să fie toată orchestra, a fost doar pian, în loc să fie 70 de balerini, a fost doar o balerină, în rolul Clarei, iar toate celelalte personaje au fost animate, arată ca niște holograme.

Iar când vezi prințul animat, care dansează cu Clara, efectiv nu îți mai dai seama ce e animat și ce e real.

Am mers cu el în toată lumea, am avut peste 75 de concerte în 2 ani, în China, Australia, America, Europa, Emirate. Am vrut să atrag generația tânără în sala de concerte și am reușit să am chiar 3 generații prezente la spectacole.

“Unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.”

Ai încercat să aduci producția și în România?

Da, de 3 ori. Total eșuat.

De ce?

Sincer, nu știu. Am încercat pe absolut fiecare plan, cred că erau oameni de nădejde, am și anunțat un turneu, am avut sponsori, dar la un moment dat pur și simplu echipa a zis că nu se poate face.

Nu ți-au dat niciun argument?

Nu. Și am încercat de 3 ori. Chiar îmi doream ca prima dată să aduc acest concert în România, iar apoi să mergem peste tot.

S-a putut peste tot în lume, dar în România încă nu.

În lumea internațională a muzicii, colegii te știu ca fiind din Marea Britanie sau din România?

Din România. Iar noi avem o cultură extraordinară. Când mă întreabă lumea care sunt pianiștii la care te uiți cu admirație și spun dintr-o suflare: Radu Lupu, Clara Haskil și Dinu Lipatti, iar oameni din China, Japonia, America spun exact la fel.

Deci e minunat cum școala românească pătrunde în atât de multe locuri și e extraordinară.

Ai menționat niște scene foarte importante pe care ai cântat. La noi, cel mai important eveniment de muzică, Festivalul Internațional George Enescu, are loc, în continuare, la Sala Palatului, o sală care nu a fost prevăzută pentru concerte. Cum a fost pentru tine să cânți acolo?

Da, am cântat de două ori la Sala Palatului, o dată cu Royal Philharmonic Orchestra, din Londra și o dată cu Orchestra Națională a Franței.

Pentru mine Festivalul Enescu este unul dintre cele mai importante din lume. Și nu numai pentru mine. Cu oricare coleg internațional cu care vorbesc, spune exact la fel. E în top 3 festivaluri din lume.

Parcă e emblema țării Festivalul Enescu.

Dar diferența dintre prestigiul festivalului, al artiștilor invitați și sala în care au loc marile concerte, cum ți se pare?

Fiecare sală are problemele ei. De exemplu, lumea din Marea Britanie se plânge de Royal Albert Hall, care e o bijuterie, dar acustica este foarte grea.

La Sala Palatului, într-un fel, pentru că sunt atât de multe emoții când mergi acolo și vezi marea de lume, mai ales că e acasă pentru mine, uiți de treaba asta.

Știu, festivalul merită să aibă o altă sală mult mult mai bună, dar într-un fel se compensează cu tot ce face Festivalul Enescu.

Cum au fost procedurile pentru participarea la concertul de la Oslo, în contextul pandemiei?

Eu trebuia să stau 10 zile în izolare, fiindcă Marea Britanie e pe lista roșie pentru Norvegia. Dar pentru că am contract cu Filarmonica, am făcut primul test din aeroport, am mers la hotel, nu am avut voie să ies decât dacă aveam nevoie la farmacie, mesele sunt aduse în cameră, de către un domn cu mănuși, le lasă la ușă.

M-am testat vineri, am primit rezultatul luni și am făcut al doilea test. După ce a ieșit și al doilea negativ, am avut voie să merg la repetiții.

În sală, publicul va fi distanțat, cred că se va ocupa cam 40% din capacitatea sălii.

Ce concert vei cânta?

Cânt un concert în premieră norvegiană, de Nadia Boulanger, una dintre cele mai importante personalități din istoria muzicii. A predat foarte mult, era prietenă cu Dinu Lipatti și cu George Enescu, i-a predat lui Barenboim, lui Piazzolla.

Nadia Boulanger era stâlpul educației, dar a fost și prima femeie dirijoare care dirijat Boston Symphony, care a primit Legiunea de Onoare de la Bruxelles, o femeie extraordinară.

Acum, unul dintre proiectele mele e să promovez femei compozitoare. Fiindcă toți am crescut ascultând Bach, Mozart, Ravel. Dar spun că mare rușine că am crescut și am avut educație muzicală și nu am auzit niciodată de o femeie compozitoare.

Așa că atunci când am descoperit asta, am făcut un pact cu mine însămi și oriunde merg, în recital solo, cânt 50% compozitor și 50% compozitoare și încerc din suflet, mai ales când cânt cu orchestra, să promovez concerte de compozitoare.

E o chestie pe care tu o ceri în contract?

Da.

Și care sunt reacțiile?

Hmm, nu sunt tot timpul bune, îți spun sincer. Chiar s-a făcut un sondaj și lucrările compozitoarelor cântate pe plan mondial sunt în jur de 3,4%. Nu e normal.

Lupt pentru treaba asta, fiindcă trebuie să existe ceva egalitate în muzica clasică. Trebuie să lucrăm împreună. Nu cu forța, dar promotorii trebuie câteodată încurajați să își asume un risc, să accepte ceva nou.

În breasla voastră există ca la Hollywood, diferențe foarte mari între banii încasați de femei și cei încasați de bărbați?

Da, problema e că toți artiștii sunt freelanceri și foarte puțini declară cât câștigă. Dar te uiți pe podium și vezi câte femei sunt. Până acum câțiva ani, Filarmonica din Viena nu a avut niciodată femei în orechestră. Nu se poate în secolul 21 să ajungi la așa ceva.

Dar care crezi că este motivul? Crezi că încă există preconcepția că femeile nu sunt la fel de bune ca bărbații?

Da. Este o preconcepție foarte mare și totul depinde de educație. Eu merg și vorbesc cu copiii în școli, iar odată m-a întrebat o fetiță: dar cum se poate să existe o femeie dirijoare, că eu nu am mai văzut așa ceva?

Totul pornește de la educație. Dacă ei nu văd niște modele, nu vor ști că există așa ceva.

Te gândești să rămâi pentru totdeauna în Marea Britanie?

Niciodată nu poți să spui forever. Nu știu, Brexitul ne-a afectat foarte mult și a afectat cultura din Marea Britanie. Eu sunt pro-europeană, sunt parte din Friends of Europe. EI selectează 40 de tineri sunt 40 de ani, în fiecare an, sub schema Young European Leader, cei mai buni din domeniul lor. Cei mai mulți sunt din politică, jurnalism, sportivi, iar eu sunt prima instrumentistă care face parte din acest grup.

Și ne întâlnim și vorbim despre policy making, egalitate, același drept la plată, e o schemă extraordinară.

Iar eu cred foarte mult în a învăța de la fiecare, nu în naționalismul acesta care promovează egoismul și pune bariere.

Spuneai ceva și despre salvarea planetei. În sensul acesta, faci ceva anume?

Nu avem mașină, e o decizie conștientă, însă avem 5 biciclete acasă, dintre care una e o bicicletă pentru 2, e ca un Ferrari al bicicletelor. Și facem foarte multe călătorii cu bicicleta.

În toată izolarea din timpul verii, cred că asta ne-a ținut sănătoși la minte pe mine și pe soțul meu.

Soțul tău ce naționalitate are?

E german. Ne-am cunoscut la Londra acum 11 ani și ne-am căsătorit în 2014. Amândoi ținem foarte mult la sănătatea mentală, e un subiect care mă pasionează foarte mult și am grijă de asta.

Iar când călătorim cu bicicleta parcă descoperim distanțele în alt fel. E un hobby al meu. Și îmi mai place foarte mult să fac prăjituri, dar nu mănânc mult, că după aia nu mai încap în rochii, hahahaha.

Când te uiți în urmă la România, cum ți se pare că arată?

România e una dintre cele mai frumoase țări. Și toată lumea care o vizitează spune că oamenii sunt atât de generoși și de primitori.

Avem o cultură extraordinară și prin oameni ca tine reușim să o facem mult mai cunoscută.

Dar cred că mai avem mult de lucru, împreună. Să avem Festivalul Enescu, dar să avem și alte lucruri pe care să le promovăm.

De fiecare dată când vin în România, vin acasă, cu cele mai mari emoții, mai ales atunci când cânt.

The post Pianista Alexandra Dariescu: “Tânăra generație e preocupată de faimă, de Insta, Youtube, dar tot ce contează e calitatea în ceea ce faci.” appeared first on Cultura la dubă.

De aceea, conducerea ei este pusă în fața unei situații fără precedent: să concedieze aproximativ 150 de angajați sau să vândă singura lucrare a lui Michelangelo aflată pe teritoriul Regatului Unit, „Taddei Tondo”?

Instituția nu primește finanțare din partea statului, ci se bazează exclusiv pe câștigurile obținute din vânzarea biletelor și a abonamentelor, donații sau organizarea de evenimente.

În contextul pandemiei, toate aceste surse au fost grav afectate, iar veniturile Academiei Regale, deja volatile, au scăzut cu aproximativ 75%. De aceea, conducerea a anunțat 150 de concedieri.

Dorind să salveze locurile de muncă, un grup de academicieni susține acum că vânzarea sculpturii lui Michelangelo ar putea rezolva problemele financiare ale instituției. Un argument în plus pentru o astfel de decizie ar fi tocmai faptul că opera reprezintă o „anomalie” în colecția Academiei Regale și s-ar potrivi mai bine într-o galerie mai mare, cum ar fi National Gallery din Londra.

Povestea sculpturii Taddei Tondo

Sculptura în marmură a fost realizată de Michelangelo între 1504 -1505 și îi înfățișează pe Fecioara Maria, pruncul Iisus și Sfântul Ioan Botezătorul copil. Iar simbolistica religioasă devine cu atât mai importantă în acest context, în care arta ar putea salva 150 de oameni de la concediere, în plină criză financiară.

Numele Taddei vine de la cel care a comandat-o, un negustor de stofe foarte bogat, Taddeo Taddei, iar Tondo este un termen folosit în Renaștere pentru lucrările de artă cu formă circulară.

În ciuda faptului că este neterminată, sculptura lui Michelangelo este considerată de specialiștii în artă una dintre cele mai frumoase din lume.

Ea a stat în Casa Taddei din Florența până la începutul anilor 1800, iar odată cu moartea ultimei sale proprietare, în 1829, lucrarea a ajuns în posesia Academiei Regale de Arte din Londra.

Comitetul executiv, în frunte cu președintele instituției, Rebecca Salter, nu este de acord cu propunerea academicienilor: „Este de datoria noastră să apărăm colecția permanentă pentru ca generația actuală și cele viitoare să se bucure de ea.”

În 2017, publicația Art Newspaper a estimat că prețul sculpturii „Taddei Tondo” s-ar ridica la aproximativ 100 de milioane de lire sterline. Valoarea exactă a acesteia nu este, însă, cunoscută.

The post Academia Regală de Arte din Marea Britanie trebuie să aleagă între o sculptură de Michelangelo și concedierea a 150 de oameni appeared first on Cultura la dubă.

O echipă mixtă, formată din anchetatori britanici, italieni și români, a descoperit nu mai puțin de 200 de cărți și manuscrise rare sub podeaua unei case din Neamț.

Descoperirea vine la finalul unei operațiuni de amploare, declanșate în ianuarie 2017, când doi români, Daniel David și Victor Opariuc, au pătruns într-un depozit din vestul Londrei și au furat opere în valoare de mai bine de 2,5 milioane de lire sterline.

Printre acestea se numără manuscrise ale lui Galileo, precum și o ediție rară a Principia, semnată de Sir Isaac Newton. Urma ca aceste cărți valoroase să ajungă la o licitație în Las Vegas.

Poliția raportează că suspecții au spart depozitul în care se aflau cărțile într-o manieră demnă de scenariul unui film de acțiune: mai precis, ei au făcut găuri în acoperiș și au coborât pe rafturi, sprijinindu-se în așa fel încât să evite senzorii care ar fi pornit alarma.

După cinci ore, au ieșit cu 16 genți pline și au fost preluați cu o mașină de complicele lor, Narcis Popescu. Câteva zile mai târziu, alți doi suspecți au adus prada în România.

De la proxenetism la furt de cărți

Se pare că cei implicați fac parte dintr-un grup de crimă organizată care ar avea legături cu clanul Clămparu, cunoscut pentru formarea uneia dintre cele mai mari rețele de proxenetism din Europa.

Ei nu se află la prima abatere în Marea Britanie, însă de cele mai multe ori reușeau să scape, deoarece erau aduși special pentru a comite anumite infracțiuni și părăseau teritoriul Regatului Unit imediat după săvârșirea faptei.

De această dată, o mostră ADN ridicată de pe tetiera mașinii conduse de Popescu a dus la prinderea lor. Astfel au fost recuperate și cele 200 de cărți, care au o valoare inestimabilă pentru patrimoniul cultural mondial.

Sursa: The Guardian

The post Manuscrise de Galileo și cărți rare au fost găsite în sacoșe de rafie, în România appeared first on Cultura la dubă.