Cu un nou volum lansat la Gaudeamus, Radu Paraschivescu se menține în topul celor mai bine vânduți autori români. Brățară pe glezna ta a fost cea mai vândută carte la standul Humanitas.

“Filip e om de televiziune, Sonia e scriitoare. Cei doi îşi trăiesc o vreme iubirea prin scrisori. Fiecare scrisoare a lui către ea e deschisă de un vers dintr-o piesă pop, rock sau de muzică uşoară. Fiecare răspuns al ei e prefaţat de un citat dintr-o carte. El străbate Europa şi revede locuri dragi, ea rămâne acasă şi lucrează la un nou roman.

Geografia tandreţei prinde toate formele de relief într-un dans epistolar pe care nimic nu pare să-l poată întrerupe. Asta până când neprevăzutul dă buzna şi schimbă decorul. Ce începuse ca o sărbătoare a culorilor, a gândurilor şi a trăirilor continuă ca străbatere a unei Sahare personale. O Sahară în care e ger şi întuneric în toiul zilei. Un deşert prin care pasul devine şovăielnic, iar amintirile ard. Un pustiu fără orizont, fără lacrimi şi fără sfârşit. La capăt de drum se trage cortina. Poate peste un pat dintr-o rezervă de spital. Poate peste o viaţă în care nu poţi grăbi durerea. Sau poate peste nişte speranţe năruite de o furtună a sorţii.”

Iată top 3 vânzări la Humanitas:

1. Radu Paraschivescu, Brățară pe glezna ta

2. Ana Blandiana, Se face liniște în mine

3. Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Am inventat Păltinișul

Humanitas Fiction

1. “Viata e mai dreaptă decât moartea”, de Narine Abgarian

2. “Cafeneua cu pisici”, de Anna Sólyom

3. “Rivala”, de Eric-Emanuel Schmitt

Humanitas Junior

1. “Bunicul de ciocolată” de Narine Abgarian și Valentin Postnikov, ilustrații de Marina Puzirenko, traducere din rusă de Elena Drăgușin-Richard

2. “Împăratul muștelor” de William Golding, adaptare și ilustrații de Aimée de Jongh, traducere din engleză de Radu Paraschivescu;

3. “Comoara lui Harap-Alb” de Mihai Mănescu, ilustrații de Bianca Bratu;

La Editura Polirom, preferatul cititorilor a fost scriitorul japonez Haruki Murakami, cu volumul Oraşul şi zidurile sale incerte.

„Uimitor, misterios și halucinant cum doar Murakami poate fi. Una dintre cele mai încântătoare povești ale sale.” (Kirkus Reviews)

„Mai mult decât orice alt autor de la Kafka încoace, Murakami apreciază stranietatea autentică a lumii noastre.” (San Francisco Chronicle)

„Niciun alt scriitor nu combină obișnuitul, fantasticul și ezotericul în nuanțe atât de ciudat de fascinante.” (Financial Times)

„Murakami e un maestru al povestirii și știe să ne țină captivați.” (The Sunday Times)

Polirom

1. Haruki Murakami, “Oraşul şi zidurile sale incerte“

2. Yuval Noah Harari, “Nexus. Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA“

3. Tracy Chevalier, “Sticlăreasa“

La Curtea Veche, istoricul Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale, a lansat volumul “Noul Război Mondial al vechilor orgolii”, iar acesta se regăsește pe primul loc în topul editurii.

1. “Noul Război Mondial al vechilor orgolii”, Adrian Cioroianu

2. “Țup. Regăsirea”, Alex Donovici

3. “Rusia mea”, Mihail Șișkin

Românul Igor Bergler rămâne autorul preferat al cititorilor la Editura LITERA.

“Această a doua parte a Minciunii lui Michelangelo, un roman care a doborât toate recordurile de vânzări, începe ca un spin-off al primei părți și prezintă acțiunea din perspectiva detectivului Columbus Clay. Foarte repede însă, povestea se transformă și o ia în cu totul altă direcție, devenind și mai spectaculoasă, și mai misterioasă.”

1. Templul umbrelor. Minciuna lui Michelangelo, de Igor Bergler

2. Ruperea Blestemului. Revoluția română din decembrie 1989, de Cătălin Ranco Pițu

3. Patriot. Memorii, de Aleksei Navalnii

Editura Arthur (7-12 ani)

1. „Descoperim cu Apolodor furnicile și lumea lor”, Florin Bican, ilustrații de Dan Ungureanu, Colecția Apolodor Explorator

2. „Jurnalul unui puști 19: Haos total”, Jeff Kinney, traduceredin limba engleză de Ioana Vîlcu

3. „Dani G. și castelul celor trei măgăruși”, Alex Moldovan, ilustrații de Andrei Măceşanu

Editura Nemira

1. “Dune. Comunitatea surorilor” – Brian Herbert și Kevin J. Anderson

2. “O iarnă la New York”– Josie Silver

3. “Sonny Boy” – Al Pacino

Gaudeamus a avut loc între 4 – 8 decembrie la Romexpo.

The post Cele mai vândute cărți la Gaudeamus: “Brățară pe glezna ta”, de Radu Paraschivescu, “Templul Umbrelor”, de Igor Bergler, “Oraşul şi zidurile sale incerte”, de “Haruki Murakami” appeared first on Cultura la dubă.

La 31 de ani, Édouard Louis este superstarul rebel al literaturii franceze. Născut într-un sat sărac din nordul Franței, într-o comunitate violentă, rasistă și homofobă, a trăit cu stigmatul homosexualității și a fost victima homofobiei propriei familii. A transpus experiența sa de viață în cărțile sale, Sfârșitul lui Eddy Bellegueulle, O istorie a violenței sau Cine l-a ucit pe tata?, într-un stil literar proaspăt și crud, controversat pentru unii, revelator și admirabil pentru mulți alții.

Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi și au devenit bestsellere în diferite colțuri ale lumii. Marile publicații, precum The New Yorker, New York Times sau The Guardian, au portretizat, pe rând, tânărul scriitor francez care a rupt normele literaturii contemporane franceze.

În 2017, textul său “De ce tata o votează pe Le Pen” a fost publicat pe prima pagină în New York Times în ajunul alegerilor prezidențiale din Franța. De altfel, tânărul autor explică în cărțile sale cum este să trăiești în sărăcie ca într-o închisoare și de ce statul, nu oamenii din clasa muncitoare, este responsabil pentru eșecul în sărăcie.

Zilele acestea este prezent la București, unde se joacă două spectacole de teatru adaptate după textele sale: Cine l-a ucis pe tata?, regia Andrei Măjeri, la Teatrul Metropolis și “Lupte și Metamorfoze”, regia Eugen Jebeleanu, la Teatrelli.

***

Este miercuri seara, iar luminile la Institutul Francez din București încep să se stingă, rând pe rând. Îl întâlnesc pe Édouard Louis în Mediateca institutului, locul care pentru multe generații de elevi bucureșteni, ca și mine, a reprezentat o fereastră către occident, la care aveam acces cu un permis anual destul de costisitor.

Abia sosit în România, autorul francez își începe experiența de aici cu un interviu pentru Cultura la dubă. Timp de o oră vorbim despre cărțile sale, violență în diferite forme ale ei, consum de alcool, teatru sau școală.

Vorbește cu entuziasm despre cinematografia română, spunând că merge imediat la cinema când vede un afiș cu un film românesc. A fost impresionat în mod special de R.M.N.-ul lui Cristian Mungiu, în care a găsit multe asemănări cu satul în care a crescut. Și este, în egală măsură, fanul filmelor lui Corneliu Porumboiu.

Discursul său este uman, deschis și, în același timp, provocator. Se încheie cu o frumoasă anecdotă despre prietenie.

Édouard, ce te aduce în România?

Se întâmplă ca două spectacole de teatru, adaptate după cărțile mele, să aibă loc în același timp, la București, independent unul de celălalt.

În urmă cu câteva luni, Andrei Măjeri (n.r. regizor de teatru) m-a contactat și mi-a spus că dorește să facă o adaptare după cartea mea, Cine l-a ucis pe tata? Mi-a povestit mai multe despre proiect, am acceptat, apoi a făcut acest spectacol.

Aproape în același timp, Eugen Jebeleanu ((n.r. regizor de teatru și film) mi-a spus că vrea să facă un spectacol adaptat după cartea Luptele și metamorfozele unei femei și cu fragmente din Cine l-a ucis pe tata?

Iată, așadar, două spectacole în București, adaptate după un tânăr scriitor francez, e impresionant și emoționant pentru mine.

Cum te face să te simți când vezi că romanele tale au inspirat alți artiști din diferite colțuri ale lumii?

În primul rând, e o bucurie că alți artiști se regăsesc în munca ta. Mai mult decât atât, pentru mine este ceva frumos din punct de vedere politic, în special în domeniul adaptării dramatice. Pentru mine, adaptarea pentru teatru a unui text literar este ca o deposedare pozitivă de propria ta muncă. E un fel de însușire pozitivă.

Eu scriu deseori despre subiecte grele, homofobie, rasism, diferența de clase, dominația masculină asupra femeilor și duc deseori o luptă grea. Trebuie să faci față conservatorilor care vor să îți închidă gura, întâlnești o formă de rezistență.

Iar pentru mine e un fel de eliberare când luptele mele devin și luptele altora. Nu mai este doar lupta mea, e și lupta lui Eugen și a lui Andrei. Împărtășim astfel o luptă politică. Știm că lupta politică și lupta artistică merg deseori împreună și au un cost, sunt greu de dus.

Dacă vrei să schimbi lumea, artistic sau politic, vei întâlni rezistență, prin definiție.

De ce crezi că textele tale au ecou în teatru? Ai avut vreo intenție în acest sens, în procesul de scriere?

Nu, nu m-am gândit înainte că se va întâmpla asta. Probabil e ceva dramaturgic în stilul meu, chiar dacă nu o realizez neapărat când scriu.

E ciudat pentru că se leagă cu povestea mea personală. Așa cum povestesc în cărțile mele, m-am născut în clasa muncitoare, într-un sat post-industrial din nordul Franței, foarte sărac, un mediu dominat de violență, consum de alcool, homofobie, rasism.

În acest context, am crescut fiind gay.

Într-un loc în care valorile masculine erau foarte importante, am simțit respingerea de la o vârstă fragedă. De când aveam 10 ani, copiii nu voiau să se joace cu mine, nu voiau să fie prieteni cu poponarul. Pe atunci, eram disperat să fiu iubit de ceilalți.

Pentru că eram mereu singur la școală, ceilalți mă scuipau mereu, mă loveau. M-am gândit ce aș putea face ca să fiu iubit de ceilalți.

Și, ceea ce am făcut pe când eram tânăr adolescent, am mers la toate cluburile posibile din școală, de caligrafie, de lectură, până când am ajuns la cel de teatru. Nu știam nimic despre teatru, familia mea nu mergea niciodată la teatru, nu citisem niciodată teatru, voiam doar să fiu iubit.

Așa că am mers la clubul de teatru și, pentru prima dată în viața mea, oamenii m-au privit și m-au iubit. Aveam 12 ani și nu mai simțisem asta niciodată. A fost un sentiment de eliberare.

Și cred că teatrul are legătură și cu homosexualitatea mea, fiindcă tot timpul a trebuit să joc un rol pentru a-i proteja pe ceilalți, încercând să fiu mai masculin, să pară că îmi plac fetele, că îmi place fotbalul. Probabil de aceea mi s-a părut ușor să joc teatru și mi-am dat seama că asta aș vrea să fac.

Apoi, teatrul mi-a deschis ușa către liceu, unde nimeni din familia mea nu fusese. Prin teatru am început să iubesc arta și iubirea pentru artă m-a dus la universitate.

Așadar, teatrul, într-un mod intim, a fost o sursă a metamorfozei mele.

Și, ca să revin, ca într-un cerc la întrebarea ta, cred că atunci când scriu, rămâne ceva din acea lume a teatrului pentru că teatrul a fost arma mea împotriva destinului meu social, împotriva închisorii în care mă aflam.

Începi primul tău roman, Sfârșitul lui Eddy Bellegueule, cu o mărturisire curajoasă: “Nu am nicio amintire frumoasă din copilărie.” Sunt curioasă dacă a fost chiar primul rând pe care l-ai scris sau l-ai schimbat pe parcursul procesului de scriere?

Ha, ce întrebare interesantă. Adevărul este că l-am scris chiar în ultimul moment, când cartea era gata. Toată cartea spunea povestea unei copilării foarte violente și a dus natural către această prima propoziție. Eu dădusem deja cartea editorului, cu o altă variantă de început, fusese acceptată așa, iar apoi am rescris asta peste manuscris.

Îmi amintesc exact momentul din apartamentul meu de 12 metri pătrați, adăugând această propoziție.

Cum a început, de fapt, relația ta cu scrisul, cu literatura? A fost un moment de început faptul că țineai un jurnal?

Tata primea de la fabrică agende gratis, o dată pe an, și le foloseam pentru a ține un jurnal. Uitasem că am amintit de jurnal în carte, tu mi-ai amintit acum.

Sincer, cred că de foarte mic am simțit că mărturisirea în scris mă va salva de violență.

Am avut o fantezie legată de scris tocmai din cauza violenței. Îmi amintesc că am început să scriu mici povestiri despre un copil care suferă.

Am simțit o relație intimă între mărturisire și supraviețuire. Primo Levy (n.r. scriitor și chimist italian), într-un context mult mai dificil și violent, ca supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, scrie într-una dintre cărțile sale că atunci când era în lagăr, gândul că într-o zi va povesti ce s-a întâmplat l-a făcut să supraviețuiască. Deci ordinea nu este că cineva a supraviețuit și apoi a povestit. Nu.

Am vrut să mărturisesc și asta m-a făcut să supraviețuiesc.

În mine a fost o structură similară, într-un mediu mult mai puțin violent. Am avut nevoie de ani, de literatură, de timp. A trebuit să descopăr literatura, mai întâi.

Eu am urât literatura în copilărie. Noi nu aveam cărți, nu aveam o relație cu literatura, părinții mei erau umiliți de cărți și așa mă simțeam și eu. Pentru noi, cartea era simbolul unei vieți pe care nu o aveam, simbolul celor care mergeau la universitate, vorbeau mai bine decât noi, aveau o viață privilegiată.

În mod ciudat, cultura era mai violentă decât banii pentru oamenii din clasa muncitoare. Era ceva ce noi nu ne doream pentru că nu înțelegeam.

Și e important, dacă vrem să facem cultură diferit, să înțelegem acest aspect. Burghezia mereu elogiază cultura, cultura ne unește, construiește poduri, dărâmă ziduri, etc. În realitate, nu e așa simplu. Cultura este și un mijloc de umilire, de violență între clase. Sigur, are puterea de a schimba, dar trebuie să conștientizezi și această latură întunecată a ei.

Este terapeutic pentru tine să transpui experiența personală în literatură?

Nu, deloc. Scrisul mă face să mă simt mai rău. Nu funcționează deloc ca o terapie. Experiența e mai mult politică decât personală, nu încerc să mă repar pe mine, încerc să repar probleme mai mari.

Eu îmi rezolv problemele cu prietenii, cu vin roșu, mergând mult pe jos. Asta e terapeutic pentru mine, nu scrisul.

Pentru că atunci când scriu, încerc să pătrund în forme de violență pe care nu le percepem neapărat ca atare și atunci e și mai dureros, nu e terapeutic. Sunt atât de multe forme de violență pe care le trăim, dar nu le vedem – e o idee pe care o repet în cărțile mele. Sunt forme de violență sistemice, repetate la infinit, astfel încât sunt percepute drept normalitate.

Cum au schimbat cărțile tale relația ta cu familia?

Au fost mai multe etape. Când am scris prima carte, între 18-19 ani, și am publicat-o la 21, pe atunci nu vorbeam cu familia mea. Fusesem fiul gay crescut de o familie de homofobi și am vrut să fug de asta. Nu a fost o ceartă, pur și simplu aveam numerele de telefon, dar nu vorbeam.

Apoi, ca outsider și ca un om care a trecut într-o clasă superioară, eu am fost violent față de ei. În studenție am ținut să le arăt părinților mei că sunt mai bun decât ei. Era forma mea de răzbunare să fiu un snob față de ei. Am fost groaznic. Am scris apoi împotriva persoanei care eram atunci. Urăsc persoana care eram atunci.

Este o întreagă istorie a violenței. Părinții mei au suferit de violență, ei au fost violenți cu mine, eu am evadat și am fost violent cu ei. E ca o tragedie greacă. Violența circulă.

După ce am publicat prima carte, tata m-a sunat și mi-a spus că e mândru de mine, ceea ce a fost surprinzător. Mama, în schimb, a fost revoltată, foarte supărată. A mers la televiziunea franceză și a spus că totul este o minciună, a fost chiar nefericită.

Odată eram la o lectură publică într-o librărie, ea s-a ridicat din public și a spus că vrea să vorbim. Apoi am mers în culise și am întrebat-o care e problema. A zis:

„De ce ai scris că eram săraci?”

„Păi, chiar eram săraci.”

„Dar aveați tot ce vă trebuia ca să mâncați.”

„Nu, uneori nu aveam ce să mâncăm, îmi amintesc perfect.”, i-am spus. Iar ea a zis „dar am făcut tot ce am putut.”

I-am explicat că știu, dar nu am spus că este vina ei. Nu aș scrie niciodată asta, probabil aș scrie opusul. De fapt, are legătură cu întrebarea de mai devreme. Mama mea nu era conștientă de anumite forme de violență pentru că era o viață normală pentru ea. Iar când a citit, pentru ea chiar a fost un șoc.

Apoi, este și sentimentul rușinii pentru că tot timpul clasa dominantă are impresia că cei care sunt săraci nu muncesc suficient, că nu învață și că e vina lor că sunt săraci. Mama a interiorizat acest discurs și l-a crezut.

Într-un mod ciudat, faptul că am avut aceste discuții cu mama, ne-a făcut să începem de la zero o relație pe care nu o avusesem niciodată. Acum, sunt mai apropiat de ea decât am fost vreodată. Și despre asta este spectacolul lui Eugen Jebeleanu, despre cum poți construi o relație pe care n-ai avut-o niciodată.

Eugen vorbește despre un fiu care a devenit fiu la 20 de ani.

Eu m-am născut ca fiu la 20 de ani, nu mai devreme, iar ea a devenit mama mea la 45 de ani.

Uneori e o graniță fină între violență și emancipare. Pentru mama a fost violent când eu am vorbit despre sărăcie, dar a fost primul pas către emanciparea noastră.

Tu ești un exemplu că educația te poate scoate din clasa muncitoare, dar în același timp școala a fost mediul unde ai fost bullied și lovit. Cum ai descrie rolul școlii în viața ta?

E foarte complex.

Școala a fost importantă pentru că a fost singurul loc diferit în copilăria mea. Eu eram înconjurat de oameni cu același discurs: „sunt prea mulți negri în țara noastră”, „femeile din ziua de azi sunt curve”, bla bla bla. Auzeam asta zilnic, peste tot.

Școala era singurul loc altfel, locul în care profesorii ne spuneau că nu trebuie să judeci pe cineva în funcție de orientarea sexuală, de religie, etc. Chiar dacă poate unii nu credeau, ci trebuia să spună asta pentru că aveau contract cu statul francez, ha ha ha.

Pentru mine, să aud astfel de discurs era fascinant. Ca mulți copii queer, aveam o fascinație emoțională pentru profesori. Și da, era o altă perspectivă.

Dar, în același timp, școala era locul de bullying, în care colegii mă scuipau să mă pălmuiau aproape zilnic.

Iar unii profesori erau complici, râdeau de faptul că nu eram suficient de masculin.

În plus, este o prăpastie între cei care nu au acces la cultură în afara școlii și cei din familii care merg la teatru, au cărți, merg la muzee, călătoresc. Așa că, pentru mine, ca om al clasei muncitoare, sistemul școlar mă strivea.

Dar, la nivel sexual, pentru mine, fiind gay și bullied, a fost singurul loc în care și alte valori erau posibile. Deci, școala a reprezentat ambele aspecte.

A fost ca o mică fereastră spre libertate pentru tine?

Da, dar în același timp o mașinărie de distrugere. Știi, atunci când evadezi, îți dai seama că nu poți, de fapt, niciodată să evadezi. Am această impresie că, într-un mod paradoxal, pentru că am evadat de acolo știu că e imposibil să evadez, de fapt.

În lumea mea, în clasa muncitoare, am întâlnit mulți oameni inteligenți, care aveau multe de spus, dar sistemul școlar nu a funcționat pentru ei fiindcă nu aveau pregătirea de clasă pentru sistemul școlar.

I-am văzut eliminați pe toți, sfârșind prin a avea niște munci grele la fabrică sau supermarket.

Eu am reușit să evadez de acolo doar pentru că tensiunea orientării mele sexuale a fost atât de mare, încât nici nu a fost o alegere, nu am făcut-o eu, s-a întâmplat în ciuda mea. Pe de o parte, îmi spuneam repetat că trebuie să evadez, trebuie să evadez, apoi în noua lume mi se părea prea greu, era o nouă limbă, totul era învățare, citit, am învățat să fac teme și să nu mă mai uit la televizor 6-7 ore pe zi.

Într-un fel, nu a fost o eliberare, am fost mai puțin liber decât alții. A fost o determinare socială de a evada, dar dacă spunem că am evadat cu adevărat, înseamnă că nu mai vedem adevăratele probleme.

Apoi, am întâlnit și atât de mulți oameni burghezi atât de idioți! Aveau joburi foarte bine plătite, erau oameni de succes doar pentru că s-au născut în locul potrivit.

Sistemul școlar este, de fapt, inima sistemului de clase. Este ceea ce împarte lumea în cele două categorii.

Este locul în care se întâmplă totul, e monstrul, ha ha ha.

Pentru că ai spus că ai întâlnit și idioți în lumea burgheză, aș vrea să te întreb cum te simți ca adult în această nouă lume din care ești parte acum? Îți e dor vreodată de ceea ce aveai acasă? Ți se par acești noi oameni mai falși?

Nu neapărat falși, cât la fel de violenți. Asta e ceva ce pot spune acum, dar când eram copil nu vedeam asta. Lumea de dincolo părea perfectă, un paradis. În liceu am mers la teatru, am văzut copii din familii bune, aveam o prietenă cu părinți academicieni, predau la universitate, aveau casa plină de cărți, un pian. Ziceam că vreau să aparțin acelei lumi, nu vedeam decât lumina.

Când, de fapt, ei doar beau alcool de mai bună calitate?

Ha ha ha, exact! Au alcool foarte bun.

Da, abia ani mai târziu am văzut că și ei au multe probleme. Uneori sunt nostalgic când mă gândesc la copilăria mea, dar trebuie să am grijă cu această nostalgie, fiindcă asta poate fi un semn că am devenit prea burghez.

Burghezii au această fantezie de a trăi viața celor de jos, viața mai autentică, mai puțin artificială, mai amuzantă. Așadar, când scriu, sunt foarte atent să nu mă las copleșit de această melancolie burgheză, pentru că locul copilăriei mele a fost exact ce am spus, unul al homofobiei, al rasismului. În satul în care am crescut, peste 50% au votat pentru extrema dreaptă.

Deci, e departe de a fi un loc perfect. Dar, în același timp, eu fac parte acum dintr-o lume de care nu voi aparține niciodată cu adevărat.

E ceea ce înseamnă tranziția de la o clasă socială la alta. Nu aparții lumii în care ajungi și nici nu mai aparții lumii din care ai venit.

Ești ca un imigrant?

Exact. Ești exact un imigrant, ai aceeași structură, același sentiment de dislocare. Iar asta provoacă un sentiment profund de melancolie. Mi-a luat timp să ajung la această melancolie. Când am scris prima carte, am simțit multă furie împotriva lumii în care am crescut. Furia este la fel de legitimă ca melancolia. Dar acum sentimentele mele sunt mai complexe.

În Cine l-a ucis pe tata și în Luptele și metamorfozele unei femei, e ceea ce face și Eugen Jebeleanu în spectacol, eu încerc să explorez această complexitate și această melancolie de a fi nicăieri, de a fi un imigrant, așa cum ai spus.

Trăim într-o lume influențată de social media, asaltată de clipuri scurte, informații rapide. Crezi că un tânăr scriitor, ca tine, are puterea de a influența prin literatură un număr mare de tineri?

Da, sunt foarte optimist legat de asta. Am norocul de a avea cărțile traduse în multe limbi, când călătoresc întâlnesc foarte mulți tineri, văd că ei au nevoie de povești. Social media este un loc al poveștilor spuse în diferite formate. Mie îmi place să citesc William Faulkner, dar îmi place și să stau pe Instagram. Ambele sunt posibile.

Dar e foarte importantă și relația noastră cu literatura. Tot timpul când vorbim despre cărți și noile generații, într-un fel blamăm cititorii tineri. Întrebările sociologice sunt de ce nu mai citesc tinerii, ce se întâmplă cu tinerii. Dar nimeni nu cercetează sociologic creația, autorii, despre ce scriu, cum scriu. Într-un fel, mereu e vina cititorilor, nu a scriitorilor. Și mi se pare o dovadă de lașitate din partea scriitorilor care reproduc acest mit al problemei cititorului.

Când am început să scriu cărți, am simțit că o mare parte a literaturii contemporane este atât de deconectată de lume!

Eu vedeam o lume dificilă, provocatoare, violentă. Apoi intram într-o librărie din Paris și 90% dintre cărți erau despre divorțul unui cuplu din Paris, despre cineva care își vizitează rudele în Sudul Franței, aceleași teme repetitive. Nu semăna deloc cu lumea în care trăiam eu.

Este contradicția despre care vorbea Sartre, acest moment când literatura și societatea pur și simplu se despart. Mi se pare că literatura de acum e mult mai deconectată de la lume decât era cea din anii 50-60. Era ceva mai radical în literatură atunci.

Cred că acum trebuie să reconstruim literatura într-un fel în care să ne raportăm la lume și dacă facem asta, sunt sigur că vom avea cititori.

Ai dedicat cartea Cine l-a ucis pe tata? lui Xavier Dolan (n.r. regizor, scenarist și actor). De ce lui?

E o poveste. Am lucrat cu el la subtitrările filmului Mommy (2015, regia Xavier Dolan). El are o abordare foarte literară asupra subtitrărilor, care în mod normal sunt făcute de o companie specializată, cum probabil se întâmplă și în cinematografia română, care e absolut extraordinară.

El vede asta ca pe un act artistic și vrea să lucreze cu un scriitor. Xavier Dolan spune mereu că oamenii, de fapt, se uită la subtitrări, nu la film.

Așa m-a rugat să facem subtitrările pentru Mommy, apoi am devenit prieteni. Apoi, când scriam la Cine l-a ucis pe tata? el lucra la o adaptare după romanul meu O istorie a violenței, un scenariu în care el juca rolul protagonistului. Proiectul respectiv a picat din cauza producătorilor, a lipsei de finanțare. Dar, în orice caz, în acea perioadă vorbeam zilnic la telefon despre acel scenariu și despre O istorie a violenței.

Și i-am spus că îi voi dedica noua mea carte ca semn de prietenie, fiindcă aveam niște conversații foarte constructive.

E adevărat că ai luat numele Louis, cel al protagonistului din filmul Juste la fin du monde, regizat de Dolan?

Da, numele Louis este luat din Juste la fin du monde, dar din piesa scrisă de Jean-Luc Lagarce, nu din film. Filmul a venit după ce deja luasem numele.

Jean-Luc Lagarce a avut o influență extraordinară asupra generației mele și a lui Xavier Dolan, a fost o carte foarte importantă pentru noi.

Îmi amintesc că atunci când lucram la Mommy, vorbeam foarte des despre acea carte.

În cartea Cine l-a ucis pe tata? dai vina pe liderii politici francezi pentru starea de sănătate a tatălui tău, pentru eșecul său. Dar în același sistem, tu ai reușit să evoluezi și să îți depășești condiția. Ce a făcut diferența între reușita ta și eșecul tatălui tău?

Eu cred că putem, de fapt, să inversăm lucrurile. A fost eșecul meu și reușita tatălui meu. Așa se explică viețile noastre.

Când eram copil, a fost visul meu să mă adaptez lumii în care trăiam. Lumea îmi spunea că sunt diferit, iar visul meu era să nu fiu diferit, să fiu la fel ca ceilalți, să mă conformez.

Lupta mea a fost să mă conformez, să fiu mai masculin, hetero. Și am eșuat. Pentru că am eșuat, a trebuit să fug. Evadarea pentru mine, la acel moment, a fost un eșec.

Îmi amintesc că momentul în care am mers la liceul de teatru, simțeam asta într-un mod foarte profund, ca pe un eșec. Spuneam că trebuie să fac asta pentru că nu voi putea fi niciodată tipul masculin pe care vor ceilalți să îl vadă și dacă nu voi fi așa, mă vor omorî.

În schimb, tatăl meu a reușit să fie ceea ce dorea mediul acela să fie. Reușita lui e ceea ce l-a distrus pentru că l-a ținut captiv în acel mediu. În acest fel, el a devenit o victimă a mediului în care a trăit.

El a avut un verdict de clasă socială: sărac. Eu am avut același verdict, sărac, dar și unul în plus: poponar. Din cauza ciocnirii celor două verdicte, eu am fugit. Nu datorită libertății, ci pentru că am avut mai multe etichete decât ceilalți. Eu am fost mai puțin liber decât ceilalți, iar asta a creat, de fapt, eliberarea mea.

Dar nu este un succes personal, nu e o chestiune de voință, ci de forțe politice din jurul nostru. Într-un fel este mai frumos să descriem libertatea astfel, fiindcă înseamnă că libertatea este un program, nu este un sentiment individual. Înseamnă că o putem construi.

Pentru mine a fost un sistem homofobic care m-a împins către o libertate pe care nu am ales-o. Dacă acceptăm că libertatea nu este o alegere individuală, ci este creată de forțe colective, atunci devine responsabilitatea noastră să o creăm, ne pune într-o postură mai activă.

Ce îți aduce acum bucurie în lumea în care trăim?

Prietenia. Prietenia este centrul absolut al vieții mele. Ca mulți oameni care nu s-au înțeles bine cu familiile lor, de la o vârstă fragedă am privit prietenia drept o alternativă. Acum, prietenia e un stil de viață. Este ceea ce îmi aduce cea mai multă bucurie și ușurare. Petrec Crăciunul cu prietenii, nu cu familia mea, facem Revelionul împreună, mergem în vacanțe, avem grijă unii de alții când suntem bolnavi.

Prietenia este o formă politică redusă în societatea noastră, subestimată.

Poți să te căsătorești cu o femeie, un bărbat, dar nu poți face un contract cu cei mai buni trei prieteni, care să se ocupe de tine în caz de boală sau moarte, așa cum se întâmplă în căsnicie.

Prietenia, într-un fel, este o formă utopică de anarhie. Este un fel de a trăi în afara normelor societății. Și este atât de bine să trăiești în afara lor!

***

Edouard Louis va fi prezent azi, la ora 14.00, la Teatrelli, pentru o discuție cu regizorul Eugen Jebeleanu.

Iar seara, după spectacolul “Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, va dialoga cu publicul și cu Mihaela Mihailov, dramaturg.

Cărțile sale sunt traduse și publicate în limba română la Editura Litera.

Spectacolul “Cine la ucis pe tata?”, regizat de Andrei Măjeri, poate fi văzut la Teatrul Metropolis, iar “Lupte și metamorfoze”, regia Eugen Jebeleanu, se joacă la Teatrelli.

The post INTERVIU Édouard Louis, scriitor: “Tranziția de la o clasă socială la alta înseamnă că nu aparții lumii în care ajungi și nici nu mai aparții lumii din care ai venit.” appeared first on Cultura la dubă.

Ediția aniversară 30 a târgului de carte Gaudeamus s-a încheiat aseară la Romexpo, după 5 zile cu sute de evenimente și zeci de mii de titluri vândute. Marile edituri au transmis topurile vânzărilor, după cum urmează:

Humanitas

1. Ce vrăji a mai făcut pisica mea, de Radu Paraschivescu
2. De-a dacii și romanii, de Dan Alexe
3. Înapoi la argument, de Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici
4. Trei zile nemaipomenite, de Ioana Pârvulescu
5. Mai-mult-ca-trecutul, de Ana Blandiana

Humanitas Fiction

1. Provocarea Ierusalimului, de Eric Emmanuel Schmitt
2. Librăreasa din Paris, de Kerri Maher
3. Fii ca râul care curge, de Paolo Coelho
4. Pasagerul, de Comarc McCarthy
5. Întoarcerea acasă, de Kate Morton

Humanitas Junior

1. Trei zile nemaipomenite, de Ioana Pârvulescu
2. Două furnici și un elefant de la un capăt al Lumii la celălalt, de Augustin Cupșa
3. Poveștile bufniței. Elefantul care nu respecta nimic, de Eric Emmanuel Schmitt
4. Magia realității, de Richard Dawkins
5. Poveștile bufniței. Insula libertății, de Eric Emmanuel Schmitt

Polirom – autori români

1. Putin împotriva occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială, de Armand Goșu
2. Chiajna din Casa Mușatinilor, de Simona Antonescu
3. Mai puțin decât dragostea, de Bogdan Crețu
4. Stela, de Simona Goșu
5. Linia Karman, de Andreea Răsuceanu

Polirom – autori străini

1. Lecții, de Ian McEwan
2. Crossroads, de Jonathan Franzen
3. Orașul victoriei, de Salman Rushdie
4. Sira, de María Dueñas
5. Povestiri despre femei, de Ivo Andrić

Nemira

Nemi

Litera

1. Bătălia pentru viitorul României, de Mircea Geoană
2. Cronicile nesăbuinței. Adevăruri istorice în trilogia Charles Baker, de Igor Bergler
3. Fetele disparute, de Claire Douglas
4. Nu mă poți rani, de David Goggins
5. Impostorul, de Zadie Smith

Litera pentru copii

1. Disney. Calendar de Advent. Set cu 24 de carticele
2. Disney. Dorința. Povestea filmului
3. Enciclopedia copiilor. Cartea care explică totul, DK
4. Seria Julia Donaldson
5. Marea carte a Crăciunului

Curtea Veche

1. Ține-ți copiii aproape, de Gabor Maté, Gordon Neufeld
2. Când corpul spune nu, de Gabor Maté
3. Învață să înveți. Cum să ai rezultate la școală în mod eficient, de Barbara Oakley, Terrence Sejnowski, Alistair McConville
4. Efectul Gashlight. Cum să recunoști manipularea și să-i reziști, de Dr. Robin Stern
5. Creierul fericit. Obiceiuri pentru a crește nivelul se serotonină, dopamină, oxitocină și endrofină, de Loretta Graziano Breuning

The post Cele mai vândute cărți la Gaudeamus: “Ce vrăji a mai făcut pisica mea”, “Putin împotriva occidentului”, “Provocarea Ierusalimului”, “Bătălia pentru viitorul României”, “Holly” appeared first on Cultura la dubă.

La Editura Humanitas, bestseller a fost ultima carte semnată de Radu Paraschivescu “Noi suntem români. (Nimeni nu-i perfect)”. De altfel, an de an Radu Paraschivescu se află în topul preferințelor cititorilor Humanitas.

Iată top 5 al vânzărilor Humanitas la Bookfest:

1. Radu Paraschivescu – “Noi suntem români. (Nimeni nu-i perfect)
2. Ioana Nicolaie – “Miezul inimii”
3. Tatiana Niculescu – “Singur. Viața lui Mihail Sebastian”
4. Alexandru N. Stermin – “Căzuți din junglă. Poveștile unui explorator.”
5. Cătălina Dumitrescu – “În interior. Momente de întâlnire cu tine însuți”

La Humanitas Fiction, topul vânzărilor arată astfel:

1. Natsuko Imamura – “Femeia cu fustă violet”
2. Yukio Mishima – “Zăpada de primăvară”
3. Francesc Miralles, Angeles Donate – “Un ceai la capătul lumii”
4. Quentin Tarantino – “A fost odată la Hollywood”
5. Fiona Davis – “Leii de pe Fifth Avenue”

La Polirom cea mai căutată carte a fost romanul autoarei Elif Shafak – “10 minute si 38 de secunde in lumea asta stranie”, nominalizat la Booker Prize în 2019.

Top 5 Polirom:

1. Elif Shafak – “10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie”
2. Cristian Tudor Popescu – “Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”
3. Yoko Tawada – “Memoriile unui urs polar”
4. Ryu Murakami – “69”
5. Thomas Pynchon – “Viciu ascuns”

Editura Curtea Veche îl poziționează pe primul loc în topul vânzărilor pe Gabor Maté, cu binecunoscutul volum “Când corpul spune nu”. Cartea vorbește despre somatizare, stres și influenta lui asupra sănătății noastre psihice și fizice și s-a aflat pe primul loc și la vânzările editurii în 2021. Autorul va fi prezent la București între 17-18 iunie, ca speaker la Brand Minds.

Topul vânzărilor la Curtea Veche:

1. Gabor Maté – “Când corpul spune nu”
2. Georgiana Gerea – “Tehnici de învățare”
3. Loretta Graziano Breuning – “Creierul fericit”
4. Sally Rooney – “Oameni normali”
5. Robert T. Kiyosaki – “Tată bogat, tată sărac”

Editura ALL păstrează, la fel ca în ultimii ani, ca lider de vânzări, seria de cărți pentru copii și adolescenți “Pisicile războinice”.

1. Erin Hunter – “Super Pisicile Războinice. Profeția lui Stea Albastră”
2. Michelle Hope – “Educație sexuală. Ghidul fetelor”
3. Alanna Collen – “Doar 10% uman. Microbii, secretul neștiut al sănătății și fericirii omului”
4. Michael Kerrigan – “Istoria întunecată a Rusiei. Masacre, corupție și crime în Patria-Mamă”
5. Steve Mould – “Uimitoarea lume a bacteriilor”

Topul Editurii Nemira:

1. Rebecca Serle – “O vară italiană”
2. Kim Stanley Robinson – “Ministerul pentru viitor”
3. Sarah Pearse – “Sanatoriul”
4. Stacey Halls – “Doamna England”
5. Trevor Noah – “Născut în afara legii”

Topul Editurii Litera:

1. Igor Bergler – “Minciuna lui Michelangelor. Catedrala în flăcări”
2. Doina Ruști – “Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”
3. Maia Morgenstern – “Eu sunt Maia”
4. Abdulrazak Gurnah – “Abandon”
5. Ali Hazelwood – “Ipoteza iubirii”

The post Cele mai vândute titluri la Bookfest: “Noi suntem români”, “Când corpul spune nu”, “10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie” appeared first on Cultura la dubă.

Decembrie a rămas luna cu cele mai mari încasări și odată încheiată și ea, editurile au transmis publicului obișnuitele topuri anuale de vânzări.

Unele au preferat să se concentreze pe titlurile nou apărute în 2021, altele au publicat topul general al vânzărilor, unde, pe alocuri, se păstrează aceleași bestsellere ca în anii anteriori.

***

HUMANITAS

Editura Humanitas a publicat un top 12 al celor mai vândute cărți publicate în 2021, oferind inclusiv numărul volumelor, lucru pe care celelalte edituri nu l-au făcut. De aceea nu vom putea spune dacă locul 1 în topul unei edituri echivalează ca număr de volume vândute cu locul 1, 2 sau 3 de la altă editură.

Humanitas precizează, de asemenea, data publicării, pentru a ține cont de perioada de timp în care cartea respectivă a fost pe piață.

Iată care sunt primele 5 cărți noi cumpărate de români de la Humanitas în 2021:

1. Stephen Hawking, “Răspunsuri scurte la marile întrebări” (12 000 exemplare – 25 februarie)

2. Tatiana Niculescu, “Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale” (8000 exemplare – 1 februarie)

3. Radu Paraschivescu, “Acul de aur și ochii Glorianei” (6000 exemplare – 24 mai)

4. Gabriel Liiceanu, “Impudoare. Despre „eu“ va fi vorba” (5900 exemplare – 27 octombrie)

5. Suleika Jaouad, “Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” (5900 exemplare – 11 octombrie)

HUMANITAS FICTION

Humanitas Fiction a transmis un top similar, din care menționăm mai jos primele 5 poziții:

1. Auschwitz, ultima stație, Eddy de Wind (14000 exemplare – 19 ianuarie)
2. Jurnalul unei iubiri pierdute, Eric-Emmanuel Schmitt ( 9500 exemplare – 2 februarie)

3. Trenul spre Samarkand, Guzel Iahina (8700 exemplare – 1 noiembrie)

4. Cofetăria cu miracole, Christian Escriba, Silvia Tarrago (8000 exemplare – 2 aprilie)

5. Din cer au căzut trei mere, Narine Abgarian (6800 exemplare – 3 septembrie)

POLIROM

Editura Polirom, în schimb, a oferit un top general al vânzărilor, care nu ține cont de data apariției cărții, precum și topuri separate cu literatură română sau nonficțiune scrisă de autori români.

În topul general rămâne lider, la fel ca în ultimii ani, istoricul israelian Yuval Noah Harari, care a cucerit întreaga lume cu cărțile sale. Surprinzător este că printre bestsellerele lui Harari se află și cunoscutul roman al literaturii universale – De veghe în lanul de secară (1951), atât de popular printre tineri și adolescenți.

1. Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii
2.  Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului 
3.  Elif Shafak, Fetița căreia nu-i plăcea numele său
4.  Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI
5.  J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară

Editura Polirom este, în același timp, unul dintre cei mai importanți promoteri ai tinerilor autori români. Iată mai jos topul celor mai vândute titluri Polirom din literatura română.

1. Simona Popescu, Exuvii
2. Lavinia Braniște, Mă găsești când vrei
3. Adrian Schiop, Să ne fie la toți la fel de rău
4. Dan Lungu, Sunt o babă comunistă!
5. Cristian Fulaș, Ioșca

La categoria nonficțiune autori români, rămâne în top binecunoscutul Jurnalul fericirii, dar urcă pe 2 cartea profesorului de psihologie Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai.

1. N. Steinhardt, Jurnalul fericirii
2. Daniel David, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală
3. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989
4. Ioan T. Morar, Fake news în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă
5. Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase. Vol. I: De la epoca de piatră la misterele din Eleusis

CURTEA VECHE

Curtea Veche a publicat atât topul general al vânzărilor, cât și topul noutăților, topul autorilor străini și cel al autorilor români.

Cea mai vândută carte în 2021 este una de dezvoltare personală prin educație financiară. Ironia face ca această carte, care te înavță cum se economisești bani, a fost anii trecuți și una dintre cele mai furate cărți din librăriile românești.

Top 10 cele mai vândute titluri în 2021:

1. „Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki

2. „Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman

3. „Când corpul spune nu” de Gabor Maté

4. „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman

5. „Secretele succesului” de Dale Carnegie

Top 10 noutăți în 2021:

1. „Când corpul spune nu” de Gabor Maté

2. „Țup în lumea nouă” de Alex Donovici, cu ilustrații de Stela Damaschin-Popa

3. „Astăzi, aici, acum” de Mirela Retegan

4. „Dragă, unde-s banii?” de Adrian Asoltanie

5. „Pădurea” de Marian Godină

Surpriza vine din zona literaturii pentru copii, Alex Donovici, autorul seriei “Țup” devenind anul acesta cel mai vândut scriitor român la Curtea Veche, fiind urmat de soția sa, Cristina Donovici, fondatoarea seriei de povești pentru copii Poveștile Cristinei.

De altfel, cărțile “Țup” au apărut anul acesta traduse în China, Turcia, Ungaria, Coreea de Sud, Vietnam, Slovacia și Spania, urmând să apară în 2022 și în Cehia.

Top 10 autori români:

1. Alex Donovici

2. Cristina Donovici

3. Ramona și Radu F. Constantinescu

4. Mihaela Bilic

5. Geanina Staicu-Avram

ALL

Vânzările din topul editurii ALL ne arată că românii sunt în continuare interesați de istorie, la fel ca în ultimii ani, dar nu este de ignorat faptul că în o parte din acest interes vine pe fondul unui val de naționalism care crește considerabil și poate fi lesne observat în comportamentul românilor în social media, la vot sau la protestele de stradă.

Pe primul loc în top se află Istoria românilor, scrisă de cunoscutul istoric Constantin G. Giurescu, apărută în 3 volume care prezintă istoria poporului român din cele mai vechi timpuri până la sfârșitul epocii fanariote.

Aceasta este urmată de o carte premiată cu Pulitzer, care pretinde să răspundă diferit unor întrebări puse de istoria tradițională.

1. Istoria românilor, Constantin G. Giurescu
2. Arme, visuri și oțel, Jared Diamon
3. Curiozități bizantine, Anthony Kaldellis
4. Capcanele mâncatului emoțional, Laura Ene
5. Pasărea liră, Cecelia Ahern

LITERA

La Editura Litera rămâne lider incontestabil autorul român de literatură Igor Bergler, realizator de emisiuni de televiziune care a stabilit primul record pe piața românească de carte în 2017, cu volumul Testamentul lui Abraham. Până acum acesta s-a vândut în peste 300.000 de exemplare.

1. Minciuna lui Michelangelo, Igor Bergler
2. Fecioarele, Alex Michaelides
3. Apă proaspătă pentru flori , Valerie Perrin
4. Portocala sângerie,  Harriet Tyce
5. Oricine poate avea o relație fericită, Stefanie Stahl

***

România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte, potrivit ultimului raport publicat de Eurostat în ianuarie 2021.

Conform acestuia, 93.5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an și nici la bibliotecă nu merg.

În 2019, Biblioteca Națională a României înregistra 900 de vizitatori pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 320.000 de vizitatori pe an. Iar în 2020, în primul an al pandemiei, numărul a scăzut la 250 de vizitatori pe zi.

Prin comparație, Biblioteca Națională a Franței înregistra 1,3 milioane de vizitatori pe an, dintre care 900.000 de cititori, iar restul participanți la diverse evenimente: expoziții, concerte, dezbateri.

În plus, aceeași instituție a înregistrat 41 de milioane de vizite în spațiul virtual, care se bucură de mare succes în special pentru accesul la mediatecă (muzică, filme).

Din păcate, bibliotecile românești au rămas mult în urmă și sunt departe de modernizarea necesară pentru a stârni interesul publicului. În plus, în 2020 și 2021, în plină criză financiară, mai multe primării au tăiat bugetele dedicate bibliotecilor, și așa slab finanțate, acestea fiind nevoite să reducă personalul sau programul pentru public.

The post Cele mai vândute cărți în 2021: “Răspunsuri scurte la marile întrebări”, “Tată bogat, tată sărac”, “Minciuna lui Michelangelo”, “Istoria românilor”, “Țup în lumea nouă” appeared first on Cultura la dubă.

Aceeași carte s-a aflat pe primul loc în topul vânzărilor la standul editurii Humanitas. Pe locul doi a fost volumul „Ludice. Exerciții de umor criptic” – Gabriel Liiceanu, iar pe locul al treilea „Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc”- Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, Cristian Leonte.

La Humanitas Fiction topul vânzărilor la Gaudeamus arată astfel:

1. Evgheni Vodolazkin – Brisbane

2. Eric – Emmanuel Schmitt – Doamne Pylinska și secretul lui Chopin

3. Wladyslaw Szpilman – Pianistul

La Polirom, cele mai vândute cărți au fost următoarele:

1. Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor, Olga Tokarczuk
2. Colecţia Biografii romanţate: Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos, Simona Antonescu; Enescu. Caiete de repetiţii, Dan Coman; Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare, Moni Stănilă; Caragiale. Scrisoarea pierdută, Bogdan-Alexandru Stănescu
3. Cei rămaşi şi cei plecaţi, Parinoush Saniee, la egalitate cu Fetele Căpitanului, Maria Dueñas

În schimb, la editura Curtea Veche, cele mai cautate cărți au fost:

The post Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2019 appeared first on Cultura la dubă.

Ediția de anul acesta este dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluție, iar președinți de onoare ai târgului au fost desemnați scriitorul Mircea Dinescu și actorul/directorul Teatrului Național București, Ion Caramitru.

Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction vor expune 1.100 de titluri, 80 de cărţi-eveniment, și vor avea 31 de lansări.

La invitaţia Editurii Humanitas, jurnalistul şi scriitorul francez Thierry Wolton va fi prezent la Gaudeamus, pentru lansarea volumului “Negaţionismul de stânga” şi a celui de-al doilea volum al trilogiei “O istorie mondială a comunismului”.

La evenimentele Humanitas sunt așteptați să vorbească: Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Cătălin Dorian Florescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi sau Denisa Comanescu.

De asemenea, va avea loc lansarea celui de-al doilea volum semnat de jurnaliștii emisiunii România, te iubesc – Ne facem bine.

Curtea Veche Publishing aşteaptă vizitatorii cu reduceri de 25%, multe titluri noi şi întâlniri cu Adrian Cioroianu, Traian Berbeceanu, Marian Godină, Trupa VUNK, Joseph Hadad, Diana Bulimar, Elena Butuc (LaLena.ro), Cristina şi Alex Donovici (Poveştile Cristinei).

Editura Polirom expune 1.500 de titluri, toate aflate la reducere: 30% Colecţia Junior, 20% titlurile apărute înainte de 2019, 10% Colecţia Top10+, 10% titlurile publicate în 2019.

De asemenea, vor avea loc evenimente dedicate celor mai recente apariţii Polirom – în colecţiile “Plural”, “Historia”, “Seria de autor Andrei Oişteanu”, “Seria de autor Gheorghe Crăciun”, “Fiction LTD”, “Ego.Proză”, “Ego-grafii”, “Biografii romanţate”, “Biblioteca Polirom”, “Junior”.

Editura Litera va prezenta noutăţi din cele mai diverse domenii de interes, cu cărţi-eveniment, lansări şi sesiuni de autografe, cu reduceri şi concursuri cu premii.

Printre noutăţi se numără titluri din colecţia “Clasici Contemporani Litera” precum “Schiţă”, primul volum din trilogia semnată de Rachel Cusk, scriitoarea contemporană aflată pe lista celor mai buni tineri romancieri, “Babilon” de Yasmina Reza, roman finalist la Premiul Goncourt şi câştigător al Premiului Renaudot, “Glasul de taină”, de Geraldine Brooks, câştigătoare a Premiului Pulitzer, dar şi cărţi în curs de ecranizare şi thrillere ce se regăsesc în super-colecţia “Buzz Books”.

Pentru copii, Editura Litera propune una dintre cele mai frumoase cărţi ilustrate de iarnă – “Zăpada”, de Walter de la Mare.

Grupul Editorial ART aduce la Gaudeamus 1.200 de titluri, dintre care mai bine de 100 de noutăţi publicate la Editurile Vlad şi Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, ART şi Paladin.

Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10,00 şi 20,00, la Pavilionul B, de data aceasta, nu la Pavilionul Central Romexpo.

Accesul publicului în incintă se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada, care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, vor beneficia de acces gratuit preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora.

sursa: Agerpres

The post A început târgul de carte Gaudeamus 2019 appeared first on Cultura la dubă.