Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, un spațiu cultural emblematic al Banatului, apreciat la nivel național și internațional, se va închide la sfârșitul acestei luni. Anunțul făcut azi de echipa librăriei a stârnit zeci de mesaje de susținere din partea unor cunoscuți oameni de cultură, însă cele două fondatoare, Raluca Selejan și Oana Doboși, spun că decizia este definitivă. Cei care doresc, totuși, să sprijine un sfârșit cât mai prietenos al librăriei, o pot face cumpărând de acolo cărți rămase, o bufniță, ori făcând o donație.

De mai mult timp, librăria se confruntă cu probleme financiare mari, devenind imposibilă plata salariilor celor 6 oameni din echipă. Este încă o realitate tristă a spațiului cultural românesc, în care inițiativele independente sfârșesc pentru că România nu are un cadru legislativ menit să îi sprijine pe cei care contribuie la dezvoltarea comunităților, prin educație și cultură.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, cele două fondatoare vorbesc despre cei 9 ani petrecuți la Bufnițe și explică obstacolele pe care le-au întâmpinat.

***

Cum ați primit reacțiile de azi de la atâția oameni de cultură? mai există vreo șansă să reveniți asupra deciziei?

Oana: E copleșitor ce se întâmplă. E copleșitor pentru noi și nu facem față fizic, mai ales să răspundem tuturor telefoanelor și mesajelor. O să răspundem la toate, o să și vorbim cu toată lumea, doar că le-am luat pe rând, am zis că vorbim întâi cu jurnaliștii, pentru că e foarte important în România să se înțeleagă că trebuie o comunicare permanentă cu presa.

Apoi, decizia asta pe care am luat-o, nu am luat-o weekendul trecut și nici acum o săptămână și nici acum o lună. E un lucru pe care l-am gândit de foarte mult timp.

Noi am mai vrut să închidem odată librăria în 2022, când și atunci eram după luni consecutive pe minus.

Și e un lucru pe care noi vrem să-l evităm, nu am vrea să fim o librărie care să nu încheie frumos lucrurile, adică nu vrem să rămânem cu datorii față de nimeni. Și e greu asta în momentul în care acumulezi un minus foarte mare. Și când acumulezi un minus foarte mare, se poate întâmpla o catastrofă. Vrem să evităm o catastrofă din motivul că am început librăria asta frumos, am continuat-o frumos și a fost o luptă de supraviețuire și asta nu este un secret pentru nimeni. Pentru orice librărie care vrea să trăiască din vânzarea de carte exclusiv sau aproape exclusiv, asta este o luptă pentru supraviețuire de la o lună la alta.

Sigur că acum e copleșitor că multă lume e alături de noi, sigur că sunt modalități să ne și ajute, de aceea noi am hotărât când anunțăm închiderea, că tocmai ca să nu ajungem să avem datorie, acum noi ne tot gândim, noi am început să vindem în aceste două săptămâni toate bufnițele pe care le aveam în librărie, bufnițe primite de-a lungul anilor de la clienți, familie, prieteni. Noi n-am vrut să le vindem. Erau aici pe post de decor și de amintire și am zis că acum le vindem pentru că trebuie să încheiem frumos și să nu avem datorii.

Să înțeleg că problema financiară este cea mai mare cu care v-ați confruntat în tot acest timp, în sensul că librăria nu vinde suficient?

Raluca: Exact, da. Din vânzarea de carte, exclusiv, pentru că la noi din cifra de afaceri 90% a fost cartea. Cei 10% sunt câteva vederi cu Timișoara și barul unde avem cafea, ceai și apă. Iar vânzarea de cartea nu poți să o susții mai mult decât am făcut-o noi.

Oana: Și am făcut de toate! Pentru că noi avem și un ONG, am făcut și proiecte culturale, dar trebuie să înțeleagă și lumea, mă refer și la publicul larg, că a face proiecte culturale pe un ONG, că depui la minister, că depui la AFCN, că depui, cum avem noi în Timișoara, la Centrul de Proiecte, sigur pot ajuta niște proiecte, dar acestea nu acoperă salariile, funcționarea unui SRL, până la urmă. Nu avem mecanisme pentru așa ceva. Nu avem cadru legislativ. Mă refer la librării, pentru că nu suntem singura librărie care întâmpină problema asta. Au mai fost librării care s-au și închis.

Raluca: Sunt și librării care se străduiesc să supraviețuiască în continuare.

Ați avut discuții cu autoritățile locale în vederea găsirii unei soluții înainte să anunțați decizia?

Raluca: Nu.

Din ce motiv?

Oana: Din motiv pentru că noi am zis că suntem și chiar suntem o librărie independentă. Aia înseamnă, unul, că reușim să ne autofinanțăm din activitatea noastră majoră, vânzarea de carte. Și dacă ajungi să depinzi de autorități locale, nu știu cum va mai arăta independența noastră.

Raluca: Iar ca să susții așa ceva ca autoritate locală, ok, pot să înțeleg asta, dar nu asta este, de fapt, miza cea mai mare. Miza cea mai mare este că această veste, așa cum ai spus, care zguduie pe toată lumea pe internet, mai ales din domeniul cultural, acest lucru să genereze o schimbare reală în ceea ce înseamnă legislație care să protejeze cultura și educația, care nu sunt protejate.

Adică te străduiești singur, duci, faci de toate, devii creativ, te reinventezi, dar până la un moment dat, când nu ai niciun fel de suport legislativ care să te țină cât de cât un pic în brațe.

Oana: Și nu este de datoria neapărat a primăriilor și a altor autorități locale să susțină librăriile, din punctul meu de vedere, o lege a prețului unic al cărții ar ajuta librările independente.

Înțelegem punctul de vedere al clienților care zic vor să cumpere de pe diverse site-uri care oferă discount-uri foarte mari. O librărie fizică nu poate oferi discount-urile pe care le oferă site-urile, de exemplu. Asta e unul la mână. Și o lege a prețului unic al cărții limitează și discount-urile, în sensul în care concurența nu se face pe preț, se face pe calitatea serviciului.

Pe faptul că tu recomanzi, ca librar, ai o ofertă personalizată, creezi o ofertă culturală prin evenimente personalizate. Asta unul la mână. Doi la mână, avem un Minister al Culturii, avem un Centru Național al Cărții și eu vorbesc după modelul francez.

În Franța, Centru Național al Cărții are subvenții pentru librarii independenți. Și o regulă, ca să fie librar independent, este ca peste 50% din cifra de afaceri să fie făcută din carte. Asta se întâmplă în Franța. Și sunt subvenții pentru spațiu, pentru evenimente, pentru achiziția de stoc.

Iar noi știm asta pentru că acum trei ani am deschis împreună cu librăria franceză Kiralina un colț de carte franceză aici, în librărie, cu ajutorul unei subvenții de la Centre National du Livre din Franța.

Cum spuneam la început, voi erați cunoscute drept o poveste de succes, fiindcă în toți acești ani erați un exemplu de rezistență și, așa cum ați spus și voi, ați aplicat la diverse proiecte și ați făcut cumva ca această librărie să supraviețuiască. Ce s-a schimbat între timp? Este vorba despre un burnout în care ați ajuns voi, la nivel personal, și nu mai puteți continua?

Raluca: Burnout-ul sunt pur și simplu Excelurile, vânzările, bugetul de venituri versus cheltuieli.

Oana: Ideea de a nu avea o siguranță de la o lună la alta, ăsta e un factor de stres. Ideea de a nu putea face planuri, să ai viziune pe termen lung. Păi, din bugetul produs pe care îl are librăria, e complicat să faci viziune pe termen lung, mai ales că noi ne concentrăm ca din veniturile pe care le avem să acoperim salariile. Salariile sunt o cheltuială foarte mare pentru noi. Și atunci e normal. Nu putem să ne gândim la alte diverse dezvoltări pe care sigur că le-am face, dar sunt anumite limite.

Revenind la întrebarea de la început, dacă se mai poate face ceva. Aveți în minte să mai așteptați un pic cu această decizie, să mai consultați oamenii care v-au scris astăzi?

Raluca: Nu. Decizia este că librăria se va închide în 29 iunie, iar în timpul verii vom face cutii de retururi să înapoiem stocurile editurilor. Vom analiza și discuta toate propunările pe care le primim.

Oana: Nu se mai poate acum. Ceea ce ne dorim este chiar să încheiem frumos relațiile cu toți partenerii.

Raluca: Orice lună de existență a noastră înseamnă că se adâncește minusul.

Dar am văzut tot felul de propuneri, de chete, fundraising-uri, la așa ceva v-ați înhăma?

Oana: Suntem extrem de recunoscătoare pentru asta și sigur e un lucru care ne-ar ajuta punctual acum, să nu mai avem datorii, să închidem fără datorii.

Raluca: Dar aceste lucruri nu sunt o garanție pe termen lung, ci devin doar niște pansamente, cum au fost proiectele. Orice donație acum ne-ar ajuta să încheiem cât mai pe zero.

Oana: Nu suntem singura librărie care face așa și în Franța multe librării care s-au închis la final au anunțat că pentru a putea plăti datoriile, e nevoie ca să genereze o vânzare foarte mare de carte.

Raluca: Apoi, să trăiești de la lună la lună cerând oamenilor bani, nu se poate. Ca să încheiem frumos povestea acum, da, asta ar ajuta. Dar în viața de zi cu zi a librăriei, nu, așa ceva nu poate să țină o librărie.

Dar aveți impresia că Timișoara în mod special se confruntă cu această lipsă de interes față de carte? Fiindcă, așa cum ați spus și voi, și alte librării s-au închis în ultimii ani acolo.

Raluca: Și în Timișoara și în țară am tot văzut lucrul ăsta. Nu e doar în Timișoara. Nici nu poți să obligi oamenii să cumpere și să citească. Asta vine cu o educație, cu un program de educare a lecturii și a susținerii librăriilor. Care vine din școală. Din școală ajungem iar la ce ziceam, ajungem iar la minister și la programe naționale de susținere.

Am văzut în Italia, când am fost la Bologna, la Târgul de Carte pentru Copii. În Italia copiii primesc în fiecare an o sumă de bani pe un card special cu care își cumpără cărți din librării fizice, bilete la teatru sau la operă. Atât. Nu trebuie să inventăm nimic de la zero. Trebuie doar să ne uităm la ce funcționează în celelalte piețe de carte și să facem și aici. Dar nu poți să faci tu ca independent.

Ca independenți am încercat tot felul de lucruri. Singura entitate de care chiar am depins e familia noastră. Atât. Pentru că ne-au susținut. Chiar ne-au susținut. Altfel, nu cred că puteam trăi din salariul meu în 9 ani de zile.

Câți oameni fac parte din echipa librăriei acum?

Șase. Suntem noi două, Alex, Giulia, Carina și Gabi.

În încheiere, care ar fi concluzia voastră după cei nouă ani de activitate, cum erați când ați început acest proiect și cum ieșiți acum din el?

Oana: Bună întrebare! Noi suntem filoloage, am terminat Litere. Am avut un profesor de literatură română veche la facultate, pe care îl chema Daniel Vighi, și care ne-a arătat din anul l de facultate, prin ONG-ul pe care îl avea, Ariergarda, că dacă literatura e vie, poate să iasă pe stradă, cât mai aproape de oameni. Ne-am format sub el, cu el, alături de el și ușor, ușor drumurile ne-au dus spre asta.

Da, și noi am vrut tot timpul să lucrăm în domeniul cărții. Și chiar când am deschis, mi-aduc aminte și știm și exact cine, un antreprenor din Timișoara ne-a zis “fetelor, foarte frumos ce faceți, dar voi știți că deschideți o afacere.”

Asta a rămas legendar și așa este. După pandemie a fost o conferință a antreprenorilor în Timișoara și ne-au invitat să povestim. Noi tot povesteam de greutățile librăriei, mai ales în pandemie, cum a fost pe minus, cum ne-am scos cu salariile de pe firmă, cu șomaj tehnic, cu făcut proiecte ca să putem lucra altceva. Și știu că la sfârșitul conferinței a venit un domn antreprenor la mine și a zis: “eu nu înțeleg de ce v-ați chinuit. O firmă, când nu merge, o închideți și faceți alta.”

Sigur că logica antreprenorială așa o fi și așa e și o putem înțelege, dar când vine vorba de o librărie, e altceva.

Deci presupun că erați oarecum visătoare la început și foarte entuziasmate.

Știam că nimeni nu se îmbogățește din cărți. Asta știam.

Acum, la final, care ar fi concluziile voastre cu bune și cu rele?

Oana: Că am făcut ceva frumos. Nu e un eșec. Am făcut 9 ani de zile tot ce s-a putut face și am creat lucruri frumoase. Am creat o comunitate în jurul nostru, care rămâne. Și prieteniile care s-au creat în această comunitate rămân.

Raluca, tu ce spui, care ar fi concluzia ta?

Raluca: Eu sunt total de acord cu Oana. În plus, ce îmi doresc foarte mult este ca asta să genereze o schimbare care să protejeze legislativ cultura și educația în România. Noi am făcut cât am putut, de aici încolo nu suntem factori decizionali.

Pe mai departe, aveți în minte ce o să faceți?

Raluca: Nu știm, o să vă anunțăm. Momentan planul este că pe 28 iunie facem marea petrecere de închidere, în 29 închidem librăria, urmează două luni în care vom face retururile la edituri și după aceea vedem. În acest timp vom analiza toate propunerile pe care le primim, o să avem timp să ne gândim liniștite, făcând cutii de cărți.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Sfârșitul librăriei La Două Bufnițe: “Sperăm să genereze o schimbare care să protejeze legislativ cultura și educația în România.” appeared first on Cultura la dubă.

Duminică au loc alegerile europarlamentare și locale, la care românii cu vârste de peste 18 ani își pot alege reprezentanții în Parlamentul European, primarii și consilierii locali.

Oferta este valabilă în toate libăriile Cărturești și se referă la o selecție prestabilită de titluri, în limita unui stoc disponibil. Organizatorii nu au precizat câte volume au disponibile pentru această campanie.

The post Cărturești oferă o carte cadou celor care votează pe 9 iunie appeared first on Cultura la dubă.

În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

Acesta era singurul loc din București care vindea exclusiv cărți pentru cei mici, fără jocuri, ceaiuri, suveniruri și alte obiecte pe care le regăsim în majoritarea librăriilor pentru adulți. Cultura la dubă a spus povestea librăriei AICI.

În anunțul postat pe youtube, Ana Sipciu explică ce a însemnat experiența acestei librării, cu bune și cu rele. Chiar dacă a reușit să creeze o comunitate în jurul Asteroidului, aceasta a vorbit despre dificultățile financiare întâmpinate.

“Noi suntem o librărie mică și nu am vândut decât carte. Dacă există în România o librărie micuță care nu vinde decât carte și o duce bine spre foarte bine, aș vrea să îmi spuneți și mie cum reușește, fiindcă eu nu știu de aici, de pe marginea pieței de carte.

Ca să supraviețuim, ar fi trebuit să ne extindem gama de produse cu multe alte lucruri în afară de cărți și, vă spun sincer, eu nu vreau să fac asta. Nu vreau să ajungem un magazin generalist pentru copii, Asteroidul e o planetă de povești și cam asta ar trebui să fie misiunea lui.

Acestea sunt motivele care țin strict de business. Al doilea motiv este contextul socio-economic, sunt prețuri mai mari la orice. Și la cărți sunt prețuri mai mari, s-a scumpit și hârtia, toate editurile suferă din cauza asta și ați văzut și voi că a crescut prețul la carte.

Eu pot să înțeleg 100% familiile care au decis să investească mai puțin în cărți și să vină mai rar în librărie. Când ai foarte multe facturi de plătit, cărțile noi ar putea fi un lux.

Noi am resimțit destul de puternic efectul războiului și al crizei economice în desfășurare.

Al treilea motiv e legat strict de mine, iar acești trei ani au fost o lecție de autocunoaștere, în care mi-am dat seama foarte bine ce îmi place și ce nu îmi place să fac. Îmi plac foarte mult cărțile, poveștile, îmi place să mă văd cu voi, să facem experiențe, căsuța Moșului, activități.

Ce nu îmi place deloc este să car cărți, să le mut de colo colo, să le împachetez, să le vând, să procesez fizic toată această parte de magazin. Iar partea de administrarea a stocurilor nu e deloc simplă. (…)

De cele mai multe ori, antreprenorii pornesc ceva din pasiune, dar pasiunea nu ține de foame, oricât ai vrea. Pasiunea e un combustibil foarte bun pentru început, dar în timp trebuie să adăugăm și combustibil real.”, a explicat Ana Sipciu într-un filmuleț postat ulterior pe facebook.

Librăria Asteroidul B 612 va mai fi deschisă până pe 23 de octombrie, timp în care vizitatorii pot cumpăra cărțile rămase pe stoc.

The post Asteroidul B 612, singura librărie pentru copii din București, se închide appeared first on Cultura la dubă.

Grupul Humanitas a deschis azi o nouă librărie în București: Humanitas-Takumi Lipscani 42. Librăria se desfășoară pe 350 de metri pătrați într-o casă de secol XIX și cuprinde un parter, trei etaje de cărți și încă un etaj ocupat de Takumi.

“A deschide o librărie în acest moment pare o inconștiență. Se închid librării peste tot. Și noi deschidem o librărie de 350 de mp. De ce o facem? Din idealism.

Ei, dar nu om fi total idioți, trebuie să fie și pragmatism.

Sperăm că fiind singurul magazin din România și din Europa care are atât de multe produse meșteșugărești japoneze, oamenii intrând aici vor da și peste cărți și le vor descoperi, dacă nu le-au descoperit până acum.

Ăsta e primul calcul. Dar primul sentiment este din nebunie. Știu, e dezastru cu statisticile cititului, în ciuda acestui lucru noi ne facem iluzia că vom crea cititori deschizând librării, nu închizând librării.“, a declarat Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, la deschiderea Humanitas Lipscani 42.

Potrivit Humanitas, Takumi este cel mai mare magazin de cadouri japoneze din Europa și pune la dispoziția vizitatorilor accesorii, decorațiuni, obiecte ceramice sau chimonouri.

Noua librărie va avea și un spațiu pentru evenimente cu o zonă de cafenea integrată, care poate găzdui câteva zeci de persoane și unde se vor desfășura lansări de carte, proiecții de film, conferințe, ateliere pentru copii sau workshop-uri.

Produsele autentice românești le vor sta și ele la dispoziție celor care doresc să descopere România și tradițiile ei atunci când vizitează centrul istoric al Bucureștiului.

Librăria Humanitas de pe strada Lipscani nr. 42 va fi deschisă de luni până miercuri între orele 10:00—22:00 și de joi până duminică între orele 10:00—23:00.

The post Gabriel Liiceanu: “A deschide o librărie în acest moment pare o inconștiență. Se închid librării peste tot. Și noi deschidem o librărie de 350 de mp.” appeared first on Cultura la dubă.

Librăriile din Marea Britanie anunță recorduri la vânzările de cărți, după ce perioada de izolare a amânat lansarea unor titluri. Cele mai vândute cărți sunt “The Thursday Murder Club” de Richard Osman, “English Pastoral” de James Rebanks și “What is Life” de Paul Nurse.

Proprietarii librăriilor compară numărul de cărți vândute cu perioada “Harry Potter” și spun că, totuși, regulile de distanțare și igienă sunt respectate. Astfel, în anumite librării, timpul permis fiecărui client este de 15 minute și cu toate acestea, cartea lui Osman s-a vândut în peste 45.000 de exemplare la doar trei zile de la lansare.

Kate McHale, de la lanțul de librării Waterstones a declarat pentru The Guardian: “E un maraton, nu un sprint. Mai sunt așteptate niște cărți foarte, foarte mari. Dar cred că oamenii s-au bucurat să se întoarcă în librării. Sunt spații recomfortante pentru mulți oameni și doar posibilitatea de a intra într-o librărie și să răsfoiești printre titluri înseamnă mult.”

Amânarea lansării unor cărți în perioada izolării a născut un sentiment de anticipare crescută între cititori, iar părerea celor mai mulți librari este că recordurile lunii septembrie reprezintă doar începutul, urmând s[ fie lansate titluri pentru care precomenzile au început deja, precum “Serpentine” de Philip Pullman sau “The Ickabog” de J.K. Rowling.

Pe de altă parte, în Franța, pierderile înregistrate din perioada librăriilor închise au fost recuperate în online. Conform unui studiu realizat de Federația Editorilor Europeni, în Franța, vânzările de carte în online s-au dublat sau chiar triplat în primele luni de pandemie.

În schimb, piața de carte din România, care oricum se afla la coada Europei, dinaintea apariției noului Coronavirus, a fost grav afectată de pandemie, iar librăriile nu și-au revenit încă după perioada în care au fost închise. Conform Asociației Editorilor din România, vânzările au scăzut cu 80% în pandemie.

La noi, pierderile vin și ca urmare a anulării celor mai mari târguri de carte, unde editurile se bazau pe vânzări semnificative.

The post Toamna vine cu vânzări record de cărți. Nu, nu la noi, ci în Marea Britanie. appeared first on Cultura la dubă.

Pentru a marca această inaugurare, Cărturești a mers chiar printre țăranii care vând fructe și legume în piață și a avut, timp de 5 zile, propria tarabă cu cărți. Printre titlurile scoase la vânzare s-au regăsit “Portocala mecanică”, de Anthony Burgess, „Șuncă pe pâine”, de Charles Bucowski sau o enciclopedie a vinurilor.

“Prin mica tarabă din Piața Obor vrem să ne anunțăm venirea în cartier. Știm că publicul Cărturești este, la fel ca noi, interesat de redescoperirea produselor autohtone și de un stil de viață sănătos. Suntem tot mai ocupați, ne înconjurăm de ecrane, uităm deseori să ridicăm ochii din telefon, să ne facem timp pentru întâlniri cu prietenii. Fiecare librărie Cărturești este gândită să ne amintească de plăcerea pură de a răsfoi o carte în liniște, de a ne întâlni cu cei dragi și a discuta despre cărți, filme, idei noi.” , a declarat Iulia Teliban, Marketing Manager Cărturești.

Duminică, 20 octombrie, scriitorul Iulian Tănase a fost invitat la stand pentru autografe și discuții despre cel mai nou titlu al său, „Dumneziac”.

Rețeta Cărturești s-a născut în urmă cu 19 ani, când Verona devenea prima librărie „altfel” din România. Pe lângă cărți, Cărturești a creat o atmosferă de relaxare cu muzică, filme, ceai și a devenit un fel de mall cultural pentru cei care caută idei de cadouri. Chiar dacă prețurile au fost tot timpul destul de mari, publicul românesc s-a regăsit și a fost dispus să plătească pentru a se bucura de astfel de spații, ceea ce a și dus apoi la înmulțirea lor.

Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 32 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

The post Într-o țară care nu citește, Cărturești deschide a 32-a librărie appeared first on Cultura la dubă.