Pe măsură ce trec zilele și ne apropiem de următoarele alegeri, cele parlamentare din 1 decembrie și cele prezidențiale din 8 decembrie, din ce în ce mai mulți artiști, persoane publice și influenceri transmit mesaje către urmăritorii lor, în care își exprimă viziunea asupra rezultatelor din turul 1 și asupra a ceea ce urmează.

Într-un interviu pentru EuropaFM, filosoful Andrei Pleșu spune că “În funcție de cum va arăta votul, România va deveni altă țară sau va rămâne ceea ce este. Nu înseamnă că ceea ce este e situația perfectă. Dar să devină o altă țară care să fie în poziția țărilor subjugate de Federația Rusă ar fi dramatic.“

Iată, mai jos, ce au transmis în spațiul public diverși artiști români:

Mircea Cărtărescu, scriitor:

“Elena Lasconi a intrat în cursa prezidențială aproape întâmplător și cu puține șanse. Iar acum s-a trezit cu o povară uriașă pe umeri, sub care ar sucomba și politicienii cei mai experimentați: salvarea României, nici mai mult, nici mai puțin.

N-o va putea face de una singură, ci adunând în jurul ei ABSOLUT toate forțele care mai cred în democrație și-n destinul nostru european. Fiecare partid, fiecare cetățean care mai au capul pe umeri.

E absolut irelevant ce credem despre ea acum. Trebuie s-o votăm în turul al doilea, pentru că alternativa e înspăimântătoare. Îi transmit simpatia mea și-i doresc să reziste presiunii colosale la care e supusă acum.” – sursa: facebook.

Andrei Pleșu, filosof:

“Cum a fost posibil să apară un personaj ca Georgescu în funcția de candidat principal la prezidențiale? Și Securitatea nu știe nici ea nimic. Adică ori ar trebui să ne explice cum a fost posibil să ajungă un om ca ăsta în poziția în care e, fiindcă dacă ea nu știe n-o să știm nici noi. Ori dacă nu ne spune asta înseamnă că a participat la acest proces și asta creează o situație foarte îngrijorătoare pe care ea însăși, adică Securitatea, serviciile de informații ar trebui să o ia în serios, altfel rezultă că suntem manipulați din întuneric, un întuneric de nedescifrat, minut de minut. (…) Aflăm acum că a lucrat și Ministerul de Externe, că a lucrat și în Ministerul Mediului, a fost angajat și în străinătate în diverse poziții. Deci, e un anonim cu servieta plină. (…)

Ideea ca România cu istoria ei, cu cultura ei, cu limba ei, să ajungă să facă parte dintr-o comunitate anti-europeană, anti-occidentală ar fi dramatică și într-un anumit sens greu de recuperat. Mă bucur că am văzut demonstrații de oameni tineri în mai multe locuri din țară. Mă rog, e o veste bună că Ciolacu și-a dat demisia, că Ciucă și-a dat demisia, deci că se anunță niște tendințe de recuperare, de reînnoire. Acum, cu cine și în ce direcție o să vedem. Să sperăm că țara asta, care are un fel de alianță cu nenorocul, să-și recupereze surâsul”. – sursa: EuropaFM

Gabriel Liiceanu, filosof:

“Am ajuns într-un moment în care ar trebui să existe, cu vorba unui gânditor autohton, „un temei comun de înţelegere a primejdiei”, în care „știm cu toții ce facem și de ce facem ceea ce facem”. Și-n care „cel mai lapidar dintre toate discursurile adhortative rostite vreodată, «No, hai!», este suficient”. (…)

Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi.

Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei.” – sursa: HotNews

Radu Vancu, scriitor:

“Votul din turul 2 e, de fapt, un referendum pro-UE. Nu atât un vot pentru Elena Lasconi – cât un vot pentru rămânerea noastră în Uniunea Europeană. Ăsta e sensul lui real, așa îl înțeleg & așa cred că trebuie prezentat.

Și, înțeles astfel, sunt sigur că va trece. Dincolo de toate criticile la adresa birocrației europene, România încă este un stat profund pro-UE.” – sursa: facebook

Alexandra Badea, dramaturg, regizoare:

“Sper și cred că dacă vom continua să ne mobilizăm vom reuși să evităm un dezastru politic pe 1 și 8 decembrie. Il vom evita de data asta, dar pericolul va rămâne.

Ce putem face noi artiști, directori de teatre și instituții culturale de acum încolo ? Pentru că 30% din tinerii care votează pentru prima dată l-au votat pe CG. Ce putem face pentru a nu pierde legătura cu acești tineri? Cum putem ajunge la ei? Prin ce proiecte? (…)

Am văzut recent în Franța cum o formațiune de extremă dreapta ieșită pe locul al treilea cu 124 deputați din 577 are puterea de a impune o agendă politică și un guvern chiar dacă nu face parte din el. Votând duminică pentru orice formațiune politică democratică și pro-europeană putem limita prezența extremei dreapta în parlamentul României.” – sursa: facebook

Delia, cântăreață:

“Hai să nu ne mai fie frică să ne spunem părerile, hai să ne spunem părerile, pentru că avem drepturi, chiar dacă unii, mai noi, neagă că avem drepturi, avem drepturi noi, cetățenii, și noi, femeile. Iar feminismul nu e o aberație. Feminismul ne dă voie să avem păreri în spațiul public, să conducem o mașină, ne dă voie să votăm, deci feminismul este bun, nu e o mizerie.

Îmi este frică. M-ați întrebat ce am votat și ce votez. Am votat Elena Lasconi și voi vota Elena Lasconi pentru că de ea nu mi-e frică. Am ajuns să ne raportăm la frică.

Tu nu poți să vrei să te votez și să decizi tu care e rolul meu de femeie, nu poți să îmi pui piciorul pe cap pentru că sunt femeie, nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcții pentru că sunt femeie, nu poți să faci asta și să vrei să te votez! Nu e ok să te folosești de religie, chiar dacă dă foarte bine.” (sursa: TikTok)

Deliric, rapper:

“Călin Georgescu. Recunosc că nu îl știam. Probabil am mai auzit fugitiv de el în ultimii ani, dar am trecut peste. Am aflat vineri că este unul dintre candidații la președinție. Am citit pe diagonală despre el pe Wikipedia. Am zis „Ah, ok.” Apoi am deschis un video sau două, aleatoriu. Am zis „Aoleu!” și am închis. După rezultatele de duminică noapte, ca mulți români, am făcut un deep dive în mai multe video-uri cu domnul CG, fascinat de noua lume pe care o descopeream și vis-a-vis de care am fost ignorant. Concluzia mea: mai nimic din ce susține CG nu rezonează cu mine. Majoritatea ideilor mi se par decuplate de la realitate. Implicațiile mi se par de-a dreptul periculoase. Pe scurt: nu l-aș vota niciodată. De la mine un sincer și hotărât: NU!

Iubesc democrația. Nu îmi închipui viața într-un alt sistem decât cel democratic. Faptul că suntem în situația în care putem să dezbatem și să ne alegem oamenii care ne reprezintă e un motiv în plus să o celebrăm.

Susțin libertatea de exprimare. Cred în dezbatere. Cred că putem să conviețuim având opinii diferite și învățând unii de la alții. Respect părerile contradictorii cât timp sunt exprimate cu decență.

Sunt pragmatic. Nu cred în glorificarea trecutului. Nu are efect asupra mea apelul emoțional la figuri istorice proeminente sau la divinitate în cazul unor probleme care au nevoie de soluții concrete.

Cred că cea mai bună versiune la care am ajuns momentan ca societate este acest capitalism democratic, cu care ne luptăm de ceva timp. Sunt conștient că e imperfect. Sunt convins că are nevoie de injecții de umanitate, dar îmi place sa cred că lucrăm la el. Singura direcție este înainte. Regresul către forme autoritare nu mi se pare o soluție viabilă.

Cred în cooperarea internațională. Apartenența la UE și NATO mi se pare benefică. Cred că scenariul în care România se rupe de Europa și devine peste noapte o țară super prosperă, autosuficientă și administrată impecabil este o fantezie nerealistă.

Cred că fiecare e liber să își găsească propria cale spirituală. Îi respect pe cei cu credințe puternice, dar nu sunt de acord cu cei care încearcă să le impună. Eu nu sunt unul dintre ei. Am crescut raportat la ortodoxie, dar nu sunt nici practicant, nici credincios.

Cred în drepturile omului. M-am plimbat prin toată lumea și îmi plac oamenii de toate culorile, de toate religiile. Cred că fiecare e stăpân pe trupul și mintea lui. Cred că femeile pot decide dacă vor să facă avort sau nu. Cred că fiecare om are dreptul să se iubească cu cine vrea. Că ești L, că ești B, că ești G – nu contează pentru mine. Fiecare e liber să facă ce vrea, așa cum și eu sunt.

Cred că există multă corupție în sistemul politic și administrativ. Mirajul că regresul la o formă autoritară și un pumn de fier ar diminua corupția vine, realist vorbind, cu un cost prea mare pentru a putea lua în considerare această variantă.” – sursa: facebook

Marius Manole, actor:

“Mie mi se pare culmea ipocriziei cum unii care-l susțin acum pe domnul Georgescu, antiglobaliști, antieuropeni, și-au trimis copiii la studii în (ce să vezi) EUROPA. Paris, Londra, Olanda. N-au avut zboruri spre Moscova sau…?? România nu era bună? foarte interesant.” sursa: facebook

Mihai Călin, actor:

“Vreți să vedeți un dictator? Iată-l! Ritos, sentențios, neagă orice evidență, mintind cu vehemență. Singura șansă e să ieșim masiv la vot și pe 1 dececembrie și pe 8 decembrie. Elena Lasconi și orice partid în afara extremelor.” – sursa: facebook

Lia Bugnar, actriță, dramaturg, regizoare:

“Cel mai rău e că avem de ales între un nebun-impostor și o doamnă aterizată accidental în situație. Normal că instinctul de conservare te face să te aperi în primul rând de nebun. Trist e că scutul cu care te aperi e doamna aterizată accidental în situație. Da’ altu’ n-ai. Pentru că am fost leneși, pentru că am venit la votare nepregătiți, pentru că nu ne-am rupt din ce facem fiecare ca să ne uitam atent la toți cei care vor să fie în capu’ țării.

Nu știu cum poate cineva să stea linistit zilele-astea. Mă refer la oamenii care înțeleg ce înseamnă apropierea de Putin și care înțeleg ce înseamnă un președinte care îl vede pe Zelea Codreanu un erou. Nu înteleg. Câtă încredere în steaua ta să ai, încât să taci acum?! Eu am trăit în comunism și știu cum e să fii într-o turmă gri, să n-ai voie să vorbești, să n-ai voie să ieși din țară, să n-ai voie să fii diferit. Nu te salvează nicio stea, nicio zodie, nu te salvează nimeni. Vorbiți public, oameni vizibili! Nu vă invizibilizați tocmai acum, că s-ar putea s-o faceți definitiv!” – sursa: facebook

De cealaltă parte, Călin Georgescu este și el susținut de câteva persoane publice, cum ar fi actorii Dorel Vișan, Florin Zamfirescu, Dan Puric sau Dida Drăgan. Despre susținerea lor, Cultura la dubă a scris AICI.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie, iar turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe 8 decembrie. Cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni sunt Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025. 

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post De la Mircea Cărtărescu la Deliric, din ce în ce mai multe persoane publice își exprimă viziunea asupra alegerilor prezidențiale appeared first on Cultura la dubă.

Primăria răspunde acuzațiilor publicate pe paginile de facebook ale mai multor artiști și transmite că datoriile acumulate de Metropolis ar fi fost cauzate de deciziile de management, de investițiile nejustificate și de o diferență uriașă între numărul biletelor vândute și al celor de invitații oferite gratuit.

Mai mulți artiști, colaboratori ai teatrului, l-au acuzat pe Primarul Nicușor Dan că bugetul alocat anul acesta va duce la închiderea instituției de cultură, fiindcă acesta nu a prevăzut bani pentru colaboratori, deși teatrul nu are o trupă angajată.

Nume cunoscute din teatrul românesc, precum regizoarea, scenarista și actrița Lia Bugnar, actorul Marius Manole sau actrița Oana Pellea i-au cerut primarului capitalei să evalueze corect situația de la Metropolis și să ia măsurile necesare pentru ca activitatea teatrului să continue.

Aceștia au vorbit despre o datorie veche de luni de zile pe care Teatrul Metropolis o are față de colaboratori, datorie care nu ar fi putut fi achitată din cauză că PMB nu ar fi alocat teatrului bugetul necesar.

Iată răspunsurile primăriei:

“1. Teatrul Metropolis nu se închide. Alocarea bugetară de anul acesta este de 10 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro) care sunt suficienți pentru plata cheltuielilor de funcționare, a salariilor și a datoriilor restante.

2. Datoriile Teatrului Metropolis nu au fost comunicate către Primăria Municipiului București. La 31 decembrie 2021, Teatrul Metropolis nu a înregistrat vreo datorie sau, cel puțin, nu a comunicat-o către Primăria Municipiului București. În evidențele contabile ale PMB, teatrul figura la data de 28 februarie 2022 cu un excedent bugetar de 20 000 lei.

3. Primăria Municipiului București a aflat de datoriile Teatrului Metropolis în valoare de 1,1 milioane lei în preziua evaluării directorului instituției, George Ivașcu.

Datoriile către artiști sunt în acest moment de 483.292,10 lei, conform unui raport trimis de către managerul instituției în data de 5 aprilie 2022.

La acestea se adaugă datorii către colaboratorii Ziarului Metropolis de 22.504 lei.

În total, datoriile către artiștii colaboratori se cifrează la aproximativ 500 de mii de lei și nu 600 de mii de lei, așa cum au speculat unii colaboratori ai teatrului, în spațiul public.

4. Această datorie nu ar fi trebuit să existe, dacă teatrul și-ar fi atins țintele de venit propuse pentru anul 2021.

În raportul depus, teatrul și-a asumat că va obține, conform proiecției bugetare, venituri proprii în valoare de 900 000 lei. În realitate, instituția a realizat, conform propriilor declarații, venituri proprii în 2021 în valoare de 491.164 lei.

Așadar, teatrul a realizat venituri mai mici cu 408.836 lei, sumă care este apropiată de datoria acumulată de teatru pentru plata artiștilor colaboratori.

Cu alte cuvinte, teatrul a cheltuit niște bani pe care nu îi avea, dar pe care a declarat ca îi va face. Când nu i-a făcut, a acuzat Primăria Capitalei că lasă instituția fără bani și că nu își poate plăti artiștii colaboratori. O astfel de abordare nu este una corectă, având în vedere că situația a fost generată de administrația teatrului și nu de către PMB. 

5. Argumentul că teatrul nu și-a îndeplinit țintele de venit propuse din cauza pandemiei nu este unul valid. În condiții egale, alte teatre din București cu un număr mai mic de locuri disponibile, cu spectacole mai puține în repertoriu, cu o mai mică notorietate, au realizat încasări din bilete de 10 ori mai mari decât Teatrul Metropolis.

6. Costurile pentru un spectacol, care reies din rapoartele teatrului, sunt foarte mari. 

Teatrul a cheltuit pentru a prezenta cele 40 de spectacole care îi aparțin suma de 8.158.165 (respectiv, bugetul alocat de către PMB pentru 2021), peste care a mai făcut datorii de 1,1 milioane lei (menționate mai sus).

Un calcul matematic arată că: 9.260.000 lei împărțiți la 40 de spectacole este egal cu 231.500 lei cheltuieli per spectacol.

Pe de altă parte, teatrul a avut încasări în medie per spectacol de 1750 lei. Așadar, în termeni strict bugetari, teatrul a cheltuit în medie 46.000 de euro pe fiecare spectacol și a încasat înapoi 350 de euro.

7. Numărul de bilete vândute este infim în raport cu beneficiarii neplătitori.

În 2021 Teatrul Metropolis a vândut pe tot parcursului anului 2.170 de bilete. Asta, în condițiile în care a avut la dispoziție 4 săli de spectacole care, cumulat, au 750 de locuri.

Totodată, teatrul a raportat, pe lângă cele 2.170 de bilete un număr de 53.934 de beneficiari neplătitori.

În legătură cu aceștia, teatrul nu a prezentat niciun fel de date cum au fost măsurați și nu există un mecanism clar de cuantificare al acestor persoane.

Un calcul bugetar arată că din cei 9.260.000 lei cheltuiți și 2.170 de bilete vândute în 2021, costul per beneficiar plătitor este de 4.267 lei. Sau altfel spus, pentru fiecare spectator care a cumpărat un bilet de 35 de lei, teatrul a cheltuit 4.267 lei.

8. Obiectivul pe care și-l propune PMB este să elimine treptat invitațiile la teatrele de stat. Primăria Capitalei susține, în continuare, nevoia de a avea un preț scăzut al biletului, respectiv un preț redus pentru categoriile de public cu venit mic.

PMB dorește să descurajeze obiceiul gratuității, deoarece acest lucru distorsionează piața culturală și generează concurență neloială teatrelor independente.

9. Veniturile spectacolelor jucate în regim online s-au dus către terți care au vândut biletele și nu în bugetul teatrului.

Nota trimisă de managerul Teatrului Metropolis în data de 5 aprilie arată că au fost jucate cu mare succes trei spectacole online, s-au vândut 406 bilete, iar suma încasată a fost de 12.992 lei.

Totodată, informațiile comunicate public de actorii colaboratori, arată că la un singur spectacol au fost vândute 3.700 de bilete, care la valoarea de 35 de lei per bilet înseamnă 129.500 de lei.

Practic, dintr-un singur spectacol, un privat care a vândut biletele teatrului a încasat de 10 ori mai mult decât a reușit instituția pentru 3 spectacole jucate.

10. Conducerea teatrului a alocat sume enorme unor producții de teatru, în condițiile în care nu-și îndeplinea țintele de venit propuse. 

Teatrul Metropolis a cheltuit anul trecut pe producția unui spectacol în care au jucat 3 actori consacrați și o tânără actriță suma de 265.117 lei.

Onorariile plătite acestor actori pentru repetiții au fost de 64.490 lei, onorariul pentru cele 9 spectacole jucate a fost de 58.047 lei și onorariul pentru premieră, de 6.443 lei. Practic, într-un an pandemic, teatrul a decis să cheltuie o sumă enormă, care nu putea fi acoperită din încasările propuse.”

Într-o scrisoare publicată acum trei zile de echipa Teatrului Metropolis, instituția susține că “Prima afirmație falsă este că Teatrul Tineretului „Metropolis” își mai poate susține activitatea în continuare după acordarea bugetului pe anul 2022 de către Consiliul General al Municipiului București. În realitate, la finele anului 2021, Teatrul Tineretului „Metropolis” avea o datorie de 626.079,48 lei, generată de activitatea de bază (artiști, producție, drepturi de autor și conexe, colaboratori etc.), restul de 489.262,90 lei fiind către alte entități care au legătură cu activitatea curentă. Deci, un total de 1.115.342, 38, la finalul anului 2021.

Această datorie este generată de către conducerea Primăriei Municipiului București,  care nu a respectat bugetul aprobat de către Consiliul General al Municipiului București în anul 2021.”

Nicușor Dan a demarat în această perioadă seria anuală de evaluare a managerilor instituțiilor de cultură aflate în subordinea capitalei și le-a propus acestora ca evaluările să fie transmise online. Managerul Teatrului Metropolis, George Ivașcu, a putut fi urmărit în transmisiune live, iar evaluarea sa a stârnit opinii diferite în lumea teatrului românesc.

Criticul de teatru Cristina Modreanu a susținut că o parte dintre evaluatori se află în conflict de interese, fiindcă în alte instituții sunt subordonații managerilor audiați. De exemplu, actrița Teatrului Bulandra, Anca Sigartău, este în subordinea managerului interimar al Bulandra, Vlad Zamfirescu, care va fi de asemenea audiat.

De cealalată parte, Marius Manole a contestat prezența în comisiile de evaluare a reprezentatelor primăriei, care nu au experiență în management cultural. Acesta a postat pe pagina sa de facebook:

“Să vă fie rușine, Diana Pungă (nr. city manager PMB), Liliana Maria Toderiuc-Fedorca (nr. directorul Direcției de Cultură din cadrul PMB). E penibil că am ajuns ca două parvenite să controleaze cultura în București. O profesoară de matematică membră PNL, fostă membră ALDE și doamna Pungă, fosta șefă de campanie a lui Nicușor Dan, fără nici un fel de expertiză in domeniul culturii… Asta e managmentul “performant “ promis de Nicusor Dan.”

George Ivașcu conduce Teatrul Metropolis de 15 ani, cu o pauză de 2 ani, când a fost ministrul Culturii în guvernul Dăncilă

În toată această poveste, managerul Teatrului Metropolis, George Ivașcu, nu a avut nicio reacție publică. Cultura la dubă i-a solicitat acestuia un punct de vedere, însă managerul nu a răspuns până la momentul publicării articolului.

George Ivașcu se află în fruntea Teatrului Metropolis din 2007, de la înființare, fiind director fondator. Între timp, a avut o pauză de aproape 2 ani, pentru că a ocupat funcția de ministru al Culturii în guvernul PSD Dăncilă. De altfel, scandalul dintre Primăria Capitalei și Teatrul Metropolis are, inevitabil, și o conotație politică, Ivașcu fiind un apropiat al PSD și al Gabrielei Firea, cel mai vehement constestatar al lui Nicușor Dan.

Ca ministru al Culturii, principala sa misiune a fost să organizeze Centenarul Marii Uniri și să distribuie fonduri către proiecte tematice.

Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat chiar în subordinea ministerului Culturii, anul Centenarului a fost un eșec din punct de vedere al impactului cultural asupra cetățenilor. Studiul a arătat că centenarul s-a bazat mai mult pe serbări și comemorări, nu pe proiecte culturale sau investiții.

Altfel, chiar în 2018, Sala Amfiteatru a Teatrului Metropolis a primit numele “Sala Centenar”, 100 de scaune fiind personalizate cu numele marilor și actori români.

Ca manager al Metropolis, Ivașcu se află și în spatele inițiativei „Aleea Celebrităţilor”. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, “34 de stele oferite până în acest moment, stau mărturie în Piaţa Timpului din Centrul vechi al capitalei, precum şi numele a peste 100 de personalităţi dăinuie aici pentru posteritate.”

George Ivașcu este și un important membru al masoneriei române. În 2021 el a fost ales Marele Maestru al Marii Loje Naționale a României.

Teatrul Metropolis se prezintă drept “primul teatru de proiecte din Bucureşti”, iar printre cele mai apreciate spectacole montate la Metropolis se numără cele realizate de regizorul Victor Ioan Frunză: Amadeus, Visul unei nopți de vară, Colivia cu nebune sau Titanic Vals.

Nicușor Dan, între “închiderea robinetului risipei” și politizarea PMB

De când a devenit primarul capitalei, cu sprijinul USR, dar mai ales al PNL, Nicușor Dan a “reușit” să piardă relativ repede încrederea și susținerea propriului electorat.

În ceea ce privește domeniul culturii, deși acesta s-a erijat în apărătorul patrimoniului și al artiștilor independenți, încă de la începutul mandatului său a dat de înțeles că are de achitat datorii politice pentru susținerea primită de la PNL în campania electorală și pentru continuitatea sprijinului primit de la PNL în Consiliul General al primăriei.

În primele sale zile de mandat, în noiembrie 2019, a numit-o consilier personal pe cultură pe Liliana Fedorca, pe atunci membru PNL și fostă membră ALDE, inspector școlar și profesoară de matematică, fără nicio experiență în cultură.

Doar două luni mai târziu, aceasta devenea Director al Direcției de Cultură din PMB, după câștigarea unui concurs organizat chiar în timpul sărbătorilor de iarnă, cu o urgență greu de explicat, dacă ținem cont de faptul că postul era vacant de mai bine de un an.

Luna trecută, la publicarea bugetului pe 2022, în timp ce scandalul privind Metropolis era în toi, Cultura la dubă a descoperit că Nicușor Dan a acordat o sumă inexplicabil de mare centrului educațional PROEDUS, condus de o traseistă politic, cu carieră la PNL și ALDE de 20 de ani.

De altfel, deși conduce PMB de 2 ani, Nicușor Dan nu și-a arătat sprijinul promis artiștilor independenți și a acordat cele mai mici bugete din istorie instituțiilor de cultură din subordine.

La rândul ei, PMB are trei centre culturale mari, care însumează bugete de aproape 50.000.0000 de lei, deși activitățile lor sunt similare. CREART, ARCUB, Expo Arte înseamnă sedii diferite, echipe de management diferite și, evident, mai mulți salariați plătiți din bani publici.

Nicușor Dan nu a oferit niciodată un punct de vedere cu privire la numirie controversate din PMB sau la existența și organizarea acestor centre, atunci când s-a referit la risipă în domeniul cultural.

The post Primăria Capitalei: Teatrul Metropolis a raportat aproape 60.000 de spectatori, dar a vândut doar 2000 de bilete appeared first on Cultura la dubă.

Acum câteva zile, o transmisie online a spectacolului „Peretele”, scris și regizat de Lia Bugnar, a atins un record pentru teatrul românesc, nevoit să se reinventeze în pandemie.

3700 de români, răspândiți prin toată lumea, au plătit bilet pentru a vedea spectacolul din fața ecranelor. Întâmplător sau nu, exemplul de supraviețuire era dat de către un grup de actori, împreună cu regizoarea Lia Bugnar, chiar de Ziua Culturii, sufocată în fiecare an de evenimente cu tentă naționalistă, finanțate de autoritățile centrale sau locale.

”Peretele” este o producție a Teatrului Metropolis și se joacă de mai bine de 7 ani. Cap de afiș este Marius Manole, un vector important al succesului din online.

Evenimentul a fost promovat intens de echipa spectacolului, pe propriile canale de comunicare, artiștii făcând astfel și muncă de PR și marketing. Cu tot ceea ce a implicat el, a fost un moment aparte care a marcat un succes în plină criză a sectorului cultural.

Iar el a venit după un an în care actorul Marius Manole s-a gândit chiar să renunțe la teatru, artă căreia i s-a dedicat total până acum. Lupta fără sfârșit, pe care o duce alături de câțiva colegi din TNB, pentru schimbarea legii managementului instituțiilor de cultură l-a măcinat și l-a dezamăgit.

Despre nevoia de reinventare, dar și despre partea mai puțin frumoasă din spatele cortinei, am vorbit pe larg în interviul de mai jos, acordat de Marius Manole pentru Cultura la dubă.

Marius, citind postările legate de piesă, ideea recurentă pe care am regăsit-o a fost că spectatorii au uitat că erau acasă. Se simțeau ca în sală. Cum ați reușit acest lucru?

Cred că a fost un cumul de lucruri. În primul rând transmisia, care a fost extrem de bună, pentru că am lucrat cu niște oameni extrem de profesioniști. Chiar dacă a fost foarte scumpă, am zis că vrem să facem un lucru de calitate pentru că teatrul online deja are o imagine proastă în România.

Mai toată lumea comenta că nu mai vrea să vadă teatru online, că nu e același lucru ca într-o sală de teatru, că nu transmite nimic. Ne-am dat seama că lucrul ăsta e și din cauza faptului că transmisiunile din România erau filmate prost, erau transmise prost, actorii arătau rău, nu se auzea bine și așa mai departe.

Și atunci, faptul că noi am ales să avem o platformă bună și cinci camere, nu două, a fost un plus care a ajutat să se simtă transmisia bine acasă. Apoi am avut chestia asta, am început spectacolul cu momentele din culise, cu prezentarea Liei, puteai să vezi actorii care au emoții. Asta stârnește în om ceva. Văzându-ne pe noi emoționați, probabil că și ei s-au emoționat și au fost mai empatici cu noi.

Le-ați oferit o experiență completă, pe care în condiții normale, mergând la teatru, n-ar fi avut-o. Să vă vadă pe voi înainte, să vă simtă emoțiile, să vă afle gândurile. Pentru voi, ca actori, cum se simte diferența între a avea spectatori în sală și a face live streaming?

Pentru mine n-a fost o noutate, am tot jucat în perioada asta și am funcționat cu online-ul. Eu m-am simțit mult mai bine decât în sală cu public, ceea ce e ciudat chiar și pentru mine, dacă e să fiu cinstit. Da, e altfel. E altceva. Dar emoțiile pentru mine au fost mult mai puține, neavând public. M-am simțit mult mai liber. Nu știu de ce. Probabil că e un moment din viața mea.

Nu mai auzeam râsetele, nu mai auzeam aplauzele după fiecare moment și simțeam cumva lipsa acestor lucruri. Totuși, nu știu cum naiba, parcă și noi îi simțeam pe oamenii de acasă că se bucură. Deși practic asta e imposibil: să spunem că simțeam oamenii de prin Australia, din New York sau din Sicilia. Simțeam totuși că e acolo o energie.

Poate dacă am fi jucat fiecare de acasă de la el ar fi fost straniu și rău. Dar fiind acolo, în echipă, eram cu toții emoționați. Știam că e un pariu mare, aproape 4000 de oameni.

Când avea un coleg un monolog, o scenă sau un cântec toată lumea era cu energia pe el, deci singur n-a fost nimeni. Era Lia în sală, pe care o vedeam tot timpul, erau oamenii de la camere care mai râdeau deci nu eram chiar lipsiți de susținere.

Ați avut 3700 de oameni, vă așteptați la numărul acesta?

3700 de bilete vândute. Eu am primit imagini din străinătate unde se uitau patru oameni. Au fost, să zicem așa,  vreo 5000, dacă nu și mai mult. O fi ăsta viitorul, n-o fi ăsta viitorul? Ne dorim să fie ăsta viitorul? Habar n-am să-ți spun.

“Nu cred că trebuie păstrat teatrul doar online, dar cred că teatrul trebuie păstrat și online pentru că există o categorie de public care niciodată nu va putea ajunge în București să ne vadă.”

Marius Manole, actor

Cu ajutorul acestor transmisii online bine făcute poți să le suplinești puțin dorul de țară. Sau dacă sunt în țară, de actori.

Deci veți face live streaming de acum, chiar și după ce se vor deschide teatrele?

Noi vom face asta la spectacolele noastre de acum, vom avea spectatori în sală când se va da drumul la teatre, dar în același timp va fi și transmis live în întreaga lume, ca cine vrea să vadă spectacolul în acea seară să poată să aibă acces.

Se pare că până acum niciunui director de teatru nu i-a dat prin cap ideea asta. Suntem în 2021 și managerii noștri nu s-au gândit că există varianta asta. Dacă noi am putut s-o facem, vă dați seama ce ușor ar fi fost pentru o instituție să facă lucrul ăsta.

“Ei au bugete de la primării sau de la Minister. Cred, pur și simplu, că e o lipsă de interes. Nu-i interesează publicul. Dacă i-ar interesa, ar căuta.”

”Peretele” e dovada clară că oamenii vor să vadă teatru, chiar și online. Dar înainte de această confirmare, ați simțit că vă asumați un risc cu acest proiect?

Noi am mai avut înainte de ”Peretele” un spectacol, ”Fă-mi loc”. Cu acesta am debutat. A fost puțin mediatizat, era doar primul spectacol pe care-l făceam atunci cu Medeea Marinescu și care a avut 1000 de oameni live. Ceea ce nu e puțin, e o sală de teatru de la Teatrul Național. Deci se poate.

Suntem la momentul experimentului. Nimeni nu știe cum funcționează lucrurile. Când am propus lucrul ăsta nimeni n-a crezut în el și-mi spuneau: ”Nu, ești nebun. Riști degeaba”. Trebuie să aduc aminte de numele ăsta, Radu Drăgulinescu. E cel care se ocupă de echipa de filmare și de tot ce înseamnă montaj în direct și tot ce ține de partea tehnică.

Nouă ne-a spus toată lumea să nu ne apucăm pentru că nu-i decât o pierdere de vreme și de bani și că mai mult de 150 de bilete n-o să vindem. Și n-am crezut în asta pentru că eu sunt obișnuit ca atunci când mi se spune nu, să probez, să văd pe pielea mea.

Ne-am asumat amândoi pierderile care puteau să fie. Avem acum 4000 de bilete vândute. Iar pe 8 martie vom face ”Peretele” din nou.

Ce doresc eu să încerc este chiar o stagiune online, paralelă cu stagiunea de la teatre. Să știi că odată la trei săptămâni există pe această platformă un spectacol din România pe care poți să-l vezi live, bine transmis.

Mi se mai pare un plus: Foarte mulți oameni au plecat din România acum foarte mulți ani și nu au mai avut contact cu teatrul românesc și nu mai știu decât actorii din vechea gardă, dar pe actorii tineri nu-i cunosc deloc.

Nici în țară ei nu sunt cunoscuți pentru că actorii noștri nu mai fac revelioane. Acum la revelioane e o altă categorie de artiști. Drept pentru care pe actorii noștri tineri, debutanți, sau chiar și pe la 40 de ani lumea nu prea îi cunoaște, că n-are de unde.

Turneele sunt foarte puține, chiar și atunci când teatrele funcționează. Și de obicei sunt la niște costuri foarte mari. Un bilet costă foarte mult. Eu fac turnee, dar am foarte mulți colegi talentați pe care nu-i cunoaște lumea. Și atunci, cu 35 de lei, iată, poți să-i vezi.

Toată lumea s-a mirat ce actori tineri buni sunt. Ne-au scris: ”Nici nu știam că în România sunt actori atât de buni. Noi credeam că de atunci de la marii actori nu s-au mai născut.” Ba da, s-au născut, dar voi nu aveți de unde să știți.

Și iată că 4000 de oameni au cunoscut niște actori tineri. Cred că sunt multe beneficii. Și mie mi-e frică de tehnologie.

“Nici eu nu vreau să ajungem să comunicăm doar prin Zoom. Dar dacă tot există o parte bună a tehnologiei, hai s-o folosim.”

Înainte de pandemie vă imaginați că veți juca teatru online?

Simțul meu îmi spunea că există un potențial acolo. Eu eram de mult prezent pe rețele de socializare, mai mult decât colegii mei. N-ai ce să faci, nu poți să fugi de asta.

Oamenii n-au cum să vadă că există și altfel de oameni care pot fi mișto pe Instagram, cum e Ilona Brezoianu, cum e Ilinca Manolache, care face niște lucruri foarte tari.

Dacă le arăți tinerilor că există și un umor de calitate, se pot face multe alte lucruri cu niște cărți citite și o școală făcută bine. Putem fi și un instrument de promovare al culturii în mediul online.

Când m-am dus eu la ”Uite cine dansează” mi-a sărit toată breasla în cap și mi-a zis: ”Nu se poate să fii în aceeași emisiune cu oamenii ăștia”. Sunt oameni foarte de echipă, am descoperit, indiferent ce muzică fac.

Am demonstrat că e bine să fie și un om din teatru sau un om de cultură ca să vadă că există și oameni de cultură care au umor, care au calități, care pot fi vedete de televiziune.

Iată că am și câștigat acel show, cu ajutorul publicului, deci am adus o categorie de oameni care nu se uită la televizor, dar s-au uitat pentru asta.

“Nu se poate doar să stai ”în cercul tău strâmt”, vorba lui Eminescu, și să ai pretenția de la societate să evolueze. Trebuie să ajuți și tu, chiar dacă ți-e greu.”

Poate chiar sunt oameni care nu au o afinitate pentru mediul online, dar e important să nu-i judeci pe cei care s-au orientat și spre zona asta?

Da, la începutul pandemiei când am inventat ”Welcom as in aor hom” cu Ilona și cu care am făcut vreo 80 de emisiuni, tot așa ne-au spus. Că ”nu e bine să vă afișați cu tot felul de oameni”. Lumea e compusă din tot felul de oameni. L-am avut pe Selly și am găsit un partener de discuție extraordinar.

E un om foarte ok și cu umor, a vorbit foarte frumos. Trebuie să încerci să-i înțelegi și pe ei. Cu unele persoane chiar am ce discuta, chiar dacă în ochii oamenilor au o imagine care nu se potrivește cu imaginea noastră.

Cum s-a simțit pauza din anul 2020, în care ați jucat considerabil mai puțin? A fost un respiro de care aveați nevoie sau s-a simțit ca o lipsă?

Pentru mine a fost un respiro foarte mare de care aveam nevoie și pe care nu aș fi putut să mi-l iau altfel. A fost ca un dar. Aveam nevoie să am timp și nu aveam.

Lipsa de timp mă făcea să fiu din ce în ce mai deprimat, începeam să nu mai înțeleg de ce vreau să fac actorie.

”Cui îi trebuie, cui îi mai folosește?”, căzusem în chestia asta. Am descoperit că nu trebuie să alerg ca un nebun, că viața are, totuși, prioritate și că timpul e cea mai importantă resursă pe care o avem.

Mi-am dat seama că, de fapt, aici trebuie să lucrez. Să fac cumva să reușesc să trăiesc, în primul rând. Să câștig niște bani ca să pot să trăiesc, nu să trăiesc ca să câștig bani sau să fac artă până la epuizare, că nu fac un bine nimănui așa. Sau poate fac puțin, dar mie îmi fac rău.

Mi-a dat ocazia să văd că am multă disponibilitate pentru multe alte lucruri.

Nu îți ascund că în timpul ăsta m-a bătut și gândul să renunț la actorie. Mi-am dat seama că am capacitatea să mă reinventez și acesta e un lucru bun. M-am cunoscut mai bine în perioada asta și pentru mine a fost unul din cei mai buni ani.

Dacă voiai să renunți la actorie, spre ce te gândeai să te orientezi?

În principiu mi-aș fi luat o pauză și mi-aș fi găsit un job în care să pot să muncesc în așa fel încât să îmi rămână timp pentru mine.

Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă în teatrul românesc. Oamenii care au condus acum 30 de ani, conduc și acum. Și dacă ar face-o bine, n-aș avea nimic împotrivă.

Dar uite, dovada e că lumea merge înainte și ei nu sunt capabili să se reinventeze, să facă din instituțiile de cultură ceva profitabil sau care să facă artă. Ai noștri nu suportă teatrul comercial, de parcă teatrul n-ar fi făcut ca să fie și vândut. Trebuie să existe și genul ăsta de spectacole. Trebuie să existe totul pe lume. Este public pentru tot.

“Sunt foarte supărat pe actorii din România care nu-și asumă schimbarea. Suntem foarte fricoși, n-avem coloană vertebrală, ne e frică să nu pierdem, nu vrem să descoperim nimic nou.”

Pe foarte puțini din breaslă îi ghidează ideea asta de teatru făcut pentru a schimba societatea. Facem spectacole de dragul de a face spectacole.

Mă miră cum TVR-ul nu s-a gândit să facă astfel de transmisii live. Fac producții, mi-a scris cineva de acolo. N-am vrut să-i scriu domnului pentru că-l admir, dar pe bune, producțiile TVR-ului la teatru pot fi puse la capitolul pierderi.

Revenind la întrebarea ta, ce-aș fi vrut să fac? Orice. Mă bate gândul să plec în străinătate.

Între timp mi-am dat seama că pot să fac și teatru, dar pot să fac și foarte multe alte lucruri. Nu mai trebuie să joc câte cinci spectacole pe zi și câte 200 de spectacole pe lună.

Cumva o să spun o prostie…dar mi-am dat seama că și atunci când faci artă, tot nu se schimbă nimic în jur. Nu știu dacă vreau să mai fac spectacole de alea grele de 3-4 ore în care să-mi dau sufletul ca să… să ce? Nu vreau să dau nume, dar când mă duceam eu să cer să mărească puțin suma la un teatru din București, îmi spuneau că nu au bani.

Şi după aceea să aflu că acolo se furau bani cu carul. Deci pentru ce? Merită publicul, merită oamenii. Vom găsi moduri mai bune să ajungem la oameni, cu metodele pe care le dorim noi și pe care sperăm noi să le facem bine.

Deci ți-ai dat seama cumva că nu există o singură cale, cea pe care ai mers până acum?

Am învățat că oamenii sunt foarte dornici să ne ajute pe noi, artiștii. Chiar ne iubesc mult, a fost un șoc și pentru mine. Sunt dispuși să investească bani.

Și aici le dau o idee oamenilor: pot înființa companii mici și să ceară sprijinul comunității de unde sunt. Sper că se vor naște multe trupe particulare.

“M-am gândit să-mi dau demisia de la Teatrul Național. Între timp mi-am dat seama că n-are rost să-mi dau demisia. Sunt un om care a muncit pentru Teatrul Național. Am stat în Teatrul Național ani de zile, nu ieșeam de acolo. N-am de ce pleca eu, trebuie să plece ei.”

Eu mi-am făcut datoria față de teatrul acela. Dar am fost tentat să fac asta.

Nu mi-e teamă să pierd un loc de muncă. M-ar durea mai puțin decât să merg să mă întâlnesc cu niște oameni cu care nu aș vrea să mă întâlnesc deloc. Am și scris pe forum că eu, de fapt, sufletește m-am retras din Teatrul Național.

Voi juca, probabil, pentru că sunt obligat să joc, dar sufletește nu mai sunt acolo. A fost un teatru pe care l-am iubit foarte tare și care am sperat mult timp că se va reforma. Se pare că nu se poate. Mai așteptăm niște ani. Din păcate anii trec nu numai teatral, trec și din viața noastră.

În contextul crizei actuale din sectorul cultural, multe voci critică statul că nu oferă suport, în primul rând artiștilor independenți. V-ați solidarizat acestei cauze. Pe de altă parte, ați reușit să găsiți o alternativă cu spectacolele online . Credeți că e mai util să încerci să fac ceva, cum ați făcut voi cu ”Peretele”, decât să critici?

Statul trebuie să ajute artiștii. E o categorie de oameni care într-adevăr sunt dependenți de sistem. Artiștii sigur că ar putea face foarte multe lucruri dacă ar avea spații, dacă ar exista o infrastructură pentru ei, ca ei să poată să se desfășoare independent.

Structura asta nu există și în condițiile acestea ei nu își pot face treaba.

“Ar fi ipocrit să spunem că orice artist independent ar putea să facă ce am făcut noi vineri. Trebuie să recunoaștem, trebuie să ai niște actori mai cunoscuți.”

Nu poți să pui, spre exemplu, dansul contemporan pe aceeași treaptă cu un spectacol de comedie care se vinde mult mai bine.

Centrul Linotip, să luăm un exemplu concret. A fost foarte greu pentru ei să reziste în perioada asta. Ei încearcă să țină în România dansul contemporan, să nu se piardă de tot. Statul ar trebui să identifice oamenii ăștia.

Ei încearcă să ducă mai departe o tradiție, să-i facă pe oameni să intre într-o sală de dans contemporan. Noi n-avem cultura asta. Statul aici trebuie să lucreze, la oamenii care au întreprins ceva.

Cum e centrul Replika, cum e Unteatru, cum e Linotip, Teatrul Avangardia, Teatrul Auăleu din Timișoara. Oameni care au făcut, au produs ceva doar că nu mai au cum să-l țină în viață. Eu pentru ei aș întinde mâna. Apoi aș încerca să fac o infrastructură pentru toți independenții, să mă pun la masă cu toți, să văd care sunt nevoile lor.

E mult de muncă.

“Dacă Ministerul Culturii se înconjoară de secretari de stat și de consultanți care nu cunosc real, din teren, viața n-au cum să facă ceva bun.”

Pare totuși, din modul în care s-au petrecut lucrurile, că ministrul Culturii a avut disponibilitate, dar nu are o autoritate reală în guvern.

Am vorbit mult cu ministrul Culturii, mai mult decât cu oricare altul. Ne-a primit de câte ori am vrut. Asta e ceva foarte bun. Dar mai departe pașii nu s-au realizat.

Pentru mine e un mister cum la Opera Română din Iași se întâmplă ce se întâmplă și, totuși, ministrul Culturii n-a reușit să facă lumină în cazul acela.

De luni de zile sindicatul de acolo se bate cu o caracatiță și acea caracatiță încă există.

Pentru mine e foarte evident că ministrul Culturii nu are nicio putere, de fapt, în România.

Ne-am zbătut să schimbăm legea managementului, nu se poate. Noi am propus să fie 8 ani de zile câte un director. Ei au spus că nu e bine, că un manager trebuie să aibă timp să se desfășoare. Au avut timp câte 15  ani. Nu s-a schimbat nimic.

”Directori de teatre trebuie să fie numai artiști.” Nu trebuie să fie artiști managerii de teatru. Directorii artistici trebuie să fie artiști.

“Managerii trebuie să fie oameni care se pricep la bani, la calcule, să țină instituțiile în viață, să caute oportunități pentru instituție.”

Acela e managerul. Nu, noi avem directori de teatre actori, scenografi care sunt impotenți din punct de vedere managerial. Și ca dovadă e că instituțiile noastre de teatru, de cultură s-au dus de râpă.

Nu sunt profitabile, nu au targetat pentru cine lucrează ei, cărei categorii de public i se adresează. Toate departamentele noastre de PR, de publicitate, de imagine sunt varză. Inclusiv în Teatrul Național, unde sunt puși niște oameni care habar n-am de unde au venit, n-au experiență în domeniu.

Și, totuși, există oamenii care ar ști ce să facă.

Bineînțeles că există. Și de aia îți vine să mai spui: ”Ia mai lăsați-mă cu teatrul vostru”. Eu ți-am spus doar 3% acum. Ține cont că directorul UNITER-ului și directorul Teatrului Național sunt de 16 ani. Același director de 16 ani. (nr. Ion Caramitru)

Sunt oameni dependenți de aceste instituții, sunt oameni dependenți de el și el știe asta și atunci n-au ce să spună. Și toată lumea teatrală din România se învârte în jurul acestui om.

Și soluția de unde ar trebui să vină?

De la oameni, dar oamenii sunt lași. Marile schimbări se întâmplă cu sacrificii.

S-au întâmplat cu războaie, dar oamenii nu mai sunt capabili să poarte războaie. Nu mai vor, au obosit, le e frică.

“E păcat că banii statului se duc aiurea, nu sunt folosiți cu cap, nu interesează pe nimeni să-i folosească cum trebuie. Instituțiile de cultură trebuie să devină profitabile, e clar.”

Teatrul trebuie să fie și comercial, nu doar despre artă. Dacă mă duc la un teatru din Londra, toată lumea face bani acolo.

Numai la noi cultura e ceva ce înghite bani. Și dacă stai pe banii statului, sigur că îți vine să stai. Când le vine bugetul, ei spun că e prea mic. Și da, pentru cultură bugetul e foarte mic. Dar la ce să le dai bani dacă nu fac nimic cu ei? Mai are dreptate și statul ăsta.

Marius Manole este actor al Teatrului Național București de 19 ani, dar colaborează cu multe alte teatre sau trupe independente. Spectacolul ”Peretele” poate fi vizionat până pe 25 ianuarie, aici. Marius Manole mai poate fi văzut și luna viitoare în spectacolul ”Noi patru”, transmis live pe 5 februarie și în ”All inclusive”, pe 29 februarie.

The post Marius Manole: ”M-a bătut gândul să renunț la actorie. Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă în teatrul românesc.” appeared first on Cultura la dubă.