Retrospectiva inaugurează un parteneriat important în lumea artei, dintre Centrul Pompidou și mk2, colosul din industria cinematografică franceză, ce cuprinde un lanț de cinematografe, casa de producție, distribuție de film, laborator de restaurare și Biblioteca mk2. Fondatorul mk2 este Marin Karmitz, producător de film francez de origine română, câștigător al 5 premii Palme d’Or, despre care Cultura la dubă a scris pe larg AICI, în cadrul unui reportaj realizat la Paris.

“Opera regizorului român Radu Jude este, din mai multe puncte de vedere, cel mai bine păstrat secret al cinefiliei contemporane. Profunzimea și amplitudinea sa – 28 de filme de diverse formate, realizate de la începutul anilor 2000, filme de ficțiune, documentare și filme experimentale – nu au ajuns în Franța decât într-o mică măsură, în contextul câștigării Ursului de Aur în 2021, cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. Din motive întemeiate, Radu Jude construiește cu o viteză năucitoare o filmografie care traversează toate teritoriile cu o mare fluiditate formală, zguduind cinemaul confruntând-l cu impasuri ale memoriei și aberații actuale, pentru a-l duce, cu vigoarea farsei, la cel mai înalt grad de neliniște.”, se arată în descrierea retrospectivei, pe site-ul Centrului Pompidou.

Evenimentul va marca închiderea oficială a Centrului Pompidou, întârziată cu un an de zile, și mutarea secțiunii de cinema la Biblioteca mk2. Cultura la dubă a scris AICI despre amplul proces de modernizare prin care urmează să treacă Pompidou, cel mai mare centru de artă conteporană din Europa. Anul trecut, la Pompidou a fost organizată și cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din istorie.

Radu Jude este cel mai premiat regizor român al ultimilor 10 ani. Printre vârfurile carierei sale se numără câștigarea Ursului de Argint la Berlin pentru regia filmului Aferim!, câștigarea Ursului de Aur în 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Premiul Special al Juriului de la Locarno pentru Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii în 2023 și Ursul de Argint pentru scenariu anul acesta, cu filmul Kontinental ’25. Cel mai nou film al său, Dracula, va avea premiera mondială în cadrul competiției oficiale de la Locarno.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, realizat în 2021, Radu Jude a povestit cum a devenit interesat de cinema. Multipremiatul regizor român a mărturisit și că a fost respins de 3 ori la admiterea la Facultatea de Film a UNATC.

“Cum ați știut că vreți să faceți filme și ce v-a atras către cinematografie?

În liceu, un prieten bun, Nicolae Stat, m-a dus la un moment dat la Cinematecă. Eram în clasa a 9-a și eu nici nu știam că există Cinematecă, un loc unde poți vedea filme vechi, că ele pot fi interesante. Din momentul acela am început să merg la film din ce în ce mai des și cu din ce în ce mai mult interes. Încetul cu încetul, în ani, chestiunea asta a crescut într-un interes profesional.

Asta arată și cât de important e să ai acces la un anumit tip de resurse. Îmi dau seama că alți adolescenți, din alte orașe din România, nu puteau să vadă filmele acelea, nu exista cinematecă în alte părți, nu există nici acum.

Acum să spunem că internetul face un pic mai ușor accesul, dar chiar și așa, cel puțin în domeniul ăsta, e nevoie de crearea unei infrastructuri culturale, în care tineri sau mai puțin tineri din cât mai multe zone ale țării să aibă acces la informații, la opere de artă, la cărți, la filme. Lucru care, nu numai că nu se întâmplă, dar e din ce în ce mai limitat.

Sentimentul meu e că sunt părți întregi din România abandonate din perspectiva asta educațională, culturală. Mai ales zonele rurale.

Pentru că ați menționat cuvântul “educație”, aș vrea să vă întreb cum a fost experiența la școala de film, dacă v-a dezvoltat în drumul către cinematografie, sau a fost, mai degrabă, o dezamăgire?

Eu nu am intrat la UNATC, am dat examen de trei ori și am picat de fiecare dată. Am intrat la Universitatea Media. Am reușit să intru printre primii, am avut o bursă și am început să lucrez ca asistent de regie imediat cum am început facultatea.

Era o perioadă în care existau foarte multe producții străine care se filmau în România. Era nevoie de oameni tineri care să lucreze în condiții grele, pe bani relativ puțini, dar care să aibă ceva de cîștigat din lucrul ăsta. Pentru mine cred că a fost un câștig lucratul ca asistent de regie, am lucrat vreo 4-5 ani.

(…) Ați câștigat Ursul de Aur, iar în momentul de la Berlinale, în care ați fost anunțat că sunteți câștigătorul, păreați foarte surprins și emoționat, în același timp. Spuneați că nu credeați că se poate întâmpla asta. De ce nu credeați?

Nu știu, poate sunt și niște motive psihologice aici, felul în care mă raportez eu la ce fac și e o anumită lipsă de încredere.

Aș spune că altceva e important legat de premiu. Există o dimensiune pe care o numim așa pretențios, „film de autor”, de care aparține și filmul pe care l-am făcut, o categorie tot mai strivită de comercializarea industriei cinematografice.

Se poate vedea asta mai ales de când există platformele de tip Netflix și așa mai departe. Pe de altă parte, există un anumit dezinteres al autorităților, care ar putea să facă ceva în ceea ce privește nu doar finanțarea filmelor, ci și în ceeea ce privește educația cinematografică.

Premiul ăsta dacă e important pentru mine, dincolo de faptul că e pentru toată echipa filmului și le mulțumesc tuturor pentru efortul făcut, dincolo de faptul că e o bucurie pentru mine și o recunoaștere a cinematografiei românești, este și o recunoaștere a unui anumit mod de a face cinema, așa numit film de autor, care e supus acestor presiuni. Ăsta e un lucru care mi se pare important.

Revenind la educația cinematografică, la noi nu există așa ceva. Nu se studiază la școală, nu există o alfabetizare în ce privește înțelegerea sau raportarea la imagini, nu se studiază nici măcar la liceu, nu există nimic care să pregătească un om pentru a vedea un altfel de film decât filmele comerciale care, cumva, sunt ușor de înțeles.

Și atunci apare această ruptură între un anumit tip de opere cinematografice și un public larg. Și această ruptură nu poate fi acoperită, din păcate, decât în felul ăsta. Vă dau un exemplu din experiența mea. Am fost în Franța la un festival de film acum câțiva ani și m-am dus dimineața, pe la 10-11 să văd un film al lui Mizoguchi. În sala în care se ținea proiecția, o sală imensă de vreo 500 de locuri, aproape că n-am avut loc, pentru că erau aduși cei de la liceu.

Vreau să spun că toți elevii ăia au stat la filmul lui Mizoguchi, a fost după o discuție cu un important critic francez. Și chiar vorbeam cu organizatoarea festivalului și mi-a spus că două săli de la multiplexul din localitate sunt închiriate tot anul și există programe de educație cinematografică continuă. Adică de-a lungul întregului an sunt filme, se fac lucruri în colaborare cu școlile sau cu liceele. Dacă studiază Madame Bovary a lui Flaubert, văd și filmul făcut de Jean Renoir și așa mai departe.

Eu la așa ceva mă refer când spun educație. Și asta se face în toată Franța. Și acolo sunt, evident, probleme. Probleme sunt peste tot. Dar vreau să spun că măcar există această intenție de a educa în ce privește imaginea, în ce privește cinema-ul, de a educa tinerii.

La noi nu există aproape nimic. Eu nu spun că cinema-ul e prioritar, să nu se înțeleagă lucrul ăsta, dar educația e prioritară. Sentimentul meu e că toate guvernele ne reprezintă pe noi, reprezintă valorile noastre. A fost o batjocorire din ce în ce mai mare a noțiunii de învățământ, de cultură.”

Interviul integral poate fi citit AICI.

Despre cinemaul românesc și, în special, despre Radu Jude, Martin Scorsese a avut la începutul anului acesta un discurs laudativ impresionant, care a făcut înconjurul lumii în mediul online.

Filmul Kontinental ’25 poate fi văzut zilele acestea în cinematografele din România.

Citește și:

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Centrul Pompidou și mk2 organizează retrospectiva integrală a filmelor lui Radu Jude appeared first on Cultura la dubă.

Același film a fost nominalizat anul acesta la Globurile de Aur și la Premiile BAFTA. All we imagine as light este acum în cinematografele din România, iar Payal Kapadia a acordat în premieră un interviu în țara noastră, pentru Cultura la dubă.

Regizoarea are 39 de ani și vine dintr-una dintre cele mai mari aglomerări urbane din lume, Mumbai, dar și din țara cu una dintre cele mai mari rate de viol. Potrivit statisticilor, în India o femeie este violată la fiecare 15 minute.

A reușit să se impună în elita cinematografiei cu un film sensibil, care vorbește despre libertatea femeilor, dezrădăcinare și prietenie.

***

Ai fost de 3 ori prezentă la Cannes cu filmele tale și ai reușit niște performanțe istorice. Cum a fost să pătrunzi încă de la debut în elita cinematografiei mondiale și ce impact a avut asta asupra carierei tale?

Am beneficial enorm de pe urma participărilor la Cannes. Primul meu scurtmetraj, pe când eu eram încă studentă, a fost selectat acolo. Atunci am avut primul contact cu această lume. Apoi am aplicat la programul lor de rezidențiat, în cadrul căruia am putut să scriu, să întâlnesc oameni din industri, să locuiesc 5 luni la Paris.

Apoi am făcut documentarul A night of knowing nothing, care a câștigat L’oeil d’Or.

Toate acestea m-au ajutat mult. Festivalurile au numeroase oportunități pentru tinerii care vor să facă filme, nu vii neapărat direct cu un film, sunt multe alte lucruri pe care le poți face ca regizor începător.

Și cred că asta e foarte important fiindcă atunci când ești la început, ca regizor, te poți simți foarte pierdut. Nu știi pe unde să o apuci. Și poți întâlni alții ca tine din diferite colțuri ale lumii, poți discuta cu ei, există o încurajare reciprocă.

Comunitățile sunt foarte importante în cadrul festivalurilor de film. Publicul vede lumea glamour de la Cannes, dar noi vedem ajutorul structural pe care îl primim de-a lungul anilor.

Spuneai că un regizor începător se poate simți pierdut. Este cu atât mai greu să fii femeie regizor în India? Cum a fost pentru tine să realizezi All we imagine as light și ce fel de obstacole ai întâlnit?

Mărturisesc că am fost privilegiată fiindcă mama mea este artistă, iar din acest punct de vedere ea deja a purtat multe bătălii pentru a deveni ceea ce își dorea. Și m-a încurajat și pe mine să fac asta. A început ca pictoriță, apoi din anii 90 a devenit artist vizual, a creat și instalații video.

Așa că datorită ei am putut să studiez și eu ce voiam, timp de 5 ani, la Facultatea de Film. Iar acolo, studenții leagă niște relații, se formează o comunitate. Mulți oameni din echipa mea de filmare au fost colegii mei de școală. E un fel de familie. Asta m-a ajutat mult.

Ai întâlnit vreo formă de cenzură în India? Știu că acolo filmele trebuie să treacă de o comisie înainte de a ajunge în cinematografe.

Nu am primit nicio finanțare de la statul indian, în afară de un program de tax rebate, pentru coproducții. Deci în acea fază nu au fost intervenții. Dar mi-a fost puțin teamă de comisia de cenzori după ce am terminat filmul. Fiindcă ei trebuie să îți elibereze un certificat sau pot să îți impună niște extra taxe.

Mi-a fost teamă că o să îmi ceară să tai anumite scene și am pregătit o întreagă argumentație despre de ce nu ar trebui să taie.

Procedura e așa: ei vizionează filmul, apoi te sună și îți spun ce să tai. Eu am avut mare noroc fiindcă nu au vrut să taie nimic. Dar a primit certificat de adult, deci doar cei peste 18 ani l-au putut vedea în cinema. Cred că ăsta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătesc pentru că nu au tăiat nimic din film.

Cum ai fost primită în India după ce ai luat Marele Premiu la Cannes?

A fost foarte bine pentru mine fiindcă distribuitorii s-au luptat să ajungă filmul în cât mai multe cinematografe și au reușit. Am avut o dublă lansare, prima cea obișnuită și a doua când filmul a fost nominalizat la Globurile de Aur.

Premiul a fost important pentru marketing. În mod normal, abia ai bani să faci filmul, nu mai ai bani și pentru promovare. Practic, un astfel de premiu e o recunoaștere care îți aduce apariții în ziare, oamenii află despre film și merg să îl vadă.

Vorbind puțin despre subiectul filmului, ce înseamnă Mumbai pentru tine și de ce ai vrut să arăți viața femeilor care își părăsesc satele și merg să lucreze acolo?

Eu sunt din Mumbai și este ca orice oraș mare, plin de contraste. Pentru mine contradicția este că e un oraș eliberator pentru femeile tinere. Poți ajunge acolo și să fii anonimă. În schimb, într-o comunitate mică toată lumea știe cine ești și ce faci. În Mumbai poți să te bucuri de lucruri pe care nu le-ai face acasă în mod normal.

În același timp, este un oraș un pic mai sigur decât alte zone ale țării, ai mai mult curaj să ieși seara pe stradă în Mumbai pentru că e un oraș în care multe femei lucrează.

În același timp este o experiență fără rădăcini și scumpă. E scump să lași totul și să locuiești acolo, prețurile locuințelor sunt foarte mari, călătorești cu trenul, e greu să străbați orașul o zi întreagă și să te simți confortabil.

Deci ai astfel de contradicții, femeile sunt mai libere acolo, dar în același timp duc o viață grea. Este orașul visurilor și al iluziilor totodată.

Filmul tău vorbește și despre prietenia dintre femei. Crezi că agresiunile la care sunt supuse femeile în India le-a făcut să se sprijine mai mult unele pe celelalte?

Cred că femeile fac asta oriunde în lume, cred că prietenia este o relație despre care nu vorbim suficient de mult, indiferent că este între femei și femei, femei și bărbați, bărbați și bărbați.

Prietenia ajută enorm în așezări urbane, mai ales dacă vii acolo și ești singur, apoi îți faci prieteni care devin sistemul tău de suport, chiar familia ta, atunci când adevărata familie este departe.

Acum te afli la Paris. Ce urmează pentru tine? Intenționezi să te stabilești acolo?

Producătorii filmelor mele locuiesc acolo și lucrăm la alte două scenarii care vor alcătui, alături de All we imagine as light, o trilogie despre Mumbai. Dar vin aici din când în când și mă întorc la Mumbai.

Ce știi despre cinematografia română, îți plac filmele vreunui regizor român?

Filmele lui Cristian Mungiu sunt cele mai cunoscute, bineînțeles, dar mie îmi plac mult și filmele lui Radu Jude, pe care îl admir foarte tare.

Cum vezi viitorul cinematografiei în contextul consumului din ce în ce mai mare de platforme de streaming online?

În India fenomenul nu e chiar așa de puternic, oamenii încă merg frecvent la cinema, avem multe cinematografe și prețurile sunt destul de mici. Să zic că un bilet la cinema e mai ieftin decât o bere. Spre deosebire de Vest, unde să mergi la cineva este foarte scump. Chiar te gândești înainte dacă vrei să faci o asemenea cheltuială.

În Românie cum e situația?

Aici cinematografele de artă sunt pe cale de dispariție, iar majoritatea oamenilor merg la cinema în mall-uri, biletele nu sunt ieftine, iar filmele proiectate sunt în general comerciale.

Da, exact așa e și la noi. Cele mai multe cinematografe sunt în centre comerciale, mai ales în Mumbai. Dar asta e, trebuie să te adaptezi la ce ai. Noi am proiectat filmul cel mai mult în mall-uri.

Dar în contextul în care multe alte lucruri sunt scumpe, eu sunt ok cu streamingul, poate oameni care nu au timp sau bani să meargă la cinema, au astfel acces la filme mai ușor.

Pentru că ai menționat mai devreme numele lui Radu Jude, el va fi din nou prezent în competiția oficială la Berlinale, cu un film realizat cu un Iphone. Ce crezi despre acest mod de a realiza filme?

Nu cred că asta ar trebui să schimbe în vreun fel modul în care vedem un film. Importantă este persoana din spatele camerei, camera este doar o unealtă. Mie mi se pare un lucru extraordinar că acum sunt și astfel de posibilități.

Studenții la film au tendința de a se plânge că ei nu pot face filme, dar, de fapt, poți să faci un film. Cred că story-urile pe Instagram sunt și ele un fel de filme.”

Filmul All we imagine as light poate fi văzut săptămâna asta în cinematografele din România. El a fost proiectat în premieră la noi în țară în cadrul Les Films de Cannes A Bucarest, festival organizat de Cristian Mungiu.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post INTERVIU Regizoarea Payal Kapadia pentru Cultura la dubă: “Prietenia este o relație despre care nu vorbim suficient de mult” appeared first on Cultura la dubă.

Festivalul de Film de la Berlin a anunțat azi filmele selecționate în competiția oficială a ediției din 2025, iar Radu Jude, deținător al Ursului de Aur și al Ursului de Argint, va fi prezent din nou, de data aceasta cu filmul Kontinental 25, realizat cu telefonul.

“Mă bucură foarte mult selecția în Competiția Festivalului de la Berlin. Nu doar pentru că e un festival foarte important, nu doar pentru că cei și cele care au participat la realizarea acestui film o merită cu prisosință, dar și pentru că este un film independent, low-budget, făcut rapid, dar bine – iar asta doar datorită entuziasmului și profesionalismului întregii echipe. Le mulțumesc mult tuturor pentru efort.

Este, sper, o veste bună și pentru cineaștii tineri care își doresc să facă filme competitive pe plan internațional, dar nu au acces la destule resurse. Faptul că filmul a fost realizat cu un iPhone 15 și cu un echipament minimal dovedește că ceea ce spunea Godard într-unul din ultimele sale interviuri e perfect adevărat: “Le cinéma est facile avec de petits iPhones”, a transmis Radu Jude într-un comunicat de presă.

“Kontinental ’25 e mai puțin un fim despre, cît un film cu: o evacuare, o sinucidere, o criză morală – toate înecate în mii și mii de cuvinte: words, words, words!”, se arată în același comunicat.

Din distribuție fac parte actorii Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Marius Damian, Nicodim Ungureanu, Ilinca Manolache și Dan Ursu.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Cristian Ștefănescu și Alexandru Dumitru s-au ocupat de sound design, Cireșica Cuciuc a fost responsabilă de costume, producător este Alex Teodorescu, iar director de producție a fost Vlad Semenescu.

“Producția acestui film a fost o inițiativă spontană. Realitatea este că ne-au trebuit doar câteva minute pentru a ne angaja pe deplin în proiect și mai puțin de o lună între momentul în care Radu mi-a prezentat ideea și prima zi de filmare. Problemele legate de suprapunerea calendarelor de producție, timpul scurt pentru pregătire și filmare, precum și resursele limitate s-au estompat în fața determinării și implicării echipei, ale cărei eforturi și energie au fost esențiale pentru finalizarea acestui film independent.

Kontinental ’25 reflectă stilul cinematografic distinct al lui Radu Jude. Suntem mândri să prezentăm filmul în premieră mondială în competiția oficială a celei de-a 75-a ediții a Berlinalei și să contribuim la dialogul inspirat de temele sale, a declarat Alex Teodorescu.

Kontinental ’25 este produs de Saga Film, în co-producție cu RT Features (Brazilia), Bord Cadre films (Elveția), Sovereign Films (UK) și Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), realizat cu sprijinul UPFAR – ARGOA și înscris pentru accesarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, organizată de Oficiul de Film și Investiții Culturale, programul Cash Rebate 2024.

Premiera Kontinental ’25 în cinematografele din România este estimată pentru primăvara 2025.

Radu Jude a mai fost prezent în competiția oficială a Festivalului de la Berlin în 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Ursul de Aur pentru cel mai bun film) și în 2015 cu Aferim! (Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor).

Festivalul se desfășoară în perioada 13 – 23 februarie.

Despre Radu Jude

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2009. În 2012 a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. 

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, secțiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiția de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

Scurtmetrajul “Potemkiniștii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaționale. Au urmat filmul eseu „Sleep #2” și documentarul “8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz, prezentate La Festivalul dfe film de la Locarno anul trecut, în afara competiției. În prezent este în post-producție cu lungmetrajul „Dracula”.

The post Radu Jude revine în competiția oficială a Festivalului de la Berlin cu un film realizat cu telefonul appeared first on Cultura la dubă.