Ediția de anul acesta are loc în parteneriat cu festivalul omonim din Kiev, anulat din cauza războiului, iar încasările vor merge către refugiații ucraineni și către salvarea animalelor de companie din Ucraina.

În programul AIFF București vor fi incluse filme din selecția festivalului ucrainian: filmul C’mon C’mon precum și o serie de documentare ucrainene grupate sub titlul AIFF Kyiv Indie Lab.

C’mon C’mon, cu Joaquin Phoenix în rol principal, este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. Actorul joacă rolul unui jurnalist care călătorește prin țară pentru un nou proiect alături de tânărul său nepot.

„Acest film profund onest despre copii într-o lume a adulților este condus cu extrem de multă grijă” (The Guardian) și „te va lăsa cu un strop de speranță în plus” (The Nev York Times) la finalul proiecției. Joaquin Pheonix a fost prezent personal la prima ediție a AIFF București, la invitația regizorului Cristian Mungiu, cel care a fondat festivalul.

Anul acesta, festivalul va include și documentarul MAIDAN, realizat de Sergei Loznitsa, despre lupta pentru libertate a poporului său.

Iată și alte categorii sau filme incluse în programul festivalului:

INDIE LAB este un laborator de film pentru artiștii tineri ucraineni care lucrează la primul sau al doilea proiect de film documentar. În timpul sesiunilor ce durează două săptămâni, participanți din diferite regiuni ale Ucrainei lucrează și editează scurtmetrajul lor. În ciuda faptului că pentru unii participanți este prima lor experiență în regie și montaj, munca lor în cadrul laboratorului a rezultat în crearea a 10 scurtmetraje documentare în fiecare an, cu sprijinul unor regizori din Ucraina și Statele Unite ale Americii. În cadrul programului spectatorii de la București vor putea vedea următoarele documentare de scurtmetraj: FOMO, BIRTHMARK, IN THE FIELDS, DIARY 1937, THE WONDERFUL YEARS și SAVE ME DOCTOR.

O combinaţie neaşteptată de film profund personal şi de documentar experimental, THE CATHEDRAL, în regia lui Ricky D’Ambrose, recompensat recent cu prestigiosul premiu al presei străine de la Hollywood, este povestea meditativă, impresionistă, a unui copil singur la părinţi ce observă ascensiunea şi decăderea familiei sale americane pe parcursul a două decenii.

„The Cathedral”, spune Vox, „este un film ca o cutie de bijuterii aparent modestă, însă cu un conţinut uimitor, plină de imagini care formează amintirile personajului principal, Jesse (interpretat de diverși actori în copilărie și tinerețe)”, în timp ce site-ul Roger Ebert subliniază că „D’Ambrose are în mod clar o voce regizorală încrezătoare şi reuşeşte să creeze o dramă de familie care se desfăşoară în faţa ochilor noştri aproape ca o amintire”.

În DOWN WITH THE KING (regia Diego Ongaro), film care a luat Marele Premiu Special al Festivalului de la Deauville, starul rap Money Merc este trimis de Paul, managerul său, într-o casă rurală din Berkshires pentru a se concentra la următorul album. Dezamăgit de cariera sa de rap și de ceea ce înseamnă faima modernă, Merc nu are niciun chef să scrie sau să înregistreze muzică.

În schimb, își petrece cea mai mare parte a timpului la ferma vecinului său învățând despre agricultură și bucurându-se de simplitatea vieții la țară. După ce Merc își anunță brusc retragerea de pe Twitter, Paul îşi propune să-l atragă înapoi în industria muzicală.

Multi-premiatul scriitor/regizor Justin Chon este autorul lui BLUE BAYOU, o poveste emoționantă și extrem de actuală despre o familie unică americană care luptă pentru viitorul său. Antonio LeBlanc (Chon), un coreean adoptat, crescut într-un orășel din Bayou, Louisiana, este căsătorit cu Kathy (interpretat de cunoscuta actriță Alicia Vikander, premiată cu Oscar în 2016), iubirea vieții sale și este tată vitreg pentru Jessie. În timp ce încearcă să le asigure o viaţă mai bună celor dragi, el trebuie să se confrunte cu fantomele trecutului atunci când descoperă că ar putea fi deportat din singura țară pe care a numit-o vreodată „acasă”.

Despre această peliculă, selecţionată în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes din 2021, RealTalk.inc spune că ar fi „musai de văzut. Este o perspectivă extrem de bine ancorată în realitate asupra stării actuale a sistemului de imigrație din această țară”. „Ceea ce Blue Bayou reuşeşte superb în momentele sale subtile este să ilustreze că a fi asiatic nu e o identitate unică, ci o vastă tapiţerie de culturi diferite” au scris cei de la The Playlist.

I WAS A SIMPLE MAN (regizat de Christopher Makoto Yogi) spune istoria chintesenţială a unui om confruntat cu propria-i mortalitate, a cărei abordare înșelător de simplă ne aduce recompense bogate şi melancolice. Criticii americani au jubilat, considerându-l „un portret crepuscular, tulburător, al unui patriarh bătrân şi bolnav” (LA Times) sau „o vrajă de 100 de minute de frumuseţe şi melancolie, în aceeaşi măsură intimă şi grandioasă” (Roger Ebert).

Pentru că descrie experienţa de refugiat cu ajutorul unei animaţii vii, FLEE (semnat de Jonas Poher Rasmussen) forţează graniţele documentarului ca să ne prezinte o călătorie către autodescoperire. Motivul pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru „cel mai bun documentar” este, potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, faptul că izbuteşte o realizare remarcabilă: „abordează un subiect dificil şi-l spune într-o manieră foarte captivantă”. „Uneori, un film este atât de puternic, încât te trezeşti spunându-le tuturor să se ducă să-l vadă. E exact ce am simţit să fac după proiecţia cu Flee”, scrie şi Jerusalem Post.

De prea multe ori, cinema-ul devine sinonim cu marele spectacol, cu blockbusterele lucioase şi zgomotoase, cu maşinile de făcut bani pentru marele public. Se uită des că filmul de public nu e doar maximalist şi bombastic, ci şi intimist şi profund, atunci când vorbeşte despre teme cu care rezonăm cu toţii. Ce altceva este E.T. EXTRATERESTRUL, capodoperă care împlineşte anul acesta 40 de ani, decât o mică mare poveste despre un băieţel și prietenul său ciudat dintr-o altă lume? Însă fără mitica creatură extraterestră scornită de Steven Spielberg, lumea ar fi fost puţin mai tristă şi mai cinică.

În mijlocul unei realităţi atât de zbuciumate, American Independent Film Festival .6 vă invită la o pauză de inocenţă: vom redescoperi împreună cât de importantă e prietenia şi acceptarea diferenţelor. E.T, care a încapsulat magia cinematografică pentru generaţii întregi, merită văzut şi revăzut, pentru că de fiecare dată e ca şi cum l-am privi pentru prima oară: brusc, suntem din nou mici, în faţa ecranului, încercând, cu maturitate, să ne reţinem lacrimile, până când zărim una şi în ochii părinţilor.

De-a lungul timpului, pelicula şi-a păstrat intact acel sentiment pur de mirare, dar şi puterea imaginației și sinceritatea răvăşitoare. O fabulă fantastică despre durerea creşterii şi a deciziei de a renunţa la ce iubeşti, filmul lui Spielberg este la fel de marcant astăzi, ca şi acum patru decenii, pentru că vorbeşte despre ceea ce pierdem cu toţii: candoarea copilăriei.

Biletele la AIFF sunt disponibile în rețeaua Eventbook.

Toate încasările ce revin organizatorilor din vânzarea biletelor pentru AIFF.6 vor fi donate Asociației Save the Dogs and Other Animals condusă de Sara Turetta. Asociația este primul ONG de acest fel din sectorul protecției animalelor în România și este implicată activ în sprijinirea familiilor de refugiați ucraineni care trec în România prin punctul de frontieră Isaccea.

Pe lângă strânsa cooperare cu ONG-urile locale pentru a-i primi pe refugiați și a asigura proviziile de primă necesitate, asociația îi ajută să găsească cazare care să permită ca aceștia să fie însoțiți de animalele de companie, oferind hrană pentru acestea, provizii și logistică de transport.

Către Asociația Expert Forum condusă de Sorin Ioniță vor merge fondurile obținute în urma Warm up-ului pe care AIFF îl organizează între 16-17 aprilie la Cinema Victoria din Cluj-Napoca. Organizaţia este implicată în sprijinirea locuitorilor din zonele Odesa şi Cernăuți, organizând transportul unor ajutoare adunate prin contribuții benevole către locuitorii aflați în nevoie din localitățile vecine României.

Toate detaliile despre cele două organizații, despre cum puteți dona direct, dar și despre programul AIFF.6 și bilete sunt disponibile pe filmedefestival.ro.

The post Vineri începe American Independent Film Festival la București appeared first on Cultura la dubă.

Cel mai cunoscut critic de film din România și vocea cu care au crescut generații întregi, Irina Margareta Nistor, a comentat pentru Cultura la dubă ediția de anul acesta a Premiilor Oscar. Am aflat astfel care au fost preferințele sale și de ce, dar și ce legătură a existat între premianții de la Oscar pentru actorie și România.

De exemplu, Irina Margareta Nistor a avut ocazia să îl cunoască pe Joaquin Phoenix la București, când acesta a fost invitatul lui Cristian Mungiu la prima ediție a American Film Festival. De altfel, Mungiu este singurul român cu drept de vot la Oscaruri, după ce în 2016 a fost invitat să devină membru al Academiei Americane de Film.

Știu că aveați o altă preferință pentru “cel mai bun film”. De ce credeți că Parasite a luat premiul cel mare?

Mi-ar fi plăcut să câștige 1917, mi s-a părut mai sensibil. Dar Parasite este un film care atrage mai tare atenția, șochează și este violent. Vorbește despre invidie, iar acesta este un fenomen prezent în societate. Mulți săraci îi invidiază pe bogați și își doresc viața lor, așa că mulți oameni s-au regăsit în acest film.

De ce ați fi dat Oscarul filmului 1917?

M-a bucurat foarte tare și m-a surprins faptul că a prins foarte bine în rândul tinerei generații. Este filmat foarte modern, dar oricând l-ai fi difuzat în acești 92 de ani ar fi putut să prindă la fel de bine. Este un film care reușește să te fure. Simți că ești acolo, te prinde. În plus, 1917 este dovada faptului că trebuie să băgăm la cap poveștile pe care ni le spun bunicii. Iată ce capodopere pot lua naștere.
Mă bucur, totuși, că a luat premiul pt imagine, nu avea cum să ia altcineva.

Joaquin Phoenix a fost răsplătit pentru rolul din Joker. Ați fi dat altcuiva statueta?

Joaquin Phoenix merita Oscarul. A jucat un rol foarte greu. Să nu uităm că înaintea lui au interpretat rolul Jack Nicholson și Heath Ledger. Phoenix este foarte timid în realitate și s-a pregătit mult pentru acest rol, să intre în acea stare. De altfel, el provine dintr-o familie cu mulți copii, iar fratele lui, River Phoenix, a murit în urmă cu mulți ani.

L-am cunoscut pe Joaquin la București, a venit la mine și m-a îmbrățișat. Știa despre mine pentru că era foarte curios să afle lucruri din perioada comunistă, iar filmele erau una dintre puținele noastre plăceri din acea perioadă.

Cea mai bună actriță în rol principal, Renee Zellweger. A fost o Judy Garland autentică?

Renee a ales să o interpreteze într-o manieră destul de rece pe Judy Garland. Ea nu era chiar așa, iar acum nu se poate apăra. Pe de altă parte, Renee Zellweger nici nu a avut concurență.

Brad Pitt avea un premiu Oscar după ce a fost producătorul filmului 12 ani de sclavie, dar nu avea nicio statueta pentru actorie, deși a avut mai multe nominalizări. Merita Oscarul pentru rolul secundar din Once upon a time in Hollywood?

Ce mă bucur! În sfârșit a câștigat! Merita premiul, a făcut un rol foarte bun în filmul lui Tarantino.

The Irishman a fost marele perdant de la Globurile de Aur. V-ați așteptat să fie marele perdant și la gala premiilor Oscar?

Martin Scorsese consider că a fost nedreptățit. The Irishman a pierdut tot ce se putea pierde anul acesta. E un film care a fost difuzat pe platforma Netflix, dar ar fi trebuit văzut la cinema pentru că acasă îți pierzi răbdarea. Este foarte lung, iar dacă faci pauze nu mai are același efect.

Ce v-a plăcut la gala din acest an?

Mă bucură faptul că mulți dintre câștigători au legătură cu România. Joaquin Phenix a filmat în România pentru producția The Sisters Brothers, Renee Zellweger a fost aici pentru rolul din Cold Mountain, pentru care a și câștigat mai multe premii, inclusiv un Oscar și un Golden Globe, iar câștigătorului de anul acesta pentru un rol secundar, Brad Pitt, i-a dat replica românca Anamaria Marinca, în urmă cu câțiva ani, în Fury.

În competiția de la Hollywood a intrat, chiar dacă nu cu o nominalizare pentru imagine, și românul Mihai Mălaimare Jr., care a fost director de imagine al peliculei Jojo Rabbit. O altă producție cu care a ajuns Mihai Mălaimare Jr. la gala Academiei de Film a fost The Master, în 2012, în care a jucat Joaquin Phoenix. Mihai s-a lansat internațional după ce a avut o colaborare în țară cu Francis Ford Coppola, iar acesta l-a recomandat apoi în străinătate și a făcut treabă bună.

Care sunt micile dumneavoastră plăceri nevinovate când vine vorba de premiile Oscar?

Îmi place să admir ținutele. Mi-au plăcut aparițiile de pe covorul roșu și am observat că vedetele au defilat cu foarte multe bijuterii, astfel încât am avut senzația ca luam micul dejun la Tiffany. Dar am simțit lipsa unei Audrey Hepburn.

The post Irina Margareta Nistor: “Premiile Oscar de anul acesta au fost ca un mic dejun la Tiffany, dar fără o Audrey Hepburn.” appeared first on Cultura la dubă.

În filmul acesta, lupta este între bun și rău. Prin procedee manipulative standardizate (muzica non-diegetică folosită pentru a suplimenta starea dată de imagini, empatia forțată pentru victimă, mila transformată în simpatie pentru un outsider social) suntem puși în fața unui personaj al cărui final îl cunoaștem deja – va ajunge antagonistul lui Batman. Deci, clar, un personaj negativ. Deci rău. Problema este că același personaj, Arthur Fleck, ni se prezintă ca fiind bun. Sau, în orice caz, nu există vreun alt personaj pozitiv. Există doar acest outsider introvertit care are “this condition” (salut, “Memento”, unde Leonard încearcă să își explice problema cu aceeași replică) cu care, din milă transformată în simpatie sau din lipsa altui personaj “bun”, trebuie să empatizăm.

Și lupta asta se mai transferă și în afara filmului: După vizionare, întrebarea introspectivă pregnantă a fost “sunt un om bun sau sunt un om rău?”. Orașul Gotham, de la creația lui, a reprezentat una din cele mai sumbre viziuni asupra unui oraș. Aici e personaj. E aglomerat, e gri, e jegos, e bolnav. Arthur Fleck este un produs al orașului. La fel cum oricine e un produs al mediului în care se trăiește. Sunt curios, astfel: cum ar arăta personajul ăsta ca produs al Damascului? dar al Sudanului? dar al României între ’70 și ’89?

Revenind, Gotham reprezintă răul, Arthur Fleck, săracul, e bun. Doar fiindcă e victimă a răului. Pe parcursul filmului, Arthur se transformă în Joker. Adică, iarăși, în rău. Deci, noi, spectatorii, cu cine mai ținem?

Toate asemănările cu alte filme regăsite în “Joker” nu mi se par deranjante. Evident, “The King of Comedy”, evident, “Taxi Driver”, “Memento”, “The Dark Knight”. În plus, toată lumea vorbește despre astea ca niște furturi. Sunt ok, nu deranjează.

La primele două straturi, filmul este foarte entertaining. Mai ales ajutat de jocul lui Joaquin Phoenix. Apoi, când se răcește experiența cinematografică, filmul începe să fie dubios. În momentul scrierii acestui text, în continuare pare un film bun. Deși unele critici îl declară un film prost. Chiar un film rău (violența gratuită și gratificată anunțată ca potențial pericol social, pe bună dreptate). Totul depinde, ca la orice obiect artistic, de ochii spectatorului. Dacă te duci la sala de cinema cu impresia că o să vezi un film bun sau rău, e foarte probabil că o să ți se pară un film rău. Dacă, în schimb, te duci să vezi un film inspirat de benzi desenate, despre un personaj negativ și lași pretențiile afară, o sa vezi un film bun. Și foarte entertaining.

The post JOKER – lupta dintre bun si rău appeared first on Cultura la dubă.