Cu o istorie de 25 de ani, premiile independente Boccalino d’Oro oferite în cadrul Festivalului Internațional de la Locarno și-au câștigat o reputație deosebită în rândul premiilor internaționale, devenind un simbol al pasiunii comune pentru cinema.

Premiul oferit Katiei Pascariu a fost anunțat în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 15 august, la ora 18:00, în cadrul festivalului, cu o motivație care elogiază „veridicitatea interpretativă și capacitatea ei de a lumina filmul cu umor și autenticitate”.

„Orice recunoaștere a muncii vine ca o recompensă, dar nu toate recompensele sunt egale. Sunt cu adevărat fericită și onorată de aceasta și o accept cu inima deschisă și în numele întregii noastre echipe. O muncă onestă și intensă pe care am avut norocul să o observ și să o admir și care m-a ținut într-o stare de plăcere totală, hipervigilență, respect și responsabilitate.”, a declarat Katia Pascariu.

„Sorella di Clausura” „examinează mult mai multe teme, de la căutarea fericirii, prin mecanica obsesiei, până la imperativul succesului” și „este fără îndoială un film al unei regizoare cu o semnătură puternică.”, notează Cineuropa.

ICS (International Cinephile Society) descrie „Sorella di Clausura” drept „o amuzantă și scandalos de ciudată subminare a unei comedii romantice” și consideră că „un mare merit este cel al actriței Katia Pascariu, a cărei performanță este absolut stelară și ancorează întreaga producție într-o manieră care este cu adevărat captivantă.”

„Katia Pascariu oferă o remarcabilă performanță în acest rol.”, scrie RedCarpet magazine.

„Filmul este, de fapt, povestea unei fete îndrăgostite nebunește de un cântăreț și a eforturilor nesfârșite de a-l cuceri. O comedie sălbatică, care amintește de filmele mai nebunești ale lui Dušan Makavejev, „Sorella di Clausura” este, în egală măsură, și un portret acid al unei societăți românești care încă se luptă, ca în atâtea țări est-europene, să găsească un echilibru între tradiție, memoria trecutului și un context autentic democratic.” (Corriere del Ticino).

Katia Pascariu a fost nominalizată de New York Times printre cei mai buni actori ai anului 2021, pentru rolul din „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude (marele câștigător al Berlinalei din acel an), care i-a adus în 2022 și Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Absolventă a Facultății de Teatru – Secția Arta Actorului de la UNATC București și a masterului Antropologie și Dezvoltare la Facultatea de Sociologie (Universitatea din București), Katia este membru fondator al Centrului de Artă Comunitară Vârsta 4 și al Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. A debutat în cinematografie în filmul „După dealuri” (2012, r. Cristian Mungiu), a colaborat cu Radu Jude pentru filmele „Babardeală cu bucluc” și „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” și cu Eugen Jebeleanu pentru „Interior zero” (2025).

„Sorella di Clausura”, cel de-al treilea lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenović, o parodie empatică a melo-dramelor romantice, a avut premiera oficială pe 13 august la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, ediția 78.
Filmul își continuă parcursul festivalier în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, ediția 31, unde va fi proiectat pe 21 și 22 august.

Pentru scenariul inspirat de o poveste reală, Ivana Mladenović a colaborat cu Adrian Schiop
și Momir Milosević. Protagonista filmului, Stela (Katia Pascariu), o tânără dintr-un sat timișorean, cu studii de
filologie, nu-și găsește locul și rostul, ci visează să-l întâlnească pe artistul balcanic pe care l-a văzut la TV și de care s-a îndrăgostit pe loc cu ani în urmă. În speranța că Vera (Cendana Trifan), o cântăreață despre care se zvonește că l-ar cunoaște bine pe starul Boban (Miodrag Mladenović), o va ajuta să-și împlinească visul și să scape de sărăcia în care trăiește, Stela merge București, unde descoperă că Vera are alte interese.
Din distribuție mai fac parte: Arnold Kelsch, Cătălin Dordea, Adrian Radu.

Produs de Ada Solomon (microFILM, România), Ivana Mladenović (Dunav 84, Serbia),
„Sorella di Clausura” este coprodus de Ines Vasiljevic (Nightswim, Italia), Bernat Manzano
(Boogaloo Films, Spania). Producătorii executivi sunt Diana Caravia, Marija Lero și Montse
Pujol Solà. Producător asociat: Theo Nissim.

The post Katia Pascariu, premiu pentru cea mai bună actriță la Locarno, din partea criticilor independenți, pentru rolul din “Sorella di Clausura”, regia Ivana Mladenovic appeared first on Cultura la dubă.

În România a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2018 și Premiul Gopo pentru debut regizoral (2019), ambele pentru lungmetrajul „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Cel mai recent film al său, în care joacă chiar ea rolul unei actrițe aflate într-un moment de criză, a fost filmat în orașul ei natal, Kladovo, împreună cu familia sa. Cu „Ivana cea Groaznică” a obținut Premiul Special al Juriului „Filmmakers of the Present: Ciné+” la Festivalul Internațional de Film de la Locarno (2019) și Golden Pram for Best Feauture Film la Festivalul de Film de la Zagreb (2019).

Ivana face „naveta” între două țări, pentru a fi aproape de familia din Serbia, dar și de prietenii din România.

Am vorbit cu ea despre începuturile la Regie, despre schimbări, dar și despre ce își dorește mai departe.

Ai renunțat la Facultatea de Drept din Belgrad ca să faci Regie la București. Regia e ceva ce ți-ai dorit de mai mult timp?

În liceu mă tot gândeam dacă să mă fac veterinar, ca tata, sau altceva. Am vrut să fac regie de atunci. Și cât timp am fost la Facultatea de Drept, încercam să mă înscriu la Facultatea de Film, dar am picat de trei ori.

Regia a fost ceva ce am vrut să fac dinainte să fac Drept. Dreptul a fost doar ceva intermediar, până să mă înscriu la regie.

La București cu ce gânduri ai plecat? Ce așteptări aveai?

Pentru mine a fost foarte important să termin o facultate, nu știu de ce. Și am vrut foarte tare să fac o facultate.

La București, când am plecat, aveam în gând că o să intru în școala de artă și o să fie absolut incredibil. Pentru că e școală de artă și nu e școală de drept. Mai mult de atât nu am avut în minte, îmi doream să termin o școală, să învăț o altă limbă, nu au fost gânduri foarte, foarte mari.

De cât timp ești plecată?

De 15 ani sunt în România.

Cum au fost începuturile în regie? Ce a fost cel mai greu?

Încă de la primul film, am primit finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC), când terminam anul IV la facultate. La mine a mers destul de ușor, din punctul de vedere al finanțărilor.

Cred că cel mai provocator a fost să găsesc propriul fel de a mă exprima.

Referitor la viața profesională, sunt lucruri pe care le-ai schimba în deciziile pe care le-ai luat?

La anumite filme, aș fi schimbat anumite lucruri. Aș fi schimbat niște lucruri legate de primul meu film documentar, „Turn Off the Lights”.

Ce te-a impresionat cel mai mult la „Soldații. Poveste din Ferentari”, astfel încât ai decis să transformi cartea într-un film?

Nu a mers chiar așa de ușor. Un prieten comun de-al meu și a lui Adrian Schiop, Ștefan Iancu, mi-a spus că trebuie să vorbesc cu Adi, pentru că el scrie despre o lume similară celei din documentarul meu.

Când a auzit că vreau să fac următorul film despre un lăutar rrom, mi-a zis că trebuie să-l contactez pe Adi.

Și atunci Adi mi-a trimis cartea lui, pe care nu am putut să o las din mâini, atât de mult mi-a plăcut. M-a impresionat relația dintre Adi și Alberto. Cartea mi s-a părut foarte „filmică”, adică mi s-a părut că ar fi putut să fie foarte ușor transpusă într-un scenariu, doar că m-am gândit că nimeni nu ar vrea să producă așa ceva.

Dar s-a întâmplat până la urmă să fie un film, a acceptat Ada Solomon să-l producă.

Cred că a durat 3-4 ani până să se facă filmul. La prima mână, mie mi s-a părut ușor, dar nu a fost chiar așa, mai ales că înainte nu am adaptat niciodată o carte. A durat un an și jumătate până am scris scenariul împreună cu Adi. Nu a fost ușor. Și abia la filmare ne-am dat seama de anumite lucruri, unde am greșit.

Și după Soldații a apărut ideea lungmetrajului „Ivana cea Groaznică”?

Ivana cea Groaznică nu a fost un scenariu plănuit. Au fost niște întâmplări care au dus la altele și care m-au adus pe mine într-o stare de sănătate destul de rea. Și din asta s-a născut ideea de a face un film. Nu a fost ideea propriu-zisă, s-a născut din niște probleme personale, dar da, s-a întâmplat după Soldații.  

Spuneai într-un interviu că Ivana „cea groaznică” nu mai știa dacă e româncă sau sârboaică? Ai reușit să-ți dai seama, să afli cum e Ivana?

Cred că acest lucru are legătură cu toți oamenii care pleacă din țara în care s-au născut și trăiesc mult timp în alte țări. E ceva ce se întâmplă tuturor. Te schimbi, clar.

Dar în filmul Ivana cea Groaznică ea e ca o persoană care trăiește pe pod, între Serbia și România. Nu cred că trebuie să alegem. Uneori poți să fii puțin sârboaică, uneori poți să fii puțin româncă. Nu contează asta până la urmă.

Ce crezi că are România și nu are Serbia? Și invers.

Ce nu are Serbia sunt prietenii mei din România, cu am crescut, cu care lucrez și cu care vreau să trăiesc. Și ce nu are România e familia mea din Serbia, pe care aș vrea să o aduc aici.

Unde ai vrea să te stabilești?

Cred că sunt stabilită în România, nu trebuie să-mi pun întrebarea asta. Doar că trebuie să merg cât mai des în Serbia ca să vizitez alți prieteni și familia.

De când a început pandemia ai fost în România sau în Serbia?

Prima parte am fost în România, pentru că atunci trebuia să fie premiera filmului Ivana cea Groaznică. Când a venit vara, m-am întors în Serbia, pentru că orașul meu e la Dunăre și a fost mai ușor.

Și înainte de pandemie, verile, de obicei, le petrec la Dunăre.

Cum au fost lunile acestea, ce s-a schimbat?

Ce s-a schimbat a fost că nu am putut să mă duc în cinema și e foarte trist.

Dar am reușit, cât am stat izolată, să termin noul meu scenariu și a asta a fost noutatea. În rest, nu s-a schimbat mare lucru. Chiar am avut noroc.

Acum, aproape de finalul anului, ce-ți dorești pentru anul următor?

Chiar dacă am zis că nu mai fac film documentar, cred că mi-ar plăcea să mai fac unul.

Pentru că acum filmele de ficțiune sunt mult mai greu de plănuit și realizat. Oricum, vreau să termin scenariul până la capăt și să primim finanțări pentru noul film, dar aș vrea să încep un documentar.

The post A lăsat Facultatea de Drept din Serbia pentru a studia regie în România. Povestea Ivanei Mladenovic, regizoare de film appeared first on Cultura la dubă.