Imagini surprinse în copilăria sa, chiar în luna decembrie a anului 1989, cu câteva zile înainte de Revoluție, ne amintesc de anii copilăriei noastre, ai generației cu cheia la gât.

Am vrut să aflăm cine este Elven Bird și cum a ajuns ea pe scena muzicală din România. Așa am descoperit-o pe Iulia Munteanu, o tânără din Covasna, care s-a dezvoltat și trăiește prin muzică.

Noul său album, The Japanese Tree, este disponibil aici și cuprinde colaborări cu Dan Byron și A.G Weinberger.

***

Cine este Elven Bird și cum te-ai apucat de muzică?

Elven Bird este un personaj dintr-o lume fantastică, numele acesta fiind inspirat din mitologia lui Tolkien. Este o pasăre elfa care își cânta povestea liniștită, liberă și chiar dacă nu mai e nimeni prin pădure în acel moment s-o asculte. Pentru simplul fapt că există și că are șansă de a cânta.

Muzica a făcut parte din viață mea de mic copil, la 4 ani deja urcasem pe o scenă adevărată în care cântăm la micul meu pian de lemn câteva cântece învățate după ureche, din desenele animate și de la radio.

Am continuat apoi cu concursuri folk în aprope toată țară, unde am obținut premii importante, iar din 2010 am ales să îmi compun propriile cântece, lăsând două albume de cant-autor: unul în engleză ‘Eyes closed’, în genul indie folk cu influențe de jazz, și altul în limba română ‘Se plâng de mine îngerii’, album ce include și prelucrări folclorice din zona mea, județul Covasna.

Să spunem că ce m-a adus până aici, la songwriting și ultimul meu album, The Japanese Tree, a pornit dintr-o joacă și că a rămas o continuă explorare până în prezent.

Mai ai și altă ocupație în afară de cântat?

Citesc, iubesc natura cu toate ale ei, animăluțele și gătesc când am timp.

E foarte emoționant videoclipul, pare că ne retrăim cu toții copilăria prin el. Tu ești fetița din imagini?

Da, sunt eu, Iulia cea mică, care la aproape 5 ani se putea exprima cel mai bine prin muzică, pentru că în general eram un copil tăcut și extrem de timid. Sunetele mi-au adus bucurie deplină și liniște, pentru că se creea un univers absolut al meu, unic. N-am cum să uit asta vreodată.

Ce îți amintești din acele vremuri, copilăria în comunism și în perioada de după Revoluție?

Sunt sigură de faptul că a avea această înregistrare, o casetă de 2 ore și jumătate, cu filmări în diferite zile ale aceluiași an, m-a ajutat mult să nu se șteargă din memorie multe amintiri legate efectiv de momentele surprinse pe casetă, momente care adună cumva tot e a fost mai frumos și mai bun de când eram copil.

Urmărind imaginile, îmi amintesc foarte bine ce era în mintea și sufletul meu, de ce am simțit una sau alta, ce am spus sau s-a spus dincolo de ce s-a filmat, acum privind lucrurile cu alți ochi și cumva cu înțelegere și emoție pentru Iulia cea mică, care suferea destul de mult. Sunt conexiuni care leagă întreagă poveste și îmi face bine uneori să retrăiesc aceste stări.

Amintirile mele legate de finalul perioadei anilor 80 și revoluția 89 sunt cumva învăluite într-o stare de bine, avându-i mereu pe mama și tata aproape, nesimțind în vreun fel niciun fel de lipsuri.

Însă cel mai clar îmi amintesc, în afara de jocul cu păpușile și când cântam cu vocea sau la pian, ora aceea magică în care rulau desenele animate la televizor. În acel interval, toți, absolut toți copiii din fața blocului erau în fața ecranului pentru a urmări Sandi Bell sau Nils Holersson. I

Iar revoluția a început la Timișoara exact în seara în care are loc serbarea de Crăciun din sala de cultură unde susțin primul meu recital la pian.

Cum de aveați cameră video? Era un privilegiu pe atunci.

Această casetă este o comoară neprețuită și am păstrat-o ca atare.

Vremurile acelor ani, din ce am văzut și înțeles mai târziu, au fost pline de lipsuri. Deci era cumva imposibil ca niște oameni, civili, să poată surprinde imagini filmate în arhiva personală.

Însă prietenul nostru de familie, care era un sas, Moni Stauble, profesor de biologie pe atunci, primea din Germania diferite aparate electronice, a fost cel care ne-a filmat, tata având această idee absolut minunată de a ne lasa moștenire asemenea amintiri.

Despre ce e melodia?

Inițial titlul a fost ‘Where the lilies grow’ , care înseamnă să te poți ancora și transpune într-un timp și stare care îți aduc cea mai mare bucurie, liniște, să îți găsești locul care te face cu adevărat fericit.

Pentru mine, anii copilăriei vor rămâne forever cei mai frumoși ani, pentru că viața, timpul, totul se scurgea altfel și oamenii dragi, de fapt toți oamenii de care eram eu conștientă în momentul ăla, erau în viață, erau printre noi.

Semeni foarte mult la voce cu Birdy. E o sursă de inspirație pentru tine?

Nimeni nu poate fi original în ziua de azi, fiind evident că inspirația provine dintr un amalgam de sonorități, artiști pe care îi asimilezi în timp. Birdy este un artist interesant, dar recunosc că nu suntem pe aceeași lungime de undă și că nici n-am prea ascultat ascultat din cântecele ei.

Dacă ar fi să menționez câteva nume pe care le iubesc și care au rămas că parte din mine pentru totdeauna ar fi: Mark Knopfler, Sting, Loreena McKennitt, Debussy, Ella Fitzgerald, Ane Brun, Nina Simone, Tracy Chapman, Paul Simon, Sade sau Chet Baker.

De ce ai ales acest nume de scenă?

Am ales acest nume de scenă în primul rând pentru că simt și știu că m-am schimbat și pentru că aveam nevoie de ceva care să exprime o stare, o emoție, o idee, mai mult decât un individ, care se prezintă poate cu numele din buletin.

Recunosc că îmi transmite o stare foarte bună și mă învăluie într-un fel de mister atunci când urc pe scenă, iar lucrul asta îmi da un anumit fel de forță.

The post Copilăria în comunism. Imagini emoționante în noul videoclip Elven Bird – Lilies appeared first on Cultura la dubă.