Azi au fost anunțate nominalizările la Premiile Gopo 2023. În premieră, la categoria “cea mai bună actriță în rol principal” se regăsesc două tinere surori, Ioana Bugarin (27 ani) și Mara Bugarin (22 ani).

Ioana este nominalizată pentru rolul din filmul “Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, iar Mara este nominalizată pentru rolul din “Metronom”, regizat de Alexandru Belc. Cele două vin din Timișoara și au studiat actoria în București, la UNATC.

Ioana Bugarin a mai fost nominalizată la Gopo și în 2022 pentru rolul principal “Mia” din filmul Mia își ratează răzbunarea și pentru rolul secundar “Laura” din filmul Otto barbarul, în timp ce sora sa mai mică se află la prima nominalizare.

La aceeași categorie mai sunt nominalizate Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl), Mălina Manovici (Balaur) și Ana Dumitrașcu (Imaculat).

Pentru titlul de cel mai bun lungmetraj sunt nominalizate: Crai Nou (r. Alina Grigore), Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark), Metronom (r. Alexandru Belc), Miracol (r. Bogdan George Apetri), Oameni de treabă (r. Paul Negoescu) și Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu).

La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizați Alina Grigore (Crai Nou), Monica Stan și George Chiper-Lillemark (Imaculat), Alexandru Belc (Metronom), Bogdan George Apetri (Miracol) și Paul Negoescu (Oameni de treabă).

Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal va ajunge la Mircea Postelnicu (Crai Nou), Șerban Lazarovici (Metronom), Emanuel Pârvu (Miracol), Iulian Postelnicu (Oameni de treabă) sau Bogdan Dumitrache (Om câine).

Filmele Apropierea(r. Botond Püsök), Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu) și Spioni de ocazie (r. Oana Bujgoi Giurgiu) vor concura în 2023 pentru titlul de Cel mai bun film documentar.

La categoria Cel mai bun film de debut nominalizații sunt: Crai Nou (r. Alina Grigore), Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark) și Pentru mine tu ești Ceaușescu(r. Sebastian Mihăilescu), #dogpoopgirl(r. Andrei Huțuleac) și Balaur (r. Octav Chelaru).

Nominalizările au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. Printre aceștia se numără criticii de film Ionuț Mareș, Cătălin Olaru și Dora Leu, regizorii Eugen Jebeleanu și Alexandru Mavrodineanu, actrița Cristina Flutur, directorul de imagine Alexandru Sterian, editorul Tudor Pojoni, scenografa Velica Panduru, producătoarea Iuliana Tarnovețchi și Ioana Florescu, coordonatoarea cinematografului Elvire Popesco din București.

Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 25 aprilie 2023.

The post Surorile Ioana Bugarin și Mara Bugarin concurează pentru titlul de cea mai bună actriță la Premiile Gopo appeared first on Cultura la dubă.

UNATC a transmis azi primul comunicat de presă referitor la fenomenul abuzurilor din cadrul universității, despre care Cultura la dubă a publicat primele materiale încă de anul trecut.

Actrițele Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au fost primele care au vorbit despre această temă în interviurile acordate pentru Cultura la dubă. Recent, și Ioana Bugarin a făcut pentru Cultura la dubă niște mărturisiri despre o experiență “traumatizantă” trăită la UNATC.

Iar rectorul UNATC, Liviu Lucaci, a răspuns întrebărilor noastre într-un interviu amplu pe care îl puteți citi AICI.

Reacția UNATC vine la o zi după ce și Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB Cluj a transmis un comunicat asemănător.

“În ultima perioadă, au apărut în presă mărturii ale unor absolvente ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, privind diferite tipuri de hărțuire și abuz, cu care s-au confruntat în mediul universitar.

UNATC „I.L.Caragiale” București este împotriva oricăror forme de hărțuire, pe care le consideră inadecvate în raport cu un climat educațional bazat pe respect reciproc, încredere și formare non-discriminatorie.

Comunitatea academică UNATC crede că fiecare confesiune care are în centru un abuz trebuie respectată și luată în considerare, în așa fel încât universitatea să nu mai fie spațiul unor experiențe care produc traume.

Începând din luna martie 2022, UNATC lucrează la „Planul Egalității de Gen”, document care își propune să implementeze acțiuni concrete, în sprijinul transformării universității într-un spațiu al dezbaterii problematicilor de gen, al analizei unor comportamente centrate pe abuz de putere și al informării adecvate cu privire la situații de hărțuire.

În acest moment, UNATC oferă asistența psihologică gratuită tuturor celor care au nevoie de un cadru sigur de intervenție.

În lunile iulie și august, în cadrul taberelor de vară organizate de către UNATC, vor avea loc întâlniri cu specialiste și reprezentante ale unor ONG-uri axate pe violență și discriminare de gen, care vor aborda teme legate de abuz și hărțuire, urmând ca, pe tot parcursul anului universitar 2022-2023, să fie organizate sesiuni de informare și discuții pe temele menționate anterior.”, a transmis UNATC.

The post UNATC reacționează la fenomenul abuzurilor din cadrul universității: “Fiecare confesiune care are în centru un abuz trebuie luată în considerare.” appeared first on Cultura la dubă.

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

“Prea puțină lume vorbește despre cât de grav îți este afectată sănătatea mintală în UNATC.”, declara Roxana Lupu în mai 2021.

În tot acest timp, deși poveștile lor s-au viralizat și au fost preluate de toată presa, nimeni din cadrul UNATC nu a consider necesar să deschidă o anchetă și să verifice în profunzime acele povești și activitatea profesorilor implicați. Confirmă chiar rectorul UNATC, Liviu Lucaci, la rândul său profesor la actorie.

Săptămâna trecută, tânăra actriță Ioana Bugarin, a povestit pentru Cultura la dubă propria sa experiență “traumatizantă” de la UNATC.

Mai mult decât atât, Andrei Rus, cadru didactic la UNATC, povestește că acum câțiva ani, pe când el însuși a fost victima unui abuz în cadrul universității, mai multe colege i-au mărturisit experiențe abuzive – “femei care fuseseră victime ale unor presiuni sexuale din partea unor profesori.”

UNATC arată acum ca o școală modernă, proaspăt renovată în culori vii. Este locul în care sute de tineri intră anual cu speranța că vor deveni artiști. În realitate, universitatea este încă blocată în metehne vechi, care lasă loc abuzurilor, iar acestea sunt greu de identificat sau de dovedit.

De exemplu, relațiile sexuale dintre profesori și studenți nu sunt interzise în Codul de Etică al Universității. De asemenea, nu este interzis ca un profesor să îi ceară unui student să se dezbrace. Este acesta un abuz sau un exercițiu de actorie? Este lesne de înțeles de ce aceste lucruri au fost ascunse de generații întregi, deși ele sunt o cutumă. Raportul de putere dintre profesor și student este uriaș.

Nu vorbim doar despre relația clasică dintre cadru didactic și student, ci despre actori foarte cunoscuți sau directori de teatre, care le pot influența întregul parcurs profesional al tinerilor respectivi.

“Nu am știut că noi trăiam aproape zilnic niște abuzuri, până când nu am ajuns la o facultate din Londra și am văzut diferențele”, ne spune o fostă studentă la UNATC.

De câțiva ani, universitatea pune la dispoziția studenților, gratuit, servicii profesionale ale unor psihologi.

“Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, spune rectorul Liviu Lucaci.

Instituția de învățământ a luat, așadar, măsuri pentru tratarea problemelor emoționale cu care se confruntă studenții “dacă le pică ceva rău”. Rectorul Liviu Lucaci nu a precizat, însă, măsuri suplimentare pentru verificarea comportamentului profesorilor și prevenirea abuzurilor.

Vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat de Liviu Lucaci pentru Cultura la dubă.

***

Domnule rector, în interviurile publicate pe Cultura la dubă de un an încoace, actrițele Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și, mai recent, Ioana Bugarin, toate foste studente ale UNATC, vorbesc despre diverse forme de abuzuri emoționale la care au fost supuse de către profesorii UNATC.

Când ați citit interviurile, ați avut o reacție de uimire sau știați deja că există astfel de abuzuri?

Păi Roxana Lupu mi-a fost studentă, cunoscut foarte bine parcursul Roxanei în UNATC, nu cred că în ceea ce mă privește a fost vorba de așa ceva, de altfel din ce am citit în interviu, nici nu e vorba despre mine.

Eu vă întreb ca pe dvs ca reprezentant al instituției.

Acum ca reprezentant, eu reprezint instituția asta de 2 ani, să ne înțelegem.

O istorie e o istorie. Preiei cu tot ce a fost.

De când reprezint instituția, eu știu atât: tolerență zero față de orice fel de abuz. Că e vorba de agresiune sexuală sau orice fel de abuz, toate se înscriu în abuz. Tot ce spun fetele astea e o paletă largă de abuzuri la care ele fac referire.

Pentru că ați vorbit despre Roxana Lupu, aveați cunoștință la vremea respectivă de problemele prin care trece cu alți profesori? Ea spune în interviu că a fost atât de rău încât a ajuns să se gândească la sinucidere.

Nicio clipă Roxana nu mi-a spus, deși eram profesorul ei de clasă și eram foarte apropiați, ea nu mi-a adus la cunoștință nicio clipă probleme de tipul ăsta.

Dar despre ceea ce au zis celelalte actrițe, Katia Pascariu, Alina Șerban, Ioana Bugarin, aveați cunoștință?

Ele nu mi-au fost studente și niciodată vreuna dintre ele nu a venit către mine. Acum, eu nu aveam nicio responsabilitate, nici director de departament, nici decan, nici nimic. Eram un profesor. Cu Roxana mă știam, îi știam familia.

Dar știți de existența unor abuzuri ale unor colegi profesori din perioada respectivă, când Roxana era studentă?

Eu m-aș îndoi destul de tare de asta pentru că atunci colectivul nostru avea săptămânal întâlniri la care studenții și profesorii ne gestionam parcursul ăsta educațional. Adică noi eram destul de apropiați unii de alții.

Dumneavoastră de cât timp sunteți cadru didactic la UNATC?

De 25 de ani.

În toată această perioadă aveați cunoștință despre practica unor profesori de a dezbrăca studenții ca formă de examen la unii, la alții ca exercițiu de dezinhibare și cunoaștere.

Din ce am citit, referirea nu este la universitatea noastră, că în vreun examen de admitere sau vreun alt tip de examen s-ar fi cerut vreodată așa ceva.

Avem mai multe mărturii, inclusiv ale unor profesori din UNATC, care spun că exista această practică, nu neapărat ca formă de examen, ci ca exercițiu la actorie, începută de un actor celebru – profesor la UNATC, care nu mai e în viață, și continuată de un alt actor celebru, în fiecare generație la care a predat.

Sincer, eu nu am fost de față niciodată la așa ceva, eu am fost foarte apropiat de studenți.

Și n-ați auzit niciodată că anumiți profesori dezbracă studenții?

Nu, nu. Să ne înțelegem. Nicio clipă nu am fost de față.

Nu a venit niciodată un student la mine să îmi spună că se întâmplă asta și „apără-ne”.

Eu știu că astea sunt practici de anii 90, când eu eram student. În clasa mea sau în clasele paralele, noi nu am trecut prin astfel de exerciții.

Dar ca profesor, ați auzit de la ați colegi că există această practică?

Am auzit de un exercițiu, exact cu povestea asta, din anii 90. Cât e de adevărată…nu am fost de față.

Totuși, cum ați defini dumneavoastră acest exercițiu, vi se pare necesar sau ce efecte credeți că are asupra psihicului unor tineri, nevoiți să se dezbrace unii față de ceilalți, față de profesori.

Lucrurile din perspectiva mea sunt destul de clare. Exercițiile de nuditate, să le numim așa, nu își au sensul. Ele nu ating niciun obiectiv, nu ajută în niciun fel studentul.

Adică…”hai să ne dezbrăcăm”. Nu va ajuta niciodată asta.

Dacă sunt niște exerciții care includ comportamentul pe care îl ai la serviciu, acasă, în timpul acestor exerciții, sunt momente în care studentul se comportă cum se comportă la el acasă.

Solicitarea de a dezbrăca cu forța pe cineva, asta poate fi numit abuz, fără discuție. Iar genul ăsta de abuzuri la o vârstă fragedă, lasă urme îngrozitoare.

De când am venit rector, am inițiat un dialog cu studenții pentru suport emoțional, suport psihologic.

Oferit de un specialist în cadrul universității?

Obligatoriu de un specialist. Am intrat în discuții cu liga studenților și am oferit sprijinul unor psihologi, sub formă de gratuitate din partea universității, urmând ca sub anonimat fiecare student care simte nevoia, să ia legătura cu psihologii.

Lucrurile au evoluat, iar azi avem o dublă abordare. Avem un fel de lucru de grup, dezvoltare psiho-emoțională, studenți care se înscriu și lucrează cu un psiholog. Și avem mai mulți studenți care gratuit au acces la un terapeut.

De 2 ani, de când sunteți rector, ați schimbat Codul de Etică al Universității sau e același de mai mult timp?

L-am schimbat de 2 ori în ultimii 5-6 ani. Înainte să fiu rector, am fost președintele Comisie de Etică. Deci trebuie să știu.

Cât timp ați fost președintele Comisiei de Etică?

3 ani.

În acești 3 ani, ați avut plângeri din partea studenților, referitoare la abuzuri?

Referitor la situații care sunt nepotrivite, nu agresiune sexuală.

Mă refer la abuzuri de orice tip.

Da, abuzuri de orice tip au fost.

Puteți să ne dați exemplu de un abuz constatat?

Da, a fost că forma de examinare a unui profesor asupra unui grup de studenți a fost considerată nepotrivită, pentru că li s-au cerut lucruri care nu fuseseră predate la curs.

De obicei, soluția în astfel de situații este următoarea: ei nu mai dau examen cu profesorul respectiv.

Ați avut plângeri de abuz emoțional?

Da, am avut.

Și cum s-au soluționat?

Într-un anumit caz s-a soluționat cu avertisment scris pentru profesor.

Despre ce era vorba în acea situație?

La examen, câțiva studenți au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Unii au fost din start avantajați și alții mai puțin.

Abuzul are legătură cu puterea. E cineva care are o putere asupra ta. Îți dă note, îți influențează parcursul, cariera. Acest lucru este inadmisibil.

Și avem și un caz al unui profesor căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz.

Ați spus foarte clar ce efecte are acea practică cu dezbracarea studenților asupra psihicului lor.

Da, are efecte foarte grave.

De ce acest lucru nu este trecut în Codul de Etică al universității? De ce nu este specific interzisă dezbrăcarea studenților?

Păi stați un pic, să ne înțelegem. Dacă noi am scrie că e interzisă dezbrăcarea studenților, asta înseamnă că dacă studentul, în timpul unui exercițiu de comportament, în care el se comportă ca la el acasă și alege să își schimbe hainele, așa cum o face la el acasă, asta să înseamnă ca eu să îi interzic așa ceva.

Mă refer la solicitarea din partea profesorului. Vorbeați despre putere. Să vină din partea superiorului, a profesorului, către studenți, solicitarea de a se dezbrăca.

Solicitarea de a se dezbrăca, care nu are legătura cu un exercițiu, ăla e un abuz.

De ce nu este trecut în Codul de Etică foarte clar, că este un abuz? În Codul de etică aveți o singură frază, formulare generală, în care se spune că sunt interzise orice forme de abuzuri și hărțuiri sexuale.

Păi mi se pare că intră acolo abuzul. Adică să scriem acolo că nu are voie cineva să îți ceară să te dezbrace? Mi se pare….

Vă întreb asta fiindcă avem mărturiile unor studente care spun că existau aceste practici și alte forme de abuzuri, atât de frecvent, încât lor li s-a părut că asta e normalitatea. Erau niște tineri veniți să învețe actorie, lucrau în special cu profesorul de clasă, iar aceasta era normalitatea între ei.

Ei nu știau la vremea respectivă că acesta e un abuz. Ei spun că abia după ce au ajuns la școli din străinătate, au realizat că acele practici nu erau normale.

De aceea vă întreb, nu ar trebui specificate formele de abuzuri interzise?

Dar aș vrea să vă întreb, în ce an se întâmplau lucrurile astea?

Avem mărturie de la studenți care au absolvit acum câțiva ani.

Sincer, mă surprinde că cineva i-a cerut în mod explicit “dezbracă-te”.

Tuturor studenților. Nu unei singure persoane. Să se dezbrace, să defileze în clasă și să se privească.

Sincer, asta mă surprinde tare. Nu pot să comentez ceva la care nu am fost de față și nu știu.

Tot legat de Codul de Etică, nu am găsit să fie interzise relațiile sexuale între profesori și studenți. Ele sunt permise?

Nu sunt permise.

Și atunci, de ce nu sunt interzise?

Păi, dar…eu când zic abuz înseamnă că cineva abuzează de exemplu de forța, de puterea pe care o are ca profesor, ca să aibă anumite avantaje. Ăsta ar putea fi numit un avantaj, evident.

Dacă cineva din această poziție ajunge să aibă o astfel de relație, mi se pare firesc că e un avantaj pe care el și-l ia din perspectiva puterii pe care o are.

Nu știu să vă spun pentru că nu…Da. Nu știu.

Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise.

Oricum, ce facem în momentul ăsta, un grup din care fac parte mai mulți colegi de-ai mei…și nu numai colegi de-ai mei, nu știu dacă știți sau nu, de mai mult de un an și jumătate, de când lucrăm foarte intens cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între bărbați și femei.

Ce înseamnă că lucrați?

Adică avem acțiuni comune, exact pe această conștientizare a egalității de șanse și a eliminării oricăror forme de discriminare.

Campaniile de conștientizare nu sunt același lucru cu un regulament intern care interzice relațiile sexuale între profesori și studenți.

Evident.

Și asta voiam să vă spun, că suntem în elaborarea unui…care evident trebuie să se regăsească mai apoi și în Codul de Etică, a unor reguli foarte limpezi. Și cu cine vrem să lucrăm, sunt oameni care chiar se pricep la așa ceva.

În cei 25 de ani de carieră de profesor aici, ați avut vreodată relații sexuale cu studente?

Nu am avut.

Adică, încă o dată. În momentul în care dacă tu, cu studentele tale ai astfel de relații, evident că se presupune că tu obții un avantaj și asta nu e deloc bine.

Însă există situații celebre în UNATC, în care unele dintre aceste relații chiar s-au oficializat. Deci ele au existat și există.

Recunosc una dintre aceste situații, când s-au oficializat după ce n-a mai fost studentă.

Asta înseamnă că existau dinainte, dacă s-au oficializat după.

Nu am de unde să știu. Posibil.

Ținând cont de aceste lucruri și de actuala discuție din domeniul artistic despre abuzuri, vă gândiți la o reeditare a Codului de Etică? Simțiți că ceva trebuie să se schimbe și dacă da, ce anume?

Da, da. Obligatoriu trebuie să facem asta. Subiectul trebuie pus pe masă limpede, în cadru instituțional, trebuie discutat cu cei care au suferit de pe urma acestor abuzuri, trebuie discutat cu cei care să reglementeze lucrurile în interiorul tuturor facultăților de profil.

Deci ca lucrurile să fie limpezi, să nu mai existe niciun fel de posibilitate ca lucrurile astea să se repete.

În cât timp se va întâmpla asta?

Câteva luni, probabil în toamnă, cel târziu, ar trebui să avem această modificare.

După interviurile cu actrițele menționate mai devreme, s-a autosesizat cineva din cadrul universității pentru a investiga acele povești, dacă sunt adevărate sau nu, despre ce profesori a fost vorba, dacă ei mai activează?

Vă referiți la autosesizare, adică în urma unor articole…să întreb cine au fost cei din articole, la care se refereau?

Da, să anchetați acele cazuri, să chemați acele foste studente la discuții, să verificați activitatea profesorilor respectivi?

Păi, ce cred că trebuie făcut e ca aceste persoane, fostele noastre studente, să fie invitate să spună despre ce e vorba. De acolo putem începe.

Dar nu s-a întâmplat asta până acum. Nu au fost invitate.

Păi e vorba de 3-4 zile.

Doar interviul cu Ioana Bugarin. Interviurile cu Alina Șerban, Roxana Lupu și cu Katia Pascariu sunt de anul trecut.

Ok. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că eu cred că e foarte bine ca acești oameni să facă un pas. Să spună ce li s-a întâmplat. Să vorbească cu cineva.

Cum să zic eu, în niciun caz nu trebuie pusă presiune…

Eu înțeleg de ce nu spun cu zecile de ani.

De ce credeți că nu spun?

Pentru că e formă de presiune psihică uriașă pe care o resimt. E o traumă pe care uneori nu o poți depăși o viață. Eu înțeleg asta.

Nu e ceva de neimaginat. Oamenii zic “de ce nu au spus din prima clipă”. Pentru că sunt stigmatizate.

Noi avem aici un mediu special, în care oamenii sunt învățați să aibă voce, studenții noștri sunt mult mai vocali decât studenții altor universități. Dacă într-o altă universitate sunt învățați să tacă, aici nu prea sunt.

O fostă studentă ne-a spus că a venit la dumneavostră, pe când erați deja rector, cu o plângere de abuz emoțional la care a fost supusă și dumneavoastră ați întrebat-o cum dovedește abuzul emoțional. Și i-ați lăsat de înțeles că nu se poate dovedi.

Ați avut vreo astfel de discuție?

Nu i-am lăsat de înțeles. Am întrebat-o ce înseamnă abuz emoțional? Adică să detalieze ce s-a întâmplat.

Și? A detaliat?

Nu, n-a detaliat. Eu cred, știu la cine vă referiți, că după această situație, a ajuns la Comisia de Etică.

Ați fost președintele Comisiei de Etică. Ați putea să ne dați o definiție a abuzului emoțional?

O definiție?

Abuzul emoțional este ceva atât de delicat uneori…încât e foarte greu de definit. Este acea depășire a unei granițe, a unei limite, pe care persoana care e abuzată simte că a fost încălcată de cineva, care se folosește de o putere sau un avantaj anume, pentru a obține ceva.

Să ne înțelegem. Dacă e un actor prefesionist care joacă într-un film și scrie în scenariu că va avea o scenă erotică, el e de acord cu scenariul și începe lucrul la scena erotică. E greu de definit abuzul emoțional atunci când el și-a dat acordul pentru acea scenă.

Însă vorbim despre un actor profesionist, care își asumă altfel lucrurile. Pentru un student, lucrurile trebuie să fie mult mai protejate.

De asta cred că trebuie să ai suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva.

Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…

Deci sunteți de acord cu ideea că este diferit comportantul pe care un profesor trebuie să îl aibă cu un student, versus relația dintre un regizor și un actor profesionist.

Categoric. În cadrul universității ar trebui să existe o protecție și o colaborare între profesori și studenți. Aici accentul cade pe student, totul este pentru student. Scopul, mai apoi, în teatru sau film, este proiectul artistic.

UNATC are vreo formă de evaluare a activității profesorilor?

Da, are evaluări periodice din parte studenților, a colegilor, acele evaluări din 4 perspective.

Din feedbackul primit de la studenții la actorie, care ar fi punctele slabe ale profesorilor?

Asta chiar e delicat, nu am făcut niciodată o medie sau o evaluare de tipul ăsta. Toate sunt punctuale.

Ca să concluzionăm, ce credeți dumneavostră că ar trebui să înțelegem din discuțiile legate de abuzuri în mediul artistic și universitar și ce credeți că ar trebui schimbat?

Ar trebui să înțelegem că aceste probleme există, că ele trebuie să iasă la suprafață, că oamenii nu au de ce să se rețină în a spune, dacă pot să spună, în funcție de cum se simte fiecare.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl înțelegem este că aceste persoane au nevoie de sprijin.

Apoi, fiecare caz în parte trebuie discutat ca un caz aparte, nu luate la grămadă și la statistică, pentru că dacă vorbim de emoții, statistica nu prea își are locul.

Și că trebuie să existe toleranță zero față de orice formă de abuz.

Și, la nivel instituțional, reglementat foarte clar ce este abuzul și despre ce fel de abuz este vorba.

***

Centrul REACTOR de creație și experiment din Cluj a publicat azi un video explicit despre abuzurile din mediul universitar artistic și cum pot fi identificate acestea.

The post “Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise” – Liviu Lucaci, rectorul UNATC appeared first on Cultura la dubă.

Despre Ioana Bugarin se spune de un an încoace că este revelația industriei cinematografice din România, după o serie de roluri impresionante, care i-au adus premii sau nominalizări.

Este Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea, Laura din Otto Barbarul, Cristina Tofan din Miracol și, cel mai recent, Denisa din serialul Ruxx. În teatru joacă pe scena Odeon în Julieta fără Romeo, Hamlet sau Casanova, dar și în spectacole independente, cum ar fi Itinerarii.

Are doar 25 de ani și în față pare că o așteaptă un viitor strălucit.

Am vrut să o cunoaștem mai bine pe Ioana după rolul său impresionant din filmul Miracol, în regia lui Bogdan Apetri. Tânăra actrița interpretează rolul unei măicuțe care este victima unui viol, devenind astfel un simbol dureros al femeilor din România care trăiesc o astfel de traumă.

Vorbind despre experiența sa la acest film și despre cariera în actorie, am ajuns, fără să ne fi propus, să discutăm foarte mult despre perioada petrecută în facultate, la UNATC.

Din nefericire, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor actrițe care au vorbit pentru Cultura la dubă, Katia Pascariu, Roxana Lupu sau Alina Șerban, Ioana Bugarin – reprezentanta tinerei generații, care a absolvit facultatea în urmă cu doar doi ani, are propria poveste plină de sechele emoționale trăite în mediul universitar artistic.

“Mi se pare important să vorbesc despre asta, în speranța că le pot insufla puțină încredere actualilor studenți care poate trec prin situații similare.”

***

Ioana, îți mai aduci aminte ce te-a determinat să dai la actorie?

Râdeam la un moment dat și ziceam „pentru că în copilărie nu am fost suficient băgată în seamă”. A fost un fel de loc în care am găsit spațiu să îmi exprim sensibilitatea și vulnerabilitatea.

Am intrat în trupa de teatru a liceului, în germană, și jucam o dată pe an, la Teatrul German din Timișoara. Eu am debutat în limba germană. Eram o trupă de amatori, dar eram coordonați de o actriță profesionistă, Isolde Cobeț, care m-a încurajat foarte tare, a fost o formă de validare care clar m-a mobilizat.

Părinții mei au fost inițial s-au temut că voi avea o viață plină de frustrare și nefericire, ba chiar mi-au spus “ești un om atât de sensibil, cum o să te descurci într-o industrie atât de dură?”

Apoi și-au revizuit atitudinea și și-au dat seama că dacă asta mă face pe mine fericită, asta e cel mai important pentru ei. Și au fost alături de mine și m-au încurajat orbește.

Fără ajutorul lor, nu aș fi putut să fac un an de studii la Londra, care m-a ajutat enorm.

Cum ai ajuns la Londra?

Printr-o audiție. Am dat 5 audiții și după ultima rundă mi-au oferit un loc. A fost o competiție imensă, eram 6000 pe 28 de locuri.

Și așa mi-au propus un curs intensiv de un an de zile.

Ești actrița Teatrului Odeon, cum ai reușit să te angajezi acolo?

Printr-o colaborare cu regizorul Dragoș Galgoțiu, care m-a ales să intru pe rolul Ofeliei și în urma acelei premiere, directorul de la momentul respectiv, domnul Cristian Șofron, mi-a propus să mă angajeze. Cred că a fost o șansă, fiindcă nu erau multe actrițe pe tipologia mea.

Cum a început pentru tine proiectul Miracol? Ai dat un casting?

Da, am dat un casting, totul a fost foarte convențional. M-a contactat un director de casting, m-a invitat să dau o probă, prima probă am dat-o doar cu dânsul, după care a fost invitat și regizorul.

A trebuit să pregătesc mai multe secvențe.

Am primit vestea că am luat rolul pe când eu eram într-o rezidență de creație în Franța, pentru spectacolul Itinerarii, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Îmi amintesc că în aceeași perioadă trebuia să filmez și la Mia își ratează răzbunarea și eram în planificări pentru un alt proiect de lungmetraj, în care ar fi trebuit să mă rad în cap.

A fost o discuție, îmi amintesc, dacă aș putea să nu mă mai rad. În final, acel proiect nu s-a mai făcut, iar cu bunăvoința lui Bogdan, am mutat filmările de la Mia cu 10 zile. Asta a fost posibil deoarece filmam în regim independent, cu o echipă mai mică. Așa că am filmat Miracol, apoi Mia, apoi m-am întors la filmări la Miracol încă 4 zile.

Deci pentru mine vara aceea a fost un salt între două personalități diametral opuse.

Să continuăm acum cu Miracol, ai luat rolul, ai avut de pregătit într-o vară două personaje complet diferite. Cum a fost procesul de lucru, de repetiții?

Norocul meu a fost cumva că repetițiile pentru Mia începuseră cu un an înainte și scenariul se dezvoltase în urma improvizațiilor. Bogdan Theodor Olteanu venea cu totul felul de situații pe care ni le propunea, ne încuraja să experimentăm și a fost un proces din care am învățat multe.

La Miracol au fost niște luni, în jur de trei, în care am avut foarte multe întâlniri cu regizorul, puneam pe masă povești din trecutul nostru, ne-am recomandat filme, am avut repetiții cu ceilalți actori.

Am vrut să am într-un fel și o experiență senzorială a personajului, iar pentru asta am cerut să stau o săptămână în mănăstirea în care am filmat.

Am renunțat la telefon, încercam să merg la toate slujbele, mă trezeam la 4 dimineața, încercam să mă rog.

Cum te-ai pregătit pentru roluri, având în vedere că nu aveai experiență foarte mare? A fost suficient ce ai învățat din școală? Sau ai lucrat foarte mult cu regizorii?

Cred că o combinație din toate. Chiar dacă nu aveam experiență foarte mare, avusesem deja niște roluri în filme. Aș face totuși o nedreptate regizorilor să omit cât de mult m-au ajutat încrederea și susținerea pe care mi-au arătat-o în perioada de repetiții și apoi la filmări. Am avut o colaborare bazată pe încredere cu fiecare în parte. Le sunt recunoscătoare pentru aceste experiențe.

De asemenea studiile din Londra, unde am avut un curs de actorie de film, cât și la UNATC.

Din păcate, experiența UNATC-ului pentru mine este mai degrabă umbrită de abuzurile psihologice la care am fost supusă de-a lungul facultății.

Deși am ezitat să vorbesc despre asta mult timp, din teama că vor exista repercusiuni, acum nu mai am nicio problemă. Evitam să iau o poziție. A fost o experiență sumbră pentru mine.

Îți propun să revenim la acest subiect în detaliu.  

Legat de Miracol, nu aș vrea să trecem peste scena violului, poți să ne spui cum ai pregătit acel moment extrem de dur din film?

Nu am pregătit-o, mi-am folosit foarte mult imaginația. Din păcate, femeile din România sunt extrem de expuse la diverse forme de hărțuire și mi-am pornit imaginația de acolo, revizitând niște momente în care m-am simțit atinsă în niște feluri nepotrivite, momente în care m-am simțit inconfortabil fiindcă eram atinsă, mi se vorbea într-un anumit fel, eram pusă în niște poziții vulnerabile.

Mi se pare că pe măsură ce am crescut, am învățat să fiu mai fermă în setarea limitelor. Când eram mai puștoaică, din păcate, acceptam mai multe, fără să știu cum să spun nu.

Ieri seară, la decernarea Premiilor Gopo, ascultând mărturia Vioricăi Vodă despre o serie de situații în care a fost hărțuită sexual, mi s-a făcut pielea de găină.

Am admirat curajul ei de a vorbi și m-a cutremurat speranța pe care o avea în legătură cu destinul fiicei ei, care speră să fie diferit. M-a întristat să văd că mărturia ei nu a fost îmbrățișată cu prea mare căldură de sală sau cei de pe scenă deopotrivă.

Cred că singurul lucru pe care îl putem face în astfel de momente, este să creăm un spațiu sigur pentru cei care aleg să vorbească, fără intervenții parazitare sau să distragem atenția.

Nu e ușor să auzi asta, dar cred că e necesar.

Din păcate, există prea multe astfel de povești care nu au fost rostite, frica se insinuează mereu.

S-a trecut prea ușor cu vederea peste cele rostite și m-am bucurat când Katia Pascariu a revenit asupra subiectului atunci când a ridicat premiul.

De crezi că li se întâmplă asta femeilor din România?

Pentru că trăim într-o societate patriarhală, structurată inegal, iar problemele sunt la nivel sistemic. Din păcate, nu e o situație întâlnită doar la noi. Mentalitățile se schimbă cel mai greu, femeile cresc educate cu niște mesaje foarte toxice, în raport cu ele însele și cu bărbații din viața lor, corpurile lor.

Suntem mai degrabă educate să nu deranjăm…

Să purtăm sutien…

Exact, să purtăm sutien, să plecăm capul, să nu provocăm…Dacă nu porți sutien, ești considerată vulgară sau indecentă, doar pentru că ai un corp.

Din păcate, toată suprasexualizarea corpului feminin la care am fost expuși, ne-a șlefuit un tip de privire asupra sexualității și a corpului feminin. Inevitabil, asta se reflectă în modul în care ne raportăm la noi, în felul în care simțim nevoia să ne acoperim, să ne protejăm.

Tot din păcate, bărbații nu se gândesc așa cum ne gândim noi, la cum se vor îmbrăca și ce mesaj ar putea transmite vestimentația lor.

Tu ai 25 de ani acum, ești încă foarte tânără. Tu îți asumi aceste schimbări de mentalitate, de exemplu, pentru că am vorbit despre asta, ieși pe stradă fără sutien și îți asumi că vei atrage priviri neplăcute?

Da, dar fac asta de câțiva ani și pentru mine cred că inclusiv anul în Londra a fost eliberator, fiindcă acolo discursul e mai inclusiv. Și am ajuns foarte repede să pun la îndoială normele pe care le moștenisem. În continuare avem mulți pași de făcut în felul în care ne educăm fiicele și în felul în care ne educăm fiii.

O problemă este și faptul că bărbații au impresia că au drepturi asupra corpului feminin, la propriu și la figurat. Sau că trebuie să ne lase să vorbim. Sunt forme de a ne controla și de a ne face să avem mult mai puțină încredere în noi.

Cred că doar în timp se pot schimba mentalitățile și prin artă scrisă responsabil, în care femeile nu mai sunt doar un accesoriu pentru personajul principal masculin și sunt niște persoane cu niște preocupări individuale, care au o meserie, care nu se definesc doar prin viața lor familială sau romantică.

După anul petrecut la Londra, ai avut ocazia să rămâi acolo?

Am vrut să fac licența acolo, m-am dus să dau admitere la o altă școală, unde eram 6000 pe 16 locuri, am ajuns în ultimii 50 și am picat.

M-am întors, am vrut să lucrez. Ai mei m-au sfătuit să dau la UNATC.

Iar la UNATC am dat din dorința de a nu sta un an fără să am contact cu meseria. De-a lungul primului an de studii, am început să iau audiții și să fiu invitată să particip în diverse proiecte, lucru care m-a motivat să rămân și să termin studiile aici.

Așadar, ai rămas la UNATC. Cum a fost experiența de acolo?

Cu bune și cu rele, dar mai mult cu rele.

Încep cu bunele. Mă bucur că mi-am cunoscut colegii de generație, că am avut niște întâlniri cu niște profesori care cu adevărat au crezut în mine, m-au încurajat să explorez plină de curiozitate meseria asta, cum ar fi doamna Anca Ioniță, domnul Florin Grigoraș, niște oameni foarte importanți pentru mine în facultate.

Dar, pe de-a întregul, a fost mai degrabă o experiență traumatizantă. Pentru că mi se pare că există o incorectitudine foarte mare în felul în care se raportează la studenți, procesul de evaluare este la limită aleatoriu, atitudinea unor profesori față de studenți este în continuare dictatorială și pe alocuri chiar abuzivă. Cad foarte des în comentarii misogine, sexiste.

Am avut o experiență înfiorătoare, i-am povestit unei profesoare că m-am apucat de terapie, din cauza experiențelor din școală.

Eram într-un proces de psihanaliză, talk therapy, și în urma unui examen, pentru că ea a fost nemulțumită de felul în care lucrurile s-au petrecut, a spus tuturor că eu sunt „pe tratament psihiatric” și că am probleme psihice, că nu sunt în control.

Așa am ajuns să fiu bullied de colegi, de profesori, am avut nota extrem de scăzută, cu toate că eu făcusem același lucru pe care mi-l ceruse, timp de o săptămână.

Plângeam pe un monolog, ceea ce nu mi se pare că e semn de nebunie, ci de angajare emoțională.

În fine, a fost groaznic.

Și fac acest exercițiu de imaginație și spun: și dacă într-adevăr eram pe tratament psihiatric? De ce se comportau în felul ăsta cu mine? Ar trebui evaluate competențele profesionale și lucrurile pe care le execuți, nu cine ești, felul în care alegi să trăiești, să mânânci, să simți, orice.

Ai avut vreo discuție cu profesoara respectivă sau cu conducerea?

M-am transferat și am plecat din grupa respectivă. Pentru mine a fost o trădare a încrederii, i-am dat un mail în care i-am spus că sunt recunoscătoare pentru lucrurile pe care le-am învățat de la dânsa, dar consider că s-a comportat foarte nedrept.

Am fost amenințată în continuu că nu sunt actriță, că ar trebui să mă las, că nu am competențele necesare pentru a face meseria asta. Ce m-a salvat a fost că în paralel cu acest feedback, aveam proiecte profesioniste, în afara școlii, iar toți oamenii cu care lucram îmi dădeau feedbackuri atât de bune, încât aveam tendința să nu le cred, alăturându-le celor pe care le primeam la UNATC.

Mi se pare ironic să văd că am reușit să lucrez și să îmi fac meseria. Mă bucur că nu m-am lăsat descurajată complet, cum vedeam că se întâmpla în jurul meu.

Din acest motiv mi se pare important să vorbesc despre asta, în speranța că le pot insufla puțină încredere actualilor studenți care poate trec prin situații similare.

Am auzit povești asemănătoare și de la alți absolvenți de UNATC, cum îți explici acest comportament descurajator față de studenți?

E un model învechit, estic, în care ei cred că trebuie să fii deconstruit pentru a fi reconstruit într-o formă mai bună, iar această mentalitate creează loc pentru abuzuri.

Am fost în Marea Britanie și am văzut că poți învăța meseria asta și fiind respectat, încurajat, primind un feedback moderat, generos, pe care îl asculți și îl urmezi.

Aici e mai degrabă gândirea asta, că trebuie să reziști în fața tututor acestor obstacole și asta te va face mai puternic.

Ceea ce mi se pare fals.

Eu nu cred că oamenii trebuie să fie abuzați pentru a obține performanță de la ei.

Ți s-a cerut să te dezbraci la vreun examen? Am auzit asta de la alți studenți.

Nu, nu mi s-a întâmplat, dar, din păcate, știu profesori care au cerut asta. Spre norocul meu, eu nu m-am întâlnit cu asta.

Dar ce fel de atitudine sexiste ai întâlnit?

Mi se pare sexist și să fii strigată “fetițo” sau să ți se spună de la admitere “ah, tu ești d’asta frumoasă și proastă”, iar eu nici nu apucasem să deschid gura.

Ți s-a spus asta?

Da.

Intrasem într-o sală, profesoara care venise să ne evalueze s-a uitat împrejur și apoi la mine și a zis “ah, tu ești d’asta frumoasă și proastă, am mai avut.”

Și îmi amintesc că am ieșit extrem de iritată.

Asta era chiar la admitere?

Da. Și îmi amintesc că atunci când s-au afișat listele, eu simțeam deja un fior de spaimă legat de ce va urma. Știam deja prea multe povești.

Și cum ai reușit să depășești momentul?

Lucrând cu mine, făcând terapie, având la vremea respectivă un partener care m-a susținut foarte mult și a fost alături de mine, prieteni, familie.

Tu când ți-ai dat seama că experiențele de acolo au fost traumatizante?

În timp ce le trăiam.

Și acesta a fost motivul pentru care ai ajuns să faci terapie?

Da. Pentru că începusem să am anxietate. Când ajungeam în fața universității, de câteva ori, m-au lovit atacuri de panică.Îmi era efectiv frică să intru acolo.

Și în momentul acela mi-am dat seama că eu, care eram înainte un om echilibrat, nu mai dormeam bine, nu mai mâncam bine, nu mai puteam vorbi despre altceva decât despre UNATC, pentru că era atât de dureros ce trăiam acolo că nu reușeam să gestionez situația.

Episodul cu profesoara care a dezvăluit că faci terapie a venit așadar, după. Dar ce te-a afectat înainte de asta?

Eram umilită gratuit.

Ce înseamnă că erai umilită?

Se striga la mine, sau dacă răspundeam greșit la întrebarea capcană și voiam să dau un feedback, nu era bine. Am constat cu stupoare că mai bine taci și așa vei avea un trai mai bun.

Sau la un moment dat, când făceam o bucată din La vie d’Adele, genul personajelor era schimbat, femeia adulteră venea acasă și era prinsă de bărbat, iar eu am spus “dar e o secvență scrisă pentru două femei și lucrurile astea se traduc diferit într-un cuplu gay, versus într-un cuplu heterosexual, e un alt tip de polemică și mi-aș dori să fac bucata asta cu o colegă.”

Și mi s-a spus că nu interesează pe nimeni ce vreau eu și să mă duc să îmi fac teatrul meu de lesbiene, dacă asta vreau să fac, aici nu se face propagandă homosexuală.

A fost un profesor bărbat sau femeie?

Femeie.

Tu sau alți colegi ați încercat vreodată să schimbați lucrurile din interior, chiar după ce se întâmplau?

Am încercat la un moment dat să fac o petiție și inițiativa a fost întâmpinată mai degrabă cu neîncredere din partea colegilor, pentru că mulți se temeau de eventuale repercusiuni, iar alții spuneau că sunt motivați de o atitudine mai severă, mai autoritară.

Ce i-ai zice unui tânăr care vrea să dea acum admiterea la UNATC? La ce să se aștepte?

Nu știu cum e UNATC acum, am tăiat orice legătură. Depinde la ce profesori va pica, pentru că chiar există și oameni extraordinari acolo.

Sfatul meu ar fi să își antreneze spiritul critic și să nu îl neutralizeze, așa cum sunt încurajați să o facă.

Să vorbească cu cei din jur despre ce li se întâmplă, pentru că solidaritatea, ca în multe alte probleme, este, de obicei, calea.

The post Ioana Bugarin, actriță: “Experiența de la UNATC a fost traumatizantă. Am avut câteva atacuri de panică în fața universității. Îmi era efectiv frică să intru acolo.” appeared first on Cultura la dubă.

Azi au fost anunțate nominalizările la Premiile Gopo, evenimentul care premiază în fiecare an vârfurile cinematografiei românești.

Dintre filmele care au avut premiera în cinematografele din România anul trecut, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude), Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), Malmkrog (r. Cristi Puiu), Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) sunt nominalizate la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

Filmul regizat de Ruxandra Ghițescu, Otto Barbarul, are cele mai multe nominalizări – 13, urmat de Malmkrog, cu 11 nominalizări.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Neidentificat, Câmp de maci și Luca au fiecare câte 7 nominalizări.

Una dintre revelațiile de anul acesta, tânăra actriță Ioana Bugarin, are două nominalizări, una pentru rol principal, una pentru rol secundar.

Iată lista completă a nominalizărilor:

Cea mai bună regie

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Eugen Jebeleanu pentru filmul Câmp de maci
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun actor în rol principal

• Adrian Titieni pentru rolul Mircea din filmul Tata mută munții
• Bogdan Farcaș pentru rolul Florin Iespas din filmul Neidentificat
• Conrad Mericoffer pentru rolul Cristi din filmul Câmp de maci
• István Téglás pentru rolul Luca din filmul Luca
• Mircea Andreescu pentru rolul Emil din filmul După 40 de zile

Cea mai buna actriță în rol principal

• Andreea Grămoșteanu pentru rolul Dora din filmul Complet Necunoscuți
• Ioana Bugarin pentru rolul Mia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Katia Pascariu pentru rolul Emi din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Marina Palii pentru rolul Olga din filmul Malmkrog
• Nicoleta Hâncu pentru rolul Clara din filmul Poate mai trăiesc și azi

Cel mai bun actor în rol secundar

• Alexandru Potocean pentru rolul Mircea din filmul Câmp de maci
• Dragoș Dumitru pentru rolul Bănel din filmul Neidentificat
• István Téglás pentru rolul majordomul din filmul Malmkrog
• Iulian Postelnicu pentru rolul Costin Penea din filmul Otto Barbarul
• Toma Cuzin pentru rolul Culai Ifrim din filmul Și atunci…ce e libertatea?

Cea mai bună actriță în rol secundar

• Ioana Bugarin pentru rolul Laura din filmul Otto barbarul
• Ioana Flora pentru rolul Mirela din filmul Otto barbarul
• Maria Junghiețu pentru rolul Rodica din filmul Berliner
• Maria Popistașu pentru rolul Anastasia din filmul Mia își ratează răzbunarea
• Rodica Mandache pentru rolul Floarea Plătici din filmul Luca

Cel mai bun scenariu

• Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog
• Ioana Moraru pentru filmul Câmp de maci
• Iulian Postelnicu, Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Radu Jude pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Ruxandra Ghițescu pentru filmul Otto barbarul

Cea mai bună imagine

• Ana Drăghici pentru filmul  Otto barbarul
• Cosmin Dumitrache pentru filmul România Sălbatică
• George Dăscălescu pentru filmul Luca
• Marius Panduru RSC pentru filmul Câmp de maci
• Tudor Vladimir Panduru RSC pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun montaj

• Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat
• Cătălin Cristuțiu pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dana Bunescu pentru filmul Otto barbarul
• Dragoș Apetri, Andrei Iancu și Bogdan Zărnoianu pentru filmul Malmkrog
• Mircea Olteanu și Costi Zaharia pentru filmul Tata mută munții

Cel mai bun sunet

• Christophe Vintrignier, Zoran Maksimovic, Ognjen Popic, Niklas Scarp, Florin Tăbăcaru, Jean Paul Bernard pentru filmul Malmkrog
• Dana Bunescu, Michel Schillings și Hrvoje Radnic pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Dan Ștefan Rucăreanu, Ioan Filip și Matei Vasilache pentru filmul România Sălbatică
• Marius Leftărache și Dragoș Știrbu pentru filmul Tata mută munții
• Mārtiņš Rozentals, Jiří Klenka pentru filmul  Neidentificat

Cea mai bună muzică originală

• Alexei Țurcan pentru filmul România Sălbatică
• Octavian Albu “Otto”, Cardinal pentru filmul Otto Barbarul
• Petre Bog pentru filmul Tata mută munții
• Thierry Malet pentru filmul Luca
• Vasile Șirli pentru filmul Scara

Cele mai bune decoruri

• Călin Papură pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Cristina Barbu pentru filmul Luca
• Cristina Paula, Ana Barbu pentru filmul Malmkrog
• Simona Pădurețu pentru filmul Tata mută munții
• Sorin Dima pentru filmul Scara

Cele mai bune costume

• Mălina Ionescu pentru filmul Otto Barbarul
• Carmen Moldovan pentru filmul Luca
• Cireșica Cuciuc pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
• Nicoleta Cârnu pentru filmul Și atunci…ce e libertatea?
• Oana Păunescu pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

• Betty Făcăianu, Nicoleta Petrache, Lidia Ivanov, Camelia Borcan pentru filmul Și atunci… ce e libertatea?
• Bianca Boeroiu și Elena Tudor pentru filmul Luca
• Dana Roșeanu, Elena Tudor și  Manuela Tudor pentru filmul Malmkrog
• Daniela Busoiu și Alexandra Bârlădeanu pentru filmul Scara
• Gabriela Gociu și Manuela Tudor pentru filmul Otto Barbarul

Cel mai bun film de debut

• Casa cu păpuși (r. Tudor Platon) 
• Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) 
• Complet Necunoscuți (r. Octavian Strunilă) 
• Otto barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) 
• România Sălbatică (r. Dan Dinu) 

Cel mai bun documentar

• Casa cu păpuși  r. Tudor Platon,  producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon, Alecu Solomon | România (microFILM)
• Holy Father r. Andrei Dăscălescu, producător: Anda Ionescu | România (Filmlab)
• Ieșirea trenurilor din gară r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă producători: Ada Solomon, Carla Fotea, Radu Jude | România (microFILM)
• În mijlocul meu, vocea r. Andra Hera, producători: Cătălin Mitulescu, Andra Hera | România (Strada Film)
• Noi împotriva noastră  r. Andra Tarara, producători: Anamaria Antoci, Anda Ionescu | România (Tangaj Production)
• România Sălbatică r. Dan Dinu, producători: Tudor Giurgiu, Matei Truța, Vlad Rădulescu | România (NTD Film, Libra Films, HBO Europe, Avanpost Media)

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune

• Eu sunt Dorin r.  Valeriu Andriuță, producători: Iulia Andriuță, Florin Șerban | România (Fantascope Film)
• Extravaganzia mare, blat subțire, sos iute r. Andrei Redinciuc, producători: Carol Ionescu, Andrei Redinciuc  | România (Icar Films)
• Interfon 15  r. Andrei Epure,  producători: Ana Maria Gheorghe, Alexandru Teodorescu | România (Saga Film)
• Prin oraș circulă povești de dragoste r. Carina Gabriela Dașoveanu | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Șoarecele B  r. Ioachim Stroe,  producător: Anca Puiu, Claudiu Mitcu | România (Mandragora, Wearebasca)
• When Night Meets Dawn  r. Andreea Cristina Borțun,  producător: Gabriela Suciu Pădurețu, Andreea Cristina Borțun | România (Atelier de Film)

Cel mai bun scurtmetraj documentar

• Același vis r. Vlad Petri, producător: Vlad Petri |România (Activ Docs)
• In a family r. Teodor Ioniță | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)
• Triplex confinium r. Maria Bălănean| România (SNSPA)
• Tu, ăla cu mustață! r. Răzvan Oprescu, producător: Boeru Alin | România (Baia Băieților)

Tânără speranță 

• Alex Pintică pentru regia și montajul  scurtmetrajului Trecut de ora 8
• Andrei Epure pentru regia scurtmetrajelor Interfon 15, Poate întunericul mă va acoperi
• Laurențiu Răducanu pentru imaginea lungmetrajelor După 40 de zile, Poate mai trăiesc și azi și a scurtmetrajelor When Night Meets Dawn, Interfon 15
• Marc Titieni pentru rolul Otto din lungmetrajul Otto barbarul
• Miruna Minculescu pentru regia scurtmetrajului Fragmentări

Cel mai bun film european

• Adieu les cons / Adio, proștilor! r. Albert Dupontel | Franța (distribuitor: Independența Film)
• Annette r. Leos Carax | Franța (distribuitor:Transilvania Film)
• Another Round / Încă un rând r. Thomas Vinterberg | Danemarca (distribuitor: Bad Unicorn)
• Les traducteurs / Traducătorii  r. Régis Roinsard | Franța, Belgia (distribuitor: Independența Film)
• Portrait de la jeune fille en feu / Portretul unei femei în flăcări r. Céline Sciamma | Franța (distribuitor: Voodoo Film)

Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 19 aprilie, însă organizatorii nu au anunțat momentan locul desfășurării.

The post Filmele “Otto Barbarul” și “Malmkrog” conduc lista nominalizărilor la Premiile Gopo 2022 appeared first on Cultura la dubă.